Manifest - proclamatie sau o declaratie publica bogatie de manifeste literare

Manifest

(lat. manifestus, "ceea ce poate fi prins cu mana")

Prin manifest se intelege o proclamatie, o declaratie publica, prin care un lider - literar / artistic, stiintific, politic s. a. -, ori o grupare (literara / artistica, stiintifica, politica etc.), isi expune programul cu principiile calauzitoare / directoare, cu metodele / instrumentele de lucru, evidentiind si raporturile "revolutionare" angajate cu traditia, sau cu celelalte elemente de avangarda.

Literatura universala cunoaste o imensa "bogatie de manifeste literare", incluzand, desigur, «Fondazione e Manifesto del Futurismo» / «Intemeierea si manifestul futurismului» (1909) si «Manifesto futuristo dell'acropittura» / «Manifest futurist al acropicturii» (1943), ambele semnate de liderul miscarii, F. T. Marinetti; «Manifeste du surréalisme» / «Manifestul suprarealismului» (1924) de André Breton ce revine - in 1930 - cu «Second manifeste du surréalisme» / «Al doilea manifest al suprarealismului» etc. In literatura romana, de un interes aparte se bucura - in mai 1985 - si unul dintre manifestele paradoxismului, Fragmente din scrisoarea-raspuns a unui poet dacoroman catre domnul Cantemir sau Enciclopedicus - ianuarie 1985, Timisoara, Dacoromania; "fragmentele" au fost publicate in numarul din luna mai, 1985, in revista londoneza, Convergente Romanesti / Romanian Convergences Periodical of Romanian Culture and Civilisation, cu generoasa prezentare a directorului publicatiei, dr. C. Michael-Titus: «Publicam aici textul unui manifest literar care a fost pus in circuit in Romania, de catre poetul Ion Pachia Tatomirescu, cu ocazia lansarii plachetei sale de versuri intitulata Peregrinul in azur. Prezentat sub forma personala de scrisoare si plasat in contextul romantic-istoric al culturii romane, acest manifest este interesant nu numai pentru ca exprima orientarea literara a unei noui generatii, dar si pentru ca arata in acelasi timp si liniile precise ale drumului apucat de literatura romana de azi.» (MTNG / TScr, 40). Reproducem din «Bomba cu neuroni» (1997), textul integral al manifestului: Duminica Poemului. Sunt / esti cum se spune idealul meu receptor, in dimineata zilei a zecea. Stii bine, Enciclopedicule, semantismul sincretic vectorizat de cele zece raze, taind in echisectoare Unitatea, Soarele de Andezit, acolo, la Sarmizegetusa, in creierul Muntelui, spre a re-naste Spirala cu Noua Ceruri, incretind Genunea, cu El intre cele doua limbi ale Balaurului Cosmic, intre marele "vir", Samasua / Samos, Soarele-Mos / Tatal-Cer materia perfecta, dar imbatranita, "care nu mai poate" , si micul "vir", Fiul, So-Ares (Soare-Tanar / Razboinic) materia tot perfecta, puternica, tanara, ori cu El alaturi de Ea, Utya, Spuma Laptelui / Luna, Sora Soarelui / Cunoasterea Absoluta, Craiasa / Regina Lumii, Cosanzeana / Dochiana, a Lumii Mireasa, nestemata din coada balaurului, Steaua Ursului, dupa rasbotezari, materia tanara si imperfecta, tulburand la noua nunta, mereu noua nunta! Suna ca o invitatie in "duminica Poemului". Bomba cu neuroni ca in marile clipe de pace si de judecata ale Cosmosului este deja gata; asa ca si eu, in aceasta a zecea dimineata, sunt in plina duminica

Reversibila nunta. Si nu se cuvine sa ma impaunez, ca reversibila nunta cu Utya / Sora Soarelui marele judecator din Gura de Rai al tuturor florilor-suflete ce si-au pierdut miresmele pe Campia de Arama, pe Campia Adevarului, fara sa fi fost apte a incerca intre petale-aripi a Fiintei Priveliste (caci «parelnicia ramane sa le fie hrana», cum graieste si Platon prin Phaidros, 248, b , nunta din care ma tot ivesc, repetat, intr-al patrulea an (astfel cerand primele patru conducatoare), printre ei, intru morala bunei lumini, spre a dezlega noua cale de a se face nemuritor si celui ce fu, inainte, semenul meu, dar pe care sortii nu l-au harazit nuntii dintai, de la cele trei tapi / lanci de argint (infipte sub omoplati) incepand, sa-l rezeme de Cer, intru Samos / Soarele-Mos, intru So-Ares, spre incretirea Genunii, nu spre roirea ei, da, domnule Cantemir, ca reversibila nunta cu Sora Soarelui nu poate fi garantata de pauni nici macar o clipa din cei trei ani mirifici Ea vine pentru clipele de pace si de judecata ale cosmosului, pentru intremarea Curcubeului, pentru zapezile de margarint

