Samanatorism
(de la revista «Samanatorul», 1901 / samanator- + suf. -ism
Samanatorismul este un curent cultural (politic,
literar etc.) ce a aparut in Romania primelor decenii ale secolului al XX-lea ca
reactie impotriva orientarilor moderniste ale epocii, afirmand, in perimetrul
literaturii, principiile: cultivarea unei
literaturi inspirate din realitatile nationale; specificul national romanesc se
datoreaza taranimii, orasul / civilizatia
burgheza fiind "sursa tuturor relelelor", a degradarii sufletului
crestin-autohton, a vicierii economic-spirituale a asezamintelor patriarhale
din Romania; idilizarea vietii satului patriarhal "cu boieri de vita veche";
exaltarea nostalgica a trecutului, blestemarea orasului ca loc de pierzanie,
refugiul in natura idilizanta; culturalizarea maselor populare prin carti
"inspirate", pe ale caror randuri «sa cada deopotriva lacrima bogatei doamne si
a satencei» (Iorga); esteticul inseamna etnicul si, deopotriva, eticul etc.
Din "trena" Rodicai lui Vasile Alecsandri (1821 1890), «purtand cofita cu apa rece /
pe ai sai umeri albi, rotunziori», «floare de crin», «pe langa junii
samanatori», "mireasa-craiasa pe cale de flori", cu «sanul leagan de
pruncusori», "cu grau de aur in par" etc., ivindu-se mai opulent la Nunta Zamfirei lui George Cosbuc (1866 1918), s-a ajuns la directia traditionalist-poetica
samanatorista din poezia romana a secolului al XX-lea, promovata mai intai
de revista de la care ii provine si numele, «Samanatorul» (infiintata / condusa
de G. Cosbuc si Al. Vlahuta in anul 1901, condusa de Nicolae Iorga intre anii
1902 si 1906; a continuat sa apara pana in 1910), ori de revistele: «Albina»
(1897 1937, Bucuresti), «Ramuri» (1905 1914, Craiova), «Fat-Frumos», «Paloda
literara», «Vatra», «Povestea vorbii», «Floare albastra», «Viata», «Neamul
Romanesc», «Neamul Romanesc Literar», «Floarea darurilor», «Drum Drept», «Cuget
Clar» etc.
Estetica
samanatorismului.
Intre reperele estetic-samanatoriste, confundandu-se adesea etnicul si eticul cu esteticul, s-au
impus: (1) idilismul rural, sau infatisarea pitoreasca a satului romanesc,
"unic depozitar al specificului national", (2) paseismul, adica intoarcerea
spre trecut, elogiul "ordinii" gentilice, condamnandu-se "stricaciunile"
prezentului civilizatoriu, urbanizarea etc., (3) cultivarea sentimentului dezradacinarii, din convingerea ca satul
este "taramul", "vatra", "aria", "spatiul", unde s-a conservat tot ceea ce este
mai bun si mai frumos etno-social la poporul dacoroman, in vreme ce orasul a
fost dintotdeauna "locul pierzaniei" etc.
Reprezentantii directiei samanatoriste
din poezia romaneasca a secolului al XX-lea sunt numerosi. Dar foarte putini au
creat opera samanatorist-poetica de valoare estetico-literara indiscutabila.
E. Lovinescu, in Istoria literaturii
romane contemporane ilustra
directia poetic-samanatorista prin St.
