Generatie literara - gruparea bio-psiho-istorica din perimetrul unei literaturi

Generatie literara

(lat. generatio, õnis "capacitatea de a naste / produce"; cf. fr. génération

Generatia literara este o categorie estetic-sociologica desemnand gruparea bio-psiho-istorica din perimetrul unei literaturi, mobilizata de o constiinta creatoare "revolutionara", angajata intr-un program de atingere de "noua culme", raportandu-se la cea / cele precedente, dar, mai ales, intr-un program de recunoastere si de situare in ierarhia epocii, deziderat ce "se realizeaza" numai prin veritabila opera finita (de regula, in urmatorii cinci / zece ani de la "manifestare" / "lansare").

Intr-o literatura exista si pseudogeneratii - care nu au opera literara veritabila nici dupa douazeci-treizeci de ani, dar care, pare-se, au doar "rolul" de a intretine "sacra galagie literara".

Un rol fundamental in aparitia / formarea generatiilor literare il au si reformele sistemului de invatamant - ce se declanseaza la scurt timp dupa puternicul seism social (revolutie / razboi); sistemul de invatamant dintr-un stat asigura preluarea / insusirea - intru cunoastere si sporire - a tezaurului generatiilor anterioare, in functie de care se formeaza / modeleaza re-nascutul spirit creator-generationist, inclusiv cel creator-generationist-literar, constiintele nationale, auctoriale etc.

In legatura cu generatia s-a observat ca «exegeza contemporana nu este unanima in acceptarea acesteia ca realitate si in considerarea notiunii ca semnificativa pentru studiul unui fenomen literar; se merge pana la respingerea conceptului, apreciat chiar ca un pseudoconcept; una din cauzele ce motiveaza asemenea pozitii nefavorabile o vedem in asteptarile fata de acest concept; se doreste de la el altceva decat este in realitate si ca notiune ce reflecta aceasta realitate; de aceea este necesar sa se delimiteze generatia, ca realitate literara ce fiinteaza ca atare, de conceptul de generatie literara, care capata sensuri diverse in functie de viziunea si metoda de lucru a cercetatorului, ca si de conceptia fiecarui scriitor despre creatia literara, de rezonanta ei in public; in fine, nu putem renunta la conceptul de generatie literara numai pentru ca el nu reuseste sa raspunda tuturor exigentelor metodologice si de investigare ale istoricului literar; generatia este operationala, dar in anumite contexte riguros delimitate si raportata la alte concepte: epoca, scoala literara, curent literar, grupare literara, traditie si inovatie, progres artistic, individualitate artistica, talent, geniu, creatie artistica.» (SGC, 228); este util conceptul de generatie literara «deoarece exprima o anumita stare, o anumita mentalitate literara nu numai in planul creatiei, dar si in cel al difuzarii si receptarii ei; el ne indica pulsul de noutate adus de un grup de creatori dincolo de diferentele lor psihosociale reuniti intr-un interval de varsta» (ibid.) generatia literara este «un grup psihosocial plasat in realitatea sociala, culturala, politica a unei epoci», cuprinzand «creatori de varsta apropiata, orientati de aceleasi idealuri de reinnoire a limbajului artistic, de abordare tematica intr-un mod inedit, marcat de un stil propriu de actiune in realitatea sociala ca si de modalitati noi de difuzare si receptare a propriilor creatii si a traditiei literare» (SGC, 229)

Generatie literara, cele trei valuri ("generatii") literare tipice: valul (generatia) de tranzitie / tranzienta (the transience generation), valul (generatia) de "flux", sau fluxgeneratia (high tide generation) si valul (generatia) "de reflux", sau refluxgeneratia (the generation of deep clearness). Un puternic seism social - razboi, revolutie - antreneaza intotdeauna intr-o cultura / literatura o noua generatie revolutionar-creatoare (care se va desfasura pana la "urmatorul seism social"), generatie relevandu-si mai multe "valuri bio-psiho-istorice" (in functie de marimea segmentului temporal "interseismic").

