Forme ale criticii actuale

Forme ale criticii actuale

Critica literara este studiul, discutia, evaluarea si interpretarea literaturii. Practicarea criticii literare a devenit o profesie in secolul XX, insa are radacini in Grecia si Roma antica.

In linii mari, noua critica literara evolueaza pe doua paliere: unul flusturatic, de genul "pe bune, misto, naspa, genial, jos palaria!" si altul academic, conceptualizat pana-n dinti.

In esenta, exista o pendulare intre un impresionism de cartier si o rigiditate stiintifica pompoasa, adesea ininteligibila. Prima directie este agresiv-infatuata, eticheteaza cu lejeritate, e dogmatica si, chiar daca nemarturisit, da dovada de spirit gascar. A doua, insa, se pituleaza atat de bine dupa catene de concepte, incat judecata de valoare se rataceste intr-un codru de neologisme pretentioase.

In felul acesta, criticul este la adapost atat de dusmanii literari, cat si de suspiciunea de a fi inzestrat cu personalitate.

Intr-o lume care ofera din ce in ce mai multe variante sociale si culturale, literatura a devenit o simpla optiune. Nu conteaza daca creatorii accepta sau nu asta, conteaza realitatea, care este evidenta. Daca vrei sa ajungi la cititori, trebuie in prealabil sa ii convingi ca merita sa te citeasca. Iar pentru a face asta trebuie sa intelegi ca sistemul de referinta al cititorului nu poate corespunde cu orizontul creatorului.

Critica literara oglindeste realizarile si esecurile literaturii. Criticii sunt aidoma unor analisti, care analizeaza fenomenul si incearca sa traga concluzii. Acestea pot insemna mult pentru cititori, pentru ca ei se ghideaza adesea dupa opinia criticilor, aleg cartile pe care acestea le recomanda. Asta se intampla astazi in Occident, pentru ca acolo vocile critice inseamna cu adevarat mult. In Romania, criticii au o imagine negativa, pentru ca oamenii ii asimileaza automat cu pretiozitatea si cu mandria exagerata. Cand ne gandim la critica in Romania, ne apar instantaneu in minte acele carti groase, cu mii de pagini, pe care niciodata nimeni nu are rabdare sa le citeasca. Iata de ce oamenii tind sa respinga opinia specialistilor, iata de ce critica literara nu are in Romania vizibilitate. Nu ne plac oamenii mandrii, pretinsele genii neintelese sunt respinse aproape de fiecare data.

Criticul literar trebuie sa inteleaga criteriile pe baza carora judeca cititorul, pentru a sti ce elemente sa scoata in evidenta. Intr-o recenzie nu trebuie sa spunem daca ne-a placut noua cartea sau nu, pentru ca parerea noastra nu ii intereseaza pe cei ce ne vor citi. Intr-o recenzie, autorul trebuie sa scoata in evidenta elementele de interes ale volumului, acele puncte cheie care atrag de fiecare data.

Scriitorii moderni trebuie sa aiba succes, pentru ca doar astfel mesajul lor va ajunge la public. Daca nu ai succes, daca nu devii o imagine cunoscuta in toata lumea, cartile tale nu vor insemna nimic. Criticul literar care condamna o astfel de atitudine demonstreaza ca nu intelege nimic din progresul umanitatii. Nu mai traim in vremea cavalerilor pe cai albi, nu mai traim in vremea artistilor universali. Astazi totul este o imensa afacere, in care fiecare element este interconectat si depinde de o serie de factori externi. Daca vrem sa ne impunem, trebuie sa tinem cont de asta.

Apropiindu-se de text, criticul literar se vede continuu sfasiat de o eterna dualitate: el este un cititor caruia ii este (totusi) interzis sa «uite» de sine in placere. Desi este (mai ales el) constient ca exista pe undeva «o mistica a textului», criticul trebuie sa patrunda in singularitatea textului printr-o portita ingusta, cu gratie si naturalete, fara a lasa sa se vada bagajul considerabil pe care-l poarta cu sine, bine condimentat intotdeauna cu un fond ideologic care trebuie luat in seama.

Inainte de 1989, eforturile criticii erau directionate catre apararea criteriului estetic si axiologic, judecarea productiei literare prin aceasta grila aparata si ilustrata de toti reprezentantii autorizati ai disciplinei: de la Titu Maiorescu la Eugen Lovinescu, Garabet Ibraileanu, George Calinescu, Vladimir Streinu, Serban Cioculescu, Perpessicius (criticii interbelici), si de la acestia la exponentii generatiei `60: Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Matei Calinescu. Autonomia esteticului este, in prezent, un instrument critic castigat.

