D-l Goe - fragment comentat

D-l Goe

       Ca sa nu mai ramaie repetent si anul acesta, mam' mare, mamitica si tanti Mita au promis tanarului Goe sa-l duca-n Bucuresti de 10 mai.
       Putin ne importa daca aceste trei dame se hotarasc a parasi locul lor spre a veni in Capitala numai de hatarul fiului si nepotelului lor. Destul ca foarte de dimineata, dumnealor, frumos gatite, impreuna cu tanarul Goe, asteapta cu multa nerabdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie sa le duca la Bucuresti. Adevarul e ca, daca se hotaraste cineva sa asiste la o sarbatoare nationala asa de importanta, trebuie s-o ia de dimineata. Trenul in care se vor sui ajunge in Gara de Nord la opt fara zece a.m. D. Goe este foarte impacient si, cu un ton de comanda, zice incruntat:
       - Mam' mare! de ce nu mai vine? Eu vreau sa vie!
       - Vine, vine acuma, puisorul mamii! raspunde cucoana.
       Si saruta pe nepotel; apoi ii potriveste palaria.
       Tanarul Goe poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie, cu inscriptia pe pamblica: le Formidable, si sub pamblica biletul de calatorie infipt de tanti Mita, ca 'asa tin barbatii biletul'.
       - Vezi ce bine-i sade lui - zice mam' mare - cu costumul de marinel?
       - Mamito, nu ti-am spus ca nu se zice marinel?
       - Da' cum?
       - Marinal
       - Ei! ziceti voi cum stiti; eu zic cum am apucat. Asa se zicea pe vremea mea, cand a iesit intai moda asta la copii - marinel.
       - Vezi, ca sunteti proaste amandoua? intrerupe tanarul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel
       - Da' cum, procopsitule? intreaba tanti Mita cu un zambet simpatic.
       - Mariner
       - Apoi de! n-a invatat toata lumea carte ca d-ta! zice mam' mare, si iar saruta pe nepotel si iar ii potriveste palaria de mariner.
       Dar nu e vreme de discutii filologice: soseste trenul - si nu sta mult.
       Trenul este plin Dar cu multa bunavointa din partea unor tineri politicosi, cari merg pana la o statie apropiata, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat Mam' mare isi face cruce, apoi aprinde o tigara Goe nu vrea sa intre in cupeu; vrea sa sada in coridorul vagonului cu barbatii.
       - Nu! nu e voie sa scoti capul pe fereastra, mititelule! zice unul dintre tineri lui d. Goe, si-l trage putin inapoi.
       - Ce treaba ai tu, uratule? zice mititelul smucindu-se.
       Si dupa ce se stramba la uratul, se spanzura iar cu amandoua manile de vergeaua de alama si scoate iar capul. Dar n-apuca sa raspunza ceva uratul, si mititelul isi retrage ingrozit capul gol inauntru si-ncepe sa zbiere.
       - Mamitoo! mam' maree! tantii!
       - Ce e? Ce e? sar cocoanele.
       - Sa opreasca! zbiara si mai tare Goe, batand din picioare. Mi-a zburat palaria! sa opreascaaa!!!
       Tot intr-un timp, iacata conductorul intra sa vaza cine s-a suit de la statia din urma.
       - Biletele, domnilor!
       Cocoanele arata biletele dumnealor, explicand d-lui conductor de ce nu poate si Goe sa faca acelasi lucru: fiindca biletul era in pamblica palariei, si, daca a zburat palaria, fireste c-a zburat cu pamblica si cu bilet cu tot. Dar avea bilet
       - Parol! chiar eu l-am cumparat! zice tanti Mita.
       Conductorul insa nu intelege, pretinde bilet; daca nu, la statia apropiata, trebuie sa-l dea jos pe d. Goe. Asa scrie regulamentul: daca un pasager n-are bilet si nu declara ca n-are bilet, i se ia o amenda de 7 lei si 50 de bani, si-l da jos din tren la orice statie.
       - Dar noi n-am declaratara? striga mamita.
       - Ce e vinovat baiatul daca i-a zburat palaria? zice mam' mare.
       - De ce-a scos capul pe fereastra? eu i-am spus sa nu scoata capul pe fereastra! zice cu pica uratul.
       - Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Mita uratului
       - Uite ce e, cucoana - zice conductorul - trebuie sa platiti un bilet
       - Sa mai platim? n-am platitara o data?
       - Si pe dasupra un leu si 25 de bani.
       - Si pe dasupra?
       - Vezi, daca nu te-astamperi? zice mamita, si-l zguduie pe Goe de mana.
       - Ce faci, soro? esti nebuna? nu stii ce simtitor e? zice mam' mare.
       Si, apucandu-l de mana cealalta, il smuceste de la mamita lui, tocmai cand trenul, clantanind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu' mam' mare intr-un sens, combinata cu clatinatura vagonului in alt sens, rezulta ca Goe isi pierde un moment centrul de gravitate si se reazima in nas de clanta usii de la cupeu. Goe incepe sa urle in sfarsit, n-au ce sa faca. Trebuie sa se hotarasca a plati biletul, pe care are sa-l taie conductorul din carnetul lui. Pacat insa de palarie! Ce-o sa faca d. Goe la Bucuresti cu capul gol? si toate pravaliile inchise! s-ar intreba oricine, care nu stie cata grije are mam' mare si cata prevedere. Cum era sa plece baiatul numai cu palaria de paie? Daca se intampla sa ploua, ori racoare? Si mam' mare scoate din saculetul ei un beret tot din uniforma canonierii le Formidable.
       - Te mai doare nasul, puisorule? intreaba mam' mare.
       - Nu raspunde Goe.
       - Sa moara mam' mare?
       - Sa moara!
       - Ad', sa-l pupe mam' mare, ca trece!
       Si-l pupa in varful nasului; apoi, asezandu-i frumos beretul:
       - Parca-i sade mai bine cu beretul! zice mam' mare scuipandu-l sa nu-l deoache, apoi il saruta dulce.
       - Cu ce nu-i sade lui bine? adaoga tanti Mita, si-l scuipa si dumneaei si-l saruta.
       - Lasa-l incolo! ca prea e nu stiu cum! Auzi d-ta! palarie noua si biletul! zice mamita, prefacandu-se foarte suparata.
       - Sa fie el sanatos, sa poarte mai buna! zice mam' mare.
       Dar mamita adaoga:
       - Da' pe mamitica n-o pupi?
       - Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor.
       - Asa? zice mamita. Lasa! si-si acopere ochii cu mainile si se face ca plange.
       - Las' ca stiu eu ca te prefaci! zice Goe.
       - Ti-ai gasit pe cine sa-nseli! zice mam' mare.
       Mamita incepe sa raza; scoate din saculet ceva si zice:
       - Cine ma pupa uite! ciucalata!
       Mamita pupa pe Goe, Goe pe mamita si, luand bucata de ciucalata, iese iar in coridor.
       - Puisorule, nu mai scoate capul pe fereastra! E lucru mare, cat e de destept! zice mam' mare.
       - E ceva de speriat, parol! adaoga tanti Mita.
       Pe cand Goe isi mananca afara ciucalata, cocoanele se dau in vorba de una, de alta Trenul alearga acuma de spre Crivina catre Peris.
       - Ia mai vezi ce face baiatul afara, mamito! zice mamita catre mam' mare.
       Mam' mare se ridica batraneste si se duce in coridor:
       - Goe! puisorule! Goe! Goe!
       Goe nicaieri.
       - Vai de mine! tipa cucoana, nu-i baiatul! Unde e baiatul! s-a prapadit baiatul!
       Si toate cucoanele sar
       - A cazut din tren baiatul! Tato, mor!
       Dar deodata, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri in usa compartimentului unde nu intra decat o persoana.
       - Goe! maica! acolo esti?
       - Da!
       - Aide! zice mam' mare, iesi odata! ne-ai speriat.
       - Nu pot! zbiara Goe dinauntru.
       - De ce? te doare la inima?
       - Nu! nu pot
       - E incuiat! zice mam' mare, vrand sa deschida pe dinafara.
       - Nu pot deschide! zbiara Goe desperat.
       - Vai de mine! ii vine rau baiatului inauntru! in sfarsit, iacata conductorul cu biletul: primeste paralele si libereaza pe captiv, pe care toate trei cocoanele il saruta dulce, ca si cum l-ar revedea dupa o indelungata absenta. Si mam' mare se hotaraste sa stea in coridor, pe un geamantan strain, sa pazeasca pe Goe, sa nu se mai intample ceva puisorului. Puisorul vede o linie de metal in coltul coridorului, care are la capatul de sus o masina cu maner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mana pe manerul masinii si incepe sa-l traga.
       - Sezi binisor, puisorule! sa nu strici ceva! zice mam' mare.
       Trenul isi urmeaza drumul de la Peris catra Buftea cu mare viteza. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodata s-aude un suier, apoi semnalul de alarma, trei fluiere scurte, si trenul se opreste pe loc, producand o zguduitura puternica.
       Ce e? ce e? Toti pasagerii sar inspaimantati la ferestre, la usi, pe scari
       - Goe! puisorule! Goe! striga tanti Mita si se repede afara din compartiment.
       Goe este in coridor De ce s-a oprit trenul?
       Cineva, nu se stie din ce vagon, a tras semnalul de alarma. Din ce vagon? Asta e usor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage decat rupandu-se ata innodata si cu nodul plumbuit. Personalul trenului umbla forfota, examinand roatele tamponate cu toata presiunea, asa de tamponate ca-i trebuie vreo zece minute mecanicului sa-si incarce iar pompa de aer comprimat si sa poata urni trenul din loc. In toata vremea asta, conductorii si seful trenului alearga din vagon in vagon si cerceteaza aparatele semnalelor de alarma.
       Cine poate ghici in ce vagon era rupta ata plumbuita si rasturnata manivela? Ciudat! tocmai in vagonul de unde zburase mai adineauri palaria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam' mare doarme in fundul cupeului cu puisorul in brate. Nu se poate sti cine a tras manivela.
       Trenul se porneste in sfarsit, si ajunge in Bucuresti cu o intarziere de cateva minute. Toata lumea coboara. Mam' mare asaza frumusel beretul lui Goe, il scuipa pe puisor sa nu-l deoache, il intreaba daca-l mai doare nasul si-l saruta dulce.
       Apoi cocoanele se suie cu puisorul in trasura si pornesc in oras:
       - La bulivar, birjar! la bulivar!