O. Iosif (Brasov, 11 / 23 octombrie 1875 22 iunie 1913, Bucuresti), creatorul
"capodoperei samanatorismului", Doina (intrata in numeroase manuale scolare: Se tanguiesc / Talangi pe cai, / Si neguri cresc / Din
negre vai, / Plutind pe munti / La Fagadau, / La Vadul-Rau, / Sus, la
rascruci, / Vin trei haiduci / Pe cai marunti // Graiesc incet / Un scurt
popas / Si spre bradet / Pornesc la pas / Cei trei calari /
Sus, peste plai, / Tacutul crai / Al noptii reci, / Umbrind poteci, /
Se-nalta-n zari / Si neguri cresc, /
S-anina-n crangi; / Se tanguiesc / Si plang talangi / Pe cai pustii /
Se duc uitati / Cei trei fartati, / Saltand in sa, / Plutind asa, / Ca trei
stafii / Dar cand ajung / La cotituri, / Un chiot lung / Din mii de guri /
Darama stanci / Haiducii mei / Doinesc toti trei; / Si clocotesc, / Si
hohotesc / Paduri adanci ), autorul
volumelor Patriarhale Credinte Poezii (1908) etc., cultivand
«poezia nostalgiei, indeosebi a copilariei, adica a varstei lipsite de
raspundere si hranita numai din seva idealului, nostalgia unei vagi epoci
patriarhale, dupa cum e si poezia veleitatii neconvertibile in vointa a visarii
fara obiect precis» (LScr, 6, 75), Zaharia Barsan (samanatorist «prin
banalitate si imitatie» in volumele Visuri de noroc, din 1903, Poezii, din 1907 / 1924), Ion Barseanul (din volumele Primele cantari Rapsodii si balade 1910, «clatinat de
fapt intre influenta lui Cosbuc si Eminescu»), Maria Cuntan (Din caerul vremii, 1916, «lirica fara originalitate»,
revarsata «in doua masive volume»), Maria Cioban («imitatoare a lui Cosbuc», in
volumele de Poezii, din 1906 si din 1927),
Ecaterina Pitis (la care, in volumul de Poezii, din 1909,
«platitudinea curenta se amesteca fara a se personaliza»), I. U. Soricu (autor al Florilor dalbe, din 1912, si al volumului Doinele mele din zile de lupta, din 1917, «amalgam de ramasiti verbale
ale poeziei eminesciene si ale poeziei populare» LScr, 6, 77),
Ion Al. George (care a largit «cadrul inspiratiei, de la traditia nationala la
traditia latina», in volumele Aquile, din 1913, si Domus taciturna, elegii din anul 1926), A. Mandru (autorul volumelor Zari senine si Floarea Tibrului, unde «idilismul
regal nu si-a gasit o expresie diferentiata» LScr, 6, 79),
G. Valsan (autorul poeziilor «pretuite si de T. Maiorescu», dar adunate in
volumul Gradina parasita «dupa douazeci de ani de la publicarea
lor in Samanatorul», in 1924, aducand
«uneori o fragezime delicata de notatie, un psihologism interesant, o
poliritmie savuroasa» LScr, 6, 79),
Ion San-Georgiu (autorul volumelor: Freamat, Ruguri poeme de razboi, Rodul sufletului, Arcul lui Cupidon etc., unde «lipsa de originalitate
devine acceptabila prin corectitudine», evoluand in penultimul si ultimul volum
«pana la aparentele modernismului, fie prin abuz de imagine, fie prin
dezinvoltura formei libere, fie prin egocentrism si mai ales tumultuos
senzualism» LScr, 6, 80),
G. Rotica (autorul volumelor: Poezii, Cantarea suferintei, Paharul
otravit, 1924, unde «are, totusi, o fragezime a sinceritatii si a
unei elocinti sentimentale fara artificii» LScr, 6, 81)
s. a. In 1997, O Istorie a
Literaturii Romane (IV) de Ion Rotaru
mai certifica si alti poeti samanatoristi: Emanoil Bucuta (Bolintinul din Deal,
27 iunie 1887 7 octombrie 1947, Bucuresti), autorul
