Enigma Otiliei si David Copperfield - in centrul actiunii este plasat un copil orfan

Atat in romanul Enigma Otiliei cat si in David Copperfield in centrul actiunii este plasat un copil orfan care in ciuda aparentelor se zbate si evolueaza pentru a ajunge sa fie cat mai bine vazut in societate. Ambele romane au influenta balzaciana incepand cu descrierea imobilelor, strazilor pana la personajele care se impun prin portrete de tip balzacian construite pe trasaturi subliniate pana la caricatura.

David Copperfield este un roman care vorbeste despre "calatoria" lui David de la copilarie la maturitate. Desi copil, el a trecut prin atatea experiente si stiluri de viata incat atunci cand David ajunge la maturitate de fapt el nu se schimba. Se naste, creste si experimenteaza lucruri diferite care il maturizeaza dar nu se schimba din bine in rau sau viceversa. David isi incepe calatoria in viata fara parinti inainte de a implini zece ani dar totusi are o persoana langa el care il influenteaza si il indruma ( Peggotty ). De fapt, romanul are de-a face cu viata si timpul lui David Copperfield. Autorul face un efort romantic pentru a fi realist si astfel capteaza esenta partilor vietii personajelor.

In ambele romane avem teme, motive literare si simboluri. In David Copperfield o prima tema ar fi egalitatea in casatorie. In "lumea" unui roman casatoria este mentinuta de o relatie de egalitate intre sot si sotie. In roman Mister Murdstone incearca sa schimbe caracterul mamei lui David. O alta tema ar fi sanatatea si clasele sociale.

Prin roman, Dickens critica sanatatea si clasele sociale ca si cum ar masura valoarea unei persoane. Dickens se foloseste de Steerforth care este nobil, puternic si sanatos pentru a arata ca aceste calitati sunt mai mult pentru a corupe decat pentru a inbunatati caracterul personajului. Pe de alta parte Ham si Mister Peggotty sunt amandoi generosi, saraci dar personaje simpatice. Multi oameni din timpul lui Dickens au crezut ca puterea era un simptom al degenerarii morale si oamenii care erau saraci meritau sa sufere din cauza deficientelor mostenite. Pe de alta parte Dickens ii simpatiza pe cei saraci si considera ca au ajuns saraci din cauza societatii. Dickens nu sugereaza ca toti oamenii saraci sunt nobili sau ca cei bogati sunt rai. Oamenii saraci de obicei il sustineau pe David cand era copil, in fond era si el sarac si fara ajutor. Dickens arata ca sanatatea si clasa sociala ne indica caracterul si moralitatea personajelor.

Slabiciunea personajelor este indicata de faptul ca Dickens pune accent pe orfani si femei pentru a arata ca exploatatia este regula unei societati industriale. Mister Murdstone il poate manipula pe David ca muncitor la fabrica pentru ca baiatul este prea mic si prea dependent de el ca sa se opuna. David nu sta la Mister Murdstone si ii provoaca autoritatea. El pleaca la Miss Betsey a carei stabilitate financiara ii permite sa-l intretina pe David. Un motiv important in roman este mama. Legatura morala dintre mama si copil indica in conceptia lui Dickens ca mamele au un rol important in formarea caracterului propriului copil. Miss Betsey, matusa care il creste pe David il incurajeaza de fiecare data sa fie puternic in tot ceea ce face si sa fie corect tot timpul. Il corecteaza atunci cand crede ca a facut o greseala. Relatia dintre mama si copil este tratata de Dickens in roman cu intentia de se a invata o lectie. El atentioneaza pe mame sa-si iubeasca copii si sa le corecteze greselile atata timp cat mai pot fi remediate. Un alt motiv este limbajul.

