Adverbul - adverbe simple si compuse

Adverbul este partea de vorbire neflexibila care arata o caracteristica a unei actiuni, a unei stari sau a unei insusiri:

“S-adormi tarziu cu mine-n gand/ca sa visezi de mine.” (Cosbuc)

“Atat de frageda, te-asameni/cu floarea alba de cires.” (Eminescu)

Caracteristicile exprimate de adverbe sunt foarte diferite, lucru care explica varietatea situatiilor si a modalitatilor de folosire a determinarii adverbiale.

Adverbele determina in primul rand verbe, adjective (sau locutiuni adjectivale), precum si alte adverbe (sau locutiuni adverbiale):

“Lin vioarele rasuna, iara cobza tine hangul.” (Eminescu)

“Nu se astepta sa gaseasca o situatie asa de grava.” (Sadoveanu)

Adverbele pot determina, de asemenea si substantive care denumesc actiuni, stari sau insusiri:

“Sosirea iubitului Costica goneste orice gand de plecare acasa.” (Caragiale)

Unele adverbe se pot referi la intregul continut al propozitiei sau numai la o parte a ei indiferent de felul cuvantului sau al cuvintelor prin care se exprima, afirmand sau negand comunicarea facuta,

prezentand-o ca nesigura, precizand-o, restrangand-o sau explicand-o.

“ Poate vrun pedant cu ochii cei verzui , peste un veac,

Printre tonuri bracuite asezat, si el un brac ,

Aticismul limbii tale o sa-l puna la cantari .” ( Eminescu)

„ O vorba numai sa-ti mai zic .” (Iosif)

Adverbul este neflexibil, in sensul ca nu se declina si nu se conjuga. Cu toate acestea el este legat de partile de vorbire flexibile prin posibilitatea de a avea grade de comparatie ca adjectivul.

Adverbe simple si compuse

Dupa forma lor , adverbele se impart in adverbe simple ( abia , azi , maine , ieri , cum , tot ) si in adverbe compuse (maine – seara , ieri – dimineata ). Adverbe ca :numai ,numaidecat , oarecum ,ale caror elemente componente s-au sudat intr-un singur cuvant, sunt din punct de vedere morfologic adverbe simple.

Observatie : Unele adverbe (de exemplu aiurea ) au un element deictic “-a” care ,fiind considerat articol , pe de o parte a putut fi inlocuit cu “- le” , iar pe de alta parte s-a adaugat si unor adverbe care initial nu il aveau . Astfel s-a ajuns la adverbe cu doua sau uneori chiar cu trei sau patru variante: altmintrea - altmintrele, acum – acuma , aci – acia –acile- acilea. Variantele cu „–le” , „-lea” apartin in general vorbirii populare , pe cand variantele cu „–a” apar frecvent si in limba literara , uneori chiar la acelasi scriitor.

„ Doi tineri mergeau alaturea la pas” ( Negruzzi)

„Brat la brat pasesc alaturi . le sta bine laolalta” (Eminescu )

„Atunci du-te , Alexa” ( Sadoveanu )