RUGACIUNE de Octavian Goga - comentariu

Goga este cel mai mare poet pe care l-a dat Ardealul. S-a nascut la Rasimnari, in familia preotului Iosif Goga si a sotiei acestuia, invatatoarea Aurelia. Bunicii din partea tatalui erau originari de pe Craciunelu de sus, unde viitorul poet isi petrece vacantele scolare si unde va cunoaste viata grea a taranilor exploatati de grofi. Adevaratul debut literar are loc in anul 1905 cu volumul "Poezii", volum in care si-a strans toate poeziile publicate in presa vremii. Volumul primit elogios de critica literara Maiorescu propunandu-l chiar pentru premiere Academiei Romane. Alte volume "Ne cheama pamantul", "Din umbra zidurilor", "Cantec fara tara", "Strigate in pustiu". Ca scriitor, Goga avut o conceptie realista, fiind adeptul artei militante,a sa cum va sublinia in ale sale fragmente autobiografice unde preciza "eu m-am nascut cu pumnii . si sufletul meu s-a organizat pentru revolta si protest de unde a derivat si formula mea literara". Goga intentiona sa redea o adevarata monografie in versuri a satului romanesc transilvanean. Dovada ca vol. de debut purta in manuscris titlul "acasa". Lui Goga ii era teama ca o data cu plecarea la studii la oras se va indeparta de problemele taranilor. Suferea de sentimentul dezradacinarii, el chiar si-a propus sa se intoarca la tara si sa refaca in sine procesul taranilor. Ideea subliniata si in poezia "Acasa" in care preciza: " de ce m-ati dus de langa voi De ce m-ati dus de acasa Sa fi ramas fecior la plug Sa fi ramas acasa". Goga a cantat in versurile sale toate evenimentele din viata satului transilvanean, urmarind de la nastere si pana la coborarea sa in mormant. El a vazut in scriitor un semanator de credinte si biruinte, un adevarat apostol al neamului sau, un mare pedagog care filtreaza durerile poporului prin sufletul sau, un mare pedagog care filtreaza durerile poporului prin sufletul sau, transformandu-se intr-o trambita de alarma, de revolta. Goga a reusit sa transforme patriotismul din element concret politic, intr-un sentiment profund si colectiv capabil sa exprime iubirea si ura, umilinta si suferinta, nadejdea si temerile unui neam care se simtea amenintat in insasi supravietuirea sa. Nu trebuie sa uitam ca ne aflam intr-o Transilvanie aflata sub dominatia imperiului austro-ungar, romanii fiind dublu exploatati social si national. La aparitie vol. sau de debut din 1905, fostul sau profesor Vasile Goldis a afirmat: "iata a sosit rapsodul patimirii noastre". Goga se dovedeste un spirit justitiar al vremurilor vechi si un profet al timpurilor noi. Goga devine cantaretul durerilor de veacuri ale instrainatului Ardeal si al nadejdilor de mai bine ale unui popor oprimat. Goga acorda o mare atentie figurilor de luminatori ai satului, precum dascalul, dascalita, preotul, lautarul Lae Chioru, care sunt chemati sa mentina treaza constiinta nationala a romanilor din aceasta parte a tarii. Natura Transivaniei e una diferita, astfel, soarele e mai aprins pentru ca rasare pentru romani, hora e mai domoala, fluturii mai sfiosi, codrii sunt mai verzi, Oltul, Crisurile, raurile in general au apele formate din lacrimile romanilor. Poezia "Rugaciune" deschide vol. de debut din 1905 fiind o adevarata arta politica in care autorul isi exprima cocceptia sa privind rolul artei si al artistului in societate. Asa cum arata si titlul ca specie literara, poezia este o rugaciune, autorul ridicand o ruga fierbinte staruitoare catre forta suprema catre Dumnezeu, caruia ii are sa-i oranduie carora sa-l indeparteze de la lucrurile personale minore si sa-i indrepte vazul catre multimea oropsita, exploatata social si national. O atitudine romantica il intampina pe cititor de la primele versuri in care este evocata multimea oropsita exploatata social si national. O atitudine romantica il intampina pe cititor de la primele versuri in care este evocata drama interioara a unui poet care asi cauta drumul in viata si in poezie: "Ratacitor cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cald Eu cad neputincios, stapane, In fata stralucirii tale". Poetul se vede in postura credinciosului ratacit pe cararea vietii si implicit a poeziei, ca si psalmistul arghezian, poetul isi cauta rosturile in viata, este un moment de cumpana cand fiinta trebuie sa opteze, de aceea versurile sugereaza o situatie limita: In drum mi se desfac prapastii, Si-n negura se-mbraca zarea, Eu in genunchi spre tine caut Parinte oranduie-mi cararea". Poetul simte chemarea multumii dubla exploatata, are vocatia unui misionar. Caracterul mesionic al liricii sale consta in credinta poetului intr-un mesia, intr-o forta suprema care trebuie sa vina o data si o data si sa introneze dreptatea romanilor din Transilvania". Poetul este impotriva dorurilor personale, subliniind in ruga adresata fortei supreme ca nu are nimic pentru sine, ci totul pentru multimea exploatata. Tot in acest sens, el cere fortei supreme sa-i inarmeze bratul cu taria urii si a iubirii pentru a putea sa cante durerea celor umiliti: "Dezleaga-i mintii mele taina Si legea farmecelor firii, Sadeste-n bratul meu de-a pururi Taria urii si-a iubirii". In aceste versuri, poezia ia aspectul unei implorari disperate, Goga avand un acut sentiment al tragicului. Verbele imperative smulge, indreapta, sunt generatoare ale unei drame a cunoasterii de sine. Desi este stapanit de jalea unei lumi, Goga nu e un poet revolutionar, folosind verbe de mare intensitate: se desfac, sa-mi tulburi, dezleaga, alunga, frange, urla, gem, seamana, se revarsa. Goga subliniaza o ruptura de lirismul anterior. Desprinderea de un lirism intim si indreptarea spre un lirism obiectiv, colectiv. Goga a coborat durerea infricosata a umilintelor in versurile sale: "Nu rosul meu, de-a pururi prada Ursitei nasteri si rele, Ci jalea unei lumi parinte, Sa planga-n lacrimile mele". Amorul si durerea sunt elementele fundamentale ale poeticii lui O. Goga, asa cum vom intalni mai tarziu la Tudor Arghezi in poezia "Testament". In finalul poeziei, Goga subliniaza ca intreaga sa lirica devine cantarea patimirii noastre, adica cantarea celor dubli exploatati social si national: "Si cum sub bolta lui ajunsa, In smalt de fulgere albastre, Incheaga-si glasul de arama Cantarea patimirii noastre". Lumina devine in poezia lui Goga simbolul dumnezeirii, al comunicarii mistice si in acelasi timp al mantuirii. Dumnezeu inseamna de fapt,. Adevar, lumina, puritate. A dobandi lumina inseamna inviere, contrastul luminii e intunericul care inseamna o indepartare de durerile neamului asuprit. Lumina si intuneric, umbra si lacrimi devin simboluri constituie atat pentru poet, cat si pentru colectivitate. Poezia are la baza triada: poet,Dumnezeu, colectivitate. In privinta limbajului folosit de Goga, constatam pe langa o serie de cuvinte populare. Asa cum se vorbesc in zona Rasinariului natal si o serie de cuvinte bisericesti, care prin vechimea lor vin sa sublinieze inca o data drepturile romanilor in TRANSILVANIA. Nu trebuie sa uitam ca poetul descinde dintr-o familie de poeti, ca a cunoscut de mic ceasloavele si ca referindu-se la sursele artei sale, Goga preciza in ale sale fragmente autobiografice ca acestea sunt in nr. de 3. Limba vorbita in regiunea natala, limba literaturii culte si limba literaturii religioase.