Legenda in universului traditional romanesc

Argument

Creatia maselor populare este, neindoielnic, un exemplu minunat de gandire patrunzatoare, de intelepciune seculara si de arta realista. Ea este o expresie de inalta valoare artistica a universului traditional romanesc, de ganduri si sentimente. Pe o asemenea coordonata e chemata sa se impleteasca armonic creatia culta cu creatia populara. Nu poate fi vorba, insa, de gesturi "pasuniste", de actiuni folclorizante, de imprumuturi mecanice, fara deschidere filosofica, din creatia populara, fara o riguroasa selectie critica a valorii si mesajului ei etico-artistic, ci de o legatura de conceptie si de esente puse in slujba exprimarii plenare a personalitatii atat de bogate, de complexe si de originale a poporului roman. Nu folclorul romanesc decorativ si pitoresc, ci izvorul autentic, inepuizabil, vesnic viu, trebuie sa atraga atentia creatorilor vremurilor noastre, cum a a atras atentia, de fapt, de-a lungul intregii istorii a literaturii si artelor de la noi. Aceasta chestiune are, neindoielnic, o importanta capitala pentru o literatura ca a noastra, in care contactul cu izvoarele populare, cu radacinile folclorice, s-a pastrat mult mai viu decat in culturile occidentale.

Exista, indubitabil, izvoare de apa vie, alimentate din apele mereu proaspete ale sufletului popular.

Creatia folclorica, in toata diversitatea speciilor ei, exprima, in modul cel mai firesc, mai adanc si mai complex, maniera de a fi, de a gandi, de a simti, de a reactiona in fata existentei, a unei intregi colectivitati. Ea reprezinta prima treapta a constiintei de sine a unui popor, oglinda mereu vie a geniului sau creator. Prima cronica romaneasca, tinuta la zi de intreaga colectivitate romaneasca, in succesiunea ei de generatii, este, desigur, folclorul.

Traind de milenii in contact nemijlocit cu natura, observand-o indeaproape si descifrandu-i misterele, creatorul popular anonim a facut din opera sa un mod integral de a privi lumea, de a se exprima pe sine in raport cu legile ei.

Referindu-se la mitologie, criticul G. Calinescu a stabilit patru mituri fundamentale pentru cultura romana: Traian si Dochia, Miorita, Mesterul Manole si Sburatorul, accentuand faptul ca " . importanta capitala a folclorului nostru, pe langa incontestabila lui valoare in masura in care e rodit de culegatorul artist, sta in aceea ca literatura moderna, spre a nu pluti in vant, s-a sprijinit pe el in lipsa unei traditii culte, mai ales fiind foarte multi scriitori de origine rurala".

S-a spus, si pe buna dreptate, ca fiecare civilizatie, fiecare cultura nationala se creeaza si vietuieste in jurul unui mit fundamental. Nu am gresi daca am afirma ca civilizatia romaneasca s-a creat in jurul mitului Mesterului Manole, un mit cuprinzator, generalizat, printr-o indelungata si furtunoasa istorie.

Prima dintre legendele cu caracter zonal, aparuta in limba romana, a fost publicata in 1851, intr-un calendar din Iasi, urmandu-i la scurt timp alte doua, de aceeasi factura, care au fost tiparite intr-un calendar din Sibiu, sapte ani mai tarziu, in 1858.

Sfera interesului s-a largit permanent, cuprinzand toate categoriile de legende, culese si publicate nu numai de catre specialisti, ci si de catre amatori.

Legendele si-au croit calea, in numar din ce in ce mai mare, atat in periodicele culturale, in cele politice, cat mai ales in cele ce se ocupau in special de folclor.

Am urmarit sa conturam o viziune de ansamblu asupra legendelor romanesti, cu o parte din problematica desprinsa din cunoasterea si analiza lor. Importante nu numai din perspectiva artistica, aceste legende ne infatiseaza "lumea" in intelesurile ei cele mai diverse, din care se degaja mireasma poeziei sufletului popular, intreaga mentalitate a romanilor. Chiar daca unele conceptii sunt depasite, ele emerg inca o puternica forta morala, o inepuizabila posibilitate creatoare, o incredere in forta omului de a iesi invingator din cele mai complicate situatii, in confruntarile sale permanente pentru cucerirea adevarului.

Cap. I

Coordonate teoretice

Intr-una din primele sale culegeri Lucian Blaga scria: "Sunt rauri cari isi sapa alvii prin munti de var: ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea: tot mergem pe alvie in sus si credem ca acolo e izvorul raului, unde il vedem iesind din sanul muntelui . Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe . "¹. Insa adevaratul izvor il marturisea poetul insusi, nu mult dupa impunerea sa in literatura romana, prin noutatea stilului sau inconfundabil: "Adevaratul filon poetic nu l-am gasit decat la intoarcerea in tara, cand deasupra crustei de studiu, formata la nemti, a inundat fondul bastinas al fiintei mele"².

