PASTELUL VASILE ALECSANDRI -
comentariu
Mihai Eminescu, in poezia "Epigonii", referindu-se
la activitatea lui Vasile Alecsandri, afirma despre acesta: "s-acel rege
al poeziei, vecinic tanar si ferice", Mihai Eminescu il numea pe
Vasile Alecsandri rege al poeziei, intrucat acesta intruchipa tot ceea ce
daduse mai valoros literaturrei romane pana atunci, ferice intrucat a
avut sansa de a trai marile evenimente care au condus la constituirea
Romaniei moderne si anume Unirea principatelor din 1859, Revolutia de
la 1848 si razboiul pentru independenta de la 1877, vecinic
tanar intrucat a imortalizat aceste evenimente in versuri, care i-au adus
o tinerete vesnica. Astfel, Revolutia de la 1848 e
cantata in dezrobirea tiganilor, unirea principatelor in Hora Unirii
Moldova 1857, iar razboiul pentru independenta intr-un ciclu de
poezii, intitulat ostasii nostri. Refuzat de politica,
Alecsandri se va retrage in linistea caminului sau de la
Mircesti, unde va scrie intre 1868-1869, ciclul sau de pasteluri
publicat in revista "Convorbiri literare" de sub conducerea lui Titu Maiorescu
si analizat de acesta in articolul "Directia noua in poezia
si proza de la 1872", fiind
considerate o capodopera a literaturii romane, in de obste si
care au produs o adevarata renastere nationala.
Pana la Vasile Alecsandri am intalnit elemente de pastel la Vasile
Carlova, in poezia "Inserare", Grigore Alexandrescu in poezia "Umbra lui
Mircea. La Cozia", Heliade Radulescu in poezia "Zburatorul".
Diferenta dintre elementele de pastel din opera predecesorilor si
pastelurile lui Vasile Alecsandri este ca de la romantism la clasicism.
Termenul de pastel e imprumutat din domeniul artelor plastice si vine din
italiana de la pastelo. Initial, termenul desemnat niste culori
mai catifelate lasate pe o coala de hartie de niste creioane
colorate numite ele insale pastelate. Din artele plastice termenul trece
in literatura, unde denumeste o specie a genului liric in care
autorul prezinta un colt din natura un tablou, prin intermediul
caruia isi exprima in mod direct gandurile si sentimentele.
Aceasta specie a fost incetatenita in literatura
noastra de catre Vasile Alecsandri, care o impune in acceptiunea
clasica a termenului, in sensul ca nu toate pastelurile sale sunt
alcatuite din 4 catrene, prezentand un tablou static. Elementul de miscare,
sau aluzia la existenta umana este facuta in ultimele
versuri ale postului. Ciclul de pasteluri cuprinde 2 sectiuni: -1
omogena alcatuita din cca 30 poezii; -2 eterogena
alcatuita din cca 10 poezii. In pastelurile sale, Vasile Alecsandri
canta in primul rand anotimpurile care vin si pleaca dupa
expresia lui George Calinescu in micromonografia dedicata lui Vasile
Alecsandri in poezii precum: "Sfarsit de iarna", "Toamna",
"Oasptetii primaverii", "Iarna", "Miezul iernii", "Gerul", "Cositul".
In al doilea rand, fenomene ale naturii: "Tunetul", "Gerul", "Dimineata".
In al treilea rand aspecte ale naturii de la Mircesti. In lumea de la
Mircesti "Malul Siretului", "Concert in lunca". In al patrulea
rand, muncile campului in "Rodica",
"Semanatorii", "Plugurile". In al cincilea rand, canta fenomene
exotice, realitati de pe alte meridiane, precum: "Mandarinul",
"Postul Chinez". Pastelul "Malul Siretului" sub raport compozitorul e
alcatuit din 4 catrene cu rima imperecheata si o
masura de 15-16 silabe. Pastelul surprinde momentul temporal incert
al inganarii noptii cu ziua
cand intreaga natura este inca adormita. Deasupra luncii de la
Mircesti se inalta aburi uriasi pe care poetul ii
compara cu niste fantasme. Peisajul capata dimensiuni
fantastice si o usoara unda de mister. Din loc in loc
aburii se prind de ramurile copacilor formand adevarate coroane ce par
desprinse de trunchiurile lor: "Aburii usori a noptii cu fantasme se
ridica Si, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despica
Raul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un
balaur Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur".
