LA LITERATURA ROMANA - imaginea femeii in operele lui Mihai Eminescu

Tabel cronologic:

La 15 ianuarie 1850 se naste la Botosani, Mihai, viitorul poet, al saptelea copil al caminarului Gheorghe Eminovici si al Ralucai Jurascu. In 1857, in august, Mihai, impreuna cu alti frati ai lui este dus de tatal lui la studii, in Cernauti, iar in anul 1858-1859 urmeaza clasa a III-a la "National Hauptschule'' din Cernauti, fiind clasificat al 15-lea din 72 de elevi.

La 16 aprilie 1863 paraseste cuursurile, dupa ce petrecu-se vacanta de Pasti la Ipotesti, iar in anul 1864, la 5 octombrie intra ca practicant la tribunalul din Botosani, apoi copist la comitetul judetean permanent.

Demisioneaza si in martie 1865 cere pasaport pentru Bucovina. Ca elev ''privatist'' sta in gazda la profesorul sau Aron Pumnul, tinandu-i totodata in ordine biblioteca.

Cu ocazia mortii lui Aron Pumnul la 12/24 ianuarie 1866, cativa elevi din gimnaziu publica o brosura intitulata Lacramioarele invataceilor gimnazisti la moartea prea-iubitului lor profesor Aron Pumnul'' unde semneaza si M. Eminovici in prima sa poezie cunoscuta ''La mormintul lui Aron Pumnul''.

Revista Familia din Pesta ii publica la 25 februarie-9 martie poezia De-as avea . . Directorul revistei, Iosif Vulcan, schimba numele poetului in Eminescu. Tot acolo publica si poeziile O calarire in zori, Din strainatate, La Bucovina, Misterele noptii si nuvela Lantul de aur.

In dezacord cu ai sai, paraseste Moldova si in iunie se stabileste la Blaj pentru a-si continua studiile.

In anul 1867 face turnee cu trupa lui Iorgu Caragiale la Braila, Galati, Giurgiu, Ploiesti si publica in Familia poeziile ,''Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie'' si ''La Heliade''.

Iar in anul 1868 se angajeaza in trupa lui Mihail Pascali, cu care trece prin orasele Brasov, Sibiu, Lugoj, Arad etc.

Stabilit in Bucuresti face cunostinta cu I.L. Caragiale.

In 1870, la 15 aprilie publica in Convorbiri literare din Iasi poezia ,''Venere si Madona'', iar la 15 august ,''Epigonii''.

In anul 1874 Titu Maiorescu il indeamna necontenit pe poet sa-si dea doctoratul, trimitandu-i o suma de bani in acest scop, Iar la 1 septembrie este numit directorul Bibliotecii centrale din Iasi. La 15 iunie 1875 Titu Maiorescu ii propune functia de revizor scolar pentru districtele Iasi si Vaslui, iar la 2 iulie preda biblioteca lui D. Petrino,

La 15 august 1876 se stinge din viata, la Ipotesti, Raluca Eminovici, mama poetului. In acest perioada il viziteaza des pe Creanga in bojdeuca sa.

In ianuarie 1883 poetul se interneaza temporar la spital, iar in ziua de 23 iunie, poetul da semne de alienare mintala, iar dupa cateva zile boala izbucneste.

Va fi internat in sanatoriul doctorului Sutu, iar la 8 ianuarie 1884 se stinge la Ipotesti Gheorghe Eminovici, tatal poetului.

La 26 februarie Eminescu paraseste sanatoriul si, insotit de prietenul sau Chibici-Ravneanul, face o calatorie in Italia, pe cheltuiala ''junimistilor''.

In anul 1887 se muta la Botosani la sora sa Henrieta si este reinternat la spitalul ,''Sf. Spiridon'', iar in anul 1889 este internat la spitalul ''Marcuta'' din Bucuresti si apoi transferat la sanatoriul ''Caritas''.

In noaptea de 15 iunie Eminescu moare in sanatoriul doctorului Sutu si este inmormantat la cimitirul ''Bellu''.

In octombrie se da la tipar editia a patra a volumului de Poezii, insotit de un studiu al lui Titu Maiorescu intitulat Poetul Eminescu.

Tot in acest an, la 14 octombrie, va muri si Henrieta Eminovici ( devotata sora a poetului ).

Veronica Micle, iubirea adolescentina a poetului, murise la 3 august in chilia unor maici de la Manastirea Varatic.

Un destin fatal ii unea simbolic si dupa moarte.

Imaginea femeii in viziunea poetului

1) Iubirea si natura in poezia lui Eminescu:

Intre marile teme, propriile creatii ale poetului, slavirea iubirii si a frumusetilor naturii ocupa un loc intru totul deosebit.

La Eminescu, iubirea si natura nu formeaza ceea ce numim un capitol aparte, nu se izoleaza tematic, ci se constituie ca urmare a unei atitudini, a unui tonus fundamental, care lumineaza si tulbura deodata.