Numerele lui Salmos. Desigur, m-am bucurat de neintrecuta lumina virgina a Cerului Noua (deschis, cer intru cuget cosmogonic), de lumina din cupola de aur inrourat, intre aripi de sindrila, in primele clipe ale Zoriei (ai dreptate, Enciclopedicule, Zoria este "un concept propriu", desemnand mai mult decat ceea ce se intelege prin expresia din graiul banatean de munte, auzita de tine, ieri, mai sus de Ad Mediam / Mehadia: a se guri de ziua,  si nu are vreo legatura cu onomastice dulcineo-julietesti-lauristice). Semantismul sincretic al numarului zalmoxian cinci, numarul nuntii dintai, a facut sa inmugureasca apelativul, titlul volumului Zoria (ori verbul a inzoria, cu "infinitivul lunguiet" inzoriere ai observat de-a lungul / latul textelor mele mai vechi cum semnificantul se revolta impotriva semnificatului, pana-l re-naste, desi, initial, "pare blindaj", un ou de fapt, un bob, ca de grau, cu chipul Soarelui-Mos, al lui Dumnezeu, in el, ca o fotografie veche; are pregatita "fereastra de a iesi din sine": nume verb bob / graunte "ca parte / intreg" spic / "expansiune", aidoma ecuatiei: arhem lumatie / informaterie "black-hole" / "nou univers" arhem; inzorierea este starea de incantec a Republicii Interioare, din biruinta razei in fata genunii). Sa ne amintim, Enciclopedicule, Povestea numerelor, care, dupa cum a demonstrat Bogdan Petriceicu Hasdeu, s-a propagat din regiunea dunareana peste mai intreaga Europa E conservata excelent in folclorul Valahilor / Dacoromanilor gratie oralitatii culte a Zalmoxianismului. In doctrina Zalmoxianismului, domnule Cantemir, numerele au o cosmogonica proiectie semantic-sincretica.

Unu (aflat in seama lui Uniila cf. VMR, 424) este Samasua / Samos (Soarele-Mos / Tatal-Cer, Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei), intregul, totul, sacra unitate; despre "implementarea in unu" a nemuritorilor Daciei graieste invatatura Zalmoxianismului despre armonizarea partii in sacrul intreg cosmic. Si mirabila este stiinta despre unu, Enciclopedicule, bucurandu-ma mult fericitul epitet ce i l-ai gasit (la 1700): Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago (doar suntem in unu); caci in unu  - ca eon / ens (ins / ins) - este izvorul tuturor oglindirilor

Urmeaza jumatatea, Enciclopedicule, un-doirea / "perechirea", "fiinta dichotomica" (in cosmia, mai ales)

Doi este rezultatul un-doirii, este perechea primordiala: Samasua / Soarele-Mos (Tatal-Cer) "rotunjindu-se" / "insfericindu-se" din prima jumatate, unde-i rasadul vointei, si Dachia (Dochia) / Muma-Pamant, din secunda, nelocuita de putinta.

Semantismul sincretic-zalmoxian al lui trei evidentiaza: trei sunt tapile / sulitele in care este aruncat Solul Sarmizegetusei "in ceruri", trei reprezinta numarul anilor dintre ocultarea si epifania regelui-zeu-medic din Cogaion (perioada misterica / initiatica din andreon / pestera, sau Gura de Rai); trei sunt tapile / sulitele in care este aruncat si protagonistul mioritic (din variante-colind: Pe Muntele Mare, Pe-à Gura de Rai, Miorita etc.), deoarece are statutul nemuritorului in calitate de Sol / Mesager Celest (Fat-Frumos capata nemurirea, Enciclopedicule, insa in calitate de razboinic / erou al Cogaionului). In triada / treimea Soarelui-Mos, sublimul sacrificiu al Solului pentru pastrarea jumatatilor in intreg pune in evidenta ceea ce este corporal, perfectiunea corporalului ("tras printr-un inel") in Timp: «ceea ce este determinat prin trei este intregul / totul»; «perfectiunea este triada: continua, identica siesi; nefiind in mod egal divizibila, ea contine opozitia si unitatea acesteia, totalitatea acestei diferente: ca si numarul in general; dar in triada acest lucru este real; triada este forma adanca» (HP, 205) dupa cum certifica si Hegel (in Prelegeri de istorie a filosofiei). Iar Solul in trei sulite confirma «unitatea in fiintarea sa ca altul» (HP, 206). Ideea are adanci radacini cogaionice, domnule Cantemir, din orizontul anului 5300 i. H.: Unul din Treime a suferit cu Trupul - s-a lamurit si pentru Crestinism, din Zalmoxianism, deci tot in Cogaion, Enciclopedicule Si acumularile de calitati, nu de cantitati, duc la saltul din triada in tetrada, care, altfel spus, este saltul de la Timp la Spatiu (in mitosofie).

Si sub pecetea materiei perfecte se afla primele patru conducatoare (1 + 2 + 3 + 4 = 10, decada de aur).

