Orizonturi rosii - general-locotenent ion mihai pacepa

General-locotenent ION MIHAI PACEPA

ORIZONTURI ROSII

Amintirileunuigeneraldesecuritate

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinrcgistrate, reamintite.

INTRODUCERE

Pe cind eram inca unul dintre principalii sai consilieri, presedintelui roman Nicolae Ceausescu ii placea deseori sa vi­zioneze un film care arata o demonstratie favorabila Bucurestiu-lui, avind loc la Washington, D.C. inceputul filmului arata o slujba religioasa oferita de preoti emigranti romani, facind parte din confesiuni diferite, in fata unei multimi de citeva sute de persoane adunate in jurul monumentului lui Washington. Printre cei prezenti erau oameni imbracati in costume nationale romanesti si cu banderole tricolore, 'purtind lozinci ce salutau favorabil politica interna si externa a Bucurestiului, independenta Romaniei si intelepciunea lui Ceausescu. Filmul ii arata apoi pe demonstranti stind in picioare pe treptele Capitoliului american si, mai tirziu, defilind in jurul Casei Albe, insotiti de indemnuri rostite prin megafoane portabile pe tema reinnoirii clauzei natiu­nii celei mai favorizate pentru Romania.

intreaga demonstratie fusese organizata de catre Departamen­tul de Informatii Externe din Romania, cu ajutorul citorva agenti de influenta bine plasati. Multimea de emigranti, in majoritate veniti pentru prima data la Washington, fusesera special trans­portati aici de catre bisericile si'organizatiile sociale, care erau finantate si controlate in secret de la Bucuresti. Placardele fuse­sera confectionate la Ambasada Romana, de unde proveneau si casetele transmise prin difuzoare, insusi,filmul fusese realizat de catre doi tehnicieni, agenti secreti, trimisi special in Statele Unite cu aceasta ocazie; comentariul fusese redactat de catre sotia am­basadorului roman din Washington, ea lucrind tot pentru De­partamentul de Informatii Externe.

Demonstratia era de fapt un eveniment minor in comparatie cu amploarea operatiunilor secrete de influenta initiate in decursul anilor de catre Departamentul de Informatii Externe pentru a obtine sprijinul politic si economic occidental de care Bucurestiul avea atita nevoie ca

sa-si mentina functionarea sistemului sau marxist ullraorlodox. Pentru Ceauscscu, totusi, a simboli/at o .noua victorie asupra Washingtonului; citeva saptamini mai tirziu Statele Unite reinnoiau clauza natiunii celei mai favorizate pentru Romania, in ciuda binecunoscutelor sale incalcari ale drepturilor omului.

De cind mi s-a acordat azil politic in Statele Unite, am relatat deseori inlimplari de acest fel pentru a atrage atentia asupra pericolelor actiunilor de contrainformatii comuniste. Pe vremea cind am rupt-o cu Bucurestiul, operatiunile secrete ajunsesera sa joace un rol de prima importanta in programul Departamentului de Informatii Externe din Romania, al carui numar de agenti secreti depasea cu mult pe cel al agentilor angajati in spionajul „clasic' pentru a obtine informatii confidentiale din Vest. Spri­jinul politic, avantajele tehnologice, si asistenta financiara pe care agentii secreti ai Bucurestiului au reusit sa le obtina din Vest au fost principalii factori vitali pentru o economie de altfel stagnanta si un sistem de guvernamint asemanatoare.

Odata cu trecerea timpului, totusi, am reusit sa inteleg ca natura si scopul complicatelor operatiuni secrete comuniste sint deseori de neinteles pentru mentalitatea occidentala. Am reusit de asemenea sa inteleg ca, din fericire sau din nefericire, occi­dentalii pe care cei din blocul sovietic ii rasplatesc cu generozi­tate cind lucreaza pentru ei ca agenti secreti nu devin obiectul urmaririi juridice declansate de legile tarilor occidentale referi­toare la spionaj, chiar atunci cind, datorita lor, tarile comuniste primesc importante beneficii politice, comerciale, tehnologice si fi­nanciare.

Mi-au trebuit multi ani pina sa pot privi retrospectiv spre fostul meu sef si spre sistemul sau comunist cu ochii unui ame­rican. Mi-a trebuit insa si mai mult timp pentru a-mi da seama ca operatiunile individuale secrete comuniste nu-l ingrijoreaza in mod special pe un occidental, daca acesta nu poate vizualiza intregul, fundalul tridimensional unde se desfasoara toate aces­tea. Cartea de fata reprezinta o incercare de a schita acel fundal, sub forma unui jurnal cuprinzind cele citeva saptamini ale anului 1978 cind am fost constant alaturi de Ceausescu. Ea cuprinde povestea vietii mele de zi cu zi alaturi de un conducator comunist care, de-a lungul a peste 20 de ani de putere absoluta, a construit cea mai ortodoxa politica interna marxista din Europa de Est, desemnind cu claritate capitalismul ca fiind dusmanul sau numarul unu. Un conducator care, folosind in mod inteligent diferite operatiuni secrete, a fost capabil in mod simultan sa obtina sprijin politic occidental si bani lichizi, pentru a mentine in viata regimul sau muribund si care il servea ca o sluga, edi-ficind prima adevarata dinastie comunista din istorie.

CAPITOLUL I

Era o dupa-amiaza rece si cenusie de martie, in 1978, tipica pentru acea perioada a anului in Bucuresti. Luminile erau deja aprinse.in biroul meu neinscris de la Departamentul de Informatii Externe (DIE). Chiar daca avea doua usi cu canaturi de sticla ce se deschideau intr-un balcon, camera era intotdeauna relativ intunecoasa, deoarece avea peretii lambrisati cu mahon de jos pina sus. Puneam citeva marcaje noi pe o imensa harta albastra a lumii, care acoperea tot peretele din spatele biroului meu de mahon, supradimensionat. Fixata pe o placa metalica invizibila, harta infatisa o multitudine de marcaje magnetice avind diferite forme si culori, raspindite de-a lungul lumii, fara nici o logica aparenta. Ele erau cele mai secrete canale de comunicare cu ambasadele romane si alte reprezentante oficiale de peste hotare, cu statiile DIE din toata lumea si cu centrele de contactare a ofiterilor ilegali DIE din Occident. Reprezentau de asemenea diferite operatiuni secrete individuale, cum ar fi supravegherea electronica a celei de-a Sasea Flote a Statelor Unite din Mediterana.

Sapte telefoane erau amplasate pe o masa aflata la dreapta biroului meu, deasupra altor cinci sisteme cifrate radio-telefonice, ascunse pe doua rafturi dedesubt. Doua dintre acestea erau linii de c,oa mai mare importanta, conectate direct la cabinetul presedintelui Nicolae Ceausescu. Proiectat si instalat de KGB-ul sovietic drept un canal de comunicare extrem de sigur, telefonul cu doua linii era parte dintr-un sistem integrat stabilind legatura reciproca dintre guvernele Tratatului de la Varsovia. O linie, numita S de la scurt pentru ca avea doar trei cifre, era numai pentru Bucuresti. Era instalata in birourile si resedintele lui Ceausescu, ale primului-ministru, ale celorlalti membri ai Comitetului Politic Executiv care locuiau in Bucuresti, la membiii guvernului, la seful si reprezentantul DIE, la comandamentul ge­neral de la cadre si la ambasadorul sovietic din Romania. Cea­lalta linie, denumita TO, deoarece functiona printr-un operator telefonic, era pentru distante lungi. Facea legatura intre aceleasi persoane din Bucuresti si resedintele de primavara, vara, toamna si iarna ale lui Ceausescu, precum si cu membrii Comitetului Politic Executiv din cele 39 de judete romanesti, cu primii-secre-tari ai comitetelor judetene de partid si cu sefii inspectoratelor locale ale serviciului intern de Securitate. Sistemul telefonic romanesc TO era conectat — via Moscova — la celelalte tari membre ale Tratatului de la Varsovia.

Era putin dupa ora cinci dupa-amiaza cind a sunat telefonul. Am recunoscut sunetul liniei S, conectata la biroul lui Ceausescu.

General Pacepa la telefon, am raspuns.

Aici servitorul dumitale, sefule. Constantin Manea. To­varasul te cheama la el imediat, imi pare rau ca am dat de dumneata. Vremea e groaznica aici. Voi spune o rugaciune pen­tru dumneata.

in regula, profesore.

Obisnuiam sa-i spun lui Constantin Manea „profesorul', de­oarece era doctor in istorie.in cei aproape 15 ani cit fusese seful cancelariei lui Ceausescu, Manea nu-i spusese practic niciodata pe nume. intotdeauna cind se referea la el ii spunea „Tovarasul'. M-am imprietenit cu Manea in timpul zilelor framintate de la inceputul anilor '70, cind am inceput sa organizez vizitele lui Ceausescu peste hotare. Bun cunoscator al psihologiei umane, Manea era probabil singura persoana capabila intr-adevar sa des­cifreze natura labila a lui Ceausescu si reactiile sale imprevizibile, „in public, Tovarasul este amabil, zimbitor, chiar cald si afec­tuos', obisnuia sa spuna Manea despre personalitatea de tip Je-kyll si Hyde a lui Ceausescu. „Desi cel de care trebuie sa ma ocup in fiecare zi, cind nu e furios la culme, e in cea mai mare masura nervos, intunecat, nelinistit si nepasator fata de altii'.

in timpul ultimilor sase ani, cind eram chemat ia el de Cea­usescu aproape zilnic, nu numai in legatura cu probleme de spio­naj sau in calitate de consilier prezidential, dar si pentru cele mai neasteptate probleme de familie, cum ar fi cadouri pentru sotia sa, ori momente dificile in viata particulara a copiilor sai. Manea m-a ferit de nenumarate dureri de cap. Sfaturile sale re­feritoare la momentul oportun incercarii de a rezolva o problema pentru Ceausescu sau cind nu trebuia, cind sa fiu indraznet si cind sa-mi tin gura, au fost de nepretuit, imi telefona deseori numai ca sa zica : „Vremea e teribila aici. Cum e acolo ?' Voia sa spuna ca Ceausescu este extrem de furios si ca ar fi mai intelept digppartea mea sa plec din Bucuresti tot restul zilei. Sau obisnuia sa zica: „De ce nu-ti umpli servieta cu citeva dosare si apoi sa vii aici ?', ceea ce insemna ca Ceausescu e foarte bine dispus si ca el, Manea, imi rezerva un moment liber in program pentru a ma strecura inauntru.

Deschizindu-mi in graba seiful si scotind carnetelul pe care il foloseam la intilnirile cu Ceausescu, am plecat spre biroul sau de la Comitetul Central al Partidului Comunist Roman, unde ocupa toata partea centrala a etajului doi. Cum am intrat, l-am vazut pe Manea in capul scarilor.

„ROMERO' TREBUIE RECRUTAT

Tovarasul e cu ministrul de interne si cu Plesita, a spus. Ministrul de interne era Teodor Coman. Generalul Nicolae

Plesita fusese multi ani seful serviciului de paza a lui Ceausescu si fusese promovat recent in functia de adjunct al ministrului de interne.

— Chiar daca peretii sint grosi de un lat de palma, l-am auzit pe Tovarasul strigind la ei, a adaugat Manea.

Cind am deschis usa, Ceausescu era la biroul sau, iar Coman si Plesita stateau atenti in picioare in mijlocul camerei.

Intra. Astia nu-si mai amintesc nimic. Cine era diplomatul ala occidental care a fost prins de „sot' in apartamentul „aman­tei' sale din Bucuresti, atunci ?

Ceausescu insusi are o memorie de elefant, dar in ultimii zece ani capatase de asemenea incredere in memoria mea neo­bisnuit de buna. Cind am inceput scoala elementara, tata ma obliga sa memorez o pagina intreaga din cartea _tde telefon in fiecare zi. „Nimic nu-ti va folosi mai mult in viitor decit o memorie excelenta', obisnuia sa spuna, ori de cite ori incercam sa protestez. Singura modalitate gasita de mine pentru a face fata pretentiilor sale era sa memorez fiecare pagina ca pe o fotografie si curind am fost in stare sa-mi amintesc paginile ori de cite ori era nevoie. De exemplu, puteam de obicei preciza ca un anume numar de telefon se afla in partea stinga a paginii 183. Aceasta capacitate mi-a fost extrem de folositoare mai tirzte, cind am inceput sa studiez ingineria chimica si trebuia sa memorez mii de formule chimice, sau cind am devenit efectiv conducator al DIE si trebuia sa memorez dosare intregi. Ceausescu invatase de-acum ca, pentru a-mi stimula memoria, trebuia sa-mi descrie o scena.

Aminteste-ti, m-a imboldit Ceausescu, cum „sotul' l-a apucat pe individ de boase si l-a aruncat in plina strada, unde se desfasura o mare petrecere cu o multime de betivani care aproape ca l-au omorit. Stii, diplomatul ala din Occident care vorbea romaneste si ne dadea atitea dureri de cap ?

Consilierul grec, tovarase, am raspuns imediat.

— Asa e. Si „sotul' care l-a prins ?

Colonelul Marinescu, directorul adjunct al Directiei de Contrainformatii militare a Securitatii, am replicat.

— Asa e. Consilierul grec. Asa e. Ceausescu s-a ridicat de la birou si a inceput sa se plimbe prin camera. „Romero' trebuie recrutat. Sint sigur ca va ceda. La urma urmelor, el e cel care a facut primul pas. Dar daca da cumva inapoi, atunci va trebui sa te ocupi de el asa cum ai facut-o cu consilierul grec. Instruieste-o pe amanta sa romanca sa-l invite din nou la ea acasa. Cind vor fi chiar in toiul regulatului, „sotul' furios va navali peste ei. Marinescu ar trebui sa-l prinda in pielea goala in patul ei, sa-l apuce de fudulii si sa-l arunce in strada, strigind in gura mare ca i-a violat sotia. Ofiteri deghizati in civil vor astepta afara si-l vor pedepsi pe individ. Tu, Plesita, te vei ocupa de asta, asa cum ai procedat cu Goma.Cind te-ai ocupat-de Goma ai folosit un lip care era boxer la Dinamo**. N-a fost asa, Plesita ?

*in editia engleza se mai mentioneaza : „Paul Goma esle un disident roman care a evocat frecvent minia lui Ceausescu'.

' Idem : „Dinamo era clubul sportiv al Ministerului de Interne'.

— Capitanul Horst Stumpf. Acum a fost numit militian in Bucuresti.

— Foarte bine ! imbraca-l in chip de maturator de strada sau altceva, sa stea pe acolo la lucru in seara respectiva si sa-i arda o bataie zdravana lui „Romero', sa-i toarne niste coniac pe git si sa-l lase acolo pe strada in zori, a spus Ceausescu, examinindu-ne fetele in parte sa vada daca am inteles. Privindu-ma in ochi a continuat:

— Serviciul tau de dezinformare, Pacepa, ar trebui atunci sa imprastie zvonul ca „Romero' nu e nimic altceva decit un betivan ordinar, un afemeiat si asa mai departe. Ei stiu sa-si faca meseria. Ai inteles ?

Da, tovarase presedinte.

Si tu, Coman ?

Da, tovarase Ceausescu.

Asta-i tot, a spus, ridicindu-si bratele ca semn inconfun-dabil ca intilnirea s-a terminat.

— La birou, i-am ordonat soferului citeva minute mai tirziu. „Romero' al lui Ceausescu era un agent secret functionind

ca atasat militar la Ambasada Italiei din Bucuresti. Recent se indragostise pina peste cap de o romanca, o femeie de moravuri usoare, care era agenta a Securitatii. Cu doua luni in urma, sotia lui „Romero' a trebuit sa se intoarca la Roma din motive fami­liale, iar el a inceput sa-si petreaca aproape toate noptile in apartamentul amantei sale. in timpul ultimelor saptamini ea de­venise tot mai insistenta, amenintind ca va scrie ambasadorului italian despre legatura lor, daca „Romero' nu va fi de acord sa stea mai mult timp cu ea si sa-i impartaseasca mai multe secrete. Dupa o miscare neasteptata, cu o saptamina in urma, .Romero' a cerut o intrevedere urgenta cu ministrul roman de interne pentru a discuta „o problema secreta, extrem de delicata'.

„Romero' a povestit o intimplare lunga si obositoare despre un agent secret occidental, functionind ca diplomat la Bucuresti, care intretinea o relatie amoroasa cu o romanca. Ea a inceput sa-l santajeze, amenintind ca il va informa pe ambasadorul lui, daca nu-i va cumpara un apartament cu valuta forte. Apelul lui confuz a fost ca ministrul de interne sa se ocupe personal de acest caz si s-o opreasca pe fata. „Un agent secret occidental necompromis ar putea fi mult mai folositor Romaniei dccit unui. compromis', a sugerat „Romero' cu siretenie. Totusi, dupa nu­mai patru ore a izbucnit in lacrimi, marturisind ca el este su­biectul cazului de fata, dar accentuind ca, daca ambasadorul sau ar fi informat de aceasta relatie amoroasa, si-ar pierde atit postul din Romania, cit si cariera in cadrul serviciului de spionaj militar italian.

Aflind despre rezultatul intilnirii cu „Romero', Ceausescu a dat ordin sa fie recrutat. Rabufnirea dp furie a lui Ceausescu de astazi se datora faptului ca „Romero' se razgindise, hotarind ca nu vrea sa fie agent.

OPERATIUNEA „ORIZONT'

Recrutarea de agenti pentru tarile NATO este una dintre cele mai mari prioritati ale lui Ceausescu, nu numai pentru a-si onora obligatiile fata de Tratatul de la Varsovia, dar mai ales pentru a-si proteja cea mai secreta operatiune a sa, denumita codificat „Orizont'. Aceasta era o vasta operatiune de spionaj condusa de el in persoana, pentru a obtine sprijin politic, bani si tehnologii din Occident.

Totul a inceput in seara zilei de 22 februarie 1972, cind Cea­usescu personal a preluat conducerea DIE. „Experienta noastra demonstreaza ca astazi Occidentul este deosebit de dornic sa incurajeze cel mai mic semn de independenta in cadrul blocului sovietic. Sa profitam de dorinta lui', a spus Ceausescu cinic in memorabila-i cuvintare tinuta in seara aceea in biroul sau in fata comisiei de directori ai DIE. „Trebuie sa facem din inteligenta trasatura noastra nationala incetati sa mai aratati Occidentului o fata posaca, incruntata si pumnii inclestati, incepeti sa-l faceti sa simta compasiune pentru noi si veti vedea cit de repede se vor transforma in marinimie boicoturile din Occident. Sa pre­zentam Romania ca pe o insula latina in marea slava Traditiile noastre milenare de independenta sint astazi impotriva politicii de centralizare a Moscovei Un pion intre doua superputeri'

Dupa cum ii sta in obicei, Ceausescu si-a continuat lectia de filosofic cu ordine pentru a o pune in aplicare: DIE trebuie sa inceapa o actiune ofensiva organizata impotriva Occidentului. Trebuie sa implanteze cu grija citeva aluzii la independenta — fara sa afecteze bazele comunismului — si apoi sa actioneze pe mai departe, cu scopul de a trezi simpatia Occidentului pentru Romania si de a cistiga ajutorul sau politic si economic. Agentii secreti ai DIE trebuie sa ajute Romania sa obtina avantaje po­litice si economice din Occident, sa transforme guvernele tarilor din lumea a treia in aliati politici, iar pe emigrantii ostili in sustinatori, sa manipuleze mass-media internationala. Acesti agenti trebuie de asemenea sa faca uz de noul prestigiu al Romaniei pentru a deschide usile spre tehnologiile strict secrete interzise tarilor comuniste. Romania trebuie sa-si mareasca sub­stantial contributia nu numai pentru apararea Tratatului de la Varsovia, dar si pentru sustinerea Beijingului si a intregii lumi comuniste.

A doua zi dupa aceasta cuvintare istorica, Ceausescu a largit schema de organizare de la aproximativ 700 la peste 2800 de agenti secreti, sporindu-i de asemenea bugetul, platit in valuta forte, de peste opt ori. Apoi a pus pe planul doi activitatile secrete pentru strainatate, stabilind operatiunile de spionaj ca principala sarcina a DIE.

„Orizont' era numele codificat pe care Ceausescu insusi l-a •dat acestei actiuni, una dintre numeroasele operatiuni de spionaj cauzind mari deceptii tot de el construita, caramida cu caramida, incepind din 1972. Scopul sau era sa dea Occidentului iluzia ca Romania ceausista este un nou tip de tara comunista, independenta fata de toata lumea, jnclusiv fata de Moscova, si care merita sa fie sprijinita de Occident, cu scopul de a face brese in zidurile ce inconjoara blocul sovietic. „Orizontul' lui Ceausescu avea totul: propaganda fatisa si deschisa in Occident, microfoane ascunse, descoperite in ambasadele romane din Oc­cident si tinute pe loc,pentru a transmite anumite mesaje cu piste false; documente „semnate' de conducatori de guvern straini, contrafacute la Bucuresti si pierdute intimplator in ho­teluri de lux sau strecurate in Occident pe alte cai; agenti secreti operind deghizati in ambasadori sau arhiepiscopi, conturi in banci elvetiene rasplatindu-i pe-occidentalii corupti, cu functii inalte, care acceptau sa prezinte Romania in chip de tara libera si independenta; agenti secreti deghizati in amanti, recrutind personalitati occidentale ca agenti de influenta. „Orizont', cu­prins in citeva dosare voluminoase aranjate pe zone geografice, era singurul loc unde puteai afla in rezumat scopurile generale ale lui Ceausescu si obiectivele concrete pentru fiecare tara ne-comunista de interes, incepind cu Statele Unite si terminind cu Republica Centrafricana, precum si date referitoare la cei mai importanti agenti secreti creati de D1E in decursul anilor.

COMPROMITEREA SOTIEI AMBASADORULUI

— 62, prezinta-te la 01. Repet: 62, prezinta-te imediat la 01, s-a auzit deodata la radio-telefonul din masina mea. (62 era codul meu, iar 01 codul lui Ceausescu).

Fara nici o vorba, soferul a facut o intoarcere brusca, in timp ce cauciucurile scrisneau deoarece apasase pe accelerator la ma­ximum.

— 62 este in drum spre 01, a raspuns atunci soferul la aparat.

Manea ma astepta in capul scarilor.

Veste buna, sefule : furtuna a trecut, iar Tovarasul se uita impreuna cu Andrei la unul din filmele pornografice ale lui Moga.

Gcneralul-locotenent Gheorghe Moga era seful Directiei de Contraspionaj a Securitatii, iar Stefan Andrei fusese numit recent ministru al afacerilor externe.

Vestea rea este ca tovarasa Elena este cu ei.

in biroul lui Ceausescu draperiile grele de catifea fusesera trase. Asezat la masa de conferinte intre sotia sa si Andrei, Cea­usescu se uita la un film in culori pe care Moga il proiecta pe un ecran portabil, imi era extrem de cunoscut acest soi de filme compromitatoare-facute de Directia de Contraspionaj cu ajutorul unor aparate de filmat si microfoane ascunse.

Vazindu-ma ca intru, Ceausescu s-a ridicat brusc si a pornit spre usa. Fiind inca in felul sau un taran retinut, Ceausescu detesta perversiunile sexuale. „Sa mergem', a soptit, luindu-mi-o

inainte. L-am urmat. A parasit cabinetul de lucru, fara sa-si puna in ordine hirtiile aflate vraiste pe birou. Asta era sarcina lui Manea. Ceilalti au ramas la locurile lor sa vada spectacolul pina la capat. Mercedesul 600 prezidential, care, impreuna cu intreaga escorta de masini si motociclete ale Securitatii, astepta intotdea­una afara, a pornit in viteza vreo 15-20 de metri de la locul de parcare pina la usa. „Vino cu mine acasa'.

Soferul, un colonel de securitate care lucra pentru el de peste zece ani, nu trebuia sa mai intrebe unde mergem. A luat-o brusc din loc cu viteza mare pe strazile pustii, circulatia fiind intotdea­una oprita complet ori de cite ori Ceausescu isi parasea resedinta sau biroul. Citeva sute de ofiteri de securitate in civil deghizati in pietoni obisnuiti, care patrulau cu regularitate pe ruta dintre biroul si resedinta lui Ceausescu, se aratau discret de-a lungul drumului, unul cite unul, semnalizind ca totul este sub control.

Asezat pe locul din fata, Ceausescu era, ca de obicei, incrun­tat si taciturn, absorbit de propriile sale ginduri. in mod normal el nu privea afara prin geamul masinii, deoarece oamenii de pe strada nu-l interesau citusi de putin. Dupa zece minute de goana pe strazile necirculate, masina lui Ceausescu a ajuns la destinatie. Resedinta prezidentiala, situata pe Bulevardul Primaverii, este in totalitate inconjurata de un gard inalt din caramida si beton. Usa din otel masiv s-a deschis automat, iar masina a intrat fara sa reduca viteza.

— Sa mergem pe jos, a spus Ceausescu.

Aceasta insemna intotdeauna ca avea de discutat cu mine o problema delicata. El prefera sa discute chestiuni foarte deose­bite in aer liber, nu la birou sau acasa. Fiind unul care a dispus instalarea microfoanelor in multe case si birouri, este foarte constient de capacitatea acestora de a patrunde chiar si in cele mai intime ginduri ale oamenilor. Gradina sa de trandafiri este locul unde se iau cele mai confidentiale decizii cu privire la spionajul romanesc si politica externa.

Imediat a luat-o din loc, atit cit ii permiteau picioarele sale scurte, prin gradina imensa, intinsa pe o suprafata de citiva acri si plina cu tufe de trandafiri si fintini arteziene, totul iluminat • a giomo. „Stinge toate luminile. Lasa-mi aprinsi doar piticii', i-a ordonat unuia dintre paznicii sai, care misunau pretutindeni.

Cind discuta secrete in gradina, este intotdeauna iritat de lumi­nile indiscrete ale neonului raspindind o stralucire alba, cadave­rica, peste tot. Deodata sute de felinare ascunse printre tufisuri au inceput sa licareasca usor luminind cararea.

Ce e' nou ? a intrebat Ceausescu.

intotdeauna isi incepea astfel discutiile cu mine, chiar daca ma vedea de zece ori pe zi. Deseori spunea ca serviciul sau de spionaj extern trebuie sa aiba mereu ceva nou de raportat.

—Tocmai am primit un mesaj de la Washington, am raspuns. Statia a obtinut o copie a unei telegrame abia sosita de la ambasadorul american din Bucuresti pentru Departamentul de Stat.

De la „W-l2' ?

Acesta era numele codificat al unui agent din Departamentul de Stat.

Da, tovarase. El ne-a dat o telegrama decodificata care tocmai sosise de la ambasadorul lor din Bucuresti.

Ce spune idiotul ?

Ceausescu il ura pe Rudolph Aggrey, crezind ca Departamen­tul de Stat il umilise trimitindu-i un negru in calitate de amba­sador la Bucuresti.

— Face propuneri referitoare la vizita dumneavoastra la Wa­shington.

Sint semne ca suspecteaza „Orizontul' ?

Nici un indiciu.

Trimite-mi-o miine. Ce mai e nou ?

— Washingtonul raporteaza de asemenea ca „Richard' a fur­nizat la CIA un raport despre Romania.

„Richard' era o persoana oficiala de rang inalt in Departa­mentul Agriculturii al Statelor Unite, care fusese de asemenea recrutat de DIE ca agent.

Nimic despre „Orizont' in raport ?

Nimic.

— in alta ordine de idei, Nicolae a inceput deja sa recruteze agenti secreti ?

Are doua cazuri la Departamentul de Stat, am raspuns. Nicolae M. Nicolae era un inginer stralucit, care-si petrecuse

mult timp din viata in Ministerul Comertului Exterior, in 1972

Ceausescu i-a dat in secret gradul de colonel in serviciul de spio­naj, iar in mai 1976 l-a trimis in Statele Unite ca ambasador.

Tine-i picioarele pe foc. Ai recunoscut pe cineva din fil­mul lui Moga ?

Nu cred, Tovarase Ceausescu.

Sotia ambasadorului american.

Cei actual ?

Predecesorul lui. Ala de care imi placea. Moga a reusit sa-i bage sub fusta pe unul dintre agentii sai, care este sofer la ambasada lor. Acum vrea sa-l trimita pe sofer in America, mai intii in vizita, apoi definitiv. Ia legatura cu Moga, Poate intr-o zi va trebui s-o manevrezi cu ajutorul DIE.

Noi n-am actionat niciodata pina acum impotriva unui ambasador american, tovarase Ceausescu. Si cred ca nimeni alt­cineva n-a mai facut asa ceva.

Noi n-am avut niciodata pina acum vreun ambasador cu sotie curvistina. Ce slujba are el acum ?

Sef de personal la Foggy Bottom.

Nici ca se putea mai bine.

MEDIATOR IN ORIENTUL MIJLOCIU ?

Povesleste-mi din nou ce a spus Sadat.

Cu doua zile in urma, ma intorsesem dintr-o scurta calatorie la Cairo, unde Ceausescu ma trimisese in calitate de mesager al sau personal la presedintele Egiptului, Anwar Sadat.

A spus ca s-a hotarit sa-l accepte pe Carter ca mediator intre Egipt si Israel, am raspuns.

Presedintele Jimmy Carter se inghesuia sa obtina acest rol.

Doar cu citeva saptamini in urma Sadat a fost de acord sa se intilneasca cu Begin aici, in Romania.

Ceausescu facuse eforturi mari sa medieze intre Sadat si pri-mul-ministru israelian, Menahcm Begin.

Acum, dupa parerea lui Sadat, Carter poate exercita o influenta personala mai mare asupra lui Begin, am spus. El spera de asemenea ca presedintele Carter %^;a antrena CIA in acest joc.

Totusi nu-mi vine sa cred. Si nici Brejnev. Ieri i-am trimis raportul tau, iar astazi Drozdenko a si sosit aici cu un mesaj personal de la Brejnev ccrindu-mi sa dejoc planul lui Carter. (Ambasadorul la Bucuresti al secretarului general Lconid Brej­nev era V.L Drozdenko.) Daca nu vom putea mentine Romania ca loc de intilnire, vrea sa transfere procesul de pace din Orientul Mijlociu la Conferinta de la Geneva si sa-l convinga pe Carter sa recunoasca OEP sau macar sa accepte discutii cu aceasta or­ganizatie.

Stiam ca nu va fi usor ca Yasser Arafat si Organizatia sa pentru Eliberarea Palestinei sa fie antrenati in 'vreun proces de pace.

Arafat nu e destul de flexibil ca sa trateze cu Carter.

O sa-l fac eu sa fie! Tot ce ai de facut e sa-l aduci aici cit poti de repede.

Ceausescu s-a cufundat din nou in tacere.

in timp ce treceam prin fata resedintei sale, auzeam muzica rock zgomotoasa, pusa la maximum, intrerupta de explozii mici, repetate. Pe cind treceam pe linga usa glisanta deschisa, l-am zarit pentru o clipa pe Nicu, fiul lui Ceausescu, aruncind in pe­rete cu sticle de whisky nedesfacute. Cind se spargeau, alcoolul se imprastia peste tot pe mobila, iar risetele lui Nicu rasunau in toata camera. Nicu era bautor zdravan inca din adolescenta, cind obisnuia sa dispara deseori de acasa, fiind gasit peste citeva zile, beat pulbere, in casa vreunui prieten sau in vreun restaurant prapadit. Pe vremea aceea el obisnuia sa bea orice, de la tuica, un coniac tare din prune asemanator slibovitei (bautura nationala romaneasca), la vodca, Cointreau sau sampanie. Acum avea 27 de ani si bea numai whisky Johnny Walker, Black Labei.

Departe, in spatele nostru, am vazut-o pe Elena, la usa din fata. Zarindu-si sotul, a trimis un paznic din garda personala sa-l cheme la cina. inainte de a pleca, Ceausescu mi-a spus sa vedem un film Kojak dupa aceea. „Voi fi in sala de proiectie la ora zece', i-am auzit vocea propagindu-se prin intuneric.

Cu toate ca Ceausescu n-a fost niciodata la un cinematograf public, este un amator fanatic de filme. Fiecare resedinta a sa are o camera de proiectie echipata cu tot ce este necesar. Filmele sale preferate sint cele despre Napoleon, care este modelul sau.

si filmele politiste americane. „Ei intii trag, si dupa aceea pun intrebari', obisnuia sa spuna despre politistii americani. Obtine­rea acestor filme din strainatate pentru el facea parte din sar­cinile mele de serviciu. Ca toate celelalte de la resedinta sa, nici cinematograful nu este mic. Totul este tapetat cu catifea de cu­loare gr deschis. Pe rindul din fata se afla doar doua scaune mari, de fapt niste fotolii adinci, care te inghit cind te asezi in ele, avind cite o masuta joasa in fata.

La ora zece fix Ceausescu a intrat in cinematograf imbracat cu un pulover alb pe git, urmat peste zece minute de Elena, ce purta un halat de casa lung, din catifea gri, descheiat pe jumatate. Ceausescu era intotdeauna punctual; Elena niciodata. Un chel­ner l-a servit pe Ceausescu cu vinul sau galben preferat din Mol­dova, facut numai pentru el, si a deschis o sticla de sampanie Cordon Rouge, de la gheata, bautura preferata a Elenei.

in timpul vizionarii unui film la resedinta sa particulara, Cea­usescu este relaxat si total diferit de imaginea sa publica. Adora sa vizioneze filmele Kojak, nu numai pentru ca au o actiune trepidanta, dar mai ales pentru ca, datorita mintii sale agere, nu are probleme cu anticiparea deznodamintului.

La sfirsitul acestui episod luminile au aratat-o pe Elena dor­mind bustean, cu gura si halatul cascate indecent. Elena nu a fost niciodata capabila sa stea treaza pina la sfirsitul vreunui film. Pe de alta parte, imi amintesc ca numai o singura data a adormit Ceausescu in timpul unui spectacol. Era la un spectacol de gala dat in onoarea sa de presedintele costarican Jos6 Figueres, in 1973, iar Ceausescu a adormit nu numai datorita intirzierii avio­nului sau, dar si din pricina baletului. Kojak era pe gustul sau, nicidecum baletul.

Dupa ce a golit inca un pahar cu vin, Ceausescu a plecat cu pasul sau vioi obisnuit, facindu-mi semn sa-l urmez. Biroul sau particular este incarcat cu mobila de mahon incrustat cu fildes. Pe rafturile bibliotecii se afla operele complete ale lui Marx si Lenin, legate in piele albastra, precum si operele lui Ceausescu, legate in piele rosie.

— Arafat detine cheia acum! a inceput ci. Daca vof fi in stare sa le spun lui Carter, Sadat si Begin ca pot transforma OEP-ul intr-un guvern de exil si sa-l conving sa accepte cumva rezolutiile 242 si 338, as putea fi eu mediatorul.

Rezolutiile 242 si 338 ale ONU, despre care era vorba, con­firmau existenta statului Israel.

il vreau pe Arafal aici, a continuat. Trimite-mi avionul la Beirut si insarcineaza-l pe Olcescu sa vina cu el.

Colonelul Constantin Olcescu era insarcinat cu afaceri exter­ne romane si seful statiei DIE din Liban.

il vreau si pe „Annette' aici, a adaugat Ceausescu. El are mai multa influenta decit oricare altul asupra lui Arafat.

„Annctte' era numele codificat de DIE pentru un om foarte apropiat de Arafat. Cind se adincea in ginduri, Ceausescu uita deseori ca trebuia sa spuna ca cind vorbea despre „Annette', chiar daca era agentul sau preferat din OEP.

Pe cind Ceausescu vorbea, usa grea de la birou s-a deschis cu o izbitura brusca, in pragul usii a aparut Elena, avind halatul complet descheiat, parul in dezordine, iar ochii rosii si umflati.

Te-am cautat peste tot, Nicule. Unde ai fost ?

Discut cu Pacepa. Vreau sa-l aduca pe Arafat aici. Elena s-a intors spre mine.

Ar f i mai bine daca l-ai convinge sa faca ceea ce vrem noi. Trebuie sa facem in asa fel incit Tovarasul sa primeasca Premiul Nobel pentru Pace. Ca ala dat idiotului de von Kissinger. Ai inteles ?

Titlul onorific „von', pe care Elena il dadea fostului consilier american al securitatii nationale, Henry Kissinger, nu se dorea a fi un compliment. Ea il urisc pe Kissinger inca din prima clipa cind a auzit ca acesta luase Premiul Nobel pentru Pace.

intorcindu-se pentru a se adresa sotului sau a spus:

Vreau ca ambasadoarea sa sa fie agentul meu personal acolo, in America, iar cu o sa trag sforile de-aici.

Putoarea ?

Cateaua. I-ai spus lui Pacepa sa ia legatura cu Moga ?

ihi.'

D-aia te iubesc eu asa de mult.

Strccurindu-si mina pe sub puloverul lui Ceausescu, a gingurit:

Am nevoie de tine, Nicule. Hai sa mergem la culcare.

— Hi atent la ceea ce ti-am spus, Facepa, a spus C'eausescu peste umar, in timp ce era tras de catre Elena.

Era dupa miezul noptii cind am parasit resedinta lui Cea­usescu plecind spre casa. Drumul scurt spre casa mea trecea pe sub teii care tocmai incepusera sa infloreasca. Mireasma lor imi amintea intotdeauna de copilarie si de teiul urias din fata casei parintesti.

„ANNETTE' : LEGATURA CU OEP

„Annette' era de fapt Hani Hassan, cel mai bun prieten al lui Arafat. Facusem cunostinta cu Hassan in octombrie 1972, cind a venit pentru prima oara in Romania, insotindu-l pe Ara­fat. Ma aflam in biroul lui Ceausescu impreuna cu Nicolae Doi-caru, pe atunci seful DIE, si cu un interpret al DIE.

— Acesta este fratele meu Hani el-Hassan, a deschis discutia Arafat, punindu-si pistolul pe masa si aratind spre un barbat bine facut, de virsta mijlocie, cu parul negru si mustata de aceeasi culoare, care era imbracat in haine europene elegante, avind o infatisare ce inspira tot alita calm cit si frica.

Avea figura distinsa a unui doctor sau avocat, dar ochii sai sticlosi, miinile sale grosolane si gesturile ma faceau cumva sa ma gindesc la un macelar.

El-Hassan este prietenul meu personal cel mai devotat si colaboratorul meu cel mai apropiat, desi este cunoscut numai ca unul din consilierii mei, a spus Arafat. Totusi, putini oameni stiu ca el conduce o intreaga retea de spionaj international. Dar si mai putini inca stiu despre rolul sau extrem de secret in revolutia palestiniana. Mai putini oameni decit degetele de la mina asta, a accentuat Arafat, ridicindu-si mina dreapta cu degetele rasfirate la maximum. El-Hassan joaca unul dintre cele mai importante roluri in lupta noastra. Mai important decit tine, sau decit tine, a continuat aratind spre Doicaru si spre mine, deoarece noi ne aflam intr-o permanenta stare de razboi. El e acela care, doar cu citeva luni in urma, a pregatit raspunsul nostru la decizia Comitetului Olimpic de a nu permite unei echipe de atleti palestiniem sa participe la olimpiada de la Miinchen. El e crei^ui care a pus numele organizatiei noastre pe prima pagina a ziare'-», de pretutindeni.

Arafat se referea la masacrarea a 11 atleti israelieni in ziua de 5 septembrie 1972 de catre o echipa de teroristi ai OEP la Jocuule Olimpice de la Muhchen.

Arafat a detectat o unda de scepticism in rindurile asistentei sale.

Nu va lasati indusi in eroare de aparenta sa eleganta, a strigat. Fratele el-Hassan nu e tragator cu arma. El e o minte. E un creier. E creierul nostru, a incheiat Arafat cu emfaza.

L-am privit pe Hassan si n-am mai vazut in el pe distinsul doctor sau avocat. Fata ii era neclintita ca stinca. Cind i-am intilnit ochii, erau rai, patrunzatori.

Dupa acea intilnire din octombrie 1972, o legatura intensa de schimb s-a stabilit intre OEP si DIE. Hassan trimitea rapoar­tele secrete ale DIE despre Israel si Iordania, care erau de de­parte cele mai bune informatii pe care blocul sovietic le-a obtinut din acele zone. Ceausescu a aprobat — cu generozitate exce­siva — toate cererile facute de Hassan. Curind DIE a inceput sa-i furnizeze cantitati enorme de echipament tehnic de spionaj, de la aparatura electronica de ascultare la reteaua de suprave­ghere secreta a institutiilor guvernamentale din Israel, Iordania si alte tari, de aruncare in aer a emitatoarelor, de materiale scrise secrete si alte instrumente de spionaj.

Moscova ajuta OEP-ul sa faca muschi. Eu ii hranesc cre­ierul, spunea Ceausescu.

in ianuarie 1975, Arafat si Hassan au venit la Bucuresti cu scopul de a-l convinge pe Ceausescu sa le dea sprijinul sau per­sonal pentru o operatiune de spionaj extrem de importanta a OEP-ului, avind menirea de a-l rasturna si asasina pe regele Hussein al Iordaniei, facind astfel din Iordania casa viitoarei natiuni palestiniene condusa de OEP. Cel mai inversunat impo­triva lui Hussein era Hassan. „Mai mult de jumatate din popu­latia Iordaniei este palestiniana', spunea el, iar in conformitate cu statutul Conferintei Nationale Palestiniene, OEP poarta raspunderea pentru ea. Palestina a devenit Iordania, totusi, iar regele ii inghite pe palestinieni. Concluzia lui Hassan era: „Hussein trebuie sa moara. Nu e mai putin periculos decit Israelul pentru cauza palestiniana.'

La care Ceausescu a replicat filosofic:

— Monarhiile si dinastiile sint potrivnice revolutiilor.

COMPLOT IMPOTRIVA REGELUI HUSSEIN

Dupa acea intilnire, Ceausescu mi-a ordonat sa-i pregatesc o scurta vizita in Iordania, iar in aprilie 1975 i-am insotit pe el si pe Elena in vizita lor oficiala de la Amman. Mergind' de la ae­roport la Palatul Regal, am fost inconjurati de cea mai formida­bila escorta pe care o vazusem vreodata. Aruncatoare mobile de rachete in fata masinii prezidentiale, tancuri in jurul acesteia si artilerie antiaeriana in spate erau numai o parte din paza de care am beneficiat.

A primit Majestatea Voastra informatii referitoare la vi­zita mea ? a intrebat Ceausescu.

Prima sa grija era intotdeauna pentru propria-i piele.

O, nu, .domnule presedinte. Acesta-i obiceiul nostru. E mai bine sa fii in sigurantadrcit sa-ti para rau.

A doua zi dupa sosirea noastra la Amman, Hussein insusi a pilotat unul dintre avioanele sale care ne-a dus in Golful Aqaba. Era sfirsit de saptamina si regele voia nu numai sa le ofere Ceausestilor doua zile de relaxare, dar sa le si arate partea antica a Iordaniei pe care el in persoana incerca s-o modernizeze. Pa­sagerii sai pentru acest zbor erau: Alya, sotia sa de atunci, Cea­usescu si sotia, Gheorghe Serbanescu, un agent DIE, fost coleg de facultate cu Hussein, acum interpretul lui Ceausescu, si eu. Ziua senina si frumoasa ne-a oferit o incredibila panorama asupra acestei parti a lordanfei. Regina ne-a fost ghid, descriindu-ne semnele de hotar ale tinutului Aqaba si festivalul sportiv inter­national ce se tinea acolo anual la mijlocul lui noiembrie, pentru a coincide cu ziua de nastere a regelui.

La vila lor retrasa din Aqaba, de unde puteai privi aproape tot drumul ce marginea Marea Rosie, totul era foarte firesc, fara protocol. Hussein si Alya i-au invitat pe Ceausesti sa faca o plimbare pe mare cu un vapor, avirsd fundul de sticla, ca sa vad? una din cele mai frumoase recife de corali din lume, iar in cele din urrna i-nu invitat pe Ceausesti pe unul dintre iahturile lor cu motor. Dupa cina care a avut loc devreme, comandata indi­vidual si mincata separat — „imi plac cirnatii, laco si coca-cola. Dumneavoastra puteti 'Servi orice doriti' — regele a propus vi­zionarea unui film, distractia sa de seara favorita.

Totusi, Ceausescu avea alte idei pentru a-si petrece restul xilei. Cind s-a reintilnit cu Hussein dupa cina, Ceausescu a ince­put sa puna in.actiune planul lui Arafat. S-a exprimat violent impotriva terorismului international practicat de OEP, con-damnind cu fermitate recentele atacuri ale OEP-ului impotriva independentei Iordaniei si a vietii lui Hussein. Dupa o discutie care a durat mai putin de doua orc, Ceausescu a pus pe masa un dosar continind date biografice ale teroristilor OEP-ului, pre­cum si fotografiile acestora. Inutil de precizat ca nu mentionase provenienta dosarului, Hani Hassan, si nici ca fusese special intocmit pentru Hussein. Apoi, Ceausescu a propus o legatura „extrem de confidentiala' intre serviciile de spionaj din Romania si Iordania, cu scopul de a le apara propriile vieti, precum si independenta celor doua tari. Cind Ceausescu si-a terminat de spus pledoaria, sincera dupa toate aparentele, regele a tacut cite-va minute. Lungul istoric al problemelor sale cu OEP facuse din aceaslca o chestiune de viata si de moarte pentru ol. De aceea, Hussein i-a strins mina lui Ceausescu, cu forta unui expert in karate, si l-a imbratisat, tot fara sa spuna un cuvint.

in ziua urmatoare, Hussein l-a informat pe Ceausescu despre acordul sau cu privire la o „legatura frateasca intre cele doua servicii de spionaj ale noastre.' Citeva ore mai tirziu am avut prima intrevedere cu seful serviciului de spionaj extern iordanian si cu subalternii sai cei mai apropiati. A devenit evident imediat pentru mine faptul ca OEP-ul era o tinta aproape tot atit de importanta pentru ei ca si Israelul, si ca posedau de-asemenea surse valoroase la niveluri variate si in diferite fractiuni ale OEP-ului.

Pina in clipa cind Ceausescu a plecat din Iordania, strinsesem citeva dosare despre OEP, intocmite in graba de serviciul de spionaj extern iordanian, fara ca acesta sa-si in ragazul necesar protejarii adecvate a surselor sale. in sinceritatea sa, Hussein a ordonat ca un dosar special, detaliind masurile instituite de fortele militare si de securitate iordaniene pentru a-i proteja viata de terorismul international, sa-i fie de asemenea dat lui Ceausescu, ca ajutor fratesc pentru fortele de securitate romanesti, cu scopul de a proteja viata presedintelui lor. La co­manda personala a lui Hussein, un sistem confidential de relatii a fost stabilit intre cele doua servicii de spionaj, incluzind o legatura speciala, bilaterala, de comunicare radio codificata. Citeva zile mai tirziu, Hani Hassan primea chiar din miinile lui Ceausescu o copie a fiecarui document obtinut de la regele iordanian si-de la serviciul sau de spionaj. Dupa aceea, Hassan furniza periodic informatii care trebuiau oferite serviciului iordanian ca rapoarte romanesti in aparenta, continuind sa primeasca toate informatiile furnizate in secret de serviciul de spionaj al lui Hussein, transmise in timpul urmatoarelor intilniri personale de la Amman si Bucuresti, precum si prin sistemul codificat de comunicare radio.

| in 1976, Ceausescu i-a propus lui Arafat sa faca schimb de consilieri in probleme de spionaj. Primirea citorva agenti OEP a adus o crestere dramatica a componentei teroriste din cadrul DIE, numita „Planul Z', Z fiind ultima litera din alfabet, reprezentind „solutia finala.'

Pentru acest plan, Arafat si Hassan au desemnat doua echipe de teroristi profesionisti ai OEP-ului, care fusesera special an­trenati pentru operatiuni pe teritoriul Romaniei si care au fost folositi mai tirziu in actiuni de rapiri si asasinate, in Occident, din ordinul lui Ceausescu. Un general DIE, Constantin Muntea-nu, a fost transferat la Beirut ca sef al unui grup de consilieri care urmau sa invete OEP-ul cum sa desfasoare operatiuni de spionaj si dezinformare, pentru a le asigura o acoperire perfecta in Occident.

„ANNETTE' ESTE RECRUTAT

Pina la sfirsitul anului 1976, Hani Hassan a fost recrutat for­mai ca agent roman, pe baza rapoartelor consilierilor revclindu-i-se slabiciunea pentru banii occidentali. La indicatia personala a lui Ceausescu, a primit un nume codificat feminin, „Annette'.

Dosarul sau de la DIE arata ca a incasat periodic sume mari de bani, intre 2 500 si 10 000 S bani gheata, si ca informatiile sale au fost deosebit de interesante. Analistii de la DIE, de exemplu, au gasit o bogatie de date in cantitatile imense de benzi inregis­trate, rezultind din continua interceptare de catre OEP a liniilor telefonice care strabateau estul Beirutului. Dupa spusele lui „An-nclte', centrul de supraveghere al OEP- ului — construit pentru ci de KGB-ul sovietic — a fost montat in secret si in interiorul ambasadei sovietice, oferind OEP-ului o dubla operatie de spio-'naj. „Annette' a furnizat de asemenea informatii semnificative despre bazele si taberele secrete de antrenament organizate pen­tru teroristii OEP-ului din Bulgaria. Rapoartele sale despre cen­trele de antrenament OEP din muntii Iugoslaviei erau savurate in cel mai inalt grad de Ceausescu si pastrate ca dovada a du­plicitatii lui Tito. Cu toate acestea, cea mai importanta contri­butie a lui „Annette' a fost enorma cantitate de arme occidentale furnizate DIE, mergind de la pusti automate pina la tancuri. Majoritatea acestora au fost capturate in Liban, dar unele au fost obtinute prin valorificarea colaborarii dintre OEP si Armata Rosie Japoneza, Brigazile Rosii Italiene, organizatia vest-ger-mana Baader-Meinhof si alte grupari similare.

Din spate abia imi ajungea la urechi zgomotul slab al masinii mele. Ori de cite ori mergeam pe jos spre casa noaptea, soferul obisnuia sa ma urmeze discret pina cind ma vedea inauntru. Lo­cuinta mea era intr-o cladire compusa din doua apartamente, construita cu putin timp inaintea celui de-al doilea razboi mon­dial de catre faimosul arhitect de atunci, lulius Prager, pentru cele doua surori ale sale. Ceausescu a dat dispozitie sa ma mul acolo, pe Bulevardul Zoia nr. 28, astfel incit sa fiu aproape de resedinta sa. Stateam la parter, intr-un apartament luxos si dis­puneam de o gradina mare cu piscina. Etajul, cu o gradina pe terasa, era locuit de fiul cel mai virstnic al defunctului dr. Petru Groza, care, in martie 1945, devenise cel dintii prim-ministru pro-comunist si mai tirziu presedinte al Marii Adunari Nationale.

Cum am ajuns acasa in scara aceea, militianul ce pazea Am­basada Poloniei, de peste drum, a iesit din ghereta si m-a salutat ceremonios.

Cind am descuiat poarta grea de metal, am vazut o perdea miscindu-se usor la etajul intii al casei mele. Era sotia lui Groza. Statea intotdeauna sa ma urmareasca, oricit de tirziu ar fi fost. Sotul ei devenise alcoolic, iar eu devenisem singura ci distractie. Cu cileva luni mai devreme imi marturisise, precipitindu-se ne­controlat, ca ii placea .de mine si ca era fascinata de tot ce re­prezenta persoana mea : calatoriile mele in strainatate, aparitiile mele la televizor impreuna cu Ceausescu, coloana limuzinelor negre ce soseau acasa la mine.

Apartamentul meu era cufundat in bezna. Din hol am trecut direct in birou, unde veioza lumina blind cei doi pereti mari acoperiti in intregime cu fotografii color marite si inramate. Ma aratau plimbindu-ma cu Charles de Gaulle Ia Paris, servind cina cu Willy Brandt la Bonn, pescuind in Caraibe cu Raul Castro, insotindu-i pe Richard Nixon si Henry Kissinger la plecarea de la Ambasada Romaniei din Washington, discutind cu Gerald Ford, dind mina cu Hirohito, dezbatind tot felul de probleme cu Ferdinand Marcos si dansind cu sotia sa, Imelda, pe iahtul lor, ascultindu-l pe Moammar el Gadhafi in cortul sau pestrit, intilnindu-ma cu Yasser Arafat in cartierul sau general din Liban, discutind cu Anwar Sadat in gradina palatului sau, vizitindu-l pe Hafez Assad la resedinta sa de vara, si insotindu-l pe Ceausescu in peste 30 de vizite in America de Nord si de Sud, Europa occidentala, Asia si Africa. La stinga, pe peretele mare, iluminat discret, se infatisau ostentativ privirii cele 39 de medalii romanesti si straine pe care le-am primit in decursul anilor. Me­daliile din America Latina erau cele mai mari si cele mai spec­taculoase, cu fetele emailate, stralucitoare si lanturi masive. Medaliile din aur masiv incrustate cu diamante mari de la sahinsabui iranului si din Republica Centrafricana, de la J ea n bedel Bokassa, erau cele mai valoroase, Alaturi de medalii slatcv vioara Stcincr, pe care o primisem cadou in copilarie, Ia ziua mea de nastere, de la nasul meu, istoricul Nicolae lorga, putin timp inainte- de a fi asasinat de catre organizatia fascista Garda de Fier, in 1940.

Am ciugulit putin din mincarea rece de pe masa din sufra­gerie, pregatita pentru mine de fiica mea, Dana. Dormitorul avea jaluzelele grele, trase ermetic pe afara, nelasind deloc lumina sa intre. Dormind cam patru-cinci ore pe noapte de aproape 30 de ani, invatasem sa atipesc in mai putin de un minut, dar numai daca in camera era un intuneric sa-l lai cu cutitul.

CAPITOLUL II

— Amindoi vrem sa influentam America in favoarea noastra. Cu toate acestea, metodele noastre sint diferite. Tu, Frate Arafat, folosesti armele. Eu folosesc cuvintele.

Lupta, frate Ceausescu! Lupta inarmata si teroarea sint singurele lucruri pe care le respecta America.

Tu, frate Yasser, ai fost aici in 1972 si esti aici si acum. Vezi cu ochiul liber ca nimic nu s-a schimbat in Romania intre timp. Sintem tot aceeasi tara comunista, unde proprietatea pri­vata nu numai ca e interzisa — e o rusine. Dar Occidentul ma iubeste acum. Doi presedinti americani au venit in Romania de cind am inceput operatiunea „Orizont', nici unul inainte. Acum, numai in ultimii sase ani, am primit douasprezece miliarde de S in credite occidentale — doua miliarde pe an. Cu zece ani in urma, cea mai importanta operatiune de spionaj tehnologic a Romaniei a fost scoaterea ilegala din America a porumbului hi­brid. Acum Bucurestiul ocupa un loc de frunte in cadrul Trata­tului de la Varsovia in privinta achizitionarii de inalta tehnologie prin spionaj din America.

Chiar asa e ?

Nu c numai ce cred eu, e si ce mi-a spus de curind Brejnev.

Uimitor.

— inainte de a-mi incepe operatiunea „Orizont', nu puteam exporta nimic in America. Tot ce faceam era sa import tehnica lor avansata. Acum exporturile mele aproape imi egaleaza im­porturile si peste zece ani balanta va fi de zece la unu in favoarea mea. Cu cinci ani in urma, abia aveam o duzina de agenti secreti in America. Acum am de cinci ori pe atit, incluzindu-l pe am­basador, iar peste doi ani voi avea de zece ori pe atit. Si ce-a obtinut America din toate astea ? Rahat, nimic altceva decit rahat.

Folosindu-si amindoua miinile, Ceauscscu a inceput sa infu­lece felii de rosii, ceapa si brinza, meniul sau preferat. Cind se afla cu prieteni apropiati, prefera intotdeauna sa-si foloseasca degetele in locul unei furculite. Asa facu si Arafat, care a pro­filat de pauza ca sa inghita o baclava din care se scurgea sosul dupa ce o inmuiase intr-un borcan cu miere. Mincatul mierii direct din borcan este una din placerile sale de capetenie.

FRATELE CEAUSESCU, FRATELE ARAFAT

Yasser Arafat, insotit de Hani Hassan, sosise la Bucuresti cu o ora mai devreme, cu avionul prezidential al lui Ceausescu. La masa lunga de 24 de persoane din sala mare de sedinte sta­teau doar cinci oameni imbracati usor. De o parte erau Arafat si Hassan, iar intre ei Gheorghe Serbanescu, interpretul D1E. Singura limba straina vorbita de Ceausescu este rusa, pe care Arafat n-o vorbeste. Ceauscscu sedea in partea cealalta a mesei, iar eu eram asezat linga el, parlicipind in dubla mea calitate de consilier personal si de sef in functie al Serviciului roman de spionaj extern.

Asemanarea dintre Ceausescu si Arafat era extrem de izbi­toare. Nu numai din motive politice sau ca un corolar natural fata de antisemitismul sau avea Ceausescu incredere in Arafat. Fara barba lui Arafat si pielea sa putin mai inchisa la culoare, ar fi greu sa-i deosebesti. Au aceeasi forma a fetei, aceeasi ex­presie in jurul gurii, acelasi zimbet, aceiasi ochi care te strapun­geau. Amindoi gindesc si actioneaza la fel. Sint la fel de vorbareti, irascibili, impulsivi, violenti si isterici. Aceasta asemanare puternica i-a izbit din prima zi in care s-au cunoscut si a jucat un rol semnificativ in prietenia lor continua.

Ceausescu infulecase tot din farfurie, iar acum o stergea cu o bucata de piine.

— Peste doua saptamini voi fi din nou la Washington si pot sa-ti jur ca si Carter va aprecia Romania ca pe o tara mare, iar pe mine ma va numi „un distins conducator international'.

Asta datorita „Orizontului', nu-i asa ? a vorbit Hassan pentru prima data in seara aceea.

Te poti gindi la altceva mai bun ? a intrebat Ceausescu, privindu-l cu afectiune. Ceausescu il considera pe Arafat cel mai bun prieten al sau si ii spune „vulpea mea desteapta', dar in mod vizibilil admira pe Hassan pentru perfidia sa si singele sau rece.

Ceausescu a luat o rosie intreaga si a muscat din ca ca dintr-un mar, improscind suc si seminte. Apoi si-a indesat in gura ceapa si brinza, stergindu-si degetele pe fata de masa de damasc alb, in tot acest timp studiindu-l pe Arafat cu ochii sai vioi, de viezure.

Cum stai cu operatiunile de spionaj ? a spus, schimbind subiectul.

Consilierii pe care i-a primit Hassan de la fratele Pacepa sint adevarati artisti.

Ceausescu a preluat ideea.

Spionajul este, intr-adcvar, o arta, o meserie practica.

—, Chiar in acest moment avem ceva in curs de desfasurare la Viena, a intervenit Hassan, iar rezultatele ar putea fi un pre­miu pentru pace de la Kreisky. (Bruno Kreisky era cancelarul Austriei la vremea aceea.)

Arafat a izbucnit intr-un hohot de ris:

Un cadou de la un evreu pentru OEP. Nu-i asa ca ar fi minunat ?

Mai avem o alta operatiune, in care il folosim pe Abu Nidal, a adaugat Hassan.

Cine ar banui vreodata ca Nidal, dusmanul meu cel mai de temut, chiar individul care-mi omoara oam'enii, ar putea de fapt sa-mi faca si servicii ? a izbucnit Arafat.

Felicitari, a spus Ceausescu. Dar ce-ai zice sa pretinzi ca ai rupt-o cu terorismul ? Occidentului i-ar placea asta.

Numai sa pretindem, ca si cu independenta voastra ?

Exact. Dar sa pretindeti fara incetare. Influenta politica, asemenea materialismului dialectic, e construita pe acelasi principiu de baza: acumularea cantitativa genereaza transformarea calitativa.

Nu sint expert in marxism ca tine, frate Ccausescu.

Materialismul dialectic actioneaza ca si cocaina, sa zicem. Daca o inhalezi o data sau de doua ori, e posibil sa nu-ti schimbe viata. Dar daca o folosesti zi de zi, te va transforma intr-un om vicios, diferit. Asta-i transformarea calitativa.

Sforaitul unui Arafat pasnic, zi de zi ?

Exact, frate Yasser. Occidentul se va consacra poate tie si OEP-ului tau.

Discutia prieteneasca a continuat in acelasi fel timp de cel putin inca o ora. in timpul ultimelor citeva luni, Ceausescu si Arafat fusesera extrem de preocupati de recunoasterea OEP-ului in Europa occidentala prin crearea unei imagini moderate pentru Arafal.

Ceausescu a fost acela care a atins primul miezul problemei:

Voi fi la Washington peste mai putin de doua saptamini. De-aia v-am invitat aici.

Pune cartile pe masa, frate Ceausescu.

Nu cu mult timp in urma ti-am povestit despre planul meu de a-i aduce pe Sadat si pe Begin la aceeasi masa a trata­tivelor, aici, in Romania. Sinaia e locul pe care l-am ales si le-am tinut o predica asupra faptului ca nimic in lume nu putea fi mai insufletitor si sigur decit acest oras montan izolat si pitoresc. E locul unde fostul rege isi avea palatul de vara.

Stiu. Mi-ai spus.

Cu citeva zile in urma l-am trimis pe Pacepa la Cairo sa discute detaliile cu Sadat si, cind s-a intors, nu-mi puteam crede urechilor. Sadat schimbase totul! Spunea ca intrase in joc Carter si oferise nu numai Camp David, ca loc de intilnire, si Influenta sa personala asupra lui Begin, dar si sprijinul CIA.

Sadat n-a suflat o vorba despre asta.

I-a spus lui Pacepa ca nimic nu e mai secret decit chestia asta.

Interesant. Degetele lui Arafat se miscau nervos incoace si incolo.

L-am informat imediat pe Brejnev. Stii, nu-mi place de el ca om, dar cauza noastra comuna a prevalat intotdeauna.

Fiind amindoi teribil de razbunatori din fire, Leonid Brejnev si Nicolae Ceausescu incepusera sa se urasca reciproc cu mult timp in urma. in 1953, Brejnev a devenit general cu doua stele si adjunctul sefului de la Departamentul Politic al Armatei Rosii. Cu un an inainte fusese prim-secrctar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova — odinioara o regiune roma­neasca, pe care sovieticii o ocupasera la sfirsitul celui dc-al doilea razboi mondial. De aceea era considerat expert in problemele romanesti si i s-a dat sarcina de a supraveghea indoctrinarea politica a armatei Romaniei. Criticile aspre ale lui Brejnev refe­ritoare la armata romana l-au ranit adinc pe Ceausescu, care era si el, la vremea aceea, general cu doua stele si responsabil cu departamentele politice ale fortelor militare si de securitate ale Romaniei. Ceausescu nu-l putea ierta pentru aceasta. Cind Cea­usescu a venit la putere,, a dat ordin ca DIE sa faca un studiu detaliat cu privire la activitatea lui Brejnev in calitate de con­ducator al Moldovei. Un an mai tirziu, in mai 1966, cind Brejnev a vizitat Bucurestiul, Ceausescu i-a prezentat acestuia documente demonstrind ca in perioada de rusificare a Moldovei dintre anii 1950-l952, Brejnev deportase in Siberia mai mult de un milion de romani, inlocuindu-i cu rusi si ucranieni. Discutia a fost foarte dura si a 'cauzat o ruptura in relatia lor personala. Aceasta s-a intimplat cu zece ani inainte de revenirea lui Brejnev in Romania.

Ce a spus Brejnev ? a intrebat Arafat, cu ochii sai de viezure miscindu-se rapid de la Ceausescu la mine si inapoi.

in mai putin de 24 de ore, Drozdenko era in biroul meu cu mesajul Kremlinului, imi cercau sa fac tot ce e posibil pentru Diminua rolul lui Carter si sa ajut la transferul intregului proces de pace din Orientul Mijlociu la Conferinta de la Geneva.

Asta nu numai ca ar pune automat Moscova in mijlocul scenei, dar si intreaga poveste ar iesi la suprafata pentru totdea­una. Geneva e renumita pentru chestii d-astea. (Uniunea Sovie­tica si Statele Unite detin copresedintia Conferintei de la Geneva.)

Acum Carter trebuie sa intre in joc, a spus Ceausescu nerabdator.

N-are nici o influenta asupra mea, iar fara Arafat nu va fi pace deloc.

Asta vreau de la tine, frate Yasser. Ajuta-ma sa demon­strez ca sint singurul care are o oarecare influenta asupra la.

— E si-n interesul meu ca tu sa primesti Premiul Nobcl, frate Ceausescu.

Cind voi ajunge la Washington, vreau sa-i pun pe tapet lui Carter ca eu, si numai eu, pot schimba OEP-ul si ca sint dornic sa fac asta, daca va fi de acord sa transfere negocierile de la Camp David la Geneva.

Ce sa schimbi ? l-a intrerupt Arafat cu suspiciune.

Nimic serios, doar citcva schimbari cosmetice. Cum ar fi transformarea OEP-uIui intr-un guvern palestinian in exil. Asta n-ar insemna nimic pentru tine, dar ar putea eradica dinlr-o lovitura toate pretextele americanilor de a te izola si ti-ar des­chide usa Genevei, frate.

Arafat s-a oprit cu mina in aer, ncobservind ca mierea ince­pea sa-i picure din lingura pe costum. Ceausescu a continuat:

— Ar fi mult mai usor sa convingem Occidentul sa negocieze cu un guvern in exil, decit cu o organizatie terorista.

Arafat m-a privit scurt, apoi a inceput sa-l sfredeleasca pe Ceausescu, cu ochii sai nelinistiti si incruntati, in timp ce lingea mecanic lingura goala. -.

Nu vorbesti serios, nu-i asa ?

Crezi ca-i usor pentru mine sa ma strecor pe ascuns la • Moscova, unde obisnuiam sa fiu primit in sunet de fanfara si cu defilarea garzii ?

Nu ma supar ca vin aici in secret, frate Ceausescu. E pentru cauza noastra. Dar noi sintem o revolutie, nu un guvern. Ne-am nascut ca revolutie si ar trebui sa raminem o revolutie neincatusata.

Si veti ramine o revolutie. Singurul lucru pe care vreau sa-l schimb e placuta cu numele de pe usa voastra.

Dupa o scurta pauza, Arafat s-a lansat intr-o lunga peroratie. Spunea ca palestinienilor le lipsesc traditia, unitatea si disciplina de a deveni un stat oficial. Ca un stat palestinian ar fi un esec chiar din prima zi. Ca toate acestea puteau fi ceva numai pentru generatia urmatoare. Ca toate guvernele, chiar si cele comuniste,

erau limitate de Icej si acorduri internationale. Ca nu puica pune nici legi, nici alic obstacole m calea luptei palestinienilor impo­triva Israelului.

Nu-i nici o indoiala in mintea mea, a spus Ceausescu din simpatie, ca un razboi al leroarei este singura voastra arma reala. La umbra guvernului vostru in exil poti pastra cite grupari ope­rationale vrei, atita timp cit nu sinl legate public de numele tau. Ele ar putea organiza operatiuni la ncsfirsit pretutindeni in lume, in timp ce numele tau si al guvernului tau ar ramine sfinte si nepatate, pregatite pentru negocieri si recunoasterea ulterioara.

Ce capital politic as cistiga din chestia asta ? l-a intrerupt nervos Arafat, rupind in fisii o foaie alba de hirtie din carnetelul sau.

Ai putea beneficia de acelasi credit ca si mine, a replicat Ceausescu, pocnind din degete sa mai fie adusa o sticla cu vin pentru el si un borcan cu miere pentru Arafat.

Sub presiunea lui Ceausescu, Arafat a cazut de acord in cele din urma sa parcurga aceste propuneri impreuna cu colaboratorii sai cei mai apropiati si sa trimita un raspuns prin Constantin Olcescu, insarcinatul roman cu afaceri externe din Beirut, care era si seful statiei DIE.

— Cu cit primesc mai repede raspunsul tau, cu atit mai mari sint sansele de a fi aparatorul tau la Washington, a staruit Cea­usescu.

E putin 24 de ore, a raspuns agitatul* Arafat.

Daca nu in 24, atunci in 48. Te poti gindi si la citeva sugestii conciliante pentru Occident referitoare la 242 si 338. (Acestea erau cele doua rezolutii ale ONU pe care OEP refuza sa le accepte).

— Asa o sa fac, a spus Arafat, clipind din ochi la Ceausescu, inainte de a schimba subiectul. Am nevoie de mai multe pasa­poarte in alb de la tine, frate Ceausescu. De o suta. Israeliene, iordanicne, vest-europene. Si de citeva americane, daca poti.

Ce-i al meu e si al tau, a spus Ceausescu, indreptindu-se , spre Arafat si sarutindu-l afectuos pe amindoi obrajii.

Pe cind plecau brat la brat, singurul sunet ce se auzea era cadenta rapida facuta de tocurile inalte ale lui Arafat si a pan­tofilor cu talpa groasa de piele ai lui Ceausescu mergind cu pasi

marunti in lungul podelei de marmura. Ceausescu arc doar apro­ximativ 1,60 m inaltime, iar Arafat este cu foarte putin mai inalt. Dupa ce usa automata glisanta se inchisese in urma lor_: Has-san a venit la mine:

Cihd putem sta de vorba ? a spus in germana.

in anii '60, Hassan a studiat ingineria in Germania de Vest si a devenit presedinte al Uniunii Studentilor Palestinieni din Europa si al citorva sindicate muncitoresti afiliate. Numai in Germania de Vest erau peste 3000 de studenti si 65000 de muncitori palestinieni. Vasta retea clandestina de spionaj pe care a format-o in Europa occidentala era de nepretuit in lupta lui Arafat de a-si consolida pozitia de conducator ai OEP-ului. Era de asemenea un pas decisiv spre o relatie foarte apropiata intre ei doi si mina cu desavirsire libera pe care Hassan a primit-o de la Arafat.

Olcescu va veni sa te ia de indata ce vor putea pleca sefii nostri, am propus, in regula, „Annette' ?

Hassan a avut o tresarire aproape imperceptibila cind i-am mentionat numele codificat.

Odata^ ajunsi afara, i-am vazut pe cei doi conducatori plimbindu'-se prin gradina, semanind din spate exact cu Twe-cdledum si Tweedledce.

Purtau aceleasi pulovere si aceiasi pantaloni kaki, imbracaminte facuta in Romania pentru OEP. Felul in care mer­geau era identic, leganindu-si bratele in acelasi mod. imbracati in stil militar, pareau nelalocul lor printre statuile de marmura, fmtinile arteziene si plantatiile de arbusti exotici, toate acestea iluminate blind, ca in tara basmelor. Gradina apartinea unui pa­lat aflat pe malul lacului, cladire construita cu 15 ani in urma ca resedinta personala pentru fostul conducator roman Gheorghe Gheorghiu-Dej. Enorma resedinta prezidentiala si birourile par­ticulare erau inconjurate de numeroase alte locuri de delectare cum ar fi: un cinematograf, o sera, o sala de gimnastica, piscine imprejmuite, un debarcader mare pentru vaporase si apartamente luxoase pentru amanta de multi ani a lui Dej si pentru fiecare , dintre cele doua fete ale lui si familiile lor. Dupa moartea lui Dej, in 1965, Ceausescu l-a atacat pentru excesele sale personale, i-a calificat resedinta ca fiind „neproletara' si a transformat-o intr-o casa de oaspeti a sa pentru vizitatorii de la cei mai inalt nivel. Noua resedinta pe care Ceausescu insusi a construu-o pen­tru sine, cu zece ani mai tirziu, avea sa fie si mai luxoasa, Hassan si cu mine i-am urmat la o oarecare distanta pe Cea­usescu si pe Arafat. Dupa citeva minute, cei doi conducatori si-au ctrins miinile, s-au sarutat cu efuziune, s-au batut reciproc pe spate, s-au sarutat iar si si-au strins miinile inca o dala.

PRELUAREA LUI „IUNIE NEGRU' DE LA ABU NIDAL

Am plecat cu Ceausescu pe jos, resedinta sa fiind doar la citeva minute de mers. Stefan Andrei astepta la poarta.

Nici o intilnire oficiala cu Arafat, nici un comunicat de presa. Pleaca in zori ca sa fie la biroul sau de dimineata. Tot atit de secret cum a venit asta-seara, a spus Ceausescu en pas-sant fara sa raspunda la salutul lui Andrei „Traiasca presedin­tele Ceausescu', cea mai obisnuita formula de salut adresata lui sj folosita numai de subordonatii sai cei mai apropiati.

Te poti intoarce, Pacepa, mi-a spus Ceausescu. Vorbeste cu Hassan. Si nu uita, ii place „Chivas Regal.'

Andrei astepta inca la poarta. Pentru aceasta seara aranjase o cina elaborata pentru a-si sarbatori numirea in functia de mi­nistru al afacerilor externe si voia sa merg cu el. I-am explicat ca Ceausescu imi mai daduse un ordin de indeplinit, dar l-am asigurat ca voi fi acolo mai tirziu.

Trecuse o jumatate de ora cind am plecat de la resedinta lui Ceausescu. „La Roma', i-am spus soferului meu. „Roma' era porecla neoficiala a unei case sigure, vechi si elegante apartinind DIE, pe care o rezervam pentru cazuri speciale. Era numita astfel pentru ca se afla pe strada Roma.

Cind am ajuns acolo, Hassan, Munteanu si Olcescu se insta­lasera deja confortabil in niste fotolii drapate in catifea albastra. Pe masa neagra pentru cocteiluri, din mijlocul incaperii elegante, se inaltau doua pahare de whisky cu gheata si o ceasca de „ceai'. Conspiratia era asa de adinc inradacinata in singele lui Hassan incit chiar si aia whisky-ul sau marca Chivas kc<t:>) uobub sa fie deghizat.

'— iti amintesti de planul „Shuqairy', Abu Muntcauu 7 a incepui Hassan.

Cum sa nu !

intorcindu-se spre mine, Munteanu a explicat:

E vorba despre o operatiune de spionaj pe care am ince-pul-o impreuna, generale. E numele codificat al lui Ahmad Shuqairy, primul presedinte al OEP-ului, care a elaborat planul Conventiei Nationale si Constitutia si care, in timpul razboiului de sase zile, a scapat din Ierusalim travestit in femeie.

Operatiunea „Shuqairy' este preferata presedintelui, a continuat Hassan. E desemnata cu scopul de a-l face sa para un moderat. El insusi l-a recrutat pe primul agent secret, „Solomon'. iti amintesti de el, nu-i asa, Abu Munteanu ?

— Doctorul care a organizat atacul asupra autobuzului El Al la aeroportul din Munchen in 1970 ? Cel care a fost instruit in secret de catre presedinte sa pretinda reconcilierea si sa-i abor­deze pe israelieni — dar a fost apoi denuntat pubiic de catre el?

Da. iti amintesti si de „Hclmuth' ?

— Agentul ala austriac de-al vostru ?

Ei bine, atunci am noutati pentru voi toti. Presedintele l-a „despachetat' pe „Solomon' la Viena, unde, cu ajutorul lui „Helmuth', a contactat niste politicieni de stinga israelieni si a inceput sa le fluture pe sub nas „planul de reconciliere'. Privin-du-ma a explicat: Cel pe care l-am „lucrat' impreuna cu Abu Munteanu. Apoi „Helmuth' a inceput sa raspindeasca povestea in jur. Iar acum, vestea cea mare: „Solomon' si partenerii sai israelieni vor primi Premiul Kreisky, acordat pentru pace si drep­turile omului, sau cam asa,ceva. Nu-i asa ca e interesant?

Care e cistigul vostru politic? a intrebat Olcescu, cu o unda de suspiciune in glas.

— I-am instruit pe oamenii nostri de forta din OEP sa ceara insistent ca „Solomon' sa fie dojenit si sa i se spuna sa renunte Ia premiu, sau, in caz contrar, sa-si dea demisia din Congresul National Palestinian. Apoi, fratele Kaddoumi si presedintele il vor apara public si-l vor aprecia pe Kreisky, chiar daca e evreu.

Asta s-ar cuveni sa clarifice in Austria ca presedintele c un mo-_kderat, dornic sa negocieze.

— Elevul e pe cale sa-si intreaca profesorul, a spus Muntea-|nu, privindu-l pe Hassan cu mindrie profesionala.

Operatiunea „Shuqairy' e cea mentionata de presedintele Arafat mai adineauri in seara asta, mi-a explicat Hassan.

Care-i urmatorul pas ?

Urmatorul pas e misiunea ta. Agentii tai secreti din gu­vernul austriac ar trebui sa sopteasca la urechea lui Kreisky in fiecare zi ca el e primul conducator occidental care face un pas inainte pentru reconcilierea dintre' palestinieni si Israel si ca ar trebui de asemenea sa fie primul care sa recunoasca OEP in mod oficial. Ca un asemenea gest l-ar face pe Arafat si mai moderat. Si ca numai cineva care intretine relatii oficiale bune cu ambele parti ar putea media acest conflict, a spus Hassan dezvaluindu-si planurile.

Tovarasului ii va placea, a replicat Munteanu. E exact stilul sau.

— Mai lucrez si la o alta operatiune, Abu Munteanu, a con­tinuat Hassan. Are bataie lunga, dar pare foarte promitatoare, iti amintesti de ,Sabry al-Bana ?

— «Tipul care avea intotdeauna probleme cu inima ? „Tatal bataliei' ?

— Da. Are ca nom de giterrcacela de Abu Nidal. E cel care a vrut mereu sa bombardam Israelul sapte zile pe saptamina din sapte. Nu exista nici o posibilitate sa facem asa ceva, deci in 1974 s-a hotarit s-o faca singur. A fost o data la Bucuresti cu presedintele.

il cunosc bine, a spus Olcescu.

Dupa ce a plecat de la noi, Abu Nidal a contactat Bag­dadul. A obtinut peste zece milioane de dolari de la irakieni si i-a folosit pentru crearea Comitetului Revolutionar Fatah, pe care citeva cercuri din Bagdad au inceput imediat sa-l numeasca „adevaratul Fatah'. Cu citeva luni in urma, Abu Nidal si-a for­mat propria sa grupare terorista, pe care o numeste „Iunie Ne­gru', datorita intrarii trupelor siriene in Libia, in iunie 1976. in ianuarie trecut l-air omori! pe reprezentantul nostru la biroul sau din Green Street de la Londra si au artuntal ca sunt pregatiti sa asasineze si pe aiti reprezentanti ai OEP-ului.

Era un prieten dc-al meu, a spus Olcescu.

— Aia n-a fost operatiunea lui Nidal. A fost a noastra.

— L-ati omorit pe propriul vostru reprezentant de la Londra ? a intrebat Olcescu.

intr-o revolutie unii oameni mor si-asa, a spus Hassan, cu o licarire vicleana in ochi. insusi Nidal isi petrece acum mai mult timp in spitalele din Germania de Est si Irak', decit stind pe propriile-i picioare. Dar noi am preluat controlul asupra orga­nizatiei sale „Iunie Negru' prin agentii pe care eu i-am avut acolo. Toate misiunile importante ale lui Nidal sint facute de oamenii mei. Noi sintem cei care conducem de fapt „Iunie Negru' acum, nu Nidal. Noi, nu Nidal, avem acum ultimul cuvint in planificarea operatiunilor sale teroriste.

— Noi, nu Nidal, furnizam sprijinul pentru actiunile de spio­naj sipasapoartele necesare pentru operatiile sale, a adaugat Munteanu.

—Noi,nuNidal,hotarimunde saomorim,unde sa actionam, a continuat Hassan, si, mai presus de toate, Irak si Libia vor plati nota, cum zice presedintele. Ei finanteaza „Iunie Negru' al lui Nidal. Presedintele mi-a dat numele citorva dintre oamenii nostri din strainatate fara de care am putea trai si i-am pasat oamenilor mei din „Iunie Negru'.

De ce va omoriti proprii vostri oameni ? a insistat cu incapatinare Olcescu.

— Vrem sa organizam citeva operatiuni spectaculoase impo­triva OEP-ului, facindu-le sa para ca si cum ar fi fost organizate de grupurile extremiste palestiniene, care il acuza pe presedinte ca devine prea conciliant si moderat.

Nu-i un procedeu clasic ? l-a intrerupt Munteanu.

— Presedintele a cerut Consiliului Executiv al OEP-ului sa-l condamne la moarte pe Nidal ca tradator.

inteleg, a remarcat Olcescu.

— Am nevoie de ajutorul vostru, fratilor. Am nevoie de citeva pasapoarte pentru „Iunie Negru'. De-aia presedintele i-a cerut fratelui Ceausescu pasapoarte in alb.

— „Ce-i al meu e si al tau', asa a spus Tovarasul, am subli­niat.

Va multumesc anticipat, fratilor. Presedintele e acum intradevar prins cu problemele de spionaj. Nu va mai trece mult timn pina voi fi capabil sa-i creez o imagine pozitiva in Occident.

In cursul anului 1985, numele lui Abu Nidal aparea in presa occidentala legat de un nou val de teroare palestiniana, dupa deturnarea, in noiembrie 1985, a avionului Boeing 737, apartinind liniilor aeriene egiptene cu destinatia Malta, soldat cu moartea a saizeci de oameni. La inceputul lui decembrie, mijloacele de informare in masa americane au relatat de asemenea ca OEP declansase o actiune publica impotriva lui Abu Nidal: „La ince­putul acestei luni, comandantul adjunct al lui Arafat, Khalil Wazir, a adoptat linia ca Abu Nidal e o unealta in miinile serviciilor de spionaj arabeS-a aflat cindva in miinile irakieni­lor, iar acum e in miinile sirienilor si libienilor'.

Dupa numai citeva zile de la aceasta declaratie publica a OEP-ului impotriva lui Abu Nidal, pe 27 decembrie 1985, au avut loc doua atacuri simultane impotriva pasagerilor din Roma si Viena care urmau sa zboare cu avioane ale companiei aeriene israeliene El Al, soldate cu 18 morti si 121 raniti. Descriind aceste operatiuni teroriste, revista Time mentiona :„Vinerea tre­cuta, in doar zece minute pline de teroare, lumii civilizate i s-a reamintit astfel inca o data despre vulnerabilitatea sa in miinile teroristilor sinucigasi, despre instabilitatea periculoasa care emana din Orientul Mijlociu si, in final, despre fragilitatea teri­fianta a vietii. Responsabilitatea pentru aceste atacuri a fost asu­mata de o grupare disidenta desprinsa din Organizatia pentru Eliberarea Palestinei Dupa citeva ore de la asalturi, un barbat vorbind intr-o spaniola cu accent arab a chemat o statie de radio din Malaga, Spania si a pretins ca ambele atacuri fusesera infaptuite de organizatia „Abu Nidal',.. Abu Nidal e numele co­dificat folosit de Sabry Khalil Bana, in virsta de 45 de ani, care a parasit Organizatia pentru Eliberarea Palestinei a lui Arafat in 1973, sustinind ca Arafat isi imblinzise opozitia fata de Israel. Abu Nidal, la rindul sau, a fost condamnat la moarte de OEP. Intervievat de catre reporteri arabi recent in Libia, unde dupa spusele unora a stabilit sediul Consiliului Revolutionar Fatah, cu citcva luni in urma, Abu Nidal vizitase frecvent fraku! si Si­ria.'

Dupa numai trei zile de la aceste operatiuni singcroase, presa occidentala scria ca ministrul de externe austriac, Karl Blecha, a spus ca el „scoate din cauza' orice amestec al gruparii Al Fatah, o ramura apartinind Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei a lui Yasser Arafat, in atacul terorist de pe aeroportul vicne:/., din 27 decembrie 1985.

Discutia cu Hassan a continuat inca o ora. Cind intrunirea s-a terminat, Olcescu a scos la iveala o sticla plina de Chivas Regal.

Ceva nou despre prietena mea „Monique' ? a intrebat Hassan.

— S-a intors la lucru, criticindu-l violent pe Tovarasul, ca de obicei. Sint sigur ca in curind iti va cere „sa ai grija de ea' din nou, a raspuns Olcescu, care raspundea de acest caz.

„Monique' era o referire la Monica Lovinescu, o intelectuala respectata care locuieste la Paris si care lucra ca angajata a gu­vernului Statelor Unite pentru postul de radio Europa Libera. Luase atitudine in mod public si cu forta impotriva cultului per­sonalitatii fara precedent al lui Ceausescu si impotriva eforturilor sale de a-si construi propria dinastie, intr-o zi racoroasa de oc­tombrie, in 1977, Ceausescu a chemat simultan pe ministrul de interne, pe seful DIE si pe mine la o plimbare prin gradina sa cu trandafiri.

Monica Lovinescu trebuie redusa la tacere, a inceput. Nu omorita. N-am nevoie de investigatii neplacute din partea fran­cezilor si americanilorVreau sa devina un cadavru viu. Folositi mina de lucru straina, astfel incit sa nu existe dovezi ca ar fi vorba de vreun amestec romanesc.

Ceausescu a fost acela care a hotarit sa fie folosit „Annette' pentru a duce la capat aceasta operatiune. Hassan a incredintat misiunea la trei agenti OEP, unul dintre ei, deghizat in postas francez, urmind sa-i „inmineze o telegrama' Monicai. intr-o zi rece de noiembrie, Bucurestiul a primit un mesaj codificat, prin cablu, de la ^Beirut, avind urmatorul continut: „Telegrama a fost inminata'. in conformitate cu un raport trimis mai tirziu de „Annette', „Monique' fusese batuta in mod salbatic, dar nu indeajuns de rau ca sa devina un cadavru viu. Oamenii sai trc-buisera s-o stearga in cea mai mare graba cind au sosit la fata locului cuiva vecini.

Pe cind parasea casa conspirativa, Hassan mi-a pus mina pe umar si, vorbind nemteste, si-a exprimat reala placere de a ma reintilni, dupa atitia ani. Apoi a intrebat incet:

Am inteles' ca fratele Doicaru nu mai lucreaza la DIE. Asta ar putea'fi un pericol pentru mine ? (Nicolac Doicaru, care facuse contactul oficial intre Hassan si DIE linga de la acea prima intilnire in biroul lui Ceausescu, din octombrie 1972, fusese inlo­cuit recent din functia sa de sef al DIE.)

Am replicat:

— Stii cit de mult le respecta fratele Ceausescu. Esti pe miini bune.

Cite miini ? Sint si altii care stiu despre mine ?

— Sigur ca nu ! am mintit, intelegind reprosul indirect pentru intilnirca neobisnuita de astazi cu trei agenti secreti romani de fata.

' De fapt, mica mea minciuna nu era prea departe de adevar, fiindca numai alti patru romani cunosteau adevarata identitate a lui „Annetle'.

Cind m-am intors de la usa, dupa ce i-am condus pe Hassan si Olcescu, Munteanu vorbea la telefon. Cind a pus receptorul in furca, chipul sau exprima dezgust.

— Tocmai am telefonat la centrul de supraveghere cu micro­foane ca sa intreb de „Fedayce' ! a spus. (Acela fusese numele codificat al lui Arafat timp de multi ani.) Dupa ce s-a intilnit cu Tovarasul, s-a dus direct la casa de oaspeti si a servit cina. Chiar in acest moment, „Fedayee' e in dormitorul sau si face dragoste cu paznicul sau personal. Cel despre care stiam ca e amantul sau cel mai recent. Se joaca din nou de-a tigrul. Agentul care supravegheaza microfoanele mi-a facut legatura pe viu cu dormitorul, iar strigatele stridente aproape ca mi-au spart tim­panul. Arafat ragea 6a un tigru, iar amantul sau latra ca o hiena. (Folosindu-se de servetelul sau, Munteanu si-a sters miinile, apoi urechea dreapta.) N-am vazul nicicind atila isletime, singe si murdarie intr-un om. toale laolalta.

Aceasta devenise dcfinitia-standard a lui Munu::inu despre Araiai. Cu ciliva ani in urma, Munteanu petrecuse Unu de zile pentru a siringe la un loc toate informatiile pe care D IE Ie acumulase despre acesta. Adunase nu numai rapoartele servicii lor secrete romane si inregistrarile microfoanelor ascunse cu sco­pul de a-l urmari pe Arafat in timpul vizitelor sale la Bucuresti, dar si rapoartele secrete despre el furnizate de catre serviciile de spionaj egiptene, iordaniene si siriene. „Obisnuiam sa cred ca stiu aproape tot ce e de stiut despre Rahmam al-Qudwa, numele adevarat al lui Arafat, despre inginerul constructor care a facut avere in Kuweit, despre colectionarul pasionat de masini de cur­se, despre Abu Amman, (,/iom de guerre al lui Arafat'), si despre prietenul meu Yasser, cu toate istericalele sale. Dar trebuie sa admit ca de fapt n-am stiut nimic despre el', a spus Munteanu, cind mi-a adus studiul pe care-l incheiase despre Arafat. Rapor­tul era intr-adevar o dezvaluire incredibila de fanatism, de devo­tament pentru cauza sa, de manevre intortocheate ale politicii sale orientale, de minciuni, de delapidare a fondurilor OEP-ului depozitate in bancile elvetiene si de relatii homosexuale, incepind cu profesorul sau cind era adolescent, si terminind cu actualii sai paznici personali. Dupa citirea acelui raport, am simtit obli-, gatia de a face dus ori de cite ori eram sarutat de Arafat sau chiar cind dadeam mina cu ci.

STRIDIILE LUI NICU

Cind am parasit casa de oaspeti, eram obosit ca un ciine si nu prea mai aveam chef de cina lui Andrei. Aceste orgii bahice nu durau niciodata mai putin de cinci-sase ore, timpul de care avea nevoie Andrei sa-si transforme infatisarea sa atletica obisnuita intr-o alta impleticita, sovaielnica, de avorton, in cali­tate de secretar cu relatiile internationale al Comitetului Central, din 1972, Andrei avea principalul cuvint de spus, dupa Ceausescu si Elena, in crearea si reinnoirea de posturi oficiale in strainatate si nu-si precupetea nici un efort de a face cunoscut acest lucru pe la ambasadele Romaniei. Biroul lui Andrei a devenit o Mecca

pentru membrii serviciului din strainatate. Toti incearca cu dis­perare sa fie numiti intr-un post peste hotare si sa stea acolo cit mai multe mandate cu putinta, in orice loc fiind mai bine decit in Romania, iar Andrei incepea sa solicite favoruri in schimbul ajutorului sau. Mai intii cravate, apoi stilouri, ceasuri si costume. Toata aceasta prada statea strinsa talmes-balmes in spatele biroului sau. Se imbraca intr-un costum nou-nout sau macar isi punea o cravata noua in fiecare zi si nu purta acelasi ceas mai mult de o saptamina, cu exceptia celor din aur. Amba­sadorii si alti diplomati ii trimiteau de asemenea delicatese in valize diplomatice, cutii de gheata pline cu homari, stridii si alte produse alimentare marine, precum si lazi cu vin. S-a ajuns pina intr-acolo incit primea anumite delicatese in fiecare zi de la cu­tare sau cutare ambasada. Si astfel a inceput Andrei sa ofere dineuri exotice pentru citiva prieteni, cam din doua in doua seri, intr-una din casele de oaspeti oficiale.

in aceasta seara cina era diferita, deoarece Andrei sarbatorea indeplinirea celui mai drag vis al sau, acela de a deveni ministru de externe, ii invitase pe fiul lui Ceausescu, Nicu, pe cel mai vechi prieten al sau, Cornel Burtica, acesta devenise ministrul comertului exterior in aceeasi zi in care ci a fost promovat la externe, pe Dumitru Popescu, secretar cu propaganda la Comi­tetul Central, si pe cel mai apropiat prieten al sau, Cornel Pa­coste, adjunctul ministrului de externe.

Petrecerea se tinea la casa de oaspeti a partidului pentru partidele comuniste din strainatate, o cladire enorma din caramida in mijlocul unui parc foarte bine intretinut pe soseaua Kiseleff. Am ajuns acolo la putin timp dupa miezul noptii. Cind a venit sa ma imbratiseze, Andrei era cam instabil pe picioare, semn bun ca petrecerea nu va mai dura prea mult. Instinctul de autoconservare il face intotdeauna sa plece de la dineurile sale pe propriile-i picioare. Nicu incerca sa to§rne whisky dintr-o sticla intr-una din urechile lui Pacoste. Cind este beat, Nicu este intotdeauna fie extravagant, fie agresiv.

— Un spion printre noi! a strigat Nicu atunci cind m-a vazut. A luat citeva inghitituri in timp ce incerca sa-si faca loc spre mine.

Ia sa-l pup pe spionul nostru sef. Aide, generale.

Nicii s-a napustit spre mine, incercihd fara succes sa-l impinga pe Andrei la perele. Desi sint de aceeasi inaltime, Andrei e mult mai bine cladit.

Popescu nti-a facut semn. Neobisnuit de inteligent, era con­siderat de catre Ceausescu geniul propagandei. De la descoperi­rea sa, in 1968, Popescu scrisese majoritatea cuvantarilor lui Ceausescu, si de aceea fusese pastrat in functie inca de atunci. Semet si arogant, era renumit prin modul de a fi dispretuitor si dur cu subordonatii sai. „Nu intreba de ce', obisnuia sa spuna cind dadea un ordin. „Fa doar ce-ti spun. Eu sint dumnezeul tau'. De aceea, in rindul activistilor de partid, numele sau a devenit Popescu-Dumnezeu, iar el era foarte mindru de aceasta. Prima data cind l-a invitat Andrei la unul dintre dineurile sale. Popescu a acceptat „numai daca ai Maieus ros6'. Andrei a facut rost de vin, iar de atunci au devenit apropiati.

Discutam cu Burtica despre vizita Tovarasului la Washin­gton. Vrem sfatul tau, mi-a spus Popescu.

Sint terminat, Dumnezeu. Mi-e foame.

Stridii pentru general, a tipat Nicu, spargind zgomotos o farfurie de marginea mesei ca sa atraga atentia chelnerului. Patru duzine pe gheata. Unde esti, lepadatura ? s-a adresat chelnerului, aruncind cu un pahar care abia l-a ocolit, facindu-se cioburi de perete.

Alt chelner a intrat aducindu-mi ceva de baut.

Vreau sa beau in onoarea noului ministru de externe, am spus, incercind sa captez atentia lui Andrei.

Uraaa ! Uraaa! Pentru cel mai bun ministru de externe al nostru. Si cel mai bun prieten al meu, a strigat Nicu, ridicindu-se acum in picioare si clatinindu-se nesigur. S-a dus in spatele scaunului pe care statea Andrei si a inceput sa cinte: „Multi ani traiasca ! Multi ani traiasca ! La multi ani!', in timp ce turna cu generozitate whisky in capuj lui Andrei.

Cind babacu' ft sa dea coltul, iar babaca o sa crape si ca, te voi face prim-ministru, iar pe tine Pacepa, ministru de externe. Sinteti cu totii prietenii mei.

Sprijinindu-se cu o mina de masa, iar cu cealalta stergindu-si whisky-ul de pe fata, Andrei s-a ridicat in picioare.

—in primul rind, vreau sa-i multumesc tovarasului Cea­usescu pentru increderea ce mi-a acordat-o si sa-l asigur, prin intermediul fiului sau si al vostru, tovarasi, ca nu-i voi insela increderea, in ai doilea rind, vreau sa multumesc Partidului nos­tru Comunist pentru ajutorul pe care mi l-a dat ca sa ajung pe aceasta culme.

Buhait de alcool, cu whisky-ul picurindu-i din par si pe fata, Andrei arata jalnic — total diferit de persoana care este la biroul sau.

Un chelner a venit cu o tava de argint plina cu stridii.

Pune-o aici, in mijloc, a ordonat Nicu, aratind spre masa. Sint ceva condimente pe ele ?

Sint doar proaspete si crude, tovarase Nicu, a replicat chelnerul.

Au nevoie de condimente, ba, idiotule. Asta nu-i casa de pisici, e un club VIP*.

Apoi s-a catarat cu greu pe masa si a inceput sa urineze pe ele, atent sa „condimenteze' fiecare stridie.

— Haideti, tovarasi. Sa servim cite o stridie, i-a indemnat pe musafiri, in timp ce incerca fara succes sa ia o stridie pentru el.

Le-a trebuit ceva timp lui Andrei si lui Pacoste ca sa-l aseze pe Nicu inapoi pe scaun.

.— Nimeni nu maninca ? Cui nu-i place condimentarea mea ? Nimanui ? Atunci le voi spala.

Si Nicu a inceput sa stropeasca cu un sifon peste stridii si peste noi, cei asezati in jurul mesei. Andrei si Pacoste, pe jumata­te beti, se amuzau copios. Burtica si Dumnezeu, pe jumatate treji, incercau sa se apere pe cit posibil.

Pe la ora trei, petrecerea s-a spart in cele din urma. Doi chelneri si trei soferi se luptau din greu sa-i ajute pe Andrei si pe Pacoste sa intre in masinile lor. Am plecat cu Burtica si cu Dumnezeu care, desi cintau amindoi, mai puteau inca sa mearga.

L-am lasat pe Nicu impingind o chelnerita spre marginea mesei in timp ce ii sfisia bluza.

— Vreau sa te regulez aici. Chiar aici pe masa asta, fa, curvo.

VIP (Very Important Person) — persoana foarte importanta (engl.), n.tr.

CAPITOLULUI

Era ora 8.30 dimineata cind am intrat in biroul lui Ceausescu sa-l iau pentru a vizita IPRS/II, versiunea romaneasca a „orasului microelectronicii' sovietic. Chiar inainte de a-mi putea deschide gura, usa dubla grea s-a deschis cu zgomot, pe neasteptate, iar Elena s-a napustit inauntru ca un uragan, tinind in mina un dosar subtire.

— Am aceasta scrisoare, a inceput pe un ton agresiv. Tocmai a sosit.

Ce scrisoare ?

O femeie oarecare din Germania mi-a scris spunind ca as putea intelege mai bine decit tine. Ca el e spion si ea intentio­neaza sa' mearga la politie si lui or sa-i putrezeasca oasele in puscarie, daca nu fac ceva sa-i dea drumul din gheare curva aia.

'— Calmeaza-te, Elena, calmeaza-te. Cine e spionul ?

Sotul ei. Cine altul ?

Si cine e curva ?

Nu ma intreba pe mine. intreaba-l pe Pacepa. Tu si cu el trageti sforile, in spatele usilor voastre inchise.

Da-mi scrisoarea, Elena, vrei ?

Ceausescu a citit scrisoarea, apoi mi-a dat-o mie.

Nu-i vorba despre „Savantul' ? a intrebat.

Sigur ca da, am raspuns, dupa ce am aruncat o privire asupra scrisorii.

„Savantul' era porecla data de Ceausescu unui agent DIE, un vest-german al carui nume codificat era „Malek'. Scrisoarea era de la sotia sa vest-germana si de la fiica sa, de profesie avocat, si era adresata personal Elenei. Era scrisa intr-un mod ingrijit dar ferm si afirma ca „Malck' fusese prins in capcana unei legaturi amoroase in Romania si era folosit de catre serviciul de spionaj roman. Scrisoarea sublinia ca ambele semnatare aveau dovezi clare despre activitatea Iui de spionaj pentru Romania, dar ca nu vor informa serviciul de securitate vest-german, Bun-desamt fur Verfassungsschittz , daca doamna Ceausescu va ordona serviciului de spionaj roman sa rupa orice legatura cu „Malek' si sa-i retraga viza de intrare permanenta in Romania.

