Cruzimea in Povestile lui Creanga

Cruzimea in Povestile lui Creanga

Bibliografie

I.         Ion Creanga - "scriitor poporal"

"acel scriitor care a stiut mai bine romaneste decat toti dinainte de dansul si de dupa dansul".

Natura si cultura sunt cele doua mari izvoare din care isi iau ideile creatoare oamenii de geniu, dar la urma urmei si oamenii obisnuiti, daca rostul lor pe lume este sa se implineasca armonios.

Ion Creanga, povestitorul popular, istetul intelegator al povestilor si anecdotelor taranesti este unul dintre marii creatori ai literaturii romane, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Luca-Caragiale si Ioan Slavici. Sanatatea, simplicitatea, limpezimea, "realismul psihologic" din opera lui, fac din Creanga un scriitor clasic, un creator de stil. Scriitor, diacon si institutor, Ion Creanga duce o viata plina si tumultuoasa, care il "rasplateste" pentru imbogatirea culturii literare romane cu o boala cumplita, epilepsia, care il si rapune.

Arta lui Creanga este una naturala si spontana. El scrie fara model si nici o influenta nu vine sa-i altereze inspiratia. Nu stia limbi straine si chiar in limba sa citea putin. Lucrurile despre care povesteste, le-a trait sau le-a vazut. De aceea avem sentimentul unei realitati perfect autentice. Prin el, locuitorii muntilor moldoveni se dezvaluie fara artificii, fara afectare. Ion Creanga este un om din timpuri stravechi, traind izolat in sanul unei civilizatii arhaice, cu un echilibru mintal si moral pe care numai atasamentul fata de pamant, de cer si de traditiile ancestrale ti-l poate da.

Stilul lui Creanga este cu adevarat stilul unui suflet colectiv. Cuvintele, pline de experiente rustice, devin imagini. Limbajul povestirii e curgator, luminos si cordial, de o bogata eufonie taraneasca si de moliciune moldoveneasca. Ii placea sa-si citeasca si sa-si reciteasca frazele cu voce tare, pe masura ce le compunea, si a protestat intotdeauna impotriva corecturilor impuse manuscriselor sale. Literatura romana detine prin el - strainii afirma acest lucru - pe unul dintre cei mai buni povestitori populari din Europa.

Povestile si Amintirile, aceste povestiri naive, revela o intreaga lume taraneasca. Peisajul ocupa putin loc in ele, caci Creanga nu se incurca niciodata in descrieri colorate, dar aceasta natura pe care nu o descrie, el o poarta cu sine, iar intimitatea sa cu muntii, cu apele si padurea e atat de stransa, incat nu-i trebuie decat un singur cuvant pentru a-i evoca influenta asupra sufletului sau. In aceasta ambianta mereu activa, comunitatea sateasca isi duce viata de toate zilele, cu grijile si treburile ei. Pe oamenii acestia simpli ii vedem discutand, glumind, petrecand. Imaginatia lor fabuloasa cunoaste superstitii ciudate. Ei au medicina, igiena si codul lor de buna-cuviinta.

Cand se vorbeste despre opera lui Creanga, se admira numaidecat "limba" lui, cu acest subinteles ca daca s-ar inlatura lexicul totul ar ramane uscat. Astfel, Creanga isi formase catre sfarsitul vietii o estetica fonetica in virtutea careia trecea prin sita toate cuvintele si cizela toate sunetele. Creanga a utilizat limba populara si un material de viata al poporului, insa n-a facut folclor. Folclorul are uneori o alura grotesca si comica, din punct de vedere artistic pentru ca persoana de la care se culege materialul nu e nicidecum necesar sa aiba insusiri poetice. Gasim in Creanga limba populara, insa e usor sa ne dam seama ca nu e limba populara obisnuita, ci o esenta artistica si armonioasa a ei.

II. Umor sau cruzime ?

Creanga este, in literatura romana, cel mai stralucit mesager al rasului popular- sarbatoresc. Intreaga opera a lui Creanga are drept particularitate esentiala a stilului, umorul inegalabil. Citind povestile lui Creanga, avem de-a face cu o nesfarsita comedie, eliberatoare, un rost de conservare a vitalitatii umane. Jocurile , sarbatorile, hramurile, au un obiectiv suprem: rasul. Un ras complex, sarbatoresc, pentru ca apartine tuturor, vizeaza pe toti si antreneaza pe toti, fiind universal, "rasul lumii". Si precum sarbatoarea, rasul este ambivalent : voios si triumfator, dar si ironic si batjocoritor, neaga si afirma, ingroapa si regenereaza.

