Ion Creanga - limbajul prozei narative

Naratiunea prin dialog, umorul, jovialitatea si eruditia paremiologica, oralitatea povestirii intr-un ritm alert, toate acestea particularizeaza stilul si talentul prozatorului ilustrat in toate creatiile literare, definind arta naratiunii Iui Ion Creanga. Facand o paralela intre lumea basmului si taranii din Humulestii lui Creanga, Harap-AIb, un fel de Fat-Frumos din basmele populare, este viteaz, rabdator, generos, curajos, angajat cu toata convingerea in lupta impotriva raului si mai ales este inzestrat cu arta de a-si face prieteni. El este mereu condus, sfatuit si ajutat de o multitudine de simboluri ale binelui, numai astfel reusind sa treaca unele probe, altele fiind depasite de bunii sai prieteni, personaje fabuloase de basm. Pe de alta parte, Harap-AIb este flacaul supus initierii in experienta vietii catre maturizare, supus incercarilor sortii, din care tanarul trebuie sa devina apt a-si intemeia o familie, sa aiba capacitatea de a conduce, de a pastra un secret si de a-si tine cuvantul dat, adica de a se putea integra in viata colectivitatii. Trecand cu bine toate probele, flacaul se inscrie in codul civilizatiei taranesti, demonstrand generozitate, bunatate, inteligenta, tact, discretie, capacitatea de a intretine o familie, valorificand traditiile mostenite de la strabuni (hainele, armele si calul tatalui sau). Numele personajelor constituie o particularitate a basmului lui Creanga, deoarece ele definesc trasatura dominanta de caracter care-i individualizeaza in mod sugestiv: 'Setila' poate fi betivul satului; 'Flamanzila' - taranul lacom si mancau; 'Ochila' - cel care vede tot peste gardurile oamenilor, oricum s-ar ascunde acestia de ochii lumii ('care vede toate si pe toti altfel de cum vede lumea cealalta, numai pe sine nu se vede cat e de frumusel'); 'Gerila' care umbla si vara infofolit si se vaita de frig etc. Dar orice trasatura, fie ea si defect, ce domina omul de rand poate deveni la un moment dat benefica, 'tot omul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul, nu se mai baga in sama amarul'. Spanul este simbolul raului, viclean, infricosator, agresiv si violent, avand ca principiu de viata ideea ca 'cea mai mare parte a oamenilor sunt dobitoace care trebuiesc tinute in frau'. Prin intregul sau comportament, spanul ilustreaza proverbul 'Sa te fereasca D-zeu cand se face tiganul fecior de imparat', ca devine arogant, dictatorial, deoarece 'frica pazeste bostanaria' sau 'cand vezi ca mata face marazuri, s-o strangi de coada pana mananca mere padurete'. El simbolizeaza pe omul ajuns bogat prin viclesug si prin minciuni, care dispretuieste munca, pe care nu-1 respecta nimeni in satul lui, desi toti ii stiu de frica. Dar cand vine momentul dezvaluirilor, oamenii sunt necrutatori, mai ales prietenii celui persecutat in mod deosebit, ca in basm, unde calul este cel care-l pedepseste pe span. 'Geniul humulestean este aceasta capacitate extraordinara de a-si lua in serios eroii, de a le retrai aventurile, de a pune cu voluptate in fiecare propriile lui aspiratii nerostite, slabiciuni, vicii, tulburari si uimiri, adica de a crea viata. () Singurele personaje negative din opera lui sunt acelea care contrazic natura, ca, de exemplu, omul span si omul ros.' (Nicolae Manolescu).

Arta naratiunii se contureaza cu totul aparte in proza lui Ion Creanga prin ritmul rapid al povestirii, fara digresiuni sau descrieri suplimentare, prin dialogul dramatizat, prin umorul debordant realizat cu jovialitate, prin oralitatea stilului, data mai ales de eruditia sa paremiologica.

Oralitatea stilului lui Ion Creanga este data de impresia de spunere a intamplarilor in fata unui public, a unui auditoriu care asculta si nu pentru cititori.

