LEGENDA

         A fost o data ca niciodata un padurar sarac care traia impreuna cu fiica sa, pe care o chema Dambovita, intr-o
padure mare si adanca. Fata stia toate secretele padurii, toate potecile, toate cararile, toate vietuitoarele care traiau
ascunse in iarba si in tufisuri.
         Intr-o zi, un print dintr-o imparatie indepartata s-a ratacit prin padure. Intalnind-o pe Dambovita, i-a cerut sa-l ajute sa-si regaseasca drumul. Ea a fost buna si i l-a aratat. Printul, vazand frumusetea si gingasia ei, a cerut-o de nevasta. Dambovita i-a spus insa ca-i fagaduise deja mana lui Bucur, cioban din vecinatatea padurii. In semn de multumire, printul - care nu era nimeni altul decat Printul Muntilor - i-a oferit atunci fetei un cutitas si o sfarleaza de lemn. Daca invartea sfarleaza, i se indeplinea orice dorinta.

         Dupa intalnirea cu printul, fata s-a dus cu cutitasul si cu sfarleaza si i le-a aratat logodnicului ei, Bucur. Dorind sa-i dovedeasca ce mult il iubeste si ca i-a fost fidela, ea a infipt cutitul intr-o stanca. Din locul unde a lovit, a tasnit un izvor de apa buna, curata si clara ca lacrima fetei. Dambovita a botezat acest izvor cu numele ei si, impreuna cu iubitul sau, au format un satuc la marginea padurii pe malul izvorului. Bucur a dat asezarii numele lui. Si asa, satucul, devenit astazi metropola, se numeste Bucuresti, iar apa care-l strabate : Dambovita.
         Mai spune legenda ca indragostitii s-au casatorit, au avut copii vrednici si au trait ani multi si fericiti. Daca n-or fi murit intre timp, or mai fi traind si astazi

         Geneza Bucurestiului ramane inca invaluita in mister. Localizata in spatiu - se afla la 60 km departare de Dunare, 125 km de Carpati si 260 km de Marea Neagra - dar pierduta in timp, intemeierea orasului Bucuresti cat si sonoritatea numelui sau sunt legate de legenda lui Bucur, pastor de oi, care ar fi pus bazele unui sat pe malul Dambovitei.
         In trecut se numea Cetatea Dambovitei, numele actual de Bucuresti este pentru prima data amintit intr-un document semnat la 20 septembrie 1459 de domnitorul Vlad Tepes care si-a stabilit aici a doua resedinta dupa cea de la Targoviste. In 1859 devine capitala Principatelor Unite Romane, ca mai apoi in 1862 Bucuresti sa devina capitala Romaniei.
        In limba veche a dacilor,' bucur ' inseamna cioban, trecator, calator spre locul de iernat cu turma. 'Bucura' reprezenta locul de intalnire a ciobanilor; si ce loc mai prielnic decat Campia Munteniei ar putea exista pentru o astfel de reuniune a turmelor. Inca din vremea dacilor acest spatiu mioritic - 'Bucura'- brazdat de ape, bogat in pasuni si paduri, cu o clima blanda se bucura de popularitate in randul oierilor. Acestea fiind spuse, legenda cobanului Bucur nu poate fi considerata intamplatoare, prezenta lui in acest spatiu fiind pe deplin justificata.

Undeva in apropierea Pietei Unirii, pe malul Dambovitei la o aruncatura de bat de Curtea Veche sta ascunsa, intre doua cladiri moderne, o bisericuta. Este vorba, nici mai mult nici mai putin, de Biserica lui Bucur Ciobanul.

Observata din strada te obliga sa ridici privirea catre cer si asta pentru ca nu este ca toate celelalte. In primul rand prin simplul fapt ca nu este construita la nivelul celorlalte cladiri din zona, ci este situata pe o colina. Ca sa ajungi la ea esti nevoit sa urci trepte inalte de piatra dupa ce ai trecut de o poarta ingusta deasupra careia troneaza o placa aurie pe care sta scris astfel: Construita la inceput din lemn, dupa traditie, de Ciobanul Bucur, a fost apoi zidita din caramida de Mircea cel Batran, in anul 1416. Biserica Bucur este prima biserica a Bucurestilor, inainte chiar ca acest oras sa devina capitala tarii.a€¯

Sus, vei gasi o bisericuta ce te uimeste prin simplitatea si cuminteniaa€¯ formelor arhitecturale. Un pridvor de lemn cu buchete de muscate iti aminteste de un decor rustic, neobisnuit pentru manastirile sau bisericile din Bucuresti. Peretii albi sunt impodobiti de icoane vechi pe sticla sau lemn. Este o marturie a vremurilor in care a fost construita, cand omul de rand pretuia simplitatea locului in care se regasea alaturi de Dumnezeu.

Bisericuta, al carei hram este Sf. Anastasie si Chiril, pastreaza in ea legenda Ciobanului Bucur care potrivit legendelor ar fi intemeietorul Bucurestilor.

Povestea spune ca prin aceste locuri, pe malul Dambovitei, a poposit intr-o zi un cioban pe nume Bucur impreuna cu oile sale. Aici si-a facut o stana care in scurt timp s-a umplut si de ajutoare trebuincioase in orice gospodarie. Ca orice loc plin de oameni harnici care isi faceau toate cele necesare, acesta era pradat frecvent de hoti. Asta pana intr-o zi in care chiar fiica lui Bucur a fost furata. Dupa lupte grele, fata este adusa acasa, iar eroul nostru se hotaraste sa construiasca stalpi inalti care sa protejeze locul, asa, precum o cetate. Mai tarziu a construit si o biserica pentru ca oamenii de aici sa aiba unde se ruga. Astfel stau inceputurile acestui oras

In cautarile mele ulterioare am gasit ca in dovezile istorice, acest lacas, care desi e legat de numele lui Bucur, a fost zidit in secolul al XVII. Prin traditia orala, dar si asa cum spune placuta de la intrare, biserica a fost construita de catre Mircea cel Batran in anul 1416. Mai apoi ea apare consemnata in hartile orasului Bucuresti din 1844 iar in anul 1896 a fost renovata. Ea se afla in spatele Manastirii Radu Voda si conform istoricilor ea a fost totusi construita ca o mica bisericuta pentru cimitirul acesteia, asa cum se obisnuia in acele vremuri. O controversata istorie pentru un lacas atat de mic si totusi inedit.

