Functiile adverbului

Functiile adverbului:

1. complement circumstantial

a) de loc: „Apoi se uita in sus si de jur imprejur.” ( I. Al. Bratescu-Voinesti)

b) de timp: „Sfarsira curand puterile.” (Gala Galaction)

c) de mod: „Unul dintre ei era imbracat oraseneste.” (Marin Preda)

atribut adverbial: „Stim cel mai bine legea si mersul inainte.” (N. Stanescu)

3. predicat verbal: „Poate ca te vom vizita.”

predicat nominal: „Bine ca n-am intarziat.”

nume predicativ: „Asa sunt toate mamele, grijulii si duioase.”

Observatii:

1. Nu toate adverbele au grade de comparatie.
2. Adverbele mai, putin, foarte, prea, tare ajuta la formarea gradelor de comparatie.
3. Adverbele pronominale interogativ-relative au functia de complement circumstantial (unde, cand, cum, cat) sau de nume predicative (cum):

„Spune-mi unde, cand si cum vii!” (complemente).

„Cum este timpul la munte (nume predicativ).

4. Adverbele predicative sunt urmate obligatoriu de o conjunctie subordonatoare (ca, sa mai rar ca . sa, daca, de) care introduce o propozitie subiectiva.

Adverbele de mod de intarire (chiar, si, „chiar”, tocmai, mai ales, mai cu seama) si de restrictie ( decat, doar, numai) nu au functie sintactica.

Prin articulare cu articol hotarat unele adverbe (inainte, inapoi, dedesubt etc.) si locutiuni adverbiale (in sus, in jos, in fata, etc.) devin prepozitii, respectiv locutiuni prepozitionale, care se construiesc cu cazul genitiv.

Scriitorii folosesc adverbele cu valoare artistica ca epitet al actiunii

„Lung isi flutura spre vale Haina iluzorie.” (G. Toparceanu)

sau ca element al antitezei

„Cei de deasupra tot deasupra, iar cei de dedesubt tot dedesubt.” (C.Hogas)

Bibliografie

Gramatica limbii romane-vol. I, Editura Academiei, Bucuresti,1963, p.300-317.

Compendiu de limba romana, Editura Helicon, Timisoara, 1995, p.106-107.