Constatam ca-n prima strofa predomina imaginea raului, iar
in final apare elementul luminos. Aceasta atmosfera aburoasa
stapaneste apele raului Siret, miscandu-si alene valurile
somnoroase. Imaginea de basm a tabloului matinal se datoreaza si
comparatiei cursului apei cu un balaur ai carui solzi de aur
reprezinta insasi undele acvatice. Prezenta verbului la
indicativ prezent persoana I - mor, duc , ma asez, privesc - din
strofa a II-A subliniaza prezenta eului liric care se
confeseaza. Rasaritul soarelui strapunge opacitatea
creata de aburii noptii si e oglindeste in luciul apelor:
"Eu ma duc in faptul zilei, ma asez pe malu-i verde
Si privesc cum apa curge si la cotiri ea se pierde, Cum se
schimba in valurele si prundisul lunecos, Cum adoarme la
bulboace, sapand malul vanjos.
Alteori, in faptul zilei asezat, pe malul verde al Siretului, poetul e
tentat sa mediteze pe tema trecerii ireversibile a timpului sugerat de
curgerea apei, dar o soparla de smarald ii distruge repede
atentia aducandu-l la realitate: "Si gandirea mea furata se tot
duce incet la vale Cu cel rau care-n veci curge, fara a se opri din
cale Lunca-n juru-mi clocoteste; o soparla de smarald
Cata tinta, lung la mine, parasind nasipul cald.
Criticul Mihail Dragomirescu considera pastelul "Malul Siretului" cel mai
obiectiv si de aceea cel mai bun. Pastelul "Mezul Iernei" are o
structura tripartita distribuita pe 2 planuri:-1 real care
acopera strofa 1 si 4; -2 ireal care coincide cu strofele 2-3. In
prima strofa, autorul prezinta numai ceea ce vede, ceea ce i se
ofera ochiului, realizand imaginea unui tablou al unei ierni geroase.
Poetul constata ca din cauza gerului in paduri trosnesc stejarii,
zapada cristalina scartaie sub picioare si devine un
adevarat lan de diamante. Inca din aceasta prima
strofa, poetul arunca o punte de legatura spre cel de-.al
doilea plan, ireal, imaginare, prin folosirea repetata de 3 ori a verbului
a parea: "In paduri trosnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par inghetate, cerul pare otelit, Iar zapada
cristalina pe campii, stralucitoare, Pare-un lan de diamanturi ce
scartaie sub picioare". Predomina in prima strofa imaginile
vizuale realizate cu ajutorul epitetului cromatic, chiar si a metaforei
lan de diamanturi. In strofele a doua si a treia autorul ii da frau
liber fanteziei sale creatoare, prezentand acum ceea ce isi
imagineaza astfel fumurile ce ies pe hornurile caselor sunt comparate cu
coroanele unui templu maiestuos, iar luna banuita a exista undeva in univers isi aprinde farul
tainic de lumina. Muntii devin
o ampla orga ale carei clape reprezentata de codrii scot
note ingrozitoare si intregul tablou ii smulge poetului exclamatia de
admiratie:"O! Tablou maret fantastic": "Fumuri albe se
ridica in vazduhul scanteios Ca inaltele coroane unui templu
maiestuos, Si pe ele se aseaza bolta cerului senina Unde
luna isi aprinde farul tainic de lunina O! Tablou maret
fantastic! Mii de stele argintii In nemarginitul templu ard ca vecinice
faclii Muntii sunt a lui
altare, codrii organe sonoare Unde crivatul patrunde
scotand note ingrozitoare". In ultima strofa, poetul revine la planul
real, prezentandu-ne acum din nou ceea ce i se ofera ochiului. Pe
langa epitet, comparatie si metafora, folosite
pana acum, Alecsandri adauga
personificarea. Datorita gerului totul pare in incremenire, pe
zapada nici o urma,in atmosfera nici un zbor. Pentru ca-n
ultimele 2 versuri sa apara aluzia la imaginea unui lup ce se
arunca dupa prada-i inspaimantata. Aparand acum
elementul de miscare: "Totul e in neclintire, fara
viata, fara glas; Nici un zbor in atmosfera, pe
zapada nici un pas; Dar ce vad? In raza lunei o fantasma
se arata E un lup ce se arunca dupa prada-i
spaimantata!"