Astea-s vesti proaste. L-ai intilnitdvreodata personal ?

Nu, tovarase Ceausescu.

— Studiaza bine problema si aranjeaza o intilnire cu „Savan­tul'.

Ceausescu mi-a ordonat sa-i arat scrisoarea „Savantului' si r*-l intreb care ar fi cea mai buna solutie dupa el.

S-ar cuveni sa aiba un fler mai bun decit noi in privinta asta. Trebuie sa-l salvam — e prea important pentru noi.

Da, tovarase.

ORASUL TEHNOLOGIC AL ROMANIEI

Sa mergem, a ordonat Ceausescu, parasind camera brusc, urmat de Elena cu mersul ei de rata. Pina ce ea a coborit toate treptele scarii, Ceausescu era deja instalat in scaunul din fata al Mercedesului sau. Elena s-a asezat singura pe scaunul din spate. Am plecat inainte cu propria mea masina.

Ceausescu hotarise sa viziteze IPRS/II cu citeva saptamini in urma, la intoarcerea dintr-o vizita secreta la Moscova. Acolo, Leonid Brejnev il dusese sa viziteze „orasul microelectronicii', situat nu departe de Moscova, dar atit de secret incit limuzina lor avusese si perdelele laterale trase.

Acum — imi povestea ce spusese Brejnev — cind ca­pacitatea noastra nucleara poate distruge emisfera vestica de multe ori, prima noastra prioritate e sa construim rachete capa­bile sa ajunga la rachetele americane chiar inaintea lansarii aces-toraCea mai moderna microelectronica e ceea ce ne trebuie pentru asta.

Ceauscsaj mi-a spus ca Brcjnev si seful KGB-ului sau. luri Andropov, ii apreciasera pentru patrunderea in Romania ;i pio-duselor Texas Instruments, zicind ca Moscova o considera una dintre cele mai valoroase contributii la puterea militara a Tratatului de la Varsovia. Conform celor spuse de Ceausescu, primul spio­naj tehnologic efectuat cu citcva familii de circuite integrale de la Texas Instruments, pentru folosinta militara, trimise de catre Bucuresti la Moscova, fusese reprodus cu exactitate si i se daduse numele'de „Logika', inriurind o imbunatatire majora a noului echipament militar folosit in cadrul Tratatului de la Varsovia.

— Stiam ca electronica e stiinta viitorului, dar n-am putut crede ca acele particule aproape invizibile pot fi atit de hotaritoa-re pentru existenta insasi a comunismului, si-a terminat expune­rea Ceausescu.

Chiar in acea zi a aprobat includerea unei vizite la, Texas Instruments in programul oficial al vizitei sale in Statele Unite.

„Orasul microelelctronicii' sovietic face parte dintr-un sistem foarte secret de „orase tehnologice' numite GNT, insemnind go-rod nauki i tekhniki'. Scopul lor este sa creeze noi tehnologii militare si sisteme de armament bazate pe spionajul efectuat in Occident de catre KGB si GRU si serviciile lor surori vesl-ger-mane. GNT sint intr-adevar orase mici, dar nu figureaza nicaieri, nici chiar pe hartile militare cele mai bine clasificate ale sovie­ticilor. Sint construite si conduse de catre KGB, iar intreaga lor populatie, formata in special din oameni de stiinta si ingineri, este pe' statul de plata al KGB-ului, desi citiva dintre ei sint rotiti de la Ministerul Apararii si de la diferite organizatii de cercetare stiintifica. Pina in 1978, populatia lor combinata depasise 20 000 de locuitori.

losif Stalin insusi ordonase construirea primului oras tehno­logic, dupa ce spionii Julius si Elhel Rosenberg furnizasera in­formatii referitoare la bomba atomica. Acel „oras nuclear', care a pus capat monopolului nuclear occidental, a fost in curind urmat de altele. „Orasul cosmic' a devenit celebru pe 12 aprilie 1961, o data cu lansarea lui Vostok I, care l-a facut pe luri Gagarin primul om lansat in spatiul cosmic. Brejnev a creat „orasul microclectronicii' pentru a transforma puterea nucleara sovietica intr-un sistem de arme de prima mina avind precizie americana. Ultima din serie a fost GND pentru strateghiccskaia oborona ., insarcinata cu dezvoltarea sistemului de rachete antibalistice, in conformitate cu filozofia Kremlinului potrivit careia cel care con­troleaza spatiul conduce lumea.

Vizita de astazi la perechea sa romaneasca avea scopul de a-i arata lui Ceausescu noul si importantul echipament pentru pro­ducerea circuitelor militare, sterpelite recent din Statele Unite: furnale cu difuzie, reactoare epitaxiale, aliniamente cu masca, generatoare-sablon, emitatoare cu fotografie.

De pe tot acest echipament, DIE inlaturase cu grija insem­nele marcate si oricare alte indicii ale provenientei sale. Membrii guvernului roman prezenti cu aceasta ocazie au fost primul-mi-nistru Manea Manescu, primul sau adjunct, Gheorghe Oprea, si ministrii apararii nationale si de interne, Ion si Teodor Coman. Ion Avram, ministrul industriei constructoare de masini, care in­cludea industria electronica, si generalul Teodor Sirbu, directorul sectiei cu probleme de spionaj tehnologic din cadrul DIE, au fost gazdele. Toti se aliniasera in fata asa-numitului „Pavilion TI', numit astfel dupa una din glumele specifice ale lui Sirbu. Fiind el insusi inginer electronist, Sirbu facuse din patrunderea dispozitivelor, Texas Instruments, un motiv de mindrie personala.

Cind masina prezidentiala s-a oprit, Ceausescu a coborit sprinten, a dat mina cu citiva si a intrat imediat in cladire.

E suficient de curat p-aici ? m-a intrebat Elena cind a coborit din masina. Rochia sa de matase inflorata, culoarea oului de rata, se asorta cu pantofii cu tocuri inalte, fiind una dintre tinutele sale preferate.

Cind Elena l-a ajuns din urma pe Ceausescu, el se uita printr-un microscop urcat pe o masa in fata a doua dispozitive cu circuite integrate pe scara larga, nou-noute.

Uite, Elena. E pur si simplu fabulos.

Elena s-a apropiat de microscop si a privit cu atentie prin el gra sa potriveasca lentilele. „Fascinant'! a exclamat, desi cu siguranta nu vazuse nimic, deoarece vederea sa este foarte dife­rita de cea a lui Ceausescu.

„Texas Instruments' ? a intrebat, aratind spre dispozitive. Aflase numele de la programul apropiatei vizite in Statele Unite si era nerabdatoare sa-si arate cunostintele stiintifice.

Fairchild Corporation, a corectat in mod automat Sirbu, inainte de a-si da seama de greseala lui.

Linga dispozitive erau expuse diferite mostre produse in acea sectiune.

Avem tot felul de mostre aici, a rasunat fara avertizare vocea stridenta de tenor a lui Avram, de la cele care vor fi folosite la viitoarele noastre rachete, pina la cele care vor mo­derniza bucatariile sotiilor noastre. Noile masini de spalat si uscatoare vor pune capat sforilor urite cu rufe agatate in bal­coanele din noile si inaltele noastre blocuri socialiste.

Demagogia lui Avram era secretul longevitatii sale in calitate de ministru.

— Asculta la el, dragule, a intervenit Elena. De ce masini de spalat, Avrame ? Numai ca sa-i protejezi manichiura basoldinei de nevasta-ta ?

R-Romania e-e in r-razboi cu capitalismul, a intrerupt Ceausescu. Se bilbiie cind spune ceva important, ca si atunci cind este nervos. N-noi n-nu p-putem cistiga cu masini de spalat, to­varasi. D-dolari ne trebuie noua, sa aparam libertatea poporului nostru, iar n-noi p-putem face mult mai multi d-dolari v-vinzind arme decit masini de spalat si uscatoare.

Fii atent la tovarasu', grasule! a subliniat Elena.

Vizita a mai continuat timp de o ora sau cam asa ceva. Cea­usescu a pus mina pe toate piesele semnificative ale echipamen­tului sau le-a mingiiat cu ochii, a discutat cu inginerii si chiar a spus citeva glume. Atentia Elenei a fost indreptata mai mult spre a-si pastra pantofii curati.

Dupa ce au parcurs toate sectiile desemnate pentru vizita, Ceausestii au fost invitati intr-o sala de expozitie care era foarte bine pazita si protejata de citeva sisteme de alarma. Organizata de DIE, expozitia continea cele mai noi mostre ale spionajului tehnologic si o noua generatie de produse ale microelectronicii pentru folosinta militara, insesi circuitele integrate .toiosite pe. scara larga. Toate acestea fusesera obtinute din Occident.

Cind usa de la intrare a fost incuiata din nou pe dinauntru, Sirbu a explodat:

— Tovarase presedinte al Republicii Socialiste Romania, co­mandant suprem al fortelor armate romane si mult stimata tovarasa ElenaCeausescu, aceasta este expozitia„Romania 1984', aratind-o pe iubita noastra patrie la sfirsitul viitorului plan cincinal.

Ceausescu, acum zimbind larg, s-a indreptat catre un rind de mese aranjate in mijlocul incaperii.

Avem aici o expunere tridimensionala a procesului de baza pentru producerea circuitelor integrate pe scara larga, cu mostre pentru fiecare stadiu intermediar, a inceput Sirbu.

Avram fusese vioara inlii in timpul vizitei din interiorul fa­bricii. Sirbu a dirijat spectacolul aici, in spatele usilor inchise, deoarece spionajul din Occident, nu cercetarea lui Avram, repre­zenta nucleul noii dezvoltari a microelectronicii care urma sa devina, pina in 1984, o industrie militara puternica.

CUM SE FURA TEHNOLOGIA AMERICANA

Dupa ce a terminat cu prezentarea obiectelor expuse, Sirbu i-a invitat pe Ceausesti sa priveasca peretele din fata, unde erau fotografii ale celor mai semnificative mostre de echipament pe care Bucurestiul era in curs de a-l obtine pentru producerea circuitelor integrate pe scara larga.

— Fara nici o exceptie, tot acest echipament de productie microelelctronica e american, si-a inceput Sirbu noua tema 'de discutie, si totul a fost obtinut de DIE si DIA, fara stiinta pro­ducatorilor. (DIA era Directia de Informatii a Armatei.) Urmind valoroasele indicatii date de comandantul nostru suprem, to­varasul Ceausescu, folosim pe scara larga comercianti corupti si coruptibili de pe ruta Est-Vest, precum si propriile noastre firme din Occident pentru a smulge echipamentul din Statele Unite.

Apoi, Sirbi: a prezentat citcva din principalele scenarii de a scoate echipamentul prin contrabanda, folosind firme sau birouri fictive create in Germania de Vest, Austria sau Japonia, furai de catre agenti ai DIE avind pasapoarte occidentale. Aceste com­panii importau, chipurile, echipamentul american pentru citcva tari nccomuniste. Undeva, in timpul transportului, etichetele si documentele insotitoare erau schimbate cu altele false, pre-zentind echipamentul ca pe ceva nesemnificativ, cum ar fi articole fotografice sau de laborator, iar lazile erau apoi incarcate in avioane sau pe nave comerciale romanesti. Din motive de secu­ritate, firmele fictive, care erau folosite si pentru obtinerea de echipament ilegal, cerut de Moscova, erau dizolvate dupa citeva operatiuni importante si inlocuite cu altele noi. Sirbu a subliniat ca ase'menea firme erau folosite pe scara larga pentru a obtine pe cale ilegala orice fel de echipament occidental, de la robotica pina la aparatura aviatica militara.

Dupa aceea, Sirbu i-a invitat pe Ceausesti la un rind de mese incarcate cu mostre ale celor mai importante circuite integrate produse la IPRS/II precum si cu echipamentul militar in care erau sau vor fi folosite. Pe zidul din spate se afla statistica re­feritoare la documentele tehnice si piesele de metal obtinute de catre DIE si DIA pentru fiecare tip de mostra, precum si la numarul de ani-cercetare economisiti prin folosirea lor si econo­miile totale in valuta forte si moneda nationala.

— Sa ne asezam un moment, a spus Ceausescu, care, contrar obiceiului sau, nu l-a intrerupt nici macar o data pe Sirbu.

Dupa ce a aspirat de citeva ori aerul printre dinti, a luat cuvintul cu vizibila emotie :

S-Secolul XX e s-secolul p-proletariatului si revolutiilor din lumea a t-treia, a spus, incepind ca de obicei cu o predica marxista, dezvoltind-o pina ajungea tot la aceeasi veche concluzie ca vinzarea de arme este afacerea cea mai profitabila in lumea de astazi.

Apoi a continuat:

N-ar trebui sa ne indreptam potentialul industrial spre producerea hirtiei igienice si articolelor de bucatarie, asa cum tocmai a sugerat Avram. Asta sa fie sarcina generatiilor viitoare.

Acum batea cu pumnul in masa.

Instalatiile de radar spatiale si armele cu laser extrem de puternice trebuie sa fie in centrul preocuparilor noastre. Azi avem destula putere in ale spionajului pentru a obtine aceste secrete americane. Asta ne-ar face, miine, partenerul cel mai im­portant si cel mai respectat din blocul sovietic in cadrul Trata­tului de la Varsovia, a precizat Ceausescu.

Cu citiva ani in urma, Brejncv il trimisese pe ministrul sau de interne, Nikolai Sciolokov,, la Bucuresti ca mesager al sau personal. Pe linga ajutorul tovarasesc cerut pentru a sprijini „inghetarea armelor nucleare' si miscarea internationala pentru pace, ambele fiind „cai pentru dezarmarea Occidentului', Brejnev a vrut spionaj tehnologic la sistemele antibalistice americane, instalatii cu radar spatiale si cu laser. Mai tirziu, Iuri Andropov, in calitate de sef al KGB-ului, trimisese Bucurestiului numeroase cereri de spionaj in acest domeniu, iar Ceausescu devenise un pionier zelos si aici.

Ceausescu a continuat expunerea vederilor sale referitoare la instalatiile cu laser spatiale si alt echipament militar pentru viitor, pina cind i-a ragusit vocea:

— N-noi a-avem aici in a-accasta camera un tablou al viito­rului luminos si stralucitor al Romaniei. O Romanie care, dupa 2050 de ani de lupta, va deveni, chiar sub ochii nostri, una dintre cele mai importante zece tari producatoare de arme din lume. Puterea n-nucleara invizibila si aceasta piesa m-mica, nesemnifi­cativa la prima vedere, sint c-caramizi care vor fi folosite pentru construirea noii noastre orinduiri comuniste, a spus, fluturind in aer'o mostra pe care o luase de pe masa. Armele, tovarasi, sint cele mai dorite articole comerciale in lumea de azi.

Ce sensibil! Pacat ca nu sintcm la o adunare populara, mi-a soptit la ureche Oprea.

Asta nu inseamna ca nu trebuie sa aducem prin contra­banda si componente de pe piata occidentala ca fiind produse americane, a adaugat Ceausescu, facindu-ne cu ochiul.

N-am cheltuit deloc bani pentru cercetare, a subscris Manescu. N-am platit licenta. Nu trebuie sa platim nici un drept de inventator. Iar costurile muncii noastre sint o fractiune a ace­lora din Occident. Nu ne-ar surprinde pe nici unul dintre noi dacii am vedea curma citeva firme occidentale in dificultate. Mai ales Texas Iristruments.

— Iviuncscu parca mi-a luat vorba din gura, a spus Ceauscscu, dar n-a mers destul de departe.

Ceausescu trebuie sa aiba intotdeauna ultimul cuvint.

El ar fi trebuit sa mai spuna ca a fura de la dusmanul nostru de moarte c' nu numai rentabil, e o datorie proletara, pentru ca s-ar cuveni sa invingem capitalismul cu propriile sale arme, tovarasi.

Apoi a inceput sa dea ordine. Voia o legatura mult mai apro­piata intre spionaj si productie, pentru solutionarea rapida a oricaror dificultati tehnice viitoare. Dupa aceea a urmat concen­trarea exclusiva asupra microelectronicii pentru folosinta mili­tara. DIE a fost atunci directional cu fermitate sa schimbe intreaga pondere a operatiunilor sale de la Europa Occidentala si Japonia la Statele Unite, care deveneau din ce in ce mai vul­nerabile fata de patrunderea spionajului. Au fost date ordine ca experienta IPRS/II sa fie extinsa si directionala considerabil spre viitorul microelectronicii, circuitele integrate pe scara larga, care vor schimba in curind fata pamintului.

— Daca ar fi sa folosesc o alegoric, as spune ca insasi aceasta camera e locul unde s-a nascut azi viitorul Romaniei. Ar trebui sa continuam sa furam din tot ce are capitalismul mai bun si sa-l folosim pentru comunism. Sa nu ma intelegeti gresit, to­varasi. A fura din capitalism nu e acelasi lucru cu a fura din propriile noastre buzunare. Marx si Lenin ne-au invatat ca orice este etic atita timp cit e in interesul clasei proletare si a revo-. lutiei sale mondiale, a spus in concluzie Ceausescu.

Pe cind Ceausescu incepea sa-si stearga fruntea si ceafa, Manescu a luat cuvintul elogiindu-l pe „vizionarul conducator roman', „ginditorul umanist si invatat', „suprema personalitate' si vederile sale pentru viitor. Lingusirea conducatorului suprem este o trasatura comuna in toate tarile blocului sovietic, dar slugarnicia romaneasca este excesiv de exuberanta, in confor­mitate cu comportamentul latin al romanilor.

Cind a plecat, Ceausescu s-a asezat ca de obicei pe scaunul din fata al Mercedesului sau, fortindu-ne pe Avram si pe mine sa ne inghesuim pe scaunele din spate cu Elena. Era euforic.

Ce cintarcste mai mult, Avrame, un kilogram de aur ;-au un kilogram de mostre ? a intrebat Ceausescu.

Un kilogram din creierul dumneavoastra, tovarase Cea­usescu, a replicat cu promtitudine Avram.

Nu esti atit de prost pe cit pari, Avrame, a ciripit Elena. De ce nu esti mai inalt si mai slab

Daca as putea scrie legi, a raspuns Avram intorcindu-sc catre ea, as face una ca nimeni sa nu fie mai inalt decit Tovarasul. Punct:

— Ti l-ai putea imagina pe Napoleon avind 1,85 metri inaltime ? ne-a aruncat Ceausescu de pe locul sau din fata, intorcindu-se spre noi. Sau pe Stefan cel Mare inalt de 1,90 m ?

Ambii sint idolii lui Ceausescu. Cel de-al doilea a fost un erou roman care nu avea nici macar 1,50 m inaltime si care a domnit in secolul al XV-lea, purtind 47 de razboaie si cisti'gindu-le, cu exceptia unuia dintre ele, pe toate.

Cind ne-am inapoiat la biroul sau, Ceausescu mi-a facut semn sa-l urmez. „Acolo', mi-a spus, intelegind prin asta la IPRS/II, „am vazut o multime de ingineri straluciti de la Ministerul Apararii. Ar trebui sa-i mutam in liniste la DIE, unul cite unul. iti voi da inca 500 de colaboratori pentru spionajul tehnologic. Dar numai pentru microelectronica militara'. Dupa o pauza a adaugat: „Hai sa punem citeva mostre de la «Texas Instruments» in capetele agentilor nostri de la DIE, Pacepa. Asta i-ar putea face mai destepti cind fura tehnologie americana !' Si a izbucnit intr-un hohot de ris.

Usa dubla si grea de la biroul lui Ceausescu s-a deschis cu putere, iar inaltul si zveltul Nicu, fiul cel mic al lui Ceausescu a dat buzna inauntru, rotindu-si bratele ca o moara de vint, in timp ce Elena se legana in spatele sau.

— Pana c idiot! a explodat Nicu. Complet idiot; numai daca n-a facut-o cu intentie !

S-a aruncat intr-un fotoliu, atirnindu-si un picior peste bratul acestuia si cuprinzind cu bratele celalalt genunchi, in timp ce cu totul intimplator se vedeau ceasul sau nou Rolex la o incheietura si o bratara grea de aur la cealalta. Dupa ce a dat din cap ca sa-si aranjeze cu gratie parul lung pe umeri, s-a deschei?: negli­jent la jacheta astfel incit se vedea cu usurinta pe captuseala eticheta aurie frantu/casca. Toi ce poarta Nicu este facut pe comanda la Paris sau Londra.

De ce nu-l inchizi pe Pana intr-o casa de nebuni, tata ? Sau sa ma faci seful lui pentru o saptamina, a scuipat Nicu in felul sau de a vorbi foarte rapid, aproape de neinteles. (Gheorghe Pana era ministrul muncii si presedintele Uniunii Generale a Sindicatelor.)

— Ce i-a facut iubitului meu ? a exclamat Elena, tuguindu-si buzele.

Am fost la sedinta lui azi — tata mi-a spus ca trebuie. I-am spus ca am intilnire cu o gagica la zece, iar nemernicul ce-a facut ? Nici pe dracu' sa-l pieptene. Sedinta lui timpita s-a pre­lungit pina adineauri.

— De cite ori ti-am spus s-o termini cu dobitocul ala, Nicule. Iti amintesti cum mi-a spus sa-mi tin fleanca in ziua aia la ae­roport ?

Asta-i tot pentru azi, Pacepa, a spus Ceausescu, intre-rupind-o pe Elena. Ai grija de lucrurile pe care le-am discutat.

Vreau si cu sa-ti spun ceva, mi-a spus Elena. Ne intilnim la institut cu dosarul lui Pana. „Institutul' era Institutul Central pentru Cercetare Chimica, care fusese special creat pentru Elena. De fapt s-a format din vechiul Institut pentru Cercetare Chimica, cunoscut sub numele de ICECHIM, dar apoi a primit un nume nou, responsabilitati mai mari pe plan national si doua cladiri anexe noi.

AMBITIILE ELENEI

Cind Ceausescu a venit la putere in 1965, nimeni nu auzise de sotia sa, dar nu i-a luat prea mult timp acesteia sa-si dezvolte gustul pentru faima, in calitate de sotie a mult iubitului presedin­te roman, a fost o joaca de copil pentru ambitioasa Elena sa acumuleze rapid titluri stiintifice: director al Sectiunii pentru Chimie din cadrul Consiliului Suprem pentru Dezvoltare Econo­mica si Sociala a Romaniei, avindu-l in frunte pe Ceausescu insusi; vicepresedinte al Consiliului National pentru Stiinta si

Tehnologie, care a fost special creat pentru ca ; membru titular al Academici Romane, cel mai inalt titlu siiinufic din orice tara a blocului sovietic. >

in 1973, am fost cu Elena la Buenos Aires cind, fascinata de ambitiile politice ale Isabelei Peron, s-a notarii sa se lanseze in viata'politica activa, in cadrul nemaiintilnitului cult al persona­litatii creat in jurul lui Ceausescu, Elena a promovai rapid pe scena politica: membra a Marii Adunari Nationale, membra a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, membra a Comitetului Politic Executiv (biroul politic roman) si, doar cu un an in urma, membra a Biroului Permanent, inventia lui Cea­usescu pentru a concentra puterea in miinilc sale si ale sotiei sale. Astazi Elena este numarul doi inlr-o ierarhie in care numai numele Ceausescu are un loc sigur, restul companiei ncfiind alt­ceva decit flori decorative schimbate in mod constant dintr-un loc intr-altul, impicdicindu-le sa prinda radacini.

in ciuda noilor dimensiuni politice ale Elenei, si-a pastrat intotdeauna primul titlu, acela de director al ICECHIM-ului. Principalele decoratiuni din cabinetul ci erau portretul lui Cea­usescu atirnal in spatele biroului si volumele operelor lui, legate in pifjle rosie si asezate frumos, ocupind rafturile bibliotecii de pe un perete. Ceilalti doi pereti erau acoperiti de multe diplome stiintifice romanesti si straine ale Elenei, impreuna cu numeroase certificate apartinind medaliilor pentru merite stiintifice, tehnice sau educationale. Majoritatea dintre ele imi erau cunoscute, de­oarece in ultimii zece ani DIE fusese adinc implicat in obtinerea lor din strainatate pentru ea. Elena colectioneaza cu lacomie loate diplomele stiintifice cu putinta, de la titluri onorifice pina la calitatea de membru in societati stiintifice straine.

Ia uite colea cine-i acilea si m-asteapta, a spus cu veselie Elena, pe tonul cel mai amabil, pe cind isi arunca pe birou noua sa poseta din piele de crocodil. Se asorta cu pantofii eleganti cu virfurile ascutite ce pareau sa-i stringa oasele mari ale picioarelor ei de taranca'.

Sa mergem in spate, a spus, luindu-ma de brat.

„in spate' insemna de fapt camera din dreapta cabinetului Elenei, in spatele unei usi ascunse. Ceva mai mica decit princi­palul sau cabinet, camera era putin mobilata si avea doar un

telefon, linia S, facind legatura cu Ceausescu si cu putine alte persoane „privilegiate', induzindu-ma si pe mine. Acesta era lo­cui unde Elena isi petrecea majoritatea timpului cind era la in­stitut, incercind sa stea la distanta de oamenii de stiinta profesionisti. „Tovarasa este ocupata cu studiul in spate', era formula inevitabila a sefului ci de cabinet, ori de cite ori cineva din institut incerca sa ajunga la ea. Acolo, „in spate', Elena obisnuia fie sa priveasca plictisita indelung pe geam, fie sa dor­miteze in fotoliul sau favorit cu un exemplar din Scinteia, ziarul oficial al Partidului Comunist Roman, cazindu-i din poala.

Ai adus dosarul lui Pana ?

Da, am raspuns, punind dosarul ministrului Gheorghe Pana pe birou.

Dosarul voluminos continea transcrierile din saptamina cu­renta de la supravegherea telefonului si pina la microfoanele instalate in casa si birourile lui Pana. Era un om plin de viata si energie. Cuvintarile sale stralucitoare si laudative cu privire la Ceausescu il transformasera dintr-un activist de partid provincial intr-un membru de frunte al ierarhiei. Cind a venit la Bucuresti, promovat brusc ca unul dintre cei 11 secretari ai Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, avea un singur defect in ochii Elenei — era casatorit cu o evreica. Sotii Pana au supra­vietuit, totusi, iar mai tirziu Elena a facut pace si le-a dat o casa mai draguta in cea mai eleganta zona din Bucuresti. Toate colturile noii sale case aveau microfoane, dar acestea n-au dezvaluit nicicind altceva, decit loialitatea lui Pana fata de Ceausescu si devotamentul sotiei sale pentru marxismul pe care il preda la universitate. Pina la urma, Elena s-a plictisit de sotii Pana.

— Ba, ai face mai bine sa-i strecori sub fusta pe' unul dintre senzualii tai agenti secreti, mi-a spus. M-am saturat de ea cum face pe Fecioara Maria.

Aceasta nu a mers, totusi, iar relatiile Elenei cu sotii Pana s-au inasprit iar. in cele din urma, Pana a inceput sa bea, iar sotia sa a inceput sa-si arate discret nemultumirea cu privire la cunostintele de marxism ale Elenei.

Elena a deschis dosarul si a inceput sa-l rasfoiasca.

— A muscat din mar ? m-a intrebat.

Nu inca, am incercat sa las toc unor sperante.

— M-am saturat de ea. Ai trei luni s-o faci sa-si ridice fusta. Trei luni, in care o vreau inregistrata pe banda, fotografiata si filmata. Vreau tofcul chiar aici, in dosarul asta. S-o vad culcata in pielea goala sub omul tau. Miscind din fundul ei grozav pina la orgasm, a spus Elena nervoasa, lovind dosarul cu mina sa grea, osoasa. Trei luni, a continuat. Auzi ? in trei luni il vreau pe Pana afara. Daca tu nu poti s-o prinzi pe madame, il voi prinde eu pe Pana insusi.

incepea sa zbiere, isi poate schimba dispozitia mai repede decit oricare din cei pe care i-am cunoscut vreodata, chiar decit Ceausescu sau Arafat.

„VREAU VIZON AMERICAN'

Telefonul S a sunat, iar fata Elenei s-a luminat cind a raspuns.

Adu-l aici -chiar acuma. Si doua farfurii, intorcindu-se catre mine a spus :

Am o surpriza pentru ti-i-ine. Cind am plecat dc-acasa am comandat un pateu cu trufe. Eram sigura ca idiotii au uitat.

; Nu mai mincasem trufe pina atunci si eram sigur ca Elena ma va face sa platesc foarte scump pentru ele acum. intr-adevar, nota de plata a fost exorbitanta.

Mi s-a spus ca in America sint cele mai bune haine de vizon din toata lumea. Nu-i asa, draga ?

Am priceput unde vrea sa bata. De fiecare data cind prega­team vreuna din vizitele lui Ceausescu peste hotare, Elena obisnuia sa-mi ceara sa fac astfel incit sa primeasca niste „cadouri dragute'. Pentru Japonia cuvinlul de ordine fusese „perle'. Si le-a primit, multe coliere de perle foarte scumpe. Negrul era pe atunci culoarea sa preferata. Toate acele siraguri de perle negre au fost platite de catre firme japoneze interesate sa faca afaceri cu Romania.

Vreau citeva haine de vizon americane, a spus Elena cu o voce autoritara. Haine lungi si cape. Ai o armata intreaga de oameni pe acolo, draga, care nu fac altceva decit sa mearga de

Ia o receptie diplomatica la alta. Acum hai sa-i punem la treaba. Sint sigura ca doamna Peanitt n-arc nici cea mai vaga notiune despre ce poti face cu o blana de vizon. Nu ma pol astepta s;'; primesc altceva de la ca decit un cos cu arahidc, nu-i asa_: draga ? Elena a intrebat, sperind evident ca o voi contrazice.

Dupa cum stiu, Jimmy Carter vrea sa va dea cartea lui. Why Noi thc Best ? si un volum-satclit de fotografii reprezentind Romania, a fost replica mea modesta.

— E asa cum ti-am spus, draga. Taranii incearca sa pretinda ca-s intelectuali. Care-i cea mai mare companie particulara pe care o vom vizita acolo ?

— Texas Inslruments. Dar stiu ca Tovarasul are niste ginduri speciale cu privire la vizita de acolo.

— N-ar trebui sa fie nici o legatura intre faptul ca Tovarasul primeste ce n-are si faptul ca eu primesc co n-am, daca „instru­mentul' tau e destul de mare.

in particular, glumele Elenei puteau fi destul de crude.

Timp de citeva momente am fost cu gindul departe, incercind sa redactez telegrame catre statiile din Washington si New York dindu-le vestea cea buna cum ca fusesera blagoslovite cu cuvin­tele magice „haine de vizon' pentru putinele zile ramase pina la vizita, in cele din urma, am auzit-o pe Elena spunind :

Esti indispus, draga ?

Doar ginditor, tovarasa.

— Nu-ti plac hainele de vizon ? Si fara sa mai astepte vreun raspuns, a continuat: Hai sa spunem lucrurilor pe nume. Azi Romania e mai bine cunoscuta in Occident decit Turnul Eiffel si mai respectata decit regina Angliei. Si toate acestea datorita Tovarasului si mie. Oriunde mergem, gazdele noastre incearca sa ne ofere o primire cu toate onorurile, dar, daca noi nu-i invatari, ei nu stiu cum sa faca. iti aduci aminte de germani ? A fost suficient sa le strecori cuvintul „masina' ca aluzie si toti ne-au dat masini. Cite am primit ?

Arahida (in engleza). .,Doamna Arahida' era porecla pe care Elena Ceau.sescu i-o daduse sotiei Iui Jimmy Carter, Rosalyn n.tr. „De ce nu cel mai bun ?' n.tr.

__Limuzina Mercedes 600 pentru Tovarasul, Mercedesul 450

pentru dumneavoastra,, un coupe pentru Zoia, doua Audi pentru Nicu; si casa mobila de zece metri amenajata ca birou pe roti pentru Tovarasul.

Nici una dintre acestea nu fusese vreodata folosita, din mo­ment ce intreaga familie avea destule masini de la guvernul roman.

Sau gindeste-te la idiotul ala de Hussein, draga. Nu-ti amintesti cum a fost cu iahtul ?

Sigur ca imi aminteam! Se intimplase in iunie 1975, cind eram cu Ceausescu si Elena la resedinta de vara din Golful Aqa-ba a regelui Hussein, iar el ne-a invitat pe iahtul sau privat. Era pentru prima oara* cind Elena era pe un iaht. Dupa cina, Cea­usescu si Elena mi-au cerut sa merg cu ei la o plimbare pe plaja.

— Vreau iahtul ala, a fost tot ce a putut trinti printre lacrimi Elena, repetind iar si iar. Nu vreau sa plec fara el.

Ceausescu, vizibil atras de ideca ei, a intervenit:

— Serbanescu e un bun prieten de-al lui Hussein. (Serbanes-cu era agentul DIE pe care il folosea intotdeauna ca interpret la intilnirile cu ara'bii.) Spune-i doar cum sa-i puna problema lui Hussein.

in dimineata urmatoare, cind regele Hussein a intrebat de mine, era cu Serbanescu.

Trebuie sa intelegi ca acest iaht particular a fost cadoul meu personal pentru Alya, a spus Hussein, ccrindu-si scuze. Dar voi comanda imediat unul nou din Statele Unite. Propun sa fie numit Prietenia.

Un an mai tirziu, am fost informat de regele Hussein ca iahtul era gata de expediere. A fost dorinta lui Ceausescu ca Hussein sa-l scoata din Statele Unite si sa mi-l expedieze la Istanbul. Dupa inca trei luni, am fost in stare sa scot Prietenia din Istanbul si sa-l ancorez, sub paza atenta, la o baza navala secreta din Mangalia, la Marea Neagra. Sotii Ceausescu nu l-au folosit niciodata inca.

— Stii ce, mi-a intrerupt Elena din nou reveriile. Nu uita de expozitiile mele de bijuterii. Vreau una la Blair Housc, dar si una la Waldorf Astoria. New York-ul a fost intotdeauna mai bun pentru bijuterii.

Nu voi uita, ,

in timpul vizitelor peste hotare, ale Elenei., statiile D1E tre­buiau de obicei sa convinga faimoasele case de bijuterii sa-si expuna cele mai frumoase colectii pentru ea. Nu era o sarcina dificila, totusi; Elena cumpara de obicei cantitati incredibile, toate platite de catre DIE.

Se pare c-o sa avem o vizita fructuoasa in America, Pa-cepa.

Voi face totul, tovarasa Elena.

Ce dragut esti.

intr-un articol pentru The New York Times New Service din 12 septembrie 1978, David Binder scria: „Pacepa fusese consi­lierul de securitate personal al lui Ceausescu si il ajutase sa-si pregateasca vizita oficiala de stat in S.U.A din primavara trecuta. Oficialitatile americane si-au amintit ca partea romana a facut numeroase „cereri imposibile'. Una dintre ele a fost ca atunci cind Presedintele si sotia sa Elena viziteaza sediul Texas Instru­ments din Dallas, romanii „se asteapta' ca din partea companiei sa i se faca o haina de blana cadou doamnei Ceausescu.'

AV1ND DE-A FACE CU UN AMANT NEDORIT

Ce-i nou cu Mihai ? m-a intrebat Elena, schimbind brusc subiectul.

Ocupat, ca de obicei, am replicat.

Mihai era un tinar corespondent de la Lumea, o revista romaneasca de politica externa. Cu citeva luni in urma, supra­vegherea cu microfoane pe care Elena imi ordonase s-o fac asu­pra fiicei sale, Zoia, dezvaluise ca Mihai devenise prietenul ei favorit.

Elena il respinsese cu mult timp inainte ca Zoia sa inceapa sa vorbeasca despre el. Dintr-un singur motiv: parintii lui erau prea nesemnificativi, nccducati si lipsiti de stil. „Uita-te numai la felul cum merg. Uita-te la picioarele ei arcuite si la fundul gras, precum si la picioarele lui de porumbel', obisnuia sa spuna

Elena cercetind fotografiile si filmele clandestine facute despre parintii lui Mihai. Totusi, in ziua cind a vazut pentru prima oara o fotografie a lui Mihai purtind bine jeans, a inceput cu adevarat sa-l deteste. „Dezgustator', a fost verdictul ei, dupa care si Mihai a fost pus sub supraveghere continua. Ura Elenei crestea tot mai mult, hranita de pasajele din interceptiile telefonice, transcriptiile microfoanelor si filmele facute in secret cu privire la intilnirile lui sexuale cu Zoia. Acum, Elena se enerva numai la auzul nu­melui de Mihai.

__Pur si simplu nu mai vreau sa mai aud de ticalosul asta

nici macar o zi in plus. L-as putea omori ca pe un vierme. Un accident de masina, sau cam asa ceva. Dar fiica-mea cu minte de gaina ar putea face din asta o mare drama. Vreau sa fie trimis peste hotare si lasat acolo pina putrezeste, a spus Elena, a carei voce devenise brusc caustica. M-am saturat sa tot am cosmaruri noapte de noapte din cauza lui.

Guineea era locul unde voia Elena sa fie deportat Mihai.

— iti aduci aminte cind am fost la Conakry ? a intrebat. Am­basadorul ne-a povestit despre unul din tehnicienii nostri de trac­toare al carui cap tocmai crapase ca un pepene, in tartacuta lui s-au gasit larve si viermi din belsug, iti amintesti cum ambasa­dorul spunea ca ei au un fel de gindac care-si depune ouale prin piele in capul tau ? Vreau o fotografie a capului lui Mihai crapat ca un pepene.

Monologul Elenei cu privire la Mihai, caracterizat prin proas­ta dispozitie, a fost intrerujn in cele din urma de tiriitul telefo­nului S. Auzeam vocea lui Ceausescu intrebind-o daca doreste un film in seara asta.

Nu vreau nici un film. Vreau sa vorbesc cu tine diseara, mon chei: Chiar acum. Acasa, a raspuns o Elena turbata, inainte de a trinti violent receptorul, inhatindu-si poseta de pe birou, a iesit cu mers tantos, fara nici un cuvint, continuindu-si drumul de-a lungul parchetului lacuit si apoi pe podeaua de marmura a coridorului, tocurile ei zanganind ca o mitraliera.

Abia ma intorsesem la biroul meu, cind un zgomot discordant a intrerupt tacerea. Era telefonul special care-mi facea legatura cu Ministerul Afacerilor Externe.

— Salut_; Misuie. Ce mai faci ? am auzit vocea lui Andrei, mai voioasa ca oricind. Tocmai am primit o telegrama de la Beirut. Ceva despre o afirmatie publica in legatura cu 242 pe care Arafat a facut-o azi. Doi ambasadori occidentali de acolo o interpreteaza ca semn de moderatie in politica lui Arafat. Ce destept esti! M-ai sunat adineauri ?

Am incercat sa dau de tine in dimineata asta. A fost pri­mul lucru pe care am vrut sa-l fac, am spus. Voiam doar sa te felicit pentru petrecerea din noaptea trecuta.

Regret ca n-ai putut veni mai devreme. Am avut somon afumat de-la Londra, homari de la Paris, miel la gratar de la Atena, friptura Kobe de la Tokyo, cantalupi de la Istanbul, ba­nane si portocale de la Tel Aviv si Sachertorte de la Viena. Cum a rezolvat-o Arafat cu Tovarasul ?

Trecerea de la un subiect la altul, fara nici o legatura apa­renta, este specifica lui Andrei. Pare incoerent, dar o face in­tentionat ca sa-si tina interlocutorul in priza.

Ca de obicei, Andrei. Nu se va schimba niciodata.

Nicu a fost in forma buna ieri noapte, nu-i asa ? Modul cum a condimentat stridiile! Si mai tirziu cind l-a improscat pe scortosul de Dumnezeu! Era sa fac in pantaloni.

N-a fost chiar pe gustul meu.

Ce naiba, Misuie, nu fi atit de ingust. Nicu e un adevarat aristocrat, iti poti imagina ce-o sa ne mai distram cind va fi el seful ? Tocmai ti-am trimis un curier cu tot ce am referitor la vizita tovarasului de la Washington. Spunea c-o sa mergi acolo in curind ca sa pui totul la punct. Cind, Misuie ?

Pina la sfirsitul saptaminii viitoare, sau cam asa ceva.

O sa ne distram copios acolo. La revedere.

Abia inchisesem telefonul cind m-a si sunat Manea pe linia S. Tovarasul dorea sa ma vada imediat.

Cind am intrat in biroul imens al lui Ceausescu, acesta isi pusese deja haina si evident se pregatea sa plece acasa. Statea in picioare in fata mesei sale mari incrustata cu fildes si privea tabloul agatat in spatele ei. Intitulat in mod patriotic Romania Mare, acesta reprezenta o taranca tinara si frumoasa mergind pe jos, intr-un peisaj rustic spre cel ce o privea. Deasupra 'era agatata stema Romaniei. Dedesubt era scaunul lui Ceausescu,

ridicat putin miai'sus decit in mod normal ca sa-l faca sa para mai inalt. Vazindu-ma, a inceput sa se plimbe cu pas marunt intre masa de conferinte pentru 12 persoane si un perete intreg pe care se aflau expuse operele lui Marx, Lenin si Ceausescu, trecind pe sub stema Partidului Comunist Roman agatata dea­supra usii de la intrare, intorcindu-se si asezindu-se brusc pe masuta joasa flancata de doua fotolii care stateau in fata mesei sale.

Vreo veste de la Arafat ? a intrebai.

Am o linie deschisa timp de 24 de ore cu Beirutul, am inceput, si-l trimit pe Olcescu la locuinta lui Arafat din sase in sase ore, dar raspunsul c mereu „nu inca'. Punctualitatea nu a fost niciodata principala calitate a lui Arafat.

Daca afli ceva, suna-ma acasa. Daca peste citeva zile tot n-am primit nici un raspuns, trimite-l pe Muntcanu la Beirut. Poate ca propunerile mele s-au izbit de colaboratorii lui Arafal. S-ar cuveni sa-l foloseasca pe „Annette' ca sa le rezolve. Mun­tcanu va trebui numai sa-l loveasca peste degete daca se va impo­trivi.

Ceausescu a terminat, sculindu-se si iesind pe usa laterala a camerei.

UNICUL MEU PRIETEN

Cind am ajuns acasa, era foarte lirziu. Militianul care pazea Ambasada Poloniei de peste drum n-a iesit din cabina pentru obisnuitul salut oficial. Cu siguranta ca adormise. Dar perdelele de la etajul al doilea se miscau discret.

Am mers direct in camera de zi. Totul era inca in intuneric, 'cu exceptia unui tablou agatat deasupra caminului, care era ilu-munat de o luminita agatata de rama. Acea luminita ardea zi si noapte, precum luminarea unei icoane. Din rama, un batrin ma privea cu ochii sai negri, mari, calzi, prietenosi. Avea pe cap o caciula taraneasca si era imbracat cu costumul sau negru, de sarbatoare. Pe fata sa brazdata de riduri puteam citi tristete si suferinta, dar si viclenie. Era un tablou pictat in 1937 de catre Camil Rossu. un pictor clasic roman, care devenise mai lirziu profesorul de desen al fiicei mele Dana si care era inca in viata. Ba l rinul avusese un loc in casa mea de multi ani, printre multe alte tablouri care acoperau peretii. Iubisem intotdeauna arta, Cind eram copil, obisnuiam sa fac peisaje si portrete in acuarela si ulei. Visul meu era sa devin pictor, dar tatal meu, care nu facuse facultate, deoarece trebuise sa ajute la cresterea a sapte frati si surori mai mici, vrusese sa devina inginer, in liceu, dragostea mea pentru desen a gasit o portita de scapare intr-un ziar scolar pe care am inceput sa-l editez. Se numea Porcul-tcpos si cuprindea desene satirice. La Institutul Politehnic, Porcul-tepos s-a transformat dintr-o gazeta de perete intr-un ziar de succes. Personajul principal, un porc-tepos, a devenit celebru pentru felul sau pocit si dezarmant de a exprima gindurile si simtamintele omenesti.

Cind in cele din urma am inceput sa muncesc, nu mai aveam timp pentru desenat, iar interesul meu pentru arta s-a transfor­mat in colectionare. Cu timpul, peretii mei s-au acoperit de ta~-blouri colectionate de aproape 30 de ani, aducind in atentie si pe acelea pe care le primisem de la Dana, recent absolventa a Institutului de Arta si care era acum pictor profesionist. Pina in 1960, batrinul meu prieten taran a fost numai unul dintre nu­meroasele mele tablouri.

in vara anului 1960, Dana si cu mine am fost in vacanta la Marea Neagra, unde am aflat despre o colonie de artisti dintr-un satuc mizerabil de tara linga granita cu Bulgaria. Satul se numea 9 Mai, dupa ziua victoriei aliatilor in cel de-al doilea razboi mondial, dar cu siguranta ca nu avea nimic victorios in aceasta privinta. Scriitori, pictori, scluptori si poeti inchiriau camere de la taranii localnici in timpul verii si duceau o viata boema, inchi-puindu-si ca erau mai liberi de supravegherea guvernului dccit la oras, chiar daca trebuiau sa se acomodeze cu absenta unor asemeni placeri ale civilizatiei precum apa curenta si camera de baie. La insistenta Danei am mers acolo cu masina si am petrecut o zi pe plaja cea mai apropiata.

Dupa-amiaza, cind ni se facea foame, mergeam in sat la un restaurant murdar, proprietate de stat si ne asezam in gradina.

L-a o masa din apropiere arh observat un om foarte balrin stind de unu) singur, care imi parea cunoscut. Ma tot cazneam sa aflu ce-i cu el, cind deodata ochii lui m-au atins la coarda sensibila. M-am dus la masa lui si l-am intrebat daca ii pot cumpara ceva sa manince. Mi-a raspuns ca poate ar fi in stare sa bea ceva, desi probabil ca n-ar reusi sa manince nimic, din moment ce nu mai avea dinti. Apoi l-am intrebat daca numele de Camil Rcssu inseamna ceva pentru ci.

— Cum sa nu-l stiu pe domnul Ressu, Dumnezeu sa-l aiba in paza! a izbucnit. El m-a pictat, iar dupa aia a fugit cu ne-vasta-mea!

De-acum eram sigur ca il am pe balrin in tablou. Eram curios sa aflu mai multe despre el, dar era complet senil, si numai cu mare rabdare am fost capabil in cele din urma sa aflu citeva detalii. Se numea Fedot Lily si fusese morar in satul acela in anii '30. Timp de citeva veri inchinase o camera linarului pictor Ressu, care venise acolo ca sa picteze peisajul local si taranii din zona. Ressu petrecuse multe zile pictindu-l pe Fedot si pina la urma s-a incurcat cu tinara sotie a acestuia, convingind-o sa fuga cu ci.

Acum ca stiam despre cine este vorba, batrinul din ta­blou mi-a devenit cel mai bun prieten. Cind ma intorceam acasa seara tirziu, numai Fedot ma mai astepta. Obisnuiam sa-i povestesc despre ziua respectiva — despre gindurile, nelinistile si sperantele mele. Obisnuia sa ma asculte in li­niste, dar ochii sai stralucitori voiau sa-mi spuna ca a inteles si mi-a promis sa nu sufle un cuvinte! din ceea ce-i spuse­sem. Ma gindeam ca ar fi bine ca orice agent secret din lume sa-l aiba pe al sau Fedot Lily, caruia sa-i impartaseasca urcusurile si coborisurile zilnice ale unei meserii care nu putea fi discutata cu nimeni altcineva. De fapt, Fedot Lily a devenit unica persoana din lumea intreaga care ma cu­nostea cu adevarat.

Desfacuta pe masa mare pentru cocteil de linga Fedot, se afla o invitatie tiparita pentru vernisajul unei expozitii a Danei. „Iubitului meu tatic' fusese scris cu stiloul pe rindul destinat numelui, cu mina ei feminina, dar totusi ferma.

,.Voi ii vreodata in stare's'-b'iau pe Dana cu mine inlr-o excursie peste hotare ?' l-am intrebat in liniste pe balrinul meu prieten. „Doar o data, Fedot'. Ochii sai negri, mari, calzi si prietenosi s-au incarcat cu tristete.

CAPITOLUL IV

— Mihai trebuie sa dispara simplu, fara urma, a ordonat. Cea-usescu, de indata ce m-a vazut.

Era putin dupa ora sase dimineata, iar el se plimba cu Elena prin gradina. Mi-a ordonat nervos sa-l trimit pe prietenul Zoiei imediat in strainatate pe o perioada de timp nedefinita. Fara sa afle Zoia, fara sa spun altcuiva, fara sa vorbesc cu sefii sai de la Lumea.

— Recruteaza-l pe Mihai ca agent DIE si trimite-l cu primul avion la Tunis.

— Sa-l trimitem in Guineea, Nicule. Fa asta pentru mine, l-a implorat Elena.

Deocamdata la Tunis. Nu e seful departamentului tau insarcinatul cu afaceri externe acolo

Ba da, tovarase.

in regula. Sa-ti raporteze numai tie. Iar tu, mie si Elenei. Nimic la Ministerul Afacerilor Externe.

Voi muri daca nu-l voi vedea pe domnul Blue Jeans la Conakry, Nicule!

Toate la timpul lor, Elena. Nu vreau ca porcii aia de la Europa Libera sau vreun ziarist cretin sa-si bage nasul unde nu-i fierbe oala.

El uraste in mod special postul de radio Europa Libera.

Si daca mai continua sa-i suceasca mintile Zoiei, chiar si de-acolo ?

.— in Africa se poate intimpla orice. Vreun criminal l-av pu­tea lasa pe jumatate mort pe strada sau o masina l-ar pu­tea Vom vedea noi ce.

Rabdarea mea are limite, Nicule. Elena era calma, dar autoritara.

dezamagind-usi copiii

Interventia personala a lui Ceausescu in viata copiilor sai, doi fii si o fiica, a fost excesiv de rara. Ca regula generala, nu isi asuma responsabilitatile unui tata. Dupa 1965, l-a dat pe fiul sau cel mare, Valentin, pe atunci un adolescent, in grija amba­sadorului sau din Anglia, Vasile Pungan. Educat la Londra, Va­lentin n-a invatat nimic despre marxism, iar atunci cind s-a intors acasa a fost o mare dezamagire pentru parintii sai. Tatal sau l-a indemnat sa studieze marxismul, dar Valentin a preferat stiinta. Lovitura de gratie a fost atunci cind Valentin, impotriva vointei parintilor sai, s-a casatorit cu fiica unui rival decedat al lui Cea­usescu si a fost imediat renegat. Vizitele lui Valentin si ale sotiei sale la resedinta prezidentiala au loc acum mai ales atunci cind Ceausescu insusi nu este acolo.

Cind Zoia, cea de-a doua nascuta, a implinit 15 ani, a fost data in grija lui Mircea Malita, care a devenit ministru adjunct al educatiei si invatamintului iar mai tirziu ministru adjunct al afacerilor externe, fiindca Ceausescu planuise ca fiica lui sa de­vina ambasadoare. Matita, un profesor distrat care deseori uita sa deschida usa .de la garaj si intra cu masina prin ea, a reusit s-o faca pe Zoia sa devina licentiata in matematica, sa-i dea gustul pentru logica si gindire independenta, lasind-o sa petreaca in compania celorlalti studenti citeva ore pe saptamina. Unul dintre colegii ei studenti, care i-a devenit amant, a scos-o pe Zoia din colivia pe care Elena i-o construise cu grija pentru a o izola de muritorii de rind. Cozile interminabile la care stateau oamenii inca din zori pentru mincarea lor zilnica si diferenta de nedescris dintre mincarea sa de la resedinta prezidentiala si cea de la mizerabilele cantine studentesti au uimit-o. Asemenea lu­cruri i-au zdruncinat increderea in cuvintarile publice ale tatalui ei, dar nu putea sa faca o bresa in programul lui zilnic, incarcat, ca sa-i spuna ce vazuse. Reusea sa vorbeasca doar cu mama ei, care imediat ii eticheta amantul drept anarhist si reactionar. Zoia si-a schimbat amantul, dar cozile erau tot acolo in fata magazi­nelor. Cind amantul ei a fost operat de apendicita, Zoia a pus piciorul pentru prima data intr-un'Spital pentru oameni obisnuiti, unde linarul trebuia sa stea in pat cu un alt pacient. Mizeria pe care a vazut-o acolo era chiar mai cumplita decit cea din dor­mitoarele caminelor studentesti, unde fiecare student avea totusi un pat al sau. A incercat din nou sa ajunga la tatal ei. Nereusind, piedestalul pe care se afla acesta a inceput sa se prabuseasca, iar idealurile ei referitoare la societatea pe care Ceausescu o con­struia in Romania au inceput sa se erodeze.

Spre sfirsitul anului 1975, Zoia a fost atrasa de un grup de studenti disidenti. Cind Securitatea a inceput sa-i aresteze, ea insasi a devenit un critic sincer al cultului personalitatii practicat de tatal ei si al masinatiunilor pentru acapararea pu­terii practicate de mama ei. In cele din urma, a refuzat sa mai poarte numele tatalui sau si obisnuia sa raspunda numai la apelativul Mademoiselle. „Numele de Ceausescu a devenit -un cuvint murdar', le tot repeta Zoia prietenilor sai. Cel mai mare pacat, insa, a fost refuzul ei incapatinat de a se marita cu oricare dintre „pretendentii' alesi cu grija de mama ei. Zoia era hotarita sa-si gaseasca un sot de una singura, dar orice nume pe care il propunea se izbea de respingerea mindra ca nu era suficient de nobil pentru viitoarea dinastie Cea­usescu. Acesta a fost inceputul unei lupte acerbe cu Elena, care pina la urma a hotarit sa urmareasca pas cu pas viata personala a Zoiei. Microfoanele au fost instalate pretutindeni, de la dormitoarele si camerele de baie ale apartamentelor sale si biroului pina la Mercedesul sau alb, coup6 — a carui stationare devenise familiara la intrunirile tinerilor din lumea buna in Bucuresti — tot acest arsenal fiind completat cu o minutioasa supraveghere fizica de 24 de ore. in 1977 mi-a fost data mie in grija.

Deziluzionat de primii sai doi copii, Ceausescu si-a pus toate sperantele de viitor in numele celui mai tinar. L-a dat pe Nicu in grija lui Stefan Andrei si a lui Cornel Pacoste — „doua exem­ple st/alucite ale intelectualului nou, comunist', asa cum ii placea sa le spuna.

— Vreau ca Nicu sa devina ministru de externe, a ordonat Ceausescu.

— Nicu trebuie sa fie viitorul presedinte al Romaniei, erau instructiunile date de Elena mentorilor lui.

Nicu este totalmente diferit de fratele sau si sora sa mai mare. Qnd era copil, nu-i placea Ia scoala. Era mult mai amuzant sa-si petreaca .timpul cu garzile de corp si ofiterii de securitate ce misunau in jurul resedintei prezidentiale si sa le imite manierele. si vocabularul. Tot in copilarie era luat in zeflemea de Valentin si Zoia, care nu-l vazusera niciodata citind o carte. Parintii Iui si-au legat sperantele de el, totusi. Abia deschizind gura, Nicu putea sa aiba tot ce-si dorea, chiar si mai mult. La virsta de 14 ani, a fost apreciat pentru ca a devenit barbat violind o colega de clasa, dindu-i-se prin urmare prima lui masina. cind a implinit 15 ani, a primit primul sau vapor. Iar la virsta de 16 ani, a devenit un huligan betiv, scandalizind tot Bucurestiul cu acciden­tele de masina si violurile sale. Zvonurile despre „boala' sa au ajuns la urechile lui Ceausescu. „Trebuie sa muncim mai mult si mai bine', este medicamentul prescris de obicei de catre Cea­usescu pentru vindecarea bolilor societatii romanesti.„Lasa bau'jira si apuca-te de munca', a fost singurul ajutor pe care Ceausescu i l-a dat lui Nicu, atunci cind a gasit citeva minute pentru ci.

AMBASADOAREA DEVINE „BERTHA'

Cind m-am intors la birou, generalul Gheorghe Moga sosise deja pentru discutia noastra saptaminala cu privire la cazuri de interes comun.

Moga fusese agent DIE timp de 15 ani. Era cunoscut ca fiind lipsit de tact si nu saluta niciodata cind intra pe usa. Prost, nesimtitor, brutal si teribil de incapatinat, asa i l-am descris lui Ceausescu cu cinci ani in urma cind cauta un agent DIE ca sa-l faca seful sectiei de contraspionaj, cu scopul ca acest departa­ment sa lucreze mai aproape de DIE si sa recruteze agenti se­creti. „Chiar asa ceva imi doresc', a holarit Ceausescu. in ziua urmatoare, Moga a fost racolat. Dupa ce Moga si-a terminat rapoartele referitoare la cazurile sale, l-am intrebat despre sotia ambasadorului.

— Cind ambasadoarea face dragoste cu „Teodorescu', nimeni n-ar recunoaste-o vreodata. Devine o alta femeie, a inceput Moga.

Cine-i „Teodorescu' ? l-am intrebat.

Agentul meu. Cel mai bun curtezan pe care l-a*m avut vreodata. Lucreaza in secret ca sofer al ambasadorului american.

Dar ambasadorul ?

— E cit se poate de naiv. Cunoaste tot atitea despre nevasta-sa, cit stie despre politica Romaniei. A inghitit chestia cu „Ori­zontul' ca pe o gogoasa.

in conformitate cu cele spuse de Moga, Directia de Contra­spionaj il supraveghease pe ambasadorul american mult mai bine decit pe oricare dintre predecesorii sai. Vorbea romaneste, avea multi prieteni printre romani si a aratat multa simpatie fata de trimbitata independenta a Bucurestiului. Implicarea sa personala in scoaterea din tara prin contrabanda a manuscriselor disi­dentilor in genti diplomatice, precum si relatiile sale strinse cu agentii CIA care lucrau la ambasada, creasera suspiciuni cum ca ar putea fi un agent CIA camuflat, tot asa cum ambasadorul Nicolae Nicolac din Washington era agent secret camuflat. Moga . pusese pe urmele ambasadorului american citeva femei-agent atragatoare si binecrescute, dar fara succes. Rezultatul uimitor al „filajului' a fost ca sotia sa, nu ambasadorul, era trimisa spe­cial ca agent secret. Acest fapt l-a ajutat pe Moga sa-l bage pe „Teodorescu' in patul sotiei ambasadorului, iar apoi sa transfor­me ceea ce fusese un flirt oarecare intr-o adevarata poveste de dragoste.

Moga astepta acum aprobarea lui Ceausescu sa-l trimita pe „Teodorescu' in Statele Unite pentru a reimprospata legatura dintre ei si pentru a folosi influenta ambasadoare! asupra sotului sau ca sa faciliteze emigrarea „soferului' in Statele Unite. Mi­siunea cu bataie lunga a lui „Teodorescu' era sa continue legatu­ra cu sotia ambasadorului american pina la recrutarea acesteia ca agent secret Sarcina ei initiala era sa-si manipuleze sotul in conformitate cu interesele Bucurestiului.

— De la a face amor pina la a deveni agent e cale lunga. Stii asta, Moga, i-am spus dupa ce terminase.

— Nu si in cazul unei curve. Ambasadoarea e indragostita pina peste cap de „Teodorcscu', care i-a smuls deja multe secrete aflate de la sotul ei. Am totul inregistrat pe banda.

Dupa ce a plecat Moga, l-am chemat pe generalul Cheorghe Angelescu, directorul brigazii DIE care raspunde de Statele Uni­te, si l-am informat pe scurt despre cazul sotiei ambasadorului american, inainte de a pleca, Angelescu i-a dat ambasadoarci numele codificat „Bertha'.

„FETELE' LUI SCORNEA

Dupa ce am citit telegramele nou-venite, i-am telefonat co­lonelului Cristian Scornea sa-mi aduca dosarul lui „Malek', in­dividul ale c2rui sotie si fiica ii scrisesera Elenei, in adolescenta, Scornea fusese adoptat de o unitate militara si. fusese crescut de soldati. Acolo a invatat partea uritaa vietii de cazarma : fumatul, bautura si muierlicul. Avind mama germana si tatal roman, vor­bea ambele limbi, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a servit sub arme ca traducator al unitatii sale militare in discutiile purtate cu germanii. Dupa razboi, cind comunistii au pus mina pe serviciul de spionaj extern romanesc si i-a inlaturat pe fostii lui agenti, Scornea a facut parte din primul grup de noi recruti, selectionat din armata pentru memoria sa buna si pentru germa­na sa fluenta. De atunci, lucrase in permanenta pentru Spatiul Germano-Austriac al DIE, petrecindu-si mai multi ani din viata in Austria decit in Romania.

Femeile au reprezentat scopul preferat al recrutarilor lui Scornea, iar relatiile sexuale, metoda de baza in recrutarea lor. Curind a devenit celebru pentru femeile sale care spionau gu­vernul tarii gazda, obisnuind sa-i aduca documentele scoase din birouri, ascunse in compartimentele false ale posetelor. Sectia DIE responsabila cu fabricarea posetelor cu pereti dubli a fost cunoscuta in cele din urma sub numele de „Sectia lui Scornea'. Acum el lucra in Ministerul Comertului Exterior din Bucuresti si avea misiunea sa recruteze vizitatori straini.

Ca si Moscova, Budapesta, Praga, Varsovia, Sofia sau Berlinul de Est,' Bucurestiul a fost transformat de catre comunisti inlr-o piata a spionajului, in fiecare hotel destinat turistilor, telefoanele _au o derivatie care permite interceptarea convorbirilor, micro­foanele sint ascunse in toate camerele si activate de indata ce intra in camera un strain, iar circuitul inchis de televiziune asi­gura supravegherea continua a locurilor unde se ia masa, a co­ridoarelor si chiar a holurilor de odihna publice. Camerele de luat vederi instalate in fata celor mai importante hoteluri, pre­cum Intercontinentalul, Athenee Palace, Lido si Nord, ca si echi­pamentul cu raze infrarosii sint folosite pentru a urmari miscarile strainilor in afara hotelului. Agentii care fac „filajul' pozeaza in chelneri sau sefi ai celor mai importante restaurante, activind microfoanele ascunse in scrumierele de ceramica pe mesele strainilor. O armata de prostituate lucrind ca spioanc se etaleaza in fiecare zi in cluburi de noapte, holuri de hotel, restaurante, teatre, sali de concert si opera, arene de circ, teatre de revista, parcuri si strazi. Strainii studiind la universitatile din Romania care au fost recrutati ca agenti de securitate — in majoritate afri­cani negri — sint directionali sa solicite schimburi ilegale de bani sau relatii homosexuale. Scornea avusese un rol important in acest intreg sistem diabolic.

RECRUTAREA LUI „MALEK' PRIN „ANDREEA'

. — Informeaza-ma pe scurt cu privire la „Malek', am spus, cind Scornea a intrat in biroul meu.

Gifiia putin sub povara dosarului voluminos. Patruzeci de ani in care a fumat ca un sarpe si aproape treizeci de ani de_B„filaj' prin baruri, restaurante si dormitoare isi pusesera amprenta asu­pra sa.

„Savantul', cum il numea Ceauscscu, era unul dintre cele mai recente cazuri ale lui Scornea astfel incit mi-a putut face o dare de seama orala fara sa mai verifice dosarul. „Malek' se nascuse in Germania, unde ajunsese inginer chimist. Cercetarile facute ^au dezvaluit ca fusese ofiter nazist cu rang inalt in trupele chimice din timpul celui de-al doilea razboi mondial, iar dupa razboi, si-a ascuns, chipurile, activitatea de nazist mutindu-se in Portugalia. Acolo, si-a inceput propriile afaceri in calitate de „consilier militar' si „inginer de arme', ocupindu-se de nume­roase tari din Africa si Asia. Mai tirziu, a construit o fabrica de armament'la Cascais, in Portugalia, care fabrica bombe incendia­re acr-sol si grenade. Acestea erau exportate, atit legal cit si ilegal, in anumite tari din Asia si Africa.

Dupa ani, pastrindu-si pasaportul portughez si fabrica de ar­mament, s-a intors in Germania de Vest si la putin timp dupa aceea a inceput sa elibereze certificate de afaceri care-l prezentau ca fiind „consilier tehnic NATO'. Un asemenea certificat era in dosar. Cercetarile au mai dezvaluit ca „Malck' se bucura de o situatie materiala solida si deci nu putea fi cumparat cu bani, dar parea susceptibil sa fie abordai folosind o femeie. Ca sa-l poala observa mai indeaproape, Scornea l-a invitai pe „Malek' sa faca mai mullc vizite de afaceri in Bucuresti. Probele furnizaie de microfoanele si camerele de luai vederi ascunse au dus la analiza psihologica ce arala ca ajunsese la „virsta critica' de la jumatatea vietii si ca ar putea fi interesat de o legatura romantica de durata.

Cu ajutorul Securitatii inlcrne, Scornea a ales-o pe „Andre­ea', o linara ce locuia la Brasov si care parea sa fie perechea ideala a lui „Malek'. Ea avea pe atunci 21 de ani, fiind o cocota si o agenta a securilatii locale, care lucra pe post de chelnerita intr-un restaurant de lux, unde angajatele participau la speclacole „indraznete', in prealabil, fusese xfolosita cu succes in alte ope­ratiuni impotriva vizitatorilor vcst-germani.

Avea de asemenea avantajul operational ca tatal fusese detinut polilic al comunistilor si ii fusesera nationalizaie pro­prietatile, ca asigurindu-si astfel trecere in ochii occidentalilor. Scornea a informat-o pe „Andreea' in dcialiu cu privire la „Ma­lek', a instruit-o cum sa devina amanta lui si i-a spus cum sa construiasca o relatie de lunga durata cu el. O camera echipata cu aparate de filmat si microfoane ascunse era pregatita si astep-la la holelul de lux Aro din Brasov, cind Scornea l-a adus pe „Malek' acolo pentru o vacanta de o saptamina ca oaspete al Ministerului Comertului Exterior.

„Andreea' a devenit o poveste de dragoste pasionata pentru Malek', iar Scornea cel mai bun prieten si confident al lui. El i-a oblinut lui „Malek' viza de intrare permanenla in Romania si avea grija de „Andreea' cind acesia din urma irebuia sa plece din tara cu afaceri, in schimb, Scornea i-a cerurlui „Malek' sa-i dea mostre din produsele militare fabricate de acesta. Mai tirziu, a cerut si tehnologia lor de fabricare. Pina in 1977, recrutarea a fost totala.

— Poti sa-mi spui ceva despre rezultatele obtinute de pe ur­ma agentului „Malek' ? am continuai sa-l intreb.

Scornea,- care a fosl intotdeauna indragostii de agentii sai, mi-a spus ca „Malek' avusese o contributie importanla in pri­vinta modernizarii trupelor chimice din Romania. Bazata pe spionajul sau tehnologic, care fusese verificat de catre Instilulul Central de Cercetare Chimica al Elenei, o mare fabrica de na-palm a fosl construita la Bucuresti. „Malek' transportase in se­cret numeroase bombe americane aer-sol, grenade si mine in Romania, via Africa, unde au fost expuse timp de citeva sapiamini inlr-o incapere de linga biroul lui Ceausescu. Aceste arme se produceau acum in masa in Romania, cu asislenta teh­nica a lui „Malek'. El ajulase de asemenea la fabricarea ploii de napalm si a ailor subslante incendiare care erau lesiate de comandantul trupelor chimice, generalul Mihai Chitac.

—O expozitie secreta de echipament militar produs in Romania bazat pe materialele lui „Malek' a fost prezentata To­varasului doar cu doua saptamini in urma, cind i s-a facut si o demonstratie. Si asta e abia inceputul colaborarii noastre cu „Malek'. Laserele militare si radarele pentru altitudini joase sint numai cileva din proiectele la care lucreaza acum. Nu trebuie s-o lasam pe idioata de nevasta-sa, de care lui nu-i mai pasa, sa distruga o asemenea bijuterie de agent, a spus cu patos Scornea, punind capal raportului.

Ai aranjai intilnirea cu el asa cum ti-am spus ?

Da, sa traiti, domnule general. Asteapla sa-l sun la hotel.

La ora zece in celalall birou al meu. Si lasa dosarul lui „Malek' aici. Vreau sa-l mai rasfoiesc putin.

Celalalt birou ai meu. corespunzator celeilalte functii, noela-sificate. pe care o detineam, aceea de secretar de stat in Minis­terul de Interne, era in cladirea principala a ministerului. Era situat intr-o zona foarte bine pazita, ia etajul al doilea, alaturi de biroul ministrului si al celorlalti trei adjuncti ai sai. Individul care intra acum impreuna cu Scornea arata exact cu cel pe care il descrisese, fiind persoana din numeroasele fotografii clandesti­ne reprezentindu-l pe „Malek'— imbracat sau dezbracat— pq care le vazusem in dosar. Astazi era elegant imbracat cu costumul sau gri-inchis, camasa alba si cravata argintie. Un ac de cravata cu diamant si butoni de manseta din aur cu diamante ii comple­tau aspectul soigne .

Am clarificat imediat ca ne intilnim in sediul Ministerului de Interne la indicatia personala a Presedintelui Ceausescu pentru a discuta o chestiune importanta referitoare la colaborarea se­creta a lui „Malek' cu serviciul roman de spionaj. Dupa ce am asteptat ca Malek sa-si desfasoare lunga-i peroratie afirmind cit era de mindru sa fie de folos Romaniei si presedintelui sau si cit era de recunoscator pentru noua lui viata in Romania cu o tinara doamna incintatoare, i-am dat scrisoarea pe care o primise Elena de la sotia vest-germana a lui „Malek' cerind Romaniei sa nu-l mai foloseasca drept spion.

De indata ce a inteles despre ce era vorba in scrisoare, Malek s-a facut alb ca varul. A citit-o in continuare, cu venele umflate gata-gata sa-i plesneasca, cu pumnii inclestati, fiind evident cu­prins de o furie teribila. Conflictul puternic, adinc, dintre el si sotie parea sa-l amuteasca.

Cind a fost in stare sa vorbeasca din nou, Malek era calm si rational. Cu disciplina si pedanteria germana, a prezentat un plan referitor la rezolvarea situatiei. Ideea de baza era ca devotamen­tul sau fata de guvernul lui Ceausescu era nemarginit si ca nici o amenintare nu putea pune capat acestei colaborari. A convenit ca mai multa discretie in relatiile sale cu Romania, totusi, ar fi mai potrivita. „Malek' s-a oferit sa deschida un birou la Viena si sa-l foloseasca pentru „acoperirea' activitatii sale in numele Romaniei. Ideea lui era ca biroul din Viena sa fie o firma de import-export incheind tranzactii legale, care ar putea furniza acoperire pentru aducerea prin contrabanda a materialelor mili­tare si tehnologice occidentale in Romania. „Malek' a cerut per­misiunea ca „Andreea' sa poata pleca la Viena, unde sa-si continue viata lor impreuna. El a acceptat ca, in aceasta situatie, viza lui de 'intrare permanenta in Romania sa fie anulata in pasaport. Astfel, credea ca sotia si fiica lui se vor linisti si el va avea timp sa obtina un divort legal.

_ Domnule secretar de stat, viata mea e acum cu ea si pen­tru ea, a spus despre Andreea, scotind o fotografie de-a ci din portofel. Iar acum e gravida !

in mod deliberat am cerut sa fiu primit de Ceausescu inainte de prinz, cu citeva minute. Era momentul cel mai prielnic pentru a rezolva ceva repede si, de obicei, fara complicatii, deoarece el servea intotdeauna masa de prinz cu exactitate la 12,30,

— Ce-i nou ? i-am auzit intrebarea obisnuita, venind din spa­telebiroului imens incrustat cu fildes.

in citeva cuvinte l-am informat pe Ceausescu referitor la ceea ce gasisem in dosarul lui „Malek' si la propunerile pe care acesta le facuse in timpul intilnirii.

S-ar putea sa impuscam doi iepuri dintr-o lovitura, a cu­getat vesel Ceausescu, facindu-mi conspirativ cu ochiul. Am pu­tea rezolva incurcatura cu ncvasta-sa, precum si nevoia noastra de firme de import-export bine „acoperite' in terte tari — ca aia pe care am facut-o in Japonia, astfel incit sa putem aduce prin contrabanda echipament pentru circuite integrate si alte dracii din astea tocmai din Statele Unite. Nu ti-am spus mereu ca „Sa­vantul' are mintea unui german? Cam greoaie, dar bine orga­nizata.

Ceausescu a aprobat planul lui „Malek' pe loc, inclusiv viza de iesire' pentru „Andreea' si 100 000 de S pentru a deschide biroul din Viena, care, a decretat el, trebuie sa foloseasca numele lui „Malek', dar de fapt trebuie sa fie proprietate a DIE.

— Ai grija si de „Andreea'. S-ar putea sa fie suspectata aco­lo. Ce rude apropiate isi lasa aici ?

Mama si un frate, cred.

— Dupa ce pleaca, aresteaza-i, hartuieste-i, da-i afara de i_a serviciu, fa-le orice. „Savantul' reprezinta un caz prea important si trebuie sa-l ajutam sa plece in America dupa citva timp, a zis Ceausescu.

Apoi a furnizat mai multe detalii referitoare la cum sa fie ajutata „Andreea' sa-si dezamageasca posibilii urmaritori occi-dentali, incit sa stirneasca mila si lacrimi in loc de neincredere.

IMPARATUL BOKASSA I IA DE SOTIE O AGENTA ROMANCA

Ma aflam la usa, gata sa plec, cind vocea lui Ceausescu m-a ajuns din urma.

— Primul lucru din programul de dupa-amiaza e sa fac o vizita la uzina de „Stele'.

„Stele' era eufemismul pe care Ceausescu si Elena il foloseau pentru diamante. Amindoi erau atit de fascinati de diamante incit ei insisi au pus la cale si au condus o operatiune impotriva dictatorului centrafrican Jean Bedel Bokassa cu scopul de a obtine de la el terenuri concesionate cu minereuri pretioase, in 1975, ei l-au invitat pe Bokassa sa faca o vizita oficiala la Bu­curesti, unde au remarcat ca acesta era vazut deseori in compania unei romance splendide, Gabriela, pe care ei o alesesera in acest scop. Dupa citeva saptamini, la rugamintea lui Bokassa, Gabriela a fost trimisa la Bangui cu unul din avioanele personale apartinind lui Ceausescu, fiind insotita de catre consilierul-sef al Im Ceausescu, Vasile Pungan. Gabriela Bokassa, sotia romanca a imparatului Bokassa I al Imperiului Centrafrican (actualmente Republica Centrafricana), a devenit unul din exemplele preferate ale lui Ceausescu, aratind cum un agent secret poate fi infiltrat intr-o tara-scop la cel mai inalt nivel. Din cauza ei, Bokassa a acceptat, in secret, 10% din profituri, platite in contul unei banci elvetiene, provenind din minele de diamant descoperite de Romania pe terenurile avantajoase sugerate de acesta. Timp de doi ani, Gabriela a fost o agenta model, pina cind s-a speriat atit de tare de Bokassa incit a reusit sa fuga de la el, plecind la

Pafis Valizele'pJine cu bijuterii pe care le-a luat cu ea au aju-tat-o'sa inceapa o viata noua, anonima, in Franta.

Cind anumite zvonuri referitoare la disparitia Gabrielei de la Bangui au inceput sa circule prin Franta, Ceausescu a dat ordin ca DIE sa raspindeasca zvonul ca Gabriela fusese trimisa inapoi in Romania de catre imparat. Ceausescu voia sa-i'descurajeze pe ziaristii francezi s-o mai caute. Aceasta operatiune de dezinfor­mare a dat roade, in noiembrie 1977, un ziar francez publica urmatoarele: „Sotia romanca, pe care Bokassa I a adus-o cindva in haremul sau din trupa de balet bucurestean, a dezamagit pe Majestatea Sa (Dumnezeule!) cu un paznic din garda sa perso­nala : gardianul (sic!) a .fost ucis, iar Lady Chatterley a fost incuiata pe partea cealalta a cortinei de fier, datorita amabilitatii Aeroflot-ului'. Aceasta stire a fost raspindila mai tirziu in alte publicatii franceze, inclusiv intr-o biografic despre Bokassa, do-vedindu-se temporar de folos in protejarea anonimatului Gabrie-'lei in Franta si secretului cu privire la activitatea ei ca agent DIE.

„STELE' PENTRU TOVARASI

in 1975, Ceausescu mi-a ordonat sa obtin tehnologia si echi­pamentul pentru producerea diamantelor sintetice. Operatiunile de spionaj pe scara larga conduse de catre DIE aii dat rezultate, iar dupa doi ani i-am prezentat mostre de diamante obtinute experimental, folosind acea tehnologie intr-o mica instalatie-pi-lot. Pe neasteptate, Ceausescu mi-a ordonat sa construiesc o „ta-brica' pentru a produce in secret diamante sintetice in Romania.

— Asta nu e meseria ta, a spus, dar ma tem ca nimeni altul n-ar putea s-o faca si in acelasi timp sa pastreze secretul.

Am construit uzina asa cum ar fi facut-o un capitalist, folo-sindu-ma de o cladire veche, abandonata, in loc sa construiesc alta uriasa, batatoare la ochi si noua, dupa cum este moda in blocul sovietic, si am dotat-o cu o multime de computere in locul muncitorilor, in toamna anului 1977, uzina era in stadiul testai ij tehnologice, iar la inceputul lui ianuarie 1978 a inceput produci ia industriala pe scara larga.

Cind Elena a vazut primele mostre de diamante foarte trans­parente, a holbat ochii cit cepele si a cerut imediat ca un borcan „uite-alit de mare' sa fie umplut cu diamante sintetice la pregati­rea aniversarii a saizeci de ani de la nasterea lui Ceausescu, pe 26 ianuarie 1978. La initiativa Elenei, tuturor institutiilor din Romania, de la biroul primului-ministru pina la cele mai mici C.A.P.-uri, li s-a cerut si chiar li s-a impus sa pregateasca ne­pretuite cadouri pentru Comandantul Suprem, neprecupetind nici o cheltuiala. Ea a instruit DIE sa-si foloseasca puterea de convingere pentru a determina companiile occidentale sa trimita cadouri scumpe. Pentru a incuraja belsugul, un muzeu national adapostind cadourile primite de catre sotii Ceausescu a.fost des­chis in graba — desi continea numai copiile sau fotografiile celor mai valoroase piese.

Rezultatele „zilei de nastere' au fost uluitoare, iar valoarea si cantitatea cadourilor primite de catre Ceausescu, incredibile. Ministerul Minelor a fabricat un lingou de aur enorm, de 24 uc carate, avind gravate urmatoarele cuvinte: „CEAUSESCU SI POPORUL', in basorelief. Ministerul Agriculturii a oferit spice de porumb hibrid din aur masiv. Ministerul de Interne i-a dat un televizor si o combina stereo hi-fi cu dispozitiv de teleco­manda din platina. DIE i-a oferit o pusca facuta pe comanda Ia celebra firma britanica producatoare de arme Holland and Hol-land, iar in plus borcanul, cintarind peste' zece kilograme, cu diamante sintetice. Borcanul a ramas expus in biroul lui Cea­usescu doar citeva zile. incepind cu acea zi de nastere, Ceausescu a fost foarte dornic sa viziteze uzina de „stele'.

Abia trecuse de ora doua cind Ceausescu, odihnit dupa siesta lui zilnica, a plecat cu mine in masina mea, urmat doar de un vehicul de paza. Uzina de „stele' era pe atunci unul dintre cele mai secrete obiective industriale din Romania. Ceausescu si-a petrecut toata dupa-amiaza plimbindu-se in jurul instalatiilor gi­gantice care produc temperatura si presiunea extrem de inalta necesara transformarii grafitului special importat si cobaltului chimic pur in cristale de diamant. Era impresionat de tot ce vedea, insa nu-i pot uita expresia absolut uimita ce i se citea pe fata eind am deschis bolta si i-am aratat primele cincizeci de kilograme de diamante produse acolo.

Ceausescu n-a zis nimic la uzina.

__ imi place creatia ta, a spus cind nc-am intors la biroul

sau. Acum hai sa intram in afaceri cu diamante pe picior mare. DIE al tau trebuie sa vinda „stelele' in secret pe piata occiden­tala — tot asa cum procedeaza si cu cocaina aflata in tranzit din Asia spre Europa si pe care o confiscam la granita.

Romania si Bulgaria au facut mult timp contrabanda cu dro­guri pentru Occident. Contrabandistii au inceput acum sa vinda diamantele in Europa Occidentala.

„PETROLUL, EVREII SI GERMANII, MARFURILE NOASTRE CELE MAI BUNE LA EXPORT'

Deodata Ceausescu a lansat o intrebare. —- Citi bani avem in contul TA-78 ?

Citind in carnetul de buzunar, i-am spus suma exacta : era in jur de 400 de milioane de S.

— Depune banii pe carc-i cisligam cu „stelele' in acelasi cont TA. inteles?

Da, tovarase.

— Trebuie de asemenea sa marim preturile pe -care Tel Avivul si Bonnul le platesc pentru evrei si germani. (Aceasta se referea la pretul vizelor de iesire.) Petrolul, evreii si germanii sint marfu­rile noastre cele mai importante la export, a adaugat Ceausescu, dind glas sloganului sau preferat.

Timp de inca o ora sau cam asa ceva, pina cind Elena a venit sa-l ia acasa, Ceausescu a continuat sa ma instruiasca in legatura cu modul cum s-ar putea stoarce mai multi bani din Israel si Germania de Vest.

Emigrarea evreilor-a fost multa vreme o povara pentru Bu­curesti, iar numarul mare de evrei care cereau sa paraseasca Komania comunista a reprezentat o pata neagra pe reputatia ei. La sfirsitul anilor '50, un om de afaceri britanic, Henry Jacober, care avusese legaturi comerciale cil Romania timp de multi ani si fusese recrutat de catre DIE, a cerut o intrevedere urgema. I-a spus agentului care se ocupa de el, Gheorghe Marcu, ca a informat serviciul de spionaj extern israelian referitor la contac­tul sau di reteaua de spionaj roman si ca acestia voiau sa-l fo­loseasca intr-o operatiune speciala, foarte secreta. Mesajul sau consta in faptul ca serviciul israelian era gata sa plateasca gu­vernului roman o anumita suma de bani, confidentiala, pentru fiecare evreu lasat sa emigreze, totul fiind bazat pe o intelegere nescrisa, amiabila intre Jacobcr si Marcu.

Bucurestiul a respins aceasta propunere, considerind ca este o provocare, dar Jacobcr a insistat. Citcva luni mai tirziu, el a propus construirea unei ferme de pui, automatizata, in Romania, pe gratis, daca 500 de familii de evrei vor avea permisiunea sa plece. Conducatorul roman de atunci, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a aprobat in cele din urma propunerea ca experiment unic. inain­te de sfirsitul anului, o ferma de pui moderna a fost instalata cu discretie la Peris, un orasel situat la nord de Bucuresti, pe pro­prietatea detinuta de Ministerul de Interne. Cind Ghcorghiu-Dej a facut o vizita acolo dupa citeva zile, i-a placut, a aprobat 500 de vize de iesire pentru evrei si a dat ordin sa se mai construiasca inca cinci ferme de pui.

Pina la sfirsitul anului 1964, Ministerul de Interne devenise cel mai mare producator de carne din Romania. Poseda ferme de pui, ferme de curcani si ferme de porci, producind zeci de mii de animale pe an, citeva ferme de vite si alte ferme numarind aproximativ 100 000 de oi — toate prevazute cu abatoare auto­matizate, congelatoare si instalatii de impachetare a carnii. Pen­tru transportul carnii ambalate avea de asemenea un parc de autocamioane TIR frigorifice marca Mercedes. Pe Ia inceputul anului 1965, o fabrica de fulgi de porumb facuta de Kellog s-a adaugat sectorului alimentar al ministerului.

Toate aceste ferme si uzine de produse alimentare au fost platite de catre Henry Jacober, in schimbul vizelor de iesire pen­tru evreii romani. Ele au fost construite in aceeasi zona a Pe-risului si conduse de detinutii politici, un rezervor in care ministerul putea gasi de obicei veterinarii si inginerii necesari. „Daca nu poti gasi in inchisoare oamenii <Je care ai nevoie, atunci

arestea'za-i pe cei de care ai nevoie si apoi foloseste-i', era raspunsul obisnuit dat de Gheorghiu-Dej, atunci cind ministrul de interne, Alexandru Draghici, se plingea ca fermele reclama mai multa forta de munca decit putea el sa asigure. Unui adjunct al ministrului de interne, Alexandru Danescu, i s-a dat exclusiv sarcina de a se ocupa de ferme, a caror productie era destinata numai exportului in Occident. Henry Jacober a ajutat acest ex­port atit direct cit si indirect, incepind cu anii '60, numarul anual de vize pentru emigrare date evreilor romani depindea in intre­gime de ouale, puii, curcanii, porcii, vitele si fulgii de porumb ce se exportau in Occident.

An de an, DIE s-a implicat tot mai mult in emigrarea evrei­lor. Trebuia nu numai sa mentina „intelegerea amiabila Jacober-Marcu', dar sa si obtina cele mai bune rase de animale si sa le transporte in Romania cu avioane inchiriate, platite tot de Ja­cober. Valiza diplomatica transporta mai multa sperma de taur, obtinuta cu ajutorul si banii lui Jacober, decit informatii secrete.

Totusi, de departe cea mai spectaculoasa tranzactie cu vite condusa de catre DIE s-a intimplat intre anii 1958 si 1965 prin care se scoteau prin contrabanda din Danemarca, cu ajutorul lui Jacober, porci danezi Landrace, vii, necastrati. Porcul Landrace alb, cu urechile pleostite, ce putea fi intilnit in Europa Centrala si de Est, fusese transformat, in Danemarca, intr-un porc superior prin incrucisare selectionata. Porcii Landrace erau comercializati in Anglia la Wiltshire. Din acestia se facea sunca, aceasta fiind cheia comertului exterior danez. Danemarca si-a mentinut mo­nopolul si preturile extrem de mari interzicind cu strictete ex­portul de porci Landrace pentru crestere. Totusi, timp de sapte ani, DIE a adus prin contrabanda mii de purcei din Danemarca. Acestia erau anesteziati si transportati, la inceput in automobile diplomatice, apoi in valize diplomatice speciale, iar in cele din urma in camionete TIR mari protejate de sigilii diplomatice. Pina la inceputul anului 1965, Romania producea 50 000 de porci Landrace pe an, toti exportati in Occident in chip de sunca si slanina cu ajutorul lui Jacober.

„intelegerea confidentiala Jacober-Marcu' a fost tinuta in cel mai mare secret. Primul-ministru, Ion Gheorghe Maurer, care era de asemenea cel mai bun prieten al lui Ghcorghiu-Dej, nu

stia absolut nimic despre aceasta afacere. Ceausescu insusi a aflat despre operatiune abia in 1965, cind a venit la putere dupa moar­tea lui Gheorghiu-Dcj. El a denuntat-o ca fiind „scandaloasa', a desfiintat-o, a transferat fermele de animale in cadrul Ministe­rului Agriculturii, l-a concediat pe Marcu din DIE si a redus drastic emigrarea evreilor.

Doi ani mai tirziu, lui Ceausescu i-au venit alte ginduri — asa cum i se intimpla de obicei — si a intrebat daca Jacober mai traieste. La putin timp, Marcu a fost reinstalat in DIE, promovat in grad si functie, dindui-se ordin in secret sa ia din nou legatura cu Jacober. De aceasta data, totusi, schimbul nu mai consta in ferme de animale, ci in valuta-forte, dolari. Acum operatiunea a devenit mai secreta ca oricind. Datorita functiei pe care o aveam, eram printre cei foarte putini care stiau de ca.

Dupa ce Jacober a murit de cancer, directorul adjunct al agentiei de informatii israelienc pentru imigrare, un individ nascut in Romania, avind pasaport diplomatic israelian pe nu­mele Yitzhak Ycsahanu, a devenit noul partener in „intelegerea confidentiala'. Ceausescu a fost fericit in cele din urma sa aiba o legatura directa cu guvernul israelian, dar a dat ordin sa fie mentinuta doar ca o relatie personala intre doi oameni si sa fie facuta chiar si mai secreta decil inainte, in 1972, dupa ce a pus mina pe serviciul de spionaj, supraveghindu-l indeaproape, Cea­usescu a hotarit sa inlature numele DIE din noua intelegere confidentiala Yesahanu-Marcu. O poveste menita sa dezinforme­ze a fost imprastiata cum ca Marcu fusese scos din DIE, iar curind a fost numit oficial director general adjunct al „Institu­tului de Economie Mondiala', o institutie-paravan sustinuta de agenti DIE.

Noua si inca nescrisa intelegere confidentiala Yesahanu-Mar­cu prevedea ca Bucurestiul va fi platit cu o anumita suma de bani gheata pentru fiecare individ in functie de virsta, nivel de instruire, profesie, slujba si statut familial, pentru fiecare evreu caruia i se va permite sa emigreze, in iulie 1978 suma de plata a fost intre 2 000 si 50 000 de S de.persoana, in citeva cazuri individuale, i s-a cerut lui Yesahanu sa plateasca pina la 250 000 S. intilnirile dintre Marcu si Yesahanu aveau loc lunar la ambasa­dele Romaniei din Germania de Vest, Austria sau Elvetia, unde

Marcu aducea listele cu numele evreilor carora li se daduse apro­bare sa emigreze, iar Yesahanu rasturna valize intregi cu dolari S U A. in 1974, una dintre aceste valize s-a pierdut la aeroportul din Zurich, unde a fost gasita pina la urma, dupa doua zile. Era inca intacta, continind peste l milion de S. in decursul anilor, intelegerea Yesahanu-Marcu a adus Bucurestiului un venit net de' milioane de dolari, precum si numeroase credite avantajoase pe termen lung emise de catre diferite banci occidentale, cu dobinda in procente platita de Yesahanu.

incurajat de rezultate, Ceausescu a ordonat ca DIE sa initieze

0 operatiune similara pentru vinzarea etnicilor germani. Aceasta 1 s-a parut potential chiar mai avantajoasa, Romania avind apro­ximativ un milion de etnici germani in interiorul granitelor sale. Vinzarea cetatenilor romani de etnie germana a fost aranjata in cadrul acelorasi parametri, totul bazindu-se pe o intelegere per­sonala intre acelasi Marcu si „Eduard', care se infatisa ca agent de spionaj infiltrat si ca reprezentant personal al lui Hans Die-trich Genscher, ministrul de interne vest-german, care a fost im­plicat direct in facilitarea operatiunii de emigrare a germanilor din Europa de Est. „Eduard' a jucat in continuare acest rol secret chiar dupa 1977, cind a spus ca fusese ales in Bundcstag. Valize pline cu dolari S.TJ.A. erau transportate lunar la Bucuresti cu liniile aeriene romane TAROM, iar credite speciale, cu o parte din dobinda platita de „Eduard', erau acordate periodic pentru a mentine sau stimula entuziasmul lui Ceausescu referitor la emigrarea Volksdeutschc -lor in patria-mama.

in februarie 1972, Ceausescu a hotarit ca venituri suplimen­tare s-ar putea obtine din aceasta vinzare oribila de fiinte ome­nesti, unica in istoria moderna. „Nici unui cetatean roman de origine evreiasca sau germana — a ordonat el — sa nu i se dea viza de emigrare pina cind nu semneaza o intelegere secreta cu fortele de securitate, fiind de acord sa actioneze ca agent secret peste hotare'. Astfel au fost adaugate doua noi componente la DIE, una pentru recrutarea evreilor doritori sa emigreze, iar alta pentru germani, dar pina Jn 1978 numai citeva mii fusesera de fapt recrutati. Majoritatea evreilor si multi dintre germanii care au emigrat n-au folosit nicicind sistemele lor secrete' de cornii. nicare, disparind pur si simplu ca agenti. De .la unii dintre i.-i. totusi, s-au mai aflat vesti. Reflectind aceasta noua operatiuni. ordonata de catre Ceausescu, rapoartele anuale referitoare la spionaj publicate de ministrul de interne vcst-german au aralat ca, dupa 1972, cel mai mare numar de agenti infiltrati in Ger­mania de Vest fusese trimis de Romania.

La sfirsitul lui 1977, Ceausescu s-a hotarit sa mai stoarca un profit din comertul sau cu fiinte omenesti: i-a dat ordin lui Marcu sa-i ceara lui Yitzhak Yesahanu sa-i furnizeze arme occi­dentale in schimbul unei cresteri a emigratiei evreilor. Un tanc american sau britanic era prima sa prioritate.

FONDURILE SECRETE ALE LUI CEAUSESCU

Ceausescu n-a primit niciodata vreun ban in timpul intregii sale vieti de adult, inaintea celui de-al doilea razboi mondial fusese ucenic la un cizmar, care i-a dat casa, masa si indoctrinare marxista, in timpul razboiului a stat in inchisoare, iar in libertate, in calitate de comunist, a devenit activist de partid imediat dupa sfirsitul razboiului. De cind este conducatorul suprem al Romaniei, este o chestiune de mindrie pentru el sa accentueze ca niciodata nu a fost platit pentru ceea ce a facut. „Mi-am dedicat intreaga viata revolutiei mondiale a proletariatului', este definitia preferata a lui Ceausescu despre el insusi.

Ceausescu este de asemenea mindru de faptul ca niciodata n-a cumparat nimic pentru el dintr-un magazin. De fapt, abia in octombrie 1970, Ceausescu, datorita in primul rind insistentelor Elenei, a pus pentru prima data piciorul intr-un magazin. Aceasta s-a intimplat cu prilejul unei vizite oficiale la New York, cind a acceptat invitatia din partea conducerii magazinelor „Macy' de a le vizita principalul magazin din Herald Square. Ceausescu a fost uluit.

— Cit timp le-a luat sa amenajeze expozitia asta ? a intrebat, cind s-a intors la Misiunea Romana de pe linga O.N.U.

__Macy este cel mai mare magazin universal din, lume, s-a eschivai de la un raspuns precis un ambasador nedumerit.

__Ma _refer la umplerea magazinului cu toate marfurile pe care le-am vazut acolo.

in cele din urma ambasadorul a inceput sa inteleaga ca Cea­usescu isi inchipuia ca tot magazinul fusese umplut cu marfuri in cinstea lui, iar apoi a inceput sa-i explice tot ce stia despre Macy.

__Monsieur, esti abonat la Sdnteia ? l-a intrerupt cu suspi­ciune Elena.

Desigur, tovarasa. Ca toata lumea.

— Atunci s-ar cuveni s-o citesti. Citeste-o, monsieur, si invata ceva despre America. Scrie acolo negru pe alb ca magazinele americane nu sint altceva dccit praf aruncat in ochii altora, ca americanii nu pol cumpara nimic, daca nu imprumuta bani. Si ca dupa ce cumpara ceva sint concediati si li se ia totul din nou. Panorama, monsieur. Totul e panorama, ca sa ascunda saracia, ca sa ascunda cum dorm in strada oamenii. Citeste Sdnteia, ba, tarane, mascakonc!

Tot ce stiu c din Sdnteia, a spus ambasadorul, inccrcind sa se scuze.

Cind vorbesti cu mine, tine-ti fleanca!

Lasa-l sa vorbeasca, Elena. Traieste aici.

Nu mai asculta la tot ce trancaneste asta, Nicule. S-ar cuveni sa fie trimis inapoi la Bucuresti si sa i se tina un curs de invatamint politic.

in dimineata urmatoare Ceausescu mi-a spus sa achit nota de plata de la Macy si sa-i aduc la cunostinta adevarul. Dupa un an a deschis primul — si singurul — magazin universal din Bu­curesti, in ziua inaugurarii, facuta de Ceausescu insusi, magazinul era ticsit de marfuri adunate de pe tot cuprinsul tarii. Dupa citeva zile, rafturile sale erau de fapt goale. Periodic magazinul era „pregatit' pentru vizitele inaltilor oaspeti straini sau ale lui Ceausescu insusi. Atunci era inchis publicului si era umplut cu marfa, in ceea ce il priveste pe Ceausescu, el n-a crezut niciodata cu adevarat ca magazinul Macy nu a fost aranjat special pentru vizitele sale.

in 1971, Ceausescu a inceput sa stringa bani pentru ci, gri­juliu, „pentru zile negre', in acel an, vechiul sau prietsn Juan Peron, care traia pe atunci in exil in Spania, a venit la Bucuresti sa ceara insistent ajutor financiar. Peron avea mare nevoie tle fonduri pentru a-si mobiliza bastioanele de sindicate ale munci­torilor din Argentina cu scopul de a-si pregati intoarcerea la putere, de a-si mentine eleganta resedinta intr-una dintre cele mai moderne suburbii ale Madridului si de a sustine financiar pretentiile sotiei sale. O valiza diplomatica pe care am pregatit-o cu insumi a incepui sa transporte lunar bani gheata la Madrid pentru prietenul din exil al lui Ceausescu. in semn de recu­nostinta, dupa doua saptamini de la reinvestirea lui Peron in functia de presedinte al Argentinei, el i-a invitat pe Ceausescu si pe Elena sa vina la Buenos Aires intr-o vizita oficiala. Ma aflam acolo in palatul prezidential cind Peron i-a spus lui Cea­usescu: „Prima data cind am fost presedinte, am crezut ca va fi pentru totdeauna. Acum am aflat ca totul este efemer, cu ex­ceptia banilor.'

Pina la siirsitul anului 1973 Ceausescu isi deschisese propriul sau cont, foarte secret, codificat prozaic „TA'. Continea fiecare banut obtinut de catre DIE din operatiunile sale speciale „OV' („OV' inseamna in romaneste Operatiuni valutare, adica ope­ratiunile cu moneda straina.) Contul „TA' pentru 1973 a fost numit „TA-73'. Astfel, pentru anul in curs a fost numit „TA-78'. Banii pe care DIE ii obtinea din Occident sub forma de cecuri sau transferuri bancare, care puteau fi controlate legal, au fost depusi imediat la Banca Romana de Comert Exterior, BRCE, si creditati bugetului national. Dar banii obtinuti de catre DIE in valuta-forte, proveniti mai ales din exportul evreilor si germanilor, au fost depusi numai in contul TA apartinind lui Ceausescu. Banii primiti in alta moneda erau schimbati in dolari, de obicei la Ziirich. Notele de plata in dolari primite de la Bonn si Tel Aviv erau mai intii „spalate si calcate' in altele noi, in caz ca numerele fusesera inregistrate, iar apoi erau pastrate intr-o banca secreta a DIE. Acesta constituia fondul secret murdar al lui Cea­usescu, iar el scotea bani de acolo ocazional, pentru a le cumpara copiilor sai automobile occidentale sau pentru a comanda un Mercedes blindat, facut pe comanda speciala pentru el, cheltuieli care erau tinute in secret in Romania. Folosea de aserrienca banii pentru colectia de diamante a Elenei si pentru bijuteriile pe care ea si le cumpara in timpul vizitelor sale oficiale peste hotare. Pina acum, el n-a cheltuit decit patru milioane de dolari din acest fond, suma neglijabila, daca o comparam cu totalul acu­mulat, care era de circa 400 milioane de dolari.

„Astia-s bani albi pentru zile negre', obisnuia sa murmure.

in 1977 a ordonat ca DIE sa deschida mai multe conturi bancare secrete si casete de depozitare in siguranta a banilor in Elvetia.