Dickens da personajelor sale diferite accente pentru a indica clasele lor sociale. Uriah Heep si Mister Peggotty sunt doua exemple demne de notat a caror limbaj indica statutul social. Uriah pare sa fie sarac si cu un caracter bun dar de fapt el exploateaza pe fiecare cum poate. Limbajul lui Mister Peggotty indica umilitatea si saracia. Dickens foloseste limbajul in ambele cazuri pentru a indica faptul ca intre clasa sociala si integritatea personala nu exista nici o legatura. Frumusetea fizica este un alt motiv literar care, in roman, corespunde cu bunatatea. Personajele care au o frumusete fizica, cum ar fi Clara Copperfield, mama lui David, sunt personaje nobile si cu suflet bun in timp ce personajele care sunt urate ca si Uriah Heep, Mister Creakle si Mister Murdstone sunt personaje violente si malefice. Mai apoi, circumstantele vor revela valoarea morala a caracterelor, a caror bunatate nu va fi recunoscuta. Steerfoth de exemplu, initial apare inocent si enervant dar nu-si poate ascunde caracterul. In acest fel, pentru aproape toate personajele romanului, frumusetea fizica si meritul personal sunt strans legate intre ele. In David Copperfield, un simbol demn de remarcat este marea, care reprezinta o forta puternica in viata personajelor si este aproape intotdeauna inrudita cu moartea. Forta marii, ca si moartea, este peste puterea controlului uman. Tatal lui Emily a murit intr-un accident pe mare iar mai tarziu Ham si Steerfoth vor fi luati de apele marii. "Marea este simbol al dinamicii vietii. Totul se iveste din mare si totul se intoarce in ea: loc al zamislirilor, al transformarilor si al renasterilor. Apa in miscare, marea simbolizeaza o stare intermediara intre virtualitatile inca informale si realitatile formale, o situatie ambivalenta care este cea a incertitudinii, a indoielii, a nehotararii, situatie care se poate incheia bine sau rau. De aici decurge faptul ca marea este deopotriva o imagine a vietii si a mortii. Marea al carei simbolism general se intrepatrunde cu cel al apei si al oceanului, indeplineste un rol important in toate conceptiile traditionale celtice. Pentru mistici, marea simbolizeaza lumea si inima omeneasca in calitate de salas al patimilor." Un alt simbol important sunt florile care reprezinta in roman simplitatea si inocenta. David era alintat de catre Steerforth "Daisy" ( margareta ) pentru ca eroul era naiv. David ii ducea flori Dorei iar aceasta le picta. Cand David se reintoarce la casa lui Mister Wickfield, descopera ca vechile flori erau in camera ceea ce indica statutul de simplitate al camerei, asa cum era cand David si Agnes nu erau decat niste copii. In aceste cazuri, florile indica renasterea si adesea momente de frivolitate si eliberare a sufletului. "Floarea este un simbol al principiului pasiv. Caliciul florii este ca si cupa, receptaculul. Activitatii ceresti, iar printre simbolurile acesteia trebuie pomenite ploaia si roua. De alminteri, dezvoltarea florii din pamant sau din apa ( lotus ) simbolizeaza inceputurile ei pornind cu aceasta substanta pasiva. Sfantul Ioan al Crucii face din floare imaginea virtutilor sufletului, buchetul care le aduna fiind cel al perfectiunii spirituale. Pe langa metoda si atitudinea spirituala, care ii sunt esentiale, arta japoneza a aranjarii florilor ( ikebana) contine un simbolism foarte particular. In ikebana, floarea este efectiv considerata modelul dezvoltarii manifestarii, al artei spontane, lipsita de artificii si totusi perfecta, precum si emblema a ciclului vegetal, rezumat al ciclului vital si al caracterului sau efemer. Aranjamentul in sine se efectueaza dupa o schema ternara: ramul superior este al Cerului, cel median al Omului, cel inferior al Pamantului; asa se exprima ritmul triadei universale in care omul este mediatorul dintre Cer si Pamant. Floarea se infatiseaza adesea ca o figura arhetip a sufletului, ca un centru spiritual. Semnificatia ei se precizeaza dupa culori, care reveleaza orientarea tendintelor psihice: galbenul ia un simbolism solar, rosul un simbolism sangvin, albastrul simbolismul unei irealitati visatoare. Dar nuantele psihismului se diversifica la infinit. Folosirea elegorica a florilor este si ea infinita: ele fac parte dintre atributele primaverii, aurorei, tineretii, retoricii, virtutii etc."

Zmeul lui Mister Dick este un alt simbol care reprezinta separarea personajului de societate ( personajele credeau despre Mister Dick ca ar fi nebun ). Inaltarea zmeului indica inocenta copilareasca a lui Mister Dick. "Jocul cu zmeul este o distractie obisnuita in Asia Orientala. In Vietnam, in timpul unei epidemii, zmeul cu fluier joaca un rol protector alungand duhurile raufacatoare. Pentru a mai face mai eficace aceasta terapeutica, se raspandeste in aer cu ajutorul fluierului pulbere de sulfura de arsenic. Jocul cu zmeul aminteste marea lege fizico - chimica in virtutea careia zmeul - mercur se poate inalta iar sublimarea filozofica se poate faptui. Pentru a ilustra aceasta invatatura ermetica, Jacques Coeur, ca bun alchimist ce era, a pus sa se sculpteze zmei pe timpanul unei usi a marii sali din palatul lui de la Bourges."[3] Motivul mamei il putem incadra si in categoria simbolurilor. "Simbolismul mamei se leaga de acela al marii, ca si de cel al pamantului, al gliei, in sensul ca toate sunt receptacule si matrice ale vietii. Marea si pamantul sunt simboluri ale trupului matern. Gasim in simbolul mamei aceeasi ambivalenta ca si in cele ale marii si pamantului: viata si moartea sunt corelative. Nasterea inseamna iesirea din pantecul mamei iar moartea inseamna reintoarcerea in pamant. Mama este siguranta adapostului caldurii, dragostei si hranei. Potrivit transpunerii mistice din crestinism, Mama este Biserica, inteleasa ca obste de la care crestinii primesc viata si har, dar pot si suferi din pricina strambatatii omenesti, o tiranie spirituala abuziva. Mama divina simbolizeaza, dimpotriva, sublimarea perfecta a instinctului si cea mai profunda armonie a dragostei. In psihanaliza moderna simbolul mamei capata valoarea unui arhetip. Mama este prima forma pe care o ia pentru individ, experienta laturii anima, adica a inconstientului. Putem descoperi, la copii, o imagine deformata a mamei si o atitudine involutiva, sub forma unei fixatii asupra mamei. In acest caz mama continua sa exercite o fascinatie inconstienta, care ameninta sa paralizeze dezvoltarea eului. Propria mama acopera arhetipul mamei, simbol al inconstientului."

In romanul Enigma Otiliei, o tema importanta este ideea degradarii institutiei matrimoniale si a pierderii functiilor paternitatii. Intr-o societate in care autoritatea parinteasca nu mai are sens, toate valorile intra in descompunere. O alta tema importanta o constituie tipologiile personajelor: fiecare tipologie este construita pe o insiruire pregnanta: de exemplu Costache Giurgiuveanu reprezinta tipul avarului dar cu porniri de generozitate, Aglae Tulea este baba absoluta, fiind incapabila de a-si cladi un ideal. Fresca sociala care cuprinde toate aspectele cotidianului. De exemplu autorul descrie imbracamintea personajelor pentru a le sublinia caracterul sau personalitatea. O ultima tema o reprezinta evolutia lui Felix, care evolueaza de la indignarea inocenta pe care i-o starneste murdaria morala a celor din jur, dar viciile vietii, prostia agresiva, descurajarea pe care incearca sa i-o imprime atat familia adoptiva cat si lumea medicilor ratati, ii intaresc ambitia. In roman avem de-a face cu motivul paternitatii care e poate expresia insusi a principiului creator, paternitatea de asemenea presupune un sistem etic, al raspunderii continute in calitatea de tata si in cea de fiu.

Eseu: ADN-ul exista in genomul uman Document online: Proiect didactic biologie - transmiterea caracterelor ereditare-teoria cromozomiala a ereditatii

Vanarea mostenirii sau lupta epica in jurul mostenirii este amplificata prin participarea lui Stanica. Purtator de vesti imaginare, nascocite din interes sau din ambitia de a fi informat si profitor de pe urma tuturor, Stanica se aseaza in galeria profitorilor caragialieni. In romanul Enigma Otiliei, un simbol important reprezinta visele lui Costache care releva natura primitiva a personajului. Secventa motiveaza analiza directa prin care autorul ilustreaza sentimentul mortii, trait de catre avar cu disperarea ca va fi jefuit. Scriitorul recurge la simboluri ale aprehensiunii: impresia de paralizie, mocirla, caderea, sunt toate semne ale regresiunii in labirintul interior in care zac spaimele primordiale. "Ideile privitoare la vis, ca si acelea despre simbol, au evoluat. Pentru Freud, visul reprezinta expresia sau chiar implinirea unei dorinte refulate; pentru Jung, el este autoreprezentarea spontana si simbolica a situatiei actuale a inconstientului; pentru J.Sutter, care da cea mai putin interpretativa dintre definitii, visul este un fenomen psihologic ce se produce in timpul somnului si care este alcatuit dintr-o serie de imagini, a caror derulare figureaza o drama mai mult sau mai putin neintrerupta. Visul scapa, deci, de sub controlul vointei si responsabilitatii subiectului, pentru ca dramaturgia lui nocturna este spontana si necontrolata. De aceea subiectul isi traieste drama visata ca si cum ea ar exista in mod real in afara imaginatiei sale. Constiinta realitatilor se eclipseaza, sentimentul de identitate se alieneaza si se dizolva, dispare. Visul este cel mai bun agent de informare privitor la starea psihica a celui ce viseaza. El ii ofera printr-un simbol viu un tablou, o imagine a situatiei sale existentiale prezente: este pentru cel ce viseaza o imagine asupra lui insusi, adesea nebanuita; este un revelator al eului si al sinelui. Dar in acelasi timp el se disimuleaza, la fel cum procedeaza simbolul, sub imaginile unor fiinte diferite de subiect. In vis, procesele de identificare se infaptuiesc necontrolat. Rolul visului, poate cel mai important, este de a stabili in psihismul unei persoane un soi de echilibru conpensator. Visul este la fel de necesar in echilibrul biologic si mental ca si somnul, oxigenul sau o alimentatie sanatoasa. Fiind alternativ relaxare si tensiune a psihismului, visul indeplineste o functie vitala: moartea sau nebunia pot fi consecinta unei absente totale a viselor. Functia lui selectiva, precum si aceea a memoriei usureaza viata constienta."[5]

Un alt simbol important este balbaiala sau raguseala lui Costache. Aceasta deficienta verbala deruteaza si distrage atentia interlocutorului, de aceea autorul ii subliniaza balbaiala cand vorbeste despre bani sau despre Otilia. Aceasta urmarire a defectelor, devenite insemne ale avaritiei, confera caracterul caricatural portretului. Un alt simbol este enigma, Otilia penduland intre iubirea profunda pentru Felix si securitatea unei casatorii cu Pascalopol. Anticipandu-i alegerea, autorul explica enigma prin observatia lui Weissmann, dandu-i de inteles ca daca Otilia il iubeste atunci ea va fugi de el.

