Momentele subiectului Harap Alb de Ion Creanga

Momentele subiectului Harap Alb de Ion Creanga

Date Biografice

Ion Creanga s-a nascut la 1 martie/10 iunie 1937 la Humulesti, judetul Neamt, ca fiu al lui Stefan a Petrii Ciobotarului si al Samarandei Creanga din Pipirig.

Primii ani de scoala (1847-1852) ii face la Humulesti, Brosteni si Targu-Neamt, fiind inscris cu numele de Stefanescu Ion. In 1854 urmeaza cursurile scolii de catiheti din Falticeni, unde isi ia definitiv numele de Ion Creanga. Cu anul 1855 incepe studiile la Seminarul din Socola, pe care le intrerupe in 1858, din cauza ca moare tatal sau si lipsa posibilitatilor materiale il determina sa renunte.

La 26 decembrie 1859 este hirotonisit diacon la biserica Sf. Treime si se casatoreste cu Ileana Grigoriu, iar un an mai tarziu se naste unicul lor fiu, Constantin Creanga.

Pentru a deveni institutor, intre anii 1863-1865 urmeaza cursurile Scolii Normale de la Trei-Ierarhi, unde il are profesor pe Titu Maiorescu si se clasifica primul dintre absolventi, iar in 1864 este numit institutor la scoala primara din Trei-Ierarhi. In 1867 apare abecedarul intitulat "Noua metoda de scriere si cetire alcatuit de Ion Creanga" si, in urma conflictelor cu autoritatile bisericesti, este destituit din postul de institutor. Ca sa poata supravietui, inchiriaza un debit de tutun, apoi se muta in bojdeuca din mahalaua Ticaului.

In 1875, functionand ca suplinitor la scoala din Pacurari, il cunoaste pe Mihai Eminescu, iar prietenia dintre ei devine solida si definitiva. In acelasi an, poetul il prezinta la "Junimea" si-l incurajeaza sa scrie, astfel ca la 1 octombrie publica in revista "Convorbiri literare" povestea "Soacra cu trei nurori", iar in decembrie "Capra cu trei iezi ".

In urmatorii doi ani, 1876-1877, apar celelalte povesti si povestiri, "Punguta cu doi bani", "Danila Prepeleac", "Povestea porcului", "Povestea lui Stan Patitul", "Povestea lui Harap Alb", "Fata babei si fata mosneagului", etc.

In 1878 mai apar tot in "Convorbiri literare" povestile "Ivan Turbinca" si "Povestea unui om lenes". "Amintirile din copilarie" apar in revista "Junimii" astfel: in 1881, ianuarie, partea I, in aprilie partea a II-a si in 1882, martie, partea a III-a. Ultimul an in care mai publica este 1883, cand apar "Mos Ion Roata si Cuza Voda" si "Cinci paini". In 1885 se imbolnaveste grav si, dupa o lunga suferinta, se stinge din viata la 31 decembrie 1889, la numai sase luni dupa marele sau prieten, Mihai Eminescu.

Intre anii 1890 - 1892 apar primele editii ale operelor lui Ion Creanga, in volumele de proza.

Povestirea pe momentele subiectului

Expozitiunea relateaza faptele ce se petrec intr-un tinut indepartat, peste mari si tari, la capatul lumii, in timp mitic. Asadar, relatiile temporale si spatiale se definesc prin evocarea timpului fabulos cronologic si a spatiului imaginar nesfarsit: 'Amu cica era odata intr-o tara' un crai care avea trei feciori si un singur 'frate mai mare, care era imparat intr-o tara mai indepartata', pe nume Verde imparat. Cei doi frati nu se vazusera de multa vreme, iar verii nu se cunoscusera intre ei, pentru ca imparatia fratelui mai mare era 'tocmai la o margine a pamantului', iar fratele mai mic traia '7a alta margine'. In acest cadru spatio-temporal mitic se deruleaza - intr-o inlantuire cronologica - intamplarile reale si fabuloase la care participa personajele basmului.

