Pastel - specie a genului liric - punand accentul pe elementul descriptiv

Pastel

(cf. fr. pastel; cf. it. pastello

Pastelul este o specie a genului liric, punand accentul pe elementul descriptiv, surprinzand, conturand, dinspre un eu transfigurat / transfigurator, "un tablou din realitatea imediata", "privelisti", "momente ale unui anotimp", aspecte ale nocturn-diurnului, ale registrelor floral-faunistice etc., intr-o veritabila "pictura in cuvinte", inspirata de mirifica natura inconjuratoare a protagonistului.

Mentionam ca termenul, in aceasta acceptiune devenita traditie de Vasile Alecsandri (1818 - 1890) incoace, este utilizat numai in cultura romana. In alte culturi, pastelul desemneaza "o pictura bazata pe efectele de culoare ale unor creioane moi".

Opera poetica a lui Vasile Alecsandri este alcatuita din volumele: «Doine si Lacrimioare» (1853), «Pasteluri» (1868 1869), «Legende» (1872 1876), «Ostasii nostri» (1878) etc. A mai publicat in anii 1852 si 1853 doua volume de «Poesii poporale. Balade (Cantice batranesti)».

Titu Maiorescu, in 1872, in studiul «Directia noua in poezia si proza romana», evidentiaza ca «Pastelurile sunt un sir de poezii, cele mai multe lirice, de regula descrieri, cateva idile, toate insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturii, scrise intr-o limba asa de frumoasa, incat au devenit, fara comparare, cea mai mare podoaba a lui Vasile Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste».

«Pastelurile» au fost scrise in vreme ce poetul se retrasese la Mircesti, inca din 1866, cand, prin vointa imperiilor europene din acel timp (Imperiul Otoman / Turc, Imperiul Habsburgic si Imperiul [arist / Rus), Cuza a abdicat de la conducerea Romaniei.

«Pastelurile» lui V. Alecsandri surprind peisajele din unghiurile miscatoare ale ciclurilor naturale, ale anotimpurilor, imaginile mirifice, baletul cromatic al naturii de la Mircesti. Unghiul contemplatiei este al naturii statice Acest staticism a fost observat de numerosi critici si istorici literari. Autorul descrie din cadrul natural atat cat vede cu ochiul, pana la orizont, fie din pridvorul conacului de la Mircesti, fie de la fereastra conacului, fie de la «gura sobei».

Vasile Alecsandri a inradacinat definitiv specia de pastel in literatura romana; dar si inainte de Alecsandri se intalnesc elemente de pastel la Gheorghe Asachi, la Ion Heliade Radulescu s. a. Dupa Alecsandri, s-a impus George Cosbuc prin pastelurile sale caracterizate de surprinderea naturii in dinamica / dinamismul ei. Au mai scris pasteluri celebre: Alexandru Macedonski, Ion Pillat, Vasile Voiculescu s. a.

Vasile Alecsandri a realizat peste 30 de poeme care stau sub semnul speciei de pastel In tematica Pastelurilor lui Vasile Alecsndri intalnim evocarea iernii, a primaverii si a exploziilor vegetale; sunt cantate si atributele verii si ale toamnei, in ceea ce au ele cel mai specific.

Un pastel dedicat anotimpului zapezilor "eterne" poarta chiar titlul «Iarna»: Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada, / Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada; / Fulgii sbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi, / Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi. // Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara ! / Cu o zale argintie se imbraca mandra tara

O capodopera a pastelurilor lui Alecsandri e «Mezul iernei». Aici "traznesc stejarii" de ger caci inghetul a cuprins parca intregul cosmos: Stelele par inghetate, cerul pare otelit, / Iar zapada cristalina, pe campii stralucitoare, / Pare-un lan de diamanturi ce scartaie sub picioare. «Albe fumuri» se ridica in «vazduhul scanteios», ca niste coloane ale templului cosmic, sprijinind bolta cerului; in acest cosmos-templu, «luna isi aprinde farul tainic de lumina» si padurile devin imense catedrale, «unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare». Tabloul se invioreaza in final, unde se arata un lup ca o fantasma alergand «dupa prada-i spaimantata».