Atat in Enigma Otiliei cat si in David Copperfield avem motivul tatalui vitreg doar ca intre Costache Giurgiuveanu si Mister Murdstone existe mari diferente. Costache Giurgiuveanu, desi avar, este generos. Sentimentele sale declarate fata de Otilia, increderea pe care i-o arata lui Felix, atitudinea critica fata de cei din jur il umanizeaza. Ca tutore insa, el acorda libertati totale lui Felix si Otilia, nu pentru ca este lipsit de prejudecati ci pentru ca este lipsit de simtul familial. Mister Murdstone insa isi impune punctul de vedere de la inceputul casatoriei cu Clara Copperfield, exceland prin fermitate si dominare. "Tata - simbol al procrearii, al posesiei, al dominatiei, al valorii. In acest sens tatal este o figura inhibitoare. El este o reprezentare a oricarei figuri de autoritate - seful, capetenie, stapanul, profesorul, protectorul, zeul. Rolul patern este conceput ca descurajand eforturile de emancipare si ca exercitand o influenta ce priveaza, limiteaza, reprima, sterilizeaza, tine in robie. El reprezinta constiinta in raport cu pulsiunile instinctuale, cu elanurile spontane, cu inconstienta; el intruchipeaza lumea autoritatii traditionale confruntata cu fortele noi ale schimbarii. Tatal dobandeste maretie culturala in miturile despre origini; simbolistica lui se confunda atunci cu aceea a cerului si tradeaza sentimentul unei absente, a unei lipse, a unei pierderi, a unui gol pe care doar cel care ne-a dat viata l-ar putea umple. Tatal apare in simbolistica nu atat ca parinte egal cu mama, cat ca legiuitor. El este izvorul oricarei institutii: intocmai ca stapanul si cerul el este o imagine a transcendentei ordonate, intelepte si drepte; ca urmare a unei rasturnari obisnuite in plan simbolic, tatal de la origine se transforma in Dumnezeul ce va sa vina; el este deopotriva arhaic si prospectiv. Generarea pe care o aduce cu sine devine regenerare, nasterea devine renastere. Influenta lui se inrudeste astfel cu aceea a atractiei pe care o exercita un erou sau un ideal. Tatal nu este numai fiinta pe care vrei sa o ai, ci si ceea ce vrei sa poti deveni, fi sau insemna. Iar acest progres urmeaza calea de la suprimarea tatalui ca alteritate la dobandirea calitatii de tata. Tatal ramane asadar intotdeauna ca o imagine permanenta a trasncendentei, ce nu poate fi acceptata fara probleme decat printr-o dragoste reciproca, la maturitate. Tatal semintei se situeaza dincolo de omul primordial; el este primul zeu si stapan al mortii ingemanand cele doua aspecte, cel luminos si cel tenebros, ale divinitatii. El nu procreeaza prin sine, ci raspunde de procreatie. El reprezinta o putere unica in esenta si dubla ca manifestare."

Romanele lui G. Calinescu pornesc de la o suma de secvente autobiografice, documentul ramane manifest in sensul ca nu poate crea o lume fictiva decat pornind de la o realitate. Enigma Otiliei constituie cronica familiei Capitanescu, in mijlocul caruia a trait Calinescu: unchiul sau Bica Simion a trecut aproape neschimbat in Stanica Ratiu. Felix nu constituie "copia" adolescentei lui Calinescu dar a avut varsta tanarului Sima iar gandurile personajului sunt de fapt ale autorului. In acest sens, romanul ramane compensarea unei tinereti frustrate si a unei copilarii umile. Ideea eleborarii romanului s-a configurat in timpul unui eveniment familial: moartea uneia dintre matusi, si anume a matusii Tinca. Fratele ei, Bica Simion a invadat casa luand lacom din bani. Mai tarziu, independent fiind prinsese consistenta imaginea Otiliei. G. Calinescu a cunoscut in mediul familiar o fata mai in varsta decat el care ii era ruda. Acea Otilie ii inspira respect deoarece ii daduse o carte de lectura in limba germana si care stia sa cante si la pian. Chipul fetei l-a insotit asemenea unei umbre, posibil departata de "original". Moartea matusii amintirea Otiliei, Bica Simion, toate acestea se integrau intr-un sens coerent. In jurul acestor evenimente se structureaza viitoarea opera care va capata o fizionomie individualizata. Titlul initial al cartii "Parintii Otiliei", ilustra ideea balzaciana a paternitatii. Otilia, Felix, Pascalopol, Stanica Ratiu sunt toti orfani si au nostalgia unei familii dar multe personaje devin "parintii Otiliei": Costache, Aglae, Stanica, Pascalopol vor sa hotareasca destinul Otiliei. La sugestia editorului care cerea un titlu comercial G. Calinescu si-a intitulat romanul Enigma Otiliei. Si in David Copperfield se gasesc elemente autobiografice si Charles Dickens porneste de la situatii reale. Destinul eroului prezinta multe elemente comune cu viata autorului, personajul fiind un alter - ego al acestuia. Urmarind destinul lui David Copperfield, autorul demasca exploatarea crunta a muncii copiilor, lipsa de drepturi a celor saraci si multiple inechitati sociale din acele timpuri. La fel ca in Enigma Otiliei si in David Copperfield avem de-aface cu mai multi orfani chiar daca actiunea este centrata pe eroul romanului: Emily, Ham, Traddles, iar in cele din urma Dora, care va ramane in grija matusilor. Spatiul epic este largit in ambele romane. In Enigma Otiliei conflictul este mutat succesiv in casa familiei Tulea, in familia lui Stanica Ratiu, in apartamentul Georgetei, in locuinta lui Pascalopol din Bucuresti, la mosia acestuia din Baragan. Mediile sociale sunt diferite: curtezane, negustori, mosieri, industriasi, amfiteatre universitare, liber - profesionisti. Putem spune ca si in David Copperfield conflictul se muta succesiv: in prima faza in casa din Blunderstone in noua familie Murdstone, in Yarmouth in familia Peggotty atunci cand Emily fuge cu Steerforth, in casa familiei Barkis, in familia Wickfield atunci cand Uriah Heep incearca sa-l ruineze. In romanul sau G. Calinescu foloseste persoana a III-a singular insa realizeaza numai o naratiune numai partial subiectiva, dar in roman autorul ia deseori locul naratorului, explicandu-si propriile sentimente fata de o familie in care a avut statutul unui orfan. Charles Dickens in schimb foloseste persoana I. singular iar evocarea trecutului ii determina pe ambii autori sa aprecieze critic si sa comenteze ironic comportamente si atitudini ori sa fabuleze pe marginea tipologiilor. Textele romanelor dezvaluie, la un nivel de lectura, afinitatile adanci ale autorilor si se intorc astfel intr-o meditatie asupra propriei conditii umane, devin expresia unei filosofii despre existenta si a raporturilor creatorului cu lumea. Pe parcursul experientelor de viata, atat Felix Sima cat si David Copperfield, se contureaza sentimentele valorii personale. Ei descopera un ideal de viata spre realizarea caruia isi propun sa-si canalizeze toate resursele prin ardenta spirituala. Gandurile celor doua personaje rezuma practic atitudinea autorilor: atitudinea lui Calinescu, respectiv a lui Charles Dickens.