Numai Ceausescu putea folosi aceste conturi, dar dupa cite stiu nu scosese bani de acolo. Erau pastrati doar pentru „zile negre'.

intimplarile care au „transpirat' dupa inlaturarea fostului presedinte al Filipineloi; Ferdinand Marcos, mi-au amintit de zilele petrecute alaturi de Ceausescu si de lacomia pentru profit occidental care crestea in el pe la mijlocul anilor 70. Dupa ce Marcos si camarila sa au plecat in mod precipitat din Manila in febntarie 1986, prima lor oprire la Guam a fost ca simpli muritori. Dar cind au parasit depozitul Bazei Fortelor Aeriene de la Andersen cu bu­nuri in valoare de peste 12 000 de dolari fara sa le plateasca, nu se mai purtau ca simpli muritori. Este dificil, daca nu imposibil, pentru cineva care a fost dictator absolut timp de douazeci de ani sa devina din nou o fiinta omeneasca normala. De asemenea, Cea­usescu si familia sa n-au platit nimic, niciodata, in decursul ulti­milor douazeci de ani.

Valoarea totala a averii pe care Marcos a reusit s-o sustraga din Filipine nu va fi poate aflata niciodata, dar probabil ca nu este prea departe de ceea ce a „pus deoparte' pina acum Ceausescu. Singura diferenta aparenta este ca Marcos a avut un salariu in calitate de presedinte al Filipinelor, chiar daca a fost de numai 5 700 de dolari pe an. Ceausescu nu are.

Seara tirziu l-am sunat pe Ceausescu acasa pentru a-i raporta ca inca nu primise nici un mesaj de la Arafat si ca Munteanu era pregatit sa plece la Beirut, asa cum daduse el ordin.

— Vino aici, a comandat el inchizind telefonul.

Cind am ajuns acolo, Ceausescu se plimba in gradina sa cu trandafiri si am inceput si eu sa ma plimb cu el.

Ia unu! dintre avoianele mele si du-te Ia Beirut cu Mu!>-teanu. Da-i lui Arafat un exemplar al ultimelor mesaje dintre mine, Carter si Begin. (Ceauscscu se pune intotdeauna prim ui in orice companie.) Si pasapoartele in alb pe care le-a cerul, Da-i o suta intreaga, incluzindu-le si pe cele americane. Aiit facsimilele facute de catre DiE, cit si pasapoartele autentice pe care le-am primit de Ia Gadhafi.

Oprindu-se brusc si apucindu-ma de un nasture de la haina, dar privindu-ma tinta in ochi, Ceausescu a adaugat:

S-ar cuveni ca eu sa fiu mediatorul in Orientul Mijlociu. Eu. intelegi asta ?

Nu eram fericit in legatura cu aceasta vizita. Orientul Mijlo­ciu nu era pentru mine locul de vizita preferat, desi calatoria cu Munteanu o va face atit placuta, cit si productiva. Fusese timp de multi ani seful Brigazii DIE pentru Orientul Mijlociu si un prieten apropiat al lui Arafat. In 1977 Ceausescu ii aprobase retragerea din functie, dar il pastrase pe post de „consilier special DIE pentru Orientul Mijlociu', pentru contacte foarte importan­te cu Arafat.

Abia trecuse de miezul noptii cind am ajuns acasa. Totul era ca de obicei acolo. Militianul de la Ambasada Poloniei a iesit din cabina pentru salutul sau formal, casa era intunecata, iar doamna Groza ma pindea dupa perdelele de la fereastra, in apar­tamentul meu, numai lampa lui Fcdot Lily ardea.

CAPITOLUL V

Era inainte de ora sapte dimineata cind telefonul S a sunat. Elena tocmai aflase de la Ceausescu despre vizita mea la Beirut. Dorea ca Olccscu sa-i cumpere 12 seturi complete de fata de masa damascata din pinza de in din Siria pentru 24 de persoane si citeva „stele' mari de la Beirut. Dupa ce am pus receptorul in furca, adjunctul meu, Vasile Pop, a raportat ca generalul Mun­teanu a sos.it.

__Pofteste-l inauntru si adu-i o ceasca cu ceai, am ordonat.

PORTRETUL UNUI EXPERT IN ORIENTUL MIJLOCIU

Munteanu a intrat val-virtej, exuberant si plin de energie ca intotdeauna.

— Traiasca generalul! Spionul tau gras, batrin, semideblocat este^ pregatit si' asteapta o noua misiune murdara.

inalt si corpolent, Munteanu era imbracat elegant intr-un cos­tum inchis, cu dungi, iar un ceas de aur atirna de un lant ce statea de-a curmezisul vestei sale, facindu-l sa arate ca un om de afaceri american demodat. Ochii sai mari, miscindu-se conti­nuu in spatele ochelarilor cu sase dioptrii, avind o rama neagra, masiva, tradau o vitalitate innascuta si concentrarea unei minti mobile, dinamice, intr-o permanenta incordare.

Azi-noapte, a spus, Radio Erevan a dat in cele din urma raspunsul la doua intrebari puse de ascultatori de mult: Ce-ar trebui sa facem in cazul unui atac nuclear si daca putem conduce o Volga in curba cu 125 de kilometri pe ora ? Poate ca nu le-ai prins. Esti un general ocupat.

Glumele eterne cu Radio Erevan. difuzate prin supozitie din capitala-Armeniei sovietice, sint ultimul strigat al modei in Eu­ropa rasariteana.

Spune-mi, l-am incurajat.

— in cazul unui atac nuclear american, absolut totii locuitorii Erevanului trebuie sa-si puna un cearsaf marc, alb, in jurul ca­pului si s-o porneasca in liniste spre cimitirul cel mai apropiat, fiind atenti sa nu provoace panica.

Si Volga ? l-am indemnat. Una dintre masinile mele de la serviciu era o Volga fabricata in Uniunea Sovietica.

Raspunsul este ca poti conduce o Volga in curba cu 125 de kilometri pe ora, dar numai o data! a ris Munteanu.

Pop a intrat si a spus ca pusese cele o suta de pasapoarte pentru Arafat in doua genti deghizate in valize diplomatice, pe care le va transporta in avion. Punindu-mi valiza de calatorie pe canapea, a adaugat:

Are acelasi cifru ca de obicei. Aveti tot ce va trebuie aici: pasapoartele, banii, documentele pentru valiza. V-am pus si Wal-ther-ul. Doar mergeti la Beirut. (Se referea la pistolul meu din dotare, pe care un inalt oficial nazist il folosise pentru a se sinucide la Bucuresti in 1944.)

Mi-am intors privirea spre Munteanu.

Cind am un pistol in mina e mai dezgustator pentru mine decit daca as thie in palma un sobolan mort, urit mirositor, mi-a spus cindva Munteanu, si atunci am crezut ca intr-adevar acele cuvinte ii descriau natura benigna.

Cu toate acestea, dupa citiva ani, s-a intimplat sa merg la poligonul de trageri al DIE, intr-o noapte, foarte tirziu si l-am gasit acolo singur, exersind cu un Colt 45. Cind m-am uitat la tinta lui, am vazut toate gaurile de glont in plin centru. „Cind la Roma,' mi-a soptit, vizibil stinjenit. Totusi, cea mai buna arma a sa era fara indoiala capacitatea de a-i judeca pe oameni, isi dedica intotdeauna o perioada de timp nemasurata in scopul studierii oamenilor, tintele sale umane, urmarindu-le gesturile, cercetindu-le sufletele.

Farmacist ca pregatire, Munteanu avea numai 22 de ani cind a devenit agent secret. Primii noua ani i-a petrecut la New York

_si Washington. Moartea, la inceputul anilor '60, a unuia dintre expertii DIE in problemele Orientului Mijlociu, l-a propulsat pe Ivlunteanu seful departamentului din Giiro. Recrutarile efectuate de catre departamentul sau la cele mai inalte niveluri ale so­cietatii egiptene, precum si relatiile sale personale cu conducato­rii Egiptului, in special cu Gamal Abdul Nasser si Anwar el Sadat, au facut din el timp indelungat cel mai competent expert roman in problemele Egiptului, in timpul orelor confuze, nebu­loase care au urmat mortii neasteptate a lui Nasser, Munteanu s-a mutat efectiv in palatul prezidential, deplingind moartea lui Nasser, tinguind destinul Egiptului si incercind sa faca ceva fo­lositor pentru a ajuta pe oricine putea, carind chiar mese si scau­ne pentru delegatiile straine ce soseau la Cairo pentru funeralii. „A fost ocazia pe care o ai o singura data in viata de a-i spiona pe energicii conducatori', mi-a spus cind s-a intors.

La numai o zi dupa intoarcerea delegatiei oficiale romane de la funeraliile lui Nasser, ambasadorul sovietic de la Bucuresti i-a inaintat lui Ceausescu o rugaminte personala de la conducatorul sovietic Leonid Brejnev pentru o „evaluare tovaraseasca, frateasca a noului conducator egiptean.' „Consilierul de la am­basada, Munteanu' a fost mentionat nu numai oral de catre am­basadorul sovietic, care a comentat ca observatori atenti din Cairo fusesera uimiti de familiaritatile dintre el si presedintele Sadat.

— Ce dracu' mai cauta si Munteanu asta al tau la Cairo ? m-a intrebat dupa o ora Ceausescu, vizibil deranjat ca numele altcuiva fusese interpus intre el si Brejnev. Daca e atit de omnipotent. spune-i sa-l aduca pe Arafat aici sa ma vada. Individul ala care pretinde ca-i reprezinta pe palestinieni.

Spre sfirsitul anului 1970, Munteanu l-a adus intr-adevar pe Yasser Arafat, noul presedinte al OEP, la Bucuresti. Pe atunci OEP nu fusese recunoscuta oficial de nici o tara comunista. Fap­tul ca putea vorbi direct cu Ceausescu, primul conducator co­munist pe care-l cunoscuse personal pina atunci, l-a facut pe Munteanu sa creasca in ochii lui Arafat.

ZBOR LA BEIRUT

M-am intors spre adjunctul meu:

— Fa-mi legatura cu comandantul „Flotilei 50', am ordonat. Un minut mai tirziu, comandantul „Flotilei 50', generalul Calomfirescu, era in persoana la telefon.

Cu consimtamintul tau, generale, a raportat cu vocea lui inalta si afectata, dar totusi calda si politicoasa, voi fi capitanul tau de zbor astazi.

„Flotila 50' era numele codificat pentru flota speciala de avioane a lui Ceausescu, care, dupa modelul sovietic, era subor­donata Ministerului de Interne. Ca si in celelalte tari din Europa rasariteana, flota prezidentiala era formata din avioane construite in Uniunea Sovietica, printre care se aflau doua IL-62 nou-noutc — la vremea aceea cele mai mari avioane de pasageri so­vietice — si doua IL-l8 mai vechi, dotate cu dormitoare si saloane pentru zboruri lungi, precum si doua AN-24 si doua elicoptere pentru vizite scurte in interiorul Romaniei. Recent „Flotila 50' primise de asemenea un Boeing 707 construit pe comanda. Eu ma ocupam sa-l inzestrez, sa-l dotez cu echipament de zbor si comunicatii american, obtinut legal sau ilegal, pentru a-l face copia fidela a avionului Air Forcc One al presedintelui Statelor Unite.

Am pornit spre aeroport pe la 7.30 a.m. Dupa ce masina a parasit sediul, Munteanu a remarcat profetic:

N-o sa fie de nici un folos.

— in ordine, Abu, am spus, folosind numele pe care i-l dadu­se Arafat. Da-mi raportul.

Ceea ce nu le trebuie palestinienilor este un Arafat cu ochelari cocotati savant pe virful nasului prezidind sedintele gu­vernului. Terorismul este modul de viata al palestinienilor. Ei vor un conducator razbunator, insetat de singe, fara scrupule, care sa-i ucida pe dusmani cu maiestrie. Cind Arafat va inceta sa mai aib.a aceasta imagine, va fi omorit. Dar fratele Yasser este mai viclean decit o vulpe. El stie toate acestea mult prea bine ca sa-si schimbe repertoriul acum. exact cum i-o cere To­varasul. Asta-i predica mea.

Sediul „Flotilei 50' este ir partea sudica a Aeroportului In­ternational Bucuresti-Otopeni, neobservat de pasagerii obisnuiti. Hangarele ce adapostesc avioanele si elicopterele sale par a fi chiar o parte din aeroportul comercial. Numai un IL-l8 alb cu emblema Romaniei pe coada statea afara ncpazit.

Echipajul avionului prezidential IL-l8 este gala de a-si incepe misiunea. Sint comandantul „Flotilei 50', a anuntat ge­neralul Calomfirescu, salutind de la scara avionului.

Cu Calomfirescu pe scaunul pilotului, avionul cvadrimotor greoi a decolat usor si era acum la altitudinea de croaziera. Doi stewarzi, imbracati in uniforme gri — culoarea decorativa prefe­rata a Elenei in acel moment — si purtind manusi albe, serveau micul dejun.

Ce-avem pentru Yasser ? a intrebat Munteanu.

Un mesaj de la Tovarasul si pasapoartele pe care le-a cerut — fix o suta..

Astea ii vor fi folositoare nu numai pentru operatiunea „Shuqairy', dar si pentru relatiile lor cu Baadcr-Meinhof si Brigazile Rosii. Sint si americane ?

— Unu.

— in sfirsit. Una dintre ambitiile cele mai mari ale lui Arafat este sa reuseasca o operatiune antiisraeliana cu ajutorul ameri­canilor. Asta ne-ar ajuta sa crestem in ochii lui, daca am reusi intr-adevar cumva. Dar inca nu vad nici o speranta in sprijinul ideii Tovarasului de a transforma OEP intr-un guvern in exil, lot asa cum nu poti face o mumie sa danseze.

Generalul Munteanu a facui o pauza in limp ce o stewardesa i-a umplut din nou ceasca cu ceai.

in calilate de conducator al unui guvern, chiar si in exil, Arafat va trebui sa adere la acordurile inlcrnationale si sa faca cunoscule un minimum de legi, iar asia va fi o sinucidere peniru el.

Calomfirescu a servil impreuna cu noi masa de prinz.

O sa-l luam cu noi pe Presedinle ? a inlrebal Munlcanu, referindu-se conspiraliv la Yasser Arafat.

— Fara drame astazi. Doar noi doi. iti amintesti primul nos­tru zbor cu Barbosu', la intoarcere in '70 ?

Calomfirescu a zimbit timid.

Voi si echipajul erati singurele fiinte omenesti civilizate la bord atunci. Cind m-am intors sa vizitez pasagerii, ca acum, am fost literalmente incoltit de zdrahonii din garda lui personala, vreo doua duzini de exemplare feroce, inarmati pina-n dinti, cu pustile indreptate chiar spre mine.

— Doar eram si eu tot acolo, l-a intrerupt Munteanu. Fratele Yasser sedea undeva in mijlocul cabinei, inconjurat de aceste doua duzini de araboi, care si-au tinut pustile pe genunchi tot timpul zborului. Nu ma puteam apropia de el decit la vreo trei metri.

A fost un zbor de noapte, a continuat reamintindu-si Ca­lomfirescu. Dupa decolare, am servit cina, dar nimeni nici macar nu s-a atins de mincare. isi adusesera mincarurile si bauturile lor. Dupa aceea, ne-a trebuit o zi intrega ca sa facem curat in avion si sa scapam de duhoare.

Munteanu, care evident ca astepta cu nerabdare sa se intil-neasca din nou cu Arafat si Hassan si sa-i revada pe ceilalti prieteni ai sai din OEP, era foarte bine dispus si spunea multe bancuri. Spre sfirsitul dejunului, cind tocmai incepusem sa atacam platoul cu brinzeturi frantuzesti, Calomfirescu s-a scuzat:

Vseau sa indrum aterizarea avionului eu insumi. Probabil ca stiu Beirutul mai bine ca oricare altul.

Avionul a aterizat usor si a rulat pina la cladirea principala. Prin fereastra l-am reperat pe Olcescu, inconjurat de un grup de oameni carora nu mai contenea sa le dea ordine.

RETEAUA DE CONTRABANDA

La 1,60 m, bine cladit dar nu gras, cu parul inchis la culoare si pielea foarte bronzata, imbracat ca de obicei cu haine de cea mai buna calitate, dar frizind neglijenta, colonelul Constantin Olcescu incepea sa semene tot mai mult cu un palestinian. Multi ani fusese insarcinatul cu afaceri externe al Romaniei in Liban orecum si sef de sectie in cadrul DIE si agentul de legatura al lui Ceausescu pe linga conducatorul druz Kamal Jumblatt si la resedinta lui Yasser Arafat. Fiind un om plin de energie si intre­prinzator, s-a obisnuit atit de curind cu atmosfera de front a Beirutului incit, atunci cind intr-o zi o racheta a cazut pe am­basada, mai intii s-a barbierit, iar apoi i-a cerut lui Jumblatt ca militienii sai druzi sa stringa documentele imprastiate si sa pa­zeasca cladirea, si numai dupa aceea a catadicsit sa raporteze la Bucuresti.

Pasind in interiorul avionului, Olcescu a spus:

— Bine ati venit in Parisul distrus — aluzie la epitetul „Micul Paris' acordat cu generozitate in trecut atit Beirutului cit si Bu-curestiului. Totul e pregatit ca -la carte. Formalitatile de granita au fost facute, vama, de asemenea. Arafat are o escorta pentru dumneata, generale. Iar Jumblatt are una pentru avion. Doar bagam destui bani in fundul lor. Mergem ?

Beirutul imi era destul de cunoscut, desi constituia totusi mereu o surpriza sa vad cum, dupa fiecare distrugere, cu cladirile inca fumeginde, viata de afaceri si cea sociala erau in stare sa o ia din nou de la capat revenind aproape la cursul firesc si vita­litatea obisnuita. Totusi, de aceasta data, lucrurile stateau altfel. Pretutindeni se gaseau baricade, blocuri in mijlocul drumului si puncte de control, toate intesate cu araboi nebarbieriti, imbracati cu un fel de uniforma si cu prosopul traditional in jurul capului. Pe strazi, palestinieni si copii sleampeti, care tineau neglijent in miini pusti-mitraliere Kalasnikov hartuiau pietonii. Masini fara placile de inmatriculare se plimbau haotic prin zona sau erau parcate oriunde, in dezordine.

— Arata altfel, nu-i asa ? a intrebat Olcescu, vazindu-mi sur­prinderea. Asta-i din cauza prietenilor nostri din OEP. Ei sint o revolutie, nu un guvern. Ei pot distruge, dar nu pot reconstrui. Nu mai avem nici curier postai in permanenta, electricitatea si apa functioneaza la intimplare, iar cu regulile de circulatie si politistii s-a terminat. Magazinele sint mai mult inchise decit deschise, din moment ce prietenii nostri tocmai au inceput sa se autoserveasca cu tot ce vor.

— Dar Mercedesurile astea noi pe care le vezi pretutindeni?

Au fost aduse prin contrabanda din Germania. Nu exista vama prin care sa treaca OEP in Liban.

in drum spre ambasada, Olcescu ne-a spus ca intrevederea cu „Annette' fusese stabilita la ora patru dupa-amiaza la Amba­sada Romaniei, pe care o vizita regulat in calitate de consilier politic al lui Arafat si de ajutor al lui Farouk Kaddoumi. Arafat plecase in secret cu masina deunazi pentru a se intilni cu presedintele Haffez el Assad la Damasc, dar acolo fusese infor­mat in legatura cu sosirea mea si cazuse de acord sa se intoarca pina seara, daca noi am trimite avionul acolo sa-l aduca. Mun-teanu s-a oferit imediat sa zboare Ia Damasc pentru a-l lua pe Arafat.

Daca nu ma duc dupa el_% avionul ar putea sta acolo zile intregi asteptindu-l sa-si faca aparitia.

Am aprobat.

intrevederea cu Hani Hassan s-a desfasurat la ambasada, asa cum fusese prevazut. Raportul sau a fost scurt si fara echivoc. Propunerea lui Ceausescu era respinsa ferm de catre Arafat, fiind considerata nerealista si absurda, atit din motive de principiu cit si de pragmatism, dar mai ales pentru ca era periculoasa pentru acesta din urma. Transformarea OEP-ului intr-un guvern in exil ar trebui sa fie aprobata de Congresul National, impreuna cu o noua constitutie. Cu toate ca existau fractiuni diferite in sinul OEP-ului, Arafat a considerat propunerea ca fiind prea riscanta si s-a hotarit sa nu intre in hora. Pina atunci discutase propu­nerile lui Ceausescu numai cu Farouk Kaddoumi, principalul sau consilier politic si se hotarise sa nu imprastie vestea, astfel incit sa nu afle si ceilalti colaboratori. Acesta nu era un subiect de discutie cu Assfd pentru astazi, in conformitate cu cele spuse de Hassan, Arafat ar-face orice ca sa fie recunoscut de Occident dar jiu era dispus sa riste actuala sa pozitie.

inainte de a pleca, Hassan a raportat ca tocmai primise ul­timul transport de arme din Germania occidentala si ca avea acum destule arme si suficient echipament militar sa mai umple un camion-de zece tone.

Imediat dupa intrevedere am expediat o telegrama in care am dat ordin ca DIE sa trimita un camion TIR la Beirut in maximum 48 de ore. Astfel munitia colectata de „Annette' putea Q transportata in secret in Romania sub protectia acordurilor internationale _cu privire la TIR, bucurindu-se de imunitate diplomatica.

TIR este numele dat unei organizatii de comert exterior din Romania care se ocupa cu transportul in alte tari, cu autoca­mioane, al marfurilor pentru export. Numele provine de la o organizatie internationala — Transportul International Ru-_tjer __ care ii reglementeaza activitatea. DIE a preluat controlul direct asupra intregului sistem de transport pe uscat TIR din Romania, sistem bazat pe modelul Bulgariei, care poseda unul dintre cele mai mari parcuri TIR din Europa. Parcul TIR al Bulgariei, oficial responsabil cu transportarea rapida a fructelor si legumelor exportate, este adinc implicat in traficul de droguri si arme din Bulgaria in Occident.

Pina in 1974, majoritatea soferilor de pe camioanele TIR romanesti erau de asemenea agenti secreti ai DIE. Ca si xolegii lor bulgari fusesera instruiti sa transporte clandestin oameni, ar­me si droguri, precum si sa descarce lazile incarcate cu materiale de spionaj de catre agentii straini ai DIE si ofiterii deghizati de-a lungul autostrazilor occidentale. Pina in 1978, DIE a folosit din plin camioanele TIR pentru aducerea de materiale de inalta teh­nologie si echipament militar in Romania, precum si pentru con­trabanda cu arme nemarcate si droguri in Occident. Majoritatea acestor miscari erau infaptuite sub protectia acordurilor inter­nationale TIR si a sigiliilor de la vamile straine, in decursul anilor toate sigiliile si formularele de hirtie folosite de catre autoritatile vamale occidentale au fost multiplicate de DIE si pastrate la indemina cu scopul de a inlocui orice sigiliu vamal original distrus pe drum in scopuri operationale.

— Poate Munteanu sa mai ramina aici vreo citeva zile si sa se intoarca la Bucuresti cu camionul TIR ? a intrebat Olcescu, dupa ce a citit telegrama pe care o scrisesem. Pot sa-i dau o masina si un sofer de la ambasada ca sa mearga in fata camio­nului. Tupeul lui Munteanu, adaugat la pasaportul sau diploma­tic si la inaltul titlu de consilier politic, i-ar putea asigura o protectie suplimentara la granita turca.

Era adevarat. „Annette' se va ocupa cu siguranta de plecarea ta liniste a camionului din Liban, iar granita bulgara nu va prezenta nici o dificultate, deoarece, romanii aveau parole secrete pe care Ic puteau folosi acolo. Valul actual de masuri antitcroriste pre­zenta riscul ca putea fi controlat camionul la granita turca, totusi, si ca aceasta ar putea provoca un scandal in presa occidentala. Am aprobat propunerea si am ordonat ca masura suplimentara de protectie folosirea valizelor cu sigiliul ambasadei si documen­tele diplomatice semnate personal de catre Olcescu in calitatea sa de insarcinat cu afaceri externe.

Dupa ce am avut grija de camion, i-am trimis lui Ceausescu o telegrama scurta:

„INTILNIREA CU ANNETTE NEGATIVA.'

in scurt timp am primit un raspuns: „tovarase podeanu _: i. raportul dumneavoastra a fost pre­zentat comandantului suprem. ordinul sau e sa perseverati cu fedayee, in conformitate cu instructiunile pe care vi le-a dat personal. 2. dupa intilnirea dumneavoastra cu feda­yee va trebui sa mergeti la tulcea pentru a inmina beduinu­lui un mesaj scris de la comandantul suprem. trebuie sa mergeti singur, repet singur, fara decan, ca sa-l vedeti pe beduin. 3. trimiteti avionul la baza. se va intoarce imediat la bacau cu mesajul scris pentru beduin. carol.'

Conform codului de substituire, ce se schimba periodic, fo­losit in telegrame pentru o cifrare suplimentara, la vremea aceea Comandantul Suprem era Ceausescu, Carol era ministrul de in­terne Coman, Podeanu era numele meu codificat, iar decanul era ambasadorul. Fedayee si Beduinul erau folosite pentru Arafat si Gadhafi de citva timp. Numele oraselor straine erau de obicei codificate folosindu-se nume de orase romanesti care incepeau cu aceeasi litera a alfabetului, precum Tulcea pentru Tripoli si Bacau pentru Beirut. - ,

INTREVEDEREA CU „FEDAYEE'

Cind Munteanu s-a intors, a mers impreuna cu Arafat direct la sediul OEP-ului. Eu am plecat cu Olcescu de la ambasada intr-unul din automobilele Mercedes ale lui Arafat, care demarau

foarte repede, fiind escortati de alte patru masini pline de araboi _si rnitral'^ere Kalasnikov care ieseau pe geamuri. Masinile au go­nit printre blocurile din mijlocul drumului si printre punctele de control fara ca macar sa-si incetineasca viteza, facind dovada efi­cientei sistemului radio al OEP-ului si a unui neasteptat semn de disciplina altminteri intr-un Beirut de Vest total haotic. Ne­am oprit in fata unei cladiri care avea ferestrele si usile protejate de blocuri masive de piatra si saci de nisip. Trotuarele si strazile erau pline de tineri palestinieni nerasi, imbracati neglijent, cu degetele pe tragaciul pustilor-mitraliere gata de functionare. De la usa, totusi, am fost insotiti de doi ofiteri bine crescuti.

Arafat, care bea ceai cu Munteanu, s-a ridicat si a venit spre noi, etalindu-si zimbetul fix.

Siit foarte fericit sa primesc mesagerii fratelui Ceausescu, a inceput, vorbind repede in engleza lui ritmata si improscind uneori cu scuipat in jur, dupa ce m-a imbratisat si dupa ce a lasat doua urme lipicioase de saliva pe obrajii lui Olcescu. Sintem in razboi. Cind vom reusi in sfirsit sa alungam sionismul din Pales­tina vom avea un camin adevarat. Pina atunci, sint nevoit sa va primesc pe unde se poate, s-a vaitat cu o scuza prefacuta, ofe-rindu-ne un scaun.

Am inteles de la Abu Munteanu ca fratele Ceausescu a trimis pasapoartele pe care le-am cerut, a inceput Arafat, fara nici o alta introducere.

— Da, domnule presedinte, le-a trimis, impreuna cu cele mai bune urari de succes in lupta dumnevoastra. Sint acolo, am raspuns, aratind spre cele doua valize pe care Olcescu le pusese pe biroul sau si le deschisese.

Arafat si-a intors ochii lunecosi, de viezure, ca sa arunce o privire inauntru, apoi a inceput sa scotoceasca prin pasapoarte.

Qte sint ?

O suta, domnule presedinte.

Cita generozitate. Aceste valize vor ajuta sa se scrie o noua pagina in istoria glorioasa a Palestinei, a rostit cu emfaza, in timp ce continua sa scotoceasca printre pasapoarte. Iata-l! Abu Munteanu mi-a spus ca o sa primesc si un pasaport ame­rican. N-am mai avut pina acum vreun pasaport american in alb.

—• Aveti unul acolo, domnule presedinte. Dar nu-i puteti utj. liza singuri. Noi trebuie sa scriem numele si toate celelalte cu o masina de scris speciala pe care o folosesc americanii, iar noi avem doar o masina din asta. Daca nu va supara sa ne spuneij identitatea viitorilor detinatori, puteti avea oricite pasapoano americane doriti. Daca va supara, o lasam balta.

— Fratele Ceausescu c cel mai bun prieten al meu, a raspuns Arafat, admirind pasaportul american. N-am secrete fata de el.

Mai am ceva pentru dumneavoastra, domnule presedinte, am spus, schimbind subiectul si punind un plic pe biroul sau. Aveti aici textul englezesc al celor mai recente mesaje dintre tovarasul Ceausescu, Carter si Begin.

—Asta-i foarte folositor, a replicat Arafat arborindu-si zimbetul studiat. Le vom studia cu foarte mare atentie.

A frunzarit documentele, evident fara sa le citeasca, apoi a inchis cele doua valize cu pasapoartele si deodata a izbucnit tea­tral :

Stiu, stiu, a exclamat, tuguindu-si din cind in cind buzele si gesticulind cu ambele brate. Stiu ca am intirziat cu raspunsul, dar a trebuit sa discut cu toti colaboratorii mei. Si cu Assan. De aceea m-am dus la Damasc — sa discut propunerea fratelui Cea­usescu.

—Arafat spune cite ominciuna in fiecare propozitie, obisnuiasadescrieMunteanudiscutiilesalefrecventecu presedintele OEP-ului.

inca de cind am parasit Bucurestiul, a continuat Arafai, am sustinut propunerile fratelui Ceausescu de a transforma OEP intr-un guvern in exil. Toti colaboratorii mei cei mai apropiati sint de acord ca trebuie sa avem propria noastra tara si cu si­guranta propriul nostru guvern, de asemenea, dar ei nu pot spune cit de curind se vor intimpla toate astea. Stiu ca fratele meu Ceausescu e mereu foarte grabit. Dar noi sintem in razboi aici si nu putem actiona atit de repede, va dati seama de asta. Tot ce pot spune e ca sint de acord pe de-a-ntregul cu ideea fratelui meu de a avea un guvern. Asta e ceea ce ar trebui sa-i spuneti.

Dar in legatura cu un guvern in exil ? am indraznit.

Pina cind nu vom izgoni sionismul din Palestina, vom fi mereu in exil. Asta ar trebui sa i-o spuneti fratelui meu.

Era clar ca Arafai facea pe prostul si incerca sa-l mentina _e Ceausescu favorabil in privinta persoanei sale, datorita vizitei acestuia la Washington peste numai citeva zile.

Lasati-ma doar sa vad daca am inteles ce-ati spus, dom- ^x nule psesedinte. Sa-i spun tovarasului Ceausescu ca n-a sosit inca vremea pentru transformarea OEP-ului intr-un guvern in exil ?

Asa c cum spui iu, a replicat, trecind in partea cealalta a biroului pentru a da un telefon.

— Tocmai i-am telefonat lui Abu Lutf, a spus cind s-a intors. E cel mai inversunat fata de propunerea mea si a fratelui Cea­usescu. Asculta-l pina la capat.

Abu Lutf era nom de guetre-ul lui Farouk Kaddoumi, unul din „grupul celor opt' care pe la inceputul anilor '60 a creat Miscarea pentru Eliberarea Palestinei, pe care o conducea Yasser Arafat. Cind a sosit, imbracat in costumul traditional palestinian, l-am recunoscut cu greutate pe „ministrul de externe' al OEP-ului care purta de obicei numai costume occidentale perfect croite.

in stilul sau demagogic, Kaddoumi l-a ridicat in slavi pe Cea­usescu.

Nu vreau sa vorbesc astazi despre sprijinul sau politic nemarginit pentru cauza palestiniana. Vreau sa vorbesc acum despre ajutorul sau umanitar, despre avioanele romanesti pline cu medicamente trimise in secret la Beirut in fiecare luna, despre asistenta profesionala si materiala a fratelui Ceausescu, despre specialistii si tehnicienii romani trimisi aici pentru a aduce imbunatatiri celor peste patruzeci de fabrici si ateliere Samid ale noastre, despre primul nostru grup de cincizeci de palestinieni trimisi deja la Bucuresti pentru a fi invatati cum sa conduca afacerile „Samid'.

Dupa aceea, fara nici o legatura aparenta, unul dintre siret­licurile sale stilistice preferate, Kaddoumi a rostit o lunga diser­tatie referitoare la faptul ca intre palestinieni si existenta Israelului acolo exista un antagonism ireconciliabil, care va putea fi depasit numai prin distrugerea Israelului ca stat.

— Palestinienii au trei lozinci: unitatea nationala, mobiliza­rea nationala si eliberarea. Nimeni nu-i poate schimba — nici presedintele Arafat, nici Comitetul Executiv, nici macar Congresul National. Si nici unul dintre noi nu poate adauga a patru lozinca: compromisul, a incheiat Kaddoumi patetic.

Nu voi face nicicind compromisuri, a intervenit Arafat. Nu pot si nu vreau. Sint revolutionar. Mi-am dedicat toata viata cauzei palestiniene si distrugerii Israelului. Nu ma voi schimba si nu voi face compromisuri. Nu voi fi de acord cu orice ar recunoaste Israelul ca stat. Niciodata.

Arafat incepea sa ridice tonul. Ca si Ceausescu, se infuria din te miri ce.

Nimeni, nici prieten, nici dusman, nu ma poate forta sa fac compromisuri.

Arafat devenise intr-adevar violent, iar Kaddoumi incerca sa-l calmeze.

Stim ca fratele Ceausescu nu vrea compromisuri. Stim adevaratele sale sentimente fata de Israel. Stim ca-i indeparteaza pe toti evreii din toate posturile de conducere din guvern. Stim ca vrea numai sa-i dam apa la moara, ceva care sa-l faca pe Carter sa se incline in directia noastra. Dar pur si simplu nu putem transforma revolutia noastra intr-o birocratie.

— Asta-i situatia delicata in care ma aflu, a spus Arafat, de­venit brusc din nou rational. Dar vreau intotdeauna sa fac Oc­cidentul sa creada ca eu vreau ceea ce fratele Ceausescu vrea sa fac eu. Vei duce acest mesaj la Bucuresti ca raspuns ?

De aceea sint aici, domnule presedinte.

Din moment ce totul s-a aranjat, haideti sa mincam ceva, a spus Arafat, ridicindu-se in picioare si invitindu-ne la masa.

Ne-a dus intr-o incapere alaturata, mobilata ca o baraca mi­litara. Acolo ne astepta Hani Hassan, impreuna cu un barbat a carui figura imi era foarte cunoscuta, dar nu stiam de unde sa-l iau.

S-ar cuveni sa-l cunosti, a spus Arafat punindu-mi mina pe umar. Este eroul nostru national, Abu Daoud. Mi-a spus ca atunci cind a fost in vizita la Bucuresti ultima data i s-a oferit o masa pe cinste. De aceea i-am cerut sa pregateasca cina pentru rioi acum. Ai aici toata crema OEP-ului: purtatorul de cuvint, Abu Lutf, creierul, Abu Hassan, mina forte, Abu Daoud. Si presedintele.

— Stiti povestea cu cei patru papagali care erau de vanzare ? a intervenit Munteanu.

Nu, a raspuns Arafat.

Un arab batrin s-a dus la bazar sa-si vinda cei patru pa­pagali, care erau cu totii niste pasari dragute, cu pene frumoase, colorate. „Cit vrei pentru acesta ?' a intrebat un cumparator, aratind spre papagalul rosu. „Doua mii de lire sterline', a raspuns arabul. „Ce spui ? E facut din aur ?' „Nu, frate, dar stie sa vorbeasca araba si engleza.' „Si cit ceri pentru cel albastru ?' „Patru mii de lire sterline, frate. Vorbeste si germana. Cel galben costa sase mii, deoarece vorbeste sase limbi.' „inteleg', a spus cumparatorul. „Si cit costa acela de-acolo, cu pene de toate culorile ?' „Acela costa douasprezece mii de lire sterline, frate.'

, „Ce spui ? Cite limbi stie ?' „Nici una. El este comandantul gru­pului.'

— Dati-mi o pusca, a strigat Arafat cu pretinsa furie, pe cind infuleca din mincare.

Trecuse de miezul noptii cind am plecat de la sediul OEP-ului. O data intors in salonul ambasadei, am scris o scurta tele­grama Bucurestiului raportind ca discutia cu „Fedayee' avusese loc intr-o „atmosfera prieteneasca' si ca „Podeanu' va pleca la Tripoli dimineata. „Atmosfera prieteneasca' era denumirea co­dificata pentru insucces.

—Ce-ar fi ca la discutiile noastre cu Arafat sa-l aducem pe Kaddoumi, nu pe „Annette' ? a rupt tacerea Olcescu.

—r Nu sint surprins, a intervenit Munteanu. Una dintre prin­cipalele preocupari ale lui Arafat este sa tina in secret de oa­menii sai ocupatia reala a lui „Annette'.

El aparea numai la protocol, la dineu — si atunci in calitate de adjunct al lui Kaddoumi.

Yasser Arafat a dorit intotdeauna sa-l protejeze pe Hani Hassan ca fiind unul dintre consilierii sai politici si sa-i tina numele departe de orice operatiune terorista palestiniana pregatita in secret de Has­san. Abia in timpul lunii octombrie a anului 1985 cind a fost deturnat avionul italian Achille Lauro, cu cei 123 de pasageri ai sai si 315 oameni la bord, numele lui Hani Hassan a fost pentru prima oara pus in legatura cu o operatiune terorista a OEP-ului. Prezenta sa la Cairo, dupa cum s-a scris in presa, demonstreaza in totalitate ca operatiunile secrete formeaza inca apanajul sau. In conformitate cu revista Time, presedintele egiptean Hosni Mubarak era „dornic, pocite prea dornic, sa demonstreze ca Arafat este un moderat ce se opune terorismului, implicindu-l in rezolvarea pro-blcihci osiaiecilor. Arafat a fost tot alit de dornic sa consiintii. Luni seara, unul dintre cei mai apropiati consilieri ai sai, Hani el-Has-san, se afla deja in Egipt.'

ATENTATUL OEP-ULUI ASUPRA GOLDEI MEIR

Mor dupa un pahar cu whisky, s-a lamentat Olcescu. Ma crezi ca nu l-am vazut niciodata pina acum pe Abu Daoud ? in toti acesti ani petrecuti de mine la Beirut.

A luat o sticja cif whisky din bufet.

iti amintesti de telegrama referitoare la el pe care am trimis-o impreuna cu Munteanu in timpul vizitei Goldei Meir la Bucuresti ? a continuat. A fost o zi dificila pentru noi toti si aveam nevoie de putin whisky si de o scurta discutie.

Evenimentele avusesera loc in mai 1972. Munteanu era la Beirut ca sa inmincze lui Arafat un mesaj foarte confidential din partea lui Ceausescu. Mesajul continea detalii referitoare la dis­cutiile purtate in aprilie de Ceausescu si presedintele egiptean Anwar el Sadat la Cairo, incluzind propunerea acestuia din urma ca el, Sadat, sa se intilncasca personal cu israelienii ca un prim pas pe calea pacii. La sfirsitul mesajului sau, Ceausescu l-a in­format pe Arafat ca lui i se ceruse sa actioneze in secret ca mediator intre Egipt si Israel, si ca peste cileva zile va avea convorbiri secrete la Bucuresti' cu primul-ministru israelian Gol-da Meir. Aceasta stire a facut ca la resedinta lui Arafat toti sa clocoteasca de furie.

La 5 mai 1972, eram in functia de sef al DIE. Pe la patru si jumatate dupa-amiaza am primit o telegrama de avertizare de la Beirut in care se spunea ca patru arabi plecasera de la Cairo cu

destinatia Bucuresti cu scopul de a o asasina pe Golda Meir cind urma sa mearga, pe jos, la sinagoga corala, unde fusese progra­mat ca va asista la o slujba religioasa in seara aceea. Doar cu citcva minute inainte, Ceausescu ma chemase ca sa-mi spuna ca terminase a doua intrevedere cu Meir — durata totala a discutiilor dintre ei, cu usile inchise, urcind la 14 ore — si ca ea se pregatea sa porneasca spre sinagoga. Ceausescu era entuziasmat, probabil ca se si inchipuia deja mediator in Orientul Mijlociu, primind eventual Premiul Nobel pentru Pace.

Daca informatia de la Beirut era corecta, era aproape prea tirziu sa se mai poata face ceva. Am verificat imediat cu ajutorul centrului electronic de supraveghere pentru a obtine orice infor­matie suplimentara datorata microfoanelor' implantate copios de catre Securitate peste tot in jurul Goldei Meir, precum si in casa rabinului-sef, dr. Moses Roscn, chiar si in' sinagoga si in curte, dar nimic suspect n-a fost sesizat. Nu mai era suficient timp sa fie alertate Securitatea si armata, care se ocupau formal de pro­tectia Goldei Meir. Lantul birocratic de comanda si slugarnicia sistemului militar roman nu erau compatibile cu reactia rapida. Am holarit sa folosesc intregul arsenal uman al unitatii antiteroriste a DIE, care era tinuta intr-o alerta continua pentru a preveni atacurile potentiale asupra sediului DIE, ambasadelor romane de peste hotare sau avioanelor comerciale. Pe la cinci si jumatate, patru arabi, surprinsi si coplesiti, au fost arestati pe o strada in apropiere de sinagoga, fara sa fi fost in stare sa-si foloseasca pustile mitraliere si grenadele de mina. Toti aveau pasapoarte egiptene.

Citeva minute mai tirziu ma gaseam in biroul lui Ceausescu. S-a facut alb ca varul,

temindu-se ca visul sau se va sfirsi brusc si a ordonat:

— Omoara-i! Spune ca au opus rezistenta armata.

Dar inainte de plecarea mea din birou Ceausescu isi schim­base parerea. Nu voia publicitate gratuita care sa compromita Bucurestiul ca viitor loc de intilnire intre Golda Meir si Anwar el Sadat. in seara aceea, pe la ora opt, arabii au fost fotografiati in secret in timp ce serveau o cina copioasa, completata cu icre negre si sampanie, intr-o casa de oaspeti a guvernului, in dimi­neata urmatoare au parasit Bucurestiul la bordul unui avion comercial roman. Totul s-a petrecut cu-luni de zile inainte ca DiE sa-l poata identifica pe conducatorul gruparii teroriste in ope­ratiunea Meir din fotografii secrete, acesta fiind Abu Daoucl, comandantul activ al atacului terorist din 1972 asupra echipei olimpice a Israelului la Miinchen. Abia atunci a inteles pe deplin DIE ca incercarea de asasinare a Goldei Meir fusese complotata de catre OEP.

in acea zi de mai 1972, totusi, pasapoartele gasite in posesia teroristilor arestati l-au convins pe Ceausescu ca instigatorul atentatului asupra Goldei Meir fusese Cairo, dar a hotarit ca ea sa nu stie. M-a trimis s-o insotesc pe Meir in drumul de la ambasada israeliana la sinagoga. Dupa slujba religioasa, ea a vazut miile de oameni adunati in fata sinagogii, in spatele gar­durilor de paza. Taceau cu totii, de teama sa nu fie indepartati brutal daca ar deschide gura. In timp ce Meir se apropia de ei, au inceput sa-si scoata yarmulk-urile ascunse si, privind cu pru­denta in jur, le-au pus pe cap. Desi yarmulk-urile nu sint inter­zise prin lege in Romania, portul lor este privit cu ochi rai. Meir a indraznit un „Shalom'. „Shalom!' a fost raspunsul entuziast din pieptul citorva mii de oameni. Cintece ebraice au rasunat intr-o demonstratie spontana de afectiune. Cind Meir a intrat in masina, avea lacrimi in ochi.

inainte ca Meir sa paraseasca Bucurestiul, primul-ministru Ion Gheorghe Maurer, un vinator pasionat, i-a oferit o imensa blana de urs neagra la ceremonia de ramas-bun. Facindu-i cu ochiul, Ceausescu a sugerat cu prudenta ca acest trofeu ar putea simboliza de asemenea pielea pe care „Ursul' statea s-o piarda in conflictul din Orientul Mijlociu, in acea zi Ceausescu a lansat ceea ce avea sa devina una dintre strategiile sale preferate cu care va cistiga in ochii conducatorilor occidentali: folosirea glu­mei inofensive antisovietice.

in 1972, a declarat Olcescu, Barbosu' a scos scintei cind a aflat pentru prima oara ca Sadat s-ar putea intilni cu Meir.

Ura fata de Israel o are in singe, a adaugat Munteanu. Dupa ce i-am dat lui Arafat mesajul Tovarasului referitor la o posibila intilnire Sadat-Meir, mai intii a explodat de furie. Iar apoi s-a imbolnavit fizic.

Ce crezi despre mesajul lui Arafat pentru Tovarasul ? a intrebat curios Olcescu, privindu-l pe Munteanu.

Cred ca vom vedea politica OEP-ului fata de Occident devenind jocul „uitc-o, nu e' pentru momentul de fata, a incheiat profetic Munteanu.

Arafat continua sa nege si astazi ceea ce a dat de inteles cuiva abia ieri. Descriind discutiile de pace in Orientul Mijlociu din ia­nuarie 1986 dintre regele Hussein al Iordaniei si Yasser Arafat, care a fost insotit la Amman de catre „ajutonil' sau Hani Hassan, presa americana' scria ca „Arafat si-a facut aparitia de la intrunirea de dimineata lasind sa se inteleaga ca este gata pregatit sa accepte cele doua rezolutii ONU considerate cheia eforturilor de pace in Orientul Mijlociu, daca Israelul este mai intii de acord cu o confe­rinta multinationala pentru a supraveghea discutiile. Arafat a mers in 'mod repetat pina la marginea prapastiei, iar apoi s-a tras in directie opusa, acceptind cele doua rezolutii ONU.'

CAPITOLUL VI

— Va vorbeste capitanul dumneavoastra, a spus generalul Calomfirescu, folosind megafoanele avionului. La stinga noastra se vede Canalul Suez. Peste citeva minute vom ajunge in Delta Nilului si in orasul Alexandria.

Desi nu era inca ora opt dimineata, serveam micul dejun, inainte de a pleca din Beirut, Calomfirescu promisese sa zboare jos, de-a lungul coastei, pentru a-mi face o privire de ansamblu asupra Egiptului si a Libiei de asemenea, care nu faceau parte din calatoriile mele obisnuite.

CURTINDU-L PE GADHAFI

• Ceausescu a fost fascinat de Gadhafi inca de cind acesta a luat puterea in Libia, in 1969, la virsla de 27 de ani. Interesul lui Ceausescu provenea in parte din faptul ca el insusi fusese considerat tinar cind a ajuns la putere in 1965, la virsla de 47 de ani — o virsta de-a dreptul frageda in comparatie cu a con­ducatorilor de la Kremlin. Mai mult decit atit, si el isi incepuse cariera politica in armata, avind aceeasi fire nestatornica aseme­nea lui Gadhafi. Totusi, cea mai importanta asemanare dintre ei consta in visurile lor. Gadhafi are planuri gigantice de a face din Libia o putere internationala, iar din el, conducatorul necontestat al lumii Islamului. Ceausescu vrea sa-si plaseze tara in centrul politicii mondiale, sa devina el insusi o personalitate internatio­nala si sa ajunga conducatorul lumii a treia. Rezervele vaste de bani ale Libiei, proveniti din petrol, au reprezentat de asemenea unul dintre punctele forte ale calitatilor admirabile avute de Ga­dhafi in ochii lui Ceausescu. La inceputul anilor saptezeci, Ceausesc.u s-a hotarit in cele din urma sa-l intilneasca pe Gadhafi in persoana, dar cu mult timp inainte de prima sa vizita la Tripoli a trebuit sa triplez numarul agentilor DIE de acolo, pentru a-i furniza rapoartele saptaminale asupra lui Gadhafi pe care mi le cerea.

Pe Ceausescu l-a preocupat intotdeauna studiul caracterului conducatorilor straini. L-a studiat indelung si cu atentie pe Richard Nixon inainte de a se hotari sa-l primeasca in Romania cu surle si trimbite in 1967, dupa prima retragere din politica a lui Ni­xon, cind nu era altceva decit un simplu cetatean. Pe cind era doar un procuror obisnuit in New York, Nixon fusese umilit cu prilejul unei vizite la Moscova, nefiind primit la nivel oficial, in august 1969, la numai citeva luni de la instalarea sa in functia de presedinte, Richard Nixon l-a onorat pe Ceausescu, fiind pri­mul presedinte al Statelor Unite care a vizitat Romania. Vizita a fost un prilej de mare mindrie pentru Bucuresti.

In memoriile sale, Henry Kissinger, consilierul lui Nixon in pro­bleme de securitate nationala, spune ca „Presedintele isi amintea cu mare placere de intilnirile sale cu conducatorii romani, care i-au facut o primire calduroasa, desi era simplu cetatean Nixon n-a uitat' nicicmd amabilitatile de acest fel.' in conformitate cu cele spuse de Kissinger, in 1969 Nixon insusi „a sugerat ca Romania sa fie inclusa in turneul sau de vizite Pentru prima oara un presedinte american vizita o tara comunista din Europa rasari­teana.'

Vizita lui Nixon in Romania a fost urmata de o avalansa de vizite ale lui Ceausescu la-Washington — in 1970, 1973, 1975 si 1978 — si de vizita presedintelui Gerald Ford la Bucuresti, la numai trei saptamini dupa ce il primise pe Ceausescu la Casa Alba.

intr-un mod similar, Ceausescu ceruse ca DIE sa-l studieze cu minutiozitate pe presedintele francez Charles de Gaulle inain­te de a-l invita la Bucuresti. La sosire, de Gaulle a gasit aceeasi limuzina neagra marca Citroen cu care era obisnuit in Franta, un pat identic cu cel facut pe comanda, de la Palatul Elyse'e din Paris, si aceleasi mincaruri pe care le servea de la micul dejun dimineata devreme pina la cina seara tirziu. De Gaulle a fost foarte impresionat. Pina la sfirsitul vizitei sale, cazuse cu discretie de acord ca industria occidentala a microelectronicii si a com­puterelor sa patrunda si in Romania. Cu alta ocazie, o disecare psihologica amanuntita a presedintelui pakistanez Zulficar Aii Bhutto l-a ajutat pe Ceausescu sa obtina acordul confidential al lui Bhutto cu privire la colaborarea secreta dintre serviciile de spionaj extern ale celor doua tari pentru a obtine din Occident informatii referitoare la armele nucleare.

Cmd Ceausescu a ajuns in cele din urma la concluzia ca are o imagine clara asupra lui Gadhafi, i-a dat ordin ministrului afacerilor externe sa-i aranjeze o vizita in Libia. Prima discutie oficiala cu Gadhafi urma sa aiba loc imediat dupa sosirea lui Ceausescu la Tripoli, dar colonelul Gadhafi disparuse pur si sim­plu, fiind de negasit. Cind s-a intors in cele din urma, aflindu-se in sala de conferinte, neprietenosul si suspiciosul Gadhafi s-a ridicat brusc si, fara sa spuna vreun cuvint, s-a indreptat spre celalat capat al marii sali, unde a cazut in genunchi si a inceput sa se roage. Ministrilor romani si ambasadorului nostru le-a inghetat singele in vine, asteptindu-se la o reactie violenta din 'partea lui Ceausescu. Totusi, el a zimbit larg si a spus cu se­ninatate ca va astepta cit va fi nevoie.

Cind Gadhafi s-a intors in cele din urma la masa tratativelor, Ceausescu a spus:

— Am o mare admiratie pentru credinciosi. Dumneavoastra credeti in Coran, eu cred in marxism. Amindoi credem in inde­pendenta propriilor noastre tari. Dumneavoastra v-ati lepadat de influenta americana, eu de cea sovietica. Dumneavoastra construiti o tara musulmana independenta, eu una marxista inde­pendenta. Ar trebui sa ne ajutam reciproc.

Gadhafi l-a privit in ochi pe Ceausescu minute bune. Dupa aceea, restul intilnirii a continuat fara incidente, Gadhafi pe-trecindu-si toata ziua cu oaspetele sau roman. Spre deosebire de alte dati, Ceausescu n-a vorbit deloc tot restul zilei. Doar il ascul­ta cu atentie si cu admiratie pe Gadhafi. Dupa terminarea inlilni-rii, Ceausescu l-a informat pe Gadhafi ca aghiotantul sau a trebuit sa zboare cu avionul prezidential inapoi in Romania si va iatoarce in timpul noptii ca sa-i aduca un document im­portant.

in dimineata urmatoare, Gadhafi a sosit cu punctualitate, fapt neobisnuit pe atunci. Cind cei doi conducatori au aparut impreuna, Ceausescu avea in mina o cutie de argint mare, antica, frumos ornamentata. Deschizind-o, a scos la iveala o carte foarte veche, scrisa de mina.

__Acesta este manuscrisul original al primei traduceri in lim­ba romana a Comtiului, facuta in urma cu sute de ani. Avem numai un singur exemplar, dar si eu am un singur frate adevarat. Pastreaza-l, frate.

Colonelul Gadhafi a rasfoit cu nesat vechea si frumoasa carte. Vizibil emotionat, nu mai era in stare sa vorbeasca. Pina la urma, a reusit sa ingaime:

—' Fratele meu ! Esti fratele meu pentru tot restul vietii mele.

-in acelasi timp, l-a imbratisat cu putere pe Ceausescu.

Manuscrisul Coranului era cadoul pe care Ceausescu il planuise de multa vreme pentru Gadhafi.

— Cunoscindu-l bine pe Gadhafi, nimic nu l-ar putea atrage mai mult decit manuscrisul nostru antic al Coranului, a explicat el lui Nicolae Doicaru si mie (Doicaru era seful DIE pe atunci si se ocupa personal de aceasta operatiune). Si nimic, a continuat Ceausescu, nu-l va impresiona mai mult decit daca i-l voi inmina eu personal, spontan, ca o. reactie la forta personalitatii lui.

Scenariul transportarii Coranului la Tripoli in timpul noptii fusese pus la cale cu mult timp inainte de plecarea lui Ceausescu din Romania.

Dupa acea zi, Ceausescu n-a precupetit nici un efort pentru a-l coplesi pe Gadhafi. A deschis larg portile Romaniei pentru ca libienii sa frecventeze cursurile universitatilor romane si a trimis mii de profesori in Libia pentru a-l ajuta pe Gadhafi sa-si realizeze ambitia de a eradica analfabetismul si de a crea o noua intelectualitate devotata lui. Un spital mare si modern a fost construit, echipat si dotat cu personal medical roman. Maxima lui Ceausescu — „Banii cheltuiti cu Gadhafi vor plati curind di­vidende grase' — s-a dovedit a fi corecta. Gadhafi a devenit unul dintre cei mai apropiati prieteni si aliati ai lui Ceausescu. Dupa aceea, l-a rugat pe Ceausescu sa i se alature in „Revolutia Verde', ce avea ca scop transformarea deserturilor libiene in terenuri agricole, asa cum fusese pe vremea vechii Cartaginc, cind Libia era un important grinar pentru Imperiul Roman. Revolutia Verde a avut in vedere nu doar o campanie nationala de a fertili/a pamintul dar si-transformarea beduinilor nomazi in fermieri. Cu dolarii Iui Gadhafi, Romania a construit ferme pe tot cuprinsul Libiei si a facut o avere.

PASAPOARTE AMERICANE PENTRU LIBIA

Anul 1974 a marcat inceputul colaborarii intense dintre cele doua forte de securitate, iar schimbul de pasapoarte straine a devenit aspectul sau cel mai important. Peniru punerea in scena in strainatate a unor acte teroriste fara implicarea Libiei, fortele de securitate libiene strinsesera o vasta colectie de pasapoarte care fusesera confiscate sau furate de la strainii ce lucrau sau calatoreau in Libia, precum si altele luate de la muncitori arabi indigeni care murisera in Libia. DIE a primit multe asemenea pasapoarte, care au fost folosite in operatiuni teroriste conduse de OEP sau chiar de DIE. in schimb, DIE a oferit Libiei pasa­poarte americane si occidentale, contrafacute de DIE.

Pina in ziua de astazi Hbienii organizeaza misiuni teroriste cu ajutorul acestei colectii de pasapoarte. Teroristii care au atacat avionul El Al pe aeroportul din Viena, in ziua de 27 decembrie 1985, calatoreau cu pasapoarte tunisiene furate. Conform celor afir­mate in presa, „ministrul de interne tunisian a spus la Tunis ca doua dintre pasapoartele folosite de teroristi pentm a intra in Aus­tria au fost confiscate vara trecuta de autoritatile libiene de la muncitori tunisieni din Libia care au fost expulzati. Cel de-al treilea pasaport a fost dat disparut de catre un muncitor tunisian din Libia, in 1977. Ministrul a mai spus ca, recent, citeva sute de pasapoarte tunisiene au fost confiscate de libieni de la muncitori titnisieni tri­misi acasa.'

Va vorbeste capitanul dumneavoastra, s-a auzit din nou la difuzor voqea lui Calomfirescu. La stinga dumneavoastra vedeti Golful Sidra si portul Bengazi. Am informat turnul de control cu privire la ora exacta a sosirii noastre la Tripoli si le-am cerut sa fie transmisa ambasadei noastre.

Cind am sosit, un individ scund, gras si mustacios, „Riyad' — acesta era numele codificat pentru DIE al ministrului adjunct de interne libian — se afla in incinta aeroportului ca sa ma intimpi-ne ca de obicei. Linga el statea ambasadorul roman Nicolae Ve'res, seful de sectie DIE Anton Anton si „Jarnea', translatorul de araba al ambasadei. Ambasadorul nu stia ca „Jarnea' este agent secret al DIE, cu gradul de locotenent-colonel. impreuna cu ei era generalul Romeo Popescu, un vechi lucrator al DIE, care fusese seful sectiei din Belgia, iar apoi directorul Brigazii Ilegale de la sediu. Era inca agent DIE, functionind acum ca director general pentru vize si pasapoarte Ministerului de Interne roman. Popescu sosise la Tripoli cu o ora inaintea mea, intr-o vizita de rutina cu scopul de a-i ajuta pe libieni sa falsifice pasapoarte pentru operatiunile lor teroriste din Occident si ca sa obtina noi mostre de pasapoarte pentru ei. „Riyad' nc-a dus cu masina pe mine si pe Popescu pina la biroul sau.

Ca'intotdeauna, biroul lui „Riyad' era acoperit cu dosare si hirtii imprastiate.

Cred ca trebuie sa va tulbur ordinea, a inceput Popescu, facindu-i cu ochiul lui „Riyad', in timp ce cauta un locsor sa-si deschida valiza enorma, tip acordeon. Asta e pentru dumnea­voastra, a spus, golind un plic mare plin cu pasapoarte occidentale in alb fabricate de catre DIE si selectate pentru libieni ca raspuns la cererile lor.

Fata lui „Riyad' s-a luminat brusc:

—- Asta il va face pe Colonel mai mult decit fericit. Stiti, un pasaport in alb este ca un cec in alb — valoarea sa nu are limita.

Mai aveti aici niste cadouri. Ceva asemenea cecurilor in alb, a continuat Popescu, expunind ce pedanterie un set intreg de stampile de cauciuc pe biroul lui „Riyad'. Nu puteti folosi un cec in alb daca nu-l completati, iar aici -aveti uneltele de scris pentru pasapoartele dumneavoastra, mon cher ministre .

Erau stampile mari pentru vize de intrare turistice sau diplo­matice pentru diferite tari ale lumii, precum si altele mai mici folosite la punctele de frontiera pentru a marca data intrarii sau iesirii.

— in aceasta cutie aveti citeva zeci de feluri de cerneala fo­losita de toate tarile pentru orice fel de stampila si semnatura, iar in acest plic sint instructiunile de folosire. Unele tari folosesc cerneala rosie lunea, altele poate ca folosesc alta albastra fluores­centa vinerea, a adaugat ci, cu o unda de superioritate in glas, inainte de a incheia cu emfaza: agentii secreti ai Colonelului nu vor mai trebui sa viziteze Statele Unite sau Europa Occidentala ca libieni.

SOCIETATILEMIXTEALELUI GADHAFI IMPOTRIVA„IMPERIALISMULUIAMERICAN'

in timpul mesei de prinz, lui „Riyad' i s-a transmis ca Gadhafi doreste sa-si vada „oaspetele' la ora trei. Dupa ce nc-am terminat in graba masa, un elicopter ne-a dus pe mine si pe „Jarnea' la eliportul unei unitati militare, undeva linga Tripoli. Acolo ne astepta un Mercedes negru escortat de mai multe masini ale lui „Riyad'. Dupa un drum scurt, am incetinit si am intrat intr-o zona militara. Am fost imediat luati in primire de doua jeep-uri, care ne insoteau printr-o unitate militara aflata in stare de alerta. Toti purtau casti si erau dotati cu arme Kalasnikov, drumul era pazit d&jecp-uri cu mitraliere, iar tancuri camuflate erau pregati­te sa intre in functiune la cel mai mic semn. Dupa aceea am fost opriti la o poarta de fier inalta si verde, singura intrare intr-un perete de beton intarit cu Saci de nisip fara numar. Numai Mercedesul negru a avut voie sa treaca prin poarta verde, fiind escortat acum de citiva soldati infanteristi inarmati cu pistoale automate. Am ajuns intr-o curte mare, inconjurata cu ziduri, in mijlocul careia, departe, am zarit o cladire patrata inconjurata de corturi militare. Drumul pina acolo era blocat din loc in loc de tancuri cu motoarele in mers. Tancurile'stateau in expectativa de-a curmezisul drumului cam la 500 de metri unele de altele.

Masina noastra era oprita in fata fiecarui tanc si verificata de un ofiter, pina cind am ajuns la usa cladirii.

inauntru, totul era verde, chiar si imbracamintea majoritatii oamenilor. „Simbolizeaza Revolutia Verde a lui Gadhafi', m-a lamurit Jarnea, cind am fost invitati in cele din urma intr-o sala de asteptare verde, decorata numai cu un portret color al lui Gadhafi imbracat intr-o uniforma militara verde. Am asteptat mai putin de o ora pina cind un barbat in uniforma verde a intrat si ne-a escortat la Colonel, care era singur intr-o camera imensa'. Statea in picioare si privea pe fereastra, pozind cu osten­tatie si scotindu-si in relief profilul. Am auzit usa inchizindu-se in'spatele nostru, dar n-am detectat nici un semn ca Gadhafi sa fie constient de prezenta noastra. Asemenea corturilor sale, peretii camerei erau acoperiti cu bucati cusute de piele colorata care formau un invelis pestrit, in camera mai erau canapele de un verde stralucitor si fotolii. Am asteptat mult timp inainte de a ma hotari sa incerc a-l avertiza cu o tuse. Ca si cum ar fi fost luat prin surprindere, Gadhafi si-a intors capul incet spre noi, parind ca ne studiaza citva timp, iar apoi a inceput sa vorbeasca in araba.

Sint intotdeauna insetat de intelepciunea excelentei sale, fratele meu. Ce mai face ?

„Jarnea' imi soptea traducerea la ureche. Gadhafi purta o uniforma verde extravaganta, facuta pe comanda, cu multe ga­loane aurii pe piept, precum si pantofi ci tocuri inalte. Ochelarii lui de soare fumurii, partial acoperiti de borurile largi pline de „oua jumari' ale unei sepci militare in stil italian, nu-i ascundeau ci mai degraba ii scoteau in evidenta fata asemanatoare cu o clatita.

Dupa formulele de salut obisnuite, am incercat sa-i dau me­sajul scris din partea lui Ceausescu, dar am fost oprit de un gest . ferm pe care Gadhafi l-a facut cu miinile, etalind inele de aur cu smaralde mari, pe majoritatea degetelor.

Spune-mi ce scrie, a ordonat pe un ton Autoritar. Ca si lui Ceausescu, nu-i place sa citeasca singur.

— Presedintele Ceausescu mi-a lasat onoarea de a va raporta, Excelenta, acceptarea sa deplina a uneia din propunerile dumneavoastra mai vechi, am inceput eu. inccrcind sa ma' apropii de tonul sau formal.

Gadhafi mi-a aruncat o privire inlrebatoare. I-am reamintii politicos ca, in urma cu citeva saptamini, ii oferise lui Ceausescu 400 de milioane de dolari pentru importul unei rafinarii moderne care va fi amplasata la Marea Neagra.

—Sigur ca stiu, a intrerupt Gadhafi, cu ochii scinteind triumfator. M-am oferit sa platesc o rafinarie moderna importata din Occident pentru prelucrarea petrolului brut libian — produ­sele urmind a fi exportate ca si cum ar fi romanesti — ca supapa de siguranta pentru mine, in cazul ca Occidentul ar boicota pe­trolul libian. I-am mai. spus fratelui Ceausescu ca doresc sa fi­nantez imediat o a doua si apoi o treia rafinarie.

Am dat din cap si am continuat cu mesajul lui Ceausescu.

Exprimind solidaritatea sa deplina cu revolutia si cauza Libiei, presedintele roman nu numai ca este de acord cu propu­nerea Colonelului Gadhafi, dar a gasit de asemenea un mod de a reduce substantial timpul necesar construirii acesteia. Presedin­tele Ceausescu este pregatit sa puna imediat la dispozitia Libiei o rafinarie deja existenta, care a fost importata recent din Occi­dent, daca Colonelul Gadhafi poate livra prompt cei 400 de mi­lioane de dolari.

E adevarat ? a intrebat Gadhafi. Sigur ca o voi plati, daca oamenii mei vor considera ca rafinaria este multumitoare. Stii ca am bani, nu-i asa ?

Ignorind intreruperea sa, am continuat cu mesajul lui Cea­usescu cxplicindu-i ca el i-a cerut de asemenea lui Gadhafi sa trimita neaparat Romaniei necesarul de petrol brut pentru ca rafinaria sa functioneze la capacitatea maxima, in acelasi timp, Ceausescu l-a informat pe fratele sau ca profiturile in valuta forte ale rafinariei trebuie sa fie impartite, pentru a plati forta de munca romana.

— Nu se pune problema sa nu fiu de acord cu tot ce-mi cerc fratele Ceausescu, a spus Gadhafi, devenind pe neasteptate mai putin suspicios aflind ca va trebui sa plateasca in valuta forte in schimbul protectiei lui Ceausescu. Evident incintaf de vesti si aducindu-si brusc aminte ca sta tot in picioare, Gadhafi si-a tras un fotoliu si a facut semn spre „Jarnea' si spre mine sa facem

11 Un soldat in uniforma verde a intrai aducindu-nc t la i*-l'' note batut. '•' _____ qj mai contine mesajul fratelui meu ? a intrebat Gadhafi,

na ce soldatul in uniforma verde a plecat.

Am raportat ca Ceausescu dorea de asemenea sa stie daca radhafi fusese in stare sa ia o hotarire cu privire la propunerea . : Ceausescu ca acesta sa finanteze o industrie de tancuri in Romania.

_ E vorba de cel german, nu-i asa ? a intrebat el. Cel despre care fratele meu mi-a spus ca aveti destule retele de spionaj centru a-l copia si a-l produce in Romania. Care-i diferenta intre _el _si noul tanc sovietic ?

'__ Presedintele Ceausescu considera ca tancul vest-german Leopard II e mai bun dccit cele sovietice — mai puternic, mai usor, mai rapid si substantial mai sigur la trecerea printr-o apa. Dar motivul sau adevarat ca noi sa construim un tanc al nostru e ca ar putea fi exportat fara nici o restrictie.

— Are dreptate in privinta asta. Am platit bani buni pentru tancurile mele sovietice, dar Kremlinul incearca mereu sa ma opreasca sa fac ceea ce vreau cu ele. Care era propunerea fratelui meu ?

O societate mixta pentru a produce tancuri Leopard II. Romania va colabora cu toate retelele de spionaj pe care le are precum si cu asistenta confidentiala vest-germana oferita pentru a sprijini politica externa independenta a Bucurestiului. Romania va dota de asemenea societatea mixta romano-fibiana cu toate constructiile, cu forta de munca si toate celelalte mijloace logistice. Presedintele Ceausescu va cere, Excelenta, sa finantati importul din Occident al echipamentului si al tuturor uneltelor necesare pentru noua fabrica precum si costul licentei, al otelului special Si al celorlalte materiale importate.

— Care licenta ? Am inteles ca tancul este proprietatea NATO Si nu trebuie cumparata nici o licenta. Gresesc ?

— Nu, Excelenta, aveti dreptate. Timp de multi ani Presedin­te Ceausescu a avut o operatiune de spionaj prioritara cu sco-Pul de a jeproduce tancul Leopard II, deoarece nu putea fi 'nportat. in timpul acelor ani, el a acumulat tone de schite si

tehnice. Tehnicienii romani au acum aproape tot ce au avut colegii lor vest-germani cind au inceput sa construiasca tancul Leopard II, si altele pe deasupra. Chiar si un model ori­ginal.

Atunci de ce aveti nevoie de licenta ?

—, Problema-cheie pentru tancul Leopard II este motorul sau, Excelenta. Recent am obtinut prin contrabanda o mostra de motor suplimentara, pe care am desfacut-o in bucati si am stu-diat-o. Concluzia a fost ca motorul din aluminiu usor, compact, era un instrument de o asemenea precizie incit era mult prea complicat pentru nivelul tehnologic obisnuit al Romaniei. De aceea Presedintele Ceausescu a hotarit sa gaseasca o modalitate de colaborare cu fabricantul vest-german.

Si aprobarea NATO ?

— Presedintele a gasit o modalitate de a se lipsi de asa ceva. Mi-a dat un mesaj personal pentru fabricant, o prestigioasa firma vest-germana, cerind in termeni ambigui ajutor in sprijinul inde­pendentei Romaniei si promitind, in schimb, mai multe afaceri impreuna in viitor. Cu acest mesaj in mina l-am contactat pe unul dintre sefii firmei, directorul fabricii de motoare. Acest barbat, caruia i s-a dat numele codificat „Leopold' fusese evaluat in rapoartele noastre informative ca fiind un adept al politicii externe a Romaniei.

„Leopold' de la „Leopard' ?

Da, Excelenta. „Leopold', dupa ce l-am pus la curent in cele mai mici detalii in aceasta privinta, a fost de acord sa co­laboreze la rezolvarea a ceea ce el a numit „aceasta chestiune delicata'. Dupa citeva zile — adica in ianuarie trecut, pe la ince­putul lunii — , am plecat impreuna cu avionul companiei sale la Bucuresti, unde urma sa se alature cancelarului Schmidt, ca membru al delegatiei sale oficiale. Presedintele Ceausescu v-a trimis un mesaj personal referitor la discutiile pe care le-a avut atunci cu Schmidt.

Acum o luna, sau cam asa ceva.

Da, Excelenta, in timpul zborului spre Bucuresti, am fost numai noi in avion, iar „Leopold' mi-a explicat ca Leopard II fusese produs pentru NATO cu fondurile federale germane, si ca de aceea nu era posibil sa fie obiectul direct al unei tranzactii comerciale fara aprobarea guvernului federal, care nu va fi data

icicind unei tari comuniste. Recent, totusi, firma lui a proiectat nou motor Diesel bazat in totalitate pe motorul Leopard II. Singura diferenta fundamentala o constituia sistemul de ungere, deoarece era proiectat sa fie folosit numai in pozitie orizontala, mai ales in cadrul unitatilor de armata mobile. Dar noul motor nu mai apartine guvernului vest-german. „Leopold' ar putea sa-i vinda licenta si o linie de productie Romaniei.

__Daca motorul e bun pentru unitatile de armata mobile, il pot folosi pentru intregul arsenal de care dispun.

Sigur. Totusi, asta ar trebui sa fie un aranjament separat.

__Dar as vrea sa te intreb: Cum ar putea fi folosit un ase­menea motor la un tanc care urca pe o suprafata inclinata intr-un unghi de 25° sau mai mult ?

Pe linga contractul oficial, „Leopold' va semna un acord confidential, care stipuleaza ca o firma elvetiana, construita de el special pentru acest contract unic, va proiecta si va furniza sistemul special de ungere, necesar sa transforme acest motor intr-unul de tanc. Va fi in secret o _t sectie a firmei sale. Toti angajatii acestei sectii vor fi pensionarii lui, cu experienta cali­ficata in privinta motorului Leopard II si a sistemului sau de ungere, selectionati pe sprinceana de el insusi. Ei vor primi toata documentatia tehnica originala de la el. Dupa cum spune „Leo­pold' singurul lucru diferit va fi macheta proiectului.

Exista garantii pentru realizarea acestui acord secret ?

Acum zece zile am fost in Germania Occidentala ca sa incheiem contractul secret. „Leopold' m-a dus cu masina pina la Ambasada Romana din Koln, iar cind am ajuns acolo m-a rugat sa-l ajut la descarcarea bagajelor. Erau multe cutii grele, pe care le-a deschis in incinta ambasadei. Contineau sistemul original de ungere al motorului Leopard II si'un prototip al unui sistem similar de ungere pentru noul motor.

— A reusit!

Da, Excelenta. Dupa cele afirmate de „Leopold', asa-nu-mita versiune civila a motorului Leopard II a fost conceputa inca din start nu doar pentru unitatile de armata mobile dar si pentru vehiculele blindate, inca n-are dreptul sa-l vinda pe fata in scop militar, deci firma elvetiana nu va fi altceva decit un paravan pentru autoritatile NATO.

— Ajung 300 de milioane de dolari, generale ?

— De fapt, Presedintele Ceausescu are nevoie de 350 de mi. lioane de dolari pentru a incepe operatiunea. Bani gheata.

— in regula. Vreau, totusi, sa impartim productia pe jumata­te chiar din prima zi.

Voi raporta cu exactitate acest lucru, Excelenta.

Era vorba si de o societate mixta pentru industria aero­nautica militara intr-unul din primele mesaje ale fratelui meu. Ce fel de avioane ?

Sint doua. Primul este un avion comercial Fokker, FK-614, proiectat pentru distanta medie, capabil sa aterizeze oriunde, chiar si pe nisip. Sint mai multe versiuni militare Fokker in stadiu de proiect: de recunoastere, de bombardament si de lansat parasute.

imi suna cit se poate de bine. Si al doilea ?

Fokker-ul a perfectionat decolarea si aterizarea verticala. Presedintele Ceausescu crede ca o societate mixta cu Fokker pen­tru a produce avionul comercial 614 ar deschide Romaniei portile pentru a fura proiectele referitoare la decolarea si ateri­zarea verticala.

Ajung inca 350 de milioane de dolari ?

Presedintele Ceausescu n-a facut o estimare precisa. Dar pot raporta ca Excelenta voastra doreste sa finanteze proiectul cu cel putin 350 de milioane de dolari ?

Da. Ministrul meu al apararii ar putea discuta aceasta chestiune cu ocazia urmatoarei sale vizite la Bucuresti.

•— Nu'cred ca Presedintele Ceausescu va fi pregatit pentru asta decit dupa vizita sa in Statele Unite, de la mijlocul lui'aprilie. Am un mesaj de la el in legatura cu aceasta vizita.

Ascult.

„NU VREAU PACE IN ORIENTUL MIJLOCIU'

__. Vizita presedintelui Ceausescu in S.U.A. are trei obiective

majore. Primul este sa consolideze clauza natiunii celei mai fa­vorizate, pe care Romania tocmai a primit-o. Al doilea are scopul sa deschida noi usi spre tehnologia americana, interzisa tarilor comuniste si dumneavoastra, Excelenta.

.— in regula. Care este prioritatea lui acolo ?

.— Microelectronica si computerele.

.— Sint satul pina peste cap, dar asta e doar furia mea de acum.

Presedintele va va povesti totul pe scurt, dupa vizita, ca de obicei. Al treilea, si cel mai important obiectiv al sau, este pacea in Orientul Mijlociu.

De ce pacea ? Nu va fi niciodata pace, atita timp cit Israelul continua sa existe, iar eu mai sint in viata.

Presedintele Ceausescu considera ca pacea este mai la moda decit razboiul si vrea sa fie mediatorul oi. El ii va propune presedintelui Carter un plan amanuntit. Mai intii, retragerea Israeluhii din teritoriile ocupate dupa razboiul din 1967 si, de asemenea, din teritoriile Libanului de Sud. in al doilea rind,

.dreptul poporului palestinian la autodeterminare, precum si dreptul de a avea un stat independent propriu. Presedintele Ceausescu/ va insista la Casa Alba ca, fara o solutie de lunga durata in aceasta problema, nu va putea exista nici o intelegere de pace in Orientul Mijlociu si nici o garantie pentru inde­pendenta si securitatea vreunui stat din regiune, inclusiv Israelul, am continuat cu emfaza.

Nu va exista niciodata independenta teritoriala si securi­tate pentru Israel. Asta trebuie sa-i fie clar fratelui meu Cea­usescu.

in ultimul rind, presedintele Ceausescu vrea sa-l foloseasca pe Carter pentru a convinge guvernul israelian sa arate mai multa receptivitate fata de initiativa presedintelui Sadat.

Sadat e nebun. Ar trebui sa renunte sau sa fie inlaturat.

De asemenea, problema ar trebui pusa la conferinta de pace de la Geneva, unde sovieticii detin functia permanenta de codirector. El va insista ca aceasta conferinta sa includa Siria, Libia si OEP-ul ca reprezentanti autentici ai palestinienilor. Tre­buie sa va mai informez ca presedintele Ceausescu mai doreste sa distruga manevrele lui Carter de a fi mediator intre Begin si Sadat.

— Begin ar trebui sa fie asasinat. Iar nebunul acela de Sadat va trebui sau sa renunte, sau sa fie inlaturat.

— Fratele Ceausescu vrea sa ramina mediatorul lor, am con­tinuat, ignorind intreruperea lui Gadhafi. Atuul sau, dupa cum stiti, e ca el este singurul ^conducator al lumii care are relatii diplomatice si personale atit cu Israelul, cit si cu Egiptul,fiind si prieten personal cu presedintele Arafat.

REFERAT: Fantazie literara - capacitatea artistilor de a inventa REFERAT: Liviu Rebreanu – creator al romanului romanesc modern - evolutia romanului romanesc

— Arafat e un nebun stupid.

— Fratele Ceausescu vrea sa-l convinga pe presedintele Ara­fat sa fie conciliant fata de rezolutiile 242 si 338; sa schimbe placuta de pe usa cu numele OEP-ului cu alta, purlind numele de guvern in exil, dar intimpina dificultati. L-ati putea ajuta, Excelenta ?

Eu nu sprijin pacea in Orientul Mijlociu. Si nu-l sprijin nici pe Arafat. E un nebun stupid si incompetent.

L-ati sprijinit cindva, nu-i asa, Excelenta ?

— Nebunul acesta stupid este fanatic, un razboinic, dar unul destept, insa nu duce nimic la bun sfirsit.

Ce sa-i raportez presedintelui meu ?

Spune-i fratelui Ceausescu ca parerile noastre referitoare la Orientul Mijlociu si Arafat sint diferite. Si ca vreau sa-mi dea un pasaport sud-american, perfect curat. Va trebui sa fie atit de curat, incit insusi fratele meu sa aiba incredere sa-l foloseasca. Stii pentru cine am nevoie, pentru „Carlos'. Si vreau ca fratele meu sa-mi indice un aeroport occidental pe care „Carlos' sa-l poata folosi in siguranta, ca sa ajunga in Occident.

Ce altceva trebuie sa-i mai spun presedintelui Ceausescu ?

Spune-i ca, in ciuda cailor noastre total diferite de lupta impotriva imperialismului american, are tot sprijinul meu. Atita timp cit „Orizontul' sau stupid functioneaza, va avea banii mei a-l finanta, in ziua in care n-o sa mai mearga smecheria, poate conta pe armele mele.

Gadhafi s-a ridicat brusc de pe scaun si a scos din buzunar o batista, cu care si-a sters fruntea si ceafa.

__Care-i statutul lui „Bratus' al nostru, generale ? a intrebat Colonelul citcva minute mai tirziu.

,Brutus' este numele codificat pentru armele bacteriologice. La o zi dupa lansarea unui apel international pentru interzicerea tuturor armelor chimice, Ceausescu l-a chemat la el pe generalul Mihai Chitac, comandantul trupelor chimice, si pe mine si ne-a ordonat ca o componenta ultrasecreta pentru arme'bacteriologice sa fie creata imediat in cadrul trupelor chimice, si dezvoltata cu ajutorul DIE. Mai tirziu acestei componente i s-a dat numele codificat de „Brutus' de la bmcellosis, prima arma bacteriologica pe care aceasta a produs-o si care a devenit favorita lui Ceau­sescu. Promitind sa imparta produsul cu Libia, el l-a convins pe Gadhafi sa investeasca sume mari de bani ca sa dezvolte ope­ratiunea „Brutus', desi, in realitate, n-a fost necesara valuta forte in acest proiect.

Nu exista nici un cuvint despre „Brutus' in mesajul presedintelui Ceausescu, m-am aventurat sa raspund.

• Gadhafi s-a intors spre mine fulgerindu-ma din priviri. Fata sa transfigurata s-a facut tare ca granitul, iar ochii lui imi aruncau priviri taioase.

Nu le juca cu mine, generale, sint bani libieni in chestia asta si vreau sa stiu ce se intimpla.

in timp ce „Jarnea' imi traducea la ureche, mi-a soptit ca vocea lui Gadhafi trada un tremur nervos. Desi Gadhafi vorbea in araba, mi-am dat seama cu usurinta ce rabufnea din el.

— Sa-i spui asta fratelui Ceausescu, a zis Gadhafi cu aceeasi voce.

Apoi s-a indreptat spre fereastra si, intorcindu-se spre noi cu profilul, a ramas acolo fara sa mai zica nimic, privind doar afara in noapte. Am inteles ca intrevederea luase sfirsit.

De la biroul lui Gadhafi am plecat la ambasada, unde seful statiei, Anton Anton, ma astepta in salonul principal.

Bucurestiul intreaba mereu daca te-ai intors, a spus. To­varasul asteapta raportul tau.

La citeva minute dupa ce am scris-o telegrama spunind doar atit „BEDUIN BINE DISPUS', Anton a raportat ca „Riyad' era jos, asteplind sa ma duca la un dineu oficial dat in onoarea mea si a generalului Popescu.

AJUTINDU-L PE „CARLOS'

Dineul lui „Riyad' a avut loc in clubul Ministerului de In­terne, care este rece ca o cazemata. Au participat adjunctii lui si citiva ofiteri de rang inalt. Pe masa lunga de lemn erau patru miei fripti, inconjurati de castroane de argint pline cu pilaf de orez verde, si numeroase sticle cu limonada verde. Dineul a ince­put intr-o atmosfera tacuta, posomorita. Cele cileva glume pe care a incercat sa le spuna Popescu au fost urmate numai de propriul sau ris. Dupa doua ore, buna dispozitie si-a facut simtita prezenta, dar atunci „Riyad' m-a condus la masina.

— Sa-i lasam sa se simta bine ei intre ci, fara sefi, mi-a spus. Masina s-a oprit in fata unui hotel luxos, unde portarul in uniforma care a venit sa ne deschida usa a ramas ca lovit de trasnet cind l-a zarit pe „Riyad'.

Asta e un alt rezultat al legaturii noastre, mi-a spus „Riyad'. Ministerul nostru a preluat acest hotel si altele, care sint folosite de strainii cu rang. Fiecare telefon este urmarit, am pus microfoane in fiecare camera si la aproape toate mesele din restaurant, iar personalul este format din agenti secreti. Este exact ceea ce am vazul la voi, la hotelurile Alh<5n6e Palace si la Intercontinental.

Am petrecut restul serii discutind la o masa retrasa si indepartata, unde, fara sa i se spuna, chelnerul ne-a umplut cestilc de ceai cu whisky, servit dintr-un ceainic de arama. In proportie cu numarul de cesti baute, adevaratul „Riyad' a ince­put sa iasa din carapacea sa de taciturn monosilabic, care vorbea rar si niciodata nu spunea ce gindea. Fanaticul antisemit si de­lirantul antiamerican pe care l-am intilnit numai o singura data inainte, intr-un club de noapte din Bucuresti, in vara anului 1977, a inceput iar sa revina la viata.

Secretul care guverneaza orice serviciu de spionaj, fie in Iu-nica libera, fie intr-o tara totalitara, interzice ca agentii sa discute despre munca lor cu un neprofesionist. Dar exista si o lege ne­scrisa : cind agentii secreti se intilnesc, singurul lucru pe care il pot discuta sint afacerile lor clandestine. Terorismul a fost prin­cipala preocupare a lui „Riyad' in ultimii cinci ani. Acesta este subiectul despre care a vorbit la Bucuresti cu citeva luni in urma, iar operatiunile teroriste erau tema despre care el a inceput acum sa-si depene amintirile. Astazi a vorbit despre acel terorist dez­gustator, „Carlos', care este cunoscut si sub numele de „Sacalul'. Pe numele sau adevarat Ilici Ramirez Sanchez, el era fiul unui venezuelean bogat. A devenit revolutionar, iar apoi un activ sustinator al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei, o grupare terorista si marxista, iar in final prieten intim cu Gadhafi.

,— Atita vreme cit „Carlos' continua sa traiasca aici, a spus „Riyad', dispun de fonduri nelimitate ca sa-i acopar toate chel­tuielile pentru tot restul vietii.'

Abia dupa ce a baut tot din ceasca a continuat:

— Carlos e nervos, fara astimpar, nu poate sta linistit. Acum vrea sa organizeze o noua operatiune in Occident. Ti-a cerut Colonelul un pasaport ?

Da.

Am cerut de la prietenii nostri bulgari un pasaport sud-american pentru „Carlos', dar Colonelul vrea si ajutor romanesc. Stii ca noi avem relatii excelente cu Sofia, dar Ceausescu este fratele Colonelului.

Trecuse de miezul noptii cind am plecat la aeroport. De indata ce avionul a atins-altitudinea de zbor, Calomfircscu a revenit in salon.

incearca sa dormi citeva orc, generale. Patul prezidential te asteapta, mi-a recomandat, dupa ce am terminat cina intima pregatita de el.

Ca intotdeauna, de indata ce m-am bagat in pat, mi-am spus rugaciunea. Am fost un crestin devotat toata viata si niciodata n-am adormit inainte de a ma ruga lui Dumnezeu. De cind religia ^a fost interzisa, imi spuneam rugaciunile numai in gind. in de­cursul anilor am invatat sa ma concentrez pina ce vedeam clar imaginea lui Hristos rastignit pe cruce. Aceea a fost biserica mea, altarul meu, icoana mea, timp de aproape 30 de ani. Acestui Hristos, pe care-L vedeam atit de clar cu ochii mintii melc, pina la ultimul detaliu al fetei Sale si corpului Sau, ma rugam.

Era aproape ora sase dimineata cind am ajuns la Bucuresti, intorcindu-ma din calatoriile mele efectuate in Occident, Aero­portul International Bucuresti-Otopeni ma frapa mereu ca un loc straniu si amenintator, apartinind unei lumi primitive, dife­rite. De sus se vedeau artileria antiaeriana si mitralierele de calibru mare instalate de Ceausescu ca sa impiedice ca avioanele deturnate sa paraseasca tara. Cladirea aeroportului, cufundata in bezna pentru a se economisi curentul electric, este mereu plina de ofiteri de securitate si militieni inarmati cu automate. Oficia­lii, de la graniceri si vamesi pina la portari, sint la fel de neprie-tenosi si suspiciosi. Pasagerii timizi si speriati incearca sa astepte sau sa se plimbe fara sa le dea atentie, in aceasta zi rece si ploioasa, aeroportul mi s-a parut totusi ospitalier, in comparatie cu lumea de unde abia plecasem.

Pop, adjunctul meu, era acolo ca sa-mi prezinte un scurt ra­port asupra celor intimplate in timpul absentei mele. Dupa ter­minarea raportului, mi-a spus ca „Profesorul' mi-a telefonat de citeva ori cu o zi in urma — Ceausescu voia vesti de la mine. imi lasase vorba sa fiu in biroul sau „la prima ora in dimineata aceea'. Aceasta insemna ora 8,30, atunci cind Ceausescu sosea acolo cu punctualitatea unui ceas elvetian. I-am dat servieta lui Pop si am plecat acasa. Pe drum, soferul meu, Paraschiv, mi-a vorbit in special despre Dana si despre Radu, logodnicul ei. Ieri avusese loc vernisajul expozitiei ei la Bucuresti. Multa lume ve­nise acolo. Ea era atit de emotionata Dupa-amiaza, Paraschiv a dus-o la expozitia de sculptura a lui Radu. Si acolo erau multi vizitatori Erau atit de draguti impreuna.

CAPITOLUL VII

__Bine ai venit acasa, sefule !

Sint atit de bucuros sa vad, in sfirsit, o fiinta omeneasca, profesore! am replicat, ca raspuns la imbratisarea exuberanta a lui Constantin Manea.

Birourile si salile de conferinta ale lui Ceausescu erau goale la acea ora matinala. Era prezenta acolo numai echipa de teh­nicieni avind sarcina de a verifica zilnic securitatea cabinetului lui Ceausescu. O regula, introdusa cu multi ani in urma de catre KGB-ul sovietic, cere ca biroul conducatorului partidului comu­nist si resedinta acestuia sa fie verificate sistematic si cu regula­ritate pentru descoperirea sistemelor de observare sau a altor operatiuni de spionaj, in fiecare dimineata, toate telefoanele sint inlocuite cu altele, identice, care au fost verificate in prealabil, iar apoi sigilate.-Liniile telefonice sint verificate zilnic pentru a detecta orice legatura sau posibila interceptare straina. Sistemul de detectare a radiatiilor, ascuns in tocul usii, este testat in fie­care dimineata, asa cum este cazul controlului Geiger-Muller si al celorlalte instalatii ascunse in interiorul biroului. O data pe saptamina, peretii, tavanul si podeaua sint cercetate inca o data cu ajutorul razelor X cu scopul de a depista microfoane ostile.

Hai sa intram, sefule. Nu exista pe lume alt loc mai sigur pentru a sta de vorba ca biroul Tovarasului, a spus Manea, clipind in directia ofiterilor care faceau verificarea.

M-a impins in cabinetul prezidential, unde a inceput sa scoata si sa-si aranjeze, pe biroul lui Ceausescu, lucrurile cu care el isi incepe de obicei ziua, intr-o. ordine invariabila, specifica: rapoartele zilnice de spionaj ale DIE deasupra, dosarul continind telegra­mele de la ambasade selectionate de ministrul afacerilor externe dedesubt, raportul cu privire la emisiunile postului de radio Europa Libera in limba romana imediat sub ele, iar la sfirsii buletinele de stiri Agerpres pregatite special pentru el, continirid informatii din presa occidentala care n-au fost publicate in Romania.

— N-am prea avut mult de lucru zilele trecute, sefule, a spus Manea. Tovarasul a avut o intrevedere cu ministrul apararii si cadrele superioare, ca sa-i felicite pentru manevrele lor recente. Stii cine a fost cel mai bun dintre oamenii nostri ? Generalul Militaru a cistigat toate medaliile! iti amintesti de aparitia lui spectaculoasa cind a deschis parada militara la ultima sarbatoare nationala ? Era acolo, ca Fat-Frumos, in masina sa decapotabila, salutindunitate dupaunitate si apoi dindu-iraportulTo­varasului. Toate fetele erau innebunite dupa el, nu-i asa ?

Nicolae Militaru, unul din generalii favoriti ai lui Ceauscscu, era comandantul celui mai important regiment romanesc din gar­nizoana Bucuresti.

Ce noutati sint in legatura cu vizita in Statele Unite ?

incepe la 12 aprilie, dupa cum stii, si nu s-a schimbat nimic in programul pe care l-ai propus Tovarasului.

Tovarasul tocmai a plecat de la resedinta sa, a raportat un ofiter de securitate din pragul usii. Si este bine dispus, dupa cele spuse de ofiterul de serviciu de la resedinta.

Dispozitia si furia imprevizibile ale lui Ccausescu erau pro­verbiale.

AUSTRIA E LOCUL POTRIVIT

Manea statea in picioare in pragul usii deschise, cu fata spre scari, cind, dupa zece minute, Ceausescu a trecut pe li'nga el inminindu-i palaria- neagra pe care o poarta de la inceputul primaverii pina la lasatul iernii.

— lata-te in sfirsit acasa, Pacepa. Hai inauntru, a exclamat Ccausescu evident bine dispus. Ce-i nou ? a inceput ca intot­deauna, dupa ce s-a instalat pe scaunul inalt din spatele biroului si a pus mina pe stiloul sau favorit, imbracat inlr-un material negru, fin.

I-am dat raportul cu privire la misiunea mea la Beirut, incercind sa fiu scurt si la obiect, in ciuda cuvintarilor lungi ale lui Ceausescu si a inclinatiei sale spre logoree, n-avea rabdare sa-i asculte pe altii vorbind.

Ceausescu a tacut mult timp dupa ce am terminat. Cind si-a ridicat ochii ageri spre mine, carnetelul de insemnari din fata lui era plin cu figuri geometrice indescifrabile, desenate cu cerneala groasa, neagra.

__De cinci ani tot incerc sa-l fac pe Arafat sa nu mai minta,

dar vulpea mea batrina pur si simplu nu poate trai fara asta. Daca nu spune macar o minciuna, nu-i tihneste ziua, a spus Ceausescu, vizibil stinjenit. A pierde e ceea ce uraste cel mai mult.'Adevarul e ca Arafat este curajos fata de Israel si ameri­cani, dar las fata de lumea araba. Mai are multe de facut pentru OEP-ul sau inainte de a incepe macar sa se gindeasca la o trans­formare.

Ceausescu s-a ridicat de pe scaun. Nu-i sta in obicei sa se plinga de ceva. A luat din seiful personal un carnetel cu insemnari legat in piele neagra, unul dintre putinele documente pe care obisnuia sa le tina acolo.

Daca nu~ putem avea un guvern in exil, ar trebui sa incercam ca OEP-ul lui Arafat sa fie recunoscut in Occident ca atare. Dupa cum a spus „Annettc', pentru moment in Austria pare a fi locul cel mai potrivit. Sa vedem ce spune „Biblia'.

„Biblia' era numele pe care l-a dat unei carti scrise de mina facuta de catre DIE intr-un singur exemplar, doar pentru el, care continea descrierile cifrate ale celor mai importanti agenti din Occident.

Sa vedem Austria. lat-o. Cancelaria Federala. Nu e asta biroul lui Kreisky ?

Ba da.

La Cancelaria Federala sint dati trei agenti :„Bodor' — Ministerialrat — bani; „Berthold' — Ministerialrat — bani; si „Stumpf' — Hofrat — bani. Vorbeste-mi despre ei.

— Acestia sint trei dintre consilierii personali ai lui Kreisky. Au aceeasi functie cu a mea.

Sper ca mai mult decit atit, a clipit Ceausescu.

— Si eu, tovarase. Rat este cuvintul german pentru consilier. Ministerialrat si Hofrat sint doua posturi birocratice austriece.

Nu l-ar putea „lucra' pe Kreisky ?

„Stumph' nc-a furnizat numai documente secrete de ia Cancelaria,Federala. Atit de bune pe cit ne putem astepta de la Austria. „Bodor' si „Berlhold' s-au ocupat si de informatii si de spionaj, pentru dolarii din Elvetia. Ei nu vor silingii austrieci din Viena.

Noteaza-i. Mai e un nume aici, „Orlando' — referent in biroul personal al lui Ki'eisky — bani.

Un birocrat. Perfect pentru informatii. A facut fotocopii pentru fiecare foita de hirtie care a intrat in biroul sau de la, sau pentru Kreisky si ne-a dat lot. Cincizeci de dolari bucata, tot teancul. Iugoslavii sint innebuniti dupa el.

-— Primul nume de la Vicecancelarie este ,J)aniel' — ofiter executiv — ceasuri de aur, garnituri de birou de aur. Cine c vice­cancelarul ?

— Androsch este vicecancelarul si ministrul de finante. „Da­niel' este in ultimele stadii ale procesului de recrutare, rasplatii cu daruri, dar inca nu cu bani.

Unde ar trebui sa ma mai uit ?

— Ministerul Afacerilor Externe ?

Iata-l. Sinl mai multe nume decit ar fi nevoie pentru alcaluirea unei echipe de folbal. Alege doi-trei, care sa plaseze un microfon in urechea ministrului lor. Ei ar trebui sa fie capa­bili sa ajunga la ci de trei ori pe zi si inca o data seara.

Ceausescu a inceput sa rasfoiasca nervos paginile, evident plictisii de „Biblie'.

Bine, a exclamat dupa o pauza.

Acesta era un semn sigur ca e pregatit sa dicteze ordine, pe care le va insoti de cite o lovitura cu pumnul in masa. Si asa s-a intimplat.

Toate la timpul lor, a inceput. Am puica organiza acum o operatiune secrela, desemnata sa-l convinga pe Kreisky ca re­cunoasterea OEP-ului ar conslilui cea mai buna proiectie penlru Auslria lui nealiniala si neinarmaia impolriva aiacurilor lerorisle. Ai o intreaga armata de agenti in jurul lui si o experienta suficienla ca sa faci asia.Cere si ajutorul Belgradului. Din cele ce mi-a spus Tito., el poate face orice doreste cu Kreisky. Viena trebuie.nu doar sa-l recunoasca pe Arafat, dar si sa stabileasca relatii diplomatice cu OEP. asa cum am facut noi.

'Apoi Ceausescu a cerut ca unele zvonuri sa fie raspindite cu inteligenta in Occident, sugerind ca Arafal devine lol mai moderai si chiar facind aluzie ca abordeaza „mai realist' proble­ma Israelului si rezolutiile Natiunilor Unite cu privire la Orientul Mijlociu.

Nu vreau zvonuri bazate pe birfa. Vreau documenie se­rioase, facuie penlru sau de calre conducatori de stat. Spune-i lui Ilie ce are de facui. El csie expertul. (Generalui Mihai Ilie era seful Serviciului de Dezinformare al DIE.) El va gasi moda-liiaiea cea mai buna sa rezolve problema, iti mai aminiesli de diplomalul occidenlal care a vizilal Bucuresliul limp de doua zile si a gasii o servieta in camera lui de la hotel ?

— Asia s-a inlimplal anul irecul.

A incuial servieia in bagajul sau, a coboril la receptie si a aflai ca un general sirian, care plecase chiar in acea dimineata, slaluse in camera lui.

Ceausescu a ris.

— Spune-i lui Ilie sa organizeze o alia operatiune inleligenla. Deghizati-l pe unul dinire agentii vostri in demnitar egiptean care calatoreste prin Auslria si faceti-l sa-si „uite' documenlul inlr-un hotel din Viena. Banii nu fac obiect de discutie.

ARME ROMANESTI PENTRU LUMEA A TREIA

Ceausescu a schimbat subiectul.

Ce-mi poti spune despre Libia ?

Dupa ce am lerminal de relaial discutia pe care o avusesem cu Gadhafi, a conlinual sa deseneze in liniste linii geomeirice negre pe carnetelul lui, ca si cum nimeni n-ar fi fosl in birou. Cind, in cele din urma, s-a uilai la mine, ochii sai luceau, iar fata-i radia:

Vestile sinl bu-u-une. Si 750 de milioane de dolari care inira numai inlr-o zi!

Si-a strins palma dreapta, ca si cum literalmente ar fi tinut in mina milioanele de care vorbea.

— Rafinaria nu e treaba ta. O sa am grija de asta mai tirziu, a incheiat, dindu-i apoi ordin lui Manea ca ministrul petrolului si ministrul industriei chimice sa vina in biroul sau la ora doua. Dar industria militara iti apartine cu totul. Asta e sarcina ta, pina cind primul tanc iese din fabrica. Si pina cind primul Fokker construit in Romania isi ia zborul, a decretat el. Citi dintre do­larii lui Gadhafi trebuie intr-adevar sa-i cheltuim pentru tancuri ?