Numarul patru, Enciclopedicule, priveste, prin semantismul sau, anul reaparitiei regelui-zeu-medic din Cogaion / Sarmizegetusa "in carne si oase"; este numarul "certitudinii", al "absolutei convingeri", ilustrand triumful "spiritului justitiar" intru sacrul zece considerat ca unitate; "povestea numerelor Cogaionului" spune ca de zece nu se trece; «cand am ajuns la zece, il consideram iarasi ca unitate si o luam de la inceput» (HP, 207), cu Soarele de Andezit

Eseu: ADN-ul exista in genomul uman Document online: Proiect didactic biologie - transmiterea caracterelor ereditare-teoria cromozomiala a ereditatii

Numarul cinci este al nuntii cosmice; tot in al cincilea an, la trimiterea Mesagerului Celest, era prilej de mare veselie, "de nunta", nu de moarte, caci Pelasgo / Vlaho-Dacilor li se admisese inca un reprezentant in cer, in [ara-Tineretii-fara-Batranete-si-Vietii-fara-Moarte; cinci sunt laturile / zidurile davelor (pentagonul zalmoxian); antrenarea jumatatilor de cinci intre polul plus (al Soarelui-Mos / Samasua > Samos) si polul minus (al Genunii), dar dupa modelul perechii sacre secunde (So-Ares si Luna / Dochiana, Sora Soarelui), inseamna pentru Dac, pentru Valah / Dacoroman-Zalmoxian, ca "parte") armonizarea partii in sacrul intreg cosmic, numit Samasua / Soare-Mos; si daca partea este perfecta si intregului ii merger bine, Enciclopedicule; "prinderea in cerc" se face prin cele zece "degete-raze", "extremele la jumatati" suportand "accentele" (razele-numar unu si cinci); de aici: si piciorul  metric zalmoxian, numit pe scurt zalm / salm, si ritmul astfel obtinut, ritm salmic / zalmic , pastrat in balada Pe-o Gura de Rai.

Armonia intru Perechea Primordiala (a "deschiderii cosmice") se realizeaza prin numarul sase, numar reverberand cele sase constelatii ale coborarii lui So-Ares in zodiac si cele sase constelatii ale inaltarii; in "arhitectura" ritmic-zalmoxiana a celebrei balade Pe-o Gura de Rai, alternau dodecasilabul zalmic-genunian ("o pereche de emistihuri salmic-genuniene": m-6 + m-6) si decasilabul zalmoxian ("o pereche de salmi": m-5 + m-5).

Sapte era numarul razboinicilor-epopti ai Zalmoxianismului dintr-o grupa (6 + 1), din cea mai mica unitate de actiune razboinic-religioasa, aflata sub juramant, sub pecetea infartatirii ("fratiei de cruce"), dupa cum releva si Templul / Sanctuarul lui So-Ares de la Sarmizegetusa prin "grupurile" de cate sapte stalpi.

Tot in acest Templu al Soarelui ("sanctuarul-calendar mic rotund") se lasa talmacit si semantismul sincretic al numarului opt, numarul echiperioadelor de cate 44 de zile («Soare, Soare-Fratioare, / cu 44 de razisoare!»), numarul "fericirilor" / "martirilor" intru Soarele-Mos, de unde si octogonul mausoleic.

Noua sunt cerurile, noua sunt vamile, noua sunt discipolii lui Uniila Deocamdata, Enciclopedicule, aceste elemente - pe care ti le-am scos din adancimi de suflet, din adancimile aburariului pelasgo-thraco-dacic / valahic (dacoromanesc-arhaic), din aurul ce dimensioneaza nebanuit autohtonismul, pentru campia Adevarului de sub Privelistea Fiintei -, arunca raze intru mai dreapta intelegere a Zoriei ca nunta secunda (nu "joc secund"), prima nuntire apartinand Cosmiei

Dichotomia Munte - Matca. Intr-adevar, domnule Cantemir, Muntele si Matca sunt entitati geo-psiho-sociale polarizatoare de constructii in spatiul spiritual pelasgo-thraco-dacic / valahic (dacoromanesc). Intre Munte si Matca flutura Curcubeul unei multimilenare nuntiri - neintrerupta nunta. Spiritualitatea Muntelui este structurata / "gospodarita" pe verticala, pe cand spiritualitatea Matcii este vectorizata pe orizontala, in cercuri ("de varsta") concentrice, jur-imprejurul Muntelui. Iar la nunta cosmica a Dacului, a Valahului / Dacoromanului-zalmoxian, sau crestin-cosmic, Muntele este preotul in fata luminoasei eternitati; dinspre luminoasa eternitate (dinspre nemuritori), Muntele se releva ca punte intre taramuri; comunicarea se face prin cantec / incantec (descantec), din [ara-fara-Dor in [ara-cu-Dor. Se observa si o "gradare etica" in comunicare: piatra ("fluierul de piatra" / "muntele de piatra"), pentru elementul vir, sticla / arama ("muntele de sticla", "muntele de arama") pentru elementul femina; diamantul pentru flacara etc. Creierul spatiului teluric este in varful Muntelui; tot aici e si Gura de Rai, pestera sacra, sau "andreonul" lui Salumasua / Salmosu, adica "omul Soarelui-Mos, omul lui Dumnezeu pe pamant", regele-zeu-medic al Dacilor, asemanator Papei din  Roma de azi, confundat de istorici si cu Dumnezeul Sarmizegetusei, si cu intreaga Dinastie Zalmoxiana (iar numele regelui-zeu-medic din Cogaion / Sarmizegetusa, Enciclopedicule, ajuns in gura strainilor, prin 1380 i. H., a devenit "Zalmas", apoi, in orizontul anului 450 i. H., pe la carianul Herodot, este deformat in "Zalmoxis"). In rombul de aur al lui Salmos ("Zalmas" / "Zalmoxis"), Matca se intinde pe jumatatea diagonalei mari, in jos, avand "baza comuna" cu Muntele, bineinteles, diagonala mica; ar fi, cu alte cuvinte, un munte cu varful in jos, varful acestui munte-invers constituind abisul, numai de Vidros locuit; dincolo de Vidros, "nu se trece", el fiind Fiul Genunii, limita "absoluta de jos"; deschiderea spre nemarginire se face doar prin Gura de Rai din Varful Muntelui; vectorii realului vin dinspre Munte spre Matca; vectorii "idealului" conjugand feed-back-ul duc dinspre Matca spre Munte, in Creierul Muntelui, in Imparatia / [ara-Tineretii-fara-Batranete-si-Vietii-fara-Moarte, la nunta cu cosmosul, cu sacrul intreg cosmic (Unu - dupa cum se stie - este Samos / Soarele-Mos, Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei, reprezentat "material" / "perceptibil" de discul cerului senin), unde suntem parte, la nunta Nemuritorului, gratie monoteismului din Zalmoxianism.