Ion Creanga este ecoul lumii pe care o reprezinta. Mai inainte de a compune, de a-si povesti mai bine zis "Amintirile din copilarie", Creanga a trebuit sa spuna povestile tinutului sau natal : Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani, Danila Prepeleac, Povestea lui Stan Patitul, Povestea lui Harap-Alb, Fata babei si fata mosneagului, Ivan Turbinca, Povestea porcului. Ele au trebuit, in planul succesiv al nasterii operei marelui clasic national, sa treaca inaintea povestirii vietii lui individuale.

Expresiilor populare care starnesc rasul, situatiilor comice, glumelor, jocurilor si sarbatorilor vesele din povesti li se opun, insa, situatiile dramatice, chiar de cruzime. "Opera lui Creanga este", de fapt, "esential dramatica, nu epica" , aceasta fiind si convingerea ferma a lui George Calinescu. Aceasta imbinare dintre comic si cruzime are loc prin inscenari vesele, care se sprijina pe elementul conflictual. "Nascocirile" sau relatarile sale "scenice" au o dinamica spectaculoasa, cu momente armonioase sau deformatoare, cu feerii si reliefuri grotesti. Povestitorul devine, prin teatralitate, si un actor, adica o fiinta de privit, de ascultat, si de judecat. De aceea nu e deloc exagerat sa se vorbeasca despre "dramaticul" operei lui Creanga, chiar despre fundamentala ei teatralitate. Dramaticul povestirii trebuie cautat in instaurarea monologului si a dialogului, in potentarea cuvantului "rostit", in mobilizarea unei galerii de personaje. In intelesul cel mai pur, dramaticul se intemeiaza pe "miscare", pe confruntarea dintre factori opusi, existenta conflictului care culmineaza in crize, a tensiunii orientate mereu catre o solutie. Povestile au un aer mult mai dramatic decat Amintirile, prin varietatea mai mare de "roluri", prin ritmul "de aventura", combinat cu miscarea insufletitoare a faptelor de viata specific taraneasca. Bunaoara, in Povestea lui Harap-Alb, conflictul ia nastere odata cu nerespectarea de catre fiul mezin a sfatului parintesc. Se produce prima mare rasturnare de situatie: "Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-i trasneasca prin minte ce i se poate intampla. Si cum sta si el acolo de se racorea, Spanul face tranc! capacul pe gura fantanii, apoi se suie deasupra lui si zice cu glas rautacios:

Eseu: Digestia in intestinul subtire - functii ale intestinului subtire Referat: Globul ocular

- Alelei! fecior de om viclean ce te gasesti; tocmai de ceea ce te-ai pazit n-ai scapat. Ei, ca bine mi te-am captusit! Acum sa-mi spui tu cine esti, de unde vii si incotro te duci, ca, de nu, acolo iti putrezesc ciolanele!

