Text
nonliterar
Prin text nonliterar, "in
sens curent", se intelege orice text ce nu apartine
sferei beletristice, iar "in sens larg", orice
text ce nu apartine limbii literare ca varianta normata si supradialectala a
limbii nationale.
Determinativul nonliterar,
dupa cum se observa cu multa usurinta, este format din
elementul prim de compunere savanta, non-,
«folosit la formarea unor notiuni negative, care se afla in raport de opozitie
exclusiva cu notiunea exprimata de elementul secund» (DN, 734),
element secund ce, in cazul de fata, este literarul,
ceea ce tine de literatura (beletristica).
Desigur, este un text
nonliterar si cel ce apartine unui "scriitor" ce isi propune ironic /
satiric, ori "exhibitionist", utilizarea preponderenta de nonsemnificanti /
nonsemnificati din vreo "sparga limba", dar si textul care-i zamislit
"intens-dialectal" de vreun poetastru; refuzand sa-si insuseasca tezaurul liric
si "lectia de poezie" de la Eminescu, Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia, Nichita
Stanescu, Marin Sorescu s. a., din sfanta gradina de aur a Limbii Valahe /
Dacoromane, poetastrii se cred "geniali in dialect"; ei "scriu si publica" in
dialectul macedoroman, sau aroman, ori "compun" in dialectul banatean,
moldovean etc.; unor asemenea poetastri din Albania, din Macedonia, din Grecia,
din Bulgaria, din Serbia, din Moldova, ori chiar din Romania, ce se vad ca si
"eternizati" in istoriile literaturii, li se adauga nenumarati insi
"specializati" ca "stricatori de limba", ca limba-i liantul unui neam prin
istorii
Scriind un Epilog la «Negru pe alb», in «Pacatele
tineretelor» (1857), C. Negruzzi isi da seama de sacrul raport dintre semnificant si semnificat (teoretizat mai tarziu, prin 1902, de Ferdinand de
Saussure), "gluma lui lingvistica" dovedindu-se un
admirabil text nonliterar: «Punem
aici capat marturisirii noastre, ramanand a ne arata restul pacatelor cand bhrasbenios craSvaronr de la smtros - rucace
pethusterat - pnroviac, sunt uflandics meresoc harsomaf. Velsramule
oicianiir pentru ca astromatrugal prenfizen subthocenci; otracsiv acum jeravet.
LevinAti hervitot nici odata remuval ! Cel braatue norsic, era arvromru pasne. Nini
gol guvin pintre tamerseC. Trebui dar casmatiti pnroviae, dalcinor
rucace epthrahae rolfrinamu gratamas. Scop montrica kersmet fericire imdsot
csOmirale intr-un col mai bhrasvenios
Spre a-si marca si astfel "iesirea definitiva din proletcultism",
Nina Cassian, poetesa "de vaza" din Romania comunista
a "obsedantului deceniu" (1948 - 1958 / 1964), dar si a anului 1972 (stabilita
dupa Revolutia Romana Anticomunista din Decembrie 1989, la New York), "a
inventat" limba sparga in care scrie "fermecatoare sonete de
adormit pisicile siameze": Au inmorit drumatice
miloave / sub rocul catinat de niturasi. / Atatia venizei de bori margasi /
Atatea alne stramatand estrave // Nicicand guluiul arfic, bunurasi / n-a
tofarit atatea nerucoave. / Era pe cand cu veli si alibave / Cozimiream pe-o saita de gopasi. //
Dar azi mai tumnarie-mi pare stena / Cu care goltul
feric m-a clauns / Si zura-i neda, mult elenteena // Doar vit si astrichie-n
telehuns. / Imi zurnuie sub noafe melidena / Si linful zurnuie, rauns, prauns
Nu departe de aberatiile Ninei Cassian, se afla asa-zisii poeti,
autori de opus-uri in dialect ca, de exemplu, cele dintr-o
"arman-machedunicheasca limba", considerata de "intelighentia sud-dunareana /
balcanica" drept «fundul a limbilor indo-europeane» (StLfund, 3 sqq.); ei nu se afla pe acel prag al constiintei de unde limba literara
se releva drept "aspectul cel mai ingrijit al unei limbi nationale", "forma
cultivata a limbii intregului popor, un simbol distinctiv" etc.; "puiziile"
Vanghei Mihanji-Sterghiu, din volumul
«Tradzeri» (1992), scrise in limba valaha / dacoromana, dialectul
macedoroman / aroman, graiul shtip (din centrul Macedoniei de azi), sunt "de
extractie folclorica", "liricele" acesteia netrecand de nivelul comparatiilor
de tipul: Peanarga dorlu mi-anvaleashti / Ca
padurea cand s-usuca («Va mi tornu» MStTr, 63 ; un talentat poet este valahul
(macedoroman) Vangheli Dzega (pana la armanescul congres din anul 1998, de la
Freiburg-Germania, semna Vanghel Zega;
dar dupa ce congresul freiburghez daruitu-i-a,
gratie profesorului dr. V. G. Barba s.
a., «Rezolutsie tra scriarea aromaneasca», iscaleste: Vangheli Dzega); din
pacate, poezia acestuia este aproape sufocata, deoarece "inca de la nastere",
in loc de colier, are gatul infasurat in cordonul ombilical al funiei
rugos-dialectale, strangandu-se tot mai mult cu fiecare pas din priveliste: Aesti zboara aoa, / / Ca di mult suntu tacuti / Nu ari
cari s-li zburasca / Sh-cu doru tuti s-li-aprinda. («Aesti zboara aoa»); Paradisu ! / Cu lilici / Pisti locu gioaca ! («Desi
?»); Lja-mi di mana / Shi
du-mi tu munti. («Greani»); S-dzatsemu
/ Shi s-tatsemu, ca funea-i trapta / Largu stri simplul sinuru a nostru. (DzegT, 5 sqq.)
Poezia lui George Bacovia se inscrie in estetica simbolista,
sugerand o realitate a sufletului, a trairilor interioare prin intermediul simbolurilor, sugestiei, muzicalitatii
versurilor, concentrand o puternica incarcatura
emotionala. George Bacovia
creeaza in intreaga sa
lirica o 'atmosfera
de coplesitoare dezolare,
de toamne reci, cu ploi putrede, o atmosfera de plumb, in care pluteste obsesia mortii si a neantului, o decompunere a fiintei organice.'