Íntregul, jumatatea, un-doirea O incarcatura semantic-sincretica de-a dreptul coplesitoare are multimilenarul cuvant, jumatate Pentru a deveni (a te face) nemuritor, trebuie sa fii in gratiile Dumnezeului de Cogaion / Sarmizegetusa, urmandu-i caile (initiatice / misterice); alaturi de fiu-i, alaturi de So-Ares (Soare-Tanar / Razboinic), trebuie sa lupti pentru incretirea Genunii; la Eminescu, in Luceafarul, aflam expresia "in sinonimie" lirico-semantic-sincretica si cred ca nu imi amendezi prea tare acest hibrid lexematic , ale haosului vai / "a chaosului vai", Genunea atotinvaluitoarea. "Proba admiterii" in perimetrul nemuririi o constituie "supunerea" trupului, frumos, nenuntit, voinic, tanar, "tras printr-un inel", la ritualul sublimului sacrificiu, prin "aruncarea" spre cer, in asa fel, incat "la cadere" sa nu atinga "pamantul-muma", sa ramana aninat in sulitele strapungatoare (bineinteles, prin armura de razboinic), in cele trei tapi: tapa Tatalui-Cer ("sulita" Soarelui-Mos), tapa Mumei-Pamant (tapa Dakiei / Dochiei), adica "tepile / sulitele Perechii Primordiale de un-doire / injumatatire", si tapa proprie, de Sol / Mesager Celest. Sublimul sacrificiu de trup certifica, garanteaza, pentru trei ani "activi", cinci ani de armonie in univers, de pastrare / mentinere a jumatatilor in sacrul intreg (un-doit), in cercul-vir ("Yang") al Soarelui. Pana la aparitia reformatorului din orizontul anului 1600 i. H., a stralucitului mare-preot in cultul Soarelui-Mos / Samos cult atestat in Carpati si la Dunare inca din mezolitic, prin "arta rupestra" din Pestera Chindiei, ori din Pestera Magurata , sacrificiul uman era real; o dovada in acest sens avem si in groapa sacrificiala de la Tartaria-Orastie (din vecinatatea Cogaionului, a capitalei Daciei, Sarmizegetusa), unde tablitele cu scrierea din orizontul anului 5300 i. H. au fost gasite «alaturi de statuete-idoli si (de) oase de om matur, dezmembrate si calcinate». (VMR, 98). Ideea de sacrificiu apare si in "talmacirea" tablitelor cogaionice: «(De catre cele) patru conducatoare, pentru chipul zeului Samasua / Samos, cel mai in varsta (conducatorul, patriarhul, sacerdotul, preotul suprem), in virtutea adancei intelepciuni, a fost ars unul» (VMR, 99). Daca reformatorul din orizontul anului 1600 i. H. nu ar fi gasit "solutia nemuririi", el insusi ar fi sfarsit, in virtutea adancei intelepciuni dinspre primele patru conducatoare (perechea primordiala: Tatal-Cer / Soarele-Mos, Samasua / Samos si Muma-Pamant / Dakia-Dochia; perechea sacra secunda: So-Ares / Soare-Tanar / Razboinic si Spuma Laptelui / Luna, reprezentata pe pamant drept Sora-Soarelui / Dochiana, Cosanzeana), pe rugul sfintei unitati teluric-celeste. "Solutia" / "inovatia", lamurita de cel ce purta printre Pelasgo-Thraco-Daci / Valahi (Dacoromani) chiar numele Soarelui-Mos / Dumnezeului de Cogaion / Sarmizegetusa, merituosul rege-zeu-medic, Sa-lu-masua / Salmos ("Zalmas" / "Zalmoxis"), consta in obtinerea nemuririi printr-o calatorie ("dus-intors"), din "piciorul de plai" pornita, prin Gura de Rai, pana in Cer, cu "o durata celesta" de trei ani, pentru ca "in al patrulea an" sa se re-infatiseze "in carne si oase", printre Dacii Zalmoxianismului. Herodot ne incredinteaza ca Pelasgo-Dacii (din Gaetia, adica, dupa numele provinciei, sau al "tarii de rauri / munti", Getii) l-au jelit pe reformator, pe «omul-Soarelui-Mos", "ca pe un mort" (deoarece ii vazusera trupul "neinsufletit" moarte lenta / aparenta in trei tapi), chiar daca invataturile-i "dadeau garantii" asupra revenirii lui, asupra reinvierii lui in acelasi trup; iar "confirmarea" invataturilor, initiatice / misterice n-a intarziat si Herodot adauga: «in al patrulea an se ivi iarasi in fata Pelasgo-Thraco-Dacilor si asa ii facu Salmoxis / Zalmoxis sa creada in toate spusele lui» (HIst, I, 346). "Scenariul" obtinerii (initiatice / misterice) a nemuririi, aplicat "cu succes deplin" mai intai reformatorului, apoi solilor (mesagerilor celesti), a pus capat sacrificiilor umane reale. Trimiterea mesagerului celest nu era intamplatoare, ci se petrecea la 20 iunie, in ajunul solstitiului de vara, "pe la apus de soare", tot in al cincilea an (cu astronomica exactitate, graita de sanctuarul-calendar rotund); armura de razboinic (din "armata Soarelui / So-Ares"), medicina Cogainului / Sarmizegetusei pe "planul mondial" al antichitatii etc. nu permiteau "ochiului profan" sa patrunda nici cu a mintii raza pana la samburele "de adevar" initiatic / misteric. In privelistea Fiintei, in Imparatia / [ara-Tineretii-fara-Batranete-si-Vietii-fara-Moarte, avea loc nunta Solului cu Absoluta Cunoastere, Sora Soarelui. Reintors intre Pelaago-Daci, intr-al patrulea an, ca rege-medic-zeu, ca Salumos / Salmos (Salmys / Sarmis), la Sarmis-seget-tusa ("talmacindu-se" in «cetatea / "tusa" de lespezi / "seget", "saget" a lui Sarmis-Salmysua / Salmasua, Salmos / Salmos-Zalmas-Zalmoxis»), i se ingaduia nunta secunda, cu o fecioara-Mandraica (Dragaica), o fecioara-Dochiana / Cosanzeana, care, asa cum ai spus-o in Descriptio Moldaviae, il astepta (intra triennium marito elocetur) ca un fel de zeita-Ceres, vreme de trei ani, domnule Cantemir. La intrebarea despre puterea / taria jumatatii, Enciclopedicule, ingaduie-mi sa-ti raspund doar atat: in afara intregului, distinsele jumatati se anuleaza (ori tind spre autoanulare); de aceea, locul lor sacru este in intreg si pentru asta trebuie luptat pana la sublimul sacrificiu; a stiut el, Zeus de ce "opereaza" androginul (cf. Platon, Banchetul, 189 sqq.); dintre toti Grecii pamantului, doar unul cel ce l-a pretuit pe Salmos / Zalmoxis, regele-zeu-medic a inteles maretia intregului in jumatati si intemeierea jumatatii  distinse in intreg

