Zaharia trahanache caracterizare - "o scrisoare pierduta " de ion luca caragiale

ZAHARIA TRAHANACHE CARACTERIZARE - "O scrisoare pierduta " de Ion Luca Caragiale

Comedie realista de moravuri sociale si politice, ilustrand dorinta de parvenire a oamenilor politici intre care se nasc aprige conflicte in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati, 'O scrisoare pierduta' exceleaza prin situatii comice si tipologiile umane care fac 'concurenta starii civile' (G. Ibraileanu).

Zaharia Trahanache intruchipeaza tipul incornoratului, dar ca om politic el indeplineste importante functii in judet: 'prezidentul comitetului permanent, comitetului electoral, comitetului scolar, comitetului agricol si al altor comitete si comitii'. Seful partidului din judetul X, el se bucura de o veche si solida autoritate, de prestigiu recunoscut chiar si de opozitie.

Insusirile caracteristice reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele venerabilului politician, iar in mod direct din didascalii sau din opiniile/ relatiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.

Zaharia Trahanache este un personaj ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparenta. 'Prezidentul' partidului de guvernamant din judetul X este aparent naiv, fiind in esenta un politician abil, care dirijeaza cu mana forte interesele partidului. Cu toate ca pare 'moale', senil si neancrezator in autenticitatea scrisorii, o invata pe dinafara cu usurinta, apoi i-o explica prefectului cu o subtila si usturatoare ironie. Desi aparent lipsit de energie, ramolit si plat in gandire, gaseste imediat polita falsificata de Catavencu pantru a avea o arma de contrasantaj si chiar daca se pare ca nu stie decat relatia amoroasa dintre Fanica si Zoe, in esenta el ii este recunoscator prefectului pentru ca 'i-a facut si-i face servicii' si-i ureaza acestuia sa traiasca 'pentru fericirea prietenilor lui!'.

Sustinator al integritatii morale, 'venerabilul neica Zaharia', 'stalpul' local al partidului de guvernamant, practica inselaciunea cu un calm imperturbabil atat in familia sa, cat si ca sef al partidului. El falsifica listele cu alegatori si, impreuna cu Farfuridi si Brancovenescu, calculeaza voturile simpatizantilor, chiar daca acestia nu mai aveau averea necesara care sa le confere dreptul electoral si ar fi trebuit stersi de pe liste.

Zaharia Trahanache este incornorat, dar ii convine - din comoditate si din calcul - triunghiul conjugal, care-i asigura o viata tihnita in familie. Vanitos si ridicol prin contrastul dintre aparenta si esenta, 'venerabilul' si pasnicul Trahanache reactioneaza brutal atunci cand este acuzat de tradare politica.

Ignoranta personajului reiese, indirect, din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal 'ai putintica rabdare', iar incultura se manifesta si prin repetarea mecanica a unor truisme, preluate din scrisoarea fiului sau 'de la facultate', pe carl citeaza cu emfaza: 'Tatito, unde nu e moral, acolo e coruptie si o sotietate fara printipuri va sa zica ca nu le are'.

Lucrare: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Lucrare: Boala lui parkinson

Esecul - in egala masura spectaculos si misterios - al tentativei unor talhari de a o "calca" pe hangita accentueaza sugestia ca persoana se afla sub puterea si ocrotirea necuratului. Ori necuratul sub puterea, ei - dialectica rapor­tului de forte in astfel de situatii este extrem de alunecoasa.

Marghioala este "frumoasa, voinica si ochioasa" - mai cu seama ochioasa, magnetismul privirii smulgandu-i tanarului fiu de boier care poposeste la han in fapt de seara repetate exclamatii admirative.

Femeia pare a se astepta la vizita. Stie, in orice caz, ca oaspetele are drept tinta a calatoriei casele polcovnicului Iordache unde urmeaza a se logodi cu fata lui cea mare. Face oficiile de gazda cu sarguinta si nu se da cu prea multa convingere inapoi de la avansurile coco­nului Fanica - dimpotriva. Hangita nu tine in casa nici o icoana. Cand tanarul se aseaza sa manance facandu-si cruce, dupa datina, de sub masa se aude racnetul unui cotoi batran. Vizita se prelun­geste, agrementata cu jocuri erotice si delicateturi gastronomice.

Ca din senin, afara se starneste un viscol cumplit, care nu-1 impiedica insa pe tanarul, devenit subit constient de intarziere, sa se astearna la drum. Cocoana Marghioala incearca sa-1 convinga sa renunte si, neizbutind, ramane o vreme dusa pe ganduri, rasucind si invar­tind in maini caciula calatorului, in fundul careia priveste adanc. Refuza plata pe loc a consumatiei sau, mai exact, o amana pana la trecerea inapoi a tanarului, parand convinsa ca faptul se va intam­pla mai curand decat crede si isi propune acesta.

