Steaua si biciul - frank Herbert (The Whipping Star)

Steaua si biciul - Frank Herbert

(Titlul original: The Whipping Star)

Se numea Furuneo, Alichino Furuneo. Asa isi tot repeta in gind in timp ce vehiculul intra in orasul unde urma sa transmita mesajul la mare distanta. Inainte de un astfel de apel era bine-venita o intarire a eului propriu. La cei saizeci si sase de ani ai sai, Furuneo cunoscuse numeroase cazuri de pierdere de identitate datorate plytotransei care insoteste comunicarile intre sistemele stelare. Erau putine convorbiri la acest nivel si asta nu atit datorita costului operatiunii si senzatiei de greata provocata de contactul cu un emitator taprisiot, cit din cauza unui anumit procent de nesiguranta. Din nefericire, Furuneo nu putea delega pe nimeni pentru a stabili contactul cu Jorj X. McKie, Marele Sabotor.

Ora locala: opt si opt minute. Se afla pe o planeta a sistemului Sfich numita Cordialitate.

«Am impresia ca nu va fi deloc usor», murmura incet, mai mult pentru sine decit pentru cei doi rechizitori pe care ii adusese cu el pentru a-i asigura un plus de liniste.

De altfel, nici unul dintre ei nici macar nu clipea, stiind ca nimeni nu astepta vreo reactie din partea lor. Aerul diminetii era inca incarcat de racoarea nocturna a brizei ce sufla dinspre piscurile inzapezite ale muntilor Billy spre ocean. Pentru a ajunge din fortareata lui alpina in Divizion City, Furuneo preferase un vehicul obisnuit de suprafata, fara semne distinctive. Si nu pentru ca ar fi fost obligatoriu sa se ascunda sau sa-si disimuleze apartenenta la Biroul de Sabotaj, ci pentru ca, pur si simplu, nu avea nici un rost sa atraga in mod inutil atentia. Cu atit mai mult cu cit destul de multe persoane aveau motive intemeiate sa urasca acest Birou.

Furuneo parca masina la intrarea in Zona Pedestra si isi continua drumul pe jos, ca toti cetatenii obisnuiti.

Zece minute mai tirziu, se prezenta in holul de primire al imobilului. Era in centrul taprisiot de reproducere, unul dintre cele aproximativ douazeci de centre din intreg universul, ceea ce reprezenta, pe drept cuvint, un motiv de mindrie pentru o planeta secundara cum era Cordialitatea.

Holul de primire avea cam cincisprezece metri in largime si o lungime de aproape treizeci si cinci. Peretii erau plini de urme incrustate ca si cum, uzi fiind, cineva s-ar fi amuzat sa se joace lovind mingea la intimplare. La dreapta lui Furuneo si a rechizitorilor sai, se afla o tejghea inalta care acoperea cam trei sferturi din lungimea peretelui. Luminile rotative cu mii de fatete aruncau umbre succesive pe tejghea si pe chipul taprisiotului aflat acolo.

Taprisiotii au forme bizare, amintind de padurile de brazi pe jumatate carbonizate, acoperite de cioturi contor­sionate. Apendicile verbale vermiculare se afla in per­manenta miscare, chiar si atunci cind tac. Exemplarul de la tejghea batea cu nervozitate in tablie.

Pentru a treia oara, Furuneo il intreba:

― Dumneavoastra sinteti emitatorul?

Nici un raspuns.

Asa erau taprisiotii. Nu servea la nimic sa te enervezi.

Furuneo insa isi permise luxul de a se arata agasat. Blestematii de taprisioti!

Unul dintre rechizitorii din spatele lui isi drese glasul. «Blestemata treaba!» gindi Furuneo.

Biroul era in alerta de cind primise stirea despre afacerea Abnethe. Comunicarea pe care urma sa o stabileasca era vitala. In chip inutil, Furuneo resimtea acut urgenta misiunii sale. Poate ca acesta era cel mai important apel din viata lui. Si nu cu oricine, ci cu marele McKie!

Soarele, desi abia se intrezarea de dupa munti, arunca pe chipul lui, prin usa de sticla, un manunchi de raze portocalii.

― Nu are aerul unui om grabit, sopti unul dintre rechizitori.

Furuneo clatina din cap, dar nu spuse nimic. Avusese vreme, in saizeci si sase de ani, sa invete diferitele grade ale rabdarii, cu atit mai mult cu cit fusese chiar nevoit sa le strabata pe toate, pe rind, pina a ajunge la actuala pozitie, aceea de reprezentant planetar al Biroului. In situatia prezenta, nu putea sa faca decit un singur lucru: sa astepte linistit. Oricare vor fi fiind motivele lor misterioase, taprisiotii aveau obiceiul de a nu se grabi deloc, ci dimpotriva. Si apoi, erau singurii care vindeau ceea ce vindeau. Fara un emitator taprisiot, nu exista nici o sansa de a se realiza un apel interstelar direct.

Bizara aceasta putere taprisiota, folosita fara a fi inteleasa chiar si de majoritatea co-senzitivilor. Presa facea speculatii cu duiumul privind functionarea ei. Era posibil ca una dintre aceste teorii sa fi fost reala, dar, in egala masura, era posibil ca principiul taprisiot sa fi fost inrudit cu sistemul de repartizare a informatiilor ― necunoscut si el printre ocupantii leaganelor spechi.

Furuneo era convins ca, asemenea culoarelor de inde­terminare, taprisiotii deformau spatiul, inserindu-se intre dimensiunile lui. Oricum, asa se intimpla in cazul culoa­relor. Majoritatea respingeau aceasta teorie, argumentind ca energiile puse in joc erau egale cu cele produse de o stea de marime medie.

Oricare ar fi fost metoda taprisiotilor, un lucru era cert: ei apelau la glanda pineala a omului sau, in sfirsit, la echivalentul ei la alte fapturi sensibile. Taprisiotul incepuse sa se deplaseze de-a lungul tejghelei.

«S-ar spune ca se apropie», isi zise Furuneo.

Isi alcatui un chip imobil, reprimindu-si cum putea mai bine senzatia de greata. In fond, nu era decit un centru de reproducere taprisiota. Daca ar fi sa dam crezare xenobiologilor, cresterea taprisiotilor nu era deloc periculoasa, dar xenobiologii nu erau infailibili. Dovada erau repetatele lor esecuri cu cei din specia Pan Spechi.

― Puf, puf, puf, facu taprisiotul, agitindu-si terminatia verbala.

― S-a intimplat ceva? intreba unul dintre rechizitori.

― De unde sa stiu?! il repezi Furuneo.

Se intoarse spre taprisiot si-l intreba iar:

― Sinteti emitatorul?

― Puf, puf, puf Pentru cei din descendenta Soare-Pamint, remarca mea s-ar putea traduce prin: sinceritatea dumitale lasa de dorit.

― Da' ce, trebuie sa-ti dovedesti sinceritatea in fata unui prapadit de taprisiot?! tipa un rechizitor. Mi se pare ca

― Nu te-a intrebat nimeni nimic, i-o reteza Furuneo.

S-ar fi fi putut ca formula agresiva a taprisiotului sa fie o simpla forma de curtoazie. Oare imbecilul chiar nu intelegea nimic?

Furuneo se departa de rechizitori si porni spre taprisiot.

― Doresc sa-l contactez pe Marele Sabotor, Jorj X. McKie. Secrobul dumitale m-a identificat, m-a recu­noscut si a acceptat cartea mea de credit. Sinteti emi­tatorul?

― Unde este Jorj X. McKie? intreba taprisiotul.

― Daca as fi stiut, as fi folosit un culoar pentru a-l intilni. E o comunicare de cea mai mare importanta. Sinteti emitatorul?

― Data, ora si locul, mormai taprisiotul.

Furuneo rasufla usurat. Se intoarse spre rechizitori si le facu un semn. Ei se postara la cele doua intrari. Era mai bine sa fie sigur ca nimeni nu-l va auzi. Apoi dadu taprisiotului coordonatele cerute.

― Intinde-te jos, porunci taprisiotul.

― Slava zeilor nemuritori, murmura Furuneo.

Odata, pentru o astfel de legatura, emitatorul il condusese in munti, pe un vint rece si o ploaie taioasa si-l pusese sa se intinda pe pamint, cu capul mai inclinat decit picioarele, pentru a-i putea deschide hiper-spatiul. Era astfel legat la «granita de contact a subiacentului», oricare va fi fiind sensul unei astfel de expresii. Raportase incidentul la birou, la centrul de adunare a datelor. Cei de acolo sperau inca sa rezolve intr-o buna zi enigma taprisiota. Insa pe el comunicarea l-a costat mai multe saptamini de infectie a cailor respiratorii superioare.

Furuneo se aseza.

La naiba, era cam frig!

Furuneo avea doi metri, descult, si cintarea cam nouazeci si patru kilograme standard! Parul ii era inca negru, usor grizonat la timple. Nasul era proeminent ca si gura. Din profil, buza inferioara avea un aspect bizar, de linie dreapta. Se aseza, menajindu-si soldul sting. Un cetatean furios i-l frinsese odinioara, in primele lui misiuni pentru Birou. Si, de atunci, sfidase toate opiniile medicilor care afirmasera: «Nu va va mai supara deloc dupa vindecare.»

― Ochii inchisi, sopti taprisiotul.

Furuneo se supuse. Incerca sa se instaleze cit mai comod pe pamintul rece si tare, dar, dupa citeva tentative esuate, renunta.

― Gindeste contactul, ordona taprisiotul.

Furuneo se concentra asupra lui McKie. Evoca mental chipul omuletului cu coama de un rosu tipator, cu mutra de broasca nesuferita.

Contactul debuta prin usoare vrile de constiinta. Incet, spiritul lui Furuneo deveni un val rosu miscat de acordurile unei lire de argint. Trupul si-l simtea din ce in ce mai indepartat. Constiinta plana deasupra unor tinuturi straine. Cerul era un cerc infinit, iar orizontul se misca cu o nesfirsita incetineala. Simtea cum stelele se lasa covirsite de singuratatea sfisietoare.

― Mii de draci!

Inlauntrul lui Furuneo gindul acesta bubui, explodind. Nu i se putu sustrage. Il identifica imediat. Uneori, cei contactati reactionau in chip absolut nepotrivit. Nu puteau refuza contactul, orice ar fi facut in momentul acela; puteau insa sa transmita nemultumirile lor celor care-i chemasera.

― Dar asta nu da gres niciodata. Nu poate da gres!

Acum, pesemne ca McKie era si el pe punctul de a se concentra, somat fiind sa se supuna, prin glanda lui pineala, chemarii indepartate.

Furuneo era pregatit sa suporte o avalansa de insulte; iar cind McKie se mai potoli nitel, se prezenta si adauga:

― Sint dezolat pentru ca v-am deranjat, dar alerta de gradul I nu indica locul unde ati putea fi gasit. Stiti ca n-as fi apelat la acest procedeu fara o motivatie serioasa.

Introducere aproape clasica, ce mai!

― Si eu cum as putea afla daca e ceva important sau nu? Terminati-o cu politeturile, treceti la subiect! racni Jorj X. McKie.

Aceasta indispozitie prelungita era neobisnuita chiar si la dificilul McKie.

― Va intrerup cumva dintr-un act important? intreba Furuneo, luindu-si inima-n dinti.

― Eram pe punctul de a divorta in fata unei tele-curti. Imaginati-va mutra celor care ma vad mormaind in stare de plytotransa! Repede, grabiti-va sa va goliti iute sacul!

― O sfera calibana a esuat aseara pe Cordialitatea, la mica distanta de Division City. Vazind valul de decese si de nebunie, precum si starea de alerta declansata de Birou, m-am gindit sa va anunt. Va mai intereseaza problema, nu?

― Va credeti cumva spiritual? ricana McKie.

«In loc de birocratie», isi spuse Furuneo. Deviza Biroului. Era un gind intim, dar McKie ii percepea, desigur, greutatea.

― Ei, si atunci? il presa McKie.

«Sa incerce oare deliberat sa ma aduca la capatul puterilor?» se intreba Furuneo. Cum s-ar putea aplica in cazul unor astfel de comunicatii, ce tin de afacerile interne, functia prima a Biroului? Reprezentantii Biroului aveau datoria de a enerva administratia, caci astfel reuseau sa scoata la iveala instabilii si emotivii, cei care nu aveau suficienta stapinire de sine si un caracter suficient de puternic pentru a suporta agresiunile psihice; dar ce rost avea sa extinda aceasta indatorire si asupra comunicatiilor intre reprezentanti?

Pesemne ca unele dintre gindurile sale se trans­misesera prin intermediul taprisiotului, caci McKie le repercuta, invaluindu-l pe Furuneo intr-un soi de sarcasm mental.

― Gindurile te-au tradat, spuse McKie.

Furuneo tresari. Isi cerceta simtul identitatii. Atit de putin ii lipsise sa-si piarda eul! Il adusese la realitate doar avertismentul ciudat ce transparuse prin cuvintele lui McKie. Furuneo isi propuse sa caute o alta explicatie a conduitei Marelui Sabotor. Intreruperea divortului nu era un motiv suficient. Daca zvonurile care circulau erau intemeiate, omuletul inspaimintator se casatorise deja de vreo cincizeci de ori.

― Va mai intereseaza Sfera? intreba Furuneo.

― E vreun caliban in ea?

― Posibil.

― N-ati verificat?

Intonatia mentala a lui McKie lasa sa se inteleaga ca o misiune de o importanta cruciala esuase din cauza debilitatii congenitale de care daduse dovada Furuneo.

Temindu-se de un pericol ascuns, Furuneo raspunse:

― Am actionat conform ordinelor.

― Ordinele! persifla McKie.

― Mi se interzice sa ma enervez, nu-i asa? intreba Furuneo.

― Sosesc cit de repede pot ― cel tirziu in opt ore standard, spuse McKie. Pina atunci, iti ordon sa tii Sfera sub supraveghere permanenta. Dopeaza-ti oamenii cu agresal. E unica lor protectie.

― Supraveghere permanenta, repeta Furuneo.

― Daca vreun caliban incearca sa iasa, retineti-l prin orice mijloace.

― Un caliban sa retinem un caliban?!

― Stati de vorba cu el, rugati-l sa va ajute In sfirsit, faceti orice, rosti McKie.

Reactiona ca si cum i s-ar fi parut ciudat ca un angajat al Biroului sa-i puna intrebari cind era vorba despre o munca obisnuita ca aceasta. Ce mare lucru-i sa pui cuiva bete-n roate!

― Opt ore, repeta Furuneo.

― Nu uitati de agresal.

McKie, aflat pe Tutalsee, planeta logodnelor, mai zabovi vreo ora pina-si incheie divortul, apoi se indrepta spre casa plutitoare, ancorata linga o insula napadita de florile iubirii. «Pina si aceasta nepenthes din Tutalsee m-a tradat», isi spuse. Casatoria nu fusese decit o pierdere de vreme. Fosta lui sotie nu stia nici pe departe atitea lucruri despre Mliss Abnethe, dupa cum se zvonea. Ce mai, era pe o alta lume

Femeia fusese a cincizeci si patra lui sotie. Putin mai draguta decit altele, era totodata si ceva mai nesuferita. Nici ea nu era la prima casatorie si manifestase oarecare indoieli in ceea ce priveau motivatiile secundare ale lui McKie.

Reflectiile acestea ii lasara lui McKie gustul amar al vinovatiei. Furios, le indeparta din minte. Nu era momentul potrivit sa o faca pe sentimentalul. Miza era prea mare. Stupida femeie!

Ea evacuase deja casa plutitoare, iar McKie percepu dispozitia ostila a entitatii vii. El era cel care sfarimase atmosfera idilica pe care casa plutitoare fusese pro­gramata sa o intretina. Dupa plecarea lui, casa isi va regasi afabilitatea initiala. Erau, in fond, creaturi nostime, poate putin prea sensibile la schimbarile afective ale senzitivilor.

McKie incepu sa-si adune lucrurile, punind deoparte trusa profesionala. O verifica: diversi stimuli, butoane de plastic, explozibili de multiple naturi, generatoare X, ochelari universali, penetratoare, un pachet de carne condensata, dizolvante, un detector de viata taprisiot, placi holografice, aparate de rupere, comparatori Totul era in ordine. Isi puse trusa in buzunarul interior al combinezonului, la locul ei.

Azvirli citeva haine de schimb in valiza, iar restul le puse pe adresa Biroului, lasindu-le intr-un tub etans de plastic fixat pe scaunul colector; le va primi mai tirziu. Creaturile pareau a impartasi sentimentele casei plutitoare si ramasera nemiscate chiar si cind le facu semne afectuase cu mina.

Ah! Bine

Se simtea inca vinovat.

McKie suspina si-si scoase cheia Ochiului S. Biroul va plati citeva mega-credite bune pe aceasta calatorie. Cordialitatea se afla tocmai la jumatatea drumului de celalalt capat al acestui univers.

Culoarele pareau a functiona normal, dar McKie se cam saturase sa foloseasca pentru deplasari un mijloc furnizat de Calibani. Ciudata situatie: culoarele Ochiului S devenisera atit de obisnuite, incit multi co-senzitivi le foloseau fara a-si pune vreo o intrebare. Chiar si McKie, inainte de alerta maxima, impartasise aceeasi indiferenta generala. Acum insa nu mai era deloc sigur. Acceptarea noutatii era dovada adaptabilitatii gindirii rationale, caracteristica comuna a co-senzitivilor. Artefactul caliban era cunoscut de Federatia Co-Senzitivilor doar de nouasprezece ani standard. Dar, in acest timp, numai optzeci si trei de calibani intrasera oficial in legatura directa cu Co-senzitivitatea. Primul dintre ei oferise, drept cadou, culoarele Ochiului S.

McKie se juca aruncind si prinzind cheia S. De ce oare refuzasera calibanii sa se rupa de prezentul lor daca lumea nu-i va numi «Ochii S»? De ce era atit de important un simplu nume?

«Trebuia sa fiu deja plecat», isi spuse McKie. Cu toate astea, continua sa piarda vremea.

Optzeci si trei de calibani.

Alerta maxima fusese cit se poate de explicita, atit in ceea ce privea expunerea problemei, cit si in ceea ce privea pastrarea secretului. Calibanii erau pe cale de disparitie. Disparitie ― sigur ca doar in masura-n care acest cuvint se putea aplica vietii calibane. Fiecare 'disparitie' fusese insotita de un val masiv de decese si de nebunie la co-senzitivi.

N-avea rost sa se intrebe de ce afacerea fusese predata Biroului de Sabotaj si nu unei agentii oarecare de informare. Guvernul lovea unde putea; oamenii politici importanti sperau sa discrediteze astfel Biroul. Iar McKie se gindea in ce masura numirea lui in aceasta problema avea la baza un astfel de gind ascuns

«Cine sa-mi vrea raul?» se intreba in timp ce activa culoarul cu cheia personala de rezonanta. De fapt, multi ii voiau raul. Milioane de persoane.

Culoarul incepu sa vibreze sub aura terifiantelor sale energii. Cu un zgomot sec, tubul vortal se elibera. McKie se pregati sa infrunte rezistenta viscoasa a tunelului si aluneca in tub. Era ca si cum ar fi inotat in aerul transformat intr-un sirop de coacaze ― aer perfect normal, dar de o consistenta siropoasa.

McKie se trezi intr-un birou destul de comun: consola electronica clasica, lumini de avertizare revarsindu-se din tavan, un perete transparent cu vederea spre munte. In departare, se zareau acoperisurile din Division City invaluite de nori grosi, intunecati; toata imaginea se desprindea de pe fundalul unei mari luminoase, argintii. Orologiul mental implantat de McKie ii comunica faptul ca erau orele 18 ale unei zile de 26 de ore standard. Se afla pe Cordialitatea, planeta situata la doua mii de ani-lumina de oceanul planetar al planetei Tutalsee.

In spate, tubul vortal al tunelului se inchise cu un pocnet sec ce-i amintea o descarcare electrica. In atmos­fera se raspindi un usor parfum de ozon.

McKie remarca faptul ca fotoliile din birou erau proiectate pentru a-i face pe vizitatori sa se simta bine. Unul dintre ele se apropie de el, din spate, si-l sili sa lase jos valiza si sa se aseze in ciuda dorintei lui. Apoi scaunul incepu sa vibreze, masindu-i spatele. Era clar ca fusese programat sa-l destinda pina la sosirea celor asteptati.

McKie se relaxa si simturile sale incepura sa se obisnuiasca cu zgomotul normalitatii ce-l invaluia. Auzi pe coridor pasii unui co-senzitiv. Un wreav, judecind dupa zgomotul pe care-l facea mersul sau neregulat, cu un picior tiriit. Ajungea pina la el si zgomotul unei conversatii; auzi chiar si citeva cuvinte in limba galactica, dar inclina sa creada ca afara se poarta o discutie plurilingva. Incepu sa se agite nervos, ceea ce determina scaunul sa efectueze o noua serie de miscari ondulatorii destinate sa-l calmeze. Dar era insuportabila aceasta lene impusa! Unde naiba era Furuneo? Scapa o injuratura la adresa celui care avea probabil si alte ocupatii, fiind agent al Biroului de Sabotaj pe aceasta planeta. Oricum, el n-avea cum sa cunoasca caracterul urgent al afacerii. Desigur, Cordialitatea era o planeta pe care Biroul de Sabotaj era slab reprezentat. Si doar zeii nemuririi puteau sti cite munci avea de implinit Biroul!

McKie incepu sa mediteze la rolul sau in problemele co-senzitivitatii. Odinioara, cu secole-n urma, puterea fusese luata de co-senzitivi animati de dorinta de «a face bine». Ignorind motive extrem de complexe, ascunsi inapoia culpabilitatii si auto-flagelarii, suprimasera, cel putin virtual, lentoarea, birocratia si masina adminis­trativa, cu tot cu inertia puterii ei oarbe asupra maselor. Incepu sa se invirta din ce in ce mai repede. Legile erau concepute si puse in aplicare in aceeasi ora. In cinsprezece zile, au fost votate si cheltuite sute de credite. S-au ivit noi ministere cu atributii fanteziste, proliferind asemenea ciupercilor dupa ploaie.

Administratia devenise o masinarie distrugatoare, lipsita de pilot, care se invirtea cu o asemenea viteza, incit transforma in haos tot ce atingea.

In disperare de cauza si pentru a incetini marsul rotii, o mina de co-senzitivi rezonabili au pus bazele Brigazii de Sabotaje. A curs singe, s-au savirsit crime, dar masinaria a fost frinata. Cu timpul, Brigada a devenit Birou, iar astazi, acesta a ajuns o organizatie supusa propriei entropii, un grup de co-senzitivi ce preferau subtilitatea in locul violentei, dar erau gata de orice cruzime daca situatia o cerea.

In dreapta lui McKie, o usa glisanta luneca incet. Scaunul il imobiliza. Intra Furuneo, pieptanindu-si din mers, cu mina, timplele grizonate. In jurul gurii lui mari, plutea un rictus amar.

― Ati ajuns mai repede, rosti el, tragindu-si un fotoliu in fata lui McKie.

― Locul asta e sigur? intreba McKie, aruncind o privire spre peretele linga care-l depusese tubul vortal.

Tunelul S disparuse.

― L-am trimis jos cu propriul lui tub, explica Furuneo. Fiti linistit, n-am putea gasi loc mai izolat.

Se trinti apoi pe scaunul moale.

― Sfera e tot acolo? facu McKie, aratind cu barbia oceanul ce se zarea prin peretele transparent.

― Oamenii mei au ordin sa ma anunte daca se produce cea mai mica schimbare. Dupa cum v-am spus, Sfera a esuat in apropierea riului si e incastrata in stinci.

― Incastrata?

― Asa mi se pare.

― Ati observat semne de viata in interior?

― Inca nu. Sfera pare putin deformata. Sint citeva gauri si mai multe zgirieturi. Dar de ce tot acest mister?

― Ai auzit, desigur, de Mliss Abnethe

― Da, ca toata lumea.

― E dispusa sa puna la bataie citeva din milioanele ei pentru a angaja un caliban.

― A angaja un Furuneo pleca meditativ capul. Nu stiam ca e cu putinta.

― Eu nici atit.

― Dar tocmai am aflat de alerta maxima. Abnethe nu e amenintata deloc!

― Stii bine mania ei de a se autoflagela, urma McKie.

― Dar credeam ca a urmat deja un tratament.

― Da, dar asta n-a anulat deloc cauzele problemei ei. O face doar incapabila sa suporte suferinta altor co-senzitivi.

― Si atunci?

― Atunci, singura ei solutie era de a folosi un caliban.

― Ca victima! exclama Furuneo.

«Incepe sa inteleaga», isi spuse McKie. Cineva spunea ca nenorocirea cu calibanii era ca nu aveau o confi­guratie identificabila. Din pacate, asa era. Imaginati-va ceva real, o fiinta a carei prezenta nu poate fi negata, dar care, totusi, va deruteaza toate simturile indata ce incercati sa o definiti; aceasta este definitia unui caliban.

«Sint asemenea ferestrelor cu storurile trase, ce se deschid, totusi, spre eternitate», spusese Masarard ― poetul.

Inca de pe vremea primilor calibani, McKie nu ratase nici una dintre sedintele de informare ale Biroului asupra acestei probleme. Iar acum incerca sa-si aminteasca tot ce aflase atunci, ca si cum de asta depindea rezolvarea prezentei dificultati.

Fusese vorba mai ales despre «dificultatile de comunicare in interiorul unei zone de afectiune». Con­tinutul exact ii scapa. «Bizar!», isi spuse. Ca si cum imposibilitatea vizuala a co-senzitivilor de a-i defini pe calibani le afectase si memoria.

Tocmai asta ii deranja pe co-senzitivi: lucrarile calibanilor erau cit se poate de real-vizibile ― tunelurile Ochiului S, Sferele in care erau condamnati sa traiasca Dar nimeni, niciodata, n-a vazut vreun caliban ca atare.

Uitindu-se la micul agent cu statura grotesca, Furuneo isi aminti de ironiile colegilor, care spuneau ca acesta incepuse sa lucreze pentru Birou cu o zi inainte de a se naste.

― Abnethe a angajat o agentie, nu? intreba Furuneo.

― Da, cam asa ceva.

― Alerta vorbea despre morti, despre cazurile de nebunie

― Oamenii tai au luat agresal? i-o reteza McKie.

― V-am executat ordinele.

― Perfect. Se pare ca este unica protectie.

― De fapt, ce se intimpla? indrazni Furuneo.

― Calibanii dispar De fiecare data cind piere unul, apare un val de morti stranii si alte consecinte dezastruoase: leziuni psihice si mentale, cazuri de nebunie

Furuneo privi spre ocean, inghitindu-si intrebarea care-i statea pe buze.

McKie ridica din umeri:

― Mai bine am merge sa aruncam o privire. Fapt este ca, inainte de a ma contacta voi, credeam ca-n univers n-a mai ramas decit un singur caliban, cel angajat de Abnethe.

― Cum veti proceda?

― Iata o intrebare grozava!? il ironiza McKie.

― Si calibanul lui Abnethe Cum isi explica comportarea?

― N-am avut placerea sa-i iau un interviu. Nu stim unde se mai ascunde.

― Cine stie?!? Furuneo se incrunta. Cordialitatea e un loc retras

― M-am gindit la asta. Si spui ca Sfera e intr-o stare proasta.

― Bizar, nu-i asa?

― Doar o ciudatenie printre altele.

― Se spune ca un caliban nu-si paraseste niciodata Sfera. Si ca se aseaza in vecinatatea apei, relua Furuneo.

― Ce-ai facut pentru a incerca sa intri in legatura cu el?

― Ca de obicei Dar de unde stiti ca Abnethe a angajat un caliban?

― A spus cuiva, care a spus altcuiva si asa mai departe. Ba chiar unul dintre calibani ne-a dat de inteles acest lucru inainte de a disparea.

― Si sinteti siguri ca disparitiile si toate celelalte necazuri sint legate de acest fapt?

― Hai sa batem la poarta acestei creaturi, poate aflam raspunsul, spuse McKie.

Ultima lui sotie avea o atitudine ostila fata de Birou. «Se folosesc de tine», spunea ea. Acest gind il framinta obsedant in timp ce se indrepta, alaturi de Furuneo, spre ocean. Se punea acum urmatoarea intrebare: cum si de ce il foloseau de aceasta data? Daca indeparta ideea ca era propus drept victima, mai ramineau sute de alte posibilitati. Ii interesau cunostintele lui juridice? Sau maniera lui mai putin ortodoxa de a aborda relatiile intre specii? Cert era ca nu asteptau de la el o actiune oarecare de sabotaj oficial. Dar atunci? De ce i s-au dat instruc­tiuni atit de succinte?

«Cautati si contactati calibanul angajat de Mliss Abnethe sau orice alt caliban susceptibil de a va furniza informatii si luati masurile potrivite.»

Masurile potrivite?

McKie pleca incet capul.

― De ce v-au ales pe dumneavoastra? intreba Furuneo.

― Stiu sa se foloseasca de mine.

Vehiculul de suprafata condus de un rechizitor facu un viraj strins: dintr-odata, in fata lor, se ivi malul stincos al oceanului. Printre craterele de lava neagra, se intrezarea ceva sclipitor; deasupra stincilor se roteau aparatele guvernamentale.

― Aici e? intreba McKie.

― Da.

― Care e ora locala?

― Cam doua ore si treizeci inainte de apusul soarelui, raspunse Furuneo, interpretind corect preocuparea lui McKie.

― Credeti ca agresalul ne va apara chiar daca acest caliban se va hotari sa dispara?

― Sper din suflet, zise McKie. Dar de ce n-am venit pe calea aerului?

― Pentru ca locuitorii de aici nu ma vad de obicei decit in masina, cel putin cind nu ma aflu in misiune oficiala.

― Vrei sa spui ca ei nu stiu de Sfera asta?

― Nimeni nu stie. In afara, desigur, de garzile locale care au consemnele lor.

― S-ar spune ca tii totul in mina, pe aici, spuse McKie. Nu ti se pare ca esti putin cam prea eficient?

― Fac si eu ce pot, facu Furuneo, batindu-l pe umar pe sofer.

Vehiculul se opri linga o terasa ce domina un lant de piscuri stincoase si craterul negru linga care esuase Sfera.

― Stiti, uneori ma intreb daca stim cu adevarat ce sint aceste Sfere.

― Casele lor, mormai McKie.

― Asa se spune, e drept.

Furuneo cobori din masina. O pala de vint taios ii rascoli durerea de la sold.

― Ei, de aici mergem pe jos.

Coborind spre mare, McKie se felicita in gind in repetate ori pentru centura gravitationala instalata pe piele. Daca ar fi cazut, viteza de cadere ar fi fost aproape nula. Dar nu era la fel de bine asigurat impotriva pietrelor care-i intepau talpile si a stropilor inghetati pe care vintul ii sufla in obraz.

Regreta ca nu se echipase cu un termocombinezon.

― E mai frig decit credeam, spuse Furuneo, incercind sa urce pe platoul stincos.

Agita bratele in directia aerobuzelor. Unul inclina de doua ori aripile, continuind sa se invirta incet deasupra Sferei incercuite.

Furuneo se catara pe stinca, urmat de McKie, ce-si tinea capul plecat, ferindu-se de stropii inghetati. Zgomotul resacului era atit de puternic, incit erau obligati sa urle pentru a se auzi cit de cit.

― Vedeti? spuse Furuneo. E cam darimata, ce ziceti?

― Si totusi, aceste lucruri au reputatia de a fi indes­tructibile!

Sfera avea un diametru de sase metri. Statea infundata in sol mai mult de cincizeci de centimetri, ca si cum, in contact cu ea, piatra s-ar fi topit.

McKie o lua inaintea lui Furuneo si se adaposti de vint linga Sfera. Ramase acolo chircit, cu miinile in buzunare. Suprafata sferica nu oprea prea mult stropii taiosi si reci.

― E mai mare decit m-as fi asteptat, ii spuse lui Furuneo, care se apropia.

― Pentru prima oara vedeti asa ceva de aproape?

― Da.

McKie cintarea sfera din priviri. Pe alocuri, suprafata metalica opaca era cizelata de semne, in relief sau scobite, ce pareau a alcatui un fel de motiv. Sa fie organe de comanda? De palpare? Chiar in fata lui era o scobitura adinca, datorata, poate, socului. O pipai, dar era perfect inchisa.

― Si daca s-au inselat asupra naturii acestor obiecte? intreba Furuneo.

― Cum?!

― Daca nu-s locuinte pentru calibani?

― Nu stiu. Ti-amintesti ce scria in manual?

― «Cautati o protuberanta in forma de tetina si bateti incet.» Iata una in stinga―, dar am incercat deja.

McKie privi in directia indicata. Cu aceasta ocazie, primi o rafala de stropi in obraz. Descoperi protuberanta indicata si batu. Nici un raspuns.

― Toate rapoartele afirma ca exista, totusi, undeva, o usa! mormai el.

― Dar nu scrie nicaieri ca s-ar si deschide, replica Furuneo.

McKie continua sa inconjoare Sfera pina gasi o a doua protuberanta. Batu. Din nou nici un raspuns.

― Am incercat-o si pe asta, rosti Furuneo.

― Ma simt ca un idiot.

― Poate ca nu-i nimeni inauntru!

― Masina teleghidata?

― Sau abandonata ― o epava.

McKie indica o linie verde subtire, lunga cam de un metru, pe partea expusa vintului.

― Asta ce-i?

Furuneo isi acoperi capul, ferindu-se de furtuna.

― Nu-mi aduc aminte sa o fi vazut.

― Mi-ar place sa stim ceva mai multe despre toate blestematiile astea, mirii McKie.

― Poate ca n-am batut destul de tare

McKie, cu sprincenele incruntate, cazuse pe ginduri. Isi deschise apoi trusa si scoase un explozibil slab.

― Du-te in partea cealalta! ii ordona lui Furuneo.

― Sinteti sigur ca e o metoda buna?

― Nu.

― Dar

Furuneo inalta din umeri si disparu in spatele Sferei.

McKie aplica explozibilul de-a lungul liniei verzi, ii atasa un fir pentru reactie ulterioara si se duse linga Furuneo.

Dupa citeva clipe, se auzi o bubuitura surda, pe jumatate inabusita de zgomotul valurilor.

Pentru un moment, McKie se ingrozi: daca acel caliban se va infuria si-i va ataca cu o arma absolut necu­noscuta lor? Dar isi facu curaj si se apropie de Sfera.

Deasupra liniei verzi, aparu o deschizatura ovala, ca si cum un panou alunecase spre interior.

― S-ar spune ca ati gasit butonul, spuse Furuneo.

McKie isi reprima o usoara enervare pe care o datora, stia asta, efectelor agresalului, si raspunse:

― Da. Ajuta-ma.

De altfel, Furuneo parea a se controla destul de bine, in ciuda drogului. Cu ajutorul lui, McKie isi baga capul in interiorul deschizaturii. Privi curios. Il asalta o lumina mov si o usoara senzatie de miscare.

― Vedeti ceva? tipa Furuneo.

― Nu stiu.

McKie intra cu totul in Sfera si pasi pe solul elastic. Incepu sa cerceteze, uimit, locul inundat de lumina mov. Ii era atit de frig, incit ii clantaneau dintii. Aparent, camera in care se afla ocupa tot centrul Sferei; avea plafonul jos, curcubee irizate se intindeau in partea stinga printr-o excrescenta de forma unei linguri uriase, ce se ivea direct din perete, in imediata lui apropiere. Peste tot ― cilindri minusculi, peri ascutiti si butonase.

Impresia de miscare ii venea din scobitura lingurii. Brusc, McKie isi dadu seama ca se afla in prezenta unui caliban.

― Ce vedeti? tipa de afara Furuneo.

Fara a parasi din priviri lingura, McKie intoarse usor capul.

― E un caliban aici.

― Sa vin?

― Nu. Avertizeaza oamenii si nu te misca.

McKie se concentra spre centrul lingurii ciudate. Se afla pentru prima data singur in fata unui caliban. Era un privilegiu rezervat, in general, cercetatorilor echipati cu tot felul de instrumente esoterice.

― Sint ma numesc Jorj X. McKie, de la Biroul de Sabotaj, rosti el cu greu.

In scobitura lingurii, avu loc un soi de miscare urmata imediat de efectul unei comunicari iradiate:

― Te cunosc.

Lui McKie ii veni in minte descrierea poetului Masarard, in a sa Conversatie cu un Caliban: «Cine poate sti cu ce se aseamana cuvintele unui caliban? Te invaluie asemenea stralucitoarelor firme cu noua lumini diferite. Cei insensibili afla aici iradieri. Eu insa pretind ca acesti calibani vorbesc. A darui cuvinte nu inseamna oare a vorbi? O, Calibane, daruieste-mi cuvintele tale, iar eu voi imparti intelepciunea ta intregului univers.»

Acum, dupa ce trecuse prin experienta cuvintelor calibane, McKie hotari ca Masarard nu era decit un ignorant pretentios. Calibanul iradia. Mesajul lui se grefa pe spiritul co-senzitivului, asemenea unui sunet, fara ca urechile sa fi perceput ceva. Tot un astfel de efect aveau calibanii si asupra vederii. Simteai ca se vede ceva, dar centrii vederii nu percepeau, de fapt, nimic.

― Sper sper ca nu va deranjez, incepu McKie.

― Nu posed referinte pentru a deranja, raspunse Calibanul. Sinteti cu un insotitor?

― Tovarasul meu e afara. Nu aveti referinte pentru a deranja?

― Chemati insotitorul, spuse Calibanul.

McKie ezita o clipa. Apoi striga:

― Furuneo! Vino aici!

Reprezentantul planetar isi facu aparitia si se instala in stinga lui McKie, in unda de lumina mov.

― Doamne, ce frig e afara! facu el.

― Temperatura joasa si umiditate inalta, aproba Calibanul.

McKie, care se intoarse pentru a-l vedea pe Furuneo intrind, zari o usa desprinzindu-se usor din masa peretelui si acoperind deschizatura ovala. Dintr-odata, incetara si zgomotul, si vintul si ploaia de stropi reci.

In interiorul Sferei, temperatura incepu sa creasca.

― Se va face cald, spuse McKie.

― Ce?

― Cald. Aminteste-ti ce-ai invatat: calibanilor le place o atmosfera calda si uscata.

Simtea deja ca vesmintele ude leoarca incep sa i se usuce.

― Asa e. Dar ce se-ntimpla aici? intreba Furuneo.

― Am fost invitati sa intram. Nu-l deranjam pentru ca nu are referinte pentru a deranja.

McKie se intoarse din nou spre lingura.

― Si unde-i? facu Furuneo.

― In lingura.

― Eu stiti da, in sfirsit

― Puteti sa-mi spuneti Fanny Mae, rosti creatura calibana. Sint capabila sa-mi reproduc specia si sa ras­pund echivalentelor de genul feminin.

― Fanny Mae, repeta McKie, simtindu-se cumplit de timpit.

«Cum naiba sa poti privi creatura asta? Oare unde-i obrazul?» gindi el.

― Tovarasul meu se numeste Furuneo Alichino si este reprezentantul planetar al Biroului de Sabotaj.

«Fanny Mae! Asa deci!»

― Acum va cunosc, spuse Calibana. Vreau informatii despre scopul vizitei.

Furuneo se scarpina in urechea stinga.

― Cum o auzim? Nu inteleg nimic

― Nu-ti mai bate capul, rosti McKie.

«Prudenta maxima. Dar cum sa iei un interogatoriu chestiunii asteia?», gindi el.

Prezenta nonsubstantiala a Calibanei, maniera neobis­nuita in care creierul sau ii percepea vorbele ― toate acestea, combinate cu agresalul, ii dadeau o stare de iritare crescinda.

― Eu Eu am ordine, zise McKie. Caut Calibanul angajat de Mliss Abnethe.

― Accept intrebarile, raspunse ciudata creatura.

«Accept intrebarile?»

McKie se stradui sa o priveasca din diverse unghiuri, incercind sa vada daca poate gasi o posibilitate de imagine substantiala recognoscibila a creaturii din fata lui.

― Ce faceti? intreba Furuneo.

― Incerc sa o vad.

― Cautati substanta vizibila? intreba Calibana.

― aa da, recunoscu McKie.

«Fanny Mae?» se gindea el acum. Totul se intimpla ca in vremea primelor contacte cu planetele Gowachin; era ca primul pamintean care intilnise primul batracian gowachin ce i se prezentase sub numele de William. «Unde si-o fi gasit Calibana numele asta, in toate cele optzeci de mii de planete ale sistemului? Si de ce tocmai 'Fanny Mae'?»

― Arat o oglinda, spuse ea, care reflecta exterior proiectia pe planul fiintei.

― Si vom vedea? sopti Furuneo. Nimeni n-a vazut vreodata un caliban.

― Ssst!

Ceva oval, cam de jumatate de metru, presarat de umbre roz, bleu, verzi, fara nici un punct de legatura apa­renta cu prezenta calibana, se materializa deasupra uriasei linguri.

― Considerati aceasta drept faza in care imi dezvalui fiinta, spuse Calibana.

― Vezi ceva? intreba Furuneo.

Centrii vizuali ai lui McKie inregistrau acum o senzatie limita, o impresie de viata diferita de ritmurile dezincarnate, acordate cu ovalul multicolor, asemenea zgomotului marii pastrat intr-o scoica goala. Isi aminti de un prieten orb si de greutatea lui de a se concentra asupra ochiului sanatos fara a-i privi banda neagra de la ochiul lipsa. «De ce nu si-o fi cumparind idiotul asta un ochi de sticla? De ce»

Inghiti in sec.

― In viata mea n-am vazut ceva mai ciudat, sopti Furuneo. Vedeti ce vad si eu?

McKie isi descrise senzatiile vizuale.

― Asta percepi si tu?

― Da, ceva pe-aproape.

― Tentativa vizuala ― esuata, spuse Calibana. Poate din cauza contrastelor inadecvate.

Curios sa afle daca se inselase, lui McKie i se paru ca din vocea ei razbate o unda de tristete. Oare calibanii erau suparati pentru ca nu puteau fi vazuti?

― Nu-i nimic, facu McKie. Mi-ar place sa discutam putin despre calibanul care

― Poate e imposibila racordarea perceptiilor, il intrerupse Calibana. Patrundem intr-o faza ireversibila, fara remediu. Nu ne ramine decit sa vorbim cu noaptea, cum spune unul dintre poetii vostri.

