Ritm - ritmul desemneaza cadenta / armonia rezultata din succesiunea regulata a silabelor lungi si scurte

Ritm

(lat. rhythmus "miscare cadentata / regulata"; cf. fr. rythme

Din punct de vedere prozodic, ritmul desemneaza cadenta / armonia rezultata din succesiunea regulata (ori simetrica) a silabelor lungi si scurte, ori accentuate si neaccentuate, dintr-un vers, dintr-o strofa.

Unitatea ritmica de baza este silaba ce alcatuieste - dupa diferite scheme - unitatile prozodice numite picioare metrice

Asadar, ritmul este elementul prozodic fundamental, constand in succesiunea regulata, ori dupa anumite scheme, a picioarelor metrice dintr-un vers, dintr-o strofa, sau chiar dintr-un text mai intins decat strofa.

Tipul de picior metric dominant dintr-o poezie ii da, ii releva ritmul, de la ritmul trohaic, iambic, dactilic etc., pana la ritmurile coriambice, peonice etc. Mai rar se apeleaza la clasificarea picioarelor metrice dupa numarul silabelor ce intra in componenta lor: ritmuri binare (trohaic si iambic), ritmuri ternare (dactilic, amfibrahic si anapestic), ritmuri cvaternare (peonic, coriambic etc.), ritmuri cvinarice (mesomacru, salmic / zalmic etc.), ritmuri senarice (hipermesomacrul, zalmic-genunianul etc.) etc.

Pozitia silabei / silabelor accentuate (supra - accent) din picioarele metrice ca unitati armonice decide tipologia ritmica.

Daca in temeiul unui vers avem piciorul metric binar, in care silaba prima este accentuata si secunda neaccentuata, piciorul metric se numeste troheu v) si din succesiunea de trohei rezulta ritmul trohaic Doina, doina, cantec dulce, / cand te-aud, nu m-as mai duce» - folclor dacoromanesc; «Peste varfuri trece luna» - «Peste varfuri» de M. Eminescu); daca a doua silaba poarta accentul, piciorul metric se numeste iamb (v din succesiunea de iambi rezultand ritmul iambic («Traind in cercul vostru stramt / Norocul va petrece» - «Luceafarul» de M. Eminescu). 

Daca in temeiul unui vers avem piciorul metric ternar, in care silaba prima este accentuata si celelalte doua neaccentuate, piciorul metric se numeste dactil v v) si din succesiunea de dactili rezulta ritmul dactilic Fug legioanele, zbor cu cavalele, / Luna dispare; / Cerul se-ntuneca, muntii se cleatina - / Mihnea tresare.» - «Mihnea si Baba» de Dimitrie Bolintineanu); daca a doua silaba (din cele trei) poarta accentul, piciorul metric se numeste amfibrah (v v), din succesiunea de amfibrahi rezultand ritmul amfibrahic («Si flacara spune: "Aduc inspirarea / Asculta, / si canta, si tanar refii - / In slava-nvierii ineaca oftarea / Avut, si puternic emir, voi sa fii"» - «Noaptea de decemvrie» de Al. Macedonski); daca a treia silaba poarta accentul, piciorul metric se numeste anapest (v v din succesiunea de anapesti rezultand ritmul anapestic («Pe-o carare umbrita zacea / O sarmana garoafa pierduta» - SpPoe, 40

Daca in temeiul unui vers avem piciorul metric cvaternar, in care silaba prima este accentuata si celelalte trei neaccentuate, piciorul metric se numeste peon prim v v v) si din succesiunea de peoni primi rezulta ritmul prim-peonic Sufletul cuprins de incantare nesfarsita / Zboara peste zarile albastre - SpPoe, 40); daca a doua silaba (din cele patru) poarta accentul, piciorul metric se numeste peon secund (v v v), din succesiunea de peoni secunzi rezultand ritmul peonic-secund («Sa-ti dau pamant, sa prinzi avant, / sa ai incant, sa ai si zari» - I. P. T.); daca a treia silaba poarta accentul, piciorul metric se numeste peon tert (v v v), din succesiunea de peoni terti rezultand ritmul peonic-tert daca a patra silaba poarta accentul, piciorul metric se numeste peon cvart (v v v din succesiunea de peoni cvarti rezultand ritmul cvart-peonic cand in piciorul metric cvaternar avem doua silabe accentuate, accentele cazand pe prima si pe ultima silaba, piciorul metric se numeste coriamb v v din succesiunea de coriambi rezultand ritmul coriambic armonia / muzica inconfundabila a poemei «Sara pe deal» de Mihai Eminescu se datoreaza unicei combinatii de picioare metrice: Sara pe deal, buciumul / suna cu / jale - coriamb v v + dactil v v) + dactil v v) + troheu v); esteticianul / poetul Eugeniu Sperantia, cu privire la peoni si la piciorul metric de cinci silabe, certifica: «negresit, constructia unei lungi poezii din peoni impune autorului o staruinta excesiva pentru forma, poate in detrimentul unei libere desfasurari a inspiratiei; acelasi lucru, cu atat mai mult, se poate afirma cu privire la piciorul de cinci silabe - care nici nu are o denumire speciala.» (SpPoe, 41)

