Destinul unei opere: David Copperfield

In zorii zilei de 7 februarie 1812, intr-o casa inchiriata de John si Elisabeth Dickens, in cartierul Landport al orasului Portsea, se naste Charles Dickens, al doilea din cei opt copii ai lor. Primii ani ai vietii au fost unii foarte fericiti, petrecandu-si timpul liber citind romane de aventuri. Familia i-a asigurat educatia la o scoala privata, dar totul avea sa se schimbe dupa ce familia a fost trimisa la inchisoarea datornicilor dupa ce tatal sau a pierdut o suma mare de bani in distractii. La varsta de 12 ani Dickens muncea 10 ore pe zi in fabrica de crema de ghete iar cu banii castigati incerca sa-si ajute familia. Dupa o perioada de timp, situatia familiei se imbunatateste in urma unei mosteniri din partea familiei tatalui. Dupa iesirea familiei din inchisoarea saracilor, mama lui il lasa sa lucreze in continuare la fabrica de crema de ghete. Dickens nu o va ierta niciodata si acest resentiment, precum si situatia grea a clasei in mijlocul careia si-a trait o parte din copilarie vor deveni teme majore ale operei sale. In 1827 a lucrat ca functionar intr-un birou de avocatura insa nu i-a placut aceasta profesie si dupa o scurta perioada a devenit ziarist. Va continua sa publice in ziare cea mai parte a vietii; in acesti ani publica primul sau roman: "The Pickwick papers". In aprilie 1836 se casatoreste cu Catherine Hogarth. In acest an accepta un post de editor unde va ramane pana in 1939. In 1865, in timp ce se intoarce din Franta, unde fusese intr-o vizita la Ellen Ternan o actrita pe care o cunoscuse in 1857), Dickens este implicat intr-un accident de cale ferata iar singurul vagon de clasa intai care ramane este cel in care se afla Dickens impreuna Ellen si mama acesteia. Incidentul lasa urmari grave in starea lui de spirit. In 1868 se desparte de sotie iar aceasta va locui la Gad's Hill (proprietate cumparata din banii castigati pe carti), pana la moarte. Pe 2 decembrie 1867 are prima intalnire cu cititorii la New York. Aceste intalniri necesita efort si vor contribui la deteriorarea starii lui de sanatate. Se stinge din viata la 9 iunie 1870 in urma unui atac de cord. Este inmormantat in Coltul poetilor din Manastirea Westminster.

" In februarie 1849 Charles Dickens incepea publicarea seriala a lui David Copperfield. Pentru prima data naratiunea era la persoana intai dintr-un motiv intemeiat: intr-o anumita masura, Dickens spunea povestea propriei sale vieti, tradusa sau interpretata in termeni fictionali. Romanul este o dramatizare a tuturor acelor elemente dureroase din copilarie si tinerete, a celor experiente care l-au modelat in bine sau rau; la nivele mai profunde, scriitorul ne dezvaluie efortul sau urias de a intelege acele forte care i-au determinat caracterul si cariera.

David Copperfield e un roman de amintiri redate din perspectiva unui timp ulterior despre formarea unei indentitati prin multe intamplari si suferinte. In prima parte din roman sunt incorporate fragmente autobiografice pe care autorul le scrisese deja ( au si fost reproduse astfel in Viata lui Charles Dickens de John Forster ). Ca si Dickens, David a fost reporter parlamentar inainte de a deveni scriitor, a trudit in frageda copilarie si a fost lipsit de posibilitatea de a-si continua studiile. Povestea unei vieti de la nastere pana la maturitate, ceea ce teoreticienii literari vor numi Bildungsroman, implicand istoria formarii unei personalitati, nu poate, in sine, sa se constituie intr-o intriga, ci mai degraba intr-o suita de intamplari. Asa se construieste David Copperfield, un roman totusi bine inchegat datorita faptului ca scriitorul nu divagheaza; el urmareste evolutia personajului si infatiseaza sentimentele si experientele lui David paralel cu influenta mediului. Intriga, slab dezvoltata, se afla in povestirile subsidiare despre Uriah Heep si domnul Wickfield, Steerforth si Emily, doctorul Strong, sotia sa si Jack Maldon, Betsey Trotwood si sotul ei, Rosa Dartle si Steerforth. David Copperfield este, dupa opinia lui Mark Spilka, un "roman proiectiv" in care viata exterioara, deci ceea ce se vede la suprafata, reflecta universul interior. Pe masura ce eul observa lumea de afara, sentimentele fuzioneaza cu actiunea exterioara iar alegerea de catre acesta a evenimentelor aduce cu sine intelegerea semnificatiilor vietii interioare. Lucrurile percepute sunt reale, dar ne apar