Bradul si Noua Ceruri Bradul, domnule Cantemir, sfant ax al lumilor, sacrul arbore pelasgo-thraco-dacic al cosmosului de toate zilele, vectorizeaza cele noua ceruri, ca de zece nu se trece, tot din Gaura Chindiei. Polivalenta sincretic-estetica si etica, dimensiune pelasgo-thraco-daca / valaha, sau dacoromana, a existentei, arbore al Logosului (logos inteles ca oglinda a realului), arbore al rostirii: ca sa-ti verifice "taria", la trecerea din [ara-cu-Dor in [ara-fara-Dor, iti viersuieste "ca din rani adanci peste mai profunda rana", incercand "sa te convinga" ca nu ar putea sa te treaca Marea (Celesta Mare Rosie din mitosofia autohtona), in Ceruri, deoarece intre radacinile lui s-a incuibat Serpoanea Galbena, catre mijlocu-i si-a pus casa Vidra Latratoare si in varfu-i vegheaza Soimul Rosu. Sa ni-l inchipuim asa cum este, de neinduplecat, chiar si in fata Mesagerului Celest, care nu s-ar fi descurcat fara topor, fara sa-l ameninte cu miraculoasa secure la «rapa marilor,/ unde-i Bradul Zanelor (): Brade, Brade, / sa-mi fii frate, / intinde-ti, intinde, / eu sa le pot prinde, / varfurile tele, / sa trec peste ele / Marea in cea parte / ce lumea-mi desparte! / Eu nu pot intinde, / tu sa le poti prinde, / varfurile mele / sa treci peste ele, / ca-n mine-a puiat / din inima spurcat / Rosu Soimulet / cu ochiul sumet; / cand nici vei gandi, / puii te-or simti / si-ei or suiera / de te-i sparia, / in Mare-i cadea / si te-i ineca! () Trupinele mele / sa treci peste ele, / ca-n  mine-o puiat / Vidra Latratoare, / oameni panditoare; / nici nu oi gandi, / puii te-or simti, / ei mi te-or latra, / in mare-i cadea / si te-i ineca! () Eu nu pot intinde / sa le poti cuprinde / radacini a mele / sa treci peste ele ca-n mine-a-ncuibat / si-apoi a puiat / Galbena Serpoane, / ce piere de foame! () Brade, Brade, / am si eu un frate, / un frumos pacurel, / si are un toporel, / si are verisori / doi voinici feciori, / ei te vor taia () / si din tine-or face, / ca sa fie pace, / punte preste Mare () / Bradu-atuncea se gandea / si trupinele-ntindea» (Simion Florea Marian, Inmormantarea la Romani, 1892). In tableta a XII-a din Epopeea lui Ghilgames, zamislita pe la anul 2800 i. H., ni se graieste despre un copac sacru, incercat de securea protagonistului (arbore din care Ghilgames isi croieste pukku si mikku, magicele instrumente, restul trunchiului daruindu-l zeitei Inanna / Ishtar spre a-si face jilt si pat): «Printre radacinile sale, Sarpele care n-are astampar isi facuse culcus; / in varful sau, pasarea furtunii isi suise puiul; / la mijloc, Lilla (demon feminin intruchipat intr-o cucuvea) isi cladise casa» (EpGhilg, 159). Te duce gandul, Enciclopedicule, la Tablita-Soare de la Tartaria-Orastie si crezi ca iti aduc un argument in sprijinul asertiunii sumerologului de Moscova, Boris Perlov, asertiune potrivit careia scrierea asiro-babilonienilor a fost preluata din Carpatii Daciei Arhaice si "dezvoltata" intre Tigru si Eufrat?! Da, este o miraculoasa punte-curcubeu intre 5300 si 2800 i. H.; se afla si alte punti-curcubeu: intre "conducatorul-patriarhul-sacerdotul-preotul-suprem" ars la Tartaria, pe la 20 iunie, 5300 i. H., adica pe la solstitiul de vara, si reformatorul Salmasua / Salmos-Zalmas-Zalmoxis, din orizontul anului 1600 i. H., si regele-zeu-medic, Salmos / Zalmoxis, despre care ne graieste Platon, si oralitatea culta din Dacia (Valahia) / Dacoromania, si Vlahii / Dacoromanii anului 1892! Adevarul este tot in Pelasgo-Traco-Dacia Arhaica, in acel nucleu de la Old European Civilization! Exista, desigur, Enciclopedicule, o lege a marilor impliniri / reimpliniri spirituale in sacrul intreg («partea vrea intregul, intregul e-n parte»); centrul de iradiere a unui fapt spiritual / cultural se afla in aria unde faptul respectiv are puternic circuit oral; caci nu au fost Vlahii / Dacoromanii-banateni (de la care a cules S. Fl. Marian, inainte de 1892, monumentalul "bocet") in biblioteca de caramizi scrise a lui Assurbanipal, sa invete "inceputul" tablitei a XII-a din Epopeea lui Ghilgames tablita ce a fost descifrata / talmacita abia in 1939, de savantul de la Luvru-Paris, G. Contenau; iar Zalmoxianismul (apoi Crestinismul Cosmic) a preluat Cantecul Bradului Zanelor, cantec de petrecere a Solului-nemuritor (prin Crestinism, a devenit "petrecerea mortului"), din perimetrul sacru al pesterilor, al gurilor de rai din Cogaionul Carpatilor, si l-a incrustat in caramizile Sufletului Pelasgo-Dac, sau Valah / Dacoroman-arhaic, nu in caramizile "de biblioteca" ingropate de vremuiri; si inca un argument: de la Daci, Bradul Cosmic a trecut prin partea de vest / nord-vest a Daciei / Valahiei in cosmogonia Celtogermanilor, drept arborele Yggdrasill din centrul Universului, "amenintat cu distrugerea", dupa cum certifica si Mircea Eliade: «un vultur ii devora frunzisul, trunchiul sau incepe sa putrezeasca si sarpele Niddhog prinde sa-i roada radacinile; intr-o zi din vremurile viitoare, Yggdrasill se va prabusi si acesta va fi sfarsitul lumii (ragnarök)» (EICIR, II, 155); fireste, la nemuritorii Daci (Vlahi / Dacoromani-arhaici), vesnic verde este Bradul Zanelor Da, Enciclopedicule, Yggdrasill a pierdut Vidra Latratoare