Un soi de suspin adinc iradie dinspre faptura nevazuta, coplesindu-l pe McKie. Era o tristete adevarata, o melancolie de netrecut Se intreba daca nu cumva agresalul isi epuizase efectul. Emotia intensa era incarcata si de teama.

― Simtiti? intreba Furuneo.

― Da.

McKie isi simtea ochii arzind. Clipi. Intre doua batai de pleoapa, intrezari in oglinda ovala forma unei flori de un rosu aprins, care se unduia lin, deschizindu-se si inchizindu-se incet. Ii venea sa intinda mina, sa o atinga, sa o mingiie cu intelegere.

― Ce frumos! murmura el.

― Ce-i? sopti Furuneo.

― Cred ca sintem pe cale de a vedea un caliban.

― Imi vine sa pling.

― Stapineste-te! il avertiza McKie.

Dar glasul i se frinse. Trupul ii era zguduit de emotii puternice. Erau aschii, desprinse dintr-o masa imensa, ce incercau sa-si cladeasca propriul drum.

Din efectul agresalului nu mai ramasese nimic.

Incet, imaginea din oglinda se estompa. Simtea ca se ineaca din cauza emotiei.

― Ah, suspina Furuneo.

― Fanny Mae, incerca McKie, ce anume?

― Eu sint cea angajata de Mliss Abnethe, declara ea. Am folosit corect verbul?

― Ei! facu Furuneo. Ia te uita!

McKie ii arunca o privire, apoi se uita spre deschi­derea ovala prin care intrasera. Nu se mai vedea nimic. Caldura devenea insuportabila. «Am folosit corect verbul?» Se uita din nou spre creatura calibana. Deasupra lingurii, inca plutea ceva, dar centrii lui vizuali nu puteau defini ce anume.

― Asta a fost o intrebare? spuse Furuneo.

― Stai o clipa linistit. Trebuie sa reflectez, spuse McKie.

Secundele treceau repede. Furuneo isi simtea sudoarea prelingindu-se pe spate, pe sub camasa, iar in coltul gurii ― gustul sarat.

McKie contempla, in tacere, lingura uriasa. Calibana angajata de Abnethe Mai simtea inca efectul socului emotional de adineaori. O amintire pierduta incerca sa se impuna atentiei, dar spiritul sau nu reusi s-o mate­rializeze.

Furuneo, care-l pindea pe McKie, incepu sa se intrebe daca nu cumva Sabotorul Extraordinar fusese hipnotizat.

― Inca mai meditati? sopti el cu teama.

McKie aproba, dind din cap fara a-l privi.

― Fanny Mae, unde se afla persoana care te-a anga­jat?

― Coordonate interzise, spuse Calibana.

― E pe aceasta planeta?

― Conjunctii diferite.

― Cred ca nu vorbiti aceeasi limba, remarca Furuneo.

― Din tot ce-am citit despre calibani, asta e marea problema: comunicarea, il aproba McKie.

Furuneo isi sterse sudoarea de pe frunte.

― Ati incercat s-o contactati pe Abnethe de la mare distanta? intreba el.

― Nu fi timpit! E primul lucru pe care-am incercat sa-l fac.

― Si?

― Sau taprisiotii spun adevarul si nu o pot contacta, sau ea a gasit o alta modalitate de a-i cumpara. In orice caz, ce mai conteaza? Sa admitem ca o pot contacta. Crezi ca-mi va spune unde se afla? Cum sa invoc clauza monitorului daca ea nu poarta monitor?

― Dar cum ar fi putut sa-i cumpere pe taprisioti?

― Crezi ca stiu? De altfel, cum a putut angaja un Caliban?

― Invocarea unui schimb de valori, interveni Calibana.

McKie isi musca buzele.

Furuneo se sprijini de peretele din spate. Stia ce-l inhiba pe McKie. Trebuia sa fie prudent cu o specie co-senzitiva straina. Niciodata nu stii ce i-ar putea jigni. Chiar felul de a pune o intrebare iti poate aduce necazuri. Ar fi trebuit sa aduca un expert xeno pentru a-l ajuta pe McKie in misiune. Cum de nu-i trecuse prin cap?

― Abnethe ti-a oprit ceva pretios. Fanny Mae? intreba in cele din urma McKie.

― Propun judecata: Abnethe nu prietena buna-draguta-acceptibila, spuse ea.

― E judecata ta?

― Specia voastra interzice flagelare co-senzitivi intre ei. Mliss Abnefhe flagelare persoana a mea.

― De ce nu refuzi, pur si simplu? avansa McKie.

― Obligatie contract.

«Obligatie contract», repeta McKie, privindu-l pe Furuneo, care ridica din umeri, nedumerit.

― Intreab-o unde se duce pentru a se flagela, sugera Furuneo.

― Flagelare vine la mine, raspunse Calibana.

― Prin flagelare intelegi: a primi loviturile de bici? intreba McKie.

― A primi implica a da. Termen impropriu. Abnethe biciuieste persoana a mea.

― Chestia asta vorbeste ca un robot, remarca Furuneo.

― Lasa-ma sa ma ocup eu de ea! ii ordona McKie.

― Robot descris masina. Dar eu vie, spuse Calibana.

― Nu a vrut sa te jigneasca.

― Nu referinte jigneasca.

― Biciuirea te face sa suferi? intreba McKie.

― Explica suferi.

― Iti provoaca durere?

― Referinta regasita. Senzatii deja explicate. Expli­catia nu verifica conjuctia.

«Nu verifica conjuctia?» isi spuse McKie.

― Tu ai ales sa fii biciuita?

― Alegere deja facuta.

― Ei bine ai face aceeasi alegere daca ar fi s-o iei de la capat?

― Referinta confuza, spuse Calibana. Daca a lua de la capat implica repetitie, nu aleg repetitie. Abnethe trimite Palenki cu un bici si flagelare incepe.

― Un Palenki! exclama Furuneo, strabatut de un frison.

― Trebuia sa fie ceva de genul asta, ii spuse McKie. O alta creatura fara creier, doar plina de muschi, ar accepta, oare, sa faca asa ceva?

― Dar un Palenki! N-am putea cauta

― Stiam de la inceput ca era obligata sa-l foloseasca, i-o taie McKie. Cum sa gasesti un Palenki izolat?

Inalta din umeri.

― Ma-ntreb de ce nu inteleg calibanii conceptul de durere. E o problema de semantica sau le lipsesc legaturile nervoase aferente?

― Inteleg legaturile nervoase, spuse Calibana. Co-senzitivitate trebuie sa posede legaturi de control. Dar durerea Discontinuitate de semnificatie probabil de nedepasit.

― Parca spuneati ca Abnethe nu suporta spectacolul durerii, ii aminti Furuneo lui McKie.

― Da. Cum asista la sedintele de flagelare?

― Abnethe observa casa a mea.

Cind fu clar ca nu va mai capata nici o informatie, McKie intreba singur:

― Nu inteleg. Ce-are a face casa cu restul?

― Aceasta casa a mea. Casa a mea contine siruri. Stapin Ochiul S. Abnethe poseda conjunctiile platite.

McKie se intreba daca nu cumva Calibana juca cu el un joc sarcastic. Dar toate datele despre calibani exclu­deau orice referinta la sarcasm. Confuzie terminologica, da, dar nu rea-vointa si nici subterfugii. Totusi, sa nu inteleaga durerea?!

― Abnethe e complet ravasita! murmura McKie.

― Fizic intacta, spuse Fanny Mae. Izolata in con­junctiile ei, dar identificabila dupa criteriile tale ― acestea sint judecatile facute in prezenta mea. Daca te referi insa la psihicul lui Abnethe, ravasit e un cuvint bun. Ceea ce vad eu din psihicul ei e cu adevarat deranjat. Emanatii de culori neobisnuite imi deplaseaza in mod extraordinar simtul vederii.

McKie inghiti in sec.

― Ii vezi psihicul?

― Vad orice psihic.

― Iata ce ramine din teoria conform careia calibanii nu vad nimic, spuse Furuneo. Totul nu-i decit o iluzie, nu?

― Cum cum e cu putinta? intreba McKie.

― Ocup spatiu situat intre psihic si mental, spuse Calibana. E explicatia prietenilor co-senzitivi. Termi­nologie a voastra.

― Fleacuri!

― Atingi discontinuitate de semnificatie, sopti ea.

― De ce ai acceptat propunerea lui Abnethe?

― Nu am referinte pentru explicatie.

― Atingi si tu o discontinuitate de semnificatie, glumi Furuneo.

― Nu ma indoiesc, zise Calibana.

― Trebuie s-o gasesc pe Abnethe, rosti cu greu McKie.

― Dau avertisment, declara creatura.

― Atentie, sopti Furuneo. Simt o ostilitate care nu-i legata de agresal.

McKie ii facu semn sa taca.

― Ce avertisment, Fanny Mae?

― Potentialitatile situatiei voastre, spuse ea. Eu las, persoana? Da, persoana. Eu las persoana a mea sa ia parte la capcana unei asociatii pe care alti co-senzitivi o pot interpreta drept nou-amicala.

McKie se scarpina in cap. Se intreba daca atinsesera, oare, un nivel cit de cit rezonabil de comunicare. Ar fi vrut sa afle despre calibanii disparuti, despre decesele si cazurile de nebunie care au urmat disparitiei lor, dar se temea de consecintele discutiei.

― Non-amicale, repeta.

― Intelege! Viata care curge in toate contine conjunctii interne. Fiecare entitate ramine legata pina ce discontinuitatea finala o retrage din retea? Da, retea e termenul adecvat. Ignorind amestecurile de alt fel, eu furnizez legaturi altor entitati asociate cu Abnethe. Daca in persoana mea survin discontinuitati, toate entitatile conectate le impartasesc.

― Discontinuitatea?! intreba McKie, care nu era prea sigur ca a inteles ceva.

― Confuzia se datoreaza contactului intre co-senzitivi, care nu-si are originea in aceeasi liniaritate de constiinta, continua ea, fara sa-l ia in seama pe McKie.

― Nu prea stiu ce vreti sa spuneti prin discontinuitate, insista, totusi, Marele Sabotor.

― In context, discontinuitatea finala presupune contrariul placerii ― termen al vostru.

― Nu veti ajunge nicaieri asa, zise Furuneo.

Il durea capul de cit incercase sa transpuna in cuvinte impulsurile primite de la strania creatura.

― Iata-ne in fata unei probleme de interpretare seman­tica, spuse McKie. Avem declaratiile negru pe alb, dar incercam sa aflam o solutie de mijloc.

― Totul se afla la mijloc, articula, in felul ei, Calibana.

― Presupune contrariul placerii, repeta McKie.

― Termen al vostru, ii aminti, sarcastic, Furuneo.

― Spune-mi, Fanny Mae, relua McKie, alti co-senzitivi numesc aceasta discontinuitate finala moarte?

― Termen presupus aproximativ. Renuntare la constiinta mutuala, discontinuitate finala, moarte ― toti termeni similar descriptivi.

― Si daca tu mori, vor mai muri si altii, nu-i asa?

― Toti utilizatorii Ochiului S. Toti legati.

― Toti? intreba stupefiat McKie.

― Toti ceilalti de pe frecventa voastra? Concept dificil. Calibanii au etichete pentru acest concept plan? Planguinitatea existentei? Probabil termen propriu nefolosit. Problema disimulata de excluziunea vizuala care ingreuiaza asociatia mutuala.

Furuneo atinse bratul lui McKie.

― Vrea sa spuna ca, daca ea moare, toti cei care au utilizat tunelurile S o vor urma in mormint?

― Asa s-ar zice!

― Nu pot sa cred!

― Datele ne indica faptul ca ar fi cazul sa o luam in serios!

― Dar

― Ma intreb daca nu cumva ea e acum in pericol de moarte, gindi McKie cu voce tare.

― Daca admitem postulatul, e o intrebare excelenta, spuse Furuneo.

― Fanny Mae, ce precede discontinuitatea ta finala? intreba McKie.

― Totul precede discontinuitatea finala.

― Da, dar acum te indrepti spre ea?

― Inevitabil, toti se indreapta spre discontinuitatea finala.

McKie isi simti fruntea inundata de sudoare. In Sfera, temperatura continua sa creasca.

― Ma supun necesitatilor onoarei. Informez per­spective. Co-senzitivii planguinitatii par a fi incapabili, fara mijloace de a se sustrage asociatiei mele cu Abnethe. Comunicare inteleasa?

― McKie, ai idee citi co-senzitivi au utilizat culoarele? intreba Furuneo.

― Cred ca aproape toti.

― Comunicare inteleasa? insista ea.

― Nu stiu, mormai McKie.

― Transmitere de concepte dificile.

― Nu-mi vine sa cred, spuse Furuneo.

― Totusi, va trebui sa crezi. Asa spuneau si alti catibani, judecind dupa ceea ce au lasat in urma lor!

― Retragerea semenilor creaza disruptie. Inteleg. Disruptie egal dezordine, nu-i asa? intreba Fanny Mae.

― Da, oarecum. Dar explica-mi, te rog: esti in pericol iminent de discontinuitate finala?

― Explica iminent.

― Putin, foarte putin timp, o lamuri McKie.

― Conceptul timp dificil. Doresti sa cunosti modul meu de a depasi flagelare?

― Da, cam asa ceva, zise McKie. Cam cite sedinte mai poti supravietui?

― Explicati supravietui.

― Cite sedinte de flagelare poti suporta inainte de a cunoaste discontinuitatea finala? intreba McKie, lup­tindu-se cu un simtamint de frustrare accentuat de efectul agresalului.

― Cam zece flagelari. Poate mai putin. Sau chiar mai mult.

― Si moartea ta ne va ucide pe toti? intreba McKie, sperind, totusi, ca se inselase.

― Nu pe toti, spuse Calibana.

― Credeti doar ca o intelegeti, spuse Furuneo.

― Ma tem sa o inteleg.

― Tovarasi calibani, relua ea, recunoscut capcana si retras persoana la ei. Astfel, ei evita discontinuitatea.

― Citi calibani au ramas in planul nostru? intreba McKie.

― Unica entitate a mea.

― Ultima! murmura McKie. Firul e ciudat de sub­tire

― Nu vad cum moartea unui caliban ar putea produce atitea ravagii, spuse Furuneo.

― Explic prin comparatie, incepu Calibana. Un savant din planguinitatea voastra explica reactie a eului stelar. Masa stelara intra in conditie de expansiune. Astfel, masa stelara absoarbe toate substantele si le reduce la alte configuratii de energie. Toate substantele intilnite de expansiunea stelara se transforma. Discontinuitatea finala a persoanei atinge legaturile conjunctiilor Ochiului S si redistribuie toate entitatile intilnite.

― Eul stelar, repeta Furuneo, ridicind capul.

― Termen impropriu? intreba Calibana. Eu energetic, poate.

― Vrea sa spuna ca folosirea culoarelor Ochiului S ne-a legat, intr-un fel sau altul, de viata ei, relua McKie. Moartea ei se va propaga ca o explozie stelara in intreaga retea si ne va ucide pe toti.

― Asta credeti dumneavoastra ca vrea sa spuna, facu neincrezator Furuneo.

― Sint obligat sa cred. Legatura prin care comunicam e bine intretinuta, sint convins ca e sincera. Nu simti ce emotii iradiaza?

― Doua specii diferite nu pot impartasi aceleasi emotii decit pina la un punct, obiecta Furuneo. In plus, ea nu intelege la fel ca noi durerea.

― Savant din planguinitatea voastra explica baza emotionala de comunicare, interveni Calibana. In lipsa de comunitate emotionala, identitate nesigura de concepte. Concept de emotie nu clar pentru calibani. Firesc dificultate de comunicare.

In gindul sau, McKie o aproba. Ba chiar vedea si o dificultate suplimentara; nu stia daca cuvintele ei erau rostite sau erau iradiate intr-o maniera neverosimila, dificultate care nu facea decit sa sporeasca confuzia.

― Cred ca, dintr-un anumit punct de vedere, aveti dreptate, spuse Furuneo.

― Da?

― Sintem obligati sa presupunem ca o intelegem.

McKie isi simtea gitul uscat; inghiti penibil in sec.

― Fanny Mae, i-ai explicat lui Milss Abnethe perspectiva acestei discontinuitati finale?

― Problema explicata. Calibanii incercat sa repare eroare. Abnethe nu ofera intelegere sau neglijeaza consecinte. Conjunctii dificile.

― Conjunctii dificile, murmura si McKie.

― Toate conjunctiile unui singur Ochi S. Stapinul Ochiului S creaza probleme reciproce mie.

― Sa nu-mi spuneti ca intelegeti si asta! exclama Furuneo.

― Abnethe foloseste Stapinul Ochiului S prin persoana a mea, relua Calibana. Contract da dreptate la Abnethe. Unic Stapin Ochi S la persoana a mea. Abnethe foloseste pe el.

― Deci, ea deschide un culoar pentru a-si trimite Palenki-ul ei, spuse Furuneo. De ce nu l-am astepta aici si am sari pe el? Apoi am folosi culoarul

― Ar avea de mii de ori timp sa inchida culoarul. Nu, Fanny Mae a spus ceva mult mai important. Cred ca a vrut sa spuna ca nu exista decit un Stapin al Ochiului S, un singur sistem de control pentru toate culoarele, poate si ca ea comanda toate astea sau, in fine, ea le leaga sau

― Sau orice altceva, il ironiza Furuneo.

― Abnethe conduce Ochiul S prin contract, preciza Calibana.

― Intelegi ce-am vrut sa spun? Fanny Mae, nu poti prelua controlul?

― Termenii de acord interzic interferenta.

― Nu-ti poti folosi, totusi, propriile culoare? insista McKie.

― Toti folosesc.

― E o nebunie! tipa Furuneo.

― Nebunie egal absenta progresiei ordonate a gindirii in acceptarea reciproca a termenilor logici, recita crea­tura. Nebunie: judecata frecventa a unei specii asupra alteia. Interpretare adecvata diferita.

― Cred ca ar fi cazul sa-mi administrez un pumn! zise Furuneo.

― Asculta! Totul pare a confirma ipoteza noastra. Situatia e exploziva si periculoasa, se precipita McKie.

― Trebuie s-o gasim pe Abnethe si s-o impiedicam sa continue.

― Ascultindu-te, totul pare atit de simplu, suspina McKie. Iata ordinele mele: sterge-o de aici si alerteaza Biroul. Desi discutia cu Fanny Mae nu apare pe inregis­trator, o ai intacta in memorie. Spune-le sa te supuna testelor.

― Am inteles. Ramineti?

― Da.

― Si daca ma-ntreaba, ce sa le spun ca faceti?

― Vreau sa incerc sa aflu ceva despre anturajul si in­sotitorii lui Mliss Abnethe.

Furuneo tusi. Doamne, ce cald era!

― V-ati gindit, stiti bang! si facu gestul de a ochi pe cineva.

― Stii bine ca nu poti face orice intr-un astfel de culoar, la o asa viteza! zise McKie. Ce naiba, doar stii asta!

― Poate ca acest culoar e diferit.

― Ma-ndoiesc

― Si dupa ce-mi termin raportul?

― Te intorci si stai afara pina te chem ― asta-n cazul in care nu ti se incredinteaza vreun mesaj pentru mine. Oh! Inca ceva. Cerceteaza cu grija Cordialitatea nu se stie niciodata.

― Bineinteles, raspunse ezitant Furuneo. Si inca ceva: pe cine sa contactez din Birou? Pe Bildoon?

McKie ridica, ginditor, o sprinceana: de ce-l intreba asa ceva? Ce voia, de fapt, sa spuna?

Dar isi dadu seama ca Furuneo atinsese doar un aspect logic al problemei. Directorul general al Biroului, Napoleon Bildoon, era un Pan Spechi, un co-senzitiv pentarhic, doar aparent uman. Si pentru ca McKie, o fiinta umana, fusese insarcinat cu aceasta problema, se putea presupune ca ceilalti co-senzitivi erau exclusi. In vremuri de criza, rivalitatile politice dintre specii puteau capata aspecte ciudate. In cazuri de felul acestuia, era de preferat sa largeasca cit mai mult posibil autoritatea directoriala.

― Multumesc, spuse el. Dar nici nu-s in stare sa ma gindesc si la altceva,

― De acord. Am fost informat de aceasta problema de catre Directorul Discretiei.

― Gitchel Siker?

― Da.

― Asta inseamna un Laclac, plus Bildoon, un Pan Spechi. Altcineva?

― Gasiti pe cineva la Serviciul Judiciar.

― Acesta va fi obligatoriu fiinta umana.

― Nu-i nimic. La acest stadiu, ne vor intelege. Si, oricum, inainte de a lua o hotarire oficiala, vor instiinta pe toata lumea.

Furuneo clatina din cap.

― Mai e ceva.

― Ce?

― Cum ies de aici?

McKie se intoarse catre lingura uriasa.

― Buna intrebare! Fanny Mae, cum poate iesi insotilorul meu?

― Unde vrea sa plece?

― Acasa.

― Conjunctii aparente, rosti Calibana.

McKie simti un curent de aer proaspat. Urechile inregistrara o schimbare de presiune. Se auzi un pocnet sec, ca si cum ar fi fost scos dopul unei sticle. Se intoarse. Furuneo nu mai era acolo.

― L-ai t-ai trimis la el? intreba McKie.

― Exact. Destinatia aparent dorita. Rapiditatea impiedica temperatura sa coboare sub nivelul adecvat.

McKie simtea cum ii siroiau obrajii de sudoare. Murmura:

― Mi-ar place sa stiu cum ai realizat asta. Chiar vezi gindurile noastre?

― Vad doar conjunctii puternice.

«Discontinuitate de semnificatie», se gindi McKie.

Isi aminti remarca ei despre temperatura. Ce insemna pentru ea nivel adecvat de temperatura? Caci, inauntru, abia se mai putea respira! Transpiratia ii irita pielea. Gitul era uscat. Un nivel adecvat de temperatura!

― Care e opusul lui adecvat? intreba el.

― Fals.

McKie renunta. Cum se putea ca fals sa fie contrariul lui adecvat? Isi trecu mina peste frunte, stergindu-si broboanele de sudoare cu mineca bluzei.

Ideea ca odata cu ea vor muri toti co-senzitivii care folosisera vreodata un culoar S nu-i dadea pace, zgindarindu-i nervii, intreg trupul. Pielea ii era uda de transpiratie, nu numai din cauza caldurii. In aer plutea moartea, o simtea. Se vedea inconjurat de milioane si milioane de co-senzitivi care implorau «Ajutor!»

Toti cei care folosisera un culoar

Pe toti dracii! Putea, oare, sa fie sigur ca interpretase corect vorbele Calibanei? Era cea mai logica ipoteza. Accidentele ce urmau 'disparitiei' Calibanilor nu aveau alta explicatie.

Pas cu pas, firul fusese tesut. Si acum, universul se va umple cu cadavre.

Oglinda ovala de deasupra lingurii se tulbura brusc, se contracta spre exterior, se rasuci in sus-si-n jos, spre stinga, spre dreapta. McKie primi un impuls clar de suferinta. Ovalul disparu, dar privirea lui continua sa perceapa non-prezenta Calibanei.

― S-a intimplat ceva? intreba el.

In loc de raspuns, vazu deschizindu-se tubul vortal al unui culoar al Ochiului S din spatele Calibanei. Din alta parte a deschizaturii, se intrezarea silueta deformata a unei femei, ca si cum ar fi privit-o prin telescop. McKie o recunoscu dupa viziunile si hologramele pe care le privise ceasuri de-a rindul, cind fusese initiat in aceasta misiune.

Sub lumina usor inrosita, datorata trecerii lente prin tunel, McKie zari chipul lui Mliss Abnethe.

Era cit se poate de evident ca Esteticienii costisitori de pe Steaydon facusera risipa de talent pentru buna recon­stituire a chipului femeii. McKie isi propuse sa-si verifice ulterior supozitia. Trupul ei avea liniile tineresti si zvelte ale unei fiice a placerii. Chipul ei, incadrat de un par matasos de un bleu ireal, atragea prin forma de petala a buzelor. Ochii mari, de un verde intens si nasul ascutit creau un contrast straniu: pe de o parte, o demnitate regala, iar pe de alta parte, invidie si rautate. O regina tinara si batrina in acelasi timp. Trebuie sa fi avut cel putin optzeci de ani standard, dar Esteticienii mai diminuasera ceva din virsta ei inaintata.

Trupul somptuos era invaluit intr-o rochie lunga de perle gri, mulata, asemeni unui invelis luminos, difuz. Venea dinspre tubul vortal. Pe masura ce se apropia, deschiderea culoarului ii ascundea intii picioarele, apoi talia.

In aceste citeva clipe, McKie simti ca imbatrineste cu mii de ani. Ramase imobil linga coltul prin care intrase in Sfera.

― Ah, Fanny Mae, spuse Mliss Abnethe, vad ca ai musafiri.

Din cauza distorsiunii tunelului, vocea ei era putin ragusita.

― Jorj X. McKie, Sabotor Extraordinar, se prezenta el.

Sa-si fi contractat, oare, Mliss, pupilele? Sau i se paruse?

Ea se apleca spre marginea cercului; acum, i se vedeau clar doar umerii si capul.

― Mliss Abnethe, cetatean particular.

«Cetatean particular!» isi spuse McKie. «Stricata asta controleaza capacitatea productiva a cel putin cinci sute de planete!»

McKie se ridica incet.

― Biroul de Sabotaj se intereseaza oficial de actele dumneavoastra, zise el, voind sa sublinieze cerintele lor legale.

― Eu sint cetatean particular, repeta ea.

In voce i se citea vanitate si o nerabdare greu de stapinit.

McKie se bucura descoperindu-i slabiciunea. Era un defect care, nu de putine ori, facea casa buna cu puterea si banii. Capatase o anumita experienta in arta de a ex­ploata astfel de lipsuri.

― Fanny Mae, rosti el, sint oaspetele tau?

― Exact, raspunse Calibana. Usa mea iti este deschisa.

― Iar eu sint patroana ta, Fanny Mae? intreba si Abnethe.

― Exact, sint la dispozitia ta.

Pe chipul femeii se asternu o expresie dura si rauta­cioasa. Ochii i se ingustara.

― Perfect. Atunci pregateste-te sa-ti indeplinesti obligatiile

― O clipa! interveni McKie.

Se simtea depasit. Oare de ce se grabea Abnethe? Ce sa insemne usorul tremur din vocea ei?

― Nu-i cazul ca oaspetii sa se amestece in ceea ce nu-i priveste!

― Biroul de Sabotaj e singurul in masura sa decida ce-l intereseaza si ce nu.

― Jurisdictia voastra are limite, ii replica ea.

Dincolo de vorbele ei, McKie intrezari declansarea unei intregi suite de actiuni: avocati ciriitori, imense sume distribuite in carti de credite, documente falsificate, marturii false, campanii de video-presa denuntind lipsa de politete cu care o administratie violenta si vinovata trata aceasta demna si neajutorata doamna. Toate aceste mijloace puse la lucru pentru a justifica ce? Folosirea violentei impotriva persoanei sale? Nu prea credea. Mai curind, o tentativa de a-l discredita, de a-l acoperi de cele mai grave acuze.

Dupa aceasta meditatie, McKie ajunsese sa se intrebe ce anume il facuse atit de vulnerabil. Oare de ce alesese Biroul de Sabotaj? «Pentru ca sint greu de multumit», isi spuse el. «Sint Sabotor pentru ca asa am vrut eu». Asupra acestei alegeri nu se putea reveni.

Biroul prefera cararile inguste, dar mai intotdeauna sfirsea prin a accepta caile largi. Acum, i se parea ca poarta pe umeri jumatate din universul co-senzitivilor. Era o povara delicata, delicata si totodata terifianta. Iar McKie ii resimtea intreaga greutate.

― Asa e, avem si noi limite, facu el, concesiv. Dar ma indoiesc ca le veti cunoaste vreodata. Deci, ce se intimpla aici?

― Nu sinteti ofiter de politie! mormai Abnethe.

― Poate ar fi mai bine sa chem politia.

― Pe ce temei legal?

Abnethe zimbi sarcastic. Consilierii ei juridici ii explicasera clauza asociatiilor libere care figura in Articolele Federatiei Co-senzitivilor:

Cind membrii diferitelor specii consimt a crea o aso­ciatie din care declara ca au avantaje reciproce, partile contractuale sint singurele in masura sa judece conditiile si natura sus-numitelor avantaje. Acordul lor trebuie sa nu incalce nici o lege, un tratat sau un contract stabilit anterior, care ar obliga intr-un fel sau altul una din parti. De asemenea, sus-numitul acord trebuie sa fie liber ac­ceptat de ambele parti si sa nu reprezinte o amenintare pentru pacea publica.

― Actiunile dumneavoastra vor cauza moartea unui caliban, spuse el.

Nu prea avea incredere in acest argument, dar spera, totusi, sa mai cistige ceva timp.

― Atunci, va trebui sa stabiliti ca acest concept caliban de discontinuitate finala se suprapune conceptului nostru de moarte, raspunse Abnethe. Lucru de altfel imposibil, pentru ca nu e adevarat. De ce va amestecati? E vorba de un joc inofensiv intre adulti, corsen

― Mai mult decit un joc! interveni Calibana.

― Fanny Mac! tipa Abneihe. N-ai dreptul sa intervii. Aminteste-ti de acordul nostru.

McKie privi in directia non-prezentei calibane si incer­ca sa interpreteze configuratia luminoasa care-i ametea simturile.

― Sesizez conflict intre idealuri si structura de administrare, continua Calibana.

― Tocmai! facu Abnethe. Am convingerea ca acesti calibani sint incapabili sa cunoasca durerea, pentru care nu au nici macar cuvintul ca atare. Daca eu am chef sa organizez un simulacru de flagelare si sa observ reactiile unei

― Sinteti sigura ca nu cunoaste durerea? o intreba McKie.

Chipul lui Abnethe fu strabatut din nou de o unda de rautate.

― N-am vazut-o niciodata suferind. Dar dumnea­voastra?

― Dar ati vazut-o vreodata facind orice altceva?

― Am vazut-o aparind si disparind.

― Simti durerea, Fanny Mae? intreba McKie.

― Nu am referinte pentru acest concept.

― Aceste lovituri de bici iti vor provoca disconti­nuitatea finala?

― Explicati provoca, ceru Calibana.

― Exista un raport intre loviturile de bici si discontinuitatea ta finala?

― Toate lucrurile din univers in raport prin conjunctii.

― E un joc, iar eu platesc bine, interveni Abnethe. Nu te mai baga, McKie.

― Cu ce platesti?

― Nu-i treaba ta!

― Asta eu hotarasc, rosti el. Fanny Mae?

― Nu-i raspunde, spuse Abnethe agitata.

― As putea chema politia si oficialitatile unei Curti discretionare, spuse McKie.

― Cheama-i, triumfa Abnethe. Presupun ca esti pregatit sa-ti asumi consecintele unui proces pentru incalcarea unui acord liber consimtit intre membrii a doua specii diferite, nu?!

― Pot capata cel putin o somatie. Care va este adresa actuala?

― Refuz sa raspund in absenta avocatului meu.

McKie o fulgera cu privirea. Il juca cum voia. Nu putea s-o acuze ca se sustrage urmaririi atita vreme cit nu existau dovezile unei crime. Iar, pentru a dovedi ca exista o crima, trebuia sa depuna o cerere la un judecator de instructie, sa notifice acuzarea in fata reprezentantilor ei legali, sa o aduca in fata judecatorilor si sa o confrunte cu acuzatorii. Se intelegea de la sine ca, in fiecare din aceste stadii, avocatii lui Abnethe nu vor pierde ocazia unor riposte severe.

― Propun judecata, spuse Calibana. Nimic din contract de Abnethe nu interzice dezvaluirea platii. Patroana furnizeaza educatori.

― Educatori? intreba mirat McKie.

― Foarte bine, admise Abnethe. Ii ofer lui Fanny Mae cei mai buni profesori si cele mai bune mijoace de invatare puse la dispozitie de civilizatia noastra. E pe cale de a aprofunda cultura noastra. I se da tot ceea ce vrea. Si sa stiti ca asta nu costa putin!

― Si cum naiba de nu stie inca ce-i aia durere? se mira McKie.

― Sper ca voi capata referinte adecvate, spuse Calibana.

― Vei mai avea timp? intreba McKie.

― Timp concept dificil. Un instructor spune, citez: Pertinenta timpului in raport cu achizitia cunoasterii variaza de la o specie la alta. Timpul poseda lungime, calitate necunoscuta numita durata, dimensiune subiectiva si obiectiva. Foarte derutant.

― Sa lamurim lucrurile, hotari McKie. Mliss Abnethe, stiti ca sinteti pe cale de a ucide aceasta Calibana?

― Discontinuitatea finala nu inseamna moarte. Nu-i asa, Fanny Mae?

― Mare disjunctie de echivalenta intre planuri diferite de existenta, accepta Calibana.

― Mliss Abnethe, va pun o intrebare oficiala, relua McKie. Calibana Fanny Mae, aici prezenta, v-a impar­tasit consecintele unui eveniment de felul celui pe care ea-l numeste «discontinuitate finala»?

― N-ati auzit-o? Tocmai a declarat ca nu exista nici o echivalenta.

― Nu mi-ati raspuns la intrebare.

― Te joci cu cuvintele, McKie.

― Fanny Mae, i-ai descris lui Abnethe consecintele

― Legata prin conjunctiile contractului, spuse Calibana.

― Vedeti?! triumfa Abnethe. Este legata prin contractul liber consimtit si nu aveti dreptul sa interveniti.

Dintr-odata, deschiderea se dubla. Abnethe se inde­parta: i se mai vedea doar chipul, din profil. In spate, McKie putu distinge un grup de co-senzitivi atenti. Brusc, in locul lui Abnethe, se ivi uriasa silueta de broas­ca a unui Palenki. Miile lui de labe se agitau. Singurul lui brat, ce pornea din virful unui cap cu ochi inelati, purta, in mina cu doua degete, un bici imens. Bratul trecu prin tub, intilni rezistenta tunelului si proiecta afara marginea biciului. Cureaua suiera deasupra lingurii uriase.

Dinspre invizibila calibana, tisni o jerba de scintei de un verde cristalin, care scinteie o clipa ca o explozie fluo­rescenta de focuri de artificii, apoi se stinse.

Prin tubul vortal se auzi un geamat extatic.

McKie se lupta din greu cu o coplesitoare senzatie de tristete. Facu un salt inainte. Dintr-odata, canalul Ochiului S se inchise cu un plescait, taind bratul Palenki-ului. Acesta cazu, greu, cu bici cu tot, in mijlocul inca­perii. Se rasuci apoi incet, foarte incet, si ramase ne­miscat.

― Fanny Mae? o striga McKie.

― Da?

― Te-a atins biciul?

― Explica atins biciul.

― A intilnit substanta ta?

― Oarecum.

McKie se apropie de lingura. Era profund intristat, dar stia ca isi datora impresiile efectelor agresalului si scenei la care asistase.

― Descrie-mi ce simti, ii ceru el.

― Nu am referinte adecvate.

― Incearca.

― Inhalez substanta a biciului, exhalez substanta a mea.

― L-ai respirat?

― Oarecum.

― Ei bine, descrie-mi reactiile tale fizice.

― Nu referinte comune pentru fizic.

― Orice reactie, la naiba!

― Bici incompatibil cu al meu glssrrk!

― Al tau ce?

― Nu referinte comune.

― Ce erau scinteile verzi care au aparut cind te-a atins biciul?

― Explica scintei verzi

Dupa o lunga explicatie asupra naturii luminii si dupa mai multe analogii, McKie reusi sa-i explice ce inseamna o jerba de scintei verzi

― Ai observat acest fenomen? intreba Calibana.

― Asta am vazut, da.

― Extraordinar!

McKie ramase perplex. Ii venise o idee ciudata: «daca si noi sintem, pentru calibani, la fel de insubstantiali cum sint ei pentru noi?»

Puse aceasta intrebare lui Fanny Mae.

― Toate creaturile poseda substanta relativa la propria existenta cuantica, spuse ea.

― Dar tu vezi substanta noastra cind ne privesti?

― Dificultate de baza. Specia ta sa repete intrebarea. Nu posed raspuns sigur.

― Incearca sa-mi explici. Poti sa incepi prin a-mi vorbi de scinteile verzi.

― Scintei verzi fenomen necunoscut.

― Dar ce ar putea fi?

― Poate fenomen interplanetar, reactie de exhalare substanta a mea.

― Exhalarea substantei tale are o limita?

― Reactie cuantica defineste limitare de plan al vostru. Miscare exista intre origini planetare. Miscare schimba relatii referentiale.

«Nu exista referinte constante?» se gindi McKie. «Dar e imposibil, trebuie sa existe!» Va analiza cu Calibana acest aspect al problemei. Avea impresia ca fiecare intrebare si fiecare raspuns nu faceau decit sa intareasca comuniunea lor mutuala.

― Trebuie neaparat sa existe o constanta comuna! indrazni el, in cele din urma.

― Conjunctiile poseda aspectul acestei constante pe care o cauti.

― Ce sint conjunctiile?

― Nu am

― Referinte, stiu! tipa McKie. Dar de ce folositi termenul?

― Termen aproximativ. Ocluzie tangentiala alt termen, exprimind ceva echivalent.

― Ocluzie tangentiala, sopti McKie.

Repeta, interogativ:

― Ocluzie tangentiala?

― Prieten caliban propune termen dupa discutie cu co-senzitiv laclac care poseda intuitie extrema.

― Un caliban a discutat cu un laclac? Cu cine?

― Identitate nu transmis, dar ocupatie cunoscuta.

― Aha! Si care era ocupatia?

― Dentist.

McKie scapa un oftat adinc. Clatina, perplex, din cap:

― Intelegi ce inseamna dentist?

― Toate speciile care ingereaza surse de energie trebuie sa reduca aceste surse la forme adecvate.

― Vrei sa spui ca mesteca?

― Explica mesteca.

― Dar am crezut ca intelegi ce inseamna dentist.

― Dentist: cel care intretine sistemul cu ajutorul caruia co-senzitivii transforma energia pentru ingerare, spuse Calibana.

― Ocluzie tangentiala, mormai McKie.

Apoi o intreba:

― Ce intelegi prin ocluzie?

― Asamblare adecvata de parti corespunzatoare in sistem de forme.

― Asa nu vom ajunge nicaieri, niciodata! zise, exasperat, McKie.

― Toate creaturile ajung undeva, spuse Calibana,

― Dar unde? Tu, de exemplu, unde esti?

― Relatii planare imposibil de explicat.

― Sa incercam altfel, spuse McKie. S-ar spune ca stii sa citesti scrierea noastra.

― Reducerea la conjunctii compatibile a ceea ce numesti scriere presupune comunicarea in constanta temporala. Totusi, nu exista certitudine pentru constanta temporala, nici pentru conjunctii dobindite.

― Ei bine sa luam verbul a vedea. Explica-mi ce intelegi prin actiunea de a vedea.

― A vedea: receptionarea impulsurilor senzoriale primite de la o sursa de energie exterioara, raspunse ea.

McKie isi cuprinse fata in palme. Se simtea descurajat, cu creierul invadat de radiatiile Calibanei. Care-i erau organele senzoriale? Stia ca o astfel de intrebare ar fi declansat doar un alt dialog intre surzi.

La fel de bine, putea sa asculte cu ochii sau cu un alt organ nespecializat si nepotrivit. Prea multe lucruri depindeau acum de el! Imaginatia lui McKie tesu spec­tacolul terifiant al vidului care va urma mortii Calibanei: o pustietate nesfirsita Vor supravietui, poate, citiva sugari, dar si ei vor fi iremediabil condamnati. Caci toti co-senzitivii ― buni, frumosi, rai ― vor dispare. Toti! Vor ramine doar creaturile limitate care n-au folosit in viata lor un tunel. Si vintul, culorile, parfumurile, florile si cintecul pasarilor ― toate acestea vor continua si dupa naruirea edificiului de cristal al co-senzitivilor.

Dar nu vor mai exista vise, caci vintul mortii le va spulbera. Va domni o tacere aparte. Se va sfirsi cu versul magic, creator de intelegere.

Ce-ar putea consola universul de o astfel de pierdere?

Inalta brusc capul si intreba:

― Nu exista un loc unde te-ai putea duce pentru ca Abnethe sa nu te gaseasca?

― Retragere posibila.

― Ei bine, fa-o!

― Imposibilitate.

― De ce?

― Contract interzice.

― Rupe naibii prapaditul asta de contract!

― Actiune necinstita, legata de discontinuitatea finala pentru toti co-senzitivii din plan de unda al vostru. Plan de unda termen preferat. Mult mai corect decit frecventa. Te rog, inlocuieste concept de frecventa din discutia noastra cu concept de plan de unda.

«E imposibila!» isi spusese McKie. Isi inalta bratele spre cer intr-un gest de frustrare si chiar in acel moment simti socul caracteristic al unui apel de la mare distanta, care ii activa glanda pineala. Incepu sa receptioneze mesajul, in timp ce trupul ii intepeni intr-o plytotransa, intrerupta din cind in cind de mormaieli neinteligibile si de tremuraturi. Dar, de aceasta data, se bucura de apel.

― Aici Gitchel Siker, spuse vocea launtrica.

In gind, McKie il vazu pe Directorul Discretiei, un Laclac mic, cu trup firav, care nu parasea nici mort con­fortul birourilor Centralei. Poate, chiar in acel moment, Siker era destins, cu vrila de aparare in repaos, cu fanta obrazului sau larg deschisa, cu trupul abandonat masajelor vreunui cani-fotoliu de elita.

― Era si timpul sa ma contactati, spuse McKie.

― Sa va contactez?

― Da. Cred ca a trecut ceva timp de cind Furuneo v-a transmis mesajul meu.

― Ce mesaj?

McKie avu impresia ca spiritul sau atinsese o roata de macinat care azvirlea ideile ca pe niste scintei, una dupa alta. Nici un mesaj de la Furuneo?!

― Dar a trecut ceva timp de cind Furuneo a plecat de aici pentru..

Sliker il intrerupse:

― V-am chemat pentru ca n-ati dat demult nici un semn de viata, nici tu, nici Furuneo. Rechizitorii lui au inceput sa se nelinisteasca Unde naiba a trebuit sa plece Furuneo si de ce?

McKie avu, brusc, o idee:

― Unde s-a nascut Furuneo?

― Unde s-a nascut? Pe Landy-B. De ce?

