Literatura
In gradina Ghetsemani - comentariu
In gradina Ghetsemani - comentariu
Poezia face parte din volumul "Parga" (1921).
Poezia contine o drama existentiala traita la
cele mai inalte dimensiuni. In spiritul simbolicii biblice V. Voiculescu
transfigureaza artistic un moment din
viata lui Isus, supus supliciului (chin) si sacrificindu-se
pentru binele oamenilor. Sursa dramei la care asistam e
constiinta Mintuitorului ca trebuie sa parcurga
pina la capat si cu demnitate drumul durerii pentru
izbavirea de rele a lumii. De la o prima lectura se poate
observa ca durerea adinca fizica si morala pusa
pe seama lui Isus il ------ "sudori de singe" sau "chipu-i alb". Poezia are
patru strofe si contine o meditatie pe tema conditiei
umane. Poetul si-l imagineaza pe Isus agonizind. El isi
cunoaste destinul si i-se supune fara impotrivire: "lupta
cu soarta", "refuzul cupei", "amarnica-i strigare" sunt reactii indreptate
nu impotriva soartei ci ------- muritorilor, care prin comportamentul lor ii
grabesc sfirsitul. Trairile autentic omenesti sunt
transferate pe seama lui Isus: "Isus lupta cu soarta si nu primea paharul/
Cazut pe brinci in iarba se impotrivea intruna", "sete
uriasa sta sufletul sa-i rupa/ Dar nu voia s-atinga
infama bautura". Chinurile lui Isus fac ca si elementele naturii
sa se framinte: "Deasupra fara tihna, se
framintau maslinii/ Pareau ca vor sa fuga din
loc, sa nu-l mai vada". Maslinii potenteaza tragismul
lui Isus deoarece acesta cind intra in Ierusalim este intimpinat cu crengi
de maslin. Legat de acest simbol al lumii vegetale se spune ca
inaintea mortii sale Isus s-a rugat pe muntele Maslinilor (in
antichitate maslinul semnifica intelepciunea, abundenta,
gloria). Gradina Ghetsemani din aproprierea Ierusalimului la poalele
muntelui Maslinilor e un spatiu care inseamna vitalitate dar
si liniste si echilibru. Ea ravasita
asista la zbaterile mintuitorului idee explicata prin metafora
"vraistea gradinii". Moartea apropiindu-se este vestita de "ulii
de prada" care "dau roate dupa prada". Limbajul figurat cuprinde
metafore simbol, epitete, comparatii, inversiuni, hiperbole: "alb ca
varul", "grozava cupa", "sete uriasa", "sterlici de miere",
"vraistea gradinii". De un mare efect plastic e imaginea
vizuala: "In apa ei verzuie jucau sterlici de miere" semnificind chemarea
ademenitoare a vietii. In versul "sub veninul groaznic simtea ca
e dulceata" apare esenta atitudinii lirice a poetului care crede
in posibilitatea salvarii fiintei umane a purificarii sufletului
sau printr-o imensa suferinta.
|
|
|
|
Pe
de-alta parte, dupa cum am mentionat anterior, pasajul
contine o afirmatie paradoxala: autorul, cel care nu scrie ("Eu
insumi, care nu scriu") ii va invata pe altii arta scrisului.
Dar, Horatius se indreptateste prin pilda gresiei, a pietrei
care ascute, chiar daca ea insasi nu taie. Astfel, avem de-a
face cu "un paradox admisibil in principiu".
Insa ramanem in ambiguitate daca ne limitam la
intelegerea spuselor: "Eu insumi, care nu scriu". In ce sens Horatius nu
scrie? Bine stiind ca este autorul unor ode, satire, epistole, putem
sa percepem afirmatia "desemnand o anumita atitudine ()
fata de propriul text (actual, precedent sau potential)",
o atitudine de subestimare infatisand o modestie mai mult sau
mai putin sincera.
Revenind
la cursul ideilor, la inceputul celei de-a doua jumatati a
epistolei, remarcam optiunile poetului latin, afinitatile
sale fata de drama satirica si cea tragica si
conceperea acestora intr-un mod expresiv. Insa, dupa principiul
clasic, nu depaseste anumite norme:
"Din elemente stiute eu versul l-as
face ()
() atat pret cer ordinea si
legatura,
Si dobandesc stralucire cuvintele
obisnuite."
Sau, in alt loc:
"Bunul-simt
e pentru scrisul cel bun si izvor, si principiu."
Astfel,
refuza extremele: "versuri prea rafinate/ Sau vorbe sa
trancaneasca murdare si mascaricioase".
Deci, poemele dramatice admit doar personaje de factura nobila, dar
si acestea trebuie sa fie cumpatate, echilibrate.
Horatiu dezbate apoi
probleme din aria prozodiei:
"Silaba lunga urmand unei scurte un iamb se
numeste,
Un picior sprinten; de unde si nume s-a dat
de trimetru,
Versului iambic, cu toate ca el are
sase accente".
Este vorba despre versul antic alcatuit din
sase picioare iambice ( asa-numitul senar) sau din trei perechi de
picioare duble (de unde si denumirea de trimetru iambic). Acest ritm a
devenit instrumentul aproape exclusiv al autorilor de tragedii, apoi si al
comediografilor. Abaterea nefireasca de la acest ritm (Accius, Ennius),
din stangacie, neatentie sau necunoasterea artei nu este
acceptata sub nici o forma:
"Si indulgenta ce-avem cu poetii
romani n-are scuza.
E un
motiv sa bat campii si-n voie sa scriu?".
Se
impune, deci, de la sine o selectie intre "vorba de spirit" si
"grosolanie" precum si in cazul cadentei versurilor: "Si-un
sunet bun sa cunoastem cu degetul si cu urechea".
Horatiu prezinta apoi sumar si
simbolic o evolutie a genului dramatic concluzionand: "N-a fost nimic ce
de-ai nostri poeti ne-ncercat sa ramana",
urmand un inflacarat indemn la acribie si truda in
conceperea unei opere literare:
"() O, voi,
Sange pompiliu, fiti fara
crutare cu cantecul care
N-a fost lucrat zile multe, de multe ori
sters si de zece
Ori
lustruit ()"
In aceste randuri si in cele care
urmeaza, Horatius isi
vadeste pozitia privind potentialul creator al poetului
urmand principiul unei munci asidue si constiente, ironizandu-l pe
Democrit si discipolii acestuia care pun creatia doar pe seama "darului
poetic de la soarta", acea nebunie a inspiratiei poetice, starea de
extaz divin la care se va referi si Platon.
Preluand, intr-o oarecare masura,
mimesis-ul aristotelic, Horatius propune:
"Ii recomand sa priveasca modele,
moravuri din viata
Si, imitand priceput, limbaj viu el de-aicea
sa traga."
Pe langa inspiratia din Poetica lui Aristotel, remarcam
deopotriva inclinatia poetului spre genul satiric, prin selectia
si infatisarea moravurilor societatii, dar opera
trebuie ferita de "versuri lipsite de miez" sau "nimicuri sonore".
Inca o data, autorul insista asupra generalitatii,
simplitatii, echilibrului operei:
"Un subiect () cu frumoase idei generale
Si caractere, dar fara de farmec
si forta si arta,
Mai cu putere desfata poporul ()".
In continuare, Horatius atrage atentia
asupra diferentei originare privind potentialul creator, fapt care nu
admite insa indulgente. Daca grecii au fost inzestrati de
divinitate ("Grecilor geniu le-a dat, armonie le-a dat in grai Muza"), romanii
insa nu au fost la fel de norociti; in cazul lor a dominat spiritul
practic, lucid ("Insa copiii romani, dupa calcule indelungate,/ Asul invata sa-mparta-n o suta de
parti"). Astfel, cu scopul didactic de a preveni falsurile,
stangaciile si absenta unei arte autentice, Horatius
avertizeaza:
" () Cand
sufletul prinde aceasta rugina ,
Grija aceasta de bani, mai speram c-o
sa faca poeme
Demne-a
fi unse cu cedru si-n chiparos luciu pastrate?"
Si reia o idee anterioara, completand-o
si amplificand-o, militand, evident, pentru stilul clasic:
"Orice vei spune, fii scurt, ca vorbirea-ti
concisa sa fie
Prinsa de minte usor si
pastrata cu fidelitate. ()
Ce-i plasmuit, ca sa placa,
sa fie vecin cu-adevarul. ()
Vot de la toti ia acel ce utilul cu dulcele-mbina,
Pe cititor desfatandu-l si
totodata-nvatandu-l".
Ideile estetice sunt imbinate cu cele etice
conturand intr-o exprimare limpede teoria artei poetice sustinuta de
Horatius. Respectarea acestor norme ar asigura, dupa opinia poetului,
consacrarea autorului si a operei, dainuirea acestora in timp si
recunoasterea unanima.
Pe urma, Horatiu surprinde cititorul,
devine relativ ingaduitor cu cel care scrie. Intelege ca unele
greseli, pe ici, pe colo sunt firesti:
"Totusi exista greseli pentru care
avem indulgenta ()
Dar cand lucesc parti mai multe-ntr-un
cantec, eu n-am sa ma supaiv>
 |
|
Literatura
|
|
|
Esee pe aceeasi tema
|
|
| Ramai informat |
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente. Online e mai simplu. |
Contribuie si tu!
Adauga online documentul tau.
|
|
|
| |
