Sens conotativ
Prin sens conotativ se
intelege orice sens - in afara sensului propriu / fundamental - pe care-l
capata un cuvant in functie de context.
Critica literara moderna a preluat din lingvistica termenul de
sens conotativ; in functie de context, sensul conotativ poate fi restrans, ori
extins; «analiza stilistica a unei poezii, care caracterizeaza lingvistic
expresia metaforica si simbolica, utilizeaza frecvent termenul de conotatie,
numind fie toate asociatiile emotionale sau senzoriale provocate de un cuvant,
fie orice sens cognitiv rezultat al sugestiei, interferentei, ambiguitatii
relatiei dintre sensul primar si sensul simbolic al unui cuvant» (DTL, 96).
"Opozitia" dintre sensul conotativ (conotatie) si sensul denotativ (denotatie)
«apare astfel ca rezultat al dispozitiei "extralogice" (in limbajul poetic) si
"logice" (in limbajul uzual stiintific) de la cuvant; astfel, explicarea unei
metafore sau a unui simbol este evidentierea lantului de sensuri contextuale
ale cuvantului, de modificari subiective, deci de conotatii ale intelesului
acceptat unanim de colectivtatea de vorbitori; de sensul conotativ, introdus de
un poet, depinde valoarea efectului poetic si cognitiv pe care il produce
utilizarea cuvantului; de exemplu, intr-un context poetic arghezian, viata si
moarte, care nu au nimic comun prin sensurile lor denotative, intra in raport
prin sensurile conotative ale cuvintelor "se innopteaza" si "ceata"» (ibid.) Ziua de
ieri s-a tinut dupa mine, crezand, / Ca un caine flamand, / Ca e legata cu
ceva, cu vre o curea, / Cu vre o franghie, de viata mea - / Si la o raspantie
cu statui / S-a intors, vazand ca nu-i. // S-a pierdut neputincioasa si
pribraga / Dupa ce vremea intreaga / M-a urmat, pas cu
pas, pana azi / La amiazi. // Cine si-a pierdut o zi cat o viata, / S-o caute
repede. Se innopteaza. Se lasa o ceata («O zi» de T. Archezi - ArV, I, 190). Cuvantul fereastra intr-un anumit context poate avea sensul conotativ de "ora libera
in programul unui profesor"; in drama «Iona» de M. Sorescu, fereastra inseamna iesirea din pantecele chitului, simbol al spatiului /
universului-capcana; in tabloul al III-lea, dupa "despartirea de pescarii
muti", Iona chibzuieste, scoate cutitul si incepe sa-si croiasca fereastra "de
evadare" din orizontul-pantece-de-chit: «- Daca nu exista ferestre, ele trebuie
inventate.» (SSms, 25). "Dialogul" este
propulsat de asocierile imprevizibile si de fantezismul ironic-paradoxist
debordant, punandu-si problema intretinerii tuturor pestilor marii, "pe mancare
si pe bere", aluzia fiind destul de
stravezie la explozia demografica din secolul al XX-lea si la limitele
planetare ale resurselor de hrana. Viziunile sunt terifiante, inchipuind o zana
acvatica, Marea, turnand apa tuturor pestilor in gurile cascate spre ea. De la
parelnicia intrarii in navod a Marelui Peste, visat de-o viata, se deruleaza o
scena simbolica, intr-un onirism derizoriu; protagonistul viseaza in fiecare
noapte numai pesti, fiind satul «de atata duhoare in somn», intrucat nici un
vis nu este lipsit de peste: « Visul si pestele. / Visul unu crap. /
Visul doi morun. / Visul trei platica (SSms, 10). Si cand viseaza platica denotativ:
"peste de apa dulce Abramis
brama" / conotativ: "salariu" , din cauza ca este mica, insignifianta,
se trezeste intodeauna injurand. Protagonistul se foieste apoi in pat pana spre
ziua, cand atipeste din nou si cand viseaza, in loc de balena, ofata (denotativ: "orice peste mic care inoata repede" / conotativ: "tanara usuratica"), incat nici nu si-o poate aminti, caci
«se topeste pana te trezesti». De la problemele ridicate de visele de pescar,
trece, analogic, la cele de padurar; crede ca si in ipostaza de padurar ar fi
coplesit tot de "vise profesionale": i-ar veni in somn numai copaci. Fantezia lucreaza
mai departe "in progresie geometrica", protagonistul presupunandu-se padurar si
imaginandu-si cantitativ, un vis, chiar
din prima noapte, cu un milion de copaci, dand o umbra deasa ca mierea; la o
astfel de umbra ar putea sta cu capul pe o radacina si ar contempla veveritele:
« Si eu colo, cu capul pe-o radacina, sa
ma tot uit dupa veverite. / Veveritele nu trebuie sa le prinzi. / Asta mi-ar mai lipsi sa mai alerg
si dupa veverite in somnul meu nenorocit.