Fiul craiului ce era sa faca? Ii spune cu de-amanuntul, caci, da, care om nu tine la viata inainte de toate?"E momentul crizei, al dezechilibrului, care intretine tensiunea dramatica si duce la celelalte intamplari dramatice si chiar de cruzime, cum ar fi faptul ca spanul il mai loveste din cand in cand pe Harap-Alb si il supune la diferite incercari care ar putea sa-l coste chiar viata pe eroul basmului. "Si cum ajunge in gradina, odata incepe a smulge la salati intr-ales si leaga o sarcina mare, mare, cat pe ce sa n-o poata ridica in spinare. Si cand sa iasa cu dansa din gradina, iaca ursul se trezeste, si dupa dansul, Gavrile! Harap-Alb, daca vede reaua, i-arunca pielea cea de urs, si apoi fuge cat ce poate cu sarcina in spate, tot inainte la Sfanta Duminica, scapand cu obraz curat." Episodul cerbului are o nota mai mare de cruzime deoarece Harap-Alb trebuie sa ucida cerbul, mai bine zis sa-l jupoaie, pentru a trece de aceasa incercare. " Harap-Alb, cum il aude horaind, iese afara incetisor si, cand il croieste o data cu sabia pe la mijlocul gatului, ii si zboara capul cat colo de la trup si apoi Harap-Alb se arunca fara sine in groapa, dupa cum il povatuise Sfanta Duminica. Atunci sangele cerbului odata a si-nceput a curge galgaind si a se raspandi in toate partile, indreptandu-se si naboind in groapa peste Harap-Alb, de cat pe ce era sa-l inece." Cea mai dura si cruda intamplare prin care trece Harap-Alb este cunoasterea propriei morti, situatie din care iese cu ajutorul fetei Imparatului Verde. "Spanul, vazand ca i s-a dat viclesugul pe fata, se repede ca un caine turbat la Harap-Alb si-i zboara capul dintr-o singura lovitura de palos". Desi este supus multor chinuri si este nevoit chiar sa-si pateze mainile cu sange pentru a scapa de sub juramantul facut spanului, Harap-Alb este totusi foarte sufletist si milos, ajutand nunta de furnici sa treaca podul "Sa trec peste dansele, am sa omor o multime; sa dau prin apa, ma tem ca m-oi ineca, cu cal cu tot. Dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu, decat sa curm viata atator gazulite nevinovate' si le face un nou stup unui roi de albine, avand in aceste gaze un ajutor in plus pentru cand va trece din nou prin incercari grele. "- Harap-Alb, pentru ca esti asa de bun si te-ai ostenit de ne-ai facut adapost, vreau sa-ti fac si eu un bine in viata mea: na-ti aripa asta si, cand ii avea vreodata nevoie de mine, aprinde-o, si eu indata am sa-ti vin intru ajutor."

Povestea Soacra cu trei nurori este istorisirea tragica a vesnicei soacre de la tara, si nu numai, care nu are situatie de castig fata de nurorile sale. Ramasa vaduva de timpuriu, ea continua sa le comande celor trei baieti ai ei, chiar si dupa casatorie, ea fiind si cea care le si gasise neveste primilor doi fii. Nurorile sunt folosite drept brate de lucru, dar cea de-a treia nora, adusa in casa fara consimtamantul soacrei ii vine acesteia de hac. "Luara pe baba de par s-o izbira cu capul de pereti pana i-l dogira. Apoi cea mai tanara, fiind mai sugubata decat cele doua, tranteste baba in mijlocul casei s-o framanta cu picioarele, s-o ghigoseste ca pe dansa; apoi ii scoate limba afara, i-o strapunge cu acul si i-o presura cu sare si cu piper"Chiar daca intamplarea este de o tipicitate extrem de larga, ea nu este deloc "adevarata", ci numai posibila si n-a avut si nu va avea loc niciodata in exact aceleasi imprejurari. Aceasta intamplare pare intradevar tragica, dar pentru cititori, dimpotriva, ea provoaca veselie si umorul cel mai generos. Aici are loc o impletire a cruzimii cu comicul.

Lucrurile stau la fel si in ceea ce priveste istoria "tragica" a mamei din "Capra cu trei iezi",care isi pierde cei doi fii mai mari intr-o scena de mare cruzime si descrisa ca atare. " Si nici una, nici doua, hat ! pe ied de gat, ii rateza capul pe loc si-l mananca asa de iute si cu atata pofta, de-ti parea ca nici pe-o masea nu are ce pune." Asaza cele doua capete cu dintii ranjiti in feresti, de ti se parea ca radeau; pe urma unge toti paretii cu sange, ca sa faca si mai mult in ciuda caprei."Mama indurerata se razbuna insa pe lup, intamplare care starneste rasul si veselia copiilor, primii cititori indicati aici. "- Cumatra, ma parlesc, ard de tot, mor, nu ma lasa ! - Arzi, cumatre, mori, ca nici viu nu esti bun ! De-abie i-a mai trece baietului istuia de spariet, ca mult par imi trebuia de la tine ca sa-l afum."Animalele sunt vazute omeneste, insa nu observatia este esentialul , fiindca atat cat vorbeste capra ca mama nu e de ajuns pentru a crea o drama a maternitatii, anumalele fiind doar niste simboluri-caricaturi. Asfel, ca simpla transcriere a limbajului unei taranci suparate, vaitaturile caprei sunt de oarecare culoare, dar ca manifestare cvasi-umana a unui animal, ele sunt amuzante, chiar ridicole. " - Ei las', ca l-oiu invata eu ! Daca ma vede ca-s o vaduva sarmana si c-o casa de copii, apoi trebuie sa-si bata joc de casa mea ? si pe voi sa va puie la pastrama ? Nici o fapta fara plata Ticalosul si mangositul ! Inca se ranjea la mine cateodata si-mi facea cu maseaua Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el: n-am sarit peste garduri niciodata de cand sunt. Ei, taci, cumatre, ca te-oiu dobzala eu ! Cu mine ti-ai pus boii in plug ? Apoi, tine minte ca ai sa-i scoti fara coarne !"

