MOARA CU NOROC COMENTARIU - romanul Moara cu Noroc De Ioan Slavici

MOARA CU NOROC COMENTARIU - romanul Moara cu Noroc De Ioan Slavici

Nuvela "Moara cu noroc", de Ioan Slavici este o opera epica in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict interior (psihologic) si unul exterior (social), care-I confera operei caracter psihologic. Personajele putine, conturate succinct dar viguros, contribuie la profilarea protagonistului. Nuvela prezinta o intriga riguros construita, cu fapte verosimile, accentul fiind pus mai mult de definirea personajului decat pe actiune, avand o evidenta tendinta spre detasarea naratorului fata de actiune, prin naratiunea la persoana a III-a.

Structura psihologica a nuvelei este argumentata de conflictul social si psihologic al personajelor, care evolueaza intre aceste doua norme etice, reliefand un destin tragic previzibil. Naratorul omniscient si obiectiv, prin naratiunea la persoana a III-a, apeleaza la cele mai variate mijloace artistice de analiza psihologica: dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, autoanaliza si autointrospectia, monologul interior, care scot in evidenta zbuciumul din ce in ce mai distructiv al protagonistului.

Semnificatia titlului. Arendasul zidise alaturi de moara parasite o carciuma, pe care Ghita o inchiriaza pentru trei ani, cu scopul de a se pune pe picioare si sa nu mai carpeasca "cismele oamenilor". In simbolistica mitologica se interpreteaza faptul ca acel loc devine prielnic pentru atragerea duhurilor necurate: "Sugestia locului diabolizat de moara parasite" se manifesta prin destinul tragic al protagonistului, a carui dorinta onesta degenereaza in lacomie pentru bani. Titlul ar putea semnifica, asadar, ideea ca locul este blestemat si bantuit de duhuri rele, moara fiind "cu noroc" numai in sensul malefic al castigului de multi bani pe cai necinstite.

Perspectiva temporala se defineste printr-un timp real, actiunea incepand in preajma zilei de Sf.Gheorghe si terminandu-se de Paste. Perspectiva spatiala este reprezentata, pe de o parte, de un spatiu exterior, real, hanul, aflat la o rascruce de drumuri pe unde treceau turme de porci spre si dinspre Ineu, iar pe de alta parte de un spatiu interior, psihologic, care reflecta conflictul interior al protagonistului, care-I determina destinul tragic.

Tema argumenteaza structura realista si psihologica a nuvelei, prin consecintele nefaste ale lacomiei pentru bani atunci cand aceasta pune stapanire pe om, controlandu-I comportamentul si hotarandu-I soarta. Conflictul psihologic este de natura etica si determina soarta personajelor in functie de abaterile fiecaruia de la morala fundamentala a sufletului omenesc, intre care lipsa de cumpatare si pastrarea masurii in toate sunt esentiale, Conflictul social (exterior) ilustreaza realitatile comunitatii ardelenesti, reprezentae de neputinta lui Ghita de a-si schimba statutul social din cauza paienjenisului afacerilor ilicite, in care influenta deciziva o are forta banului.

Expozitiunea. Incipitul nuvelei il constituie statul, ce se va dovedi providential, rostit de batrana soacra a lui Ghita, atunci cand afla despre intentia ginerelui de a lua in arenda hanul "Moara cu noroc. Acesta poate fi considerat si un prolog al nuvelei. Simetria incipitului cu finalul este construita prin formula copertei, cuvintele batranei avand semnificatii in esenta moralizatoare si psihologica a nuvelei.

Cizmar de meserie, Ghita se saturase sa carpeasca "cismele oamenilor". De Sf.Gheorghe, Ghita ia in arenda, pentru trei ani, hanul Moara cu noroc, unde se muta impreuna cu sotia, soacra si cei doi copii. Harnic si priceput, devine repede cunoscut de drumeti iar afacerile mergeau bine.