― Cred ca-l vom gasi. Calibana a folosit propriul ei sistem, Ochiul S, pentru a-l trimite acasa. Daca n-a sunat inca, ati face bine sa-l cautati voi. Trebuia sa

― Landy-B nu are decit trei taprisioti si un culoar S. E o planeta retrasa, lipsita de

― Asta explica intirzierea. Oricum, iata cum stau lucrurile.

McKie incepu sa-i explice amanuntit situatia.

― Si credeti in discontinuitatea asta finala? il intre­rupse Siker.

― Sintem obligati sa credem. Totul pare sa indice ca acesta e adevarul.

― Da, poate, dar

― Siker, crezi ca ne putem permite un poate?

― Ar fi mai bine sa cerem ajutorul politiei.

― Cred ca exact asta ar dori Abnethe.

― Ar dori asta Dar de ce?

― Cine va fi obligat sa semneze cererea de ancheta?

Tacere.

― Vezi imaginea clara a situatiei? insista McKie.

― Sa stii ca iti asumi responsabilitati!

― Ca de obicei. Dar, oricum, daca am dreptate, ce im­portanta mai are raspunderea mea?!

― Ti-as sugera sa contactam cel mai inalt nivel al Biroului Central al Politiei ― cu titlu consultativ, desigur. Ce zici?

― Vorbeste cu Bildoon. Pina atunci, iata ce vreau sa faceti: convocati Consiliul Co-senzitivitatii si redactati un nou text de maxi-alerta. Insistati asupra calibanilor, dar amintiti si de Palenki. Vedeti daca Abnethe

― Stii bine ca nu putem face asta!

― Dar nu putem face altceva!

― Cind ti s-a incredintat misiunea, ti s-a explicat de ce

― Discretie nelimitata nu inseamna si interdictie de a te apara! riposta McKie. Daca asa crezi, inseamna ca n-ai inteles importanta

― McKie, nu pot sa cred

― Retrage-te, Siker. Voi aranja totul cu Bildoon, deasupra capului tau.

Tacere.

― Intrerupe contactul! ordona McKie.

― Nu va fi nevoie.

― A, nu?

― Voi face imediat tot ceea ce trebuie pentru Abnethe. Iti inteleg punctul de vedere. Daca admitem

― Am admis deja, zise McKie.

― Fireste, ordinele vor fi date in numele tau.

― Descurca-te cum crezi ca e mai comod pentru pozitia ta. Printre altele, trimite niste oameni la Esteti­cienii de pe Steadyon. Abnethe a trecut recent prin mii­nile lor. A, si inca ceva: iti voi trimite un bici care

REFERAT: Fantazie literara - capacitatea artistilor de a inventa REFERAT: Liviu Rebreanu – creator al romanului romanesc modern - evolutia romanului romanesc

― Un bici?!

― Tocmai am asistat la o sedinta de flagelare. Abnethe a intrerupt contactul in timp ce un Palenki avea inca bratul intins in culoarul S. Bratul a fost taiat. Va creste, nu-i nici o nenorocire si, oricum, Abnethe poate angaja alti Palenki. Dar examenul membrului si al biciului ne va da, poate, ceva informatii. Stiu ca Palenki nu au arhive genetice, dar pentru moment e cam tot ce cunosc.

― Inteleg. Si ce-ai observat in timpul incidentului?

― Ajung si acolo, imediat.

― N-ai prefera sa te intorci si sa-ti faci singur raportul in fata unui aparat de codificare?

― Fa tu asta pentru mine. E mai bine sa nu apar acum la Centru, cel putin un timp.

― Hm Inteleg ce vrei sa spui. Va incerca sa te opreasca printr-un proces, nu?

― Da, cred ca nu ma insel. Iata ce-am putut vedea: cind a deschis culoarul, a incercat sa ascunda totul, dar am putut zari in spate un fel de fereastra. Daca era cu adevarat fereastra, atunci dadea spre un cer noros. Asta inseamna

― Noros spui?

― Da, de ce?

― Pai, de dimineata, sint nori si pe-aici

― Doar nu crezi ca ah, nu, n-ar face asta!

― Poate ca nu, dar, pentru mai multa siguranta, nu-i rau sa perchezitionam Centrul. Cu banii ei, ar fi putut cumpara pe oricine.

― Mda Cit despre Palenki, acesta avea o carapace cu un desen ciudat ― triunghiuri si spirale rosii si porto­calii, cu un fel de banda sau sarpe incolacit de jur-imprejur.

― Semn distinctiv pentru phylum.

― Da, dar ce grup Palenki?

― Vom afla. Altceva?

― In timpul flagelarii propriu-zise, erau o multime de co-senzitivi in spatele ei. Am recunoscut preylongi, cu tentacule rasucite, citiva chitheri, soboripsi si trei-patru wreavi.

― Curtea ei de sycofanti Ai recunoscut pe cineva anume?

― Vom vedea mai tirziu ce-i cu identificarile. Dar parca n-am vazut fetele astea, nicaieri, niciodata. Totusi as putea jura ca era unul un Pan Spechi, care a fost egostazat.

― Esti sigur?

― Nu spun decit ceva ce am vazut. Am putut distinge cicatricele de pe frunte ― ego-chirurgie. Sint tot atit de sigur pe cit stiu ca acum sint in plytotransa.

― Dar asta contravine tuturor normelor etice, morale si juridice ale Pan

― Cicatricele erau violente. Relevant, nu?

― Si asta in vazul lumii, asa, fara machiaj, fara nimic?

― Da. Asta dovedeste ca e singurul ei Pan Spechi. Un altul l-ar fi ucis pe loc.

― Unde ar putea fi cu un singur Pan Spechi?

― Nu stiu. Ah! Mai erau si citeva fiinte umane in uniforme verzi.

― Garda ei personala.

― Asa ma gindeam si eu.

― E cam multa lume pentru o femeie care se ascunde.

― Da, dar plateste bine. Inca ceva: degaja un miros de drojdie.

― De drojdie?!

― Sint sigur. Exista intotdeauna o diferenta de presiune la nivelul unui culoar: Curentul de aer venea dinspre noi. Un iz de drojdie de bere

― Asta lasa loc la multe speculatii.

― Crezi ca bat cimpii?

― Nu mai mult ca de obicei! Dar esti sigur in ceea ce-l priveste pe Pan Spechi?

― Absolut sigur. I-am vazut ochii!

― Dusi in fundul capului, cu marginile rotunjite?

― Cam asa mi s-a parut.

― Daca am putea aranja sa-l vada un alt Pan Spechi! Am avea o baza de pornire. A da azil unui criminal

― Se vede ca nu prea ai experienta cu Pan Spechi. Cum ai ajuns Director al Discretiei?

― Asculta, McKie, n-o sa

― Stii foarte bine ca un alt Pan Spechi nu se va multu­mi numai cu vederea. Va intra in tunel si

― Si?

― Abnethe va inchide culoarul S. Va avea o jumatate de martor, iar noi ― cealalta jumatate.

― Dar ar fi o crima!

― Un accident nefericit, nimic mai mult.

― Bine, o fi avind multa influenta femeia asta, dar

― Si ne va pune si pe noi la saramura daca va reusi sa dovedeasca ca-i un biet cetatean particular, hartuit si sabotat de noi

― Ar fi trist. Sper ca n-ai intreprins inca nimic oficial in ceea ce o priveste.

― Ba da.

― Cum?!

― I-am prezentat o nota oficiala.

― Dar, McKie, ti s-a cerut sa actionezi cu discre

― Asculta! Avem tot interesul ca ea sa declanseze o actiune oficiala. Intreaba-i pe expertii juridici. Poate sa ma actioneze pe mine personal in justitie, dar, daca face ceva impotriva Biroului, cerem o confruntare. Consilierii o vor sfatui sa renunte la calea asta. Nu, mai curind va incerca

― Poate ca, oficial, nu va intreprinde nimic impotriva Biroului, dar e cert ca va pune pe urmele noastre toate hienele ei. Si asta pica in cel mai nepotrivit moment. Bildoon a epuizat aproape tot timpul ego-ului sau. Se va intoarce la incubatorul lui dintr-o clipa in alta. Stii ce inseamna asta!

― Fotoliul de director ramine vacant si fiecare lupta pentru sine. Ma asteptam

― Da, dar riscam un haos cumplit la Birou.

― Si tu poti fi ales, Siker.

― Si tu.

― Eu nu doresc.

― Lasa asta! Vom vorbi alta data. Ma nelinisteste Bildoon. Va sari pina-n tavan cind va auzi de acest Pan Spechi egostazat. Va fi suficient pentru

― Se va stapini, raspunse calm McKie, desi nici el nu prea credea ce spunea.

― S-ar putea sa ma insel. Cred ca stii ca eu nu ma retrag din competitie.

― Toata lumea stie ca doresti postul!

― Imi pot imagina zvonurile.

― Crezi ca merita osteneala?

― Te voi anunta dupa ce voi cistiga.

― Sint sigur.

― Mai e ceva, spuse Siker. Cum te putem apara de Abnethe?

― Voi deveni profesor, il anunta McKie.

― Prefer sa nu-mi mai explici si nebunia asta, zise Siker.

Apoi intrerupse contactul.

McKie se trezi intins pe jos, in aerul mov al Sferei. Transpira abundent: incaperea era un adevarat cazan. Se intreba daca o fi adevarat ca, la caldura, omul slabeste. Cert era ca pierdea apa din organism; cit despre grasime, cine stie? Numai gindindu-se la pierderea apei isi simtea gitul uscat.

― Esti aici? facu el ragusit.

Nici un raspuns.

― Fanny Mae?

― Ramin la mine, raspunse Calibana.

Faptul ca percepuse cuvintele fara a le auzi il facu pe McKie sa se crispeze. Adaugind efectele agresalului din singe, il cuprinse furia. «Blestemata asta de Calibana, cu aerele ei de superioritate! Ne-a prins pe toti in plasa!»

― Esti dispusa sa colaborezi cu noi pentru a opri aceste flagelari?

― In limitele contractului.

― Bine. Atunci insista pe linga Abnethe sa devin profesorul tau.

― Esti profesor?

― Ai invatat cite ceva de la mine?

― Toate conjunctiile amestecate ma invata ceva.

― Conjunctii, murmura McKie. Trebuie s-o fac pe inteleptul.

― Explica intelept.

― Lasa asta! Ar trebui sa incepem cu contractul tau. Poate exista o modalitate de a-l anula. Care-i legea de baza?

― Explica lege.

― Care este sistemul de perfectare a acordului de onoare? tipa McKie.

― Onoarea naturala a conjunctiilor co-senzitivilor.

― Abnethe nu stie ce-i aia onoare.

― Inteleg onoare.

McKie suspina.

― Au existat martori, semnaturi, ceva de genul acesta?

― Toti tovarasi calibani martori ai conjunctiilor. Semnaturi nu inteleg. Explica.

Pentru moment, McKie hotari sa nu se lanseze in explicarea conceptului de semnatura. Prefera sa intrebe:

― Care sint circumstantele in care ai putea refuza onorarea contractului cu Abnethe?

Calibana raspunse dupa o lunga tacere:

― Schimbarea circumstantelor egal relatii variabile. Cind Abnethe nu mai are conjunctii sau incearca redefinire esente, liniaritati posibile pentru renuntarea mea.

― Asa-i! gindi McKie. E logic!

Clatina, disperat, capul, privind deasupra lingurii ciudate. Calibanii! Nu-i vezi, nu-i auzi, nu-i intelegi

― Pot sa utilizez sistemul tau, Ochiul S?

― Ai functie de profesor.

― Adica?

― Raspuns afirmativ.

― Raspuns afirmativ, repeta el. Bine. Poti transporta niste obiecte pentru mine si sa le trimiti apoi la o anume adresa, pe care ti-o voi indica?

― Cind conjunctii aparente.

― Sper ca asta sa insemne ceea ce cred eu. Cunosti bratul de Palenki si biciul de pe solul incaperii tale?

― Cunosc.

― Bine. Doresc sa le transporti intr-un birou din Central.

― Explica birou, spuse Calibana.

McKie se supuse.

― Conjunctii disponibile. Doresti sa trimiti pentru examinare?

― Exact!

― Trimiti acum?

― Da. Imediat.

― Imediat, da. Trimitere anterioara dificila datorita liniaritatilor.

― Cum?

― Obiecte pleaca.

Nici nu clipi bine din ochi ca bratul si biciul disparura, insotite de zgomotul sec al aerului supraincalzit.

― Si taprisiotii functioneaza la fel? o intreba McKie.

― Transport de mesaje nivel de energie minor. Este­ticienii de pe Steadyon folosesc nivel si mai scazut de energie.

― Imi inchipui. Dar nu-i nimic Mai e si cazul prietenului nostru, Furuneo Presupun ca l-ai trimis acasa.

― Exact.

― Dar nu l-ai trimis la locul potrivit.

― Creaturile poseda numai o singura casa.

― Noi, oamenii, avem mai multe.

― Dar eu vad conjunctii!

McKie simti impactul protestului iradiat de Calibana. Dar se linisti si spuse:

― Sint sigur. Dar el mai are o casa aici, pe Cordia­litate.

― Sint uimita.

― Probabil. Dar as vrea sa stiu daca esti in masura sa corectezi aceasta situatie.

― Explica masura.

― Il poti transporta acasa la el, pe Cordialitate?

Urma un moment de tacere.

― Acest loc nu al lui.

― Dar il poti aduce aici?

― Doresti asta?

― Da, doresc.

― Prietenul tau vorbeste prin taprisiot.

― Oooh! facu McKie. Ii poti asculta conversatia?

― Continut de mesaj nu disponibil. Conjunctii vizibile. Am cunoastere ca prietenul tau schimba comuni­care cu co-senzitivi de alta specie.

― Ce specie?

― Cea pe care voi o numiti Pan Spechi.

― Ce-ar fi daca l-ai aduce pe Furuneo aici, pe Cordia­litate, acum?

― Conjuctii dispersate. Dar schimb de mesaje se termina in aceasta liniaritate. Iata, il transfer.

― L-ai transferat?

― Conjunctii noi.

― Acum e pe Cordialitate?

― Nu ocupa loc al lui.

― Sper ca am inteles amindoi acelasi lucru!

― Prieten la tine doreste prezenta cu tine, relua Calibana.

― Vrea sa vina aici?

― Exact.

― De ce nu? Adu-l aici!

― Ce motiv reprezinta prezenta prieten al tau la mine?

― As vrea sa ramina cu mine pentru a o supraveghea pe Abnethe in timp ce eu ma voi ocupa de altceva.

― McKie?

― Poftim.

― Stii ca prezenta a ta sau a altcuiva din orice alta specie prelungeste implicatii ale mele in plan-unda al vostru?

― Da.

― Prezenta ta slabeste flagelarea.

― Ma cam indoiesc.

― Indoiesc?

― Inteleg, inteleg!

― Comprehensiune probabila. Conjunctii indicative.

― Nici nu stii cit ma bucura asta, cita placere-mi face! spuse McKie.

― Doresti prieten prezent?

― Ce face Furuneo?

― Furuneo schimba comunicare cu asistent.

McKie clatina disperat din cap. Simtea izul de incomprehensiune care pindea fiecare incercare de comunicare, dar nu i se putea sustrage. Ori de cite ori credea ca a gasit un teren comun, de tot atitea ori se trezea cit se poate de departe de scopul propus.

― Dupa ce Furuneo isi termina conversatia, adu-l aici.

Epuizat, se sprijini de perete. Doamne, ce cald era! De ce aveau calibanii nevoie de atita caldura? Poate ca, pentru ei, caldura era ceva aparte, o unda vizibila care, cine stie, corespundea unei functii de care alti co-senzitivi habar n-aveau. McKie avea impresia ca participa la un dialog cu fantome. De mult disparuse orice urma de ratiune El si Calibana construiau piste false, crezind ca refac haosul initial. Daca vor da gres, moartea ii va lua pe toti cu sine: pacatosi si nevinovati, buni si vinovati. Navele vor porni smintite pe oceane, turnurile se vor narui, edificiile se vor darima; doar sorii isi vor continua cursele lor prin neant.

Un curent de aer rece il anunta pe McKie de sosirea lui Furuneo. Se intoarse si-l vazu pe agentul planetar jos, nu departe de el, incercind cu greu sa se ridice.

― In numele ratiunii! tipa Furuneo. Ce mi se intimpla acum?

― Aveam nevoie de putin aer curat, spuse McKie.

― Cum?!

― Ma bucur ca te revad, zimbi larg McKie.

― Cum?!

Furuneo se apropie amenintator de McKie:

― Ai idee ce mi s-a intimplat?

― Ai ajuns pe Landy-B.

― De unde stii? Tu esti vinovatul?

― O mica neintelegere. Casa ta e pe Landy-B.

― Nu-i adevarat.

― Te las sa-i explici asta lui Fanny Mae. Ai inceput cercetarile pe Cordialitate?

― Cind naiba, ca nici n-am avut timp sa ma asez

― Stiu asta. Dar spune-mi: ai inceput sau nu?

― Am dat ordine.

― Perfect. Fanny Mae te va pune la curent cu citeva lucruri si iti va aduce aici oamenii care vor intocmi rapoartele necesare. Nu-i asa, Fanny Mae?

― Conjunctiile ramin disponibile. Contract autori­zeaza.

― Ce fata curajoasa!

― Aproape am uitat de caldura ce domneste aici, zise Furuneo, stergindu-si fruntea. Deci, pot sa-mi aduc oamenii aici. Altceva?

― O supraveghezi pe Abnethe.

― Si apoi?

― Cind ea sau vreun scirbos de Palenki de-al ei isi vor arata mutra, fa o inregistrare holografica a tot ceea ce se-ntimpla. Ai echipament?

― Sigur ca da.

― Bine. Cind inregistrezi, plaseaza-ti instrumentele cit mai aproape de culoar.

― Probabil ca-l va inchide imediat cind va vedea ce fac!

― Nu fi atit de sigur. Ah! Inca ceva.

― Ce?

― Esti asistentul meu pedagogic.

― Cum?!

McKie ii explica termenii acordului cu Calibana.

― Astfel, Abnethe nu se poate debarasa de noi fara a viola contractul cu Fanny Mae, zise Furuneo.

Isi strinse buzele, apoi intreba:

― Asta-i tot?

― Nu. As vrea sa discuti cu Fanny Mae despre conjunctii.

― Conjunctii?

― Conjunctii. Vreau sa descoperi ceea ce inteleg Calibanii, acesti diavoli ai cosmosului, prin conjunctii.

― Conjunctii, repeta Furuneo. E vreun mijloc de a raci nitel cazanul asta?

― Iata un alt subiect de studiu: incearca sa descoperi cauza acestei calduri.

― Daca nu ma topesc inainte de a-l afla. Unde plecati?

― La vinatoare. Cu conditia ca eu si Fanny Mae sa ne punem de acord asupra conjunctiilor.

― Nu va inteleg.

― Te cred. Dar voi incerca sa urmez pista, daca Fanny Mae ma va trimite direct in vizuina vinatului.

― Ah! facu Furuneo. Dar puteti cadea intr-o cursa.

― E un risc. Fanny Mae, ai auzit?

― Explica auzit.

― Lasa, nu-i nimic.

― Asta inseamna comoditate?

McKie inchise ochii, inghitind in sec.

― Fanny Mae, te intreb daca ai cunostinta despre schimbul de informatii care a avut loc intre mine si prietenul meu.

― Explica a avut.

― Ai cunostinta? urla McKie.

― Amplificarea nu contribuie prea mult la comuni­care. Posed cunoasterea dorita ca fiind presupusa.

― Presupusa, murmura McKie. Ai putea sa ma transporti undeva aproape de Abnethe fara ca ea sa-mi simta prezenta, dar eu sa o cunosc pe a ei?

― Negativ.

― De ce?

― Clauza specificata de contract.

― Ah!

McKie isi cuprinse, meditativ, fruntea in palme.

― In acest caz, ai putea sa ma transporti intr-un loc unde, prin propriile mele mijloace, sa obtin cunoasterea lui Abnethe?

― Posibil. Permite examinare conjunctii.

McKie astepta. Caldura din interiorul Sferei ii naucea simturile, devenind un fel de obiect greu, palpabil. Furuneo era si el pe cale de a se deshidrata.

― Mi-am intilnit mama, spuse Furuneo, intilnind privirea lui McKie.

― Grozav.

― Inota cu niste prieteni in piscina. Calibana m-a asezat linga ea, in apa. Oricum, apa era formidabila.

― Cred ca au fost uimiti.

― Da, dar le-a placut gluma. As vrea sa stiu cum functioneaza aceste culoare S.

― Nu esti singurul. Ma ia cu frisoane numai cind ma gindesc la puterea pusa in joc!

― Un frison-doua, acolo, nu strica. Stii, e o senzatie caraghioasa ― stai de vorba cu prietenii si, deodata, hopa! te trezesti cu picioarele-n aer, pe Cordialitate. Oare ce-or fi crezut oamenii aia?

― S-or fi gindit la magie.

― McKie! zise Calibana. Te iubesc!

― Cum?! exploda McKie.

― Te iubesc! repeta Fanny Mae. Afinitate a unei persoane fata de alta persoana. Definitia transcende speciile.

― As vrea sa te cred, dar

― Pentru ca posed afinitate universala pentru persoana ta, connjunctii deschise, permitind indeplinirea cererii tale.

― Poti sa ma transporti in apropierea lui Abnethe?

― Afirmativ. Conjunctii deschise. Acord cu cererea. Da.

― Si unde ma transporti? intreba el.

Simtind un curent rece de aer, isi dadu seama ca era pe cale sa adreseze aceasta intrebare unei stinci acoperite cu muschi. Examina stinca, incercind sa-si recapete echilibrul. Avea cam un metru inaltime si era acoperita cu cuart alb, presarat cu paiete stralucitoare.

Era singur in mijlocul unei cimpii imense; in departare, se zarea un soare auriu. Dupa pozitia astrului, McKie deduse ca era in cursul diminetii sau dupa-amiaza.

Dincolo de stinca, cimpia presarata cu citiva tepi stingheri se intindea pina la linia orizontului. In zare, straluceau turnurile unui oras alb.

McKie intreba piatra:

― Ma iubeste?

Biciul si bratul acelui Palenki au ajuns la laboratorul Biroului. Intimplator, nu era prea mult de lucru in acel moment. Seful laboratorului, veteran al Biroului, un wreav numit Treej Tuluk, plecase la o reuniune de urgenta declansata de comunicarea lui McKie.

Ca toti cei cu dosul-inversat, Tuluk avea un simt al mirosului extrem de fin. Corpul de wreav de dimensiuni medii, masurind aproape doi metri jumatate, era tubular, cu laba piciorului foarte dezvoltata. Fanta faciala verti­cala avea, in partea inferioara, manipulatori speciali. Lunga convietuire cu oamenii si umanoizii ii conferise un pas vioi, in ciuda spatelui sau, o predilectie pentru hainele cu buzunare si pretiozitati de limbaj cu accente cinice, cum putini wreavi cunosteau. Cele patru tije oculare din partea superioara a fantei faciale erau de un verde pal.

Intorcindu-se de la reuniune, recunoscu imediat obiectele de jos. Corespundeau descrierii lui Siker. Tuluk il blestema in gind pe cel care facuse livrarea, dar se cufunda imediat in dificila lor examinare. Inainte de a separa bratul de bici, chema doi asistenti si facu citeva holograme.

Asa cum era de asteptat, structura genetica a acelui Palenki nu-i spunea nimic nou. Bratul nu apartinea nici unuia dintre putinii Palenki ce figurau in dosarele Co-senzitivitatii. Totusi, Tuluk stabili o harta ADN si o diagrama secventiala completa. In caz de nevoie, puteau servi la identificarea proprietarului bratului.

Intre timp, studiul biciului avansa. Raportul calcula­torului preciza: Bici din piele de vitel, model vechi, de tip terian, copie. Materialul din care era facut biciul il ingretosa pe Tuluk si pe asistentii sai, caci se gindeau la un material sintetic.

― Un arhaism monstruos! declara un asistent chiter.

Ceilalti aprobara, chiar si Pan Spechi, pentru care intoarcerea periodica la obiceiurile carnivore ale speciei era o problema de supravietuire.

Dar, tocmai atunci, atentia le fu atrasa de o bizara insiruire de celule. Studiul biciului si al bratului conti­nuau in acelasi ritm sustinut.

Pe McKie, apelul de la mare distanta il prinse la citiva kilometri de stinca, pe o carare ingusta. Marsaluise fortat, din ce in ce mai iritat de stranietatea peisajului. Isi dadu repede seama ca orasul era un miraj suspendat deasupra unei cimpii uscate, cu ierburi ingalbenite si maracinis tepos.

Era aproape la fel de cald ca in sfera calibana. Nu intilnise pina acum decit citeva animale mici, maronii, si nenumarate insecte: inaripate sau nu, sarind, biziind, enervante. Calea ferata avea sinele ruginite, lasind impresia ca a fost abandonata cu mult timp in urma. S-ar fi spus ca incepea de undeva, de printr-un lant indepartat de coline albastre, din dreapta lui, traversa cimpia si se pierdea spre stinga, spre orizontul sfisiat de caldura apasatoare. Cerul era limpede. Nici un nor de praf, nimic nu tulbura linistea pustiului.

McKie aproape ca se bucura cind presimti plytotransa.

― Aici Tuluk, rosti glasul launtric. Mi s-a spus sa te contactez cind voi termina raportul. Sper ca nu te deranjez.

McKie, care respecta competenta lui Tuluk, raspunse politicos:

― Spune, te ascult.

― In ceea ce priveste bratul, n-am cine stie ce informatii. E Palenki, desigur. Daca i-am gasi stapinul, l-am putea identifica. Membrul a mai fost taiat cel putin o data. Prezinta cicatrici pe antebrat si pare a fi fost o lovitura de sabie sau de cutit.

― Iar identificarea phylum-ului sau?

― Cercetarile sint in curs.

― Biciul?

― Ei, aici e altceva. E chiar din piele de vitel.

― Adevarat?

― Sint sigur. Am putea chiar sa-i identificam proprie­tarul originar, daca s-ar mai plimba pe aici.

― Ai un umor sinistru. Altceva?

― Biciul e un arhaism. Bici de vitel de tip clasic, model terian, vechi. Am stabilit prin calculator o fisa de identificare si am consultat un muzeolog pentru confir­mare. Dupa parerea lui, e cam grosolan, dar contine numeroase indicii pentru a putea afirma ca e vorba de o copie, fabricata relativ recent.

― De unde si-ar fi putut procura originalul?

― Incercam sa aflam. Astfel de obiecte nu stau in mijlocul drumului.

― Manufactura recenta, deci! Esti sigur?

― Animalul de la care provine pielea e mort cam de doi ani standard. Structura intercelulara reactioneaza inca la socuri.

― Doi ani Unde ar fi putut gasi un bou?

― Asta restringe considerabil cimpul cercetarilor. Exista citeva astfel de animale folosite ca accesorii in spectacole. De asemenea, sint locuri in care boii sint ingrijiti pentru a fi trimisi ca hrana pe planetele inde­partate, care nu cunosc pseudo-carnea.

― Cu cit avansam, cu atit totul devine mai confuz.

― Cam asa-i! A, inca ceva: pe bici era pulbere de anhidrida carbonica.

― Anhidrida? A, de aceea imi mirosea a drojdie!

― Da, mirosul e inca puternic.

― Si ce pot face cu o asa cantitate de insta-tinctura? Pina acum, n-am vazut nici un bat cu memorie, dar asta nu inseamna nimic.

― E doar o sugestie, zise Tuluk. Cine stie, poate au pictat motivele carapacei acelui Palenki cu anhidrida.

― Dar de ce?

― Poate ca sa-i falsifice phylum-ul.

― Nu stiu ce sa zic.

― Daca ai simtit mirosul de drojdie dupa aparitia biciului, inseamna ca au o multime de astfel de obiecte.

― Nu stiu exact cind. Camera era mica si era atit de cald!

― Adevarat, caldura este o explicatie. Sint dezolat, dar e tot ce am putut afla.

― Asta-i tot?

― Mai e ceva. Dar nu stiu daca te intereseaza. Biciul era aranjat in pozitie verticala, fiind suspendat de o tija subtire de otel.

― De otel?! Esti sigur?

― Absolut.

― Dar cine mai foloseste azi otelul?

― Pe planetele noi, nu-i un material prea rar. Unii il folosesc chiar in constructii.

― Incredibil!

― Nu-i asa?

― Stii, cautam o planeta subdezvoltata si am impresia ca ma aflu chiar pe una dintre ele.

― Dar unde esti?

― Nu stiu.

― Nu stii?

McKie ii povesti ce se intimplase.

― Voi, agentii astia speciali, va asumati uneori niste riscuri!

― Dupa cum vezi.

― Ai un monitor. Vrei sa invoc clauza monitorului si sa cer taprisiotului meu sa identifice locul?

― Stii ce urmari ar avea asta! Nu vreau sa distrug totul inainte de a incerca sa descopar unde sint.

― Pot face ceva pentru tine?

― Contacteaza-l pe Furuneo. Spune-i sa ma lase inca sase ore si apoi sa ma aduca inapoi prin Calibana.

― Bine. Siker mi-a spus ca utilizezi un sistem S fara culoar. Te poate aduce inapoi de oriunde?

― Asa cred.

― Il contactez chiar acum pe Furuneo.

Dupa doua ore de mers, McKie zari o suvita de fum care se inalta in volute usoare dinspre muntii albastri.

In timp ce mergea, se gindi ca se afla, poate, intr-un colt salbatic, unde va muri de foame si de sete, fara a putea lua legatura cu semeni civilizati. Se intrista brusc, intelese inca o data ca un mic accident al masinariei de carne, oase si singe, putea sa fie fatal.

Dar spiritul? Spiritul lui? Acum, isi facea procese de constiinta pentru ca se lasase prostit si transportat in necunoscut de sistemul S, din moment ce stia foarte bine cit de incerta era comunicarea cu Calibana.

Dar nu-i trecuse niciodata prin minte ca-si va pierde tot timpul marsaluind.

Se gindea acum la falia existenta intre co-senzitivi si masina. Pentru ca se bazau prea mult pe masini, muschii li se atrofiasera, iar acest fapt se dovedi acum a fi un mare dezavantaj.

Trebuia sa ajunga la fum, desi muntii pareau a fi la fel de indepartati. Mergea.

Cumplita meserie! Ce idee avusese si Abnethe: sa-si gaseasca un asa loc pentru a-si pierde vremea! Daca intr-adevar acesta era locul. Si daca, totusi, Calibana comisese inca o eroare de interpretare?

Iubirea e mai puternica decit orice. Dar ce naiba sa caute aici iubirea?

Ar fi platit scump pentru putina apa. Mai intii caldura din Sfera, apoi asta Si praful Fiecare pas stirnea nori intregi de pulbere. Inghitea tone de praf cu gust de mucegai.

Isi pipai trusa din buzunar. Detectorul putea percepe orice sursa de apa, la orice adincime. Dar cum sa o aduca la suprafata?

Insectele roiau in jurul lui. N-avea de ales: scoase din trusa un stimul si-l fixa in fata ca un ventilator cu putere medie. Reusi, astfel, sa ameteasca roiuri intregi de ginganii nesatioase.

Deodata, auzi un zgomot: un ciocanit surd, indepartat, abia peceptibil, ca si cum cineva ar lucra. Un zgomot sonor si dogit rasuna dinspre locul din care se vedea fumul.

Putea fi un fenomen natural sau creaturi salbatice. Fumul se putea datora unui foc. Totusi, socoti mai prudent sa scoata aparatul de iradiere din trusa si sa-l tina la indemina, intr-unul din buzunare.

Zgomotul se auzea din ce in ce mai puternic, ca si cum ar fi fost amplificat de pozitiile succesive ale apropierii lui. Doar citiva maracini si citeva coline il desparteau de sursa zgomotului.

McKie traversa o colina, fara sa se abata din drum.

Era disperat. Fusese abandonat intr-o lume trista, lugubra si dezolanta. I se daduse un rol caraghios in povestea asta cu zine cu aripi de piatra. Era un vagabond secatuit, ars de sete, ros de angoasa, urmarit de un vis obsedant, indepartat, care va lua sfirsit odata cu destinul fatal al unei creaturi calibane.

Pretul platit pentru moartea Calibanei nu-i dadea pace, ii chinuia gindurile, ii sfisia fiinta. Propria lui moarte nu era decit un fir de praf intr-un nor urias.

Scutura din cap pentru a indeparta aceste ginduri. Teama il paralizase. Nu se mai putea asa!

Oricum, un lucru era cert: soarele apunea. Trecusera cel putin doua ore de cind McKie incepuse aceasta calatorie stupida.

Dar ce putea insemna acest zgomot? Il auzea mereu, insistent, monoton, ca adus de caldura. Simtea cum ii bate in timple, intr-un ritm iritant: tic, bum, tic, bum,

Ajuns pe o colina, se opri. Se afla la marginea unei oaze in intregime defrisata. In mijlocul ei, se aflau cam o duzina de colibe cu acoperisuri conice, facute din paie. Din mai multe colibe, ieseau spirale de fum. Afara, pasteau linistite citeva animale.

Doi baieti cu pielea neagra, inarmati cu bete lungi, minau vitele. Alti copii, barbati, femei, toti negri, aveau diverse ocupatii in interiorul fortaretei naturale.

McKie, care avea printre stramosi citiva negri de pe planeta Caoleh, se simti tulburat in fata spectacolului la care asista. In memoria lui genetica vibra ceva. Putea exista, oare, un loc in univers in care oamenii sa fie atit de inapoiati? Scena parea desprinsa din istoria antica a Terrei.

Copiii si barbatii erau goi. Doar femeile purtau citeva fisii de pinza.

Sa fie o intoarcere la natura? Goliciunea nu-l deranja, asa erau aproape toti.

Cararea cobora pina in mijlocul oazei, dincolo de tufele de maracini, si disparea in partea cealalta, dupa o colina.

McKie incepu sa coboare. Spera ca va capata putina apa din sat. Zgomotul venea dintr-o coliba mai mare ca celelalte, in fata careia se afla un car tras de patru boi. McKie se apropie sa examineze carul, in care erau ingramadite niste obiecte ciudate, plate, valuri de stofa viu colorate si sulite cu capatul de metal.

Zgomotul inceta brusc. McKie isi dadu seama ca fusese observat. Copiii ieseau tipind din coliba, aratindu-l cu degetul. Adultii se miscau cu o incetineala demna, dar il examinau cu un ochi curios.

Se lasa o tacere ciudata.

Printr-o spartura, McKie patrunse in coliba cea mare. Douazeci de fete negre, imobile, se intoarsera spre el, urmarindu-i miscarile.

Un miros cumplit, de nedescris, de carne in putre­factie, friptura, excremente, miasme acre, neplacute, ii asalta narile. In jurul vitelor inhamate la car, roiau nori negri de insecte.

In timp ce McKie privea in jur, se apropie de el un om alb cu o barba mare, rosie. Purta o palarie cu bor plat, o vesta neagra prafuita si pantaloni maron. Tinea in mina un bici asemanator celui din Sfera calibana. McKie intelese ca era pe drumul cel bun.

Barbatul se opri. Avea chipul aspru, ostil, si il masura cu dusmanie. Timp de citeva clipe, il privi fix pe McKie, apoi facu un semn scurt cu capul citorva barbati din stinga lui, facu un gest spre car si isi muta iar privirea spre agentul Biroului.

Linga boii inhamati, se postasera acum doi oameni negri. McKie studia continutul carului. Obiectele plate erau un fel de tablii sculptate, purtind picturi stranii, care il duceau cu gindul la carapacele Palenki. Oricum, nu-i placea deloc cum se uitau barbatii aceia la el. Se simtea incoltit. Mina din buzunar i se crispa pe minerul pisto­lului cu radiatii. Simtea cum se stringe cercul in jurul lui. Nu-i placea sa-si simta spatele expus.

― Sint Jorj X. McKie, Sabotor Extraordinar, spuse el, inaintind spre albul barbos. Dumneavoastra?

Omul scuipa, spunind ceva ce semana cu:

― Getnabent.

McKie inghiti in sec. Aceste sunete nu-i spuneau nimic. Straniu Nu credea ca exista in univers vreo limba pe care sa n-o cunoasca. Poate ca R&R descoperise aici o noua planeta.

― Sint in misiune oficiala, trimis de Birou, relua el. E mai bine sa stie toti asta, sa respectam legea.

Barbatul ridica din umeri.

― Kawderwelsh!

Cineva din spate tipa.

― Krawl'ikido!

Barbosul privi in directia vocii, apoi spre McKie. Acesta analiza biciul. Vazindu-i privirea, barbosul strinse cu putere minerul flexibil de otel. Continua sa-l priveasca pe McKie. Minuia biciul cu o siguranta care-l infiora pe McKie.

― De unde aveti biciul? il intreba.

Omul privi spre obiectul din mina lui.

― Pitsch! Brawzenbuller.

McKie facu citiva pasi spre el si intinse mina spre bici. Barbosul clatina din cap cu o mutra fioroasa. Nu te puteai insela asupra raspunsului!

― MayKely! spuse el, biciuind lemnaria carutei si aratind din ochi obiectele ingramadite.

McKie analiza din nou continutul carutei. Obiecte artizanale, probabil. Stia ca obiectele facute de mina erau platite cu bani grei, de oameni satui de produsele in serie ale uzinelor automatice. Daca obiectele fusesera fabricate aici, atunci ii era clar ca se afla in fata unei forme groso­lane de exploatare a miinii de lucru ignorante. Sclavie, ce mai!

Ascunzatoarea lui Abnethe avea, poate, si colturi morbide, dar si o justificare comprehensibila.

― Unde e Mliss Abnethe? se hotari sa intrebe McKie.

Cuvintele acestea declansara o reactie ciudata. Barbosul isi inalta capul si il fulgera din priviri. Multimea care-l inconjura incepu sa murmure neinteligibil.

― Abnethe? repeta McKie.

― Seeawss Abnethe! tipa barbosul.

Multimea incepu sa psalmodieze.

― Epah Abnethe! Epah Abnethe! Epah Abnethe!

― Rooik! latra barbosul.

Tacura brusc.

― Cum se numeste aceasta planeta? Unde ma aflu, de fapt? intreba McKie, privind in jur.

Dar nimeni nu-i raspunse.

McKie isi fixa privirea in ochii barbosului; celalalt il infrunta cu stoicism, apoi facu semn din cap, ca si cum ar fi ajuns la o anumita concluzie. Spuse:

― Deespaweng!

McKie isi increti fruntea. Incurcata afacere! La fiecare pas, dai de probleme de comunicare! Dar orice-ar fi, vazuse destule pentru a putea cere o ancheta oficiala a politiei. Nu poti lasa in asemenea stare de decadere niste fiinte umane! Cu siguranta ca Abnethe era in spatele afacerii. Biciul, reactia la numele ei Tot satul ii amintea de nevroza lui Abnethe. La oamenii din apropiere, observase cicatrici pe piept si pe brate. Daca erau urme de bici, Abnethe, cu tot aurul ei, nu se va putea salva

Ceva exploda in ceafa lui McKie si il propulsa in fata. Barbosul ridica biciul, iar McKie simti lovitura apro­piindu-se. Incerca sa-si scoata din buzunar pistolul cu raze, dar muschii nu-l mai ascultau. Trupul ii devenise o masa informa, de necontrolat. Nu mai vedea nimic prin perdeaua de singe.

Din nou simti ceva, ca o explozie, in cap.

Cazu intr-o stare de uitare adinca. Inainte de a-si pierde cunostinta, se gindi brusc la monitorul implantat in craniu. Daca-l vor fi ucis, undeva, in univers, un taprisiot va fi alertat si va transmite un ultim raport despre un anume Jorj X. McKie.

«Ah, daca ar sti ce bine mi-ar face!» Dar nu-i mai raspunse nimeni. Doar tenebrele.

«Dar asta-i o luna», realiza uimit McKie. Obiectul luminos de deasupra lui nu putea fi decit o luna. In intunericul adinc, luna se ridicase deasupra siluetelor intepenite ale acoperisurilor primitive.

Deci era tot in sat.

Astrul era tot acolo, incredibil de aproape.

Incepu sa-l doara ceafa si timpla stinga Facu bilantul simturilor sale amortite si conchise ca statea pe pamint, intins pe spate, cu fata spre cer, imobilizat de fringhii legate de pari infipti in pamint.

Poate ca era in alt sat.

Incerca fringhia: nimic de facut.

Pozitia in care se afla era lipsita de demnitate: cu picioarele departate si miinile in cruce.

Rataci cu privirea printre constelatiile care intrau in cimpul lui vizual. Unde putea sa se afle?

In stinga, sclipi o lumina. Voi sa intoarca privirea spre ea, dar o durere surda il strafulgera pina in maduva oaselor.

Gemu adinc.

In intuneric rasuna urletul unui animal. Din departare ii raspunse un raget ragusit. Liniste. Apoi, alt raget. Pentru McKie, aceste zgomote confereau noptii o alta dimensiune. Auzi fosnet de pasi care se apropiau.

― L-am auzit gemind, spuse un barbat.

Vorbeau in limba galactica standard. Cele doua umbre se conturara din noapte si se oprira la picioarele lui.

― Crezi ca si-a recapatat cunostinta?

De asta data, vorbi o femeie.

― Respira ca si cum ar fi treaz, zise barbatul.

― Cine sinteti? spuse MeKie ragusit.

Vorbele ii stirnira in teasta mii de dureri.

― Din fericire, voi, oamenii, stiti sa va supuneti ordinelor, zise barbatul.

― Cum ai ajuns aici? intreba femeia.

― Am mers, raspunse McKie. Tu esti, Abnethe?

― A mers! facu barbatul.

McKie se intreba cine putea fi barbatul. Distingea in glasul lui intonatii non-umane. Non-umane sau uma­noide? Dintre co-senzitivi, doar un Pan Spechi se putea apropia intr-atit de o fiinta umana, incit conformatia lui fizica sa fie copiata dupa cea a oamenilor.

― Daca nu ma eliberati, nu raspund de urmari, spuse McKie.

― Ba vei raspunde, zise cu rautate barbatul.

― Vreau sa stiu cum a ajuns aici, insista femeia.

― Ce conteaza?

― Conteaza enorm. Daca Fanny Mae e pe punctul de a renunta la contract?

― Imposibil, mugi barbatul.

― Nimic nu-i imposibil. N-avea cum sa ajunga aici fara ajutorul Calibanei.

― Poate ca mai exista un caliban.