Dincolo de aceste date si legende, pitorescul si linistea care te intampina aici te invita la rugaciune si meditatie. Poposeste cateva minute in aceasta zona si cu siguranta vei pleca acasa macar cu gandul ca ai mai aflat ceva despre locurile ascunse, dar pline de farmec ale Bucurestiului!

Cetatea lui Bucur nu mai este ce-a fost si cu toate acestea mai exista cladiri care au supravietuit trecerii secolelor, cu tot cu razboaie mondiale si cutremure. Nu cred ca ar trebui sa mire pe nimeni ca o buna parte din cele mai vechi cladiri din Bucuresti reprezinta sunt lacase de cult. Nu au bulina rosie, dar au o bila alba de la Divinitate.

Biserica Sfantul Anton  (Curtea Veche din Bucuresti) a fost zidita in secolul XVI de catre voievodul Mircea Ciobanu pe zidurile fostei biserici, inaltata initial de Mircea cel Batran, care a intemeiat si prima Curte Domneasca in Cetatea Dambovita ( Bucuresti in anii 1398- 1401).

Biserica asa cum o cunoastem astazi este rezultatul unei serii de transformari, cea mai de seama fiind cea facuta de Stefan Cantacuzino in 1715 cand i s-a adaugat Portalul de la intrare si peretele despartitor al femeilor de barbati. Constantin Mavrocordat a marit biserica in secolul XVIII iar in 1852 s-a adaugat al doilea hram.



Curtea Veche reprezinta urmele unui important centru politic si administrativ al Tarii Romanesti, cele mai semnificative constructii medievale (sec. XV - XVIII) din cuprinsul municipiului de astazi. Cetatea a fost ridicata in timpul domniei lui Vlad Tepes, iar astazi serveste drept muzeu in aer liber.

Spitalul Coltea , primul spital ridicat de spatarul Mihai Cantacuzino, in 1704. Actuala cladire a fost construita in 1888 si reprezinta una dintre reusitele arhitectonice bucurestene de la sfarsitul sec. XIX.



Casa Melik (1760) este cea mai veche cladire civila din Bucuresti, pastrata in forma ei originala, care din 1820 a apartinut familiei Melik. In prezent adaposteste Muzeul „Th. Pallady“.
Sursa

Hanul lui Manuc construit de marele negustor armean Manuc-bei in primul deceniu al sec. XIX. Hanul a functionat pentru o perioada la mijlocul secolului XIX ca hotel, fiind numit Hotel Dacia. Aici se tineau marile baluri mondene ale Capitalei. Ultima data a fost restaurat la inceputul anilor '90.



Biserica Kretzulescu - un monument care sintetizeaza prin arhitectura sa arta epocii lui Brancoveanu. A fost construita intre 1720-1722, prin eforturile cancelarului Iordache Kretzulescu si ale sotiei sale, Safta (una din ficele lui Constantin Brancoveanu). Picturile zidurilor interioare au fost realizare (1859-1860) de catre Gheorghe Tattarescu - un binecunoscut pictor roman.

Biserica Sf. Atanasie - a functionat ca paraclis al Manastirii Radu Voda: Se spune ca ar fi fost ridicata de Ciobanul Bucur, intemeietorul de legenda al Bucurestilor. Este consemnata ca Biserica Bucur intr-o harta din 1844 - 1846. O alta legenda spune ca ar fi fost zidita de Mircea Cel Batran in 1416, dar cele mai multe dovezi istorice indica faptul ca lacasul ar fi fost construit in secolul XVII si refacut la inceputul secolului XVIII.

Biserica Mantuleasa - A fost zidita in anul 1732 de o bogatasa Maria, sora lui Mantu Cupetul, negustor cu multa dare de mana si de fiica lui Stanca. Biserica este zidita in stil arhitectural brancovenesc in forma de cruce, cu altar, naos si pronaos, si un pridvor sprijinit pe patru stalpi cilindrici de zid. A fost restaurata intre 1926 si 1930.

Complexul Patriarhiei, constructie de mari dimensiuni, ridicata intre 1656-1658, de domnul Constantin Serban Basarab si terminata in timpul lui Radu Leon (1664-1669), cand a devenit sediul Mitropoliei.

Biserica Marcuta - a fost zidita intre 1586 si 1587, ce prezinta interesante detalii de structura si decoratie si pastreaza in interior cateva fragmente de picturi din sec. XVI. Si-a luat numele de la Visana, fiica armasarului Marcu, care la 100 de ani de la ridicarea lacasului l-a reparat si chivernisit.



Biserica Coltea - a fost ridicata de spatarul Cantacuzino intre 1701 si 1702, cu ornamentatie bogata specifica stilului brancovenesc, frescele fiind opera pictorului Gh. Tattarescu.

Biserica „Dintr-o zi“ - un monument istoric si de arhitectura din 1702. A fost ridicata cu ajutorul doamnei Marica, (sotia lui Constantin Brancoveanu). A fost distrusa partial intr-un incendiu in anul 1825 dar a fost reconstruita in 1827.

Cladiri disparute:
- Biserica Manastirii Cotroceni (1681) a fost demolata in 1984.
- Complexul Monumental Vacaresti (1716), cea mai valoroasa realizare arhitecturala din sud-estul Europei secolului al XVIII-lea, a fost demolata in anii ’80.
- Biserica si Spitalul Pantelimon (1735-1750), daramate in 1985
- Teatrul National (1852), construit dupa planurile unui arhitect vienez, a fost bombardat in 1944.

