Despre Sgualda.

Despre Sgualda .

Daca s-ar fi ales o piesa realista, drumul catre personajul meu ar fi inceput fara indoiala cu o biografie imaginara alcatuita cu usurinta cu ajutorul datelor oferite de autor. La Goldoni insa, linia personajului nu e precisa, este deschisa, lasand loc optiunii si ca atare interpretarilor. Asa ca am incercat, pornind de la cateva realitati ale textului sa imaginez un trecut valabil al Sgualdei.

Am pornit in prima instanta de la scena-cheie a intregii piese, in care Sgualda e protagonista: este vorba de scena ce declanseaza intreg tavalugul barfelor care capata proportii astronomice- "Checcina nu-I fata lui Jupan Toni". Nu exista nici un indiciu ca Sgualda ar face aceasta dezvaluire din rautate. Asa ca am ales o varianta care mi s-a parut mai ofertanta din punct de vedere actoricesc: este o fata prostuta, se scapa pe jumatate din greseala dar si premeditat intr-o oarecare masura pentru ca detinerea acestui secret ii da iluzia unei persoane de care depind niste destine ceea ce e mare lucru pentru o biata si simpla vanzatoare de haine vechi.

Mai exact Sgualda sufera de un complex de inferioritate si incearca sa-si dea importanta prin micile taine pe care le detine. Ea nu barfeste din rautate: invidia si clissele sociale cu care se identifica nu-I apartin in profunzime. Complexul sau de inferioritate iese la iveala prin criza uriasa pe care o face in prima scena cand este ridicata de pe scaun in favoarea noilor venite de la Roma.

Sgualda e fricoasa- acest aspect se evidentiaza cel mai bine in relatia ei cu Catte, relatie pe care eu am gandit-o ca pe un tandem Farfuridi-Branzovenescu ( avand in memorie desigur interpretarea geniala a lui Dem Radulescu si Mircea Diaconu) sau Stan si Bran. Aceasta comparatie, aparent delasata, este simplu de explicat: Sgualda este un fel de ecou al lui Cattecare ii inspira frica si respect cu caracterul sau puternic pentru ca ea este influentabila si nu are personalitate.

Exista in Sgualda o dimensiune care m-a atras in mod special: este vorba de credinta ei in fantastic, in himere, in spirite. E ca si cum o bunica ( . in genul vreunui personaj din Gabriel Garcia Marques, sau un Farama al lui Eliade) I-ar fi povestit toata copilaria intrebari cu strigoi si spirite, ea fabuleazape marginea acestiu mic secret pe care il detine de la mama ei. Faptul ca "Checcina nu-I fata lui Jupan Toni" capata proportii fantastice, devine o poveste incarcata de mister (potentata la nivel scenic de instrumentele despre care o sa vorbim mai tarziu si de o tema muzicala plina de candoare).

In mintea Sgualdei, Jupan Toni devine un personaj cumva tenebros care preumblandu-se in locuri indepartate cu vaporul sau, a gasit-o pe Checcina, insa aceasta poveste capata mai multe fatete, ca un cristal. Pentru ca Sgualda nu stie si. Dupa parerea mea nici nu vrea sa stie adevarul concret al obarsiei fetei.