Mai nimic. Daca vom cumpara licenta germana pentru unitatile armate mobile, „Leopard' nu ne va cere mare lucru pentru adaptarea motorului.

intotdeauna imi place sa impusc doi iepuri dintr-un foc, a spus Ceauscscu zimbind. E scump sa mentii azi comunismul in viata. Am deja o uriasa datorie externa, care ma priveste drept in fata, si n-o pot reduce cxportind rosii sau hirtie igienica. Tre­buie sa facem dolari prin orice mijloace. Si trebuie sa exportam arme oricum, pe fata sau in secret, legal sau prin contrabanda, nu-mi pasa cum.

Ceauscscu punea din nou placa sparta.

iti aduci aminte de ultima expozitie pe care Serviciul Se­cret a organizat-o pentru mine la Blair House ? N-au avut expusa nici macar o pusca-mitraliera americana. Toti agentii lor au pusti-mitraliere „Uzi', deoarece corespund mai bine nevoilor lor. „Uzi' este acum un sistem al antiterorismului, iar israelienii au facut din asta alit un nume, cit si o avere. Ar trebui sa fabricam si noi „Uzi'.

S-a ridicat si a inceput sa se plimbe de la un capat la altul al biroului, iar eu faceam acelasi lucru alaturi de el.

Lumea a treia e impartita de fapt intre doi mari pro­ducatori de arme, dar e riscant sa te bazezi fie pe armele ame­ricane, fie pe cele sovietice. Trebuie sa initiem operatiuni secrete pentru a spori raspindirea sentimentelor antisovietice precum si antiamericane. Si atunci pac! ar trebui sa scoatem „Uzi'-urile noastre. Un tanc Leopard modern fabricat intr-o Romanie inde­pendenta. Un avion militar Fokker cu scopuri multiple fabricat intr-o Romanie independenta. Un avion de lupta creat de Romania independenta si Iugoslavia. Iar in spatele scenei, in secret, o racheta bacteriologica construita de o Romanie inde­pendenta. „Uzi'-urile israeliene au devenit un simbol al antite­rorismului. „Uzi'-urilc noastre ar trebui sa devina un simbol al independentei.

Ceausescu s-a oprit in mijlocul camerei, s-a intors spre mine si m-a prins de nasturele de la haina.

Ce-ai zice ca noului nostru tanc sa-i zicem „Cega' ?

De la Ceausescu-Gadhafi ?

Gindeste-te la asta.

Ceausescu a incepu* din nou sa deseneze simboluri geome­trice in carnetel, uitind de prezenta mea. Acesta era modul lui de a se concentra.

Avem citeva pasapoarte sud-americane, nu-i asa ? a spus in cele din urma. Ma refer la ale noastre, nu la cele primite de la Moscova sau de altundeva.

Da, avem.

Atit de sigure pe cit le vrea Gadhafi ?

N-am avut probleme cu ele pina acum.

Avem si citeva pasapoarte originale spaniole, nu-i asa ? Cele pe care le-a dat Santiago Carillo ?

—, Da, tovarase. Avem cinci sute de pasapoarte in alb. Ori­ginale, obtinute de comunistii lui care lucreaza in politia spa­niola. Ne-a spus ca sint foarte sigure.

Da-i lui Gadhafi si doua din alea. Avem aeroportul sigur din Europa occidentala pe care-l vrea Gadhafi ? E pentru „Carr los', ca sa ajunga in Europa, nu-i asa ?

— Da, tovarase. Avem citeva. Unul este la Frankfurt, in Ger­mania occidentala. Acolo il avem pe „Rudy', un ofiter Bundes-Mmiiwlamt, recrutat ca agent. Acum este seful unui schimb de graniceri, al unor oameni care controleaza pasapoarte. Ultima lui achizitie de marca a fost o duzina de filme continind lista persoanelor cautate de Germania occidentala si Interpol, lista aflata la punctele de frontiera.

Mai exista alta cale pentru „Carlos' ca sa ajunga in Eu­ropa ?

„Rolf'

Ala care ne ajuta la negocierile pentri' Fokker ?

— Da. Are citeva avioane si ar putea duce pe cineva in Ger­mania occidentala, folosind un aeroport particular sau o sectiune a-unui aeroport mare rezervat pentru avioane particulare. Con­troalele de granita si vamile sint foarte usoare acolo.

Usa dubla si grea de la biroul lui Ceausescu s-a deschis brusc, iar apoi s-a inchis trintita si Elena a dat buzna ca un ciclon.

Unde ai fost, Nicule ? Te-am cautat peste tot, a intrebat, numai ca sa spuna ceva.

De indata ce m-a vazut, a inceput sa tipe I

O sa te strivesc ca pe un paduche. O sa o blestem pe ma-ta ca te-a adus pe lumea asta.

Ce s-a intimplat, Elena ? a intervenit Ceausescu.

— Trebuie sa clarific ceva cu paduchele asta, a urlat ea catre mine. Am un milion de lucruri pe care sa le faca. Si el, viermele mizerabil ? Pleaca sa inoate in Mediterana.

,— Lasa-l in pace, Elena. Tocmai a sosit si e obosit ca un ciine.

— in cazul asta, fa-l sa latre. Am o multime de lucruri pentru tine saptamina asta, Pacepa, a continuat ea. intilnirea cu amba­sadorul venezuelean, de exemplu. Ai aranjat totul, dar apoi ai plecat inainte de a obtine medalia pentru mine. Nimeni n-a stiut nimic. A fost un dezastru.

Haide, Elena. A fost perfect. Ce-ai fi vrut mai mult ? Deodata, ea a schimbat subiectul.

Macar mi-ai adus ceva frumos din calatorie ?

I-am raportat ca Olcescu pur si simplu nu avusese timp sa mearga la Damasc sa cumpere garniturile de fete de masa, dar va trimite totul peste o zi sau doua.

— Olcescu n-are niciodata timp pentru mine, a mieunat Ele­na, afectata. Dar cu stelele ce se aude ?

Olcescu a stat de vorba cu oamenii lui — indivizii aceia pe care ii constringe sa ia cocaina. I-au promis citeva diamante extraordinar de mari pina miine. Le voi aduce in geanta mea diplomatica.

Cred ca asta e tot pentru azi, Pacepa, a spus Ceausescu, intrerupind-o pe Elena.

SERVICIUL D PENTRU DEZINFORMARE

Abia dupa-amiaza tirziu am reusit sa ajung la Serviciul de Dezinformare, asa cum mi-a ordonat Ceausescu. Dezinformarea este una dintre cele mai importante activitati a oricarei tari est-europene, unde fiecare cuvint este tabu. Astfel, Serviciul D este cunoscut in cadrul Securitatii ca o mica unitate de „Arhiva Do­cumentara', iar sediul acesteia era ascuns la etajul patru al cladi­rii izolate a Ministerului de Interne. Ofiterii de securitate obisnuiti credeau ca Serviciul D este doar un birou cu trei ghisee, pentru primirea cererilor de documentare de la diferite unitati de spionaj si pentru oferirea de informatii gasite in arhivele sale secrete — ceea ce se facea, de fapt, din motive de acoperire. Cind am ajuns acolo, ofiterul de serviciu m-a dus inauntru pririlr-o usa discreta, folosind o combinatie pentru a descuia lacatul elec­tronic. Trecind printr-o zona-tampon, care arata ca o camera de arhiva, am intrat in adevaratul Serviciu de Dezinformare.

• — Tovarase general, serviciul isi indeplineste programul de rutina. Sint colonelul Valentin Leonte, director adjunct al Ser­viciului D, a raportat stingaci cineva nefamiliarizat cu conventiile militare. Stii, generale, am doua picioare stingi cind vine rindul etichetei militare. Ilie a sunat adineauri sa spuna ca va intirzia citeva minute. Iarasi nu s-a simtit bine.

Valentin Leonte era numele codificat pentru colonelul Va­lentin Lipatti, un vechi agent DIE, care si-a desfasurat aproape toata cariera lucrind ca ambasador in Ministerul Afacerilor Externe. Desi burghez la origine si frate cu Dinu Lipatti, un binecunoscut pianist care si-a petrecut toata viata in Elvetia, Leonte a fost recrutat si pastrat in DIE ca unica exceptie, .datorita devotamentului sau pentru comunism, talentului pentru diplomatie, francezei perfecte si deosebitei intelegeri a Occidentului.

— Pina vine Ilie, hai sa-ti arat noul meu sistem computerizat, a sugerat Leonte. Fara sa astepte raspuns, a deschis o usa din apropiere si m-a invitat inauntru. '

Principalul scop al serviciilor de dezinformare din blocul sovietic este de a ascunde puterea militara reala a tarilor compo­nente, de a deforma adevaratele dimensiuni ale cantitatilor de arme, pentru a deruta guvernele si mass-media occidentala cu privire .la intentiile comunistilor, punind in circulatie povesti inchipuite si lansind zvonuri in anumite scopuri tactice. Treptat, Ceauscscu a transformat dezinformarea romaneasca in propriul sau maresal Potiomkin. Exact ca maresalul Ecaterinei cea Marc. care a trebuit sa creeze sate de carton pentru ea, facind ca Rusia sa arate asa cum dorea ea, lot asa Serviciul D trebuia sa creeze documente secrete occidentale false pentru Ceausescu, pre-zentind Romania ca tara independenta in cadrul blocului sovietic.

in decursul anilor, Serviciul D a colectionat sute de mii de semnaturi false, din tot Occidentul. Bazata pe procurarea directa de catre DIE, prin schimburi cu alte servicii ale Pactului de la Varsovia, precum si cu iugoslavii si libienii, colectia contine acum semnaturile celor mai multi sefi de state necomuniste, conduca­tori de guvern, ministri si figuri importante din serviciile secrete, partide politice, ziare si reviste, firme particulare si chiar insti­tutii caritabile. Chiar si Vaticanul era reprezentat. Exista, de ase­menea, o mare colectie continind copii de chei folosite la masinile de scris ale acestor institutii occidentale in anumite pe­rioade specifice de timp. Ca intr-un muzeu de arta, fiecare exem­plar este verificat cu grija, evaluat si conservat. Colectia este considerata o comoara de spionaj foarte importanta si nu s-a precupetit nici un efort material pentru a o reactualiza si com-plela cu cele mai rare articole existente.

Aceste materiale sint folosite pentru crearea documentelor „originale' occidentale continind texte false, care sint multipli­cate si manipulate cu pricepere pentru un efect cit mai bun. in ultimii opt ani, de exemplu, Serviciul de Dezinformare a creat cu succes documente semnate de diversi conducatori occidentali. Toate aceste documente ating diferite probleme inofensive si contin, de asemenea, referinte intocmite cu grija, care „confirma' independenta Romaniei fata de Moscova, caracterul autentic al aproprierii ei de Occident, dificultatile ei economice si pojitice cauzate de afirmarea independentei in cadrul blocului sovietic si importanta ajutorului occidental pentru Romania, incurajindu-se crearea altor brese in blocul sovietic. Purlind diferite niveluri de clasificare, astfel de documente „originale' au aparut la suprafata cu pricepere in alte tari decit cele in care se zice ca ar fi aparut. Ele erau „uitate' intr-o servieta lasata intr-un hotel de lux de o presupusa oficialitate guvernamentala de nivel inalt, sau „vazut' pe masa vreunei oficialitati occidentale, care era, de fapt, agent secret roman, sau discret transmise unui ziarist de catre un civil occidental, care era de fapt agent DIE.

Dintre cele mai recente facea parte un material folosit in vizita oficiala a cancelarului vest-german Helmut Schmidt la Bu­curesti, in ianuarie trecut, la intoarcerea sa de la Cairo spre Bonn. Serviciul D a creat cu grija un dosar despre Ceausescu ce parea alcatuit de BND — Bundesnachrichtendienst, serviciul se­cret extern vest-german — ca material in rezumat pentru Schmidl. Pe linga datele personale despre Ceausescu si familia lui, dosarul continea comentarii critice cu privire la cultul personalitatii pro­movat de el, politica interna marxista, ortodoxa, atitudinea lui fata de emigrantii germani din Romania si politica lui cu privire la comertul exterior. Dar el sublinia, de asemenea, independenta autentica a lui Ceausescu fata de Moscova si dificultatile econo­mice ale Romaniei, generate de reactia sovietica in aceasta pri­vinta. Scrisa pe o hirtie cu antetul BND, clasificata streng gelieim, cu fiecare pagina numerotata, stampilata si inregistrata, dosarul putea fi luat cu usurinta drept real de cineva din afara BND. Pe 8 ianuarie 1978, la numai citeva ore dupa plecarea lui Schmidt din Bucuresti, un occidental, in tranzit prin capitala, a gasit o copie uitata a acestui dosar cu aspect oficial vest-german, in ca­mera lui din Hotelul Ath6n6e Palace. O alta copie a aceluiasi dosar, impodobita cu propriile notatii marginale ale lui Schmidt, a fost uitata intr-un hotel din Cairo, unde au stat membrii dele­gatiei vest-germanc. Colectia lui Leonte a ajutat Romania sa-si reduca,importurile pe valuta forte din Occident. Prima operatiu­ne de succes de acest fel s-a bazat pe indelungata, si acerba ri­valitate dintre firma franceza Schneider-Creusot si un grup industrial vest-german, compus din AEG, Siemens si Schlomann A.G., rivalitate legata de exportul de echipament metalurgic in .Romania. Fiecare document adus in Bucuresti de catre repre­zentantii francezi si vest-germani in timpul multelor luni de negocieri a fost fotografiat pe ascuns, iar convorbirile telefonice si telexurile au fost tinute sub observatie continua. Spre sfirsitui discutiilor tehnice si inceputul negocierilor financiare, o oferta facuta de grupul vest-german a fost lasata inteligent sa transpire la Schneider-Creusot, care a aflat astfel ca preturile acesteia erau cu peste 20% mai mari. Firma franceza a coborit preturile in mod drastic, iar noua oferta, cu preturi mult mai mici dccit cele actuale, a fost aflata de vest-germani. Acest gambit a continuat timp de citeva luni, iar Bucurestiul a obtinut o reducere de preturi de citeva milioane de dolari, in consecinta, respectiva operatiune a fost reluata in zeci de cazuri, facind posibil ca Bu­curestiul sa se aleaga cu importante beneficii financiare.

Acesta e copilul meu, a spus Leontc, asezindu-sc in fata terminalului de la un computer conectat cu un lector de micro­film. Sa zicem ca vrem semnatura lui Chirac, o pagina cu antetul sau si masina de scris folosita pentru el in 1974. Luam codurile pentru el din acest catalog, a continuat el, batindu-le pe clapele computerului sau, si totul incepe sa apara pe ecran, incluzind o indicatie referitoare la raftul unde putem gasi originalul.

incintat de spectacol, Leonte s-a intors spre mine si apoi a incercat numele lui Cyrus Vance, secretarul de stat al SUA.

Uite, -generale. Aici avem o scrisoare semnata de Vance pe o hirtie cu antetul Departamentului de Stat.

Leonte a batut apoi un alt cod, iar imaginea de pe ecran s-a schimbat.

Iar aici, generale, este alta, semnata de ci pe o hirtie cu antetul sau personal. Ambele sint de anul acesta. Cind avem nevoie de ceva de la el, tot ce am de facut este sa furnizez textul intr-o engleza-americana fluenta, cu accentul pe limbajul Depar­tamentului de Stat. Tipografia noastra va produce aceste pagini cu antet si va bate la masina scrisoarea, iar laboratorul grafologic va avea grija de semnatura.

Ofiterul de serviciu a raportat ca masina generalului Ilie toc­mai sosise. Minai Ilie avusese o lunga si bogata cariera in Secu­ritatea romana. Dupa razboi, impreuna cu consilierii sovietici ai KGB-ului, a organizat spectacolul unui proces de spionaj rusinos, in care Vaticanul a fost prezentat ca retea de spionaj, fiind obli­gat sa-si retraga reprezentantii de la Bucuresti. Dupa citiva ani, a devenit adjunctul seful ai Directiei de Contraspionaj u Secu­ritatii, raspunzind de tarile de limba engleza. El era creierul aflai in spatele oricarei operatiuni importante impotriva SUA si a ambasadei britanice. Cariera lui in spionajul extern a inceput ca agent intr-o statie din Londra si s-a sfirsit ca director adjunct al plE. Un diabet avansat i-a facut pe doctori sa nu-i dea mai mult de doi ani de trait, cind, pe la mijlocul anilor '60, a fost trimis ca sef al statiei din Paris, mai ales ca sa poata beneficia de tratament medical francez. Rezultatele lui de acolo, ca si cele ale adjunctului sau, Mihai Caraman, au depasit toate asteptarile. Doua recrutari spectaculoase la sediul NATO au furnizat zeci de mii de documente militare occidentale dintre cele mai secrete, care au fost transportate din Romania direct la Moscova cu un avion miliiar special si au fost platite cu monede de aur de catre Kremlin. Unul dintre functionarii recrutati a furnizat sistemul codificat francez, de asemenea trimis imediat la Moscova.

Cariera externa a lui Ilie s-a terminat brusc, prin dezertarea agentului sau preferai, Ion lacobescu, care lucra la Paris sub acoperire UNESCO si care a fugit in SUA, in 1969. Un an mai . tirziu, Ceausescu l-a numit pe Ilie sef al Serviciului de Dezin­formare si a ordonat ca DIE sa-i plateasca medicamentele si doctorii din strainatate. Acum nu lucra mai mult de patru ore pe zi; dar prezenta sa la conducerea Serviciului de Dezinformare i-a sporit evident eficienta.

Regret ca am intirziat, sefule, a spus Ilie, intrind incet in camera.

Ca de obicei, purta o haina neagra, aruncata pe umeri, si o palarie impinsa neglijent pe ceafa.

— Trebuia sa fiu mort de mult, nu sa continui sa-mi torturez prietenii si pe mine insumi, a continuat, cu un hiriit straniu, cauzat de o angina avansata de care suferea.

Singur cu Ilie in biroul lui, in spatele usii masive, capitonate, l-am informat pe scurt despre discutiile mele cu Arafat si despre ordinul lui Ceausescu de a organiza o operatiune de dezinfor­mare ingenioasa, „a la Ilie', pentru a-l convinge pe cancelarul Kreisky sa recunoasca oficial OEP-ul si pe Arafat.

Am inteles, Mihai, a spus dupa ce am terminat.

A ramas tacut pentru multa vreme si aproape ca am auzit rotile mintii sale agere functionind.

Voi gasi ceva. Poate un raport al serviciului de spionaj iordanian pentru Hussein. Rivalitatea amara dintre Husscin si Arafat va adauga o greutate speciala fiecarui cuvint pozitiv scris acolo despre liderul OEP-ului.

A rnai facut o pauza lunga, inainte de a continua.

Ma gindesc ca voi avea de asemenea comentariile scrise ale lui Arafat pe marginea raportului confidential despre OEP de la Ministerul de Externe. Si cele ale lui Andreotti pe raportul ministrului sau de interne despre rapirea lui Aldo Moro. Pot raspindi cu usurinta ideile Tovarasului despre Arafat prin ei si sa le las sa „transpire' la Kreisky, ca provenind din diverse colturi ale lumii.

Eficienta lui Ilie era proverbiala in rindurile putinilor oameni care stiau adevarata lui misiune.

— Peste citeva zile, a schimbat subiectul Ilie, voi avea si alt­ceva pentru tine, Mihai. Un nou raport de la „Ovidiu'. Peste 150 de pagini savuroase continind informatii despre actiunile si operatiunile planificate impotriva.vizitei din iunie a Tovarasului Ceauscscu in Marea Britanic. Si multe date biografice despre

. diferiti indivizi vizati, fie pentru recrutare, fie pentru neutralizare. Le-am obtinut prin „Ana', ca de obicei.

Dupa cele spuse de Ilie, „Ovidiu', scriitor si emigrant roman anticomunist de vaza, a fost recrutat chiar de el la Paris. Pentru propria lui siguranta, „Ovidiu' a refuzat sa se inlilncasca cu agentii DIE din Occident, iar singurul contact cu DIE in Franta se facea prin sora lui, „Ana', care traia in Romania si care il vizita o data sau de doua ori pe an. „Ovidiu' a publicat o carte in Occident, care i-a facut un nume datorita descrierii impresio­nante a „gulagului'romanesc.

— Eu l-am ajutat s-o scrie, a continuat Ilie. Acum, „Ovidiu' a devenit un fel de Soljenitin roman. Pare un anticomunist inrait, autentic. Conservatorii si scepticii au incredere in cuvintele lui mai mult decit in ale oricarui altuia, a continuat Ilie cu voce monotona. Acum il voi face sa afirme numai una dintre ideile Tovarasului — ca Romania este independenta in cadrul blocului sovietic. Cu multa grija. Ca si cu „Titus' la Londra. Cine ar putea banui ca acesti duri anticomunisti sint oamenii nostri ?

CAPITOLUL VIII

Ceausescu fixase cu mult timp in urma data vizitei la expo­zitia organizata pentru el si Elena de catre DGTO (Directia Generala de Tehnica Operativa) a Securitatii. Aceasta a fost amenajata in doua incaperi mari de linga biroul lui Ceausescu, la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Roman din Bucuresti.

DGTO este o unitate imensa. Ea conduce interceptarea te­lefoanelor si microfoanelor, precum si cenzura postei din toata tara si organizeaza intrarea clandestina in case particulare si in institutii publice. Se ocupa, de asemenea, de toate ambasadele si celelalte reprezentante occidentale din Romania, inclusiv co­municatiile lor prin radio si telex, tinind sub observatie comuni­catiile NATO din zona.

' Creata la inceputul anilor '50 de catre KGB, DGTO a crescut enorm in ultimii zece ani. Ceausescu o considera cea mai im­portanta arma a lui pentru supravegherea populatiei civile, mult mai eficienta decit grupurile de agenti ale Securitatii create in cadrul fiecarei organizatii si decit informatorii de „bloc' si de „strada', acoperind toate ariile sociale, economice si rezidentiale. El a fost intotdeauna foarte interesat de toate activitatile DGTO, dar mai ales de cele in care se foloseau microfoanele.

PUTERE DATORATA MICROFOANELOR

•Fascinatia lui Ceausescu pentru microfoane s-a nascut la ince­putul anilor '50, cind era comisarul politic al fortelor armate, responsabil cu inlocuirea armatei capitaliste romane cu alta ⁿoua, comunista, dupa modelul Armatei Rosii sovietice. Directia pentru Contrainformatii Militare, cunoscuta sub numele de Di­rectia a IV-a, a fost printre primele unitati de spionaj pe care KGB-ul le-a initiat in Romania. Microfoanele erau, atunci, cele mai eficiente arme pe care le avea Directia a IV-a, fiind inca si astazi, cind peste 90% dintre ofiterii romani au locuintele si birourile supravegheate electronic, cel putin periodic. Cind in anul 1954, generalul Ceausescu, educat la Moscova, a devenit secretar al Partidului Comunist Roman raspunzind de fortele militare si de securitate, el a fost instruit intensiv de mai multe ori, de catre Nikita Hrusciov insusi, in folosirea microfoanelor.

Functia mea din cadrul Ministerului de Interne mi-a permis sa vad cum instructiunile date de Hrusciov lui Ceausescu erau puse treptat in aplicare, in 1965, cind Ceausescu a devenit con­ducatorul suprem, supravegherea populatiei a devenit o operatiu­ne de masa, fara precedent. Sute de mii de noi microfoane au fost puse tacit la lucru, din locurile unde erau ascunse, in dor­mitoare si birouri, incepind cu cele din Biroul Politic. Ca si in Uniunea Sovietica sau in oricare alta tara comunista, coruptia si prostitutia domneau la cel mai inalt nivel in Romania, iar mi­crofoanele inregistrau totul, fara intrerupere. Ca si Hrusciov, Ceausescu a ordonat sa fie construita o camera de supraveghere in spatele biroului sau, incit sa poata verifica personal functio­narea microfoanelor. Erau cheia puterii sale.

Omul numarul doi din ierarhia romana, Gheorghe Apostol, care fusese cindva secretar general al partidului, era principalul rival al lui Ceausescu. Microfoanele care-l supravegheau aratau ca Apostol era un marxist-leninist devotat, neputindu-i-se reprosa nimic in afara lipsei de consideratie fata de Ceausescu. Ce coin­cidenta, totusi; ele au relevat de asemenea ca sotia lui Apostol, o tinara actrita, organiza frecvent petreceri cu colegii ei, la care Apostol participa foarte rar. Noul ministru de interne al lui Cea­usescu i-a prezentat acestuia fotografii clandestine de la aceste petreceri. Atunci, Ceaasescu in persoana a dictat o scrisoare „anonima', trimisa ca din partea unui prieten de-al lui Apostol, in care Apostol era descris ca fiind un burghez al carui comportament este incompatibil cu pozitia sa de numar doi din partid. Cea­usescu a ordonat ca scrisoarea sa fie scrisa de mina, pusa intr-un plic impreuna cu citeva fotografii clandestine, pe care le-a-selectat personal, si sa fie „expediata' primului-secrctar la Partidului Co­munist Roman — lui Ceausescu insusi. Pe 10 decembrie 1976, in timpul unei pauze la Conferinta Nationala a Partidului Co­munist Roman, Ceausescu l-a confruntat pe Apostol cu scrisoa­rea „anonima' si i-a cerut sa demisioneze din Biroul Politic. Temindu-se de un refuz categoric, Ceausescu a convocat imediat o sedinta urgenta a Biroului Politic. Dupa o dezbatere de 20 de minute, Biroul Politic, derutat de agresivitatea lui Ceausescu si de neobisnuita „dovada', a fost de acord* sa-l indeparteze tem­porar pe Apostol din functie si sa-l numeasca presedinte al Uniu­nii Generale a Sindicatelor. Nemaifiind numarul doi, Apostol era terminat ca om. in mai 1977, a fost retrogradat din cauza „mo­dului sau de viata burghez' si numit ambasador in Argentina. Cind Ceausescu mi-a dat ordin sa instalez microfoane in toate camerele sale de acolo, a remarcat in treacat: „Apostol ne-ar putea salva de multe neplaceri daca ar cadea victima valului de terorism', care coplesise Buenos Aires-ul pe atunci.

De indata ce Apostol a fost inlocuit in Biroul Politic cu un sustinator de-al lui Ceausescu, restul n-a fost lucru greu pentru noul conducator ambitios. El l-a convins pe omul numarul trei din ierarhia partidului, Chivu Stoica, fost prim-secretar si prim-ministru, ca problemele sale datorate excesului de alcool ar putea cauza neplaceri partidului. Stoica a demisionat la promisiunea lui Ceausescu ca va ramine o figura onorabila pentru tot restul vietii. Totusi, pe 18 februarie 1975, Stoica a fost chemat la Co­mitetul Central si acuzat ca intretine relatii sexuale cu o nepoata in virsta de 22 de ani. El a inteles brusc ca are microfoane instalate acasa, in aceeasi noapte, Stoica s-a sinucis impuscindu-se in gura cu pusca, lui de vinatoare. O scrisoare a sinucigasului adresata lui Ceausescu a fost gasita pe biroul lui si inminata destinatarului. Continutul ei nu a fost dezvaluit niciodata; totusi, se spune ca dupa ce a citit-o, Ceausescu a cerut mai intii spirt pentru a se spala pe miini, iar apoi sampanie.

Alti citiva conducatori din „vechea garda' au fost santajati, prelucrati si in cele din urma recrutati in „noua garda'. Materiale compromitatoare si microfoane le-au fost atirnate deasupra ca­pului ca sabia lui Damocles, pentru a li se asigura loialitatea. Cel mai important dintre ei era un general cu patru stele, Emil Bodnaras, membru al Biroului Politic, fost ministru al apararii nationale si mentor al lui Ceauscscu. Santajat pentru admiratia sa personala fata de Stalin si pentru ca fusese membru secret in aparatul de securitate al statului sovietic al lui Lavrentie Beria, Bodnaras a .fost de acord sa-si transfere loialitatea catre fostul sau subordonat. Microfoanele instalate peste tot in jurul sau au dovedit ca i-a ramas intr-adevar credincios pentru tot restul vietii.

in 1967, Ceausescu a inlocuit fostele 17 regiuni administrative cu 39 de judete mai mici, lovind astfel trei iepuri dintr-o singura lovitura : noi conducatori au fost numiti la nivel judetean, fiecare dintre ci avea mult mai putina putere personala, iar Romania, ca tara, parea mai mare ca oricind. Tot grupul vechilor comandanti de armata a fost de asemenea inlocuit. A fost cea mai dramatica schimbare de putere de la primul guvern comunist. Adevaratul si unicul motiv pentru aceste schimbari a fost politica lui Cea­usescu de a-si instala oamenii lui proprii peste tot, strategie menita sa dureze pina la sfirsitul vietii sale si pina cind se va hotari sa predea sceptrul unui alt membru al dinastiei.

in martie 1974, Ceausescu l-a indepartat, in cele din urma, si pe ultimul pion din vechea garda. El l-a santajat pe primul-minislru. Ion Gheorghe Maurer, cu scrisori „anonime' con-damnind vederile lui liberale si comportamentul sotiei sale, con-vingindu-l sa demisioneze din motive de sanatate.

Curind dupa ce a venit la putere, Ceausescu a hotarit ca fiecare membru din vechea garda, indiferent daca a fost inlocuit sau mentinut in slujba, sa fie pus sub observatie electronica pen­tru tot restul vietii. De asemenea, a ordonat in secret ca noii membri ai Biroului Politic si ministrii din guvern sa fie supra­vegheati cu microfoane instalate acasa si la birou chiar din prima zi si pina la inlocuirea lor, cind vor fi tratati ca si vechea garda. „Nu trebuie sa avem incredere in nimeni, nici macar in membrii familiei, pina cind nu le verificam gindurile', mi-a spus Cea­usescu in 1972, cind m-a numit sa indrum unitatea de suprave­ghere a Biroului Politic si a „vechii garzi'.

Bazindu-ma pe cunostintele acumulate din experienta, nu pot gasi deosebiri substantiale intre modul cum Ceausescu a devenit conducator pe viata si modul cum acelasi lucru a fost realizat de

Leonid Drcjnev, Todor Jivkov, Janos Kadar si alti conducatori din blocul sovietic. Dar modul cum a procedat Mihail Gorbaciov pentru a obtine puterea absoluta in Uniunea Sovietica de astazi il face intr-adevar sa arate ca un alter ego al lui Ceausescu. Ca si Cea­usescu, cind Gorbaciov a devenit conducator suprem, era cel mai tinar membm din Biroul Politic, avind doar o experienta limitata. Singura experienta a lui Ceausescu era in probleme militare si de securitate, ca general improvizat; experienta lui Gorbaciov era in agricultura, ca inginer fara experienta in munca. Vederile lor cu privire la politica externa erau necunoscute. Curind dupa numirea lui Gorbaciov, s-au auzit zvonuri la Moscova ca Grigori Romanov, principalul sau rival la puterea suprema si numarul doi din ierarhie, avea inclinatii spre viata usoara, si ca serviciul de masa al Ecate-rinei cea Mare, imprumutat de la Muzeul Ermitage, fusese spart la nunta fiicei lui. Atunci Romanov a fost demis tacit din Biroul Po­litic si de atunci a disparut din viata publica.

Premierul Nikolai Tihonov „si-a dat demisia' din motive de sanatate, iar Andrei Gromiko, al carui nume era mult mai cunoscut peste hotare decit cel al noului conducator, a fost „promovat' intr-o functie onorifica, fara putere executiva. Aproape jumatate din mem­brii cabinetului au fost inlocuiti de catre Gorbaciov in primul an. O ndiia generatie de comandanti militari si comandanti navali a preluat stafeta, constituind cea mai rapida schimbare din fnmtea armatei sovietice din 1945 pina astazi. Peste 40% dintre primii secretari de partid la nivel de regiune si tinut au fost inlocuiti in perioada martie-decembrie 1985. Explicatiile pentru aceste schimbari au fost exact aceleasi ca ale lui Ceausescu : virsta inaintata, sanata­te subreda, nevoia de a stopa coruptia, dorinta de a face economia mai eficienta. De asemenea, exista o asemanare uluitoare in pri­vinta modului in care cei doi dictatori s-au autoprezentat in ochii Occidentului. Alit romanescul „Orizont' cit si sovieticul „glasnost' descriu un asa-zis dictator comunist liberal si rezonabil, cu care Occidentul sa aiba impresia ca poate face afaceri.

Supravegherea gindurilor intregii populatii romanesti este scopul major al politicii interne a lui Ceausescu, pentru care nu precupeteste nici un efort material sau uman. Cind a venit la

putere in 1965, fortele de securitate romane aveau o centrala si 11 centre regionale de supraveghere electronica proiectate de KGB si cinci unitati centrale de cenzura a corespondentei in toata tara. Noua expozitie a aratat ca DGTO avea, pina in martie 1978, zece centrale si 248 de centre periferice de supraveghere electronica automata, plus peste 1000 de unitati „portabile' pen­tru orasele mici, statiunile de vacanta si monumentele istorice pitoresti, preferate de turistii occidentali, precum si 48 de unitati de cenzura a corespondentei.

Cind am ajuns la expozitie, numai generalii Ovidiu Diacones-cu si Istichie Geartu erau acolo. Amindoi ingineri electronisti, primul era comandantul DGTO, iar al doilea seful imensului institut de cercetare. Geartu era om de stiinta, traind cu si pentru inventiile sale; Diaconescu era, in schimb, o vulpe batrina, vi­cleana, care si-a petrecut intreaga viata in meseria de suprave­ghere electronica. Ajunsesem sa-l cunosc mai bine pe Diaconescu in februarie 1972, cind am fost amindoi la Moscova pentru niste discutii cu KGB-ul. Programul nostru in Uniunea Sovietica a cuprins o vizita impreuna la Leningrad, incluzind o vizita la Mu­zeul Ermitage si o seara la Teatrul „Kirov', ca s-o vedem pe insasi Ulanova in Lacul lebedelor. Cind am ajuns la Moscova, am primit vestea neplacuta ca vizita la Leningrad a fost contraman­data si inlocuita cu o alta in cileva colhozuri. La sfirsitul primei zile in Moscova, ne-am intors la luxoasa casa de oaspeti a KGB-ului si am comandat coniac armenesc. Timp de peste doua ore am pretins ca sintem intr-o avansata stare de ebrietate, in timp ce faceam speculatii cu voce tare cu privire la motivul care a dus la contramandarea calatoriei la Leningrad, terminind cu stralucita concluzie a unor betivani ca este vorba de ura lui Brej-nev pentru tot ce reprezinta cultura si ne-ar putea sta in cale. in dimineata urmatoare, am fost chemati pe neasteptate la o scurta intrunire cu seful KGB-ului, Iuri Andropov, care ne-a spus ca s-a revenit asupra vizitarii Leningradului, scuzindu-se pentru faptele unor birocrati stupizi. Diaconescu era in al noualea cer. „Microfoanele reprezinta arma cea mai eficienta a .spionajului', a spus el, repetind maxima lui preferata.

CUM SE SUPRAVEGHEAZA O NATIUNE INTREAGA

Ceausescu a venit la ora zece, ca intotdeauna, impreuna cu Elena. Aratind dizgratios in uniforma militara pe care o purta rar, din cauza caracterului secret al serviciului sau, Diaconescu a facut un pas inainte si a spus, dintr-o suflare:

Tovarase comandant suprem al fortelor armate romane, expozitia „DGTO in 1984', organizata conform ordinului dumneavoastra personal, este gata sa va fie prezentata. Sint comandantul DGTO, gencral-locotenent Ovidiu Diaconescu.

Desi lui Ceausescu ii placea enorm sa auda aceste rapoarte militare si titlul sau de comandant suprem, omisiune care i-ar putea strica toata ziua, a facut un semn scurt din mina, ca si cum ar fi zis ca toate acestea nu sint necesare.

— Timpul e pretios. Sa lasam vorbaria si sa trecem la fapte, a spus.

Diaconescu, care era un tot atit de bun judecator al naturii umane pe cit era de bun ca inginer, a continuat netulburat:

Tovarase comandant suprem si mult stimata tovarasa Elena, tema expozitiei noastre este dezvoltarea viitoare a DGTO, pentru a indeplini ordinele dumneavoastra de a supraveghea intreaga populatie a scumpei noastre patrii, Republica Socialista Romania.

imi place accentul tau. De unde esti ? a intrebat Elena, zimbind larg cu toti dintii ei galbeni.

Din Oltenia. Nu departe de locul unde v-ati nascut To­varasul si dumneavoastra, a raspuns Diaconescu, stergindu-si dis­cret transpiratia de pe ceafa, dupa tot efortul pe care l-a depus in primele lui cuvinte cu tot accentul oltenesc pe care-l putea avea.

Generalul tau e dulce, mi-a soptit Elena.

Acesta este un aparat telefonic care a fost perfectat de catre DGTO dupa zece ani de munca, a inceput Geartu incet si metodic, in adinc contrast cu modul rapid de a vorbi al lui Dia­conescu. Tinea in mina un telefon bej, cu aspect inofensiv. Acesta nu este numai un telefon obisnuit. Serveste si ca microfon foarte sensibil, capabil sa inregistreze toate convorbirile din camera unde a fost instalat. Daca acest telefon este aprobat ca fiind unicul tip legal permis in Romania, va deschide o noua era in supra­vegherea electronica pe scara larga, fara nevoia obositoare de a intra clandestin in case particulare pentru a instala microfoane.

Ar/putea fi modele diferite?

Avem trei modele, si cinci culori, dar putem avea oricite doriti dumneavoastra sa comandati.

Asta-i ceea ce astept. Cit de bun e ?

Excelent, a intervenit Diaconescu, cel iute la vorba. Mult mai bun decit tot ce am vazut pina acum. Avem mostre de apa­rate similare descoperite in ambasadele noastre de peste hota­re — de fabricatie americana, britanica si vcst-germana. Ale noastre sint mai clare. Va rog sa ascultati ca termen de compa­ratie aceste benzi.

-—- il putem folosi pe scara larga ? a intrebat Ceausescu, ignorind invitatia de a asculta benzile.

Asteptam numai comanda dumneavoastra, Tovarase co­mandant suprem.

— Aprobat, incepind de azi, 28 martie 1978, acesta e unicul si singurul telefon aprobat pentru folosinta in Romania. Punct. Cite telefoane vechi avem in folosinta azi ?

Peste trei milioane, a raspuns prompt Diaconescu.

inlocuieste-le cu cele noi, a ordonat Ceausescu.

Io nu inteleg, Nicule. Care-i diferenta dintre asta si ala negru din biroul meu ? a intrebat Elena, putin stinjcnita.

Ea nu stie nimic despre modul cum se fac inregistrarile pe care le asculta cu atita lacomie in camera din spatele biroului ei.

D-diferenta e c-ca tu nu-l vei avea niciodata pe asta nou, nici la birou, nici acasa, a raspuns Ceausescu, clipind spre noi.

El se bilbiic si cind este placut impresionat.

Putem face o demonstratie, Tovarase comandant suprem ? a intrebat Diaconescu.

— Dati-i drumul, a aprobat Ceausescu, cu un zimbet larg pe fata si o stralucire in ochi.

Formula de adresare „Comandant suprem' este pentru el chiar mai placuta decit a avea relatii sexuale, sau cel putin asa — imi spusese Diaconescu in urma cu citeva zile.

--- La acest centru de supraveghere portabil am eonea.ai pa­tru telefoane care sint instalate in patru apartamente diferite, alese la inlimplare. Doua sint de tipul pe care-l folosim acum, iar doua sint noul model. Centrul de supraveghere este activai de vocea umana, deci va incepe automat sa inregistreze atunci cind oricare telefon este in folosinta, inregistreaza o convorbire chiar acum, a spus Diaconescu, aratind spre un magnetofon care functiona.

Conversatia putea fi usor auzita in camera de expozitie cind el apasa pe un buton.

Magnetofonul se opreste cind se termina convorbirea, ca acum. Asta-i tot ce putem inregistra cu vechile telefoane. Dar acum sa-l ascultam pe cel nou.

Diaconescu a format un numar si a intrebat daca este Teatrul National. „Ati gresit numarul,' a venit de la celalalt capat al firului, dar magnetofonul nu s-a oprit dupa ce receptorul a fost pus in furca. O voce de femeie se auzea intrcbind cine a telefo­nat.

Un idiot care a format numarul gresit. Lasa-ma sa termin de ascultat Europa Libera cu privire la vizita dictatorului cu baba de nevasta-sa in Statele Unite, a raspuns o voce de barbat, inain­te, de a fi oprit brusc.

Mina lui Diaconescu, napustindu-se mai rapid decit un sarpe, apasase pe buton. Avea intotdeauna reflexe bune.

Linistea mormintala a fost intrerupta atunci cind Diaconescu a apasat pe alt buton. Un zgomot infundat insotit de o respiratie grea si strigate scurte au iesit brusc din difuzor, dar mina iute a lui Diaconescu le-a intrerupt imediat.

Da-i drumul iar, a ordonat Elena, cu voce intepata. Urechea ei experimentata era aproape la fel de buna ca a lui Diaconescu.

— Astia ar trebui arestati, a ordonat ea, dupa ce a mai ascul­tat cileva minute. La unspc dimineata, oamenii muncii trebuie sa munceasca, nu sa faca dragoste.

Ceausescu a mai facut citiva pasi. Geartu tinea in mina o priza de telefon normala, explicind ca in interiorul carcasei de plastic se afla ascuns un mini-microfon, care nu putea fi gasit fara distrugerea completa a prizei. Urma sa fie folosita in alte camere care nu aveau aparat telefonic, astfel incil tot apartamen­tul sa fie sub observatie. Tot acolo mai erau expuse alte citeva piese noi de echipament, creat de catre DGTO pentru a fi folosit la sate, unde adeseori oamenii nu aveau telefon. Atentia lui Cca-usescu a ,fost atrasa de un televizor cu transmitator incorporat in carcasa, care putea fi activat prin comanda de la distanta fo-losindu-se acelasi cod.

— Propunem introducerea acestui microtransmitator in toate aparatele TV care urmeaza a fi vindute in zonele rurale. Un avantaj al acestuia este ca ar fi alimentat in permanenta la o sursa de curent, eliminind necesitatea bateriilor. Si in afara de asta, televizorul sta inchis 80% din timp. (Programul Televiziunii Romane este de numai citeva ore pe zi.)

Daca o sa folosim aceasta smecherie, am putea chiar sa mai scurtam programul zilnic. Citeva stiri si un film despre partid e tot ce le trebuie oamenilor, nu-i asa, Nicule ? a intrebat Elena.

Aprobat, a spus Ceausescu, deplasindu-se la un exponat reprezentind echipament de supraveghere pentru restaurante.

Scrumierele si vazele de ceramica i-au atras atentia. Geartu a raportat ca, pina la sfirsitul urmatorului plan cincinal, toate restaurantele vor fi dotate numai cu scrumiere si vaze de cera­mica, ce vor contine microreceptoare subtiri, activate de baterii. Ele vor putea fi pornite de orice agent secret sau chelnerita-agenla, care le pot declansa foarte usor.

Pentru prima oara inventate de catre KGB-ul sovietic, scru­mierele si vazele de ceramica, ce contin microtransmitatoare sint folosite acum in secret de catre toate serviciile de securitate est-europene pentru a supraveghea discutiile din restaurante si ho­lurile hotelurilor. Ziaristul american Hedrick Smith a descris cu umor o scena la care a fost martor intr-un hotel sovietic de la malul Marii Caspice, cind s-a anuntat ca o delegatie de ambasa­dori straini urma sa faca o vizita acolo. „Ca birocratii provinciali din satira spumoasa a lui Gogol, Revizorul, personalul hotelului alerga agitat pentru a face hotelul cit mai prezentabil Obisnui­tele scrumiere de sticla au disparut de pe mese, iar altele noi, mai decorative, au aparut in locul lor. Garoafe albe, mari, au fost puse pe fiecare masa. Evident ca Smith nu si-a dat seama ca noile scrumiere si vaze nu erau doar ca fason. Folosirea lor ca aparate de supraveghere portabile este inca unul dintre secre­tele cele mai bine pastrate in cadrul blocului sovietic.

Ceausescu si sotia lui se plimbau incet de la un exponat la altul, ascultind cu interes sporit explicatiile referitoare la noile moda­litati de realizare a supravegherii electronice, fotografierea clan­destina in timpul zilei si al noptii, filmarea inauntru si afara, precum si o cenzura a corespondentei mai rapida si mai com­pleta. Apoi sotii Ceausescu au ajuns la un exponat, un echipa­ment desemnat utilizarii peste hotare. Geartu si Diaconescu au inceput prezentarea prototipului unui nou centru electronic de supraveghere pentru folosinta in ambasadele romane, precum si sisteme pasive, laser si transmitatoare codificate cu frecventa ul­trascurta pentru a fi instalate in obiective din Occident, cum ar fi institutii guvernamentale, unitati militare si case particulare.

— Arata-le lui Arafat si lui „Annette'. Si lui Gadhafi, mi-a soptit la ureche. Si da-le cite vor.

O VIATA NOUA, MINUNATA

Era la amiaza cind Ceausescu a terminat vizitarea expozitiei. Resp'irind adinc, zgomotos, Ceausescu a privit in jur si a intrebat:

Citi oameni vor putea fi supravegheati simultan pina la sfirsitul viitorului plan cincinal ?

Pot numai sa va raportez, tovarase comandant suprem si stimata tovarasa Elena, a replicat Diaconescu, ca, daca propunerile noastre vor fi aprobate azi, atunci, incepind cu l ianuarie 1984, vom fi in stare sa supraveghem zece milioane de microfoane simultan. Presupunind ca populatia noastra va pastra acelasi ritm de crestere in urmatorii cinci ani ca si in ultimii cinci, estimarea noastra c ca fiecare familie va putea fi supravegheata periodic in timpul unui an calendaristic, iar cei suspecti vor fi urmariti continuu.

Citi copii ai, tovarase ? l-a intrebat Elena pe Diaconescu.

Unu, tovarasa Elena. Un soldat pentru partid.

— D-aia nu creste populatia noastra. Ar trebui sa ai cel putin patru soldati pentru partid, draga tovarase. Adauga un procentaj de crestere a populatiei de 10-l5%, generale. Pina. in 1984, Romania ar trebui sa aiba cel putin treizeci de milioane de lo­cuitori, Voi avea cu grija de asta, iar tu ai grija de microfoanele tale.

Ceausescu a tras aer printre dinti de citeva ori, apoi a incepui:

Faurim acum o viata minunata pentru poporul roman, tovarasi. O viata noua si independenta, pe care poporul nostru o merita, dupa 2050 de ani de lupta si umilinta.

Elena a dat tonul la aplauze.

— in ultimul deceniu, fiecare an a marcat ceva nou in istoria noastra comunista. Sa facem din anul 1984 un alt moment- de referinta. Sa fim din nou unici in cadrul Tratatului de la Varsovia. Sa fim primii din intreaga lume, tovarasi, intr-un timp foarte scurt vom fi singura tara de pe pamint capabila sa stie ce gindeste fiecare cetatean al sau. Cinci ani reprezinta tot ce ne separa azi de o forma de guvernamint noua, mult mai stiintifica.

S-a uitat cu subinteles la auditoriu, inainte de a continua.

De ce este imperialismul american atit de nepopular ? Pentru ca nu stie ce gindest.e poporul, pentru ca nu este stiintific. Ceea ce faceti voi aici, tovarasi, este adevarata stiinta a gu­vernarii. Este o adevarata trecere in revista a opiniei publice. Sistemul comunist pe care-l infaptuim impreuna este cel mai stiintific cu putinta, repet, tovarasi, cu putinta, in folosul uma­nitatii.

Diaconescuaincepuiaplauzele.Ceausescusi-aridicat bratele, cerind liniste.

— Pacat ca nu putem spune oamenilor muncii de la noi cum are grija de ei partidul comunist, tovarasi. Nu s-ar duce minerii sa scoata mai mult carbune daca ar fi siguri ca partidul stie ce fac sotiile lor in fiecare clipa ? Ba da, tovarasi, dar nu putem vorbi despre sistemul nostru azi. Presa occidentala ne-ar putea acuza ca sintem stat politienesc. Asta-i propaganda imperialista, tovarasi. Nu avem stat politienesc si nu vom avea niciodata stal politienesc. Sintem o dictatura a proletariatului, care ne apara puritatea ideologica. Comunismul este unica democratie reala, iar istoria va atesta acest lucru pentru generatiile care vor urma. - Aplauze.

— Dar intr-o zi vom fi capabili, sa vorbim despre ce facem aici: intr-o zi, cind revolutia proletariatului nostru va invinge hidra capitalista, iar steagul nostru rosu va flutura pretutindeni pe • pamint,' a incheiat dramatic Ceausescu.

BOTNITE PENTRU SECRETE

inainte de a pleca, Ceausescu mi-a facut semn sa vin la ci.

Vreau „botnita' pentru vizita noastra la Washington. „Botnita' era o piesa ciudata, creata pentru Ceausescu, cu scopul de a putea efectua convorbiri secrete peste hotare, in locurile unde „baloanele', sau camerele izolate acustic, nu erau disponibile. Ca unul care stie prea bine performantele microfoa­nelor ascunse, Ceausescu are oroare sa fie supravegheat el insusi. Cind.am plecat de la sediul Comitetului Central, era deja dupa-amiaza tirziu.

La LM, am ordonat, inchizind usa masinii.

Generalul doreste sa fie dus la sediul de pe Bulevardul l Mai, a repetat soferul, conducind masina in afara zonei bine pazite.

„LM' era denumirea Directiei Tehnice a DIE, o unitate spe­ciala care lucra tot timpul, sapte zile pe saptamina, ca sa dezvolte si sa aplice tot felul de accesorii de spionaj, de la aparate de fotografial ascunse intr-un nasture de la haina pina la emitatoare in minialura capabile sa Iransmila mesaje codificate la distante de mii de kilometri doar in citeva fractiuni de secunda.

— Cine e directorul de serviciu ? l-am intrebai pe ofiterul de sccurilaie care mi-a deschis usa de la cladirea principala.

— Colonelul Aurel Sandu, mi-a raspuns, in timp ce a incuiat automat din nou usa.

Ca inginer electronist, Sandu isi facuse un nume prin desco­perirea microfoanelor amplasate la ambasadele romane, precum si prin instalarea lor in obiectivele DIE din Occident. Cind Cea­usescu a ordonat ca spionajul si dezinformarea sa devina o parte mai importanta a activitatii DIE, Sandu a organizat citeva ope­ratiuni spectaculoase. Folosind echipament de inalta tehnicitate, a fost capabil sa localizeze aparatura ostila de ascultare din am­basadele si resedintele de peste hotare fara sa atinga peretii, astfel incit „ascultatorii' n-au stiut ca microfoanele lor fusesera descoperite. Koln, Bruxelles, Ankara, Atena, Cairo si Budapesta au fost doar citeva din locurile unde avusese succes. Aceasta a permis DIE sa insceneze convorbiri speciale pentru a furniza „ascultatorilor' materiale de dezinformare pregatite cu grija.

Camera lui Sandu, plina cu echipament electronic, parea mai degraba un laborator stiintific decit biroul unui director. Cind am intrat, statea asezat la masa de lucru, absorbit cu totul de un osciloscop, in halatul sau gri deschis, cu ochelarii cocotati pe virful nasului in timp ce era preocupat de echipamentul sau, Sandu parea mai curind un savant caruia nu-i pasa de nimic altceva decit de munca sa de cercetare. Numai cind incepe sa vorbeasca, agentul secret autentic din el iese la iveala.

Regret, generale, a spus Sandu, sarind in picioare ca un arc, cind in cele din urma si-a dat seama ca eram acolo de citva timp. incercam sa filtrez zgomotele strazii de pe inregistrarile facute la sediul spionajului militar turc din Ankara, iti amintesti de operatiune ?

— Da, Sandul6, dar acum ma aflu aici sa vad ce-i cu „botnita' ta. Tovarasul vrea s-o foloseasca in timpul vizitei sale la'Washington.

Am inteles ! a spus Sandu, fata sa bruneta luminindu-se. AZ-l1 e supus unui test de rezistenta 24 de ore pe zi. Vino cu mine, generale.

M-a dus intr-o sala de sedinte din apropiere, unde zece agenti stateau asezati cu niste aparate pe gura ce semanau cu niste masti de gaze supradimensionate, iar casti neobisnuite le acope­reau in totalitate urechile. Discutau in contradictoriu, intr-o li­niste perfecta.

Fa o incercare, generale.

Sandu mi-a dat un scaun in timp ce imi intindea o masca si niste casti. A luat un alt set pentru el. Am fost in stare sa comunic perfect cu toti ceilalti din jurul mesei. Totusi era cam incomod sa port masca si castile.

Vezi aceste microfoane ? a spus Sandu, aratind spre sase microfoane diferite de pe masa. Nici unul dintre ele nu poate receptiona vreun sunet inteligibil din conversatia noastra. Chiar

si cu amplificatoare foarte puternice. Totul e explicat aici, a spus, mingiind un dosar gros pe care-l adusese cu el.

Pe cind imi scoteam masca si castile, Sandu a luat doua ser­viete.

Am doua AZ-l1 in serviete, gata de drum, a zis. Sint pregatite sa functioneze la Washington sau oriunde altundeva.

Observindu-mi reprosul cu care examinam servietele ponosite a explicat:

Sint noi, generale. Le-am facut sa arate vechi si murdare intentionat. De parca ar fi carat lenjeria intima veche a cuiva timp de cinci ani, nu echipament electronic nou-nout.

Voi lua unul pentru Tovarasul, am spus intentionind sa fac un compliment.

E pus deja unul in portbagajul masinii tale, a intervenit energicul Sandu, incercind mereu sa fie cu un pas inainte. Ma bucur nespus sa-l vad pe general zimbind, a continuat, iar mie mi s-a parut ca sesizez o unda de ironie in vocea lui.

Probabil se gindea la acelasi lucru ca si mine — imaginea lui Ccausescu stind la Blair House din Washington cu „botnita de ciine' pe fata.

CAPITOLUL IX

C-cind ati devenit voi agenti CIA ? a explodat Ceausescu, bilbiiala lui fiind acum semnul unei minii teribile. Luati foaia asta de hirtie si scrieti tot, chiar in clipa- asta. Toti! a urlat trintind pe jos un pachet de coli albe.

Ministrul de interne, Teodor Coman, primul sau adjunct, Ni-colae Plesita si eu stateam muti in mijlocul biroului lui Cea­usescu. Plimbindu-se dintr-o parte in alta a camerei, ca un tigru in cusca, Ceausescu a izbucnit furios:

V-am dat ordin sa instalati microfoane in toate camerele lui Kiraly, chiar si in fundul lui si sa-l supravegheati zi si noapte. Cu cit v-a platit CIA ca sa-l lasati pe Kiraly sa trimita aceasta noua scrisoare in strainatate ?

S-a aplecat asupra lui Coman, care statea zapacit si nemiscat ca o stana de piatra.

— Cum a reusit sa trimita apelul asta in Occident ? a zbierat, uitind pe moment cu totul de gitul lui sensibil si de coardele sale vocale fragile. Cu cit te-a platit CIA ca sa nu confisti scrisoarea lui ? Ca s-o lasi sa cada in miinile unui ziarist ? si-a revarsat minia, acum, asupra mea.

Ceausescu a inceput sa se calmeze dupa un timp, dar nu inainte de a fi hotarit ca ministrii afacerilor externe si de justitie, care au fost chemati mai tirziu in locul nostru, erau de asemenea agenti CIA. A facut citiva pasi pina in fata lui Coman:

Kiraly c'un idiot! a decretat solemn. Trecusera bilbiielile si urletele.

Un idiot care n-a invatat nimic. Am incercat sa fiu gene­ros, pastrindu-l ca membru al Marii Adunari Nationale, lasindu-i libertate de miscare, dar bestia asta pur si simplu n-a inteles ca rabdarea mea are o limita.

Ceausescu a ordonat ca Kiraly sa fie mutat imediat in cclalak capat al tarii, la granita cu Iugoslavia, departe de ungurii lui. Urma sa fie supravegheat 24 de ore pe zi „fatis si brutal'. Urma sa fie speriat la culme si tinut sub presiune constanta, astfel incit sa inteleaga sa nu se .mai joace cu dictatura proletariatului.

Si batut pina la moarte daca incearca sa fuga sau sa mai trimita alta scrisoare in strainatate.

in cele din urma, Ceausescu a ordonat ca Securitatea sa ga­seasca un pretext nepolitic ca sa-l aresteze pe Kiraly.

Trimite-i-l pe „Radu' in prima zi de puscarie, l-a instruit Ceausescu pe ministrul sau de interne.

„Radu' era numele codificat pentru un procedeu fatal xle reducere la tacere a opozantilor cind ajungeau la inchisoare.

Cind am plecat din biroul lui Ceausescu peste o ora, nici Coman, nici Plesita n-au scos o vorba.

Unde doreste tovarasul general sa-l duc ? m-a intrebat soferul meu, Paraschiv.

Oriunde vrei. Simt nevoia sa iau putin aer!

URA FATA DE UNGURI

Ceausescu a fost intotdeauna un nationalist fanatic, dar nicaieri acest lucru nu este mai evident decit in politica lui de cadre. Numai etnicii romani de doua generatii si nascuti in cadrul granitelor romane au voie sa detina functii in partid si guvern cu privire la securitatea nationala. Pentru serviciul pe care l-am avut in cadrul DIE, cerinta era originea romana pura de trei generatii. Romanilor de alte origini etnice, chiar daca familiile lor au trait in Romania timp de generatii, li se interzice cu stric­tete sa detina functii in sectoarele de aparare nationala din cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, in DIE, in cadrul Securitatii sau in Statul Major din cadrul fortelor armate. Chiar si romanii casatoriti cu persoane apartinind altor origini etnice au fost inlaturati tacit dupa venirea la putere a lui Ceausescu. Doar citiva evrei, unguri si germani sint mentinuti in functii inalte, din motive de propaganda, dar, cu toate acestea, nu au acces la adevaratele secrete ale lui Ceausescu. Eforturile sale sustinute de a purifica singele guvernului roman amintesc, in mod sinistru, de incercarile lui Hitler de a crea o rasa ariana pura.

Ungurii care traiesc in Romania formeaza grupul etnic cel mai dispretuit de Ceausescu, din cauza numarului si a coeziunii lor. Dupa prabusirea sistemului monarhic austro-ungar, multi un­guri au ajuns sub stapinire straina, in conformitate cu rapoartele unguresti, pe atunci erau 15 milioane de unguri care traiau intre Muntii Alpi si Muntii Carpati, dintre care numai 10 milioane traiau de fapt in Ungaria. Aceasta estimare ar putea fi lotusi exagerata, dar cert este ca doua milioane de unguri traiau 'in Transilvania romaneasca. La sfirsitul anilor '60, Ceausescu a ince­pui sa-i ia pe ungurii concentrati in Transilvania si sa-i disper­seze, in liniste, pe tot cuprinsul Romaniei. „De ce sa nu facem exact ca Brejnev ?' a intrebat el, referindu-se la perioada cind Leonid Brejnev dispersase in Siberia peste un milion de romani care traiau in Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca, in acelasi timp, fiind preocupat sa creeze iluzia unui echilibru de reprezentanti unguri in organele politice romanesli, Ceausescu a fosi preocupai, chiar de cind a venit la putere, de a, gasi romani de origine maghiara care sa-i fie loiali.

Karoly Kiraly a fosl una dintre propriile descoperiri ale lui Ceausescu. Vinator avid, Kiraly a acumulat credit politic orga-nizind partide de vinaloare exclusive, de unde Ceausescu s-a ales cu irofee impresionanle. Cind cele 17 regiuni ale Romaniei au fost inlocuite cu 39 de judete, Ceausescu l-a numit pe Kiraly prim-secreiar al partidului la Covasna, un judet cu o populatie aproape exclusiv maghiara. Curind dupa aceea, in Covasna, Cea­usescu a impuscal cei mai mari ursi pe care ii vinase vreodala, iar la putin timp Kiraly a devenit membru suplcfni in Comitetul Politic Executiv. S-a intimplat sa fiu in biroul lui Ceausescu impreuna cu minislrul de inlerne inlr-o zi din anul 1972, cind minislrul i-a dai o scrisoare in care Kiraly se opunea discriminarii minorilatii maghiare, dindu-si demisia din toale functiile detinule in parlid si guvern, eveniment fara precedent in istoria Romaniei comuniste.

Nu voi uita nicicind stupefactia lui Ceausescu, minutele lungi de tacere apasatoare in timp ce ne privea fix, cu ochii holbati, iar apoi explozia unei furii nemasurate. Cind s-a calmat, a or­donat ca scrisoarea sa fie pastrala in cel mai siriei secrel, ca microfoane sa fie inslalaie imedial in fiecare coltisor al casei lui Kiraly, inclusiv in baie, iar maieriale incriminaloarc sa fie slrinsc cu privire la el. Ceausescu a ordonai de asemenea compromiierea publica a lui Kiraly in viilorul apropial, areslarea lui din molive nepolilice si evenlual lichidarea lui in liniste, in puscarie.

in Uniunea Sovietica, areslarea opozantilor polilici din mo­live nepolilice era un lucru obisnuil dupa moariea lui Stalin, cind Moscova a refuzai sa admila exislenta oricarei opozitii po-lilice. Resiul blocului sovietic a urmai curind exemplul Moscovei. „Toti detinutii nostri sint numai detinuti de drept comun', este ceea ce a afirmai Ceausescu in loamna anului 1967, cind s-a hoiaril sa raspindeasca in Occidenl informatia ca Romania nu mai are detinuti politici. Dupa cileva zile, in limpul unei plimbari foarle confidentiale in gradina sa cu Ion Stanescu, care tocmai fusese numit presedinte al nou-crealului Consiliu al Securilatii Slatului. Ceausescu a afirmat cu tarie ca nimic nu s-a schimbat. „Fiecare opozant politic suspcclal', mi-a spus Slanescu, cntuzi-asmat dupa intilnirca cu Ceausescu, „irebuie neulralizal cu lot atita forta ca si inainte. Cu invcntivilale si crealivilale, a spus Tovarasul, pulcm gasi nenumarale cai de a scapa de opozantii politici, fara a da mass-mediei occidentale vreun motiv sa vor­beasca verzi si uscate despre noi. ii pulcm aresla ca delapidatori sau speculanti, ii putem acuza de neglijarea sarcinilor profesio­nale, sau de orice altceva s-ar polrivi mai bine dupa caz. Odaia ce individul e in puscarie, e al vostru'. Tovarasul a vorbit ca un profesionist adevarat, s-a minunat Stanescu. Apoi a continual cu o voce joasa, conspiraliva. „Asculla, Slanescule', mi-a spus Tovarasul aseara. „Nu numai pe slrada se pol intimpla accidente. Nu numai oamenii liberi se imbolnavesc si mor'. Imaginatie si creativilate, asta asteapta de la mine Tovarasul, a incheiat Stane­scu. De atunci inainte, „imaginatie si crealivilale' au devenii cuvinlele magice ale Securitatii.

RADIATII FATALE IN CELULELE INCHISORILOR

Pentru a-i lichida pe citiva dintre opozantii sai in timpul de­tentiei lor din motive nepolitice, Ceausescu foloseste serviciul de Securitate K, o componenta relativ redusa, raspunzatoare de ac­tivitatea de contraspionaj din cadrul sistemului penitenciar natio­nal, in Romania, aceasta componenta este subordonata Ministerului de Interne, sau Ministerului Justitiei. Creat de catre sovietici in 1950, dupa modelul KGB-ului, Serviciul Roman K are misiunea cea mai murdara impotriva detinutilor, supraveghin-du-i cu microfoane si „porumbei informatori' in celule, cu scopul de a obtine date compromitatoare si a-i determina apoi sa faca declaratii incriminatoare, in unele cazuri, acesta ii lichideaza in secret, inscenind pretinse sinucideri sau folosind otrava care produce o moarte aparent naturala, in primavara anului 1970, Serviciul K a adaugat substante radioactive furnizate de KGB pentru arsenalul sau mortal. Ceausescu insusi i-a dat acestui pro­cedeu numele codificat „Radu', obisnuind sa dea ordinul: „Tri-mite-l pe «Radu» la Popcscu'. Dozajul radiatiilor urma sa genereze o forma mortala de cancer.

— „Radu' va trebui trimis la Kiraly din prima zi de inchi­soare, a spus Ceausescu in acea zi din anul 1972, terminind de dat ordine si facindu-i cu ochiul, conspirativ, ministrului de in­terne.

Multa vreme, microfoanele care-l supravegheau pe Kiraly n-au relevat nimic semnificativ. Nici un fel de discutii poli­tice, nici un fel de activitati compromitatoare, nimic. Pina la sfirsitul lui septembrie 1977, cind supravegherea intensiva a furnizat citeva informatii referitoare la profunda preocu­pare a lui Kiraly de a nu fi fost in stare inca sa ajunga la Ceausescu si sa discute despre discriminarea ungurilor in Romania. Din aceasta cauza, Kiraly incepuse sa schiteze un memoriu documentat cu privire la abuzurile anterioare si masurile represive ale guvernului impotriva etnicilor unguri, germani, evrei. Ministrul de interne Coman si cu mine am fost din nou martori ai furiei lui Ceausescu, cind a fost inform:.;! despre acest lucru. L-a chemai imediat pe primul viceprimmini-stru, Ilie Verdet, si i-a ordonat sa-l vada pe Kiraly si sa-l calmeze.

incearca sa-i afli planurile de viitor si promile-i orice il poate calma pentru moment. Mai lirziu, cine stie ? Chiar si oa­menii folositori pot muri intr-un accident de vinatoare. Sau, a adaugat, s-ar putea imbolnavi de cancer.

La 4 octombrie 1977, Kiraly a fost primit de Verdet, precum si de Petre Lupu, membru al Comitetului Politic Executiv, ministrul Teodor Coman si Ion Vinte, vechi membru de partid de origine maghiara, care era vicepresedinte al Consiliului Oa­menilor Muncii de Nationalitate Maghiara, in timpul acelei intrevederi, care a fost inregistrata pe banda, Kiraly a fost convins sa-i dea lui Verdet schita memoriului sau cu privire la situatia ungurilor din Romania.

— Partidul va face demersuri ca sa remedieze greselile comi­se, a promis Verdet, pentru a-l face pe Kiraly sa taca, dar nu s-a facut nici o incercare in acest sens.

in ianuarie 1978, microfoanele care-l supravegheau pe Kiraly au „murit' brusc. Cind pe 24 ianuarie agenti ai Securitatii l-au gasit ascunzindu-se intr-un hotel obscur din Bucuresti, era prea ' tirziu. in aceeasi zi, ziarul londonez Times si cel din Manchester, Guardian, au publicat simultan un raport de la Belgrad care spu­nea ca, intr-o scrisoare sosita clandestin din Romania, Karoly Kiraly pretinde ca Partidul Comunist Roman si guvernul practica o politica discriminatorie impotriva ungurilor si a celorlalte mi­noritati din Romania. A doua zi toata pres'a occidentala a pu­blicat articole despre aceasta, iar postul de radio Europa Libera a citit fragmente din scrisoarea lui Kiraly in repetate rinduri. Ministrul de interne Teodor Coman si cei sapte adjuncti ai lui, incluzindu-ma si pe mine, au fost chemati la Ceausescu in mo­mentul in care a aflat despre aceasta. Chiar astazi, Ceausescu aflase ca scrisoarea lui Kiraly a ajuns integral la Congresul Sta­telor Unite, care votase acordarea pentru Romania a clauzei natiunii celei mai favorizate si ca membrii sai au reactionat cu, stupefactie sau repulsie, in functie de modul cum votasera.

Deodata, radiotelefonul mi-a intrerupt visarea.

62, prezinta-te imdcdiat la 01. Rcpci : 62 prczinta-u-. b 01.

Dumitru Popescu, secretarul cu probleme de presa si propa­ganda al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, ma astepta in fata usii de la biroul lui Ceausescu, Cind am intrat in birou, Ceausescu se uita indelung la strada pustie, la bulevardul Larg de pe partea de vizavi de cabinetul sau, inchis traficului. Intorcindu-se spre noi, a ordonat ca presa romana sa fie imediat invadata de articole referitoare la drepturile egale pentru mino­ritatile din Romania, la reprezentarea lor proportionala in toate organizatiile politice si guvernamentale, de la Comitetul Central si Marca Adunare Nationala pina la gospodariile agricole colec­tive.

— Folositi datele pe care i le-am dat ieri lui Wallach, a spus Ceausescu, luind de pe birou un dosar cu textul unui interviu pe care tocmai il daduse ziaristului american John Wallach de la Hearsi Newspapers si incercind sa dicteze din el: componenta Marii Adunari Nationale este concludenta in acesta privinta : din cei 349 de membri ai sai, 29, respectiv 8,2 % sint maghiari, 8, respectiv 2,21 % sint germani si 3, respectiv 0,9 % apartin celor­lalte nationalitati.

Ceausescu a -subliniat ca aceste cifre reflecta foarte exact pro­centajele populatiei din aceste grupuri. A continuat sa dicteze alte cifre, umflate grosolan, pe care le raspindise in tot timpul interviului.

Asigura-te ca presa americana va tipari interviul lui Wal­lach, mi-a spus la sfirsit Ceausescu.

Dupa plecarea lui Popescu, Ceausescu m-a apucat de brat si a inceput sa se plimbe agale in jurul biroului.

Nu Kiraly e cel care ma deranjeaza, il pot strivi oricind ca pe un paduche. E vorba de Kadar. Stiu ca porcul asta de jidan c in spatele chestiei asteia. ii simt respiratia in ceafa. Vrea ca Transilvania sa fie retrocedata Ungariei. Asta nu se va intimpla niciodata fara un razboi, in primul si al doilea razboi mondial romanii au ocupat Budapesta si o vom face iar si iar. Cind Ceausescu este furios, foloseste cuvintele peiorative pentru unguri si evrei, in loc sa-i zica lui Kiraly ungur, ii spune boanghen, iar Kadar nu era evreu, ci jidan. Este ca si cum s-ar folosi in engleza hunkiesi kike, daca nu si mai rau.

Cind si-a potolit minia, Ceausescu s-a oprit si m-a luat de un nasture de la haina.

inaintea vizitei mele la Washington, s-ar cuveni sa orga­nizam o expozitie de carti romanesti care au fost traduse in ma­ghiara, germana si alte limbi ale minoritatilor, ca sa demonstram drepturile egale pe care le au minoritatile de aici.Ocupa-te de chestia asta.

Apoi a vrut ~ca DIE sa obtina aprobare pentru o expozitie fotografica avind tema „Romania astazi', la Departamentul de Stat, prezentindu-sc grafic „activitatea sa interna si inernationala neobosita', inca agatat de nasturele meu, Ceausescu a continuat:

intre timp, noi trebuie sa-i supraveghem cu atentie pe porcii de boangheni dc-acasa.

Faptele care au iesit la iveala mai tirziu subliniaza seriozitatea cazului Kiraly. In ziua de joi, 5 iunie, 1980, congressman-itl de Pennsylvania, Richard T. Schitlzc, a adus in discutia Camerei Re­prezentantilor cazul Karoly Kiraly. „In ianuarie trecut, am vizitat Romania si am intentionat sa ma intilnesc cu domnul Kiraly pentru a obtine in primul rind parerea lui. Totusi, autoritatile romane mi-au refuzat ocazia de a-l intilni, invocind cele mai stupide pretexte. Cu toate acestea, vocea lui de protest n-a putut fi redusa la tacere. In februarie trecut, el a trimis o alta scrisoare extraordi­nara de protest primului-ministru al Romaniei, Ilie Verdet. Scrisoa­rea aminteste promisiunile pe care le-a primit de la conducerea romana intr-o incercare evidenta de a-l reduce la tacere dupa prima lui scrisoare din 1977. Toate aceste promisiuni n-au fost respectate, iar campania genocidului cultural continua neabatut.'

In octombrie 1984, un luptator occidental pentru drepturile omului l-a vazut, in cele din urma, pe Kirafy in persoana. In inten'iul sau Kiraly a declarat: „Atmosfera de teroare este mai presus de orice inchipuire. Se infiltreaza in fiecare aspect al vietii de zi cu zi Neincrederea este atit de dominanta indt nimeni nu indrazneste sa comunice cu altcineva.'

DISPRET FATA DE J1MMY CARTER

Era dupa ora sase seara tind zbirniitul amenintator al tele­fonului S a intrerupt o sedinta pe care o prezidam in biroul meu.

Generalul Pacepa la telefon.

Sint servitorul tau, sefule, am auzit vocea inconfundabila a lui Manea. Ce mat faci ?

Traiesc!

Si eu. Dar acum sint liber. Marea sedinta cu presedintii consiliilor populare s-a intrerupt pina miine dimineata. Tovarasul tocmai a plecat de-aici si ghici ce a ordonat ?

Oh, nu!

Oh, da! Dar vremea c mult mai frumoasa acum.

Cind am ajuns la resedinta lui, Ceausescu se plimba prin curte. In gradina era intuneric, numai aleile erau iluminate de felinarele din labirintul tufisurilor.

Ce-i nou ? a intrebat Ceausescu, cind am iritrat in ritmul sau.

Mihai a sosit la Alger.

—- Cine ?

Prietenul Zoiei, Mihai.

Oh. Tine-l departe de aici, viu sau mort. Si da-i Zoiei pe altcineva. Nu-i dccit o fetita prostuta care se joaca dc-a inde­pendenta. Altceva ?

Muntcanu a plecat de la Beirut cu un camion TIR plin cu arme occidentale.

Cele de la „Annette' ?

Da, tovarase.

Tine-ma la curent. Avem vreun raspuns la cercarea noas­tra de a vizita Texas Instruments ?

Da, tovarase. Unul afirmativ.

Excelent. Voi fi primul presedinte comunist care a pus vreodata piciorul in acest imperiu al electronicii.

Cind am ajuns in dreptul unei banci goale din fata unei cla­diri cu parter si etaj, Ceausescu a spus in mod automat:

Buna seara.

Timp de ani de zile, o femeie octogenara obisnuia sa sada acolo in fiecare seara de primavara, vara si toamna, singura, purtind un sal mare pe umeri si un batic negru pe cap. Era mama lui Ceausescu, care se mutase acolo dupa moartea sotului. O casa noua fusese construita pentru ea, elegant mobilata si plina de servitori, dar ea parea intotdeauna o straina acolo. Pe­trecea ore in sir asteplind pe acea banca sa-l zareasca pe fiul ei plimbindu-se cu cineva prin gradina, desi, inainte ca ea sa fi murit, Ceausescu, absorbit de propriile sale ginduri, n-a salutal-o niciodata. Abia dupa moartea ei, cu citeva luni in urma, el ince­puse sa observe absenta mamei sale.

Am citit dosarul pe care mi l-ai dat despre Carter si fa­milia lui. De doua ori. Vad ca, in ciuda zimbetului sau inocent, a vocii placute si a purtarii sfioase, Carter nu e un om previzibil. Dar nu e nici atit de contradictoriu pe cit il descrii tu.

Ceausescu a subliniat ca, desi Carter absolvise Academia Na­vala numai pe locul 60, avea evident o minte stralucita, o me­morie fantastica si o capacitate neobisnuita de a absorbi mari cantitati de informatii, fiind de asemenea un interlocutor atent si un om de actiune. Ceausescu, care nu absolvise niciodata vreo facultate inainte de a deveni conducator politic, nu vedea nici o contradictie aici. Mai mult dccit atit, rivalii lui Carter l-au acuzat ca in el zace o incapatinarc si o sete de razbunare de un inalt grad, ascunse in spatele zimbetului sau, dar Ceausescu a consi­derat si acest lucru perfect natural.

Dupa parerea mea, a spus Ceausescu, ajungind in miezul analizei, punctele slabe ale lui Carter sint altele. Unul este reli­giozitatea sa ridicola, care il face sa actioneze ca o fiinta supe­rioara moral si il impiedica sa-si faca prieteni, mai ales in Congres. Nu e oare semnificativ ca Tip O'Neill, vulpoiul ala batrin din propriul sau partid, nu-si ascunde dispretul fata de Carter ? O alta slabiciune este viata lui launtrica intensa, care il distrage de la dinamismul de care un presedinte are nevoie. Apoi e vorba de lipsa de pragmatism, care-i ingreuneaza trecerea de la scopurile abstracte la cele constructive, la prioritatile zilnice ale conducerii. Iar in final, modestia si lipsa de incredere in sine insusL.un presedinte nu trebuie sa fie modest.

Dupa aceea, Ceausescu si-a exprimat opinia sa de baza:

Cel mai mare dezavantaj al lui Carter e lipsa totala de experienta. La ce te poti astepta de la cineva care si-a petrecut _ viata cultivind arahide?

Pentru Ceausescu, aceasta era una din cele mai proaste parti ale sistemului de guvernamint american. Oricine cu bani si zimbet amabil poate deveni presedinte, dar apoi, cind incepe sa invete meseria, trebuie sa paraseasca biroul.

Americanii pur si simplu nu pot intelege ca a fi sef de stat e o profesie. Oricum, asta-i treaba lor, nu-i asa ? Una peste alta as putea spune ca Jimmy Carter pare un individ prietenos, nepretentios, cu care voi fi in stare sa stau de vorba, tot asa cum am facut cu Nixon si Ford. Numai ca trebuie sa ne miscam re­pede. Cu lipsa de experienta si naivitatea lui, Carter ar putea sa intre de unul singur in apele involburate ale politicii.

Ceausescu si-a continuat plimbarea multa vreme inainte de a intreba brusc:

Cind te-ai rugat lui Dumnezeu ultima data ?

Luat prin surprindere, n-am stiut ce sa raspund. N-avea cum sa afle despre ritualul meu secret de dimineata si seara, cind ma concentram pina cind vedeam clar fata lui Hristos rastignit pe cruce si-mi spuneam rugaciunile nerostite catre El..

Haide, nu stii cind ai fost ultima data la biserica ? l-am auzit spunind pe Ceausescu.

Oh, ba da, tovarase. Cind eram la scoala elementara, am raspuns.

Bine, bine. La fel ca si mine, a replicat Ceausescu. Acum s-ar putea sa mergem din nou la biserica daca e nevoie. Nu aici — in America, a ris Ceauscscu. Am citit in dosarul tau des­pre Carter ca e bun prieten cu predicatorul baptist. Nu-mi pasa cum faci, dar trebuie sa gasesti o modalitate de a rezolva pro­blema asta.

Ceausescu a subliniat ca predicatorul trebuie convins sa-i vor­beasca lui Carter despre Romania in fiecare zi — ca in Romania nu sint bogati si saraci, nici regi si cersetori, ci numai oameni

liberi ale caror educatie, loc de munca, asistenta medicala si pen­sii sint garantate de stat.

— Da, tovarase. Statia din Washington se ocupa de problema asta printr-un agent secret despre care se spune ca e presedinte onorific al organizatiei Conventia Bisericilor Baptiste din Statele Unite si Canada.

Forteaza-i mina! a ordonat Ceausescu, iar apoi a conti­nuat sa ma instruiasca referitor la cum ar putea fi folosit agentul ca sa-l influenteze pe predicatorul lui Carter si ce altceva ar trebui sa mai sopteasca la urechea lui Carter, „zi de zi, zi de zi si iar zi de zi ?' iti amintesti motto-ul „Orizontului ' nostru ?

Gutta caval lapidem, non vi sed saepe cadendo ?

— Exact. Picatura gaureste piatra nu prin forta, ci cazind des. Sa-l facem pe predicatorul lui Carter sa fie picatura care-i face o gaura in cap. inteles ?

Da, tovarase.

Brusc, a schimbat subiectul:

Cind a fost ales Carter, ti-am spus sa deschizi un birou comercial in Atlanta.

Asa am facut.

— N-au fost probleme cu obtinerea aprobarii de la americani ?

Nici una.

Vom cumpara arahide de la Carter si o sa avem nevoie de niste oameni acolo. Citiva oameni inteligenti de-ai tai, ca sa trateze cu ferma lui Carter.

Ceausescu a facut o pauza lunga inainte de a incepe sa vor­beasca iar, fara nici o legatura aparenta cu ceea ce spusese inainte.

L-ai vazut pe Coman azi ?

Da, tovarase.

A ramas acelasi tractorist dintotdeauna. Un zero taiat. Daca l-as inlocui pe ministrul meu de interne, Occidentul s-ar putea gindi la probleme de politica interna. Asa ca o sa-l mentinem in continuare, dar o sa-i iau puterea din mina.

Ceausescu a spus ca se hotarise sa grupeze toata securitatea interna intr-un singur departament, sa-i puna un om nou in frun­te si sa subordoneze totul Elenei.

il stii pe Postelnicu ? a intrebat brusc.

Tudor Postelnicu, primul-secretar din Buzau ?

Nu strimba din nas. Postelnicu se intelege foarte bine cu tovarasa Elena si, in mod special, cu Nicu. Ei trei vor trebui sa fie in stare sa se ocupe de securitatea interna. Postelnicu va lua legatura cu tine miine. Da-i o mina de ajutor sa scrie un decret pentru noul departament, ca ala pe care l-ai facut pentru DIE.

— il pot'folosi pe Luchian ? A lucrai la decretul pentru DIE. Generalul Eugen Luchian avea functia de ministru adjunct de interne si era de asemenea consilierul juridic al primului-ministru.

Buna idee.

Te-am cautat peste tot, Nicule. Unde ai fost ? a intrebat Elena, grabindu-se sa ni se alature cind am trecut de intrarea principala.

Pacepa tocmai mi-a spus niste lucruri interesante despre presedintele american, a spus Ceausescu, facindu-mi cu ochiul. Carter pare neasteptat de amabil, chiar distins, cu multa stima fata de sotie si devotament fata de familie.

Du-te si baga-ti capul sub apa, Nicule ! Ai vazut tu vreo­data un distinguished American* ? a miriit Elena, incercind sa-si concentreze toate cunostintele ei de engleza in ultimile doua cuvinte. Arata-mi numai un singur film unde ai vazut un ameri­can dintr-asta si il maninc, Nicule. Iar tu, a continuat, sarind la mine, nu-i mai baga in cap Tovarasului tot felul de- intrigi si fantezii de-alc tale!

Apoi, intorcindu-se spre Ceausescu :

Hai sa mergem la culcare, Nicule. Nu-ti pierde noaptea cu brasoave.

In regula, Pacepa. Ar trebui sa pleci la Washington cit de curind cu putinta. Ai grija de ultimele pregatiri din programul meu si asteapta-ma acolo. Sa mergem pe urmele lui Carter!

inainte de a-l parasi pe Ceausescu, am sunat la biroul meu.

Spune-i lui Badescu sa-mi obtina viza americana, i-am spus lui Pop.

Colonelul Gheorghe Badescu lucra ca sef al Directiei Con­sulare a Ministerului Afacerilor Externe.

Si spune-i lui Luchian sa vina in biroul meu miine dimi­neata la ora noua.

Cind am plecat de la resedinta, i-am spus soferului sa ma duca la Tunari, la clubul ofiterilor de frunte ai Ministerului de Interne, cunoscut sub numele de „Clubul generalilor', in seara aceea, urma sa fie un dineu intim dat de ministrul de interne Teodor Coman pentru a sarbatori cea dc-a cincizeci si doua ani­versare a ministrului apararii, Ion Coman. Ascuns in mijlocul padurii Baneasa, Clubul Tunari era la vreo 15 minute de mers cu masina de la resedinta lui Ceausescu. in timp ce masina alerga cu viteza, tot asa faceau si gindurile melc.

in opinia lui Ceausescu, un presedinte american era cineva pentru care nu trebuie precupetit nici un efort de investitie.

— Tot ce vreau e o intrevedere personala cu Carter, a hotarit Ceausescu, dupa alegerile din Statele Unite, din 1976. A ordonat ministrului afacerilor externe si DIE sa intreprinda o serie com­plexa de actiuni culminind cu. o vizita oficiala in Statele Unite cit de curind posibil.

Totusi, la noua zile dupa instalarea in functie a lui Carter, aceste operatiuni au fost brusc deranjate de un apel deschis catre semnatarii Acordului de la Helsinki, facut de Paul Goma si alti opt disidenti romani. Ceausescu a dat ordin ca Goma sa fie imediat arestat si batut in mod salbatic in celula din inchisoare, in aceeasi zi, am participat la o sedinta extraordinara a Comite-'tiilui Politic Executiv, la care, in mai putin de o jumatate de ora, au fost aprobate propunerile lui Ceausescu referitoare la cenzu­rarea pe scara nationala a corespondentei si a legaturilor telefo­nice cu Occidentul, precum si impiedicarea oricarui contact dintre disidenti si diplomatii straini din Romania. Pe scurt, presedintele Carter i-a transmis lui Ceausescu ingrijorarea sa cu privire la situatia drepturilor omului din Romania. Acesta a fost primul contact dintre cei doi, iar lui Ceausescu pur si simplu nu i-a venit sa creada ca noul presedinte american, care dupa pare­rea sa nu era altceva decit un fermier; a putut lua o pozitie alit de transnta.

La propunerea Elenei, Ceausescu s-a hotarit sa-l scoata pe Vasile Pungan de la naftalina. Pungan fusese cindva diplomat in Statele Unite si ambasador la Londra, in Anglia, el a- aranjat studiile speciale, extensive, ale fiului celui marc al lui Ceausescu, Valentin, iar apoi o invitatie pentru celalalt fiu, Nicu, si fiica lui, Zoia. Conform celor spuse de seful DIE din Londra, se zvonea ca, in timpul numeroaselor calatorii ale Elenei la Londra ca sa-si viziteze copiii, Pungan, care era vaduv, devenise amantul ei.

Ceausescu l-a eliberat temporar pe Paul Goma, iar pe 24 februarie' 1977, presedintele Jimmy Carter l-a primit pe trimisul special Vasjle Pungan, care a explicat ca liderii romani ii inteleg preocuparea cu privire la respectarea drepturilor omului si ca presedintele roman Nicolae Ceausescu, in special, ii impartaseste opiniile. De asemenea, Pungan a afirmat ca zvonurile referitoare la arestarea disidentilor din Romania sint minciuni sfruntate si ca scriitorul Paul Goma nu este nicidecum arestat. Cind i-am aratat lui Ceausescu textul decodificat al telegramei lui Pungan de la Washington, care afirma in mod confidential ca presedin­tele Carter crezuse mesajul lui Ceausescu, l-a chemat imediat la el pe Plesita.

— Vreau ca Goma sa fie batut zdravan azi. Sa fie batut pina n-o sa mai stie ce-i cu el.

in dimineata urmatoare, Plesita mi-a descris lovitura cu lo­vitura cum ofiterul de militie Horst Stumpf, fost boxer, il batuse crunt pe Goma, la el acasa. Acum Ceausescu era extrem de nerabdator sa intre in gratiile noului presedinte american.

• in aprilie 1982, Matei Haiducii, cetatean francez naturalizat, a recunoscut in fata autoritatilor franceze ca este agent secret roman. El a marturisit ca Bucurestiul ii daduse sarcina de „a-i elimina prin orice mijloc' pe Paul Goma si pe Virgil Tanase, doi scriitori disidenti, emigranti, care traiesc in Franta si care ridiculizeaza cultul personalitatii promovat de Ceausescu si familia lui. Singura in­structiune importanta primita de Haiducii de la Bucuresti a fost ca guvernul roman sa nu fie compromis de asasinarea lor. El le-a predat francezilor un stilou incarcat cu o substanta chimica toxica, pe care-l primise la Bucuresti de la generalul Nicolae Plesita, in numele presedintelui roman. Era un fel de otrava extrem de puter­nica, fabricata la Moscova, care cauzeaza moartea prin stop car­diac, fara sa lase vreo urma. Scenariul operational al lui Haiducii, demn de un roman senzational, este minutios detaliat in cartea lui intitulata J'ai refusa de tuer, publicata in 1984. Faptele incon-

Am refuzat sa ucid (fr.) —n.tr.

testabile prezentate de catre Haiducii l-aii determinat pe presedintele francez Francois Mitterrand sa acuze Bucurestiul si sa amine o vizita oficiala planificata in Romania.

TOVARASII SE DISTREAZA

Masina mea n-a incetinit pina cind am ajuns in apropiere de Gradina zoologica, un marc punct de atractie pentru locuitorii Bucurestiului, care nu sint rasfatati de prea multe distractii pu­blice. Acum era ora de virf, iar autobuzele care soseau si plecau semanau eu ciorchini se struguri, deoarece calatorii stateau atirnati din toate partile.

Grupuri de oameni transpirati misunau in jurul gratarelor de mititei, care erau apoi inecati in bere.

La citeva minute dupa ce am trecut de Gradina zoologica, am'ajuns in cimp deschis. Terenuri agricole vaste se intindeau la dreapta, unde taranii munceau din greu la lumina lampii. La stinga se aflau case taranesti, care deveneau tot mai saracacioase cu cit erau mai departe de Bucuresti. Ca pretutindeni in Rpmania, la tara, drumurile zaceau in bezna totala, ca sa se economiseasca electricitatea.

Dupa inca vreo citiva kilometri, masina mea s-a oprit in fata unei porti de lemn masiv, care era intotdeauna incuiata si pazita de santinele in uniforma militara, intinzindu-se pe o suprafata de vreo zece pogoane si invecinindu-se cu o gospodarie agricola colectiva si o padure, clubul ofiterilor de frunte ai Ministerului de Interne era incercuit complet de un gard de lemn inalt, oa­recare. Nici un muritor nu putea zari nici macar o frintura din ceea ce era inauntru. La prima vedere, clubul parea o copie fidela, bine intretinuta a gradinilor de la Versailles, cu un labirint de poteci impodobite cu statui si banci de fier forjat asezate linga tufisuri si straturi de flori, totul fiind de cel mai bun gust. Lacuri artificiale, fintini arteziene si pavilioane gratioase puteau fi intilnite la tot pasul. Totusi, ascunse cu discretie in spatele gar­dului viu si al copacilor ornamentali, se aflau citeva cladiri si alte dependinte utile. Pentru filmele special importate exista o

sala de cinema intima, unde chelneri aproape invizibili imbracati in negru serveau torturi, inghetata si bauturi, in alt colt era un teren de bowling cu o cafenea mica, pitoreasca, adapostita intre niste pereti se sticla, tot acolo aflindu_;se palmieri si plante tro­picale, in spatele altui gard viu era un poligon de trageri inchis, elegant, prevazut cu un bar ai carui pereti erau invcsmintati in catifea de culoare albastra — culoarea Ministerului, de Inter­ne — unde te puteai relaxa in timpul tragerii, stind confortabil in fotolii mari, tot de catifea albastra. Pentru ocazii speciale, mai era o sala de banchet si alta de dans. Terenurile de tenis si de volei, precum si grajdurile cu cai de curse completau tabloul.

Se aflau presarate prin gradini vreo zece vile cochete, unde ofiterii de frunte isi puteau aduce familiile pentru o noapte, o saptamina sau o luna de relaxare. Totusi, cea mai mare atractie a clubului era restaurantul cu salile .de mese mici unde serveai masa la lumina luminarilor, echipat cu o armata de chelneri imbracati in alb, purtind manusi de matase alba si garoafe rosii la rever. Doua ansambluri muzicale, unul de camera, iar celalalt de muzica populara, insufleteau atmosfera in timpul dineului ales dintr-un meniu ce cuprinde o bogatie nemaiintilnita in tara, unde icrele negre, malosolul, pateul din ficat de gisca si trufele glasate erau ofertele cele mai palide.

Accesul era strict limitat la membrii clubului si rudele lor apropiate. Serile de simbata si duminicile erau ocaziile cele mai frecvente, dar numai in zile speciale, cum ar fi l Mai, 23 August si mai ales de Anul Nou era arhiplin. Nicu Ceausescu era unul dintre vizitatorii cei mai frecventi ai clubului, nu pentru mobi­lierul de lux sau mesele elegante, ci pentru poligonul de trageri si marile cantitati de whisky Johnny Walker Black Labei. „Sa tragi cu pusca si sa bei whisky sint chestii chiar mai amuzante decit sa regulezi q femeie,' spunea el avind mitraliera intr-o mina, in timp ce cu cealalta isi turna pe git whisky. Vizitele lui Nicu se terminau invariabil cu betiile crunte ale acestuia.

Petrecerea se tinea intr-o cladire separata, formata dintr-o sala de banchet incapatoare si din citeva incaperi mai mici la fiecare capat, despartite intre ele de usi glisante de lemn. La stinga, imediat ce intrai pe usa, era un hol mare, dupa care urma o incapere ce avea o scena pentru orchestra si un ring de dans circular cu podeaua de marmura. La dreapta salii de banchet era o alta incapere, aceasta avind masute joase pentru cocktail- uri si fotolii de catifea albastra, unde le puteai retrage la o cafea, un coniac sau o birfa. Dineul fusese stabilit pentru ora sapte, iar acum era aproape unsprezece, dar, cind masina mea a ajuns la intrare si am numarat Mercedcsurile negre parcate in fata, ai caror soferi dormeau tun la volan, am vazul dintr-o privire ca toti oaspetii de vaza erau inca prezenti.

Holul era plin de chelneri si chelnerite care serveau mincare si baulura. in camera vecina, citiva oaspeti stateau la o sueta, cu paharul in mina. Generalul Constantin Olteanu, seful sectiei mi­litare a Comitetului Central, cinta la pian cu o mina, iar ceilalti se uilau cu insisienta sub fusta unei chelnerite care-i sedea pe genunchi. Olteanu este consatean cu Elena si datorila ei a ajuns el ceea ce esie aslazi. Poreclit „Generalul Coniac', nu rata nici o petrecere, imbatindu-se crita. Pe ringul de dans, generalul Va-sile Milca abia isi mai puica mentine echilibrul, deoarece topaia cu una dintre solistele ansamblului artistic al Ministerului de Interne, iar mina lui dreapta se afla in interiorul bluzei acesieia. Era bine „uns', ca de obicei. Milea, comandanlul mililar al or­ganizatiei paramilitare Garzile patriotice, pulea fi vazut de obicei mai degraba beat decit ireaz. Cind l-am vizilat ultima data la b'irou, cu doua saptamini in urma, isi umpluse pe jumalale ceasca de cafea cu coniac desi era abia noua dimineata. El era, totusi, cea mai buna sursa de informatii a Elenei din cadrul Minislerului Apararii si principalul ei protejat acolo.

Sala de banchet era invaluita in fum de tigara. Ministerul de Interne si cel al Apararii Nationale erau singurele instilutii gu­vernamentale romane care aveau voie sa cheltuiasca valuta forte in numerar, si atunci numai in scopuri legate de spionaj. Cadou­rile pentru Ceausescu in persoana, tigarile americane si whisky-ul scotian pentru cei doi ministri faceau parte dinlre putinele alte articole pentru care puteau fi folositi dolari, in timpul unei pe­treceri deosebite ca aceasla, tigarile americane se aflau de obicei pe toale mesele, iar toti cei prezenti, indiferent ca fumau sau nu, pufaiau non-stop. in Romania, tigarile americane sint o cu­riozitate tot atit de mare ca si speluncile unde se fumeaza opiu in Occident.

Prin ceata am vazut-o pe sotia ministrului apararii facinclu-mi semn cu mina.

Vino aici, nene spionule. Ti-am pastrat un loc liber.

Cu un fin simt al umorului, sotia lui Coman incepuse sa mi se adreseze cu formula „nene spionule' cu ani in urma, dupa ce sotul ei ii interzisese sa-mi spuna „generale', aceasta fiind functia mea secreta in cadrul DIE.

O zarva teribila venea din stinga, de la o distanta de citeva scaune. Generalul Plesita juca jocul sau preferat de salon cu un grup de ministri adjuncti ai apararii si de interne. Prezentat de Plesita insusi dupa o vizita la Ministerul de Interne al Ungariei, acest joc stupid trebuia sa amuze prin faptul ca participantii se imbatau. Fiecare participant trebuia sa bea un pahar plin cu vin in timp ce statea in picioare si spunea: „Sint capitanul vinului si voi goli acest pahar din trei inghitituri.' inaintea celei de-a doua inghitituri, trebuia sa spuna : „Sint capitanul vinului-vinului si voi goli acest pahar-pahar din trei-trei inghitituri.' Daca sarea, vreun cuvint sau uita sa repete cuvintele vin, pahar si trei, trebuia sa goleasca pe loc continutul paharului si s-o ia de la inceput cu altul plin. inaintea celei de-a treia inghitituri, cuvintele tre­buiau spuse de trei ori. La sfirsit, daca era in stare .sa ajunga pina acolo, trebuia sa spuna fraza invers: „Din trei-trei-trei inghitituri acest pahar-pahar-pahar il voi goli si capitanul vinului-vinului-vinului sint.' Acest joc devenise o distractie frecventa in timpul petrecerilor de la club, dar recent fusese putin modificat. Vinul era inlocuit cu whisky, iar jocul se termina cu intoxicatii grave, in acel momem, victima lui Plesita era Tudor Postclnicu, care vizita clubul pentru prima data.

Vecinul meu de masa era viceprimministrul Gheorghe Oprea, unul dintre oamenii de incredere cei mai apropiati ai lui Cca-uscscu.

Ce petrecere grozava, Mihai! a exclamat.

Tragindu-si scaunul linga mine, Oprea a inceput sa-mi sop­teasca folosind tonul sau cel mai conspirativ. Dupa-amiaza avu­sese o discutie foarte confidentiala cu Ceausescu si Elena referitoare la schimbarile de personal, dar totul era inca foarte secret. Ministrul apararii, Ion Coman, urma sa fie promovai in functia tie secretar al Comitetului Centra), pentru fortele armate, securitate si justitie (problemele speciale). Constantin Oltcanu ii va inlocui ca ministru al apararii. Vasile Milea va deveni seful Statului Major. Iar eu urma sa fiu numit seful palatului prezi­dential, o noua functie intrucitva similara cu aceea de sef de personal la Casa Alba americana, dar cu mai multa substanta. Atit intreaga DIE, cit si Directia a V-a a Securitatii, responsabila cu protectia presedintelui, vor fi scoase din Ministerul de Interne si vor apartine de palatul prezidential. Totul va fi subordonat direct lui Ceausescu, eu fiind administratorul in functie.

Tovarasul are tot atita incredere in tine cit are si in el insusi, Mihai, a incheiat Oprea, sarutindu-ma cu efuziune pe am­bii obraji.

Citeva minute mai tirziu, Emil Bobu, viceprimministru al Romaniei, a batut cu un cutit in pahar cerind liniste.

Tovarasi, in calitate de coordonator al Departamentului Cultelor, mi s-a spus ca preotii si rabinii trebuie sa se roage Dumnezeului lor, oricare ar fi el, dimineata, seara si cel putin o data in timpul zilei. Noi, totusi, sintem atei, tovarasi. Noi cre­dem numai in cei mai iubiti, stimati si ilustri fii ai poporului roman, tovarasul Ceausescu si tovarasa Elena.