fantastice in lumina sentimentelor proiectate de catre copil asupra lor ceea ce creeaza efectul unei suprafete incarcate cu implicatii neasteptate. Nostalgia, in care se amesteca bucuria cu amaraciunea domina in prima parte a romanului. Trecutul este viu prezent dar tonul naratiunii lui David implica o experienta mai profunda, o intelepciune dobandita de la loviturile vietii. In aceasta prima parte intamplarile sunt expuse asa cum s-au pastrat in memoria lui David, scene, tablouri si sentimente se succed fara o legatura cauzala; intensitatea trairii le asigura credibilitatea. Relatia de cauza si efect exista totusi in subtext, golurile pot fi usor umplute de cititorul cu imaginatie si reflexiv asa cum ar proceda la o analiza a propriei vieti care ii apare in amintire tot ca o suita de momente si scene. Ordonate in succesiunea lor temporala, ele isi vor dezvalui treptat logica interna. Naratorul pastreaza in aceasta parte o atitudine mai detasata din cauza distantei in timp si reuseste sa vada totul intr-o lumina mai buna, ceea ce contribuie la obiectivitate si ironie dramatica. Pe masura ce se apropie de timpul nararii, atentia i se concentreaza asupra altor personaje, pe masura ce universul lui David se largeste si interesul sau de om matur nu se mai fixeaza doar asupra persoanei sale, ci cuprinde si destinul celorlalti. Primele capitole recreeaza lumea vizuala si mintala a copilariei cu o imbinare de calitati aproape neegala in literatura engleza: farmec, umor, fidelitate si putere evocativa: "Cand privesc inapoi catre spatiile albe ale copilariei, cele dintai chipuri care mi se infiripa deslusit in minte sunt mama, cu parul ei frumos si silueta-i tinereasca, si Peggotty, care n-avea deloc silueta". Amintirile sunt atat de vii din copilaria frageda si nu trebuie sa ne mire, fiindca puterea de observatie este uimitor de precisa si ascutita la aceasta varsta iar David revendica si el insusirea de a fi inzestrat cu acel spirit de observatie care i-a permis sa-si pastreze proaspete amintirile din copilarie. Ne dezvaluie cu acuratete claritatea picturala a memoriei, modul cum anumite scene de care ne amintim apar nechemate din trecut si sunt retraite in imaginatie cu toata concretetea lor, ca si cand ar fi aievea. Impresiile cele mai puternice ii vin pe calea simturilor, insa din registrul senzorial patrunde in cel psihic, caci intre lumea simturilor si cea a trairilor interioare exista o asociatie, amintirea uneia fiind strans legata de evocarea celeilalte. Asadar, din negura copilariei se desprinde mai intai imaginea mamei, frumoasa Clara Copperfield si a servitoarei durdulii Peggotty, urmand dupa un tablou al anilor cand copilasul facea primii pasi mai siguri printre figurile adultilor aplecate asupra lui, in casa cu doua saloane si coridorul lung spre bucatarie ce trecea pe langa o camara intunecoasa din care emana o boare amestecata de sapun, muraturi, lumanari si cafea; din aceasta seninatate a caminului vine totusi intrebarea inocenta a lui David: "Peggotty, ai fost vreodata casatorita?" Aceasta intrebare, formulata atat de natural de catre un copil deschis spre marile intrebari, sugereza subtil o buna parte a dramei ce va urma. Emotia lui Peggotty e admirabil descrisa in carte dar chiar in scena urmatoare isi face aparitia un barbat inalt, brunet, cu ochi negrii: domnul Murdstone, care ii displace copilului in momentul cand noul venit atinge mana mamei, ramasa vaduva dupa moartea sotului. Noul personaj e vazut, datorita spaimei ce i-o inspira lui David, ca o intruchipare a unei puteri formidabile. Dupa ce domnul Murdstone devine sotul fermecatoarei doamne Copperfield, David e tratat de acesta ca o salbaticiune rebela care trebuie biciuita si imblanzita. Probabil ca cea mai buna prezentare a sentimentelor unui copil respins si brutalizat o gasim in David Copperfield. Intors acasa de la placuta vizita ce i-o face familiei Peggotty la Yarmounth, David da peste domnul Murdstone instalat in casa ca sot al mamei sale. Ii displace acest domn si e gelos pe intrusul care a uzurpat afectiunile mamei. David va intelege ca "fermitatea" cu care domnul Murdstone si sora acestuia, Jane, il trateaza nu-i decat alt nume pentru tiranie, mai ales cand include si portii de bataie administrate in scopuri educative. David recunoaste ca acesta o iubeste pe mama lui, ca el nu-i doar omul crud, ceea ce il salveaza de cliseul melodramatic.