Intriga incepe odata cu aparitia la han a lui Lica Samadaul, un symbol al raului, despre care Ghita stia ca, desi "tot porcar si el", este "om cu stare, care poate sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati". De frica lui Lica "tremura toata lumea", deoarece era "om aspru si neindurat", care cunoaste toate infundaturile, pe toti oamenii buni, dar "mai ales pe cei rai".

Lica cere, cu autoritate, sa afle cine e carciumarul, caruia i se prezinta cu agresivitate si ii pretinde lui Ghita sa-l informeze despre tot ce se intampla. Carciumarul este coplesit de ganduri negre, pentru ca simte pericolul care-l pandeste daca se supune lui Lica, dar si riscul si mai mare daca-l refuza.

Desfasurarea actiunii. Conflictul psihologic se amplifica treptat, pe masura ce Ghita se implica, in afacerile necinstite ale lui Lica. Speriat de atitudinea Samadaului, Ghita isi cumpara doua pistoale, isi ia inca o sluga, pe Marti si doi catei, pe care ii pune in lant ca sa se inraiasca. Ana cede ca barbatul ei este ingandurat, se instraineaza de ea si de copii, se enerva din nimic, iar ea se teme sa il intrebe ce are, deoarece el se mania cu usurinta.

Samadaul il atrage pe Ghita in afacerile necurate, iar acesta, dominat de aviditatea pentru bani, se implica tot mai mult in actiunile oneroase, speriat de amenintarea porcarului. Ghita ii sugereaza ca ar fi mai bine pentru toti daca l-ar considera amic, nu sluga. Infricosata si intuitive, Ana isi avertizeaza sotul ca porcarul e "om rau si primejdios", mai ales ca il vedea platind mai mult decat consuma. Mijloacele de analiza psihologica pe care naratorul le foloseste cu maiestrie sunt dialogul, introspectia constiintei si a sufletului realizate prin stilul indirect liber, evidentiind framantarea si nelinistea sufleteasca, din ce in ce mai greu de suportat ale protagonistului.

Dezumanizarea lui Ghita se produce incet dar sigur, cateva intamplari fiind decisive in prabusirea etica si sociala a protagonistului. Jefuirea arendasului, care avusese loc intr-o noapte cand Lica ramasese la han, apoi uciderea doamnei imbricate in doliu si a copilului, precum si faptul ca arendasul recunoscuse pe Lica intre hotii mascati, iar femeia avusese mainile legate cu biciul Samadaului, ii determina pe jandarmi sa-l banuiasca de comiterea acestor nelegiuiri. Alta data, Lica are pofta sa joaca cu Ana si Ghita o indeamna sa accepte. Dar cand isi vede nevasta imbujorata de placerea jocului iar pe Lica strangand-o in brate si sarutand-o, Ghita "fierbea in el" ros de gelozie si ranit in orgoliu de sot.

La proce Ghita depune marturie mincinoasa, jura ca nu stie de ce Samadaul il cauta pe arendas si declara ca "Lica a stat toata noaptea la carciuma". Dupa proces, Ghita se simte foarte vinovat pentru ca jurase stramb si se lamenteaza, cu lacrimi in ochi. Slavici realizeaza o analiza psihologica profunda a lui Ghita, framantarile interioare, zbuciumul si setea pentru bani devin din ce in ce mai chinuitoare.

Lica ii relateaza cum a infaptuit primul omor din cauza ca nu avea bani sa cumpere niste porci care-I fusesera furati, cum a doua oara a ucis "ca sa ma mangai de mustrarile pentru cel dintai", iar acum simte o adevarata placere la vederea sangelui. Il avertizeaza pe Ghita ca slabiciunea pentru o sungura femeie este daunatoare barbatului si-l sfatuieste sa scape de temerile iubirii pentru Ana.

Singurul cu care carciumarul ar fi indraznit sa vorbeasca "mai pe fata" este jandarmul Pintea, fost partas cu Lica in hotiile de cai, dar acestia se certasera atat de rau, incat se urau de moarte si jandarmul jurase ca se va spanzura daca implineste patruzeci de ani si nu o sa dovedeasca talhariile lui Lica sis a-l aresteze. Simtindu-se umilit in orgoliul lui de barbat, carciumarul se gandeste -a cata oara? - sa-l duca pe Samadau la spanzuratoare si se hotaraste sa-l demaste, planuind cu Pintea prinderea lui Lica in flagrant. Insa Ghita nu poate fi cinstit pana la capat si, cand Pintea ii da in schimbul banilor insemnati bancnote bune, el nu spune ca jumatate din suma este a lui si si-o insuseste fara vreun regret.

In saptamana Pastelui, batrana pleaca impreuna cu nepotii sa petreaca sarbatorile la rude, iar Ana insista sa ramana cu barbatul ei acasa, ceea ce-I da prilejul lui Lica sa insiste ca Ghita sa-l lase singur cu ea, ca sa-l vindece de slabiciunea pe care o avea pentru o singura femeie.

Punctul culminant. Consolandu-se ca un las, Ghita accepta sa plece si se gandeste ca se va intoarce pe inserat cu Pintea si-l vor prinde pe Samadau cu banii insemnati asupra lui, reusind astfel sa-l duca la spanzuratoare. Ana,dezamagita de comportarea sotului ei si crezand ca n-o mai iubeste, se arunca in bratele lui Lica, dupa care il roaga s-o ia cu el, intrucat ii era rusine sa mai dea ochii cu Ghita. Samadaul o respinge cu indiferenta si-o sfatuieste sa se impace cu barbatul ei.

Deznodamantul.  Pintea este puternic impresionat de faptul ca Ghita isi sacrificase nevasta pentru a-l prinde pe Lica. Carciumarul se intoarce la han cu gandul sa-si incheie socotelile cu nevasta-sa, pe care o injunghie, considerand ca numai astfel ii scapa sufletul de pacatul tradarii si o izbaveste. Raut isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita. Samadaul da ordin tovarasilor sai sa gaseasca banii carciumarului, apoi sa dea foc hanului.

Lica incearca sa fuga, dar calul este obosit de atata alergatura si atunci se hotaraste sa treaca raul inot, insa acesta se umflase de la ploaie. Simtindu-se sleit de puteri, Lica ar vrea sa se tarasca pana la Moara cu noroc de unde sa ia calul lui Ghita sis a-si piarda urma. Pintea il zareste insa la lumina focului pus la han si striga atat de tare "incat rasuna toata valea". Auzindu-I glasul, Lica "isi tinti ochii la un stejar uscat ce statea la departare de vreo cinzeci de pasi, srasni din dinti, apoi isi incorda toate puterile si se repezi inainte". Pintea il gaseste "cu capul sfaramat la tulpina stejarului" si, ca sa nu afle nimeni ca-i scapase din nou, de data aceasta definitiv, ii impinge trupul in valurile raului.

Finalul nuvelei este reprezentat, ca si incipitul, de cuvintele batranei, care se intorsese si statea cu baietii pe o piatra, plangand cu lacrimi amare soarta nemiloasa.

Personajele sant realiste, representative pentru o tipologie umana. Naratorul este omniscient, omniprezent, stie ce gandesc, ce fac, ce simt sau ce intentioneaza personajele, le hotaraste destinul.

Ghita este personajul principal al nuvelei si unul dintre cele mai representative personaje realiste din literature romana, impunandu-se prin complexitate (personaj rotund), dar si putere de individualizare, ilustrand consecintele distrugatoare pe care le are asupra omului setae de invutire si pierderea cumpatarii, a masurii, evoluand catre o lacomie nestapanita pentru bani.

In concluzie, limbajul artistic este original prin vigoare, sobrietate, spontaneitate si oralitate, Ioan Slavici fiind initiatorul prozei realiste in literature romana si a nuvelei de analiza psihologica, solida prin dragostea lui profunda pentru oameni.