Bobu il portretiza pe Ceausescu ca fiind un cavaler care, in locul Biblici si crucii, tinea in mina Capitalul lui Marx si sabia lui Stefan cel Marc. Elena era Minerva, zeita intelepciunii, pu­terea personificata a ratiunii. Peste numai citeva zile, ei vor tre­bui sa se lupte chiar in birlogul imperialismului salbatic, la Washington, unde Tovarasul va trebui sa se confrunte cu dusma­nul numarul unu al proletariatului. Cind zece minute mai tirziu, Bobu si-a terminat discursul, cei prezenti in camera au izbucnit in aplauze, urmate de cintccul „Ceausescu si poporul!' insotit de batai din palme ritmice. Generalul Olteanu plingea in liniste pe pian, in timp ce generalul Milea se clatina pe un scaun, incercind sa sarute portretul Elenei atirnat pe perete. Bobu a fost intotdeauna un maestru in a-l lingusi pe Ceausescu. Minis­trul de interne Teodor Coman, abia mai tinindu-sc pe picioare, si-a scos haina si cravata si a incercat sa porneasca o hora, la care in curind au participat majoritatea celor prezenti, prinzindu-se in cerc. Dansurile populare sinl singurele pe care Cca-usescu le stie si care ii plac, iar in ultimii ani devenise un act patriotic si aproape obligatoriu sa joci o hora in asemenea ocazii.

Jocul „capitanului vinului' capta atentia generala, ca de obi­cei. Postelnicu, complet ametit, zacea intins pe masa, urlind si plingind in acelasi timp. Generalii Vasile Ionel si Vasile Moise, de asemenea beti turta, discutau in contradictoriu cu voce tare despre echipele de fotbal ale celor doua ministere. Generalul Marin Nicolescu, comandantul fortelor aeriene si de artilerie, caruia ii venise rindul acum, trebuia s-o ia mereu de la inceput si injura ca un birjar.

Cind dineul s-a terminat, pe la ora doua noaptea, soferilor le-a fost greu sa-si ajute sefii sa paraseasca incaperea si sa ajunga la masinile lor. Au reusit, totusi, deoarece erau cu totii bine antrenati in aceasta privinta. Numai soferul lui Oltcanu a avut nevoie de ajutor, deoarece seful lui il batea acum zdravan pe un chelner.

CAPITOLUL X

Am un s-spion pe o c-casela p-pentru tine. A-adu un c-casetofon aici chiar acum, a spus generalul Ghcorghe Moga, intrind ncanuntat in biroul meu.

Se bilbiie cind are de anuntat atit vesti foarte bune cit si foarte proaste, astfel incit nu stiam ce hram poarta vizita lui neasteptata.

Cinci minute mai tirziu eram amindoi in camera din spate, ascultind caseta lui Moga. Aparatul indicator arata ca inregistra­rea fusese facuta in noaptea precedenta, pe la miezul noptii. Zgomotul tare de fond demonstra fara putinta de tagada ca inre­gistrarea fusese facuta intr-un restaurant. O voce calda de femeie vorbea ruseste cu un barbat despre care am tras concluzia, chiar in .ciuda cunostintelor mele foarte limitate de limba rusa, ca este un roman care vorbeste foarte bine ruseste, in conformitate cu traducerea scrisa pe care Moga o adusese cu el, discutia consta in evocarea legaturii lor pasionate cind el fusese student la Aca­demia Militara Sovietica din Moscova.

Punctul unu, a replicat prompt Moga, cind s-a terminat banda: asta c inceputul recrutarii unui ofiter roman de catre KGB sau GRU. Doi: ieri n-a fost nici o rusoaica si nici un ofiter din armata romana la Hotelul Athen6e Palace, ^vunde se afla restaurantul. Trei: acolo a fost un dineu oferit de Ministerul Apararii Nationale in onoarea atasatilor militari din cadrul Tra­tatului de la Varsovia. Patru : singurii participanti romani au fost generali cu functii foarte inalte, dintre care unul e acum spion, sau o sa fie pina miine. Cinci: misiunea de a-l prinde iti revine tie nu mie, deoarece nu ma ocup eu de ofiterii superiori. Sase: am facut un raport pentru ministrul de interne, care il va avea la dispozitie pina miine dimineata. Deci nu musamaliza cazul.

Moga a plecat tot atit de neasteptat pe cit venise. Am dat drumul la casetofon din nou si am avut sentimentul straniu ca stiam a cui era vocea de barbat, cu toate ca nu-l puteam numi inca. Din camera din spate am dat telefon colonelului losif, spunindu-i .ca vreau sa ma intilnesc cu el, in biroul lui, dupa-amiaza.

— Si eu am ceva important pentru tine, a spus el.

REDUCEREA LA TACERE A UNUI COMENTATOR RADIO

Cind m-am intors la birou, Eugen Luchian era acolo, studiind un dosar, in timp ce sorbea din bautura lui preferata, ness „racit' cu doua lingurite de Chivas' Regal, pe care Pop tocmai i-o pregatise. Generalul-maior Luchian era singurul ofiter ce nu facea parte din DIE caruia i se dadea voie sa patrunda in sediul acesteia. Functia lui oficiala era aceea de secretar permanent al Comisiei guvernamentale pentru vize si pasapoarte, fiind mi­nistru adjunct la interne si consilier juridic sef al primului-mi-nistru. in afara de Ceausescu si de ministrul Coma'n, Luchian era singura persoana care cunostea intreaga structura a DIE. El era cel care elabora decretele prezidentiale cu privire la reorga­nizarea serviciului, pe care Ceausescu le-a semnat in 1972 cind l-a luat sub supravegherea lui personala.

— Tocmai am avut o alta convorbire telefonica cu Emil Gcorgescu din Munchcn, a incepui Luchian, in timp ce-mi stringea mina cu laba lui enorma de urs. Curind o sa-l ingenun­chez pe Georgescu.

A lovit un dosar voluminos, gri, cu palma lui uriasa.

Emil Georgescu lucra pentru guvernul Statelor Unite ca edi­tor supraveghetor al Departamentului Roman din cadrul postului de radio Europa Libera, din ianuarie 1974, la scurt timp dupa plecarea sa din Romania in Germania Federala. Denunturile sale publice ale cultului personalitatii din Romania si ale abuzurilor comise de fortele de securitate romane i-au adus pieirea. in seara zilei de 22 august 1976, in ajunul sarbatorii nationale a

Romaniei, ministrul de interne, pe atunci sef al DIE, si cu fuse­seram chemati la o plimbare prin gradina cu trandafiri a lui Ceausescu.

— Emil Georgescu trebuie redus la tacere pentru totdeauna, a ordonat Ceausescu. Trebuie sa aiba falcile, dintii si bratele rupte, ca sa nu mai fie niciodata in stare sa scrie sau sa vorbeasca.

A adaugat ca misiunea trebuie sa fie dusa la bun sfirsit de mercenari criminali straini, fara nici o legatura posibila cu auto­ritatile romane, si ca nici o dovada scrisa nu trebuie pastrata in privinta acestei conversatii si a operatiunii impotriva lui Emil Georgescu.

Ceausescu poate fi extrem de violent, atunci cind are pica pe cineva. Curind dupa ce a venit la putere, a simtit pentru prima data gustul amar al oprobiului public, prin vocea unei persona­litati din emigratia romana, iar prima sa reactie a fost: „Omoriti-l fara sa va faceti probleme.' Cel care-l criticase, Gheorghe Zapirtan, era un preot emigrant care traia in Germania Federala; el denuntase cultul personalitatii practicat de Ceausescu, atit in cuvintari pu­blice, cit si in predicile bisericesti. La scurt timp dupa ce preotul a murit intr-un accident de automobil, primul-ministru roman de atunci, Ion Gheorghe Maurer, care era expert in dreptul inter­national, s-a dus la Ceausescu.

—Nicule, i-a spus, in calitate de conducator suprem al Romaniei poti face orice. Bine sau rau. Dar nu poti face un singur lucru: nu da ordin sa se ucida. Asta e omor calificat, premeditat. Nu conteaza daca cel care da ordinul e cersetor sau rege.

Ceausescu a inteles mesajul. Din acea zi, el prefera sa dea ordin ca opozantii sai politici sa fie batuti pina ce devin cadavre vii, desi uneori uita sfatul lui Maurer si da ordin sa fie ucisi.

Pe 19 octombrie 1976, Emil Georgescu a fost serios lovit intr-un accident de automobil inscenat de niste contrabandisti francezi care faceau trafic de stupefiante si lucrau pentru DIE. N-au fost in stare sa-l bata, deoarece doua masini vest-germane au sosit pe neasteptate la fata locului, unde s-a produs accidentul. De aceea, sase luni mai tirziu, Georgescu s-a putut intoarce refacut la postul de radio Europa Libera, criticind din nou gu­vernul de la Bucuresti. Ceausescu a ordonat imediat sa fie pusa in practica o operatiune de dezinformare pentru a compromite integritatea profesionala a lui Georgcscu. Prin intermediul filia­lelor DIE din Franta, Germania Federala si Statele Unite, pre­cum si cu ajutorul unor scrisori semnate si anonime trimise la postul de radio Europa Libera, DIE a insinuat ca Georgescu primise sume ilegale de bani de la emigrantii romani si fusese implicat in afaceri necinstite cu blanuri si bijuterii. Citeva scrisori de amenintare i-au fost trimise lui Georgescu insusi, in care se spunea ca va li omprit, iar casa ii va fi arsa din temelii daca isi va relua activitatea de la radio pentru „stapinii lui evrei'. Aceste scrisori au fost scrise ca din partea unei organizatii teroriste si fasciste romane, aripa ilegala din exil intitulata Garda de Fier si erau semnate „grupul V.' Grupul V era in totalitate creatia DIE. Pentru a da mai multa credibilitate grupului, scrisori de ame­nintare purtind aceeasi semnatura au fost trimise si altor anti­comunisti care traiau in Occident, cum ar fi: defunctul Noe'l Bernard, fost director al Departamentului Roman din cadrul postului de radio Europa Libera, care devenise extrem de cunos-cufin Romania datorita criticilor sale caustice cu privire la cultul personalitatii promovat de Ceauscscu; Paul Goma si Virgil Tanase, doi disidenti activi care traiau in Franta; fostul rege al Romaniei, Mihai de Hohenzollern, care traieste in 'Elvetia si proeminentul dramaturg Eugene lonesco, membru al Academiei Franceze. O operatiune de santaj a fost indreptata de asemenea impotriva lui Georgescu, incercind sa-l forteze sa demisioneze „voluntar' din slujba sa, in schimbul unei vize de iesire pentru batrina lui mama care traia la Bucuresti. Eugen Luchian, ca se­cretar permanent al Comisiei nationale pentru vize si pasapoarte, s-a ocupat personal de aceasta operatiune de santaj.

Bucuresliul n-a fost evident in stare sa-! compromita pe Emil Georgcscu, care si-a continuat criticile vehemente adresate lui Ceauscscu de la postul de radio Europa Libera. In dimineata zilei de 28 iulie 1981, Georgescu a fost injunghiat de 22 ac ori de catre doi contrabandisti francezi in timp ce se pregatea sa paraseasca locuinta sa din Miinchen. Raportul oficial anual publicat in 1983 de catre Ministerul de Interne vest-german cu privire la cele mai semnificative activitati ale Bundcsamt filr Vcrfassungsschutz comen-

teaza urmatoarele: „Numai datorita unei interventii prompte a pu­tut fi salvata victima aflata in stare foarte grava. Faptasii au fost arestati si 'condamnati la citiva ani de inchisoare. Ei au refuzat cu incapatanare sa furnizeze vreo informatie referitoare la cine ii an­gajase. Dupa esecul acestei incercari de asasinare, se spune ca altor persoane din serviciul de spionaj roman li s-a dat misiunea de a-l lichida pe emigrantul roman o data pentru totdeauna.'

Ridicindu-se cu greu de pe scaun, Luchian a venit la biroul unde sedeam.

— Sa nu uit, as vrea sa-te invit acasa la mine simbata seara. Oprea si Voicu vin si ei cu sotiile.

Oprea nu e la Belgrad acum ?

Ba da, Mihai, dar se va intoarce pina simbata seara.

Gheorghe Oprea, primviceprimminislru, era seful lui Lu­chian, iar violonistul Ion Voicu, directorul Filarmonicii bucu-restene, era un prieten de-al meu.

Am o misiune pentru tine din partea Tovarasului, am schimbat subiectul.

Apoi i-am vorbit lui Luchian despre noul decret pe care tre­buia sa-l elaboreze si despre Tudor Postclnicu.

— Avortonul ala ? Piticul ala ? Betivul ala ?

la-o incet, Luchian. E noul tau sef.

Nici o problema. Stiu cum sa-l iau. Ori de cite ori ma duceam la Buzau, ma opream la el Ia birou si ii lasam un cartus de Kent sau o sticla de whisky pe masa. Atunci devenea numai miere si nu plecam niciodata fara portbagajul de la masina plin cu vin. Vinul e lot ce au ci la Buzau, iar el nici nu stie akceva.

Am petrecut doua ore pina sa definim structura noului De­partament al Securitatii Statului si am notat tot ceea ce era necesar pentru a fi specificat in decretul prezidential. Era misiu­nea lui Luchian sa redacteze forma finala, iar el era expert in problema.

UN TANC IN VALIZA DIPLOMATICA

Cind a plecat Luchian, Pop mi-a spus ca generalul Constantin Munteanu si colonelul Constantin Olcescu trecusera granita bul­gara intorcindu-se in tara nu cu mult timp in urma si ca vor fi in biroul meu peste mai putin de o ora. Tocmai cind incepusem „a rr,a uit prin telegramele nou-sosite, a sunat telefonul S.

General-locotenent Pacepa, am raspuns.

— Aici e servitorul tau, sefule, am recunoscut vocea lui Ma­nea, imi pare rau ca te deranjez, dar Tovarasul vrea sa-i dai telefon.

I-am telefonat lui Ceausescu.

— A ajuns deja Munteanu la granita, Pacepa ?

Da, tovarase. A trecut-o de vreo jumatate de ora.

Fara nici un incident en route ?

Din cite stiu, nu. Va fi la mine in birou peste mai putin de o ora. Pot sa va raportez dupa aceea ?

Da.

Am auzit tacanitul telefonului cind a inchis. Dupa un scurt timp, Pop a intrat si mi-a spus:

Generalul Munteanu si colonelul Olcescu au sosit. M-am dus in celalalt birou, am dat mina cu ei si i-am insotit in biroul meu.

Bine ati venit acasa, am spus, dupa ce s-au asezat in fo­tolii.

Tocmai ne-am intors de la Beirut, a inceput Munteanu. Camioanele sint parcate in afara Bucurestiului, pazite de doi ofiteri in civil.

Vrei sa spui camionul TIR, am specificat.

Vreau sa spun cele doua camioane cu care am venit, a raspuns Munteanu.

V-am trimis numai un camion, am insistat.

— Dc-asta am mers si eu, a intervenit Olcescu, cu vocea lui profunda, de bas.

Voi explica totul, a spus Munteanu, Dupa cum stii, la Beirut ni s-au dat citeva zeci de cutii de lemn pline cu echipa­ment militar furnizai de „Annette'. Tocmai le incarcaseran; in camion, pina sus de tot. Acum poti sa-i spui tu restul.

Munteanu s-a oprit, punindu-si miinile la piept si i-a dai cuvintul lui Olcescu.

__Chiar cind ne pregaleam de plecare, a incepui sa poves­teasca Olcescu, „Annelte' a solicilai o noua inlrevedere. Spunea ca locmai capturasera un nou tanc francez si ca facusera in asa fel incit sa para ca acesta se facuse tandari izbindu-se de zidul unei case, dar lancul ne asiepta de fapl inlr-o groapa, acoperit cu frunze. Ne-a spus ca e al nostru, daca il putem lua in limpul noptii. Oficiul Comercial a spus ca avem un camion TIR acolo, in tranzit, in calitalc de insarcinai cu afacerile externe, am or­donat sa fie descarcat camionul, i-am spus soferului sa porneasca, si curind dupa miezul noptii am gasit casa linga care era ascuns tancul. Am inlimpinal ceva greulali cind am urcai lancul in ca­mion, dar in cele din urma lotul a mers bine.

Si-a cerut voie sa-si aprinda o tigara si am facui o mica pauza alunei cind Pop a inlral cu cafeaua.

— La Beirul, a conlinual sa povesleasca Munleanu, Jumblatt ne-a pus la dispozitie o escorta armata. Am pornit la drum, in masina noaslra, iar documcnlclc din valiza diplomalica, impreuna cu functia lui Olcescu de insarcinai cu afacerile exlcrne, ne-au facililal trecerea frontierei..

— „Annellc' m-a rugat sa-ti transmil din parlea lui cele mai calduroase salulari, a zis Olcescu, inccpind sa soarba din cafea. Mi-a dai un mesaj oral de la Arafai peniru tovarasul Ceausescu, adaugindu-se celui irimis prin line. in esenta se sugereaza ca Willy Brandt sa fie folosii in scopul de a convinge Occidenlul sa recunoasca OEP.

Pe alunei, fosiul cancelar Brandi era presediniele Partidului Social-Dcmocrat din Germania Federala.

— Arafai vrea ca Brandi sa faca uz de functia sa de presedin­te al Inlernationalei Socialisle peniru a face ca OEP sa fie recunoscuta. El vrea de asemenea ca Brandt sa-l convinga pe Kreisky sa sprijine operatiunea „Shuqairy'. „Annelle' a insislai pe ajutorul tau personal.'Stie ca le intelegi bine cu Brandt.

Am vazut ca Munteanu pica de oboseala dupa doua nopti si o zi de mers continuu cu masina.

— Va multumesc. Ati facut o treaba buna, am incheiat intre­vederea. Acum, Munteanu, du-te acasa si odihneste-te. Olcescu, daca mai poti rezista citeva ore, as vrea sa duci camioanele la scoala DlE din Branesti si sa descarci marfa acolo. Voi fi acolo diseara.

Abia astept sa vad cum arata tancul la lumina zilei. Dupa ce au plecat, am ridicat receptorul telefonului S si am format numarul 105.

Sa traiti, tovarase Ceausescu. Aici e Pacepa.

Da-i drumul.

Munteanu si. Olcescu tocmai au plecat din biroul meu. Totul a mers bine la intoarcere'. Exista doar un lucru

Oh, nu !

— Eu le-am trimis un camion, iar ei s-au intors cu doua. Se parc ca in cel dc-al doilea e un tanc.

Despre ce dracu' vorbesti ?

— Nu l-am vazut inca. Am dat ordin ca ambele camioane sa fie duse lascoala DIE din Branesti. Voi fi acolo asta-seara.

Cred c-as vrea un Kojak diseara. Acasa. Sa fii acolo la noua si jumatate. Cu noutatile.

Tacanitul telefonului mi-a spus ca discutia se terminase.

Abia trecuse de ora trei dupa-amiaza cind am plecat de la birou ca sa ma duc la losif. Raspundea de unitatea cea mai secreta din Romania, despre care stiau doar o mina de oameni. Ea se ocupa de supravegherea virfurilor nomenclaturii din Romania, 24 de ore din 24, incepind cu propria familie a lui Ceausescu si membrii Comitetului Politic Executiv. Unitatea lui losif era intr-atit de se­creta incit nici un sofer DIE n-avca voie sa stie de existenta ei.

Acasa, i-am ordonat lui Marcel. Cind am ajuns, i-am spus ca poate pleca.

Sa te intorci Ia sase.

Am strabatut casa de la un capat la altul si am iesit pe usa apartamentului micut al Danei. Casa mea era situata intre doua strazi, intrarea principala fiind pe strada Alexandru 28, iar intra­rea in apartamentul Danei, pe strada Zoia. Cu geanta sub brat, ma plimbam pe strada, holarit sa ma bucur cit mai mult de parfumul florilor de tei. Situata linga ambasada vest-germana, unitatea lui losif era doar la 15 minute de mers pe jos de la mine de acasa.

O DOAMNA PE NUME OLGA

Ministerul de Interne roman, asemeni celorlalte servicii de securitate si de spionaj din blocul sovietic, este invaluit intr-un nor de discretie, desi in ultimii ani oamenii si-au cam dat seama cu ce se ocupa. Au existat intotdeauna trei departamente in structura de securitate si de spionaj, toate trei aprobate personal de Ceausescu. Primul, folosit in scopuri publice, este cunoscut sub numele de Serviciul de Dezinformare si are in sarcina acti­vitati ce contravin Constitutiei Romaniei, cum ar fi violarea co­respondentei si supravegherea telefoanelor, numarul celor ce se ocupa de asa ceva fiind foarte mare in Securitate. Secretul co­respondentei si caracterul privai al conversatiilor telefonice sint stipulate in Constitutie. Mai departe, in articolul 17 din Consti­tutie se afirma urmatoarele: „Cetatenii Republicii Socialiste Romania, indiferent de origine etnica, rasa, sex sau religie, au drepturi egale' Asadar, unitatile de contraspionaj ale Securitatii care se ocupa de minoritatile maghiara, germana si evreiasca si de biserici trebuie de asemenea sa lucreze din umbra. Al doilea departament este considerat ultrasecret si insumeaza toate unitatile Securitatii care sint in subordinea conducerii Ministe­rului de Interne, formata din ministru si adjunctii sai. Al treilea departament, considerat ultrasecret si de cel mai mare interes, este cunoscut numai de citcva persoane: Ceausescu, ministrul de interne, seful si adjunctul serviciului de spionaj extern. Fata de DIE si de unitatea lui losif, are in componenta alte doua depar­tamente foarte clandestine: unul pentru activitatea de contra­spionaj in cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Roman si in cadrul Consiliului de Ministri, iar celalalt pentru activitatea de contraspionaj in cadrul Securitatii insesi.

Unitatea lui losif avea aproximativ l 000 de ofiteri si era folosita de sotii Ceausescu pentru testarea loialitatii membrilor de familie si colaboratorilor celor mai apropiati. Adevarata forta a unitatii se afla in faptul ca avea propriul sau centru electronic de supraveghere, ultrasecret, propriul sau serviciu de violare a corespondentei si propria sa sectie de supraveghere, astfel incit putea pastra identitatea subiectilor numai pentru ea. Nici o alta unitate de securitate sau militie n-are asemenea capacitate, toate celelalte folosindu-se de serviciile Directiei Generale pentru Operatiuni Tehnice din cadrul Ministerului de Interne. Capacitatea tehnica a unitatii lui losif era de 600 de tinte pentru intercep­tarea telefonica, 400 de tinte pentru supravegherea cu microfoane si practic -nenumarate tinte pentru violarea corespondentei.

losif in persoana ma astepta in holul cladirii. Avea aproape 1,80 m inaltime, era bine facut, purta numar mare la pantofi si avea capul rotund ca o minge de biliard, cu suvite de par numai in jurul urechilor sale proeminente.

S-a indreptat catre mine cu mersul lui schiopatat, deoarece suferea de un acut reumatism, fiind obligat sa faca bai de namol in fiecare vara in Tekirghiolul sau natal, un satuc de pescari situat pe malul Marii Negre, in spatele ochelarilor sai cu rame mari, doi ochi negri, patrunzatori se miscau continuu, incercind sa-si dea seama in ce dispozitie ma aflam.

— S-aveti viata lunga si sanatoasa, tovarase general, dumnea­voastra si familia dumneavoastra, m-a salutat losif.

Se exprima cu oarecare dificultate. Cei 25 de ani petrecuti in Securitate si DIE nu puteau compensa in totalitate lipsa de educatie si anii petrecuti ca tractorist la o gospodarie agricola.

— Cred ca am un nou caz, a continuat cu precautie, inchizind usa capitonata in urma noastra si am intrat intr-o camaruta blin­data cu instalatii de supraveghere electronica.

Si eu am un caz, am spus, dindu-i caseta pe care o pri­misem de Ia Moga.

Echipamentul din camera o facea sa para un studio de ra­diodifuziune.

Vreau sa ascultati banda asta, a spus. A fost inregistrata aseara. Un autocar cu turisti sovietici a sosit in Bucuresti acum doua seri si, ca de obicei, l-am supravegheat ca sa vedem daca nu cumva cineva incearca sa intre in contact cu vreuna din tintele noastre. O doamna elegant imbracata, careia ii vom spune Olga. a parasit discret grupul ieri dimineata, devreme, inainte de ora sapte, a dat un telefon de la o cabina publica, dar l-am ratat. Apoi si-a petrecut restul zilei prin magazine. Pe la noua si jumatate seara, a intrat in Hotelul Athen6e Palace si a luat cina, platind in lei romanesti, chiar daca n-a schimbat deloc bani aici. Echipa care a urmarit-o pusese un microfon in scrumiera de pe masa ei, „pentru orice eventualitate'. Dupa ce Olga s-a intors la hotel, echipa s-a intors la sediu si banda a fost ascultata. Era inregistrata si vocea unui barbat. Din pacate, nu se stie despre cine e vorba.

Banda, lui losif era identica cu cea pe care mi-o daduse Moga de dimineata. losif mi-a spus ca Olga isi petrecuse ziua de astazi cu grupul. El a propus ca intilnirea ei de miine seara cu acel barbat, la restaurantul Lido, sa fie inregistrata atit de microfoane, eit si de aparate de filmat.

Xpoi losif m-a informat pe scurt cu privire la cazurile lui prioritare. Fiica lui Ceausescu, Zoia, nu se mutase inca in apar­tamentul pe care. i-l pregatise Elena, de teama sa nu fie intesat cu microfoane. Cind a aflat de disparitia subita a lui Mihai, a inceput sa bea tot mai multa vodca si sa se culce cu un alt amant in Mercedesul ei alb coupd Nicu se imbatase iar noaptea trecuta si apoi a distrus un bar. Primul-ministru daduse o petrecere acasa care a tinut pina la trei noaptea. Doi dintre oaspeti, unul fiind ruda cu el, facuse glume pe seama Elenei. Cornel Burtica, mi­nistrul comertului exterior se culcase .din nou cu una din secre­tarele sale.

Cu putin timp inainte de ora sase, am oprit „recitalul' lui losif. Mi-am incarcat servieta cu dosarele pentru intrevederea mea de miine cu Elena, iar apoi am telefonat la birou.

SUPRAVEGHIND NOMENCLATURA ROMANA

— Nimic important aici, a raportat Pop. Am plecat insotit de losif pina Ia usa de la intrarea princi­pala.

— La scoala Branesti, i-am ordonat soferului care astepta in fata casei mele.

Din servieta am scos dosarul continind fragmente scrise de mina, provenite din urmarirea cu microfoane si telefonica a lui Ion Gheorghe Maurer, a sotiei acestuia si a prietenilor. Timp de peste 20 de ani, Maurer fusese prim-ministru al Romaniei. To­tusi, ii statuse in cale lui Ceausescu si s-a pensionat in 1974 din motive de sanatate. Numai datorita prestigiului sau international si popularitatii sale nestirbite i s-a dat voie lui Maurer — contrar regulii generale — sa-si pastreze resedinta imensa cu piscina in­terioara, doua masini cu soferi si garda de corp; totusi fusesera instalate microfoane in fiecare camera si in vasta gradina. Desi aflat la pensie, Maurer continua sa fie considerat numarul doi in nomenclatura romana.

Pentru romanul obisnuit, cuvintul nomenclatura' inseamna eli­ta, suprastructura sociala care se poate recunoaste datorita pri­vilegiilor de care se bucura. Nomenclaturistii nu calatoresc cu autobuzul sau cu tramvaiul. Ei folosesc masinile guvernului. Cu­loarea si marca masinii indica statutul proprietarului in ierarhie: cu cit este mai inchisa culoarea, cu atit este mai mare functia. Daciilc albe sint. pentru directori, culorile pastelate pentru mi­nistrii adjuncti, culoarea neagra pentru ministri; masinile negre Audi pentru Nicu; masinile Mercedes pentru primul-ministru si adjunctii lui, iar masinile negre Mercedes 600, Cadillac si Rolls-Royce pentru Ceausescu. Nomenclaturistii nu locuiesc in aparta­mente construite in timpul regimului comunist. Ca si mine, au primit vile nationalizate sau aparlamcntc de lux care apartinusera inainte capitalistilor. Nomenclaturistii nu pot fi vazuti stind la coada ca sa cumpere mincare sau alte bunuri. Ei au magazinele lor proprii, iar cei care poseda masina neagra pot chiar comanda prin telefon sa li se aduca acasa. Nomenclaturistii nu pot fi vazuti in restaurante obisnuite luptindu-se pentru o masa sau ascultind replica unui chelner prostxrescut: „Daca nu-ti place, stai acasa.' Ei au restaurantele-lor speciale, si le pot frecventa chiar pe cele pentru turistii occidentali, in timpul verii, nomenclaturistii nu pot fi vazuti la strandurile publice aglomerate, murdare, din Bucu­resti. Ei merg fie in zone special amenajate in acest scop, fie la

Snagov, o statiune situata la vreo 40 de kilometri de Bucuresti unde au vile pentru sfirsitul de saplamina. Nomcnclaturistii nu-si petrec concediile inghesuiti ca sardelele in colonii de vacanta, in stil sovietic. Ei au propriile lor case de vacanta.

Cu cit este mai inchisa culoarea masinii, cu atit este mai aproape casa de resedinta de vacanta a lui Ceausescu, iar cei care poseda masina neagra primesc de asemenea bucatari si ser­vitori. Ei nu stau la coada in fata policlinicilor de tip sovietic, unde asistenta medicala este gratuita, dar toti striga la line, de la portar pina la director, iar medicul nu poale sa stea mai mult de 15 minute cu tine, pentru ca trebuie sa vada cel putin 30 de pacienti in cadrul programului sau de opt orc. Ei nu merg la spitale'obisnuite, unde bolnavii trebuie sa stea cite doi in pat. Ei au spilaiul luxos, in slil occidental, Elias, construil ca fundatie parliculara in epoca premergatoare comunismului.

Supravegherea cu microfoane a celor mai reprezenlalivi mem­bri din nomenclatura este fara indoiala secretul cel mai bine paslral in cadrul blocului soviclic.

— Penlru noi, numai lovarasul Brejncv e labu, mi-a spus Iuri Andropov, seful KGB-ului, cind am fosl in vizila la Moscova in 1972. Supravegherea cu mare alentie a nomenclalurii noaslre e sarcina cea mai delicata a KGB-ului. Sa luam cazul Iui Sciolokov, de exemplu. (Generalul Nikolai Sciolokov era minisirul de inlerne sovietic.) il respectam cu totii, dar cu ajutorul micro­foanelor am aflai ca bea prea mull. Am raportat asta, iar to­varasul Brejnev incearca acum sa-l ajule. Acelasi lucru s-a intimplal cu Uslinov. (Maresalul Dimilri Ustinov era minisirul sovielic al apararii.)

Supravegherea nomenclalurii cu metodele KGB-ului esle imi­tata peste tot in cadrul blocului sovietic. Toale tarile esl-euro-pene au propria lor unilate ullrasecrela de tipul celei „a lui losif', unde o armata nevazuta de sccuristi inregislreaza lolul pentru conducatorul suprem, chiar modul cum un nomenclaturist geme de placere alunei cind face dragoste.

Eram sigur ca dosarul lui Maurer o va incinta pe Elena. De patru ani se ocupa de supravegherea electronica a nomenclatu-risiilor de marca si devenise o adevarala profesionista in manevrarea si ascultarea echipamentului folosit in acest scop, amplasat in camera din spate a biroului ci de la Comitetul Central.

Dosarul referitor la ceea ce facuse Maurer in ultimele doua saptamini n-a dezvaluit nimic in legatura cu problemele de se­curitate nationala. Maurer era inca un comunist loial. Totusi, dosarul continea noi date referitoare la Istoria contemporana a Romaniei, pe care o scria atunci Maurer, in care a furnizat versiunea lui la ceea ce a numit deformarea istoriei de catre Ceausescu. Dosarul avea pasaje intregi din carte, asa cum Maurer le-a citit cu voce tare sotiei sale. Una dintre ele mi-a retinut atentia in mod deosebit.

„Luni 19 martie 1965, i-am facut vizita zilnica lui Gheorghiu-Dej. Nu mai putea vorbi, din cauza cancerului la git de care suferea, dar a scris la repezeala citeva cuvinte pe un carnetel, cu creionul sau violet preferat si mi-a dat notita. Am citit: «Ultima mea dorinta este ca tovarasul Maurer sa fie succesorul meu». Dupa ce am citit-o, am incercat sa-i spun ceea ce simt. Ochii lui erau inchisi. Dej murise'. Urma o pauza pe banda, in care se auzea cum intorcea paginile, asta potrivit inregistrarii lui losif. Apoi vocea lui Maurer a continuat: „Sedinta Biroului Politic Executiv din 'dimineata urmatoare a fost scurta. Am aratat no­tita lui Gheorghiu-Dej, dar am declinat functia de conducator, incercind sa preintimpin o criza violenta de succesiune, am pro­pus numirea temporara a „celui mai tinar dintre noi', pina la viitorul congres al partidului, care trebuia sa-l aleaga pe con­ducatorul partidului. Propunerea mea a fost sprijinita de Emil Bodnaras si apoi acceptata. La inmormintare, Nicolae Ceausescu, „cel mai tinar dintre noi', a depus juramint public, afirmindu-si fidelitatea fata de politica defunctului.

Vocea doamnei Maurer a intervenit, conform inregistrarii:

De ce-mi citesti asta acum ?

— Pentru ca azi e 20 martie — a explicat el — azi se impli­nesc treisprezece ani de la numirea lui Nicu.

— Ar f i fost mai bine daca ai fi mirosit urit doua zile dupa ce ai fi mincat o galeata cu fecale acum treisprezece ani, in loc sa-l propui pe dictator. Acum o sa mirosi urit pentru tot restul vietii. Am continuat sa rasfoiesc dosarul. Doua dintre glumele obisnuite ale lui Maurer referitoare la cultul personalitatii pro­movat de Ceausescu. Ceva din birfele sotiei sale. Ceva despre snobismul Elenei si incompetenta ei politica. O incercare ne­reusita a celor doi de a face dragoste, imi puteam imagina rinje-tul increzut al Elenei citind dosarul, intotdeauna murea de placere sa auda intimplari palpitante.

SCOALA DE SPIONI DIN BRANESTI

Masina a parasit Bucurestiul in viteza. Gata cu blocurile mo­notone, uniforme, de pe marginea strazilor, gata cu cozile inter­minabile din fata magazinelor si cu oamenii carind sacosele pentru cumparaturi, unde indesasera tot ce reusisera sa cumpere in acea zi. Acum eram la tara, unde casute saracacioase se inaltau de o parte si de alta a drumului, iar oameni obositi isi tirau picioarele pe trotuarele noroioase. Din cind in cind, puteai vedea o bodega, de care se sprijineau tot felul de betivi.

62B, comunica pozitia ta, te rog, pentru baza, s-a auzit vocea lui Pop la radiotclefonul DIE.

Codul meu era 62, iar 62B era pentru soferul meu.

62B e la cinci minute de 805.

— 62B, te rog spune-i lui 62 sa telefoneze la 102 de la 805, a terminat Pop, spunindu-mi sa-i telefonez Elenei dupa ce ajung la scoala.

Curind, masina a luat-o pe un drum cu un indicator rotund, fluorescent „NU INTRATI'. La capatul acestui drum era un grup de cladiri inconjurate de antene cu frecventa scurta, gigantic om­nidirectionale si logaritmic periodice, fiecare avind in virf o lu­mina rosie. Scoala DIE functiona sub masca unui centru de radiocomunicatii civile. Antenele dimprejur apartineau, totusi, de noul Centru National pentru Comunicatii Cifrate din cadrul DIE, care erau folosite de asemenea de catre Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comertului Exterior si Ministerul Apararii Nationale, precum si de catre Comitetul Central al Partidului

Comunist Roman, intinzindu-se pina la cele mai indepartate am­basade din strainatate.

Scoala era un alt proiect la care am petrecut ani in sir. Pina la mijlocul anilor '60, D1E, asemeni oricarui alt serviciu de spio­naj extern din cadrul blocului sovietic, isi trimitea ofiterii la o scoala speciala de doi ani din Moscova, in cursuri separate pen­tru fiecare tara, invatau doua limbi straine, tainele de baza ale spionajului in stil sovietic si folosirea echipamentului de spionaj fabricat in URSS. in 1964, conducatorul roman de atunci, Ghe-orghe Gheorghiu-Dej, mi-a cerut sa creez o scoala similara in Romania. La inceput, a fost amplasata la Snagov. Citiva ani mai tirziu, cind Bucurcstiul s-a hotarit sa bruieze posturile de radio occidentale, scoala DIE a fost mutata in uriasul centru national de bruiaj de la Branesti, unde erau satisfacute toate conditiile, in decursul anilor, noua scoala a fost considerata mai degraba o statiune decit un campus universitar. Acolo, studentii traiesc exact ca americanii, francezii, germanii, si asa mai departe. Aveau la dispozitie terenuri de golf si de tenis, cluburi de inot, sali de cinema unde rulau filme in limbi straine, precum si restaurante cu autoservire, totul ca in Occident. Studentii trebuiau sa se identifice cu aceasta atmosfera si sa traiasca exact ca intr-o tara straina, imbracindu-se si vorbind ca bastinasii.

Cind masina mea s-a apropiat, poarta masiva de metal s-a deschis automat. Evident, scoala urmarise masina noastra prin intermediul camerelor video ascunse, instalate pretutindeni. Am fost intimpinat de catre directorul adjunct al scolii, un colonel, la intrarea in cladirea principala.

Tovarase general, profesorii si studentii scolii DIE lucreaza dupa programul stabilit! a raportat formal.

Din biroul directorului i-am telefonat Elenei.

—Buna, scumpule, am auzit-o spunind cu dragalasenie, Miine ai vrea tu sa-mi aduci dosarul incuiatei alcia de basoldine, aia pe care ai ajutat-o sa mai traiasca atunci cind a venit acilea ultima data ?

Da, tovarasa Elena. Am inteles.

Stia ca am inteles ca se refera la Golda Meir.

Si sa n-o uiti nici pe hoasca batrina. Aceasta .era doamna Maurer.

E in servieta, am raspuns.

Bun. Ne vedem miine. Pa.

inainte de a pleca impreuna cu Olcescu, ca sa ma uit la „bomboanele' lui, i-am telefonat lui Pop si i-am spus sa prega­teasca pentru dimineata urmatoare dosarul Goldei Meir. Nu era de aceeasi factura ca Elena. Modestia si modul de viata cumpatat al Goldei Meir nu i se potriveau. Dar ascensiunea Goldei Meir la functia de putere suprema in Israel o fascina totusi, inca de cind Elena a cunoscut-o pe Isabel Peron in timpul unei vizite in Argentina, in 1973, a fost fascinata de liderii politici femei. Cind Isabel a devenit presedinta a Argentinei, am auzit-o spunind pe Elena, ca si cum ar fi spus pentru sine: „Daca o curva dintr-un bar de noapte din Caracas a reusit s-o faca, de ce nu si o savanta ?'

•TESTIND TANCUL FURAT

— Am scos aproape totul din cutii si am depus pe mesele din muzeul militar, m-a informat Olcescu, atunci cind, in cele din urma, l-am intilnit.

„Muzeul militar' continea totul despre forta militara a NATO, de la modelele de serie ale avioanelor militare occiden­tale si portavioanele vindute in Occident ca jucarii pentru copii, pina la ultimele noutati de aparatura tehnica militara, pe care DIE reusise sa le achizitioneze prin contrabanda.

Principala incapere a muzeului era acum plina cu mesele pe care Olcescu le aranjase intr-o ordine desavirsita. Erau citeva zeci de pistoale, pusti, mitraliere si pusti-mitraliere din Germania Federala, Belgia, Franta, Italia, Anglia, Japonia si Statele Unite, pe care le despachetase din cutiile de la „Armene'. Totusi, erau multe exemplare si din Israel. Alte mese erau pline cu echi­pament de amplificare cu infrarosii pe timp de noapte pentru infanterie, artilerie si masini blindate. Era, de asemenea, o pusca de precizie inzestrata cu echipament vizual pentru uz nocturn. Ceausescu vruscse una ca aceasta pentru zilele cind mergea la vinatoare dis-de-dimineata, cind isi fac aparitia ursii, dar nu pot fi vazuti din cauza intunericului, intr-un colt, era o instalatie radar mobila de fabricatie americana. In celalalt, un aparat laser american pentru tancuri, intr-o camera separata, era imprastiat un centru complet de comanda computerizata pentru artilerie.

— Tancul e linga poligonul de trageri, mi-a spus Olcescu. in exterior era. plin de singe — astia nu se predau cu una cu doua ! Dar acum e spalat si curat. Poate ca e tocmai ce cauta Tovarasul ca sa exporte in lumea a treia — e de marime potrivita, rapid si construit pentru zonele cu clima calda.

Tancul era intr-adevar „cald' inca, asa cum spusese „Annet-te'. O pereche de ochelari zacea pe jos, evident pierduta atunci cind soferul a fost ucis. O manusa se odihnea pe un raft; cealalta era probabil pe mina. Mitraliera era incarcata cu munitii. Pe un transportor, cileva grenade asteptau sa explodeze. Am pornit mo­torul si am inceput sa conduc tancul prin imprejurimi. Mergea mult mai repede decit m-am asteptat. Am incercat sa vad cum functioneaza mitraliera, dar n-am priceput o iota din ce aveam in fata ochilor.

Cheama tehnicianul, am ordonat, oprind motorul. Sandvisuri si bere ma asteptau in biroul directorului. Pe cind ma pregateam sa plec, tehnicianul a venit in fuga. Arata neo­bisnuit de palid.

Mitraliera era incarcata ! a raportat.

inainte de noua si jumatate am ajuns la resedinta lui Cea-usescu. Era in curte, plimbindu-se cu pasi repezi pe .potecile iluminate numai de felinare. M-am alaturat potrivindu-mi pasii cu ai lui si i-am raportat tot ce aflasem.

in regula. „Annette' munceste pe brinci. Ma rasplateste pentru tot ce-am facut pentru el.

Ceausescu are o fire conspirativa, dar nu da prea multa atentie detaliilor — fiind exact genul lui „Annelte'.

Vreau sa organizez o expozitie militara pentru cind o sa ne intoarcem din America, a continuat. Pe de o parte sa se vada toate echipamentele militare pe care le-am produs, bazate pe spionaj tehnologic. Pe de alta parte sa se vada toate mostrele de echipament militar pe care le-am obtinut de la „Annette' si toate celelalte, nefolosite inca la fabricarea de noi arme, astfel incit sa ne putem hotari asupra celor care merita. S-ar cuveni sa ino­culam in mintea tuturor ca armele trebuie sa devina produsul nostru numarul unu si ca spionajul trebuie sa fie principala lui sursa de inspiratie, intelegi ce-ti spun ?

Da, tovarase.

Cind pleci la Washington ?

in prima zi din saptamina viitoare.

in drumul tau, fa o escala la Bonn si vezi daca nu cumva poti sa-l convingi pe Brandt sa-i dea lui Arafat o mina de ajutor. Iti voi da un mesaj din partea mea, prin care il invit pe Brandt la Bucuresti ca oaspete particular. S-ar putea sa ajute.

Brusc si fara vreo legatura aparenta, Ceausescu a izbucnit:

Banii evreilor cuceresc America tot mai mult. Daca nu vor fi opriti, conspiratia sionista va cuceri in curind toata lumea capitalista.

Dupa un moment de pauza, a continuat:

— M-am saturat de toate tertipurile astea pentru a-i lasa pe evrei sa emigreze din Romania.

Ei — sint — cetatenii — mei. Nu — sint — americani!a rostit intentionat cu emfaza, insotind fiecare cuvint cu cite un gest facut cu mina dreapta.

Stiu ca in acea dupa-amiaza, Ceausescu avusese o intilnire confidentiala cu presedintele Congresului Mondial al Evreilor, Nahum Goldmann.

— Eointreagaconspiratieimpotrivaindependentei Romaniei si a prestigiului meu personal. Nu ma pot lupta cu sionista pe fata — Arafat si „Annette' trebuie sa se ocupe de treaba asta. Dar trebuie sa-i ajutam mai mult decit pina acum.

intorcindu-se pe calciie, a plecat brusc la cinematograful sau.

Noua izbucnire antisemita a lui Ceausescu nu m-a surprins. Dupa cum aflasem de la Teodor Coman, in preziua intoarcerii mele de la Tripoli, Ceausescu ii instruise ferm atit pe ministrul apararii, cit si pe ministrul de interne:

Toti evreii pina la ultimul trebuie inlaturati discret si se­cret din functiile de comanda ce le detin in cadrul fortelor mi­litare si de securitate, pina la sfirsitul anului. Daca aveti intrebari, inseamna ca nu trebuie sa mai ramineti in functie.

Toti evreii au fost dati afara din cadrul DIE, incepind cu anul 1972. '

Cind Kojak s-a terminat si luminile s-au aprins din nou, Elena s-a ridicat din fotoliu. Cu ochii somnorosi si fata umflata de somn, a privit uimita in jur si apoi l-a apucat brusc de brat pe Ceausescu si a inceput sa-l traga dupa ea.

— Hai sa ne culcam, Nicule.

Era tirziu cind Paraschiv m-a lasat in fata casei, iar militianul care pazea Ambasada Poloniei m-a salutat militareste. in timp ce deschideam poarta de fier, simteam o pereche de ochi urmarindu-mi miscarile. Mi-am inaltat privirea spre etajul intii. Sint aproape sigur ca ea era acolo.

CAPITOLUL XI

— Ia te uita cine ma asteapta, am auzit-o spunind pe Elena, cu vocea inmuiata in sirop. Cu geanta plina de bunataaati.

Cind a aparut in cadrul usii, a rostit taraganat „Bu-una-di-imineata', etalindu-si toti dintii gaunosi si intinzindu-mi mina dreapta ca sa i-o sarut. Era imbracata cu un deux pieces liliachiu, din matase inflorata, iar in picioarele ei osoase purta pantofi nou-nouti, tot din matase liliachie. Hainele ei tocmai sosisera de la Paris.

O INTREVEDERE CU TOVARASA ELENA

Vinerea dimineata mi-o rezerva intotdeauna mie Elena, ca sa-i spun ultimele noutati furnizate de microfoanele instalate in birourile si locuintele virfurilor nomenclaturii. Biroul ei, doar cu putin mai mic decit al lui Ceausescu, avea stema Partidului Co­munist Roman in locul celei a Romaniei. Pe peretele din fata era un portret al lui Ceausescu, in marime naturala. Pe unul din pereti erau citeva rafturi de carti -pline cu operele lui Ceausescu, legate in piele rosie si citeva exemplare ale cartii ei despre chi­mie. Pe birou era numai fotografia lui, intr-o rama de aur. Nu se aflau nici dosare, nici alte hirtii. Elenei nu-i place sa citeasca. Singura exceptie pe care am remarcat-o vreodata a fost dosarul lui losif. ii placea la nebunie, chiar daca pentru a-l citi trebuia sa-si puna pe furis ochelarii, cu care nu se afisa niciodata in public.

— Arata-mi, a spus Elena incercind sa gaseasca o pozitie confortabila in fotoliul sau urias. Ce noutati ai despre Violeta ?

Violeta era sotia lui Stefan Andrei, ministrul afacerilor ex­terne. Era o pupusica pictata, o tinara actrita afectata, care intotdeauna mergea tantosa de parca ar fi fost pe scena. De indata ce Elena a hotarit ca Violeta sa fie supravegheata cu microfoane, cu citiva ani in urma, prima inregistrare a uneia dintre primele sale relatii cxtraconjugale a si fost facuta. A fost cu un student. Au mai fost multi altii de atunci, intotdeauna tineri chipesi, cu alura atletica.

— Uita-te la curva asta ! a izbucnit atunci Elena. Partidul i-a dat ca sot unul din oamenii sai de valoare, iar ea isi ridica poa-lele-n cap in fata oricarui Tarzan care-i zimbeste.

Pe la mijlocul anilor '70, Elena a cugetat:

Cum crezi ca reactioneaza Violeta atunci cind face dra­goste ?

Saptamina urmatoare am pus un casetofon pe biroul Elenei, iar ea a ascultat inregistrarea de nenumarate ori.

Asculta la curva asta, scumpule, a spus ea, respirind cu greutate. Cind ajunge in -punctul asta, intotdeauna suiera din virful limbii si spune lucrurilor pe sleau, dar e suficient ca banda sa-ti sparga timpanele cu urletele si gemetele ei.

Din acea zi de iarna, trebuia sa am intotdeauna in servieta citeva casete cu Violeta, in aprilie, Elena a cerut sa i se instaleze echipament de ascultare profesionist 'in camera din spate, iar dupa aceea a inceput sa pastreze casetele cu Violeta. Si altele.

N-ai nimic cu Violeta azi ? a exclamat Elena, privin-du-ma indelung. A murit ?

Violeta a plecat la Berlin, unde urmeaza sa joace intr-o coproductie cu actori est-germani.

Am vazut-o cum se enerveaza. S-a inrosit la fata, ochii ei caprui s-au micsorat a rautate, iar gura i s-a schimonosit brusc.

Si ce daca ? La Berlinsau la Londra, e tot nevasta mi­nistrului de externe si trebuie sa stim ce face 'mneaei.

De atunci Elena mi-a dat ordine stricte ca Violeta sa fie supravegheata 24 de ore din 24, in Romania sau peste hotare, oriunde s-ar afla.

Elena a rasfoit in continuare dosarele fara interesul ci obisnuit. Numai dosarul lui Maurer i-a atras atentia. Dupa ce l-a terminat de rasfoit, a ridicat receptorul telefonului S.

__Mi-e dor de tine, draga. Ce mai faci ? a rostit cu blindctc

Elena, cind doamna Maurer a raspuns la telefon. Da, pricepui¹. Suna-ma dupa cc-ti pleaca musafirii. Vreau sa mai birfim olecuta. Cind ne-am vazut ultima data n-am prea putut sta de vorba, ca mai erau si altii pe-acolo. Scumpo, erai asa de frumoasa in ziua aia. Ca o fata mare, draguto. Da. Toata plina de cosuri. Cred ca nu te mai regulezi, nu-i asa ? La 75 de ani nu mai e nici o sflriiala, nu ? 55 ? Oh, n-am stiut.

Am auzit un tacanii. Evident, doamna Maurer ii inchisese telefonul in nas.

— Am aici dosarul Goldei, am spus, scotind dosarul Goldei Meir in incercarea de a evita o noua criza de isterie din partea ei. Mi l-ati cerut aseara.

Da-mi-l, si a inhatat dosarul. S-a imbogatit ?

Nu cred ca o intereseaza banii.

Dar Indira ? a intrebat, referindu-se la primul-ministru Gandhi.

— Asta-i alta poveste.

Vreau sa vad dosarul Indirei, a continuat Elena, inainte ca tu sa pleci la Washington.

— il veti avea. Iata dosarul referitor la vizita in Statele Unite. Contine tot programul dumneavoastra acolo.

— Mare scofala ! O saptamina pierduta cu domnu' si doamna Arahida.

Apoi si-a indulcit vocea.

— O sa mai obtii niste diplome pentru mine pe-acolo, scum­pule ?

— Da, tovarasa. Un certificat de membru onorific al Acade­miei de Stiinte din Illinois, i-am spus, sperind s-o mai imbunez.

Illi-ce ? a tipat, batind din picior. Ce crede ei ca-s io ? Maica Tcreza ? Vreau o academie din Washington. Sau New York. Asa sa-i spui lui domnu' Arahida.

Am incercat din rasputeri sa-i explic ca presedintele Americii n-are aceeasi putere ca acela al Romaniei. Singurul rezultat, cu toate acestea, a fost minia Elenei.

— Hai scuteste-ma ! Nu ma poti face sa cred ca domnu' Ara­hida poa' sa-mi dea o diploma din Illi-cum dracu i-o zice, dar nu una din Washington. Nu vreau sa ma duc la Illi-dracu sfi-i pieptene. Nu vreau i

— Diploma o sa va fie inminata la Blair House, la Washington, de catre Profesorul Merdinger, ca reprezentant al consiliului de conducere al Academiei de Stiinte din Illinois, am incercat s-o linistesc.

Cine ?

Profesorul Emanuel Merdinger, nascut in Romania.

Da de ce nu tot consiliu' de conducere, scumpule ? N-a avut ei niciodata si n-o sa aiba un savant de talie internationala si un conducator politic intr-una s'aceeasi femeie. Haide, scum­pule, io vreau tot consiliul ala.

Tacerea c de aur, mi-am spus in sinea mea, aducindu-mi aminte de telegramele anterioare, atit de la statia din Washin­gton, cit si de la cea din New York, in care se spunea ca e pur si simplu nerealist sa incerc sa obtin un titlu academic pentru ea.

— Profesorul ala' al tau e ovrei ? a intrebat Elena, cu o unda de suspiciune strequrindu-i-se in glas, dupa care vocea i s-a indul­cit din nou. Nu e Merdinger nume evreiesc, scumpule ?

Profesorul Merdinger e un prieten al Romaniei, tovarasa Elena.

—Noi n-avem prieteni evrei. Nu vreau ca diploma mea sa fie murdarita de deste evreiesti.

Tovarasul Ceausescu l-a primit in 1972 si a avut de spus numai cuvinte frumoase despre el, am incercat sa-mi joc ultima carte.

Aia era politica. Acu' vorbim de stiinta.

Avusesem discutii similare de fiecare data cind DIE reusea — si nu era usor deloc — sa aranjeze ca Elena sa primeasca o noua diploma. Si de indata ce o tinea in mina, uita imediat cit de greu imi fusese s-o obtin pentru ea. Odata, in avionul cu care ne intorceam din Filipine, s-a destainuit cu un aer de o naivitate absoluta.

Nu cred ca stii, scumpule, da' universitatea lor a insistat sa-mi dea titlu' de doctor honoris cauza. Io am tot refuzat, da' stii ce-a facut ei ? O fi ei oameni mici si galbeni, da' stie sa-si

foloseasca capu'. I-au spus Iu Imelda sa ma duca acolo. Io ce _mai puteam face, scumpule ? Ce suflet bun are.

Numai seful statiei DIE din Manila si cu mine stiam ca fusese imposibil sa influentam consiliul de conducere al universitatii, pina am primit ajutor de la generalul Fabian Ver, omul de incre­dere al presedintelui Ferdinand Marcos. Numai promisiunea lui Vcr ca Imeida o va insoti pe Elena la ceremonie si faptul ca va oferi o donatie substantiala universitatii i-au facut pe cei din consiliul de conducere sa se razgindeasca'. Alta data, cind ne-am intors dintr-o vizita efectuata in Asia si America de Sud, unde fusese impodobita cu o salba de titluri onorifice, obtinute de catre DIE cu un efort considerabil si bani multi, Elena s-a napus­tit ca o furtuna asupra sotiei primului-ministru:

— Stii ceva, draga ? Era expozitii cu lucrarile mele stiintifice peste tot. Toti vroia sa-mi dea o diploma. Pina la urma, a trebuit sa cedez io, draga. La urma urmei, aveam de indeplinit si anlimite obligatii politice.

— Am niste vesti pentru tine, a spus Elena dindu-se jos din fotoliu cu stingacie si bocanind pina la rafturile cu carti. Eram la institut, unde scriu o noua carte, cind un barbat foarte distins, un strain, a insistat sa ma vada. Era presedintele Universitatii din Lcipzig in persoana !

— Leipzig sau Darmstadt ? am intrebat, stiind ca se intilnisc cu rectorul Institutului Tehnic din Darmstadt.

Elena are intotdeauna dificultati in acest sens, confundind Germania de Est cu cea de Vest.

N-are a face. A facut tot drumu' asta — stii de ce ? Ca sa-mi aduca traducerea in germana a cartii melc.

„Cartea ei' fusese scrisa de un grup de cercetatori si ingineri, unii total necunoscuti Elenei si se baza pe cele mai noi informatii tehnologice obtinute prin spionaj de catre DIE referitoare la mecanismul de sinteza al numeroaselor componente macromo-loculare.

Elena a palavragit cite-n luna si-n stele despre intrevederea ci, intr-un mod neobisnuit de emotionant, pina cind a spus-o de la obraz:

Scumpule, atitia oameni din toata lumea e atit de recu­noscatoripentru efortu'meustiintific.Io' crez ca mintea stiintifica cu care is inzestrata nu trebe folosita numa pentru bunastarea tarii mele, da' si pentru a intregii omeniri. Trebe sa inventez io ceva care sa dureze mereu, ca focu' sau energia nu­cleara.

Elena m-a indemnat sa pun la treaba toata reteaua de spionaj tehnologic din Occident a DIE, formata din sute de savanti si ingineri straini care fusesera recrutati ca agenti, ca sa se ocupe de aceasta problema. Dorea informatii despre cea mai importanta munca de cercetare stiintifica din Occident pe cale de a fi bre­vetata. Va alege citeva dintre aceste proiecte pentru ea si Ic va breveta in Romania, inainte ca ele sa fie inregistrate in Occident. Dupa aceea, Elena va folosi aceste brevete romanesti pentru a obtine altele straine.

'— DIE va trebui sa faca asta pina cind o sa ma ocup io de sistemul roman de brevetare, clasificare si standardizare.

in conformitate cu cele afirmate in presa romina, in decembrie 1984, Elena a devenit presedinta aparent nesemnificativului si nou­lui „Consiliu de Clasificare, Standardizare, Normare si Control de Calitate'. A urmarit intotdeauna realizarea ambitiilor sale perso­nale.

NERESPECTIND CONSTITUTIA

Era miezul zilei -cind am plecat de la Elena si m-am dus la biroul generalului Luchian, de la etajul superior. De peste un an statea acolo in fiecare vineri si astepta sa ma vada dupa intre­vederea mea saptaminala cu Elena.

— incerc sa maresc cifrele emigrantilor, a inceput Luchian, pentru discutiile voastre de la Washington. Nu stam rau cu ger­manii — limita prevazuta de Tovarasul pentru acest an e de 10000. Problema presanta e cu evreii. Tovarasul a aprobat sa plece numai 1200 pentru tot anul 1978, iar pentru primul trimes­tru n-o sa aveti mai mult de trei sute.

in calitate de secretar permanent al Comisiei guvernamentale pentru vize si pasapoarte, Luchian era expertul cu probleme de , emigrare. Incredibil de pedant, era respectat pentru corectitudi­nea cifrelor, in ciuda presiunilor facute din toate partile, inclusiv de Ceausescu, pentru a arata doar fata insorita a tabloului.

— Vreau sa-ti povestesc ceva extraordinar, a inceput din nou Luchian: Ieri i-am telefonat lui Postelnicu si l-am invitat pe la mine sa lucram la decret impreuna. „De cind vine muntele la Mahomed ?', a intrebat si mi-a inchis telefonul. Mihai, la Buzau ma conducea intotdeauna pina la masina si statea in preajma mea, nestiind ce sa-mi mai faca. Imediat m-am dus la el la birou sa vad despre ce e vorba, si ce crezi ca mi-a spus ? „De azi inainte, sa vii aicea numai cind te chem. Sa vii miine dimineata la sapte, cu decretul gata. Si sa fii scurt, pentru ca la opt iau' micul dejun cu primul-minisiru.' Poti sa crezi asa ceva ?

Fii atent, Luchian. O sa-ti fie sef.

— As prefera sa fiu chelner in nu stiu ce restaurant de mina a treia, decit sa-i fiu subaltern, a raspuns, dind cu pumnul in masa. Am muncit toata noaptea si toata dimineata, iar la sapte fix i-am pus dosarul pe birou. Nici macar nu l-a deschis. La ora zece m-a chemat iar si mi-a spus ca e totul vraiste. Pe scurt, voia sa mentionez si DGTO si alte unitati .de securitate ale caror nume nu mai fusesera scrise pe hirtic pina atunci.

intr-un decret public?

I-am spus ca un decret public nu poate contine vreun paragraf care nu respecta Constitutia si ca ce dorea el sa adaug il va face pe Tovarasul sa explodeze pur si simplu. Stii cc-a spus ? A spus ca Tovarasul e prea ocupat ca sa-l mai citeasca si doar il va semna. Idiotul. Cu siguranta ca nu-l cunoaste pe To­varasul.

.Dupa o scurta pauza, Luchian a continuat:

Am incercat, Mihai. Am incercat sa-l ajut pe Postelnicu, ca pe un prieten. Atita cit am putut. Si ce crezi ca mi-a spus ? •„Hai, pleaca, tovarase. Fa decretul asa cum ti-am spus eu, pune-l intr-un plic sigilat si sa-l gasesc pe birou inainte de opt diseara.' Poti oare concepe, chiar in visurile cele mai negre, sa scrii functiile DGTO pe hirtie ?

Mereu calm si calculat, Luchian se enervase si se inrosise acum.

— Aveam banuielile mele, ^ spus, dar acum tocmai am primii confirmarea ca vulpoiul ala batrin si smecher, generalul Diaco-nescu, e in spatele chestiei asteia.

Se referea la seful DGTO, generalul Ovidiu Diaconescu.

incearca de multa vreme sa aiba semnatura Tovarasului pe orice foita de hirtie care sa aprobe violarea corespondentei si interceptarea convorbirilor telefonice. El si miile de ofiteri din slujba lui fac un lucru contrar Constitutiei, fara nici o acoperire, stiu asta. Daca intr-o zi Europa Libera sau altcineva o sa puna in discutie chestia asta, atunci n-am sa-l vad bine pe Diaconescu.

La plecare, Luchian m-a condus pina la usa principala.

Nu uita, mi-a reamintit. Miine seara. Acasa la mine. Cu Oprea si Voicu.

SCRISORI DE PRIETENIE DE LA GENERALUL VER

La birou ! i-am ordonat soferului.'

Citeva minute mai tirziu, Paraschiv a redus viteza cind am trecut pe linga Ambasada Statelor Unite, permitind portii de fier forjat din vecinatatea sediului DIE sa se deschida automat si astfel sa putem intra. Ne-am oprit in fata unei cladiri cenusii, impunatoare. Citeva trepte, duceau la o usa de sticla pictata, de moda veche. De cealalta parte a acestei usi totul era incuiat si supravegheat de catre un circuit inchis de televiziune. Cartea mea de vizita magnetica, de plastic, similara unei carti de credit obisnuite din Occident, cu un desen complicat pe o parte si cu semnatura mea, Mihai Podeanu, numele meu conspirativ, pe cea­lalta, a pus in miscare o poarta de fier uriasa, circulara, singura modalitate de a intra in cladire. (Mihai Podeanu era de asemenea semnatura mea oficiala. Toti ceilalti 3 000 de ofiteri DIE aveau si ei nume conspirative.) Ascensorul pentru ofiterii DIE era la stinga usii circulare.

La dreapta, o scara larga acoperita de un covor rosu ducea la etajul al treilea, rezervat sefului si sefului adjunct ai DIE. Ofiterul de serviciu a facut citiva pasi de defilare spre mine, s-a oprit la o distanta de doi metri si a raportat ca de obicei:

__ Tovarase general, in timpul serviciului meu nu s-a

intimplat nimic deosebit. Sint ofitcrul-sef de serviciu al Depar­tamentului pentru Spionaj Extern, colonelul Victor Dobrin.

Numele sau adevarat era Victor Daisa, dar dupa cum spune­am toti cei care lucreaza in serviciul de spionaj roman au un nume conspirativ secret pe care il folosesc la sediu si in tot ce tine de aceasta meserie, astfel incit colegii de serviciu sa nu-i afle adevarata identitate. Cu toate acestea, in strainatate, ofiterii folosesc de obicei numele lor real.

Cind am deschis usa in fata scarii, colonelul Vasile Pop, su­balternul meu si adjunctul acestuia, capitanul Popescu, au sarit ca dracul din cutie. Se aflau intr-o camera lixita cu telefoane speciale, statii radio, telexuri, radiotransmitatoare foto si seifuri.

— Aici sint telegramele tovarasului general, a spus Pop. Iar aici este curierul diplomatic de astazi pentru dumneavoastra. In­clude un raport foarte confidential din Tel Aviv, tovarase general. Si un plic si aceasta cutie de carton de la Manila, ambele cu sigiliul presedintelui filipinez, adresate dumneavoastra personal.

Raportul din Tel Aviv era de la seful echipei criptografice trimise acolo cu citeva luni in urma, care spunea ca fusese aflat codul israelian care supraveghea Ambasada Romana si persona­lul acesteia si ca acum statia se ocupa din nou cu operatiuni de ' dezinformare. Plicul din Manila continea o scrisoare de prietenie de la generalul Fabian Vcr. Ca de obicei, la inceput el isi amintea de vremurile cind lucra cu noi. De data aceasta a evocat calatoria cu avionul pe care o facuse impreuna cu mine la monumentul american de razboi din Bataan. Totusi, scopul scrisorii sale era sa ma invite in vacanta, in calitate de prieten al sau, la Palatul Malacanang. Plicul mai continea o fotografie mare cu autograful Imeldei, in care eu ma plimbam la brat cu ea si Elena Ceausescu la Palatul Malacanang. in cutie se afla o uniforma de pilot de matase bleu; era identica cu cele pe care Ver si cu mine le purtaseram in timpul calatoriei spre Bataan.

L-am cunoscut pe generalul Ver in iarna anului 1975, cind am plecat la Manila ca sa pregatesc vizita de stat a lui Ceausescu. La sosirea mea, seful statiei DIE, care era in acelasi timp insa'rci-natul cu afaceri externe, a raportat ca echipa tehnica a DIE din Bucuresti descoperise microfoane in toate incaperile Ambasadei Romane. De la Bucuresti tocmai sosisera instructiuni ca proble­ma sa fie discutata personal cu presedintele Ferdinand Marcos cit mai repede cu putinta.

La intrevederea din ziua urmatoare cu Marcos, la care a par­ticipai si Ver, i-am pus pe birou citeva dintre microfoanele gasite si i-am citit o nota de protest. Dupa ce a vorbit in soapta cu Ver timp de citeva momente, Marcos a replicat ca acestea fuse­sera instalate de catre americanii de la CIA.

— Ei sint cei care fac asemenea lucruri aici. N-avem pe ni­meni care sa vorbeasca romaneste in Filipine, a spus Marcos, rugindu-ma sa-i transmit scuzele sale personale prietenului sau Ceausescu. Generalul Ver iti va spune mai multe in aceasta pri­vinta.

Ver chiar mi-a spus mai multe, in seara aceea m-a invitat la palat, la. cina. A vorbit aproape tot timpul, mai ales in legatura cu acordurile secrete pe care Filipinele trebuisera sa le semneze cu guvernul Statelor Unite, cu scopul de a primi ajutor financiar, si mai ales cu privire la operatiunile CIA din Filipine. in seara aceea am auzit mai multe despre CIA decit auzisem pina atunci toata viata, iar comentariile n-au fost dintre cele mai favorabile. Abia dupa miezul noptii m-am intors in camera mea de la palat. Doua fele dragute, aproape goale, se hirjoneau 'in pat, asieplindu-ma. I-am lelefonal insarcinalului cu afacerile exierne, iar accsia m-a dus la un holel.

in dmincata urmaloare, cind am coborit in hol, l-am gasit pe Ver. Din acea zi, a fosl cxirem de amabil cu mine. A siai aproape loi timpul cu mine acolo, in Filipine, iar programul pe care l-a intocmit pentru vizita de slal a lui Ceausescu era impecabil, depasind loale asieplarile. Cel mai impresionam lucru penlru sotii Ceausescu era sa primeasca amindoi medalii pretioase si cadouri fabulos de scumpe; Ver aranjase ca loale aceslea sa le fie oferite de caire sotii Marcos, inclusiv diplome onorifice pen­tru colectia Elenei.

Cind m-am intors in Filipine, in aprilie, impreuna cu sotii Ceausescu, Ver a incercai din nou sa faca imposibilul ca vizila sa fie incununala de succes. Calre sfirsil, lolusi, excesul sau de zel aproape ca a dislrus lolul. Aranjase un mic dejun penlru sotii Ceausescu la bordul iahlului sotilor Marcos, ce urma sa se transforme inir-o petrecere pina a doua zi dimineata, cu specta­cole de icalru, muzica, dans, jocuri de societate, numere de se-mi-strip-tease cu Imclda, focuri de artificii si munti de mincare si baulura. Ceausescu a fost intr-adevar coplesii. Totusi, Elena a facui crize de isterie ori de cite ori Imelda aparea cu cile o rochie noua, in limp ce ea era nevoita sa slea acolo fara sa-si poata schimba imbracaminlea.

De la acea vizila, l-am mai vazut pe Ver doar o singura data, dar mi-a trimis scrisori de prietenie in fiecare luna. Iar eu i-am raspuns.

„TREBUIE SA-L RECRUTAM PE BILLY CARTER'

Cind Pop s-a intors in biroul meu era irecut de ora sase.

— Tovarasul locmai a plecai de la birou si a irimis un mesaj radio din masina ca sa ireceti pe acasa pe la dumnealui.

La resedinta lui Ceausescu, ofiterul de serviciu a raportai:

— Tovarasul va asteapta in gradina cu trandafiri.

— Ce mai e nou ? a intrebat fara sa ma priveasca Ceausescu, cind am ajuns linga el.

Fara sa mai asleplc raspunsul meu, a conlinual:

— in dosarul lau referitor la familia lui Carter, vad ca fraiele lui, Billy, e un fel de betivan, un lip corupt, mereu in goana dupa bislari.

Pe Ceausescu il obseda ideea de a-l recrula pe Billy Carter ca agcnl secret.

De asemenea, vad ca DIE are pe cineva care sa intre in legalura cu Billy. Nu e liberianul ala care are o firma de import-export la Londra, patronata de frate-su ?

Ba da, tovarase.

Ceausescu s-a oprii, m-a prins de un naslurc de la haina si, privindu-ma drepl in ochi, a conlinual pe un ion conspiraliv:

— Trebuie sa-l recrulam pe Billy, folosind un „sleag slrain'. Ceausescu a dai dispozitie ca agenlul liberian sa-l faca pe Billy reprezenlanlul lui oficial penlru afaceri de import-export

in si din America de Nord si de Sud si sa-l plateasca cu pciu/ roziiate.

O sa dam noi banii. Fa in asa fel incit Billy sa prinda gustul banilor nostri, iar apoi, hat! — il recrutam, spunindu-i ca banii nu sint nici de la englezi, nici de la liberieni, ci da la noi. Trebuie sa ne grabim ca sa nu ne-o ia altii inainte.

Ceausescu mi-a lasat in pace nasturele si a inceput sa se plimbe iar, leganindu-si bratele.

Ti-l mai amintesti pe fratele sahului ? a continuat. L-am reperat in timpul vizitei noastre in Iran si l-am facut reprezen­tantul nostru cu importul petrolului din Iran. Apoi i-ai dat un anumit procentaj din valoarea produselor romanesti exportate in Iran. Iar apoi, hat! — l-ai recrutat si acum iti maninca din palma. Vrei sa afli ceva cu privire la relatiile iranienilor cu ame­ricanii, cu sovieticii sau cu israelienii ? Cine altcineva le stie mai bine decit sahul si frate-su ? Vrei sa stii ceva despre armata lor sau despre Savak ? Fratele sahului e comandantul lor suprem. Vrem sa cistigarn pietele de desfacere din Iran ? Frate-su iti spu­ne care e cererea si care e oferta si hat— dam lovitura. Asa ca vreau sa construiesc o fabrica de tractoare acolo. Ce-ar fi daca i-as plati lui frate-su 10% ? Ce inseamna doua milioane de dolari pentru mine ? O zecime din valoarea tractoarelor pe. care le asamblam si le vindem anual in Iran. Desigur, trebuie sa-i mai platesti doua milioane pentru locomotivele pe care le vindem acolo, cu ajutorul sau, si mai mult pentru locomotivele si echi­pamentul de cercetare geologica, sau pentru orice altceva, dar noi lot cisligam o groaza da bani. Zece sau cincisprezece milioa­ne de dolari pe an, platiti lui in Elvetia, inseamna destul ca sa-l faci sa-si doreasca mai mult. Nu-i asa ?

Ba da, tovarase. Asa e.

Sau uite-l pe Rifaat Assad. Hafez e unul dintre cei mai buni prieteni de-ai mei. Nici macar nu mi-ar trece prin gind sa-l recrutez. Dar frale-su e dintr-un aluat cu totul diferit. L-am re­perat in timpul unei vizite in Siria. Am urmat acelasi scenariu ca in cazul fratelui sahului, iar acum Rifaai maninca si el din palma noastra. Am nevoie de exporturi avantajoase in Siria ? Rifaat se va ocupa de asta, deoarece a prins gustul dolarilor mei si vrea sa-i depui tot mai multi in contul sau personal din Elvetia.

Acum e omul nostru. Am nevoie de o alta pista pentru o intre­vedere politica secreta ? Un mod de-l informa pe Hafez, in se­cret, cu privire la discutiile mele viitoare cu Carter ? E nevoie sa fac pe cineva sa dispara in Occident ? Rifaai se va ocupa de asta. Acum nu mai poate face nimic fara banii mei.

Ceausescu s-a oprii pcniru putin limp, si, brazdind aerul cu miinile, a conlinual:

__ in relatiile noaslre cu lumea nccomunista, polilica fara

spionaj e ca marxismul fara Lcnin. Nimeni nu-ti da nimic daca nu-i ungi palma.

ORDINE CRIMINALE

Ceausescu s-a plimbat in liniste citva timp. Apoi a spus:

Ce mai e nou ?

De dala aceasia vorbea serios.

E o problema cu Stan.

Ce fel de problema ? a intrebat, iscodindu-ma. Generalul Nicolac Stan era seful Directiei a V-a a Securitatii,

responsabil cu asigurarea protectiei lui Ceausescu.

—'Sora lui Stan e maritata cu un aclivist de partid pe care DIE l-a pregatii cu scopul de a-i da o misiune in Israel, ca agent secret.

— Nu sliam ca Slan arc rude in Israel.

Cumnalul sau si-a schimbat numele din Schwartz in Ne­gru.

Trimile-l sa lucreze cu Partidul Comunist din Israel, ca agent infiltrai „X'.

Problema e ca alunei cind Stan a aflat asta, i-a cerul sec ministrului de interne sa conlramandezc operatiunea. Conian asa a facui, dar acum Negru si sora lui Stan vor sa mearga in Israel pe cont propriu.

Ce face-e-e ?

— Au gasit o modalitate de a comunica ambasadei israeliene cum Stan le-a contramandat viza de iesire. De asemenea, Negru a adresat o scrisoare postului de radio Europa Libera in care va

cerc sa le aprobati emigrarea in Israel, ca respectare a drepturilor omului.

— „R-R-Radu' ! S-spune-i lui Coman s-sa li-l d-dea p-pe „R-Radu'. A-aresteaza-i pentru c-citeva o-ore si d-da-li-l p-pe R-Radu, a urlat disperat, bilbiindu-se la tot pasul si s-a oprit in mijlocul potecii. A-asta e t-tradare, iar t-tradalorii trebuie s-sa f-fie o-omoriti t-toti; b-batuti la singe si omoriti c-ca n-niste animale i-inainte de-a i-incepe s-sa f-faca v-vreo -m-miscare.

Desi era o seara racoroasa, de pe fruntea lui a inceput sa curga transpiratia.

Nimic altceva nu-l sperie mai mult pe Ceausescu dccit emi­grantii. Nu faptul in sine i se parea cel mai periculos lucru. Pentru ci, ca si pentru ceilalti conducatori din blocul soviclic_r cea mai mare consecinta rezida de departe in efectele cu bataie lunga ale faptului ca unul dintre oamenii lor cei mai de incredere poate emigra in Occident, spunind public lumii intregi cum este de fapt comunismul, imi amintesc ca informatiile furnizate pen­tru CIA de catre agentul secret roman Ion lacobescu, care a emigrat in Franta in 1969, au cauzat arestarea unor agenti romani importanti, infiltrati in NATO si in guvernul francez, dar adevarata valoare in Occident a emigrarii lui a depasit acest prag. O carte publicata in Franta despre cazul sau, imbinata cu masu­rile ingenioase luate de catre serviciul de securitate francez, a subminat intr-atit credibilitatea Bucurestiului, incit timp de noua ani dupa aceea Romania n-a mai reusit sa recruteze agenti in NATO sau in guvernul francez, in 1972, emigrarea in Statele Unite a lui Constantin Dumilrachcscu, seful statiei din Tel Aviv, exploatata magnific de catre israelieni, a cauzat o stirbire alit de mare a prestigiului DIE in Israel, incit nici acolo, timp de sase ani, n-a mai putut fi recrutat nici un agent.

Un timp, am mers in liniste alaturi de Ceausescu. Cind a reluat conversatia era calm.

— Trebuie sa-i omorim pe toti tradatorii astia, fara sa lasam vreo urma. „Mafiotul' a plecat la Washington ?

„Fclix' ?

Da.

A plecat. Saptamina trecuta.

„Mafiotul' era un cetatean american activ in Mafia, care fu­sese recrutat de catre DIE si'avea numele codificat de „Felix'.

Spune-i sa-l omoare pe Rauta. Face prea mult zgomot la Washington chiar acum si trebuie omorit primul. Apoi pe Goma. Si mai spune-i sa arunce in aer, cit mai sus cu putinta, postul de radio Europa Libera. Cu bombe.

Constantin Rauta era inginer in cadrul DIE cind a fugit in„Statele Unite si incepuse vizibil sa influenteze Congresul Statelor Unite ca sa-i sprijine eforturile de a-si scoate sotia si fiica din Romania.

Dupa ce a terminat de dat ordinele, Ceausescu a inceput sa le lamureasca dind instructiuni foarte detaliate, dupa cum ii era obiceiul, in cele din urma, a fost intrerupt de un membru din garda de corp trimis de Elena ca sa-l cheme la cina.

Cind pleci la Washington, Pacepa ?

N-am inca viza.

Preseaza-i. Am nevoie de tine acolo.

Afara era liniste, dar rece.

Unde doreste tovarasul general sa fie dus ? a intrebat Paraschiv.

La Pescarus.

Acesta era un restaurant pitoresc pe malul lacului, foarte aproape de resedinta lui Ceausescu, frecventat exclusiv de catre DIE si Securitate, datorita atractiei pe care o exercita asupra turistilor occidentali.

in timpul cinei, nu reuseam sa ma mai gindesc la altceva, decit la Ceausescu. Dupa 13 ani de putere absoluta privea Romania ca pe ceva aflat literalmente in propietatca lui sau a familiei. Sotia lui, Elena, era pe un drum ascendent, iar nimeni din tara nu putea fi numit intr-o functie mai mare sau mai mica fara „binecuvintarca' ci. Fratii lui Ceausescu, Ilie, Nicolae si Ion, controlau fortele armate, DIE si agricultura. Fratele Elenei con­trola Uniunea Genarala a Sindicatelor, care avea control asupra tuturor oamenilor muncii din Romania. Fiul lor Nicu era secre­tarul general al Uniunii Tineretului Comunist. Si acesta era doar inceputul. Nu exista sistem de guvernare mai impregnat de ne­potism ca cel comunist.

Tocmai ajunsesem la desert cind soferul a dat buzna in res­taurant, alarmat: - '

— Am receptionat un mesaj radio care spune sa va prezentati imediat la Ol.

Pacat de desertul meu.

Ceausescu se plimba de colo-colo in birou ca un tigru in cusca.

Nu vreau sa-l omori pe Rauta inaintea vizitei mele la Washington. Nici pe Goma. Trebuie sa fie eliminati dupa aia, inpreuna cu Europa Libera. M-ai inteles ?

Da, tovarase.

Asta-i tot pe ziua de azi.

Ofiterul de serviciu de la intrarea in resedinta lui Ceausescu mi-a deschis in liniste usa, salutindu-ma militareste.

La birou, i-am spus lui Paraschiv.

CAPITOLUL XII

Nu era inca ora sapte dimineata cind a sosit losif. Avea cos­tumul sifonat, fata pamintie, iar ochii ii erau bulbucati din cauza lipsei de somn.

OLGA IN CARNE SI OASE

— Am un film pentru tovarasul general, a spus cu un aer obosit losif, scotind un rolfilm de 16 milimetri din servieta. Cind au dat drumul la aparatul de proiectie din camera din spate, am vazut-o pe Olga in carne si oase. Tocmai pleca de la hotel dis-dc-dimineata. Desi a trecut de virsta tineretii, este o micuta fe­meie atragatoare, cu parul blond si lung, fluturind ca o coama dd cal si cu buze foarte sexy.

Aparatul de filmat ascuns o urmarise cu tenacitate pe Olga toata ziua, iar filmul ne arata citcva fragmente. Se plimba pe jos, mergea cu tramvaiul, chema cite un taxi, vizita muzee si magazine, incercind tot timpul sa se poarte cit mai firesc: Am remarcat, totusi, incercarile ei de a se debarasa de agentii secreti sovietici, aflati si ei pe urmele sale.

Cind Olga a intrat in restaurantul Lido, era aproape ora opt. Si-a ales un colt intunecat, de unde putea urmari cu usurinta usa de la intrare. Deodata, sonorul bandei s-a facut auzit, deoa­rece microfonul aflat in vaza de ceramica de pe masa a inceput sa functioneze. La putin timp dupa opt si jumatate, un barbat a venit spre ca, i-a sarutat mina afectuos si s-a asezat alaturi, intrucit aparatul de filmat ascuns era indreptat spre Olga, barba­tul nu se vedea decit din spate. Era cam de talia mea, iar ceva din gesturile si comportarea lui mi se pareau cunoscute. Olga

devenea din ce in ce mai afectuoasa pe masura ce-si amminiea de zilele fabuloase si noptile pasionate ale trecutului lor. Mai intii cu un picior, iar apoi cu amindoua a inceput sa faca manevre pe sub masa.

Olga povesteste cum a renuntat la postul de profesoara de la Academia Militara pentru altul la Ministerul de Externe. Toc­mai fusese numita in functie la Ambasada Sovietica din Sofia, unde va incepe sa lucreze peste doua saptamini. S-ar putea inlilni din nou la sfirsit de saptamina. „Sint numai cinci ore de mers cu automobilul'. Nu vrea sa-i telefoneze; n-ar fi intelept din partea ei. Dar un vechi prieten de la ambasada lor din Bucuresti, „tot militar', ar putea fi intermediar. „O sa-l recunosti. Ti-a fost prieten si tie. L-am rugat sa vina aici pe la zece, ca amindoi sa puteti stabili un aranjament'. Olga spune ca va trebui sa plece miine dimineata cu grupul de turisti sovietici.

Cind prietenul sovietic al Olgai a sosit, era chiar ora zece. Romanul s-a ridicat sa dea mina cu el. „Mii de bombe!', am spus incet. Aparatul de filmat se apropiase si cind am vazut zimbetul larg de pe fata aceea cunoscuta mie, imediat am cautat sa opresc aparatul de proiectie. Cu ochii mintii mele vedeam acea fata suprapusa pe alta care avea sapca militara. O vedeam conducind un Gaz decapotabil, de fabricatie sovietica-, mergind de la o unitate militara la alta in Piata Slalin pentru salutul militar, iar apoi oprindu-se in fata tribunei oficiale in timpul paradei pentru 23 August: „Tovarase secretar general al Parti­dului Comunist Roman, sint comandantul paradei pentru 23 Au­gust, general-locotenent Nicolae Militaru'.

Am pornit din nou aparatul de proiectie. Imaginea era acum normala, aratindu-l pe Militaru placut surprins si oferindu-i noului venit o stringcre de mina prieteneasca. Au inceput ime­diat sa vorbeasca despre vremurile cind fusesera amindoi studenti la Academia Militara Sovietica. Sovieticul „Vania' tocmai fusese numit in functie la Bucuresti. „Da', a spus el, „sint atasat militar aici acum. Avem motive foarte bine intemeiate sa ne inttjnim din cind in cind.'

Militaru i-a lasat numarul sau direct de telefon de la birou,'ca sa n-ai de-a face cu tot Statul Major. Daca nu sint acolo, sa revii, ca nu e nici o problema'.

Au mai comandat un rind de coniac.

Cind Olga va mai pleca in excursie la Bucuresti, a spus Vania, iti voi telefona. Cind vei raspunde, voi inchide. Apoi. iti voi telefona iar si voi lasa telefonul sa sune o data. Cind ea va pleca pe litoralul Marii Negre, il voi lasa sa sune de doua ori.

Militaru si Olga trebuiau sa-si aranjeze intilnirile anticipat. Se ridicasera deja de pe scaune, gata de plecare, cind se parea ca Vania mai are de spus ceva.

Mi-ai putea face un serviciu ? Ca intre vechi prieteni ? M-ai ajuta enorm daca mi-ai putea imprumuta cartea de telefon a Statului Major. Sint foarte nou aici si nu cunosc pe nimeni.

Militaru parea ca-i studiaza cu atentie pantofii.

Presupun ca stii ca n-am voie sa fac o copie xeroxata. Cartea de telefon a Statului Major includea Directia de In­formatii a Armatei (DIA) si era considerata ultrasecreta.

imi trebuie numai pentru doua-trei ore, ca sa ma familia­rizez cu departamentele si cu oamenii cu care voi lucra. Poate ca voi face si citeva insemnari, dar nu o copie xeroxata. Pe cuvint de onoare.

in cele din urma s-au inteles ca luni Vania sa ceara oficial sa fie primit de catre Militaru, care va aranja in asa fel incit sa fie singilr in birou timp de citeva minute si va strecura cartea de telefon in servieta lui Vania.

Ti-o pot lasa in cutia postala in aceeasi seara, a sugerat Vania.

in regula. Uite cartea mea de vizita cu adresa, a spus Militaru, apoi cei trei au pornit spre usa.

in acest moment, losif a oprit aparatul de proiectie. _v

Mai e mult din film, a spus, dar nu merita. Generalul Militaru a plecat impreuna cu Olga, cu masina lui. Au petrecut noaptea la un mic motel de pe autostrada spre Brasov. Si am avut bafta. Cind au comandat apa minerala, le-am trimis-o intr-o frapiera, stiti una din cele cu microfoane ascunse.

losif a pus pe masa trei casele.

S-au regulat toata noaptea. Poate o s-o intereseze pe to­varasa Elena. Seful centrului de supraveghere spune ca n-a mai avut asemenea casete sexv. Si sa stiti ca are multe d-alea!

losif a spus in continuare ca, dupa ce s-a despartit de Militaru si de Olga, Vania s-a dus Ia gara si a luat un tren pentru Brasov. La scurt timp dupa ce a sosit acolo, a sarit intr-un alt tren inapoi la Bucuresti si a coborit la Ploiesti. O masina si un sofer de la ambasada sovietica il asteptau.

— Baietii mei l-au fotografiat tot timpu', a spus losif, punind pe masa un dosar.

Nu stim inca totu' despre Vania. Doar ca a ajuns acolo. Da' smecheria cu trenu', ca sa insele vigilenta noastra, e tipic sovietica.

Era clar ca este vorba de o operatiune de spionaj militar sovietic.

Nicolae Militaru era membru al Comitetului Central al Par­tidului Comunist Roman din 1969 si comandant al Regiunii Mi­litare Bucuresti din 1970. Fratele lui, Aldea, era de asemenea membru al Comitetului Central si membru al Marii Adunari Nationale. Nicolae Militaru fusese ales de catre Ceausescu insusi sa fie comandant al Regiunii Militare Bucuresti dupa invadarea sovietica a Cehoslovaciei. Ceausescu a fost atit de satisfacut de realizarile lui Militaru, incit cu numai o saptamina in urma se hotarise sa-l promoveze in functia de ministru adjunct al apararii nationale. Numirea urma sa aiba loc inainte de plecarea lui Cea-usqscu la Washington.

CAZUL SERB

•— Nu e decit o repetare a cazului Serb. Aproape pina la ultimul detaliu, a spus losif.

Care sint diferentele ?

Cunosteam cazul generalului Ion Serb, dar nu stiam toate amanuntele, deoarece investigatiile au fost incepute de catre Di­rectia a IV-a a Securitatii, responsabila cu contrainformatiile in rindurile militarilor.

— Sa vedem. Ca si Militaru, Serb a urmat cursurile unei scoli militare din Uniunea Sovietica. In Romania fusese promovat in functie si devenise seful Garnizoanei Militare Bucuresti, cind a fost contactat de fosta lui amanta din Moscova.

A venit si ea ca turista ?

Cam asa ceva. A venit ca ghid turistic. Am „botezat-o' „Nastasia'.

—.Unde s-au .intilnit „intimplator' ?

Da, intr-un restaurant clasa inlii. Asta a fost si ghinionu' lor. Ca si acum totul a fost inregistrat pe viu. Nastasia a spus ca se va intoarce in Romania pe calc legala, in calitate de ghid Inturist.

L-a prezentat pe Musatov ?

Ofiterul sovietic despre care era vorba se numea colonelul F.A. Musatov.

— Da. Exact cum a procedat Olga cu Vania, la sfirsitul cinei, il va instiinta pe Serb, de fiecare dala cind se va intoarce, prin el. Si el era tot atasat militar sovietic.

— Cind a inceput Musatov sa faca prima miscare ?

Tocmai ca si Vania. Celor de la GRU le place sa bata fieru' cit e cald. La prima lui intilnire cu Serb, in timp ce Nas­tasia ii stringea picioarele lui Serb intre genunchii ei, sub masa, Musatov i-a cerut lui Serb niste documente secrete aparent ino­fensive. Voia numai sa se uite putin la ele. Fara sa le multiplice.

Ce le-a dat Serb sovieticilor ?

— Musatov s-a miscat foarte repede. A pretins ca are nevoie de toate astea pentru o teza de doctorat. Da' el a scris ceva despre apararea unei capitale est-curopene impotriva unui atac NATO in care se folosesc arme conventionale. A folosit ca exem­plu Bucurestiul, iar planurile de aparare ale Bucurestiului ii vor fi de mare ajutor.

Care a fost reactia lui Serb ? am vrut sa stiu.

Doar pentru cileva ore. Fara sa le multiplice.

Iar apoi ?

— Cind Musatov a cerut planurile, Directia a IV-a le-a scos in secret in noaptea aia din seiful personal'al lui Serb si le-a inlocuit cu o versiune falsa, menita sa dezinformeze, pe care baietii o au intotdeauna la indemina.

Directia a IV-a pregateste tot felul de materiale militare pen­tru dezinformare, de la semnele'de circulatie false, amplasate in jurul unitatilor militare importante, pina la insemnele incorecte de pe echipamentul militar, folosite in timpul paradelor militare, pentru inducerea in eroare a atasatilor militari straini, precum si alte materiale, dintre cele mai sofisticate. De fiecare data cind ministerul apararii prezinta un plan militar important lui Cea­usescu, Directia a IV-a trebuie sa prezinte, de asemenea, versiu­nea deformata a acestuia. Trebuie sa fie identica cu planul original, astfel incit sa nu se observe diferenta. Numai datele tactice si strategice de cea mai mare importanta sint modificate, cu scopul de a insela vigilenta inamicului, care le-ar putea obtine clandestin. Aceasta paranoia a disimularii, generata de Kremlin, fusese formulata succint de catre seful KGB-ului, Iuri Andropov, la ultima noastra intilnire: „Cele mai sfinte secrete ale blocului sovietic sint militare, iar dezinformarea este cea mai buna mo­dalitate de a le pastra'.

Deci numai versiunea falsa i-a fost data de Serb lui Mu-satov ? am intrebat.

Da, tovarase general. Moscova s-a prins in joc singura. Totusi, de data aceasta cred ca cei de la GRU sint. mai destepti. Sint sigur ca nimeni din cadrul Directiei a IV-a n-a pregatit vreo versiune falsa a cartii de telefon.

Care a fost reactia Tovarasului in cazul Serb ?

Cumplita.

— Adica ?

— A vrut ca Serb sa fie nimicit. Dar abia se anuntase public ca Romania nu mai are detinuti politici, astfel incit Tovarasul a hotarit sa fie drastic pedepsit pentru incalcarea legii cu privire la secretul de stat. Documentele false, pregatite de catre Directia a IV-a, au fost ascunse in casa lui in timpul unei descinderi clandestine, iar el a fost arestat imediat cind au fost gasite.

Din acel moment, cunosteam cazul Serb in detaliu. A fost judecat de curtea martiala in spatele usilor inchise pentru nere-spectarea secretului de stat, degradat si condamnat la sapte ani de inchisoare. La cileva zile dupa proces, Ceausescu mi-a ordonat sa organizez o operatiune de dezinformare in Occident, raspindind zvonul ca Serb era primul general din blocul sovietic care a fost condamnat ca spion sovietic. Cu greu s-ar putea gasi ceva mai convingator decit chestia asta, pentru a sprijini „Ori­zontul' in Occident, a spus atunci Ceausescu. Ca prim rezultat al operatiunii de dezinformare, in februarie 1972, Occidentul a aflat stirea ca s-ar putea ca Serb sa nu mai fie general. Peste citeva zile, Serb a devenit un caz international, iar mass-media occidentala a publicat diverse rapoarte cum ca generalul roman Ion Serb fusese arestat si executat pentru ca a furnizat informatii militare Uniunii Sovietice. Ca parte a operatiunii de dezinfor­mare, un agent secret DIE, care activa ca purtator de cuvint al Ambasadei Romane din Viena, a afirmat public ca aflase doar faptul ca Serb nu mai era general; el a refuzat sa faca mai multe comentarii asupra rapoartelor care sustineau ca Serb fusese impuscat pentru ca fusese spion al Uniunii Sovietice.

Ceausescu a ordonat ca situtia reala a lui Serb, cunoscuta numai de o mina de oameni, sa fie pastrata ca unul dintre cele mai mari secrete ale Romaniei, in august 1976, la intoarcerea sa din Crimeea dupa o intilnire concilianta cu Leonid Brejnev, Cea­usescu a ordonat ca Serb sa fie silit sa semneze un .acord secret, iar apoi sa fie eliberat din inchisoare si trimis la munca intr-o gospodarie agricola departe de Bucuresti, in timp ce-mi reamin­team cazul Serb, incercam sa ma gindcsc la recomandarile pe care trebuia sa i le fac lui Ceausescu atunci cind ii voi preda cazul Militaru, desi stiam ca Ceausescu n-a cerut niciodata su­gestiile cuiva in legatura cu vreo problema. Am ridicat receptorul telefonului S si am format numarul lui Manea.

Salut, profesore. Trebuie neaparat sa vin pe acolo sa-ti vorbesc. Cum e vremea ?

Roiu' sefule, daca n-ai altceva mai bun de facut. Pe aici e un cutremur teribil. De gradul noua pe scara Richtef, iar lotul se zdruncina in jur. Postelnicu si Luchian sint inauntru, ii aud de-aici.

Trebuie sa-l vad pe Tovarasul.

— Tovarasa Elena c si ea acolo, a continuat Manca cu vocea lui inexpresiva, ignorindu-mi insistenta.

iti voi urma sfatul, profesore.

Daca voi supravietui, iti voi telefona mai tirziu, sefule,

AUTOBIOGRAFIILE SCRISE DE MINA ALE TUTUROR LOCUITORILOR

Pe la ora unsprezece, Manea mi-a dat telefon.

imi pare rau pentru tine, sefule. A mai sosit un uragan prin zona, iar Tovarasul vrea sa te vada imediat. Chiar mi-a dat ordin sa trimit un elicopter dupa line, daca nu esti aici.

Vin imediat, profesore. Cu vestile pe care le am, nu pot decit sa inrautatesc vremea.

inainte de a-mi deschide usa de la biroul lui Ceausescu, Manea a reusit sa-mi sopteasca faptul ca Plesila si Coman se aflau deja inauntru de citva timp si ca Elena tocmai sosise. Ei nu i-au placut nicicind echivocurile.

Nu ti-am spus ca toti e niste idioti ? am auzit-o spunind pe Elena, cind am deschis usa. De cite ori v-am spus, ba, sa le dati foc si sa chemati armata ?

— C-cum p-poate armata asta a ta sa afle cine e autorul unei scrisori anonime, f-femeie ? a tipat Ceausescu din spatele birou­lui, rosu de furie.

Daca nu pot sa afle, atunci sa impuste orice suspect. Credc-ma, nimeni n-o sa mai scrie vreo scrisoare anonima dupa aia.

—A-aruncap-porcariaa-astalagunoi,mi-a spusel, improscind cu saliva tot ce se afla pe birou.'

Ceausescu a aruncat un dosar pe jos. Bilbiiala lui era intot­deauna de rau augur. Se anunta furtuna la orizont.

Cind am luat dosarul de pe jos, am vazut ca era plin de scrisori anonime, adresate postului de radio Europa Libera din Miinchen. Scrisorile criticau vechement cultul personalitatii pro­movate de Ceausesti. Am priceput mesajul. Evident, scrisorile intrasera in colimatorul celor care se ocupa de violarea core­spondentei si fusesera prezentate lui Ceausescu de catre Coman si Plesita ca dovada a vigilentei lor. Acum Ceausescu dorea capul celor care le scrisesera.

— Vreau sa le aflu numele. Sint tot atil de sigur pe cit traiesc si respir ca aia de la Europa Libera le stiu numele. Toti le stiu, cu exceptia mea si a Securitatii.

Niste idioti, a bombanit Elena.

— Sa Ie afli numele din dosarele alora de la Europa Libera, mi-a spus Ceausescu.

in timp ce ne privea cu furie, Ceausescu a apasat violent pe un buton al telefonului.

Cheama-l pe Luchian aici. Acum! a strigat, cind Manca a aparut in pragul usii.

— Aveti trei luni Ia dispozitie sa faceti rost de autobiografiile tuturor locuitorilor Romaniei, incepind cu elevii din clasa intii. Fara exceptii faceti rost de autobiografiile din dosarele tuturor oamenilor muncii.

Autobiografiile scrise de mina reprezinta o formalitate obli­gatorie pentru toti angajatii din Romania, ca si pretutindeni, de altfel, in blocul sovietic.

Inventati noi formulare pentru pensionari, casnice si cei care nu muncesc si sa le completeze toti. Folositi-va capul. Tre­buie sa va invat eu cum sa faceti ?

— Nu, tovarase. Avem o colectie intreaga, a incercat sa spuna Plesita.¹

— Daca nu-i puteti identifica pe autorii acestor scrisori ano­nime, inseamna ca n-aveti autobiografiile care va trebuie, in trei luni ar trebui sa fiti in stare sa-i prindeti pe toti autorii de scrisori anonime si sa gasiti motive ca sa-i bagati in puscarie.

Ceausescu a apasat din nou pe bulon. Cind Manea a intrat, Ceausescu a spus:

Scrie: „Coman si Plesita. Autobiografii scrise de mina.' Sa-mi raportati rezultatele peste trei luni dc-acum inainte, a terminat el.

Cind a intrat Luchian, CeauseScu se mai calmase intrucilva.

Vreau ca toate masinile de scris apartinind statului sa fie inregistrale, incepind cu cele din biroul meu, si vreau ca formalul lilerelor sa fie paslral de Securitate. De asemenea, vreau sa fie incuiate sau sieilate cind nu sint folosite.

Dupa o scurta pauza, a continuai, uilindu-se la Luchian :

Sa scrii un ordin pentru tqate organizatiile de stat si cooperatiste, iar apoi sa-l dai primului-ministru ca sa-l semneze. Clar ?

Da, tovarase, a spus Luchian, cu vocea lui de bas.

—De asemenea, vreau sa intocmesti un decret al Consiliului de Statspunindurmatoarele:„inchiriereasauimprumutul masinilor de scris este interzis tuturor cetatenilor romani. Nimeni n-are voie sa posede o masina de scris fara autorizatie de la militie. Cei care au deja masini de scris trebuie sa ceara imediat o asemenea autorizatie; daca i se refuza, proprietarul trebuie sa vinda masina de scris altuia care detine autorizatie sau s-o predea la militie. Cind o autorizatie este aprobata, proprietarul trebuie sa se prezinte cu masina de scris la militie ca sa i se ia formatul literelor. Masina de scris trebuie sa fie dusa la militie anual, iar dupa orice reparatie, de asemenea, ca sa i se ia din nou formatul literelor'.