Primul este valul ("generatia") de tranzitie / tranzienta (the transience generation), "considerat" (din epoca respectiva) a fi drept "vechea generatie", val "confundat" deci cu o "generatie" de tranzitie, "in curs de iesire" din "panoul central-actional", situandu-se "in baza noii generatii" (ca "jertfa de intemeiere"), preluand "reculul", socul "valului anterior", izbit / absorbit "de tarm".

Al doilea este puternicul val "de flux", "revolutionar", considerat drept "noua generatie", sau "generatia de flux", ori "fluxgeneratia" (hig tide generation) - care se constituie in "frontul dinspre tarm", in partea "de atac" si "de creasta", val "dinamitard", "modificator de relief / mal", situandu-se in "panoul actional-central". Un astfel de val, o astfel de generatie, dar de dupa al doilea razboi mondial, se infatiseaza istoriei dincoace de "obsedantul deceniu" (1948 - 1958 / 1960), dincoace de "epoca proletcultista", dincoace de pustiirile staliniste in cultura / stiinte, desigur, in marele rol de a reinvia artele / poezia; de aceea i se justifica desemnarea prin sintagma de generatie resurectional-modernista / modernist-resurectionala si a revolutiei paradoxismului.

VIII. In absenta lui Ghita soseste la carciuma o trasura cu o femeie tanara in doliu, cu un copil de cinci ani, insotita de vizitiu si de feciorul din casa. Discutand cu feciorul, Ana afla ca sotul femeii s-a sinucis cu trei saptamani in urma si ca femeia, se zice, are turme de porci in padurile din preajma Morii cu noroc. Discutand intre ei, feciorul si vizitiul, primul ii spune celui de-al doilea ca banuieste o intovarasire intre Lica si femeie, ca unul fura bijuterii si celalalt le vinde. Femeia plateste Anei cu o hartie careia ii lipseste un colt, Ana cere sa i-o schimbe ceea ce vizitatoarea si face.

IX. La Ineu, Ghita si slugile sale sunt anchetati de catre comisar, care afla de la Marti ca 'Ghita are o veriga de sarma, pe care sunt insirate semnele turmelor lui Lica, de la care a primit in mai multe randuri porci, si ca luni, ca ieri, Lica a stat cu Raut, cu Buza-Rupta, cu Saila Boarul si cu Ghita la carciuma, ca ei au vorbit cam in taina despre arandasul si ca in amurgul serii Buza-Rupta si cu Saila au plecat spre Ineu, Raut a luat-o pe vale in sus la padure, iara Lica a ramas pana dimineata la carciuma. Tarziu apoi, cam pe la miezul noptii, s-au miscat cainii si asa el, Marti, a iesit afara si, vazand un om si o muiere, a intrebat cine-i. Raut a raspuns atunci:<Oameni buni!>. De cu zori insa el iar s-a desteptat, fiindca iar se miscau cainii: a iesit si a vazut ca Raut se duce cu muierea aceea'. Marturia lui Ghita difera de cea a lui Marti, el afirmand ca nu Raut fusese cel care a venit cu 'o muiere' si ca cei doi, 'omul' si 'muierea' au plecat la scurt timp dupa ce sosisera, imediat dupa miezul noptii. Dupa depunerea marturiilor, Ghita este eliberat pe garantie, o garantie scrisa si semnata de un var preot. Pintea ii aduce lui Lica o servitoare, pe Uta, om de-al sau menit sa intre in legatura cu Lica si sa il spioneze. Revenind la Moara cu noroc impreuna cu Pintea, doi jandarmi si noua servitoare, pe drum gasesc o trasura fara cal, iar langa trasura un copil omorat de o lovitura primita in cap. Cu toata impotrivirea lui Pintea, care vroia sa il retina pentru a-i face apoi o perchezitie acasa, Ghita pleaca la Moara cu noroc, impreuna cu Uta, pentru a vedea daca s-a intamplat ceva rau acolo. Prezenta servitoarei in caruta alaturi de Ghita o face pe Ana sa aiba o violenta reactie de gelozie:'nu mai simti in ea decat o singura pornire patimasa: sa mearge la femeia aceea si sa-i traga cu ghearele pelea de pe obraji'. Apoi, pe acelasi fond de enervare, isi acuza sotul de colaborare cu Lica in jefuirea arendasului, atitudine ce starneste mania lui Ghita rn669x7536rnnr

('-Mi-e scarba, cand ma gandesc ca am o nevasta care poate sa mai traiasca cu un om, precum tu ma socotesti pe mine, zise el, si iesi din casa cu amandoua mainile in cap.').