O alta capodopera a «Pastelurilor» lui Vasile Alecsandri, dar dedicata primaverii, este «Concertul in lunca». In acest pastel, Alecsandri surprinde cu neintrecuta maiestrie o parada a florei in primavara, cu deditei, cu branduse, cu bujori, cu viorele, toporasi etc., dar si o parada a pasaretului venit in lunca, sa asculte "concertul" privighetorii: In a noptii linistire, o divina melodie, / Ca suflarea unui geniu, printre frunzi alin adie, / Si tot creste mai sonora, mai placuta, mai frumoasa, / Pan' ce umple-ntreaga lunca de-o vibrare-armonioasa. // Ganditoare si tacuta, luna-n cale-i se opreste. / Sufletul cu voluptate in estaz adanc pluteste, / Insa pare ca aude prin a raiului cantare / Pe-ale ingerilor harpe lunecand margaritare. // E privighetoarea dulce, care spune, in uimire, / Tainele inimii sale, visul ei de fericire / Lumea-ntreaga sta patrunsa de-al ei cantec fara nume; / Macul singur, ros la fata, doarme dus pe ceea lume !

In pastelul «Malul Siretului», Vasile Alecsandri creioneaza un tablou minunat de natura, din Valea Siretului, desigur, de la mosia-i de la Mircesti. "Aburii noptii" sunt comparati cu niste fantasme plutind deasupra luncii Siretului. Ramurile salciilor si ale plopilor de pe malul Siretului despica "fantasmele de aburi", pierind deasupra luncii: Raul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur / Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur.

Eroul liric al pastelului «Malul Siretului» contempla de pe malul verde curgerea raului din faptul zilei; observa «valurelele de pe prundisul lunecos», cum Siretul «adoarme la bulboace, sapand malul nasipos». Peisajul e inviorat de o mreana care sare in aer «dupa-o viespe spirintioara». Ratele salbatice bat apa intunecata a Siretului «ca un nour trecator». Este prilej pentru eroul liric de a medita in spiritul lui Horatiu asupra scurgerii ireversibile a timpului, sau in maniera lui Heraclid (privind panta rhéi Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale / Cu cel rau care-n veci curge, far-a se opri din cale. /  Lunca-n giuru-mi clocoteste; o soparla de smarald / Cata tinta, lung la mine, parasind nisipul cald.

Tot din peisajul mirific al lumii Siretului se inspira Vasile Alecsandri si in pastelul «Balta». Aici se retine imaginea unei balti intr-un val de aburi, asteptandu-si «mirele luminos»; cerul isi inroseste zarea, vrabiile isi desteapta corurile si se indreapta spre sirele de grau netreierat; apoi balta clocoteste de viata intr-un «concert asurzitor», nori de rate se inalta din ochiurile baltii si, din stuf, se iveste vanatorul intr-o luntre. In fata vanatorului se deschide o fauna bogata: serpi lungi incolacindu-se pe tijele de la florile de nufar, ratele ascunzandu-se dupa trestii, nagatii tipand, lisitele scufundandu-se, batlanul pasind incet pe mal. Luntrea este de arme plina, «raspandind fiori de moarte», dar batlanul se arata linistit pe mal, de vreme ce spune: «Nu-i peirea lumei vanatorul e poet».

Dar Alecsandri realizeaza admirabile pasteluri si pentru anumite momente ale dienocului, cum, de pilda, pastelul «Noaptea». In acest pastel, Alecsandri creeaza tabloul unei nopti de primavara, «linistita, racoroasa, / ca-ntr-un suflet cu durere o gandire mangaioasa»; cerul dispare sub insulele norilor, meteoritii se scutura spre poalele celeste; in departare, pe un deal, apare un foc de semnalizare comparat cu «un ochi ros de balaur care-adoarme si clipeste». Eroul liric banuieste ca ar fi «pastori in sezatoare», in jurul focului, sau «vro tabara» cu carutasi, ori un «rond de tricolici». Privirea contemplativa nocturna a eroului liric trece de la deal la munte, unde «un lung bucium se aude» ca o amintire din «timpuri negre, crude»: Cand din culme-n culme, noaptea buciumele rasunau / Si la lupte sangeroase pe romani ii desteptau.