Ceauscscu a asteptat ca Luchian sa termine ceea ce i-a dictat; notitele fusesera luate cu constiinciozitate.

—E clar ?

Da, tovarase, dar s-ar putea sa nu fie legal.

Ce-e-e ?

Putem da un asemenea ordin in cazul agentiilor si orga­nizatiilor de stat, deoarece masinile lor de scris sinl proprietatea noastra. Dar nu si in cazul persoanelor particulare.

—De ce nu ?

Ar putea fi impotriva Constitutiei.

C-constitutia n-ne-a f-facut p-pe noi, sau n-noi a-am f-facut-o ? a intrebat Ceausescu retoric, ochii sai de viezure privind cind de la Luchian la ceilalti, cind invers. N-noi a-am f-facut C-Constitutia. N-noi o v-vom s-schimba d-daca v-va t-trebui.

Aceasta era una dintre axiomele lui preferate.

Atitudinea lui Ceausescu fata de lege cm tipica pcntnt con­ducatorii comunisti. Konstantin Simis, avocat si profesor de drept la Moscova, inainte de a fi silit sa emigi'cze in 1977, a descris o situatie similara in cartea sa. in anii '60, cind Hntsciov a ordonat ca toti speculantii de pe piata neagra sovietica sa fie condamnati la moarte, procurorul general al Uniunii Sovietice, Roman Rudcnko,

i-a explicat ca legea nu permite justitiei sa faca una ca asta. Atunci, Hrusciov a rostit minunata fraza care sintetizeaza atitudinea puterii sovietice fata de legalitate: „Cine-i seful, noi sau legea ? Noi slntem stapinii legii si nu invers, deci trebuie sa schimbam legea; trebuie s-o facem astfel incit sa-i putem executa pe acesti speculanti /' Pe l iulie, 1961, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a scos un decret prin care se introducea pedeapsa cu moartea pentru orice caz de specula.

S-sa s-scrii d-decretul pe care l-am ordonat, iar eu v-voi a-avea g-grija de C-constitutie, a ordonat nervos Ceausescu.

Cind a aratat cu degetul spre usa, privindu-ne, Coman si Plesita s-au evaporat de parca n-ar fi fost aici, urmati de Luchian, al carui mers apasat facea sa tremure paharul cu creioane de pe biroul lui Ceausescu. Dupa citeva minute a plecat si Elena. Eu am ramas pe loc.

Ceausescu a inceput sa se plimbe prin birou, iar apoi, ca si cum ar fi incercat sa puna pe planul al doilea o alta veste proasta, a intrebat:

Luchian asta e timpit, sau numai se preface ? Fara sa mai astepte raspunsul, a continuat:

—, Daca vestile tale sint tot atit de proaste ca si cele ale lui Coman, ar fi bine sa pleci si tu.

imi pare rau, dar asa e, am replicat fara sa ma misc.

Atunci, pleaca, a spus, asezindu-se in fotoliul sau special care il facea sa para mai inalt.

A inceput sa se joace cu stiloul sau negru preferat.

I-am prezentat cazul Militam, scurtindu-l cit am putut de mult. Cind am ajuns la intilnirea de Ia restaurant, Ceausescu a inghetat, cu mina dreapta suspendata in aer. Cind am pronuntat numele lui Militaru, stiloul i-a cazut din mina, facind un zgomot surd in contactul cu masa. Linistea din camera era atit de densa, incit o puteai taia cu un cutit.

Cind am terminat, Ceausescu ramasese pur si simplu fara replica. Fata i se transformase intr-o masca desfigurata, cu gura strimba si ochii mici. Miinile ii paralizasera. Corpul i se chircise vizibil. Dupa multe minute lungi, a plecat in graba din birou, lasind usa deschisa. L-am auzit vomind.

Cind Ceausescu s-a intors, devenise un batrin care pui la un costum prea larg pentru el. M-a privit.

Tocmai m-am intilnit cu Brejnev. M-a sarutat cind am plecat.

Dupa o alta pauza lunga, Ceausescu a apasat pe buton, iar Manea si-a facut aparitia imediat.

Un pahar cu apa. Si decretul pe care l-am semnat pentru Militaru.

Ceausescu a golit paharul dintr-o inghititura. Apoi a rupt violent in bucati decretul prezidential prin care Nico'lae Militaru urma sa fie numit ministru adjunct al apararii nationale.

Curvarul! Ticalosul!

A iesit din camera pe usa laterala, fara sa mai-spuna altceva. Stateam inca pe scaun cind Manea, nedumerit, a deschis usa.

Ce se intimpla aici, sefule ? m-a intrebat, cu vocea lui inexpresiva. Tocmai am primit telefon de la poarta principala, in care mi s-a spus ca tovarasul a plecat si asta-i tot.

Hai sa luam de pe jos bucatelele astea de hirtie. Si sa le ardem.

Pacat de el, a spus Manea fara emotie. Era, grozav cind comanda parada de 23 August.

BIRFA LA DINEU

Era tirziu dupa-amiaza cind am telefonat acasa. Mi-a raspuns Dana.

Lucrez cu Radu, taticule. Un nou tablou.

Pot sa te rog ceva, Dana ? Ai putea veni cu mine asta-seara ? Dineu la Luchian. Ora opt.

— in regula, taticule. Voi fi gata si te voi astepta la sapte si jumatate.

Zbirniitul telefonului S a deranjai linistea unei dupa-amieze de simbata din biroul meu.

Generalul Pacepa la telefon.

Salut, Mihai, a spus vocea de tenor a lui Oprea. Nu stiu daca voi putea ajunge la timp la Luchian. Vrei tu s-o iei pe Maria ?

— Da, tovarase prim-ministru. Stiti ca am iubit-o intotdeauna la nebunie pe Maria.

Lui Oprea ii placea enorm sa i se spuna prim-ministru. De fapt, el era cel aflat la conducerea guvernului, primul-ministru Manea Manescu fiind mai mult o marioneta.

iti multumesc foarte mult. O sa vin cit pot de repede.

il cunosteam pe Gheorghe Oprea din 1949, cind, pe atunci mecanic, era in primul grup de muncitori trimisi de partid sa devina ingineri in urma unui curs comasat de doi ani la Institutul Politehnic, unde invatam eu. Cind Ceausescu a venit la putere, l-a ales pe Oprea, muncitorul ajuns inginer, si l-a numit in functia de ministru adjunct in cadrul Ministerului Industriei Gre­le. Nimeni nu-l putea recunoaste pe ucenicul din 1949 in barba­tul distins de astazi, imbracat cu costum cu dungi gri-inchis, cu ochelarii cu rama de aur si privirea de om invatat. Un om calm, pasnic, Oprea le-a fost intotdeauna recunoscator binefacatorilor sai. in noua sa functie, era preocupat de munca, iar personali­tatea lui gelatinoasa l-a transformat curind intr-un mare admi-ratpr al lui Ceausescu. Mai tirziu, s-a transformat intr-un lingusitor asiduu, iar din aceasta cauza Ceausescu l-a promovat in functie, in continuare. De curind, Oprea fusese numit prim-vice-prim-ministru, iar Ceausescu tocmai imi spusese in taina: „Vechiul tau prieten va fi in curind noul prim-ministru'.

Ma gindeam ca va fi o adunatura curioasa de oameni la Lu­chian in acea seara. Oprea, un om de nimic, care isi petrecea si ultimul minut slujindu-l pe Ceausescu si dorindu-si cu ardoare titluri. Titluri cu orice pret. Si Ion Voicu, un violonist fenomenal de talentat, care refuza cu incapatinare toate titlurile.

Prietenia mea pentru Voicu era rezultatul natural al dragostei mele pentru vioara, pe care am inceput s-o studiez cind aveam sapte ani. Prima data cind am intilnit numele lui Voicu a fost cind am auzit un tinar necunoscut, tiganos, interpretind Simfonia spaniola de Lalo. Tinea ochii inchisi din momentul in care ar­cusul sau atingea prima coarda, pina la ultima nota. La o tehnica impecabila, se adauga o caldura incredibila, care mie imi rascolea tot trupul, rcvarsiridu-sc tot aslfcl-asupra salii de concert. Dupa cilva timp, talentul neobisnuit al lui Voicu a fost descoperit de guvernul comunist si ci a fost trimis la Moscova sa studieze cu David Oistrah. De cind s-a intors, n-am lipsit de la nici un con­cert de-al sau. Odata dupa ce terminase de cintat superb La CampaneUa de Paganini, iar publicul aplauda frenetic, am vazut o batrina grasa, imbracata cu o rochie inflorata si cu o palarie pe cap, sarind in picioare in primul rind' al salii si strigind din rasputeri: „Liniste! Liniste! Nu-l speriati.' Dupa o pauza, iz­bucnind in lacrimi, a adaugat: „E unicul meu fiu'. Fiul ei l-a impresionat pe fostul conducator roman Gheorghiu-De], care, in 1959, a dat ordin ca DIE sa furnizeze 40000 de dolari ca sa i se cumpere un Stradivarius, in cursul executarii acestui ordin, am ajuns sa-l cunosc bine pe Voicu si ne-am imprietenit repede.

Dupa ce ultimul mare dirijor roman a plecat in strainatate, si Sergiu Commissiona, un talent in plina afirmare, a primit in cele din urma permisiunea de a emigra — mai tirziu facind o cariera plina de succes cu orchestrele simfonice din Baltimore si Houston — Ceausescu a hotarit ca Voicu sa devina atit dirijorul cit si directorul Filarmonicii Nationale Romane. Voicu a incercai sa refuze, spunind ca vrea sa ramina doar violonist, insa n-a avut de ales. Prima lui aparitie pe podium n-a fost incurajatoare. Cind Voicu mi-a plins pe umar, am obtinut permisiunea lui Ceausescu de-al invita pe Sergiu Cclibidache sa viziteze Romania. Originar din Romania, dar traind in Suedia, el a fost matematicianul care a devenit dirijor de faima internationala. Talentul si farmecul lui Voicu l-au convins pe Celibidache sa se inhame la treaba si in mai putin de un an a creat o minunata orchestra si l-a invatat pe Voicu sa dirijeze.

Cind Dana, Maria si cu mine am ajuns la Luchian, Voicu si sotia lui, Madeleine, erau deja acolo. Dana, ca de obicei, mai intii si-a spus parerea in legatura cu un tablou intitulat Viitorul. Desi descria un subiect banal — portretul unui linar, iar in spa­tele lui, in ceata, o fata batrina, reprczentindu-l la capatul vietii — era facut cu destula sensibilitate ca s-o impresioneze pe ar­tista din ea. Oprea a sosit exact la timp pentru cina, care trebuia sa fie delicioasa. Atit lui Luchian, cit si Silviei, sotia lui, le placea mult sa gateasca, in timpul dineului la familia Luchian, oaspetii trebuiau sa spuna bancuri.

Vreau sa va spun o intimplare despre doamna Aslan, s-a facut auzita in camera vocea de bas a lui Luchian. Va intere­seaza ?

Toti romanii sint interesati sa afle noutati despre dr. Ana Aslan. Cu ani in urma a inventat controversata vitamina H3. A fost scoasa pe piata sub denumirea de „Gerovital', pilule. Acest medicament, pretindea ea, reprezenta o masura preventiva impo­triva imbatrinirii. Cind, mai tirziu, a scos pe piata o lotiune continind H3 si a pretins ca previne aparitia cheliei, si-a cucerit un renume international. Vest-germanii, mai ales, au fost foarte incintati. Pe la inceputul anilor '70 ea a creat injectiile cu Ge­rovital pentru reintinerire sexuala si a devenit celebra. Faptul ca Gerovitalul nu era acceptat din punct de vedere medical in ma­joritatea tarilor occidentale l-au facut mai cautat si mai scump. Pe la mijlocul anilor '70, devenise o comoara nationala, desi savantii occidentali ramasesera la parerea ca Gerovitalul nu este altceva decit o farsa, in 1975 l-am insotit pe Ceausescu intr-o vizita oficiala lunga in America de Sud. Spre sfirsitul ci, in timp ce zburam cu avionul din Brazilia in Mexic, mi-a spus ca daca mexicanii vor incepe sa vorbeasca numai despre dr. Aslan, va intrerupe toata vizita. Dupa cum s-a vazut, ei au vorbit intr-adevar mai mult despre Aslan decil despre Ceausescu, exact ca toti ceilalti conducatori sud-americani pe care i-am intilnit in acea vizita.

Pai, si-a inceput povestea Luchian, tocmai am primit un telefon de la doamna Aslan. Mi-a cerut ajutorul, deoarece a fost arestata la aeroportul din Bucuresti pentru ca a ascuns 800 de dolari sub un turban mare care-i acoperea parul.

E adevarat ? a chitait Oprea, privindu-ma.

Era adevarat. Cu toata celebritatea ci, nu avea voie sa pastreze sumele de bani pe care le cistiga in valuta-forte. Aceasta este regula generala in tot blocul sovietic, iar Ceausescu este interesat in mod deosebit sa o aplice.

— E o poveste adevarata, am raspuns. Si mie mi-a cerut aju­torul.

Cea facut ca e o rusine, o rusine nationala, a spus revoltat

Eu .h;! povestii o intimplare despre Nadia Cornaneci.

Ma aflam in Japonia, la scurt timp dupa Olimpiada de la Montrcal, atunci eind am cunoscut-o pe Nadia in persoana. Era acolo ih calitate de vedeta intr-un spectacol de gimnastica pentru stringcre de fonduri, in acea zi implinea paisprezece ani si m-am prezentat in fata ei cu un tort urias.

Ce dragut din partea ta, a intervenit Silvia Luchian. Ce-a facut cu toate torturile pe care cred ca le-a primit acolo ?

Al meu a fost singurul. Din pacate nu stiam ca era silita sa nu manince si ca antrenorii ei devotati, Marta si Bela Karoly, faceau eforturi disperate s-o protejeze pe Nadia. Sotii Karoly au lasat-o sa sufle in luminari, dar nu i-au dat voie nici macar sa guste din tort.

E adevarat ca mama ei nu e altceva decit femeie de ser­viciu intr-o scoala oarecare, iar tatal ei un betiv? a intrebat Silvia. . .

E adevarat.

Oh, nu, Mihai, a intervenit Oprea. Cum poti spune asa ceva ? Nu stii ca Tovarasul vrea sa pastreze secretul ? E un om atit de sensibil.

La sfirsitul anului 1977, Ceausescu s-a hotarit sa-i schimbe pe antrenorii Nadiei.

Nu vreau ca Nadia sa-si imparta faima cu doi boangheni murdari, a spus el. (Marta si B61a Karoly sint de origine ma­ghiara.) Trebuie sa gasim antrenori romani pentru ea. Oameni cu singe romanesc.

Curind dupa aceea, Nadia a fost mutata din Onestiul ei natal, un oras din Moldova, la Bucuresti, unde a fost data pe mina unei echipe colective de antrenori, special creata si aprobata de catre Ceausescu. Un activist de partid era conducatorul, iar un ofiter de securitate, adjunctul lui.

Mi-am continuat istorisirea.

Cu citeva saptamini in urma, ministrul sportului si turi­smului i-a raportat Tovarasului ca Nadia lipseste de acasa de citeva saptamini si nimeni nu e in stare sa o gaseasca. „Nu-mi

poti spune ca o asemenea persoana poate disparea pur si simplu din tara noastra', i-a spus Tovarasul ministrului de interne, or-donindu-i sa caute si in fundul pamintului pina o gaseste.

— A murit ? a tipat Silvia, aproape isterica.

A fost gasita saptamina trecuta, isi facuse un prieten si se ascundea in apartamentul lui.

O copila atit de dulce, a intervenit Maria, in cele din urma am spus:

Am vazut-o chiar in acea zi. Era obeza, avea cu peste cincisprezece kilograme in plus. Nu-i mai interzisese nimeni sa manince.

— Tovarasul stie ? a intrebat Oprea.

Eram acolo cind i s-a spus.

Oh, draga. Si e atit de sensibil.

Marta si Bela Karoly, cuplul de antrenori care au descoperit-o si au creat-o pe Nadia Comaneci, au ajuns, realmente, sa nu mai aiba serviciu in Romania, iar la inceputul anului 1980 au plecat in Statele Unite, unde fac o cariera fabuloasa. Una dintre primele lor descoperiri este Maiy Lou Retton. Zilele trecute o priveam pe Mary Lou, atit de plina de viata, prezentind o reclama la televiziune si nu m-am putut abtine sa n-o compar pe Nadia cu ea. Viitond ei stralucitor si bazat pe propriile-i forte respira prin toti porii cor­pului sau. Prin contrast, Nadia s-a ratat inainte de a deveni macar adult. Acolo, in Romania, nu i se va mai acorda vreo sansa. Numai numele ei va fi pe buzele tuturor timp de citiva ani, in timp ce Nadia va fi adapostita si hranita ca un animal de la gradina zoo­logica.

— imi pare rau dar nu stiu intimplari despre oameni celebri, a inceput Voicu. Filarmonica Nationala e programata sa inceapa un turneu peste hotare saptamina viitoare, dar niste neindemina-tici au scapat pe jos singurul nostru corn francez, care acum e spart, s-a plins el. Deoarece nu se fabrica in Romania corni francezi am adresat un memoriu presedintelui Consiliului Cul­turii si Educatiei Socialiste, solicitind aprobarea sa importam unul. „N-avem nici un fel de valuta forte disponibila', a venit raspunsul. Asa ca am trimis memoriul Tovarasului. A sosit inapoi ieri cu ordinul „sa fie reparat imediat'..Asa stau lucrurile acum, — Te pot ajuta cu, a intervenit amabil Oprea. Spune-mi unde poate fi reparat si voi da eu ordin sa se rezolve.

I-am aruncat Danei o privire serioasa, iar ca s-a abtinut cu greu sa nu rida.

Voicu si-a dus intimplarca la bun sfirsit:

Cind Celibidache a auzit ca s-ar putea sa cintam in sala de concerte din Berlin cu un corn francez care a fost lipit, aproa­pe ca a facut atac de cord.

Pe cind ne pregateam de plecare, Oprea era fericit ca dineul se terminase inainte de a-i fi venit rindul sa povesteasca o intimplare. Cu paharul de coniac in mina, m-a tras conspirativ

intr-un colt.

Am o veste extraordinara, in seara asta Tovarasul mi-a dat ordin sa reduc bugetul destinat armatei cu 50%. A spus ca cheltuielile militare trebuie sa fie mai mici de 5% din bugetul national, il stii pe Tovarasul. E atit de iubitor de pace.

Oprea a inceput sa-mi sopteasca la ureche discutia pe care o avusese cu Ceauscscu.

Stii ce-a spus despre tancul Leopard II pe care o sa ince­pem sa-l construim ? A spus :„Pune costul in bugetul civil, chel­tuiala pentru tractoare'. Nu e uimitor de simplu ?

Oprea a golit paharul de coniac, stergindu-si gura cu dosul palmei.

— Minai, nu-ti poti imagina ce-a spus Tovarasul despre noua industrie incendiara pe care o dezvoltam cu „Malek'. A spus „Arata-i banii astia, ca si cum ar fi pentru noile fabrici de deter­gent'. Oare eu de ce nu pot avea macar jumatate din ideile Tovarasului ?

in cadrul Tratatului de la Varsovia, cifrele publicate cu pri­vire la cheltuielile de aparare sint coordonate de la Kremlin si aprobate formal de catre biroul politic al fiecarei tari membre. Aceste cifre, care sint departe de cele adevarate, au doar valoare propagandistica si de dezinformare. Intentia lor fundamentala este sa asigure hrana politica pentru partidele comuniste din Oc­cident care nu sint la putere si pentru miscarile internationale de pace, ca si sa ascunda adevaratul efort de aparare de analiza occidentala. Bugetul de aparare adevarat, nepublicat, are cel mai mare coeficient de siguranta si numai citiva oameni au dreptul sa-l cunoasca in totalitate, in Romania, Oprea si cu mine eram printre acestia. Iar acum Ceausescu incerca sa ne prosteasca si pe noi. Probabil ca n-ar fi mare diferenta totusi, deoarece in tarile comuniste sumele de bani transformate in moneda natio­nala au, oricum, prea putina valoare.

Cind dineul s-a terminat, Luchian a coborit cu noi pe scari, pina jos. in holul locuintei sale — un alt elegant vestigiu al capitalismului, acum folosit pentru persoane oficiale, cu functii inalte — m-a luat de brat.

in legatura cu decretul pe care l-am scris pentru noul Departament al Securitatii Statului, pe care vrea sa-l infiinteze Tovarasul. Aseara, exact la ora opt, asa cum a cerut, Postelnicu avea decretele pe masa.

Decretele ?

— Da. I-am trimis doua. Cel pe care l-am scris cum am vrut eu si cel pe care l-am scris cum a vrut el — stii, cel cu DGTO si toate celalalte unitati secrete. Deasupra, am adaugat o nota cu parerile mele personale in privinta versiunii lui.

E bine ca ti-ai spus parerile in scris.

Bine, pe dracu. Azi-dimineata, inainte de noua, Tovarasul m-a cjiemat la el, cu Constitutia. Tovarasul statea in picioare in spatele biroului, cu Doamna alaturi de el si Postelnicu in mijlo­cul camerei. „Citeste-mi Articolul 33', a zbierat Tovarasul, inain­te ca eu sa inchid macar usa. La urma urmelor, eu l-am scris. Articolul 33 spune clar ca „Secretul corespondentei si al convor­birilor telefonice este garantat'. Asta a fost suficient ca sa-l faca pe Tovarasul sa explodeze. „Cum ai -putut sa-mi trimiti un decret referitor la convorbirile telefonice si violarea corespondentei ? Ca sa ti-l semnez si sa-l trimiti la Europa Libera ?' Am replicat respectuos ca nu este decretul meu, ci acela ordonat de Postel­nicu, si ca-i dadusem lui Postelnicu si o alta versiune a aceluiasi decret, omitind orice referinta la DGTO. „E o minciuna sfrun­tata', l-am auzit spunind pe Postelnicu. „Nu mi-a dat altceva, tovarase Ceausescu'. Apoi s-a intors spre mine :„De ce incerci sa ma compromiti in fata tovarasului comandant suprem si a tovarasei Elena, Luchian ?' Tovarasul s-a holbat la amindoi, ca si cum ar fi incercat sa-si dea seama care dintre noi minte, iar apoi mi-a ordonat sa scriu un nou decret luni dimineata, in con­formitate cu Constitutia si sa ti-l arat tie intii, Mihai.

Multumesc. Asta-mi mai lipsea !

— inainte ca eu sa plec, Doamna a sarit la mine, a continuat Luchian. A spus ca toata vina e numai a mea si ca trebuie sa-l protejez pe Tovarasul, s-o protejez pe ea, sa-l protejez pe Pos-telnicu, ca asta trebuie sa fac eu si asa mai departe. Dar nici eu nu sint facut din piatra. Am mai zis o data, tare si clar, ca ii spusesem tot lui Postelnicu, dar ca Postelnicu e incapatinat ca un catir.

Chiar ai spus „catir' ?

— Sigur ca da. Doamna s-a infuriat si a inceput sa zbiere la * mine, dar eu am plecat, a adaugat Luchian, cu un tremur nervos in voce.

Mi-l inchipuiam pe ursul acesta mare, calm, certindu-se cu Elena, cu vocea lui profunda, de bas. Dar imi era teama pentru el. Elena nu uita niciodata.

CAPITOLUL XIII

— Vino la mine !

Clicul receptorului ce fusese pus in furca la celalalt capat al firului a venit la fel de neasteptat ca si zbirniitul soneriei cind s-a facut apelul. Atunci cind suna pe cineva, Ceausescu nu-si spune niciodata numele. Si nu spune nici unde este, la fel ca acum. Asa ca trebuie sa te descurci singur.

Am aflat de la generalul Nicolae Stan, seful Directiei a V-a (de protectie a lui Ceausescu, familiei sale si a celorlalti demni­tari), ca era la resedinta Iui din Snagov.

Paraschiv a acoperit cei peste 32 de kilometri ce despart bi­roul meu de Snagov in cea mai mare viteza. Drumul de acces de la soseaua nationala la resedinta lui Ceausescu, categoric inchis pentru public si deci de obicei pustiu, se dovedea a fi neinchipuit de aglomerat in aceasta dimineata, in spatele copa­cilor, dupa prima curba, se aflau doua masini de teren tip GAZ, de constructie sovietica, ce blocau drumul. Un colonel de la tru­pele de securitate a venit spre masina mea.

TRUPELE DE SECURITATE IN SITUATIA C

— Sa traiti, tovarase general, a spus el, atingindu-si respec­tuos cascheta cu virful degetelor, intr-un salut regulamentar.

Era inarmat cu un pistol-mitraliera si imbracat in tinuta com­pleta de lupta, in care se includea si masca de gaze. La citiva metri mai incolo, de fiecare parte a drumului, doua masini blin­date aveau tevile mitralierelor din dotare indreptate spre masina mea.

Va rog sa ma iertati, tovarase general, dar am ordin sa nu las pe nimeni sa treaca de acest punct fara confirmarea ex­presa a comandantului.

Apoi a vorbit intr-un radiotelefon portabil:

— Aici punctul de verificare zero zero unu cinci. Punctul de verificare zero zero cincisprezece cheama zero zero zece.

in sistemul Pactului de la Varsovia, un zero in fata codului numeric al unei unitati militare insemna ca aceasta este secreta. Doua zerouri inseamna ca este ultrasecreta.

Aici este zero zero zece. Aici este zero zero zece, a raspuns o voce pe care o cunosteam foarte bine. Era a genera­lului Luigi Martis, comandantul trupelor de securitate, un de­partament special apartinind de Ministerul de Interne.

Copiate dupa modelul sovietic, trupele romane de securitate au devenit din anul 1950 o ramura a serviciilor speciale, separata de armata traditionala, de marina si de fortele aeriene, avind uniforme si regulamente proprii si fiind subordonate numai se­cretarului general al Partidului Comunist Roman, prin ministrul de interne. Aceste trupe constituie o forta militara comunista de elita, puternic indoctrinata — numarul pomisarilor politici este de cinci ori mai mare decit cea a Ministerului Apararii — avind un echipament de lupta si un standard de viata substantial mai bune, aici existind insa si o disciplina mult mai severa decit in alte unitati militare romanesti. Principala lor sarcina este aceea de a apara sediile partidului comunist, atit pe cel central cit si pe cele regionale, precum si cladirea guvernului, si de a preveni caderea statiilor nationale de radio si televiziune in mina even­tualelor forte ostile care ar dori sa comunice cu populatia. Ori­cum, dupa invazia sovietica din Cehoslovacia, actuala lor datorie este de protectie fizica a lui Ceausescu si a familiei lui impotriva vreunei lovituri de stat, fie ea venind din exterior, fie din inte­riorul tarii, inclusiv uneia organizate de fortele militare romane. O data cu trecerea timpului, armele lor usoare au fost suplimen­tate cu artilerie si vehicule blindate si cu unitati ultrasecrete chimice si bacteriologice, adaugate in anul 1976. Partea cea mai importanta a fortelor trupelor de securitate nu mai erau tinute in jurul sediilor partidului comunist, ci in jurul persoanei lui

Ceausescu. Ele erau stationate la Baneasa pe perioada in care Ceausescu isi avea cartierul general in Bucuresti ori la Snagov, pe tarmul Marii Negre in timpul lunilor de vara, atunci cind acesta se muta la Neptun, si in Muntii Carpati, pe timp de iarna, atunci cind resedinta si biroul lui Ceausescu se aflau in Predeal sau Sinaia.

Zero zero saizeci si doi este la zero zero cincisprezece. Cu masina'si sofer, a'raportat colonelul.

— Aici zero zero zece. Zero zero saizeci si doi are aprobare tfe la zero zero unu. Permiteti-i trecerea conform procedurii C. Terminat.

Receptionat, zero zero cincisprezece.

Apoi a continuat adrcsindu-mi-se mie:.

inca o data, tovarase general, va rog sa scuzati intirzierea si aceasta procedura. Sintem insa in Situatia C, si stiti ca asta inseamna alarma de razboi.

E-n regula, colonele. Fa-ti datoria.

Vehiculele blindate de productie sovietica, parcate de-a lun­gul lizierei padurii de pe marginea soselei, din 100 in 100 de metri, imi tineau masina sub observatie permanenta, cu tevile mitralierelor indreptate spre mine. Grupuri de militari in uni­forme diferite, cu ciini antrenati special, patrulau peste tot. Toate acestea au disparut complet din cimpul meu de vedere dupa ce am trecut prin poarta principala, intrind pe teritoriul bine ingradit al resedintei.

Impozanta resedinta a lui Ceausescu de la Snagov era folosita in special primavara si toamna. Este amplasata linga marele lac Snagov, cel mai intins lac din apropierea Bucurestiului, o supra­fata ocupata acum numai de virful nomenclaturii. Construita in stil modern insa tipic romanesc, resedinta are nenumarate cladiri si apartamente complementare, rezervate copiilor cuplului pre­zidential, mamei lui Ceausescu si altor rude. intr-o constructie separata de acolo exista o imensa pivnita de vinuri, inzestrata cu mese si scaune rustice, in care pot fi primiti peste douazeci de oameni, alaturi aflindu-se o sala de cinema si o popicarie. Tere­nul de volei, sportul preferat al lui Ceausescu, este pastrat in permanenta intr-o conditie perfecta, gata sa fie folosit ori de cite ori Ceausescu vrea sa-si umileasca echipa adversa, care de obicei este condusa de primul-ministru. in fata, ancorat linga un lung debarcader, facut in intregime din marmura, se afla de obicei vasul rapid de croaziera Riva, pe care il achizitionasem pentru Ceausescu cu citiva ani in urma din Italia, dar care este folosit mai degraba de fiul lui, Nicu. intreaga resedinta, cu exceptia partii ce da spre lac, este inconjurata de un gard inalt de lemn, pe linga care patruleaza in permanenta, in exterior, trupele de securitate in uniforma lor speciala si militieni cu ciirii. Constantin Manea ma astepta in fata cladirii principale.

—Salut, sefule, imi pare rau pentru deranj, a rasunat obisnuita lui voce egala si monotona, pe care nu o puteau tulbura nici focul si nici macar cutremurul de pamint. Ni s-a pregatit cite o ceasca de cafea pe terasa. Trebuie sa astepti sa vina si Stefan Andrei. Tovarasul a ordonat sa intrati la el amindoi o data, mi-a explicat, in timp ce traversam curtea indreptindu-ne spre foisorul de lemn, acoperit cu trandafiri agatatori.

Dupa ce te-a lasat ieri in biroul lui, in mod atit de neasteptat, tovarasul a venit direct aici, a spus Manea, care era palid si obosit. Dupa vreo mie sase sute de ore, a continuat el in stilul unui raport de front, Tovarasul mi-a dat telefon. El personal. Asta se intimpla foarte rar. „Vino incoace si ia cu tine dosarul „M', mi-a spus el. Abia am reusit sa-i recunosc vocea. Am ajuns aici in mai putin de o ora, aducind cu mine dosarele de „Mobilizare', pe care le-am luat din seiful personal al To­varasului.

Tovarasa Elena a sosit aici dupa-amiaza. La scurta vreme dupa ce a ajuns, Tovarasul mi-a ordonat sa-l chem pe generalul Luigi Martis. „Da-i telefon tu personal si spune-i sa vina aici fara. sa spuna la nimeni, nici macar ministrului de interne', a fost ordinul ferm al Tovarasului. Martis si-a petrecut mai mult de o ora cu Tovarasul si Tovarasa Elena pe aceasta terasa ieri dupa-amiaza. La vreo doua ore dupa plecarea lui Martis am fost inconjurati de trupele lui. Tovarasul mi-a dat ordin sa nu las pe nimeni sa vina aici, nici macar pe primul-ministru, fara aprobarea lui personala. - Manea a facut o scurta pauza ca sa soarba din cafea. Apoi a continuat:

in timpul noptii tovarasa Elena mi-a cerut sa chem doc­torul. Tovarasul avea probleme cu inima si cu respiratia. Cred ca nu a inchis ochii toata noaptea. Arata ingrozitor de obosit.

Manea isi agita miinile, nestiind ce sa faca cu ele, ceea ce trada faptul ca era ingrijorat si tensionat.

Toate acestea s-au intimplat dupa ce Tovarasul a rupt decretul despre Militaru.

Colonelul Bajcnaru, seful garzii de corp al lui Ceausescu, si-a facut aparitia pe alee, )a citiva metri de chioscul in care ne aflam.

Stefan Andrei este aici. Ce sa fac ?

Tine-l afara. Venim si noi imediat.

Fiu al unei familii sarace dintr-un mic satuc de pastori din Oltenia, regiunea in care s-a nascut Ceausescu, Stefan Andrei s-a aratat inca de mic ager la minte si de o spontaneitate neo­bisnuita, motiv pentru care a fost incurajat sa-si continue studiile. Pe baza inteligentei sale dinamice si a unei memorii fantastice, el si-a croit drum de la cioban la student, apoi la secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, iar din 8 martie 1978, la cel de ministru al afacerilor externe.

Teza de doctorat a lui Andrei despre miscarea comunista internationala a devenit lucrare de referinta pentru Comitetul Central al Partidului Comunist Roman. Observat de Ceausescu la putin timp dupa ce a ajuns la putere, Andrei a fost desemnat sef adjunct al sectiei internationale a Comitetului Central, avind ca sarcina stabilirea relatiilor cu partidele si miscarile comuniste din strainatate, in aprilie 1972 a fost numit secretar pentru re­latiile cu strainatatea al Comitetului Central al PCR, iar in noiem­brie 1974, membru al Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv. Andrei a considerat intotdeauna ca pozitia lui din Co­mitetul Central nu era altceva decit trambulina de lansare pentru a deveni ministru al afacerilor externe, visul lui de o viata, in martie 1978 visul sau a devenit realitate.

Andrei ajunsese deja in interiorul chioscului, tinindu-se de aproape, in spatele lui Bajenaru.

Ce se intimpla aici, Mihai ? Cc-i toata vinzoleala asta, Manea ? a intrebat inaltul Andrei, gesticulind ca de obicei.

— Aranjeaza-ti cravata, Andrei, a spus Manea. Si piaptana-ti parul.

Atunci cind nu dormea, Andrei era intr-o permanenta agi­tatie, astfel incit avea mereu descheiat nasturele de la guler al camasii, cravata ii statea intr-o parte, iar parul sau rar zbura in toate directiile.

— S-a intimplat ceva rau cu Tovarasu' ? a intrebat Andrei in timp ce se aranja, stringindu-si cravata si indreptindu-si parul cu palmele, miscindu-se precipitat.

UN CEAUSESCU INGRIJORAT

— Nu ar trebui niciodata sa te grabesti sa auzi vesti proaste, Andrei, a spus Manea filosofic. Vino si stai cu noi la o cafea.

Uitindu-se la Bajenaru, a continuat:

— Du-te la Tovarasu' si spune-i ca Andrei si Pacepa sint aici. Dar lasa-ne vreo zece minute sau cam asa, ca sa ne terminam mai intii cafelele.

Ne aflam chiar in fata resedintei, cincisprezece minute mai tirziu, cind Ceausescu a ajuns la usa, odata cu noi, iesind din cladire.

Sinteti aici, a spus el, neavind altceva mai bun de spus. Hai sa mergem pe terasa. Aerul este mai respirabil afara decit inauntru.

Ceausescu era imbracat intr-un jerseu alb, nou, cu guler pe git, insa avea inca pe ci pantalonii sifonati de ieri, de culoare cenusiu-inchisa, iar papucii pe care ii purta in picioare faceau ca obisnuitul lui mers repezit sa para acum cel al unui barbat obosit. Fata ii era foarte palida, ochii fiindu-i subliniati de cearcane intunecate.

Adu-mi ceaiul, i-a ordonat lui Bajenaru. Ceausescu si-a mestecat buza superioara, dupa care si-a supt zgomotos dintii. Face asta mereu cind este tensionat sau nervos.

A-am i-informatii d-de n-netagaduit^c-ca Brejnev c-com-ploteza i-impotriva mea, a inceput ci, aruncindu-mi o privire distrugatoare, care sa ma amuteasca. Ce-ce-oi fi facut o-oare

d-de l-a d-deranjat p-pe Brejnev ? a continuat el, uitindu-se la Andrei. D-doar din c-cauza ca nu a-am rupt r-relatiile d-diplo-matice cu Israelul dupa razboiul de sase zile, asa cum a vrut el ?

Asta-i poveste veche, Tovarase Ceausescu, a incercat An­drei sa cistige timp, fiind total dezorientat, uitindu-se rind pe rind la fiecare dintre noi, cu disperare, de parca ar fi fost cazut din luna.

V-veche sau n-noua, Ursu' n-a uitat si nu va u-uita nicio­data.

Tocmai ati facut un schimb de experienta cu Menahenr Begin. Aproape ca nu exista nici un om in Partidul Comunist Roman sau in guvern care sa stie ceva despre ce s-a vorbit acolo, insa Pungan a plecat deja la ora asta catre Moscova sa faca o dare de seama asupra evenimentului, a spus Andrei incercind intuitiv sa-i alunge lui Ceausescu norii negri de neincredere, cu toate ca inca nu intelegea prea bine care era adevarata problema.

Kremlinul nu are decit de cistigat din relatiile dumnea­voastra cu Israelul. Nu este oare adevarat ca dumneavoastra, un conducator comunist, faceti totul ca sa aduceti pacea in Orientul Mijlociu ? Nu sinteti dumneavoastra cel care incearca sa-i aduca pe sovietici la masa negocierilor

Ceausescu a scuturai din cap, ochii lui mici, ca de bursuc, sagctindu-ne pe fiecare dintre noi. Pacea in Orientul Mijlociu, care i-ar fi adus Premiul Nobel, era visul lui cel mai drag.

Pentru ca eu am fost primul din Pactul de la Varsovia care a stabilit relatii diplomatice cu Germania Federala ?

— Asta a trecut, Tovarase Ceausescu. Toti cei din Pactul de la Varsovia au facut-o pina acum.

— Pentru ca am retras-o pe Nadia de la campionatul mondial de gimnastica de la Moscova in semn de protest impotriva arbi­trilor sovietici si est-germani ?

Astea nu sint probleme ale comunismului. Asta-i sport. Aceasta nu a fost nimic altceva decit o manifestare publica prin care sa cistigam popularitate in presa capitalista. Nu a avut ni­meni de suferit.

Acest dialog dintre Andrei si Ceausescu a continuat irica mult timp. Ca de obicei, logica superba si natura optimista a lui An­drei au inceput sa-i ridice lui Ceausescu moralul. Nu era nici o indoiala ca acesta era motivul pentru care il chemase pe Andrei acolo. Ceausescu avea nevoie sa auda de la noul sau ministru de externe ca lot ce facuse fusese corect.

Stiti bine, tovarasi, ca eu nu sint vreun zapacit ca Tito, ca sa nesocotesc principiile de baza ale comunismului, in afara de Moscova, Bucurestiul este singurul guvern care nu numai ca a facut din proprietatea privata un tabu, dar a creat si sentimen­tul de rusine fata de aceasta. Nu este asa, Andrei ?

Bineinteles, asa este, tovarase Ceausescu.

Nu sint nici vreun idiot ca Dubcek, ca sa tolerez haosul si sa provoc contrarevolutia. Nicaieri in Pactul de la Varsovia populatia nu este mai bine strunita decit in Romania. Care dintre celelalte tari din pact arc cite un lucrator de securitate la cinci­sprezece locuitori ? Ia spune, Pacepa.

Nici una dintre ele.

Stiti bine, tovarasi, ca eu am fost comunist inca de la cincisprezece ani. Comunismul inseamna totul pentru mine. Nu am facut si nu voi face niciodata compromisuri ideologice. Atunci cind este vorba despre marxism, eu nu umblu cu jumatati de masura.

Elena a venit lirsindu-si papucii pe jos. Halatul-ei de casa avea numai jumatate dintre nasturi incheiati, iar fata ei lunga, obosita si trasa afisa o expresie acra.

Aici erai, tovarase, a inceput ea cu iritare, Te-am cautat peste tot. Ce se intimpla aici ? Este un congres al partidului sau ce?

Nimeni nu a incercat sa-i raspunda.

Da' cine va credeti tovarasi ? a intrebat ea, masurindu-ne pe mine si pe Andrei din cap pina in picioare. Credeti ca Tovarasu' nu are nimic mai bun de facut decit.sa asculte la bali­vernele voastre ? Sa va fie rusine !

Vreau sa fac o vizita la Beijing cit de curind posibil, a intervenit Ceausescu. D-aia v-am chemat incoace pe amindoi.

Sinteti un geniu, a strigat Andrei, sarind in picioare. In aprilie in Washington cu presedintele american, in mai la Beijing cu noul secretar general chinez, iar in iunie la Londra, cu regina. Vom satura intreaga presa, din toate colturile lumii, cu poze

facute cu dumneavoastra alaturi de Jimmy Carter, de chinez si de regina. Ce n-as da sa-i vad fata lui Brejnev cind o sa auda.

O LECTIE DE COMUNISM,

Daca-i asa, atunci sa ne punem pe treaba. Sa incepi sa faci pregatirile chiar de astazi, Andrei. Vreau sa ma duc la Beijing intre vizitele facute la Washington si Londra.

— Nu ar fi mai bine sa asteptam, pentru ca vizita sa fie intii aprobata de Comitetul Politic Executiv ? a sugerat Andrei biro­cratic.

Pe vremea aceea respectivul organ tinea sedinte regulate o data pe saptamina, prezidate de Ceausescu si urmate de o scurta prezentare pentru presa.

Aprobata de cine ? a chitait Elena.

De Comitetul Politic Executiv, Tovarasa Elena.

— Zau ca-mi placi! Da' cine te crezi tu, tovarase ? a explodat Elena, tragindu-l pe Andrei de revere atit de tare incit am crezut ca o sa ii scoata pina la urma haina peste cap.

'— Auzi la el, Nicule. Co-mi-te-lu' Po-li-tic Ex-e-cu-tiv, a incercat ea sa-l imite pe Andrei, gesticulind larg. Poate ca tu crezi ca ai fost facut in eprubeta, nu creat de Tovarasu' si de mine. Nu erai nimic altceva decit un cioban mizerabil pina cind te-a trimis partidul sa-ti faci studiile. Ai uitat cine este partidu' ? Ti-am pus o intrebare. N-ai auzit ?

:— Sigur ca am auzit, Tovarasa Elena.

Daca te intereseaza, partidul este Tovarasu' si cu mine. Ieri am facut din tine un ministru, rniine putem sa te facem sa nu fii decit un cacat la gard. Crcde-ma.

Va cred, Tovarasa Elena,

— Nu face misto de mine, ba, scursura ordinara. O sa te fac s-o blestemi si pe ma-ta care'te-a adus pe lumea asta, daca nu poti sa inveti care sint maimarii tai.

Ceausescu a incercat s-o impace:

Ajunge, draga. Lasa-l in pace. Are destule de facut.

Nu, tovarase. Asta a fost prea muit. Daca nu stie asta si daca il intereseaza, Comitetu' Politic Executiv sinlern tu si cu mine, asa ca nu trebuie sa se duca nicaieri. Ar trebui sa fie dat afara, acum si aici.

Foarte bine, Elena. O sa hotarim mai tirziu. Acum lasa-l sa plece.

iti spun eu cine este Comitetu' Politic Executiv, musiu, s-a dus Elena din nou la Andrei, smucindu-l de cravata. Este o adunatura de creaturi mizerabile, care ieri erau niste cacati si acum se plimba in limuzine. Asta sint cu totii. Tovarasu' si cu mine i-am spalat si i-am pus acolo. Atunci cind n-o sa mai avem nevoie de ei, or sa fie iar niste cacati. Ai inteles ?

Am inteles, tovarasa Elena.

Ce te-ai face tu, musiu, daca ai fi dat azi afara ? Din nou un cacat ordinar. Casa de care te bucuri impreuna cu iubita ta nevasta nu este a voastra. Este a partidului. La fel masina, si tot ce mat ai. Asta este comunismul, musiu, in caz ca n-ai aflat inca. in comunism nu are nimeni nimic pentru el insusi. Esti recom­pensat numai atita timp cit esti de folos partidului.

Ceausescu a luat-o pe Elena de mina si a inceput sa o impinga afara din foisor.

Vino, draga. Hai sa mincam.

Tocmai pornisera spre resedinta, cind Elena si-a< intors capul spre noi ca sa traga o ultima salva.

Uita-te doar la nenorocim' de Maurer. Atita timp cit a fost credincios Iu' Tovarasu' si mie, a fost prim-ministru. Putea sa se plimbe prin toata lumea cit avea chef. Cine s-a intilnit cu Ciu En Lai ? Maurer. Cine s-a intilnit cu Papa ? Maurer. Cind a inceput sa uite pentru cine lucreaza, a fost dat afara. A-f-a-r-a, tovarase. Doar nu crezi povestea aia cu sanatatea lui subreda si cu demisia, nu-i asa ?

Dupa ce cei doi Ceausescu au plecat, eu si cu Andrei ne-am asezat, coplesiti de emotii.

As fi dat zece ani din viata mea sa-l vad pe Tovarasul casatorit cu altcineva, a spus Andrei, stcrgindu-si transpiratia de pe frunte.

Puteai sa-ti dai si imperiul, Andrei, a spus Manea, care intre timp venise in foisor, daca nu poti sa inveti sa-ti tii gura.

Ochii lui exprimau clar la ce se referea. Tovarasa Elena vrea sa-l faca pe Tovarasul sa te dea afara si sa-l numeasca in locul tau cumnatul ei. Manea a scos o cutiuta mica de medicamente, placata cu aur, pe care i-o adusesem cindva de la Paris. A con­tinuat :

— Ti-ar trebui si tie o cutiuta mica precum asta, Andrei. O umpli cu rahat si maninci din el cite putin de citc ori te maninca limba, in special cind esti cu tovarasa Elena. Este groaznic de aorcsiva.

CAPITOLUL XIV

Am aici doua genti cu documente si am nevoie de vreo doua mese in sala de conferinte ca sa le intind pe ele, i-am spus lui Manea imediat ce am ajuns la Snagov.

— Tovarasul si Elena tocmai s-au intors de la Bucuresti, inca sint cu capsa pusa. Tovarasul a intrebat deja de trei ori de tine, sefule.

Poti sa aranjezi astea in locul meu, profesore ? Gentile sint numerotate, iar dosarele din interior sint marcate cu litere. Trebuie doar sa pui continutul fiecarei genti in ordine alfabetica.

•— Am eu grija de asta, sefule. Vezi ce poti sa faci pentru Tovarasul. Daca reusesti sa-l duci pina la popicarie, atunci vom apuca toti ziua de miine cu bine.

Ceausescu se plimba singur, cu Bajenaru in spatele lui la citiva pasi, mergind ca un ciine dupa stapin.

Ce mai e nou, Pacepa ? l-am auzit inca inainte de a ma fi apropiat de el.

De la spate arata mult mai batrin decit de obicei.

DEZINFORMARE „BAPTISTA' PENTRU CARTER

Am primit o telegrama de la Washington care tocmai a fost decodata.

Despre Carter ?

Cam asa ceva. Baza ne informeaza ca „Arsene', un vechi si devotat agent, care este acum un cleric cu rang inalt in biserica baptista din Statele Unite, a avut posibilitatea sa vorbeasca cu confesorul lui Carter in diferite ocazii.'

__ Religia este slabiciunea lui Carter. Asta este si locul in care trebuie sa-l lovim.

__Baza raporteaza ca, la ultima lor intilnire, agentul i-a dat

confesorului lui Carter o scrisoare de la „un grup de pastori baptisti', in care se vorbeste despre libertatea religioasa si de cult de care s-au bucurat in Romania, in opozitie cu situatia din toate celelalte tari comuniste, accentuind pe autentica respectare a drepturilor omului pentru poporul roman.

Asla-i scrisoarea mea.

__Da, tovarase. Aceasta este scrisoarea pe care mi-ati dictat-o dumneavoastra. Serviciul de dezinformare doar a pus semnaturile clericilor pe ea.

Astea-s vesti bune, a exclamat Ceausescu, uitindu-se in sfirsit la mine. Da-mi telegrama.

A pocnit din degete si Bajenaru i-a adus imediat o pereche de ochelari de citit.

Dupa ca a terminat de citit telegrama, Ceausescu avea ochii stralucitori, pentru prima data dupa trei zile.

Ar trebui sa cultivam filiera asta, ca sa-i bagam o data in cap lui Carter ca Romania este cu tot altfel. Ca la noi comuni­smul nu este pe stil sovietic ci occidental. Ca noi nu negam valorile Vestului — noi le respectam. Daca vrea el drepturile omului, hai sa-i dam drepturile omului.

Starea de spirit a lui Ceausescu incepuse sa se schimbe, pasii ii devenisera mai sprinteni.

— Ca veni vorba despre religie, satamina trecuta Coman mi-a spus ceva despre niste Biblii pe casete. Nu prea am inteles. Care-i povestea ?

Baza noastra DIE din New York ne-a raportat ca pe la sfirsitul anului trecut zece mii de capii dupa Biblie au fost inre­gistrate pe casete, pentru ca se credea ca aceste casete pot fi introduse mai usor in Romania decit Bibliile in sine. Baza ne-a furnizat si o copie a planului de contrabanda. Saptamina trecuta au fost confiscate primele astfel de casete la granita si la centrul de cenzura.

Asta-i interesant. Cite Biblii ai zis ?

Zece mii.

Daca fiecare Biblie ar incapea numai pe zece casete, ceea ce nici macar nu este posibil, asta ar insemna o suta de mii. Da-le pe toate celor de-la securitate, sa fie sterse si folosite in munca lor de urmarire, asta o sa prinda bine de acum incolo pina la sfirsitul acestei actiuni americane prostesti. Asta nu este biserica. Aici este coada lui CIA. Mai este ceva nou ?

Mai este un caz in Germania Federala

— Da' n-ai ceva vesti bune din America ? m-a intrerupt Cea­usescu. Sint pe cale sa ma duc acolo, sa dau piept cu inamicul numarul unu in propriul lui birlog.

— Asta este o poveste americana. Doar ca intimplator a avut loc in Germania Federala.

Da-i drumu'.

— Pe la sfirsitul anilor '50, pe cind eram seful bazei de acolo, a fost recrutat ca agent un german nascut in Romania. Numele lui de cod este „Baltazar'. Era portar la o unitate militara ame­ricana de linga Miinchen.

A ajutat la recrutarea vreunui ofiter american ?

inca nu. Dar la o vreme dupa ce a fost recrutat, a ince­put deodata sa ne aduca tomuri intregi de documente militare clasate, atitea cite putea sa bage in masina lui.

Documente americane ?

— Da. Primise sarcina sa arda documentele militare clasate destinate distrugerii.

Asta-i bine. Un zimbet timid facea eforturi sa rasara pe buzele lui Ceausescu.

Documentele au fost trimise imediat la Moscova de con­sultantii KGB si curind dupa aceea doi generali KGB au venir la Bucuresti. Moscova a spus ca, daca este bine condus, cazul ar putea da rezultate de mare valoare. „Baltazar' a devenit elementul unei actiuni comune. A fost dus clandestin intr-o casa conspirativa din Austria si invatat cum sa fotografieze in mod secret documentele militare si cum sa se descurce cu rolele de film.

AGENTI LA RADIO EUROPA LIBERA

A fost docil ?

Da, Tovarase. A fost atit de docil incit si-a recrutat ne­vasta, care era secretara la sediul din Munchen al postului de radio Europa Libera.

O cunosc ? m-a intrebat Ceausescu. A fost intotdeauna interesat de radio Europa Libera.

— Nu cred. Nu am venit in contact direct cu ca, numai prin sotul ei. Urma ca ea sa aduca unele documente, barbatul ei sa le fotografieze, dupa care sa ni le paseze, impreuna cu docurnen-tele militare. Si acum vin stirile.

Vesti bune, sper.

in principiu, da. Dar sint si unele rele.

Nu mai am nevoie de vesti proaste, a spus el facind cu ochiul, aflindu-se acum intr-o dispozitie mult mai buna.

Cea buna este ca saptamina trecuta a venit la intilnire la Salzburg si a raportat -ca nu exista inca nici o suspiciune asupra lui. insa a adus-o cu el si pe ncvasta-sa, cu toate ca asta era impotriva regulii pe care am stabilit-o impreuna, in timpul acestei intilniri, bietul „Baltazar' nu a reusit nici macar sa deschida gura. Ea a spus tot ce avea de spus, vorbind si in numele lui.

Ce scorpie.

— A spus ca are doua vesti importante pe care vrea sa ni le aduca la cunostinta, in primul rind ca unitatea militara a sotului ei a primit echipament militar nou si ca ar fi putut sa fotografieze documentatia tehnica cu care a fost trimis, in al doilea, ca ca a devenit secretara personala a noului director al Departamentului central de stiri, atit pentru radio Europa Libera cit si pentru radio Libertatea, avind astfel acces la cele mai confidentiale dosare ale acestora. A spus ca acum poate sa furnizeze documentele ace­stora nu numai Romaniei, dar si Uniunii Sovietice si celorlalte tari ale blocului sovietic.

— Propune-l pe ofiterul care se ocupa de ei pentru o meda­lie.

Avea o geanta mare plina cu casete de filme. „Accust-i este o mostra modesta a ceea ce va putem aduce acum', ar fi spus ea, conform rapoartelor DIE.

Dati-le o prima.

Acum vin stirile proaste, am continuat eu, incepind sa citesc din raportul bazei. Sotia lui „Baltazar'a insistat pe faptul ca amindoi si-au petrecut peste douazeci de ani lucrind pentru Serviciile Romane de Informatii, riscindu-si libcrtatqa la fiecare dintre multele sute de intilniri pe care sotul ei le-a avut cu noi. A adaugat ca, in ciuda tuturor acestor fapte, ei sint la fel de saraci ca acum douazeci de ani.

^Am bagat raportul inapoi in geanta.

Ideea principala, tovarase Ceauscscu, este ca ea a ame­nintat ca va rupe contractul, daca nu sintcm de acord sa le platim un salariu lunar, prime in bani pentru fiecare document furnizat si o pensie atunci cind se vor retrage.

ii platim pe citiva dintre agentii nostri in felul asta, nu-i asa?

— Da. insa incuictoarea, dupa cum spun cei de la baza, este ca ca vrea un angajament scris din partea noa'stra.

in scris ?

— Da, Tovarase. De aceea v-am adus la cunostinta acest caz.

Ce arc pe filmele pe care ni le-a dat ?

— Fotografii cu niste americani care se antreneaza si manua­le cu instructiuni de folosire si intretinere a noului echipament militar, pe care tocmai l-au primit. De la radio Europa Libera ne-a adus diferite fotocopii ale scrisorilor primite din Romania. Pretinde ca ne poate furniza intreaga arhiva, continind mai multe mii de scrisori, precum si pe cele care vor mai 'sosi.

— Asta este exact ceea ce vreau, sa-i identific pe toti crimi­nalii aia care scriu la Europa Libera si sa-i bag dupa gratii.

Ceausescu a facut o pauza, studiindu-si cu atentie pantofii.

— Ar putea sa puna o bomba de plastic in biroul directorului ei?

Trebuie sa verificam cit curaj are, tovarase.

Nu trebuie neaparat sa stie ca este un explozibil. Poate foarte bine sa creada ca nu este dccit un dosar sau o geanta pe care noi vrem s-o plasam acolo.

iri momentul acela s-a oprit din mers uitindu-se adinc in ochii rnei.

__Da ordin sa fie facute mai multe bombe de plastic, sa nu poata fi descoperite. Explozivi plastici deghizati in dosare groase si carti, bagate in plicuri. Caci cuiburile de viespi ale CIA au intrecut de mult timp limitele rabdarii mele. Si ale Iu' Elena.

Clar?

— Da, tovarase.

Radio Europa Libera a fost intotdeauna o prima prioritate pentru Ceausescu, datorita criticilor aspre ale acestuia aduse re­petatelor incalcari ale drepturilor omului de catre guvernul roman. Ideea ridicola de a folosi bombe puternice pentru a-i speria pe cei de la Departamentul de limba romana a devenit insa o obsesie a lui abia dupa ce postul de 'radio a inceput sa faca remarci foarte caustice la adresa cultului personalitatii lui si a Elenei.

Radio Libertatea si radio Europa Libera erau de multa vreme un ghimpe nu numai in talpa lui Ceausescu ci si a tuturor celorlalti conducatori ai tarilor blocului sovietic. Lide­rul sovietic, Mihail Gorbaciov, nu constituie o exceptie, evi­dent, in iunie 19.86, de exemplu, intr-ttn articol atribuit lui F. Bobkov, prim-adjunct al presedintelui KGB, cetatenii sovietici sint avertizati ca „serviciile secrete ale statelor imperialiste di­rijeaza operatiuni subversive indreptate impotriva socialismu­lui in toale directiile, inclusiv in sfera ideologici Congresul Statelor Unite a alocat 250 milioane de dolari corporatiei Ra­dio „Libertalea-Europa Libera' pe anii 1986-'S7 Aceasta corpoariie Radio, care a lucrat sub directa indrumare a CIA timp de mai bine de trei decenii, este centrul principal al propagandei subversive impotriva URSS si a tarilor socialiste europene Radio „Libertatea-Europa Libera' constituie de asemenea un important centru de spionaj politic impotriva U'RSS. Acti­vitatile conducerii acestor posturi de radio tintesc organizarea diferitelor acte ostile, dintre care infiltrarile ilegale in tara, culegerea de informatii rauvoitoare si coordonarea activitatilor subversive impotriva URSS'.

— Pacepa, cind pot sa arunc o privire pe materialele lui „Bal tazar' ?

Le-am adus cu mine, sint in sala de conferinte. Ceausescu s-a rasucit pe calciie si a pornit apasat catre casa.

•Manea aranjase cu grija dosarele pe mai multe mese din sala de conferinte. Am inceput cu sectia militara.

— Foarte interesant. Va trebui sa infiintam o sectie speciala, foarte secreta, la Ministerul Apararii, care sa se ocupe de ele.

Scrisorile adresate postului de radio Europa Libera erau in limba romana, si Ceausescu le-a citit, intorcind nervos pagina dupa pagina.

— Unii dintre astia care au scris ar trebui executati. Ceilalti pot s-o sfirseasca in ocnele de sare. Spune-i Iu' Coman sa-i iden-tifce pe autori, pina la unu'. Si vreau sa primesc si restul scri­sorilor de la Europa Libera. Pe toate.

Dupa ce am iesit afara, in gradina, si-a reluat tirada:

— Nu-mi pasa cit va trebui sa platim. Dar vreau sa am toate, repet, toate scrisorile pe care le-a primit sau le va primi Europa Libera, venite din Romania, toate pina la una. Vreau numele acelor sobolani care le tot scriu. Am de gind sa fac ordine in tara asta, o data pentru totdeauna.

Ceausescu s-a plimbat in tacere inca multa vreme. Este con­vins ca emisiunile in limba romana ale postului de radio Europa Libera sint operatiuni CIA menite sa aduca prejudicii credibi­litatii si prestigiului sau personal. Acesta este cosmarul sau cel mai inspaimintator.

in cele din urma a spus :

Trebuie sa ajungem la o intelegere cu „Baltazar' si ne-vasta-sa. Daca nu vor sa mearga mai departe fara un angajament scris va trebui sa gasiti totusi o cale sa i-l dati. Pui pe el stampila cu ultrasecret si le spui ca trebuie sa pastram neaparat la noi documentele ultrasecrete. Daca nu vor sa inghita asta, atunci spune-le ca il vei pune intr-o casa de* bani cu chei diferite, una pentru ei, una pentru noi, asa incit nici una dintre parti sa nu poata singura sa o deschida. Asigura-te, si fa-ti o copie dupa cheia lor. Crezi ca asta o sa mearga ?

— Asa sper, tovarase.

Hai sa dam citeva bile, a incheiat Ceausescu, luind-o inainte spre terenurile de popice.

Am fost o prada usoara pentru el in ziua aceea. Daca vreuna dintre bile se rostogolea, dupa ce o lansa in jgheabul de pe marginea pistei, el il acuza pe Bajcnaru sau pe unul dintre mem­brii garzii sale de corp ca a facut cine stie ce zgomot imaginar, asa incit ,repeta incercarea. Atunci cind aveam sansa sa dau o lovitura in plin, reclama faptul ca a vazut nu stiu ce neregulari-tate si ma punea sa lansez o alta bila. Victoriosul Ceausescu s-a oprit in cele din urma numai pentru ca a obosit.

Hai sa mergem in pivnita, a propus el.

URSUL VREA TEHNOLOGIE AMERICANA

Atunci cind am intrat, pivnita de vinuri a fost total inundata de muzica populara romaneasca, pe care Ceauseseu o prefera, inca inainte sa fi reusit sa ajungem la o masa, un chelner cu cravata neagra a iesit ca din pamint, tinind in mina o tava pe care se afla o sticla de vin proaspat desfacuta si un pahar. mare. Cunoscut sub numele de „Galbina de Odobesti', vinul preferat al lui Ceausescu, foarte aromat, de aceeasi culoare si consistenta cu uleiul de floarea-soarelui, este facut in cantitati foarte limitate in Odobesli, o regiune din Moldova, renumita'pentru vinurile pe care le produce. Ceausescu a golit doua pahare cit timp era inca in picioare, apoi s-a asezat pe scaunul lui favorit, usor, in fata mesei rotunde si grele, din stejar. Ospatarul i-a reumplut paharul lui Ceausescu si a asezat sticla intr-o frapiera eleganta de linga masa, in care insa nu se afla gheata— Ceausescu nu vrea ca bauturile sa-i fie-servite reci, pentru a-si proteja coardele vocale. La citeva minute dupa aceea, ospatarul a venit cu o alta frapiera, care de data aceasta era umpluta cu gheata, continind o sticla de vin autohton foarte bun. Acesta era pentru mine.

Cind are un pahar de vin asezat in fata sa, lui Ceausescu ii' place sa povesteasca.

— Luna trecuta, cind m-am intilnit cu Brejnev, a inceput el, dupa ce a golit un nou pahar, a incercat iar sa ma convinga, in folu' lui, sa dublam eforturile serviciului de spionaj din America. in afara de citeva ore, cind am fost le centrul de electronica al KGB, tot restu' timpului mi l-am petrecut vorbind cu Ursu', la Kremlin. Duminica seara, inainte sa plec, a gazduit o cina la lumina luminarilor, in sufrageria lui particulara din Kremlin. Doi ospatari cu cravate albe, unu' pentru mine, unu' pentru el, au fost adusi ca sa ne serveasca doar pe noi. Al meu vorbea romaneste. Pentru mine a adus mincare romaneasca, pentru el ruseasca. Toate erau suspect de delicioase, iar ospatarii ciudat de supusi. Ursu' s-a lansat in lectiile lui imediat dupa supa. Cind a vorbit despre capitalismu' american, dusmanul numarul unu al proletariatului, l-a citat pe Lenin. in capu' lui ala mare crede ca el este singuru' care uraste capitalismu' american, imi statea pe virfu' limbii sa-i spun ca eu urasc capitalismu' de zece ori mai tare ca el; ca eu am fost exploatat de capitalism si ci nu a fost; ca el si-a petrecut toata viata sub comunism si habar nu are ce inseamna sa fii torturat in inchisorile capitaliste.

Ceauscscu a golit inca doua pahare de vin, dupa* care a pocnit din degete ca sa i se aduca o sticla noua.

Dupa felu' doi, a continuat el, Ursu' a inceput din nou sa ma bata la cap. „Stiinta si tehnologia americana nu sint pro­prietatea capitalistilor americani ci a proletariatului american si a intelectualitatii, care au realizat-o, iar prin ci apartin astfel lumii revolutionare si proletariatului'. Ca si cum as fi avut ne­voie de o indoctrinare ideologica. N-am mai putut sa mai suport. I-am spus ca daca vrea sa obtina mai multa tehnologie, atunci trebuie sa trimita acolo mai multi ofiteri de spionaj. Ca am aban­donat principiul Moscovei de a trimite in Occident jumate di­plomati, jumate agenti de informatii. Ca nu-mi mai puteam permite luxul de a trimite in Vest un om in scopuri oficiale — ca diplomat, jurnalist, profesor sau orice — si altul cu misiuni de spionaj. Ca pina si reprezentantii Romaniei in strainatate tre­buie sa fie acum ofiteri ai serviciilor de informatii, sub acoperire puternica. Si ca in America pina si ambasadorul nostru era co­lonel bine camuflat, a carui identitate adevarata era cunoscuta doar de trei oameni din Romania. Si stii ce mi-a spus Ursu' ?

Nu, tovarase.

__„Tot ce pot sa faca ambasadorii este influenta', a zis Ursii',

dar primul lucru pe care il vreau cu din America sint codurile niilitare si .noua lor tehnologie militara. Spionajul vine dupa ace­ea.' Asta este diferenta dintre noi. Pentru mine spionajul este pe primul loc. Cred cu fermitate ca acesta poate sa deschida si cele mai incuiate usi, inclusiv cele ale tehnologiei. Daca Moscova o sa primeasca la Kremlin un om mai tinar, dupa ce crapa Ursu', o sa faca exact asa cum fac si eu. Pun pariu pe o suta la unu ca asa o sa fie.

Dupa ce si-a baut paharul, Ceauscscu a pocnit nervos din de^<rete ca sa i se mai puna unul.

— Abia dupa ce am ajuns la cafea si la coniac si-a dat Ursu' gindurile in vileag, „in lupta pe viata si pe moarte impotriva capitalismului', a spus el, „cel care controleaza spatiul cosmic controleaza si pamintul.' in cele din urma mi-a cerut mai mult ajutor in obtinerea de tehnologie spatiala noua. Sistemele anti-balistice, laserele spatiale si radarele, pe astea le vrea el in mod special. „Voi aveti o pozitie mult mai buna in Washington dccit noi', a spus Ursu'. Asta mi-a placut.

Pocnind din nou din degete, Ceausescu si-a comandat piine cu brinza telemea, rosii si ceapa.

,—r Ce mai face Nicolae ? m-a intrebat ci, referindu-se la Ni-colac Nicolae, ambasadorul roman la Washington.

— Tatoneaza acum recrutarea a doi functionari de la Depar­tamentul de Stat.

Bu-u-un! Zi-i sa se bage si in Congres si la Casa Alba. Ceausescu a inceput sa minincc, folosindu-sc de degete.

Avem in Statele Unite peste 300 000 de emigranti din prima si a doua generatie. Ar trebui sa recrutam cit mai multi dintre ei. Si sa le oferim suport financiar ca sa-i ajutam sa-si gaseasca slujbe la Casa Alba, in Congres, la Departamentul de Stat si Pentagon, peste tot. Cel mai mare vis al meu este ca un emigrant de origine romana sa devina presedinte al Americii, si dupa aia sa fac inca o vizita oficiala acolo.

Usa .s-a dat de perete cu zgomot, in cadrul ei aparind Elena.

Pai e corect, tovarasi ? Unu' sa munceasca, si in timpu' asta ceilalti sa bea ? a spus ea cu un zimbet larg, aratindu-si dintii galbeni si 'bonti. Ce se intimpla aici ?

Pacepa tocmai mi-a aratat niste documente de-ale lui.

Trebuie sa fi fost mai mult decit atit, a spus ea ironic, uitindu-se cu insistenta la paharele noastre. Ce ascund.eti, draga, de mine? a intrebat,'folosindu-si cea mai dulce voce.

Ospatarul a aparut ca din pamint cu o sticla de sampanie Cordon Rouge, intr-o frapiera cu gheata. Asta este ce bea intot­deauna Elena.

— Povesteste-i despre „Baltazar', Pacepa ! mi-a ordonat Cea-usescu, incercind sa-i pastreze neasteptata buna-dispozitie. Ex-piica-i cum un simplu portar, fara nici o perspectiva, a primit niste documente militare secrete sa le puna pe foc in cuptor si in loc de asta el ni le-a pasat noua.

Am rezumat cazul, fara sa spun ceva despre nevasta agentului si despre slujba pe care o avea la radio Europa Libera. Elena nu a fost impresionata:

— Si ce-i nou in asta, Nicule ? Se stie ca yankeii nu au fost niciodata in stare sa pastreze un secret.

— Daca ar fi vorba despre informatii politice, atunci probabil ca ai avea dreptate. Dar acum este vorba despre date militare.

— Nu-i intereseaza nici macar secretele lor militare. Daca asta nu ar fi fost adevarat, si daca Rosenbergii n-ar fi reusit sa-i inarmeze pe comunisti cu bomba nucleara, poate ca nici nu ne-am fi aflat astazi aici; si nici Brejnev la Moscova. Si nu uita, jumatate din treaba a fost facuta de o femeie. Ar fi trebuit s-o facem pe Ethel Rosenbcrg eroina internationala.

— Povesteste-i despre nevasta lui „Baltazar', Pacepa. Am facut ce mi s-a spus, depanind si restul istorioarei.

— Asta da, femeie! Ce se intimpla daca vrea si ea sa scoata un ban de la noi ? Putem sa-i identificam pe cei care au scris scrisorile trimise la Europa Libera, daca punem mina pe ele ?

— Bineinteles ca putem. Tocmai despre asta vorbeam acum cu Pacepa.

— Deci ii dam drumu' mai departe, nu-i asa ? Iar tu, Pacepa, o sa-mi dai numele nenorocitilor care ne-au pus pe mine si pe Tovarasu' pe jeratic. O sa vezi, in numai citeva luni domnii aia de la Europa Libera nu or sa mai primeasca nici o scrisoare anonima din Romania.

Dupa ce'si-a terminat si a doua sticla de Cordon Rouge, Elena s-a mutat cu afectiune pe genunchii lui Ceausescu.

— Te vreau, Nicule, a murmurat ea dulce, torcind ca o pisica si frecindu-si picioarele de ale lui.

El insa nu terminase cu mine.

Sa fii inapoi aici la noua, cu Andrei.

Apoi cei doi Ceausescu au plecat tinindu-se de mina.

— Ai grija de „Baltazar', a mai spus Ceausescu in loc de la revedere, indreptindu-se spre resedinta.

Cu citiva ani in urma presa americana relata: „in data de 8 mai 1981 politia de stat din Bavaria si-a facut aparitia la sediul central al posturilor de radio Europa Libera si Libertatea din Miin-chen, arestind o angajata germana sub acuzatia de activitate de spionaj pentru serviciile romane de informatii. Ceea ce este neo­bisnuit si socant este ca suspecta agenta de spionaj era secretara personala a directorului Departamentului central de stiri al unui post de radio finantat de guvernul Statelor Unite. Aceasta femeie era angajata la Europa Libera inca din anul 1952 sotul acesteia a fost de asemenea arestat sub acuzatia de spionaj.'

PREGATIRI PENTRU PLECAREA IN AMERICA

Cind m-am intors la Snagov, dupa-amiaza, Stefan Andrei era deja acolo, bind o cafea cu Manea. La noua fix,' Bajenaru a venit afara dupa noi.

Tovarasu' va asteapta.

—Este sitovarasaElenacuel ?aintrebat Andrei prevazator.

Nu. Dinsa este cu fotografii.

Ceausescu se afla in camera lui particulara de lucru.

Ma gindeam ca recunoasterea lui Arafat de catre Inter­nationala Socialista a lui Willy Brandt ar putea fi un mare pas inainte.

Bupa ce mi-a iacul cu ochiul, Ccausescu I-a privii pe Andrei drept in ochi.

Vreau sa te duci la Bonn impreuna cu Pacepa si sa-i dai lui Brandt un mesaj personal de la mine.

Stind in spatele biroului sau, Ceausescu ne-a dezvaluit care sint gindurile lui pentru mai departe. Brandt era in bune relatii cu Kreisky. in ciuda faptului ca era evreu, Kreisky parea sa raspunda favorabil incercarii Romaniei de a-l face si pe el sa-l recunoasca oficial pe Arafat.

Stiti voi cum sa-i cereti lui Brandi o mina de ajutor prie­teneasca, tovarasi. Si invitati-l sa vina sa viziteze Romania ca oaspete personal al meu. Vreau sa-l prelucrez si eu. Asta-i tot.

Pot sa plec ? a intrebat Andrei.

Ceausescu a aprobat dind din cap, insa in acelasi timp a facut un gest cu mina, care insemna ca eu trebuie sa mai ramin.

Esti gata pentru America ?

Cred ca da.

Vreau doar sa-ti aduc la cunostinta unele lucruri, in pri­mul rind, nu vreau nici. o demonstratie a emigrantilor. Nici una cit stau eu acolo.

I-am avertizat pe Nicolae si pe seful bazei D1E.

in al doilea rind, vreau o expozitie de carte.

Ambasadorul se ingrijeste personal de aceasta.

Si de cartile despre mine ?

Vor fi incluse nu numai cartile despre dumneavoastra, ci si cartile pe care le-ati scris dumneavoastra.

Cu portretul meu si al Elenei ?

Da, tovarase.

Le ai pe cele noi, color ?

Dumitru Popescu mi le-a dat de ieri. Acesta era secretarul cu propaganda a partidului.

Interviul meu pentru televiziune este aranjat?

in principiu da, cu ABC .

ABC — American BroadcastingCompany — CompaniaAmericana _rde Televiziune (n.tr.).

Fii prevazator. Acesta ar putea sa fie un cutit cu doua taisuri. Am uitat oare ceva ? Da, ungurii. Fara povesti cu Kiraly in congres. Fara articole critice in presa. E un ordin!

— Baza DIE din New York are in sarcina asta. Cei mai multi unguri emigranti sint concentrati acolo.

— Ambasadoarul nostru de acolo nu este ofiter de informatii, nu-i asa ?

Ambasadorul roman in New York pe vremea aceea era Ion Datcu.

Nu, Tovarase, numai agent. Dar isi face treaba.

Adu-mi aminte cind o sa fim acolo. O sa-l fac colonel. Este un grad destul de mare ca sa-l faca sa munceasca pentru el.

Am inteles, tovarase.

Ceausescu mi-a intors brusc spatele si a iesit din camera.

ATHENEE PALACE — FABRICA SERVICIULUI DE INFORMATII

Pentru seara aceea Oprea organizase o masa festiva intr-unul din saloanele rezervate din Hotelul Athdnde Palacc, la care si-a invitat cei mai buni prieteni. Totul era platit de DIE, ca o „re­compensa' data acelor membri ai guvernului care sprijinisera cel mai activ operatiunile de spionaj si stringere de informatii teh­nologice.

Ath6n<5e Palace fusese construit cu putina vreme inainte de inceputul celui de al doilea razboi mondial, devenind unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Balcani, in anul 1948 a fost natio­nalizat, iar la inceputul anilor '50 un consilier KGB si-a petrecut in el trei ani, pentru a-l transforma intr-un hotel special, destinat vizitatorilor occidentali.

O data cu trecerea anilor, Athe~ne~e Palace a devenit un pro­iect comun al securitatii si al DIE, un centru de concentrare al operatiunilor de culegere a informatiilor, in stil sovietic. Fiecare dintre cei peste trei sule de angajati de acolo, de la director general pina la cea mai de jos femeie de serviciu, era fie ofiter de informatii, fie agent recrutat. Directorui general al hotelului. Vintila, era colonel acoperit in Directia de contraspionaj a se­curitatii. Adjunctul lui, Rebegila, era colonei DIE, tot cu acope­rire, si lucrase anterior in mai multe baze din strainatate. Receptionerii erau ofiteri tehnici, responsabili cu fotografierea pasapoartelor si cu informarea Directiei de contraspionaj ori a DIE, in legatura cu fiecare miscare importanta pe care o faceau oaspetii. Portarii erau ofiteri de securitate de la filaj. Personalul de intretinere — cameristele — apartineau de o unitate DIE responsabila cu fotografierea pe ascuns a fiecarui petic' de hirtie din camerele oaspetilor si din bagajele acestora. Telefonistele si cei mai multi dintre angajatii restaurantului si ai barului de noap­te erau ofiteri ai Directiei de urmarire electronica. Cei mai multi dintre ospatari, picolite si barmani erau ofiteri de urmarire insarcinati cu fotografierea clandestina a clientilor, mai multe zeci de femei, imbracate elegant, care pierdeau timpul prin holu­rile hotelului, erau o parte a unei armate de scmi-prostiluatc recrutate si lucrau in legatura strinsa cu Directia de contraspio­naj. Unii dintre „strainii' care locuiau in acest hotel erau de fapt ofiteri secreti ai DIE, cu acte de cetateni occidentali. Zecile de „scriitori si artisti', imbracati pitoresc, purtind cravate ciudate si berete frantuzesti, care puteau fi vazuti prin holuri la o ceasca de cafea turceasca sau la un pahar de coniac discutind cu avidi­tate despre politica, erau agenti platiti ai securitatii.

in fiecare -camera erau ascunse mijloace electronice de urmarire, la fel in holuri si in foaier, Ia fiecare masa din cele doua restaurante si in barul de noapte, ca si in toate saloanele de rezerva si in salile de conferinta. Toate telefoanele din interior erau supravegheate, convorbirile ascultate si inregistrate, la fel si telefoanele publice de pe o raza de cinci kilometri. Aparate de fotografiat si camere de luat vederi erau fie instalate perma­nent, fie ascunse prin obiecte ca genti, caselofoane portabile etc., gata de a fi remontate oriunde in alta parte. Camerele de luat vederi normale si pentru filmare pe intuneric erau instalate in afara hotelului si conectate permanent la Directia de urmarire a Securitatii, de care apartineau si peste 30 de taxiuri, ce se gaseau in permanenta in statiile de taxi din jurul hotelului.

Cu portarii sai in uniforme cu fireturi, cu presonalul imbracat in costume elegante, bine croite si cu ospatarii de lux invirtin-du-se peste tot prin interiorul aranjat cu incintatoare nostalgie, Athdne'e Palace avea tot ce puteai sa gasesti intr-un hotel vienez mare si vestit, in realitate nu era decit o fabrica in care se lucra 24 de ore din 24 pentru a furniza informatii mai mult sau mai putin secrete. Hotelul a avut un succes atit de mare incit modelul sau a fost copiat, cu toate ca nici unul nu a fost atit de reusit, si de catre alte hoteluri turistice de lux de prin toate colturile Romaniei, si in special pe litoralul Marii Negre. Replica lui cea mai apropiata a ajuns sa fie Hotelul Intercontinental, o investitie comuna romana si americana, construit recent, chiar in inima Bucuresliului, in apropierea sediului DIE.

Cind am ajuns la Ath6n6e Palace, atit Vintila cit si Rebegila m-au intimpinat cu servilism in holul hotelului.

Noul nostru psiholog e o comoara, generale, a remarcat Rebegila.

Noile lui fete nu numai ca sint mai tinere, mai pline de viata si mai bune la pat, dar sint in stare sa vorbeasca despre orice si cu oricine. Le-am incercat eu insumi, intra in atributiile mele, a adaugat Vintila, vorbind repede, cu sisiitul lui obisnuit.

TOVARASUL NICU — O VIATA INCHINATA PARTIDULUI

Petrecerea s-a tinut in principalul salon inchis pentru public al hotelului. De cealalta parte a usilor de mahon pe care Vintila le-a deschis larg, se afla un salon mare, luxos, mobilat cu mese joase de mahon, in jurul carora se aflau sofale si fotolii tapitate, imbracate in catifea de Burgundia. intr-o sala adiacenta se afla masa propriu-zisa, decorata cu servetele impaturite ca niste evan-, taie si dispuse in buchete abundente, ca niste aranjamente florale.

Generalul Sirbu, aflat in salon, era inconjurat de cei mai apropiati colaboratori ai sai, carora le tinea un discurs — Ion Ursu, presedintele Consiliului National al Stiintei si Tehnologiei, Cornel Mihulecea, presedintele Comitetului de Stat Pentru Energie Nucleara si Gheorghe Bokiur,'ministru adjunct in Ministerul Constructiilor de Masini, responsabil cu industria electronica. Ospatari in sacouri si cu manusi albe misunau peste tot, aducind pahare cu cocteiluri, si sandviciuri cu caviar romanesc proaspat si icre rosii, sarate, de Manciuria, intr-unul din colturi un an­samblu de camera executa incet o piesa lenta, inainte sa fi apucat sa dau mina cu toata lumea, Oprea a dat buzna inauntru, insotit de Avram si Luchian, escortati de seful de protocol al hotelului. Cei trei venisera impreuna cu sotiile, vorbind toti sase in acelasi timp.

Buna seara la toata lumea! a intonat Oprea, un pic cam pompos, dar straduindu-se sa se arate prietenos.

Dupa ce s-a uitat de jur-imprejur, a facut remarca:

— Se pare ca unii dintre noi nu prea acordam destul respect tovaraselor noastre de viata, nu-i asa, Mihulecea ?

— A mea s-a autoexilat in casa, propriul ei reactor, impreuna cu cei doi copii, Oprea, a aruncat Mihulecea drept raspuns, aratind astfel cam care sint cunostintele lui nucleare.

Faptul ca provenea din aceeasi regiune cu Elena facuse din el tarul atomic al Romaniei.

— N-am prea gasit timpul necesar ca sa o anunt pe jumatatea mea mai buna despre ce se va intimpla in seara asta, a incepui Ursu. Stiti, nu vreau sa vorbesc la telefon despre lucruri atit de gingase, tovarase Oprea. Stiti cum este ea, insa sper ca miine seara o sa ajung acasa mai devreme si am sa-i povestesc cum a fost, cu toate ca nu sint sigur ca o sa fac asta pentru ca o sa-i para rau ca nu a fost aici astazi, a turuit el.

Daca avea de spus un da sau un nu, Ursu nu putea sa o faca in mai putin de un sfert de ora. Fizician specializat in tehnica nucleara, insa de o pregatire modesta, era totusi destul de destept ca sa o manevreze pe Elena de la distanta. Aceasta l-a urcat rapid chiar pina in virful stiintei si tehnologiei romanesti.

Sotii Burtica au sosit la o jumatate de ora dupa aceea. So­sirile lor invariabil intirziate, cu orice ocazie, erau urmarea legaturilor strinse pe care le aveau cu familia Ceausescu, dar si a anilor petrecuti de el in Italia ca ambasador.

— Am fost chemati la locuinta Tovarasului. Un pahar de vin si o gustarica, a aruncat Burtica in stilul lui caracteristic.

Asa cum face de obicei, Oprea a ridicat primul pahar de vin, pentru a-l bea „in cinstea tovarasului'.

__Si a celui mai stimat om de stiinta al Romaniei, cea carea incercat Ursu sa adauge, ridicindu-se in picioare.

Oprea insa i-o luase inainte:

si a tovarasei Elena.

Dupa cel de al doilea rind, un grup de dansatori imbracati in costume populare intens colorate a prezentat un scurt spec­tacol, in acordurile unui taraf destul de mare care se instalase in salon. Ospatarii turnau sampanie in pahare atunci cind Vintila a deschis o usa prin care si-a facut aparitia Nicu, tragind dupa el o pustoaica draguta, care parea cam speriata.

Salve! a zbierat el, uilindu-se de jur-imprejur prin salon. Am venit aici numai ca s-o ciocanesc pe gagicuta asta, si ce gasesc nu este altceva decit o imputita de contrarevolutie in care este amestecat jumatate din guvern cu cei mai mari spioni, mocirlin-du-se in scursorile capitalismului, a continuat Nicu, abia putind sa vorbeasca inteligibil si izbucnind intr-un ris de nebun.

Tu asteapta-ma afara, fofoloanca tirfulita mica. Am aici de rezolvat anumite treburi de stat, a spus el, conducindu-si amanta pina la usa.

— Am eu grija de domnisoara, tovarase Nicu, s-a bagat Vin­tila, bucuros ca gasise un motiv sa o stearga.

Ce-mi pasa ? Da-o dracului! Daca n-o impung pe ea, o s-o regulez pe alta. Avem peste zece milioane de femei in tara asta, .s-a rastit Nicu la Vintila, care iesea.

Stati jos, tovarase Nicu, a spus Oprea ridicindu-se si ofe-rindu-i propriul lui scaun. O farfurie si un pahar pentru tovarasu' ' Nicu, i-a ordonat Oprea ospatarului, in timp ce Nicu pendula, instabil pe picioare, mergind catre scaun si asezindu-se intre Mioara Avram si Silvia Luchian.

Ce-ati zice sa mincati ceva, tovarase Nicu ? a intrebat Oprea plin de solicitudine.

— Stridii! Vreau stridii! s-a decis Nicu, cu capul atirnindu-i pe piept si cazindu-i dintr-o parte in cealalta. Cind o sa crape batrinu', o sa mi te fac prim-ministru, Oprea. ,

—Stridii pentru tovarasul Nicu Ceausescu, a comandat Oprea ospatarului, lasind sa se inteleaga clar, pentru toata lumea, cine isi facuse aparitia pentru a-i onora petrecerea.

Slri-ce ? a intrebat naiv tinarul ospatar.

Adevaratii comunisti nu maninca stridii, iar cuvintul acesta disparuse de multa vreme din meniurile restaurantelor din Romania.

— Pusti cacacios ! Dispari din fata mea. Cheama-l pe Vintila. Unde este dobitocu' ala ? a tipat Nicu.

Oprea si Avram au dat fuga sa-l caute pe director. Nicu a urlat dupa ei:

— Spuneti-i dobitocului ca trebuie sa stea la datorie aici, cu guvernu'. Nu acolo, afara, gudurindu-se pe linga cacatii lui de

capitalisti.

Vintila insa se intorsese deja, aflindu-se acum in salon, impreuna cu o armata de ospatari care aduceau cu ei mincarea favorita a lui Nicu. Pocnind din degete ca sa fie stinse luminile, a aprins luminarile de sarbatoare, invirtindu-se de mai multe ori in jurul mesei. Toata lumea a aplaudat. Atunci s-a auzit un tipat ascutit de femeie, iar cineva a aprins repede lumina. Am vazut ca fata Mioarei Avram era rosie ca focul, iar intregul ei trup era parca incremenit. Mi-au trebuit citeva secunde ca sa-mi dau sea­ma ca miinile lui Nicu isi faceau de lucru pe sub fusta ei. M-am uitat catre Avram, care se afla chiar alaturi de ea. Ochii lui s-au marit privind in directia lui Nicu.

— Hai sa bem ceva impreuna, a spus el, luindu-l pe Nicu de mina dreapta si punindu-i in ea un pahar.

Nu beau pisat, da-mi un whisky, a spus Nicu, golind pa­harul in poala Mioarei.

—Whisky pentru tovarasu' Nicu Ceausescu, i-a ordonat Oprea lui Vintila.

Aproape instantaneu a aparut un ospatar cu un pahar pe care-l ducea pe o tava de argint, incercind sa-l aseze ceremonios in fata lui Nicu, care insa l-a varsat pe masa, umplindu-ne de whisky pe mine si pe Maria.

Ti-am zis ca nu beau pisat. Vreau unul cu gheata, Black Labei cu gheata pentru toata lumea.

Atunci cind a venit bautura, Nicu a insfacat doua pahare de ne tava si le-a golit imediat. Oprea a deschis noul rind cu un toast :

__Vreau sa-l rog pe tovarasu' Nicu sa fie mesagerul nostru

si sa-i transmita tovarasului Ceausescu nemarginitul nostru de­votament fata de partidul comunist si fata de supremul lui con­ducator, nemuritoarea noastra

__Iesi afara, sobolane, a tipat Silvia intrerupind toastul; cu un gest ferm, ea i-a scos mina lui Nicu de sub propria-i bluza. Ca si sotul ei, Silvia este incapatinata si puternica.

Nicu a scurs ultima picatura din paharul sau, a cerut sa i se umple din nou, si s-a intins spre paharul Mioarei, ca sa i-l go­leasca. Apoi, repede ca un fulger, s-a intors spre Silvia, a apu-cat-o de marginile bluzei cu amindoua miinile si a tras de ele pentru a le desface, toti nasturii sarind in jur. Dupa un moment de soc, Silvia s-a razbunat. A inceput sa-l loveasca pe Nicu cu pumnii, incercind sa-i dea miinile la o parte, in timp ce acesta tragea acum de sutienul ei.

Cu coltul ochilor l-am vazut pe Luchian ca se ridica de la masa si incepe sa-i dea incet ocol, cu o sticla de sifon in mina stinga si cu o privire foarte intunecata. Odata ajuns in spatele lui Nicu, l-a apucat pe acesta cu mina lui enorma, ca o laba de urs, de gulerul hainei, ridicindu-l ca pe o pisicuta. Apoi l-a tinut in balans la citiva centimetri deasupra podelei si a inceput sa-l stropeasca in fata cu sifonul, spunindu-i sa se potoleasca. Dupa care, in timp ce Nicu il lovea cu virfurile pantofilor peste fluie­rele picioarelor, dindu-i si o lovitura de genunchi, Luchian s-a indreptat incet catre usa, a deschis-o si l-a depus pe Nicu afara. A inchis usa cu grija si s-a dus sa se aseze pe scaunul sau. La citeva minute dupa aceea petrecerea s-a incheiat brusc.

CAPITOLUL XV

Dana a venit cu mine la aeroport. Cu toate ca am calatorit foarte mult in afara Romaniei in ultimii douazeci de ani, nu am reusit niciodata sa o iau cu mine, ori sa ma intilnesc cu ea in strainatate. Venind cu mine la aeroport, eu si cu Dana ne paca­leam singuri, intr-un fel. imaginindu-ne macar ca eram pe calc sa plecam impreuna intr-o excursie in strainatate.

Aeroportul international din Bucuresti este relativ nou. Dupa ce fusese construit pe jumatate, Ceausescu a hotarit ca terminalul cladirii 'pentru calatori este exagerat.

— Numarul romanilor care calatoresc in strainatate ar trebui sa scada permanent, nu sa creasca, a motivat el:

Din aceasta cauza o treime din cladire a fost transformata in „Pavilion prezidential'. Finisat in interior cu marmura de un maron deschis, este folosit numai de citeva ori pe an, atunci cind Ceausescu calatoreste in strainatate, in restul timpului este sigilai si tinut sub paza. In loc sa largeasca spatiul, si asa foarte mic, provocind aglomeratii in sezoanele turistice, Ceausescu a hotarit mai tirziu ca inca o sectiune ar trebui luata din cladirea calato­rilor cotidieni, si transformata intr-un spatiu al VIP , destinat vizitatorilor straini de nivel inalt. Acesta era locul in care ne aflam, eu si Dana, separati de imbulzeala nenumaratilor calatori, feriti de neplacuta atentie pe care granicerii, vamesii si ofiterii ' de securitate o acorda tuturor celor care nu sint atit de norocosi incit sa fie condusi de cineva de la serviciul de protocol, sau nu poarta vreun alt semn al statutului de VIP.

Very Important Persons — persoane foarte importante (n.lr.).

Stefan Andrei a intrat in sala de asteptare in fuga, ajungind in uitimul minut, atunci cind toti ceilalti pasageri se suisera deja in avion.

— Te iubesc, Dana, a spus el, parul lui rar zburind in toate partile.

Felicitari, Andrei.

Aceasta era prima oara cind Dana se intilnea cu el de cind fusese numit ministru de externe.

Multumesc, pustoaice. Mai am nevoie de inca un minut, Mihai. Port inca costumul pe care mi l-am pus pentru Tovarasul. Ma intorc imediat, mi-a aruncat el peste umar, in timp ce se precipita catre toaleta.

Ma obisnuisem cu Andrei dupa nenumaratele calatorii facute in strainatate, insotindu-l amindoi pe Ceausescu. Schimbatul hai­nelor de citeva ori pe zi este o parte esentiala a preocuparilor lui cotidiene, iar pentru ca sa se imbrace nu arc nevoie decit de citeva minute. Atunci cind eram in calatorie Andrei ajungea intotdeauna la sedintele de dimineata ale lui Ceausescu inchein-du-se inca la nasturii de la pantaloni cu o mina si barbierindu-se cu cealalta. Exact inainte sa intre gasea cite un loc, cum ar fi pervazul unei ferestre, unde sa-si arunce masina de ras de unica folosinta, din care avea nenumarate, comandate din strainatate. Nici in aceasta zi nu-si schimbase felul de a fi. Atunci cind s-a intors, incheindu-se la pantalonii costumului sau nou-nout, am pornit impreuna, indreptindu-ne spre iesire.

— imi pictezi si mic ceva, Dana ? a spus el aranjindu-si parul din mers.

in avioanele romanesti, care nu au o compartimentare pentru clasa intii si contin numarul maxim de locuri admis de construc­tor, primul rind este considerat ca apartinind sectiei VIP si este intotdeauna rezervat. Ultimul rind din stinga este retinut pentru ofiterii de la antiterorism, imbracati in civil si inarmati cu pisto­lete speciale, de calibru redus si cu sprayuri puternice cu gaze tranchilizante. O sonerie ascunsa face legatura dintre ci si piloti, care sint inchisi in cabina lor din fata si separati de restul avio­nului printr-o usa blindata.

— Cafea, te rog. O ceasca de cafea mare si tare. Si un pahar de coniac, a cerut Andrei uneia dintre stewardese, care il recu­noscuse.

Paharul de coniac a fost intotdeauna medicamentul lui impo­triva raului de avion.

TACTICA DE SUPRAVIETUIRE A UNUI MINISTRU DE. EXTERNE

Cum a fost Elena asta-noapte ? a intrebat Andrei.

A dormit aproape lot timpul cit a tinut filmul.

— Vrajitoarea a incercat sa ma loveasca duminica, dar habar nu are cit de solida este ascunzatoarea mea. La ce ora te intilnesti azi cu Brandt ?

Mintea lui repezita era mereu cu un pas inaintea cuvintelor pe care le rostea.

La patru dupa-amiaza.

Bonn ? Cazarma ?

Da.

Pentru a crea o anume imagine, dupa razboi, sediul Partidului Social-Democrat din Germania Federala a fost amplasat chiar in cimp, in niste cladiri semanind cu o cazarma.

Ce-ar fi sa-mi mai aduci a cafea si un coniac ? Andrei se dadea pe linga tinara lui stewardesa, prinzind-o pina la urma in brate si punindu-si-o pe genunchi. Cu ochii astia frumosi ai tai ai putea sa faci mult mai mult pentru mine astazi, (ii mingiia picioarele, ramase goale sub minijupa uniformei.) Ce-ai zice de o masa gustoasa ?

Stewardesa s-a smuls din bratele lui Andrei cu gratie femi­nina.

Dorintele tovarasului ministru sint modeste astazi. Buna dispozitie a-lui Andrei crestea negresit daca avea burta

plina. Este un mare gurmand, mai degraba din cauza saraciei din timpul copilariei. Gustul lui -recent pentru mincaruri exotice nu era altceva dccit de spectacol, un mod de a face parada de pu­terea lui.

Vrajitoarea este ca riia buboasa. Toata lumea spera ca Tovarasul o sa o paraseasca. Sper ca aici nu sint microfoane, _nu-i asa ?

Andrei a suferit de cind l-am cunoscut de o frica ucigatoare din cauza microfoanelor, si in special de cele instalate din ordinul Elenei. Vinarea locurilor in care sa vorbeasca si care sa nu para a fi acoperite de urechea sensibila a microfoanelor devenise pen­tru el un permanent exercitiu de gimnastica mentala. .

inca nu, Andrei. .

Stii, sarcina mea a fost sa fac din Nicu un conducator politic. Tovarasul l-a lasat pe mina mea si a lui Pacoste acum zece ani. Este ca am facut o treaba minunata ? Nicu va fi cel mai patrician conducator comunist al lumii. Asta este ceea ce am reusit noi in zece ani. Si materialul a fost de buna calitate, zau. Ca si Tovarasul. Ne poti aduce doua pahare cu cuburi de gheata, Ochi Albastri ?

Doar gheata ? a intrebat stewardesa.

Numai gheata. Am eu sucul.

Cind calatoreste Andrei duce mereu cu el un geamantan imens, ca un acordeon, din piele rosie, plin cu sticle de whisky.

Are un ochi pus pe tine, mi-a spus el. Ochiul bun. Fara nici o indoiala.

Cine ?

Vrajitoarea. Este asa de bine sa fii la mii de kilometri distanta de ea. Poti sa-mi dai o ceasca de cafea, Jeanet ?

Diana, tovarase ministru.

— Da, draga, in statisticile demografice ale Natiunilor Unite, Romania este consemnata cu cea mai marc rata de sinucideri, peste 66 la 100 000 de locuitori. Urmatoarea este Ungaria, cu numai 43, iar a treia, Germania Democrata cu doar 30. Daca vrajitoarea ramine in locul lui Ceausescu, vom avea 60 de sinu­cideri la 100 de locuitori. Citi ani crezi ca vor trece pina cind o s-o otraveasca careva ? Doi ani ? Trei ? Noi o sa supravietuim, Mihai. Atunci cind va ajunge Nicu la sceptru am de gind sa ma imbat toata saptamina. Toata luna. Mai da-ne niste cuburi de gheata, Jeanet.

Diana, tovarase ministru.

— Da, draga. Aceasta este mica mea carte neagra, Minai, mi s-a adresat el confidential, mingiind un mic carnetel de notite, imbracat in piele, cu miinile lui mari. Contine cileva dintre non­sensurile scoase de vrajitoare, perle de intelepciune. Nu o sa puna niciodata mina pe el. Pina si cind dorm il tin cu mine. Ia asculta la asta: „19 decembrie 1976. A. i-a adus la cunostinta lui E. despre pregatirile pentru o vizita in Angola. A. i-a sugerat lui E. sa-l insoteasca pe Tovarasul. De ce nu la primavara, draga ? E prea frig acum.' Sau asta: „22 decembrie 1977. A. i-a adus la cunostinta lui E. ca, printre obiectele de valoare recuperate de DIE de la un roman emigrat, care a murit in Olanda, se aflau mai multe Tizian-uri si Tintoretto-uri. Ce sint, documente isto­rice sau carti ? a intrebat E.'

Porti in buzunarul tau o adevarata dinamita, Andrei.

Este echipamentul meu de supravietuire.

Care este secretul tau cu Tovarasul ? am intrebat eu, incercind sa schimb subiectul.

Cu Tovarasul ? Nu este un secret, este o arta. I-am facut Tovarasului sute de propuneri de prima valoare, dar nu le-am prezentat niciodata ca pe idei venite de la mine. De exemplu, pun un dosar pe masa lui de lucru:

„— Iata telegrama, tovarase Ceausescu.'

„— Ce telegrama, Andrei ?' imi zice el.

Eu ii raspund :

„— Am crezut ca ati sugerat sa-i trimitem un salut fratesc tovarasului Hua Guo Feng la sfirsitul celui de-al unsprezecelea Congres al comunistilor chinezi.'

El citeste telegrama si cerc sa i se dea un stilou.

„— Da, imi aduc aminte. Independenta fata de Moscova. A fost o idee buna, nu-i asa ?' intreaba el.

„— Inspirata, tovarase Ceausescu' ii raspund eu.

Aceasta este arta mea, Mihai. Nu mai ai niste cuburi de gheata, Jeanet ? Se evapora mult mai repede la inaltimea de 10 000 de metri.

Andrei si-a reumplut paharul, dupa care m-a intrebat:

Cam pe unde sintem acum, Mihai ?