X. Plecat in cercetare, Pintea gaseste cadavrul unei tinere femei, imbracata in negru, deja intepenit. Ea murise sufocata de carpa cu care fusese legata la gura, iar mainile ii erau prinse la spate cu un bici, al lui Lica. Dupa aceea Pintea il gaseste pe unul dintre jandarmi, Hantl, impuscat si injunghiat cu un cutit ramas in rana, dar inca in viata, pentru scurt timp. Cutitul, spun jandarmii care umblasera sa-i prinda pe Saila si pe Buza-Rupta, ar fi fost al

Dupa valul / generatia "revolutionara" (fluxgeneratia - high tide generation) se evidentiaza - determinate in primul rand de reformele sistemului de invatamant, apoi de calitatea guvernarilor - valurile post-revolutionare, cu tendinta de a ocupa "centralul panou actional-cultural / spiritual", fiecare val considerandu-se "alta / noua generatie", "confundandu-se" cu o "refluxgeneratie", adica o "generatie a retragerii la matca" si a cristalizarilor in profunzime (the generation of deep clearness) ca "revers" al valului revolutionar, ca parte dinspre matca si de "reflux" - ce, la urmatorul seism, isi transforma ultimele doua-trei promotii, inca "neafirmate deplin" (fiind in "pragul maturizarii"), evident, in "structura de rezistenta" a urmatoarei generatii. De fapt, in tarmul fiintarii, nu exista decat un unghi "istoric" de observare-inregistrare a lucrarii valurilor "pe zona fiecarei generatii", valuri exercitandu-se in noul relief, "in noua priveliste a tarmului", a fiintei, in functie de amplitudinea si de "originalul spirit al veacului". Orice generatie - ce se anunta, in primul rand, prin poetii sai - cunoaste doua varste: mai intai, varsta adversativismului, a negarii si a formarii constiintei de sine in pluralitate; apoi, varsta deplinei afirmari (prin inflorirea talentelor / geniilor) si a structurarii operelor in sisteme literare; atingand acest stadiu, generatiile "se regasesc" in zonele superioare ale spiritului si "isi dau mana", "isi predau stafeta", incercand a stabili eventuale conexiuni (vecinatati), in vreme ce sistemele literare cunosc (dincolo de vointa autorilor) dispunerea potrivit spectraliilor eternal-valorice (cf. TSalrc, 10 sq.). "Anvergura intrarilor" intr-o generatie literara / culturala (stiintifica) este in functie de "segmentul temporal" dintre cele doua "seisme sociale" - razboaie / revolutii - intre care se situeaza ("valul" / "generatia") si egala cu "anvergura iesirilor"; segmentul "generationist-temporal" poate fi "mai mic", asa cum este cel interbelic, sau "mai mare", cum cel de dupa al doilea razboi mondial, (1960 / 1965 1989). "Intrarile" intr-o generatie se fac la "maturitate", pragul biologic fiind marcat de atingerea varstei de 20 / 30 de ani; "iesirile" au loc "in valuri pensionabile", pragul biologic fiind marcat de atingerea varstei de 60 / 70 de ani, in functie de masura "capacitatii intrarilor". Scriitorii / poetii de dupa cel de-al doilea razboi mondial, constituindu-se in valoroasa generatie modernist-resurectionala si a revolutiei paradoxismului s-au nascut - in majoritatea lor - intre 1930 si 1945 / 1950 ("nucleul" alcatuindu-l "nascutii in '33": A. Dumbraveanu, Gr. Hagiu, M. Scorobete, N. Stanescu, H. Zilieru, I. Baiesu, E. Simion s. a.).