Cei doi isi iau ramas bun pe fondul unui schimb intens de priviri, ochii cocoanei sclipind "grozav de ciudat". La iesirea pe poarta, uitandu-se inapoi, oaspetele zareste in deschizatura usii "umbra alba a femeii" adumbrindu-si cu mana arcurile sprancenelor. Isi face cruce ca sa aiba noroc la drum si aude in urma "usa bufnind si un vaiet de cotoi". Din acest moment, pana la intoarcerea tanarului care rataceste vreme de patru ceasuri imprejurul hanului, Marghioala nu mai survine in actiune la modul personalizat. Ea se lasa insa banuita in spatele starii de rau care il cotropeste pe calator, - respectiv, in senzatia ca buclucasa caciula il "strangea de cap ca o menghina - precum si in aparitia subita in cale-i a unui ied jucaus, ai carui ochi ii aduc aminte de altii

Micul animal se dovedeste a fi al cocoanei Marghioala, avand si el, asemenea cotoiului si stapanei, alergie la semnul crucii. Hangita il asteapta pe aventurosul logodnic cu patul nedesfacut, determinandu-l sa se intrebe retoric si nu tocmai : "- Stia femeia ca ma intorc ?". Urmeaza o orgie erotica prelungita si reiterata in alte trei randuri in care farmecul Marhgioalei il deturneaza pe viitorul ginere al polcovnicului Iordache de la calea cea dreapta a preconizatului mariaj. In final, un incendiu distruge din temelii hanul lui Manjoala, ingropand-o pe femeia "acu harbuita, sub un morman urias de jaratic", ceea ce provoaca nebu­losul comentariu al lui Iordache : "- A bagat-o in sfarsit la jaratic pe matracuca!", insotit de formularea repetata a convingerii ca "in fundul caciulii () pusese cocoana farmece si ca iedul si cotoiul erau totuna", in speta, diavolul.

Insinuarea stravezie a batranului ca vorbeste dintr-o temeinica experienta personala, el insusi traind odinioara o aventura similara la han cu Marghioala, confera femeii un plus de mister si este de natura sa adanceasca dimensiunea stranie a povestii.

Spre deosebire de sasiul roscovan din La conac, care pare a fi necuratul in persoana, Manjoloaia apartine categoriei interme­diare, a vrajitoarelor, - aparitii umane, inzestrate insa cu puteri supranaturale, de sorginte diabolica. Fiinta fara varsta sau, poate, capabila sa abroge curgerea timpului, ramanand suspendata intr-o eterna varsta a voluptatii carnale dezlantuite (tanarul o cunoaste astfel "inca de copil"), dispune de reflexele oricarei femei senzuale si cu vino-ncoa, dar si de un set de mijloace cu care isi apropie victi­mele, in strategia sa erotica, farmecul personal si farmecele dracesti ocupa locuri egale si conlucreaza armonios intru atingerea scopului.

Ca personaj, cocoana Marghioala este desenata cu finete exemplara si mare austeritate a mijloacelor intr-un registru biva­lent: la fel de expresiva si de credibila perceputa in cheie realista, ca si in cromatica fantastica. Se afla intr-o relatie ambigua cu topos-ul magic al hanului: nu vom sti niciodata daca femeia reprezinta esenta lui antropomorfizata sau locul este contaminat de natura ei diabolica. Disparitia simultana vorbeste, in orice caz, despre o legatura obscura, dar indisolubila, dupa cum focul mistuitor trimite cu

       Numele sau este definitoriu pentru comicul onomastic, atat de expresiv pentru caracterul personajelor din comediile lui Caragiale. Zaharia, sugereaza zahariseala, moliciune, ramolisment, iar Trahanache, faptul ca poate fi modelat usor (trahana=coca moale) de catre superiorii 'de la Centru' sau de ;enteres', dar mai ales de Zoe. Numai ca, aparenta lentoare a lui Trahanache - 'ai putintica rabdare' - este, in fond, o abila arma politica, pe care personajul o foloseste cu pricepere.

Comicul de situatie este relevant in scena 4 din actul 1, cand Trahanache il consoleaza pe Tipatescu, sustinand ca scrisoarea de amor este o plastografie (un fals) ordinara, desi scrisul seamana atat de bine, incat 'sa xici si tu ca e a ta, dar sa juri, nu altceva, sa juri!'. Trahanache ii reda din memorie, textul scrisorii, adaugand, aluziv, explicatiile imprejurarilor concrete, precise, identificand exact momentul intalnirii amoroase dintre cei doi, amplificand cu subtilitate spaima prefectului. Dramaturgul accentueaza, in mod direct, in didascalii, atitudinea aluziva a lui neica Zaharia, care starneste reactia disperata a prefectului.

Prin didascalii si indicatii scenice care sunt adevarate fise de caracterizare directa, dramaturgul isi 'misca' personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre. Langa numele lui Trahanache, dramaturgul scrie '(placid)', '(cu candoare)', sugerand 'zahariseala', dar si calmul imperturbabil ori 'diplomatia' personajului in fata inamicilor politici.

In comediile sale, I.L Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai amre prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul.