APPIUS CLAUDIUS CAECUS
E considerat "precursorul" literaturii latine culte (sfarsitul secolului al IV-lea - inceputul
secolului al III -lea i.e.n.) Facea parte din vechea familie
aristocratica a Claudiilor, sau, cum se exprima Jean Bayet, din
"veche si trufasa nobilime sabina" (Literatura latina, p. 45). Cognomenul l-a capatat la
batranete, cand si-a pierdut vederea. La Arretium s-a gasit
o copie a elogiului al carui original se afla in forul lui August din
Roma: "Censor consul bis dictator interrex III praetor III aedilis curulis II
quaestor tribunus militum." De aici aflam ce functii politice a
indeplinit. A fost consul in 307 si in 296 i.e.n. In 312 a fost censor,
calitate in care a facut mari lucrari edilitare: a adus apa la
Roma si a construit soseaua care-i poarta numele, Via Appia.
Face
figura de "condotier"
(cf. A.Rostagni, Storia della letteratura latina, p. 58). Desi
cu ascendenta patriciana, a fost un
reformator cu orientari democratice, in favoarea plebei si chiar a
libertilor. Jean Bayet considera politica lui aproape
"revolutionara". (Literatura latina, p. 45). A acordat libertilor drept de cetatenie, afectand astfel componenta
si efectivul cetatenilor romani. A revizuit lista senatorilor,
facand sa fie admisi in senat si fii de liberti, spre
indignarea aristocratilor. Plinius cel Batran relateaza (Naturalis Historia, XXXIII, 6, 1) ca un fiu de libert, Cn.
Flavius, secretarul lui Appius Claudius, a ajuns edil curul si in 305, la
indemnul chiar al protectorului sau, a publicat lista zilelor faste, care
fusese pana atunci cunoscuta doar catorva oameni cu
influenta. Totusi, democratismul lui avea limite: s-a ferit
sa acorde prea multe privilegii plebeilor, aparand privilegiile
clasei din care facea parte. A votat impotriva legii Ogulnia, care
prevedea accesul plebeilor la rangurile pontificale si s-a impotrivit cu
inversunare ca un plebeu sa ajunga consul, dupa cum
arata Titus Livius (Ab Urbe Condita, X,15,8). A participat la razboaiele cu sabinii, samnitii,
etruscii.
Spre sfarsitul vietii, batran si orb, era respectat ca un
om politic plin de merite. In 279, dupa batalia de la Heracleea
regele Pyrrhus a cerut pace si a trimis ca ambasador la Roma pe Kineas.
Appius Claudius si-a facut aparitia in senat, pledand vehement
impotriva acceptarii propunerilor de pace. A militat pentru continuarea
razboiului in vederea cuceririi intregii peninsule.
Ca
scriitor, s-a manifestat ca un poligraf (interesat de
mai multe genuri literare), dar cu clara propensiunea spre sfera pragmatica, a eficientei
scripturale. Discursul lui impotriva pacii cu Pyrrhus era cunoscut
inca in vremea lui Cicero. De fapt, chiar mai inainte, poetul epic Ennius
i-a dat o remaniere poetica si l-a inclus in epopeea sa Annales
Jean
Bayet a subliniat orientarea spre elenism a scriitorului, observand ca elenismul lui era complex,
comporta atractia personala catre pitagoreism, filozofia cu
tendinte aristocratice si religioase din Grecia Mare si de
asemenea o inclinatie specifica plebei, spre forme de cult mai
elenizante (dovada modul de organizare a sanctuarului roman al lui
Hercule). Elenismul lui a luat si forma intentiei politice de a
orienta viitorul Romei spre sudul peninsulei. "Patriotismul si gusturile
lui se imbinau intr-o admirabila previziune: dar indrazneala lui innoitoare
le parea celor din casta lui o profanare."(Bayet, Op.cit., p. 45)
A
compus Carmen de moribus sau Sententiae, culegere de maxime in
versuri saturnice, din care s-au pastrat doar cateva scurte fragmente, de exemplu proverbele "fabrum
esse suae quemque fortunae" (fiecare e fauritorul propriei soarte) sau
"amicum cum vides obliviscere miserias" (cand vezi un
prieten, uiti de necazuri). Cicero a numit (Tusculanae Disputationes, IV, 4) aceste
versuri "pitagoreice", prin analogie cu "versurile de aur" atribuite lui
Pitagora. Rostagni opineaza
ca sententele lui Appius trebuie sa fi
avut ceva in comun si cu culegerea analoaga a siculului Epicharm. J.
Bayet asaza aceasta lucrare in contextul ansamblul
activitatii omului de stat, care pana atunci aratase o
certa inclinatie spre elenism: "Subiectele, strict practice si
conforme unei traditii aristocratice ale carei urme se vor
regasi, peste o suta de ani, la Cato, sunt in ciudat contrast cu
elenismul voluntar si indraznet al politicii sale. Omul acesta,
cel mai inclinat sa infaptuiasca sinteza greco-romana
si plebeio-patriciana, s-a oprit din drum de indata ce a fost
vorba de literatura." (Op. cit., p. 45)
Deja
pomenitul Cnaeus Flavius, scribul lui, a publicat, la sfatul lui, prima lucrare
de procedura
judiciara, Jus Flavianum; materia expusa,
in perioada imediat urmatoare codificarii Legii celor 12 table
si a culegerii de legi regale alcatuita de Papirius (Ius Papirianum), ramasese pana
atunci privilegiul patricienilor si al pontifilor. Pomponius il numea pe
Appius Claudius primul jurist roman, citand lucrarea lui De usurpationibus, care insa nu ni s-a pastrat.
(Pomponius, Digestae, I,2,2,36). Se
crede ca era vorba de un tratat care discuta diverse probleme legate de interpretarea Legii celor XII table.
Appius
Claudius Caecus a avut si preocupari gramaticale, introducand
si reforme de scriere. A notat cu r pe s intervocalic care se mai pastrase in numele proprii, astfel incat Numasius a devenit Numerius. A inlaturat
din alfabet litera Z; cand aceasta a fost reintrodusa ulterior a fost
asezata la sfarsit. Dupa unii cercetatori, Appius
Claudius (si nu Spurius Carvilius) a fost cel care a creat litera G, care
a luat locul literei Z in alfabet.
Appius Claudius Caecus e o figura exemplara pentru perioada de expansiune a Romei, imprimand
literaturii latine incipiente spiritul practic si realismul care o vor
caracteriza si in continuare. A fost un patriot autentic dar si un
inovator temerar, care nu ezita sa-si asculte propria
constiinta in chestiuni cruciale ale vietii publice si
politice. A imbinat, in spiritul multor intelectuali romani de mai tarziu,
vocatia implicarii cetatenesti cu preocuparile
culturale si literare.