(Catand spre navod.) Oare ?
/ Ai, sa-l scot ?»
(SSms, 11). Eroul revine la conditia lui de pescar
sarac, trage de navod si constata ca nu este nimic, dar se intreaba de ce
atarna asa de greu daca nu e nici un peste in el. Isi explica si aceasta
misterioasa, transparenta "greutate", prin faptul ca un nor isi culcase umbra
exact pe navodul lui. Lucrarea fanteziei il
proiecteaza de-acum si ca pescar de nori: Mai bine m-as face pescar de nori. / Azi unul, maine altul. / As aduce repede potopul. / Ca la nori am
noroc. (Pauza.) (Da cu
ochii de acvariu. Vorbind cu pestisorii.) Tot in voi mi-e speranta. / Plevusca, saraca ! / Ea duce greul marilor si oceanelor.» (SSms, Plevusca desemneaza multimea de "pestisori de
balta cu corp lungaret", din soiul Leucaspius delineatus simbolic-paradoxist,
poetul face aluzie la multimile sarace (taranime, muncitorime) dinspre baza
piramidei sociale. Tabloul intai se termina cu scena in care Iona "se decide"
sa pescuiasca din "proprietatea-i privata", din propriul acvariu, caci marea
nu-i purtase noroc. Este prilej de meditatie asupra visului
de aur conexiune subtil-metaforica in
ceausista epoca de aur ori la «Comunismul visul de
aur al omenirii»,
trambitata lozinca si in anii crearii piesei Iona: « Pesti, fiti atenti, nada mea o sa-si
faca efectul ! (Privind
acvariul, apoi marea.) Apa asta e plina de nade, tot felul de nade frumos colorate.
Noi, pestii, inotam printre ele atat de repede, incat parem
galagiosi. Visul nostru de aur e sa inghitim
una, bineinteles, pe cea mai mare. Ne punem in gand o fericire, o speranta, in
sfarsit ceva frumos, dar peste cateva clipe observam mirati ca ni s-a terminat
apa (SSms, 13). Desigur, se termina si apa / "viata"
lui Iona din tabloul intai, caci in clipa in care «se apleaca peste acvariu»,
«gura pestelui urias incepe sa se inchida; Iona incearca sa lupte cu falcile
care se inclesteaza scartaind groaznic», permitand, totusi, a se auzi, inaintea
lasarii intunericului, ultimile replici: «
Ajutor ! Ajutoooor ! /
Eh, de-ar fi macar ecoul !
Directia valaha /
dacoromana a umanismului "laic", un
umanism al dialogului cu cosmosul nostru cel de toate zilele, este reprezentata mai
intai de Flavius Iulian, imparat de Constantinusa /
Constantinopol intre anii 361 si 363, supranumit si "apostatul" / "rebelul". In
nenumarate randuri, genialul imparat-filosof si-a elogiat stramosii sai
dacoromani / valahi, indeosebi, pe cei din provincia imperial-romana a Daciei /
Dacoromaniei Sud-Dunarene, Dacia Ripensis / Aureliana, "rustici", "simpli",
"austeri", «straini de rafinamente senzuale», «neclintiti in hotarari», «cu frica
de Dumnezeu / Samos (Soarele-Mos)» (cf. REl, 65). Iulian a fost educat in adolescenta
in Dacia / Dacoromania, in spiritul stravechi, multimilenar, al confreriilor
razboinic-religioase ale Zalmoxianismului, cunoscute pe aceste segmente
temporale ale "istoriilor" mai ales sub numele de Cavalerii Dunareni / Thraci
(confrerii care l-au proiectat si in tronul imperial - cf. CDCD, 127 sq.). Imparatul valah / dacoroman, Flavius Iulian, a fost un orator
de marca, un distins filosof al secolului al IV-lea, un liric de stirpe
cogaionica / zalmoxiana. Corola operei sale se constiuie din Banchetul sau Saturnalele ori Imparatii, Contra Crestinilor - in trei carti, din care s-au transmis fragmente; Imnuri Regelui-Zeu-Soare si Mumei-Pamant poeme in proza, elogiind Perechea
Primordiala, scrise dupa reintoarcerea de la Crestinism la Zalmoxianism (cam in
acelasi timp cu trilogia «Contra Crestinilor»), Discursuri "oficiale": Elogiul imparatului Constantiu, Elogiul imparatesei
Eusebia, Scrisori etc.
