Romanul realist obiectiv - ion, liviu rebreanu - caracterizarea lui ion

ROMANUL REALIST OBIECTIV

ION, LIVIU REBREANU

CARACTERIZAREA LUI ION

CONTEXTUL

Primul roman publicat de Liviu, Rebreanu (1920), Ion este considerat "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane" (E. Lovinescu). El deschide seria marilor romane din literatura romana interbelica. Romanul de inspiratie rurala prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale, in conditiile satului romanesc din Ardeal, la inceputul secolului al XX-lea. Criticul N. Manolescu afirma ca "in centrul romanului se afla patima lui Ion, ca forma a instinctului de posesiune. Ion este victima mareata a fatalitatii biologice, ceea ce fixeaza locul personajului in roman.

Actiunea romanului se desfasoara pe mai multe planuri narative avand personaje numeroase. Specia literara privilegiaza personajul, a carui evolutie in plan psihologic constituie obiectul romanului. De aceea el este construit dintr-un ansamblu de trasaturi redate in mod direct (portret, biografie, stare civila, statut social) si indirect (fapte, gesturi, atitudini, limbaj, raporturi cu alte personaje). Naratorul obiectiv si omniscient isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le atitudinile. El se detaseaza si lasa viata sa curga ca un suvoi.

Trasaturile personajelor se dezvaluie in evolutia conflictului in functie de rolul lor in actiune, ele sunt puternic individualizate, construite cu minutiozitate (biografia, mediul, relatiile motivate psihologic) sau portretizate succint. Drama taranului lipsit de pamant, conditiile satului romanesc din Ardeal, la inceputul secolului al XX-lea, ii sunt cunoscute autorului din copilarie. Vorbele patimase ale unui taran din Prislop, sat al copilariei scriitorului, sarutul pamantului, rusinea fetei bogate sunt elemente de geneza a romanului si apartin unor persoane, din planul realitatii insa transfigurarea lor artistica este realizata in conformitate cu viziunea autorului, iar personajul ilustreaza un tip uman, avand un destin si un profil psihologic plasmuit de scriitor dupa logica interna a universului fictional.

Ion este personajul central din roman, dominand intreaga lume care se desfasoara in legatura cu el. Celelalte personaje principale (Ana, Baciu, Florica, George) graviteaza in jurul sau, punandu-i in lumina trasaturile, nazuintele. Personajele secundare sunt numeroase, au roluri diferite in actiune. Portretizate succint, sunt personaje tipice, tipuri umane reprezentative pentru o categorie sociala, de varsta etc: nu sunt indivizi cu viata unica, ci exponenti ai clasei si generatiei. Intregul roman este organizat in doua parti, coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal: Glasul pamantului si Glasul iubirii. Cele doua: femei, conturate antitetic si complementar, Ana si Florica, reprezinta cele doua obsesii ale personajului principa1 averea si iubirea. Conflictul interior, dintre cele doua chemari launtrice, nu il arunca intr-o situatie-limita, pentru ca forta lor se manifesta succesiv, nu simultan, dar se reflecta pe plan exterior, in confruntarile cu Vasile Baciu si cu George Bulbuc.

INCADRAREA IN TIPOLOGIE

Ion este personajul principal, un personaj complex, cu insusiri contradictorii: viclenie si naivitate, gingasie si brutalitate, insistenta si cinism. Initial dotat cu o serie de calitati, in goana sa patimasa dupa avere se dezumanizeaza treptat, iar moartea lui este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului ardelean.

Este personaj realist, tipic pentru o categorie sociala: taranul sarac care doreste, pamant: "Toti flacaii din sat sunt varietati de Ion". Personajul realist este determinat social si are o psihologie complexa, urmarita in evolutie. Prin destinul sau tragic, Ion depaseste caracterul reprezentativ si se individualizeaza. Exponent al taranimii prin dragostea pentru pamant, el este o idividualitate prin modul in care il obtine.