 Modalitati de realizare a oralitatii stilului:
. dialogul: '- Parca v-a iesit un sfant din gura, Luminate imparate, zise atunci Flamanzila. []- Ia lasati, mai, zise Ochila, clipocind mereu din gene.'; 'Atunci spanul zice ingamfat: - Ei, mosule, ce mai zici? - Ce sa zic, nepoate! Ia, cand as avea eu o sluga ca aceasta, nu i-as trece pe dinainte. - D-apoi de ce mi 1-a dat tata de acasa? Numai de vrednicia Iui -zise spanul - caci altfel nu-1 mai luam dupa mine ca sa-mi incurce zilele.';
 . folosirea dativului etic: 'Si odata mi ti-1 insfaca cu dintii de cap, zboara cu dansul in inaltul ceriului si apoi, dandu-i drumul de-acolo, se face spanul pana jos praf si pulbere.';
. exclamatii, interogatii, interjectii: 'Si odata mi t-o insfaca ei, unul de o mana si altul de cealalta, si hai, hai! hai, hai! in zori de ziua ajung la palat' '- Mai, Pasarila, iacata-o-i, ia!' 'Ei, apoi? Lasa-te in sama lor, daca vrei sa ramai fara cap';
. expresii onomatopeice, 'si cand sa puna mana pe dansa. zbrr!pe varful unui munte si se ascunde dupa o stanca () si cand sa puna mana pe dansa, zbrr! si de acolo si se duce de se ascunde tocmai dupa luna'; 'S-odata pornesc ei, teleap-teleap-teleap, si cum ajung in dreptul usii, se opresc putin.'
. imprecatii, apostrofe: 'Numai de nu i-ar muri multi inainte; sa traiasca trei zile cu cea de alaltaieri.'; 'Na! asa trebuie sa pateasca cine calcajuramantul!';
. adresare directa: 'Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa ascultati'; . diminutive: 'Si daca-ti putea scoate la capat trebusoara asta, atunci oi mai vedea eu'; 'Ma, fetisoara imparatului ne-a tras butucul () s-a prefacut in pasarica, a zburat ca sageata pe langa ceilalti';
. formule specifice oralitatii: 'toate ca toate','vorba ceea', 'de voie de nevoie', 'vorba unei babe'; 'vorba cantecului'; 'Vorba ceea: Da-mi, doamne, ce n-am avut,/ Sa ma mier ce m-a gasit';
 . proverbe si zicatori: 'Capul de-ar fi sanatos, ca belele curg garla'; 'Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale'; 'Nu-i dupa cum gandeste omul, ci-i dupa cum vrea Domnul'; 'frica pazeste bostanaria'; 'omul sfinteste locul'; 'Sa nu dea Dumnezeu omului, cat poate el suferi'.
. versuri populare sau fraze ritmate: 'Poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primare cu Chiorila, nepot de sora lui Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila, ori din targ de la Sa-l-cati, megies cu Cautati si de urma nu-i mai dati.', 'La placinte,/ inainte/ Si la razboi/ inapoi.'; 'Voinic tanar, cal batran,/ Greu se-ngaduie la drum!'.
. cuvinte si expresii populare, regionalisme: 'm-ai bagat in toate grozile mortii' (m-ai ingrozit -n.n); 'n-ai cui banui' (n-ai pe cine da vina ~n.n); 'o lua in porneala' (se ducea la pascut - n.n); 'a mana porcii la jir' (a sforai - n.n); 'hatarul' (placerea - n.n.); 'a se chiurchiului' (a se chercheli, a se ameti - n.n.); 'farmazoana' (vrajitoare, sireata - n.n.); 'arzuliu' (fierbinte - n.n.); 'teleaga' (partea de dinainte a plugului - n.n.);

. Umorul in proza lui Creanga este dat de starea permanenta de buna dispozitie a autorului, de jovialitatea, verva si placerea lui de a povesti pentru a starni veselia 'ascultatorilor'. Absenta satirei deosebeste, in principal, umorul lui Creanga de comicul lui Caragiale, povestitorul avand o atitudine de intelegere fata de pacatele omenesti, ba chiar facand haz de necaz cu optimism si vitalitate, crezand intr-o atare indreptare a defectelor umane ('Razi tu, razi, Harap Alb () dar unde mergi, fara de mine n-ai sa poti face nimica').

Modalitati de realizarea umorului:
. exprimarea poznasa, mucalita, intr-o siretenie a frazei la care este imposibil sa nu te amuzi: 'Si inaltimei voastre gand bun si mana sloboda, ca sa ne dati cat se poate mai multa mancare si bauturica, zise Setila, caruia ii lasa gura apa; ca din mancare si bautura las daca ne-a intrece cineva; numai la treaba nu ne prea punem cu toti nebunii'; 'as ruga pe luminarea sa, ca daca are de gand a ne ospata, dupa cum s-a hotarat, apoi sa ne indeseasca mai mult cu udeala, pentru ca acolo sta toata puterea si indrazneala'; 'Doar unu-i imparatul Ros, vestit prin meleagurile aceste pentru bunatatea lui cea nepomenita si milostivirea lui cea neauzita.';
. combinatii neasteptate de cuvinte: 'Tare-mi esti drag! Te-as vari in san, dar nu incapi de urechi'; 'Dar amarnic mai esti la viata; cand te manii, faci sange-n baliga'; 'Ia sa-i faci chica topor, spinarea doba si pantecele cobza';
. caracterizari pitoresti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata imparatului Ros este 'o zgatie de fata', 'un drac, bucatica rupta din tata-sau din cap pana in picioare, ba inca si mai si'; 'care de care mai chipos si mai imbracat, de se taraiau atele si curgeau oghelele dupa dansii';
 . vorbe de duh: 'Vorba ceea: da-i cu cinstea, sa piara rusinea';
. autopersiflarea: 'Crai, craiese si-mparati,/ Oameni in sama bagati,/ S-un pacat de povestariu,/ Fara bani in buzunariu.' .
 ironia: 'Se vede lucru, ca nici tu nu esti de imparat, nici imparatia pentru tine; si decat sa incurci numai asa lumea, mai bine sa sezi deoparte cum zici, caci mila domnului: lac de-ar fi, broaste sunt destule'; 'Ei, dragul tatei, asa-i ca s-a implinit vorba ceea: apara-ma de gaini, ca de caini nu ma tem.';
. caracterele personajelor: imparatul Ros are 'inima haina, nu se mai satura de a varsa sange omenesc'; fata lui este 'o farmazoana cumplita'; imparatul Verde este bland, vesel si petrecaret, 'prea intri in voia supusilor';
. poreclele personajelor: Pasarila, Buzila;
 . situatiile si intamplarile in care sunt pusi eroii: aparitia ciudatelor personaje in fata imparatului Ros, care incercau sa se poarte elegant si protocolar, starneste nedumerirea acestuia: 'imparatul i-a fost de-a mirarea, vazand ca niste golani au asemenea indrazneala, de vin cu nerusinare sa-i ceara fata, fie din partea oricui ar fi.';
. diminutive cu valoare augmentativa: 'bauturica' pentru cele '12 buti pline cu vin din cel hranit (vin tare -n.n.) [] bauturica mai este ce este' , 'buzisoare' pentru 'niste buzoaie groase si dabalazate' (lalai, atarnand in jos - n.n.): 'Atunci Gerila sufla de trei ori cu buzisoarele sale cele iscusite';

Fiul craiului si calul pleaca in calatorie 'si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua' pana cand intalnesc in codru 'un om span' care se ofera drept 'sluga la drum'. Voinicul il refuza, dar 'la o stramtoate numai iaca ce spanul iar ii iese inainte, prefacut in alte straie' si cu glas mieros ii cere sa-1 ia sluga. A treia oara spanul ii iese in cale 'imbracat altfel si calare pe un cal frumos' tocmai cand fiul craiului se ratacise prin codrii intunecosi, oferindu-se sa-1 calauzeasca. Voinicul ii spune ca este deprins sa urmeze sfatul parintelui sau, acela de a nu se insoti cu omul ros si mai ales cu cel span, dar pentru ca ii mai iesisera in cale inca doi, el se gandeste ca 'aiasta-i tara spanilor' si-1 angajeaza drept calauza.

Ajungand ei la o fantana, care 'nu avea nici roata, nici cumpana, ci numai o scara de coborat pana la apa', spanul coboara in put, umple plosca, apoi il sfatuieste pe fiul craiului sa intre si el ca sa se racoreasca. Tanarul il asculta pe span, dar acesta tranteste capacul peste gura fantanii si-1 ameninta ca daca nu-i povesteste totul despre el, 'cine esti,-de unde vii, si incotro te duci', acolo ii vor putrezi oasele. Fiul craiului ii povesteste totul cu amanunte, deoarece 'care om nu tine la viata inainte de toate?'. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura 'pe ascutisul palosului' ca va fi sluga supusa a spanului, care se va da drept nepotul imparatului si ca va pastra taina 'pana cand va muri si iar va invia'.' Spanul ii da numele de Harap-Alb, careul va sluji cu credinta, respectandu-si juramantul facut.

Ajunsi- la palatul imparatului Verde, Spanul se da drept nepotul sau si, dintr-un nemasurat orgoliu, il trimite pe Harap-Alb sa stea la grajduri, sa aiba grija de calul lui, ca altfel va fi 'vai de pielea ta' si ii da o palma 'ca sa tii minte ce ti-am spus'. Fetelor imparatului li se face mila de sluga, dar spanul le spune ca 'si intre oameni, cea mai mare parte, sunt dobitoace care trebuiesc tinuti in frau', altfel 'prinde mamaliga coaja', ca. slugile repede se obraznicesc. Fetele se simt mai apropiate de Harap-Alb, care 'are o infatosare mult mai placuta', iar de span s-ar fi lepadat 'ca de Uciga-1 crucea', asa de tare prinsesera a-1 uri.

intr-o zi, avand la masa 'niste salati foarte minunate', care se capatau cu multa greutate, spanul hotaraste sa-si trimita sluga sa-i aduca acele bunatati din gradina ursului. Calul il duce in zbor pe Harap-Alb, 'Pe deasupra codrilor,/ Peste varful muntilor,/ Peste apa marilor' pana pe o insula, pe care se afla o casuta singuratica, unde-i intampina cersetoarea careia-i daduse el un ban de pomana cand era acasa. Baba ii spune ca ea este Sfanta Duminica si se apuca sa culeaga 'o poala de somnoroasa', pe care, dupa ce o fierbe cu lapte si miere, o toara in fantana din care se adapa ursul. Sfanta Duminica il sfatuieste apoi pe. Harap-Alb sa se imbrace in pielea de urs pe care o avea de la tatal lui, sa mearga in gradina, sa culeaga salati si, daca ursul s-o trezi, sa-i arunce pielea si sa fuga 'cat ii putea'. Urmand intocmai sfatul Sfintei Duminici, Harap-Alb scapa 'cu obraz curat', trecand si aceasta proba si, multumindu-i 'pentru binele ce i-a facut' ii duce 'salatile' spanului, care, ingamfat, se lauda ca de aceea i-1 daduse tata-sau, pentru vrednicia lui, 'caci altfel nu-1 mai luam dupa mine ca sa-mi incurce zilele'.

Dupa alte cateva zile, imparatul ii arata spanului niste pietre scumpe atat de frumoase, incat trezeste lacomia acestuia din urma care isi trimite sluga sa-i aduca 'pielea cerbului cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc'. Din nou calul il duce pe Harap-Alb in zbor la Sfanta Duminica pentru a-i cere ajutorul. Aceasta ii da flacaului masca si sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot si, 'pe la cantatul cucosilor', pleaca impreuna spre padurea cerbului. El sapa 'b groapa adanca de un stat de om, langa un izvor', unde venea cerbul pe la amiaza sa bea apa, apoi se culca acolo si doarme pana la asfintitul soarelui. La sfatul babei, Harap-Alb se asaza in groapa, avand masca pe chip, urmand ca, atunci cand venea cerbul la adapat, sa-i taie capul 'dintr-o singura lovitura de sabie', apoi sa ramana acolo pana la asfintitul soarelui. Capul cerbului avea sa-1 strige pe nume, dar flacaul nu trebuia sa-i raspunda pentru ca avea un ochi otravit si l-ar omori. Ascultand si de data asta sfaturile Sfintei Duminici, Harap-Alb reuseste sa ia pielea si capul cerbului pe care se aflau nestematele si le duce spanului, trecand cu bine si aceasta proba. imparatul este uimit si-i spune spanului ca 'o sluga asa de vrednica si credincioasa ca Harap-Alb, as pune-o la masa cu mine, ca mult pretuieste omul acesta', dar spanul ii raspunde rautacios ca meritele sunt ale lui, deoarece stiuse sa-si struneasca sluga.

Dupa cateva zile, imparatul dadu un ospat foarte mare in cinstea nepotului sau, la care a invitat imparati, crai, voievozi 'si alte fete cinstite'. Fetele l-au rugat pe varul lor sa-i dea voie lui Harap-Alb sa serveasca si el la masa, spanul se invoieste, dar pune conditia ca acesta 'sa steie numai la spatele stapanu-sau', ca altfel ii va taia capul. in timpul ospatului, o pasare maiastra i-a mustrat pe meseni, zicand: 'Mancati, beti si va veseliti, dar de fata imparatului Ros nici nu ganditi!', ceea ce a stricat cheful tuturor. Se vorbea ca imparatul Ros are 'inima haina si nu se mai satura de a varsa sange omenesc', ca fata iui era o vrajitoare cumplita si ca 'din pricina ei se fac atatea jertfe', ca ea insasi ar fi venit Ia fereastra ca sa nu lase nici aici lumea sa se veseleasca. Atunci spanul ii ceru lui Harap-Alb sa mearga degraba si sa-i aduca imediat pe fata imparatului Ros, ca altfel 'te-ai dus de pe fata pamantului'.

Harap-Alb, infricosat, s-a plans calului, spunandu-i despre noua misiune cu omul ros si fata acestuia, de 'parca dracul vrajeste, de n-apuc bine a scapa din una si dau peste alta', apoi pornesc impreuna la drum. Cand ajunsera la un pod, Harap-Alb intalni o nunta de furnici si se hotari sa treaca prin apa, ca sa nu curme 'viata atator gazulite nevinovate'. O