Romantism
(cf. fr. romantisme
Romantismul este un curent literar aparut ca
reactie a nordului spiritual-european impotriva clasicismului, la inceputul
secolului al XIX-lea, promovand ca principii estetice: (1) libertatea "absoluta" in creatie; (2) expansiunea eului pana in centrul universului; (4) evaziunea in istorie, in mit, in vis, in
"templul naturii", in "culoarea locala", in demonic, in "voluptatea suferintei"
etc., criticand prezentul epigonic; (5) relevarea de eroi exceptionali in imprejurari
exceptionale, la antipozi (imbogatind tipologia - demonul, geniul, ingerul,
profetul, revoltatul, tiranul, titanul etc.); (6) valorificarea folclorului ca
matca a tuturor artelor, desfasurarea teluric-celesta a fiintei, a fanteziei,
in planuri antitetice; (7) cultivarea grotescului, a sublimului, elogiul
geniului, al prometeismului / titanismului, infuziunea liricului in epic, chiar
si in eseu, in critica etc.
Cei zece titani ai romantismului universal sunt Byron (1788 1824), Eminescu (1850 1889), Victor Hugo (1802 1885), Giacomo Leopardi (1798 1837), Adam Mickiewicz (1798 1855), Novalis (pseudonimul lui
Friedrich Leopold von Hardenberg: 1772 1801), Edgar Allan Poe (1809 1849), Aleksandr Sergheevici Puskin
(1799 1837), Friedrich von Schiller (1759 1805) si Percy Bysshe Shelley (1792
In literatura romana, romantismul isi face aparitia alaturi de
clasicism, cu patos revolutionar burghezo-democratic, national, in epoca simbiozei clasicism-romantismului pasoptist-unionist
valah si a deschiderilor spre realism (1821 - 1877)
desigur, in subperioada
"Asachi-Radulescu" (1821 - 1839) si in subperioada
«Daciei Literare» (1840 - 1866), in creatia scriitorilor: Ion Heliade Radulescu (1802 1872), Costache Negruzzi (1808 1868), Vasile Carlova (1809 1831), Grigore Alexandrescu (1814 1885), Andrei Muresanu (1816 1863), Vasile Alecsandri (1818 1890), Nicolae Balcescu (1819 1852), A. Russo (1819 1859), Dimitrie Bolintineanu (1825 1872) s. a., spre a inregistra
culminatia-i universala, in subperioada
junimismului (1867 - 1877) si
dincoace de aceasta, prin Mihai Eminescu (1850
1889), indiscutabil, cel mai mare poet romantic al lumii, deschizator de
drumuri pentru lirica secolului al XX-lea, secol ce a certificat profetia lui
Titu Maiorescu din toamna anului 1889: «Pe cat se poate omeneste prevedea,
literatura poetica romana va incepe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului
lui, si forma limbei nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai
frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toata
dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti.» (MCr, II, 275)
