La Tiganci de Mircea Eliade - comentariu

,,In toate povestirile mele,naratiunea se desfasoara pe mai multe planuri,ca sa dezvaluie in mod progresiv fantastical ascuns in banalitatea cotidiana.''

Nuvela fantastica ,,La Tiganci'' scrisa la Paris in 1959 si publicata in volumul omonim, in 1969,la Editura pentru Literatura,marcheaza inceputul unei noi etape in creatia literara a lui Mircea Eliade, fiind considerate o capodopera a fantasticului romanesc,avand ca tema iesirea din timpul istoric,linear,irversibil in timpul mitic.

Proza fantaastica oscileaza intre doua tipuri de simboluri:unul folkloric,altul indic,ambele fiind grupate in jurul unei teme fundamentale-relatia dintre sacru si profane.Dintre caracteristicile fantasticului,in nuvela se observa:nelinistea personajului care nu gaseste o explicatie pentru evenimente,ezitarea lui si a cititorului,compozitia gradate a naratiunii,finalul ambiguu,aparitia supranatralului.

Nuvela fatastica este o specie epica in proza cu o constructie riguroasa,avand doua planuri narrative in care evolueaza personajul aflat in imposibilitatea de a da o explicatie intamplarilor.Nuvela fantastica are tema,conflict,relatii temporale si spatiale specifice.

Naratiunea este realizate prin inlantuirea celor opt episoade,care ar marca un numar simetric de treceri ale personajului din planul eal in planul ireala:planul real-episodul I , planul ireal-episoadele II-IV, planul real-episoadele V-VII, planul ireal-episodul VIII.Pendularea protagonistului intre real(spatial bucurestean,exterior gradinii) si ireal(gradina tigancilor,bordeiul) reda un itinerar spiritual : de la profane la sacru,de la viata la moarte.

In incipit,este descries credibil cadrul:canicula in Bucurestiul interbelic,surprins prin detalii realiste.

Actiunea nuvelei se desfasoara in mod gradat,fiind plasata in Bucurestiu interbelic,prezentat ca in amintirile scriitorului,toropit de caldura,cum tramvai,liceu si gradini umbroase,cu oameni comunicativi si carciuma la coltul strazii.

Nuvela incepe cu o calatorile obisnuita repetata de trei ori pe saptamana de profesorul de pian,Gavrilescu.Tramvaiul ,simbol al lumii reale trece pe langa gradina tigancilor,despre care oamenii discuta intr-un mod misterios,cu toate c animeni nu stie nimic sigur pentru ca nu au fost acolo.Gradina apare ca un spatiu mitic.Amintindu-si ca si-a uitat servieta cu partituri la eleva sa,Otilia Vitinovici,profesorul coboara cu intentia de a lua tramvaiul in sens invers.Dupa o serie de ezitari, Gavrilescu intra,,la tiganci'' atras de umbra gradinii.

Al doilea episode marcheaza intrarea personajului in cealata lume.Momentul trecerii dincolo,in planul ireal,este precedat ,,de o lumina alba,incandescenta,orbitoare'' care impreuna cu poarta semnifica pragul dintre doua lumi,trecerea dinspre profane inspre sacru.

In fata portii,il asteapta o fata ocheasa.Baba ii cere drept taza pentru a trece in cealalta lume, ,,la tiganci'' echivalemntul a trei lectii de pian.Discutia despre ceas dintre Gavrilescu si baba asezata la punctual de hotar dintre cele doua taramuri sugereaza alta curgere temporala ,,Avem timp.Nu e nici trei", zice batrana fara graba. La tiganci Gavrilescu va trai comprimarea temporala,timpul sau subiectiv(cateva ore) necorespunzand cu timpul istoric(12 ani). Se remarca o trasatura importanta a fantasticului:disparitia limitelor de timp si de spatiu la aparitia supranaturalului.

Odata ajuns in bordei (episodul al III-lea) Gavrilescu incalca interdicitia de a nub ea multa cafea si intra in ,,jocul'' fetelor.Trebuie sa ghiceasca tiganca din cele trei:o tiganca, o grecoaica,o everica.Esueaza insa, pentru ca isi aminteste de Hildegard.Fuga prin labirintul de paravane si oglinzi reda symbolic ,,incurcatura'' sa prin amintire.

A doua ratare a ghicitului il face sa afle ca daca ar fi reusir ,,ar fi fost foarte frumos'' .In episodul al IV-lea rataceste prin intuneric, intr-un labirint al obiectelor amorfe,spatiu haotic,unde e foarte cald si renunta treptat la haine.Se simte imbracat in giulgiu-simbol al mortii si ,,se trezeste'' din cosmar sau halucinatie discutand cu baba.

Eseu: ADN-ul exista in genomul uman Document online: Proiect didactic biologie - transmiterea caracterelor ereditare-teoria cromozomiala a ereditatii

"Romanul de astazi, Enigma Otiliei, este construit cu un mestesug sigur pe mai multe planuri si cu o detasare epica intru totul stapana pe materialul uman atat de divers in fizionomia lui. Calinescu, in Enigma Otiliei a procedat clasic dupa metoda balzaciana a faptelor concrete, a experientei comune, fixand in niste cadre sociale bine precizate o fresca din viata burgheziei bucurestene. Un procedeu evident in roman se reduce la existenta tanarului Felix, martor si actor in aproape toate intamplarile care alcatuiesc romanul catorva familii si construiesc temperamentul catorva tipuri. Studentul sentimental Felix Sima primeste o magistrala lectie de viata, cu riscul dezamagirilor dar si cu avantajul de a deveni lucid observand atatea realitati tragice sau comice. Romanul este centrat pe mobila pshihologie a unui adolescent in plina criza de crestere si de formare a personalitatii: pe aceasta mobilitate, ca pe o axa de orientare, se organizeaza intamplarile epice, se dezvaluie caracterele mascate sau brusc puse in miscare ale personajelor cu o structura bine definita. G. Calinescu n-a pornit de la abstractiuni, de la idei psihologice cand si-a construit tipurile; ele se realizeaza cu amploare, cu bogatie de impulsii si cu nuante multiple. Romanul Enigma Otiliei nu demonstreaza nimic; constata, reconstituie experiete umane si tipuri. Intuitiile sale pornesc din substratul psihologic al personajelor iar destinul fiecaruia este logic motivat prin orice imprejurare noua ar trece. Viziunea capata pecetea credibilitatii care este si semnul sigur al romancierului." Expozitiunea romanului este tipic balzaciana: toate scrierile lui Balzac incep prin fixarea temporala a actiunii si sumara prezentare a personajelor: "Pe la sfarsitul lunii octombrie a anului 1800, un strain, insotit de o femeie si o fetita, ajungand in fata gradinii Tuileries din Paris, se opri putin langa mormanele de moloz ale unei case daramate."(Vendetta). Balzacian in esenta, G. Calinescu modernizeaza surprinzator procedeele clasice, straduindu-se sa iasa de sub tutela strivitoare a maestrului. Vizibil ramane mai intai efortul de innoire in insasi desfasurarea conflictului epic. Actiunea romanului se deschide si se inchide cu o secventa aparent identica. Similaritatea consta in faptul ca pe locuinta lui Costache Giurgiuveanu se opresc, din nou, dupa multi ani, privirile lui Felix. Identitatea este aparenta: cladirea isi pastreza permanentele stiute, dar peste oameni si lucruri a trecut necrutator timpul "intr-o duminica, o lua pe strada Antim. Prefacerile nu schimbasera cu totul caracterul strazii.Casa lui mos Costache era leproasa, innegrita. Poarta era tinuta cu un lant si curtea toata napadita de scaieti. Nu mai parea sa fie locuita.Cele patru ferestre din fata, de o inaltime absurda, inaltau rozetele lor gotice prafuite, iar marea usa gotica avea geamurile pleznite. Felix isi aduse aminte de seara cand venise cu valiza in mana si trasese de schelalaitorul clopotel. I se paru ca teasta lucioasa a lui mos Costache apare la usa si vechile vorbe ii rasunara limpede la ureche: <Aici nu sta nimeni!>" . Intr-o sagace pagina din corespondenta, Flaubert recunostea explicandu-se ca "ideile sunt fapte" iar "operele cele mai frumoase sunt acelea in care se afla mai putina materie", prin urmare un ideal clasic. La nivelul anului 1938, cand publica Enigma Otiliei, G. Calinescu retinuse din metamorfozele romanului universal, ca exemplara, formula balzaciana; totusi el e in acelasi timp un flaubertian. Nimic nu e neglijat la Caliescu din tehnica lui Balzac. Fiecarei reactii exterioare i se cauta un mobil intern: o simpla privire este un act, ceva care solicita explicatii. Strada bucuresteana din roman e descrisa in maniera unui reportaj: "Intr-o seara de la inceputul lui 1909, cu putin inainte de ora 10, un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim, venind din strada Sfintii Apostoli, cu un soi de valiza in mana, nu prea mare,dar desigur foarte grea, fiindca obosit, o trecea des dintr-o mana in alta". Detaliile cu aspect topografic, precizarile cronologice si celelaltle au aici, aproape un sunet de roman-foileton, tinand sa capteze de la inceput curiozitatea. Fragmente ca acestea, strict descriptive, constituie elemente de substructura dar nu limbajul neutru e genul lui Calinescu. Insistenta amanuntelor, cand ni se prezinta documentar filmul casei Giurgiuveanu ("ciubucaria ridicola prin grandoare, amestecul de frontoane grecesti si chiar ogive, facute insa din var si lemn vopsit", zidurile crapate, grilajul inalt si greoi din fier, aerul sordid si intunecat) intra intr-un necesar sistem de referinte, anticipand prin analogii si sugestii primul contact cu proprietarul. Ca roman al unui mediu burghez, cu scene de interior si consilii de familie, Enigma Otiliei rezista prin congruenta optima a mijloacelor. Moralist subtil, prozatorul se ridica de la substraturi la mobiluri complicate tentat de structuri etice, jalnice sau feroce, specifice cadrului dat. La Dickens, nu numai la Balzac, situatii ca acelea din romanul calinescian sunt obisnuite. Casa Aglaei poate parea un pasnic home bucurestean eteroclit. Simion Tulea, sotul, fiind internat in cele din urma la ospiciu; Titi, fiul imbecil picteaza sau se legana ca un prunc; cele doua fiice invedereaza o mediocritate compacta; Stanica Ratiu, avocat fara procese isi deplange tactic ghinionul in casnicie. Galeria aceasta in al carui centru este un Giurgiuveanu suspicios i se reveleaza tanarului Felix ca o mixtura de indiferenta si dusmanie. Ne dam seama ca G. Calinescu prefera ironia.

Romanul Enigma Otiliei este construit pe ideea dezintegrarii institutiei matrimoniale si a pierderii functiilor paternitatii. Intr-o societate in care autoritatea parinteasca nu mai are sens, toate valorile intra in descompunere. Actiunea este plasata in perioada de dinaintea primului razboi mondial, mai precis in 1909. La aceasta se adauga o prezentare succinta a personajelor dupa aceasta perioada, adica la sfarsitul unei epoci, prilej pentru autor de a surprinde procesul complex al descompunerii sociale. Felix Sima, orfan crescut prin pensioane, vine de la Iasi, un oras realmente patriarhal, in Bucurestiul inceputului de veac pentru a-si face studiile universitare. Minor inca, el se afla in grija unui indepartat unghi - Costache Giurgiuveanu. In casa acestuia cunoaste o lume pe care n-o banuia, adica tocmai aspectele majore ale societatii: mediocritatea dezarmanta si lacoma a clanului Tulea, maturitatea enigmatica a Otiliei, fiica vitrega a lui Costache, moralitatea de cavaler medieval a lui Pascalopol etc. Felix trece de la adolescenta la maturitate invatand treptat sa-si piarda inocenta, traind cu intensitate experienta primei iubiri, pe cea a mortii si a abandonului. Nimic din ceea ce i se intampla nu-l opreste din drumul sau. Urmeaza medicina, se dedica studiului intens si devine o somitate in domeniu.

Fresca sociala si constructia portretului sunt de tip balzacian, dar romanul propune o constructie viguroasa, in care observatia psihologica si extraordinara mobilitate a instantei auctoriale confera originalitate scriiturii. Fresca sociala impresioneza prin bogatia informatiei, care cuprinde toate sectoarele curente ale cotidianului: vestimentatie, mentalitate, peisaj arhitectonic, viata culturala. Autorul descrie imbracamintea personajului pentru a-i sublinia caracterul sau personalitatea, dar semnaleaza si amanunte strict legate de moda; astfel, Otilia are rochie de tul si manusi lungi, iar Pascalopol poarta la mosie un "elegant costum rural-colonial." Cadrul arhitectonic al Bucurestiului de la inceputul veacului trecut este reconstituit in maniera balzaciana, Calinescu vorbind despre strazi, cladiri, facand

In partea a treia, episoadele V-VII, Gavrilescu paraseste bordeiul tigancilor si aude,,huruitul mechanic al tramvaiului'' semn al timpului istoric.Cand da o bacnota taxatorului,afla ca aceasta era iesita din uz.Ajuns in strada Preoteselor ,afla ca doamna Voitinovici se mutase de 8 ani,de cand se casatorise cu Otilia.Chiar si acasa la el locuiesc oameni straini.De la carciumarul din cartier ,Gavrilescu afla  ca sotia sa, Elsa se intorsese de 12 ani in Germania.Prin urmare popasul in bordeiul tigancilor a durat,nu cateva ore ci 12 ani.

In partea a patra,ultimul episod prezinta intalnirea cu Hildegard,iubita lui din tinerete, in ,,casa cea mare''.Aceasta il ia de mana si il duce cu birja spre padurea-labirint, spre o ,,nunta de cer''.

,,Toti visam,spuse.Asa incepe.ca intr-un vis . ''. Finalul nuvelei este deschis pentru ca pastreaza ambiguitatea,conditie a fantasticului.

Titlul nuvelei sugereaza o hierofanie,loc de manifestare a sacrului in profane.Locul numit ,, la tiganci'' reprezinta symbolic  lumea cealalta,libera de contingentele timpului si ale spatiului.

Prin corelarea cu titlul, tema nuvelei este aceea a iesirii din timpul istoric si a trecerii in timpul mitic.

Naratorul este omniscient,naratiunea este realizata la pesoana a III-a cu focalizare externa,astfel incat viziunea este realista,obiectica si lineara prin inlantuirea celor opt secvente epice.

Puteam spune astfel ca opera literara ,,La Tiganci'' de Mircea Eliade este o nuvela fantastica deoarece are toate caracteristicile acestei specii litarare: intruziunea misterului in cadrul vietii rale,ezitarea protagonistului si a cititorului,compozitia gradate a naratiunii, disparitia limitelor de timp si de spatiu la aparitia supranaturalului,finalul ambiguu.