EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI
A LUMII - COMENTARIU
Lucian Blaga este adeptul cunasterii luciferice si a influentelor
catalitice. O transpunere in versuri a sistemului sau filozofic o intalnim in
poezia " Eu nu srivesc corola de minuni a lumii", poezie ce deschide volumul de
debut " Poemele luminii " din 1912, fiind o arta poetica, in care Lucian Blaga
isi expune conceptia sa privind rolul artei si al artistului in societate. Poezia este o ampla confesiune lirica a eului liric. Inca de la inceput
poetul face distinctie intre el, ca reprezentant al cunoasterii luciferice si
ceilalti, reprezentanti ai cunoasterii paradisiace. Aceasta distinctie se
observa si in opozitia pronumelui personal " eu " si pronumele demonstrative "
ceilalti " si intre sintagma " lumina mea ", " lumina altora ". Titlul poeziei
este o metafora insolita, care are la baza compararea universului cu corola
unei flori, aflata intr-o mana rea, haina, gata s-o strivesca. Inca de la
inceputul poeziei, Blaga subliniaza ca el nu ucide cu mintea sa misterele care
se afla pretutindeni in univers, dar mai ales in flori, in ochi, pe buze, pe
morminte: " Eu nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid cu mintea
tainele ce le-ntalnesc in calea mea in flori, in ochi, pe buze ori morminte."
In timp ce reprezentantii cunosterii paradisiace, incercand sa descifreze
misterele nu fac altceva decat sa le distruga frumusetea, Blaga, ce
reprezentant al cunosterii poetice, incercand sa descifreze misterele, nu fac
altceva decat sa le sporeasca numarul. Poetul compara cunoasterea sa cu lumina
lunii, care nu poate lumina cu aceeasi intensitate toate hungherele, lasand si
locuri de clar obsur, unde noi trebuie sa ghicim ceea ce se ascunde: " Lumina
altora sugruma vraja nepatrunsului ascuns
In adancimi de intuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taina
si-n tocmai cum cu razele ei luna nu micsoreza ci tremuratoare mareste si mai
tare taina noptii asa imbogatesc si eu intunecata zare cu largi fiori de
sfant mister si tot ce-I neinteles se schimba-n intelesuri si mai mari sub
ochii mei caci eu iubesc si flori, si ochi, si buze si morminte." Ideea
poetica este sustinuta si de o prozodie aparte, cu o masura a versurilor
variabila. Un vers alb, fara ritm si rima si prin folosirea ingambamentului sau
enjambamentului, adica continuarea ideii poetice pe parcursul versurilor,
dovada si ortografierea acestora cu litera mica. Tehnica a fost folosita pentru
prima data in literature noastra de catre Ioan Budai Deleanul in " Tiganiada ",
dovada a emanciparii poeziei culte, fata de cea populara. In finalul poeziei,
Lucian Blaga foloseste o enumeratie, ai carei termini
sunt precedati de adverbul de intarire " si ".