Postat de mihaela in D'ale Bucurestilor |22 Noiembrie 2006 5 comentarii

Palatul voievodal 'Curtea Veche', pe langa zidurile caruia a curs 'o Dunare de istorie', conserva franturi ale traditiilor vechi dintr-un trecut aproape imposibil de determinat. In jurul sau s-a dezvoltat Bucurestiul secolului al XVI-lea, oras al contrastelor, deopotriva nucleu fastuos, cu impozante cladiri domnesti dar si promiscuu, cu uliti stramte care adaposteau casele mahalalelor din paianta si chirpici. Dezgropata din cimitirul trecutului, cetatea isi reclama dreptul la glorie amintindu-ne de un atat de simplu adevar: 'Daca zidurile ar avea grai, ne-ar povesti'

Bucurestiul de sub noi (Sursa foto)

In istoria cetatii lui Bucur, 'Curtea veche' - ansamblul de constructii care odinioara forma resedinta voievozilor Tarii Romanesti - este o realitate si o legenda. Palatul voievodal este cel mai vechi monument istoric din Bucuresti care timp de peste doua secole a fost resedinta domnitorilor munteni. Istoria cetatii incepe in vremea lui Mircea cel Batran.

Muzeograful Constantin Gabriel, de la muzeul 'Curtea veche', ne-a ajutat sa descifram istoria locului:

'In cea de-a doua jumatate a secolului al XIV-lea, pentru a face fata invaziei antiotomane de la sud de Dunare, era nevoie de un punct de intarire in campia Dunarii. Mircea cel Batran a ridicat o fortificatie militara a carei suprafata era de 160 de metri patrati. Cetatuia era construita din caramida si intarita la colturi cu blocuri de piatra. Dupa moartea lui Mircea cel Batran cetatea intra intr-un proces de decadere intrucat exista deja Curtea Domneasca de la Targoviste. Fortificatia este neglijata in timpul domnitorilor ce ii succed lui Mircea cel Batran, pana in momentul in care pe tronul Tarii Romanesti urca Vlad Tepes'

'De veacuri, parasite pe-ascunsele coline/Zac curti pustii . Acolo tacerea stapaneste /
Si-n verde manta, muschiul cuprinde si-nveleste/Surpata zidarie si frantele tulpine'; (Mateiu I. Caragiale 'Curtile Vechi')

Vremea asezarii 'Castelului', cum i se spunea palatului domnesc, pe malul stang al Dambovitei e semnalata, in analele Bucurestiului, cu cinci veacuri in urma. Vlad Voda Tepes a construit in 'Castro fluvii Dombovicha', o curte domneasca a carei suprafata era de 918 metri patrati. Era protejata de ziduri din piatra de rau si bolovani prinsi in mortar. 'Domnitorul avea nevoie de un punct de intarire si atunci isi centreaza atentia asupra locului unde predecesorul sau a ridicat fortificatia.

'Practic, din vechea fortificatie a lui Mircea cel Batran ramasesera numai ruine. Vlad Tepes ridica, in anul 1458, o cetate noua, de data aceasta foarte solida. De la urcarea sa pe tron, Bucurestiul devine cea de-a doua capitala a Tarii Romanesti, dupa cea de la Targoviste', specifica istoricul.

Sursa foto

Bucurestiul, numit in vechime Cetatea Dambovitei, este pomenit pentru intaia oara intr-un hrisov oficial in actul semnat la 20 septembrie 1459 de catre domnitorul Vlad Tepes. Acest document este considerat actul de nastere al orasului. Succesorul lui Vlad Tepes la tron este fratele sau, Radu cel Frumos, primul domnitor care a locuit constant la Curte.
'Departe de a urma traditia fratelui sau, scopul lui Radu cel Frumos era acela de a fi aproape de otomani. Acesta l-a uzurpat la tron pe Tepes, fiind de cealalta parte a baricadei, adica un sustinator al turcilor', explica muzeograful.

Eseu: Ganglionii nervosi - ganglionul spinal la pisica Referat: Formarea si dezvoltarea oaselor - osificarea intramembranoasa si intracartilaginoasa

Petru cel Bun care ii succede la domnie incearca sa desavarseasca constructia. Bogatia forestiera din jur, lipsa pietrei din preajma si vitregia vremurilor- otomanii nu ingaduiau fortificatii prea solide,  au limitat perimetrul sau care era restrans, imprejmuit doar de o palisada din lemn; edificiul era construit, mentioneza insemnarile vremii 'din schelet de lemn cu barne tencuite si amestec de pamant cu iarba'. Cu timpul, zidurilor li s-au adaugat intarituri din piatra, dupa cum s-a constat in urma sapaturilor arheologice de la inceputul deceniului sase al secolului trecut.

Cel mai vechi martor al trecutului

Urmeaza o perioada in care palatul voievodal sta sub semnul unei zodii nefaste. Ingropata in moloz si uitare, Curtea incepe sa-si piarda faima. Nu i se mai acorda importanta pana in vremea lui Mircea Ciobanul, la jumatatea secolului al XVI-lea. Daca in prima jumatate a veacului, voievozii Tarii Romanesti 'sedeau' vremelnic la Curtea Domneasca, Mircea Ciobanul (1545-1554) va permanentiza scaunul domnesc pe acest loc de nastere al Bucurestiului, azi zona Lipscani-Curtea Veche. Acesta reconstruieste total Curtea Domneasca folosind tot ce era utilizabil din vechile constructii existente pana la aceea data. In vremea lui Tepes, cetatea avea forma dreptunghiulara iar in interior exista o curte. Mircea Ciobanul renunta la aceasta si mareste suprafata Palatului Domnesc. Darama cetatea ridicata de Tepes si inalta un alt edificiu.

Mircea Ciobanul este ctitorul bisericii 'Curtea Veche', considerata cea mai veche biserica din Bucuresti. Lacasul, fosta capela a palatului, poarta hramul 'Buna-vestire' dar este cunoscuta si ca biserica 'Sf. Anton', nume provenit de la o bisericuta aflata in vecinatate. Singurul indiciu care aminteste de capela disparuta este o cruce aflata in fata Hanului lui Manuc.

Biserica 'Curtea Veche' unde candva erau incoronati voievozii

Decorul simplu, format dintr-o alternare de zone orizontale de tencuiala si fasii de caramida e caracteristic primei jumatati a veacului al XVI-lea. Prin introducerea sirului de ocnite aflat sub cornisa si prin intrebuintarea la zidaria soclului a caramizilor profilate, edificiul marcheaza o evolutie in arhitectura comparativ cu constructiile anterioare. Fatadele sale din piatra si caramida infatiseaza primul decor cu elemente specifice muntenesti sortit sa aiba un mare rasunet in arhitectura vremii, infuentand modul de constructie al lacaselor de cult ce se vor inalta dupa aceasta epoca.

