Particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un basm cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga )

Particularitatile de  constructie a unui personaj dintr-un basm cult: Povestea lui  Harap-Alb de Ion Creanga )

Basmul particularizeaza categoria fantasticului sub forma fabulosului si a miraculosului. Aceasta  presupune ca personajul si lectorul accepta existenta unor alte legi ale  naturii decat cele ale lumii reale, obiective, prin care supranaturalul poate  fi explicat. Supranaturalul nu provoaca reactii de uimire sau teama. Fabulosul  si miraculosul propune o lume care isi afla explicatiile in ea insasi.
  In "Povestea lui Harap Alb", basm cult apartinand lui Ion Creanga, protagonistul trece  printr-o serie de intamplari miraculoase. Tema basmului este lupta binelui  impotriva raului, dar si drumul initiatic al eroului, lucru ce-i da operei  caracterul de bildungsroman.
  Actiunea  basmului este simpla, se desfasoara liniar, prin inlantuire si respecta modelul  structural stereotip: o situatie initiala de echilibru (expozitiunea), un  eveniment sau o secventa de eveniment care deregleaza situatia initiala  (intriga), trecerea probelor (desfasurarea actiunii), actiunea reparatorie  (punctul culminant) si rasplata eroului (deznodamantul).
  Timpul si  spatiul sunt nedeterminate; din punct de vedere spatial, actiunea debuteaza  intr-un capat de lume si se sfarseste in alt capat. Actiunea este relatata de  un narator omniscient, uneori subiectiv, care alterneaza naratiunea la persoana  a III-a cu dialogul.
  Eroul este construit dupa schema narativa a initierii. Aceasta presupune un traseu al devenirii  prin sine si se realizeaza prin actualizarea unor trasaturi umane si  supraumane, prin confruntarea cu un factor pertubator. Traseul devenirii  coincide cu modificarea statului social al eroului.
  Eroul insumeaza  o serie de calitati umane exceptionale, insa nu are calitati supraumane, e  construit mai degraba pe o schema realista. Are insa un cal nazdravan care  vorbeste si poate zbura, este sprijinit de ajutoare, personaje fabuloase si  grotesti. Lupta cu fortele raului, in final este ucis, dar este reinviat cu  ajutorul unor obiecte magicei si descantece.
  Personajul basmului parcurge un drum al initierii, la finalul caruia trebuie sa treaca  intr-un plan superior al existentei.
  Statutul initial  al personajului este cel de neinitiat. El traieste intr-un orizont al  inocentei, justificata prin tineretea sa: lipsit de experienta vietiii. Desi  are calitati umane deosebite, aceastea nu sunt actualizate de la inceput, ci si  le descopera prin intermediul probelor la care este supus. El apare in scena  dupa ce fratii sai mai mari esueaza in incercarea de a-si asuma un destin de  exceptie. Niciunul nu este destul de vrednic pentru a indeplini destinul de  conducere propus de imparatul Verde, unchiul lor. Tristetea si rusinea tatalui  provoaca autoanaliza celui mic. Secventa contine o caracterizare directa  realizata de catre narator: "incepe a plange in inima sa lovit fiind in adancul  sufletului de apasatoarele cuvinte ale tatalui sau [] sta el pe ganduri si  nu se dumerea ce sa faca pentru a scapa de rusine".
  Prin caracterizare indirecta se realizeaza apoi portretul spiritual al fiului inca neinitiat. Acesta  nu se grabeste sa isi revendice drepturile, ci cauta in sine raspunsul la  problema destoiniciei proprii. Ajutorul nazdravan apare sub forma unei batrane  care cere milostenie. Aceasta face parte din categoria personajelor confidente  si are rol important in initierea eroului.
  Replica fiului, mijloc de caracterizarea indirecta, demonstreaza egoism si concentrare  asupra sinelui: "acum am altele pe capul meu".
  Insistentelor  batranei tanarul ii raspunde cu opacitate, maniat, dovedind lipsa de cunoastere  umana, pripeala.
  Fiul nu vede inca dincolo de aparente - "tocmai de la una ca dumneata ti-ai gasit sa astept  eu ajutor?", nu stie ca nu in infatisare se converteste cunoasterea si  intelepciunea. Dupa insistentele batranei el ii da bani: "tine matusa, de la  mine mai putin si de la Dumnezeu mult". Din aceste vorbe - mijloc de caracterizare  indirecta - rezulta acum chibzuinta, fiul intelegand ca este o fiinta limitata.
  Dovada bunatatii  va fi rasplatita. Pentru a-si desavarsi destinul, trebuie sa treaca proba  bunatatii. Celelalte insusiri se pot dobandi, insa bunatatea este innascuta. Drumul  initierii fiului este o calatorie in sinele sau. Batrana isi ia in primire  rolul de mentor si ii fixeaza fiului de crai traseul existential. Ii atrage  atentia ca a face uz de valorile umanului inseamna a-ti deschide portile  devenirii "ca sa vezi cat poate sa-ti ajute milostenia". Limita proiectului  existential propus este pus sub semnul excelentei: "ai sa ajungi imparat, care  n-a mai stat altul pe fata pamantului, asa de iubit, de slavit si de puternic".  A conduce sub semnul iubirii, al gloriei si al cinstirii, a fi puternic prin  milostenie este ceea ce il asteapta pe erou.