Din aceeasi categorie a inverosimilului fabulos, frapand insa puternic constiintele sunt si Povestea unui om lenes si Prostia omeneasca. Lenea unui taran ii aduce acestuia moartea prin spanzurare desi toata lumea a fost binevoitoare cu el si i-a oferit multe sanse. "- Oameni buni, faceti dar cum v-a lumina Dumnezeu! Iar satenii duc pe lenes la locul cuvenit si-i fac felul. Si iaca asa au scapat si lenesul acela de sateni, si satenii aceia de dinsul."Cand a fost posibil ca un om sa fie dus la spanzuratoare si executat ca atare, numai si numai fiinca era lenes ? Totusi, oricand si oriunde intamplarea pare pana la urma logica si fireasca, de vreme ce aflam ca e vorba de un caz de trandavie de-a dreptul iesit din comun, cu totul scandalos din punct de vedere al unor cetateni harnici si iuti dupa treburi, gata sa ia atitudine in orice moment, cum erau, sa zicem, humulestenii.

Tot asa, prin exagerare grotesca, se configureaza prin arta cuvatului meteahna omeneasca si iremediabila a prostiei. Fictiunea este perfect logica si in consecinta posibila, proportiile fiind pastrate in toate sensurile: cele doua femei, mama si fiica, sunt atat de slabe cu duhul incat se pun pe bocit din cauza copilului care doarme in copaie , cum ca ar putea muri in eventualitatea caderii drobului de sare de pe horn. Prostia insa nu are margini, si omul care-si luase lumea in cap gaseste in cele din urma cu cale a se intoarce acasa, atunci cand da peste omul care cara lumina soarelui cu oborocul in casa, peste cel care se chinuia sa urce nucile in pod cu tapoiul, cel care era pe punctul de a-si gatui bunatate de vaca, tragand-o la paiele de pe sura, ori cel care era sa-si darame casa pentru a scoate carul afara etc.

Danila Prepeleac, din povestea cu acelasi nume este de asta data nu prostul total, iremediabil, ci natangul, nerodul lipsit experienta elementara. Este genul de persoana care are multi copii, munceste foarte mult, dar nu se pricepe catusi de putin in a intreprinde afaceri, dimpotriva ajunge de la o pereche de boi frumosi si buni pentru lucru, la o punga goala. Dar deodata acesta devine destept, mai destept chiar decat dracul. Asa se explica cum nuvela trece firesc de la cel mai tipic cadru rural, la miraculos, povestind intrecerile "pustinicului" Danila cu diavolii. Acesta ii supune pe diavoli la adevarate chinuri pentru a se intrece cu el, dar diavolii nu reusesc sa-l invinga. "- Mai Michiduta! doar eu te credeam mai tare decat esti! Asa-i ca tu ai luat iapa in spate? Insa eu ti-oi lua-o numai intre picioare; si indata se si azvarle pe iapa si inconjura iazul de trei ori, fara sa se rasufle." "Atunci dracul se craceste c-un picior la asfintit si cu unul la rasarit, s-apuca zdravan cu mainile de tortire cerului, casca o gura cat o sura, si, cand chiuie o data, se cutremura pamantul, vaile rasuna, marile clocotesc si pestii din ele se sperie; dracii ies afara din iaz cata frunza si iarba! Si oleaca numai de nu s-a risipit bolta cerului. Danila insa sedea calare pe burduful cu bani si, tinandu-si firea, zise: - Ma! da' numai asa de tare poti chiui? Eu mai nu te-am auzit. Mai chiuie o data!"Cu un umor extraordinar, dracii sunt umanizati si facuti de ras in fata lui Danila, care-i domina, nu cu ajutorul Providentei - altfel ar interveni tendinta religios-moralizatoare care ar strica totul - ci cu inteligenta rezultata din experienta.