Toate scrierile lui Balzac incep prin fixarea temporala a actiunii, precizarea locului si sumara prezentare a personajelor. Expozitiunea romanului Enigma Otiliei este tipic balzaciana, prin asezarea personajelor intr-un moment istoric exact determinat si prin tema dezvoltata. Nucleul cartii il constituie istoria unei mosteniri si ea genereaza arhitectura romanului. Asememea lui Balzac, G. Calinescu exceleaza in descrierea interioarelor. El realizeaza o imagine vizuala alcatuita din forme, mobila, culori, linii, urmarind dincolo de simpla descriere sa descifreze sufletul omului si individualitatea lui intima. Astfel, camera Otiliei prefigureaza comportamentul fetei, maturitatea gandirii, trecerea rapida de la o stare sufleteasca la alta, neastamparul, sensibilitatea. In ambele romane portretele sunt realizate cu meticulozitate, din perspectiva unui personaj iar trasaturile fizice sunt subordonate unei trasaturi psihice dominante. De natura balzaciana sunt si portretele colective, stabilirea genealogiilor, prezentarea gradelor de rudenie. Personajele, la fel ca in romanele lui Balzac, sunt surprinse in propriile locuinte, pe strada, lor li se adauga peisajele si arhitectura citadina: constructii, strazi, cartiere: toate au rostul de a infatisa pulsul epocii. In caracterizarea personajelor, ambii autori folosesc, cu exceptia limbajului, toate celelalte mijloace cunoscute ale retoricii clasice: prezentarea mediului in care evolueaza individualitatile imaginate, realizarea portretului fizic si psihic cu tendinta spre generalizare prin construirea unui tip reprezentativ pentru o anume categorie umana, caracterizarea directa prin actiunile si opiniile eroului, caracterizarea de catre celelalte personaje. Actiunea romanului Enigma Otiliei se deschide si se inchide cu o secventa aparent identica. Similaritatea consta in faptul ca pe locuinta lui Costache Giurgiuveanu se opresc, dupa multi ani, privirile lui Felix. Cladirea isi pastreaza permanentele stiute dar peste oamneni si lucruri a trecut timpul necrutator. Nu acelasi lucru putem spune si despre romanul David Copperfield. Fiind un bildungsroman, autorul ne prezinta evolutia personajului principal incepand de la nastere pana la maturitate. Astfel la inceputul romanului sunt prezentate unele personaje pe care David Copperfield le cunoaste in primele zile din viata si parerea despre acestea iar la finalul romanului ne este prezentat pe deplin fericit alaturi de a doua sotie, Agnes, alaturi de care si-a gasit linistea sufleteasca. Felix Sima si David Copperfield isi canalizeaza toate resursele volitionale in directia afirmarii personalitatii fiecaruia. Felix a ales medicina tocmai pentru ca disciplina poate fi stapanita prin daruire si vointa. Ajungand sub tutela matusii, David Copperfield, tot prin vointa si daruire a ajuns sa fie pe primul loc in clasa. Cei doi eroi reprezinta in faza potentiala omul superior care isi canalizeaza intreaga activitate cu o incordare tipic balzaciana a vointei spre realizarea unui tel. Ambitiile lor tintesc mai sus; cu o unda de melancolie sunt analizate framantarile eroilor la aparitia primelor articole. Asemenea creatorului sau, la aceeasi varsta biologica, Felix a inteles ca aptitudinile ne sunt creative prin ele insele, numai activate si valorificate ele devin expresia unei vocatii autentice, cu conditia alegerii modului adecvat de exprimare a personalitatii. G. Calinescu a creat astfel premisele necesare pentru a-i lasa lui Felix un viitor deschis. In cei doi eroi salasluiesc samburii omului superior, orientat de timpuriu spre o activitate pozitiva in care rolul esential il are vointa. Personajul literar nu se reduce la o psihologie statica. Tipizarea calitatilor denota o anume lipsa de imaginatie. Balzac nu si-a subordonat integral personajele unor structuri dominante, in spatele carora pier ca individualitati spre a ilustra o categorie umana. Inca din secolul trecut, romantismul umaniza personajul prin introducerea antitezei si diversificarea psihologiei. Balzac il asimula creator, accentuand determinismul social. De la trasaturile fizice la viata launtrica, personajul constituie o unitate in miscare contradictorie ce subliniaza dependenta stricta dintre caracter si realitatea sociala. Tocmai pentru ca au imaginat entitatile contradictorii puse in miscare de determinari esentiale si accidentale, romancierii au realizat o unitate morala a ruralului, a citadinului, a batranului, a frumoasei, a nelinistitului, caractere ce tind a iesi din universul secund al literaturii pentru a intra in viata cotidiana sunt purtatoarele unei concluzii implicite: personajul trebuie creat in functie de conditionarea psihologica si istorico - sociala a naturii umane. La Calinescu intalnim un clasicism obtinut prin educatie, de aceea el experimenteaza balzacianismul ca o formula careia timpul i-a confirmat valabilitatea.

Eroinele complexe feminine ale celor doua romane sunt Otilia si Dora. "Enigma" Otiliei este accentuata prin asezarea fetei in umbra unei constante ambiguitati. Ambiguitatea Otiliei este determinata in primul rand de comportament. Ambiguitatea este adancita de refuzul romancierului de a-si asuma in final privirea omniscienta insa premisele fusesera create de-a lungul actiunii din imbinarea a doua naturi originare diferite: dorinta de a fi protejata - in portretul fizic G. Calinescu accentueaza fragilitatea fetei si nativa nazuinta catre libertate, neputinta atasarii de un bun imobil. Eventuala pierdere a tatalui vitreg in cazul Otiliei sau pierderea tatalui biologic in cazul Dorei, trezeste, prin revers, dorinta de ocrotire. Felix Sima si David Copperfield sunt devotati fata de ele dar lipsiti de practica vietii. Pentru Costache Giurgiuveanu, Otilia ramane fiica lui pe care o iubeste si nu sovaie sa-si exteriorizeze sentimentele in fata celorlalti si ii ia apararea atunci cand cineva vrea sa rosteasca o rautate despre ea. Se gandeste la viitorul ei si chiar daca nu reuseste sa o infieze, datorita surorii lui Aglae Tulea, totusi reuseste sa ii adune zestre. In David Copperfield, Betsey Trootwood, cu toate ca la inceput era indignata de faptul ca nu a avut o nepoata care sa ii poarte numele, a ajuns in cele din urma sa-l iubeasca pe David ca si cum ar fi fost copilul ei. Fiind o femeie hotarata, l-a luat pe David sub tutela ei, asigurandu-i viitorul si oferindu-i sprijin. Evocarea trecutului ii impiedica pe ambii autori sa aprecieze critic sau sa comenteze ironic comportamente si atitudini ori sa fabuleze pe marginea tipologiilor, inchipuindu-si evolutiile ulterioare. G. Calinescu nu reuseste sa se transpuna psihologic in personajele imaginate ci interpreteaza personal toate rolurile, de la comportament la expresia lingvistica, ordonandu-le in functie de propria sa viziune despre lume.

Finalul inchide romanul Enigma Otiliei prin succinta concentrare a unei secvente temporale din existenta lui Felix Sima. Propozitia "De atunci Felix n-o mai vazu niciodata pe Otilia", atribuie personajului o miscare potentiala spre nevazutul existentei, lasand imaginatiei putinta de a visa. In general Felix si Otilia se intelegeau, se completau unul pe celalalt si isi gaseau justificari reciproce. Peste ani, intalnit intamplator, Pascalopol ii arata lui Felix o fotografie iar acesta recunoaste trasaturile delicate ale fetei de odinioara chiar daca femeia din fotografie sugera o expresie matura. Otilia il parasise pe Leonida Pascalopol si alaturi de un strain se pierduse in marile necunoscutului. Nici David Copperfield nu si-a gasit fericirea alaturi de prima lui sotie Dora. Cu toate ca o iubea si pe parcurs s-a obisnuit cu comportamentul fetei, Dora isi gaseste sfarsitul in roman prin moarte. Totusi, comparativ cu Felix, David isi va gasi fericirea alaturi de Agnes; desi au copilarit impreuna, in cele din urma David isi daduse seama ca a iubit-o intotdeauna datorita inocentei ei, gandirii mature, bunatatea si intelegerea de care dadea dovada. In ambele romane incongruenta dintre solemnitatea frazei, gradul de cultura, situatia sociala, mentaliatea personajelor, razbate de pretutindeni si printre interstitiile topicii se revarsa comicul.

CONCLUZII:

Operele lui Dickens se caracterizeaza prin injustitie si atacuri la adresa societatii, David Copperfield fiind una din cele mai reusite creatii a autorului. Succesul operei dickensiene a fost explicat uneori prin analiza patrunzatoare si critica societatii, prin bunatatea ce emana din opera, prin marele mestesug in folosirea simbolurilor menite a proiecta dilemele existentei umane si nu in ultimul rand prin umorul si optimismul sau. Prin romanul Enigma Otiliei G. Calinescu depaseste realismul clasic, cu elemente romantice si moderne, inscriindu-se in realismul secolului XIX cu trimitere la creatia lui Balzac. Romanul este o creatie originala dupa cum insusi autorul spune: "Trebuie sa fim cat mai originali si ceea ce confera originalitate unui roman nu este metoda ci realismul fundamental". Ceea ce diferentiaza ambele carti in care apare copilul ca personaj este atmosfera care in primul rand impresioneaza tristetea si dramatismul existentei explicand copilaria frustrata dar si frapeaza lumina si bucuria ce traduc o copilarie implinita. Copilul este unul din subiectele cele mai dificile in literatura. Copilaria, ca tema literara, va cunoaste modalitati de tratare ce se inscriu pe directia realista sau romantica. Ca varsta, copilaria este prin excelenta o varsta romantica prin structura sa morala descatusata de norme si reguli.