― Fanny Mae pretinde ca nu.

― Cred ca ar trebui sa scapam imediat de el, propuse barbatul.

― Dar daca poarta un monitor?

― Fanny Mae spune ca nici un taprisiot nu poate localiza acest loc.

― Dar McKie a ajuns aici

― Ba chiar am avut si o convorbire de la mare distanta! interveni el.

«Nici un taprisiot nu poate localiza acest colt de univers? Ce-ar putea justifica o atare ipoteza?»

― Nu vor avea vreme sa ne gaseasca, nici sa actioneze. Trebuie sa-l eliminam, hotari barbatul.

― N-ar fi o mutare inteligenta! replica McKie.

― Uite cine vorbeste! il ironiza glasul masculin.

McKie incerca sa le vada chipul, dar ei se tineau in umbra. Ce era atit de aparte in vocea barbatului? Cit despre femeie, era clar ca-si modificase vocea cu ajutorul unui storter, dar de ce?

― Sint purtatorul unui monitor de viata, anunta McKie.

― In curind va fi al meu, zise barbatul.

― Nu mai suport! se enerva femeia.

― Ucideti-ma si monitorul va incepe sa emita, spuse Mckie. Taprisiotii vor cerceta sectorul si ii vor identifica pe toti cei din jurul meu. Chiar daca nu va vor putea gasi, vor sti cine sinteti.

― Perspectiva ma face sa tremur! ii raspunse batjocoritor barbatul.

― Trebuie sa stim cum a ajuns aici! se incapatina femeia.

― Ce dracu' conteaza asta?

― E o intrebare stupida!

― Sa admitem ca Fanny Mae a renuntat la contract.

― Sau ca exista undeva o clauza pe care n-am inteles-o.

― Nu exista nimic! Doar moartea lui.

― Nu stiu daca e posibil. Sint momente cind ma intreb daca vorbim, de fapt, aceeasi limba. Ce mai exista in afara de conjunctii?

― Abnethe, de ce porti storter? intreba McKie.

― De ce-mi spui Abnethe?

― Iti poti schimba vocea, nu si stilul!

― Fanny Mae te-a trimis aici?

― Adineauri cineva a spus ca e imposibil, riposta McKie.

― Nu s-ar zice ca-ti lipseste capul! facu ea.

― Nu-mi mai trebuie decit picioare frumoase, glumi McKie.

― Nu cred ca Fanny Mae a putut rupe contractul. Aminteste-ti clauza de protectie. E mai probabil ca l-a trimis aici pentru a scapa de el.

― Atunci, hai s-o facem cit mai repede!

― Nu asta am vrut sa spun.

― Stii bine ca e tot ce putem face.

― Il vei face sa sufere si eu nu pot accepta asta, tipa ea.

― Atunci, pleaca si lasa-ma singur!

― Nu suport gindul ca-l facem sa sufere. Nu intelegi?

― Nu va suferi.

― Imi trebuie o certitudine.

«Nu poate fi decit Abnethe», isi spuse McKie, amintindu-si incapacitatea ei de a suporta suferinta co-senzitivilor. «Dar cine e celalalt?» se intreba in gind.

― Ma doare capul. Mliss, iti dai seama ca oamenii tai mi-au spart ceafa? zise McKie.

― Care ceafa? intreba vocea masculina.

― Trebuie dus la doctor, hotari femeia.

― Nu fi stupida! tipa vocea.

― Dar ai auzit, nu? Il doare capul.

― Mliss, inceteaza!

― Mi-ai pronuntat numele!

― Ce mai conteaza? Oricum te-a recunoscut.

― Daca scapa?

― De aici?

― Doar e binevenit!

― E o sansa pentru noi!

― Sufera, sopti ea.

― Nu e adevarat, minte.

― Ba sufera, stiu asta.

― Si daca incearca sa fuga in timp ce-l ducem la doctor? Agentii Biroului de Sabotaj au mari resurse! Fanny Mae ni l-a trimis, iar noi sintem obligati sa-l omorim.

― Ma innebunesti! tipa ea.

― Nu va suferi.

Urma un moment de tacere.

― Iti promit.

― E adevarat?

― Dupa cum iti spun.

― Plec, spuse ea. Nu vreau sa stiu ce va fi. Cheo, vreau sa nu-i mai pronunti niciodata numele. M-ai inteles?

― Da, draga mea. Te inteleg.

― Plec imediat.

― Ma va taia in bucati mici. Iar eu voi urla tot timpul de durere, zise McKie.

― Ah! Fa-l sa taca! gemu ea.

― Vino, draga mea! Hai, vino cu mine!

McKie ii auzi indepartindu-se. Incordindu-si puterile, urla:

― Abnethe! Ma va face sa sufar cumplit! Stii bine ca asa va fi!

O auzi suspinind:

― Nu Te rog

Apoi vocile lor se pierdura in noapte.

«Furuneo, nu mai intirzia!», se gindi McKie. «Cheama Calibana! Trebuie sa plec imediat de aici!»

Trase, disperat, de sfori. Dar tarusii nu se clintira.

«Ah, Calibana!» se gindi el. «M-ai trimis aici ca sa mor! Si mai spuneai ca ma iubesti!»

Dupa ceasuri intregi de interogatorii, intrebari exas­perate si raspunsuri de neinteles, Furuneo chema un rechizitor pentru a pazi Calibana. La cererea lui, Fanny Mae deschise poarta ovala, care ii permise sa respire putin aer curat. Dupa caldura din Sfera, afara parea sa domneasca inghetul! Vintul se intetise, asa cum se intimpla de obicei inainte de caderea noptii. Valurile se spargeau de stinci si de peretele de lava din spatele Sferei. Era vremea refluxului, iar valurile se spargeau in jerbe de spuma de peretii stincilor.

«Conjunctii!» isi spuse cu amaraciune Furuneo. «Fanny Mae spune ca nu sint legaturi. Si atunci, ce-ar putea fi?»

Niciodata nu se simtise atit de frustrat.

Calibana ii explica:

― Ceea ce este intre unu si opt e o conjunctie. Uti­lizare corecta a verbului?

― Cum?

― Verbe de identitate Concept straniu.

― Ba nu! tipa Furuneo. Ce spuneai ca este intre unu si opt?

― Ceva care disociaza.

― Ca un solvent?

― Inainte solvent.

― Inainte?! Ce-are-a face inainte cu solventul?

― Poate mai profund ca solventul, spuse ea.

― E absolut stupid! Cum adica mai profund?

― Zona non-disociata a conjunctiei.

― Iata-ne din nou la inceput, gemu Furuneo. Ce-i aia o conjunctie?

― Interval non-continut intre.

― Intre ce?

― Intre unu si opt.

― Oh, nu!

― La fel, intre unu si x, adauga ea.

Furuneo isi prinse capul in miini, asa cum facuse si McKie inaintea lui. Apoi murmura:

― Si, in afara de doi, trei, patru, cinci, sase, sapte, intre unu si opt ce mai este?

― Infinitul, raspunse Calibana. Concept de deschi­dere. Nimic contine totul, totul contine nimic.

― Stii ce gindesc eu? o intreba Furuneo.

― Nu citesc ginduri.

― Cred ca-ti bati joc de noi!

― Conjunctii constring, spuse Calibana. Costringerea amelioreaza comprehensiunea?

― Constringere? E vorba de o obligatie?

― Notiuni de miscare.

― Notiuni de ce?

― Ceea ce este stationar cind totul in miscare, ii explica ea. Asa conjunctia. Conceptul de infinit este vidul fara conjunctii.

― Ufff!

Ajuns in acest stadiu, Furuneo ceru sa iasa pentru a lua putin aer.

Mai mult, nu intelesese de ce Calibana trebuia sa mentina o temperatura atit de ridicata in interiorul Sferei.

― Consecinta de miscare, ii raspunse ea, evitind, astfel, o alta explicatie neinteligibila, cum ar fi fost convergenta de viteza sau concept de generare de schim­bare.

― Un fel de efect de frictiune? lansa, timid, Furuneo.

― Relatie necompensata intre dimensiuni, probabil mai buna aproximatie, raspunse Calibana.

In timp ce rememora tentativele zadarnice de a pricepe ceva, Furuneo sufla in pumni pentru a se incalzi. Soarele apusese, iar pe platoul stincos sufla, din directia marii, un vint inghetat.

«Am de ales intre a ingheta si a ma perpeli ca un condamnat la flacarile iadului», gindi Furuneo. «Dar ce s-o fi intimplat cu McKie?»

In acea clipa, Tuluk lansa un apel la mare distanta prin intermediul unuia dintre taprisiotii Biroului. Furuneo, care tocmai isi cauta un colt mai ferit de vint, isi simti glanda pineala activata. Lasa jos piciorul pe care abia il ridicase, il fixa solid intr-o baltoaca si isi pierdu instantaneu orice senzatie corporala. Spiritul ii fusese in intregime absorbit de apel.

― Aici Tuluk, de la Laborator, zise vocea. Scuza-mi deranjul.

― Cred ca tocmai m-ati facut sa-mi fixez piciorul intr-o groapa cu apa inghetata.

― Ei bine, iata inca putina apa inghetata pentru tine. Trebuie sa-l aduci inapoi pe McKie, prin Calibana, dupa exact sase ore standard socotite incepind de la orele patru si cinzeci si unu de minute timp sincronizat.

― Masura standard?

― Evident, masura standard.

― Si unde-i McKie?

― Nu stiu. Acolo unde l-a trimis Calibana. Ai idee cum functioneaza creatura asta?

― Functioneaza prin conjunctii.

― Adevarat?! Dar ce inseamna conjunctii?

― Cum voi afla, vei fi primul pe care-l voi informa.

― Parca ar fi o contradictie temporala!

― S-ar putea. Asculta: ce-ar fi daca mi-ai permite sa-mi scot piciorul din apa asta inghetata acum? Probabil ca s-a congelat cu desavirsire.

― Ai notat coordonatele in timp sincrojiizat?

― Da, le am. Sper ca n-o sa-l trimita pe McKie acasa!

― Cum asta?

Furuneo ii povesti ceea ce i se intimplase.

― E o adevarata nebunie, spuse Tuluk.

― Din fericire, e bine ca ai descoperit singur toate astea. Stii, o clipa, am crezut ca nu abordezi problema cu suficienta seriozitate.

La wreavi, seriozitatea si sinceritatea erau cel putin la fel de importante ca pentru taprisioti, dar Tuluk statuse suficient in preajma oamenilor pentru a fi in stare sa recunoasca sarcasmul.

― Ei bine, fiecare rasa cu nebunia ei, spuse el.

Era un cunoscut aforism wreav, dar semana atit de bine cu ceea ce ar fi putut spune Calibana, incit pe Furuneo il incerca un acces trecator de nebunie, datorat, in parte, efectelor agresalului. Isi simti ego-ul dizolvin­du-se. Tremura si isi intari mental spiritul.

― Esti pe cale de a-ti pierde identitatea? intreba Tuluk.

― Vrei sa te retragi si sa ma lasi sa-mi scot piciorul din apa?

― Percep o senzatie de sfirseala. Ar trebui sa te odihnesti, spuse Tuluk.

― Imediat ce voi avea timp. Sper ca nu voi adormi in Sfera fierbinte a Calibanei. M-as trezi gata prajit, numai bun pentru o cina de canibali.

― Voi, oamenii, va exprimati uneori intr-o maniera respingatoare, spuse wreav-ul. Dar ai face bine sa ramii treaz citva timp. S-ar putea ca McKie sa aiba nevoie de punctualitatea ta.

Era intuneric, dar nu de lumina avea nevoie Abnethe pentru gindurile ei intunecate. Blestematul de Cheo, cu tendintele lui sadice cu tot! Gresise finantind operatia chirurgicala ce facuse dintr-un Pan Spechi un monstru egostazat. Oare de ce se schimbase atit fata de vremurile cind il cunoscuse? Era atit de exotic, atit de excitant Totusi, avea inca nevoie de el. Nici ea nu putea nega perspectivele extraordinare ale descoperirii lor. Cel putin, acest fapt raminea extrem de excitant.

Se lasa pe spate pe fotoliul ei moale, unul dintre rarele tipuri adaptate pentru a toarce incet in timp ce-si leganau stapinul. Vibratiile usoare ii strabateau intreg trupul, ca si cum ar fi cautat peste tot iritarea si incordarea, pentru a o elimina. Era atit de relaxant!

Suspina profund.

Apartamentele ei ocupau etajul superior al turnului pe care-l inaltasera aici, pe aceasta lume, siguri fiind ca nu pot fi atinsi de nici o lege, de nici un mesaj, in afara celor intermediate de o singura Calibana, care nici ea nu mai avea mult de trait.

Dar cum ajunsese McKie aici? Si de ce spusese ca a fost contactat printr-un taprisiot?

Fotoliul viu, sensibil la starile ei, se opri din tors in timp ce ea se ridica. Mintise, oare, Fanny Mae? Mai exista, oare, un alt Caliban capabil sa descopere acest loc?

Fara a nega dificultatile de interpretare a intregii conversatii, Calibana era totusi sigura ca intelesese esentialul. Lumea in care se afla nu avea decit o cheie, iar aceasta cheie era spiritul lui Mliss Abnethe.

Se apleca in fata fotoliului.

Pentru a face din acest spatiu un loc vesnic sigur, vor exista morti, e drept, dar morti fara suferinta ― un orgasm gigant de morti fara suferinta. Un singur culoar pe care moartea il va inchide. Toti supravietuitorii alesi de ea vor trai fericiti aici, departe de toate aceste conjunctii.

Sau orice-ar fi ele

Se ridica si facu citiva pasi in noapte. Covorul, creatura adaptata asemenea fotoliului, fremata pe toata suprafata lui moale sub mingiierea talpilor ei.

Pe buzele ei pluti un zimbet malitios.

In ciuda complicatiilor si a ciudatei sincronizari, trebuia sa mareasca, totusi, cadenta flagelarilor. Fanny Mae trebuia adusa cit mai rapid la discontinuitatea finala. A ucide fara a produce suferinta victimelor: iata o perspectiva la care ea medita inca.

Dar trebuia sa actioneze repede.

Pe jumatate adormit, Furuneo se sprijinea de peretele curb al Sferei. Blestema intruna caldura. Ceasul lui implantat il anunta ca, nu peste mult timp, urma sa-l aduca inapoi pe McKie. Incercase sa-i explice acest lucru si Calibanei, dar aceasta se incapatina sa nu priceapa notiunea de timp.

― Lungimile se intind si se scurteaza. Se deformeaza si variaza, lansind valuri de miscare de la una la alta. Astfel, timpul ramine inconstant.

«Inconstant?»

Tubul vortal al unui culoar S se deschise brusc. Exact deasupra lingurii gigantice a Calibanei.

In deschidere, se zarira chipul si umerii lui Abnethe.

Furuneo se departa de pereti si se scutura pentru a-si risipi toropeala. Blestemata caldura!

― Esti Alichino Furuneo! zise Abnethe. Stii cine sint eu?

― Stiu.

― Te-am recunoscut imediat. Cunosc chipul tuturor agentilor din Biroul vostru stupid. Uneori, poate fi folositor.

― Esti aici pentru a o biciui pe Calibana? intreba Furuneo.

Apoi scoase din buzunar aparatul holografic si se apropie cit mai mult de deschizatura culoarului, asa cum ii ordonase McKie.

― Nu ma obliga sa inchid culoarul inainte de a avea o mica discutie, il avertiza Mliss.

Furuneo ezita. Nu era Sabotor Extraordinar, dar nu ajunsese agent planetar fara a fi invatat sa recunoasca circumstantele in care trebuia sa nesocoteasca ordinele unui superior.

― Despre ce-am putea discuta? o intreba el.

― Despre viitorul tau.

Furuneo o privi fix. Vidul din ochii ei il ameti. Femeia era devorata de propria-i nevroza.

― Viitorul meu?

― Intrebarea este daca mai ai sau nu viitor.

― Nu incerca sa ma ameninti!

― Dupa Cheo, ai fi o posibila parte a proiectului nos­tru, zise ea.

Fara a sti de ce, Furuneo era convins ca Abnethe minte. Si totusi, era ciudat ca se trada in felul acesta Ii tremurasera buzele cind pronuntase numele lui Cheo.

― Cine este Cheo?

― Deocamdata, n-are nici o importanta.

― Atunci, care e proiectul vostru?

― Supravietuirea.

― Bravo! spuse el. Asta-i tot?

Se intreba cum ar reactiona daca ar scoate holograful si ar incepe sa inregistreze.

― Fanny Mae l-a trimis pe McKie dupa mine? intreba ea.

Era evident ca intrebarea era foarte importanta pentru ea. Pesemne ca McKie cam tulburase apele.

― L-ai vazut pe McKie? o interoga agentul.

― Refuz sa vorbesc despre McKie.

«E clar ca nu-i zdravana!» se gindi Furuneo. Doar ea pomenise prima de McKie!

Abnethe isi strinse buzele si il privi intens.

― Alichino Furuneo, esti casatorit?

Furuneo inalta uimit sprincenele. Buzele lui Abnethe frematau din nou. Cu siguranta ca ea stia raspunsul. Daca-si procurase poza lui, pesemne ca-i aflase si punctele slabe. Unde voia sa ajunga?

― Sotia mea a murit.

― Vai, ce trist! murmura Mliss.

― Pina la urma, te obisnuiesti! Nu poti trai in trecut! tipa el, cuprins de furie.

― Ah! Aici s-ar putea sa te inseli.

― Ce vrei sa spui, Abnethe?

― Pai, sa vedem Ai saizeci si sapte de ani, daca nu ma inseala memoria

― Stii bine asta.

― Esti tinar, relua ea. Si pari chiar mai tinar decit virsta pe care o ai. Sint sigura ca esti plin de vitalitate si ca stii sa apreciezi existenta.

― Ca toata lumea

Asta era, deci: incerca sa-l angajeze in slujba ei.

― Pentru a gusta existenta, ai nevoie de ingredientele necesare. E ciudat sa gasesc un om ca tine in acest Birou idiot.

Si Furuneo se gindea uneori la acest lucru. Dar, in acelasi timp, se intreba ce legatura putea avea el cu proiectul misterios de care vorbea Cheo si pe care ei i-l oferisera.

Se analizara in tacere citeva clipe, ca doi luptatori pe punctul de a se infrunta. Oare ce-i putea oferi ea? Era o femeie seducatoare: buze generoase, ochi mari, verzi, obraz oval, armonios. Vazuse si reproduceri holografice ale trupului ei ― Esteticienii de pe Steadyon isi facusera bine treaba. Femeia stiuse sa profite de toate avantajele averii ei imense.

― De ce te temi? o intreba el brusc.

Era un atac iscusit, dar ea ii raspunse cu o unda de sinceritate neasteptata:

― De suferinta.

Furuneo inghiti in sec. Casatoria lor nu fusese nicidecum ca toate celelalte, chiar daca, dupa moartea Madei, renuntase la celibat. Fusese ceva dincolo de vorbe, de trupuri. Daca mai exista ceva solid si etern in universul acesta, atunci aceasta fusese iubirea lor. N-avea decit sa inchida ochii pentru a-i simti alaturi prezenta. Nimic n-o putea inlocui, iar Abnethe ar fi trebuit sa stie asta. Nu avea ce sa-i ofere. El avea tot ce-i trebuia.

Sau, cine stie?

― Fanny Mae! Esti gata sa-mi onorezi cererea? intreba Abnethe.

― Conjunctii potrivite, raspunse Calibana.

― Conjunctii?! exploda Furuneo. Ce naiba or fi in semnind?

― Nu stiu. Dar, aparent, n-am nevoie sa stiu pentru a ma folosi de ele, raspunse Abnethe.

― Ce mesteresti acolo? o intreba el.

Surprinzator, se simtea inghetat, in ciuda caldurii care domnea in Sfera.

― Fanny Mae, arata-i! ordona Mliss.

Tubul vortal al culoarului S se deschise, apoi se inchise iar, cu zgomot; in cele din urma se deschise larg. Abnethe disparuse. In locul ei, se profila tarmul insorit al unui ocean linistit. Pe plaja, se zarea un stabo-yacht oval, ale carui vele coborite lasau sa se vada o tinara intinsa pe burta in mijlocul unui hamac plutitor, ce-si daruia trupul razelor calde ale unui soare reglabil.

Furuneo contempla scena, incapabil sa faca vreun gest. Tinara inalta capul si privi spre ocean. Apoi il pleca la loc.

Vocea lui Abnethe venea de undeva de deasupra capului lui. Probabil ca folosise alt culoar. Dar el nu-si putea dezlipi privirea de la scena atit de familiara.

― E Mada! sopti el.

― Cu siguranta.

― Oh, Doamne! Cind ai holografiat asta?

― Esti sigur ca-i iubita ta, nu-i asa?

― E luna noastra de miere, se bilbii Furuneo. Recunosc chiar si ziua. Prietenii m-au dus sa vizitez lacul acoperit, dar pentru ca ei nu-i placea sa inoate, a preferat sa ramina pe stabo-yacht.

― De unde stii ca e exact acea zi?

― Uite: la dreapta, e arborele flambok. In ziua aceea, inflorise, iar eu pierdusem spectacolul.. Vezi floarea-umbrela?

― Da. Deci esti sigur de autenticitatea scenei?

― Vizionarii tai ma inregistrau chiar in acele clipe? intreba el ragusit.

― Nu. Noi sintem vizionari. Scena se petrece acum.

― Imposibil! Au trecut patruzeci de ani de atunci!

― Mai incet, nu tipa. Ea te va auzi!

― Cum m-ar putea auzi? E moarta de

― Totul se petrece acum, crede-ma. Fanny Mae?

― In persoana de Furuneo concept de acum contine conjunctii relative. Caracter prezent al scenei, autentic, confirma Calibana.

Furuneo avea chipul crispat, disperat.

― Am putea duce acest yacht, impreuna cu tine, intr-un loc anume, pe care Biroul nu-l va gasi niciodata, propuse Abnethe. Ce zici, Furuneo?

Furuneo isi sterse lacrimile ce-i siroiau pe obraji. Simtea mireasma oceanului si efluviile de parfum puternic al florilor de flambok. «Dar nu-i decit o inregistrare», isi spuse. «Nu poate fi reala!»

― De ce nu ne vede Mada, daca scena se petrece acum?

― Pentru ca Fanny Mae mi-a urmat instructiunile si ne-a ascuns vederii ei. Totusi, zgomotul strabate pina la ea. Vorbeste mai incet.

― Minti! suiera el.

Ca si cum s-ar fi supus unui ordin, tinara Mada se ridica si incepu sa admire arborele flambok. Incepu apoi sa fredoneze, incet, o melodie binecunoscuta lui Furuneo.

― Sint sigura ca ma crezi, interveni Mliss. Acesta-i secretul meu, Furuneo Secretul pe care l-am descoperit cu ajutorul Calibanei.

― Dar cum

― E suficient sa aranjezi conjunctiile potrivite si ti se deschide totul, pina si trecutul. Dintre toti calibanii, doar Fanny Mae a mai ramas, pentru a ne putea darui acest trecut. Nu ne vor putea gasi nici taprisiotii, nici Biroul, nici oricine altcineva. Vom putea fi vesnic liberi.

― Dar e o iluzie! spuse Furuneo.

― Vezi bine ca nu. Doar simti mireasma florilor, briza oceanului

― Dar de ce ce vrei de la mine?

― Ajutorul tau pentru un fleac, Furuneo.

― Care?

― Ne temem ca nu cumva cineva sa ne descopere intimplator secretul inainte de vreme. Dar daca cineva ― cineva in care Biroulare incredere ― i-ar putea furniza rapoarte false . .

― Ce rapoarte false?

― Ca flagelarile au incetat, ca Fanny Mae e bine

― Si de ce-as face eu asa ceva?

― Dupa ce Fanny Mae isi va atinge discontinuitatea finala, tu vei fi departe, la adapost, alaturi de iubita ta. Nu-i asa, Fanny Mae?

― Esenta autentica, raspunse Calibana.

Furuneo fixa deschiderea culoarului cu o privire meditativa. Mada! Era chiar acolo, linga el. Nu mai cinta, isi masa trupul cu o crema protectoare. Daca Fanny Mae ar apropia putin culoarul, ar putea chiar s-o atinga.

Simti o intepatura in inima. Trecutul!

― Si eu sint pe-acolo, pe undeva? se intreba el.

― Da, raspunse Abnethe.

― Si voi reveni pe yacht?

― Daca asta ai facut si atunci, da.

― Si ce voi gasi acolo?

― Nimic. Sotia ta e plecata, disparuta.

― Dar

― S-a spus ca a fost furata de un monstru marin, sau ca a iesit in larg si

― Deci a trait treizeci si ceva de ani dupa, murmura el.

― Poti retrai toti acesti ani!

― Dar eu Nu va fi la fel. Ea ma

― Te va recunoaste!

«Adevarat?» se intreba el. «Da, poate ca ma va recunoaste. Fara indoiala, va intelege necesitatea unei astfel de hotariri.» Dar intelegea ca Mada nu-l va ierta niciodata!

― Daca vom avea grija, ea va trai si dupa acesti treizeci si unu de ani, sopti insinuant Mliss.

Furuneo clatina din cap, dar gestul se adresa doar lui insusi.

Nu-l va ierta niciodata, la fel cum nu-l va ierta nici tinarul care gasise yachtul gol. Iar tinarul acesta, el insusi, nu era inca mort!

«Nu mi-as ierta-o niciodata», gindi el. «Tinarul care am fost nu mi-ar putea ierta toti acesti ani pierduti.»

― Daca te temi ca schimbi cursul istoriei sau ceva de genul asta, te inseli. Fanny Mae mi-a spus ca sistemul nu functioneaza asa. Pur si simplu, transformi o situatie izolata. Situatia noua isi urmeaza propria-i logica, restul raminind aproape neschimbat.

― Inteleg.

― Accepti tirgul?

― Cum?!

― Vrei sa-i spun lui Fanny Mae sa inchida culoarul?

― De ce te mai ostenesti? Nu pot accepta, spuse Furuneo sfirsit.

― Glumesti!

Furuneo se uita pentru prima oara in directia vocii, vazind un mic culoar exact deasupra capului sau. In des­chiderea culoarului, se intrezareau ochii, nasul si gura lui Abnethe.

― Nu glumesc, spuse el.

O parte din mina lui Abnethe deveni vizibila, indicind celalalt culoar.

― Iata ce esti pe cale sa refuzi! Priveste, te somez sa privesti! Poti sa spui cu mina pe inima ca nu-ti doresti toate astea?

Se intoarse.

Mada era din nou intinsa in hamac, cu capul pe perna. Asa o gasise cind se intorsese de la lac.

― N-ai ce sa-mi oferi! spuse el.

― Dar totul e real. Nu ti-am spus decit adevarul!

― Esti o proasta daca nu vezi diferenta intre ce aveam eu si Mada si ceea ce-mi oferi tu. Sincer, mi-e mila de tine

Dintr-odata, ceva il strinse de git, retezindu-i vorbele. Batu aerul cu miinile Se simtea plutind Capul intilni rezistenta culoarului. Gitul ii era in punctul de inchidere al culoarului S, care se inchise brusc. Trupul lui Furuneo cazu inert pe solul Sferei.

― Idioato! tipa Cheo. Ti-ai pierdut mintile! Daca nu veneam la timp

― L-ai omorit! suspina ragusita Abnethe, indepar­tindu-se de locul unde capul insingerat macula solul Sferei calibane.

― L-ai ucis! Tocmai cind aproape ca

― Aproape ca erai sa distrugi totul! ricana Cheo, apropiindu-si de ea obrazul plin de cicatrici singerinde. Ce aveti voi, oamenii, in loc de creier?

― Dar el

― Era gata sa-i cheme pe ceilalti si sa le povesteasca totul!

― Nu accept sa-mi vorbesti pe acest ton!

― Cind e capul meu in joc, iti vorbesc pe ce ton vreau!

― L-ai facut sa sufere! il acuza ea.

― N-a suferit deloc din cauza mea! Tu i-ai facut rau!

― Cum poti spune asta?

Inspaimintata, se departa de chipul acestui Pan Spechi cu trasaturi umanoide, grotesc disproportionate.

― Te plingi mereu ca nu suporti suferinta altora, tuna Cheo. De fapt, iti place. Raspindesti numai suferinta in jurul tau. Stiai bine ca omul nu ar fi acceptat oferta ta stupida si, totusi, ti-a placut sa-i fluturi pe dinainte tot ceea ce a pierdut. Asta nu inseamna a produce suferinta?

― Asculta, Cheo, daca tu

― A suferit cumplit pina ce eu am pus capat jocului. Si stii bine ca asa este!

― Opreste-te! Nu-i adevarat! Nu l-am facut sa sufere! tipa ea, ingrozita.

― Ba da, pina-n ultima clipa.

Abnethe se repezi spre el, lovindu-l cu pumnii ei mici:

― Minti! Minti!

Cheo o prinse de miini si o forta sa se aseze in ge­nunchi.

― Mincinosule, mincinosule, suspina ea.

El relua, cu o voce ceva mai dulce:

― Mliss, asculta-ma! Nu avem nici o posibilitate de a sti exact cit timp va mai trai Calibana. Fii rezonabila! Avem la indemina un numar limitat de perioade fixe in care putem utiliza Ochiul S si trebuie sa profitam cit mai mult de ele. Ai fost pe punctul de a risipi aiurea una dintre ele. Mliss, nu ne putem permite astfel de capricii.

Ea tinea capul plecat, incapatinindu-se sa nu-l pri­veasca.

― Stii ca nu-mi place sa fiu aspru cu tine, Mliss, relua el. Dar metoda mea e mai buna ― ai recunoscut si tu asta. Trebuie sa ne pastram integritatea propriului nostru ego.

Ea inalta usor capul, fara a-l privi.

― Hai sa plecam la ai nostri. Plouty a inventat un joc tare nostim.

― Un singur lucru, zise ea.

― Care?

― Sa-l lasam in viata pe McKie. Ar fi o achizitie buna pentru

― Nici gind!

― Dar ce rau ne-ar putea face? Ar putea fi interesant. Nu doar din cauza Biroului sau

― Nu. De altfel, e prea tirziu. Deja am trimis un Palenki cu In fine Intelegi ce vreau sa spun.

Cheo ii elibera miinile.

Abnethe se ridica, cu narile dilatate de furie. Il privi o clipa printre gene, cu capul aplecat. Si, dintr-o data, piciorul ei drept zbura, lovindu-l pe Cheo drept in fluierul piciorului sting. De durere, acesta incepu sa topaie prin camera intr-un picior. Dar cu toata suferinta, era amuzat:

― Vezi? Iti place suferinta!

Abnethe se arunca in bratele lui, cerindu-i iertare. Probabil ca in noaptea aceea, nu vor juca jocul cel nou al lui Plouty, ci un alt joc, vechi de cind universul.

In clipa in care monitorul lui Furuneo se activa pentru a-i anunta moartea, taprisiotii incepura sa sondeze zona care inconjura Sfera. Nu gasira decit Calibana si patru rechizitori ce supravegheau zona. Complexul de impre­jurari, motivatiile sau culpabilitatea co-senzitivilor nu tineau de resortul taprisiotilor. Ei trebuiau doar sa semnaleze locul si prezenta co-senzitivilor aflati in raza aparatelor de sondare. Prin urmare, cei patru rechizitori au fost supusi zile-ntregi unui sever interogatoriu.

Nu la fel s-a intimplat cu Calibana. Inainte de a lua o hotarire in ceea ce o privea, era necesara convocarea adunarii generale a Biroului de Sabotaj. Moartea lui Furuneo se petrecuse in imprejurari misterioase: capul disparuse, iar raspunsurile Calibanei erau neinteligibile.

Cind Tuluk intra in sala de conferinte, dupa o convocare care-l sculase practic din pat, Siker batea dara­bana in tablia mesei, folosind pentru asta vrila sa centrala de aparare, intr-un gest foarte putin potrivit seninatatii unui laclac.

― Nu putem actiona fara McKie. E o problema prea delicata, spuse Siker.

Tuluk isi ocupa locul, se sprijini pe suportul wreav adaptat speciei sale si intreba:

― McKie n-a fost contactat inca? Furuneo ceruse Calibanei

Nu putu sa continue, caci nimeni nu auzea nimic: toti vorbeau in acelasi timp. Imediat ce se putu face auzit, relua:

― Unde e corpul lui Furuneo?

― In drum spre laborator.

― Ati anuntat politia?

― Bineinteles.

― Nu s-a gasit capul?

― Nici o urma.

― Nu poate fi decit o pista, spuse Tuluk. Politia se va ocupa de afacere?

― Nu le putem permite. Era omul nostru.

Tuluk clatina din cap:

― Sint de acord cu Siker. Nu putem face nimic fara McKie. El s-a ocupat de totul, inca de pe vremea cind noi nu banuiam nimic. Si tot el se va descurca in continuare.

― Oare n-ar trebui sa revenim asupra hotaririi? intreba cineva din partea opusa a mesei.

Tuluk scutura din cap:

― Nu. S-o luam in ordine: Furuneo a murit. Era insarcinat sa-l aduca inapoi pe McKie inca de acum citeva ceasuri.

Bildoon, seful Pan Spechi al Biroului, ascultase tacut si atent tot acest schimb de cuvinte. Tinea sub control ego-ul grupei sale de viata pentarhica de aproape sapte­sprezece ani, o medie deloc de ignorat pentru un Pan Spechi. Desi ideea il revolta, stia ca urma sa-si transmita ego-ul celui mai tinar membru al incubatorului. Ca urmare a tensiunii provocate de aceasta criza, schimbul urma sa se produca mai curind decit ar fi crezut. «Ce pret cumplit trebuie sa platesc pentru slujirea Co-senzitivitatii!», se gindi el.

Aspectul umanoid creat genetic pentru infatisarea lor ii facuse pe ceilalti umanoizi sa uite caracterele esentiale ale unui Pan Spechi. Dar, in curind, nimeni nu va mai putea ignora adevarul, cel putin in ceea ce-l privea pe el, Bildoon. Colegii sai co-senzitivi vor fi martorii schim­barii: opacizarea privirii, rictusul progresiv ce-i va de­forma gura «Dar mai bine sa nu ma mai gindesc la asta», isi spuse hotarit. Avea nevoie de toate puterile lui pentru a servi Biroul.

Deja i se parea ca nu-si mai stapineste egoul. Rafinata tortura pentru un Pan Spechi! Dar sumbra amenintare ce plutea deasupra tuturor co-senzitivilor indeparta fantasmele personale. Calibana nu trebuia sa moara. Pina ce nu va fi sigur de supravietuirea ei, va trebui sa lase la o parte toate cosmarurile, toate temerile, cit si ideea cumplita a pseudo-mortii, care tulbura mintea oricarui Pan Spechi. O moarte si mai inspaimintatoare plutea deasupra tuturor.

Isi dadu seama ca Siker il privea cu o intrebare nerostita pe buze. Bildoon spuse:

― Cautati un taprisiot!

Cineva de linga usa pleca sa execute ordinul.

― Cine a intrat ultimul in contact cu McKie? intreba Bildoon.

― Cred ca eu, raspunse Tuluk:

― Atunci va fi mai usor pentru tine. Fii scurt.

Tuluk isi modifica fanta faciala in semn de acceptare. Un taprisiot a fost adus si instalat pe masa. Acesta se indigna ca nu era tratat prin terminatiile sale verbale cu suficiente menajamente, pentru ca nu i se dadea timpul necesar sa-si pregateasca energiile.

Dar cind Bildoon invoca clauza speciala de urgenta din contractul cu Biroul, taprisiotul consimti, in fine, sa coopereze. Se instala in fata lui Tuluk si-i ceru:

― Data, ora, locul.

Tuluk ii dadu coordonatele locale.

― Inchide ochii! ordona taprisiotul.

Tuluk se supuse.

― Gindeste-te la contact, ii ceru taprisiotul.

Tuluk se concentra asupra lui McKie.

Trecura mai multe minute fara a se stabili contactul. Tuluk deschise fanta faciala.

― Obraz inchis! latra taprisiotul.

Din nou, Tuluk se supuse.

― Ceva nu-i in regula? intreba Bildoon.

― Liniste! spune taprisiotul. Deranjati subiacentul.

Apendicele lui vermiculare se agitau.

― Pff! Pff! Pff! Apelul se va stabili doar cind va per­mite un caliban.

― Trebuie sa treaca printr-un caliban? se mira Bildoon.

― Altfel nu se poate. McKie este izolat intr-o con­junctie a altei fiinte.

― Descurca-te cum stii, dar stabileste contactul! ii ordona Bildoon.

Brusc, Tuluk tresari sub efectul plytotransei declansate de glanda lui pineala.

― McKie? Aici Tuluk.

Cuvintele acestea, pronuntate in plytotransa, abia fusesera auzite de vecinii sai.

McKie raspunse cit putu de calm:

― Cam in treizeci de secunde, nu va mai exista nici un McKie daca nu-l chemi pe Furuneo pentru a-i cere Calibanei sa ma scoata de aici.

― Ce se intimpla acolo? intreba Tuluk.

― Sint imobilizat, iar un Palenki tocmai se apropie de mine pentru a ma ucide. Il vad la lumina focului. Are in mina o secure. Ma va taia in bucati. Stii ca ei

― Nu pot sa-l chem pe Furuneo. E

― Atunci cheama Calibana.

― Stii ca nu se poate.

― Cheam-o, cretinule!

Tuluk intrerupse contactul si transmise taprisiotului cererea agentului. Era impotriva oricarei ratiuni: oricine stia ca taprisiotii nu pot pune in contact co-senzitivii cu calibanii.

Pentru cei prezenti in sala de conferinte, monologul incoerent, caracteristic plytotransei, se desfasura cu intreruperi. Bildoon voi sa-l intrebe ceva pe Tuluk, dar se opri. Trupul tubular al wreav-ului era atit de imobil!

― Ma-ntreb de ce taprisiotul spunea ca trebuie sa treaca printr-un caliban, sopti Siker.

Nelamurit, Bildoon apleca incet capul.

Un chither, asezat linga Tuluk, mormai:

― Stiti, as putea jura ca i-a cerut taprisiotului s-o cheme pe Calibana.

― Imposibil! facu Siker.

― Nu inteleg, relua chitherul. Cum se poate ca McKie sa fie undeva fara a sti unde este de fapt?

― Tuluk a iesit sau nu din transa? intreba speriat Siker. Uitati-va, se poarta ca si cum si-ar fi pierdut pedalele.

O tacere grea cazu peste co-senzitivii reuniti in jurul mesei. Nici unul nu ignora ceea ce ar fi vrut sa spuna Siker. Sa fi cazut wreav-ul in capcana unui astfel de apel? Sa se fi ratacit pe tarimurile stranii de unde personalitatea nu mai revine niciodata?

― ACUM! urla cineva.

Co-senzitivii se indepartara speriati de masa de con­ferinte. Dintr-o avalansa de nori si pietre, McKie ateriza in mijlocul lor, pe spate, exact in fata lui Bildoon, care se ridica pe jumatate din fotoliu.

McKie avea incheieturile miinilor insingerate. Privirea ii era inghetata, iar pletele lui roscate era incleiate de o masa amorfa.

― Acum, murmura McKie.

Se intoarse, il zari pe Bildoon si, ca si cum aceasta ar fi explicat totul, adauga:

― Securea era pe punctul de a cobori.

― Ce secure? intreba Bildoon neincrezator.

― Cea pe care un Palenki o ridicase deasupra capului meu.

― Cum?!

McKie se ridica, masindu-si incheieturile intepenite in locul unde fusese legat. Apoi isi trecu degetele prin par. Semana cu o divinitate batraciana a speciei gowachin.

― McKie, explica-mi ce se-ntimpla aici! ii ordona Bildoon.

― Eu In sfirsit, putin a lipsit sa dispar de tot. De ce a asteptat Furuneo atit de mult? Doar am spus sase ore, nici un minut in plus.

McKie se-intoarse spre Tuluk, care ramasese tacut, intepenit, sprijinit de suportul lui wreav.

― Furuneo e mort, zise Bildoon.

― Ah, la dracu! facu McKie incet. Cum asa?

Bildoon ii explica in citeva cuvinte, dupa care il in­treba:

― Unde-ai fost? Ce-i povestea asta cu securea si cu Palenki?

McKie, asezat tot pe masa, facu un scurt rezumat a ceea ce i se intimplase, in ordine cronologica. Parea ca vorbeste despre alta persoana. Cind termina, spuse simplu:

― Habar n-am unde se afla locul acesta!

― Si voiau sa te taie in bucati? intreba Bildoon.

― Securea era pe punctul de a cadea. Era cam la zece centimetri de obrazul meu.

Siker isi drese glasul, apoi spuse:

― Tuluk nu-i in starea lui normala.

Toti se rasucira spre Tuluk, care se sprijinea in con­tinuare de suportul lui, cu fanta faciala inchisa. Trupul era acolo, dar spiritul

― S-a ratacit? intreba Bildoon ragusit.

Daca Tuluk nu mai revenea Cit de mult semana asta cu pierderea ego-ului unui Pan Spechi!

― Sa scuture cineva taprisiotul asta! ordona McKie.

― Inutil, raspunse un om de la Departamentul juridic. Stiti bine ca ei nu raspund niciodata la intrebari directe despre

Il privi apoi jenat pe Bildoon, care era pierdut in contemplatie.

― Tuluk a contactat Calibana, isi aminti McKie. Eu i-am ordonat Era singura cale, pentru ca Furuneo era mort

Se ridica in picioare, pe masa, si se apropie de taprisiotul de linga Tuluk, asupra caruia se apleca si striga din rasputeri:

― Hei! Taprisiotule!

Liniste.

McKie isi trecu aratatorul de-a lungul unui sir de terminatii verbale, care tacanira ca niste bucati de tabla. Dar taprisiotul nu scoase nici un sunet inteligibil.

― Nu trebuie sa le atingem niciodata! spuse cineva.

― Aduceti-mi un alt taprisiot! ceru McKie.

Cineva fugi sa execute ordinul.

McKie isi freca fruntea. Avea nevoie de toate resursele lui pentru a rezista. In clipa in care vazuse securea Palenkiului coborind, isi luase adio de la univers. Un gest final, irevocabil. Inca nu-i venea sa creada ca revenise; i se parea ca asista la o comedie grotesca a unei creaturi care-i furase corpul, o creatura atit de straina si totusi familiara. Camera, cuvintele pronuntate, gesturile celor din jurul sau ii pareau o parodie fara rost. In clipa-n care isi acceptase moartea, intelesese si cite experiente dorite ratase. Nici sala in care se afla, nici Biroul de Sabotaj nu faceau parte din aspiratiile lui. Vechea realitate era inecata in amintiri egoiste. Totusi, corpul lui o continua, in virtutea obisnuintei.

Un al doilea taprisiot fu tirit in sala, terminatiile sale verbale gesticulind in semn de protest. Continua mereu sa repete:

― Dar aveti taprisiot! De ce deranjati?

Bildoon isi revenise si studia scena serios si sceptic. Nimeni nu scapase din capcana apelurilor la mare distanta.

McKie se uita la noul taprisiot.

― Poti sa-ti contactezi colegul? il intreba vehement.

― Puff, puff, puff, incepu acesta.

― Sint sincer! urla McKie.

― Assida dat-dat! guita taprisiotul.

― Iti pun pielea pe bat daca nu te apuci de treaba! il ameninta McKie. Poti stabili contactul?

― Cine cheama?

― Nu eu, musca ambulanta! Ei! racni McKie, aratindu-i-1 pe Tuluk si pe celalalt taprisiot.

― Ei blocati cu Calibana, raspunse taprisiotul. Cine cheama?

― Cum adica sint blocati?

― Amestecati? risca taprisiotul.

― Poti sa-l chemi pe unul dintre ei?

― Daca se separa repede, chem.

― Priviti! zise Siker.

McKie se intoarse.

Tuluk isi miscase fanta faciala. Aparu un extensor mandibular, apoi se retrase.

McKie isi tinu rasuflarea.

Fanta faciala a lui Tuluk se deschisese in intreaga ei largime. Suspina:

― Fascinant!

― Tuluk? il chema McKie.

Fanta se deschise; doi ochi wreavi aparura.

― Ah, McKie! Ai reusit!

― Apel acum? intreba taprisiotul.

― Scapati-ma de asta! ordona McKie.

Taprisiotul protesta:

― Daca nu apel, de ce deranjat?

Dar fu luat pe sus si scos din sala.

― Ce s-a intimplat, Tuluk? il intreba McKie.

― Greu de explicat.

― Incearca.

― Subiacentul e in raport cu anumite configuratii pla­netare, in care punctele legate printr-un apel se afla in linie dreapta unele in raport cu altele, in spatiu. In aceasta comunicare au fost dificultati, in parte datorita unei mase stelare discontinue. Iar contactul cu un caliban nu, nu am cuvinte potrivite

― Dar intelegi ce s-a intimplat?

― Cred ca da. Vezi, nici nu realizam unde eram.

McKie il masura perplex.

― Cum asa?!

― E ceva ce nu merge. Ah, da Furuneo.

― Dar vorbeai de locul in care ai trait, insista McKie.

― Ocupare spatiala, da. Traiesc intr-un loc unde exista multi ocupanti aa sinonimi? Da, sinonimi.

― Ce tot spui acolo?

― Am fost realmente in contact cu Calibana, explica Tuluk. McKie, nu poti sa intelegi ce senzatie stranie! Ca si cum mesajul ar fi trecut printr-o gaura neagra de ac, iar in gaura asta de ac era Calibana.

― Asa ai putut-o contacta! ii dezvalui McKie.

― Da, sigur.

Extensorii mandibulari ai lui Tuluk se agitara, indicind o emotie intensa.

― Am vazut! Ah! Am vazut un numar imens de secvente paralele. Bineinteles, nu le-am vazut cu adevarat. E Ochiul.

― Ochiul?! Ochiul cui?

― Gaura acului. Ochiul nostru, desigur.

― McKie, intelegi ceva? intreba Bildoon.

― Mi se pare ca se exprima ca un caliban, inalta McKie din umeri. E contaminat, poate. Sau amestecat?!

― Ma tem ca limba calibanilor nu poate fi inteleasa decit de nebunii potentati, zise Bildoon.

McKie isi sterse o picatura de sudoare de pe buza su­perioara. Avea strania senzatie ca aproape intelege ce spune Tuluk. Explicatia cuvintelor lui se afla undeva la marginea constiintei sale.

― Tuluk, reveni Bildoon, incearca sa vorbesti clar. Nu te intelegem.

― Incerc.

― Fa un efort! il incuraja McKie.

― Cum ai contactat Calibana? Noi am crezut intot­deauna ca e imposibil! relua Bildoon.

― Faptul s-a datorat Calibanei ce parea a controla conversatia mea cu McKie. Apoi McKie mi-a ordonat s-o contactez. Iar ea parca ar fi auzit.

Tuluk inchise ochii si se pierdu intr-o reverie aparenta.

― Continua, il incuraja Bildoon.

― Eu eram

Tuluk clatina din cap si-i scruta cu privirea pe cei prezenti in sala, carora le spuse:

― Imaginati-va doua pinze de paianjen. Dar pinze naturale, tesute la intimplare. Imaginati-va ca ele trebuie sa intre in contact, sa stabileasca intre ele o anumita conformitate, o ocluzie.

― Ca o ocluzie dentara? intreba McKie.

― Poate. Oricum, aceasta conformitate necesara, aceasta forma dobindita pentru stabilirea unui contact presupune existenta prealabila a unor conjunctii adecvate.

McKie ofta adinc.

― Dar ce dracu' sint conjunctiile?

― Pot sa plec? interveni taprisiotul.

― La naiba! Sa ia cineva chestia asta de aici!

Taprisiotul fu scos din sala.

― Tuluk, explica-mi ce sint conjunctiile! ii ceru McKie.

― E atit de important? facu Bildoon.

― Vrei sa ma crezi pe cuvint si sa-l lasi sa raspunda? E foarte important. Tuluk, te rog!

― Hmm! Uite ce-i: stii doar ca artificialul poate fi intr-atit de rafinat incit sa nu se deosebeasca de realitatea originara, nu? intreba Tuluk.

― Dar ce legatura are asta cu conjunctiile?

― Conjunctiile se afla exact in punctul in care ori­ginalul si artificialul se deosebesc printr-o unica trasatura, explica Tuluk.

― Cum? facu McKie.

― Fii atent, relua Tuluk.

― Asta si fac!

― Imagineaza-ti ca ai o cuva cu carne sintetica si faci o copie perfecta a persoanei mele.

― O reproducere exacta in carne si oase

― Ar fi posibila, nu?

― Sigur ca da, dar de ce?

― Pur si simplu imagineaza-ti acest fapt. Ei bine, ar fi o reproducere perfecta, amanuntita, ce ar cuprinde pina si unitatile celulare de comunicare si care ar fi dotata cu toate amintirile si reactiile mele. Daca i-ai pune o intrebare, ar raspunde ca mine. Nimeni nu ne-ar putea deosebi.

― Ei si? intreba McKie.

― Ar exista, totusi, o diferenta.

― Dar spuneai ca

― Ar exista una, nu?

― Poate elementul temporal

― Mai mult decit atit, zise Tuluk. Ne dam seama care e copia. Sa luam scaunul viu al lui Bildoon. E un caz diferit, intelegi?

― Eh

― E un animal care nu gindeste, completa Tuluk.

McKie privi scaunul cu pricina. Era un produs al unui proces de reconstituire genetica pe baza chirurgiei ce opera cu selectii si cu gene. Ce legatura avea asta cu faptul ca fotoliul putea sa aiba, de departe, o descendenta animala?

― Cu ce se hraneste cani-fotoliul? intreba Tuluk.

― Cu hrana specifica lui, desigur, raspunse perplex McKie.

― Totusi, nici el, nici hrana lui nu sint identice cu carnea lor reala, ancestrala. Cuva cu carne sintetica nu-i nimic altceva decit un lant infinit care fabrica proteine. Scaunul e facut din carnea care se pierde in procesul de functionare a acestui lant.

― Evident. Doar pentru asta a si fost facut.

McKie deschise larg ochii. Incepea sa inteleaga ceea ce voia Tuluk sa explice.

― Conjunctiile sint diferentiale, conchise Tuluk.

― McKie, intelegi ceva din toata nebunia asta? intreba Bildoon.

Dar McKie, cu gitul uscat, incerca zadarnic sa inghita in sec.

― Calibana nu percepe decit aceste diferente rafi­nate? intreba el.

― Doar atit! raspunse Tuluk.

― Ea nu ne vede nici ca forme, nici ca dimensiuni

― Nici chiar ca extensiuni temporale. Noi sintem, poate, noduri pe o unda stationara. Pentru calibani, tim­pul nu este ceva care tisneste dintr-un tub sub presiune. E mai curind o linie care se intersecteaza cu simturile noastre.

― A! facu McKie.

― Nu prea vad cu ce ne ajuta asta! interveni Bildoon. Problema noastra urgenta este sa punem mina pe Abnethe. McKie, ai idee unde te-a trimis Calibana?

― Am perceput constelatiile de deasupra capului. Vom face o psihograma a tot ceea ce am vazut si o vom trimite unui calculator.

― Cu conditia ca aceste configuratii stelare sa figu­reze pe hartile noastre, remarca Bildoon.

― Si forma asta de cultura sclavagista? intreba cineva de la Juridic. Am putea lansa un

― Oare n-ati inteles? zise McKie. Problema noastra e s-o gasim pe Abnethe. Am crezut ca vom pune mina pe ea, dar se vede treaba ca-i mai greu decit credeam. Unde o fi? Putem spune, oare, in fata unui tribunal: «Intr-un loc necunoscut, o galaxie necunoscuta, o persoana de sex feminin, pe care o banuiesc a fi Abnethe, caci de vazut n-am vazut-o, a facut aia si cealalta»?

― Si atunci, ce facem? murmura juristul.

― Daca Furuneo e mort, cine sta cu Fanny Mae? in­treba McKie.

― Am lasat in interiorul Sferei patru rechizitori, iar afara, alti patru care sa supravegheze zona, zise Bildoon. Esti sigur ca nu ai nici un alt indiciu pentru locul in care ai fost?

― Nici unul, din pacate.

― O plingere lansata acum de McKie ar fi sortita esecului, zise Bildoon. Nu Mai bine ar fi, poate, s-o acuzam ca acorda azil unui Pan Spechi renegat.

Bildoon se cutremura.

― Dar nu stim cine-i asta, nu? intreba McKie.

― Inca nu. Deocamdata n-am hotarit nimic.

Bildoon se intoarse spre alt membru al delegatiei juri­dice, o fiinta umana aflata linga Tuluk.

― Hanaman?

Hanaman tusi. Era o femeie subtire, cu plete brune, ochi luminosi albastri, obraz delicat si barbie fragila.

― Credeti ca e preferabil sa ridicam aceasta problema in fata unui consiliu? intreba ea.

― Daca n-as fi crezut, nu te-as fi solicitat, raspunse Bildoon.

O clipa, McKie crezu ca Hanaman va izbucni in plins. Dar vazu cum isi incordeaza buzele si priveste in jur. «Are resurse si, in plus, e constienta ca aproape toti cei din jur sint sensibili la farmecele ei», gindi el.

― McKie! zise ea. De ce stai in picioare, pe masa? Doar nu esti taprisiot!

― Multumesc ca mi-ai amintit.

McKie sari de pe masa si, gasind un cani-fotoliu liber in fata ei, se aseza si o fixa cu o privire intensa, dar blinda.

Ea se intoarse spre Bildoon.

― Sa rezumam situatia: acum doua ore, printr-un Palenki, Abnethe a incercat sa biciuiasca o calibana. Conform ordinelor primite, un rechizitor a intervenit si a sectionat bratul acelui Palenki. Imediat dupa asta, avocatii lui Abnethe au depus o plingere, incheie Hanaman.

― Asta inseamna ca erau dinainte pregatiti, murmura McKie.

― Evident, il aproba ea. Motivele invocate sint: sabotaj, abuz de putere din partea Biroului, adica, pe scurt, nedenuntarea crimei

― Abuz de putere?! se mira McKie.

― E o afacere de legi-robot care nu intra sub jurisdictia gowachina, explica Hanaman. Nu trebuie sa stabilim nevinovatia celui care depune plingerea inainte de a incepe procesul.

Se opri si ridica din umeri:

― Stii bine ca Biroul de Sabotaj este somat sa-si exercite responsabilitatea colectiva in consecintele actiu­nilor ilegale comise de agentii sai, aflati in exercitiul fun­ctiunii, in conformitate cu autoritatea care le-a fost conferita

― O clipa! o intrerupse McKie. Dar merg mai departe decit credeam!

― Acuza biroul de crima de a nu fi intervenit in impiedicarea unui act criminal si de a nu fi deferit justitiei vinovatul, dupa savirsirea acestei crime.

― Au citat nume? intreba McKie.

― Nume? Nu.

― Inseamna ca sint disperati cu adevarat, daca merg asa departe! Dar de ce?

― Isi imagineaza, probabil, ca nu vom ramine pasivi in timp ce oamenii nostrii sint ucisi! zise Bildoon. Stiu ca avem o copie a contractului cu Calibana, contract care ii da in exclusivitate dreptul lui Abnethe de a folosi culoarul lui Fanny Mae. Nimeni altcineva in afara ei nu putea provoca moartea lui Furuneo

― Nimeni, cu exceptia Calibanei, remarca McKie.

Se lasa o tacere adinca. Tuluk lua cuvintul:

― Doar nu crezi ca

― Eu nu cred, raspunse McKie. Dar am dreptul sa apar in fata unui tribunal robolegic. Totusi, si asta ne poate ajuta intr-un fel.

― Capul lui Furuneo, aminti Bildoon.

― Exact. Vom cere restituirea capului.

― Si daca declara ca e la Fanny Mae? intreba Hanaman.

― Dar nu lor am de gind sa-l cer! Ma voi adresa Cali­banei, spuse McKie.

Hanaman inclina capul, privindu-l admirativ pe McKie.

― Abil! sopti ea. Iar daca se vor interpune, isi vor dovedi vinovatia. Daca am avea capul

Privi apoi spre Tuluk.

― Ce zici, Tuluk? intreba Bildoon. Ai putea scoate ceva din creierul lui Furuneo?

― Asta depinde de timpul scurs intre analiza si clipa mortii. Persistenta nervoasa e limitata

― Stim, ofta Bildoon.

― Ei bine, hotari McKie, s-ar zice ca n-am de ales.

― Asa s-ar zice, spuse Bildoon.

― Dai tu ordin rechizitorilor sa se retraga sau o fac eu?

― O secunda! spuse Bildoon. Stiu ca trebuie sa te intorci in Sfera, dar

― Singur, spuse McKie.

― De ce?

― Pot cere capul lui Furuneo cu martori, dar asta nu e suficient. Pe mine ma vor ei. Am scapat din miinile lor si nu stiu cit de bine le cunosc refugiul.

― Si, de fapt, ce stii? intreba Bildoon.

― Iar?! Parca am mai discutat o data

― Vrei sa te oferi ca momeala?

― N-as spune chiar asa. Dar, singur fiind, poate vor incerca sa discute cu mine. In plus

― In plus, poate vor mai reteza un cap, il ironiza Bildoon.

― Nu credeti ca merita incercat? intreba McKie, privindu-i pe rind pe cei prezenti in camera.

Hanaman interveni:

― Ar mai fi o solutie.

Toti se intoarsera spre ea.

― L-am putea pune pe McKie sub supravegherea unui taprisiot.

― Ar fi pierdut inca inainte de a intra in plytotransa, remarca Tuluk.

― Nu si daca taprisiotul isi limiteaza contactele la o durata minimala de trei sau patru secunde.

― Si atita vreme cit nu strig dupa ajutor, taprisiotul se retrage imediat. Nu-i rau, zise McKie.

― Nu-mi prea place asta, rosti Bildoon. Inchipuiti-va

― Crezi ca-mi vor vorbi deschis daca locul va fi plin de rechizitori? intreba McKie.

― Nu, dar daca putem sa evitam

― Nu, nu se poate. Stii foarte bine asta.

Bildoon ii arunca lui McKie o privire minioasa.

― Contactele intre Abnethe si McKie ne-ar fi utile si in reperarea pozitiei ei, interveni Tuluk.

Bildoon se intoarse intrebator spre el.

― Sfera are o pozitie fixa pe Cordialitate. Cunoastem perioada planetei noastre. In clipa contactului, Sfera se va orienta spre o anumita directie ― linia de minima rezistenta la contact. Cind contactele vor atinge un anume numar, vor descrie un con cu

― Cu Abnethe undeva in interior, incheie Bildoon. Presupun ca aici aveti dreptate.

― Conjunctiile trebuie sa se reuneasca in spatiu, spuse Tuluk. Intre punctele de apel nu trebuie sa existe mase stelare prea mari, nici nori de hidrogen, nici corpuri planetare prea

― Iti inteleg teoria, spuse Bildoon. Dar, ca sa ne inchipuim ce-i pot face lui McKie, n-avem nevoie de prea multa teorie. Le sint suficiente doua secunde pentru a-i baga capul intr-un culoar si

Bildoon isi trecu aratatorul de-a lungul beregatei.

― N-aveti decit sa ma contactati prin taprisiot din doua in doua secunde, spuse McKie. Sau, mai bine, aduceti mai multi taprisioti si stabiliti o retea. Formati un cordon de agenti in jurul

― Si daca nu te vor contacta? intreba Bildoon.

― Atunci va trebui sa trecem la sabotaj.

Privind-o cu atentie, McKie isi dadu seama ca Sfera Calibana nu era mai ciudata decit alte locuinte pe care le vizitase. Era cald, e drept, dar caldura era benefica pentru stapina casei. Alti co-senzitivi traiau la temperaturi si mai mari! Lingura uriasa ce adapostea non-prezenta Calibanei era un fel de divan. Tepii de pe pereti, luminile, bobinele, toate aveau un aspect traditional, desi McKie se indoia ca ea le-ar putea pricepe rostul. In locuintele automatizate de pe Breedywie existau, totusi, console de control mult mai sofisticate.

Peretii nu erau prea inalti, dar McKie putea sta in picioare fara sa se aplece. Lumina difuza mov nu era mai ciudata decit stralucirile variabile ale gowachinilor; vizitatorii acestora erau obligati sa poarte ochelari pentru a nu orbi! Covoarele nu semanau deloc cu traditionalele animale vii, dar erau la fel de moi. Simtea in aer miros de dezinfectant clasic pe baza de pirocena, iar vaporii acesteia, combinati cu caldura, erau de-a dreptul sufo­canti.

McKie clatina din cap. Il deranja biziitul taprisiotului, dar era sigur ca se putea descurca.

― Tovarasul tau a atins discontinuitatea finala. I-a fost retrasa substanta, ii explica Fanny Mae.

«Substanta Adica, singe si carne», se gindi McKie. Spera ca aceasta sa fie semnificatia cuvintelor ei, insa nu-si facea prea multe iluzii.

«Daca am putea avea un curent de aer proaspat Doar atit, o usoara pala de aer», se ruga el in gind.

Isi sterse fruntea si bau un git de lichid dintr-o sticla, cu care, prevazator, se inarmase.

― Esti tot aici, Fanny Mae?

― Observi prezenta a mea?

― Aproape.

― Asta e problema reciproca la noi ― sa ne vedem, zise Calibana.

― Remarc ca folosesti timpurile verbale cu mai multa siguranta.

― E mai bine, nu?

― Sper.

― Datez verbe in pozitie nodala.

― Nu te voi ruga sa-mi explici si asta!

― Cum vrei

― Prefer sa-mi explici din nou cum sint sincronizate flagelarile.

― Cind formele ating proportiile dobindite, spuse Calibana.

― Asta ai mai spus deja. Dar ce forme?

― Deja? Adica mai devreme?

― Exact. Mai devreme. Doar ai vorbit de forme, inainte.

― Inainte. Deja. Mai devreme, repeta Calibana. Da, e timpul pentru diferite configuratii obtinute prin alterarea liniara a conjunctiilor intersectate.

«Pentru calibani, timpul e o punct pe o linie», isi aminti McKie explicatia lui Tuluk. «Trebuie sa caut dife­rentele subtile, rafinate. E tot ce 'vede' creatura asta»

― Dar despre ce forme e vorba? insista el.

― Forme definite prin linii de durata. Vad multe linii de durata. Din contra, voi nu primiti senzatia vizuala decit de la o linie. Straniu Si alti profesori explica la persoana a mea, dar lipseste comprehensiunea Con­strictie extrema. Admiratie pentru acceleratie mole­culara, dar schimb confuz de informatie.

«Confuz!» isi spuse McKie.

― Ce acceleratie moleculara?

― Profesorii definesc molecula ca cea mai mica unitate fizica a elementului sau compusului. Exact?

― Da.

― Asta comporta dificultate de comprehensiune atribuita de persoana a mea diferentei de specie. Molecula egal cea mai mica unitate fizica vizibila a speciei. Exact?

«Dar ce rost are? Care e diferenta? Doamne, asta chiar nu are nici un sens!» se gindi McKie. De ce vorbeau de molecule si acceleratie in loc sa defineasca formele?

― Si acceleratia? o intreba.

― Acceleratia produsa intotdeauna pe linii de conver­genta atunci cind vorbim.

«Cumplit!» gindi McKie. Ridica sticla si trase o dusca cu atita sete incit aproape ca se ineca. Se apleca, tusind. Iar cind isi recapata suflul, tipa:

― Caldura! Acceleratia moleculelor!

― Aceste doua concepte nu sinonime? intreba Calibana.

― Nu-ti fa probleme! raspunse el tusind. Cind vorbesti se accelereaza viteza moleculelor si rezulta caldura?

― Veridicitate asumata.

McKie aseza cu grija sticla jos si-i insuruba dopul. Apoi izbucni in ris.

― Nu inteleg acesti termeni, obiecta Calibana.

McKie isi pleca ginditor capul. Recepta cuvintele ei in acelasi mod binecunoscut. Totusi, percepea in vocea ei un fel de horcait, o neliniste Accentul. Tonul? Renunta, dar asta nu schimba cu nimic situatia.

― Nu inteleg, repeta ea. Explica termeni neobisnuiti.

― Termeni? Ah, da sigur. Risul e reactia noastra curenta la un efect de surpriza non-fatala. Nu are un continut semantic aparte.

― Risul, repeta ea. Alte intilniri nodale cu acest termen.

― Intilniri nodale, suspina McKie. Apoi, ca intr-o brusca strafulgerare:

― Vrei sa spui ca ai auzit deja cuvintul?

― Deja, da. Eu persoana a mea Incerc sa obtin comprehensiune de acest termen, risul. Exploram semni­ficatie acum?

― Nu prea as vrea

― Raspuns negativ?

― Da, negativ. As prefera sa stiu ce intelegi prin schimb de comunicare. Asa ai spus, nu? Schimb de co­municare confuz?

― Incerc sa definesc ca voi pozitia pentru linii unice, explica ea.

― Deci asa ne numiti voi: «linii unice», nu?

McKie se simtea coplesit de complexitatea ei.

― Relatia de conjunctii de la unic la multiplu, de la multiplu la unic, relua Fanny Mae. Schimb de comu­nicare.

― Cum naiba am reusit sa ajungem la acest dialog intre surzi! exploda el, clatinind disperat din cap.

― Cautai referinte pozitionale pentru situarea loviturii de bici. Asa inceput comunicare.

― Situare Hmm

― Intelegi efect Ochi S? intreba Calibana.

McKie isi tinu respiratia. Din cite stia el, nici un caliban nu propusese ca tema de discutie efectele Ochiului S. ABC-ul functionarii unui culoar era un subiect ce puteau (si voiau) sa-l explice. Dar efectul, teoria

― Eu ei bine folosesc culoarele si stiu cite ceva despre alcatuirea mecanismului de control si

― Mecanism diferit de efect.

― Da, bineinteles. Cuvintul nu este obiectul!

― Exact. Noi spunem: eu traduc, intelegi? Noi spunem: «termenul se sustrage nodului». Cred ca intelegi sens de cuvint termen.

― Da cred ca incep sa inteleg.

― Recomandata linia de intoarcere a gindului. Eu cred ca ne apropiem de comunicare adevarata. El se felicita.

― Adica tu te feliciti.

― Negativ. El ma felicita pentru asta.

― Bine, fie, abia sopti McKie. Comunicarea, nu?

― Comprehensiunea se difuzeaza se risipeste? Da, comprehensiunea se risipeste cind vorbim de conjunctii. Eu observ conjunctii de la psihicul tau. Prin psihic inteleg: celalalt sine. Exact?

― De ce nu? facu McKie.

― Vad configuratia psihicului, poate chiar si culoarea sa, relua Calibana, ignorind tonul sau slab. Apropieri si prelungiri ating constiinta a mea. Datorita lor, ajung la desfasurare de inteligenta si, poate, comprehensiune de termen al vostru de masa stelara. Persoana eu atinge comprehensiune doar fiind masa stelara. Intelegi asta, McKie?

― Inteleg? A, da, da

― Bun! Acum vine comprehensiune a ratacirilor tale? Cuvint dificil, McKie. Probabil acesta este un schimb nesigur. Ratacire, pentru tine, egal miscare pe o singura linie. Pentru noi, asta nu exista. Un lucru se misca, totul se misca pentru calibani in planul lor. Efectul Ochiului S combina toate miscarile cu viziunea. Eu te vad in alt loc de ratacire dorita.

McKie, brusc interesat, nu lasa sa-i scape ocazia.

― Ne vezi? Si asta ne deplaseaza dintr-un loc in altul?

― Afirmativ. Ochiul deplaseaza.

«Ochiul deplaseaza?» se intreba McKie. Isi sterse fruntea, apoi gura. Era atit de cald! «Dar ce au toate astea de-a face cu notiunea de schimb de comunicare?»

― Masa stelara intretine si schimba, relua Calibana, ca si cum i-ar fi ghicit gindul. Nu vedere prin persoana a sa. Conjunctia Ochi S discontinua. Voi numiti asta clau­strare? Dificil de spus. Acest caliban exista singur in persoana a sa in plan al vostru. Izolat.

«Toti sintem izolati», gindi McKie.

Si intregul univers va fi singur daca nu va gasi calea de a indeparta pericolul care o ameninta pe Fanny Mae. Dar de ce trebuia ca rezolvarea acestei probleme sa treaca printr-un sistem de comunicare atit de precar?

Toate incercarile lui de a stabili o punte de legatura cu Calibana sub amenintarea atitor presiuni erau ca un fel de tortura aparte. Ar fi vrut sa accelereze procesul de comprehensiune, dar o accelerare ar fi naruit intreaga Co-senzitivitate in abis. Simtea ca timpul zboara. Graba ii crea o stare de neliniste. Mergea cu timpul alaturi, isi po­trivea pasul cu al lui, dar totul se petrecea ca si cum ar fi pornit-o cu stingul.

Isi imagina un copil ce nu avusese timp sa foloseasca un culoar. Copilul plingea, plingea Si nu-i raspundea nimeni.

Vastitatea pericolului il paraliza.

Nimeni!

Isi stapini iritarea datorata biziitului taprisiotului. Asta, cel putin, ii tinea tovarasie

― La fel transmit si taprisiotii mesajele in spatiu? Vazind apelurile?

― Taprisioti slabi. Taprisioti nu poseda energie calibani. Energie de persoana-sine. Intelegi?

― Nu mai stiu nimic. Poate

― Taprisioti vad slab la mica distanta. Taprisioti nu vad prin masa stelara de persoana-sine. Uneori, taprisioti cer amplificare. Calibani furnizeaza acest ajutor. Schimb de comunicare, intelegi? Taprisioti platesc, noi platim, voi platiti. Toti platesc energie. Voi numiti nevoia de energie foame, nu?

― Oh, fir-ar sa fie! urla el. Nu pricep nici jumatate din .

Deasupra lingurii, aparu un brat musculos de Palenki. Inarmat cu un bici. Biciul lovi si, deasupra lingurii, in lumina mov, tisni o jerba de scintei fosforescente. Bratul si biciul disparura inainte ca McKie sa faca vreun gest.

― Fanny Mae, sopti el. Esti aici?

Liniste adinca Apoi

― Nu ris, McKie. Surpriza, dar nu ris. Aici linia se intrerupe. Lovitura tare, brusca, de bici.

McKie suspina, isi nota ora incidentului in orologiul lui mental, iar la contactul urmator, transmise taprisiotului coordonatele.

«Nu are rost sa revin asupra durerii. Sau sa analizez notiunile de bici si substanta emanata sau de foame, de masa stelara, de transportare a co-senzitivilor prin simpla putere a privirii.»

Schimburile ajunsesera intr-un punct mort.

Dar Tuluk avea dreptate. Contactele Ochiului S necesare flagelarilor aveau o periodicitate determinabila. Poate si linia de viziune avea un rol. Dar cert era faptul ca Ahnethe, impreuna cu toata curtea ei de psihopati, se afla pe o planeta, undeva in spatiu, iar planeta asta trebuia reperata. Avea cu ea palenki, wreavi renegati, un Pan Spechi evadat si dracu' mai stie ce. Esteticieni si, desigur, taprisioti. Dupa Fanny Mae, esteticienii, taprisiotii si Calibanii foloseau aceeasi forma de energie pentru a-si indeplini sarcinile.

― Am putea, oare, incerca sa localizam planeta lui Abnethe? intreba el.

― Interzis prin contract.

― Si chiar trebuie sa-ti onorezi contractul pina la moarte?

― Onorez pina la discontinuitatea finala, da.

― Iar asta nu-i prea departe, nu?

― Pozitie de discontinuitate ultima devine vizibila pentru persoana a mea, spuse Calibana. Fara indoiala, echivalentul lui nu prea departe, nu?

In clipa aceea, aparu din nou bratul de Palenki cu biciul care, lovind, facu sa se inalte o jerba de scintei verzi. Apoi disparura.

McKie se grabi si se apropie la citiva centimetri de lingura. Niciodata nu fusese atit de aproape de ea. Aici, caldura era mai intensa; McKie simtea furnicaturi prin brate. Jerba de scintei se risipise fara sa lase nici o urma pe jos. McKie simtea atractia non-prezentei Calibane cu o intensitate tulburatoare. Se stradui sa se departeze. De teama, i se umezira palmele.

«Oare de ce ma tem atit de tare aici?» se intreba el.

― Atacurile au fost foarte apropiate, remarca McKie.

― Pozitie adiacenta notata. Coerenta urmatoare mai departata. Voi spuneti mai tirziu, nu?

― Da. Data urmatoare va fi si ultima?

― Nu pot sti. Prezenta a ta diminueaza intensitate de lovitura de bici. Tu dai inapoi? Adica respingi?

― Nu ma-ndoiesc: Dar as vrea sa stiu de ce sfirsitul tau atrage dupa sine sfirsitul lumii.

― Transporti persoana a ta cu Ochi S. Atunci?

― Dar toata lumea o face!

― De ce? Explica-mi asta!

― Pentru a unifica blestematul asta de univers. Pentru pentru a crea planete specializate, planete de nunta, de calatorii, pediatrice, gerontologice, gine­cologice, planete de sport, planete de vara sau iarna, planete-biblioteci. Chiar si Biroul de Sabotaj are o planeta a lui. Nu ne putem lipsi de culoare. Dupa ultimele statistici pe care le-am citit, mai putin de unu la suta din populatia co-senzitiva nu a folosit niciodata un culoar de Ochi S.

― Exact. O astfel de utilizare creaza conjunctii, McKie. Trebuie sa recuperezi asta. Conjunctii explodeaza cu discontinuitate persoana a mea. Explozie produce discontinuitate ultima la toti cei ce folosesc culoare de Ochi S.

― Daca asa spui tu Dar eu tot nu pricep.

― McKie, motivul este ca alti calibani ales persoana a mea pentru coordonator? Nu, termen inadecvat. Receptacul? Poate manipulator. Nu, tot inadecvat. A! Eu, persoana a mea, sint Ochiul S.

McKie facu un pas inapoi, coplesit de un val de tristete ce-l facu sa urle in semn de protest. Lacrimile ii tisnira din ochi impotriva vointei lui. Un suspin adinc il ineca. Amaraciunea! Tot trupul ii vibra, dar emotia ii era indusa de undeva din exterior.

Incetul cu incetul, se linisti.

Suspina abia perceptibil. Tremura inca din toate inche­ieturile. Dinspre Calibana, unda de emotie se propaga in toata incaperea ca o unda de caldura, saturind si inecind receptorii senzoriali aflati in calea ei.

Amaraciune si tristete.

Si, desigur, sentimentul de responsabilitate fata de toti cei ce vor muri.

«Sint Ochiul S!»

Pe toti dracii din univers, ce putea sa insemne asta? Mental, isi reprezenta intreaga retea de culoare calibane. Conjunctii? Poate filamente Fiecare fiinta prinsa in efectul Ochiului S era atasata printr-un filament retelei S. Si asta ce era de fapt? Fanny Mae utilizase cuvinte ca receptacul, manipulator Oare fiecare calator trecuse printre miinile ei? Sau ce-or mai fi fost ele! Daca ea murea, firele se rupeau si mureau cu totii.

― De ce n-am fost preveniti de consecinte cind ni s-au propus efectele Ochiului S? o intreba.

― Preveniti?

― Da. Voi ne-ati propus

― Nu propus. Calibani explicat efect. Co-senzitivi manifestat bucurie. Propus schimb de comunicare. Voi numiti asta platit, nu?

― Ar fi trebuit sa fim preveniti.

― De ce?

― Ei bine, voi nu sinteti eterni, nu?

― Explica etern.

― Etern vesnic. Infinit.

― Co-senzitivi din plan unda al tau cauta infinitul?

― Nu pentru indivizi, dar

― Specia co-senzitiva cauta infinitul?

― Natural!

― De ce?

― Dar nu asta-i scopul tuturor?

― Dar alte specii la care trebuie sa faceti loc? Nu credeti in evolutie?

― Evolu..

McKie clatina din cap:

― Nu vad legatura.

― Toate fiintele au ziua a lor, apoi pleaca. Ziua, termen exact? Ziua: unitate de timp, liniaritate alocata, intindere normala de existenta. Recuperezi asta?

McKie isi misca buzele, dar nu spuse nimic.

― Lungime de linie, timp de existenta, relua Calibana. Traducere aproximativ exacta, da?

― Dar ce-ti da dreptul sa ne 'termini'? intreba McKie, regasindu-si glasul.

― Nu avem dreptul, McKie. Cu conjunctii adecvate, tovaras Caliban preia control de Ochi S cind persoana a mea atinge discontinuitate ultima. Circumstantele speciale impiedica solutie. Abnethe si asociati scurteaza linie unica a voastra. Semenii mei pleaca.

― Au sters-o cit au avut vreme. Da, inteleg.

― Vreme, timp, da linie unica a voastra. Comparatia ofera concept acceptabil. Inadecvat, dar suficient.

― Tu esti chiar ultimul caliban din frecventa noastra?

― Da. Descriere confirmata. Exact.

― Si nu exista o modalitate de a te salva.

― Salvat? Ah, da evitat discontinuitate finala. Asta sugerezi?

― Te-am intrebat daca nu te poti salva, ca semenii tai.

― Mijloc exista, dar rezultat identic pentru plan unda al vostru.

― Ai fi putut sa scapi, dar asta ar fi insemnat sfirsitul nostru, nu?

― Voi nu posedati concept de onoare? Salvat persoana a mea, pierdut onoare, zise Calibana.

― Atins, admise McKie.

― Explica atins. Termen nou.

― Cum? Oh, e un cuvint antic!

― Spui termen debut liniar? Da, mai bine pentru frecventa nodala.

― Frecventa nodala?

― Voi spuneti adesea. Frecventa nodala egal adesea.

― Inteleg. E acelasi lucru.

― Nu acelasi lucru. Similar.

― Scuza-ma.

― Explica atins. Sens de termen?

― Ce sens E un termen de scrima.

― Scrima? Semnifica continutul.

McKie explica cuvintul scrima cit si cum se pricepu, cu mici incursiuni in domeniul armelor, sporturilor de competitie si sporturilor speciale.

― Lovitura efectiva! comenta admirativ Calibana. Intersectie nodala. Atins! Ah de aceea specie a voastra e fascinanta la noi. Ce concept! Intersectie: atins. Strapuns de semnificatie: atins.

― Discontinuitate ultima: atins! o ironiza McKie. In cit timp se va produce urmatorul tau 'atins' cu biciul?

― Intersectie cu bici, atins! Cauti pozitia de deplasare liniara. Asta deplaseaza persoana a mea. Poate ca ocupam liniaritati, dar nevoia sugereaza o alta specie pentru aceste dimensiuni. Atunci noi plecam, iesim din existenta. Nu-i asa?

Cum-McKie ramase tacut, Calibana relua:

― Recuperezi semnificatie, McKie?

― Imi vine sa te sabotez! mormai printre dinti agentul Biroului de Sabotaj.

Cheo, egostazatul Pan Spechi, urmarea apusul soarelui pe ocean. «Bine-ar fi sa existe un astfel de ocean in Lumea Ideala!» Turnul inaltat de Mliss in mijlocul unui oras cu cladiri de mici dimensiuni domina magnificul peisaj, cu cimpiile, muntii si apele lui cu tot.

O adiere usoara ii mingiie obrazul, ravasindu-i parul. Purta pantaloni verzi si un tricou galben cu dungi gri, cu mineci largi, descoperind anumite parti ale trupului sau umanoid, cu muschii neobisnuit de pronuntati.

Pe buze ii flutura un zimbet. Avea ochii unui Pan Spechi.. cu mai multe fatete, desi chirurgia ego-ului le mai estompase putin. Observa miscarile de insecte ale co-senzitivilor de pe strazile de jos. In acelasi timp, imbra­tisa cu privirea oceanul si cerul indepartat de deasupra capului sau ― zborul pasarilor, norii inrositi de apusul soarelui.

«Vom cistiga curind», se gindi el.

Privi cronograful antic oferit de Mliss. Era cam invechit, dar indica cu precizie ora apusului. Aban­donasera orologiul mental taprisiot. Obiectul din mina lui ii amintea ca mai sint doua ore pina la urmatorul contact. Comenzile Ochiului S ar fi fost mai precise, dar n-avea nici un chef sa se miste.

«Nu au cum sa ne opreasca! Dar cine stie?!»

Se gindi la McKie. Cum descoperise acest loc? Cum ajunsese si, mai ales, cum plecase de aici? In acest moment, McKie se afla in Sfera cu Calibana. Evident, el era momeala.

Dar in ce scop?

Cheo nu era prea multumit de emotiile ce-l tulburau. Calcase in picioare cea mai importanta lege Pan Spechi. Capturase ego-ul din abatorul sau si condamnase alti patru semeni la o viata vegetativa, incheiata printr-o moarte fara semnificatie. Instrumentele unui chirurg renegat extirpasera organele care-l uneau la distanta de membrii unei familii pentarhice. Operatia lasase urme adinci atit in sufletul lui cit si pe chip, dar nu crezuse niciodata ca experienta ii va procura atita placere.

Nimic nu-l va mai incinta intr-atit ego-ul.

Dar se simtea singur.

Moartea va pune capat la toate acestea dar, ce sa-i faci, asa sfirseau toate creaturile.

Datorita lui Mliss, avea o ascunzatoare unde nici un alt Pan Spechi nu-l putea gasi. Doar daca dar in curind, cit de curind, nu va mai exista nici un Pan Spechi. Nu vor mai exista nici co-senzitivi, cu exceptia micului grup pe care Mliss il dusese in Arca sa impreuna cu negrii si boersii singerosi ca si ea.

In spatele lui, auzi pasii grabiti ai lui Abnethe, indreptindu-se spre platforma de observatie unde se afla. Urechea lui fina sesiza in pasul ei nelinistea, teama si nesiguranta ei vesnica.

Se intoarse.

Remarca faptul ca Mliss fusese la Esteticieni. Chipul ei era acum incoronat de o coama matasoasa, rosie. «Si McKie avea parul rosu», gindi Cheo. Ea se pravali pe un cani-fotoliu, si isi lungi picioarele:

― Ce-i cu graba asta? intreba Cheo.

― Esteticienii astia! Vor sa plece acasa!

― Lasa-i sa plece!

― Dar de unde scot altii?

― Asta-i o mare problema, nu?

― Cheo, nu-mi place sa rizi de mine.

― Atunci, spune-le sa nu plece.

― Le-am spus.

― Le-ai explicat de ce?

― Bineinteles ca nu. Ce idee!

― Dar lui Furuneo i-ai spus.

― Asta a fost o lectie pentru mine. Unde sint consi­lierii juridici?

― Au plecat.

― Dar mai aveam de discutat ceva cu ei!

― Ceva urgent?

― Stiai ca voiam sa-i vad. De ce i-ai lasat sa plece?

― Mliss, doar nu te interesa prea mult sfatul lor.

― E vina Calibanei. Asta e versiunea noastra defini­tiva. Ce-ar mai fi putut adauga imbecilii aia?

― Mliss, las-o balta!

― Cheo!

Dintr-o data, ochii lui o fulgerara.

― Cum vrei Biroul a adus o notificatie. Cer Calibanei capul lui Furuneo.

― Capul Ea pali. Cum au aflat?

― Era cel mai logic lucru pentru ei.

― Si ce le-ai spus? murmura ea, privindu-l cu inten­sitate.

― Ca Fanny Mae a inchis culoarul tocmai cind Furuneo, de buna voie, a intrat in el.

― Dar ei stiu ca noi detinem monopolul asupra culoarului, spuse ea cu rautate. Blestematii!

― Hm! facu Cheo. Dar Fanny Mae i-a plimbat pe McKie si pe prietenii lui peste tot. Asta nu inseamna monopol.

― Ti-am spus asta demult.

― Oricum, e un bun pretext pentru a taragana lucru­rile, relua Cheo. Cine stie unde o fi transportat Calibana capul nenorocitului, nu-i asa? Am cerut sa nu se dea curs modificarii aduse de Birou.

― Dar daca ii pun intrebari Calibanei?

― Au toate sansele sa capete raspunsuri de neinteles, ca de obicei.

― Esti foarte abil, Cheo.

― Nu de aceea ma tii linga tine?

― Te pastrez pentru scopurile mele secrete, zimbi ea.

― Sper sa fie asa.

― Stii ca-mi vor lipsi?

― Cine?

― Dusmanii nostri, raspunse Abnethe.

Bildoon era in pragul laboratorului in care Tuluk si asistentii sai wreavi isi implineau indatoririle. In ochii directorului plutea o lumina ce dezmintea paloarea chipului umanoid al acestui Pan Spechi. Se simtea slab si abatut. Avea impresia ca se afla intr-o cusca fara scapare. Timpul se inchidea deasupra tuturor. Toti cei dragi lui erau condamnati Va pieri toata iubirea din universul Co-senzitiv. Aripa melancoliei plutea deasupra tuturor.

Trupul ii fu invadat de o nesfirsita tristete: muntii inza­peziti, sori, flori ― pe vecie singuri.

Simtea nevoia sa faca ceva, dar nu stia ce sanse de reusita ar putea avea. Tot ce atingea se naruia, se trans­forma in pulbere efemera.

La o masa lunga, linga celalalt perete, Tuluk lucra. In fata lui se afla o curea de bici. Deasupra curelei, paralela cu ea, inaltata cam la zece centimetri si fara nici un suport aparent, plutea o tija de metal: intre tija si curea scinteiau jerbe de mici luminite, ce umpleau intreg intervalul. Tuluk era aplecat deasupra aparatului.

― Esti ocupat? intreba Bikloon.

Tuluk rasuci un buton de pe masa, astepta putin si il rasuci inca o data. Apoi apuca tija, care acum nu mai era sustinuta de forta invizibila, si o aranja pe un suport de pe perete.

― Iata o intrebare stupida, se intoarse el.

― De acord. Dar avem o mica problema.

― Doar asta e meseria noastra, nu? Sa rezolvam toate problemele

― Nu cred ca vom gasi capul lui Furuneo.

― Oricum, e deja prea tirziu pentru o nervoscopie interesanta, raspunse Tuluk.

Apoi, fanta lui faciala se curba in forma de S, intr-o expresie care, de obicei, stirnea risul celorlalti, dar care insemna ca Tuluk mediteaza adinc.

― Ce spun astronomii despre configuratiile percepute deMcKie?

― Spun ca in psihograma s-a strecurat o eroare.

― A, da? De ce?

― In primul rind, nu exista nici o variatie subiectiva in magnitudinea stelara.

― Toate stelele vizibile au aceeasi intensitate lumi­noasa?

― Aparent, da.

― Ciudat.

― In al doilea rind, relua Bikloon, configuratia cea mai apropiata e pur si simplu inexistenta.

― Ei vedem Ursa Mare, Ursa Mica, alte constelatii ale zodiacului, dar

Tuluk ridica din umeri, apoi spuse:

― Nu cunosc aceste referinte.

― Ah, da! Uitasem. Noi, Pan Spechi, cind am hotarit sa copiem specia umana, am studiat traditiile Terrei cu mare grija. Configuratiile stelare sint cele care erau vizibile in lumea antica.

― Inteleg. Iata un alt mister, pe linga cel pe care l-am descoperit in textura biciului.

― Ce anume? intreba Bildoon.

― E uimitor! Unele particule ale pielii au o structura subatomica in care am descoperit o compozitie aparte.

― Aparte? Prin ce?

― Prin aranjarea celulelor. E absolut perfecta. In afara fenomenelor de energie fluida, n-am vazut nimic asemanator. Parca materialul ar fi fost supus unei forte de tip special. Rezultatul este comparabil cu aranjarea cuantumurilor de lumina intr-un neo-laser.

― Dar acest lucru nu cere cantitati imense de energie?

― Probabil.

― Si care ar fi motivul?

― Nu stiu. Interesant mi se pare faptul ca nu e in joc o schimbare permanenta. Prin caracteristicile ei, structura aceasta evoca o memorie plastica. Pare sa regaseasca de la sine, progresiv, forme in chip rational naturale.

― In chip rational naturale? relua Bildoon.

― Asta e alta poveste. Structurile subatomice si unitatile de mesaje genetice, pe care le constituie, ur­meaza un proces de evolutie. Comparind structuri diferite, putem data anumite materiale la aproximativ doua sau trei mii de ani. Pentru ca vinele de bou constituie proteina de baza pentru culturile artificiale de carne, avem date complete despre ele, din perioade mari de timp. Dar ce este ciudat in probele luate din aceasta fisie de piele este faptul ca structura ei apare ca fiind antica.

― Cit timp?

― Poate sute de mii de ani.

Bildoon tacu citeva clipe, apoi spuse:

― Dar ziceau ca biciul nu are decit doi-trei ani de la fabricatie.

― Dupa testele de cataliza, da.

― Aranjarea speciala a celulelor n-a putut oare falsi­fica analizele?

― Nu e imposibil.

― Deci, nu esti sigur.

― Nu.

― Incerci sa-mi spui ca biciul a fost adus din trecut?

― Nu incerc decit sa iti comunic faptele. Doua examene, considerate infailibile pina acum, nu au reusit sa se puna de acord in datarea acestui obiect.

― Dar calatoria in timp e imposibila! obiecta Bildoon.

― Asa am crezut intotdeauna.

― Nu! O stim. E atit o certitudine matematica, cit si una pragmatica. E o notiune iluzorie, un mit, un concept caraghios si spectacular. Noi il refuzam, asa cum refuzam si paradoxurile. Exista o singura concluzie posibila: forta care a produs aranjarea a dereglat si structura

― Daca pielea ar fi trecuta printr-un filtru subatomic, ar fi posibila o explicatie, spuse Tuluk. Dar cum n-am un astfel de aparat si nici mijloace de a opera un filtraj teoretic, nu pot experimenta!

― Dar trebuie sa ai tu vreo idee!

― Da, am. Aceea ca nu pot concepe nici un filtru care sa dea un astfel de rezultat, fara a distruge total materialul folosit.

― Vrei sa spui, tipa Bildoon exasperat, ca o forta imposibila a facut ceva imposibil cu o bucatica de! La naiba! De

― Cam asa ceva.

Bildoon vazu ca asistentii lui Tuluk din cealalta sala il priveau amuzati. Intra in laborator si izbi usa dupa el.

― Eu vin la tine cu speranta ca imi vei furniza niste informatii utile, iar tu tu imi oferi ghicitori stupide.

― Faptul ca nu-ti convine nu schimba situatia.

― Bine, bine, stiu.

― Si structura celulelor Palenki avea un aranjament similar, relua Tuluk. Dar numai in apropierea taieturii.

― Mi-ai anticipat intrebarea.

― Era evidenta. Dar trecerea prin culoar nu explica nimic. Am tratat mii de celule trecute prin sistemul Ochiul S si nimic. Nici o modificare.

― Doua enigme intr-o ora e prea mult pentru mine, suspina Bildoon.

― Doua?

― Dispunem acum de douazeci si opt de grupe de coordonate relative la aparitiile lui Abnethe. E mai mult decit suficient pentru a descrie un con care sa contina spatiul ei. Doar daca nu cumva nebuna nu sare de pe o planeta pe alta, ceea ce nu prea cred.

― Date fiind posibilitatile Ochiului S, ar putea s-o faca!

― Poate, dar asa ceva nu i se potriveste. E mai curind genul care are nevoie de o citadela, de o fortareata. E dintre cei care fac rocade la sah chiar si cind nu e nea­parat necesar.

― Poate ca trimite un Palenki in locul ei.

― S-a aratat ea insasi de fiecare data.

― Avem sase brate si sase biciuri. Vrei sa-l analizez pe fiecare in parte?

Bildoon il masura curios pe Tuluk.

― Tu ce propui? il intreba.

― Spui ca avem douazeci si opt de date. Douazeci si opt este un numar euclidian perfect. De patru ori cite sapte. Numarul pare a se datora intimplarii, dar in cazul de fata, hazardul este exclus. Deci exista aici un principiu organizator, pe care analiza numerica nu l-a descoperit inca. Mi-ar placea sa supun aceasta serie spatio-temporala unui examen minutios, prin compararea cu grupe sinmilare. Si, poate

― Si lasi un asistent sa examineze celelalte bice si brate?

― Se intelege de la sine.

― Abnethe e pe cale sa faca ceva practic imposibil, suspina Bildoon.

― Daca reuseste, atunci nu e imposibil.

― Trebuie sa fie undeva! exclama directorul.

― Stii, mi se pare curios faptul ca si voi si oamenii, afirmati cu atita vehementa un lucru evident! il ironiza Tuluk.

― Du-te dracului! exploda Bildoon.

Apoi iesi, izbind usa.

Tuluk fugi dupa el si striga din urma:

― Stii, noi, wreavii, credem ca sintem deja in infern.

Se intoarse la masa mormaind. «Ce creaturi imposibile, oamenii si acesti Pan Spechi» Doar McKie era altfel: un co-senzitiv capabil sa stabileasca raporturi analitice cu mecanisme logice superioare. In fine In felul ei, fiecare specie se abatea de la norma.

Printr-un efort de comunicare, pe care nici el insusi nu si-l putea explica, McKie reusise sa o convinga pe Calibana sa deschida un hublou spre exterior. Ceea ce ii permitea si lui sa respire aerul marin, proaspat, dar si oamenilor Biroului, aflati in jurul Sferei, sa-l aiba mereu sub ochi. Aproape ca nu mai spera ca Abnethe sa muste momeala. Poate ca trebuia sa nascoceasca altceva. Din fericire, faptul ca era posibila o supraveghere vizuala ii permisese sa rareasca contactul cu taprisiotul. Tot era un cistig!

Soarele diminetii patrundea prin hubloul Sferei. McKie prinse in palma o raza jucausa. Probabil ca ar fi trebuit sa se miste mereu prin Sfera, pentru a nu fi o tinta prea usoara, dar prezenta luptatorilor de afara il linistea. In plus, era si obosit, plin de droguri si de agresal, care trebuiau sa il tina treaz Oricum, daca ar fi vrut sa il omoare, nu le-ar fi fost greu sa o faca. Avea exemplul lui Furuneo, nu?

Gindindu-se la el, simti o stringere de inima. Omul acela avusese in el ceva bun, demn de admirat. Murise stupid, inutil. Moartea lui nu ajutase cu nimic anchetei, ci numai deplasase cercetarile in planul violentei. Se evi­dentiase astfel, inca o data, precaritatea unei vieti izolate, a oricarei vieti in general. Se simti invadat de ura. Nebuna asta de Abnethe!

Fu cuprins de un frison de repulsie.

Din coltul sau, putea contempla soclul de lava, recifurile ascutite si covorul de alge si moluste de pe plaja mingiiata de valuri.

― Sa admitem ca ne-am inselat, se adresa el, peste umar, Calibanei. Sa presupunem ca nu sintem pe cale de a comunica, ci, pur si simplu, facem un schimb de zgomote carora le dam o semnificatie care nu exista.

― Nu inteleg, McKie. Nu inteleg semnificatie.

McKie se intoarse usor. Calibana era pe punctul de a modifica aerul din jurul lingurii uriase. Un motiv oval, pe care il vazuse deja, se materializa inca o data, apoi disparu. Un halou aurit aparu in locul lui, se inalta ca un rotocol de fum si disparu si el, cu un tiriit usor.

― Pina acum am presupus, spuse McKie, ca tu imi spui ceva, iar eu iti raspund prin cuvinte, care au o semnificatie direct legata de ce spui tu si invers. Dar poate ca in realitate e altfel.

― Putin probabil.

― Deci asa crezi tu. Dar tu ce vrei sa faci?

― Faci?

― Toata agitatia asta din jurul tau?

― Incerc sa fac vizibila persoana a mea in plan unda al tau.

― Poti face asta?

― Posibil.

Deasupra lingurii aparu o forma rosie ca un clopot, ce se desfacu, apoi se strinse si incepu sa se invirta pe loc.

― Ce observi tu? intreba Calibana.

McKie descrise virtejul rosu.

― Ciudat, zise Calibana. Eu modelez creativitate si tu descrii senzatie vizuala. Nevoie a ta de deschidere spre mediul exterior?

― Hubloul? Da, asa e mai confortabil si inauntru.

― Confort concept dificil.

― Deschiderea te impiedica sa devii vizibila?

― Genereaza distrugere magnetica, nimic mai mult.

McKie isi indrepta spatele.

― Cite alte flagelari mai poti suporta?

― Explica alte.

― Iar ai parasit pista.

― Corect. Asta face succes.

― De ce ar fi un succes?

― Fersoana-sine lasa pista de comunicare si tu percepi pista: succes.

― Bun, sa numim asta succes. Unde e Abnethe?

― Contract

― Interzice divulgarea locului unde se ascunde, stiu, completa McKie. Dar poate poti sa-mi spui daca sta intr-un loc fix sau sare de pe o planeta pe alta.

― Asta ajuta la localizare a ei?

― Mii de draci, de unde sa stiu?!

― Probabilitate inferioara la mii de elemente, zise Calibana. Abnethe ocupa pozitie relativ statica pe planeta specifica.

― Dar nu reusim sa stabilim un factor de coeziune intre locul ei si diferite atacuri.

― Nu puteti vedea conjunctii.

Virtejul rosu incepu sa apara si sa dispara succesiv deasupra lingurii. Brusc, capata o culoare galbena, apoi disparu definitiv.

― Nu mai esti aici, spuse McKie.

― Nu persoana a mea vizibila.

― Cum asta?

― Nu vezi persoana a mea.

― Asta am spus si eu.

― Negativ. Vizibilitate nu reprezinta identitate cu persoana a mea. Vezi efectul vizibil.

― Deci nu pe tine te vad, nu? Doar efectul creatiei tale?

― Exact.

― Nici nu credeam ca esti tu. Presupun ca esti ceva mai substantiala. Dar am remarcat altceva: uneori, folosesti mai bine sintaxa. Am remarcat chiar si citeva propozitii normale.

― Persoana asta recupereaza persoana a mea.

― Eh da. Poate ca, la urma urmelor, asta nu recupereaza nimic!

McKie se ridica si se apleca prin hublou, aruncind o privire afara. Chiar in momentul in care cobori capul, in locul in care se aflase inainte, se materializa o sfera de argint, stralucitoare. McKie se intoarse la timp pentru a zari bucla disparind in minusculul tub vortal al unui culoar.

― Abnethe, esti aici? tipa el.

Nici un raspuns. Culoarul se inchise cu un zgomot sec.

Rechizitorii de afara se ingramadira la hublou. Cineva striga:

― McKie, esti teafar?

El le facu semn sa taca, isi scoase pistolul iradiant din buzunar si il pregati.

― Fanny Mae, au incercat sa ma captureze sau sa ma omoare ca pe Furuneo?

― Observa persoana a lor. Furuneo neavind existenta, intentii observabile necunoscute.

― Ai vazut ce s-a petrecut aici? continua McKie.

― Cunoasterea utilizarii Ochiului S si anumite acti­vitati persoane legate prin contract, explica Fanny Mae.

McKie isi freca ceafa cu mina stinga. Se intreba la ce ii putea folosi pistolul impotriva lassoului acestuia zburator, picat din tavan.

― Asa l-au omorit si pe Furuneo? Prinzindu-l cu lassoul si apoi inchizind culoarul?

― Discontinuitatea ridica identitatea persoanei, raspunse Calibana.

McKie ridica din umeri. Renunta. Nu obtinuse nici un raspuns de la Calibana, ca de fiecare data cind o intreba despre moartea lui Furuneo.

In chip curios, McKie isi dadu seama ca ii este foame. Isi sterse obrajii si barbia de transpiratie si injura printre dinti. Nu era deloc sigur ca ceea ce auzea, cind i se adresa Calibana, constituia o comunicare reala. In plus, cita incredere putea avea in Fanny Mae? Sau in propriile lui interpretari? Fapt e ca, atunci cind vorbea, Calibana iradia atita sinceritate, incit nu aveai de ce sa te indoiesti de ea.

Isi freca fruntea, incercind sa prinda o idee care ii scapa. Era ciudat Statea acolo, nelinistit, fara nici o poarta deschisa. Realitatea era clara pentru el. Chiar daca toate conversatiile cu Calibana nu erau sigure, nu putea ignora avertismentul ei. Prea multi co-senzitivi dispa­rusera deja, cuprinsi de o sumbra nebunie.

Scutura din cap, incercind sa scape de biziitul taprisiotului. Dar contactul persista. Era Siker, Directorul Discretiei. Percepuse refuzul mental al lui McKie, dar, in loc sa intrerupa contactul, il mentinuse.

― Nu! tipa McKie, simtind ca intra in plytotransa. Nu, Siker! Retrage-te!

― Ce s-a intimplat, McKie?

― Retrage-te, idiotule, sau sint pierdut!

― Tu de acord m-ai

― Intrerupe!

Siker intrerupse contactul.

Cind isi recapata cunostinta, McKie se trezi suspendat de un lat zburator care il tragea spre un culoar. La intrarea in Sfera se stirni agitatie. Cineva il striga, dar nu reusi sa raspunda. Un cerc de foc il sugruma. Pieptul lui era pe punctul de a exploda. Innebunit de durere, incerca zadar­nic sa scape de funia care il tragea spre culoar.

Cineva il tragea de picioare, dar nu reusea decit sa stringa mai tare latul in jurul gitului. Brusc, forta care il tragea disparu si, impreuna cu cei care il trageau, cazu gramada la pamint.

Rechizitorii il ajutara sa se ridice. Un wreav minuia un holograf. Culoarul se inchise cu un zgomot sec. Miini neindeminatice incercau sa-i scoata funia din jurul gitului.

McKie respira greu, sacadat. Fara cei din jur, s-ar fi sufocat, fara doar si poate.

In incapere, erau vreo cinci co-senzitivi: doi wreavi, un laclac, un Pan Spechi si un om. Omul, ajutat de wreavi, il sustinea pe McKie. Ceilalti examinau plafonul, cu pistoalele iradiante in mina. Toti vorbeau in acelasi timp, facind o galagie infernala

― Ma simt bine! urla McKie, pentru a-i face sa taca.

Il durea cumplit gitul cind vorbea. Lua funia din miinile wreavului si o examina. Era facuta din ceva argintiu, nu stia exact ce. Fusese taiata cu un pistol cu raze.

McKie se intoarse catre cel cu holograful:

― Ai reusit sa inregistrezi ceva?

― Ati fost atacat de un Pan Spechi egostazat. Am o buna reproducere a chipului lui. Vom incerca sa-l identificam.

McKie ii dadu funia sectionata.

― Duceti-o la laborator! Cereti-i lui Tuluk sa faca o analiza de baza! Va gasi, poate, celule celule ale lui Furuneo. Iar voi, ceilalti

― Domnule? il intrerupse un rechizitor.

― Ce vrei?

― Avem si noi ordine. Daca sinteti atacat, nu avem voie sa va mai parasim.

Ii intinse apoi lui McKie pistolul:

― Cred ca l-ati pierdut pe aici

McKie ii smulse furios pistolul. Atentia ii fu atrasa de contactul taprisiot.

― Pleaca! zise el.

Dar contactul se impuse. Era Bildoon, care nu parea prea bine dispus.

― Ce s-a intimplat, McKie?

Agentul ii povesti.

― Rechizitorii sint acum linga tine?

― Da.

― A vazut cineva atacul?

― Avem o holograma. E vorba de faimosul Pan Spechi egostazat.

Simti emotia lui Bildoon. Apoi, acesta se controla si ordona sec:

― Revino imediat la Central!

― Asculta! Prezenta mea aici e unica noastra sansa. Vor cu orice pret capul meu, incerca McKie sa ii explice.

― Am spus imediat! tipa Bildoon. Daca e nevoie, te aduc cu forta.

McKie nu mai insista. Niciodata nu discutase cu cineva asa de prost dispus, cel putin nu printr-un intermediar taprisiot.

― Esti in pericol oriunde te-ai afla, McKie, fie aici, fie acolo. Dar prefer sa te am aici, sub ochi mei, sa fii incon­jurat de gardieni.

― S-a intimplat ceva, Bildoon?

― Poti sa-i spui si asa! Biciurile pe care le analizam s-au volatilizat, au disparut. Laboratorul lui Tuluk e ravasit, un asistent e decapitat si nu ii gasim capul!

― Ah! inteleg, zise McKie. De acord. Vin imediat.

Cheo statea jos, cu picioarele incrucisate, pe podeaua camerei lui. Dinspre ferestrele camerei vecine, venea o lumina portocalie, care tesea linga el o umbra stranie. Tinea in mina restul fringhiei sectionate in culoar.

Blestematul de laclac, fusese rapid cu pistolul lui! Iar wreavul cu holograful, sigur ii inregistrase chipul. Acum vor incepe sa il caute, sa interogheze pe toata lumea, sa ii arate imaginea peste tot!

Dar se inselau amarnic daca isi inchipuiau ca toate acestea ii ajuta cu ceva.

Ochii ii scinteiau. I se parea ca aude agentii Biroului: «Cunoasteti acest Fan Spechi?»

O tuse cavernoasa il scutura puternic. Puteau sa-si continue ancheta. Nu exista pericolul ca cineva sa-l recunoasca. Chirurgii isi facusera bine meseria. Poate doar privirea si nasul mai semanau cu ceea ce fusese, dar in rest

Clatina din cap. De ce isi facea, oare, griji? Nimeni nu il putea opri sa distruga Calibana!

Si dupa aceea, totul va dispare!

Suspina adinc. Stringea inca in mina funia argintie. Se ridica nervos si o izbi de perete. In zbor, funia biciui un cani-fotoliu care, cu organele lui vocale atrofiate, gemu dureros.

Trebuia sa indeparteze paznicii de Calibana. Sau Calibana de paznici. Isi freca usor fruntea. Auzise oare un zgomot? Se intoarse incet, lasind mina in jos.

In penumbra culoarului, se zarea silueta lui Abnethe. Reflexele portocalii din camera vecina colorau placut rochia ei de perle. Chipul ei exprima teama si o agresi­vitate morbida.

― De cind esti aici? o intreba Cheo, incercind sa para calm.

― De ce?

Ea intra in camera, inchise usa, apoi continua:

― Ce faceai?

― Pescuiam.

Abnethe masura cu insolenta camera si zari in colt bucata de funie si manunchiul de bice. Linga ele, era ceva rotund, din care se prelingea o urma de singe rosu.

Pali si abia reusi sa sopteasca:

― Ce sint astea?

― Pleaca de aici, Mliss.

― Ce-ai facut? tipa ea cu un glas ascutit.

Cheo se gindi ca ar merita sa ii spuna.

― Am aparat viata noastra.

― Ai ucis iar, nu-i asa? intreba ea cu o voce surda.

― N-a suferit murmura exasperat Cheo.

― Dar tu

― Ce mai conteaza o viata, pe linga milioanele de vieti pe care le vom distruge?!

La naiba, femeia asta incepea sa-l calce pe nervi!

― Cheo, mi-e teama.

Oare de ce trebuia sa se lamenteze?!

― Calmeaza-te. Stiu cum sa separam Calibana de paznici.O distrugem, si totul se va sfirsi.

Mliss isi musca buzele.

― Sufera. Stiu ca Fanny Mae sufera.

― Ridicol! Doar ai auzit-o afirmind contrariul. Nici macar nu stie ce inseamna suferinta. Nu are referinte.

― Dar daca ne inselam? Daca nu e decit o eroare de interpretare?

El se indrepta spre ea, fixind-o intens:

― Mliss, ai idee ce referinte ne asteapta daca dam gres?

Ea incepu sa tremure. Dar isi reveni repede si intreba pe un ton aproape normal:

― Care e ideea ta?

McKie simtea pericolul prin toti porii lui. Era cu Tuluk in laborator. Locul ar fi trebuit sa fie sigur, dar se simtea la fel de expus primejdiei ca si cum peretii nici nu ar fi existat. Abnethe era capabila de orice. Tocmai in aceasta se afla vulnerabilitatea ei! Daca ar putea sa gaseasca punctele slabe! Unde ar putea sa se ascunda?

― E o substanta ciudata, foarte ciudata, zise Tuluk, analizind coarda argintie.

― Ce are asa de ciudat?

― Nu poate exista.

― Si, totusi, e in fata ta, spuse McKie.

― O vad si eu, dragul meu.

Tuluk isi misca mandibula si isi scarpina ginditor buza dreapta.

― Ei? intreba McKie.

― Unica planeta pe care crestea aceasta planta nu mai exista de miliarde de ani. Si era un loc unic, oferind conditii aparte

― Pesemne ca te inseli, din moment ce fringhia e aici.

― Ochiul lui Archer, relua Tullik, fara a-l lua in seama. Iti amintesti povestea?

McKie se gindi o clipa, apoi raspunse:

― Da, cred ca am citit ceva despre asta.

― Planeta se numea Rap. Acesta e un fragment de liana de pe Rap.

― Liana de Rap.

― Ai auzit vreodata?

― Nu, nu cred.

― Oricum, substanta asta are proprietati bizare. Are o existenta scurta si nu se poate descompune, chiar daca e taiata.

Si Tuluk o rupse in bucati mici, pe care le aseza una linga alta. Imediat, acestea se lipira la loc in pozitia initiala.

― Fenomenul se numeste atractie intrinseca. La vremea lui, a stirnit vilva. Astazi, eu sint in masura sa

― Existenta ei, il opri McKie. Ce numesti tu o existenta scurta?

― Nu mai mult de cincisprezece-douazeci de ani standard si asta in conditii optime.

― Dar planeta asta

― Nu mai exista de milioane de ani.

McKie analiza si el liana cu o privire banuitoare.

― E clar ca cineva a refacut conditiile de pe Rap pentru a cultiva chestia asta.

― Poate. Dar au reusit sa pastreze totul in secret.

― Nu-mi place deloc ceea ce, dupa cum intuiesc eu, crezi tu, spuse McKie.

― E cea mai alambicata fraza pe care te-am auzit pro­nuntind-o vreodata, dar semnificatia ei e clara. Banuiesti ca ma gindesc la o deplasare temporala sau

― Imposibil! hotari McKie.

― Am inceput analiza matematica a unei probleme deosebit de interesante, incepu Tuluk.

― Nu jocurile de numere ne vor ajuta!

― Atitudinea asta nu ti se potriveste, McKie. De obicei, esti mai rational. Nu te voi plictisi cu repre­zentarile mele simbolice. Totusi, pentru ca e mai mult decit un joc

― O calatorie in timp! spuse McKie. Ce prostie!

― Formele noastre obisnuite de perceptie au tendinta de a crea interferente cu procesul de reflectie dobindit pentru analiza corecta a acestor probleme. Deci, fac apel la alte moduri ale gindirii.

― Ca de exemplu?

― Ce observam daca analizam relatiile de serie? Avem un numar de dimensiuni-puncte in spatiu. Abnethe si Calibana ocupa un loc pe o planeta data. Sintem in fata unei realitati legate de contactul acestor puncte, realitate formata dintr-o succesiune de evenimente.

― Ei, si?

― Sintem obligati sa admitem existenta unui factor de coeziune intre aceste puncte de contact.

― De ce? Ar putea fi rodul

― A doua planete specifice, cu miscari coerente in spatiu si care formeaza o figura geometrica, un ritm. Altfel, Abnethe ar ataca mai des. Sintem in prezenta unui ritm specific, ce sfideaza analizele traditionale, un ritm temporal, care poate fi transpus intr-o serie de puncte. Se afla simultan in raport si cu spatiul, si cu timpul.

McKie admise, launtric, argumentatia lui Tuluk.

― Un fel de forta de reflexie, poate. Nu e in mod necesar o deplasare in timp

― Nici o vorba in plus! obiecta Tuluk. O ecuatie de gradul doi ne da o functie eliptica. Deci avem de a face cu relatii liniare.

― Liniare! Conjunctii, deci!

― Pardon? Ah, da. Relatii liniare, ce descriu suprafete in miscare. Nu stim precis care este perspectiva dimen­sionala a Calibanei, dar cert este faptul ca a noastra e altfel!

McKie isi strinse buzele. Tuluk jongla cu termeni abstracti, dar argumentele lui aveau o anumita eleganta, care le facea ceva mai accesibile unui profan ca el.

Tuluk relua:

― Putem trata orice forma de spatiu ca pe o cantitate determinata de alte cantitati. Putem rezolva toate necunoscutele de acest fel.

― Ah! murmura McKie. Punctele cu N dimensiuni.

― Exact. Seria de masuri care definesc punctele in miscare le consideram drept date preliminare, fara a uita ca ele definesc si spatiul dintre aceste puncte.

― Aha! Deci un agregat multidimensional clasic.

― Deci incep sa-l regasesc pe acel McKie pe care il stiam. Un agregat cu N dimensiuni, asa e. Dar ce reprezinta aici timpul? Un agregat cu o dimensiune. Ori nu sint date de la inceput mai multe numere-dimensiuni in spatiu si in timp.

In gind, McKie se inclina in fata rationamentului lui Tuluk.

― Deci rezulta fie o variabila continua, fie N variabile, spuse el. Bravo, Tuluk!

― Iar operind o reductie prin calcul infinitezimal, constatam ca avem doua sisteme de proprietati cu N corpuri.

― Aceasta e descoperirea ta?

― Da. Singura concluzie posibila este ca, in raport cu Sfera, Abnethe ocupa o alta dimensiune temporala.

― Deci nu e o deplasare obisnuita in timp. Iar dife­rentele subtile pe care le vede Calibana aceste fila­mente

― Sint pinze de paianjen legate de mai multe uni­versuri. De ce nu? Nu e greu de inteles ca vietile indi­viduale alcatuiesc firele

― Nu doar vietile, ci si miscarile materiei

― Da care se intretaie, se unesc, se despart si se amesteca in chip misterios. Si care vor deveni definitiv solidare. Cind am luat contactul salvator cu tine, mi-am inchipuit ca aceste fire pot fi retesute, rearanjate, re­combinate, pentru a crea din nou conditii de mult disparute in dimensiunea noastra. Poate pentru calibani e usor. Poate ca ei concep altfel decit noi notiunea de re-creatie.

― Aici sint perfect de acord cu tine.

― Ce ar mai trebui? medita Tuluk. O anumita calitate a experientei. Ceva care sa confere retelelor, firelor si liniilor o forta suficienta pentru a putea fi astfel derulate incit sa reconstituie configuratia originara.

― Dar acum nu facem decit sa ne jucam cu vorbele, obiecta McKie. Cum vrei sa reconstitui o planeta intreaga, cu mediul ei inconjurator?

― De ce sa nu fie posibil? Ce stim noi despre energiile implicate?

In ciuda prudentei lui innascute, McKie era aproape convins.

― E adevarat, admise el, ca aceste culoare S ne permit sa facem pasi de mai multi ani-lumina.

― Si au devenit atit de banale, incit nici nu ne mai gindim la energiile risipite. Gindeste-te ce calatorie ar fi pentru o ipotetica insecta! Poate ca nu avem decit o vaga idee despre puterile calibanilor.

― Nu ar fi trebuit sa acceptam Ochiul S. Aveam propulsia ultra-luminica si suspensia metalica Toti calibanii nu aveau decit sa-si prajeasca ouale cu conjunctiile lor colective cu tot!

― Si sa renuntam la o unificare reala a universului? Nu, McKie. Trebuia doar sa verificam acest dar otravit. Dar pe noi ne-a incintat intr-atit, incit am uitat!

McKie ridica mina sa se scarpine in cap. Brusc, simti de-a lungul coloanei vertebrale un frison. Simturile lui alertate ii anuntau pericolul. Antebratul ii fu strapuns in aceeasi clipa. In ciuda durerii, se rasuci si vazu un brat Palenki inarmat cu o lama sclipitoare.

In mica deschidere a unui tub vortal, zari carapacea unui Palenki si partea dreapta a obrazului unui Pan Spechi, strabatuta de o cicatrice.

O clipa, McKie vazu lama coborind spre capul lui si stiu ca va lovi inainte ca muschii lui sa poata reactiona. Simti metalul atingindu-i fruntea, vazu raza portocalie a pistolului inundindu-i fata.

Ramase intepenit. Vazu apoi surpriza de pe chipul acelui Pan Spechi, bratul Palenki cazind pe podea, cu lama convulsiv strinsa in pumn. Inima lui McKie batea sa-i sparga pieptul. Din timpla stinga se prelingea pe obraz ceva cald si umed. Bratul il durea, degetele ii erau cleioase de singe

Culoarul S se inchise si totul disparu.

Cineva, linga el, ii stergea ranile, ii punea comprese, acolo unde fusese atins de metal

Atins

Pentru a doua oara, vazuse moartea cu ochii.

Tuluk era ocupat cu recuperarea lamei de metal.

― Inca o data, cred ca am scapat ca prin urechile acului! zise McKie.

Si, spre uimirea lui, vocea nu ii tremura deloc.

Se lasase deja intunericul cind Tuluk il chema pe McKie in laborator. Fusese escortat de doua brigazi de rechizitori. Agentii Biroului erau postati peste tot: supravegheau aerul, solul, peretii. Fiecare avea in mina un pistol cu raze, in pozitie de tragere.

Dupa cinci ore de discutii cu Hanaman si cei de la juridic, McKie era pregatit sa auda orice. Biroul urma sa efectueze o perchezitie la Abnethe, sa stringa toate probele pe care le va gasi, dar nimeni nu se astepta la rezultate spectaculoase. O tele-curte emisese deja un mandat, pe care il multiplicara in mii de exemplare. Actul dadea Biroului o putere de actiune aproape nelimitata. Serviciile oficiale gowachin colaborau, la rindul lor, cu ei, punindu-le la dispozitie suficienti rechizitori si agenti de politie calificati.

Cooperanta se dovedi si Politia Crimei de la Central. Anchetatorii erau pregatiti, iar Biroul de Sabotaj capatase acces la documente care, in alte conditii, ii erau inac­cesibile.

Tot era mai bine decit nimic, gindi McKie, dar gasea aceste masuri prea indirecte, prea abstracte. Aveau nevoie de alta linie de apropiere, ceva care sa o constringa pe Abnethe, sa nu ii ofere nici o portita de salvare.

Simtea ca evenimentele se vor precipita.

Liane zburatoare, lame, culoare-ghilotina ― da, lupta era fara mila.

Si nimic din ceea ce facuse el nu reusise sa opreasca sumbrul uragan ce ameninta universul. Se simtea groaznic de neputincios in fata privirii inghetate, goale, a universului. Cuvintele Calibanei nu ii dadeau pace: «energie de persoana-sine ochii deplaseaza Eu sint Ochiul S!»

In laboratorul lui Tuluk, erau postati opt rechizitori. Dupa cum incercau sa se faca de mici si sa treaca cit mai neobservati, se vedea ca Tuluk nu ii crutase cu sarcasmele lui, tipic wreave.

Tuluk arunca o privire spre McKie, in momentul in care acesta intra in laborator si se cufunda iar in analiza metalului mentinut in staza printr-un cimp neutronic, sub un fascicul de lumini multicolore.

― Fascinanta bucata de otel! zise el, turtind metalul cu o sonda fina.

― Deci e otel! raspunse McKie, aplecindu-se sa vada si el operatia.

De cite ori Tuluk atingea metalul cu sonda, tisneau scintei mov. Ceea ce trezea o amintire vaga in mintea lui McKie. Ceva, la marginea memoriei lui, dar nu stia ce. Clatina incet din cap.

― E un raport acolo, pe masa, spuse Tuluk. Poti sa arunci o privire pina termin eu analiza.

McKie vazu in dreapta sa o foaie de hirtie acoperita cu un scris marunt. Citi:

― Substanta: otel, aliat pe baza de fier. Esantionul contine cantitati mici de magneziu, carbon, sulf, fosfor, siliciu. Urme de nichel, zirconium, tungsten cu absorbat de crom, molibden si vanadium. Compararea surselor: otelul folosit corespunde celui din Noua Perioada, din Japonia, utilizat de catre sub-gruparile politice umane la fabricarea sabiilor, pentru Noua Miscare a Samurailor.

Calire: esantion intarit doar in partea taioasa. Lun­gimea totala a artefactului original: aproximativ 1,1 metri.

Miner din os, acoperit cu benzi de lina (vezi analizele alaturate).

McKie parcurse rapid anexa:

Miner de os, ce provine de la un mamifer marin, prelucrat manual, in mod necunoscut, dar pe baza de bronz.

Era interesanta si analiza fisiei de lina. Era de fabricatie relativ recenta si avea aceleasi structuri subrnoleculare ca si pielea biciului. Dar analiza lacului era si mai interesanta. Avea la baza un solvent evaporabil, pe baza de coaltar, dar seva purificata provenea de la o insecta straveche, Coccus Lacca, specie stinsa de mili­oane de ani.

― Ai ajuns la pasajul despre lac? il intreba Tuluk.

― Da.

― Ce zici acum de teoria mea?

― Sint gata sa cred orice, cu conditia de a gasi o solutie.

― Cum iti merg ranile?

― N-am sa mor eu din asta!

McKie isi atinse placa fixata la timpla, apoi il intreba:

― Tu ce faci acum?

― Materialul acesta a fost finisat cu ciocanul. Sint pe cale de a reconstitui o bucatica din acel ciocan, care a dat forma pumnalului.

Tuluk intrerupse cimpul de staza si, cu dexteritate, recupera cu extensorul bucata de metal.

― De ce iti trebuie?

Tuluk aseza esantionul pe masa, apoi privi spre McKie.

― Arta de a fabrica astfel de sabii era un secret pastrat cu strasnicie. Se transmitea din tata in fiu, din generatie in generatie. Regularitatea loviturilor e specifica fiecarui mester. Ea ne permite sa obtinem, la un examen atent, pina si amprentele lui digitale. E o metoda folosita in verificarea pieselor de muzeu.

― Si ai aflat ceva?

― Fac a doua oara testul. Ei bine, verificarea celulelor lacului si ale bucatii de lina indica o fabricatie cam de optzeci de ani standard, in timp ce metalul a fost, cu siguranta, prelucrat acum milioane de ani standard. Mes­tesugarul se numea Konemura si iti pot da toate refe­rintele despre el.

Interfonul tirii de doua ori si pe ecran aparu Hanaman, de la Departamentul Juridic.

― Ah, aici erai, McKie! zise ea.

― Ce mai este? intreba McKie, coplesit inca de spusele lui Tuluk.

― Am obtinut injonctiunile care blocheaza toate drumurile si proprietatile lui Abnethe pe luate planetele co-senzitive, cu exceptia lui Gowachin, spuse ea.

― Dar mandatele?

― Le vom avea curind. De aceea te-am sunat. Doar tu ai cerut sa fii anuntat imediat.

― Gowachinii nu coopereaza?

― Accepta si ei alerta co-senzitiva in jurisdictia lor. Ceea ce da dreptul politiei Federatiei si agentilor Biroului sa retina si suspectii de pe teritoriul lor.

― Perfect. Nu ne mai ramine decit sa o gasim si sa o arestam.

Fruntea lui Hanaman se increti:

― Cind?

― Ei, asta e problema. Cind!

Raportul despre identificarea phylumului Palenki il astepta pe McKie in biroul sau, la intoarcerea de la o sedinta urgenta. Sedinta fusese prevazuta mai devreme, dar fusese aminata de doua ori. Desi era aproape miezul noptii, toti agentii Biroului erau prezenti la datorie. Echipa medicala distribuise tablete de stalert si de agresal. Rechi­zitorii nu il paraseau deloc pe McKie si aveau o forma buna, vioaie, datorata, in parte, drogurilor consumate.

Cind McKie intra, cani-fotoliul lui Bildoon era inclinat, iar directorul se lasase in voia unui masaj vibratoriu. Aruncind o privire spre McKie, Bildoon spuse:

― Uite aici raportul original asupra acelui Palenki ― motivul de pe carapace si toate celelalte. Iti amintesti, nu? E aici, pe biroul meu.

Apoi inchise ochii si suspina.

McKie se aseza pe un cani-fotoliu, pe care il incerca incet cu mina.

― M-am saturat de rapoarte. Si asa nu schimba situatia. Ce scrie acolo?

― Phylumul este cunoscut sub numele de Shipsong. Identificare formala. Ah, dragul meu, si eu sint atit de obosit

― Altceva? intreba McKie.

Privindu-l pe Bildoon, se simti si el tentat de ideea unui masaj. Dar avea toate sansele sa adoarma in timpul operatiei si nu si-ar fi iertat-o, mai ales ca rechizitorii care il pazeau trebuie sa fi fost cel putin la fel de obositi ca si el.

― Am obtinut mandatele si arestarea sefului phylumului Shipsong, urma Bildoon. Pretinde ca phylumul lui e complet.

― Asa sa fie?

― Incercam sa verificam, dar nu e usor. Nu exista dovezi scrise, iar cuvintul unui Palenki nu valoreaza mare lucru.

― Presupun ca a jurat pe bratul lui.

― Sigur ca da.

Bildoon opri masajul cani-fotoliului si se ridica:

― Cert este ca motivele de identificare ale phylumului pot fi contrafacute.

― Bratul unui Palenki se reface in trei-patru sapta­mini, spuse McKie.

― Prin urmare?

― Abnethe trebuie sa aiba mai mult de o duzina de Palenki in rezerva.

― Ba chiar un milion, de ce nu? Si asa nu stim nimic exact

― Iar seful ti s-a parut afectat de utilizarea criminala a motivului sau de catre un alt Palenki?

― Oricum, nu vizibil afectat

― Inseamna ca a mintit.

― De unde stii?

― Dupa codul juridic de pe Gowachin, falsificarea phylumului este una din cele opt crime capitale. Iar gowachinii stiu bine asta, caci ei au fost insarcinati de catre co-senzitivi cu inocularea notiunilor juridice in capul broastelor astora stupide.

― Hmm! Si cum se face ca Departamentul juridic nu stie acest lucru? Trebuiau sa-mi spuna povestea pe care ai spus-o tu inca de la inceput.

― Informatii privilegiate. Curtoazie inter-specii, stii cum este. Gowachinii au un simt aparte al discretiei si demnitatii individuale.

― Vei fi blestemat de tribunalele lor, cind vor afla ca i-ai tradat.

― Nu. Se vor multumi sa ma numeasca acuzator public in urmatoarele lor zece afaceri cu crime. Doar cu­nosti obiceiul ca acuzatorul dintr-un proces pierdut sa fie executat in locul inculpatului.

― Depinde. Sanse: cam una la douazeci, dupa caz.

― Una la adica ani standard, nu?

― Doar nu minute! mormai McKie.

― Si atunci de ce mi-ai spus?

― Vreau sa-mi permiti sa-l interoghez eu pe seful acestui phylum, ceru McKie.

― Cum intentionezi sa procedezi?

― Sa-l confrunt cu unul din bratele Palenki. Stii ce rol joaca mistica bratului la ei?

― Putin. De ce?

― Putin, zise ironic McKie. In templele vechi, ei mincau bratele criminalilor si apoi impiedicau cumva cresterea altui brat. Era un fel de pierdere a identitatii, o umilire a ceva foarte intim si profund pentru Palenki.