Natura si iubirea isi fac aparitia in creatia eminesciana inca de la intaia sa poezie publicata in "Familia" , - De-as avea . .., dar, mai ales, de la Mortua est!, conceputa de la varsta de 16 ani, unde intalnim primul pastel eminescian, tesut din lumini delicate si intruchipari de basm.

Aici poetul isi slaveste cea dintai iubire, misterioasa muza a copilariei si adolescentei, "iubita de la Ipotesti", ingerul "cu fata cea pala".

Nu-i de mirare ca imaginea fermecatoare a acestui "inger" tutelar din anii Ipotestilor il va urmari pe poet toata viata, chiar si in perioada devastatoarei sale iubiri veroniene.

Aflandu-se, pana in ultima clipa a vietii lui creatoare, intr-o neostenita cautare a echilibrului launtric si a implinirii sale, Eminescu priveste iubirea si natura nu ca pe o evadare din realitatea brutala si nici ca pe o forma de capitulare in lupta impotriva raului social, ci ca pe unicul izvor al entuziasmului sau neintrerupt in fata frumusetii vietii, menit sa-i reimprospateze elanurilor creatoare istovite de eforturi.

Vorbind despre elementul iubirii din Inger si demon si din Strigoii, Tudor Vianu observa ca: "O astfel de atractie peste clase sociale si civilizatii il va preocupa pe Eminescu nu numai pentru ca civilizatia romantica se complacea in prezentarea unor opozitii violente, dar si pentru ca, aratind cum limitele si obstacolele unor lumi deosebite sint infrinte, poetul putea sa infatiseze mai bine intensitatea romantica a pasiunii"

In poezia "Sara pe deal" comuniunea dintre sentimentul iubirii si al naturii este puternic evidenta, in esenta ei o idila, care comunica patosul vietii intime si care sintetizeaza, pe o anume latura, peisaj rustic autohton, caracteristic primei perioade din creatia erotica a poetului.

Aparuta in "Convorbiri literare", la 1 iulie 1885, poezia a fost conceputa inca din perioada studiilor vieneze. Dar oricare era pe-atunci muza ce-si disputa intaietatea in inima si admiratia poetului , prin accentul ei sufletesc si prin peisajul rustic in care se incadreaza, poemul facand parte din ciclu de poezii care au izvorat din amintirea chipului scump al iubitei sale ipotestene: - o Ileana sau, poate, o Marie - rapusa de moarte in frageda varsta.

Eminescu vede in iubire, ca si in natura, cadrul cel mai firesc in care isi poate afirma patosul vietii si aspiratiile personalitatii sale.

Eseu: Digestia in intestinul subtire - functii ale intestinului subtire Referat: Globul ocular

Armonia dintre cultura, iubire si natura este la poet temeiul care asigura poeziei sale forta de seductie si caracterul ei de realizare definitiva.

Dupa anul 1877, in perioada de la ziarul "Timpul", in opera poetului rar mai razbate ecoul increderii luminoase in iubire, din anii sai de tinerete. Tot mai obosit si dezamagit, Mihai Eminescu da glas unor armonii poetice de mari adancimi, dar din ce in ce mai triste, mai apasatoare, in care drama iubirii neintelese ocupa un loc tot mai insemnat.

Iubirea adolescenta de la Ipotesti a poetului si reflexele ei in poezia sa.

Mergand mai departe pe cararile umbrite ale acelorasi visuri si realitati din anii Ipotestilor, imaginea poetului se amplifica si se complica mereu.

El incepe a fi chinuit de nedumeriri multiple, contradictii si confruntari de neimpacat, bantuit de dezamagiri.

In inima adolescentului poet, aparuse o tarancuta copila, serafica, "cu parul negru-n coade", care insa a inchis prea timpuriu ochii ei "uimiti de mari".           

Imaginea femeii iubite din Ipotesti trece insa prin tiparele distincte ale mai multor poezii si poeme, ramase in manuscris. De mare valoare de expresie, pentru aceasta perioada din viata intima a poetului, sunt : "Frumoasa-i", "Cand . ", "Unda spuma", "Copila inger", "Locul aripelor", etc.

Astfel, dintre poeziile acestea de luminoasa afirmare a iubirii ipotestene, Frumoasa-i[5] pare a fi deosebit de invaluitoare, prin acea chemare blanda a dragostei in care se simte ecoul puternic al eroului folcloric si rustic romanesc :

"Dumbrava cea verde pe mal

S-oglinda in umed val,

O stanca stirpita de ger

Inalt-a ei frunte spre cer.

Pe stinca sfarmata ma sui,

Gindirilor aripi le pui; [ . . ]".

Tot atat de calda, de juvenila si de frenetica este bucuria iubirii impartasite, la care participa elementele naturii inconjuratoare si in postuma Cind . .[6] :

"Cind vintul e-o taina, cind frunza e muta,

Misterul suride prin lumea tacuta,

Culeg pe-a ta frunte sublime visari -

Pe ochi sarutari.

Amorul isi moaie aripele-i stinse,

Tu-nchizi surizind lungi genele-ti plinse,

Si fruntea mea pala pe pieptu-ti asezi -

Surizi si veghezi. [ . . ]

Nebuna copila cu-amor ceresc -

O, cit te iubesc !