Eseu: ADN-ul exista in genomul uman Document online: Proiect didactic biologie - transmiterea caracterelor ereditare-teoria cromozomiala a ereditatii

Actul V

Releva moartea eroica. Autosacrificarea lui Manole duce la unirea din nou cu Mira, in viata "de dincolo". Voda il mangaie, incercand sa-l consoleze: "Nu strange pumnii, Manole, ca biserica ta canta peste toata tara. Daca ai vedea-o o data, din vale, uitarea ti s-ar asterne pe amintiri." Insa Manole ii replica: "In zid ea s-a stins, dar in mine ea tot mai striga."Ultima sa dorinta e de a trage el cel dintai clopotul: "Tot ce mai doresc e sa ma lasi ( . ) sa ma sui in biserica. Vreau sa trag eu clopotul intaia oara . "

Manole se arunca de pe biserica. Se aud tipete, plans de femei si soapte in multime: "Cazut . " "In zid un cantec a contenit . " Mesterii se simt singuri.

4. Momentele subiectului   

Expozitiunea: Manole masoara si socoteste in camera lui de lucru, in prezenta staretului Bogumil si a unui personaj ciudat, Gaman. Zidurile se surpa mereu.

Intriga: Mesterii vor sa abandoneze lucrarea, dar Manole raspunde solului trimis de Voda ca "biserica se va cladi".

Desfasurarea actiunii:  Mesterii se revolta impotriva lui Manole. Meditand asupra sfaturilor staretului Bogumil, Manole transmite zidarilor hotararea sa de a zidi "o fiinta scumpa de om . Jertfa va fi o sotie care inca n-a nascut, sora sau fiica . " Hotararea e pecetluita prin juramant. Apare conflictul dintre mesteri, care se invinuiesc de incalcarea juramantului. Apare Mira, sotia lui Manole, care vine pentru a-l salva pe omul despre care se auzise ca l-au prins mesterii pentru a-l zidi. Manole incearca sa evite jertfirea Mirei, dar zidarii il constrang, in virtutea juramantului facut.

Punctul culminant:  E constituit de zidirea Mirei. Mesterii lucreaza ca niste posedati.

Deznodamantul: Manole se razvrateste impotriva propriei fapte si vrea sa sparga zidul pentru a-si elibera sotia. Avand constiinta ca a savarsit un act criminal, Manole se urca pe turla bisericii, trage clopotul, apoi se arunca in gol.

5.Caracterizarea personajelor

MESTERUL MANOLE - BALADA POPULARA "MONASTIREA ARGESULUI"

Balada populara a fost publicata de Vasile Alecsandri in prima culegere de creatii populare romanesti din 1852, intitulata "Poezii poporale. Balade adunate si indreptate de Vasile Alecsandri

Balada populara "Monastirea Argesului" ilustreaza mitul estetic si are la baza credinta ca nimic durabil si unic prin frumusete nu se poate cladi fara sacrificial de sine al creatorului.

"Monastirea Argesului" are un statut aparte in ceea ce priveste incadrarea in specie, deoarece se situeaza la granite dintre balada si legenda: este o balada pentru ca ilustreaza mitul jertfei pentru creatie, conform caruia artistul se sacrifice pe sine si este o legenda deoarece explica existenta reala a Manastirii Argesului, constructie unica in lume prin arhitectura ei, monument de o frumusete deosebita, care se afla la Curtea de Arges - "Monastire - nalta / Cum n-a mai fost alta."