Dupa seninatatea primilor ani, tulburata doar de mici spaime usor de risipit, David cunoaste suferinta unui copil tratat cu duritate si cruzime iar in cele din urma izgonit din casa parinteasca ceea ce-i produce o durere mai mare, un adevarat chin sufletesc. Insa nici o suferinta nu-i vesnica si asa cum se intampla in viata, momentele triste si clipele de disperare alterneaza cu scene luminoase. Maiestria lui Dickens sta in talentul de a evoca un univers al copilariei complet cu intregul noian de ganduri si sentimente ce salasluiesc in inima infantila. Remarcam finetea cu care ne reda comportarea lui David cand, la scoala fiind, primeste vestea mortii mamei. Chiar daca e sincer indurerat simte ca nenorocirea in care se afla ii confera o anumita distinctie: "atentia care mi s-a aratat in dupa masa aceea cand m-am plimbat pe terenul de joc, in timp ce baietii aveau ore, m-a magulit". Portretul lui David ni se contureaza din propriile sale marturisiri si din atitudinea sa in relatiile cu cei din jur. Il distinge un ascutit spirit de observatie si o deosebita sensibilitate in raport cu mediul; are o natura deschisa si prietenoasa, ceea ce-l face sa nu banuiasca relele intentii si o modestie excesiva, de care vor profita unii ca doamna Crupp. Inteligenta si legatura sa bogata, precum si unele calitati morale - simtul datoriei, ambitia, perseverenta - ii vor aduce satisfactii in cariera de reporter parlamentar si scriitor. Principala lui slabiciune e o susceptibilitate fata de farmecele feminine. Povestea iubirilor lui David e si una a greselilor care il vor invata sa-si cunoasca mai bine inima. Cartea constituie, in unele parti ale sale si un emotionant excurs de iubire si avatarurile ei, cum nu gasim in alte romane ale lui Dickens, o ilustrare prin exemple a nevoii umane de afectiune si a impulsului de a cauta frumosul, a-l cucerii si pastra. Dickens evoca, prin succesiunea intamplarilor un proces al naturii, al vietii insasi din care se infiripa toate biografiile. Nu e numai copilaria lui David ci copilaria ca atare. Desi unele scene amintesc de evenimente din viata autorului, ni se descrie insasi procesul cresterii si devenirii, fara gesturi dramatice, sugestiv, prin infatisarea relatiilor lui David cu cei din jur si a unor intamplari poate neinsemnate in sine dar cu rezonante adanci pe taram psihic. Schimbarile survin treptat si nici nu sesizam cum copilaria trece in adolescenta, tineretea in maturitate. Sentimentul pierderii si regasirii, al increderii si disperarii, experienta de a fi singur, nedorit si persecutat, de a tanji dupa ceva si a ura, alternand cu alte experiente ale sufletului tot atat de importante nascute din altruism si simpatie, din capacitatea de traire intensa in mijlocul celor iubiti, modeleaza un caracter, o individualitate umana unica si inconfundabila. Dintre relatiile umane evocate in David Copperffield problemele curtarii si casatoriei detin un loc central. David isi are povestile de dragoste si casatoriile sale: Emily, domnisoarele Shepherd si Larkins, Dora si Agnes. Descrierea acestora evidentieaza maiestria artei scriitorului. Dragostea pentru Emily in copilarie o prefigureaza pe Dora, deoarece si Emily e jucausa, afectuoasa, blanda si simpatica, posedand toate atributele caracterului feminin. Cand o intalneste pe Agnes recunoaste in ea o natura calma, stapana pe sine si pe gospodarie dar o iubeste pe Emily. Exista la Dickens acest conflict intre femeia intruchipare a idealului de dragoste si femeia ideala pentru gospodarie. David repeta greseala tatalui sau omonim cand se casatoreste cu Dora, o fata foarte asemanatoare cu mama lui. Dora, ca personaj, se bucura de apreciere din partea criticii moderne; Dickens a realizat in Dora o creatie remarcabila, un excelent portret feminin in care inima domina complet ratiunea dar asemenea Clarei Copperffield, aceasta va dispare din roman prin moarte. In cele din urma David se recasatoreste cu Agnes si se intrevede ca va fi fericit de-a pururi. In masura in care il cunoastem pe David ne putem imagina ca, de fapt, nu va fi deloc fericit. Casatoria schematica de la sfarsitul romanului, o concesie facuta de autor idealului victorian, e lipsita de substanta si neconvingatoare; realitatea se afla in sentimentele lui David pentru Dora.

David Copperfield poate fi citit si ca un roman despre prudenta. Aproape fiecare personaj, fiecare intamplare si relatie umana se poate considera ca o variatie pe aceasta tema. Steerforth, un tanar binecuvantat cu toate avantajele bogatiei si cu talente naturale ajunge la acte reprehensibile din cauza indulgentei cu care a fost tratat de o mama prea iubitoare. E adevarat ca doamna Steerforth - ramasa de tanara vaduva - a crescut singura copilul orfan de tata, un tata a carui lipsa se resimte in educatia si fizionomia morala a tanarului. Acesta devine un om egoist, lipsit de scrupule si de sentimente si induce in eroare pe toata lumea datorita farmecului sau personal. Cand modesta instructie primita de David la scoala Salem House a domnului Creakle este intrerupta din cauza mortii mamei sale, baiatul se scufunda in singuratatea plina de disperare a trudei de la depozitul de vinuri. Plecarea precipitata de la Dover si reaparitia lui Murdstone impreuna cu sora sa in salonul domnisoarei Betsey Trotwood, focalizeaza una din temele majore ale romanului care va reapare ulterior si cu mai multa claritate: lupta dintre bunatatea naturala si viclenia cea mai cruda.

Sfarsitul deriva din filozofia simpla a lui Dickens bazata pe o incredere ferma in justitia poetica: virtutea triumfa si cei rai sunt pierduti; si astfel povestea se termina intr-o atmosfera de basm. Australia e infatisata ca un leac universal si cateva personaje a caror viata nu mai poate continua in Anglia - Emily, familia Micawber, doamna Gummidge, doctorul Mell - isi vor reface viata acolo pe cand cei de natura lui Heep sfarsesc jalnic in inchisoare. Dickens era un sentimental si de aceea in descrierea mortii micutei Nell si a lui Paul Dombey a exagerat pateticul; a procedat astfel si pentru a trezi constiintele. Pentru cititorul modern aceste pasaje pot sa para obositor de artificiale si uneori suparatoare, inestetice dar in roman ele denota un patos veritabil. Tristetea izolarii lui David in Blunderstone si pozitia ambigua a mamei sale care ezita intre lealitate fata de el si lealitate fata de noul ei sot precum si constiinta Dorei ca a esuat in rolul de sotie ( de unde sfatul ca dupa moartea ei David sa se casatoreasca cu Agnes ), apoi moartea simpaticului Barkis si intentia de sinucidere a Marthei, sunt toate exemple de un patos autentic si bine strunit. Sentimentul imbatranirii si a mortii, melancolia trecerii fluviului vietii in marea eterna sporeste calitatea emotionala a romanului. Varietatea personajelor, impletirea magistrala a evenimentelor, umorul abundent si savuros capteaza atentia cititorului si o intretin pana la sfasit. Reflectand asupra romanului, vom observa ca prin text si subtext el transmite o viziune filozofica asupra vietii. Ca si viata el are un ritm domninant, acel al miscarii inainte, constanta si irezistibila, asemeni vietii ne procura un sentiment de inevitabilate, care nu vine din tragedie ci din ritmurile temporale ce guverneaza viata umana. David Copperfield detine o pozitie centrala in succesiunea romanelor dickensiene si un loc special in opera scriitorului unind spontaneitatea din tinerete cu simtul sporit pentru constructie din perioada maturitatii sale artistice. Naratiunea autobiografica i-a oferit mai multe avantaje: i-a permis povestirii sa se intinda pe o perioada de timp mai lunga decat e posibil in majoritatea romanelor si astfel episoadele sunt mai putin aglomerate si mai usor de urmarit; in plus, a inlesnit dezvoltarea personajelor, cele mai reprezentative in acest sens fiind - cu exceptia lui David - Uriah Heep, Dora si Traddles. Romanul are o unitate tematica si de constructie, fapt sugerat si de primele cuvinte ale capitolului 55, Furtuna : "Ma apropii acum de un episod din viata mea atat de viu, atat de infricosator si atat de strans legat, prin nenumarate fire, dintre cele mai variate, de tot ce l-a precedat in aceste pagini, incat de la inceputul acestei istorisiri, pe masura ce inaintaml-am vazut crescand mereu, mai mare si mai mare, ca pe un turn inalt in mijlocul campiei si aruncandu-si umbra fatidica pana si asupra maruntelor intamplari ale copilariei mele". In acest punct, cititorul isi da seama ca intamplarile ce inconjoara seducerea Emilyei si moartea lui Steeforth fusesera prefigurate din capitolul 3.