Intrebuintarea in stil decorativ a contrafortului si ideea de a sublinia partea superioara a bisericii cu o friza de ocnite, sunt procedee imprumutate din arhitectura Moldovei de unde venise la Curte insasi vestita doamna Chiajna, fiica lui Petru Rares.

Sub lespezi de piatra, Curtea veche ne-a pastrat istoria

Incendiat  in anul 1595 de Sinan Pasa, palatul a fost refacut pe rand de toti domnitorii care l-au locuit, din amurg de secol XVI si pana la 1714: Matei Basarab, Grigore Ghica, Gheorghe Duca, Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu. Gazda noastra ne conduce in labirintul istoriei, pe firul marturiilor inedite. Este de mentionat opera de reconsolidare a lui Matei Basarab care darama si rezideste palatul. Exista in acest sens o martuire a lui Paul din Alep unul din insotitorii patriarhului Macarie care a vizitat Bucurestii in 1556. 'Acest edificiu este uimitor de elegant, cu un aspect mult mai incantator si mai vesel decat curtea din Targoviste'.

Vechea curte veche (Sursa foto)

Pierre Lescalopier, in jurnalul sau de calatorie ('Voyage de Venice a Constantinopole, l'an 1574') vorbeste de o arhitectura neobisnuita in comparatie cu cea din apusul Europei: 'Fortificatiile erau facute din trunchiuri mari de copaci infipti in pamint si legati laolata cu grinzi curmezise. Palatul domnitorului era construit din 'despartituri de dulgherie umpluta cu valatuci de noroi si iarba hacuita (taiata) dar foarte bine pazit si intarit ca un oras.

Despre sala tronului 'tapetata cu reliefuri de jur impejur, de circa trei picioare inaltime' calatorul ne spune ca imprumuta modelul caravan-seraiurilor din Turcia.'In capatul salii domnul statea pe tronul a carui estrada era mult mai ridicata decat restul dusumelei. Nimanui in afara pajului nu-i era permis sa stea acolo”. Referindu-se probabil  la  garda voievodului nota ca 'in sala se aflau si oameni inarmati cu secui ori baltage iar pe cele patru laturi ale palatului existau 200 de odai in care stateau dorobantii si ienicerii, insarcinati sa pazeasca palatul'.

Bucurestiul de secol XVII

Sursa foto

Incepand cu cea de-a doua jumatate a secolului al XVII-lea, Curtea domneasca intra intr-un proces de degradare datorat incendiilor si invaziilor otomane. Reparatii sunt facute insa nu in masura in care palatul a fost daramat si devastat. Rivalizand cu palatele domnesti din vestul Europei, 'Curtea veche' ajunge la apogeu in epoca brancoveneasca cand Bucurestii devin singura capitala a Tarii Romanesti (1662). Constantin Brancoveanu a rezidit complet palatul si i-a adaugat noi constructii. Domnitorul a acordat o atentie deosebita gradinii, care se intindea in partea de sud pana la Dambovita.

Calatorul italian Anton Maria del Chiaro consemna: 'Dinspre fatada principala se vede gradina. In forma patrata este desenata dupa bunul gust italian. In mijlocul florilor asezate in straturi, domnitorul Constantin Brincovenu si-a cladit o loggia pentru a prinzi acolo incadrat de stalpii si portalurile sculptate in piatra'

Un tezaur arhitectural unic se pastreaza in muzeu infatisandu-ne vestigii istorice ce coincid cu varsta Bucurestilor

Interioarele palatului sunt descrise de calatorii straini: 'Palatul cat si constructiile inconjuratorare, s-au lucrat din caramida, piatra si marmura. In interior, peretii erau impodobiti cu fresce, iar spre exterior erau acoperiti cu un strat de tencuilala alba. Perdele de matase si covoare orientale impodobeau salile si culoarele. Candelabre aduse din occident asigurau lumina Palatului. Latura de sud, cea orientata spre Dambovita, era strajuita de doua foisoare legate printr-o loggia, impodobita cu coloane si capiteluri realizate in stil brancovenesc.

In vremea lui Brancovenu, curtea domneasca cuprindea palatul propriu-zis care avea parter si etaj, cu urmatoarele sali - spataria mare si cea mica, numita 'cu stele' deoarece avea zugavite stele pe pereti, sala tronului, divanul cel mare si cel mic, iatacul domnului, cele doua camere ale doamnei, baia, un paraclis, incaperile cuconilor, adica ale fiilor Domnului. Complexul includea si biserica 'Buna -Vestire', camerele slujitorilor curtii, foisorul din gradina, grajdurile situate pe locul unde se afla azi 'Hanul lui Manuc' si un turn de la poarta numit 'La nemti'. Caile de acces in teritoriul curtii domnesti erau doua: 'o poarta' era situata spre Calea Rahovei care trecea peste Dambovita traversand un pod de lemn iar cea de-a doua intrare era situata pe locul unde incepe azi Calea Mosilor'.

Pentru ca in zona de nord–est era pepiniera negustorilor dar si pravaliile si atelierele mestesugarilor, conglomerat pitoresc marturisind despre un autentic vad comercial, domnitorii nu si-au putut extinde teritoriul decat spre miazazi. Acoperind o suprafata de 25.000 de metri patrati, perimetrul curtii domnesti se intindea spre sud pana la Dambovita, la est pana la Turnul Baratiei, la nord pana la strada Gabroveni, iar la vest pana la intersectia strazilor Smardan cu Selari.

Nucleul in jurul caruia creste orasul

Maretia epocii brancovenesti va fi ca un cantec de lebada : amurgul ii este mult prea aproape. Dupa moartea lui Brancoveanu, tronul Tarii Romanesti revine domnitorilor fanarioti. Palatul  intra intr-un proces ireversiv de degradare pentru ca acestia erau interesati sa-si recupereze banii pe care ii plateau in momentul in care ocupau tronul Tarii Romanesti. Si astfel, istoria nu mai era in centrul atentiei.

Sursa foto

Domnitorul Alexandru Ipsilanti hotaraste ridicarea unei alte resedinte domnesti situata pe Dealul Spirii care va purta numele de 'Curtea noua'. Decizia sa il va fi inspirat pe Nicolae Iorga sa il numeasca pe Ipsilanti 'un om de oaste, nu de carte'. De atunci, in opozitie cu noul palat, acest loc unde s-a scris istoria, devine 'Curtea Veche'. Noua curte domnesca nu avea nici fastul nici reprezentarea vechiului edificiu, dat fiind, ca o asemenea constructie presupunea multe fonduri de care domnitorul nu dispunea. Banii care trebuiau investiti in refacerea palatului erau mult mai multi decat suma necesara ridicarii unei noi cetati. Din acel moment, vechea resedinta domneasca nu mai este locuita si cade prada  jafului si devastarii. Peste acest loc isi vor aseza casele saracii si nevoiasii, cu alte cuvinte, craii de curte veche.

In 1798 se sfarseste istoria 'Curtii vechi' si incepe istoria cladirilor care se afla imprejurul curtii domnesti. Succesorul lui Ipsilanti, domnitorul fanariot Constantin Hangherli a scos la licitatie teritoriul curtii domnesti pentru ca avea nevoie de bani.
Singura cladire din acele vremuri care nu a fost inghitita de timp se afla azi pe strada Smardan; o inscriptie prafuita atrage atentia trecatorului: 'Hotelul Concordia, locul unde a fost ales domnitor Alexandru Ioan Cuza'. Toate celelalte constructii au fost ridicate ulterior.

'Curtea veche'  constituie nucleul in jurul caruia s-a dezvoltat orasul. Aici s-au asezat negustorii si mestesugarii iar in jurul lor, ceilalti oraseni. 'De aici s-a dezvoltat Bucurestiul. Practic, aici e kilometrul zero al Bucurestilor, si nu la universitate, cum gresit este considerat”, afirma muzeograful. In jurul cetatii sau strans negustori si mestesugari care, dupa specificul ocupatiilor sau dupa orasele de unde aduceau marfurile, de pilda Lipsca (Leipzig, Germania), vor da numele ulitelor din centrul Bucurestiului.

Multa vreme nu s-a stiut care a fost vechea cetate din Bucuresti pentru ca si perimetrul azi existent, a fost inglobat in constructii care se intindeau inclusiv pe locul unde exista muzeul. La inceputul secolului  XX se stia de existenta unei cetati in Bucuresti, o resedinta domneasca dar nu se putea identifica. Se avansau diferite ipoteze, o varianta era la Biserica „Mihai Voda”, o alta asezamantul 'Radu Voda'. Confuzia s-a mentinut pana in anii 50 cand au inceput sapaturile arheologice, pe strada Soarelui, situata in vecinatate.
In  urma sapaturilor arheologice incepute in anul 1953 si reluate in anii 73 s-au descoperit numeroase vestigii, fragmente de ziduri de caramida si de piatra, subsolurile palatului, fragmente de coloane.

Sursa foto

In deceniul opt este lansata ideea restaurarii centrului istoric al Capitalei, din zona Curte Veche - Lipscani, cea mai compacta si mai intinsa structura veche a orasului. Cercetarile arheologice din zona vestigiilor aveau un scop precis, acela de a reda circuitului turistic Palatul Voievodal. In aceste zone s-au format santiere arheologice; s-au comandat proiecte si s-au intocmit machete ce imaginau centrul istoric al Bucurestilor. Precedate de studii de fezabilitate, proiectele arhitectilor urmareau pe etape, consolidarea, restaurarea, conservarea vestigiilor istorice.

Lucrarile - imprejmuirea monumentului si refacerea pavajelor din curtea interioara - sunt intrerupte. Imprejurari nefavorabile duc la stagnarea proiectului, realizat in proportie de numai 10%. Traseul descoperirilor arheologice a fost urmatorul: 'Primele ziduri care au iesit la iveala au fost cele din vremea lui Mircea cel Batran. Ulterior s-a descoperit si fundatia cetatii lui Vlad Tepes. Au fost demolate cladirile existente si s-au scos la iveala zidurile vechii curti domnesti care se pastreaza si azi. Dupa anii 90 nu s-a mai lucrat deloc la curtea domneasca datorita, pe de o parte, faptului ca mare parte a cercetarilor arhelogice a fost incheiata deci era important de descoperit, s-a descoperit, iar pe de alta parte nu au mai existat fonduri'.

Ruinele imobile, cu aerul lor senioral, ascund o lume disparuta.

Sursa foto

Sapaturile arheologice au scos la iveala „casa de apa“ sau 'visteria apelor', un rezervor in care se vad, in partea superioara, orificiile prin care urca pe olane, apa de izvor. Instalatia se pare ca dateza de pe vremea lui Matei Basarab. De asemenea, au fost descoperite resturile pivnitelor care au apartinut palatului; acestea aveau o lungime de 32 de metri si o latime de 11 metri. Erau despartite in doua nave printr-un sir de stalpi cruciformi si acoperite cu doua bolti semicilindrice. In anii 72 au fost restaurate si completate.

Singura mentiune a unui calator strain care a vazut un tablou-portret in palatul domnesc apartine lui M. Stryjkowski, diplomat polonez, care a fost oaspete al domnitorului Alexandru-Voda. Acesta consemna ca in iatacul voievodal se afla portretul lui Stefan cel Mare. Versiunea e plauzibila  pentru ca voievodul Moldovei era strabunul dupa mama, al domnitorului Alexandru Voda. Enigma referitoare la cine l-a pictat si care i-a fost soarta, ramane insa inchisa intre zidurile palatului.

In acest perimetru istoric s-a  descoperit colectia din anul 1849 a ziarului 'Vestitorul Romanesc' si masa de sufragerie care a apartinut lui C.A.Rosetti. Piesele se afla azi in colectia Muzeului de Istorie. Muzeul 'Curtea Veche' a fost deschis in anul 1972. Au fost redate circuitului turistic subsolurile palatului pastrate in forma si structura pe care o aveau in epoca domnitorului Mircea Ciobanul. Dupa cum spune dl. Constantin Gabriel, operatiunea a fost extrem de laborioasa, intrucat peste aceste relicve istorice s-au suprapus o serie de constructii. Printre vestigiile ramase din timpurile de glorie ale Curtii domnesti si pastrate la muzeu, se afla, la etaj, zidurile paraclisului 'Sf. Ioan Botezatorul', o parte din sala tronului si o parte din baia curtii domnesti.