TRASATURI

Fiind un personaj urmarit in evolutie, calitatile initiale alimenteaza paradoxal dezumanizarea lui Ion. Desi sarac, este "iute si harnic, ca ma-sa", iubeste munca: "Munca ii era draga, oricat ar fi fost de aspra, ca o ravna ispititoare si pamantul: "pamantul ii era drag ca ochii din cap". Istet, silitor, cuminte, trezise simpatia invatatorului, care-l considera capabil de a-si schimba conditia: "Cand a umblat la scoala din sat a fost cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea." Baiatul renunta insa la scoala, pentru ca pamantul ii este mai drag, decat cartea.

Pentru ca il stiu impulsiv si violent, este respectat de flacaii din sat si temut de tigani, care canta la comanda lui si il insotesc la carciuma dupa hora, desi George este cel care le plateste.

Insultat de Vasile Baciu beat, in fata satului, la hora, se simte rusinat si manios, dorind sa se razbune. Vasile ii reproseaza ca umbla dupa fata lui, fiindca este sarac si il numeste: sarantoc, talhar, hot. Orgolios, lipsa pamantului ii apare ca o conditie a pastrarii demnitatii umane. La inceput, tot satul este de partea lui si il condamna pe Baciu, mai ales pentru ca este beat. Dar dupa bataia cu George, preotul il dojeneste in biserica, dupa slujba. Efectul nu este cel asteptat si Ion, revoltat, se hotaraste "sa fie cu adevarat netrebnic." Dupa o scurta ezitare, alege zestrea Anei si renunta la iubirea Floricai. Faptele sale sunt tot atatea trepte ale dezumanizarii. Lacomia de pamant si dorinta de razbunare se manifesta cand intra cu plugul pe locul lui Simion Lungu, pentruca acesta fusese inainte al Glanetasilor: "Inima ii tremura de bucurie ca si-a marit averea" (inceputul obsesiei). Faptul ca taranul il cheama la judecata si ca, numai jalba scrisa de dascalul Herdelea il scapa de inchisoare nu-l sperie.

Analiza: Tesuturile - tesutul epitelial, tesutul conjunctiv, tesutul nervos Eseu: Structura genomului la procariote

De la Simion Lungu luase cateva brazde de pamant, dar el isi doreste mai mult. De aceea vede in casatoria cu Ana solutia. Intrebarea intamplatoare a lui Titu "Poti sa il silesti?" este luata de Ion ca un sfat pentru mijlocul prin care sa-l determine pe Baciu sa accepte casatoria si sa-i dea pamantul: dragostea Anei.

Este viclean, cu Ana, o seduce, apoi se instraineaza, iar casatoria o stabileste cu Baciu cand fata ajunese deja de rasul satului. Este naiv, crezand ca nunta ii aduce pamantul, fara a face o foaie de zestre.Este randul lui Vasile Baciu sa se arate viclean. Dupa nunta incepe cosmarul Anei batuta si alungata de cei doi barbati. Prin interventia preotului Belciug, Vasile ii da toate pamanturile lui Ion, la notar.

Toata incordarea lui de pana acum, ambitia si hotararea de a obtine pamantul se domolesc. Brutalitatea fata de Ana este inlocuita de indiferenta. Sinuciderea ei nu-i trezeste vreun licar de constiinta si nici moartea copilului. Viata lor nu reprezenta decat o garantie a proprietatii asupra pamanturilor lui Vasile Badu (cinism).

Instinctul de posesie asupra pamantului fiind satisfacut, lacomia lui raspunde altei nevoi launtrice: patima pentru Florica. Asa cum ravnise la averea altuia, acum ravneste la nevasta lui George. Are revelatia adevaratei fericiri: iubirea, pe care o vrea cu orice pret. Viclenia ii dicteaza modul de apropiere de Florica: falsa prietenie cu George, in a carui casa poate veni oricand ca prieten. Avertismentul Savistei, personaj-simbol al traditiei incalcate prin abaterea de la norma morala, aduce deznodamantul implacabil. George il ucide cu lovituri de sapa pe Ion, venit noaptea in curtea lui, dupa Florica. Dominat de instincte, in afara oricarei morale, incalcand succesiv toate normele satului, aflat sub semnul fatalitatii, Ion este o victima a lacomiei si a ­orgoliului sau.

CARACTERIZAREA DIRECTA

Este caracterizat direct (de catre narator, de alte personaje, autocaracterizarea) si indirect (prin fapte, limbaj, atitudini, comportament, relatii cu alte personaje, gesturi, atitudine, vestimentatie).