Si dracii din Ivan Turbinca sunt facuti sa sufere omeneste. Scena pedepsirii lor, prin bataia cu nuiele la spate, ca in scolile conduse pe vremuri de tarcovnici, este un spectacol de mirare la care se aduna tot satul sa priveasca. De mirare nu este incarnarea ca atare a necuratilor, de parca satenii ar covietui cu demonii de cand se stiu, ci bataia pe care o mananca dracii, asemeni muritorilor de rand: " Dar, pana la vremea asta, se adunase imprejurul lui Ivan tot satul, ca sa vada de patima dracilor. Caci lucru de mirare era acesta, nu saga! Atunci Ivan dezleaga turbinca in fata tuturor, numai cat poate sa incapa mana, si luand cate pe un dracusor de cornite, mi ti-l ardea cu palcele, de-i crapa pielea. Si dupa ce-l rafuia bine, ii da drumul, cu tocmeala, sa nu mai vie pe acolo, alta data.- N-oi mai veni, Ivane, cate zilisoare-oi avea eu, zicea Uciga-l-crucea, cuprins de usturime, si se tot ducea impuscat. Iara oamenii ce priveau si mai ales baietii lesinau de ras.Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barba si pe Scaraoschi si-i trage un frecus, de cele moschicesti, de-i fuge sufletul".

Umanizati, adusi pe pamant in chip de mosnegi oarecare, sunt, la randul lor, Dumnezeu si Sfantul Petru. "- Doamne, zise atunci Sfantul Petre, speriat: ori hai sa ne grabim, ori sa ne dam intr-o parte, nu cumva ostasul cela sa aiba hartag, si sa ne gasim beleaua cu dansul. Stii c-am mai mancat eu o data de la unul ca acesta o chelfaneala."

Moartea insasi - alt personaj de mitologie populara - apare in chip de baba cartitoare, exprimandu-se ireverentios la adresa lui Ivan, care o chinuie cu turbinca, si chiar la adresa lui Dumnezeu. "- Ba dac-as avea mai multa putere, ti-o spun drept ca ti-as scoate ochii ca la dracul si te-as frige pe frigare, zise Ivan cu ciuda, ca din pricina ta s-a prapadit atata amar de lume, de la Adam si pana astazi. Pasol na turbinca, Vidma! Si de-acum, nici mai spun lui Dumnezeu despre tine, hoanghina batrana ce esti! Tu si cu Talpa-iadului sunteti potrivita pereche. Imi vine sa va rup cu dintii de bunisoare ce sunteti. Am sa te tin la pastrama, hat si bine! De-acum in turbinca au sa-ti putrezeasc a ciolanele. Ha, ha!". "-Nu stiu ce sa mai zic si despre Dumnezeu, ca sa nu gresesc. Pesemne c-a ajuns si el in mintea copiilor, Doamne iarta-ma, de i-a dat lui Ivan cel nebun atata putere asupra mea. Bine mi-ar parea sa-l vad si pe Dumnezeu intr-o zi, cat e de mare si puternic, in turbinca lui Ivan; ori de nu, macar pe Sfantul Petrea; numai atunci mi-ar crede ei mie".

Stan Patitul, este o alta poveste in care se imbina, dramaticul , cruzimea si comicul. Aceasta ilustreaza zicala ca uneori e bine sa te faci frate cu dracul, varianta romaneasca a pactului mefistotelic, tratata insa in spirit popular, cu mare veselie si seninatate. Stan este un flacau tomnatic, harnic si cuminte, care ca orice gospodar de mijloc: " slujind cu credinta ba la unul, ba la altul, pana la varsta de treizeci si mai bine de ani, si-a sclipuit putine parale, cateva oi, un car cu boi si o vacusoara cu lapte. Mai pe urma si-a injghebat si o casuta, si apoi s-a statornicit in satul acela pentru totdeauna, tragandu-se la casa lui si muncind ca pentru dansul" . Va deveni insa gospodar instarit cand, ajutat de Chirica-dracul, nu-si mai stia de multimea bogatiilor: " Ce garduri stresinite cu spini, de mai nici vantul putea razbate printre ele! Ce suri si ocoale pentru boi si vaci, perdea pentru oi, poieti pentru pasari, cotete pentru porci, sasaiac pentru papusoi, hambare pentru grau si cate alte lucruri de gospodarie, facute de mana lui Chirica, cat ai bate din palme! Sa nu spun minciuni, dar Ipate se imbogatise insutit si inmiit de cand a venit Chirica in slujba la dansul. Acum vazuse el ce poate Chirica, si-i era drag ca ochii din cap."