Astfel, "Monastirea Argesului" e considerata o balada populara cu trasaturi de legenda si apartine genului epic, in care se imbina armonios elemente lirice, epice si dramatice.

Manole este personajul principal, deoarece are o importanta decisiva in desfasurarea actiunii. Manole este si un simbol literar, pentru ca reprezinta artistul de geniu.

Este un erou exceptional, cu trasaturi iesite din comun.

Este mesterul cel mai priceput, singurul capabil de o zidire mareata "cum n-a mai fost alta".

De la inceput a fost caracterizat de autorul anonim, detasandu-l de ceilalati mesteri: "Noua mesteri mari / Calfe si zidari / Si Manoli, zece, / Care-i si intrece."

Stapanit de patima creatiei, sufera cumplit cand zidurile se prabusesc. Comunica, prin vis, cu Dumnezeu, autorul anonim al baladei inzestrandu-l cu puteri fantastice: "O soapta de sus / Aievea mi-a spus".

Trasaturile morale i se evidentiaza in mod indirect, din propriile fapte sau vorbe si demonstreaza cinste, corectitudine, respectarea cuvantului dat.

Manole propune mesterilor sa faca un juramant prin care fiecare sa se angajeze ca respecta taina creatiei: "Noi sa ne-apucam / Cu totii sa giuram / Si sa ne legam / Taina s-o pastram." Invoca divinitatea sa dezlantuie stihiile naturii ca sa o opreasca din drum. E tulburat sufleteste, desi durerea este nimicitoare; isi zideste sotia, hotarat sa implineasca menirea artistica. Atitudinea lui Manole este ilustrata de verbe suggestive pentru agitatia lui sufleteasca: "turba", "saruta", "ofta", "tacea", "zidea". Isi jertfeste sotia iubita, zidind-o in peretii manastirii, deoarece intelege ca acesta este pretul pe care trebuie sa-l plateasca pentru a desavarsi o creatie care sa dainuiasca  in eternitate. Fantana din finalul baladei este un simbol al eternizarii artistului prin jertfa de sine, care e sfasietoare si dureroasa, stari sugerate indirect de apa sarata a lacrimilor.

O alta modalitate de caracterizare o constituie antiteza, Manole fiind in opozitie cu ceilalti mesteri, de care se diferentiaza prin maiestrie si in contradictie cu Negru - voda, fata de care mesterul e superior moral si spiritual.

Exista si un portret direct realizat in finalul baladei: "Manea se perdea, / Ochii-i se-nvelea / . Mort bietul cadea!"

Portretul fizic lipseste. Caracterizarea indirecta se realizeaza si prin relatiile cu alte personaje: cu Ana este iubitor si tandru, mesterilor le impune respect si ascultare.

In antiteza cu Negru - voda, care intruchipeaza orgoliul nemasurat si conducatorul crud, Manole se comporta cu sinceritate si demnitate.

Pentru a scoate in evidenta trasaturile personajului, autorul imbina armonios cele trei moduri de expunere: naratiunea - subliniaza calitatile morale ale lui Manole; descrierea - pune in lumina comuniunea cu natura; dialogul - subliniaza starile sufletesti si gandurile lui Manole.

MESTERUL MANOLE

Deasupra tuturor personajelor este Manole, personaj complex, sfasiat de contradictii, care cauta sa impuna in lume mesajul sau.

Zabovind de 7 ani in preajma zidurilor prabusite de 77 de ori, mesterul este macinat de indoieli. Dorind sa gaseasca raspuns la intrebarea sa; cine se opune cladirii se adreseaza lui Bogumil. La inceput, Manole crede in iesirea din impas prin ratiune, considerand ca Dumnezeu nu poate cere jertfa deoarece e o jertfa de sange, iar Satana nu o poate pretinde, intrucat biserica se inalta impotriva lui. In final, adopta o solutie originala, prin contopirea intr-una singura a celor doua mari iubiri - Mira si biserica.

Conditia tragica a lui Manole este conditia simbolica a creatorului de arta, un martir al frumosului.

Pentru Manole, ceratia sa este patima si mistuire: "Launtric un demon striga: Cladeste! Pamantul se impotriveste si imi striga: Jertfeste!"

Mira il caracterizeaza: "Manole de chin . Tu inima fara odihna, gand treaz, visare fara popas."

Manole se autocaracterizeaza ca artist: "Bogumile, rugati-va sa nu mai salasluiasca in nimenea patima cladirei ca in mesterul Manole, cel de cumplita amintire. Ca patima aceasta, coborata de aiurea in om e foc ce mistuie ( . ) si e pedeapsa si e blestem."

Mesterul se afla intr-un conflict multiplu, plin de semnificatii:

-cu Bogumil

-cu Gaman

-cu mesterii

-cu Voda

---

Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -|