Costache Giurgiuveanu - caracterizare

Costache Giurgiuveanu - caracterizare

Mostenirea ofera ocazia unei profunde analiza psihologice. Cum aceasta mostenire devine centrul demersului narativ, Costache Giurgiuveanu, la randul sau, posesorul banilor ravniti de propria familie, se contureaza ca personaj principal.

Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului pentru ca, direct sau indirect, el hotaraste destinele celorlalte personaje care se contureaza in jurul averii sale in goana dupa mostenire.

E tipul avarului, inscriindu-se in descendenta lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Molière, dar se distanteaza de acestea prin incercarea de asi depasi conditia. George calinescu isi apara personajul, negand inscrierea lui in sirul avarilor, aducand ca argument faptul ca Giurgiuveanu este umanizat de dragostea lui sincera pentru Otilia, chiar daca nu reuseste sa si-o materializeze.

Costache are o varsta inaintata, dar spera sa poata trai mult. Este un insetat de bani, si de viata. Are multa afectiune pentru Otilia, dar practic nu intreprinde nimic pentru a-i asigura viitorul si nici pentru a o infia.

Autorul ii lamureste biografia lui mos Costache printr-o abundenta de detalii. Aceasta biografie se impleteste cu cea a familiei Tulea, dar si cu cea a familiei lui Felix Sima. "Doctorul Iosif Sima, fost medic militar, apoi demisionat, nu mai avea de mult rude apropiate de sange. Singura lui sora, sotie a lui Costache Giurgiuveanu (cel cautat), murise si ea de mult. Vaduv el insusi de vreo zece ani, doctorul isi tinuse baiatul mai mult in pensionate si internate. Dupa o lunga boala plictisitoare, se stinge si el cu satisfactia ca copilul e mare si cu viitorul oarecum asigurat. In afara de un oarecare depozit de bani, doctorul lasa lui Felix o casa cam veche, dar indicat ca tutore "unchiul Costache", cumnatu-sau. De un an de zile, Giurgiuveanu reprezenta pe Felix in raporturile cu scoala, platea taxele, semna in calitate de corespondent, iar Felix, la randul sau ii trimitea stiri despre el."

Asadar, in casa "unchiului" Costache vine Felix intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909; o casa din strada Antim, unul dintre imobilele pe care le poseda batranul si de pe urma carora dispunea de mari sume de bani, rezultate din chirii.

Prezentarea lui Costache se face tot prin prisma lui Felix. Vedem ceea ce, sosit aici, se vede el insusi. Portretul fix fixeaza deja unele trasaturi ale personajului: "Capul ii era atins de o calvitie totala, si fata parea aproape spana, si, din cauza aceasta, numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os." Omul e capabil sa zambeasca, dar lui Felix zambetul si infatisarea batranului ii trezesc imaginea unei bufnite. Balbaiala lui mos Costache e unul dintre primele lucruri pe care le observa Felix la batran. Intrebat daca aici sade domnul Costache Giurgiuveanu, acesta raspunde:

"- Nu - nu - nu stiu nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc". Baiatul se mira nespus si "iesi ametit pe usa gotica si apoi pe poarta ruginita trecu prin fata muscalului, care sforaia mereu, si porni dezorientat inainte."

Inca de la inceputul romanului, aparitia sa este bizara, deconcertandu-l pe Felix atunci cand ii spune: "nu-nu sta nimeni, aici", raspuns de domeniul absurdului. Felix isi imaginase ca tutorele sau e un om masiv, "de o greutate extraordinara", avand in vedere ca stia despre el ca este bogat, detine mai multe imobile, ii fusese lasat in grija, argumente pentru a-si inchipui ca giurgiuveanu are forta. Insa ii apare in fata un om mititel, putin adus pe sapte, cu o chelie de portelan, cu fata spana, buzele galbene de prea mult fumat, cu ochii clipind rar si moale.

Aspectul exterior si interior al casei paraginite, aflate aproape in ruina, trimite - cu toate detaliile descriptive - catre avaritia personajului, dar si catre un soi de parvenitism, arhitectura casei sugerand "intentia de a executa grandiosul clasic in materiale nepotrivite". Ca orice avar, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, un potential atentat la averea sa.

Nedumerit de primirea ce i se, incurcat de imagini care, in mintea lui, nu se legau, Felix este gata sa paraseasca imobilul. Totui, o aparitie noua, o fata subtirica il opreste. Reactia batranului se schimba dintr-o data si Felix este poftit inauntru.

Drumul personajului de-a lungul romanului include fapte, intamplari, discutii la care ia parte, vorbe surprinse in treacat si gesturi care-l definesc si-l fac tot mai viu. De exemplu, neacceptand ideea unei servitoare, caci aceasta ar insemna un sacrificiu banesc, mos Costache o tine pe Marina, femeie celibatara, slaba de minte, dar oarecum ruda, in schimbul serviciilor facute. Singura slabiciune a batranului acestuia ciudat este Otilia, fiica vitrega. Fata exercita asupra lui o mare influenta. Otilia realizeaza un adevarat tampon intre el si ceilalti, atenuand atat cat este posibil rautatile pe care le provoaca avaritia batranului. Ea e convinsa ca "papa e un om bun, insa are si ciudateniile lui. Trebuie sa fii ingaduitor", il sfatuieste ea pe Felix.

Ceea ce numeste Otilia "ciudatenii" sunt in realitate fapte dezvaluind tipologia avarului, gata sa fixeze dimensiunile obiectelor si chiar ale oamenilor, dupa dimensiunile castigului ce-l poate obtine prin ei. Pascalopol ii este apropiat, dar daca-l poate insela fie si cu o suma mica de bani, profitand de neatentia lui, Giurgiuveanu este multumit.

Felix este nepotul lui si are o sursa importanta de bani, dar si lui Felix ii micsoreaza venitul prin nenumarate potlogarii, incepand de la ciupeala zilnica a vreunei piese de cinci lei, sub pretextul ca "M-m-mai da-mi cinci lei. N-am acum la indemana, sunt cam stramtorat" pana la descoperirea uluitoare pentru Felix, a unui "pachet de coale scrise, cusute printr-o sfoara rosie. In chip de caiet, si cu titlu care-l izbi cu toata graba lui, intrucat gasise acolo numele sau. Scoase caietul si citi pe coperta

Cont de cheltuieli

Ce-am facut pentru minorul Felix Sima".

De aici, Felix afla ca i s-ar fi "dat in mana pentru teatru 20", "cumparat instrumente chirurg 10", "adus doctor fiind bolnav 30", "haine, rufarie, 120", "dat bani nevoi tineresti 200" si altele. Ceea ce-l izbeste si mai tare este ca tot in contul lui batranul trecuse si "materile pentru constructie 2142", deci ca isi construia o casa din venitul lui. Fire dezinteresata in privinta banilor, Felix "deveni matur prin experienta, gasise ca era rusinos si primejdios ca altcineva sa stie cat venit are si cum il fura batranul" si ascunde caietul.

S-ar parea ca iubirea sincera pentru Otilia umanizeaza personajul, in realitatea insa ezitarile cu care acopera il impiedica sa duca la bun sfarsit. Batranul nu accepta ideea nici unei schimbari, starea lui dominanta este voit imuabila: intr-un singur sens pot evolua lucrurile: averea trebuie sa creasca, prin orice mijloc.

Actele de generozitate, destul de rare de altfel, cu care il invaluie pe Felix si pe Otilia sunt neconvingatoare. Stie ca singura cale de a-i oferi fetei un echilibru este adoptiunea sau macar intocmirea unui testament in favoarea ei. Nu o face si abia dupa primul atac al bolii, speriat de insistenta cu care rudele ii cauta banii, mos Costache intentioneaza sa treaca o suma de bani pe numele fetei.

Otilia, suferind mult de pe urma nedreptatilor la care este supusa, ii marturiseste lui Felix: "Dar papa ma iubeste, si apoi e indatorat sa aiba grija de mine fiindca mama i-a dat o multime de bani fara nici un act, pe care papa i-a varat in afacerile lui Daca nu murea pe neasteptate mama, ar fi fost altfel Papa voia sa ma adopteze Si acum ar voi, nu-l lasa tanti Aglae In sfarsit, mizerii care cred ca-ti sunt indiferente."

Batranul Costache se deplaseaza in campul sau de actiune pe spatii largi. Avaritia lui se manifesta incepand de la privatiuni personale (imbracaminte, hrana, interdictia de a fi chemat doctorul pentru consult, chiar si in caz de boala) pana la gesturi doar aparent generoase, cum ar fi cel de a-i construi Otiliei o casa, dupa un plan arhitectural intocmit de el.

Pentru mos Costache banul reprezinta un scop in sine, el fiind reprezentativ ca personaj, pentru tipul burghezului avar. Orice se poate transforma in afacere: imobilele pot fi inchiriate studentilor, iar cand acestia nu au bani pentru a plati chiriile, le pot fi confiscate bunuri care apoi sunt comercializate, localurile sunt inchiriate pentru nunti, cursurile universitare se vand si se cumpara printr-o retea speciala a lui mos Costache, la fel seringile, instrumentele medicale si orice altceva. Felix detinea multe informatii de la un coleg. "Colegul il informa ca sedea intr-o casa de raport cu cateva caturi, foarte moderna, insa cu apartamente mici, pe care proprietarul le inchiria la studenti, la intelectuali tineri in concubinaj, scotand astfel un venit mai mare. Accepta chiria lunar, in schimb se acoperea printr-o polita scadenta la data exigibilitatii ei. In caz de neplata, preschimba polita, sporindu-i cifra, sau o protesta, dand afara pe chirias. In genere insa ingaduia pe toti cu multa bonomie fiindca prin sistemul politelor si al intarzierilor, chiria, mica in teorie, se dubla; platita anticipat, chiria de pilda, era patruzeci de lei lunar, polita era de optzeci de lei, la intarzieri cu preschimbari se adauga dobanda. Cand tanarul chirias se incurca, mos Costache nu devenea brutal. Arunca ochii prin casa, ajuta memoria debitorului si cerea, bunaoara, daca era student in medicina (pe acestia ii prefera), tratate de medicina, cursuri, articole de obicei scumpe". Deci, totul se transforma in bani. Bancile nu-i ofera garantie pentru a-si pastra averea si batranul prefera sa pastreze banii in casa.

Daca vreodata a existat un sambure luminos in ochii lui mos Costache, numai Otilia a reusit sa fie sursa acestei trecatoare raze de bunatate. Batranul o iubeste sincer, dar, de teama oricarei schimbari, de teama familiei de alaturi, nu intreprinde nimic. In momentul in care primeste o scrisoare anonima, defaimatoare la adresa fetei, personajul are o reactie sincer disperata, voind ca Otilia sa nu stie nimic din rautatiile ce se spun despre ea. "Daca cineva ar fi palmuit pe mos Costache, el n-ar fi fost mai zguduit decat de aceasta banala anonima. Se ingalbeni si fruntea i se acoperi de sudori reci. Incepu sa se plimbe pierdut prin odaie, bolborosind vorbe fara inteles. Arunca scrisoarea, o ridica din nou si o citi iar, intorcand-o pe toate partile. [] O frica nebuna il cuprinse. [] scrisoarea i se parea un document teribil,de o autenticitate indiscutabila". Scrisoarea era in realitate o anonima intocmita de Stanica, dupa toate aparentele, un "document" care-l avertiza pe mos Costache ca, daca o va infia pe Otilia, lumea va considera ca intre el si fata s-au petrecut fapte reprobabile si ca dorea astfel sa o faca mostenitoarea averii lui, ca sa scape de rusine.

Si totusi nimic nu-l poate urni din starea lui de inertie, nici macar acest soc. Simte parca nevoia sa fie generos, dar totul se frange in fata patimii pentru bani.

"- Otilica - starui Costache, vesel - ce-ai vrea sa-ti cumpere taticu, hai, o rochie frumoasa, o palarie? Vrei sa-ti dau o suta de franci?

- Da-mi, papa, daca vrei tu, raspunse Otilia, mai mult curioasa decat vesela.

Costache, varand mana in buzunarul de la piept al hainei si-o tinu acolo indefinit.

- Fetito, n-ar fi mai bine sa te duci intai sa vezi ce-ti place? Iti alegi, si pe urma iti dau cat vrei.

Otilia il lua de brat si-l scoase din salon.

- Cum vrei tu, papa!

- Otilica - reveni Costache, ajuns in sufragerie, asupra ideii - tu fixeaza-te asupra lucrului si spune sa ti-l opreasca. Daca ai, plateste tu, si pe urma te despagubesc eu. Stii, pana la sfarsitul lunii nu sunt prea inlesnit."

In fata banilor, dragostea pentru Otilia paleste. Incercand sa-si depaseasca limitele, sa-si domine automatismele, mos Costache se loveste de tiparele avaritiei sale ca de cele mai dure bariere. Personajul se indreapta acum spre tragic. De fapt, constructia personajului, minutios elaborata acopera un registru larg de la comic si tragic. Latura comica este mult exploatata in cursul atacurilor bolii si legata, mai intai de vestimentatia personajului.

Pe la sfarsitul lui septembrie, batranul are un atac urmat de o usoara paralizie. Dus in salon, mos Costache este debracat aproape cu forta de Aglae si de Otilia care "se repezi sa-i scoata ghetele de gumilastic, uscate si incovoiate de vechime, ca niste iminei turcesti. Picioarele lui mos Costache aparura infasurate in niste ciorapi de lana, de o grosime fabuloasa. Degetele mari taiasara cu unghia valurile si iesisera ca doua ghemuri de ceara. In alte imprejurari Otilia ar fi ras, dar acum nu vedea si nu auzea nimic, nimic. Dupa surtuc, Aglae ii trase pantalonii, de la capatul de jos, cum ai scutura un sac, si batranul aparu in niste nadragi largi de stamba colorata, legati jos, in lipsa sireturilor rupte, cu bucati de sfoara".

Prima vorba pe care o rosteste este:

"- Che che

- Cheile? intelese Otilia. Sunt aici cheile, papa, si-i intinse un inel incarcat cu chei, cazut jos de-a lungul pantalonilor, dar tinut inca de mijloc printr-o curea.

Batranul puse mana avid pe ele, le vara greu sub perna, facand sfortari de a inlatura ajutorul altuia, apoi, ca si cand misiunea ar fi fost indeplinita, se lasa in voia gemetelor si somnolentei."

De chei nu se desparte nici in prezenta familiei Tulea, venita rapid din casa de alaturi. Doar Felix are ingaduinta sa-i aduca o cutie in care tinea banii, iar batranul cauta indelung in cutia zornaitoare "cu mana tremuranda", "gasi o moneda de cinci lei, o lasa repede din mana si scoase o bancuta pe care o intinse."

In tot timpul atacului, cheile si cutia cu bani sunt singura lui grija si nu se simte reconfortat decat stiindu-le langa el. Cand doctorul Stratulat, adus de Pascalopol, il consulta si-i recomanda autoritar ca sa mearga in pat "Felix si Stanica apucandu-l de spate si de picioare, ca pe un copil mic, il luara pe sus, si atunci se vazu ca batranul, cu nadragi de stamba si cu patura pe umeri ca o mantie regala, tinea strans la subsuara cutia de tinichea cu bani, iar ca un clopotel, inelul cu chei. Stratulat rase, fara sa vrea pe sub mustati."

Comicul personajului atinge punctul maxim intr-o scena petrecuta a doua zi, in timp ce familia Tulea venea cu speranta sa-l vada atins din nou de vreun atac. "Stanica il gasi stand foarte grav pe un vas de noapte, cu cutia de tinichea sub brat si cu cheile intr-o alta mana. Atmosfera era infecta, patul tot era presarat cu glomotoace de mustar ud."

Banii, ravnitii bani de toti membrii familiei Tulea, stau sub salteaua din sufragerie, inveliti in jurnale vechi si legati cu sfoara. Moartea ii va veni tot de la bani. Stanica afla ascunzatoarea lor si-i fura chiar sub privirile disperate ale batranului care cade "la pamant". Patima fusese pentru el devoranta.

Gesturile personajului pot sa-l caracterizeze si ele. Autorul urmareste fiecare miscare cu atentie. Nici un detaliu nu este plasat in locul sau fara legatura cu restul textului. De exemplu, fabricarea tigarilor de foi noduroase ofera ocazia unei analize minutioase a gesturilor lui mos Costache. Politetea lui e servila, iar mainile au o continua miscare.

Orice se leaga de bani declanseaza o balbaiala ciudata:

"- A-a-a ai bani? il intreaba el pe Felix.

Cand baiatul scoase banii, batranul "ocheste" pormoneul apoi adauga umil;

- M-m-mai da-mi cinci lei."

Prins de Otilia in mometul in care ii cere bani lui Felix "batranul lasa ochii in jos, gudurandu-se", apoi, "frecandu-si mainile batranul o lua marunt pe scara in jos".

La masa Costache are aceleasi gesturi care-i tradeaza avaritia. "Batranul manca cu mare lacomie, varand capul in farfurie, in vreme ce Otilia gusta cu indiferenta." Fata de faptele lui, de exemplu, fata de multumirea cu care relateaza cum Pascalopol i-a dat din greseala mai mult "cu o suta de franci", Otilia are reactii clare: "devenise palida si scapase furculita pe masa".

Moartea lui Costache Giurgiuveanu nu survine natural, ci de pe urma unui soc, de aceea sfarsitul are valoare de simbol.