Noul autohtonism, refluxgeneratia (the generation of deep clearness), rafinariile paradoxismului Noul autohtonism, domnule Cantemir, intre multele misiuni, are si o luminoasa misiune dificila, de perspectiva planetara: (re)descoperirea, refacerea veritabilei retele de vase comunicante dintre vetrele spirituale ale lumii, in numele sacrului intreg, si punerea valorilor estetic-sincretice intr-un mai drept circuit si nu numai in perimetrul Poeziei , dinspre Campia Adevarului catre tulburatoarea Priveliste a Fiintei

Tu, Enciclopedicule, la buna distanta de manastirea din Cuvantul meu, ca sa-ti bucuri ochii porti ale Soarelui-Mos intre primii, spre a gusta / degusta frumosul pana la incantec, sublimul mai ales (categoria de sublim, trairea in sublim, prin Mesagerul Celest la Soarele-Mos, este "proprietatea" absoluta a Cogaionului / Sarmizegetusei, a Dacilor), pana la inzoriere (sau deznoptarea Fiintei), de la fiordurile dionysiacului pana in apolinic, rogu-Te, din neasemuita Priveliste, sa-[i inrazaresti privirea mai intai in Munte, in Matca si in Curcubeu, in Demon-Graal-Sobor, in Cosmia, in Zoria, prin Furtuna magnetica, Lilium breve si Peregrinul in azur, tot printr-un Verb de margarint, ca, apoi, sa cumpanesti Bomba cu neuroni

