Titu Maiorescu. Principii estetice.

Titu  Maioreescu, este creatorul criticii literare estetice roma-nesti. In 1867 el publica primul studiu de estetica din cultura noastra, cu titlul "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867", cunoscut si sub titlul "Poezia romana".

Studiul cuprinde doua parti:

a)     Conditiunea materiala a poeziei;

b)     Conditiunea ideala a poeziei;

In prima parte a studiului, Titi Maiorescu defineste poezia prin comparatie cu stiinta. Poezia exprima frumosul, iar stiinta adevarul; adevarul cuprinde idei, iar frumosul cuprinde idei manifestate in imagini sensibile.

Spre deosebire de celelate arte, care au un material de constructie in natura (culorile, sunetele, piatra, lemnul, etc.), poezia nu are cuvantul, asa cum s-ar crede, pentru ca acesta este doar un mijloc de comunicare. Ca sa devina material al poeziei, cuvantul trebuie sa trezeasca in fantezia auditorului o imagine sensibila. Pentru a creea aceasta imagine prin cuvinte, poetii trebuie sa foloseasca cuvinte cu sens concret, sa concretizeze cuvintele cu ajutorul figurilor de stil.

Titu Maiorescu da exemple de comparatii, epitete, metafore potrivite sau nu, atat din literatura romana cat si din literatura straina. Modele gasesti intotdeauna in poezia populara.

In a doua parte a studiului intitulata "Conditiunea ideala a poeziei", Titu Maiorescu discuta continutul poeziei, afirmand ca trebuie sa exprime intotdeauna "un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala, sau care sa tina de taramul stiintific".

Lucrare: Sunetul - caracteristici Lucrare: Ereditatea si variabilitatea organismelor

In studiul "In contra directiei de astazi in cultura romana", 1868,  Titu Maiorescu a formulat celebra teorie a "formelor fara fond", sustianand ca, in Romania, institutiile democratice sunt forme imprumutate din Occident, in contrast cu un fond patrialhal.

Analizand "noua directie" generata in literatura romana de societatea "Junimea", in studiul "Directia noua in poezia si proza romana", 1872, Titu Maiorescu stabileste o adevarata scara de va-lori a operelor scriitorilor romani pana la 1870.

In poezia romana considera ca in fruntea noii directii trebuie siyuat Vasile Alecsandri. Dupa Vasile Alecsandri il situeaza pe Mihai Eminescu (acesta publicase numai trei poezii in "Convorbiri literare": "Epigonii", "Mortua est" si "Venera si madona") despre care a afirmat ca este "poet, poet in toata puterea cuvantului".

In 1889, Titu Maiorescu publica studiul "Eminescu si poeziile lui", in care discuta personalitatea marelui poet din perspectiva teo-riei schopenhaueriene despre geniu. Ca om de geniu, Eminescu ar fi trait exclusiv inlumea ideilor si ar fi fost indiferent la latura materiala a existentei sale sau la recunoasterea publica.

Titu Maiorescu fixeaza cateva din trasaturile personalitatii lui Eminescu: "inteligenta ascutita", "memoria prodigioasa", "curio-zitatea intelectuala"  ceea ce explica vasta sa cultura, enciclopedismul sau. Combate apoi ideea ca poetul a fost nefericit, afirmand ca I-a fost caracteristica "seninatatea abstracta", suferinta sa fiind provo-cata nu de cauze personale, ci de motive filozofice. El deplange soarta omului pe pamant in general, nu propriu-i destin.

In a doua parte a studiului, Titu Maiorescu face aprecieri asupra poeziei eminesciene, sesizand bogatia tematica, expresie a vastei culturi a poetului, cat si manuirea perfecta a limbii romane.

In anul 1885, Titu Maiorescu publica studiul "Comediile d-ului Caragiale", ca raspuns la criticiile celor care invinuiau comediile lui I. L. Caragiale de imoralitate.

Titu Maiorescu discuta de fapt, o problema de estetica si anume moralitatea in arta, pornind de la o teorie filozofica a lui Schopenhauer.

Aceasta teorie sustine ca sursa tuturor relelor de pe pamant este egoismul uman, ca expresie a "vointei oarbe de a fi",  principiu etern, care guverneaza universul.

Una dintre solutiile preconizate de filozoful german pentru evi-tarea suferintei provocate de aceasta vointa (vointa duce la dorinta, deci la efort si suferinta) era contemplatia artistica. Arta are darul de a-l smulge pe om din sfera egoismului si de a-l inalta in sfera contemplatiei impersonale. Este de fapt rolul de "Katarsis" (liniste, inaltare) al artei, formulat de Aristotel.

Aplicand aceasta teorie asupra comediilor lui Caragiale, Titu Maiorescu afirma ca acestea indeplinesc acest rol, prin hazul starnit, deci au un rol moralizator.

Moralitatea in arta este data de capacitatea ei de a-l smulge pe om din sfera egoismului, de a-l inalta sufleteste.