Inceputurile romanului romanesc - nicolae Filimon (1819-1865)

Inceputurile romanului romanesc

Nicolae Filimon (1819-1865)

Ciocoii vechi si noi sau ce se naste din pisica soareci mananca (1863) deschide o epoca in proza noastra. In evolutia romanului ar putea fi invocat si Dimitrie Cantemir, cu a sa Istorie ieroglifica, scriere alegorica, numita de unii roman, insa greu de incadrat in aceasta specie tocmai din pricina caracterului ei hibrid, amestec de fictiune, istorie, memorialistica si pamflet. Atat pentru G. Calinescu, cat si pentru Al. Piru, romanul lui Nicolae Filimon trebuie pus, de fapt, in legatura cu romanele populare gen Alixandria, Esopia, Istoria sfintilor Varlaam si Iosaf de la India, pe care le continua intr-o forma evoluata, realizand o sinteza a temelor, problemelor, a tipurilor si a mijloacelor. Dupa incercarile merituoase ale lui Alecsandri, Bolintineanu, Kogalniceanu sau C. Boerescu, scriitorul a invatat ce trebuia pentru a scrie primul roman romanesc viguros.

Actiunea se desfasoara in epoca domnitorului Gheorghe Caragea. La curtea postelnicului Andronache Tuzluc vine tanarul Dinu Paturica pentru a capata o slujba. De indata ce e randuit ciubucciu, el se sileste a invata greceste si incepe a-i castiga increderea stapanului pentru a-l putea fura. Ca sa reuseasca pune la contributie propriul "iuschiuzarlac", dar si farmecele cherei Duduca, intretinuta postelnicului, pe care o atrage de partea lui si o foloseste spre a-l stoarce de bani pe Tuzluc. In complicitate cu chir Costea Chiorul, cei doi il vor duce rapid pe boier la saracie. Scena in care se pune la cale ruinarea acestuia tradeaza, prin dialogul exaltat, bucuria diavoleasca a amantilor pusi pe capatuiala:

"- Tu-l vei incarca la socoteli.

- Tu-i vei cere saluri si matasuri.

- Tu-i vei specula mosiile.

- Tu-i vei cere diamanticale.

- Si unind jafurile la un loc vom cumpara mosii si tigani.

- Si-apoi ne vom cununa."

Prin asemenea mijloace, Paturica urca treptele ierarhiei sociale si ajunge rapid boier de starea a doua. Pentru a-i dezvalui caracterul, prozatorul ii atribuie personajului toate faptele posibile. Insurat cu Duduca, ciocoiul da ospete mai imbelsugate ca stapanul sau, dansand menuet cu vatafii. La mosii ii mulge si pe tarani, carora le ia plocoanele, dar si pe arendasi, primindu-si partea din jafurile organizate tot de el. In timpul miscarii de la 1821 il tradeaza pe Tudor Vladimirescu in speranta ca va ajunge ban al Craiovei, dar se alege cu ispravnicia a doua judete, pe care le prada cu lacomie. Taranii il reclama noului domnitor, care il arunca in ocna unde moare. De mare dramatism este scena in care isi izgoneste tatal, prefacandu-se a nu-l cunoaste. Blestemul batranului cutremura prin intensitate, insa il lasa rece pe fiul nerecunoscator, care pune arnautii sa-l dea afara:

" - Ce, nu ma mai cunosti, fiule? Acest trup uscat de batranete si de saracie nu este el care ti-a dat viata? Aceste mani zbarcite de munca nu sunt oare ele care te-a mangaiat in copilaria ta si ti-a pus in mana condeiul cu care te-ai procopsit si ai castigat aceste bogatii? Nu te gandesti, nenorocitule, ca savarsesti un pacat osandit de legile firei si de obiceiurile politicesti? Iuda a vandut pe invatatorul sau, dar nu s-a lepadat de tatal sau! Raul cel maret si incongiurat de verdeata tagaduieste el oare umilitul izvor din care isi are inceputul? Inca o data, te rog, fiule, vino in bratele mele sa te sarut si sa-ti dau binecuvantarea mea cea mai dupa urma, caci sunt batran si poate sa mor fara sa te mai vaz!

Paturica,care nu vedea in acele momente decat umilirea sa in fata celor mai de frunte boieri ai domniei, porunci de-al doilea si cu mai multa asprime ca sa-l scoata din casa.

Batranul, vazand atata impietrire de inima, zise cu un aer profetic:

- Dumnezeu, care cunoaste si vede toate, sa nu-ti ajute, fiu blestemat ce esti! El, care te-a inaltat atat de mult, te va pogori mult mai jos decat unde te aflai. Aceste bogatii castigate prin nelegiuiri, ti le va risipi cum risipeste vantul praful dupa arie. Cum ma gonesti tu pe mine, sa te goneasca ingerul Domnului in toata viata; sa nu aibi prieteni in nenorocire, sa imbli din casa in casa cersind pine, ca sa-ti astamperi foamea si o zdreanta, ca sa-ti acoperi goliciunea; sa lingusesti toate tarafurile si toti sa-si bata joc de tine. In chinurile boalei tale sa nu aibi pe nimeni care sa te mangaie si in vedeniile tale sa-ti stea inainte toate faradelegile tale. Amin! Fie, fie!"

Pentru Nicolae Manolescu intregul roman graviteaza in jurul unei metaforei "roata norocului", sintagma folosita de insusi Dinu Paturica intr-o scrisoare pe care o trimite tatalui sau: "Am oprit roata norocului; n-am sa ma mai tem de nimic." Intr-adevar roata norocului se invarteste un timp in favoarea ambitiosului tanar si totul ii merge bine: castiga increderea lui Tuzluc si inima Duducai, mosiile postelnicului trec, una cate una, in mainile sale si mai mult ajunge mare boier. O asemenea ascensiune spectaculoasa nu poate fi explicata decat prin notiunea de sansa. La fel insa si caderea, caci roata incepe sa se invarta in sens invers: prietenii il parasesc, taranii se rascoala, domnitorul care il proteja se schimba. O fatalitate implacabila actioneaza din umbra si il pedepseste pentru faradelegile lui. Increderea oarba in puterile proprii, mandria si lipsa de masura amintesc de hybrisul antichitatii si se cuvin pedepsite. Ceea ce scriitorul face in numele idealului sau moralizator.

Sub inraurirea romanelor de tip senzational, autorul construieste dupa o metoda romantica, preferand contrastele violente si scenele tipatoare. Paturica si Duduca sunt satanici, Gheorghe si Maria, angelici. Tuzluc este respingator, banul C., tatal Mariei, demn. Romancierul se amesteca in materia epica si comenteaza, aprobator sau nu, fiecare din gesturile personajelor in functie de idealul sau moralizator. Virtutea este rasplatita, nelegiuirea pedepsita, iar cititorul asista in final la restabilirea dreptatii prin casatoria dintre Gheorghe si Maria. In ciuda lipsei de obiectivitate Filimon creeaza in Dinu Paturica un tip social si psihologic memorabil, "un Julien Sorel valah". Viu prin tot ceea ce face, eroul insumeaza trasaturile intregii categorii din care face parte, aceea a arivistilor.

Popular si senzational ca factura, istoric si de moravuri ca tema, Ciocoii vechi si noi are sansa de a fi realizat un personaj exceptional: Dinu Paturica. Tezismul cartii, cu avantajele si dezavantajele sale, nu il impiedica pe Nicolae Filimon sa utilizeze resursele de expresivitate ale limbii. In acest sens, abunda arhaismele si grecismele, specifice vremii. Paginile despre arhitectura, teatrul sau muzica din epoca lui Caragea sunt colorate tocmai printr-un asemenea limbaj pestrit. Paturica e "muchelef" (ferches), mai ales ca "pazarghidean" (confident) al Duducai, pe care o alinta "fos mu" (lumina mea), dar o insala transformand-o in "isterico", iar pe Tuzluc ducandu-l la "apelpisie" (deznadejde).

Fara a fi un analist stralucit, prozatorul exceleaza in evocarea culorii locale, a tablourilor de epoca. Romanul formeaza un album de ilustratii de neuitat. Asteptarea ciocoiului in pridvor, Paturica in exercitiul functiunii de sames, stand turceste pe pat, ierarhia slugilor in asteptarea boierilor la teatru, Paturica in audienta la Ipsilant, convoiul jalnic al taranilor care vin cu jalba in protap la Ghica pentru a cere dreptate etc. sunt imagini memorabile. Filimon este primul nostru balzacian.