Dintre speciile criticii literare,cronica literara si recenzia sunt cele mai apropiate de fenomenul actualitatii,reflectandu-l intr-o rubrica de ziar sau de revista literara.Acestea orienteaza publicul,prin verdicte axiologice rapide si ferme,in urma unei argumentatii convingatoare.Critica de prima instanta este foarte bine reprezentata de la E.Lovinescu,P. Constantinescu si Perpessicius si pana la E.Simion, N.Manolescu, G.Dimisianu, M.Iorgulescu ,M.Papahagi, L.Ulici.Astfel Ovid S.Crohmalniceanu a reunit unele articole ale sale in Painea Noastra cea de toate zilele (1981) si Al doilea suflu (1989) , E. Simion  si-a grupat tematic cronicile si recenziile in Fragmente critice, I-IV(19998-2000) ,iar N.Manolescu si-a strans cronicile vechi si noi in Literatura romana postbelica I-III (2001).

Studiul critic adanceste observatia si analiza,avand un subiect bine delimitat,tratat meticulos, intr-un stil riguros,argumentativ.Teza de doctorat a lui E. Simion,E. Lovinescu,scepticul mantuit I-II (1971) ,ramane o exegeza model pana astazi.Studii la fel de pertinente scrie acelasi critic in 2005:Mircea Eliade. Nodurile si semnele prozei,respectiv in 2006:Tanarul Eugen Ionescu.Tot E. Simion scrie microstudii pentru fiecare dintre cei 79 de scriitori romani inclusi in seria Opere fundamentale(1998-2007).

Studiul critic se imbina adesea cu cu acela tematic.Zoe Dumitrescu-Busulenga, Eminescu si romantismul german (1986),N. Manolescu,Poetii romantici(1999), Dan-Horia Mazilu,Dimitrie Cantemir.Un print al literelor (2001).

Criticul care scrie un studiu pe marginea unei teme si isi propune s-o abordeze exhaustiv ajunge la monografie.

Eseul critic are o libertate mai mare,prin caracterul preponderent reflexiv si prin modalitatea asociativ-impresionista a scrierii.Nesistematic,digresiv,personalizat in expresie ,eseul se afla la interferenta literaturii cu celelalte arte,dar si cu filosofia.

Remercabile eseuri au scris:Al. Paleologu,Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu(1978), E. Simion,Dimineata poetilor.Eseuri despre inceputul poeziei romane (1980),Intoarcerea autorului.Eseuri despre relatia autor-opera(1981), Moartea lui Mercutio(1993),N. Manolescu, Teme I-VIII (1971-2000),Arca lui Noe.Eseuri despre romanul romanesc,I-III (1980-1983),G. Dimisianu,Lecturi libere(1983),Subiecte(1987), M. Iorgulescu, Spre un alt Panait Istrati(1986),Eseu despre lumea lui Caragiale (1988).

Extinderea studiului pana la a acoperi un segment din evolutia literaturii sau intreaga Istoria aceasta evolutie este conditia sine qua non a scrierii unei panorame critice ( de tipul celei a lui Ovid S. Crohmaliceanu despre Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, I-III, 1967-1975, sau a lui E. Simion despre aproape 200 de Scriitori romani de azi, I-IV, 1974-1989) , respectiv  a unei istorii literare. Aceasta din urma este imposibil de scris fara un suflu al totalitatii si un efort extraordinar. De aceea, exemplele sunt rare: Al. Parvu, Istoria literaturii romane de la inceput pana azi (1981), Dumitru Micu, Istoria literaturii romane si Literatura romana in secolul al XX-lea(ambele in 2000), L. Ulici, Literatura romana contemporana(1995).

Teoria literara este ilustrata prin lucrari conceptuale si relflexive : N.Balota, Arte poetice ale secolului XX(1977), L.Raicu, Reflectii asupra actului creator(1979), E.Papu, Existenta romantica(1979), Apollo sau antologia clasicismului(1985), E.Simion, Sfidarea retoricii (1985), Matei Calinescu, Cinci fete ale modernitatii(1995), A.Marino, Biografia ideii de cultura ,I-IV (1991-2000).

Dictionarul este cel mai apropiat de limbajul si metodele stiintifice, analizand in ordine alfabetica nu numar mare de scriitori(Adrian Marino, Dictionar de idei literare I,1973,1977, Dictionarul scriitorilor romani, coordonat de Mircea Zaciu,Marian Papaghi si Aurel Sasu 1995-2002, Dictionarul general al limbii romane, I-IV (A-R), sub egida Academiei Romane,2004-2006), de termeni literari(Dictionarul coordonat de Al. Sandulescu in 1976) sau chiar de personaje din creatia unui autor important (Dictionarul personajelor lui Dostoievski, I-II , 1983, 1995, si Dictionarul personajelor lui Creanga, 1999, scrise de Valeriu Cristea).