Singura intamplare irationala este seceratul lanului de grau intr-o singura noapte cu ajutorul tuturor dracilor si puterea imensa a lui Chirica atunci cand ia in spate gireada de snopi. Cat priveste gasirea unei neveste potrivite pentru Stan aceasta tine de domeniul snoavei. La indicatiile dracului si prin punerile lui la cale, baba mijlocitoare avandu-si rolul ei bine determinat, Stan va avea parte de cea mai buna nevasta posibila in aceasta lume. Abia la urma aflam cauza devotamentului lui Chirica, sluga demoniaca a lui Stan, cand cere sa i se dea, in loc de orice simbrie, "talpoiul"de baba, absolut trebuitor pentru cosolidarea fundamentelor iadului ce tocmai incepeau sa putrezeasca. Si aceasta poveste are o parte de cruzime, si anume, momentul in care Stan le imbata pe sotia lui si pe baba si fura copilul din grija mamei, lasand-o pe aceasta disperata. "Atunci Ipate le da de baut pana le ameteste pe amandoua, apoi isi fura copilul din covatica, dupa cum il invatase Chirica, si fuge cu dansul acasa"

III. Concluzie

In toate povestile lui Creanga, umorul se imbina armonios cu dramaticul, evidentiindu-se intre ele. Hiperbolizarea acestora nu poate avea decat rolul de a marii interesul asupra lecturii, dar poate avea si o functie de invatatura pentru tinerii cititori. De aici, de pe terenul snoavei, al "minciunii" enorme si cu haz, porneste Creanga inspre povestile propriu-zise si mai departe, spre Amintirile din copilarie. Numai asa se explica umorul puternic, generos, si o data cu el impresia neta de viata taraneasca proiectata in feeric, tipologia larga a personajelor de basm, retustata din experienta milenara a unei colectivitati statornice in traditii, insa deschisa permanent noului, daca acesta vine in consensul aspiratiilor sale, a conceptiei sale despre ceea ce este frumos si bun. Miraculosul devine astfel conventie pura si in cele din urma morala se absoarbe in arta cea mai inalta ce s-a putut realiza prin cuvant romanesc. Fascinanta ramane mereu puterea de obiectivare a tipologiilor, miscate, facute deosebit de vii, printr-o verva cu totul neobisnuita, prin gesticulatia de mare si inefabil actor, ale scriitorului, jucand, rand pe rand sau simultan, rolurile, interpretand genial mai cu seama rolul sau, acela al personajului-povestitor.

Bibliografie:

Calinescu, George, Ion Creanga - Viata si opera, Editura "Minerva", Bucuresti 1978

Cioculescu, Serban; Streinu, Vladimir; Vianu, Tudor, Istoria Literaturii Romane                                                                                        - Moderne, Editura "Eminescu", Bucuresti, 1985

Ciopraga, Constantin, Ion Creanga, Colectia "Biblioteca Critica", Editura "Eminescu",      - Bucuresti, 1977

Creanga, Ion, Amintiri, Povesti si Povestiri , Colectia "Biblioteca Scolarului", Editura "Ion Creanga", Bucuresti, 1977

Creanga, Ion, Povesti, Povestiri, Amintiri, Editura "Dacia", Cluj-Napoca, 2002

Popescu-Sireteanu, Ion, Amintiri despre Ion Creanga, Editura "Junimea", Iasi, 1981

Rotaru, Ion, Analize literare si stilistice, Editura "Ion Creanga", Bucuresti, 1987

Trandafir, Constantin, Ion Creanga-Spectacolul Lumii, Editura "Porto-Franco", Galati, 1996