Determinatiile limbajului verbal

DETERMINATIILE LIMBAJULUI VERBAL

Limbajul verbal, ca instrument de comunicare, pune in evidenta doua tipuri de determinatii: determinatiile fizice, externe, obiectiv-can-titative, determinatiile rela-tionale designative si combinatorice si determinatiile de continut.

Determinatiile fizice externe pun in evidenta conditiile si proprie­tatile pe care trebuie sa le posede limbajul pentru a fi obiectiv practicabil sau utilizabil ca instrument de codare si transmisie. Prima conditie este a efectua miscari cu aparatul fono-articulator si buco-facial, precum si cu membrele superioare, care sunt instrumentele principale prin care se finalizeaza "output-ul' sistemului verbal - oral si scris; componenta constructiv-praxica, prin intermediul careia se asigura selectarea mis­carilor singular-secventiale si integrarea lor in scheme logice, cores­punzatoare caracteristicilor fonetice ale sunetelor limbii si formei grafice a literelor alfabetului prin care se reprezinta sunetele. Cele doua componente nu pot fi identificate, ele avand continuturi si mecanisme neurofiziologice diferite.

Daca pentru realizare componenta motrica, mecanismele intra singure in functiune, pe masura maturizarii, pentru componenta con-structiv-practica, mecanismele trebuie sa se formeze si aceasta dureaza o buna perioada de timp, ele devenind integrat functionale de abia ta sfarsitul varstei de 3-4 ani. Si dupa aceea, vor mai trece cativa ani-pana sa atinga nivelul optim de consolidare si automatizare.

In al doilea rand, organizarea interna a verigii eferente se realizeaza sistemic: unitatile musculare si miscarile simple secventiale, pe parcursul procesului comunicarii verbale, se articuleaza selectiv, potrivit modeietor-etalon, impuse din afara de adult, si formeaza pattem-uri obiectual-instrumentale corespunzatoare sunetelor verbale (articuleme) si literelor alfabetului, apoi cuvintelor (ca unitati de baza ale vocabu­larului) si seriilor sintactico-semnatice (propozitiilor, discursurilor). Pentru desfasurarea normala a limbajului oral si scris este necesara integritatea structural-functionala a tuturor acestor trei niveluri si interactiunea lor logic coordonata.

La Camil Petrescu, razboiul constituie o experienta decisiva a intelectualului. El este un punct terminus al dramei lui Stefan Gheorghidiu. Scriitorul aduce o imagine demitizata a razboiului; nimic eroic, nimic inaltator. Razboiul e tragic si absurd. El este descris intr-o viziune realista, in numele autenticitatii si al adevarului. Autorul urmareste reactia intelectualului care priveste situatiile lucid "cu acelasi interes ca al savantului, urmarind cristalizarea unei reactii chimice" (Pompiliu Constantinescu)

Faptele sunt transmise cu o precizie calendaristica intr-un jurnal de front al autorului insusi. O experienta traita direct e transmisa cu scrupulozitate, omul fiind prezent in raport nemijlocit cu moartea.

Johan Moritz se vede nevoit sa suporte munca in lagar și torturile la care este supus constant doar din cauza numelui neobișnuit, "evreu". Motivația lui Johann de a participa la razboi practic nu exista, el este forțat de imprejurari și trebuie sa suporte fara a fi vinovat toate realitațile conflictului.

In același roman, Ora 25, razboiul este in mod obiectiv descris și criticat de Traian Koruga, un tanar cu o puternica cariera universitara in fața, ce este aruncat fara sa vrea in valtoarea aspra a evenimentelor. Ca și Johann, Traian este implicat in razboi fara voia lui, fiind luat ca prizonier din pricina casatoriei sale cu Nora West, de origine evreiasca.

Delirul este total diferit de celelalte trei romane, prin simplul motiv ca Ștefan Paul nu este nici un intelectual autentic, nici prizonier, nici nu lupta pe front; el vrea cu ardoare sa participe la un conflict, cel mai mare conflict, care i-ar putea schimba cariera jurnalistica. Este trimis pe campul de lupta in calitate de reporter, și acolo va avea revelația frontului, a luptei, a durerii. Va ști ce inseamna cu adevarat razboiul la intoarcerea in București, cand va descoperi ce inseamna cenzura și ce inseamna infrangerea și neputința.

Razboiul e acelasi, doar motivatia pentru care eroii pleaca sa lupte este alta. Acești eroi sunt prinși in ritmul conflagrațiilor mondiale ce au schimbat lumea, ei inșiși fiind o dovada a devastarii, a ravașirii și a dezastrului provocat de fiecare razboi in parte.

Pompiliu Constantinescu spunea despre romanul de razboi, ca acesta "nu inalta imnuri eroismului si nu combina situatii sublime. Analiza a patruns si aici; ceea ce numim erou, cu glas declamator; e un biet om hartuit de foame si de plictiseala, batut de gloante si de obuze, ca un vanat speriat, scuturat de frigurile mortii si inghetat de spaima, degradat de superstitie si pandit de dementa. Umanitatea razboiului e trista, morala lui e egoista si redusa la clipa prezenta () Superioritatea omului cult in razboi consta numai in facultatea de autoanaliza, in putinta de a se dedubla, privindu-se ca obiect si ca subiect totodata."[2]

Ca viziune romaneasca asupra lumii si ca tehnica literara, cele patru romane consacra modalitati diferite: Delirul este o cronica sociala și politica ampla, o fresca executata din perspectiva auctoriala, in care personaje se misca in planuri multiple. Ora 25 este nu un roman, ci un roman despre razboi și despre consecințele pe plan uman.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi se realize

c. Veriga de autoreglare asigura adecvarea reciproca a celorlalte doua verigi de baza, aferenta si eferenta, prin conexiunea inversa (feed-back) de tip kinestezico-auditiv (pentru limbajul oral) si kinestezico-vizual (pentru limbajul scris).

Se regleaza, corespunzator situatiei de comunicare date, parametrii cantitativi ai verigii eferente - viteza, intensitate, tempou, ritm etc.

De asemenea, prin conexiune anticipativa (feed-before), se reali­zeaza cursivitatea vorbirii si a scrierii, fiecare secventa parcursa actionand ca semnal selector si declansator al secventei urmatoare. Eliminarea din diferite cauze a verigii de reglare duce intotdeauna la tulburari serioase ale dinamicii si acuratetii vorbirii si scrierii, pana la a deveni neinteligibile pentru cei din jur.