— Ar trebui sa ne aflam deasupra Vienei.

--- Priveste, asculta, dar nu pune intrebari. Aceasta este o alta regula a mea pentru supravietuire. Tovarasul vrea sa fie singurul care sa stie totul. Atunci cind eram secretarul partidului nentru relatiile internationale, l-am vazut de sute de ori chemind-o ne adjuncta mea, Ghizella Vass, si dindu-i ordine fara ca mic sa-mi spuna ceva despre asta. Pentru mine nu este nici un secret ca Ghizella are in sarcina ajutorarea partidelor comuniste occi­dentale pentru activitati subversive, si este in legatura cu DIE si cu membri ai serviciului de spiofiaj militar. Mai stiu ca exista in Romania centre de pregatire unde comunistii occidentali sint invatati sa participe la operatiuni de sabotaj, diversiune si gherila, pentru a fi folositi in viitor in tarile lor, si asta in ciuda faptului ca Tovarasul incearca sa tina totul in mare secret, in intuneric total. Stiu ca partidele comuniste la care tine cel mai mult sint cele din Spania, Grecia si Israel. Si mai stiu ca DIE al vostru are un sistem de relatii diplomatice secrete, -de rezerva, in afara de cel oficial, il folositi in secret pentru a trimite partidelor comuniste bani, pasapoarte false si alte lucruri, pentru grunurile lor subversive. Ce mai stiu este ca Tovarasul are un canal secret de comunicare in Franta si Spania, prin care ia legatura cu San­tiago Carrillo, caruia ii trimite acte false de identitate, pentru a se ascunde sub doua sau trei nume. Stiu toate acestea si multe alte lucruri, dar niciodata nu l-am intrebat pe Tovarasul despre ele. Nici pe Ghizella. Nici macar pe tine.

Andrei a facut o pauza in care sa-si umple paharul, apoi a continuat:

Drumul pe care l-am facut a fost pentru mine lung si greu, ca sa ajung din simplu cioban ministru de externe, si nu o sa renunt la toate acestea prea devreme si usor. Stiu cum sa supravietuiesc cu Tovarasul. Hai sa terminam sticla asta^ Mihai. Jeanet! Jeanet!

Diana, tovarase ministru. Spuneti, va rog.

Poti sa-mi mai dai niste cuburi de gheata ?

Tacticile de supravietuire ale lui Stefan Andrei par sa-l fi tinut 'z buna conditie. El a reusit sa ramina ministru de externe pina in Doamna anului 1985, cind Ceausescu l-a numit din nou secretar al

Comitetului Central al Partidului, de data aceasta responsabil cu salvarea economici romanesti de Ia faliment.

PROTECTIA UNEI AMBASADE

Cind avionul Tarom si-a inceput coborirea pentru a ateriza la Frankfurt pe Main a trebuit .sa pierd citva timp ca sa-l pot trezi pe Andrei. Ambasadorul, Ion Morega si seful bazei DIE, generalul Stefan Constantin, sub acoperirea de consilier de am­basada, ne asteptau pentru a ne duce cu masina la Koln, acolo unde se afla ambasada Romaniei. Andrei a plecat cu ambasado­rul, asezindu-se impreuna cu acesta pe bancheta din spate a Mer-cedesului ambasadei, care arbora un steag mare al Romaniei. Eu am plecat de la aeroport impreuna cu Constantin, in rapida masina a bazei, un BMW cu opt cilindri.

— Calc-o la podea, am ordonat eu soferului, nerabdator sa ajung la ambasada si sa vorbesc cu Constantin despre apropiata intrevedere cu Willy Brandt.

in cadrul comunitatii serviciilor de informatii ale blocului so­vietic exista o regula stricta care interzice cu desavirsire agentilor sa poarte discutii in legatura cu preocuparile lor profesionale atunci cind se afla, in Occident, intr-o masina, fie aceasta a am­basadei, a bazei, ca sa nu mai vorbim despre taxiuri. Ca sa forteze respectarea acesteia, KGB a tot continuat sa istoriseasca fel de fel de intimplari despre autoturisme apartinind ambasadelor lor, in care au descoperit mijloace de urmarire de productie ameri­cana, cu toate ca niciodata nu au adus vreo dovada aratind vreu­nul dintre acestea. Despre asta insa eu aveam propria mea intimplare de povestit, si pe care obisnuiam sa o spun in timpul lectiilor pe care le predam la scoala DIE. S-a petrecut in Ger­mania Federala, cu seful anterior al bazei DIE, Domitian Baltei. Ceausescu imi ordonase sa particip, ca reprezentant, la o intilnire cu un om de afaceri vest-german pe care Baltei avea misiunea de a-l recruta ca agent secret. Pentru a scapa de orice urmarire a vest-germanilor, scrupulosul Baltei m-a luat de la aeroport ca sa mergem la Koln, dar de acolo am inceput o cursa lunga si in mare viteza, parcurgind zonele cele mai aglomerate ale vechiului ras trecind frecvent prin intersectii pe culoarea galbena sau chiar rosie a semaforului. Dupa patru ore, soferul, un ofiter spe­cializat in urmariri, era convins ca nu fusesem urmariti, si a oprit masina pe marginea unei strazi intunecate. La citeva minute dupa aceea Baltei a oprit un taxi care se intimpla sa treaca pe acolo.

__Acum, in sfirsit, pot sa va vorbesc, tovarase general, a spus

el cind ne-am urcat in masina, dupa care a inceput sa-mi poves­teasca ee intentii are pentru intilnirea cu presupusul viitor agent, programata sa aiba loc in aceeasi seara. La sfirsitul calatoriei noastre, in timp ce Baltei facea plata, soferul s-a intors spre mine si mi-a spus intr-o limba romana curgatoare:

— Generale, a fost o adevarata placere pentru mine sa-mi aud din nou limba materna.

Iata de ce in timpul calatoriei de la Frankfurt la Koln Con­stantin nu mi-a spus decit vorbe goale despre viata politica vest-germana si, bineinteles, citeva bancuri despre ambasadori.

Amplasata linga riul Rin, cu fata spre acesta, ambasada e o cladire moderna din beton, otel si sticla, proiectata special la Bucuresti pentru a face fata activitatilor complexe intreprinse intr-o tara atit de importanta cum este Germania Federala. Por­tarul, un ofiter DIE avind o pregatire speciala antiterorism, a descuiat broasca electronica a masivei usi de sticla de la intrare si s-a ridicat respectuos in picioare. Mai multi diplomati care se aflau din intimplare in foaier au luat, aproape imperceptibil pen­tru un ochi care nu se uita atent, pozitie de drepti, in afara de trei diplomati, toti cei repartizati acolo erau ofiteri de informatii. Eu si cu Constantin am urcat pe scari pina la etajul trei, unde se aflau birourile serviciului de cifrare. in strainatate sistemul romanesc de cifrare se bazeaza pe regulile de codificare ale KGB. Doua dintre acestea sint aplicate foarte strict. Prima este aceea ca materialele folosite pentru cifrarea si descifrarea telegramelor trebuie pastrate sub supraveghere de functionarii de cod 24 de ore din 24, in plus fata de sistemul de alarma folosit. .A doua este ca insisi functionarii de cod trebuie supravegheati in per­manenta si nu au voie sa paraseasca ambasada fara sa fie insotiti de un alt oficial.

Cel de al treilea etaj fusese special proiectat pentru a adapos­ti aceste birouri, facind posibila respectarea stricta a regulilor aferente. Este o unitate independenta in care functionarii de cod traiesc si muncesc, tinindu-se unul pe celalalt sub observatie. Intrarea este protejata de d usa din otel care poate fi descuiata numai din interior. Accesul in acest loc este interzis tuturor ce­lorlalti membri ai ambasadei, inclusiv ambasadorului. Numai Constantin, in calitatea lui de sef al bazei DIE, avea dreptul sa intre. Acesta a apasat pe butonul soneriei si — dupa ce functio­narul de cod care era de serviciu ne-a vazut pe ecranul televi­zorului sau — usa a fost descuiata. Datorita functiei mele de conducator al Centrului National pentru Transmisiuni Cifrate aveam' voie, bineinteles, sa intru in toate sectiile acestuia, chiar daca se aflau in strainatate, fiind de fapt chiar o parte a servi­ciului meu, aceea de a le face controale. Odata ajunsi inauntru, Constantin s-a dus direct la o alta usa de otel, a descuiat-o, dupa care a incuiat-o din nou, cu noi inauntru. Camera era plina de magnetofoane, toate in plina activitate, care inregistrau fiecare convorbire telefonica si lot ce transmiteau telefoanele din fiecare camera a ambasadei. Benzile erau reascultate pe loc, dupa care erau trimise la Bucuresti, in pachete diplomatice. Supravegherea .electronica a fiecarui oficial roman aflat in strainatate, de la am­basador pina la cel mai de jos, este una dintre functiile exercitate cel mai meticulos de catre DIE. Constantin vroia sa vada daca aflase cineva din ambasada despre intilnirea noastra cu Brandt. „Dillinger', agentul german care o organizase, vroia ca intreve­derea sa ramina secreta, fara sa i se faca publicitate la Ambasada Romana si fara sa fie trecuta in agenda de lucru a lui Brandt. Am ascultat benzile ce contineau conversatiile telefonice ale am­basadorilor si ale ofiterilor din ambasada, si nu am gasit nici o referire la intilnirc.

De acolo am coborit un etaj, unde se afla complexul DIE de siguranta, avind de asemenea accesul interzis tuturor, in afara angajatilor DIE, si care ocupa o jumatate din nivelul doi. Pro­tejat cu ajutorul usilor de otel, al circuitului inchis de televiziune si al garzii de serviciu in schimburi permanente, complexul DIE cuprinde doua camere in care se afla cite doua sau trei birouri unde membrii bazei vin dupa indeplinirea misiunilor, citesc

•nstructiunilc de la comandamentele generale sau isi scriu ra­poartele. g_{c ma}j _af]2 acolo, de asemenea, laboratoare chimice si fotografice, case de bani, fisele cu cheie si camere controlaie acustic, singurul loc in care, conform regulamentului, pol'fi pur­tate disculii in legalura cu misiunile agentilor. Am iniral in bi­roul lui Constantin abia dupa ce i-am lasat destul limp ca sa dea drumul unui sislem de bruiaj instalat in interiorul peretilor, care producea un neauzil „zgomol alb' si ca sa deschida o foarie greu vizibila usa (alunei cind esle inchisa), aflata in spatele mesei sale de lucru. Aceasta dadea in camera de securitaie acuslica — bula'. Peretii aceslei camere fara geamuri nu numai ca izolau din puncl de vedere acuslic, dar erau si ecranati electronic pcniru a preveni atit penetrarea din afara cit si emilerea din interior a undelor radio.

Odata intrati in „bula', Constanlin a inchis usa si si-a incepui raporlul. inlilnirea din acea seara fusese aranjala cu ajulorul unui colaborator apropial al lui Willy Brandl, un agenl secrel DIE. Agentul, al carui nume de cod era „Dillinger', fusese recompen­sai cu ceasuri de aur penlru el si familia lui. Polrivil celor spuse de Conslanlin, inlilnirea noaslra cu Brandl ar fi pulul si Ircbuia sa aduca rezullalele dorilc de Ceausescu.

Dupa ce si-a inchcial raportul despre subiectul „Dillinger' — Brandij Conslanlin a deschis un carnetel de nolite si a incepui sa discule despre „OV' — operatiuni valulare. OV era pe vre­mea aceea punelul de conccnlrarc permanenla a luturor ope­ratiunilor DIE, ordinul cel mai insisicnl al lui Cea*usescu fiind acela de a obtine cit mai multe devize convertibile.

Constanlin a raporlal ca in primul irimeslru al anului 1973 baza DIE reusise sa obtina doar cu putin peste 460 000 de dolari bani lichizi si ca reusise in plus sa introduca ilegal in Germania Federala armamenl valorind 600 000 de dolari. Penlru mai de­parte, baza din Germania Irimisese la Bucuresti doi agenti care erau conlrabandisli profesionisli, in scopul de a aduce de acolo Prin mijloacele lor specifice pesle 70 de kilograme de cocaina. Apoi mi-a prezenlai care sint planurile bazei pentru al doilea irimeslru al anului. Am slat in „bula' limp de pesle o ora, pina cind un operaior de cod a deschis usa si ne-a anuntai ca Andrei Si ambasadorul locmai ajunsesera.

INTILNIREA CU BRANDT LA UN „CEAl'

Trecuse de ora patru atunci cind am ajuns la sediul PSD din Bonn, care arata, cum am mai spus, ca o cazarma. Cind am fost anuntati, Willy Brandt nu s-a ridicat de la biroul sau. A inaltat Capul foarte putin si a mormait ceva care ar fi putut sa fie „Gu-ten Tag' . Avind o paloare cenusie si cercuri intunecate sub ochi, parea foarte obosit si dus cu gindul in alta parte.

Am catn racit. Ma tin cu ceaiuri, a mormait Brandt, reuniplindu-si ceasca de ceai, dintr-un termos pe care il luase de sub birou. Ce mai face prietenul meu Ceausescu ?

Dupa amabilitatile de rigoare, i-am inminat plicul care continea mesajul personal al lui Ceausescu. in timp ce Brandt incepuse sa citeasca, narile lui Andrei fremaiau. Deodata el i s-a adresat in limba engleza, pe care o vorbeste mult mai bine decit germana:

Scuzati-ma, domnule cancelar. Ne puteti da si noua cite o ceasca de ceai ?

Brandt a ridicai in cele din urma capul si s-a uitat la vechiul lui prieten, Andrei, cu un amestec de repros si admiratie, dupa care si-a sunat secretara :

Doua whisky-uri pentru oaspetii mei. Eu ma tin cu ceai, a miriit el, aplccindu-sc dupa termos si umplindu-si din nou ceasca.

Duble. Si cu gheata, a adaugat Andrei.

Era vizibil tulburat de aroma familiara emanata de ceasca de ceai a cancelarului.

Atunci voi avea cu siguranta vesti ceva mai concrete de la Kreisky.

Contrar obisnuitei lui cordialitati, Brandt nu s-a miscat de pe scaun atunci cind am plecat, cam dupa doua ore de la venire.

Era evident doar un zvon ca Brandt s-ar fi lasat de bautura, a spus Andrei atunci cind ne-am intors in masina.

A scos o foaie de hirtie si a inceput sa scrie ciorna telegramei pentru Ceausescu, referitoare la intilnire, pe care urma'sa o semnam amindoi. in esenta se spunea ca Brandl ar vrea sa ne ajute.

Presa occidentala a adus la cunostinta publicului, pe 8 iulie 1979, ca YasserArafat a fost primit la Viena de cancelarul austriac Bruno Kreisty, care a fost insotit de Willy Brandt. Aceasta a fost prima vizita oficiala facuta de reprezentantul Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei intr-o tara vest-europeana, si implica recu­noasterea de catre guvernul austriac si de Internationala Socialista a acestei organizatii.

Atunci cind nc-am intors, holul de primire si sala de mese din ambasada erau puternic luminate. Ospatari imbracati in sa-couri albe si pantaloni negri, purtind manus-i albe, se vinzoleau peste tot, transportind tavi, sticle si farfurii cu mincare. Acestia erau cu totii ofiteri DIE care fusesera pregatiti pentru meseria de ospatari pentru inalta societate, in scoala DIE. Morega si Constantin incercau din nou sa ne faca, mie si lui Andrei, o impresie cit mai buna. Cina a fost somptuoasa, pastrind reputatia acestei ambasade, despre care se stie ca ofera dineurile cele mai elegante si intime, folosite agresiv de DIE pentru a-si crea ori consolida contacte de toate felurile.

CAPITOLUL XVI

STABILIREA LA BLAIR HOUSE

Mi-am petrecut ultimele citeva zile cu ambasadorul Nicolae Ecobescu, un colaborator al DIE si sef al biroului roman de _t protocol, zburind intre Washington DC si Chattanooga, Dallas si Houston, New Orleans si New York, impreuna cu reprezen­tantii Departamentului de Stat si ai Serviciilor Secrete, punind la punct ultimele amanunte ale planului si programului vizitei oficiale a lui Ceausescu. intors acum inapoi la Washington, mi-am petrecut intreaga dimineata impreuna cu ambasadorul Nicolae si cu lonita, consilierul ministrului la Departamentul de Stat, unde ne-am ocupat de expozitia de fotografii ceruta de Ceausescu. inainte de prinz am asistat, impreuna cu cei doi, la deschiderea expozitiei de carte in limbile grupurilor etnice din Romania, pe care Ceausescu a comandat-o pentru a contracara criticile ame­ricane in legatura cu abuzurile politice impotriva drepturilor omului. Aceasta manifestare a avut loc la biblioteca Martin Lu-ther King din centrul orasului Washington, fiind etalate toate cartile tiparite in limbile nationalitatilor conlocuitoare, care au putut fi gasite in Romania. Asemeni tuturor manifestarilor or­ganizate de Bucuresti, expozitia aceasta nu a scapat nici ea o atit de buna ocazie de a contribui cu ceva la cultul personalitatii lui Ceausescu: la un stand special erau aratate publicului toate lucrarile scrise vreodata de sau despre Ceausescu. Cei ce aveau legaturi cu Ambasada Romana precum si agentii secreti ai bazei DIE au fost mobilizati pentru a forma o mica multime, asa incit presa romana sa poata relata dupa aceea:

„Deja din primele ore de dupa deschiderea sa, expozitia romana de carte s-a bucurat de mult succes.'

Pe 11 aprilie, in jurul orei cinci dupa-amiaza, Ecobescu si cu mine ne-am dus la Baza Fortelor Aeriene Andrews, de linga Washington. Acolo, impreuna cu comandantul bazei, generalul Benjamin F. Starr jr. si cu reprezentantii oficiali ai Departamen­tului de Stal si ai Serviciilor Secrete, am avut grija de detaliile de ultim minut. Exact la ora sase, avionul prezidential Boeing 707 a aterizat pe aeroportul Andrews. Dupa citeva minute seful protocolului, Evan Dobolle, a urcat la bord si i-a invitat pe oas­petii romani pe pamintul american. La scara avionului, Ceausescu si sotia lui au fost intimpinati de secretarul de stat Cyrus Vance si de sotia acestuia, Grace, ca si de alti reprezentanti oficiali romani si americani. De la aeroport Vancc i-a condus pe cei doi Ceausescu la resedinta lor oficiala, Blair House, aflata peste drum de casa alba.

Blair House era deja cunoscuta din vizitele anterioare pe care sotii Ceausescu le facusera la Washington. La fel de familiarizat eram si cu scenele Elenei, datorate faptului ca bagajele nu ajun­sesera o data cu ca — acestea nu sint niciodata transportate in coloana oficiala — atunci cind a sosit la Blair House. Ca sa evit vreo alta criza, am rugat-o pe una dintre femeile ce se ocupau de casa sa i-o prezinte. Vizitarea cladirii a inceput cu atelierul de pictura, in care se afla un splendid birou stil Queen Anne si un portret magnific al lui Montgomery Blair, pictat de Sully, si ' a continuat cu sala „Abraham Lincoln'.

— Aceasta este chiar camera plina de istorie in care Mr. Lincoln a semnat binecunoscuta Proclamatie pentru Emancipare, a recitat teatral ghidul, aratind spre un portret in penita al presedintelui Lincoln, in sufragerie masa era pregatita pentru cina privata a sotilor Ceausescu, cu tacimuri pretioase si fata de masa de da­masc.

— AcestesplendidefarfuriiLowestoftdepemasaau apartinut chiar familiei Blair, a spus tinara femeie.

La primul etaj Elenei i-a fost aratat mai intii dormitorul marc destinat lui Ceausescu, invecinat cu o biblioteca spatioasa, am­bele decorate cu flori proaspete.

— Acesta este dormitorul dumneavoastra, doamna, a spus ghidul, aratind spre o camera cu un pat superb, cu baldachin pe toate partile. Cu toate ca nu a putut fi relustruit in timpul care a trecut d'e la vizita din 1957 a reginei Elisabeta, a continuat ea, acest apartament se numeste Odaia reginei si in ziua de azi.

Cu aceasta ghidul a terminat, urindu-i Elenei o sedere placuta.

— inchide usa, Pacepa, s-a auzit vocea ei uscata, rastindu-se deodata. Dupa ce am executat ordinul, a explodat:

— Ia uita-te la sarpele asta veninos. Nu m-a vazut pina acum in viata ei si' uite cum ma comanda pe mine sa dorm aici si nu cu Tovarasu'. Asta este camera de luat peste picior!

Imitind vocea femeii-ghid, a continuat:

— „Avem o Proclamatie pentru Emancipare'. Idiotii astia mai au multa fasole de mincat pina sa ajunga cu adevarat eman­cipati.

Apoi, uitindu-se dezaprobator la niste pete de pe pereti:

— Asta-i a patra oara cind sint adusa in casa asta veche si mizerabila. N-ai putut sa gasesti una mai noua, sau sa stam la Sheraton? Sper ca macar n-or sa ne mai turmenteze iar cu aerul lor conditionat timpit.

Aerul conditionat era una dintre cele mai mari dureri de cap pe care le aveam in timpul vizitelor prezidentiale pe care le pregateam. La scurt timp dupa ce a preluat puterea, dupa moar­tea predecesorului sau, Gheorghiu-Dej, Ceausescu s-a intors dintr-o vizita secreta facuta la Moscova cu o durere staruitoare de git. Gheorghiu-Dej a murit din cauza unei forme de cancer care a evoluat deosebit de repede, primele simptome care i-au apaftit fiind niste dureri in git, la putin timp de la intoarcerea sa dintr-o vacanta petrecuta in URSS. Cu toate ca nu a spus-o niciodata in public, in cercul sau de prieteni intimi Ceausescu .pretindea ca are dovezi de necontestat ca cei de la Kremlin l-au asasinai pe Gheorghiu-Dej prin iradiere, din cauza nesupunerii sale. Acesta este motivul pentru care primele dureri de git l-au facut pe Ceausescu sa intre in panica, in secret, au fost adusi la Bucuresti doctori din toate colturile lumii, pe parcursul unei pe­rioade chinuitoare de citeva saptamini. in cele din urma un doc­tor batrin si foarte conservator din Germania Federala l-a pus la punct in mod direct:

__Domnule, vorbiti mult prea tare iar coardele dumnea­voastra vocale sint ingrozitor de iritate.

Prescriptiile doctorului au fost si ele de moda veche: ceai de musetel si sa evite sa stea in curent, fie el provocat chiar si de instalatia de aer conditionat ori de evantai. Dupa aceasta toate evantaiele au fost indepartate din resedinta lui, iar sistemul de aer conditionat instalat in cladirea Comitetului Central al Parti­dului Comunist Roman a fost demontat, in timpul vizitelor pe care le-a facut in strainatate, in special in America de Nord si de Sud, am intimpinat greutati de ncdescris in incercarile de a opri aerul conditionat in toate cladirile pe care urma sa le vizi­teze. De nenumarate ori s-a intimplat ca ministrul afacerilor ex­terne, impreuna cu alti demnitari care il insoteau pe Ceausescu in strainatate, sa-si petreaca nopti intregi acoperind cu ziare facu­te ghcmotoc gurile de ventilatie si orificiile de aerisire, dupa ce Ceausescu descoperea un curent imaginar in dormitorul sau.

in acea zi i-am raportat Elenei ca s-a avut grija de toate, desi eram personal convins ca aerul conditionat nu va fi intrerupt in locuri ca Centrul Spatial NASA din Houston sau Texas Instru­ments din Dallas.

Parasind-o pe Elena, m-am dus sa caut echipa de electricieni care, imediat dupa sosirea noastra, au inceput sa verifice daca nu au fost amplasate mijloace tehnice de ascultare si urmarire. Acestia trebuiau sa „mature' toti peretii, podelele, tavanele si mobilele din camerele care urmau sa fie folosite de Nicolae si Elena Ceausescu. I-am gasit la al doilea etaj, verificind dormito­rul lui Ceausescu si biblioteca alaturata, in care acesta din urma trebuia sa se intilneasca cu ministrul de externe si alti membri ai anturajului sau a doua zi de dimineata, foarte devreme. Toate aceste camere fusesera deja controlate, in cautarea microfoane­lor, mai devreme, in aceeasi zi, dupa ce Blair House fusese pre­data romanilor, de catre expertii tehnici ai DIE, care sosisera la

washington sub acoperirea de curieri diplomatici, insa Ceausescu vroia intotdeauna ca propriul serviciu de protectie sa verifice inca o data cel putin dormitorul, camera de lucru si sufrageria.

HAINELE SPECIALE ALE TOVARASULUI

Bagajele lui Ceasescu au sosit dupa o ora in doua camioane escortate ale Serviciilor Secrete, insotite de croitorul familiei pre­zidentiale, doi membri romani ai garzii de corp si maiorul Ni-colac Popa, care era un fel de valet de inalt rang. Hainele familiei Ceausescu devenisera de mai multi ani o problema majora de stat a Romaniei. Totul a inceput in 1972. Eram cu Ceausescu in Cuba, alunei cind Fidel Castro i-a povestit ca a descoperit un complot organizat de CIA. Spionii americani urmau sa-i toarne in interiorul pantofilor o otrava care ar fi facut sa-i cada parul — iar un Castro fara barba ar fi fost de neimaginat! La citeva zile dupa aceasta Ceausescu a hotarit ca nu va mai imbraca ni­ciodata nici una dintre haine de doua ori. in acelasi an au fost create sectii speciale pentru confectionarea hainelor in cadrul Directiei a cincca a Securitatii, care era serviciul sau de securitate pentru paza personala. Ceausescu neprimind nici un salariu, toa­te cheltuielile sale sint platite din doua conturi secrete, unul apartinind Comitetului Central al partidului iar celalalt Secu­ritatii. Jn general partidul ii plateste casa iar Securitatea are in sarcina tot ce poate fi produs, confectionat, si are legatura cu protectia sa, inclusiv mincarea si imbracamintea. Noua sectie a Securitatii concepea si producea tot ceea ce Ceausescu si-ar fi dorit sa imbrace: palarii fine de fetru pentru mers la birou si sepci stil Lenin pentru vizitele in fabrici, pardesic croite din stofa si mantale matlasate pentru iarna, in stil sovietic; costumele de zi cu zi facute din materiale englezesti si uniforme de vinatoare instilgerman;pentruincaltat,ciorapidematase,papuci .imblaniti, pantofi negri din piele fina de vitel, tip Oxford si cizme solide de vinatoare avind in interior incalzitoare electrice, ca sa numesc numai citeva dintre aceste obiecte.

Toate hainele lui Ceausescu sint impachetate in saci mari si grei de plastic, sigilati cu echipamente electrice de inalta frecventa. Acestia sint depozitati intr-o cladire—in care temperatura >ste pastrata la nivel constant, ca si umiditatea— aflata in apro-oierea resedintei din Bucuresti, iar regula este ca depozitul tre­buie sa aiba in permanenta in stoc marfa pentru un an intreg: 365 de costume, 365 de perechi de pantofi si asa mai departe. Toate lucrurile care au fost imbracate o data sint stampilate cu cerneala colorata, pentru a nu fi refolosite din greseala, apoi sint arse intr-un cuptor. Atunci cind calatoreste, hainele ii sint stam­pilate, ca. de obicei, la sfirsilul zilei, apoi depozitate in cuferc speciale, pentru a fi duse inapoi la Bucuresti si arse. Ceausescu nu este in nici un fel sentimental. Nu are nici un animal favorit, ca sa nu mai vorbim de haine sau de oameni pe care sa vrea sa-i pastreze in preajma sa.

in anul 1974 au fost create si sectii speciale de imbracaminte si incaltaminte pentru femei, special pentru Elena, astfel incit in curind i s-au creat si ei rezerve pentru un an intreg, pe care le avea oricind la indemma. Nu dupa mult timp insa, Elena s-a saturat de regulile severe de securitate si a inceput sa triseze, adaugindu-si la garderoba de fabricatie romaneasca o cantitate insemnata de haine cumparate de la Paris si Londra. Trisa de altfel si in privinta altei reguli, dind ordine ca unele dintre hai­nele ci favorite sa nu fie stampilate si arse. Elena era in aceeasi masura Sentimentala si superstitioasa in legatura cu imbracamin­tea ci. Daca simte ca o anumita rochie i-a purtat ghinion, atunci o sfisie eu mina ei, chiar inainte de a fi fost stampilata si arsa; daca o alta parc sa-i fi adus mai degraba noroc, atunci o va tine |i o va tot purta, in vara anului 1978 garderoba ei era deja de vreo trei ori mai mare decit cea a lui Ceausescu.

Inginerul chimist Nicolae Popa era cel ce avea misiunea, inca de mai multi ani, sa protejeze hainele si persoana lui Ceausescu impotriva contaminarii chimice, radioactive si bacteriologice. Principalele lui sarcini erau de a asigura securitatea bagajelor famililei Ceausescu in timpul transportului, de a dezinfecta toate obiectele cu care ei urmau sa intre in contact, de a instala de­tectoare de radiatii peste tot si de a face analizele chimice ale mincarii lor, folosind un laborator portab.il. Popa era de aseme­nea raspunzator de aducerea intregii cantitati de mincare de care aveau nevoie sotii Ceausescu in timpul calatoriilor, transportind-o

in niste frigidere speciale, sigilate, ce contineau absolut de toate, de la produsele cele mai simple ca unt, faina, sare, zahar, ulei si otet, pina la crochetele favorite ale lui Ceausescu> Dupa ce a sosit la Blair House, Popa in primul rind a depozitat containerele frigorifice cu mincare intr-o camera invecinata cu bucataria, punind pe unul dintre subordonatii lui sa le supravegheze in permanenta.

Apoi Popa si un membru al garzii de corp au mutat mai multe containerc-etuva, de un gabarit deloc neglijabil, la etajul al doilea. Acestea erau umplute cu perne, garnituri de pat, pro­soape si halate de baie, toate sterilizate, ca si rogojini si carpete pentru baie, in aceeasi conditie, inainte sa se apuce de orice altceva, Popa si mina lui dreapta, folosind dezinfectante puter­nice, au spalat peste tot pe jos, covoarele, fiecare bucata de mo­bila din dormitor, din baie si din sufragerie, uscindu-le apoi cu un aparat electric portabil. Au inlocuit toate garniturile de pat si de la baie' cu cele din containere, din care adusesera destule, asa incit sa ajunga atita timp cit avea sa -dureze vizita. Toate aceste operatiuni trebuiau repetate cu religiozitate in fiecare di­mineata, personalul de intretinere de acolo nemaiavind permi­siunea' sa puna piciorul in aceste camere ori sa schimbe asternuturile. Apoi Popa a instalat in fiecare .dintre camerele apartamentului prezidential detectoare de radiatii nucleare. Atunci cind a fost gata, generalul Nicolae Stan, seful Directiei de protectie a lui Ceausescu, si ajutorul lui au repartizat cite un gardian la usa dormitorului precum si la fiecare dintre intrarile din interiorul apartamentului prezidential. Abia dupa ce au fost indeplinite toate acestea, Popa a adus containerele cu haine in Blair House.

Dupa citiva ani mi-a cazut In mina cartea Blair House in interior, scrisa de Maiy Edith Wilroy, care a fost administrator aici din anul 1961 pina in 1975. Ea a trait pe viu experienta celor doua vizite anterioare ale lui Ceausescu in Statele Unite, care au avut loc in anii 1973 si 1975, ambele fiind pregatite de mine. Iata ce scrie ca:

„Oamenii securitatii romane erau pusi sa stea de paza prin casa. Linga prima treapta a fiecarei scari era cite unul, iar in fata

isii dormitorului presedintelui era un gardian de sen-iciu 24 de ore lin 24. A fost cea mai solida proiectie pe care am yaznt-o vreo­data- Cei doi Ceausescu au luat toate mesele numai in camerele lor serviti de ospatarul lor personal. Cameristelor li s-a spus ca nu au voie si nici nu au de ce sa intre in apartamentul conducatorului de stat. Atunci cind s-au dus, dupa prima noapte a vizitei, sa schim­be cearsafurile, H. s-a spus ca nu este nevoie, intr-una din dimineti o camerista a reusit sa intre in casa ducind in mina o tava. Toata lumea era intrigata de atmosfera de mister care invaluise acel loc. Ea ne-a adus la cunostinta ca cei doi Ceausescu isi adusesera cu ei propriile asternuturi, pe care le pusesera pe pat Am crezut ca rufele pe care le aveau le-au dat la spalat la ambasada lor, caci nu am vazut niciodata vreuna in spalatoria noastra.'

UN SPION CA AMBASADOR

Eram in camera Lincoln, admirind maretia lui Francis Prcs-ton Blair, atunci cind am fost informai ca Ceausescu m-a invitat la masa. in timpul vizitelor in strainatate nu era ceva neobisnuit pentru mine sa ma asez cu el la masa pentru a lua prinzul sau cina, ori pentru a juca sah. in aceasta seara anume am cinat numai cu sotii Ceausescu si mi-a fost cit se poate de clar de la inceput ca de fapt vroiau sa afle amanuntele de ultima ora in ceea ce privea vizita lor in Statele Unite. Imediat dupa ce ospata­rul a iesit, Ceausescu a dat drumul unui casetofon portabil, care sa ne acopere vocile si, ca de obicei, m-a intrebat:

— Ce mai este nou?

— Ambasadorul si seful bazei au pregatit pentru dumneavoastra un raport confidential, am replicat, scotind din geanta o foaie de hirtie.

— Cine altcineva mai stie ca Nicolae tine de tine?

imi punea aceeasi intrebare de cite ori mentionam numele ambasadorului Nicolae. Cu toate ca ideea ca ambasadorul din Washington sa fie ofiter de spionaj foarte bine acoperit, ca si decizia finala ii apartineau intru totul. Lui Ceausescu i-a fost intotdeauna teama ca o scurgere de informatii ar putea supara Casa Alba si i-ar strica imaginea liberala, de deschidere catre Occident, pe care se straduise atit de mult sa si-o faca la Washington.

— Numai inca trei oameni, tovarase: ministrul de interne Teodor Coman, seful de personal al DIE, generalul Nicolae Ceausescu si cu mine.

— Mi s-a spus ca tu si cu Nicolae Nicolae sintcti prieteni cu Ion Voicu si ca tu cinti impreuna cu el la vioara. Este adevarat?

— Da, tovarase.

— Este Nicoale destul de integru ca sa poata sa-si tina in secret gradul militar si misiunea de spionaj pe care o are?

— Eu consider ca este.

Elena, care statea la masa fata in fala cu Ceausescu si alaturi de mine, s-a bagat in discutie:

— Cum poate sa fie de incredere unu' care cinta la vioara? Dupa o pauza a continuat:

— Dupa cite am auzit are o vioara ingrozitor de scumpa. S-a uitat apoi la mine intrebator.

— Are o Guarnieri dcl Gcsu din secolul al optsprezecelea, pe care a primit-o cadou de, la o firma vest-germana pe cind era ministrul comertului exterior.

— Daca este o antichitate ar trebui luata in custodie guver­namentala.

— Primul-ministru i-a dat lui Nicolae aprobarea s-o pastreze.

— Si cine se crede primu' ministru ca este? Un idiot, asta este. De cite ori ti-am spus, Nicule, ca nu mai avem nevoie de prim-ministru?

GATA PENTRU PRESA AMERICANA

— Ce se aude cu expozitia de carte pe care am cerut-o? m-a intrebat Ceausescu.

— S-a deschis astazi la biblioteca Martin Luther King din Washington. Este inclus si un stand special unde sint expuse carti scrise de si despre dumneavoastra.

__Auzi la el, Nicule. in toata America asta n-au putut sa coseasca un loc mai bun decit o biblioteca pentru negri! ^s

__ Directorul bibliotecii a deschis expozitia printr-un discurs in care va prezenta ca pe un ginditor stralucit si o personalitate politica a carui dragoste pentru carte a influentat favorabil intre­itul curs de dezvoltare al publicatiilor din Romania.

__ A zis el „ginditor stralucit si personalitate politica'?

__Exact asa a spus, tovarase Ceausescu. Am fost acolo.

— Despre mine nimic?

__Ba da, tovarasa Elena, am mintit eu. A vorbit si despre

dumneavoastra. Si portretul dumneavoastra este acolo, alaturi de cel al tovarasului.

— Ceva nou despre internul de la televiziune? a continuat Ceausescu calm.

— Da. ABC insista sa inregistreze interviul miine dupa-_s amiaza, asa incit sa poata transmite citeva parti din el in timpul

stirilor de ultima ora de miine seara, fiind prima zi a vizitei oficiale, urmind ca intregul interviu sa fie dat duminica, 16 apri­lie, in cadrul emisiunii „intrebari si raspunsuri'.

— Cine ia interviul? Cineva cunoscut?

— Da, tovarase, Barbara Walters. Este cea mai buna de la ABC.

— O femeie? O femeie care sa-ti ia interviu, Nicule? Da' asta-i chiar de tot! Ia mai zi o data, cum o cheama?

—Barbara Walters.

— Nu cumva este scorpia aia care i-a luat si lui Fidel Castro interviu si a facut circ din viata lui personala, cu nevasta-sa care a fugit in strainatate si cu aventurile lui amoroase? Aia c?

— Nu-mi amintesc, tovarasa Elena.

— Nenorocitii. Asta sint cu totii, nenorociti, nu altceva. Ti-am spus eu. Totu' este un complot impotriva ta, Nicule, nici vorba sa fie altceva. Altfel de ce, din doua sute de mii de ame­ricani au gasit-o numai pe scorpia aia sa-ti ia interviu? E un complot ca sa te compromita, tovarase. Nu-ti dai seama?

Dupa ce a ajuns la aceasta concluzie, Elena, furioasa, s-a ndicat ostentativ de la masa, lasindu-si friptura numai pe jumata­te mincata si iesind din camera.

Cine se ocupa de interviu? a intrebat Ceausescu.

— lonita. Este un om cu tact si are ani multi de experienta in Statele Unite.

— Aranjeaza interviul in programul de miine. Si nu uita, tu si cu Nicolae o sa raspundeti cu capu' daca aia ma intreaba ceva despre tovarasa Elena sau despre familie.

Discutia 'a continuat timp de aproape doua ore, pe Ceausescu interesindu-l aproape totul, de la regulile de protocol de la Casa Alba pina la numele oficialitatilor americane desemnate sa-l intimpine pe aeroportul din New York in ultima zi a vizitei. Este foarte serios, sistematic si meticulos atunci cind isi pregateste vizitele in strainatate.

GAMBITUL REGELUI CONTRA LUI HRUSCIOV

Dupa cina m-am scuzat si m-am retras, dar curind a venit la mine un membru al garzii de corp si mi-a spus:

— Tovarasul Ceausescu va invita la o partida de sah.

De fiecare data cind ma cheama la el sa jucam sah, imi amin­tesc descrierea pe care i-a facut-o conducatorul Partidului Co­munist din Spania, Santiago Carillo, la scurt timp, dupa ce Ceausescu a venit la putere.

Carillo a venit la Bucuresti ca oaspete personal al lui Cea­usescu, pentru a inspecta un centru secret de pregatire parami­litara pentru comunistii spanioli, infiintat de Partidul Comunist Roman, cu ajutorul profesional al DIE. Dupa o lunga zi de exer­citii de tragere. Carillo, un subtil cunoscator al psihologiei co­muniste, s-a lansat intr-o discutie cu unul dintre tovarasii lui spanioli, evident fara sa-si imagineze ca tot ce spune se inregis­treaza pe banda. L-a calificat pe Ceausescu drept un incult dar posedind inteligenta nativa si avind o solida pregatire marxista; un om de o moralitate exagerata, asa cum au toti taranii, si aparent modest, dar clocotind de o ambitie personala nelimitata, un conducator care va da o noua dimensiune internationala cul­tului personalitatii.

— in orice caz, a concluzionat Carillo, pina acum arata ca un jucator de sah care inca nu a invatat sa piarda.

Acum, dupa ce au trecut zece ani, Ceausescu tot nu a invatat & piarda,' nici in politica, nici in sah.

Ceausescu.a cerut sa i se aduca vinul preferat, „Galbina de ndobesti', si a dat drumul la casetofonul stereo portabil, punandul sa mearga tare si, inca inainte sa-si fi terminat prima sticla a devenit foarte vorbaret. Atunci cind este departe de casa, liosit de filmele lui preferate, ii place sa-si incheie ziua cu vin si cu coniac, reminiscenta a timpurilor de mult apuse, petrecute l'a tara. Cunosteam pe de rost toate povestile pe care mi le spu­nea. Singura diferenta care aparea era ca de fiecare data cind le relata, rolul sau personal devenea din ce in ce mai important.

in seara aceea Ceausescu a inceput, ca de obicei, cu gambitul regelui si cu povestile despre groaznicele betii ale lui Stalin. isi aducea aminte de cinica placere a conducatorului sovietic de a-i obliga pe oaspeti sa bea, pina ii aducea in situatii jenante si chiar dizgratioase. Apoi si-a adus aminte de o vizita la Moscova in care, in timpul dejunului de despartire, Stalin le-a ordonat ospatarilor in secret ca vinul sa le fie servit oaspetilor romani amestecat cu vodca in loc de apa minerala. A continuat sa po­vesteasca, spunind ca acelasi vin cu vodca a fost servit si mem­brilor echipajului ce avea sa piloteze avionul romanesc si ca acesta a fost adevaratul motiv pentru care avionul prezidential s-a lovit de un copac, la intoarcerea de la Moscova, accident in care ministrul Grigore Preoteasa si trei membri ai echipajului si-au pierdut viata, iar presedintele Chivu Stoica a fost ranit.

— Eu abia am scapat cu viata, incheia Ceausescu dramatic. Povestea in sine era de fapt adevarata, numai ca nu el, ci predecesorul sau, Gheorghiu-Dej, fusese cel care scapase ca prin minune cu viata, iar conducatorul de la Kremlin fusese Hrusciov, nu Slalin.

Schimbind subiectul, Ceausescu si-a adus aminte de propa­ganda occidentala, in special dupa moartea lui Stalin, proclamind ca guvernele din estul Europei erau sustinute la putere numai de trupele sovietice de ocupatie.

— Daca nu asfi facut ce-am facut, a spus Ceausescu, Romania putea sa fie astazi o republica sovietica. Dar nu am ^rut niciodata retragerea rusilor. Nu eu. L-am avut pe „batrinul bolsevic' care sa faca asta. L-am avut pe Bodnaras.

Emil Bodnaras a fost un ofiter militar de origine burgheza care s-a pus in serviciul Uniunii Sovietice Ia inceputul anilor '^ Acolo a devenit membru al Partidului Comunist Sovietic si ofiter in Armata Rosie, iar in 1944 a. venit in Romania cu primele trupe sovietice.

— Bodnaras era perfect pentru ceea ce aveam eu in cap Ceauscscu si-a mai comandat o sticla de vin si mincarea preferata, brinza cu rosii si cu ceapa, dupa care a continuat:

— in timpul unei vizite secrete pe care a facut-o Hrusciov}« Romania, l-am pus pe Bodnaras sa iasa in fata. El a cerut re tragerea trupelor sovietice din Romania, spunind ca aceasta ar ajuta la neutralizarea propagandei occidentale, care afirma ca guvernul Romaniei nu ar fi in stare sa ramina la putere fara baionetele rusesti. Numai Bodnaras, ca „bolsevic batrin' ar fi putut ridica problema asta, atit de delicata, si ma bucuram ca era acolo si a facut-o. Si Hrusciov a muscat din momeala. Nu ma intereseaza ce spun altii despre el, dar Hrusciov era foarte destept, si sinl foarte mindru ca am fost in stare sa-l pacalesc. Cu toate ca abia dupa o vreme s-a hotarit Hrusciov cu adevarat sa-si retraga Armata Rosiesi numai dupa ce i-am dat niste informatii tehnologice militare fantastice. M-am hotarit, in semn de multumire, sa-i fac lui Bodnaras cea mai'luxoasa resedinta care a existat vreodata. I-ai vazut bazinul de inot, din marmura, si sala de cinema?

Si aceasta poveste, in principiu adevarata, continea citeva schimbari, in favoarea lui Ceausescu, evident. Nu Ceausescu, ci Gheorghiu-Dej a fost cel care a condus discutiile cu Hrusciov. Nu Ceausescu, Ghcorghiu-Dej a fost cel care l-a instruit pe Bodnaras cum sa i se adreseze lui Hrusciov, pe vremea aceea Ceausescu fiind mai mic in rang decit Bodnaras. Nu Ceausescu, ci tot Gheorghiu-Dej i-a construit lui Bodnaras faimoasa vila, chiar vizavi de resedinta sa. Respectul pentru adevarul istoric nu a fost niciodata printre prioritatile lui Ceauscscu, el manipulind mereu trecutul pentru a-si construi lui insusi o imagine buna.

Decizia de retragere a trupelor sovietice din Romania a fost anuntata in nw 1958. la intilnirea de la Moscova a Comitetului Politic Consultativ al Pactului de^la Varsovia.

__f_ti aduci aminte de vizita aia pe care a facut-o in Romani:.!.

'n timpul careia Hrusciov incepuse sa ne dea lectii cum se 'nsamintcaza porumbul hibrid? a continuat Ceausescu, hohotind de ris.

Am fost si cu de fata la acea intimplarc, cind lui Hrusciov ;*a fost aratata in secret o imensa colectie de material genetic pentru porumb hibrid furat de romani de la guvernul Statelor Unite si de la fermele private ale americanilor.

Dupa cei citiva ani de seceta dezastruoasa si foamete care au urmat razboiului. Bucurestiul si-a legat sperantele de porumbul - hibrid, facut celebru de fermierii americani, in urma unor intele­geri bilaterale, zeci de ingineri agronomi romani, care erau de fapt ofiteri si agenti de informatii, au fost trimisi in Statele Unite, imprastiati prin institutele statale sau federale de cercetari .si pe la organizatiile si fermele particulare, au colectat de-a lungul anilor mii de kilograme de materiale genetice pentru reproduce­rea porumbului hibrid american in Romania. Un pachet diplo­matic special transporta regulat aceste materiale la Bucuresti, fara sa le produca deteriorari biologice. Mai multi specialisti americani de valoare au fost recrutati, inclusiv un om de stiinta care lucra la Centrul de Cercetare al Departamentului pentru Agricultura al Statelor Unite, aflat in Beltsvillc, Maryland. Nu­mai acesta din urma nc-a furnizat intreaga colectie nationala de hibrizi ai Statelor Unite, continind peste 14 000 de soiuri si specii, care au devenit bazele standard pentru munca de cercetare in domeniu, in Romania.

Aceste materiale genetice i-au fost prezentate lui Hrusciov in 1962. Acesta a cerut imediat ca respectiva colectie sa fie impartita cu Uniunea Sovietica, ceea ce s-a si intimplat la citeva zile dupa aceea. Dar inainte de plecare Hrusciov nu s-a putut abtine sa nu le tina romanilor o lectie, in stilul lui binecunoscut, de om de la tara, despre cum credea el ca trebuie insamintat acest porumb hibrid, cum trebuie avut grija de el, si cum trebuie recoltat.

Nici nu trecusera zece ani de la aceasta intimplare pina cind Romania, folosind aceste materiale, a ajuns deja unul dintre cei mai mari producatori de porumb din Europa. Sortimente ame­ricane, cum ar fi Pioneer si Wyoming, create in Statele Unite dupa multi ani de cercetare si mari eforturi, sint acum produse in Romania, chiar si exportate drept hibrizi romanesti —' soim RH.

Ceausescu a cisligat acea partida de sah, a inceput alta, si tocmai ceruse o noua sticla de vin cind Elena a intrat in camera tinind in mina doua figurine chinezesti din lemn.

— Ia uite, Nicule. Nu-i asa ca-s groaznice ? Le-am cumparat in timpul haltei de la Shannon. N-au nici macar vreo stralucire frumoasa, si a trebuit sa dau pe ele dolari americani. I-am spus nevestei ambasadorului ca portelanu' nostru romanesc este mult mai stralucitor, si ca ar trebui sa-l exportam in Marea Britanic, si ghici ce mi-a zis? Ca portelanu' englezesc si irlandez e mult mai faimos! E o baba timpita si zapacita.

Partida de sah era aproape remiza, dar m-am gindit ca ar fi mai intelept din partea mea daca as pierde. Atunci cind am ple­cat, Elena, cu halatul aproape deschis si purtat neglijent, rasfoia prin dosarul cu amanunte despre vizita in curs.

— Ia uite aici, Nicule, a spus ea, aratind cu degetul o pagina cu date biografice despre Jimmy Carter. Este fermier, cultivator de arahide. Fermier inseamna taran, nu-i asa?

CAPITOLUL XVII

in camera mea din Blair House, ceasul de calatorie de pe noptiera arata ora cinci fara citeva minute atunci cind am auzit niste ciocanituri in usa. Eram convins ca cel care batea nu putea sa'fie decit Aurel Florea, primul consul al Ambasadei Romane. De meserie mecanic de tractoare, Florea nu era un tip stralucitor, dar era destul de practic pentru a-si da seama ca trebuie sa fie mereu punctual si respectuos cu superiorii. Conditia lui de om comun, invidiata abilitate de a simplifica pina si cea mai intortocheata situatie, impreuna cu o buna intuitie a psihologici umane au fost cheile succesului carierei sale. Dupa ce fusese capitan in serviciul de informatii din Londra, unde nu numai ca a invatat bine limba engleza, dar s-a dovedit si un agent valoros, avind contacte si legaturi in ambele partide politice importante din Marea Britanic, Florea s-a ridicat pina la functia de sef al DIE in spatiul Americii de Nord. Acum, cind Ceausescu facuse din Statele Unite prima prioritate, Florea tocmai ajunsese sef de compartiment in Washington.

. .ADINCA PRETUIRE CONDUCATORULUI

Florea mi-a pus pe masa mai multe dosare, ce contineau materialele pe care trebuia sa le prezint lui Ceausescu si Elenei in dimineata aceea. Primul dosar continea telegrame primite din Bucuresti. Cea mai importanta era cea semnata de Manea Manescu, primul-ministru de atunci, care raporta pe doua pagini intregi ca totul era bine in Romania. Telegrama se termina cu un exces de slugarnicie:

„Noi, cei ramasi in Romania, membri' ai Comitetului Politic Executiv, ai Consiliului de Stat'si ai Consiliului de Ministri, aflind cu vibranta mindrie patriotica despre sosirea dumnea­voastra la Washington, dorim sa va exprimam atit dumneavoastra cit si tovarasei Elena Ccausescu, adinca noastra admiratie pentru modul stralucit in care veti arata poporului Statelor Unite si lumii intregi principiile de baza, contributia Romaniei, precum si contributia personala a dumneavoastra la problemele complexe ale lumii contemporane, intregul popor roman, aprobind cu mindrie. entuziasm si adinca recunostinta misiunea de pace pe care o intreprindeti in Statele Unite, este nerabdator sa-l vada pe cel mai iubit si stimat fiu al poporului roman si pe mulliubita tovarasa Elena Ceauscscu intorsi inapoi pe pamint romanesc. Va rugam respectuos sa aveti grija de sanatatea dumneavoastra si sa va intoarceti la cirma tarii noastre mai viguros ca niciodata.'

Elogiile sint la fel de importante pentru Ceausescu precum aerul pe care il respira. Sub aceasta telegrama se mai aflau o gramada de misive similare, trimise de alte organizatii romanesti, toate laudindu-i cu elocventa pe Nicolac si Elena Ceauscscu. Multe dintre ele erau redactate, ca de obicei, de Popescu-Dumnczeu.

in cel de .al doilea dosar se afla un raport comun intocmit de ambasador si de seful local al DIE, descriind preparativele ce au fost facute pentru vizita lui Ceausescu. Era scris in acelasi stil' bombastic, atit de adorat de Ceausescu : /

„Vizita in Statele Unire a Presedintelui Republicii Socialiste Romania, tovarasul Nicolae Ceausescu si a mult stimatei sale sotii, este asteptata cu legitim interes de largi cercuri politice, diplomatice, industriale, de afaceri, precum si de jurnalisti, de cetateni ai Statelor Unite, ca expresie a unei profunde stime si a respectului manifestat de opinia publica a Statelor Unite fata de puternica personalitate a conducatorului statului roman.'

Ceausescu nu citeste nici un raport in care nu este din abun­denta ridicat in slavi.

in cel de al treilea dosar se afla un alt raport comun continind remarci laudative facute de personalitati americane marcante la adresa vizitei lui Ceausescu. Urmatorul continea elo-

gii aduse lui Ceausescu de un numar de emigranti romani stabiliti in Statele Unite:

Sint toti agenti ai nostri, mi-a soptit Florea la ureche. Toti vor tine scurte discursuri in timpul intilnirii de miine dintre Tovarasu' si emigrantii romani. O sa fie perfect. Sint scrise de noi cuvint cu cuvint.

Restul hirtiilor erau de aceeasi natura. Toate erau scrise cu masini speciale IBM. cu caractere mari, aflate doar in vazul lui Ceausescu, masini ce fusesera trimise din timp din Romania, spre a fi folosite pe parcursul vizitei. Numai rapoartele speciale DIE, continind informatii din intreaga lume, erau scrise de mina, cu cerneala neagra, foarte lizibil. Dupa ce a aflat la Moscova ca un text batut la masina poate fi reconstituit prin monitorizarea im­pulsurilor unei masini electrice de scris, a ordonat ca toate rapoartele ce contin informatii provenite din strainatate sa fie scrise de mina.

Ce mai este nou ? m-a intrebat Ceauscscu atunci cind ne-am intilnit la ora sapte.

Atunci cind se afla in strainatate, regulile de dimineata sint foarte stricte, incepe intotdeauna la ora sapte fix, cu seful ser­viciului de informatii, urmat de ministrul de externe. Abia dupa aceea, ii primeste pe ceilalti membri ai delegatiei, indiferent de gradul sau functia acestora, chiar daca primul-ministru, de exem­plu, se afla cu el in calatorie.

Cu ochelarii pe nas, Ceausescu a rasfoit cu obisnuita satis­factie telegramele venite de la primul-ministru si de la diferitele organizatii din Romania, apoi a citit cu atentie raportul despre preparativele americane pentru aceasta vizita, precum si obser­vatiile facute despre ci de catre personalitati ale Statelor Unite.

— Aranjeaza-le intr-o forma mai buna si da-le la publicat in Romania. Si in Vest daca se poate. Apoi mi-a mai ordonat:

Da-i si tovarasei Elena telegramele venite din Romania, in ultimii ani diviziunea muncii intre cei doi devenise din ce in ce mai evidenta. Ceausescu o lasa pe Elena sa-si exercite au­toritatea acasa, in timp ce el insusi se concentra pe problemele internationale, intilnirea mea cu Ceausescu din acea dimineata a decurs absolut fara nici un fel de incident, de la inceput pina la sfirsit. in ciuda celor sase ore diferenta de fus orar intre Bucuresti si Washington, Ceausescu era intr-o forma cit se poate de buna, atit fizic cit si psihic, cu toate ca este un om mic de statura si nu are o constructie atletica.

Pe cind ieseam de la Ceausescu, Andrei tocmai ajunsese in fata usii, tinind inca in mina aparatul de ras.

Cum e inauntru ?

Ca si afara.

La Washington era o dimineata splendida de primavara, cu mult soare. Andrei si-a pus aparatul d'c ras pe pervazul ferestrei, a batut la usa lui Ceausescu si a intrat in camera de lucru fara sa mai astepte raspunsul acestuia.

Tovarasa Elena a intrebat de dumneavoastra, mi-a spus omul de serviciu din camera de garda. Este in gradina cu foto­grafii.

Dupa ce a terminat cu oamenii aceia, care aveau datoria sa o pozeze in fiecare zi, pentru colectia ei de fotografii, Elena Ceausescu a pornit spre mine afisind un zimbet dulce peste amantii ei dinti galbeni.

— Ce ai pentru mine astazi, Pacepa ? a mieunat ea uitindu-se plina de speranta la dosarul pe care il tineam sub brat.

Citeva telegrame venite din Bucuresti.

Cileste-mi-le, draga.

indata ce am terminat treaba aceasta, Elena Ceauseseu s-a indreptat spre casa tinindu-ma de mina si bitiindu-se intr-o parte si in alta.

— Asculta, Nicule, a dat ea buzna la Ceausescu, trintind usa in spatele ei. Vreau ca toate telegramele astea sa fie publicate.

Toate.

Mi-a smuls dosarul din mina si l-a aruncat pe biroul sotului ei.

Da-i lui Pacepa tot ce vrei sa se publice. Se ocupa ci.

Ai grija sa iasa toate, Pacepa. intorcindu-se spre Andrei l-a privit de sus in jos:

Ai de gind sa stai toata ziua pe capu' Iu' Tovarasu' ?

Tocmai terminasem, Tovarasa Elena, a spus Andrei, bu­curos ca poate sa plece.

Daca-i asa, hai sa mergem afara, Nicule. Restul idiotilor tai poate sa mai astepte. Este o dimineata foarte frumoasa.

Dupa ce au plecat am fost anuntat ca seful echipei Serviciilor Secrete ale Statelor Unite, insarcinata sa se ocupe de vizita lui Ceausescu, era la intrare cerind o intrevedere imediata cu mine. A trecut direct la subiect:

__Se face o demonstratie impotriva presedintelui Ceausescu,

intre Blair House si Casa Alba. Ca sa preintimpinam intilnirea cu ci va trebui sa alegem alt traseu.

Nu exista calamitate mai mare pentru Ceausescu decit aceea de a vedea o demonstratie indreptata impotriva lui; il poate aduce intr-o stare de nervozitate violenta si de nestapinit. Se intimplase de citeva ori, si numai sa ma gindesc la asa ceva era un cosmar pentru mine. Prima data cind l-am insotit pe Cea­usescu in strainatate a fost in 1970, intr-o vizita facuta la New York. Tocmai cind se intorcea de la Misiunea Permanenta Romana, venind de la prima intilnire pe care o avusese la Natiunile Unite, a vazut un individ care purta pe el doua pancarte, cerind lui Ceausescu respectarea drepturilor omului in Romania. Cind Ceausescu m-a chemat la raport era complet desfigurat de furie si se plimba prin camera ca leul in cusca.

— Fa-l pe porcul ala mizerabil sa dispara de pe fata pamintu-lui, mi-a ordonat el.

Protestatarul s-a dovedit a fi un roman emigrant, numit George Boian, care avea o autorizatie pentru demonstratie, va­labila pe toata perioada vizitei delegatiei romane, si a continuat cu incapatinare protestul in ciuda atit a promisiunilor cit si a amenintarilor diplomatilor romani. Serviciul Secret al Statelor Unite, foarte indatoritor, a avut grija sa schimbe in fiecare zi rutele, astfel incit Ceausescu sa nu-l mai vada pe demonstrant, insa in fiecare zi presedintele trimitea pe cite unul din membrii corpului de garda personala sa vada daca individul mai este in ^strada. De fiecare data cind afla ca este tot acolo facea o scena inspaimintatoare. Datorita enervarii pe care i-a provocat-o lui Ceausescu, Boian a intrat in istoria contemporana a Romaniei. Timp de multi ani numele codificat folosit de DIE in corespon­denta pentru demonstratiile anti-Ceausescu a fost „Boian'.

Una dintre reactiile cele mai furtunoase ale lui Ceausescu a avut loc citiva ani dupa aceea, atunci cind a aflat dintr-o emisiune a postului de radio Europa Libera ca un roman recent emigrat,

Sergiu Manoliu, impreuna cu mama lui, Carmen Manoliu, au organizat o demonstratie la Paris, in fata sediului UNESCO cerind respectarea drepturilor omului in Romania si a dreptului de emigrare si au afisat timp de citeva zile un portret indoliat al lui Ceausescu. Livid de furie, acesta a ordonat ca Sergiu Manoliu sa fie „omorit in bataie', asa incit „nimeni altcineva sa nu mai pingareasca portretul presedintelui Romaniei'. Ulterior, Sergiu Manoliu abia a reusit sa scape cu viata dintr-o operatiune DlE, in care au fost folositi teroristi francezi profesionisti ce primisera azil in Romania, si care erau folositi cu regularitate de DlE in contrabanda cu droguri si in acte de terorism.

.— Hai sa mergem acolo impreuna, a sugerat seful echipei Serviciilor Secrete, si am plecat imediat pe teren, sa aruncam o privire demonstrantilor si sa stabilim o ruta alternativa. Apoi m-am dus la Casa Alba ca sa verific preparativele pentru sosirea oficiala a lui Ceausescu, programata sa aiba loc pe pajistile din fata Casei Albe. Membrii comitetului de primire erau deja acolo: vicepresedintele Walter Mondale, secretarul de stat Cyrus Vance cu sotia, adjunctul sefului Marelui Stat Major, amiralul James Holloway cu sotia, ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Ru-dolph Aggrey si alte oficialitati ale Departamentului de Stat, impreuna cu decanul corpului diplomatic, doctor Guillermo Se-villa-Sacasa. La ora zece si treizeci de minute a sosit si Ce­ausescu, iar zimbetul lui larg certifica faptul ca nu vazuse nici o demonstratie impotriva sa. Din pacate buna lui dispozitie nu a durat prea mult.

LA CASA ALBA SE CINTA UN IMN GRESIT

Presedintele Carter i-a facut cunostinta lui Ceausescu cu membrii comitetului de primire, garda militara a prezentat ar­mele, iar orchestra a inceput sa intoneze Imnul national a! Romaniei. Americanii afisau o atentie respectuoasa, in pozitie de drepti. Oricum, eu am ramas prostit, cu gura cas'cata. Se in­tona vechiul „Romania, patria', de pe timpul capitalismului, si nu noul imn, introdus personal de Ceausescu. Mi-am ridicat ochii catre podiumul de onoare. Carter zimbea larg, ca si cum ar fi vrut sa arate ca ii place melodicitatea imnului romaneste. Dege­tele lui Ceausescu se agitau furios, era negru la fata, incercind sa ma gaseasca cu privirea lui feroce. M-am straduit sa-l informez pe secretarul Vance de greseala facuta, si intr-o clipa intregul comitet de primire, informat disc-ret, era pus in incurcatura. Sti­rea a ajuns la deputatul James Holloway care, transmilind-o mai departe vicepresedintelui Mondale, a facut un gest din care re­iesea ca se va ocupa de problema asta, apoi a facut un pas inainte plin de importanta. Oricum, orchestra a continuat sa cinte fara nici cea mai mica ezitare pina la ultima nota, iar cu am stiut ca _nu mai era decit o chestiune de timp pina cind Ceausescu ma va acuza ca sinl agent CIA.

Restul ceremoniei, a continuat, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. in cuvintarea de primire, Carter a spus:

— Este de asemenea un mare cistig pentru mine, ca presedin­te, sa am sansa de a ma consulta cu un conducator national si international, asa cum este oaspetele nostru de astazi —'si a accentuat faptul ca influenta lui Nicolae si a Elenei Ceausescu „in intreaga lume internationala este exceptionala'.

Oarecum calmat, Ceausescu i-a facut Elenei cu ochiul, in timp ce aceasta ii afisa cel mai dulce zimbet, peste dintii galbeni si bonti, in replica, Ceausescu a atins numai citeva din punctele lui favorite: egalitate intre cei mici si cei mari, intre tarile dez­voltate si cele subdezvoltate, incluzind egalitatea dintre,Romania si Statele Unite ; ca se considera pe el insusi parintele drepturilor omului si un sustinator de baza al acordurilor de la Helsinki, ca este creatorul noii ordini economice internationale.

Dupa prima intilnire oficiala dintre cei doi presedinti, Cea­usescu si insotitorii sai s-au dus la Departamentul de Stat pentru a participa la un dineu oferit in onoarea sa de Vance. Eu am acompaniat-o pe Elena la un dineu oferit in onoarea ei de Mrs. Vance, in istoricul Woodlawn Plantation din Mount Vernon, Virginia. De-a lungul intregii calatorii, Elena nu a facut altceva decit sa se plinga. in primul rind pentru ca ar fi trebuit cu adevarat sa se afle la dineu cu sotul ei, nu sa fie mutata pe la cine stie ce petreceri marginase, impreuna cu nevestele america­nilor.

Sint un conducator politic si un om de stiinta recunoscut international.

in al doilea rind i se parea incorect sa fie escortata de De­partamentul de Stat si nu de Serviciile Secrete, ca barbatul ei.

Eu nu sint nevasta presedintelui. Eu sint a doua pe linie ierarhica dupa conducatorul Romaniei. Este clar, ba, pierde-vara ?

in al treilea rind era imnul national.

Numai pentru chestia asta ar trebui sa fii dat afara si trimis in Romania pe jos.

Atunci cind masina a ajuns la Woodlawn Plantation s-a um­plut paharul:

Ia uita-te! Ce casa veche, imputita si inspaimintatoare. Tocmai aici, la marginea lumii. Si peste tot nisip. Trebuia sa-mi spui sa-mi iau bocancii, ba, imbecilule.

Ne-am intors la Blair House tocmai la timp pentru inminarea cheii orasului Washington de catre primarul Walter Washington si sotia lui. Dupa ceremonia de rutina si dupa ce a fost fotogra­fiata din toate unghiurile de catre reporterii romani, Elena m-a impins intr-un colt.

Ba, timpitule, de ce nu' ne-ai zis ca primarul este neam cu el ?

Pentru Elena toti cei ce se numesc Washington trebuie sa fie inruditi cu Georgc Washington.

in centrul camerei Ceausescu dicta comunicatul pentru presa romana: _(>

—Cheia de aur a orasului Washington a fost oferita Presedintelui Nicolae Ceausescu ca un simbol al pretuirii de care se bucura activitatea politica neobosita a Presedintelui roman, dedicata bunastarii si progresului tarii sale, cauzei pacii si intelegerii in lume

Elena tinea in mina cutia cu cheia, pe. .care mi-a intins-o:

Afla daca e chiar de aur. Daca e, sa mi-o aduci inapoi; daca nu, pune-o la un loc cu celelalte trofee ale noastre.

Barbara Walters tocmai sosise acolo impreuna cu echipa ei. Ea era cosmarul Elenei, „harpia', „vipera', „vampira', care vroia sa suga povesti murdare pe seama vietii personale a conducato­rilor comunisti, in timp ce il asteptam pe Ceausescu sa reapara, am avut neasteptata placere de a purta o lunga discutie cu ea.

A. fost incredibil de umana, de prietenoasa. Am discutai despre orice si despre toate, de la interviurile anterioare cu alti con­ducatori pina la viata ei particulara, despre fiica ei, pe care o iubea foarte tare, si despre frica ei de intuneric.

Seara, supeul dat la Casa Alba in onoarea lui Ceausescu a inceput cu Imnul national al Romaniei.

__Acesta este cel bun, a spus Carter, scuzindu-se vag pentru intimplarea de dimineata.

Apoi ambii presedinti au luat cuvintul, iar dupa-masa oaspetii au fost invitati sa participe la un recital dat in sala de receptie.

— Programul nostru se intituleaza „in memoria lui Ger-shwin', a spus CIarter cu subinteles, conducindu-i pe cei doi ar­tisti pina la pian.

REZUMATUL PRIMEI ZILE DE SUCCES

intors inapoi la Blair House, Ceausescu i-a invitat pe oficialii sai la un pahar cu vin. Elena m-a prins la usa si era pe cale sa-mi mormaie ceva la ureche, cind Ceausescu a observat: • — Fermier o fi, dar nu-i taran. Nu-i asa, Eleno ? Era in mod evident cucerit de elogiile si zimbetul lui Carter.

— Dar nici „gentalmen' nu e, Nicule. N-a avut nici ansamblu de muzica populara, nici balet si nici muzica simfonica in pro­gramul lui. N-a avut decit doi handicapati, unu' negru si unu' orb. Dupa o scurta pauza a continuat: Ce-au zis despre mine, Nicule ? Era prea multa lume acolo, nu-mi mai aduc aminte.

— Lucruri frumoase, Eleno. Ceva ca esti om de stiinta.

Da' ce anume, Nicule ?

Ceausescu a cerut sa fie adus interpretul sau, Sergiu Celac, impreuna cu transcrierea stenografiata a cuvintarii lui Carter.

Citeste-ne ce a zis fermieru' despre tovarasa Elena.

Da. A zis: „Eram cu totul nerabdator si hotarit sa fac o impresie buna sotiei Presedintelui in seara aceasta, pentru ca ea, prin propriile-i forte, a devenit un distins om de stiinta, un chi­mist, si a realizat o mare activitate de cercetare'.

— Ce frumos. Dar despre Palade ce-a spus, draga ? a miorlait ea mai departe. Parca l-am auzit spunindu-i numele.

Am aici, a spus Celac. Presedintele Carter a continuat dupa cum urmeaza: „Si am avut grija ca in stinga ei sa se afle cineva care .sa poata sa i se adreseze in limba proprie a stiintei si cu care sa ma pot lauda ca este un american distins, ca sa pot arata ca tara noastra este superioara. De fapt doctorul Palade este laureat al Premiului Nobel, si vroiam sa-i aduc la cunostinta doamnei Ceausescu cit de avansati sintem in a-i educa pe ame­ricani, pentru a cistiga cele mai apreciate premii ale lumii. Asa ca incercam sa-i explic toate astea cind, in mijlocul disertatiei mele, ci' — adica Palade, a completat traducatorul — „mi-a spus ca s-a nascut, a crescut si a studiat in Romania'. Cred ca asta-i tot, a incheiat Celac.

— Ce frumos, a zimbit Elena afectata. Iau si ei pina la urma un Premiu Nobel si pina la urma iese ca ala care il luase e roman. Este ca-i adevarat ce spune mereu Tovarasu' ? Nu exista tara mai tare ca Romania si nici popor mai destept ca noi.

intotdeauna este mult adevar in ce spune Tovarasu', a aprobat Oprea. Este atit de sensibil. Celac, vrei sa citesti partea in care Carter a vorbit despre Tovarasu' ?

—Scrie aici:„Mi-ampetrecut o zifoarte placutacu presedintele unei mari tari. Cred ca este exacta afirmatia mea ca in calitatea sa de conducator al unei mari natiuni, nu a adus numai un urias, progres Romaniei, dar si-a asumat si un rol no­tabil de conducere in intreaga comunitate internationala'.

Asta-i nemaipomenit. Nici eu nu as fi putut sa o zic la fel de bine, a mintit Oprea.

A fost o incintare felul in care L-ati lovit pe Carter sub centura, a spus Vasile Pungan. Atunci cind i-ati spus ca Abraham Lincoln a fost marxist. Poti sa gasesti asta, Celac ?

Lasa ca stiu ce am zis, nu e nevoie de Celac pentru asta, l-a intrerupt Ceausescu. L-am citat pe Marx, care l-a numit pe Abraham Lincoln „acest fiu cinstit al clasei muncitoare'.

in timpul razboiului civil din Spania a existat o brigada de voluntari numita Abraham Lincoln. Aceasta a devenit un sim­bol pentru comunistii americani, ceea ce este si astazi, a completat Andrei, care ii daduse lui Ceausescu ideea cu Lincoln pentru acel discurs.

— Si a mai fost o lovitura data lui Carter, a izbucnit Pungan cu voce tare. incepuse sa-si gidile publicul, comentind faptul ca America are doua sute de ani vechime si ca populatia ei este venita aproape din toate tarile Europei. Mare smecherie! Si atunci i-ati zis-o, tovarase Ceausescu. I-ati spus ca in 1980 Romania va aniversa doua mii cincizeci de ani de la aparitie, si ca poporul roman a fost dintotdeauna acolo, si acolo va ,ramine pentru totdeauna. Asta a fost pe cinste.

Celac, vrei te rog sa citesti ce a spus Carter despre con­ferinta de la Helsinki, a cerut Andrei, care de obicei vorbeste foarte putin atunci cind Elena este de fata.

A spus ca Romania este „una dintre acele tari indispen­sabile in desfasurarea Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa'.

Aceasta este menirea ambasadei noastre de aici, a spus Andrei. Am tot sustinut ideea aceasta aici, repetind-o iar si iar prin tot Washingtonul pina i-a intrat si lui Carter in cap.

— Ia uitati-va la el, tovarasi, a izbucnit Elena in deridere. El a facut asta. El face tot. N-ai nici o luna de cind Tovarasul te-a numit ministru de externe si, gata, le-ai facut tu pe toate, in tara noastra Tovarasu' este ala care le face pe toate. Tovarasu', nu Iu, ba, mascalzone.

Andrei se afunda tot mai adinc in scaunul sau. Numai citeva zile dupa aceea, in timpul zborului spre Germania Federala, mi-a povestit cu cita grija a ocolit provocarile in tot ce a insemnat relatiile lui cu Ceausescu. Pungan a spart gheata, incercind in tot cursul acelei seri sa abata discutia de Ia o turnura rea, catre care parea sa se indrepte, si a sugerat sa privim banda video pe care era inregistrata acea parte a interviului Barbarei Walters, care fusese transmisa la stirile de seara.

— Pina la urma n-a muscat scorpia, a spus Elena atunci cind scurta inregistrare a luat sfirsit. Si-a dat seama ca daca zicea ceva, avea de-a face cu mine.

Interviul a fost mult mai lung, tovarasa Elena, a spus Oprea. Am fost acolo tot timpul. A fost incredibil, nemaipome­nit. Vreti sa ne citeasca Celac raspunsul pe care l-a dat Tovarasu'

cind l-a intrebat Barbara Waltcrs despre relatiile actuale dintre Romania si Statele Unite ?

— Da, am totul aici, a raspuns Celac, scotind la vedere un alt carnet de notite. Tovarasu' a spus: „Bineinteles, mai sint probleme care trebuie rezolvate intre care se afla clauza natiu­nii celei mai' favorizate si garantarea de catre Statele Unite a unei mai mari libertati a companiilor americane care inseamna garantarea celei mai noi tehnologii. Sub legile Statelor Unite companiile americane nu pot livra anumite tehnologii, fara aprobari speciale. Iata de ce le este necesara companiilor si fir­melor americane o mai mare libertate de actiune.' Asta este ce cautai, tovarase Oprea ?

NU SINT BANI PENTRU TELEVIZIUNE COLOR

Da, Celac. Nu este extraordinar ? Este exact ce l-a rugat Brejnev pe Tovarasu'. Sa obtina tehnologia interzisa, la care Moscova nu poate ajunge. Nici nu credeam ca Tovarasu' o sa atace atit de frontal. Este cit se poate de taios.

— Hmm-hmm, a tusit Ceausescu, incercind sa-i atraga atentia lui Oprea. Apoi a aratat cu o mina la perete si cu cealalta la ureche.

Ah, am inteles. Zidurile ar putea sa aiba urechi, a zis Oprea cu voce tare, in timp ce Ceausescu se uita la el tot mai acid.

Este ca e timpit, Nicule ? Ce lot spui tu ca Oprea asta este cel mai bun om al tau ?

Interviul a fost exceptional, a aruncat Ion Avram, minis­trul industriei grele, dindu-i prietenului sau Oprea o mina de ajutor. Ce bine ar fi daca v-am putea prezenta color si la Tele­viziunea Romana, intr-o zi va trebui sa facem si asta, tovarase Ceausescu.

Ti-am mai spus de citeva ori, Avram, exista considerente politice, asta ne opreste. Trebuie sa ne hotarim pe care din sis­temele de televiziune sa-l alegem: sovietic, americano-japonez, francez sau vest-german. Pe oricare l-am lua, se supara ailalti, si n-am chef sa supar pe nimeni acum. Am nevoie de prieteni, nu de dusmani.

Tovarasu' are perfecta dreptate, s-a amestecat Oprea in discutie, incercind sa repare reaua impresie pe care tocmai o facuse.

Mai este si problema de bani, tovarasi, a continuat Cea­usescu, extinzind dialogul cu Avram la restul celor prezenti. Acum chiar ca nu avem dolarii care ne trebuie pentru televiziune color. Coborindu-si vocea a adaugat: Industria militara este cea in care trebuie sa investim acum, nu industria alimentara sau de pantofi. Poporul nostru este destul de ascultator, stie cum sa-si stringa cureaua de la pantaloni. Poate sa traiasca si de acum incolo fara televiziune color, ca si pina acum.

Da' la ce sa ne mai gindim acum, Avrame, la televiziune color ? a intrebat Elena. Nu le e de ajuns ca le-am dat cite un televizor in fiecare casa ? Nu-i asa, Opreo ?

Aproape, tovarasa Elena. Cite unul la cincizeci de case.

Oricum, timpitii ar trebui sa se multumeasca cu ceea ce au. De ce sa le bagam in cap ideea cu televiziunea color, Avrame ? Ce, ai innebunit ?

in anul 1978 Romania si Albania erau singurele tari din Eu­ropa, care nu aveau televiziune color, in orice caz, in Bucuresti a fost instalat de curind un mic sistem de televiziune color, im­portat numai pentru uzul familiei Ceausescu. Atunci cind a ince­put sa se zvoneasca, plecind de la niste scurgeri de informatii provocate in timpul betiilor lui Nicu Ceausescu, ca ar exista un pretins sistem de televiziune color numai pentru Ceausescu, a-cesta din urma mi-a ordonat sa pornesc o actiune de dezinfor­mare prin care sa raspindesc ideea ca a avut loc numai o demonstratie a companiilor straine, nerabdatoare sa-si vinda Romaniei sistemele lor.

La ordinul personal al lui Ceausescu, DIE a fost adinc im­plicata in obtinerea informatiilor tehnologice complete a doua dintre sistemele de televiziune color, care il interesau pe el, res­pectiv sistemul frantuzesc SECAM, de care se interesau si sovie­ticii, si sistemul vest-german PAL.

Atunci cind o sa aveti o tehnologie completa a ambelor sisteme imi va fi si mie mult mai usor sa iau aceasta decizie politica, a zis el facind cu ochiul, la scurla vreme dupa vizita noastra la Washington.

„CINE ERAU CUCOANELE ALEA ELEGANTE DE LA MASA TA ?'

Asta-i tot pentru seara aceasta, a spus Ceauscscu, golin-du-si paharul. Chiar inainte ca ultima persoana sa paraseasca incinta, Elena a sarit pe mine:

— Toata ziua mi-a stat pe limba sa te intreb : cine erau alea trei cucoane elegante cu care ai stat la masa aseara ? Erau ame­ricance ?

Da, tovarasa.

Casatorite ?

Da, tovarasa.

Neveste de' americani! Sint sigura ca am recunoscut-o pe aia simpatica cu care ai stat toata seara bot in bot. Nu era am­basadoarea ?

Ba da, tovarasa, era „Bertha'.

— Fantastic ! Fan-tas-tic ! Tirfa aia la Casa Alba ! Care va sa zica nu scornise aiurea toate povestile alea cum ca ar avea usa deschisa la Casa Alba. Asta-i nemaipomenit. Trebuie sa ne ocupam imediat de ca, sa i-l aducem aici pe armasaru' ala cu maciuca mare, draga, ca sa o intrebe tot ce stie despre Casa Alba in timp ce o calareste. Nevasta ambasadorului trebuie si ea sa afle ca nimic nu primesti in ziua de azi pe gratis.

— Ce armasar ? Ce'tirfa ? s-a bagat Ceausescu. inainte ca ci sa fi putut termina, Elena i se si asezase in poala, soptindu-i la ureche ceva despre sotia ambasadorului.

Nu ar fi ceva nemaipomenit sa avem un agent influent chiar in inima societatii americane? am auzit-o pe Elena ter-minindu-si recitalul.

Va trebui sa ne gindim la asta.

— Trebuie sa-l trimitem incoace pe amantu' ala al ci, Nicule. La inceput doar in vizita si dupa aia de tot.

O sa luam o hotarire in legatura cu asta cum ajungem inapoi la Bucuresti, a declarat Ceausescu.

— Asta trebuie sa joace cum ii cintam noi, Nicule.

>— Da, Eleno, mai devreme sau mai tirziu. Oricum, daca vreo­data ar incerca sS gindeasca cumva ca nu o sa faca cum vrem _noi, atunci nu avem dccit sa trimitem pe cineva care sa-i arate pozele alea si sa-i explice ca s-ar putea ca vreun reporter de ziar sa le gaseasca prin cine stie ce sertar de hotel.

in ziua in care am ajuns in Statele Unite, dupa ce mi-a fost aarantat azilul politic, am facut un raport 'asupra acestei operatiuni ostile indreptate impotriva guvernului Statelor Unite. Am aflat ul­terior ca, in baza raportului meu, a fost deschisa o ancheta care a confirmat legatura amoroasa dintre „Bertha' si soferul roman.

INVENTAREA UNUI FIU PENTRU UN AMERICAN LAUREAT AL PREMIULUI NOBEL

Brusc, Ceauscscu a schimbat subiectul.

— Astazi l-am vazut pe Brzezinski la treaba. (Zbigniew Brze-zinski era la acea data consilier al Securitatii Nationale in ad­ministratia presedintelui Carter). Polonezii s-au descurcat binisor sa patrunda la Casa Alba.

Ceausescu ii considera pe toti emigrantii romani, indiferent de cetatenia lor actuala, inca romani, obligati sa se supuna or­dinelor date de la Bucuresti. Aceasta este o conceptie comuna tuturor celor din cercul spvietic.

Ceausescu si-a continuat gindurile:

Qti emigranti romani avem in America, Pacepa ?

Ceva peste 300 000, dupa documentele strinse de DIE.

Asta-i chiar o mina de aur, am avea de unde scoate un roman pe care sa-l facem mina dreapta a presedintelui Americii. Asta ar trebui sa fie cel mai important scop al nostru in viitor. Ar trebui sa avem si noi un Brzezinski al nostru aici, si nu numai la Casa Alba, da' si in Congres si in Departamentul de Stat.

— Vezi-ti de treaba, Nicule. N-au fost ei in stare sa-l recru­teze pe Palade, si stii cit de mult i-am batut la cap. L-ai auzit pe Carter, cind a tinut toastul, ce frumos a vorbit despre Palade

si Premiul lui Nob'el,, si ce apropiat este asta de presedintele Statelor Unite ?

Dr. George Palade s-a nascut in Romania, a studiai acolo si s-a casatorit cu fiica lui Nicoale Malaxa, unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri ai Romaniei, inainte de era comunista, in 1944 armata sovietica a ocupat Romania, iar Palade a plecat in curind din tara impreuna cu sotia lui si cu socrul, in directia Statelor Unite. Cind mai tirziu a devenit directorul Institutului de Microbiologic din Statele Unite si a cistigal Premiul Nobel, Elena a ordonat ca el sa fie recrutat „imediat'.

Palade a fost tinta agentilor de recrutare DIE timp de multi ani, dar cind,. in cele din urma, si-au dat seama ca loialitatea lui fata de tara adoptiva este de nezdruncinat, Elena a adoptat o noua tactica. Le-a ordonat celor de la DIE sa creeze un imaginar copil nelegitim al lui Palade, presupusul fruct al unei oarecare legaturi amoroase pe care ar fi avut-o inainte de casatorie, pe vremea cind era inca student la Medicina in Romania. DIE a inventat acest copil, un fiu, cu hirtii in regula, inregistrat in toate actele publice necesare, si au transferat aceasta identitate unui ofiter al serviciilor secrete, care avea ca acoperire o buna cariera de inginer. Pe vremea cind am parasit Bueurestiul cu destinatia Statelor Unite, DIE incepuse deja cu succes o complicata ope­ratie prin care il facea pe Palade sa-si „descopere' asa-zisul fiu, care era de fapt un ofiter mascat. DIE era convinsa ca povestea romantioasa a „fiului', la un loc cu niste vechi fotografii ale „tatalui', impreuna cu farmecul personal si competenta profesio­nala ale „inginerului', il vor face pe Palade, o data intrat in contact cu el, sa incerce tot ce i-ar fi stat in putinta ca sa-i obtina „fiului' viza de plecare din Romania. Ccausescu se pregatise indelung el insusi pentru intilnirea cu Palade, caruia avea sa-i „cedeze', aprobind cu generozitate acest act de clementa.

Sampanie ! a ordonat deodata Ceausescu. Si aduceti-mi-l incoace pe Celac.

Ospatarul a aparut imediat cu Cordon Rougc si Ceausescu a golit doua pahare, apoi si-a intrebat interpretul:

Ia cauta unde vorbea Carter despre mine si Georgia lui.

__ Da, Tovarasu'. Celac era intotdeauna pregatii cind era chemat la Ceausescu. A spus, referindu-se la dumneavoastra: Aceasta este a patra vizita a presedintelui in tara noaslra, iar dupa ^{ce va} pl^eca ^^m Washington va calatori spre Chattanooga, apoi la Dallas si Huston. Va vizita de asemenea si New York. Din pacaie, nu va ajunge si in Georgia (risete) pe durata aceslci vizite. Pastreaza insa aceasta ca deserl penlru viitoarea dala cind va veni pe la noi'.

__Exaci. Desert, chiar asa a spus. Deserl. Multumesc, Celac,

a zis Ceausescu concediindu-l pe inlerprel prinlr-un semn facui din mina.

— Pai, hai sa luam deserlul, Pacepa, a soplil el cil de moale a puiut, dupa ce a iesii Celac. Vreau sa incepi imedial sa-l apro­vizionezi pe Billy cu bani prin agenlul tau liberian si prin fratele lui din Londra. Operatiunea Billy Irebuie sa aiba loc aici, sub ochii americanilor.JTe foloscsli de Londra si Liberia, inlre limp irimile pe unul dinire cei mai buni ofiteri ai lai la biroul pe care l-am deschis in Allania. Trebuie sa facem rosi de maierial logislic penlru viilor. La ora cind voi face ^urmatoarea mea vizila aici, Billy va Irebui sa fie un agenl producliv de baza. Si alunei ma voi duce in Georgia pentru desert!

in limp ce parasea biroul, Ceausescu mi-a ordonat sa gasesc un mijloc penlru ca Elena sa parlicipe la ceremonia semnarii declaratiei comune, programala sa aiba loc a doua zi dupa-amiaza la Casa Alba. Am incercai sa-i explic ca, dupa cile sliam eu, nu mai exislase un asemenea precedenl la Casa Alba, si ca sotia lui era asteptata de Rosalynn Carter, cu care urma sa se duca sa viziteze Muzeul National de Istorie si Tehnologie, unde urma sa participe si la un dineu oficial. Ceausescu, dintr-o dala obosii, mi-a taiat-o scurt:

Schimba programul. Fa-o pe Rosalyn sa priceapa ca asia e cea mai arzatoare dorinta a Iu' tovarasa Ceausescu.

CAPITOLUL XVIII

Dupa afacerea Watergate, Ceausescu a inceput sa urasca Con­gresul Statelor Unite, facindu-l responsabil pentru demisia lui Richard Nixon, in care el facuse investitii pe termen lung. in orice caz, la Ceausescu toate scopurile politice au avut la baza doar sentimentele iui personale. Atunci cind pregateam vizita in curs mi-a cerut sa-i pregatesc in program cit mai multi congre­smeni posibili. Pentru Ceausescu, in general, numarul este ceea ce conteaza, mai mult decit orice altceva. Si fri special numarul de oameni.

Republicani sa nu fie prea multi. Astia sint reactionari. Acesta este cuvintul pe care il foloseste eu precadere Ceau­sescu pentru anticomunisti.

De asemenea prefera membrii Senatului celor din Camera :

Astilanti au termene de investitura prea mici.

SENATORUL JACKSON ADOPTA O ATITUDINE DURA

in acea dimineata Ceausescu a avut ca invitati, la micul dejun din Blair House mai multi senatori: Alan Cranston, Edward Kennedy, Ted Stevens, Adlai Stevcnson, Abraham Ribicoff, Har-rison Williams si Jacob Javits. Cu citcva momente inaintea venirii acestora, Ceausescu mi-a ordonat sa-l intretin pe senatorul Henry Jackson, programat pentru o intilnire in dimineata aceea, in cazul in care_micul dejun avea sa dureze mai mult decit fusese stabilit.

— incalzesic-l, fa-l sa fiarba. Jackson nu este numai presedin­tele Compartimentului pentru Energie al Senatului si al Comi­tetului resurselor naturale, dar este si evreu, iti aduci aminte

care sint resursele noastre nationale cele mai valoroase, nu-i ass ' m-a intrebat el. Petrolul, evreii si nemtii! a adaugat, fara sa ma> astepte raspunsul meu. Va trebui sa scoatem de la ei cit mai iriulti bani posibil.

in 1975 Statele Unite au acordat Romaniei clauza natiunii celei mai favorizate, insa amendamentul adus de Jackson-Vanik la Actul de Schimb din 1974 lega reinnoirea anuala a acestui statut de respectarea drepturilor de emigrare. Am devenit astfel unul dintre putinii oameni direct responsabili cu pastrarea res­pectivului acord avantajos, iar intilnirile melc precedente cu se­natorul Jackson avusesera acelasi scop.

in discutiile cu Ceausescu din acea zi Jackson a fost politicos, insa foarte ferm, conccntrindu-se in special asupra respectarii drepturilor omului si a libertatii de emigrare. A declarat pe un ton calm, egal, ca, bazindu-se pe propria lui experienta, a obser­vat ca Bucurestiul a incercai in mod repetat sa triseze in legatura cu emigrarea; ca situatia de atunci, in conformitate cu unele dovezi verificabile pe care el le avea, era departe de a fi sa­tisfacatoare ; ca emigrarea si drepturile omului erau incalcate si­stematic de Bucuresti; ca emigrantii romani;sint fortati prin diferite metode sa participe la operatiuni de spionaj intreprinse in Vest; ca sint necesare schimbari substantiale daca Romania vrea sa-si pastreze pe mai departe statutul natiunii celei mai favorizate. Eu, personal, i-am admirat intotdeauna fermitatea se­natorului Jackson.

Dupa intilnire, Ceausescu a facut explozie de furie.

— Ce porc nenorocit, a mormait el printre dintii inclestati, urcind in graba scarile, spre biroul de lucru, care devenise tem­porar vizuina lui. Odata ajuns acolo a avut, in orice caz, cu totul alte ginduri, demonstrind inca o data ca toti conducatorii comu­nisti au in vedere numai forta. Deschizind aparatul de radio si lasindu-l sa mearga tare, Ceausescu mi-a ordonat sa trimit la Bucuresti o telegrama, in care sa cer ca DIE sa stopeze temporar incercarile-ile a recruta evrei care si-au depus actele de emigrare, ca si plecarea acestora. Apoi, plimbindu-sc agitat prin camera, a dictat textul comunicatului de presa pentru Romania despre intrevederea pe care a avut-o cu senatorul Jackson.

in timpul convorbirilor, care au avut loc intr-o atmosfera cordiala, cei doi au aprobat problemele legate de dezvoltarea colaborarii romano-americane, bazata pe egalitate, respect si avantaj reciproc, in special in domeniul economic, si au fost schimbate unele puncte de vedere asupra anumitor aspecte ale actualei situatii internationale.

La prinz, dupa o scurta intrevedere intre Carter si Ceausescu si o intilnire formala a delegatiilor oficiale romana si americana, cei doi presedinti au semnat declaratia comuna. La masa oficiala,. asezate linga sotii lor, se aflau Elena Ceausescu si Rosalynn Car­ter. S-au putut auzi murmure de voci, comentind faptul ca era pentru prima data cind se intimpla asa ceva in istoria Casei Albe. Ceausescu s-a dovedit a fi inca o data un judecator inteligent al naturii umane. Dorinta Elenei de a participa la ceremonia semnarii fusese soptita la urechea Rosalynnei.

Dupa aceasta festivitate Ceausescu a plecat la un dineu de lucru la Clubul National al Presei. Eu am insotit-o pe Elena la un dineu oficial dat in cinstea ei de Rosalynn Carter. Eiind evi­dent convinsa ca Elena este un adevarat om de stiinta, Rosalynn a programat ca dineul sa aiba loc la Muzeul National de Istoric si Tehnologie.

Uita-te la capu' asta de lemn, a explodat Elena pe drum. Crede ca cu n-am mai vazut un muzeu pina acum. Ce limpenic, draga. Un dineu prezidential intr-un muzeu ! Sper ca n-are de gind sa ne dea sa mincam friptura de dinozaur.

Dupa dineu, insotiti de oameni de stiinta renumiti, atent se­lectionati de Casa Alba, Rosalyn a luat-o pe Elena intr-o scurta vizita prin citeva sali ale muzeului, temporar inchise pentru pu­blic. Echipele romanesti de fotografi si de televiziune s-au agitat mult, luind o sumedenie de imagini, in timp ce jurnalistii din Vest au aratat un interes foarte scazut. Asteptind la iesire, un individ e';'uia, in mod evident, i se spusese ca Rosalynn .se afla acolo cu imi vizitator strain, a intrebat-o pe Elena Ceausescu din ce tara este.

— DJxi Romania, draga ! a raspuns ca, intorcindu-sc spre in­tervievatorul anonim, apoi a plecat.

Pe drum inapoi catre Blair House, Elena mi-a ordonat sa includ in comunicatul roman de presa despre dineul pe care Rosalynn l-a dat in onoarea ei, urmatoarele:

„Pe drumul pe care l-au parcurs, numerosi cetateni i-au adre­sat cu consideratie si respect urari de bun-vcnit. A fost prezent un numar mare de reporteri de radio si televiziune. Doamna Elena Ceausescu a raspuns intrebarilor puse de corespondentii de presa.'

Am ajuns inapoi la numai citeva minute dupa ce Ceausescu se intorsese de la Clubul National al Presei.

— Tovarasu' a intrebat de dumneavoastra, mi-a spus unul dintre oamenii din garda lui de corp. Era foarte nervos.

„RAUTA TREBUIE SA MOARA !'

Ceausescu era in biroul lui, plimbindu-se nervos dintr-un colt in celalalt si stringind pumnii.

Unde ai fost ? m-a intrebat furios. De ce mai traieste Rauta inca ?

Constantin Rauta fusese un inginer DIE, deconspirat in Sta­tele'Unite in 1973.'

Cine mi-a incalcat ordinul de a fi executat ? a continuat Ceausescu uitindu-se fioros la mine. Rauta trebuie sa moara in momentul cind ma intorc la Bucuresti. Sacrificat de Mafia, asa cum am ordonat de atitea ori. Continua sa se agite nervos prin camera, fara sa se uite in directia mea. Si mai trebuia sa fie compromis in Vest ca traficant de droguri. Pentru orice even­tualitate. Vreo minte nebuna ar putea incerca sa puna in legatura moartea lui cu faptul ca a tradat.

Dintr-o dala Ceausescu s-a oprit in fata mea.

— Ncvasta-sa trebuie sa aiba vreun amant prin Bucuresti. Ma intelegi ? Un amant! Acum tipa la mine. Un amant bun la pat. Unu' care s-o tina legata acolo de maciuca lui pentru tot restul vietii ci. Trebuie s-o faci sa refuze sa plece din Romania, si cu asta sa se termine o data pentru totdeauna cu capu' Iu' Rauta. Iar Rauta asta trebuie omorit! Omorit! Omorit!

Abia mai tirziu am putut afla ce se inlimplase la Clubul Natio­nal al Presei. Lui Ccausescu i-a fost dat sa treaca prin momente grele, create de Nestor Rates de la radio Europa Libera si de alti jurnalisti americani, care i-au cerut ca familia lui Rauta sa fie lasata sa plece din Romania.

incepind cu 1965 Ceausescu a devenit proprietarul absolut al Romaniei. Portretul lui este afisat peste tot, in mai mare masura decit s-a intimplat, la vremea lor, cu Stalin sau Hitler. Dorinta lui Ceausescu devine indata lege, la simpla mizgaleala a stiloului sau. Fortele lui armate si de securitate sint mult mai represive decit au fost vreodata cele ale lui Jdi Amin. Toate mijloacele de comunicare in masa, incepind cu revistele de copii si tcrminind cu posturile de televiziune, ii apartin lui Ceausescu intr-o masura mai mare decit i-au apartinut publicatiile Hearst lui William Randolph Hearst. Scmteia, purtatorul de cuvint al partidului co­munist, ii dedica in fiecare zi cele doua coloane principale de pe prima pagina, in care se povesteste tot ce a facut Ceausescu cu o zi inainte, cu cine s-a intilnit si despre ce a vorbit; in rest, marea majoritate a articolelor cotidianului contine articole ce ridica in slavi conducerea lui Ceausescu, pusa in legatura cu ab­solut toate laturile vietii, in fiecare zi programul emisiunilor de radio si televiziune incepe si se termina cu elogii aduse „celui mai iubit si stimat fiu al poporului'.

.Dc-a lungul acestei vizite la Washington, Ceausescu s-a tot falit, pe oriunde a mers, cu puterea pe care o are, pentru ca acum sa fie umilit in fata a 200 de jurnalisti americani si cores­pondenti de presa straini. De vina era numai Rauta. Acesta co-• misese o grava crima, de neiertat.

inca de la fuga lui din 1973, Rauta a insemnat pentru Cea­usescu un cui in talpa. Mai intii pentru ca a facut-o dind in vileag intreaga situatie a grupului diplomatic roman, deschizind astfel ochii autoritatilor americane. Apoi pentru ca Rauta a facut tot felul de interventii la Capitol Hill, organizind si mai multe demonstratii in fata Ambasadei Romaniei din Washington, cerindu-si nevasta si fiica. Acum actiunile lui Rauta incepeau sa dea roade. Aproape ca nu existase o singura saptamina in ultimii doi ani in care sa nu se auda vreun apel, cerere, presiune sau condamnare a cite unui membru al Congresului Statelor Unite in legatura cu refuzul lui Ceausescu de a permite familiei tran­sfugului sa emigreze, in 1976 cind — sub presiunea exercitata de Congres — Departamentul de Stat a cerut in mod oficial sa-i fie permis consulului american din Bucuresti sa vorbeasca per­sonal cu sotia lui Rauta, Ceausescu pur si simplu a explodat.

Aici eu sint presedinte!

L-a chemat imediat pe ministrul de interne si a dispus sa se gaseasca „dovezi' din care sa reiasa ca respectivul consul era ofiter activ la CIA.

Ce taci ca pestele ? Daca nu ai astazi dovezile, fa bine si pina miine sa mi le aduci. Daca americanii imi mai cer o data sa-l las pe consul sa vorbeasca cu nevasta lui Rauta, il expediez ca spion si-i atirn tinicheaua de coada, il incondciez in presa de peste tot, din toata lumea.

A doua zi, ca de obicei, lui Ceausescu i-au venit alte idei:

Armata noastra proletara ar trebui sa aiba o mina indea­juns de lunga pentru ca sa-i ajunga pe criminali oriunde s-ar ascunde ei, a spus el, ordonind ca Rauta sa fie in mod secret ucis in Statele Unite, fara a se lasa vreo urma care sa certifice impljcarea Bucurcstiului. Folositi-va de Mafia americana ca sa faceti asta. Astazi avem noi nevoie de ci} miine s-ar putea sa aiba ei nevoie de noi, si n-o sa uitam ajutorul pe care ni l-au dat.