Naratorul prezinta initial, in mod direct, biografia personajului, iar pe parcursul romanului, elemente de portret moral ('mandru si multumit ca orice invingator, Ion simtea totusi un gol ciudat in suflet.") Caracterizarea directa realizata de alte personaje se subordoneaza tehnicii pluralitatii perspectivelor "Ion e baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e saritor, e istet" (doamna Herdelea), "esti un stricat si-un bataus, s-un om de nimic [] te tii mai destept decat toti, dar umbli numai dupa blestematii" (preotul Belciug).

Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin monologul interior: "Ma molesesc ca o baba naroada. Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicie Las' ca-i buna Anuta! As fi o natafleata sa dau cu piciorul norocului pentru niste vorbe"

CARACTERIZAREA INDIRECTA

Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evidentiaza trasaturile sale. Limbajul apartine registrului popular, este diferit in functie de situatie si de interlocutor. Foloseste cu naturalete expresii populare (a sta cu mainile-n san, a da cu piciorul norocului) sau invectiva. Este respectuos cu invatatorul si preotul, dar ironic cu Vasile Baciu. Gesturile si mimica ii tradeaza intentiile: "Ion urmari din ochi pe Ana cateva clipe. Avea ceva straniu in privire, parca nedumerire si un viclesug neprefacuf. Vestimentatia ii reflecta conditia sociala de taran, iar numele devine emblematic.

Comportamentul sau reflecta intentiile fata de celelalte personaje. La hora, este tandru: o "strange la piept pe Ana cu mai multa gingasie, dar si mai prelung" decat ceilalti flacai, apoi este batjocoritor, indiferent sau o loveste "cu sange rece". Fata de ea simte mai intai mila, apoi dezgust si indiferenta. In relatie cu Vasile Baciu sau cu George Bulbuc adopta diferite atitudini, dar scopul sau (obsesia) este razbunarea sau smulgerea unei proprietati: pamantul sau femeia.

Este aspru, chiar brutal, cu cei pe care-i considera vinovati pentru propria conditie, aceea de taran sarac. Pe tatal sau il acuza ca i-a baut averea, iar pe mama ca l-a facut sarac (destinat a fi sarac).

Dar relatia fundamentala se stabileste intre protagonist si un personaj simbolic mai puternic decat el: pamantul. Iubeste pamantul mai presus de orice: "Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil. De pe atunci i-a fost mai drag decat o mama." Renunta la scoala, pentru ca ii este mai drag "sa fie vesnic insotit cu pamantul". Renunta la Florica, pe care o iubea, pentru ca toata fiinta lui arde de dorul de a avea pamant mult, cat mai mult". Instinctul de posesiune a pamantului si lacomia care pune stapanire pe el sunt motivate si de ipostaza pamantului-ibovnica: "Il cuprinse o pofta salbateca sa imbratiseze huma, s-o crampoteasca in, sarutari. Intinse mainile spre brazdele drepte, zgrunturoase si umede. Adora si venereaza pamantul ca pe o zeitate: "Apoi incet, cucernic, fara sa-si d-ea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor." Prin munca omul este infratit cu lutul. In fata uriasului se simte mic si slab cat un vierme", dar muncindu-l simte "o mandrie de stapan" si are iluzia ca este "atat de puternic incat sa domneasca peste tot cuprinsul. Imensitatea ii trezeste dorinta de a poseda: ,,- Cat pamant, doamnei! ". Toate actiunile lui "se vor orienta spre a-l obtine, indiferent de mijloace. Cand glasul pamantului tace, revine glasul iubirii. Pamantul-stihie striveste in final omul, care nu intamplator este ucis cu o sapa.

CONCLUZIE

Diversele receptari critice, contradictorii uneori, reflecta complexitatea personajului. G. Calinescu, in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent considera ca "Ion nu e insa decat o bruta, careia siretenia ii tine loc de desteptaciune, iar E. Lovinescu afirma ca "Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului in slujba caruia pune o inteligenta ascutita."

Ion este un personaj romanesc memorabil si monumental, ipostaza a omului teluric, dar supus destinului tragic de a fi strivit de forte mai presus de vointa lui neinfranta: pamantul-stihie si legile nescrise ale satului traditional.