― Doar nu vrei cu adevarat sa

― Sigur ca nu.

Bildoon apleca fruntea:

― Voi, oamenii, prea aveti gustul singelui. Uneori ma intreb daca va inteleg cu adevarat.

― Unde e? intreba McKie.

― Ce ai de gind sa-i faci?

― Sa-l interoghez. Dar ce credeai?

― Dupa tot ce ai zis adineaori, nici nu mai stiu ce sa cred.

― Exagerezi, Bildoon. Hei, tu!

McKie il chema pe locotenentul de afara si-i ordona:

― Adu-l aici imediat pe seful Palenki!

Rechizitorul se intoarse spre Bildoon.

― Fa ce ti-a spus! aproba directorul Biroului.

Rechizitorul facu o mutra uimita, dar se intoarse si parasi camera impreuna cu citiva oameni.

Dupa zece minute, phylumul Palenki fu escortat in biroul lui Bildoon. McKie recunoscu motivul de pe cara­pacea lui: phylum Shipsong. Privindu-l, isi dadu seama ca ar fi reusit sa-l recunoasca si singur!

Multiplele picioare ale Palenkiului alunecara pina linga McKie. Broasca se inclina inaintea lui, intrebind:

― Chiar imi vei minca bratul?

McKie privi cu repros spre locotenent. Acesta se disculpa:

― Stiti, m-a intrebat doar ce fel de om sinteti!

― Multumesc pentru descrierea exacta!

Se intoarse apoi spre Palenki:

― Tu ce crezi?

― Nu cred, domnule McKie. Co-senzitivii nu permit acte barbare.

Gura broastei pronuntase cu calm aceste cuvinte, dar bratul care ii pornea din crestet se legana nesigur.

― As putea face ceva mai rau, zise McKie.

― Ce poate fi mai rau?

― Vei afla la timpul potrivit. Deci afirmi ca phylumul tau e complet, da?

― Exact.

― Minti!

― Nu!

― Care e numele tau de phylum?

― Nu il pot spune decit preotilor mei de phylum.

― Sau gowanchinilor, spuse McKie.

― Dar nu sinteti gowanchin!

Intr-o cascada de mormaieli guturale, McKie incepu sa-i descrie, in limba unui gowanchin, obiceiurile stra­mosilor Palenki, nelegiuirile lor si pedeapsa pe care o meritau. Incheie cu strigatul gowanchin de intensificare, o combinatie unica intre emotie si cuvint, prin care era obligat sa se prezinte in fata Biroului gowachin.

Dupa o scurta tacere, Palenki declara:

― Sinteti unicul om acceptat in uniunea lor juridica. Am auzit vorbindu-se despre dumneavoastra.

― Deci, care e numele tau de phylum?

― Sint numit Biredch d'Ank, raspunse resemnat Palenki.

― Ei bine, Biredch d'Ank, minti!

― Nu!

Bratul sau se rasuci si mai tare.

Palenki parea acum inspaimintat, reactie pe care McKie o cunostea, datorita contactelor sale cu gowachinii. Acum, din moment ce ii stia numele, ii putea cere bratul!

― Ai comis o crima capitala! spuse McKie.

― Nu! Nu! Nu! protesta Palenki.

― Ceilalti co-senzitivi din incapere nu stiu ca fratii plylumului accepta folosirea chirurgiei genetice pentru inscrierea motivului lor de identitate pe carapace. Semne­le sint imprimate in profunzime. Da sau nu?

Palenki ramase tacut.

― E purul adevar, continua McKie.

Rechizitorii se apropiasera si ei, urmarind curiosi infruntarea.

― Voi! tipa McKie. Fiti cu ochii in patru! Si stati pe virfurile degetelor!

― Pe virfuri? se mira wreavul.

― Trebuie sa supravegheati fiecare particica din ca­mera asta. Vreti ca Abnethe sa ne ucida martorul?

Confuz, locotenentul se intoarse spre oamenii sai, dar ei incepusera deja sa se agite, sa puna in aplicare ordinul. Wreavul isi agita mandibula in semn de frustrare iritata, dar nu scoase o vorba.

McKie se indrepta iar spre Palenki.

― Biredch d'Ank, iti voi pune citeva intrebari parti­culare. Cunosc dinainte unele raspunsuri. Daca ma minti o singura data, ordon intoarcerea la barbarie. Caci prea multe lucruri depind de tine, intelegi?

― Doar nu credeti ca

― Ce tovarasi din phylumul tau i-ai vindut ca sclavi lui Mliss Abnethe?

― Sclavagismul e o crima capitala

― Ti-am spus ca ai comis deja o crima capitala. Raspunde-mi la intrebare!

― Imi cereti sa ma condamn singur?

― Cit ti-a platit?

― Cine mi-a platit ce?

― Cu cit te-a platit Abnethe?

― De ce m-ar fi platit?

― Pentru semenii phylum.

― Care semeni?

― E ceea ce te-am intrebat si eu. Vreau sa stiu citi ai vindut, pretul primit si unde i-a dus Abnethe.

― Doar nu vorbiti serios!

― Sa stii ca inregistrez conversatia. Chem imediat Consiliul phylumului, le dau inregistrarea si ii las sa se descurce cu tine!

― Vor ride de dumneavoastra. Ce dovada aveti?

― Culpabilitatea propriei tale voci. Vom face o analiza vocala a cuvintelor tale si o vom prezenta Consi­liului, ca si inregistrarea.

― Analiza vocala? Ce inseamna?

― E un procedeu care permite analiza intonatiilor subtile ale vocii, pentru a determina adevarul sau minciu­nile din fiecare cuvint.

― Nu am auzit in viata mea de asa ceva!

― Nu toti co-senzitivii cunosc tehnica secreta folosita de agentii Biroului. Iti mai dau o sansa: citi tovarasi ai vindut?

― De ce va purtati asa cu mine? E atit de importanta Abnethe incit sa incalcati pina si legile curtoaziei inter-specii si

― Incerc sa iti salvez viata, spuse McKie.

― Cine minte acum?

― Daca nu o gasim pe Abnethe si nu o oprim, vor muri toti co-senzitivii din univers, cu exceptia citorva nou-nascuti. Si nici acestia nu vor avea nici vreo sansa fara protectia adultilor. Tti jur ca asa e!

― Jurati solemn?

― Pe oul bratului meu!

― Ohh! gemu Palenki. Si pe asta o stiti?!

― Peste o clipa, iti voi invoca numele si te voi pune sa depui juramintul solemn, il avertiza McKie.

― Am jurat pe bratul meu!

― Dar nu pe oul bratului tau.

Palenki isi pleca privirea.

― Citi? intreba iar McKie.

― Doar patruzeci si cinci, sopti Palenki.

― Doar patruzeci si cinci!

― Nu mai mult! Jur!

Din ochii broastei incepu sa se scurga un lichid uleios. Continua:

― A oprit atit de multi, iar cei alesi au acceptat de buna-voie. Abnethe promitea o cantitate nelimitata de oua!

― Nici o limita pentru numarul de oua clocite?! se mira McKie. Cum se poate?

Palenki arunca o privire speriata spre Bildoon, care statea intr-un colt, cu chipul imobil.

― Nu a spus nimic, doar ca a descoperit alte lumi ce ies de sub jurisdictia co-senzitivitatii.

― Ce lumi? intreba McKie.

― Nu stiu absolut nimic! Jur pe oul bratului meu!

― Cum s-a derulat tranzactia?

― Printr-un Pan Spechi.

― Care ce facea?

― A oferit phylumului meu beneficiile a douazeci de planete pe o durata de o suta de ani standard.

― Ohohoo! se mira cineva in spatele lui McKie.

― Cind si unde a fost incheiata afacerea?

― In urma cu un an, in casa oualor mele.

― Beneficii pe o suta de ani! sopti McKie. I-a con­venit sa-ti propuna asa ceva. Tu si phylumul tau nu veti mai supravietui nici o fractiune de secunda daca Abnethe va reusi ceea ce are de gind.

― Nu stiam. Jur ca nu stiam. Dar ce vrea sa faca?

McKie ignora intrebarea lui si continua:

― Ai idee unde sint situate aceste planete?

― Nu stiu nimic, jur. Faceti analiza vocii si veti vedea ca nu mint.

― Nu exista asa ceva pentru specia ta! zise McKie.

Palenki il masura o clipa, apoi il blestema:

― Fie ca ouale tale sa putrezeasca!

― Descrie-mi-l pe Pan Spechi! ordona McKie.

― Refuz colaborarea!

― Acum e prea tirziu! Esti obligat sa accepti drumul meu.

― Drumul dumneavoastra?

― Daca vei colabora cu toti cei prezenti, ti se vor ierta pacatele.

― O alta tradare! ricana Palenki.

McKie se intoarse spre Bildoon:

― Ar fi mai bine sa chemam Consiliul Palenki si sa ii predam dosarul.

― Cred ca e cel mai bine! aproba Bildoon.

― Stati! tipa Palenki. Cine imi garanteaza ca pot avea incredere in voi?

― Absolut nimeni, raspunse McKie.

― Deci nu prea am de ales, nu-i asa?

― Da.

― Fie ca mucegaiul sa va manince ouale daca ma veti trada!

― Asa sa fie, aproba McKie. Acum descrie-l pe Pan Spechi.

― Era egostazat. I-am vazut cu ochii mei cicatricile, iar el s-a laudat cu ele ca sa-mi cistige increderea.

― Cu cine semana?

― Nu stiu, toti Pan Spechi sint cam la fel. Dar cica­tricile lui erau violete.

― Avea si un nume?

― Da. Se numea Cheo.

McKie privi intrebator spre Bildoon.

― Ceea ce inseamna semnificatii noi pentru idei vechi, explica directorul Biroului. Desigur, e un nume de imprumut luat din dialectele Pan Spechi din vechime.

McKie se indrepta din nou spre Palenki.

― Ce fel de aranjament ati stabilit?

― Aranjament?

― Ce contract? Ce garantii? Ce garantii aveai pentru onorarea platii?

― Oh! Cheo a numit unii tovarasi alesi de mine in functia de directori ai acestor planete.

― Eficient! zise McKie. Simplu acord de folosire. Cine ar putea depune marturie sau cine ar gasi o dovada, oricare ar fi ea?

McKie scoase trusa lui speciala, extrase holograful, il regla pentru proiectie si programa imaginea dorita. Dupa citeva secunde, inregistrarea luata de rechizitorul wreav prin culoarul S aparu in fata ochilor interogatului. McKie facu incet-incet un tur complet al proiectiei, pentru ca Palenki sa o poata examina din toate unghiurile.

― Ei, el e Cheo? intreba el.

― Cicatricile sint identice cu ale lui. E aceeasi per­soana.

― E o identificare valabila, ii spuse McKie lui Bildoon. Palenki stiu sa recunoasca astfel de lucruri mai bine ca oricine altcineva in univers.

― Motivele phylumului nostru sint extrem de com­plexe, facu Palenki cu mindrie.

― Stim, stim, aproba McKie.

― Si crezi ca am cistigat ceva prin interogatoriul asta? intreba Bildoon.

― Ce n-as da sa-ti pot raspunde! ofta McKie.

McKie si Tuluk se cufundasera intr-o discutie despre regenerarea timpului, fara a-i baga in seama pe cei opt rechizitori, care ii supravegheau, desi acestia erau si ei vizibil interesati de argumentele celor doi barbati.

Teoria facuse ocolul Biroului in mai putin de sase ore de la interogatoriul sefului de phylum, Biredch d'Ank. Si avea si detractori, si sustinatori.

La ordinul lui McKie, ocupau acum o sala de con­ferinte inter-specii, in care instalasera o consola de ordinator. Acum, incercau sa analizeze raportul intre teoria lui Tuluk si fenomenele subatomice de aranjare, descoperite in fisia de piele a biciului si in alte obiecte provenite de la Abnethe.

Dupa parerea lui Tuluk, aranjarile puteau furniza un vector spatial, care ar fi putut indica ascunzatoarea lui Abnethe.

― Trebuie sa existe un vector de locuinta in dimen­siunea noastra, insista Tuluk.

― Admitind ca ai dreptate, la ce ne ajuta acest lucru? intreba McKie. Oricum, ea nu se afla in dimensiunea noastra. Mai curind, as sugera sa ne intoarcem la Calibana pentru

― Ai auzit ce a zis Bildoon. Nu pleci nicaieri. Sa lasam Sfera pe seama rechizitorilor, iar noi sa ne concentram asupra

― Dar Fanny Mae e unica noastra sursa de date noi!

― Fanny?! Ah, da! Calibana

Tuluk apartinea genului topograf. Isi alcatuia un parcurs eliptic, in apropierea estradei intunecate, si isi infunda mandibulele in pliul inferior al fantei faciale, nelasindu-si expusi decit ochii si orificiul vocalo-respirator.

Cu furca flexibila, ce ii servea drept picioare, inconjura cani-fotoliul lui McKie, apoi se indrepta spre cealalta extremitate a estradei, in punctul ocupat de un rechizitor laclac, de unde, printr-o intoarcere in zig-zag printre rechizitorii de paza, ajungea iar la McKie. Inconjura din nou cani-fotoliul si iar isi relua itinerariul

Asa ii gasi Bildoon. Il opri pe Tuluk cu un gest.

― Sint zeci de ziaristi afara. Nu stiu cum au mirosit povestea asta, dar acum au dat navala. Am putea sa rezumam totul printr-o fraza: «Calibanii sint implicati in amenintarea cu sfirsitul universului.» McKie, ai alta idee?

― Abnethe! zise McKie, fara a-si ridica privirea de pe desenul complicat pe care tocmai era pe punctul de a-l incheia.

― Dar e o nebunie!

― Niciodata nu am spus ca femeia e intreaga la minte. Stii de cite agentii de presa si statii de emisie dispune?

― Da sigur, dar

― A facut cineva vreo apropiere intre persoana ei si aceasta amenintare?

― Nu, dar

― Nu ti se pare ciudat?

― Dar de unde sa stie ziaristii ca ea

― Dar cum de nu sint la curent cu relatiile ei cu calibanii? Mai ales dupa ce au vorbit cu tine?

McKie se ridica, isi abandona desenul si se indrepta spre poarta insotit de un grup de rechizitori.

― Stai! tipa Bildoon. Unde te duci?

― Sa le povestesc despre Abnethe.

― Ti-ai pierdut mintile?! Doar atit asteapta pentru a ne ataca oficial. Un caz banal de atac la persoana

― Dar putem cere prezenta ei in fata curtii, in calitate de acuzatoare, zise McKie. Pacat ca nu ne-am gindit mai devreme la asa ceva. Apararea perfecta: buna-credinta a acuzarii.

Bildoon i se alatura si, incadrati de rechizitori, se in­dreptara amindoi catre sala plina de ziaristi. Tuluk ii urma la citiva pasi in urma.

― Stai sa cer parerea celor de la Juridic. Poate ai dreptate, dar e mai bine, sovai directorul.

― McKie, zise si Tuluk. Nu crezi ca

― Nu acum! i-o reteza McKie. Si se intoarse catre Bildoon:

― Cit timp crezi ca ne-a mai ramas?

― Cine stie?

― Poate cinci minute!

― Mai mult decit atit!

― Dar nu esti sigur.

― Am plasat rechizitori si in Sfera si in exterior. Ei reduc atacurile lui Abnethe la un minut

― Nu vrei sa lasi nimic la voia intimplarii, nu?

― Bineinteles, desi

― Ei bine, voi povesti totul presei.

― McKie, femeia asta are relatii in multe regiuni gu­vernamentale, cum nici nu visezi tu! Nici nu ai idee ce am descoperit in Vom avea cu ce sa ne batem capul vreme de

― Are relatii in cele mai inalte sfere, nu?

― Fara indoiala.

― Cu atit mai mult, e vremea sa dam totul la iveala.

― Vei crea panica!

― Chiar avem nevoie de nitica panica! Asta va incita tot felul de co-senzitivi sa ia legatura cu ea ― si prieteni, si nebuni, si dusmani. Informatiile vor curge. Iar noi avem nevoie cu orice pret de date noi!

― Si daca acesti copii pierduti ― Bildoon arata cu barbia spre holul forfotind de ziaristi ― vor refuza sa te creada? Doar te-au mai auzit vinzind gogosi, McKie! Sa presupunem ca nu te iau in serios. Ce faci atunci?

McKie ezita. Pentru prima data, il vedea pe director atit de sovaielnic, de ineficient El, care era recunoscut drept un spirit viu, cu intuitii sclipitoare! Sa fi fost Bildoon mituit de Abnethe? Imposibil! Dar prezenta acelui Pan Spechi egostazat ii cauzase, probabil, un soc, traumatizindu-l profund, in calitatea lui de co-apartenent la aceasta specie. Fara a mai pune la socoteala faptul ca Bildoon era pe cale de a-si pierde in curind ego-ul. Oare ce se petrecea in spiritul unui pan spechi, cind se apropia clipa fatidica si era obligat sa se intoarca in anonimatul incubatorului? O sporire a rezistentei psihice? Sau, din contra, o inhibare a gindirii?

Cu o voce soptita, dar calculata, McKie il intreba pe Bildoon:

― Esti gata sa renunti acum la functia de director al Biroului?

― Sigur ca nu!

― Ne cunoastem de ceva timp, continua McKie in soapta. Cred ca ne-am inteles si ne-am respectat reciproc. Stii bine ca nu ai fi ocupat postul daca eu m-as fi opus. Si acum, ca de la barbat la barbat: ti-ai dat cu adevarat intreaga masura a capacitatilor tale in afacerea asta?

Chipul lui Bildoon era furios, ravasit. Pe fruntea lui se desena o cuta de ingrijorare.

McKie astepta. In momentul fatal, ego-ul lui Bildoon se va intoarce la starea larvara, inutila. Din incubatorul lui se va ivi o alta personalitate, un co-senzitiv dotat cu toate cunostintele lui, dar profund modificate de fisa sa genetico-morala specifica. Oare socul declansat de afa­cerea cu Abnethe grabise criza directorului? McKie nu dorea asa ceva. Tinea cu adevarat la Bildoon, dar in aceasta lupta disperata, nu aveau ce cauta sentimentele personale.

― Unde vrei sa ajungi? murmura Bildoon.

― Nu incerc sa imi bat joc de tine, nici sa accelerez un proces natural. Dar ne aflam in stare de urgenta. Nu te voi mai sustine pentru directia Biroului si voi face un scandal de toata frumusetea daca nu imi spui adevarul.

― Daca am fost eficient? Daca am facut tot ce mi-a stat in putere?

Inclina usor capul, apoi continua:

― Cunosti raspunsul la fel de bine ca si mine. Dar nici tu, McKie, nu poti spune ca nu ai sa iti reprosezi nici o slabiciune.

― Cine nu are?

― Tocmai! interveni si Tuluk, apropiindu-se de ei si masurindu-i atent, rind pe rind.

Apoi continua:

― Scuzati-ma, dragii mei, dar wreavii au auzul foarte dezvoltat, asa ca, fara sa vreau, am auzit totul. Permiteti-mi un mic comentariu: undele de soc, sau oricum s-ar numi ele, care insotesc plecarea calibanilor, au facut atitea ravagii printre noi, incit am fost cu totii obligati sa ne indopam cu agresal si alte

― Vrei sa spui ca facultatile noastre intelectuale sint slabite, i-o reteza Bildoon.

― Si nu numai. Toate evenimentele astea au lasat sechele. Ziaristii nu il vor ridiculiza pe McKie. Toti co-senzitivii cauta un raspuns in ceea ce priveste raul acesta ciudat care s-a abatut asupra tuturor. Orice explicatie va fi

― Pierdem vremea aiurea, zise McKie.

― Ce vrei sa faci? intreba Bildoon.

― Mai multe. In primul rind, vreau sa decretez punerea in carantina a planetei Steadyon. Nimeni sa nu aiba acces la esteticieni si nici ei sa nu poata parasi planeta.

― Dar e o nebunie! Ce motive am putea invoca?

― De cind Biroul de Sabotaj trebuie sa isi justifice faptele?! intreba McKie. Datoria noastra e de a incetini mersul administratiei.

― Dar stii cit e de fragila pozitia noastra acum, McKie, obiecta Bildoon.

― A doua masura, continua McKie imperturbabil, va consta in invocarea, in fata taprisiotilor,  a clauzei de urgenta. Astfel, vor fi obligati sa ne comunice continutul mesajelor tuturor persoanelor banuite de a avea relatii cu Abnethe.

― Dar se va spune ca incercam sa preluam puterea! protesta Bildoon. Daca facem asa ceva, ne vom lovi de o opozitie puternica, vor exista infruntari violente. Stii cit pret pun majoritatea co-senzitivilor pe libertatea lor individuala. In plus, clauza de alerta n-a fost prevazuta pentru asa ceva. E o procedura speciala de identificare in cadrul normal

― Daca nu luam aceste masuri, vom muri cu taprisioti cu tot, zise McKie. Va trebui sa-i facem sa inteleaga ce miza imensa e pusa in joc. Ne este indispensabila cola­borarea lor voluntara.

― Nu cred ca i-as putea convinge, rosti Bildoon.

― Dar va trebui sa incerci!

― Si cum ne vor ajuta taprisiotii?

― Uite cum: si taprisiotii si esteticienii opereaza intr-o maniera similara cu cea a calibanilor, dar nu cu aceeasi putere. Si sint convins ca se adapa cu totii de la aceeasi sursa.

― Ce se va intimpla cind ii vom izola pe esteticieni?

― Abnethe nu se poate tine departe de ei multa vreme.

― Dar probabil ca are propria ei armata de esteticieni.

― Dar Steadyonul ramine centrul lor de iradiere. Daca il vom declara in stare de carantina, presupun ca toti esteticienii, oriunde s-ar afla, isi vor inceta activitatea.

Bildoon se intoarse spre Tuluk.

― Taprisiotii stiu mai multe decit spun despre con­junctii, spuse acesta din urma. Cred ca vor fi cooperanti, daca le vom explica faptul ca ultimul caliban care ne-a ramas e pe cale de a intra in discontinuitatea finala. Sint sigur ca vor intelege implicatiile mortii lui.

― Pentru inceput, as prefera sa mi le explicati si mie, spuse Bildoon. Daca taprisiotii stiu sa foloseasca aceste aceste in fine, cum le ziceti voi, inseamna ca stiu si cum sa evite dezastrul.

― Este cineva care sa ii intrebe asa ceva? mormai McKie.

― Esteticieni taprisioti Si, ma rog frumos, ce iti mai umbla prin minte? se minuna Bildoon.

― Ma intorc la Sfera! anunta McKie.

― Nu iti pot asigura o protectie atit de buna ca cea de aici, il avertiza Bildoon.

― Stiu.

― Sfera este prea mica. Totusi, daca ar accepta Calibana sa se deplaseze

― Nu vrea. I-am propus si eu.

Bildoon suspina O reactie emotionala cit se poate de omeneasca. Cind s-au hotarit sa copie modelul uman, Pan Spechi au preluat mai mult decit aspectul fizic. Ra­mineau, totusi, anumite diferente profunde, iar McKie nu reusise niciodata sa le uite. Oamenii nu cunosteau prea bine psihologia acestei specii. Ce putea gindi acest co-senzitiv plin de demnitate, inaintea iminentei disolutii a ego-ului sau? Unul dintre tovarasii sai de abator il va inlocui, imbibat de cunoasterea milenara, impartasita de toti membrii grupului El va fi noul titular al ego-ului. Iar ceilalti, carnivori activi si esteti, se vor cufunda intr-un somn adinc Toti erau legati intre ei, dar oare in ce fel?

McKie strinse buzele, suspina adinc si intreba:

― Dar tu, Bildoon, tu percepi conjunctiile?

Bildoon ridica din umeri:

― Inteleg la ce te gindesti, dragul meu.

― Ei bine?!

― Poate ca Pan Spechi impartasesc aceasta putere, dar, chiar daca ar fi asa, procesul este in intregime inconstient. Nu pot sa iti spun mai multe. Te afli deja la limita domeniului privat al incubatorului.

McKie pleca fruntea. Domeniul privat al incubatorului era ultima linie de aparare a existentei unui Pan Spechi, care era in stare sa si moara pentru a-l apara. Nici o logica, nici o ratiune nu puteau opri acest proces automat, daca apucase deja sa se declanseze. Avertizindu-l, Bildoon facuse dovada unei reale si profunde prietenii.

― Sintem intr-o situatie disperata, adauga, totusi, McKie.

― Stiu, raspunse Bildoon cu un accent de profunda demnitate. Poti sa iei masurile pe care le-ai propus.

― Multumesc.

― Dar ia seama! E capul tau in joc!

― Cu conditia sa nu il pierd inainte de termen, glumi McKie.

Si, spunind aceste vorbe, deschise usa imensului hol plin de ziaristi. In fata lor se afla o linie de rechizitori. McKie, contemplind scena, se gindi brusc ca toti cei aflati in mijlocul camerei erau la fel de vulnerabili ca si cei din cladirea Biroului de Sabotaj.

Cind McKie ajunse la Sfera, pe terasa inalta se ingramadeau deja o multime de co-senzitivi.

«Repede se mai raspindesc noutatile!» isi spuse el in gind.

Echipe speciale de rechizitori, solicitate tocmai pentru astfel de probleme, incercau sa impiedice accesul pe faleza si barau caile spre platoul de lava. Un ecran special, emis de aparatele Biroului, incerca sa tina la distanta multimea de masini zburatoare de tot felul, ce dadeau tircoale Sferei.

McKie, aflat linga Sfera, contempla aceasta activitate febrila. Briza diminetii ii mingiia obrajii cu o pulbere fina de stropi. Se indrepta spre culoarul care il conducea in biroul lui Furuneo, unde lasase niste instructiuni, apoi lua o masina aeriana a Biroului, pentru a putea face o scurta calatorie pina la platoul de lava.

Deschiderea Sferei era asa cum o lasase. In jur, intr-o aparenta dezordine, se invirteau o sumedenie de rechi­zitori, care supravegheau fiecare particica de teren. Si, in interiorul Sferei, alti rechizitori, alesi pe sprinceana, isi continuau dificila supraveghere.

Era destul de devreme dupa ora locala, dar McKie isi spuse ca, practic, comunicarile in timp real faceau aceste referinte destul de arbitrare. In cartierul general de pe Central era noapte, in sediul Consiliului Local al taprisiotilor, acolo unde Bildoon ducea inca tratative, era dupa-amiaza si doar Spatiul Imuabil putea sti ce ora era in locul in care Abnethe isi stabilise baza de operatii.

«Poate e chiar mai tirziu decit isi inchipuie ei», isi spuse McKie.

Isi facu loc prin cordonul de rechizitori, sari prin deschiderea ovala si arunca o privire in interiorul Sferei, ce era scaldata in familiara lumina mov. Era cald, la adapost de vint si de stropii reci, dar nu chiar atit de cald precum isi amintea.

― Calibana a vorbit? intreba el un rechizitor laclac, care pazea interiorul Sferei.

― Eu nu as numi «vorbit» ceea ce face ea, dar raspunsul este: nu recent.

― Fanny Mae! o chema McKie.

Nici un raspuns.

― Esti aici, Fanny Mae? insista el.

― McKie? Invoci prezenta, McKie?

McKie avu senzatia ca ii captase vorbele cu globii oculari, care le transmisesera apoi centrilor auditivi. Impulsurile erau mult mai slabe decit cele cu care se obisnuise.

― De cite ori a fost flagelata in ziua precedenta? il intreba pe laclac.

― Ziua locala? se interesa acesta.

― Ce conteaza?

― Credeam ca doriti coordonatele precise! raspunse el jignit.

― Incerc sa aflu daca a fost atacata recent. Imi pare mai slabita decit ultima oara.

Si McKie privi ginditor lingura uriasa in care plutea non-prezenta Calibanei.

― Atacurile au fost sporadice si intermitente, dar nu prea eficiente. Am adunat alte bice si brate de Palenki, dar avem greutati cu transportarea lor la laborator.

― McKie invoca prezenta de persoana calibana numita Fanny Mae? intreba Calibana deodata.

― Sint aici, Fanny Mae, raspunse el.

― Posezi configuratii noi de conjunctii, dar te recu­nosc, McKie.

― Contractul cu Abnethe ne poarta tot spre discon­tinuitatea finala? o intreba McKie.

― Intensitate de proximitate. Patroana a mea doreste cuvint cu tine.

― Abnethe?! Vrea sa-mi vorbeasca? se mira McKie.

― Exact.

― Dar ar fi putut oricind sa ma contacteze.

― Abnethe transmis cerere prin persoana a mea. Ea cere legatura prin conjunctii anticipate. Aceleasi conjunctii pe care voi le desemnati prin apelativul acum. Recuperezi asta, McKie?

― Da, da, mormai el. Ei bine, sa spuna ce are de spus.

― Abnethe cere indepartare tovarasi de prezenta a ta.

― Sa ramin singur?! facu el uimit. Si ce o face sa creada ca as accepta asa ceva?

Acum era ceva mai cald. Cu dosul palmei, McKie isi sterse transpiratia de pe buza superioara.

― Abnethe vorbeste de motivatie co-senzitiva numita curiozitate, declara Calibana.

― Ei bine, voi avea si eu conditiile mele, riposta McKie. Explica-i ca nu accept convorbirea, daca nu imi prezinta garantii ca nu ma va ataca.

― Eu dau garantie.

― Tu, Fanny Mae?

― Probabilitate in garantie de Abnethe apare incompleta. Descriere aproximativa. Garantie a mea intensa puternica. Directa? Poate.

― Si de ce imi dai tu garantia asta?

― Patroana Abnethe arata dorinta puternica de a vorbi. Contract prevede acest serviciu? Termen foarte adecvat. Serviciu.

― Deci tu imi vei garanta securitatea, da?

― Probabilitate intensa, nimic altceva.

― Nici un atac in timpul convorbirii! insista McKie.

― Conjunctiile asa indica.

In spatele lui McKie, laclacul mormai:

― Intelegeti tot ce spune?

― Ia-ti oamenii si sterge-o de aici! ordona McKie.

― Domnule, ordinele mele

― La naiba cu ordinele tale! Actionez in calitate de Sabotor Extraordinar investit cu puteri depline de catre insusi directorul Biroului. Hai, dispareti de aici!

― Domnule, relua laclacul, dupa ultima flagelare noua rechizitori si-au pierdut mintile, in ciuda agresalului si a altor droguri, care ar fi trebuit sa-i protejeze. Nu imi pot asuma responsabilitatea.

― Vei raspunde in curind de o statie de supraveghere intr-o lume pustie, daca nu faci mai repede ce iti spun. Te voi aduce in fata

― Amenintarile dumneavoastra nu ma sperie, dom­nule. Totusi, as vrea sa il consult si pe domnul Bildoon, daca-mi permiteti.

― Consulta-l, dar repede! Ai un taprisiot afara.

Laclacul il saluta si iesi din Sfera prin deschiderea ingusta. Insotitorii sai, ramasi in interior, isi continuau supravegherea si, din cind in cind, aruncau priviri nervoase spre McKie.

«La urma urmelor, sint si ei niste co-senzitivi curajosi», isi spuse McKie. Isi faceau cum se cuvine datoria, in mijlocul tuturor acestor primejdii Chiar laclacul, in perseverenta lui, facuse dovada unui curaj fantastic. Era totusi evident ca nu facea decit sa se supuna ordinelor

Resemnat, McKie astepta.

Ii veni in minte un gind ciudat: daca vor pieri toti co-senzitivii din univers, se vor opri si toate centrele de producere de energie, toate masinile si toate uzinele vor cunoaste un sfirsit tacut. Nu va mai exista nici o ureche, care sa prinda din zbor aceste ultime zvincniri ale metalelor, ultimele pocnete ale sticlei ori plasticului

Doar arborii vor ramine sa priveasca rasaritul ― arbori aureolati de un nor rece, auriu

Vor muri si cani-fotoliile, caci nimeni nu le va mai hrani. Se vor descompune si feriboturile din proteine

Se gindi apoi la putrezirea lui, a carnii trupului sau

In intreg universul, toate cite erau plamadite din carne vor indura aceeasi soarta.

In ritmul propriu universului, sfirsitul nu va ocupa decit o secunda.

Un suspin pierdut in mijlocul unui uragan

Laclacul se ivi in deschizatura Sferei:

― Domnule, am instructiuni sa ma supun ordinelor dumneavoastra, dar trebuie sa mentin totusi un contact vizual, pentru a putea interveni la cel mai mic semn de pericol.

― Bine, asa sa faci, daca nu se poate altfel, accepta McKie. Hai, plecati!

O clipa mai tirziu, ramase singur cu Calibana. Era cuprins de sentimentul ca fiecare colt din acest loc era o capcana. Un fior ii zgudui trupul: nu risca prea mult?

Dar situatia era disperata.

― Unde e Abnethe? intreba el. Credeam ca vrea sa imi vorbeasca.

In stinga lingurii uriase, se deschise brusc un culoar. In mijlocul unui halou de un roz pal, se ivi capul, apoi umerii lui Abnethe. Desi lumina era destul de puternica, McKie reusi sa observe modificarile subtile ale obrazului ei. Se bucura observind ca fruntea ii era plina de riduri, coafura ― ravasita, iar globii oculari erau acoperiti de o retea fina de capilare rosiatice. Era evidenta lipsa esteticienilor!

― Esti dispusa sa te predai justitiei? intreba McKie.

― Iata o intrebare stupida! declara Abnethe. Doar esti singur, la bunul meu plac.

― Citusi de putin. Sint

McKie se opri, vazind surisul ironic care plutea pe buzele ei.

― Remarci, sper, spuse ea, faptul ca Fanny Mae a inchis accesul la rezidenta ei.

McKie arunca o privire rapida si vazu ca avea drep­tate. Dar de ce? Sa fi tradat Calibana?

― Fanny Mae! aproape ca tipa McKie. M-ai asigurat ca

― Nici un atac, raspunse Calibana. Doar izolare.

McKie isi inchipui consternarea rechizitorilor de afara. Niciodata nu vor reusi sa forteze intrarea in Sfera. In incapere domnea o tacere adinca.

― Fie, izolare! suspina el.

― Iata ca ai redevenit rezonabil, zise Abnethe. Ne aflam pe un teren neutru. McKie, ai inceput sa devii stinjenitor.

― Oh! Sper chiar mai mult decit atit.

― Poate.

― Si mie mi s-a parut stinjenitor acel Palenki al tau, stii care, cel care voia sa ma taie in bucati. Acum, cind imi amintesc totul, imi dau seama ca am suferit enorm.

Abnethe tremura.

― Daca tot a venit vorba, relua McKie, stim unde te afli, Mliss.

― Minti.

― Deloc. Vezi tu, de fapt, nu esti acolo unde iti inchipui ca esti. Crezi ca te-ai deplasat in trecut, dar te inseli!

― Nu stii ce spui!

― Am reflectat indelung. Locul in care te afli este construit din bucati, ce provin din conjunctiile tale ― amintiri, vise dorinte ― sau, poate, chiar din propriile tale descrieri.

― Ce timpenie! exclama ea.

Dar parea agitata.

― Cautai un loc sigur, unde sa te adapostesti de apocalipsa, continua McKie. Doar Fanny Mae te preve­nise in ceea ce priveste discontinuitatea finala. Probabil ca tot ea ti-a facut o demonstratie a puterilor ei, aratindu-ti anumite locuri ale propriilor tale conjunctii si ale prietenilor tai, locuri unde v-ar putea transporta. Asta ti-a dat geniala idee sa

― Bati cimpii! il opri Abnethe.

Dar chipul ei era livid.

McKie se multumi sa zimbeasca.

― Nu ti-ar strica o vizita la esteticieni. Nu prea esti in forma, o ironiza el.

Abnethe se incrunta.

― Oare esteticienii refuza sa mai lucreze pentru tine? insista el.

― Se vor razgindi!

― Cind?

― Cind vor vedea ca nu au de ales.

― Poate.

― Pierdem vremea, McKie.

― Asa e. Ce voiai sa imi spui?

― Trebuie sa ne intelegem, McKie. Doar noi doi.

― Ai de gind sa te casatoresti cu mine?

― Acesta este pretul tau?

Abnethe parea surprinsa.

― Nu stiu inca. Si Cheo?

― Am inceput sa ma satur de Cheo.

― De asa ceva ma temeam. Ma intreb in cit timp te vei satura si de mine.

― Imi dau seama ca nu esti sincer. Cred, totusi, ca ne-am putea intelege.

― Ce te face sa crezi asta?

― E parerea lui Fanny Mae.

McKie scruta non-prezenta luminoasa a Calibanei.

― Fanny Mae ti-a spus parerea ei? sopti el.

Si se gindi: «Fanny Mae isi determina reactiile in functie de conjunctiile pe care le percepe. Diferente rafinate: conjunctii, conjunctii amestecate, perceptii speciale, adaptate modului ei particular de a consuma energie.»

Fruntea ii era imbrobonita de sudoare. Se apleca putin, convins ca se afla in fata unei descoperiri zguduitoare.

― Tot ma mai iubesti, Fanny Mae? intreba el.

Ochii lui Abnethe se cascara larg, uimiti.

― Certitudine de afinitate, raspunse Calibana. Iubire egala, coerenta pe care posed de la persoana ta, McKie.

― Cum apreciezi tu existenta mea uniliniara? o intreba el.

― Afinitate intensa. Produs de sinceritatea tentativei de comunicare. Eu-persoana-calibana iubesc pe tine-persoana-umana, McKie.

Abnethe il fulgera cu privirea.

― Am venit aici ca sa discutam o problema care ne intereseaza pe amindoi. Nu ma asteptam sa asist la un dialog fara cap si fara coada intre tine si proasta asta de Calibana!

― Nu prostie in persoana a mea! protesta Calibana.

― Asculta, McKie, zise Abnethe coborind vocea. Am venit sa iti fac o propunere, in interesul nostru reciproc. Vino cu mine! Nu conteaza in ce calitate, dar iti jur ca vei avea avantaje cum nici nu poti

― Inca nu ai inteles ce se intimpla cu tine! Ma uimesti! spuse McKie.

― Imbecilule! Te-as putea face imparat!

― Ai macar habar unde te-a ascuns Fanny Mae? Locul acesta, unde tu te simti in siguranta

― Mliss!

Vocea furioasa venea de undeva, din spatele lui Abnethe, dar posesorul ei raminea inca invizibil pentru McKie.

― Tu esti, Cheo? striga McKie. Ai inteles unde te afli? Este imposibil ca un Pan Spechi sa nu banuiasca adevarul.

Aparu o mina, care o impinse cu brutalitate pe Abnethe. In deschiderea culoarului, se ivi chipul unui Pan Spechi egostazat:

― Esti prea abil, McKie! spuse Cheo.

― Cum indraznesti, Cheo?! striga Abnethe.

Cheo se rasuci. Bratul lui se zari plutind in gura tunelului. Se auzi un zgomot infundat, un tipat, o alta lovitura Cheo disparu o clipa din raza vizuala a lui McKie, dar reaparu rapid.

― Ai fost deja intr-un astfel de loc, nu-i asa, Cheo? insista McKie. Intr-un alt stadiu al existentei tale nu erai o femela procreatoare undeva, in neantul incubatorului vostru?

― Te crezi prea puternic!

― Vei fi obligat sa o ucizi, stii bine. Altfel, toata munca va fi in zadar. Caci te va inghiti, iti va lua in stapinire ego-ul. Ea va fi tu.

― Nu stiam ca asa se intimpla si la oameni!

― Oh, da, uneori: Doar esti in universul lui Abnethe, nu-i asa, Cheo?

― Da, poate, universul ei, admise Cheo. Dar faci o greseala, McKie. Mliss e in miinile mele. La fel si universul ei. Chiar si tu esti in puterea mea.

Tubul vortal al culoarului se micsora brusc si se lansa spre McKie. Acesta sari intr-o parte strigind:

― Fanny Mae! Mi-ai promis!

― Conjunctii noi, zise Calibana.

McKie se arunca la pamint. Culoarul se ivi brusc linga el. Aparea si disparea din neant ca un rit dracesc, de fiecare data tot mai aproape de McKie. Ferindu-se, sarea dintr-un loc in altul, incordindu-si din greu ultimele puteri, in penumbra mov a Sferei. In cele din urma, se trezi sub lingura uriasa, scrutind cu priviri speriate spatiul care il inconjura.

Tremura din toata fiinta lui. Niciodata nu ar fi crezut ca un culoar S ar putea fi minuit cu atit de multa rapi­ditate.

― Fanny Mae! spuse el cu o voce horcaita. Fa ceva! Inchide Ochiul S. Opreste-l! Aminteste-ti ce mi-ai promis: fara atacuri!

Dar nu primi nici un raspuns.

McKie intrezari extremitatea tubului vortal, care plutea chiar deasupra lingurii.

― McKie!

Era vocea lui Cheo.

― Te vor contacta, un apel la mare distanta! Si asta peste citeva secunde. Nu vei mai putea face nimic atunci!

McKie isi stapini un fior. Cheo spunea adevarul! Probabil ca Bildoon era deja linga un taprisiot. Pesemne ca erau si ei ingrijorati, iar plytotransa il va lasa fara aparare.

― Fanny Mae! suiera el. Inchide blestematul asta de Ochi S!

Tubul vortal tremura putin, se inalta usor si facu o miscare de intoarcere laterala. McKie injura, se chirci si facu un salt brusc peste marginea lingurii.

Tubul vortal se trase inapoi.

Se auzira niste pocnituri surde, care, in urechile lui McKie, rasunara ca niste bubuituri de tunet. Privi la dreapta lui, in stinga, in fata, in spate: nici urma de acel tub ucigas.

Brusc, deasupra lingurii, se auzi o izbitura violenta. In jurul lui McKie pluti o jerba de scintei verzi. Se indeparta in graba si scoase pistolul cu raze. In deschiderea Ochiu­lui S, se ivi un brat de Palenki inarmat cu un bici. Era ri­dicat, gata sa se abata iar asupra Calibanei.

McKie matura cu pistolul spatiul ocupat de brat chiar in clipa in care biciul lovi din nou. Pe marginea lingurii inflori iar cunoscuta jerba de scintei verzi. Deschiderea culoarului deveni vaga, apoi disparu de tot.

McKie suspina si inchise ochii: pe retina ii persistau miile de stelute verzi, luminoase. Acum isi amintea Isi amintea ce cautase cu disperare in memorie in timpul analizei otelului, in laboratorul lui Tuluk.

― Ridica Ochiul S!

