Caracter
(lat. character "pecete de fier
inrosit in foc")
Caracterul desemneaza ansamblul insusirilor
esentiale si calitativ-specifice, psiho-morale ale unui personaj / erou dintr-o
opera literara, surprins in comportamentul si in actiunile sale, in atitudinea
sa fata de sine si fata de altii, fata de intregul mediu inconjurator.
Trasatura durabila, inconfundabila, a personajului, caracterul
determina o constanta a manifestarii acestuia; autorul este constient de faptul
ca "eroul sau" din realitatea imediata, luat ca "reper" / "jalon", ori ca
"oglinda", are caracterul format in procesul de integrare intr-un anumit sistem
de relatii sociale; in structura caracterului acestuia intra diverse aspecte
ale activitatii psihice: afective, cognitive, volitive etc.; devin reale
trasaturi de caracter numai acele insusiri care detin un loc dominant in
structura persoanei si exercita o influenta constanta asupra modului de a
gandi, de a simti, de a actiona.
Caracterologia in roman / teatru,
«implica un proces de tipizare in construirea personajelor propuse, o viziune
canonica de moralist, concepand clasificarea faunei umane in sinteze
portretistice bine delimitate prin schematismul lor expresiv» (DTL, 67).
Caracterologia preocupa antichitatea, incepand cu Theophrast - in
ale carui «Caractere» sunt surprinse ironic / satiric structuri morale: a avarului, a badaranului, a cinicului, a guralivului, a
ipocritului, a vanitosului etc. - pana dincoace de realismul lui Balzac.
Desigur, caracterologia a stat in baza teatrului, din antichitate si pana
dincoace de vremea clasicismului; si mai sta chiar si in prezent, si in temeiul
romanului din sfera realismului; «personajele sunt create de obicei pe premise
caracterologice, de unde unitatea si coerenta identitatii lor psihologice, usor
clasificabila tipologic; depasita substantial inca de catre un vizionar al
reactiilor abisale ca Dostoievski, psihologia caracterologica ajunge sa cada
oarecum in desuetudine» (ibid.), in secolul al XX-lea, dupa "reforma" lui Proust. Dar la
o analiza atenta, aceasta "cadere in desuetudine" a caracterologiei este doar o
parelnicie, secolul al XX-lea imbogatind corola tipologica a romanului, ca si
in literatura romana, de pilda, cu "morometianismul", ori cu tipologia
grobianului din «Bunavestire» de N. Breban s. a. m. d.