Totusi, in poezia noastra exista ritmuri cvinarice si ritmuri senarice rezultate din succesiunea picioarelor metrice de cinci / sase silabe, cu doua accente puternice pe silabele 1 si 5, cultivate intr-o formula specifica limbii pelasgo-thraco-dace, adica limbii valahe / dacoromane, de catre marii preoti-poeti ai Zalmoxianismului, ce turnau in versuri chiar si legile, destinate unei "oralitati culte", spre a fi mai usor de memorat (dupa cum ne incredinteaza si Aristolel, in «Problemata»); ei le-au pus pecetea sacra a perechilor metrice cvinarice / senarice; dintr-o pereche cvinarica (adica din doua picioare metrice de cate cinci silabe) a rezultat decasilabul zalmoxian si dintr-o pereche senarica (adica din doua picioare metrice de cate sase silabe, cu accentele puternice tot pe silabele 1 si 5) s-a format dodecasilabul salmic / zalmic-genunian

Si decasilabul zalmoxian este tiparul rostirii sacre dinspre materia perfecta, unde isi gaseste proiectie "perechea sacra" (prin jumatati de cate cinci, evident, in corelatie cu cele cinci elemente / principii zalmoxiene (cf. TDum, 76 sq.); cu cezura "la jumatate", hemistihul "in cinci silabe", accentul cazand pe prima si pe ultima, prin care se exercita "actul" prinderii jumatatilor / "extremitatilor") in intreg:

v v v v v v

este un vers / viers "perfect" al "nuntirii" jumatatilor intru armonizarea intregului-decada-de-aur; unitatea ritmic-zalmoxiana pentasilabica, in care accentul cade pe prima si pe ultima ("a cincea", cele trei silabe "de mijloc" fiind neaccentuate - ori foarte slab accentuate), este piciorul metric salmosian / zalmoxian, sau, numit mai pe scurt, zalm / salm si ritmul astfel obtinut - ritm salmic / zalmic numarul sase este numar armonic / "desavarsit", inscris in arhitectura Sanctuarului-Calendar-Mare-Rotund de la Sarmizegetusa, si in Soarele de Andezit (cu Zece Raze), diametrul lui fiind egal cu sase unitati de masura "solare"; apoi, suma factorilor primi in care se descompune - "jumatatea" (2 / doimea), "treimea" (3 / triada), "unicitatea" (1 / unu) - este egala cu el insusi - componentele apartinand "primelor patru conducatoare"; cum armonizarea "in deschidere" priveste "incretirea Genunii", adaosul / sporirea cu o silaba neacccentuata (a sasea) a emistihurilor in ritm salmic / zalmic duce la croirea dodecasilabului salmic / zalmic-genunian:

v v v v v v v v

si in astfel de tipar salmic / zalmic-genunian a reverberat veritabila "dialogica universala" (Aldo Testa) a lui Salumos / Salmos ("Zalmas-Zalmoxis" / "omul sfant, reprezentant al lui Dumnezeu pe pamant, in Cogaion / Sarmizegetusa"), pana in "adancul calmei creste" (Ion Barbu) din mioritism; principiul echerului - omul si omenia -, in concordanta cu ordinea celesta / zalmoxiana, patruns in paremiologia dacoromaneasca dintotdeauna si pentru totdeauna, suna astfel: Ce tie nu-ti place / altuia nu face; in viersuire salmic / zalmic-genuniana, accentele semantic-sincretice au ramas pana azi neschimbate: Ce-ti-e-nu'ti-pla-ce-al-tu-ia-nu-fa-ce. (accente pe 1, 5 / 7, 11); acest precept zalmoxian, presarat in drumul-spirala sacra, drum initiatic / misteric, a incoltit si intr-o "halta" din spatiul Chinei Antice, dar nu in circuitul folcloricei mase, ci - cum si la latini, prin Seneca - in scrierile marelui filosof al Orientului, Confucius (Kong Qiu), care a trait intre anii 551 si 479 i. H. (v. supra - confucianismul); in lucrarea acestuia, Convorbiri (XII, 2), gasim principiul zalmoxian, sau "principiul echerului", formulat astfel: Sa nu faci altuia ceea ce nu vrei sa ti se faca. / Fa altora ceea ce vrei sa ti se faca. Ilustram ritmurile cvinaric-salmice si senaric-zalmic-genuniene cu doua texte din ciclul: «Noua sonete din Cartea de Aur a lui Fat-Frumos»: «Sufletu-mi de crin arde-n trup de mai / vine, Samos, vine, doar la Tine vine / fulgerul din mine, orga cu albine, / din picior de plai, prin gura de rai! // Primeste-ma, Samos, sfant mi-e zboru-n Tine: / genunea sa-nvingi, razboinic ma ai / prin Gura de Rai, din picior de grai, / orga cu albine: fulgera-n destine! // Ordinea cea grea si-n armura-mi stea: / eu sunt ochiul vrerii, eu sunt umbra mierii, / hrana pentru-azurul cert al Invierii! // Ordinea-[i celesta arde-armura serii / nunta-n chip de nea, Yinul-viorea, / sufletu-mi de crin intr-un trup de stea!» (TUph, 33) Nunta-mi este pura, steaua-nrazareste, / munti-preoti imbraca hlamida cereste, / So-Ares si Utu mie-mi tin cununa; // doar Mireasa-Lumii genune-aureste, / brazii cu albi vulturi in privelisti suna, / juratori-luceferi horesc lunca bruna; // jumatati isi leaga-n aur jumatati, / partea vrea intregul, intregul e-n parte / moartea-i este viata, viata-i este moarte, / balaur alb-rosu e-n egalitati; // curcubeie-toarte, bolta vrea sa poarte, / Car-Mare de ganduri, torc imensitati, / Car-Mic-de-albastrele, tu, ochiule, da-ti / nufarul luminii fiinta-mi imparte!» (TUph, 39).

Ritm safic / strofa safica intalnim la Eminescu in «Oda - in metru antic» (infra - strofa safica).