Text literar
Prin text literar, "in
sens curent", se intelege un text (desprins) dintr-o
opera care apartine stilului functional beletristic (poetic / artistic), iar
"in sens larg", orice text ce ilustreaza limba
literara ca varianta normata si supradialectala a limbii nationale.
Textul literar apartine fie beletristicii (literaturii culte - v. supra stil
functional / beletristic), fie folclorului aflat sub pecetea "artei
cuvantului" (ca "oralotext"), cu conditia esentiala ca
mesajul sa poarte informatie in limba literara, "aspectul cel mai ingrijit al
unei limbi nationale", "forma cultivata a limbii intregului popor, un simbol
distinctiv" etc.
Scriitori geniali - Tudor Arghezi, Eugen Barbu, Miron Radu
Paraschivescu, Nichita Stanescu s. a. - au valorificat estetico-stilistic chiar
si elementele exprimarii nonliterare, ca, de pilda, argoul, in texte literare
ce surprind scene verist-memorabile din "pitorescul" atmosferei de foburg /
mahala; Arghezi "integreaza", rafineaza, ori "fluidizeaza electrizant", in
textul poetic, vocabule si fraze argotice (care, "desprinse" si "reasamblate"
in afara textului arghezian se pot oricand si oricum constitui intr-un "text
nonliterar"): «Sfarrr ! Francul azvarlit de bobarnac in sus, / Lucind, pana la
cruci s-a dus - / Si il asteapta hotii, roata, / Sa
cada-ntors pe partea lui jucata. // - "Nu se prinde !
- striga cei cu bei - / Te-am vazutara catesitrei /
Cum l-ai pornit !" - "Mai !" / - "Sa-i saie ochii ?" - "Sa-i !" // - "Se prinde ! - hotarara cei cu sici - /
Dar, haide ! inc-o data, daca zici. / Ins-acù pe cinci
lei, nu pe bancuta / Vrei, Piele-Lunga ?" - "Bine, Puta !" // A doua oara, nu s'cum ma-sa a cazut; / Ca ceata
s-a facut, s-a desfacut, / S-a invartit, s-a rupt, s-a
prins, / De s-a-nnodat din sase insi un singur ins. // Duta scuipa sange. Irimie / Zace, cu o gaoaza-n cap si in tichie. / Si cautand
zadarnic sa-l scoale / Il jaluie ca pe psaltichie: - "Vezi, daca joci, ma ! fara parale ?"» (Tudor
Arghezi, «Sici, bei» - ArV, I, 137); cu o maiestrie similara este
valorificat argoul si in celebra balada culta, Rica, de Miron Radu Paraschivescu, inspirata
de o crima interlopa din mahalaua Obor a Bucurestiului interbelic: «Si cum
venea intr-o seara / senina, de primavara, / un tigan mai maruntel / se tot da
pe langa el: / "Da, ba Rica, o tigare !" / Cand cata
prin buzunare, / parsivul, cu mana scurta, / i-a bagat cutitu-n burta. / Rica
s-a-ndoit nitel, / da' l-a muclit pe misel, / de-a sunat si baba-n el. // Vaicareala
mare-n strada, / au dat toti buluc, gramada: / sangele-i curgea siroi / ca apa dintr-un butoi. / Toata partea muiereasca / a sarit sa-l
oblojeasca, / dar el nu vroia de loc; / se tinea doar de mijloc / si si-a pus o
barza-n cioc, / a aprins-o si-a zambit: / "Ce-o sa mor dintr-un cutit ? / Pan' vin ai de la Salvare, / mai poci sa trag o tigare !" // Asa era Rica - tare. // () // Iesea luna dintr-un nor / rosie ca un bujor / si batea un vant de
seara, / subtirel, pe ulicioara, / ca un planset in suspine. // Dar Salvarea nu
mai vine // Rica s-a lasat pe vine / si s-a-ntins pe indelete, / rezimat de un parete. / Craii toti, de bucurie, / se faceau ca il
imbie: / "Spune, ba, tot te mai doare ?" / El tacea cu
ochii-n zare. / "Vrei, Rica, sa joci barbutul ?" / Dar
el tot facea pe mutul. / Una, cum dadea sa-l frece, / a tipat - ca era rece. / Si
cand a sosit Salvarea / din el mai ardea tigarea. // Bate vant, lacrima pica, /
dupa inima voinica ! / Plange-l, inima amara, / ca s-a
dus in primavara / ca o apa d-a usoara / si ca fumul de tigara
! // Canta-l, ghiers, si du-l departe / pe Rica - fante de Moarte !» (ParS, I, 212
sq.)