Lucian Blaga a gasit fondul bastinas, arhaic, al fiintei lui in "legatura" cu "elementele mai primare ale fondului nostru poetic"³, "fondul mioritic"⁴, in spiritul unei stravechi culturi folclorice, in armonie cu atmosfera culturii europene de la inceputul veacului.

Din acest punct de vedere vom privi in continuare orizonturile culturii folclorice romanesti, care, din "ordinea faptelor spirituale colective si inconstiente" ale matricii stilistice abisale va razbate, in poezie si filosofie, prin fenomenul Lucian Blaga, intr-o vasta si valoroasa sinteza a traditionalismului cu modernismul.

Eseu: ADN-ul exista in genomul uman Document online: Proiect didactic biologie - transmiterea caracterelor ereditare-teoria cromozomiala a ereditatii

Intr-o cultura populara, numita de filosof "minora" prin punerea ei sub semnul varstei "tineretii", dupa "ordinea faptelor spirituale colective si inconstiente", stabilite prin matricea stilistica, fiecare ins reprezinta o "universalitate nediferentiata", creatia ei fiind adaptata la orizonturile spatiale si temporale ale colectivitatii: "Viziunea despre spatiu, in cultura minora, nu prea depaseste, ca amploare, orizontul vizibil; satul, asezarea, catunul e centrul lumii, iar lumea e vizibila aproape in intregime intr-un singur loc; orizontul vazut se prelungeste de-a dreptul in mitologie. Intr-o cultura minora, viziunea despre timp nu prea depaseste durata organica a unei vieti individuale. Dincolo de acest orizont, timpul e oarecum suspendat sau ceva amorf"⁵. Sau, imprumutandu-se cele doua dimensiuni, spatiul si timpul: "Satul se integreaza intr-un destin cosmic, intr-un mers de viata totalitar dincolo de al carei orizont nu mai exista nimic. Aceasta este constiinta latenta a satului despre sine insusi"⁶.

A trai la sat "inseamna a trai in zariste cosmica si in constiinta unui destin din vesnicie", deoarece "fiecare sat se simte in constiinta colectiva a fiilor sai, un fel de centru al lumii, cum optic fiecare om se plaseaza pe sine de asemeni in centrul lumii"⁷. Satul romanesc este pentru Lucian Blaga o "asezare situata si crescuta intr-o lume totala, care e reprezentata in sufletul colectiv ca o viziune permanent afectiva si determinanta"⁸. Este "satul-idee", romanesc, care se socoteste pe sine insusi "centrul lumii", si care traieste in orizonturi cosmice, "prelungindu-se in mit"⁹.

Poetul insusi considera satul ca un axis mundi, intr-un spatiu si un timp mitic:

"Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat

Aici orice gand e mai incet

Si inima-ti zvacneste mai rar,

ca si cum nu ti-ar bate in piept

ci adanc in pamant undeva."

(Sufletul satului

Este imaginea satului ca asezare crescuta organic intr-o lume totala, intr-o experienta nediferentiata ca existenta:

"Aici se vindeca setea de mantuire

. . . . . . . . . . . . . .

Sufletul satului falfaie pe langa noi,

ca un miros de iarba taiata,

ca o cadere de fum din stresini de paie,

ca un joc de iezi pe morminte inalte".

Poezia anticipa teoria filosofului despre matricea folclorica a ordinii faptelor spirituale prin care cultura se monumentalizeaza intr-un proces de maturizare spirituala pusa sub semnul "vesniciei satului", satul fiind considerat, ca pastrator al matricii stilistice, un itinerar indelung pregatit pentru geniile creatoare de cultura majora. Poezia lui Lucian Blaga insusi e o dovada, in "noul stil" al "barbatiei" culturii europene, intr-un expresionism propriu culturii folclorice arhaice.

Prelungirea satului in mitologie si metafizica este recunoasterea unui univers mental al lumilor arhaice, care, cum spunea Mircea Eliade: " . a ajuns pana in zilele noastre pastrate nu numai in chip dialectic in credintele explicite ale oamenilor, ci conservat in mituri, simboluri, obiceiuri, care, oricate dramatizari ar fi suferit, au inca sensurile originare transparente"^10. Si sensul originar pe care se intemeiaza "universul mental" denumit de Lucian Blaga "metafizica vie" a satului, este ceea ce Mircea Eliade explica prin "spatiul-plasa" ce leaga intre ele lucrurile cele mai indepartate ale gandirii magice: "simpatie", "aflarea organica laolalta", "analogia simbolica" etc.: "Actul magic, considerat in el insusi, ne infatiseaza un asemenea <<spatiu-plasa>> si o asemenea <<simpatie>> care leaga, invizibil, intre ele obiectele cele mai indepartate. Universul mental in care a fost formulat si experimentat un asemenea act magic, presupune <<spatiul-plasa>> si <<simpatia>>"¹¹.

In geografia mitica a satului romanesc, care isi va gasi expresia majora in poezia moderna, ca fond autohton al creatiei, acest spatiu este "satul minunilor":

"Plin este satul de-aromele zeului

ca un cuib de mirosul salbaticiunii.

Legi rasturnand si vadite tipare

minunea tasneste ca macu-n secara.

Cocosi dunareni isi vestesc spre garduri

duminica lunga si fara de seara".

In culturile arhaice, gandirea asociativa este substratul reprezentarilor mitice, logica gandirii magice a "corespondentelor" fiind implicata in antologiile reprezentarilor mitologice, in care lumea invizibila se intalneste cu lumea vizibila, dupa o explicatie primara a relatiei dintre fenomene. Recunoscandu-si orizontul propriei sale creatii poetice, Lucian Blaga arata cum se construieste un mit in mentalitatea populara, prin amplificarea impresiilor omului in raportarea lor intuitiva la un cosmos, tesute in urzelile imaginatiei.

Poetul isi aminteste ca in anii copilariei intrase o data in sat un caine turbat.

Intamplarea luase dimensiuni apocaliptice, nu numai in sufletul lui de copil, ci si in sufletul maturilor din intregul sat. O baba care spala rana copilului muscat de caine, intreba: "Vezi cateii in rana?". Femeia vedea in rana niste catei care, dupa credinta ei, aveau sa creasca in copil, el urmand sa turbeze mai tarziu. Am asistat astfel la nasterea unei legende despre turbare - spune poetul. Si comentariul filosofului: " . experienta inevitabilului si toata panica primara a omului, care se vede pierdut, si-a gasit intruchiparea fulgeratoare in aceasta viziune. Faptele si intamplarile se prelungesc pentru omul de la sat intr-o imaginatie mitica a sateanului. Ori, legenda implica totdeauna semnificatii liminare si prin aceasta raporturile la intregul unei lumi"¹².

Exempul lui Lucian Blaga demonstreaza, de fapt, cum se poate naste o legenda, ca explicatie a unui act de magie recuperatorie, curativa. Un act savarsit de o femeie care, spaland rana unui copil muscat de caine, actioneaza asupra bolii, nelasand sa creasca in el "cateii" turbarii, ca si cum gestul, in conditia practicii magice, are puterea de a schimba o anumita stare a destinatarului ei, pe baza asemanarii dintre imaginea cainelui real si a celui imaginat in rana copilului, presupus in mod real ca transmitator de boala, ce ia forma animalului purtator. De fapt, poetul Lucian Blaga insusi creeaza, si nu copilul, o legenda despre turbare pe aceasta reprezentare imaginara a transmiterii puterii magice, pe care vrajitoarea o scoate din trup prin puterea ei de a actiona asupra realului invizibil, ca putere sau substanta magica.

Magicul nu trebuie confundat cu miticul, atrage atentia filosoful, el nu este nici o varianta si nici un atribut al acestuia, definindu-l in raport cu ideea propriului sau sistem de gandire. Fata de magie, care este o prelungire a misterului, mitul este o incercare de convertire imaginara a misterului¹³.

Ca filosof, Lucian Blaga mentioneaza in miturile arhaice ideea magicului inteleasa ca reactie intre diferitele niveluri cosmice, ale carei urme sunt vizibile in unele sisteme filosofice. Cosmologia metafizica platoniciana se bazeaza pe un raport de analogie intre cer si pamant, intre spiritul ceresc, al "ideilor perfecte" si reflectarea lor in fenomenele terestre. Gradul corespondentelor dintre cer si pamant, desi ideile sau modelele grecesti nu starnesc pe cele magice si nici nu influenteaza in maniera oculta lucrurile acestei lumi, creatia Demiurgului, dupa modelul ideilor, dintr-un material dat.

Mitul corespunde acestei reprezentari simbolice infinite, mentinut in structura liricii moderne ca viziune a "intregului lumii", interior reconstituit in simbolismul poeziei, bazata pe "corespondentele", pe similitudinile secrete ale nivelurilor cosmice, pe ideea magica a "analogiilor universale", in miezul unui mit poetic intretinut de filosofie, al carui act de nastere a fost semnat de idealismul magic al lui Novalis.

In structurile lirice moderne, simbolul nu mai este semnul participarii la o realitate imediata, palpabila, contingenta, cum era in "practica" magica, ci al cufundarii intr-un "mister", ca o poarta deschisa spre o realitate "ultima", in care aspectele particulare, individualizatoare, concrete ale lumii se impletesc intr-o unitate reconstruita ca intreg in sensibilitatea poetului, pe baza unei "analogii" universal valabile.

Este si structura pe care o recunoastem in creatia poetica a lui Lucian Blaga, ca o mostenire mai intai din fondul autohton al folclorului romanesc, pe care el il elogiaza, cu prelungiri in folclorul universal, mai ales al Orientului, ca principala sursa de inspiratie a mitologiilor vizionare din care isi trage sevele mitul modern al poeziei.