La vremea aceea, in 1976, DIE nu avea inca contacte in Ame­rica si cu Mafia, in orice caz, nu mult dupa aceea, un american din New York City a fost arestat la granita 'cu Bulgaria pentru detinere de marfuri ncdcclaratc, incluzind droguri si devize con­vertibile, in baza unor intelegeri bilaterale, indata ce bulgarii au aflat ca nevasta individului era de origine romana, cazul lor a fost transferat Securitatii din Romania, in timpul interogatoriilor facute de romani, individul a recunoscut ca ar fi un membru important al Mafiei americane, iar cazul sau a fost predat mai departe la DIE i-a recrutat pe „Leman', dindu-i conditii sigure in Romania, in care erau incluse o casa — un apartament luxos in proprietate personala — si un angajament ferm de azil politic, daca ar fi fost nevoie. „Leman' s-a mutat impreuna cu sotia la Bucuresti, unde si-a transferat si afacerile de trafic cu droguri. Avind sarcina de a-l localiza si asasina pe Rauta, „Leman' a ajuns in America cu informatii verificate, sigure si cii fotografii recente ale lui Rauta, facute in Statele Unite, avind un plan operational de a-l ucide intr-un „accident nefericit', in urma caruia avea sa sfirseasca pe fundul unui riu. Ceausescu a aprobat personal acest plan de asasinare. Pe la sfirsitul lui martie 1978, atunci cind „Leman' se afla in Washington pentru a comite fap­ta,. Ceausescu avea deja alte ginduri, a aminat asasinarea lui Rauta pina la terminarea vizitei pe care o avea de facut in Statele Unite.

HIRTIE IGIENICA DIN BIBLII

Pe la ora trei, atunci cind am informat-o pe Elena Ceausescu ca profesorul Emanuel Merdinger a venit, ea tocmai isi repeta discursul pe care avea sa-l rosteasca la primirea diplomei de onoare.

Nu ma intereseaza cine ma asteapta. E diploma mea sau nu?

Elena zimbea cu gindul la asta. in orice caz, citeva secunde mai lirziu, s-a napustit asupra mea

E inca un mister pentru mine cum de te-ai hotarit tu sa ma pedepsesti cu universitatea asta ingrozitoare si sa faci din mine unmartirdincauza jidanuluiastaimputit.Noi,in Romania, pe jidani ii dam afara imediat, iar aici trebuie sa ma dau pe linga asta, si inca in fata presei.

Cu respect va raportez, tovarasa Elena; ca Universitatea din Illinois are o biblioteca despre care se spune ca ar fi a treia ca marime din Statele Unite, si care contine-peste cinci milioane de carti.

Venisem pregatit pentru orice si eram holarit sa evit orice discutie despre profesorul Merdinger.

Adevarat ? Daca-i asa, de ce nu le dai, draga, si cartea mea ? De ce ma lasi pe mine mereu sa ma gindcsc la chestiile astea ? Mintea ta e dusa cu sorcova, ba, pierde-vara ce esti!

— Asteptam doar sa fie tradusa si in engleza, asa cum a fost publicata si in germana.

Mare lucru. Daca vor sa faca stiinta, trebuie sa invete si romaneste. Ai chemai fotografii ?

Da.

Timpiti cum sint, ar putea sa lipseasca de la ceremonie. Pe Elena Ceausescu o intereseaza numai fotografii, niciodata jurnalistii. Cei din urma scriu oricum ce li se spune.

Asa cum generalul Aurel Florea tocmai imi raportase, pro­fesorul Merdinger fusese instiintat in amanuntime despre gradul de deferenta si de lingusire de care trebuie sa dea dovada fata de Elena. Atunci cind si-a facut ea aparitia, Merdinger s-a aplecat umilitor pina la pamint. Cu ochii pironiti pe proprii pantofi, intona un infloritor imn al pretuirii.,

insfacind diploma cu ambele miini, Elena si-a curatat gitul, a tusit de citeva ori, s-a uitat neajutorata la Merdinger si la mine si dintr-o data, cu o voce sparta si vorbind prea tare, a spus:

As dori sa exprim caldele multumiri pentru distinctia cu care am fost laureata.

Aceasta era ultima propozitie din lungul discurs pe care insusi Ceausescu il scrisese pentru ea, in vederea decernarii diplomei, reslul acestuia constind intr-un elogiu adus contributiei romanesti la dezvoltarea stiintei si a tehnologiei de-a lungul si de-a latul intregii lumi. Uitind insa aproape intregul discurs, s-a grabit sa iasa din camera si nu s-a mai oprit pina in camera de lucru. Cind am ajuns si eu acolo, Ceausescu, Oprea, Pungan si Andrei admirau cu totii diploma ei.

il cunosc pe Merdinger. A fost dragut azi ? a intrebat-o Pungan pe Elena.

Foarte dragut. Ar trebui sa-l folosim pentru promovarea intereselor noastre in America, Nicule. Este un atit de bun prie­ten al Romaniei

Ce poveste nemaipomenita, s-a bagat si Oprea in vorba.

La mijlocul anului 1985, Bucurestiul ajunge din nou sub finirile lui Capitol HUI si ale presei americane, datorita abuzurilor si incalcarilor drepturilor omului, in urma dezvaluirilor facute de Wall Street Journal, care arate la 14 iunie 1985, la pagina 24, ca 20 000 de Biblii, donate de catre Alianta Mondiala Reformata pentru Bi­serica Reformata 'din Romania, au fost interceptate de conducerea Romaniei si transformate in hirtie igienica. O luna mai tirziu acest incident a fost subiectul a patni scrisori pe care le-a primit editorul ziarului:

„ Unde sint drepturile acelor crestini carora le fusesera destinate cele 20 000 de Biblii donate Bisericii Reformate din Romania de catre Alianta Mondiala Reformata, interceptate de guvernul Romaniei si trimise la fabrica de hirtie pentru a fi distnise si trans­formate in hirtie igienica ?' a scris congresmanul Mark D. Siljander, cerind sistarea pentru Romania a clauzei natiunii celei mai favo­rizate.

A mai existat o scrisoare in care se exprima, de asemenea, revolta.

A Treia scrisoare trimisa de un episcop din Romania, de la sine inteles, lua apararea Bucurestiiilui.

A patra scrisoare, insa, venea de la profesam! Emanuel Mer-dinger, si suna cam asa:

„Nu pot si nici nu vreau sa cred ca acele Biblii au fost trans­formate in Romania in hirtie higicnica. Laszlo Hamos, care este citat in articol, este de origine maghiar, fiind cel care a deschis si dus mai departe aceasta campanie de ura impotriva Romaniei timp de multi ani si cu un singur scop: acela ca Transilvania sa fie cedata Ungariei. Aceasta ar fi imposibil fara un razboi. Si in primul, si in al doilea razboi mondial romanii au ocupat Budapesta, si ar face-o din nou daca ar mai fi vreun razboi.'

Toate acestea sint, cuvint cu cuvint, ceea ce obisnuia Ceausescu sa spuna atunci cind il apucau furiile impotriva Budapestei. Este exact ceea ce mi-a spus si mic in martie 1978, atunci cind a ordonat represalii singeroase impotriva lui Karoly Kiraly, disident roman de origine maghiara. Mai mult, Laszlo Hamos a fost unul dintre or­ganizatorii principali ai unei demonstratii anti-Ceaiisescu, care a avut loc pe data de 16 aprilie 1978, in fata hotelului Waldorf Astoria din New York, unde statea Ceausescu. in aceeasi scara Cea­usescu, peste masura de furios, ne-a spus sa tocmim itgigasi pro­fesionisti care sa-i omoare pe Hamos si pe inca alti doi dintre organizatorii acelei demonstratii, ale caror nume ii fusesera spuse.

PROPRIA LUI „COLOANA A CINCEA '

Seara, Ceausescu s-a dus la Ambasada Romana pentru inde­lung asteptata intilnire cu emigrantii romani din Statele Unite si Canada.

La inceputul anilor '70, atunci cind Ceausescu a aflat ca Romania are peste 600 000 de emigranti in strainatate, a devenit foarte interesat in ceea ce s-ar numi „a cincca coloana a lui Adolf Hillcr'. Nu era nimic surprinzator in asta, caci Ceausescu a studiat intotdeauna talentul oratoric al lui Hitler si a analizat mereu filme naziste originale ce prezentau discursurile lui Hitler. Unele dintre aceste filme, cum ar fi cel ce contine cuvintarea la deschiderea Jocurilor Olimpice din 1936, a devenit o parte a colectiei permanente aflate la resedinta lui Ceausescu.

Stilul lui Hitler a fost asimilat in totalitate de catre Cea­usescu. Discursurile celui din urma sint incarcate cu acelasi fel de Wir Miissen. Noi trebuie sa facem asa si pe dincolo, urlind la ascultatori, gesticulind mult si dind cu pumnul in masa. in orice caz, cea mai izbitoare asemanare este felul in care Ceausescu incearca sa atinga coarda nationalista, sensibila, a ascultatorilor sai. Aproape in fiecare cuvintare el readuce aminte ca originile poporului roman se afla in falnicii razboinici daci si romani, in continuitatea lor de 2000 de ani-, exact asa cum Hiller insista asupra arienilor si nibelungilor, proclamind imperiul de o mie de ani. Cuvintele suveranitate, independenta, si libertate apar cu regularitate in propaganda lui Ceausescu si se adreseaza aceluiasi gen de mindrie nationala ranita pe care o simteau germanii dupa primul razboi mondial, abilitindu-l pe Hillcr sa ajunga la putere in urma strigatelor pentru libertatea patriei. Ceausescu incearca mereu sa-i convinga pe romani ca numai prin tot mai multa munca grea se poate ajunge in cele din urma la libertatea tarii, intocmai cum facea si Hitler atunci cind a proclamat acel „Arbcit Macht Frei' — munca te face liber — pe care l-a afisat deasupra portilor lagarelor de la Auschwitz si Dachau. Vocabularul pro­pagandistic al lui Ccauscscu este aiil de impietrit incit pina si la toastul tinut pentru Jimmy Carter la Casa Alba, miercuri, a declarat pompos :

— De aproape 2050 de ani de cind a fost intemeiat primul stat dac romanii au luptat pentru libertate si vor fi mereu liberi.

in viziunea lui Ceausescu, cea de-a cincca.coloana a jucat un rol foarte important in portretizarea lui Hitler in lumea intreaga ca un conducator de exceptie. Acesta este motivul pentru care Ceausescu vroia sa aiba propria lui Coloana a cincca, o armata de emigranti simpatizanti aflati in tarile din Vest. El ii considera pe toti emigrantii romani cetateni ce cad sub incidenta legilor Romaniei, fiind'obligati sa promoveze,. sa apere si sa sustina politica Bucurestiului, intocmai cum gindea si facea Hitler. In conceptia lui Ceausescu, Biserica Ortodoxa Romana trebuia sa patrunda in sufletele si gindurile emigrantilor, intocmai cum mi­crofoanele, cenzurarea presei si agentii de securitate faceau cu populatia din tara. De aceea a ordonat sa fie trimisi in strainatate preoti, care erau de obicei ofiteri D1E sau simpli agenti deosebit de bine acoperiti, sa aiba grija de bisericile emigrantilor si de congregatiile acestora, sa-i indoctrineze si sa le aduca in mod tacit organizatiile sub controlul Bucurestiului.

in noua Coloana a cincea romaneasca, ce urma sa fie creata la inceputul anilor '70, nu intrevedea numai un instrument foarte folositor in comploturile impotriva Vestului, ori raspinditorii unor zvonuri si dezinformari. Pentru el si pentru Elena Cea­usescu, se presupunea ca trebuie sa fie si un fel de oglinda vie, care sa le prezinte fetele radioase in Vest. Atunci cind Ceausescu mi-a dat instructiuni pentru intrevederea cu romanii americani, mi-a ordonat sa nu precupetesc nici efort, nici bani, ca aceasta ocazie sa fie „grandioasa'.

Sa-i aduci acolo pe toti agentii, in special pe preoti! Scrie-le tu insuti cuvintarile, si invata-i cum sa le citeasca. Un congres festiv ai Partidului in'America, asta trebuie sa fie.

Bazele DIE din Washington, New York si Otlawa si-au pe­trecut saplamini intregi selectionind participanti, platindu-le unora

dintre ei cheltuielile, facindu-le instructajul celor ce urmau sa ia cuvintul si pregatindu-le celor mai multi dintre ei discursurile.

in timpul diminetii ii prezentasem lui Ceausescu un raport scris de mina ce dadea date asupra participantilor, cu scurte bio­grafii ale tuturor celor ce urmau sa spuna ceva, inclusiv contri­butiile pe care si le adusesera in calitate de agenti, avind atasat un rezumat ce prindea esenta discursurilor, in care el nu a facut decit foarte putine schimbari.

in seara aceea, mai mult de 200 de emigranti romani au fost „invitati' sa se intilneasca cu Ceausescu la Ambasada Romaniei. Cu putine ore inainte le dadusem celor de la Serviciul Secret al Statelor Unite o lista cu numele lor. Aceasta lista nu era altceva decit o citare unica a agentilor DIE din Statele Unite si Canada, pusi acum la un loc. Printre ei se aflau membri ai unor diferite biserici si culte, reprezentanti ai unor organizatii de emigrare luate sub control de DIE, precum si presedintele organizatiilor de emigrare create si finantate de DIE. Doisprezece oameni au luat cuvintul, lansind discursuri de marire, de ridicare in slava, iar patru dintre ei erau fete bisericesti, in conformitate cu cele spuse de Florea, numai unul dintre elogiatori nu era agent DIE.

intrevederea, care a fost aprovizionata continuu si din abun­denta cu mincare si bautura romaneasca traditionala, devenea din c'e'in ce mai fierbinte, pe masura ce timpul trecea. Linguseala a fost nota fundamentala a intregii seri, iar participantii, atit de atent selectionati, s-au intrecut pe ei insisi. Ceausescu, in al noualea cer, a tinut un discurs patriotic, atitator, cintind pentru ascultatorii lui pe toate corzile lor sensibile, in special cea natio­nalista. A incheiat cu un apel vibrant facut celor din sala de a-si ajuta patria-mama si Partidul Comunist Roman.

Ca o neobisnuita abatere de la obicei, Ceausescu nu a parasit cladirea ambasadei pina cind nu a plecat si ultimul emigrant participant la intrevedere. Apoi el si Elena s-au bucurat de un pahar de sampanie, impreuna cu membrii ambasadei, carora le-a cerut sa munceasca mai mult si mai bine, pentru a-i face pe toti emigrantii romani din Statele Unite la fel de loiali patriei lor ca acei ce venisera la intilnire.

Pe drumul inapoi la Blair House am stat in masina lui Cea­usescu. El si Elena, infierbintati si euforizati din cauza sampaniei si a nenumaratelor elogii, s-au cuibarit fiecare intr-un coli al limuzinei.

Hai ca a fost ca un congres al partidului, mi-a spus Cca-usescu in extaz. Baietii tai au facut treaba buna, Pacepa.

Mai zi! s-a aratat Elena a nu fi de acord. Vrei sa spui ca congresele partidului sint aranjate de Pacepa prin fantomele lui care lucreaza in spatele scenei ? Tu esti atractia care ii vrajeste. Lumea vine de peste tot numai sa apuce sa dea mina cu tine. Si cu mine.

VENDETA IMPOTRIVA ARHIEPISCOPULUI

La Blair Housc Ceausescu s-a dus direct in camera de lucru; a deschis radioul si a cerut tabla de sah.

Sfintia sa arata binisor in costumu' ala de maimuta. Ce treaba face pe aici ? a inceput Ceausescu, facind prima mutare.

Se referea la arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Romane in Sta­tele Unite si Canada, care a fost trimis din Romania sa preia controlul asupra bisericilor emigrantilor din aceasta parte a lumii, in rapoartele scrise de mina primite de la bazele noastre din Washington,, pe care i le dadusem lui Ceausescu in dimineata aceea, exista un capitol substantial in legatura cu contactele pro­lifice pe care arhiepiscopul le-a avut cu DIE, in calitatea lui de vechi agent, care a lucrat cu succes de-a lungul anilor pe care i-a petrecut la Misiunea Romana din Ierusalim si la minastirea Sf. Tihon din South Canaan, Pennsylvania.

— Este activ si productiv, conform celor declarate de Florea.

— Trebuie sa-l facem ofiterul cu cea mai buna acoperire, asa cum a fost si ala de mai inainte. Ai inteles ?

Da, tovarase.

Predecesorul lui fusese arhimandritul Bartolomeu Anania, un membru vechi al DIE, care fusese trimis in Statele Unite cu mult timp in urma, pentru a prelua controlul publicatiei religioase Credinta, pe care sa o foloseasca drept instrument de influenta. DIE insa l-a rechemat in 1974, din cauza unor rapoarte pe care intentiona sa le inainteze Statelor Unite. Daca s-ar fi intimplat asta, folosirea inaltelor functii bisericesti, drept acoperire pentru ofiterii DIE, ar fi putut fi total compromisa, ceea ce Ceausescu nu voia sa se intimple, dorind sa ramina lotul in cel mai absolut secret.

Trebuie sa-l facem pe sfintia sa colonel, poate chiar ge­neral. Si sa pompam in el cit de multi bani posibil, in America poti cumpara orice cu bani, inclusiv bisericile. Citi emigranti avem aici ?

Peste 300 000. Lui Ceausescu ii place enorm sa auda aceasta cifra,careestedestuldeimpresionantadupastandardele romanesti.

Citi dintre ei sint prinsi pe computer ?

Cam 100 000.

Si cind vor fi introdusi toti cei 300 000 ? a continuat el, incercind mai departe sa-mi distraga atentia de la partida de sah.

intre saisprezece si optsprezece luni. Ne-a luat destul de -mult timp sa facem acest proiect sa functioneze, pornind de la

zero. Acum nu mai este vorba decit de a incarca toate aceste date.

in 1975 Ceausescu a ordonat ca DIE sa alcatuiasca un inven­tar complet, computerizat, al tuturor emigrantilor nascuti in Romania, precum si al celor din a doua generatie, aranjat dupa tara de rezidenta, profesiune si locul de munca. Era un proiect ambitios, ce trebuia sa se bazeze pe dosarele consulare, datele luate din cenzura scrisorilor si din sursele secrete de informatii. Ceausescu considera ca acesta ar fi cel mai important pas in directia crearii Coloanei a cincca, si a ordonat ca el sa fie dus la indeplinire in decurs de nu mai mult de un cincinal.

Trei sute de mii, asta-i o adevarata armata, a remarcat Ceausescu, dupa ce a impins cit a putut el de discret una din piesele de pe tabla, cu toate ca nu era el la mutare.

Daca numai zece la suta dintre ei ar lucra in industrie, iar fiecare din acestia ne-ar rezolva fie si numai o singura pro­blema tehnologica pe an, asta ar insemna 300 000 de noi teh­nologii anual. La 50 000 de dolari pentru fiecare tehnologie, iar acesta este cel mai mic pret ce poate fi imaginat, am putea eco­nomisi in fiecare an un miliard si jumatate. Si daca numai un

procent din banii acestia ar fi investiti in politicienii americani. atunci ne-am atrage 3 000 de activisti in America.

Ceausescu a comandat vin si mincarea lui preferata : brinza telemea cu ceapa si rosii.

Ce se mai aude de preotul acela pe care l-ai trimis aici, via Italia, acum citiva ani ?

„Avram' ?

Ala care avea o poveste atit de miscatoare despre cit a fost de persecutata familia lui in comunism. Crevetele ala mic si gras, care n-a fost in stare sa invete inca nici limba engleza. A tinut un discurs frumos astazi.

„Avram', tovarase. Florea mi-a raportai ca i s-a dat o biserica in Dctroit, si are acum una din cele mai active baze, cu agentii cei mai influenti printre emigranti.

Ti-am spus ca asa o sa fie, atunci cind m-am intilnit cu el in vizita pe care am facut-o dala trecuta. Are vointa taranului roman, si este foarte devotat, n-o sa uilc niciodala cine csle sefu' lui. Ai grija de ei.

Da, lovarase.

— Ar puica fi folosii impolriva lui Trifa. Fiecare ageni, pina la unu', ar Irebui sa se puna pe lucru ca sa-l dislruga pe reactio-naru' ala, porcu' ala murdar, a izbucnii Ceausescu. N-o sa pol sa dorm ca lumea pina nu-l vad dat afara din America, aruncat ca un gunoi ce e.

Alunei cind a venii un om al garzii de corp sa raporleze ca Elena si-a lerminat mesajul si ca il asteapla pe Ceausescu, acesla inca il injura pe Trifa.

Trebuie sa-l strivim ca pe un vierme, a spus Ceausescu, frccindu-si talpa de podea, inainte sa plece din camera de lucru. Ca pe un vierme !

Valerian Trifa, cetatean american naturalizai, era arhiepiscop la Episcopalul Roman Ortodox din America, cuprinzind cele mai mari biserici ale emigrantilor, aflate in Statele Unile si Canada. Pe linga el se mai afla unul — mult mai mic — episcopul roman in Slalele Unile, care a fosl racolai de DIE. Bisericile erau insa acum conduse de un agenl de incredere irimis din Bucuresli, caruia i se daduse numele pompos de Arhiepiscopul Misiunii Romane Orlodoxe penlru Statele Unite si Canada. Ceausescu vroia ca acesta din urma sa-i ia lui Trifa parohiile si congregatiile¹, in ciuda luturor presiunilor cxercitaie asupra lui dc-a lungul ani­lor, Trifa a refuzai sa se subordoneze regulilor politice si cano­nice ale Bucurestiului.

Trifa a iniral personal in alentia lui Ceausescu inca din fe­bruarie 1972 si chiar din prima zi in care Ceausescu a prelual conirolul asupra DIE. Generalul Gheorghe Bolanu, pe alunei angajai in operatiile DIE impolriva emigrantilor, s-a plins in mod vehemenl de inabililalea autoritatilor romanesti de a-l subordona pe cale canonica.

Rccrutati-l ca agent! i-a intrerupi Ceausescu raportul lui Bolanu.

Am incercai. E incapatinat ca un catir.

Nu aveti nimic compromitalor impolriva lui ?

— Avem, lovarase Ceausescu. Alunei cind Trifa a emigrat in Stalele Unite in 1955, nu a dezvaluit faptul ca in limpul slu-dentiei a fosl membru al organizatiei fascislc Garda de Fier. Avem dovezi de neclinlil despre asta.

— Sanlajati-l! Spuneti-i ca veti .informa autoritatile america­ne daca nu va coopera cu noi, a spus Ceausescu.

— Am facut si asia, dar Trifa refuza cu obslinatie, a replicai Bolanu,, care era ci insusi deslul de incapatinal.

— Alunei ce fel de DIE avem ? Daca nu pulem recrula nici macar un nenorocii de popa, alunei cum sa pulem noi vreodala sa recrulam un prim-minislru ? a urlat Ceausescu.

A doua zi Ceausescu ne-a chemai la el pe Bolanu si pe mine si ne-a cerul sa-i facem inca un raport despre loi ce se slia in legalura cu aclivilalea lui Trifa ca membru al Garzii de Fier. Invesligatiile DIE au scos la iveala ca Trifa a aderai la Garda de Fier la mijlocul anilor '30, devenind legionar, asa cum se numeau membrii aceslei organizatii, la o virsla deslul de mica. S-a mai aflai ca, fiind membru vechi si de incredere, Garda de Fier l-a sprijinii, inclusiv financiar, pentru a deveni presedinle a doua organizatii sludentesli, cu inlentia de a le iransforma in cuiburi legionare, si ca in 1940 a devenit, pentru o scurta vreme, editorul oficiosului Garzii de Fier. O sursa a securilatii raporlase ca, in seara zilei de 20 ianuarie 1940, Trifa a tinui o cuvinlare incendiara in fata mai mullor mii de sludenti ce se inghesuiau

in fata Universitatii din Bucuresti, si ca, in dimineata imediat urmatoare, Garda de Fier a pornit o rebeliune armata pentru a prelua puterea politica in Romania. Documentele de arhiva, asu­pra acestei rebeliuni, care a avut puternice accente antisemite, furnizau si alte detalii: programul organizat de „Detasamentele Mortii' ale Garzii de Fier in cartierul evreiesc din Bucuresti; zdrobirea rebeliunii de catre trupele guvernamentale; ajutorul dat guvernului de catre conducerea de la Berlin, care considera ca Garda de Fier — desi o organizatie nazista — era totusi prea anarhica. Arhivele mai aratau de asemenea ca guvernul a arestat si condamnat pe aproape toti membrii Garzii de Fier; cu toate acestea unii dintre capii organizatiei au reusit sa fuga in Germa­nia, care le-a acordat azil. Acest grup, in care se afla si Trifa, a fost condamnat la Bucuresti in contumacie. Rapoartele mult mai recente ale DIE aratau ca, dupa cel de-al doilea razboi mondial, Trifa a rupt contactele cu Garda de Fier si ca dupa 1955, cind a ajuns in Statele Unite, si-a dedicat viata preotiei. Din ele mai reiesea ca aversiunea pe care o avea fata de comunism a fost principala cauza care a determinat refuzul lui categoric si incapatinat de a coopera, sub orice forma, cu Bucurestiul.

A fost implicat cumva in pogromul Garzii de Fier impo­triva evreilor ? i-a intrerupt Ceausescu raportul lui Bolanu, evi­dent enervat de aceasta ultima parte.

Din ce se intelege de aici, nu.

Nu putem sa cerem extradarea lui Trifa din America nu­mai pentru ca a fost membru al Garzii de Fier. Trebuie sa-l facem criminal nazist. Continuati sa scotociti, a mai spus el, dindu-ne liber.

Rezultatul investigatiilor extinse ale DIE a fost fara echivoc, concluzionind ca Trifa nu a fost implicat personal in crime, asa­sinate sau atentate. Refuzind sa-l accepte, Ceausescu a ordonat securitatii interne sa inceapa alte cercetari, insa rezultatul a fost acelasi.

Ajuns in punctul acesta, Ceausescu s-a implicat personal in evolutia cazului, ordonindu-i lui Bolanu sa construiasca o ope­ratiune care sa-l poata aduce pe Trifa in situatia de a fi dena-turalizat si deportat din Statele Unite drept criminal nazist. Ceausescu a mai 'ordonat ca ofiteri de informatii si agenti sa fie trimisi in Statele Unite si Canada sub acoperirea de preoti si clerici, pentru a se pregati in mod treptat sa preia Episcopatul lui Trifa.

inscenarea unui proces impotriva lui Trifa sub acuzatia ca ar fi un criminal nazist a fost o actiune care a urmat intru totul sfaturile si indicatiile pe care le-am primit intr-o scrisoare de la KGB, in care ni se explica in ce fel sa ducem la capat o astfel de operatiune, in primul rind, groaza scenelor acelor crime co­mise de fapt de altcineva trebuia refacuta, pentru a o readuce cit mai vie in mintile supravietuitorilor. Apoi urma sa fie ales unul dintre adevaratii calai dintr-un anumit loc si o anumita zi — unul care era de pe acum mort, si al carui stil de a ucide sa fie atit de personal incit supravietuitorilor sa le fie foarte usor sa-si aduca aminte de el — si crimele acestea ii pot fi atribuite omului-tinta.

in cazul lui Trifa, seviciile romane au ales un asasin al Garzii de Fier care de obicei isi impusca din mers victimele, asezat pe cel de-al doilea loc al unei motociclete, intr-un fotomontaj tru­cat, capul lui Trifa era pus in locul celui ales, in una din foto­grafii, destinata a fi publicata in Vest, urmind sa fie una dintre dovezile cele mai sugestive impotriva lui Trifa. Au fost compuse, sub. supravegherea unor psihologi, scrisori si depozitii scrise, atri­buite unor oameni ce decedasera de mult timp — unii dintre ei murind chiar in inchisorile comuniste — dar si unor agenti ce traiau in Romania, dintre care citorva urma sa li se permita sa „emigreze'. Toate aceste marturii il zugraveau pe Trifa ca pe un monstru vicios, dindu-se detalii convingatoare asupra felului in care a ordonat sa fie incendiate casele evreilor, magazinele si sinagogile lor, sa fie torturati si omoriti, si despre modul in care el insusi a fost vazut cum omora oameni. Formularile erau facute in asa fel incit sa-i convinga pe supravietuitorii ce traiau in Vest, unii urmind sa recunoasca o parte din detaliile acestor scene, petrecute cu 30 de ani in urma, aducindu-l pe Trifa in centrul atentiei ca autor al faptelor respective.

La sfirsitul anului 1972, DIE l-a informat indirect pe Trifa ca Statele Unite si Israelul au cerut in mod secret Romaniei dovezi referitoare la activitatea nazistilor. I se oferea protectie

in schimbul cooperarii cu Bucurestiul. Noua incercare de recru­tare a dat gres, la fel ca si cele anterioare.

La inceputul anului 1973, Ceauscscu s-a hotarit sa porneasca propria lui operatiune de a-l compromite pe Trifa, facind ca toata afacerea sa para pusa la cale de organizatiile evreiesti si de guvernul Statelor Unite.

— Nu vreau sa fiu prins asupra faptului, a spus el, in cazul in care conducerea americana cerceteaza _ probele mai in amanunt.

Un agent DIE, evreu american, care era familiarizat cu cazul lui Trifa, fiind anterior supus de catre DIE aceluiasi tratament, a fost selectionat sa deschida actiunea pe teritoriul Statelor Uni­te. I s-a dat un numar substantial de documente falsificate acuzindu-l pe Trifa ca este criminal nazisJ, fotografia contrafacuta certificind totul.

Un alt agent DIE, care traia in Europa de Vest, si care era de asemenea evreu, a fost introdus imediat in operatiune, pro-curindu-le citorva organizatii evreiesti internationale „dovezi' ale rolului personal al lui Trifa in asasinarea evreilor. Acest agent a fost conceput a fi a doua sursa, independenta, de confirmare a informatiilor lansate de primul.

in 1974 Ceausescu a ordonat sa fie folosita si conexiunea „Marcu-Yesahanu' pentru a implica serviciile secrete de infor­matii ale Israelului in aceasta operatie. La o intilnirc din Bucu­resti, Marcu a informat pe Ycsahanu ca DIE a strins dovezi spectaculoase impotriva unui criminal nazist care se ascundea in Statele Unite sub acoperirea de cleric de rang foarte inalt, in povestea lui Marcu, guvernul roman se hotarise oricum sa nu actioneze impotriva acestui individ, pentru ca nu cumva inter­ventia directa a acestuia impotriva unui episcop ortodox sa fie interpretata ca un nou atac comunist impotriva religiei. Yesaha-nu s-a aratat a fi extrem de intcrsat de caz, din moment ce descoperirea criminalilor nazisti a fost intotdeauna unul din cele mai importante scopuri ale serviciilor secrete de informatii ale Israelului. Dind curs cererilor repetate ale lui Yesahanu si punindu-l pe acesta sa se angajeze ferm ca nu va implica partea romana, Marcu s-a lasat in cele din urma convins sa-i ofere copii ale „documentelor', dar numai ca un gest personal de prietenii.., fara aprobarea guvernului sau.

Pe la mijlocul anilor '70, nevasta sefului rabin din Romania, Moses Rosen, a fost arestata in Londra pentru ca a furat dintr-un magazin. Nu era de fapt decit o cleptomana. Ceausescu a ordonat imediat ca rabinul Rosen sa fie folosit'impotriva lui Trifa, in schimbul aranjarii in bine a problemei sotiei lui, si a pastrarii secretului asupra acestui incident. Apoi seful DIE, Nicolae Doi-caru, a fost personal insarcinat de Ceausescu sa-l manipuleze pe Rosen. Potrivit lui Doic-aru, Rosen a fost de acord sa coopereze, si a fost trimis imediat in Statele Unite sa creeze climatul public necesar impotriva lui Trifa, iar mai tirziu a fost folosit in mod repetat pentru a ajuta Bucurestiul in alte actiuni de influenta si intimidare desfasurate in Vest.

Eforturile lui Ceausescu au incepui sa dea roade in 1975, cind a fost deschisa o actiune judiciara de denaturalizare a lui Trifa in Statele Unite, la Curtea Districtuala din Detroit. Washin­gtonul i-a cerut Bucurestiului sa coopereze in cursul procesului; Ceausescu si-a respectat holarirea initiala. A aprobat numai ca autoritatilor americane sa li se dea mostre de probe, cele mai importante datind dinainte de luarea puterii in Romania de catre comunisti, decizind sa evite o implicare mai adinca si mai directa.

in 1976 Ceausescu a ordonat sa fie facute noi incercari de a-l recruta pe Trifa, de data aceasta insa sub presiunea facuta asupra lui de actiunea juridica, dar si de o' oficialitate a Statelor Unite, careia Bucurestiul i-a cerut sa coopereze in timpul pro­cesului. Seful DIE al Brigazii emigrantilor, colonelul Constantin Afrim, fostul consul, ca acoperire, in Statele Unite, si adjunctul sau, colonelul Nicolae Sporis, alias Spataru, au fost implicati direct. Discutiile lor cu Trifa nu au avut nici un succes, iar Cea­usescu s-a decis in cele din urma sa puna in miscare intreaga operatiune, pentru a obtine expulzarea lui Trifa din Statele Unite.

Dupa ce am obtinut azilul in Statele Unite, am .raportat auto­ritatilor americane tot ce stiam despre vendeta lui Ceausescu impotriva lui Valerian Trifa penint refuzul de a se subordona epis­copatului sau din Bucuresti, cit si despre falsele dovezi fabricate impotriva lui de catre DIE. Fotografia falsificata a fost gasita imediat dovedindu-se ca a fost trucata. In orice caz, in 79/9 non-infiintatul Birou pcntni Investigatii Speciale al Departamentului Justitiei a ajuns la concluzia ca are totusi destule dovezi ca Trifa ar fi intr-adevar un criminal nazist, si a pus pe rol cazul un an mai lirziu. in cele din urma Trifa si-a predat in mod voluntar documentele de naturalizare, iar in august 1984 a fost expulzat din Statele Unite. A murit in ianuarie 1987 de atac de inima in Cascais, Portugalia, unde isi gasise refugiul.

CAPITOLUL XIX

Vineri dimineata am luat avionul, Air Force One, spre Chattanooga, Tennessee, pentru a vizita Instalatiile Centralei Electro-Nucleare Sequoia, ce urmau sa aiba o capacitate de 2,4 milioane KW, programate sa inceapa sa produca in 1979, si Uzi­na de Tehnologia Combustiei, care producea cazane de presiune si alte componente pentru instalatiile nucleare. Vizita a fost aranjata la cererea expresa a lui Ccausescu. Visul lui era sa faca din Romania unul dintre cei mai mari producatori si exportatori de instalatii nucleare de putere, folosindu-se de rezervele interne destul de mari de uraniu, de care insa nu se prea stia in lume.

SE OBTINE UN CANDU PENTRU ROMANIA

1967 a fost anul in care DIE a aflat pentru prima data ca guvernul canadian producea un nou lip de reactor nuclear, care folosea uraniu natural, din care Romania arc din abundenta, in loc de uraniu imbogatit, pe care numai Statele Unite, Uniunea Sovietica, Marea Britanic si Franta il puteau produce si furniza. Un an mai tirziu, doi specialisti romani in tehnica nucleara s-au „predat' autoritatilor din Vest, unde au gasit in cele din urma angajamente in institutele de cercetare nucleara canadiene. Amindoi erau agenti DIE camuflati, in 1969 alti doi ofiteri DIE, bine acoperiti, care aveau documente de cetateni din Vest, au fost introdusi printre angajatii lui Atomic Energy of Canada, Limited-AECL. in unicitatea reactorului canadian, denumit CANDU, Ceausescu a vazut solutia perfecta pentru a face din Romania un exportator de instalatii atomice de putere, de uraniu si de apa grea — folosita de CANDU drept catalizator — mai ales in lumea a treia, care, dupa parerea lui, avea o mare aver­siune pentru dependenta dezvoltarii lor industriale viitoare de tehnologiile amerieana si sovietica.

in ianuarie 1970 Ceausescu a creat Comitetul de Stat pentru Energie Nucleara, care sa-i duca planul mai departe, dar acesta s-a dovedit incapabil de a produce altceva decit birocrati si hirtogarie. in 1972 a trecut programul nuclear sub propria lui supraveghere, eu fiind coordonator national. Apoi m-a facut si consilier personal, in plus fata de functia pe care o ocupam deja.

De asemenea l-a numit pe directorul adjunct al Brigazii Se­crete a DIE, colonelul Constantin Stanciu, in functia .de ministru adjunct al afacerilor externe, facindu-l asistent al meu pentru programul nuclear. Un colectiv de cercetatori, oameni de stiinta si ofiteri ai serviciilor secrete de informatii urma sa inceapa, undeva in afara Bucurestiului, intr-o casa mare si sigura apartinand de DIE, un program de coordonare a eforturilor celor de la informatii de a obtine tehnologia pentru reactorul CANDU si pentru productia industriala de apa grea, folosita cu rolul de catalizator. Curind aceasta echipa si-a extins activitatea la Statele Unite, Franta, Italia si Germania Federala pentru a obtine in­formatiile despre turbinele cu abur de care reactorul CANDU arc nevoie pentru a genera energie electrica, ca si despre con­structia instalatiilor nucleare de putere, capabile sa reziste cutre­murelor, inundatiilor si furtunilor.

Ceausescu a conceput partea principala a acestei intregi ope­ratiuni, al carei nucleu era sa fie format dintr-o noua generatie de ofiteri DIE camuflati, care insa urmau sa aiba si o buna pregatire inginereasca si stiintifica. Toti acestia au fost imprastiati prin Vest, ca cetateni vestici, pentru a putea accede in cele din urma la tehnologiile nucleare necesare. Pina la un punct acesti agenti secreti erau similari celebrului spion KGB, colonelul Rudolf Ivanovici Abel. Vorbind fluent limba engleza, Abcl a fost transformat de catre KGB intr-un american de bastina, numit Emil Goldfus, nascut in New York in 1903, asa cum aratau documente aflate in metropola americana. Infiltrat in mod secret in Statele Unite, Abel (alias Goldfus) si-a petrecut multi ani in New York cu statutul de american, despre care se presupunea ca nici macar nu auzise despre Uniunea Sovietica sau despre comunism. A fost prins de Biroul Federal de Inves­tigatii (FBI) abia atunci cind un alt agent secret KGB, ofiterul Reino Hayhanen, care il cunostea, a fost dcconspirat de Statele Unite.

Noua specie de agenti secreti romani a fost recrutata dintre oamenii de stiinta si inginerii de inalta calificare. Acestia erau invatati sa vorbeasca fluent limbi ale tarilor din Vest si li se asigura o instruire individuala intensiva in materie de spionaj, in cele din urma li se procurau documente de cetateni ai statelor unde urmau sa actioneze, impreuna cu acreditari cit se poate de serioase, si erau in mod secret dispersati prin Vest. Printre tintele nucleare cele mai importante ale DIE, in care astfel de agenti secreti au fost angajati, uneori chiar in posturi semnificative, au fost: in Canada la AECL, la General Electric of Canada, la Combustion Enginccring of Ottawa si Donlee Manufacturing of Toronto; in Statele Unite la General Electric si la Combustion Enginecring; in Germania Federala la Siemens, la AEG, la ITT si la Kraftwerke Union; iar in Italia la Ansaldo Nucleari Im-pianli. Echipe de curieri speciali, agpnti secreti angajati numai in aceasta operatiune, faceau transportul dinspre Vest culegind cantitati importante de microfilme nedcvelopale.

Asa cum face de obicei inainte sa se intilneasca cu vreo per­sonalitate importanta, ori sa ia vreo altfel de decizie importanta, Ceausescu a ordonat ca DIE sa pregateasca un studiu detaliat despre AECL, despre Canadian Export Developmcnt Corpora­tion— EDC— si despre conditiile pe care acestia le pun pentru a exporta reactorul CANDU-600. Studiul DIE insa a aratat ca tehnicienii canadieni aveau serioase probleme cu acesta, in pri­mul rind, vilva produsa de faptul ca India a anuntat in 1974 ca poseda bomba atomica a obligat guvernul canadian sa adopte o lege care le cerea clientilor straini ai reactoarelor CANDU sa fie semnatari ai Tratatului pentru neproliferarca armelor nuclea­re. Ei trebuiau, de asemenea, sa-i permita Canadei sa inspecteze oricind echipamentul pe care aceasta l-ar fi furnizat. Astfel erau excluse tarile din blocul comunist, precum si numeroase tari ale lumii a treia, care nici macar nu se mai gindeau sa importe reactoare CANDU. in al doilea rind, un reactor vindut Argen­tinei a produs un deficit de 130 milioane de dolari pentru AECL, din cauza ca in contract nu fusesera prevazute clauze pentru acoperirea inflatiei, in al treilea rind, Canada ar fi trebuit sa vinda cel putin inca 20 de reactoare pentru ca sa-si acopere imensa investitie pe care a facut-o pentru a perfectiona instalatia CANDU. Iar in al patrulea, guvernul canadian avea o atit de marc, de disperata nevoie sa exporte CANDU, incit a dat mita in valoare de cinci milioane de dolari, ungindu-i pe cei din Co­reea de Sud ca sa cumpere.

La citeva zile dupa ce a primit raportul, Ceausescu m-a che­mat in gradina lui cu trandafiri.

— Trebuie sa folosim reflexul conditionat al lui Pavlov, a inceput ci. Trebuie sa-i facem pe canadieni sa le lase gura apa, asa cum a facut Pavlov cu ciinele lui.

Mi-a ordonat sa pornesc o campanie de dezinformare, raspindind ideea ca Bucurestiul nu numai ca ar fi de acord sa cada la intelegere cu Canada in legatura cu inspectiile, dar ar fi fost chiar interesata sa cumpere vreo douazeci de reactoare CANDU, ia un loc cu uraniul si apa grea, necesare pentru a le pune in functiune — cu conditia ca guvernul canadian sa trans­fere Romaniei tehnologia CANDU, si sa le arate romanilor eum se construiesc respectivele instalatii, pentru ca mai tirziu acestia sa le exporte in lumea a treia.

in timpul acelei plimbari prin gradina, Ceausescu a hotarit .viitorul programului nuclear al Romaniei: Canada trebuie tinuta „la fiert'' pina cind Romania afla cum poate sa produca reactoare CANDU; impreuna cu uraniul natural si cu apa grea, acestea ar deveni o valoroasa sursa de venituri in valuta, care sa tina in viata comunismul romanesc; Bucurestiul ar putea sa le faca tot felul de promisiuni formale canadienilor, insa nu trebuie sub nici o forma sa accepte vreo limitare sau vreo preconditionare a ex­porturilor ulterioare de reactoare CANDU, sub pretextul achi­zitionarii acestor instalatii. Bucurestiul ar putea obtine un credit canadian de un miliard de dolari, daca nu mai mult, ca si dreptul de a plati nu in bani lichizi, ci in marfuri, care sint de altfel greu de exportat in Vest; Romania ar putea cumpara eventual din Canada numai anumite parti de la unul sau doua reactoare nu­cleare, pe care sa la monteze la Cernavoda, si care sa constituie modelul de reclama pentru exportul romanesc de instalatii nucleare putere in lumea a treia; in rest reactoarele romanesti CANDU, la fel ca si instalatiile de producere a apei grele, urmau sa fie construite pe baza materialelor furnizate de serviciile de spionaj.

in directia acestei strategii, pe 27 octombrie 1977, Romania a semnat un tratat de cooperare nucleara cu Ottawa, care chiar a crezut ca Bucurestiul vroia sa importe 20 de reactoare CANDU. Patru dintre ele urmau sa fie construite in intregime de AECL, iar restul in cooperare cu romanii. Pe 19 noiembrie, Romania a mai semnat o intelegere-brevet, prin care AECL ur­ma sa transfere tehnologia CANDU in Romania. AECL a des­chis astfel larg toate portile, pe care au navalit specialistii romani, cei mai multi dintre ei fiind agenti DIE.

Rezultatul operatiunii lui Ceausescu a fost semnificativ. DIE a obtinut in scurt timp informatii acoperind aproximativ 75 % din tehnologia necesara pentru CANDU-600, un sistem modern de instalatii nucleare, tehnologie si echipament pentru produce­rea apei grele, planurile arhitecturale si de constructie pentru instalatii nucleare ale cladirilor din Canada, Germania Federala si Franta. Avind toate aceste informatii, Comitetul de Stat pentru Energie Nucleara era in faza finala, gata de a reproiecta si a produce CANDU-600. Ministerul Chimiei Industriale incepuse deja sa produca apa grea Ia ICECHIM-Bucuresti.

Un efect secundar al acestei operatiuni de spionaj a fost infiintarea la Tirgoviste a unei fabrici care sa produca valve spe­ciale pentru industria chimica si nucleara. Aceasta fabrica se baza in totalitate pe informatiile tehnologice obtinute prin spionaj de „Visan', un agent secret al DIE, spion ce actiona in Franta, si care lucra pentru o binecunoscuta companie franceza, care apro­viziona mai toate instalatiile nucleare de putere din Vest cu cele mai de incredere valve. In afara de 18 volume de documentatie tehnica pentru aceste valve nucleare, „Visan' a mai furnizat lui DIE informatii si documentatie despre tot restul articolelor pro­duse de acesta companie, ca si despre echipamentele si functio­narea respectivei fabrici. Asa cum facuse cu partea canadiana, Bucurestiijl a inventat un proiect de cooperare comerciala prin care sa faca si companiile franceze sa „fiarba'^ proiecte care bi­neinteles nu au ajuns niciodata sa fie puse in practica, in orice caz, pretextul acesta le-a permis romanilor sa-si trimita specia­listii in Franta, pentru a afla cum sa foloseasca informatiile fur­nizate de „Visan', astfel incit acestea sa poata fi reproduse fidel in Romania.

In 1981 „Visan' a plecat in Franta. Mai tirziu a descris inir-o carte, pe care a scris-o acolo, toata activitatea pe care a sustinut-o ca ofiter secret al DIE, d'md publicitatii in detaliu cum a decurs toata aceasta elaborata operatiune de spionaj.

Atunci cind avionul Air Force One a ajuns la altitudinea de croaziera, Ceausescu ne-a invitat pe mine, pe Gheorghe Oprea, pe Stefan Andrei si pe Ion Avram sa luam micul dejun cu el.

— Ce se mai aude cu CANDU al nostru, Pacepa ? s-a aprins Ceausescu.

— Stanciu tocmai a fost chemat inapoi la Ottawa. Canadienii s-au hotarit in sfirsit sa inceapa cu transferul de tehnologie.

Colonelul Constantin Stanciu, sub acoperirea de ministru ad­junct al afacerilor externe, era conducatorul echipei romanesti de negociere cu AECL.

Foarte bine. Au cazut in plasa pe care le-am intins-o cu francezii, nu-i asa ? a intrebai Ceausescu, facindu-nc cu ochiul.

in decembrie trecut imi ordonase sa lansez o alta campanie de dezinformare, pentru a-i face pe canadieni sa creada ca daca nu-i vor „agata' repede pe romani, livrindu-le imediat documen­tatia tehnologica pentru CANDU-600, Bucurestiul s-ar putea sa se indrepte spre Franta pentru a se aproviziona cu reactoare nucleare.

— Bineinteles, tovarase Ceausescu. Vor sa se intilneasca aco­lo cu Stanciu inca inainte de sfirsitul acestei saptamini, am raspuns eu.

Ce idee extraordinara ! a exclamat Oprea, privindu-l pe Ceausescu in ochi. El nu maninca niciodata in prezenta Lui Cea­usescu.

Si lasa-i sa saliveze in continuare, dar coboara de la 20 la 16 reactoare, iar mai incolo la patru, si pina la urjna luam numai doua CANDU-uri. Toata smecheria este sa danganc clo-potu' tot timpu'.

Si clinele sa saliveze, s-a bagat Andrei, in timp ce lingea farfuria.

— CANDU, uraniul si apa grea, astea trebuie sa devina aluu-rilc noastre, a spus Ceausescu, sa constituie principalele marfuri de export catre lumea a treia. Putere nucleara independenta de la o Romanie independenta ! a proclamat el, batind darabana in masa.

— Si vom lua si creditul de un miliard de dolari de la cana­dieni ca sa le cumparam

CANDU-ul, a intervenit Oprea.

Dupa ce luam miliardu' de la Ottawa, a concluzionat Ceausescu, atunci le trintim si usa-n nas canadienilor, le spunem clar: 'un singur reactor si ala sa fie facut in cea mai mare parte in Romania; dar sa platim numai in contrapartida.

Luam CANDU-uri pe pantofi, s-a fudulit Oprea.

Si pe otel, a adaugat Avram.

Pantofii si otelul sint marfurile pe care Ceausescu le da cu cea mai mare placere ca articole in contrapartida, Romania avind construite intreprinderi industriale enorme pentru producerea incaltamintei si a otelului, avind dificultati teribile in a exporta aceste produse de,larga circulatie.

Jurnalistul canadian Thad Mcllroy, care a pierdut trei ani facind cercetari asupra istoriei vinzarii reactoarelor CANDU in Romania, a scris un raport foarte cuprinzator al investigatiilor facute, in care se arata ce s-a mai intinrplat dupa iulie 1978 cind eu am rupt legaturile cu Bucurestiul. In conformitate cu raportul lui Mcllroy, in octombrie 1978, Bucurestiul a reinceput negocierile nucleare cu Ottawa, iar in curind un semnificativ numar de ingineri romani se afla prin toate instalatiile industriale canadiene. In orice caz, numarul reactoarelor CANDU pe care Romania trebuia sa le im­porte se reducea in fiecare an. „Apoi, in martie 1982 afacerea a cazut' afirma raportul lui Mcllroy. „in septembrie 1982 Uniunea Sovietica intra si ea in lupta. Aceasta a anuntat ca a semnat o intelegere cu Romania pentru a construi impreuna trei reactoare model Vl/ER-l000, proiectate de sovietici.'

Mcllroy face apoi si calculul rezultatelor operatiunii financiare CANDU, in sume nete:

„Romania a obtinut un pachet de imprumuturi de la Canada, in valoare nominala de un miliard de dolari americani, pentru a finanta aceasta vinzare. Din acesti bani 320 de mi/ioane de dolari au fost inghititi imediat. Acesti bani trebuiau sa fie folositi in parte pentru a onora unele plati ale producatorilor canadieni. Deoarece romanii nu alt emis ordine de plata in Canada, banii au fost folositi in alic scopuri decit proiectele nucleare, pentru care fusesera desti­nati — cu alte cuvinte, aceste fonduri, obtinute fraudulos, au fost insusite in mod ilegal insa bunurile in contrapartida ce au fost stabilite in contract au inceput sa ajunga in Canada, in ianuarie 1985 aproape 200 000 de tone de otel-carbon 96 romanesc sub forma de tabla a ajuns in America de Nord Otelul romanesc s-a vindut Ia pretul declarat de 3,7 dolari pe tona. La vremea aceea firmele canadiene vindeau acelasi produs la preturi variind intre 500 si 550 dolari pe tona.'

Era 10 fix atunci cind avionul a aterizat la aeroportul Lovell din Chattanooga, iar guvernatorul stalului Tennessee si sotia sa i-au inlimpinat pe sotii Ceausescu, urindu-le bun venit, garda de onoare tragind 21 de salve. Treizeci si cinci de minute mai tirziu eram in Sequoia Atomic Power Plant — Instalatiile industriale de producere a energiei nucleare Sequoia — cea mai moderna unitate pe care autoritatile din Tennessee puteau sa ne-o arate. Acesta era un gigant, nctcrminat inca, ale carui reactoare urmau sa aiba 39000 de tuburi de zirconiu, continind aproximativ 110000 tone de dioxid de uraniu. Putin dupa prinz Ceauscstii erau felicitati de presedintele companiei Combustion Engineering Works, care a strins astfel bunele relatii existente intre aceasta intreprindere si Romania. '

Cind ne-am intors la avionul nostru era deja trecut de ora doua dupa-amiaza. De cum am decolat, Ceausescu nc-a si chemat pe mine, pe Oprea si pe Avram in biroul sau amenajat aici..

— A-au i-inceput cu noi o data, a bolborosit Ceausescu. In­stalatia lor industriala este de doua ori mai mare decit vor fi cele pe care le avem noi la Cernavoda, da' ei or sa dea in folo­sinta al doilea reactor, la capaciate maxima, deja in 1979. Pe cind ale noastre sint numai pe hirtic.

Cind a inceput, Ceausescu era destul de calm, insa bilbiielile lui lasau sa se intrevada o furtuna destul de puternica, asa incit nici unul din noi nu a scos nici un cuvint si nu a facut nici o miscare.

Elena s-a aruncat si ea in conversatie, cu toate ca pina atunci parea ca nu face altceva decit sa se uite pierduta pe fereastra.

Uita-te la ei o ceata de incompetenti care au venit pina aici, in America, numai ca sa se plimbe pe gratis.

Oprea, ai ceva de spus, cumva ? a intervenit Ceausescu.

Ce-ar putea, tovarase, sa spuna ? a continuat Elena. Tre­buie sa se faca peste noapte inginer. Si acum mai asteptati de la el sa aiba si idei ?

Da, tovarase Ceausescu, intr-adevar! Aveti perfecta drep­tate, a replicat Oprea, hotarindu-se sa-i ia pe cei doi pe rind, adresindu-sc fiecaruia in parte. Am intirziat ingrozitor de mult cu programul nostru nuclear. Voi schita imediat un nou plan care sa dea impulsuri noi activitatii.

— Aveti bineinteles dreptate ! Aveti bineinteles dreptate ! l-a imitat Elena pe Oprea. Da' cine te crezi tu, ma, sa hotarasti daca presedintele Romaniei are sau nu dreptate ?

Ceausescu, mai calm, a continuat:

— Nu cred ca un plan pur si simplu va fi de ajuns. Avem nevoie de masuri mult mai radicale. De ce nu v-ati gindit sa mutam intregul Comitet de Stat pentru Energia Nucleara si toate celelalte organizatii implicate in programul nuclear in afara Bu-curestiului ? Undeva departe, sa stea toti la un loc, pentru ca nimeni si nimic sa nu le mai distraga atentia, si sa se poata concentra asupra muncii lor.

Ai auzit, Oprea, a continuat Elena sa se ia de el. Tu nu stii altceva decit sa mizgalesti alte si alte hirtii cu planurile tale ? Uita-te si tu la Tovarasu'! El are solutii! Ai putea sa pricepi ca ceea ce tocmai a spus asa blind nu este nici pe departe o sugestie. Este un ordin prezidential!

Facusem deja un raport catre dumneavoastra in care pro­pun sa-i mutam pe toti la Slatina, a mintit Oprea.

Da, asta nu-i o idee rea. Hai sa-i mutam acolo, a aprobat Ceausescu.

Sliam de mult timp ca dorinta lui Ccausescu ar fi sa concen­treze dezvoltarea celui mai nou si mai incitant domeniu econo­mic in apropierea locului sau de nastere si al Elenei, insa de fiecare data a manipulat astfel lucrurile incit propunerea sa para ca vine de la altcineva. Nu cu mult timp in urma, Ministerul Industriei Metalurgice, care trebuia sa propuna locul unde avea sa fie instalat imensul si modernul combinat de alumina, proiec­tat cu documentatie tehnologica de ultima ora adusa din Statele Unite si Germania Federala, a ales Oltenia lui Ccausescu drept amplasament. Toi Gheorghe Oprea a fost cel care i-a cerut, l-a rugat ca noua uzina de automobile facuta in colaborare cu firma franceza Citroen sa se numeasca OLTET si sa fie amplasata in apropierea locului lui de bastina. Presedintele Comitetului de Stat pentru Energie Nucleara a „sugerat' recent ca Oltenia sa fie gazda noii fabrici de apa grea. Iar Oprea, cu acelasi succes, a „insistat' ca prima autostrada din Romania sa fie construita intre Bucuresti si aceeasi Oltenie.

Avrame, cit de departe ai ajuns cu constructia genera­toarelor cu aburi ? a intrebat Ccausescu, calmat deja dupa luarea deciziei cu Slatina.

Sintcm aproape gata, tovarase Ceausescu. Atunci cind ne intoarcem o sa va invit sa le vedeti!

Ce sa vada ? Sa vada tot generatorul ala vechi, facut din lemn, de ochii lumii, ca sa-I vada aia de la ziare ? a ris Elena pe infundate. Tinea in mina in mod ostentativ The Wall Street Journal din 12 aprilie, continind o reclama platita in care se aflau mari fotografii ale ei si ale sotului ei.

— Ca sa-l vedeti pe cel bun, tovarase Ceausescu. Acum avem cu mult mai multe informatii, am invatat o sumedenie de lucruri si sintem gata sa mergem mai departe. Turbina noastra va fi terminala deja inainte de sfirsitul acestui an.

Va fi vai si amar de tine daca minti iar, a spus Elena plecind. Coafeza o chemase stind in fata usii.

Ccausescu a cerul sa i se aduca tabla de sah si mi-a facut semn sa stau jos. Ceilalti au plecat in liniste, caci nici unul dintre ei nu a vrut vreodata sa stea linga Ceausescu atunci cind acesta joaca sah.

— Ai auzit ce a spus directorul ? a continuat Ceausescu. Cam la ce intensitate a vintului poale rezisla reactorul ?

A spus ca este proiectat sa reziste uraganelor cu vinturi ce sufla cu 300 de mile pe ora (480 km pe ora).

Si celor mai devastaloare culremure de pamint si inun­datii. Trebuie sa facem rost de aceste proiecle. Recruteaza pe cineva de acolo si plaleste-l frumusel. Sau strecoara pe cineva acolo fara sa stie nimeni.

Ceausescu a deschis din nou ca de obicei cu gambitul regelui, apoi a intrebat:

Ce mai e nou ?

isi traleaza avioanele ca pe niste adevarate „oaze' de'secu-rilaie, impermeabile aiacurilor microfoanelor, asa incit vorbea neatent si fara ocolisuri in timpul zborurilor. Pulerea obisnuintei il facea sa se poarte asemanator si in timpul in care s,ra aflat in Air Force One.

Noapiea irecuta, mi-am inceput eu raportul, am primit o telegrama din care am aflat ca unul dintre ofiterii nostri de la spionaj, care lucreaza intr-o intreprindere canadiana de apa grea, a mai trimis peste o suta de casete cu microfilme nedcvelopale inca, cu imagini ale instalatiei.

, — Verifica ! Esti sigur ca vom fi in slare sa terminam fabrica aia de apa grea fara sa trebuiasca sa cumparam cine stie ce licenta ?

Bazindu-nc pe ce au raporlal cei de la baza, se pare ca agentii nostri ne-au furnizat informatii despre tot ce au canadie­nii acolo.

AGENTUL „235' DIN PAKISTAN

Dupa o scurta pauza, Ceausescu m-a intrebat cu voce foarte joasa:

Ai vreo informatie despre „235' ?

Da, tovarase, inainte sa plecam din Bucuresti am primit de la el o carte postala trimisa de la adresa lui din Austria. Folosind codul deschis, ne-a raportat ca interogarea lui a luat sfirsit, si ca asupra lui nu mai planeaza nici o suspiciune. Ca urmare tocmai a fost trimis cu afaceri in vestul Europei. Cere o intrevedere. Data de pe cartea postala, care infatiseaza catedrala Sacre' Coeur din Montmartrc, este 5 aprilie 1978. Conform intelegerilor pe care le-am avut cu ci, intilnirea ar urma sa aiba loc la 30 de zile de la data transmisa, in fata catedralei, seara la ora 9,00, pulind fi aminata cel mult o zi, daca intervine ceva.

— Vorbesti serios ? a ramas Ceausescu blocat tinind in mina suspendata in aer dama pe care vroia sa o mute.

Comisia tehnica a acestei operatiuni a analizai cu atentie cartea postala si a confirmat ca este scrisa de el. Nu a putut gasi nici o urma a vreunui stres, care ar fi putut indica faptul ca ar fi fost constrins sa o scrie.

Bajcnaru-u-u ! a urlat Ceausescu, chemindu-l pe omul lui de incredere din cadrul garzii de corp. Adu-mi un pahar cu apa.

Numele-cod „235' a fost pus chiar de Ceausescu, poreclindu-l astfel in mod spontan pe unul dintre agentii lui favoriti, un om de stiinta pakistanez, ofiter de informatii, in acelasi timp pe care il cunostea personal, si care furnizase anterior o scrie de date despre energia nucleara.

in 1975 i-am aratat lui Ceausescu niste informatii DIE ce indicau ca Pakistanul incepuse operatii ultrasecrete de dezvoltare a propriilor capacitati militare in domeniul nuclear. Acesta era, de asemenea, un vis secret al lui Ceausescu. Atunci cind mi-a ordonat sa fac ,.studii in adincime' asupra lui Zulfikar Aii Bhut-to, primul-ministru al Pakistanului, eram absolut convins ca Cea­usescu urma sa-l atace pe acesta in mod direct si frontal. La citcva zile dupa ce m-am prezentat la Ceausescu cu acest studiu, a ordonat minisirului afacerilor externe sa aranjeze o intrevedere intre el <i Bhutio. A fost aranjata o scurta escala in Karachi, in care Bhutto urma sa-l primeasca pe Ceausescu la aeroport. Cind avionu! romanesc a aterizat, Bhutto se afla acolo, acompaniat de numerosi demnitari locali, si l-a invitat pe Ceausescu intr-un loc din apropiere pentru dejun.

in comparatie cu cazurile pe care le avusese pina atunci, Bhutto a fost o prada relativ usoara pentru experimentatul Cea­usescu, care eia de data aceasta si foarte bine pregatit. Dupa • dejun, el a ceait o discutie cit se poate de privata, acompaniat numai de interpret — agent DIE — si de mine, in timpul cur:;;; si-a lansat atacul frontal:

— Noi amindoi impartasim acelasi vis, acela de a face un loc in istorie pentru tarile noastre, a inceput Ceausescu, iar drumul cel mai bun este acela de a le intari fortele, in zilele noastre singura putere adevarata este puterea nucleara. Tot ce facem trebuie sa ramina secret. Lucrind independent, serviciile noastre secrete de informatii — si aici a aratat spre mine — au obtinut rezultate remarcabile, impreuna insa s-ar putea sa fim in stare sa ne realizam visul, in acest plic se afla mostra rezultatelor la care am ajuns, ceea ce putem noi sa producem. Daca sinteti de acord, dati-mi de stire. Daca nu, puteti uita toata aceasta poveste.

Bhutto a bagat plicul in buzunar cu foarte multa atentie. Acesta continea doar un inventar al informatiilor de spionaj nu­clear pe care Romania, in secret, l-ar fi putut furniza Pakistanu­lui. Bhutto a reactionat aproape exact cum se asteptase Ceausescu. Chiar inaintea plecarii, el i-a dat lui Ceausescu un plic.

in interior se afla numele codificat al unui om, un numar de telefon si o parola. Cred ca urmatoarele contacte ar trebui sa aiba loc intre doi indivizi, nu intre doua guverne, dragul meu prieten.

Doua saptamini mai tirziu, omul care avea sa se numeasca „235' a luat masa, in mod cu totul privat, cu Ceausescu, la resedinta din Snagov. Radu Andreescu a fost liantul operational, fiind un stralucit inginer si agent DIE, el devenind omul de legatura. Zece zile dupa aceea Andreescu a plecat in Pakistan cu un voluminos pachet diplomatic continind informatii si date obtinute toate din Vest, prin spionaj nuclear, care urmareau sa sensibilizeze cealalta parte. S-a intors apoi cu proiectul complet al reactorului canadian CANDU, continind mult mai multe date decit fusesera in stare sa obtina cei de la DIE pina atunci. Mai departe, vizitind din nou Pakistanul, Andreescu a luat cu el toate datele tehnice despre securitatea sistemelor nucleare franceze — de care Pakistanul se pare ca avea mare nevoie — si a adus inapoi in Romania date suplimentare despre sistemul centrifugal Degussa de imbogatire a uraniului, la care Bucurestiul incepuse deja sa lucreze, precum si informatii semnificative despre pro­ductia industriala a uraniului 235.'

Cartea postala era primul semn de viata' pe care il primeam de la „235' din 5 iulie 1977, de la lovitura de stat, cind generalul Muhammcd Zia ul-Haq l-a arestat pe Bhutto si s-a declarat pe sine seful legii martiale.

— Sah-mat! Bajenaru ! Un Cordon Rouge ! a comandat Cca-usescu. Trebuie sa fii extraordinar de atent. Trebuie sa ne agatam de Roscnberg al nostru.

Dupa al doilea pahar, si aparent fara nici o legatura, Cea-uscscu m-a intrebat deodata :

Cit de mare era presa aia ?

— Cea de la atelierul metalurgic al lui Combustion Engincc-ring ?

A-ha.

Douazeci de milioanede tone.

Atunci cind am vizitat instalatiile industriale „STAR' mi s-a spus ca cu cit este mai mare presiunea, cu atit diamantele ies mai mari si mai pure.

— Da, tovarase. Am incercat si noi sa ajungem la presa aceea, insa s-a dovedii a fi imposibil. Este un echipament con­trolat foarte de aproape de americani.

Seful unui serviciu secret de spionaj dintr-o tara comu­nista nu are niciodata voie sa spuna ca ceva este imposibil. Tre­buie sa o avem !

„ORICE AMERICAN POATE FI CUMPARAT'

— Nu acolo l-am vazut, draga, pe nepotu' Iu' Traian Vuia ? ne-a intrerupt Elena, care tocmai se intorsese.

Inginerul roman Traian Vuia a inventat si a construit in 1906 primul avion monoplan, cu care insa nu a reusit sa zboare. Primul aparat operativ de acest gen a fost facut de francezul Louis Bleriot, care a zburat peste Canalul Minecii, in 1907. La citiva ani dupa aceea, Vuia a inventat un generator cu aburi sub presiune, care :*-a dovedit alit de eficient incit a devenit curind

cunoscut sub numele de „generatorul Vuia'. Nepotul sau, cetatean american, era acum expert in cazane de presiune nucle­ara, construite pe principiile de baza ale bunicului sau.

Ce stii despre tinarul Vuia, Pacepa ? m-a intrebat Ceau-sescu.

— Despre nepotul lui Vuia mi s-a raportat ca este un inginer i fidel autoritatilor americane.

Fidel a-u-to-ri-ta-ti-lor a-me-ri-ca-ne! Ai vazut vreodata | vreunamericanloial,monsieur ?Oriceamericanpoatefi ' cumparat, daca stii cum. Nu stii, draga, ce sint

banii ? Banii,

M-O-N-E-Y! a intonat ea, frecindu-si doua degete sub nasul meu.

Chiar asa, Pacepa. O fi el, Vuia, vreun american, dar nu uita ca si dolarii sint tot americani.

— Ce vrei sa spui, draga, cu „american' ? Vuia e roman toata ziua. Cine s-a nascut roman, roman ramine pentru totdeauna. El, copiii lui, nepotii si stranepotii.

- — Pacepa stie asta, Elena, a spus Ceausescu, incercind sa faca liniste in jur.

Si daca este asa, de ce nu-ti aduci aminte, monsieur, ca una dintre cele mai mari fabrici comuniste poarta, dat de noi, numele lui Traian Vuia ? a tipat Elena la mine. Ai incercat sa-l aduci pe nepotu' asta al lui la Bucuresti ca sa i-o bagi pe git ? Ai incercat sa-i arati in ce fel i-a onorat tovarasu' numele buni­cului ? L-ai intrebat ce face el pentru onoarea Iu' tovarasu' ?

E clar ca ar trebui sa ne folosim de nepotu' lui Vuia, Pacepa. Nu numai din cauza numelui lui

Mi s-a spus ca numele lui Traian Vuia se afla scris in orice enciclopedie, l-a intrerupt Elena, suparata. Mai mult chiar decit al tau, Nicule.

— Dar mai ales din cauza ca este specialist in fizica nucle­ara. Adu-l la mine in Bucuresti, il recrutez chiar eu.

Spune-i Iu' picrde-vara asta ca recrutarea agentilor este treaba lui, nu a ta. Asta trebuie sa faca el si serviciu' lui imputit. Si mai spune-i ca e treaba lui sa faca un agent din fiecare roman care traieste in America si care a invatat sa mearga in doua picioare. Nu numai din Vuia.

Elena s-a intors la poza ci din The Wall Street Journal exact la fel de brusc cum se si bagase in discutia mea cu Ceausescu. Tacerea partidei de sah era acum intrerupta numai de zgomotul lui Air Force One, pina cind a fost deodata rupta de Ceausescu:

Cine urmeaza sa ma intimpinc la Texas Instruments ?

Vicepresedintele lor, Grant Dove. A fost cel mai inalt grad pe care l-am putut gasi.

Din moment ce trebuie sa ma deplasez pina la Dallas, ar fi putut cel putin atita sa faca, sa-l puna pe presedinte sa des­chida usa acelui imperiu al microelectronicii pentru mine.

PRIMUL CONDUCATOR COMUNIST LA TEXAS INSTRUMENTS

Pentru Ceausescu ideea de a merge pe picioarele lui prin Dallas era groaznic de greu de acceptat, caci acest oras „barbar' nu insemna pentru el nimic altceva decit locul in care fusese asasinai presedintele Kenncdy. Numai ambitia Iui nemarginita de a face ceea ce Brejncv nu a fost in stare l-a ajutat sa-si invinga frica aceea acuta, animalica pentru propria lui viata, si sa se lase dus pina la Dallas.

Atunci cind capitanul de zbor ne-a anuntat ca avionul prezi­dential va ateriza in scurt timp pe aeroportul din Dallas, i-am cedat partida care tocmai incepuse si am cerut permisiunea sa ma duc la locul meu.

— Da, ai grija la piloti si la Serviciile Secrete. Nu uita ca sintem la Dallas.

La aeroport, atunci cind a fost intimpinat de Robert Folsom, .primarul orasului Dallas, Ceausescu era alb ca foaia de hirtie. De acolo coloana motorizata nc-a dus direct la Texas Instru­ments, prima oprire in Dallas. Atunci cind a intrat in cladirea companiei, fata si ochii lui Ceausescu s-au luminat, isi implinise visul de a fi primul presedinte comunist care pune piciorul in interiorul lui Texas Instruments. Ceausescu vroia sa fie intot­deauna primul.. A fost intr-adevar in stare, in cele din urma, sa paseasca in acel imperiu interzis, dar nu a putut sa dea mina cu vreun muncitor; a avut voie sa priveasca echipamentul si pe oameni la lucru producind componentele electronice, insa numai printr-un perete protector din sticla.

in acea dupa-amiaza, primarul orasului Dallas a dat o re­ceptie pentru Ceausescu in noua si moderna primarie a metro­polei, subliniind ca Ceausescu era primul sef de stat strain care vizita aceasta cladire. La mai putin de o ora dupa ce am ajuns, seful echipei de la Serviciul Secret m-a luat de-o parte ca sa-mi spuna ca s-a primit un telefon anonim de la un individ care sustinea ca a plantat o bomba in cladirea primariei. M-a rugat sa-l iau imediat pe Ceausescu, sa-l urmez pe o ruta stabilita inainte pentru cazuri de forta majora, si sa parasim cit mai re­pede incinta. Ceausescu tocmai toasta cu gazdele atunci cind l-am luat de mina si i-am povestit, ca, din motive de securitate, am fost rugati sa parasim imediat cladirea. S-a albit ca o stafie, a insfacat-o pe Elena, si i-a spus bilbiindu-se:

P-pune j-jos p-paharu', f-femeie !

Apoi a tras-o dupa el, urmindu-ma spre o scara rulanta. La un moment dat si-a pierdut echilibrul si a inceput sa se imple­ticeasca, si nu stiam sigur daca asta se petrecea din cauza repe­zelii provocate de emotie, sau pentru ca se afla pentru prima data in viata lui pe o scara rulanta. Abia a doua zi, dupa ce a parasit Texasul si eram deja in zbor spre New York, m-a intrebat de ce a fost evacuat atit de brusc din primaria din Dallas.

Dupa receptia data de primarul metropolei, Ceausescu a par­ticipat la o masa de lucru organizata de Camera de Comert a Texasului. Acolo, iji discursul de raspuns, Ceausescu s-a referit in mod cu totul neasteptat si la Texas Instruments, adresindu-se in mod vizibil vicepresedintelui companiei:

Unele din produsele lui Texas Instruments s-ar parea ca au si caracter strategic. Noi nu sintem interesati in a produce astfel de articole, pentru ca noi ne pronuntam pentru dezarmare, pentru distrugerea armelor atomice si a armamentelor in general. Noi sintem pentru o lume fara nici un fel de forta, o lume a cooperarii pasnice. Iata de ce vrem sa ajungem la cooperare, nu pentru a folosi electronica in scopuri militare, ci pentru o elec­tronica folosita in scopuri industriale, economice.

intorsi inapoi in apartamentul de la hotel, Ceausescu m-a chemat la ei si mi-a spus:

_ Da-le orice alte asigurari mai vor ca nu ne intereseaza electronica militara. Foloseste-ti imaginatia.

CAPITOLUL XX

De-a lungul numerosilor ani petrecuti alaturi de Ceausescu am putut observa cum frica lui primitiva, teama animalica pentru propria-i viata, a crescut, in proportie geometrica, o data cu pu­terea. Stiam sigur ca atita timp cit avea sa ramina in Dallas nu va putea sa inchida ochii, si ca spectrul asasinarii presedintelui Kennedy il va tine treaz toata noaptea. Iar atunci cind nu poate sa doarma, Ceausescu nu poate nici singur sa stea. M-a chemat la el la ora unu si jumatate si mi-a cerut sa-i aduc dosarul cu datele despre Centrul Spatial din Huston, precum si ultimele comentarii ale postului de radio Europa Libera asupra acestei calatorii. Pe la ora trei m-a chemat in birou, ca sa-mi inapoieze materialele pe care i le dadusem.

OPERATIUNE IMPOTRIVA POSTULUI DE RADIO EUROPA LIBERA

— Trebuie sa compromitem Europa Libera o data pentru totdeauna, a explodat Ceausescu inca inainte de a fi apucat sa inchid usa, cind am intrat in camera de lucru. Asa cum a facut Gierek, a continuat el, ridicindu-se de la birou pentru a da te­levizorul mai tare.

Primul secretar al Poloniei, Edvvard Gierek i-a povestit lui Ceausescu despre o operatiune de succes impotriva postului de radio Europa Libera, iar Ceausescu m-a rugat in mod repetat sa pornesc o actiune care sa urmeze cam acelasi program. Potrivit celor spuse de ci, Gierek a declarat ca agenturile poloneze de spionaj au avut in redactia postului de radio un ofiter bine ca­muflat timp de opt ani, care a fotografiat tot ce a vazut si tot ce i-a cazut in mina, trimitind filmele la Varsovia. Atunci cind Gierek a avut destule dovezi ca radio Europa Libera nu era altceva dccit un „cuib de viespi al CIA', omul a fost rechemat.

De cite ori trebuie sa-ti tot spun povestea asta ca sa reusesc sa obtin si eu o operatiune romaneasca asemanatoare ? a continuat Ceausescu. Ce se aude cu „loncscu' al tau ?

in anul 1977 Ceausescu a ordonat pentru prima data celor de la DIE sa organizeze o operatiune in stilul Gierek, pentru ca apoi sa se faca o campanie de presa exploziva, ce ar fi urmarit sa zguduie din temelii departamentul romanesc al postului de radio Europa Libera. DIE l-a ales pe „lonescu', unul dintre agentii pe care ii avea in interiorul redactiei. Acesta fusese co­lonel in armata romana, trecut in rezerva si trimis in Franta in 1952, unde a devenit angajat la radio Europa Libera. Ceausescu a aprobat operatiunea si a semnat un decret secret care ii dadea lui „lonescu' gradul de general in retragere si pensia ce i s-ar fi cuvenit, in caz ca s-ar fi repatriat in Romania. „loncscu', care pe.vremea aceea era in virsta de 66 de ani, a fost contactat in mod repetat in Franta si in Austria. El s-a aratat flatat de atentia care i se acorda, insa a lasat clar sa se inteleaga ca decizia lui finala depindea de reusita in a o convinge pe iubita lui, care era o frantuzoaica, sa-si petreaca impreuna ultimele lor zile de viata in Romania. Evident, aceasta nu s-a dovedit a fi~o misiune tocmai usoara.

— Nu ne-a dat inca un raspuns definitiv, tovarase Ceausescu.

Prcsati-l. Fortati-l. Santajati-l. Sau faceti-l sa vina la o intilnire in Austria si rapiti-l, a spus Ceausescu, aratind cit se poate de clar ca acestea erau noile ordine pentru rezolvarea ca­zului respectiv. Vreau sa vad ca bomba pe care am pregatit-o pentru cuibu' ala de viespi explodeaza o data in presa din Vest! — si a inceput sa se plimbe prin camera ca leul in cusca.

— Ca sa putem sa-i distrugem pe acesti dusmani, a continuat Ceausescu, trebuie mai intii sa-i discreditam. Asta vreau eu sa se intimple cu Europa Libera. Vreau sa fie discreditati, sa se afle ca este o operatiune pusa la cale de CIA, care si-a trimis spionii in Romania, urmarind stirbirea suveranitatii si independentei noastre. Da' nu vreau ca toate astea sa fie auzite din gura mea. Nu vreau si nu pot sa spun ca Congresul American minte despre

Europa Libera,' pentru ca am nevoie de Congres pentru clau/n natiunii celei mai favorizate. Nu vreau si nu pot sa spun ca Vance, Carter si Brzezinski mint, pentru ca am nevoie de ajuto­rul lor politic si de banii lor. Asadar, cine ar trebui sa vorbeasca, Paccpa ? si-a terminat ci retorica, oprindu-se in fata mea.

insasi Europa Libera.

„lonescu'. El este cel care trebuie sa spuna tot, iar eu deja am aprobat tot ceea ce trebuie sa zica, nu-i asa ?

— Da, tovarase. Toate declaratiile lui viitoare au fost pregati­te. Serviciul D a pus deja semnatura lui „lonescu' pe toate,

Trebuie sa aratam prin gura lui „lonescu' ca aceasta Eu­ropa Libera nu este decit un cuib de spionaj CIA. O data facuta treaba asta, nu mai este decit o problema de timp si tehnica pentru a demonstra ca Vocea Americii, radio Libertatea si BBC sint acelasi lucru. Moscova si celelalte membre ale Pactului de la Varsovia vor face restul.

Ceausescu s-a intors si s-a asezat la biroul lui.

D-aia il vreau pe „lonescu', viu sau mort. S-a inteles ?

Da, tovarase.

Altceva, ce mai e nou ?

— Peste o suta de membri ai Camerei Reprezentantilor Sta­telor Unite au de gind sa ridice problema clauzei natiunii celei mai favorizate data Romaniei, daca sa i se mai acorde sau nu, am inceput eu. Situatia aceasta a fost generata de ultima scri­soare venita de la Karoly Kiraly pe cai ciudate.

-— Asta nu trebuie sa se intimple, a replicat Ceausescu. Fara statutu' asta nu mai putem sa facem exporturi in Statele Unite. Nu mai putem avea asigurate credite si usi deschise pentru in­formatiile tehnologice.

Emigrantii planuiesc sa organizeze duminica o demon­stratie ostila la New York, am continuat eu, si s-ar putea sa se duca o gramada de lume acolo.

F-fascistii! Ar trebui demascati cu totii de fascisti ce sint toti! a urlat Ceausescu. Demascati ca ci au trimis mii de evrei in lagare de concentrare doua sute de mii au trimis. Ar trebui sa le spunem tuturor ca dupa infringerea fascismului toti indivizii astia au fugit din tara si s-au stabilit in diferite parti ale lumii, de unde incearca sa reinvie fascismul. Ceausescu se ambala singur, incalzit fiind de subiectul lui favorit de propaganda. Iar Ni-colac — se referea la ambasadorul roman — ar trebui sa ia i-' mediat legatura cu Casa Alba si sa ceara ca aceasta demonstratie sa fie oprita.

Cind am plecai de la Ceausescu era aproape patru dimineata, insa la numai jumatate de ora dupa aceea unul din membrii garzii de corp m-a anuntat ca trebuia sa ma duc iar la el. Atunci cind a observat tabla de sah sub bratul meu, fata arsa a lui Ccausescu s-a luminat de un zimbet abia schitat. Ca de obicei, a deschis cu gambitul regelui.

Zece minute mai tirziu, atunci cind nu se astepta deloc, i-am dat sah-mat.

— Joci mai bine noaptea decit in timpul zilei, a declarat el in replica.

Folosind acelasi gambit al regelui, Ceausescu a deschis o noua partida, hotarit ca de data aceasta sa cistigc. Cu toate ca are o enorma putere de concentrare, de obicei nu este in stare sa faca doua sau mai multe lucruri in acelasi timp, exceptie facind jocul de sah. Dupa ce si-a construit in cap tactica si strategia jocului si miscarile urmatoare, Ceausescu se poale folosi de cele mai inselatoare si mai perfide metode penlru a distrage atentia adversarului. Una dinlre acestea era sa-i tot puna'adversarului intrebari dinlre cele mai dificile.

O COMOARA TEHNICA PENTRU HRUSCIOV

Cine ne-a dat tehnologia americana a aliajelor tari, care nc-a salvat independenta ? a intrebat Ceausescu mutind discret un nebun din fata turnului.

„Herbert'.

Spune-mi povestea lui, mi-a ordonat el.

I-am relatai, cit de scurl am putut, despre ce este vorba. La incepulul anilor '60, „Hcrberl', reprezentantul-sef al unui con­sortiu vest-german compus din Schlomann, AEG si citeva alte companii, care avea o reprezentanta la Bucuresti, a fost surprins avind relatii amoroase cu o femeie maritata. Nu a fost santajat.

in schimb, o tinara femeie, educala, inleligenia, atragatoare, o romanca ce lucra penlru o linie aeriana din strainatate, cu nu­mele conspirativ „Rodica', i-a devenii amanla. Aceasia era, bi­neinteles, agcnl de securiiate. La incepulul anului 1963 insusi „Herbert' a devenii agenl. in schimbul unei vieti mai bune cu Rodica in Romania, unde si-a pelrecui un numar de ani, si pen­tru un traiamenl preferential in afacerile pe care le incheia, el ne-a furnizat documente tehnice de mare valoare. Unul dinlre aceslca a inirecut toale asleplarile noaslre. Dupa ce s-a inlors dinlr-o calatorie de ruiina in Germania Federala, „Herberi' le-a inminai celonde la DIE un proiecl complet, cuprinzind mai multe mii de planuri, solutii tehnice si alte documente, ce ne puteau permite sa ridicam din temelie o fabrica nou-nouta, <q ullimul tip si foarle sofisiicala, care pe vremea aceea se afla inca in constructie in Statele Unile, si in care se puteau produce aliaje ultradure, folosile penlru o noua generatie de rachele mililare si spatiale.

Cit ai dat pentru proiectul asia, Pacepa ?

=— Cil a cerul: 64 000 de dolari.

Si Moscova cit nc-a plalil penlru el ?

Pairu milioane.

Si asia nu a fosl decil un mizilic. iti aduci aminle cum am luai proicclul, mi-am facui un plan, si i-am pus totul pe masa lui Hrusciov ? A doua zi, dupa ce expertii i-au spus ce comoara incredibil de mare i-am dat, m-a imbratisat si m-a sarutat pe amindoi obrajii. „Nu cred ca mai avem nevoie sa tinem trupe sovietice in Romania, tovarase Ceausescu. Ne esle de ajuns ca va avem pe dumneavoasira acolo', mi-a spus Hrusciov.

Proiectul acela a desavirsit miracolul. Si pe deasupra Bodnaras. Fara proiect si fara Bodnaras probabil ca am mai avea si acuma trupe sovietice in tara.

— Este chiar adevarat, tovarase Ceausescu, ca proieclul acela a jucal un rol alil de important in retragerea irupelor Armaiei Rosii din Romania ? am inlrebal, irecind timid la ofensiva.

Sigur ca da, a replicat el, impingind regina usor peste un careu, cu o miscare ce s-a vrut ascunsa. La doi ani dupa aia Hrusciov a declarat ca Uniunea Sovietica este pe cale sa produca o noua generatie de rachete mililare si spatiale, inainiea Americii.

Instalatia pentru aliaje dure nu a inceput sa fie operationala atunci cind prevazuse Hrusciov, insa este si acum de departe cel mai modern si mai* eficace laminor de felul acesta din Uniunea Sovietica.

Povestea lui Ceauscscu era in principiu corecta. Exista insa undeva un neadevar minor. Nu Ceausescu, ci Gheorghiu-Dej a fost cel care a dus proiectul la Moscova si a tratat cu Hrusciov conditiile retragerii Armatei Rosii din Romania. Soarele incepu­se sa se ridice deasupra Dallasului atunci cind Ceausescu in sfirsit a intrerupt meciul de sah.

— Astazi o sa-mi pun si al doilea picior pe NASA! a izbucnit el cu bucurie, in timp ce se ducea sa-si trezeasca nevasta.

Atunci cind Air Force One a aterizat pe Hobby Airport din Houston, Ceausescu, nu a dat nici o atentie faptului ca a fost intimpinat doar de secretarul de stat al Texasului, Steven Oaks si de primarul executiv, Judson Robinson. Elena a observat asta imediat.

— Unde le este ncnorocitu' de guvernator ? s-a plins ea. Pun pariu ca n-a vazut in viata lui un sef de stat, da' nu catadicseste sa vina sa ne vada.

CLADIREA NR. 30 DE LA NASA

De la aeroport coloana oficiala de masini ne-a dus direct la centrul spatial NASA. Atunci cind s-a dat jos din limuzina sa, Ceausescu, cu silueta lui si asa foarte mica, parea inca mai mic si mai de ncluat in seama -ca niciodata, stind la poalele enormelor cladiri de otel si beton. Dr. Sigurd Sjoberg, directorul-adjunct al acestei gigantice intreprinderi, i-a intimpinat pe oaspeti, urindu-le bun-venit, si ne-a facut cunostinta cu cel care urma sa ne fie ghid, astronautul John Young, spunindu-ne ca acesta participase la patru zboruri extraterestre cu navele spatiale Gemini si Apol-lo, si ca aselenizase de doua ori pe satelitul natural al pamintului.

Young era politicos, de parca avea de incheiat cu noi ceva afaceri. Atunci cind ne-a explicat ca centrul respectiv avea anga­jati mai mult de 3 600 de ingineri specialisti cu cea mai inalta

calificare, de oameni de stiinta, matematicieni, instructori de zbor si, bineinteles, aslronauti, Ceausescu mi-a soptit la ureche, cu o oarecare nuanta de satisfactie :

— La noi, in industria de pantofi, avem si mai multi d-astia, nu-i asa ?

S-a aratat deosebit de interesat in special de proiectarea si testarea vehiculelor spatiale, tinindu-ma mereu aproape pentru a lua notite. Elena a facut mari eforturi ca sa para interesata de cladirile si de laboratoarele destinate recrutarii si pregatirii echi­pajelor zborurilor spatiale precum si de experiente stiintifice efectuate in spatiu.

Toti vizitatorii proeminenti sint condusi in cladirea nr. 30, centrul de control al zborurilor spatiale, fiind de mare spectacu­lozitate, cu multele sale computere ce supravegheaza nu numai zborurile spatiale, ci si intregul centru. Jurnalistii si fotorepor­terii romani, entuziasmati de tot ce vedeau in jurul lor, s-au imprastiat, bagindu-si nasul peste tot. Atunci cind Ceauscscu a fost invitat sa se aseze la biroul directorului de zbor, Elena m-a inghiontit:

Cheama-i pe fotografi. Am impresia ca timpitii aia scapa chiar momentul in care Tovarasu' conduce tot sistemul de zbor spatial.

in afara Elenei Ceausescu, toti cei din delegatia Romaniei pareau sa fie puternic impresionati de aceasta vizita.

— .Potrivit celor spuse de de Gaulle, a spus Andrei in timp ce ieseam afara, incercind sa spuna ce simte fara sa para ca lauda capitalismul american, Statele Unite nu par sa aiba o politica externa. Judecind insa dupa toate cele pe care le-am vazut aici, as putea spune ca au o politica spatiala nemaipomenita!

— Daca sint asa de nemaipomeniti, cum zici, a raspuns Elena cu severitate, atunci de ce, draga tovarase, primul om din spatiu a fost totusi Gagarin ? S-a uitat apoi fix la fiecare din noi, luindu-ne pe rind, pina cind fetele noastre, pina atunci radioase, au ajuns la o vinovatie solemna.

La prinz, in timpul receptiei date de primarul orasului Hous­ton, acesta din urma i-a oferit lui Ceausescu cheia orasului, in toastul sau, Ceausescu a spus:

Vedeti dumneavoastra, noi avem in Romania o poveste despre o cheie fermecata, o cheie care te ajuta la indeplinirea dorintelor Iar daca tot printr-o minune, cheia aceasta ar fi fer­mecata, trebuie sa fiti siguri ca nu o voi folosi decit in scopul prieteniei, al pacii si al colaborarii.

Pe cind plecam de la River Oaks Country Club, unde avusese loc dineul, Ceausescu m-a impins in limuzina lui.

— Trebuie sa faci in asa fel incit sa recrutezi niste agenti pe aici cu ajutorul cheii de la primar, in timpul dineului am auzit ca dispun de o tehnologie care le permite sa foreze pina la adincimi de 6000 de metri si chiar mai mult. Este exact ce ne trebuie pentru rezervele noastre de petrol de adincime care toc­mai au fost descoperite.

in timp ce Ceausescu incepuse sa picoteasca usor, Elena si-a adaugat si ea parerea, referitoare, evident, la valoare:

Da' daca nu e de aur, da-o-ncolo !

Urmatoarea noastra oprire a fost la New Orlcans, unde am aterizat in aceeasi dupa-amiaza, plccind aproape imediat de la aeroport in directia lui Royal Orleans Hotel, situat in vechiul cartier frantuzesc. De citeva saptamini, inca de cind fusesem in New Orleans ca sa fac preparativele pentru aceasta vizita, am fost ingrijorat ca Elena Ceausescu nu va fi prea incintata de acest hotel foarte respectabil insa oarecum de moda veche. Asa cum ma asteptam, nu a trecut mult pina m-a chemat la ea:

Ma, idiotule, de ce nu m-ai dus la Sheraton ? Ca doar nu dai din buzunarul tau.

. Simtind nevoia de a schimba ceva, a chemat la ea toata de­legatia romana, punindu-i pe toti, de la ministri la oamenii cor­pului de garda, sa acopere toate gurile de ventilatie ale instalatiei de aer conditionat, infundindu-le cu ziare, in tot apartamentul prezidential.

Lasa-i sa munceasca. Tu hai cu mine sa-mi arati orasul, mi-a spus, luindu-ma de brat.

Am incercat sa-i arat Elenei farmecul unic al lui Bourbon Street. Dupa nu mai mult de o jumatate de ora isi facuse o parere personala:

E murdar, zgomotos si mizerabil. Hai sa ne intoarcem la hotelu' nostru.

Dupa receptia si dineul oferite de primar, Elena era in toane bune. Comandindu-si sampania favorita, Cordon Rouge, a spus:

-— Stii, Nicule, am avut o conversatie foarte interesanta cu „primarcasa'. A zis ca vrea ca oamenii de aici sa aiba o gramada de copii.

Dindu-si paharul peste cap, Elena Ceausescu l-a chemat la ea pe translator, Sergiu Celac.

Ce zicea individu' ala despre Tovarasu' ? a intrebat ea.

Care individ ?

— Ala care zicea despre Tovarasu' si despre nu stiu ce secole, a explicat Elena, in stilul ei inimitabil.

A, Mr. Basil Rusovich junior, presedintele Centrului In-, ternational de Schimb, a spus Celac, scotindu-si din buzunar un

carnet de notite. A zis: „Am curajul sa-l compar cu marile per­sonalitati care au trait de-a lungul veacurilor'. Asta este ce a spus.

Vezi, Nicule ? Un om ca tine se naste numai o data la cinci sute de ani. Elena si-a mai pus un pahar cu sampanie. Cum te simti sa fii atit de mare, atit de important si totusi conducato­rul unei tari atit de mici ? Singura care c mai mica e Albania. Da' daqa. semnezi decrelu' ala, in mai putin de zece ani vom avea patruzeci de milioane de locuitori.

— Ei, femeie, fii serioasa. Taci din gura, a ris Ceausescu, fara doar si poate foarte flatat.

Nu era prima data cind o auzeam pe Elena facindu-si planuri despre obligarea fiecarei familii din Romania de a avea minimum patru copii. Visul ci cel mai intim si cel mai placui era de a deveni ea insasi presedinta Romaniei, iar numele sa ii ramina in istorie ca singura femeie-presedinte care a dublat populatia tarii sale in timpul in care a fost la putere.

Ciiiva ani mai rtrziu mijloacele de comunicare m masa ameri­cane anuntau cu surprindere si consternare ca presedintele Cea­usescu a semnat un decret care obliga fiecare familie din Romania sa aiba cel putin patru copii.

Atunci cind Elena a plecat sa-si faca masajul de seara, Cea­usescu a comandat vin, impreuna 'cu brinza telemea, rosii si cea­pa, cerind sa i se aduca si casetofonul stereo portabil.

— Si o caseta buna, a adaugat el, referindu-se la ceva anume. Citeva minute mai tirziu, Ceausescu golea, dindu-le peste cap,

doua pahare de vin alb, in timp ce Bajenaru punea casetofonul, dind drumul unei casete pe care erau inregistrate vocile noastre, pentru a inscena o alta conversatie, ce avea sa acopere adevarata noastra discutie, in cazul in care ar fi fost ascunse pe undeva microfoane.

Da-l mai tare, i-a ordonat el lui Bajenaru, in timp ce incepuse deja sa-si devoreze mincarea preferata.

Tragindu-si scaunul mai aproape de al meu, Ceausescu a con-, tinuat cu voce scazuta :

Trebuie sa avem proprii nostri agenti de informatii si cu influenta peste tot in Washington, a zis el, bagind in gura o rosie intreaga. Agenti veritabili de influenta, nu spionii tai de capa si spada care se furiseaza in timpul noptii pe la intilniri, cu gulerele ridicate si cu cozoroacele de la palarii trase pina pe nas. A con­tinuat sa plescaie zgomotos, continuind sa-si indese in gura cu degetele tot mai multa mincare. Trebuie sa fim in stare sa le dam agentilor nostri ordinele de atac in plina zi, asa incit sa nu trezim nici o suspiciune. Agentu' tau este la Casa Alba sau la Departamentul de Stat, nu ? Atunci te duci la el in mod vizibil,. deschis, in legatura cu vizita mea aici, ori cu invitatia pe care i-o fac lui Carter sa vina la Bucuresti, sau cu vreun mesaj con­fidential adresat presedintelui american, pe care pot sa ti-l dau oricind vrei tu. Este agentu' tau la Comert ? Ccre-i vreun echi­pament ori vreo tehnologie la care nu avem acces, si zi-i ca numai asa ne putem pastra independenta fata de Uniunea So­vietica. Poate nu o sa obtii ce ceri, da' o sa ai o acoperire buna ca sa mentii legatura cu un agent cu posibilitati de influenta si ca sa te intilnesli cu el chiar in biroul lui. Chiar daca agentu' este jurnalist, nu trebuie sa te mai intilnesti cu el in secret, ci la vedere, cu vreun pretext oficial. Daca nu te poti gindi la alt­ceva, daca altceva nu-ti da prin cap, atunci o sa fiu de acord sa-i' dau un interviu si o sa te poti folosi de asta ca sa-i acoperi zeci de alte intilniri, nu una. Daca o sa faci asa, o sa te poti apara de ochii indiscreti ai agentilor de Ia FBI si nu trebuie sa mai ai vreo grija pentru securitate atunci cind o sa ajungi la treaba pe care o ai de fapt: obtinerea de informatii si influenta in interesul tau. Ceausescu a facut o scurta pauza, curatindu-si atent farfuria cu o bucata de piine. Dupa ce a terminat treaba asta, si-a golit paharul de vin, facindu-mi semn sa i-l umplu la loc si a mai comandat o sticla.

in felul asta vreau eu sa ne folosim de agentii americani, inclusiv Billy Carter oficial, fara suspiciuni.

Ceausescu a inceput apoi sa insire un potop de ordine despre cum ar trebui recrutat Billy Carter, cum trebuie facute platile pentru acesta in Elvetia si nu direct din Romania, ci prin cei doi agenti libieni, si cum sa fie el manipulat si folosit, pina cind usa se da de perete si informatiile incep sa curga.

Elena a intrat in clipa aceea in camera ca o furtuna, avind nasturii de la imbracaminte in totalitate descheiati.

Ce dracu' e zgomotul asta timpit aici, Niculc ? a intrebat ea uitindu-se cu rautate la casetofonul portabil.

Vorbeam cu Paccpa despre familia Iu' Carter.

— Americanii n-au familie. Lor nu le pasa decit de bani.

Carter are un frate interesant, draga mea. Foarte intere­sant. Am de gind sa pun mina pe el.

Las-o balta, Nicule. Pe americani nu-i intereseaza de nea­murile lor. Ma, pierde-vara, afla-mi tu un singur presedinte ame­rican care si-a facut fratele prim-ministru, si cu il maninc. Cu nasturi cu tot, a adaugat ea, uitindu-se staruitor la mine.

Astia n-au prim-ministru, Elena.

— Orice ar fi. Arata-mi unul care si-a facut nevasta vice­presedinte. Macar unu'! Nu-i intereseaza, Niculc. Ei respecta banu', nu familia.

Carter e altfel, Elena.

. — Nici un american nu c altfel. Ce face frate-su Iu' Carter ?

Lucreaza la ferma Iu' Carter, o intretine.

E taran ! Ti-am zis ca presedintii americani nu au grija de familiile lor, a spus Elena cu dezgust.

Ceausescu, bineinteles, gasise posturi frumoase in guvern pentru toate rudele sale.

— Nu-li mai pierde timpu'. Mai, Nicule, am nevoie de tine. Ultimele cuvinte le-a rostit incet, murmurmd ca o pisica ce toarce, ia timp cc-l mingiia pe Ceausescu pe sub haina.

CAPITOLUL XXI

Agentiile romane de stiri au anuntat dupa aceea ca duminica dimineata presedintele Nicolae Ceausescu si tovarasa Elena Cea­usescu urmau sa fie „oaspetii muncitorilor petrolisti' de la o schela petroliera de foraj marin aflata in largul coastei statului Louisiana, in Golful Mexic. Petrolul, evreii si nemtii sint, dupa spusele lui Ceausescu, cele mai valoroase resurse naturale ale Romaniei, astfel ca a incercat sa obtina din fiecare dintre acestea profitul maxim.

Studiile geologice sovietice facute in anii '50 dadusera la ivea­la noi cimpuri petroliere pe ambele parti ale lantului muntilor Carpati, insa cele mai multe dintre aceste depozite se aflau la adincimi variind intre sase si opt kilometri. Acest fapt facea fo­rarea de-a dreptul imposibila pentru Romania, atit de saracacios echipata cu instalatii de foraj, dar care nu dorea sa permita strainilor sa se atinga de aceste resurse nici macar cu un deget. Cercetari geologice facute in secret au indicat existenta unor re­zerve de petrol in subsolul Marii Negre. Sub supravegherea per­sonala a lui Ceausescu, D1E a inceput sa se implice din ce in ce mai adinc in operatiile de spionaj indreptate in directia pro­curarii de date tehnice despre platformele petroliere de foraj marin. La inceputul anului 1978 era gata deja o astfel de plat­forma de foraj marin, construita pe baza tehnologiilor obtinute prin spionaj, iar acum Ceausescu vroia sa vada una americana originala cu proprii lui ochi.

Atunci cind elicopterul a aterizat pe platforma Ocean Queen, Ceausescu era vizibil impresionat de acea mareata constructie. Era numai ochi si urechi cind unul dintre ingineri i-a explicat ca acea schela era echipata cu un sistem nou, patentat, proiectat sa reziste unor valuri de peste cinci metri.

— