Istoria literaturii romane - simbolismul

ISTORIA LITERATURII ROMANE

Inceputul secolului XX

Literatura este angajata pe calea innoirilor, schimbarilor; exista o disputa acuta intre fortele moderniste si cele traditionale, intre europenism si etnicism cultural. In jurul lui 1900 este puternic filonul romantic conservator cu influente eminesciene - Eminescu devine emblema directiei conservatoare. Alaturi de acest filon se inregistreaza avansul tendintelor novatoare - tendinta simbolista.

Primul nostru modernism face trecere de la conventia poetica clasicizanta - credinta ca poezia este mimetica (mimeaza natura, limbajul este instrument de expresie) - spre limbajul figurat. Poezia clasica sensibilizeaza ideea, figuri de stil; Limbajul poetic este subsumat cu limbajul abstract, logic - are impresia ca poezia poate fi tradusa in proza. Conventia simbolista este axata pe sugestie - o sugestie muzicala - nu conteaza ideea, ci cuvantul in substanta lui sonora.

In acest sfarsit de secol XIX si inceputul secolului XX, au loc simbioze, interferente de ideologie literara in ceea ce priveste ambele etape.

Formele traditionale eminesciene cu radacini in Dacia literara

Toate aceste forme traditionale stau alaturi de indrazneli novatoare, sugereaza accelerarea procesului transformator; exemplu, Macedonski. Apare acel gust crepuscular, se trece spre etnicism, rafaelism.

Apare o miscare postmodernista, care merge in paralel cu traditionalismul mai nou, care este o forma de modernism (Calinescu).

Dupa 1918 vom avea de-a face cu doua decenii de activitate literara, o multime de opere. Functioneaza o dialectica in sui generis, de traditional si modernism.

Anii 30 sunt anii de varf - Arghezi, Barbu, Blaga etc..

In anii 40 se revine la tendinta franceza. Exista un modernism - simbolismul - caruia ii urmeaza un postsimbolism - al doilea modernism. Poezia devine mai ironica, iese din muzicalitate, se inscrie intr-un discurs aproape de limbajul cotidian. Un exemplu major pentru aceasta perioada este Joules la Forg - o poezie ironica, parodica.

Urmeaza niste deschideri impresioniste - Blaga-, apoi sunt poeti la care aceste deschideri sunt asociabile - Arghezi, unde tendintele se conjuga.

Ion Barbu - poet al cuvantului si al armonizarii muzicale a versului. Sinteza intre idee si existenta. Unalt modernism, este o poezie a concretului, poezia de notatii. Expresionismul lui Blaga cunoaste tendinta particularizata, cunoaste forme mai energice, impacarea, spiritualizarea. Nu este o poezie apocaliptica, ea fiind concurata de viziunea contemplatiei - lipseste latura ironica intalnita la germani, el merge spre deschidere la absolut. Ion Vinea - reprezentant al simbolismului si celui de-al doilea modernism. Adrian Maniu - imbinarea intre tendinte romantiste cu traditionale. Alexandru Filipide construieste un discurs pe o viziune romantica. Acesti poeti romani nu pot sa nu raspunda in creatia lor acestei tendinte. Traditionalismul romanesc este calificabil sub unghiul tematic, ne putem intoarce pana la ideea literara. Se invoca satul cu mituri, obiceiuri, interesul pentru folclor, se adauga accentul religios. Voiculescu lucreaza in alegorie, personifica, si el muzicalizeaza poezia. Ion Pillat, tanarul care trece prin Scoala franceza, pentru a adera apoi in volumul "Pe Arges in sus", la traditionalism. Limbajul poetic se clasicizeaza, apare un anume exotism, dar se cultiva mai putin.

Avangardismul apare paralel cu traditionalismul, iar in 1924, primele manifestari ale lui Ion Ghinea - exemple: Ilarie Voronca, Geo Bogza, Gellu Naum (anii 30 + anii avangardei). In 1932, revista Unu, dispare si apare un neoavangardism. In 1933 un manifest - "Poezia pe care vrem sa o facem, moare de preapoezie"; se cere o reintoarcere la realitate, accentuata in generatia razboiului a anilor 40 - de exemplu, Ion Dumitrescu, Dimitrie Stelaru - poezia nu mai poate fi distanta de realitate, se actualizeaza (niste puncte de program ale avangardistilor).

Lucrare: Sunetul - caracteristici Lucrare: Ereditatea si variabilitatea organismelor

Dupa aceasta generatie a razboiului, apare generatia de la Sibiu, care se vor spirite euforionice, niste oameni deschisi spre marea cultura clasica - ei actualizeaza balada. Va urma o sinistra perioada, in care toate aceste tendinte vor fi interzise, urmata de generatia lui Nichita Stanescu si Labis (generatia neomodernista). In anii 90, o poezie a concretului imediat.

Simbolismul

Simbolismul european, cel francez. Miscarea simbolista apare in Franta ca reactie la miscarea parnasiana, reprezentata de poeti ca: Leont de Lisle, Hoze Maria de Heredia - o miscare interesata de obiectivitatea poeziei, de frumusetea pura, de travaliul formei poeziei - arta pentru arta. Este vorba de o intoarcere spre valorile clasice. Parnasianismul este un gust pentru arheologie, antichitati, gust care va trece in simbolism. Poezia este ca pictura - nazuinta de a realiza o imagine cat mai plastica, de a sugera prezenta obiectiva a lumii, o poezie distanta fata de subiect. Se produce o intreaga reactie impotriva retoricii romantice. Pe acest fundal, se produce o evolutie a poeziei spre subiectul liric, este o puternica recuperare a lirismului, a largirii, o diversificare a relatiei dintre eul poetic si Univers, vazut la nivelul neoromantic ca un tot - lumea este vazuta ca o realitate complexa - natura, spune Baudelaire, "este o padure, un templu de simboluri" (Corespondente); o lume in care culorile, sunetele, parfumurile isi corespund. Ideea analogiei universale a sinesteziei, a corespondentei dintre diverse niveluri ale simtului. De la Baudelaire provine un gust pentru artificiu, pentru masca - lumea in care ne refugiem. Poetul cauta sa transfigureze limitele lumi proprii - lumea misterului. Suntem intr-o analogie continua. Paul Verlaine este evocat printr-un poem celebru "Ars poetic", scris prin anii 80 ai secolului XIX - "Muzica inainte de toate"; sugerarea si nu numirea obiectului va miza pe muzicalitate; muzica este principalul mijloc de sugestie. "Ia elocventa si suceste-i gatul" este un alt vers citat des - poezia nu se mai vrea una care sa puna in joc structuri epice; se incearca aproximarea realului, se lasa un spatiu de reverberatie pentru simboluri. Retorica romantica este respinsa de simbolisti - in locul unui discurs al claritatii, se mizeaza pe un clar obscur, pe intuneric-lumina; se ajunge la o estetica a sugestiei (Verlain - Ars poetic).

Rembaux intereseaza prin scrisorile sale - Scrisoarea vizionarului, asa-numita alchimie a cuvantului. Poezia trebuie sa-si centreze atentia asupra realitatii verbale, atentie la muzicalitate, nazuinta de-a nota inexprimabilul, cautarea unui cuvant accesibil tuturor simturilor, halucinatie a cuvintelor; altfel lucrezi pentru a deveni vizionar - poezia moderna este o munca asupra propriei subiectivitati pentru a se ajunge la viziune. In sonetul Vocalele, Rembaux da o noua dimensiune, o sugestie literelor - A, I, O, U capata culori pe care ele nu le au - poetul nou isi permite sa atribuie de la sine calitatile unei lumi de afara. Conteaza ceea ce transmitem dinspre interior spre exterior, nu conteaza realitatea, poetul poate afirma: "Asa vad eu lumea, eul meu contamineaza lumea din jur"; poezia devine constienta ca este un limbaj aparte, diferit de cel al prozei. Poezia este combinarea cuvintelor in datele lor concrete, mizeaza pe polisemie, accentul asupra muzicii.

Stefan Malarme radicalizeaza aceste idei - Versuri eseistice (1877= - "A da un sens mai pur cuvintelor tribului". Se situeaza in fata limbajului comun pentru a evidentia ca poezia este diferita de acest limbaj, care este considerat limbajul prozei; a proceda la o iepurare a existentei comune si o afirmare de la prozaic spre poetic. Intr-o scrisoare catre Degas, spune ca poezia nu se face cu idei, ci cu cuvinte, poezia rezulta din capacitatea de sugestie a cuvintelor. Si simbolismul lui Malarme se inscrie pe linia parnasianismului.

In 1891, intr-un raspuns la o ancheta, Jean Heret - "A numi un obiect, a suprima trei sferturi din bucuria momentului, care este a nu numi obiectul, ci a-l sugera".

Simbolismul, ca miscare, s-a inchegat in jurul lui 1885 prin Jean Morea, care publica un manifest al simbolismului - "Dusmanca invataturii, a retorici, a falsei sensibilitati, poezia simbolista incearca sa imbrace intr-o forma sensibila, dar care, totusi, nu este scopul ei". Avem de-a face cu un neoromantism, inclinatie spre cautarea lumii misterului; este un romantism in care se cultiva artificiu - este vorba de o natura pe care o construim noi. Padurea romanticilor se transforma la simbolisti in parc, adica este vorba de o lume ordonata, civilizata. Concluzie: Miscarea simbolista ne face constienti de specificul limbajului poetic, accentul fiind mutat de pe semnificatie, pe semnificat.

Sunt considerate doua tendinte mari in simbolism:

1. Simbolismul propriu+zis, reprezentat de Malarme si
2. Simbolismul decadent, reprezentat de Verlain, Rembaux.

In 1880, Literatorul, condus de Macedonski, care vine cu niste idei deschizatoare de drumuri - el spune ca poezia are logica sa aparte, poezia este nelogica intr-un mod sublim.

1882 - Poezia viitorului. Ne spune ca rolul important il are poezia simbolista, completata de instrumentalism - poezia moderna. "Poezia Viitorului nu este decat muzica si imagine" - Macedonski.

1895 - Despre poezie. Poezia nu are legatura cu cugetarea - a fi poet e a simti nu a cugeta; poezia ca exagerare a simturilor. Importanta nuantei in poezie - exista un lirism al poeziei - "Cuget, sunt om, simt, sunt poet".

1899 - Macedonski se va opune si naturalismului, pe care il considera josnic.

Stefan Petica - articolul "Referinte asupra miscari simboliste"

1.     Poezia noua (publicata in 1900 in Romania juna) - spune ca simbolismul este leit motiv care stapaneste poezia moderna, precursor fiind Baudelaire.

Tehnica poeziei simboliste - reforma prozodiei, a sintaxei poetice; simbolistii nu intrebuinteaza alegoria si metaforele, izolarea senzatiilor si daruirea lor printr-un echivalent de imagine - cauta echivalentul pentru imagine, pentru sugestie. Relatia dintre actul poetic si impresionismul in pictura - realitatea este in felul in care eu o simt. O alta legatura cu esteticismul englez si cu prerafaelismul. In ceea ce priveste culoarea - culorile strigatoare ale romanticilor - culorile sunt date dintr-o data, nuantele nu se vad deloc; la Gautier, Verlain, Malarme; culorile sunt nuantate, sunt date cu mana de maestru.

Vorbeste despre individualismul simbolistilor - crede ca poezia nu este echivalenta cu discursul conceptual.

2.     Transformarea liricii (1900 in Romania juna) - poezia nu este proza, nu poate fi tradusa in proza. Il apreciaza pe Eminescu - romantismul eminescian a transformat toate acestea, frazele clar-obscure, coloritul savant cu tenul carld in unele parti, reci in altele. Versul impar da o mai mare posibilitate de miscare, s-a introdus un rimt larg de natura Vagneriana - ritmul trebuie sa-si aiba existenta s-a proprie, poezia traieste prin insasi constructia ei; accentul se multa de pe continut pe forma cuvantului. Poetul nu incearca sa transmita un adevar - artistii se ocupau de simboluri. Cuvintele inca au si ele o anumita muzica care poate da efecte surprinzatoare si care poate constitui un scop in sine.

Ovid Densuseanu - folclorist, lingvist, critic. Director al revistei Viata noua (1905-1925).

Revista a fost diferit privita, considerand-o prea academica. In numarul 1 al revistei Viata noua, Ovid Densuseanu pune in articolul "Rataciri literare" nota polemica antisamanatorista. Vorbeste despre schimbarea sensibilitatii omului citadin, care, in calitatea sa de om al lumii moderne, nu este acelasi cu omul taran. Considera ca simbolismul este o miscare novatoare a modernismului, dar pune accent pe intelectualizarea lirismului, sustinand ca are loc o intelectualizare mare a vietii.