  Inocenta, lipsa  de experienta in a vedea dincolo de aparente, se manifesta la alegerea calului.  Personaj nazdravan, cu calitati supranaturale, calul acumuleaza functiile de  initiator si de adjutant.
  Aparitia sa  respecta un anumit tipar: la inceput este cel mai urat, jigarit si rapciugos,  apoi, dupa ce mananca jar, se transforma intr-un cal aratos, cu puteri  supranaturale - zboara, vorbeste, detine cunostinte inaccesibile eroului. In descoperirea  calului de catre erou se poate vedea o proba pregatitoare, caci initial,  feciorul il trateaza cu dispret si cu violenta. Rasplata ia forma unei lectii  de viata. Dupa ce se transforma intr-un cal mandru, acesta il ia pe erou si  zboara cu el pana la luna si soare, incat pe acesta il trec "toate grozile  mortii". E o lectie pe care i-o da calul, anume ca nimic in viata nu ramane  nerasplatit, binele cu binele, raul cu raul, "vorba ceea: una pentru alta".
  In drumul sau  eroul se intalneste de trei ori cu omul span, care intruchipeaza imaginea  raului. Prima data feciorul tine cont de sfaturile tatalui sau si ii refuza  oferta de a-i fi calauza. A doua oara, Spanul are alta infatisare, nu-l  recunoaste, dar il refuza iarasi. A treia oara, aflat intr-un moment de cumpana  fiul de crai accepta ajutorul Spanului. Spanul insusi are un rol foarte  important in initierea protagonistului, el fiind considerat raul necesar.
  Ceea ce ii lipseste inca fiului si ceea ce nu poate capata decat prin experienta este  cunoasterea de oameni, capacitatea de a vedea dincolo de aparente. Inocenta si  credulitatea nu sunt defecte, ci doar caracteristici, de pe urma carora va avea  de suferit.
  Naiv, acesta cade in capcana spanului si ii devine sluga (scena fantanii). Aceasta il  numeste pe fiul craiului Harap-Alb, ce inseamna "sluga de origine nobila". Din  acest moment, el duce un traseu al umilintei, in urma caruia va putea culege  roadele.
  Pus in situatia  de a aduce salata din gradina ursului, Harap-Alb se intristeaza. Este  descurajat si se autocompatimeste, insa calul il ajuta sa treaca peste acest  moment imbarbatandu-l. Primeste, de asemenea ajutorul Sfintei Duminici care s-a  dovedit a fi batrana pe care se milostivise mai demult.
  Proba aducerii capului cerbului il pune din nou pe erou fata in fata cu Sfanta Duminica. Harap-Alb  accepta acum ca si binele si raul sunt date spre desavarsirea sinelui. Batrana  indrumatoare il invata ca suferinta e data pentru a putea intelege suferinta  altora. Un conducator nu poate fi iubit si slavit fara a cunoaste suferinta  supusilor sai "cand vei ajunge si tu odata mare si tare, ii cauta sa judeci  lucrurile de-a fir-a-par si vei crede celor asupriti si necajiti, pentru ca  stii ce e necazul."
  Ultima proba,  aceea a aducerii fetei imparatului Ros presupune un sir de incercari, pe care  eroul il depaseste ajutat de diverse personaje cu puteri supranaturale: craiasa  furnicilor, craiasa albinelor, Setila, Ochila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila  si Gerila.
  In ciuda ajutorului, esenta eroului o constituie calitatile sale. Faptul este evidentiat de Sfanta  Duminica, prin caracterizare directa. Important este, nu ajutorul propriu-zis,  ci deschiderea ochilor catre sine insusi pe care i-o faciliteaza: "fii  incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta  Harap-Alb."
  In final, Harap-Alb se intoarce cu fata de imparat. Acum incep sa cada mastile si se  instaureaza ordinea. Fata divulga identitatea lui Harap-Alb, care este  recunoscut ca erou. Spanul ii taie capul, dar si el la randul lui este ucis de  calul nazdravan. Harap-Alb este reinviat cu ajutorul unor obiecte magice si se  trezeste ca dintr-un somn lung. Este o inviere la o alta identitate, aceea de  imparat iubit. Rasplata eroului consta in casatoria cu fata de imparat si  regatul unchiului sau.
  Spre deosebire de basmul popular, unde personajele au  puteri supranaturale, Harap-Alb nu dispune de asemenea calitati. El trece probele datorita personajelor  adjuvante. Calitatea sa esentiala este bunatatea.
  In basm, supranaturalul este o modalitate de a face  naturalul mai uman.
  Harap-Alb este un erou care exceleaza prin puterile lui umane ci nu cele  supranaturale. El este asemenea oamenilor, fara dimensiuni fabuloase, misterul  nefacand parte din structura sa psihologica. Scriitorul doreste ilustratea unor  valori etice, prin intermediul unui fantastic umanizat.