Ai dreptate, domnule Cantemir, nu este "definitv" ceea ce au zis altii pana la Tine, desi, dintre ei chiar daca nu-s multi au zarit "caramizile" pe "santierul" Republicii Lirosofice Interioare a "tanarului Poet"; mi s-a imputat chiar faptul ca "am construit" cu varful de diamant al neuronului in care "mi-am exilat" Sufletul Da, este greu sa vezi arhitectonica Manastirii Argesului manastire in Logos / Cuvant, unde te zidesti de viu , analizand numai "o caramida" desprinsa din zid cu tarnacopul, cu dinamita etc

Enciclopedicule, apartin refluxgeneratiei (the generation of deep clearness), generatiei retragerii la matca si a cristalizarilor in profunzime, o Generatie a Republicii, daca vrei, deoarece, nucleul acesteia il constituie peste patruzeci si sapte de scriitori nascuti, ca si mine, in 1947, primul an republican valah / dacoromanesc (ti-i reamintesc in ordine alfabetica poetii: Niculae Alexandru-Vest, Gheorghe Balan, Mariana Bojan, Vasile Dan, Nicolae Dabija, Ioana Diaconescu, Nicolae Diaconu, Dinu Flamand, Geo Galetaru, Dumitru M. Ion, Leonida Lari, Daniel Lascu, Nicolae Lupu, Iolanda Malamen, Ion Mircea, Gabriela Negreanu, Emil Nicolae, Monica Pillat, Al. Pintescu, Adrian Popescu, Mihai Prepelita, Vasile Romanciuc, Ion Scorobete, George Stanca, George Virgil Stoenescu, Ion Pachia Tatomirescu, Horia [aru, Cornel Udrea, Dumitru Velea, Dan Verona; prozatorii: Stefan Agopian, Aurel Antonie, Dinu Bacauanu, Doru Davidovici, Ioan Dan Nicolescu, Al. Papilian, Valentin Petculescu, Marcel Constantin Runcanu, Vasile Salajan, Eugen Uricaru, Constantin Zarnescu; criticii: Fanus Bailesteanu, Al. Dobrescu, Marian Papahagi, Irina Petras, Luca Pitu, Petru Poanta, Olimpia Radu, Mirela Roznoveanu, Alex. Stefanescu, Ileana Verzea s. a.), scriitori formati, gratie stralucitului invatamant dacoromanesc dintr-o minunata, dar, din pacate, prea scurta "primavara" a spiritualitatii valahe, ivita dupa al doilea razboi mondial, dincoace de "obsedantul deceniu", mai exact, intre anii 1960 si 1970. In Sectiuni de aur ale literaturii romane contemporane, relevam ca generatia literara este o "categorie" socio-psiho-estetica (poate imi ingadui si acest hibrid lexematic), nefacandu-si aparitia "ca din senin", de oricate ori doresc anumiti critici literari, ci intr-un context cultural-istoric, angajand treptat, in timp, "autarhie" in planul valorilor dintr-o literatura. Istoria unei literaturi / culturi ne releva, dinspre o puternica seismica sociala, dinspre o veritabila revolutie dintr-o "oranduire sociala", trei generatii literare tipice, pe care le-am botezat (intru semnificanti "fericiti", cred eu), in romaneste iar pentru "circuit" si in englezeste: de tranzienta / the transience generation, fluxgeneratia / high tide generation si refluxgeneratia / the generation of deep clearness (daca teoria literaturii accepta sintagmele spre imbogatirea corolei luminoaselor concepte, ma voi bucura, Enciclopedicule, chiar daca "tatal" sintagmelor respective este uitat, cum Tatal-Cer / Soarele-Mos). Fiecare dintre generatii poate cunoaste "un val" si "mai multe valuri" (numarul valurilor depinzand de ivirea timpilor reformatori, de inregistrarea "urmatorului" puternic seism social). Generatia de tranzienta vlastareste fluxgeneratia - si aceasta, la randu-i, refluxgeneratia. Cele trei generatii coexista pe un anumit segment temporal "al literaturii contemporane". In cadrul literaturii romane contemporane, "primul val" al refluxgeneratiei este constituit din (ceea ce Laurentiu Ulici numeste) "promotia '70", disipativ-grupul (sau scriitorii "tineri" traind in diferite colturi ale tarii, invigorand noua geografie literara). Prea putin se poate vorbi in acest "val" de "narcisism de grup". In cele doua valuri (de pana acum, "valul 70" si "valul 80") ale refluxgeneratiei, domnule Cantemir, intra valorosi scriitori numarul lor ar fi prea mare spre a le pomeni aici numele si epistola mea s-ar lungi nepermis de mult, riscand sa devina pagina de viitoare istorie a literaturii Timpul va cerne bine, din doua directii, Enciclopedicule: dinspre trup si lumina, dinspre eternitate / nemurire si genune! Nu "avalansa de nume", Enciclopedicule, nume de "valorosi scriitori" ai refluxgeneratiei intre foarte multe nume de pseudo-scriitori (pseudo-scriitorii, daca sunt multi, ca iarba rea, ca