Iubirea calda, frenetica din Frumoasa-i sau Cind . ., considerata ca o identificare, implinire, contopire ireala a doua fiinte scumpe in mijlocul naturii.

Actul de nastere al marii poezii de iubire a marelui poet isi scrie virtual primele pagini, in forma lor cea mai suava, la Ipotesti.

Inceputul lui il constituie iubirea adolescenta, il constituie radacina amara a unei drame pe care poetul a trait-o si al carei erou a fost.

Perpessicius spune : "daca poezia de iubire a lui Eminescu, fie ea cea a clipelor de comuniune si extaz, fie a celor depresionare, trezeste acordurile dureros de dulci si de grave ale unui violoncel, este numai pentru ca fantasma iubitei de la Ipotesti vegheaza neintrerupt din cripta in care a coborit-o indureratul adolescent"

2) Eminescu si dragostea

Dragostea eminesciana este insasi erotica populara, compusa din ahturi si suspine, din chemari sentimentale si imprecatiuni.

Chiar daca unii credeau ca Veronica Micle era o femeie usuratica, nestatornica si indiferenta la dragostea poetului, pentru ceilalti, alimentati la sursa familiei, era un crin de zapezi albe ofilit din cauza intrigii in paharul de cristal al virtutilor casnice. Asadar Veronica formeaza obiectul aproape unic al pasiunii lui Eminescu este cu totul gresita. Poetul cauta dragostea, nu femeia, victima mereu a improvizatiunii si a absurdului.

In vremea ce erotica mistica da pilda de constanta metafizica pentru femeile lui ideale, Eminescu este ca un om stapanit de o insatisfactie erotica, obisnuita la indivizi normali si invers proportionala cu puterea de abstractie pasionala. "Sa cetesc - isi propunea el, dar poate in timpul boalei - din nou pe Casanova si sa duc viata lui".

Poetului ii trebuia o femeie care sa imperecheze inteligenta cu salbaticiunea si cu fabulosul, adica ceea ce si cauta. Eminescu se indragostea aprig de femei chiar si fara gratii fizice, dar si intelectuale.

Deoarece in poemul eminescian visul nu este un simplu cliseu romantic, vom vedea ca "Luceafarul" poate fi citit in intregime ca un poem oniric, in care realul si imaginarul se afla intr-o dilema fecunda ca intreaga poezie sau gandire romantica.

"In somn - arata I.Negoitescu[9] rezumand o intreaga teorie - romanticii cad intr-o alta trezie mai grea, mai originala, in care sufletul isi recistiga unanima substanta".

Pentru Eminescu, trairea visului este semnificativa nu in sensul existentialist de expiere, ci in modul liric de a o valoriza altfel, in coordonate mult mai profunde, de a-i da o alta turnura, cea mai umana.

Mitul (ca incarcatura simbolica) devine insasi tensiunea dramatica necesara, nascuta din efortul decodificarii. De cate ori ne propunem analiza unui mit, ramane in el ceva inanalizabil; ne oprim la functiile sale, la modulele - cum le numeste N. Frye[10], care transporta un semn literar catre semnificativul sau firesc, ne oprim la aceasta din urma, dar ne scapa tocmai esentialul.

Pentru romantici problema visului nu este atat de clara, la Eminescu gasim intrebarea : eu visez sau un altul? "Eu visez sau universul viseaza in mine?"

La Eminescu existenta si visul raman fiecare pe pozitia sa, pastrandu-si inca afinitatile nemarturisite. Mai mult,poetul aspira sa vorbeasca dintr-un spatiu neutru, sustras atat determinarii visului, cat si realitatii.

Spatiul romantic al reveriei si cugetarii poetului este Pamantul, care implica tensiune, caldura. Pamantul si Cerul, Iubirea si Moartea sunt eternitati, centre de interes, polaritati in cadrul carora lucreaza sufletul poetului, contopindu-le si sublimandu-le.

Marele poet, Mihai Eminescu, iritat de boala, de munca extenuanta de la gazeta Timpul, de capriciile d-nei Micle, Eminescu izbucneste cu o violenta amara, care curma pentru totdeauna relatiile pasionale cu poeta.

Nu mult dupa aceea poetul innebuni, iar reintalnirea lui cu Veronica are acum caracter melancolic al rememorarii trecutului, al unei reidealizari a iubirii.[13]. Mihai Eminescu n-a murit insa la marginea Marii si nici codrul mult indragit nu-i este aproape.

BIBLIOGRAFIE:

Fanica N. Gheorghe - Mihai Eminescu, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti - 1977.

George Calinescu - Viata lui Mihai Eminescu, Editura pentru literatura, 1966.

Marin Mincu - Mihai Eminescu-Luceafarul, Editura Albatros, Bucuresti - 1978.

Perpessiciu - Mihai Eminescu, Opere I-IV. Editura Fundatiei si Editura Academiei, Bucuresti - 1939-1963.