Poza - Arcurile de triumf enorme pastreaza amintirea victoriilor, neavand functie practica. Dau o impresie de masivitate, vigoare si incordare.

Poza - Colosseum (80 d.Hr, Roma) - o scturcutra romana cu elemente grecesti; cele trei ordine ale coloanelor grecesti se regasesc, de sus in jos, in etajele Colosseumului.

Romanii si istoria, in literatura si arte vizuale: - Romanii - maestri ai prozei istorice (care lipseste din literatura greaca, unde istoria se confunda cu mitul).

- Glorificarea faptelor de arme ale statului roman este realizata si artistic. Vezi Columna lui Traian (30m inaltime; reprezentari realiste ale luptelor cu dacii; de exemplu,imaginea unui dezertor roman, imbracat in costum dac; recunoscut dupa tunsoare).

- Tratarea astistica a acestor reliefuri istorice releva similitudini cu tratarea seaca, prozaica a evenimentelor in proza istorica - Poza Columna lui Traian.

Epoca lui August (30 i.Hr - 14 d.Hr.): - Arta romana - inclinata spre eclectism, fara caracterul unitar al artei grecesti.In plus, exista o istoricitate versatila a acetei arte, cu desprinderi si reveniri la modelele grecesti.

- Epoza lui August - arta republicana de insipratie clasica, dupa marile modele clasice ale grecilor (de exemplu, Fidias).

- In general, se manifesta o atitudine practica si materialista fata de arta: scriitorii romani traduc din greaca, iar in artele plastice si arhitectura copiaza cu zel modelele grecesti.

- Aceasta atitudine calculata si materialista fata de arta sporeste cantitativ numarul imitatiilor si, in generak, al productiei artistice.

Portretul roman: - Expresie a veneratiei fata de stramosi, oroctitoriifamiliei si ai gintii

- S-a dezvoltat foarte diferit fata de portretul grec, care atenua caracterul individual al trasaturilor fetei, in scopul idealizarii si al infrumusetarii. Poza.

- Dimpotriva, la romani portretul evidentiaza in mod realist firea omului (individualitate, realism)

- O uimitoare cunoastere a chipului omenesc

- O veridicitate lipsita de vulgaritate, tratata fara meschinarie. <