Deci, concentandu-se asupra constructiei, Dickens a evitat ca o opera lunga de peste 60 de capitole sa se transforme intr-o masa difuza de intamplari disparate. Fiecare personaj din povestire isi are importanta sa in economia romanului. Din punct de vedere al unitatii narative, al evolutiei si inainte de toate al acelui amestec de comedie si tragedie, ras si lacrimi, David Copperfield e una din cele mai reusite creatii a lui Dickens. In multe parti ale sale, romanul imprensioneaza prin extraordinara claritate a tablourilor nostalgice, prin inclinatia spre fantezie. Sentimentul de afectiune al scriitorului pentru acest roman ( "copilul favorit" cum singur il numea ), izvoraste din excelenta lui realizare pe plan artistic. In el si-a varsat Dickens toata puterea de comprehensiune pentru copilaria si adolescenta sa si a dat forma care, in sine, releva sensul. O fuziune a simtirii cu adevarul experientei traite e ceea ce ii da povestirii farmecul unic. Intensitatea ei e indeosebi remarcabila in prima parte, in scenele copilariei, a carei esenta putini scriitori i-au putut-o retine cu usurinta. Chiar si cele mai reusite oglindiri ale copilariei in literatura engleza nu intrec acest roman in redarea durerii si temerii, placerii si afectiunii, luminii si caldurii din David Copperfield. Nici un copil n-a cunoscut desigur aceleasi experiente ca David si totusi intreaga copilarie, copilaria oricui se afla in povestea sa. Romanul ne comunica mai mult decat se poate sesiza printr-o lectura grabita. Daca in intriga si respectarea conventiilor Dickens e un victorian, in esenta si pe plan imaginativ el submineaza chiar ceea ce aparent sustine. Romanul reprezinta o culme a artei sale, dar marcheaza si un sfarsit; culminatia vesteste un nou punct de plecare" . In romanele sale copilaria e descrisa cu toate bucuriile si durerile, cu visele si realitatile ei amare. Putini sunt scriitorii care au scris atata despre copilarie ca Dickens, intrucat complexitatile acestei varste sunt atat de mari si misterioase depasind poate pe acelea ale maturitatii. Majoritatea adultilor si-au trait visele si au devenit relativ oameni simpli. In cateva dintre romanele sale, autorul a tratat spaimele copilariei cu seriozitatea unui om care si-a putut aminti ca el insusi a fost candva copil. Exista la Dickens un tablou al copilariei, un anumit numar de resorturi morale si o nostalgie a dreptatii si a bunatatii care nu pot decat sa miste tineretul. Imaginatia si fantezia lui au fost stimulate de oameni, evenimente si situatii reale, de lumea pe care a cunoscut-o. Universul dickensian se aseamana insa putin cu cel al unor contemporani ca Thackeray, fiindca arta ce i-a dat nastere e colorata romantic de sentimentul miraculosului si straniului, ceea ce constituie contributia lui proprie la dezvoltarea prozei.

Dickens a scris sub influenta romanticilor, ca multi dintre contemporanii sai. Mostenind spiritul romanticilor, care-i va colora intreaga opera, Dickens a dezvoltat si a continuat traditia romanului englez din secolul al XVIII-lea cu un puternic filon realist, devenind prin tendintele si orientarile fundamentale ale scrisului sau unul dintre repezentantii de seama ai romanului realist englez alaturi de George Meredith, George Eliot si Thackeray. Dickens scria la un moment dat despre David Copperfield care a devenit dintre cele mai indragite carti clasice : "Dintre toate cartile mele, pe aceasta o iubesc cel mai mult", fara sa stie ca milioane de cititori vor simti la fel.