buruienile, sufoca buna cultura, ogorul fertil al bunei culturi), intereseaza, ci daca "operele" lor de pana acum permit "detectorului de valori estetice" semnalarea campurilor / liniilor de forta ale unui "nou magnetism literar", sa-i spunem. Da, intre "liniile de forta lirico-magnetica", Enciclopedicule, se impune noul autohtonism, prin care se releva mitosofia pelasgo-thraco-daca / valaha, sau dacoromaneasca, maretele simboluri de etnogenie, eclatante simboluri ale sinergismului abisal, fireste, din vatra de arheospiritualitate a Daciei / Dacoromaniei, poate si din dorinta de afirmare in fata istoriei a unui tot mai inalt spirit justitiar. Poetii cu stiinta, cu mult rafinament, rareori intuitiv pun manunchiuri de raze pe fetele nevazute, ori mai putin vazute ale acestor cristale-simboluri, pe semantismul lor vectorizat spre adevar, pana-n Privelistea Fiintei, adevar generator de aleasa, nebanuita poezie, cum, de pilda, poezia trairii in sublimul Gurii de Rai, poezia Aburariului / Sufletului celor cu stiinta de a se face nemuritori, luptatori pentru incretirea Genunii, ori poezia trainicului Curcubeu etc.; exista, Enciclopedicule, impresionante constructii lirice, punand in circuitul de pe orizontul cunoasterii metaforice pecetile de aur ale utopiilor / ucroniilor, spre a antrena benefic orizontul cunoasterii stiintifice. Utopismul este o dimensiune lirosofica a existentei. In programul acestor scriitori "tineri" intra si rafinarea paradoxismului, ce vine din adancimi sincretic-estetice autohtone, din acea "moarte" (a "nemuritorilor") asimilata ca "nunta cosmica", din acea "stare a relativitatii" ce a germinat in spatiul mitosofic dacic / dacoromanesc [ara (Imparatia)-Tineretii-fara-Batranete-si-Vietii-fara-Moarte. Rafinarea paradoxismului antreneaza cunoasterea metaforica in acumulari de calitati si spre saltul in neliniarul lirosofic, fertilizand campia din cortex pentru rasaritul gandirii nondiadice / triadice, implementeaza abordarea realului fara cenzura, spre o noua ordine a lumii in reificare, prin alta demiurgologie, ce are Poetul in prim-plan si Demiurgul in plan secund etc. Hipercorectitudinea stilistica, privita dinspre rafinarea paradoxismului, se dovedeste imperioasa. Rafinarea paradoxismului prefigureaza «un mod de a intelege lumea, fara de care nu putem explica nici modelul, nici metafora, nici umorul, nici ironia» si «trebuie sa invatam a detecta paradoxul, cu marea sa varietate de manifestari; sa-l cream atunci cand fara el nu putem explica un anumit proces» intrucat «paradoxul face parte din realitate»; creandu-l si rafinandu-l, «il controlam», il dirijam «pentru a nu fi noi manipulati de el» (MPar, 6), dupa cum evidentiaza si Solomon Marcus Inca mai sunt neintelegeri, situari / atitudini ambigue, pseudo-optici din comoditate a gandirii, din superficialitatea abordarii , in ceea ce priveste noul autohtonism ca dimensiune universal-spirituala, estetic-literara, in ultima instanta. Noul autohtonism nu inseamna autoproiectie "provinciala" de Suflet / Spirit, "izolare", "suficienta", ori "inchidere" intr-un orizont cultural / spiritual, ci, dimpotriva, spargere sincrona a orizonturilor / limitelor intru imbogatirea Privelistii Fiintei dinspre campia adevarului, prin afirmare deplina, nestavilita / necenzurata (dar autocenzurata), a varietatii armonice de Suflet / Spirit (inlaturand monotonia), in pofida sufletului / spiritului standardizat si decretat "universal". Paradoxal, dar tocmai in aceasta atitudine, in credinta intr-un standardizat suflet / spirit, este "provincialismul" si, din pacate, o astfel de "provincie" se intinde cateodata pe un continent, chiar pe mai multe

Limba pelasgo-thraco-daca / valaha, sau dacoromna / romana, ca liant deific Intr-adevar, domnule Cantemir, Fiinta Pelasgo-Thraco-Daca / Valaha - sau Dacoromaneasca / Romaneasca - si-a aflat taria grauntelui de diamant, a Muntelui de Diamant, in Sfanta Limba Pelasgo-Thraco-Daca, sau Valaha / Dacoromana (Romana) "liant deific, al nemuririi" , rezistand intre rotile dintate ale marilor "imperii" dintotdeauna Desigur, poporul ce isi cultiva bine, chiar in sublim, gradina limbii, departe ajunge prin istorii!

Inchei lunga mea epistola-raspuns, Enciclopedicule, urandu-[i din toata inima: La cele mai multe eternitati fericite ! (TBomb, pp. 130 - 146)