'La implinirea a 544 de ani de la atestarea Bucurestiului, la muzeu a fost inaugurat bustul lui Vlad Tepes. Statuia a fost terminata in anul 1976 in ideea de a fi adusa la 'Curtea veche' pentru ca aici a fost resedinta voievodului. A urmat cutremurul din 77 si s-a renuntat la ideea de a fi amplasat aici', completeaza istoricul.

'Este destul de trist ca majoritatea vizitatorilor interesati de trecutul istoric sunt delegatii de ambasadori si turisti straini, care pe de o parte, vin sa faca turul centrului istoric, iar pe de alta parte, atrasi de mitul lui Tepes vin sa vada unde a locuit contele Dracula. Nici noi nu putem sa le spunem adevarul, trebuie facut un mic compromis. Ei vin entuziasmati, se duc acasa, spun mai departe, asadar e si interesul nostru, sa pastram mitul. Asta nu inseamna ca le spuneam ca aici au fost trasi in teapa prizonierii de razboi si raufacatorii'.

Sursa foto

Mai pot Bucurestii pastra memoria trecutului ?

Muzeul a gazduit si o expozitie de baza, tematica, in care erau prezentate vestigii descoperite in acest loc. 'Din pacate, nici aceasta nu mai exista deoarece, umiditatea si temperatura sunt foarte ridicate, zidurile nu mai permit expunerea obiectelor in bune conditii mai ales in anotimpul rece. Cand ploua, de pilda, avem probleme cu infiltratiile de apa in muzeu; de aceea, organizam numai expozitii temporare, pe timp de vara”.

Soarta celui mai vechi monument istoric al orasului este reperabila in spatiul unor 'traditii si formalitati' de care autoritatile romane nu ar trebui sa fie prea 'mandre'. Un argument in plus, de la interlocutorul nostru: 'Am crezut ca numai pe vremea lui Ceausescu s-a daramat de-a valma si s-au neglijat monumentele culturale. Dar vad ca, pe undeva, e o traditie la noi sa tratam cu superficialitate valorile istorice. Este pacat ca nu s-au pastrat aceste vestigii, macar jumatate din suprafata de 25.000 de metrii patrati cat masura odata perimetrul voievodal. Imaginati-va cum ar fi aratat aceasta zona din centrul orasului'.

O parte din sala tronului, camerele domnitorului se puteau pastra dar asta dovedeste lipsa noastra de interes, pe o perioada lunga de timp. Ne-am gandit sa facem anumite proiecte culturale in parteneriat cu Uniunea Europeana prin care sa atragem bani din afara pentru lucrarile de conservare a muzeului. Romania, prin intermediul Ministerului Culturii si Cultelor, participa la acest fond al Uniunii Europene care are sume alocate pentru restaurari. Este greu de inteles de ce noi cotizam pentru altii, cu alte cuvinte, Romania da bani pentru acest fond dar inapoi nu se intoarce nimic

Cetatea lui Bucur

CIOBANUL Capitala de astazi a Romaniei sa fi fost infiintata de ciobanul Bucur? Legenda spune ca da. Intemeierea orasului Bucuresti face parte din acele momente din viata Romaniei pierdute in negura. Din punct de vedere istoric exista foarte putine izvoare.
CIOBANUL. Legenda spune ca demult, demult, pe cand prin luncile Dambovitei traiau putini oameni, a venit un cioban. Numele sau era Bucur. Si-a asezat stana pe langa apele Dambovitei. Avea multe oi si alte animale, dar si multe slugi. Din cand in cand viata ciobanului Bucur si a familiei sale era cutremurata de vizitele nedorite ale unor pradatori. Tatarii si alte neamuri atacau si jefuiau stana lui Bucur.
Azi asa, maine asa, pana intr-o zi cand nemernicii de jefuitori au indraznit sa o rapeasca si pe fata ciobanului. Atunci Bucur impreuna cu slugile sale au plecat sa o salveze pe fata. Dupa lupte grele care s-au dat prin smarcurile care domneau atunci prin zona, i-au ucis pe toti dusmanii si au salvat-o pe preafrumoasa fiica a lui Bucur.
Ciobanul si oamenii lui s-au intors la stana. Ca sa nu se mai intample si alta data asemenea nenorociri, ciobanul si-a imprejmuit stana cu stalpi grosi din lemn, ca pe o cetate, si asa a luat nastere cetatea lui Bucur. Iar ciobanul, pentru ca era un bun gospodar, a ridicat si o biserica, bisericuta cunoscuta astazi cu numele ''Biserica Bucur''. In timp, au venit si alti oameni si au cerut adapost in cetate, si asa a inceput istoria actualei capitale a Romaniei.

OPINII. Un oras infiintat de un cioban e o poveste draguta, dar nu este de ajuns. Au fost curiosi oamenii care au cercetat sa afle adevarul. Printre primii care si-au dat seama ca Bucurestiul are nevoie de o probare a intemeierii sale a fost locotenent-colonelul Dimitrie Papazoglu. Acesta a scris, la 1891, lucrarea ''Istoria fondarei orasului Bucuresti - capitala Regatului Roman - de la 1330 pana la 1850 - culeasa dupa mai multi scriitori vechi''. Lucrarea a fost reeditata de curand de Editura Curtea Veche. Pentru istorici, cartea lui Papazoglu este o adunatura de diverse povesti, care mai mult te induc in eroare. Macar colonelul a avut curajul sa intreprinda ceva ce nici astazi specialistii nu au reusit sa faca: o istorie a orasului Bucuresti.

INEXACTITATI. Chiar si Papazoglu se indoia de fondarea orasului de Bucur ciobanul. ''Traditiile ce se zic de Bucur ciobanul, ca el a fondat o bisericuta a Sf. Tanasie de la Radu Voda si ca dupa numele sau s-a numit orasul, sunt cu totul neexacte, fiindca toate observatiunile ce am putut face () arata ca - bisericuta - este in adevar facuta de Alexandru Voda la anul 1568, fiul lui Mircea Voda, zis Ciobanu, pe locul cimitirului, langa manastirea cladita de el intre balta si Dambovita, in marginea Bucurestilor.''
Dar greseste si cu datarea mai tarzie a bisericutei, ne spune profesor universitar doctor Marcel-Dumitru Ciuca, cel care a ingrijit aparitia ultimei editii a lucrarii lui Papazoglu.
Legenda dupa care numele orasului Bucuresti vine de la ciobanul Bucur, care ar fi construit si biserica Sf. Tanasie (Atanasie), pe care o combate D. Papazoglu, se intalneste inca de la 1761, intr-un manuscris al misionarului catolic Blasius Kleiner, dedicat Tarii Romanesti, Banatului si Transilvaniei. Pana in 1974 s-a sustinut ca legenda a aparut abia la 1820, in monografia consulului britanic William Wilkinson asupra Principatelor.
Kleiner scria ''Se spune ca acest oras isi trage numele de la un oarecare cioban sau, dupa cum spun altii, haiduc vestit, care se chema Bucur. Acesta isi pastea oile in acea campie de pe marginea raului Dambovita si poate ca pe acolo isi facea si haiduciile lui. In urma a cladit o biserica () si a inceput sa construiasca si cateva case pentru el si pentru altii''. Legenda este preluata de diversi calatori straini pentru care Bucur este cioban, haiduc, boier sau negustor bogat.
In definitiv, spune domnul profesor Marcel Ciuca, ce ne impiedica sa admitem existenta unui stramos intemeietor cu numele de Bucur, stapanul locului de pe malurile Dambovitei, unde s-a infiintat la inceput satul Bucuresti.

Constituirea si continua dezvoltare a targului Bucuresti in secolul al XV-lea nu pot fi explicate fara analiza acestui proces in cadrul general al cresterii rolului economic al Campiei Romane in acea perioada. Bucurestii, ca si Targsorul, Gherghita, Cornatelul si alte targuri feudale, se profileaza ca o asezare cu elemente de caracter urban intr-o etapa in care regiunile inconjuratoare inregistreaza o sustinuta dezvoltare economica.
Daca inceputurile secolului al XIV-lea sunt atestate pe teritoriul de azi al Bucurestilor prin descoperirea catorva obiecte arheologice la Pantelimon si lacul Tei, sfarsitul acestui secol si in special prima jumatate a veacului al XV-lea pot fi urmarite cu mai multa temeinicie atat pe baza descoperirilor arheologice, cat si a izvoarelor scrise. Cercetarile efectuate in ultimii ani pe malurile Dambovitei si Colentinei au scos la iveala numeroase dovezi asupra existentei unor asezari satesti, confirmandu-se astfel datele obtinute din documentele vremii, care mentioneaza pe teritoriul Bucurestilor de la sfarsitul secolului al XV-lea pana in 1625 un numar de 41 de sate.
Pe harta istorica a Bucurestilor au putut fi localizate pana in prezent vetrele unor astfel de asezari la Straulesti, Militari, Bragadiru, Dealul Spirii, pe malul lacului Fundeni, in apropierea Bisericii Dobroteasa, in cartierul Damaroaia s.a.

Calatorind prin cetatea lui Bucur

In pofida faptului ca istoria cetatii lui Bucur, cu monumentele impunatoare care altadata faceau fala 'micului Paris', pare a se sufoca in fata constructiilor agresive din ultimii ani, farmecul orasului de pe Dambovita refuza sa capituleze. Ranit in splendoarea stralucirii lui ce-i aducea renumele european spre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator, Bucurestiul suporta cu greu tranzitia spre falsa modernizare.
Obligat sa o accepte, din motive preponderent financiare, vizibil etalate de grupuri de interese. Sau parasit, pur si simplu, de edilii sai, prea ocupati pentru a-i lua in seama ranile. Nu este un planset, ci o stare de lucruri mai degraba stranie. Si totusi, in plin centrul orasului sau la periferie, descoperi cu nostalgie, cu revolta sau bucurie imaginile imortalizate in albumele de epoca. Pentru ca Bucurestiul de astazi, hulit de unii, desfigurat de altii si iubit de prea putini dintre aceia care ar trebui sa-l duca mai departe, se straduieste, totusi, sa existe. Si chiar reuseste, intr-o oarecare masura. Spre acest aspect incearca sa ne atraga atentia albumele cultural-turistice, aparute in ultimii ani, editate prin grija si suportul financiar al primariilor de sector. Autoarea celui mai recent dintre acestea, intitulat 'Municipiul Bucuresti, sectorul de vest-6', Emilia Enache, istoric de arta si muzeograf, o inimoasa aparatoare a valorilor de patrimoniu, s-a incumetat sa colinde bibliotecile, sa cerceteze arhivele, sa strabata strazile pentru a fotografia cladiri de patrimoniu - monumente de cult si de arhitectura civila, precum si monumente de for public - unele intacte, unele in ruina - pentru a ne stimula spiritul de protejare sau numai pe acela de pura contemplare. Sectorul de Vest (6) al Capitalei s-a lasat, treptat, redescoperit. Primarul Sectorului 6, Cristian Constantin Poteras, care a finantat acest volum, are credinta ca un ochi vigilent, mereu in alerta, poate face posibil ca 'Bucurestiul, cu amprenta sa traditionala si zestrea culturala, care au razbit timpul, sa fie puse in valoare'. Promitator.
Palatul Cotroceni, cu istoria lui, cu ctitoriile Cantacuzinilor - Biserica Manastirii Cotroceni, demolata in 1984 -, Manastirea Chiajna (din cartierul Giulesti), ridicata in 1774 de Alexandru Ipsilanti, ajunsa o ruina, Biserica Sf. Nicolae din Giulesti Sarbi, cu o vechime de peste doua secole, cladirea Muzeului Botanic, Monumentul Eroilor Genisti, realizat de sculptorul Spiridon Georgescu in 1929, statuile uitate de vreme ale Sectorului de Vest, pierdute printre perdelele de vegetatie, crescute haotic - de pilda statuile sculptate de Ion Jalea - sunt numai cateva dintre reperele cultural-turistice ale volumului amintit.
Privindu-le, fie si intr-un album, nu se poate sa nu castigi un plus de respect pentru mostenirea culturala care te invita sa n-o risipesti. Inchipuiti-va ca ne apartine, chiar daca nu suntem in stare sa pretuim, constant, acest lucru.

Biserica Bucur Ciobanul

Biserica 'Bucur Ciobanul' - 'pretioasa amintire a trecutului indepartat'

(scurt istoric al bisericii)

Desi documentele istorice nu infatiseaza cu certitudine informatii referitoare la intemeierea ei, deci fara a avea un 'act de nastere', Biserica 'Bucur Ciobanul', ale carei inceputuri se pierd in negura vremurilor legendare, ca si in cazul intemeierii Bucurestiului, a ramas a fi pastratoarea frumoasei traditii orale despre legendarul intemeietor al cetatii de pe Dambovita.

Neindoielnic este faptul ca stramosii nostri isi ridicau sfinte locasuri de inchinare atunci cand incepeau a-si intemeia asezarile. Probabil tot astfel a procedat si legendarul cioban Bucur, despre care marele istoric Nicolae Iorga spunea: 'Daca legenda ii aseaza locuinta pe dealul de la Radu-Voda, numind Biserica lui Bucur paraclisul de cimintir al calugarilor manastirii lui Alexandru Voda Mircea si a nepotului de fiu, Radu, aceasta inseamna siguranta populara, pastrata prin viu graiu, de la o generatie la alta, ca acolo e leaganul cetatii', iar un alt istoric, Ionnescu Gion, in a sa 'Istorie a Bucurescilor' a afirmat ca: 'Bucur ciobanul - povesteau unii cu emotiune - pascandu-si oile, pe colinele paduroase ale Dambovitei, a durat aici, in malul garlei, o bisericuta de lemn, ca sa-i fie siesi si mostenitorilor sai, un locas de rugaciune catre Bunul Dumnezeu'.

Tot despre ctitorirea de catre ciobanul Bucur a unei bisericute din lemn pe locul actualei biserici ne vorbeste si o inscriptie a carei autenticitate a fost pusa adesea sub semnul intrebarii, caci, potrivit chiar celui care a copiat-o, Preotul Grigorie Musceleanu, a fost ascunsa de catre un egumen grec in temelia tinzii bisericii Manastirii Radu-Voda.

Aceasta inscriptie (pisanie) glasuieste astfel: 'Io, Mircea I Basarab, Domnul Tarii Romanesti, Duce al Fagarasului si biruitor al tinutului Dobrogei de peste Dunare, la anul 6924 (1416) am zidit biserica de zid, in locul celei de lemn a lui Bucur, in padure, pe movila de langa Dambovita, cu hramul sf. Atanasie si Chiril, unde am pus oasele mortilor cazuti in tabara ce am avut cu turcii, la Giurgiu, iulie , 12.' - fapt dovedit si de descoperirea in partea dinspre rasarit a colinei a unor oseminte deasupra carora inaintasii nostri au asezat o cruce de lemn.

Distrusa, se pare de un incendiu in secolul al XVII-lea, biserica a fost probabil rezidita de catre monahii Manastirii Radu-Voda in timpul unui egumen, Atanasie (1626 si 1632-1645), pentru a fi gropnita (osuar) si capela a cimintirului manastirii, iar apoi, ruinata fiind, a fost inchisa de la inceputul secolului al XIX - lea pana la 24 iunie 1938.

In acest interval de timp a fost restaurata de mai multe ori:

- catapeteasma actuala a fost pictata in anul 1705 - fapt confirmat de o insemnare de pe icoana Sfantului Ioan Botezatorul, din sirul icoanelor imparatesti, ce mentioneaza data de 8 februarie 1705 si semnatura pictorului.

- in anul 1868, prin osardia preotului Grigorie Musceleanu, ingrijitorul bisericii de la Radu-Voda, care a si asezat in mijlocul bisericii, sub policandrul cel mare, o piatra cu forma dreptunghiulara pe care era insemnata urmatoarea inscriptie: 'Mircea Voda I anu 1402 stramuta capitala din Targoviste in Bucuresti. Biserica Bucuru inca era fondata. Mircea Voda puse oasele soldatilor cazuti in resbelul cu turcii langa biserica. Acum dupa IV seculi si jumatate, se repara din fondu Statului Romanu fara a i se schimba figura primitiva()',

- in anii 1909 si 1910 - cu sprijinul arhitectului Grigore Cerchez - s-a restaurat pridvorul (renuntandu-se la micul pridvor din lemn, ce servea si drept clopotnita), turla si bolta. Tot atunci a fost impodobita biserica prin adaugarea ancadramentelor din piatra sculptata de la usa si de la ferestre si totodata a usii din stejar sculptat de la intrare.

- intre anii 1931 si 1938 au fost efectuate reparatii (cu sprijinul familiilor Stefan Palaghita si Ioan Udroiu) cu binecuvantarea primului Patriarh al Romaniei, Dr. Miron Cristea si sub ingrijirea D. Dr. I. Matei si a preotului Dr. I. Felea.

Cu sprijinul membrilor 'Fratiei Patriarhului Miron' a fost redeschisa si redata cultului, slujba de resfintire fiind oficiata de catre Prea Sfintitul Veniamin Pocitan Ploiesteanu la sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul din anul 1938.

Astfel 'Stravechea biserica a lui Bucur, care a stat ani nenumarati pustie si ferecata pe delusorul inverzit din preajma Dambovitei - dupa cum se relata in presa din vremea aceea - printr-o fericita initiativa de cucernicie, si-a redeschis portile'.

De atunci si pana in prezent in aceasta 'pretioasa amintire a trecutului indepartat' au slujit preoti precum Parintele Boris Raduleanu, Parintele Iulian Stoicescu, parintele Constantin Voicescu si mai ales parintele Alexie Barca (ce a slujit in biserica 'Bucur' intre 1949 si 1986), preoti care si dupa trecerea lor la cele vesnice au ramas in amintirea si in sufletele locuitorilor urbei noastre ca mari duhovnici, mari rugatori, iar pentru slujitorii Sfintelor Altare, drept modele vrednice de urmat.