volumului Florile inimii (1920), unde
epigonizeaza «dulceag, in descendenta lui St. O. Iosif», aflandu-si «locul,
ca un element de legatura intre vechiul samanatorism (colaborase si la Cuget romanesc, la Luceafarul,
Ramuri, Drum drept, editase insusi neosamanatorista Boabe de grau, intre 1930 si 1935, era redactor la Graiul romanesc etc.) si curentul care venea in
prelungirea lui» (RotIst, IV, 147); Ion Buzdugan (Branzeii Vechi Balti / Basarabia, 9 martie 1889 7 ianuarie 1967, Bucuresti), autorul
volumelor Miresme din stepa [ara mea (un volum inmanunchind poeme dintre anii 1918 si 1928,
intre care si Vedenii: «Langa Nistru,-n vale, s-a oprit in
noapte, / Poposind in taberi trudnici carausi; / Susura ostirea de porumbisti
coapte, / Fasaind din sabii aspre de panusi // Tinerii dejuga boii de la care /
Si-n sageti de glume, pilduiri si jocuri, / Pun la foc sa faca grabnic de
mancare / Cei batrani s-aseaza roata langa focuri», ori "litania" Ecouri din Bugeac: «Privesc pierdut in zari de vremuri
departate, / La viforul cumplit de ani ce-ntineresc / Campiile-ti pustii, cu
umbre-nsangerate, / Bugeacule, Buceac, pamant moldovenesc !» apud RotIst, IV, 329 Pastori
de timpuri Metanii de Luceafar (1942) etc. O istorie a literaturii romane din Voivodina de Stefan N. Popa
semnaleaza si alti samanatoristi: Ion Balan (Maru / Iablanca-Varset, 10 iunie
1925 1 iulie 1976), autor al volumelor de
versuri: Cantecul satului meu Brazde-n
primavara Albu (1952, avand coautor
pe Radu Flora) etc., "un epigon" cosbucian (cf. POist, 53 sqq.); Radu Flora (Satu Nou, 5 septembrie
1922 4 septembrie 1989, Rovini-Banat /
Iugoslavia), autorul volumelor de versuri: Ioan
Aioanei Drum prin noapte, Poeme cu lumina, Linistea
zorilor Piruete Unghi de
cer (1984)
si La capatul noptii (1988), traversand si
o perioada de versificatie proletcultista cand si-a pus numele pe texte cum Strofe pentru tovarasa Marghita, Versuri pentru brigada
bosniaca, Poeme rasarite-n grane, Cantecul tractoristului, Prietene, tovarase,
frate etc.
, cultivand si "sentimentul
dezradacinarii": Drum de tara, drum de
tara, / Dude albe, dude negre. / Numai tina, foc si para, / Langa dor dor, piatra-n piatra,
/ Drum de tara, drum de tara («Drum de tara»); Vad
copilaria invapaiata, o spuza. / Fara valuri. Fara maluri. / Golasa si para, la panda, vre-o meduza. /
Banatule, indepartatule, / ravnesc colbul tau si serile cu povesti / Sat
natal, in seara aceasta, unde esti ? («Indepartata
amintire, seara» apud POist, 72),
ori indreptandu-se spre o poezie gnomica («Unii maraie, altii latra, fiecare
cum poate si crede, / Dar fiecare doar hamaitul altuia-l vede.» ibid ); s. a. O interesanta "vegetatie"
poetic-samanatorista si-a facut aparitia in ultimul deceniu al secolului al
XX-lea, dupa avalansa de volume de tristihuiri (adesea in schema 5-7-5),
pretinse a fi micropoeme-haiku
(«Canepa la topit, / apa susura / chicot de codane» AT, 7; «La
Dabuleni / tatele fetelor / piersici coapte in iunie.» AT, 8; «La
Poiana de Sus / preotul Mircea / lacrima peste Maria.»
AT, 14;
«Trecand peste vara, / taranii / se inalta cu soarele.»
DClip, 23;
«Plugarii ara, / sudoarea fulgerului / pe spinarea mea.»
DClip, 27 aranii se-ntorc / din tarina sudorii / cu miros de grau.» DClip, 38;
«Ajun de Craciun / colind din Bucovina /
sigilat in plic» Prep, 83
