Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Literatura


Qdidactic » didactica & scoala » literatura
B. P. Hasdeu (1838-1907)



B. P. Hasdeu (1838-1907)


B. P. Hasdeu (1838-1907)


Bogdan Petriceicu Hasdeu( 1838-1907) a condus studii asupra originii poporului roman. El adopta echilibrul daco-roman, si il popularizeaza incercand sa combata "anomalia exclusivismului"(Ovidia-Babu Buznea).               

In anul 1860, pe fondul aparitiei scolii latiniste ca si descendenta a Scolii Ardelene, Hasdeu isi face publice importante studii ce au ca scop demonstrarea originii noastre daco-romane. Istoricul critica aspru ipoteza puritatii romanice: "Pogorandu-se de preste plaiuri . un vartej de indaratnicie a fost buimacit mintele noastre intru a ne socoti de romani curati, punand intre alte temeiuri fara temei si acela, cum ca toti dacii ar fi pierit pana la cel de pe urma sub armele lui Traian". In opera "Pierit-au dacii?" autorul se adreseaza direct reprezentantilor Scolii Ardelene pe care ii descrie: "in mantii lungi, diplome si mai lungi si vorbe afara din cale de lungi".


Pausania


In spusele sale autorul se bazeaza pe istoriile a patru scriitori "contimpureni cuceririi Daciei". Primul istoric ales, Pausania "traia sub Traian, scria sub Adrian si se savarsi in Roma sub Marcu-Aureliu". O caracteristica importanta a textului o constituie oralitatea, autorul nesfiindu-se sa exclame: "crapa-ar toti umbraticii doctores din Ardeal . si inca va ramanea vederat ca sint nu este au fost, ca a cuceri nu seamana cu a stinge, in sfarsit ca . invinsii daci traiau pe tarmii Dunarei".


Appian


In cea de-a  doua partea a operei, ce se bazeaza pe scrierile lui Appian se manifesta dezacordul istoricului fata de Petru Maior pe care il numeste de mai multe ori "un doctor Frunza-de-Dafin". Cel mai elocvent element citat de Hasdeu este folosirea de catre scriitorul grec a timpului prezent (Appian a fost ucenicul celor mai priceputi gramaticieni ai timpului sau) in povestirile sale atunci cand se referea la daci: "Cesariu precugeta razboi asupra dacilor si bastarnilor ce lacuiesc de-ncolo de Dunare" sau "Perseu ceru agiutorinta de la daci, ce sint asezati de-ncolo de Dunare".





Dion Casiu


Cel de-al treilea istoric ales de Hasdeu este Dion Casiu, un scriitor "si citit si citat insa neinteles". Istoricul roman este de parere ca din moment ce "doctorii ardeleni" iau drept adevarate spusele grecului, atunci ei recunosc continuitatea dacilor si dupa retragerea Aureliana: "Credeti lui Dion Casiu, au nu-i credeti? De nu-i credeti, de ce dar va spriginiti necontenit pe zisele sale? De-i credeti, apoi trebuie sa recunoasteti, precum vom vedea indata, impotriva dorintei voastre, cum ca dacii n-au pierit; in ambele cazuri sinteti sarlatani". Dupa cum considera si elinistul Clavier, Dion Casiu isi intrebuinta toate mijloacele pentru a prezenta adevarul si a respecta cronologia, el avand toate insusirile unui istoric contemporan. In opera sa Casiu spunea: "capul lui Decebal fu dus la Roma, si Dacia, infiintandu-se in ea de Traian colonii, s-a prefacut in provincie . Tot in acest timp si partea Arabiei . fu . prefacuta in provincie romana". Astfel, daca presupunem ca dacii au fost "starpiti" atunci singura concluzie logica ar fi ca si arabii au fost starpiti (lucru neadevarat, continuitatea lor fiind atestata). Acelasi autor pomeneste in opera sa despre "dacii romanilor" si "dacii margineni dacii liberi).




Eutropiu


Ultimul autor antic ales de B.P. este Eutropiu.  Cel mai puternic argument invocat de oamenii de cultura ardeleni e reprezentat de un grup de nu mai mult de sase cuvinte din "abreviarul" scris de Eutropiu. Acestea sunt: "infinitae copiae . orbis romanus . Dacia exhausta!".Adeptii puritatii romanice se ghidau dupa rationamentul: "Dacia fu desearta - adeca daci nu mai erau; Traian aduse in desearta dacie o nemarginita multime de oameni - adeca noi ne tragem numa de la oamenii lui Traian; oamenii lui Traian, imparat roman au fost romani - adeca noi sintem romani in intelesul cel mai nemarginit al cuvantului".In ciuda corectitudinii logice a deductiei, premisele sunt invalide: o traducere fidela intelesului original al textului ar fi :"Cucerita Dacie, fiind imputinata de barbati prin indelungatul razboi al lui Decebal, Traian aseza in ea, prin orase si prin sate, mai multe gloate de oameni adusi din toate partile imperiului roman".

Hasdeu isi incheie opera prin asemanarea originilor noastre geto-dace cu un amestec chimic."Alta data vom vorbi mai mult; pana atunci sa sfarsesc paragraful de fata, precum si cele trecute, prin intrebarea: Pierit-au dacii?".





Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright