Elemente constitutive ale naratiei

ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE NARATIEI este (1) Vocile narative & polifonia, capitol constituit din patru subcapitole: 1.1. Polifonia & schimbarea instantei narative si a focalizarii, 1.2. Polifonia & transferul de focalizare. Naratiunea autodiegetica si homodiegetica, 1.3. Polifonia ca efect al deturnarii constructiei romanesti, 1.4. Polifonia realizata prin intermediul rolurilor actantiale.

Trebuie sa remarcam cateva aspecte inedite la nivelul romanescului, in perfect acord cu mutatiile pe care le lanseaza postmodernismul romanesc, mutatii generatoare de noutate, atat in planul textualitatii, cat si in configuratia speciei ca atare. Ceea ce se evidentiaza in multe dintre creatiile prozei postmoderne este polifonia, devenita un principiu ordonator al naratiei, atunci cand sunt schimbate vocile narative, dar si al constructiei romanesti, daca aceasta presupune chiar insertii textuale, diferite de corpusul propriu-zis al romanului. Pornind de la definitia multipla a acestui concept, vom retine implicarea a doua modalitati importante in realizarea polifoniei: diversificarea de voce/ instanta narativa, precum si interactivitatea personaje - narator.

Exemplele comentate sustin una dintre trasaturile definitorii ale prozei postmoderne, si anume apetenta speciala pentru multiplicarea instantelor narative, cu efect imediat in lectura, deoarece necesita atitudinea problematizanta, deloc confortabila, a cititotului implicat in direct/ on line in jocul propus de autor(i). Structurile romanesti mai ales, prin amploare, permit astfel de jocuri de regie narativa. Se disting doua categorii de romane polifonice, in functie de modul in care sunt inserate enclavele narative ce presupun schimbarea instantei narative sau, cel putin, a focalizarii.

Pentru o prima serie de romane, procedeul dominant este cel de schimbare a instantei narative care presupune atasarea in succesiune si, ulterior, in alternanta, a unor asemenea enclave cu "naratori" diferiti, segmente din economia romanului vizibile in paratext, doar la o simpla rasfoire a cartii sau din lectura Cuprinsului. Putem enumera aici cele doua romane ale autorului Gheorghe Craciun, Pupa russa si metatextul acestei opere - Trupul stie mai mult. Fals jurnal la PUPA RUSSA (1993-2000), alaturi de romanul-experiment, Femeia in rosu, creatia a trei autori: Mircea Nedelciu, Adriana Babeti si Mircea Mihaies.

Pe de alta parte, putem vorbi de o serie romanesca in care nu exista propriu-zis o schimbare de voce narativa, ci doar un transfer de focalizare realizat prin intermediul alternantei dintre naratiunea autodiegetica si cea homodiegetica, presupunand, in acelasi raport, un eu narat alaturi de un eu narant. Exemplificam deja romanele postmoderne care pot fi subsumate acestei categorii: Dupa vanzare de Ioan Lacusta si Obsesia. Cine l-a ucis pe Olof Palme de Bedros Horasangian.

Vorbind despre Polifonia & schimbarea instantei narative si a focalizarii ca prim tip de realizare a polifoniei, avem in vedere schimbarea instantei narative prin succesiune si/ sau alternanta, modalitatea prin care au acces la statutul de "naratori" instante narative diverse, dintre care unele "oficializate" prin organizarea structurii romanesti: naratorul in postura "clasica", de tipul omniscient si abstract, personajele, naratorul ipostaziat ca naratar atunci cand "comenteaza" metatextual elaborarea propriei opere, iar lista poate devia spre scheme narative cu totul inedite, daca avem in vedere romanul Femeia in rosu. Introducerea unui asemenea tip de actant nou si inovator in ansamblul literaturii romane, personajul-"autor" ca participant activ in propria actiune, este pretextul prin care autorul abstract permite "vizualizarea" procesului de elaborare a romanului, ceea ce devine, de fapt, nucleul narativ principal al cartii. Asa-zisa actiune romanesca este reprezentata prin demersul informativ si, in paralel, de creatie pe care personajele-"autori" il desfasoara "la vedere".

Precizam anterior ca Polifonia &transferul de focalizare se poate obtine si prin intermediul alternantei dintre naratiunea autodiegetica si naratiunea homodiegetica, sau a unui eu narat cu un eu narant. Schimbarea sau alternanta focalizarii de acest tip presupune simultan si o alternanta temporala, toata structura epica a romanelor fiind organizata ca o perpetua pendulare in cadrul unui dublu timpul evenimential, (T_E1) ca timp al diegezei in prezent si (T_E2) ca timp al diegezei in trecut. Deturnarea temporala se face sub auspiciile acroniei de tip proustian, iar suportul narativ este constituit, in mare parte, daca nu majoritar, din analepse.

Romanele invocate la acest tip de polifonie - Obsesia. Cine l-a ucis pe Olof Palme, scris de Bedros Horasangian si Dupa vanzare al autorului Ioan Lacusta - nu au propriu-zis o actiune lineara si coerenta, nu reprezinta un continuum la nivelul evenimential. De fapt, tot ce reprezenta diegeza sau timp evenimential, in termenii naratiei "clasice" sau la nivelul "tiparului" narativ al romanelor romanesti anterioare postmodernismului, este deturnat spre alte configuratii, consolidandu-se cert alte "tipare" narative dominate de alte trasaturi. Chiar "evenimentul" in sine, inteles ca intamplare sau succesiune de intamplari, dispare. Naratia nu mai vizeaza nucleele epice esafodate in jurul unor fapte ce "se petrec", caci intamplarile propriu-zise nu mai exista.

Tot ce se relateaza nu inseamna decat non-actiune, suportul epic fiind reprezentat doar de notatia trairilor interioare resimtite in cronologia prezenta si determinate fie de o intamplare din trecut, ca in romanul lui Bedros Horasangian, Obsesia. Cine l-a ucis pe Olof Palme, fie de o intamplare din viitorul imediat, apropiat - rezolvare narativa din cealalta categorie a acroniei, prolepsa - asadar ceea ce urmeaza sa se savarseasca, asa cum propune opera postmoderna Dupa vanzare, romanul scriitorului Ioan Lacusta. Este necesar sa subliniem ca acesta trasatura generata de lipsa actiunii in planul narativ reprezentat de timpul evenimential al prezentului defineste multe dintre operele autorilor postmoderni. Romanele pastreaza o structura labirintica reprezentabila ca o elipsa de tip helicoidal ce creste pe verticala, aducand naratia la acelasi tip de nucleu epic, dar pe o axa temporala narativa diferita, avansata sau devansata, in functie de planul temporal prezent, prin intermediul analepsei sau prolepsei.

In cadrul Polifoniei ca efect al deturnarii constructiei romanesti, teoretizarea, definirea si exemplificarea acestor tipare narative sau "puncte de vedere" sunt realizate prin aplicarea teoriei construite de Jaap Lindvelt, autorul unei lucrari de referinta intitulata Punctul de vedere. Incercare de tipologie narativa. In functie de numarul naratorilor, se disting, la nivelul naratiunii homodiegetice, tiparul monoscopic si cel poliscopic. Ilustrarea se realizeaza cu romanul Obsesia. Cine l-a ucis pe Olof Palme, de Bedros Horasangian, construit pe baza unui nucleu epic de tip kafkian, determinat de aceeasi utopie a unei condamnari ilogice.

Cititorul devine el insusi o adevarata instanta narativa, caci, fara constiinta sa reflectoare si problematizanta, nu ar fi posibila relevarea adevaratei structuri romanesti. "Ridicarea" si "coborarea" in jocul de planuri narative defineste aceasta unica si singulara constructie epica in peisajul prozei postmoderne romanesti. Ceea ce este meritoriu in tot peisajul literaturii postmoderne este tocmai interesul constant al autorilor fata de arhitectonica romanesca, fiecare  autor apeland la noi strategii narative sau discursive pentru un efect spectaculos. Acest efect ludic indus de naratorul-autorul "real" al romanului in discutie are ca finalitate reconstructia/ reconversia romanului insusi, capabil sa-si schimbe forma interioara ca intr-un joc computerizat. Ce a fost si ce a devenit "povestea" spusa de "autorul" jurnalului-manuscris? O poveste ascunsa intr-o alta poveste, detectabila doar prin perseverenta, atentia si tenacitatea lectorului, caci, desigur, nu este facila aceasta lectura. Chiar daca ea, lectura, ar putea fi adresata oricarui lector virtual si abstract, totusi o selectie ar fi necesara.