Verde imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-i trimita 'grabnic pe cel mai vrednic' si viteaz dintre fiii sai, ca sa-i urmeze la tron, intrucat el avea numai fete. Ca sa-i puna la incercare, pentru a vedea care dintre feciori 'se simte destoinic a imparati peste o tara asa de mare si bogata ca aceea', craiul se imbraca intr-o piele de urs si se ascunde sub un pod. Cei doi fii mai mari se sperie de urs si se intorc rusinati la curtea craiului, care este dezamagit de neputinta lor si rosteste moralizator: 'nici tu nu esti de imparat, nici imparatia pentru tine', ceea ce evidentiaza elementele reale ale basmuiui.

Mezinul, impresionat de amaraciunea tatalui, se duce in gradina 'sa planga in inima sa'. Deodata, 'o baba garbova de batranete' ii cere de pomana, apoi il sfatuieste sa ceara tatalui sau 'calul, armele si hainele cu care a fost el mire', desi hainele sunt 'vechi si ponosite', iar 'armele ruginite' si sa puna o tava cu jaratic in mijlocul hergheliei ca sa aleaga acel cal care va veni 'la jaratic sa manance'. Urmand intocmai sfaturile babei, (calauzirea flacaului catre pretuirea si respectarea traditiilor stramosesti), voinicul pleaca la drum, luand carte din partea tatalui si, prin dreptul podului, 'numai iaca ii iesa si lui ursul inainte'. Trece cu bine de aceasta prima proba, primeste binecuvantarea parintelui sau si pielea de urs in dar, apoi sfatul ca in calatoria lui sa se fereasca 'de omul ros, iara mai ales de cel span', sa nu cumva sa aiba de-a face cu ei. Ca trasaturi ale basmului, sunt prezente aici formule initiale tipice si cifra magica trei, care face posibila depasirea primei probe de catre eroul principal.

Intriga. Fiul craiului si calul pleaca la drum, basmul continuand cu formule mediane tipice, 'si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua' pana cand intalnesc in codru 'un om span' care se ofera drept 'sluga la drum'. Voinicul il refuza de doua ori, dar a treia oara spanul ii iese in cale 'imbracat altfel si calare pe un cal frumos' tocmai cand fiul craiului se ratacise prin codrii intunecosi. Deprins sa urmeze sfatul parintelui sau, acela de a nu se insoti cu omul span, dar pentru ca ii mai iesisera in cale inca doi, el se gandeste ca 'aiasta-i tara spanilor' si-1 angajeaza drept calauza. In aceasta secventa narativa este inclusa o pauza descriptiva, care intrerupe povestirea si descrie codrii desi si intunecosi, ce contureaza un peisaj de basm

Ajunsi la o fantana care 'nu avea nici roata, nici cumpana, ci numai o scara de coborat pana la apa', spanul intra in put, umple plosca, apoi il sfatuieste pe fiul craiului sa coboare si el ca sa se racoreasca. Tanarul il asculta pe span, dar acesta tranteste capacul peste gura fantanii si-1 ameninta ca daca nu-i povesteste totul despre el, 'cine esti, de unde vii, si incotro te duci', acolo ii vor putrezi oasele. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura 'pe ascutisul palosului' ca va fi sluga supusa a spanului, care se va da drept nepotul imparatului si ca va pastra taina 'pana cand va muri si iar va invia', anticipand astfel finalul basmului. Spanul ii da numele de Harap-Alb, care-1 va sluji cu credinta, respectandu-si juramantul facut.

Desfasurarea actiunii incepe odata cu sosirea la palatul imparatului Verde, unde Spanul se da drept nepotul sau si, infumurat peste masura, il trimite pe Harap-Alb sa stea la grajduri, sa aiba grija de calul lui, ca altfel va fi 'vai de pielea ta', dandu-i si o palma - 'ca sa tii minte ce ti-am spus'-, ca altfel 'prinde mamaliga coaja'. De remarcat este aici elipsa narativa, adica trecerea sub tacere a secventei calatoriei facute de erou ca sluga a spanului pana la imparatia unchiului sau, naratorul sugerand numai ca aceasta s-a efectuat.

Basmul este structurat in mai multe episoade inlantuite, care se constituie in tot atatea probe la care este supus protagonistul. intr-o zi, avand la masa 'niste salati foarte minunate', care se capatau cu multa greutate, spanul hotaraste sa-si trimita sluga sa-i aduca acele bunatati din gradina ursului. Calul fabulos il duce in zbor pe Harap-Alb la Sfanta Duminica, iar aceasta il ajuta sa-si indeplineasca misiunea si sa treaca proba. Urmatorul episod are loc dupa alte cateva zile, cand imparatul ii arata spanului niste pietre pretioase foarte frumoase, iar acesta isi trimite sluga sa-i aduca 'pielea cerbului cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc'. Din nou Sfanta Duminica il ajuta pe Harap-Alb sa ia pielea si capul cerbului pe care se aflau nestematele si sa le duca spanului, eroul trecand cu bine si aceasta proba fabuloasa.

Dupa un timp, imparatul da un ospat foarte mare in cinstea nepotului sau, la care a invitat imparati, crai, voievozi 'si alte fete cinstite', in timpul petrecerii, incitat de povestile bizare despre fata Imparatului Ros, spanul ii porunceste lui Harap-Alb sa i-o aduca degraba pe aceasta tanara, ca altfel 'te-ai dus de pe fata pamantului'.

Harap-Alb, gandindu-se la sfatul pe care i-1 daduse tatal sau, acela de a se feri de omul span si de omul ros, este inspaimantat, plangandu-se calului: 'parca dracul vrajeste, de n-apuc bine a scapa din una si dau peste alta', apoi pornesc impreuna catre Rosu imparat. Episodul calatoriei este alcatuit din mai multe secvente narative. Pe un pod, Harap-Alb intalneste o nunta de furnici si trece prin apa ca sa nu curme 'viata atator gazulite nevinovate'. Regina furnicilor ii da voinicului o aripioara, ca atunci cand va crede ca are nevoie de ea sa dea foc aripii. Dupa un timp, calatorii vad un roi de albine care se invarteau bezmetice, neavand pe ce sa se aseze. Atunci, Harap-Alb isi scoate palaria, o asaza pe pamant cu gura in sus, iar albinele se ingramadesc acolo. Voinicul ciopleste un bustean si le face un adapost, dupa care craiasa albinelor ii da o aripa, ca, in caz de nevoie, Harap-Alb sa-i dea foc si ea va veni in ajutor.

Actiunea continua cu formule mediane -'Mai merge el cat merge'- si Harap-Alb intalneste, pe rand, cinci personaje fabuloase, descrise detaliat de narator: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Calatoria alaturi de cei cinci oameni ciudati este plina de peripetii, ca 'pe unde treceau, parjol faceau'. Harap-Alb le este tovaras 'si la paguba si la castig' si se poarta prietenos cu fiecare, intrucat simtea ca va avea nevoie de ei la curtea imparatului Ros, despre care aflase ca 'era un om paclisit (negru la suflet) si rautacios la culme'. De aceea, flacaul considera ca 'la unul fara suflet', cum era imparatul, era nevoie de 'unul fara de lege', sperand ca, 'din cinci nespalati' cati erau, i-o veni 'vreunul de hac', conform proverbului: 'Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos/ Putini suie, multi coboara,/ Unul macina la moara.'

Intr-un tarziu, ajung cu totii la imparatie - episodul de la curtea Imparatului Rosu fiind introdus de formula mediana 'Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este' - unde Imparatul Ros ii supune la probe fabuloase si foarte periculoase, care se constituie in secvente narative. Mai intai ii cazeaza intr-o casa de arama, careia i se da foc pe dedesubt, dar Gerila sufla de trei ori, 'cu buzisoarele sale cele iscusite' si casa ramane 'nici fierbinte, nici rece', tocmai buna de dormit intr-insa. Urmatoarea proba este un ospat cu foarte multe bucate si bautura, pe care Flamanzila si Setila le fac sa dispara intr-o clipa, apoi incep sa strige in gura mare, unul ca 'moare de foame' si celalalt 'ca crapa de sete', spre disperarea imparatului, care nu-si putea crede ochilor.

Cerand inca o data fata, Harap-Alb este supus unei alte probe. El primeste zece banite de 'samanta de mac, amestecata cu una de nasip maruntel' si porunca de a alege pana dimineata macul de nisip Atunci Harap-Alb isi aminteste de craiasa furnicilor, da foc aripioarei si intr-o clipa o droaie de furnici, 'cata frunza si iarba' au ales 'nasipul de o parte si macul de arta parte', fiind si aceasta o secventa fabuloasa specifica basmelor.

Imparatul refuza din nou sa le dea fata si-i supune altei probe, anume sa o pazeasca toata noaptea pe fata, iar 'daca maine dimineata s-ar afla tot acolo, atunci poate sa ti-o dau', altfel 'v-ati dus pe copca'. Cei sase prieteni s-au asezat de paza de la usa fetei pana la poarta imparatiei, dar fata imparatului, avand puteri supranaturale, se preface intr-o pasarica si 'zboara nevazuta prin cinci straji'. Ochila si Pasarila se tin dupa ea si abia izbutesc s-o prinda si s-o duca inapoi in odaia ei.

Plin de ciuda, imparatul le spune ca el mai are o fata luata de suflet, dar care seamana perfect cu fiica sa.Daca Harap-Alb va depasi aceasta proba si le va deosebi, 'ferice de tine va fi', dar daca nu va reusi vor pleca imediat de la curtea imparateasca, deoarece 'nu va mai pot suferi'. Harap-Alb da foc aripioarei de albina, care -l ajuta sa o identifice pe fata imparatului. Trecand si aceasta proba cu bine, Harap-Alb cere fata, iar imparatul, 'ovilit (ofilit) si sarbad (palid) de suparare si rusine', ii ureaza sa fie vrednic s-o stapaneasca, pentru ca i-o da din toata inima.

Fata vrea si ea sa-l supuna la o proba. Trimite calul lui Harap-Alb impreuna cu turturica ei sa aduca 'trei smicele (nuiele, crengute) de mar dulce si apa vie si apa moarta' dintr-un loc numai de ea stiut, acolo 'unde se bat muntii in capete'. Calul se intoarce primul si fata imparatului Ros porneste cu ei la drum spre palatul imparatului Verde, 'Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este'. Lui Harap-Alb i se tulbura mintile privind fata care era tanara, frumoasa 'si plina de vina-ncoace' si nu ar vrea s-o duca spanului, 'fiind nebun de dragostea ei'.

Punctul culminant. intre timp, turturica ajunsese cu vestea la imparatul Verde si acesta se apucase sa faca pregatiri pentru primirea fetei imparatului Ros. Vazand cat este de frumoasa fata, spanul se repede sa o ia in brate, dar ea il imbranceste si-i spune ca a venit acolo pentru Harap-Alb, caci 'el este adevaratul nepot al imparatului Verde'. Turbat de furie ca a fost dat in vileag, spanul se repede la Harap-Alb 'si-i zboara capul dintr-o singura lovitura de palos', strigand ca asa trebuie sa pateasca cel ce-si incalca juramantul. Atunci calul lui Harap-Alb se repede la span, il insfaca de cap, 'zboara cu dansul in inaltul ceriului' de unde ii da drumul si acesta se face 'praf si pulbere'. Fata imparatului Ros, ca personaj fabulos, are puteri supranaturale si-l poate reinvia, prin leacuri miraculoase, pe Harap-Alb. Ea pune capul lui Harap-Alb la loc si prin ritualuri stravechi cu 'cele trei smicele de mar dulce' si cu apa moarta ii lipeste capul de corp. Harap-Alb se trezeste ca dintr-un somn adanc, fata il

saruta cu drag, apoi ingenuncheaza amandoi in fata Imparatului Verde ca sa primeasca binecuvantarea, jurandu-si credinta unul altuia.

Deznodamantul basmului consta totdeauna in triumful valorilor pozitive asupra celor negative, victoria adevarului, asa ca nunta incepe 's-apoi da, Doamne, bine!'. S-a strans lumea sa priveasca, ba chiar 'soarele si luna din ceriu radea'. Au fost poftiti la nunta imparateasca, pe langa craiasa furnicilor, craiasa albinelor si craiasa zanelor, crai si imparati, oameni importanti 'S-un pacat de povestariu (povestitor)/ Fara bani in buzunariu'. S-au bucurat si au petrecut cu totii: 'Veselie mare intre toti era,/ Chiar si saracimea ospata si bea!'. Finalul este fericit si deschis, deoarece veselia a tinut 'ani intregi si acum mai tine inca'.

Compozitional, basmul contine formule specifice finale, prezente si in creatia lui Creanga. Ca la orice nunta imparateasca din basme, veselia a tinut ani intregi, 'si acum mai tine inca. Cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda'.