Vocea lui Fanny Mae cazuse abrupt in tacerea Sferei. Lui McKie i se paru ca se infiltrase prin fruntea lui pina in centrii limbajului. Pe toti dracii, ce slaba ajunsese!

Incet, McKie se ridica. Pe pamint zaceau bratul Palenki si biciul, dar el nici nu le baga in seama.

O jerba de scintei!

Era asaltat, invadat de emotii stranii. Se simtea si fericit si furios, saturat de frustrari. In cap i se invirteau nebuneste cuvinte fara rost, bucati intregi de fraze

Produs pervers al unei uniuni indecente!

Jerba de scintei! Jerba de scintei!

Trebuia sa se agate de acest gind, oricare ar fi fost chinul nebuniei sau valul de emotii declansate si precipitate de Fanny Mae, fara voia ei.

Jerba de jerba de

Fanny Mae era pe punctul de a muri?

― Fanny Mae?

Calibana nu raspunse, iar el se simti coplesit de un val de emotii stranii.

McKie stia ca trebuia sa-si aminteasca ceva. Ceva ce il interesa pe Tuluk. Trebuia sa-i spuna ceva lui Tuluk.

Jerba de scintei!

Apoi ii veni brusc in minte fraza: «Configuratia este cea care permite identificarea creatorului. O jerba de scintei!»

Parca ar fi alergat ceasuri intregi, pina la epuizare. Era cu nervii la pamint. Spiritul lui era ca o farfurie cu lichid viscos, in care ideile abia mai frematau. Creierul ii era pe punctul de a se lichefia, de a se scurge intr-o cascada irizata. Se risipea in afara propriului trup ca o jerba de jerba de

Jerba de scintei

Striga putin mai tare:

― Fanny Mae?

In Sfera, vibra o liniste ciudata. O liniste fara emotii, detasata, rupta de restul lumii. McKie se cutremura.

― Fanny Mae, raspunde-mi!

― Ochi S pleaca! raspunse Calibana.

Lui McKie i se facu rusine. Fiinta lui era invadata de un sentiment de culpabilitate atroce. Se simtea umilit, rusinat

Clatina din cap. De ce sa se simta vinovat?

Adevarul i se arata brusc. Emotia venea din exterior. De la Fanny Mae. Ea era

― Fanny Mae, zise el blind. Inteleg ca nu ai putut interveni ca sa impiedici ceea ce s-a intimplat. Nu-ti reprosez nimic. Te inteleg.

― Conjunctii neprevazute, continua Calibana. Tu surprinzi.

― Inteleg.

― Surprinzi? Termen pentru intensitate de cunoastere. Supracomprehensiune.

― Supracomprehensiune, daca vrei tu.

Simti ca redevine calm, ca si cum i s-ar fi luat o greutate de pe umeri. Isi aminti brusc ca trebuia sa-i transmita lui Tuluk un mesaj vital. Dar, mai intii, trebuia sa se asigure ca Cheo nu va reveni pe neasteptate.

― Fanny Mae, spuse el, ii poti impiedica sa foloseasca Ochiul S?

― Obstructie, nu prevenire.

― Vrei sa spui ca ii poti incetini cursul?

― Explica incetini.

― Oh, nu! gemu McKie.

Isi stoarse creierii sa gaseasca o explicatie accesibila ei. Oare ea, in locul lui, ce ar spune?

― Va fi incepu ezitant McKie.

Apoi rosti hotarit:

― Urmatorul atac se va situa pe o conjunctie scurta sau lunga?

― Serie atacuri opreste aici, zise Calibana. Doresti sa stii durata dupa timpul vostru. Am supracomprehensiune de gind al tau. Linie lunga taiata de puncte nodale de atac. Asta egal durata mai intensa dupa simt temporal al vostru.

― Durata mai intensa, mormai McKie.

Jerba de scintei, isi aminti el. Jerba de scintei

― Semnifici folosirea Ochi S de catre Cheo, relua Calibana. Aici, indepartare mai mare. Cheo se indeparteaza pe linia ta. Surprind intens pentru McKie. Da?

«Cheo se indeparteaza pe linia mea», repeta in gind McKie. Tresari, dindu-si brusc seama ce insemna asta. Ce spusese inainte Fanny Mae? Ca Ochiul se deplaseaza! «Eu sint Ochiul S!»

Acum, nici nu indraznea sa respire, de teama ca nu cumva usoarele miscari sa nu-i risipeasca brusca si clara comprehensiune.

Supracomprehensiune!

Se gindi la energiile care erau in joc. Fantastic! «Eu sint Ochiul S!» Sau: «energia persoanei-sine e masa stelara!» Pentru a face ceea ce faceau in dimensiunea co-senzitivilor, calibanii aveau nevoie de energia unei mase stelare. Ea, Fanny Mae, absorbea puterea biciului! Ea insasi spusese: «Ei cautau aici energia!» Calibanii se hraneau aici, in aceasta dimensiune! Fara indoiala ca si in altele.

McKie incerca sa-si reprezinte subtilele capacitati de diferentiere, pe care trebuia sa le posede Fanny Mae pentru a reusi sa comunice cu el. Era ca si cum el s-ar fi cufundat intr-un ocean, pentru a incerca sa stabileasca un dialog cu un microorganism oarecare.

„«Ar fi trebuit sa inteleg inca din clipa in care Tuluk a spus ca intrezareste in ce spatiu traia Calibana», isi spuse McKie in gind.

― Va trebui sa luam totul de la capat, hotari el.

― Multe inceputuri exista pentru fiecare entitate, remarca Fanny Mae.

McKie suspina.

In acel moment, simti un contact taprisiot: era Bildoon.

― Ce bine ca ai intirziat putin! zise McKie, retezind scurt orice intrebare a lui Bildoon. Iata ce ai de facut

― Dar ce se petrece acolo? insista directorul. Au murit o groaza de rechizitori, multi au innebunit, sint

― Poate ca eu sint imun, sau poate sint protejat de Fanny Mae, zise McKie. Dar asculta-ma cu atentie! Nu ne-a mai ramas mult timp. Trimite-l aici pe Tuluk. Are un aparat pentru identificarea configuratiilor energetice ale creatiei. Spune-i sa aduca aparatul aici, la Sfera. Si sa se grabeasca!

In tacerea apasatoare din incapere, McKie, sprijinit de peretele sferic, sorbea dintr-un termo-pahar apa raco­ritoare si urmarea cu interes felul in care Tuluk isi aranja instrumentele.

― Ce ii impiedica sa ne atace acum, de exemplu? intreba Tuluk.

Impinse un inel de metal luminiscent. montat pe un soclu gros, cu rulmenti, in directia non-prezentei Calibanei.

― Ar fi trebuit sa-l lasi pe Bildoon sa aduca aici citiva rechizitori, continua el.

― Da, sigur, ca cei care au facut o criza mai devreme, nu?

― Mai e o echipa odihnita afara.

Tuluk mesteri ceva la inel, dublindu-i diametrul.

― Ne-ar fi incurcat mai mult ca orice altceva, spuse McKie. In plus, dupa parerea, lui Fanny Mae, spatierea nu ii este favorabila lui Abnethe.

Mai lua o gura de apa rece. In camera era cam tempe­ratura dintr-o sauna, mai putin gradul inalt de umiditate al acesteia din urma.

― Spatierea, repeta Tuluk. De aceea nu te-a prins Abnethe?

Scoase o bagheta neagra, lunga de aproape un metru. Regla un buton din virful baghetei si inelul luminiscent se contracta. Soclul masiv al aparatului emise un zgomot surd.

― Nu au reusit sa ma prinda, pentru ca am un protector care ma iubeste, spuse McKie mai in gluma, mai in serios. Nu multi co-senzitivi se pot mindri cu iubirea unei Calibane.

― Ce bei acolo? intreba Tuluk. Vreunul din obis­nuitele tale excitante mentale?

― Esti tare spiritual, ce sa mai vorbim! Hai odata, mai mesteresti mult la aparatul acela?

― Nu mesteresc. Nu pricepi ca nu e vorba de un echipament portabil. Am de efectuat o multime de reglaje.

― Pai, ce mai asteplt?

― Temperatura de aici nu-mi usureaza deloc lucrul! se plinse Tuluk. De ce nu putem lasa o deschidere?

― Pentru acelasi motiv pentru care nu vreau paznici aici. Prefer sa-mi asum singur riscurile, fara sa mi se incurce printre picioare trupe intregi de co-senzitivi!

― Dar de ce trebuie sa fie atit de cald?

― Nu putem face nimic, zise McKie. Eu si Fanny Mae am palavragit putin si am pus citeva lucruri la punct.

― Palavragit?

― Da, povestea cu caldura din incapere.

― A, era o gluma!

― Mai trebuie si glume din cind in cind. Ma intreb daca ceea ce vedem sub forma unei stele este un caliban intreg sau numai o parte a lui. As opta mai curind pentru a doua varianta.

McKie lua o inghititura mare de apa cu gheata, dar constata ca gheata se cam topise. Tuluk avea dreptate. Era cald ca in infern!

― E o teorie stranie, incepu Tuluk.

Opri zgomotul emis de instrumentele lui. In linistea care se instala, ceva din interiorul cutiei continua sa ticaie. Era un zgomot nelinistitor, care semana cu cel al unei bombe cu efect intirziat. Parca numarau secundele intr-o cursa mortala!

Fiecare dintre aceste secunde se umfla, se umfla pina se facea cit un balon si apoi exploda. Fiecare secunda reprezenta moartea care ii pindea. Tuluk, cu bagheta lui neagra, parea un magician din vechime. Dar procesul era rasturnat: secundele de aur le transforma in plumb. Mai mult, nici nu s-ar fi zis ca asta facea: nu avea deloc figura potrivita pentru un alchimist. Pe McKie il scotea din sarite forma tubulara a wreavilor. Si aveau gesturi atit de lente

Blestematul de tic-tac!

Poate ca Sfera Calibana era ultimul adapost al universului, ultimul colt ce mai continea inca viata co-senzitiva. Si aici nu era nici macar un pat in care sa poata muri in chip demn!

Wreavii nu dormeau in paturi, ci se odihneau pe suporturi inclinate. Erau ingropati in pozitie verticala.

Tuluk avea pielea gri.

Gri de plumb.

«Daca, totusi, se va sfirsi totul, care dintre noi va fi ultimul plecat?», se intreba McKie. Cine isi va da ultimul, ultima suflare?

Simtea ecoul propriilor sale temeri amplificat prin non-prezenta Calibanei. Prea multe vieti depindeau de aceste secunde care se scurgeau una dupa alta.

Nici cintece, nici risete, nici copii alergind

― Aici, zise Tuluk.

― Ai terminat?

― Voi fi gata curind. Dar ce de Calibana nu zice nimic?

― I-am spus sa-si economiseasca fortele.

― Ea ce crede despre teoria ta?

― Crede ca am gasit adevarul.

Tuluk lua un solenoid din cutia cu instrumente si il insera intr-un receptacul, la baza tubului luminiscent.

― Mai repede, mai repede, il grabi McKie.

― Incurajarile tale nu vor reduce deloc timpul necesar aranjarii dispozitivului. Acum, de exemplu, mi-e foame. Am venit in graba, nu am avut timp sa-mi iau obisnuita masa zilnica. Dar asta nu inseamna ca voi incepe sa ma lamentez si sa ma las prada unei precipitari generatoare de erori! preciza Tuluk sententios.

― Dar acum ce faci, nu te lamentezi? Vrei putina apa de la mine?

― De doua zile numai apa beau!

― Atunci, nu e cazul sa te oblig, nu-i asa?

― Eu nu inteleg figura pe care vrei sa o identifici. Nu are datele comparative care ar permite identificarea unui mester sau

― Asta e munca lui Dumnezeu, nu a unui mester! rosti McKie.

― Nu ar trebui sa glumesti cu divinitatea asta.

― Esti credincios sau, pur si simplu, prudent?

― Am facut doar o remarca asupra unei atitudini care ar putea ucide milioane de co-senzitivi, spuse Tuluk. Ne este destul de greu sa depasim barierele intre co-senzitivi, daramite sa mai si abordam probleme religioase!

― Cert este ca de veacuri il tot pindim pe Dumnezeu, rosti McKie, si nu ne lipsesc nici datele spectroscopice. La naiba, cit ai de gind sa te mai invirti linga masinaria asta?

― Rabdare, rabdare!

Tuluk reactiva bagheta si o apropie de inel: Instru­mentele incepura sa zumzaie putin mai ascutit. McKie simti vibratiile propagindu-se de-a lungul nervilor sai, pe pielea spatelui si pe ceafa. Era ca un fel de mincarime interioara si nu avea deloc cum sa se scarpine.

― Ne sufocam aici! De ce nu-i spui Calibanei sa deschida putin? intreba Tuluk.

― Ti-am explicat deja.

― Dar asta nu imi usureaza munca.

― Iti amintesti atunci cind m-ai adus inapoi, salvindu-ma de securea acelui Palenki? Imediat dupa aceea, ai spus ca ai fost prins in reteaua lui Fanny Mae si ca ai pronuntat o fraza curioasa.

― Poftim? intreba Tuluk, care era ocupat cu reglarea minutioasa a unui buton de deasupra inelului.

― Atunci, ai spus ca, pina in acele momente, nu ai realizat niciodata unde ai trait de fapt. Iti amintesti?

― Cum as putea uita?!

Tuluk se apleca cu trupul lui tubular spre inelul luminiscent, il privi, apoi trecu de mai multe ori bagheta prin el.

― Cum era?

― Cum era ce?

― Locul acela.

― Ah Nu, nu am cuvinte pentru a-l descrie.

― Totusi, incearca!

Tuluk se indrepta, apoi privi spre McKie:

― Era ca si cum as fi fost un fir minuscul pierdut in mijlocul imensitatii unui ocean si beneficiind de protectia unui urias binevoitor.

― Calibana?

― Da.

Apoi tacu. In cele din urma, se reculese si sopti:

― Nu raspund de precizia acestui aparat, dar in circumstantele actuale, nu vad ce altceva as putea face. Daca as fi avut citeva zile in plus si o mai buna izolare ― o multime de radiatii vin de la peretele din spatele tau ― si poate un atenuator de reflexii, as fi avut mai multe sanse sa ating un grad acceptabil de precizie. Dar aici, acum, in acest context, imi declin orice responsabilitate.

― Ai putea, totusi, lua o proba spectroscopica!

― Ah, da!

― Atunci nu e prea tirziu.

― Pentru ce?

― Pentru sedinta urmatoare.

― Ah! Vrei sa spui ca urmeaza flagelarea si ploaia de scintei?

― Da.

― Nu ai putea s-o biciuiesti tu, usor?

― Fanny Mae a spus ca nu se poate. Trebuie sa fie lovita cu violenta si in interesul de a crea o intensitate de non-iubire. Daca nu, degeaba.

― Ia te uita! Ciudat Stii, McKie, cred ca, in cele din urma, pot accepta putina apa de la tine. E atit de cald aici

Se auzi o detunatura, ca si cum ar fi pocnit un intrerupator. In Sfera, presiunea atmosferica scadea incet si, pret de o clipa, McKie se intreba speriat daca nu cumva Abnethe nu gasise o modalitate de a capta, printr-un culoar, tot oxigenul din Sfera, lasindu-i astfel sa se sufoce lent. Fizicienii spuneau ca asa ceva nu se poate realiza, pentru ca masa de gaz, ajungind la bariera de ingustare a culoarului, ar bloca de la sine deschiderea, prin propriul ei impact. McKie era convins insa ca fizicienii stiau mult mai putin decit pretindeau despre culoarele Ochiului S.

Nu zari din prima clipa tubul vortal. Planul era orizontal si era situat exact deasupra lingurii Calibanei.

Un brat de Palenki inarmat cu un bici trecu prin deschizatura si lovi de-a lungul lingurii, in zona non-prezentei Calibanei. Se inalta o jerba de scintei.

Tuluk, aplecat deasupra instrumentelor, mormaia agitat ceva de neinteles.

Bratul se retrase, ezitind.

― Inca! Inca!

Vocea ce se auzea din culoar era, fara indoiala, vocea lui Cheo.

Palenki lovi inca o data si inca o data

McKie ridica arma. Atentia lui era impartita intre Tuluk si bici. Tuluk luase, oare, probele? Cine stie cit timp va mai supravietui Calibana?

Biciul izbi iar. In aer pluti o jerba de scintei verzi.

Bratul si biciul se inaltara din nou. In Sfera domnea o liniste grea.

― Tuluk? sopti McKie.

― Cred ca e gata. Inregistrarea nu e prea rea. Cit despre identificare, asta e alta poveste.

McKie isi dadu seama ca tacerea din Sfera era punctata din cind in cind de zgomotul aparatelor. Acest zgomot forma un fel de fond sonor pentru vocile ce se auzeau dinspre culoar.

― Abnethe! o chema McKie.

Gura culoarului se clatina putin si McKie intrezari chipul lui Abnethe. O cicatrice vinata se intindea pe obrazul sting, de la barbie pina la timpla. O fringhie argintie ii stringea gitul. Capatul lianei se afla in mina puternica a unui Pan Spechi.

McKie observa ca Abnethe se straduia sa-si stapi­neasca furia care, daca ar fi izbucnit, risca sa-i sparga venele. Obrazul ei era cind imbujorat, cind palid.

Abnethe il zari pe McKie si ii striga:

― Vezi ce mi-ai facut, McKie?

McKie se indeparta de perete si, plin de uimire, se apropie de culoar.

― Ce ti-am facut? se mira el. Cred ca e, mai curind, opera lui Cheo.

― Da, dar tu esti raspunzator.

― Ah, da! Foarte abil din partea mea, nu?

― Am incercat sa fiu rezonabila, spuse ea cu ura. Am incercat sa te ajut, sa te salvez. In loc de multumiri, uite ce am obtinut: sint tratata ca o criminala!

Si ii arata funia din jurul gitului:

― CE-AM FACUT EU CA SA MERIT UNA CA ASTA?

― Cheo! striga McKie. Ce a facut?

Invizibil, Cheo rosti:

― Spune-i tu, Mliss.

Tuluk, care pina atunci nu ii bagase in seama, fiind ocupat cu aparatele lui, se apropie de McKie si spuse, dind usor din cap:

― Remarcabil! Remarcabil!

― Spune-i! urla Cheo din ce in ce mai enervat, pentru ca Abnethe se incapatina sa taca.

Si, deodata, Abnethe si Tuluk incepura sa vorbeasca in acelasi timp. In urechile lui McKie rasuna un amestec de sunete neinteligibile: palenodumocindcalipalenstecu

― Gura! tipa McKie.

Jignita, Abnethe tacu, dar Tuluk continua imper­turbabil:

― ceea ce nu lasa nici o indoiala asupra naturii spectrului de absorbtie. E vorba de o stea. Doar o stea ar putea furniza o astfel de imagine.

― Ce stea? intreba McKie.

O mina o impinse pe Abnethe si, in deschiderea culoarului, se ivi Cheo. Privi spre Tuluk, spre instru­mentele lui.

― Ce ai mai gasit, McKie? O noua modalitate de a-i supara pe palenki nostri? Sau vrei inca o partida de lasou?

― Am gasit ceva ce te-ar putea interesa, Cheo.

― M-as mira.

― Intr-un fel sau altul, Fanny Mae e intr-o strinsa legatura cu o masa stelara, declara Tuluk. Poate chiar ea este aceasta masa stelara, cel putin in ceea ce priveste dimensiunea noastra.

― Nu dimensiune, interveni Calibana. Plan unda.

Vocea ei era abia perceptibila si cuvintele ii erau insotite de o unda de melancolie ce-l cutremura pe McKie, iar pe Tuluk ii facu sa-si plece, tremurind, capul.

― Ce ce ce se intimpla? abia ingaima el.

― Calmeaza-te, zise McKie. Nu se intimpla nimic.

Vazuse ca Cheo nu fusese atins de atacul emotional. El, cel putin, ramasese nepasator.

― O vom identifica in curind pe Fanny Mae, il anunta McKie.

― Identitate! zise Calibana ceva mai tare, dar cu un vid afectiv care il ingheta. Implica o calitate unica de comprehensiune de persoana-sine, in raporturile ei cu desemnarea, localizarea si manifestarile acestei persoane-sine. Nu ma intelegi inca, McKie. Recuperezi termen? Persoana a mea poseda supracomprehensiune de nod temporal al tau.

― Sa recuperezi? intreba Cheo, agitind masinal liana ce inconjura gitul lui Mliss.

― E doar o expresie plastica, spuse McKie.

― Dar despre ce-ati vorbit, de fapt?

Tuluk prelua intrebarea si raspunse in locul lui:

― Calibanii se manifesta in universul nostru in forma de stele. Fiecare stea are propria ei pulsatie, ritmul ei, care ii confera o identitate unica. Am inregistrat diagrama corespunzatoare lui Fanny Mae. Acum vom incerca sa o identificam ca stea.

― Si crezi ca teoria asta stupida ma intereseaza si pe mine? intreba Cheo.

― Ar fi bine, spuse McKie. Caci acum e mai mult decit o teorie. Va credeti la adapost, in coltisorul vostru? O veti suprima pe Calibana, ceea ce va declansa sfirsitul universului nostru, iar voi veti fi singurii co-senzitivi supravietuitori. Credeti ca asa se va intimpla! Dar cit de tare va inselati!

― Calibanii sint incapabili sa minta! latra Cheo.

― Poate, dar sint si ei supusi greselii! riposta McKie.

― Multiplicare de umiliri! zise Calibana.

McKie tremura, caci simtise o unda inghetata in vorbele ei.

― Daca noi vom atinge discontinuitatea ultima, Abnethe si prietenii ei vor continua sa existe? o intreba el.

― Diferite configuratii limitate despre prelungire de conjunctii, anunta Fanny Mae.

McKie simti un curent de gheata raspindindu-i-se pe sira spinarii. Vazu ca si Tuluk tremura, iar fanta lui faciala se inchidea si se deschidea spasmodic.

― Nu se poate mai clar de atit, nu? intreba McKie. Poate ca vor suferi citeva mici modificari, dar nu vor supravietui prea mult timp dupa noi.

― Fara inlantuiri! zise Calibana.

― Adica fara descendenti! traduse McKie.

― E o inscenare! tipa Cheo. Calibana minte!

― Calibanii sint incapabili sa minta, ii aminti McKie.

― Dar se pot insela.

― Ceea ce nu inseamna ca esti la adapost de o eroare fatala.

― Imi asum riscul. Iar tu poti sa

Culoarul Ochiului S disparu brusc.

― Aranjare dificila de Ochi S, zise Calibana. Recuperezi dificil. Referinta de energie dobindita mai intensa. Recuperezi?

― Inteleg. Recuperez, spuse McKie, stergindu-si fruntea cu mineca.

Tuluk isi intinse mandibula lunga, agitind-o nervos:

― Frig. Foarte frig

― Am impresia ca viata ei atirna de un fir, spuse McKie.

Brusc, Tuluk ii raspunse:

― Si daca ne-am intoarce la laborator cu probele noastre?

― O masa stelara, sopti visator McKie. Imaginea­za-ti! Tot ce vedem noi nu e decit o mica parte din acest neant.

― Nu aseza ceva aici! Persoana a mea aseaza ceva aici si McKie discontinua, spuse Calibana.

― Recuperezi ce vrea sa spuna, Tuluk? intreba McKie.

― Recuperez?! A, da, cred ca da. Nu se poate face vizibila pentru ca asta ne-ar ucide.

― Asa cred si eu. Acum, sa ne intoarcem la analizele noastre.

― Risipiti substanta fara rezultat, interveni ea.

― Ce s-a intimplat? rosti McKie.

― Flagelare apropie si persoana a mea atinge discontinuitate ultima.

McKie isi reprima un tremurat.

― Cit timp, Fanny Mae?

― Referinta timp uniliniar dificila, McKie. Termen al vostru: curind.

― Imediat? insista el, tinindu-si respiratia.

― Vrei sa stii intensitate imediata? se interesa ea.

― Probabil.

― Probabilitate. Necesitate de energie de persoana a mea prelungeste alinierea. Flagelare nu imediat.

― Curind, dar nu chiar acum, spuse si Tuluk.

― E pe punctul de a ne spune ca urmatoarea sedinta de biciuire va fi ultima pe care o va mai putea suporta, explica McKie. Sa nu pierdem vremea. Fanny Mae, ai un culoar disponibil pentru noi?

― Disponibil, McKie. Du-te cu iubire a mea!

«Inca o biciuire si sfirsitul», se gindi McKie, ajutindu-l pe Tuluk sa-si adune aparatele. «Dar de ce sint mortale pentru ei loviturile de bici? Doar alte forme de energie ii lasa insensibili»

«Intr-un moment nedeterminat, dar nu foarte indepartat, Calibana va primi o lovitura de bici care o va ucide. Aceasta probabilitate smintita se va transforma intr-o realitate apocaliptica: asa va sfirsi universul co-senzitiv.»

Acestea erau gindurile lui McKie in timp ce-l privea pe Tuluk lucrind in laboratorul lui particular, inconjurat de garzi de rechizitori.

«Du-te cu iubire a mea!»

Consola calculatorului din fata lui Tuluk incepu sa tiuie.

Chiar daca vor identifica steaua, le va folosi la ceva? Cheo era sigur ca va cistiga. Nu-l puteau opri.

Tuluk zise:

― Sa fie oare posibil ca universul acesta sa fie creat de calibani, din moment ce nu poate supravietui fara ei?

Era aplecat spre consola, cu fanta faciala deschisa.

― De ce zaboveste atit calculatorul asta? se enerva McKie.

― Problema impulsurilor este foarte complicata. A fost nevoie de o programare speciala. Dar nu mi-ai ras­puns la intrebare, McKie.

― Nu am nici un raspuns! Sper ca idiotii pe care i-am lasat in Sfera sa stie ce au de facut!

― Iti vor urma instructiunile. Esti o fiinta caraghioasa. Mi s-a spus ca ai fost casatorit de cincizeci de ori. Sint indiscret daca deschid acest subiect?

― Nu am gasit nici o femeie capabila sa inteleaga un Sabotor Extraordinar. Sintem fiinte greu de iubit.

― Totusi, Calibana te iubeste.

― Nici nu stie macar ce inseamna acest cuvint!

Apoi clatina din cap:

― Trebuia sa fi ramas in Sfera!

― Oamenii nostri se vor lasa mai curind ucisi decit sa permita un alt atac. Asta numesti tu iubire?

― Mai curind instinct de conservare.

― Noi, wreavii, credem ca orice forma de iubire este o manifestare a instinctului de conservare. Poate asa intelege si Calibana

― A!

― E posibil, McKie, ca instinctul tau de conservare sa nu fie prea puternic, deci tu sa nu fi iubit niciodata cu adevarat.

― Asculta! Nu te-ai plictisit de batut cimpii?

― Rabdare, McKie, rabdare!

― Rabdare pe naiba!

McKie incepu sa strabata laboratorul in lung si in lat. Rechizitorii se fereau din calea lui. Ajuns in dreptul lui Tuluk, se opri.

― Cu ce se hranesc stelele?

― Stelele? Nu se hranesc practic.

― Dar ea absoarbe substante, ea se hraneste aici, mormai McKie.

Apoi, brusc, racni:

― Cu hidrogen!

― Cum?

― Cu hidrogen, repeta McKie. Daca am reusi sa deschidem un culoar suficient de larg Unde e Bildoon?

― E intr-o conferinta referitoare la situatia este­ticienilor. Si problema taprisiotilor va fi adusa in discutie. Guvernantilor nu le prea plac astfel de masuri. Imi inchipui ca Bildoon a transpirat din belsug ca sa-si salveze si pielea lui, si pielea ta.

― De hidrogen nu ducem lipsa, zise McKie.

― Ce e cu povestea asta cu hidrogenul si culoarea?

― La o foame mare, hrana pe masura!

― McKie, esti in toate mintile? Ti-ai luat agresalul si normalizatorii?

― Le-am luat.

Calculatorul scoase un clinchet, iar pe ecran aparura patru rinduri fosforescente care clipira citeva clipe, apoi se stabilizara. McKie se apleca sa citeasca mesajul.

― Thyona, silabisi Tuluk peste umarul lui.

― In constelatia Pleiadelor, continua McKie.

― La noi e numita Drnlle, zise Tuluk. Vezi, pe rindul trei, caractere wreave: Drnlle.

― Aceasta identificare e sigura?

― Glumesti!

― Bildoon! suiera McKie. Trebuie incercat cu orice pret!

Se rasuci pe calciie si, cu pas hotarit, se indrepta spre usa laboratorului. Asistentii lui Tuluk ii facura loc. Dar Tuluk ii taie calea:

― McKie, unde te duci?! racni el.

― Sa-l vad pe Bildoon si apoi, spre Fanny Mae!

«Acum, nimic nu ma mai poate opri!» isi spuse Cheo. Peste citeva clipe, Mliss va muri asfixiata in laboratorul esteticienilor, unde o incuiase. Ceilalti nu aveau alta sansa decit sa i se supuna.

Va fi stapinul incontestabil al Ochiului S. De fapt, comanda deja Ochiul S. Afara era inca intuneric, dar, in scurt timp, va rasari soarele peste Cordialitate, acolo unde era Sfera. Apoi discontinuitatea ultima. Rasaritul acesta se va transforma in noapte eterna pentru toate planetele co-senzitivilor acestui univers damnat.

Peste citeva clipe, planeta trecutului, pe care se afla el, va fi in conjunctie cu Cordialitatea. Palenki ce astepta in coltul camerei stia exact ce are de facut.

Cheo isi pipai cicatricele de pe frunte.

Nu va mai exista nici un Pan Spechi care sa-l arate cu un deget acuzator. Ego-ul lui nu va mai fi amenintat.

Nimic nu-l putea opri.

Mliss nu putea reveni din regatul mortilor pentru a-l controla. Probabil ca se sufocase deja in cabina etansa, fara oxigen.

Si imbecilul de McKie! Il nelinistise putin, dar ce mai putea face acum, in pragul apocalipsei?

Ramasesera inca vreo citeva minute.

Cheo privi cadranele de control ale Ochiului S. Acele se deplasau incet dar se miscau totusi.

Se indrepta spre terasa, urmarit de privirea curioasa a bietului Palenki. Iesi afara. Nu era luna, dar cerul era plin de stele. Ce lume stranie inaltase Mliss din amintirile ei terestre amestecate cu toate povestile ei ezoterice!

Si stelele Calibana afirmase ca in univers nu exista nici o alta planeta. Totusi, erau stelele Dar poate nu erau decit bule de gaz luminos aranjate conform dispo­zitiilor lui Mliss.

Locul era bine izolat. Iar stelele vor fi mereu acolo, impiedicindu-i s-o uite pe Mliss Abnethe.

Dar aici va fi in siguranta. Nimeni nu-l va urmari.

Se intoarse catre camera luminata.

Palenki era tot acolo, asteptind rabdator. Biciul ii atirna in mina. Ce anacronism smintit! Dar functionase! Fara Mliss, cu ideile ei ciudate, nu ar fi descoperit niciodata aceasta arma, nu ar fi gasit niciodata aceasta lume, in care sa se poata izola pentru vecie.

Savura o clipa conceptul de vesnicie. Eter poate cam prea mult Acest gind il nelinisti. Vesnic, dar singur.

Se smulse din meditatie si privi din nou cadranul Ochiului S. Se apropia clipa fatidica.

Noaptea era plina de miresmele cu care Mliss voise sa se inconjoare: flori exotice, esente rare, emanatiile unei multitudini de specii, pe care ea le numise poporul Arcei sale.

Arca Ce nume caraghios daduse ea acestui loc Mai tirziu, il va schimba. Incubator? Nu, prea ii amintea de lucruri neplacute.

Acele cadranului aproape ca se suprapuneau.

Cheo se aseza la consola de comanda si il chema pe Palenki.

Cu trupul lui greoi, turtit, el lua loc linga Cheo. Creatura parea cuprinsa brusc de emotie. Palenki iubeau violenta.

Deodata, Cheo se simti golit pe dinauntru. Dar nu putea da inapoi. Isi aseza miinile pe panoul de comanda. Miini umanoide, ca ale lui Mliss. Rasuci o maneta. Gestul i se paru ciudat, dar isi reprima temerile si regretele, concentrindu-se asupra acelor cadranului.

Exact in clipa in care acele erau suprapuse, Cheo dadu comanda de deschidere a culoarului.

― Acum! racni el.

McKie auzi ordinul lui Cheo in clipa in care tubul vortal se ivi din neant. Deschiderea lui domina camera, strapungind penumbra mov a Sferei. In deschiderea care se largea ingrijorator de tare, in raport cu dimensiunile incaperii, aparu Cheo si un Pan Spechi inarmat cu un bici. Rechizitorii de la marginea tubului se prabusira la pamint si, inainte ca cineva sa-si dea seama, biciul suiera in aer si lovi.

McKie ramase uimit in fata jerbei de scintei verzi si aurii din jurul lingurii uriase. Biciul lovi din nou. Tisnira alte scintei, care stralucira o clipa, apoi se stinsera.

― Asteptati! striga McKie la rechizitorii ce se pregateau de atac.

Nu mai voia sa riste inutil viata oamenilor sai. Palenki lovi pentru a treia oara. Iarasi scintei

― Fanny Mae! tipa McKie.

― Raspund!

McKie simti cresterea brusca a temperaturii, iar aura emotionala care insotea vorbele Calibanei era calma, senina si puternica.

Agitati, rechizitorii isi indreptara atentia spre McKie si spre locul unde biciul cadea cu o cruzime regulata, stirnind de fiecare data o jerba de scintei sclipitoare.

― Fanny Mae, vorbeste-mi despre substanta ta! ii ceru McKie.

― Substanta mea sporeste, raspunse Calibana. Tu imi aduci putere si bucurie. Dau iubire pentru iubire si iubire pentru ura. McKie, tu imi dai aceasta forta!

― Vorbeste-mi si despre discontinuitate.

― Discontinuitatea indepartata, zise ea cu o evidenta bucurie. Eu nu mai vad punct nodal pentru discon­tinuitate. Tovarasi ai mei vor reveni cu iubire.

McKie respira adinc. Reusise! Dar vorbele ei duceau la o crestere a temperaturii. Ei, ce sa faca? Era si acesta un semn de succes!

Biciul cadea in acelasi ritm.

― Nu are rost sa insisti, Cheo, striga McKie. Ai pierdut.

McKie scruta deschiderea culoarului, apoi continua:

― Noi alimentam mai repede decit poti tu sa iei din substanta Calibanei!

Cheo latra un ordin catre Palenki. Bratul inarmat se retrase.

― Fanny Mae! o chema Cheo.

Ea nu raspunse, dar McKie percepu clar o unda de mila.

«Ii este mila de Cheo?» se intreba el.

― Calibana, iti ordon sa imi raspunzi! urla Cheo. Contractul te obliga sa te supui.

― Ma supun numai semnatarei contractului. Tu nu ai conjunctii comune cu semnatara.

― Ea a ordonat sa ma asculti pe mine.

Incordat, McKie asculta. Era gata sa actioneze. Era necesara o sincronizare perfecta. Calibana fusese, in sfirsit, cit se poate de clara. Nu avea nici o indoiala ca Abnethe pliase dupa ea liniile universului sau. Ceea ce insemna ca, atunci cind Mliss se va ivi, cineva va trebui sa se sacrifice. Abnethe trebuia sa moara, iar odata cu ea, se va narui si universul ei.

― Contractul! insista Cheo.

― Contract declina intensitate. Pe aceasta linie noua trebuie sa ma chemi cu nume de Thyona. Nume de iubire pe care am primit de la McKie: Thyona.

― Ce-ai facut, McKie? tipa Cheo, cu miinile inclestate pe pupitrul de comanda al Ochiului S. De ce nu raspunde la flagelari?

― De fapt, nu a raspuns niciodata la flagelari! A reactionat numai la ura si la violenta care le insoteau. Biciul era un fel de instrument focalizator: toata rautatea si violenta concentrate intr-un

― Punct nodal, completa Thyona. Punct nodal vul­nerabil.

― Si de aceea pierdea energie, continua McKie. Vezi tu, ea fabrica emotii pornind de la energia pe care o poseda. Ceea ce inseamna ca trebuie sa se «alimenteze» bine. Calibana e emotie pura, aproape, si creatie pura. Astfel e pus in miscare universul, Cheo!

«Dar unde e Abnethe?» se intreba McKie in gind.

Cheo facu un semn spre Palenki, apoi ezita.

McKie relua:

― Nu are rost, Cheo! Oricum o alimentam mai repede decit ati putea voi sa o slabiti!

― O alimentati?

Cheo se apleca inainte, examinindu-l atent pe McKie.

― Am deschis in spatiu un culoar-gigant care o ali­menteaza direct cu hidrogen pe Thyona.

― Ce inseamna Thyona? intreba Cheo.

― E o stea si o calibana.

― Ce tot spui acolo?

― Nu ai inteles inca?! se mira McKie.

In acelasi timp, facu un semn discret unui rechizitor. Abnethe nu se aratase inca. Poate o eliminase Cheo. N-ar fi fost rau! Dar era absolut necesar ca un co-senzitiv sa incerce sa patrunda de cealalta parte a culoarului.

― Sa pricep?! Ce sa pricep?

«Trebuie sa-i distrag in continuare atentia», se gindi McKie.

― In universul nostru, calibanii se manifesta sub diferite aspecte, incepu el. Sori, stele ― care poate ca, in realitate, nu sint decit orificii de ingestie. Ei au creat aceste Sfere care au, poate, rolul de a ne proteja pe noi, dar si de a adaposti organele lor de comunicare. In ciuda fortei lor de atenuare, Sferele nu pot absorbi toata energia radianta a rostirii calibane. De aceea e atit de cald aici.

Cu coada ochiului, observa cercul de rechizitori care se apropia incet de deschiderea culoarului. «Laudati fie zeii spatiului», isi spuse el. De aceasta data, deschiderea era suficient de larga

― Stele?! se mira Cheo.

― Asa am putut identifica aceasta calibana. Se numeste Thyona, din constelatia Pleiadelor.

― Dar Ochiul S

― Ochi stelar. Cred ca asa trebuie inteles. Probabil ca sintem inca departe de realitate, dar Thyona si semenii ei au inceput deja sa intrezareasca efectele tentativelor lor de comunicare.

Cheo clatina usor din cap:

― Culoarele

― Sint actionate prin energie stelara, relua McKie. Inca de la inceput, eram convinsi de acest lucru. Taprisiotii au incercat sa ne incurce vorbindu-ne despre «afinitati ale subiacentului», «amestecuri de conjunctii calibane», incercind sa

― Ce spui tu nu are nici un sens.

― Poate, admise McKie. Dar nici realitatile uni­versului nu au sens.

― Crezi ca imi distragi atentia in timp ce oamenii tai se pregatesc sa ma atace! zise Cheo. Dar va arat eu o alta realitate a universului vostru! O sa vedeti voi!

Si, brusc, actiona comanda Ochiului S.

― Thyona! urla McKie.

Deschiderea culoarului se apropia de el.

― Raspund lui McKie, zise Calibana.

― Opreste-l pe Cheo! Impiedica-l!

― Cheo se opreste singur! Cheo discontinuitate con­junctii! spuse ea.

Culoarul se apropia si mai mult de McKie, dar Cheo parea ca nu mai e in stare sa-l minuiasca cu precizie. McKie reusi sa se fereasca.

― Fa ceva, Thyona! tipa el.

― Nimic de facut, raspunse Calibana.

Vorbele ei erau invaluite in tristete.

Culoarul se largi, se rasuci pe loc, apoi se apropie din nou de McKie, din ce in ce mai repede.

McKie il evita, izbind in salt un grup de rechizitori. De ce nu incercasera cretinii astia sa patrunda in culoar? Le fusese teama sa nu fie decapitati?

Se pregatea sa incerce imposibilul la urmatorul atac. Cheo se astepta sa-l vada dind inapoi. Va fi surprins. Si poate Stia ce se va intimpla: inertia tubului vortal il va opri exact atit cit sa-i dea lui Cheo timp sa inchida tunelul. In cel mai fericit caz, ii va taia picioarele. Dar avea in mina arma: Cheo va muri. Cu putin noroc, o va gasi si pe Abnethe, care va avea aceeasi soarta.

Culoarul se azvirli din nou asupra lui McKie. Acesta sari si se izbi de un rechizitor care era si el pe punctul de a ataca. Se rostogolira amindoi la sol, iar culoarul trecu pe deasupra lor.

McKie zari rinjetul triumfator al lui Cheo. Culoarul revenea. Din departare, se auzi o lovitura. Brusc, culoarul inceta sa existe.

Cineva scoase un tipat.

McKie se regasi, cu surprindere, intins pe solul Sferei, incremenit in aceasta pozitie. Incerca sa rememoreze ultima imagine a lui Cheo. O viziune spectrala, in care, prin trupul acelui Pan Spechi plutea ceva, ca un val usor. Iar acest ceva era din interiorul Sferei.

― Contract rupt prin discontinuitate, anunta Calibana.

McKie se ridica incet in picioare.

― Ce inseamna asta, Thyona?

― Declaratie de fapt incarcata de intensitate-veri­dicitate numai pentru Cheo si insotitori. Persoana a mea incapabila sa dea lui McKie semnificatie pentru substanta de persoana alta.

McKie pleca fruntea.

― Acest univers al lui Abnethe era propria ei creatie O fantasma generata de imaginatia ei

― Explica fantasma, ceru Calibana.

Cheo simti clipa mortii lui Abnethe ca un fel de disolutie progresiva a substantei care il inconjura si a celei launtrice. Peretii, soarele, comenzile Ochiuiui S, lumea exterioara ― totul disparuse in neant. Simti intreaga lui existenta precipitindu-se, concentrindu-se intr-o inutila secunda. Si, in spatiul unui moment trecator, se regasi pe sine, calator alaturi de umbra unui Palenki, prin alte insule de miscare. Pluteau cu totii spre locurile mistice ale existentei, pe care neam de neamul lui nu le visase vreodata. Era, totusi, un loc pe care un hindus ori un budist din vechime l-ar fi recunoscut neindoielnic. Domeniul lui Maya, Iluzia, un vid fara forma, lipsit de calitati.

Secunda aceasta se opri brusc. Cheo inceta sa mai existe. Sau, altfel spus, Cheo atinsese discontinuitatea finala, regasind vidul-iluzie. Si, la urma urmelor, cum poti trai respirind doar vid si iluzie?