Deocamdata, pelasgo-thraco-dacul / valahul (dacoromanul) Aethicus Dunareanu (d'Ister / Histricus, 370
435, aprox.), dupa cum sta marturie lucrarea sa din orizontul anului 400 d. H.,
Cosmografia (transmisa peste Evul Mediu in 4o de copii), traverseaza /
descrie America de Nord, inaintea lui Columb (1451 - 1506) cu 1092 de ani,
inconjoara planeta - ca "Mesager Celest", pe calea traditional-sacra a
Zalmoxianismului, a stramosilor cu stiinta de a se face nemuritori - mai
devreme cu cel putin 1122 de ani decat cei din echipajul condus de Magellan
(1480 - 1521). Gratie tot Cosmografiei
lui Aethicus Dunareanu
ni s-a transmis si alfabetul pelasgo-thraco-dac / valah (dacoroman-arhaic) din
23 de litere (pentru cele 23 de sunete, in scriere aplicand principiul fonetic,
in cadru misteric / initiatic). Dacoromanul / valahul carturar, Dionisie Maruntu' / Exiguul (470 - 545, aprox.), ce a servit
Biserica de la Roma sub zece papi (de la Anastasie al II-lea la Vigilius), are
si "opera laica", rezidand in punerea bazelor de calcul ale erei noastre,
valabile si astazi, prin lucrarile Cartea despre Pasti si Argumente
pascale cat si prin doua "epistole": De ratione Paschae calauzit de principiile: «Eu n-am voit sa pun in baza ciclurilor
mele amintirea acelui om fara de lege si persecutor (Diocletian), ci mai
degraba am ales sa socotesc anii de la Intruparea Domnului nostru Iisus
Hristos, pentru ca astfel sa fie tuturor mai cunoscut inceputul nadeJdii
noastre si pentru ca sa apara mai clara cauza rascumpararii neamului omenesc,
adica Patimile Mantuitorului nostru.» (apud VSP, 63). Cea mai mare descoperire - care da un
nou avant umanismului european, determinand in mare masura a doua Renastere a
Europei - se datoreaza germanului Johann Guttenberg (1400 - 1468), inventatorul
tiparului. Descoperirea tiparului isi pune amprenta benefic asupra noului curs
al umanismului european, inclusiv a umanismului din Principatele Valahe, [ara
Romaneasca - prin tipografia de la Targoviste - ocupand "locul al cincilea" din
Europa, in "marea competitie" a centrelor de tipar. Si de-aici incolo, directia valaha / dacoromana a umanismului "laic", a unui umanism al dialogului cu cosmosul nostru cel de toate
zilele, este
stralucit reprezentata si de Neagoe Basarab autorul celebrelor Invataturi catre fiul Theodosie lucrare adeseori comparata valoric cu
«Principele» de Niccolo Machiavelli, si de Nicolae
Milescu autor a doua carti de mare importanta
europeana la data ivirii lor, Descrierea Chinei si Jurnal
de calatorie in China alaturandu-li-se:
Nicolaus Olahus prietenul lui Erasmus de Rotterdam,
autorii de cronici / letopisete (Grigore Ureche, Miron
Costin, Radu Greceanu, Radu Popescu, Ion Neculce s. a.), ori de istorii (Constantin Cantacuzino s. a.), culminatia fiind marcata de enciclopedismul lui Dimitrie Cantemir. Umanismul valahic / dacoromanesc, prin valorile sale, este parte
constitutiva din marele umanism al Europei din toate anotimpurile,
remarcandu-se alaturi de umanismul Italiei (F. Petrarca, G. Boccaccio, N.
Machiavelli, L. Ariosto, T. Tasso s. a.), al Frantei (F. Rabelais, P. Ronsard,
M. Montaigne s. a.), al Angliei (Th. Morus, C. Marlowe, W. Shakespeare, E.
Spencer s. a.), al Spaniei (Miguel de Cervantes, Lope de Vega, Calderon de la
Barca s. a.), din [arile de Jos (Erasmus de Rotterdam s. a.) etc.
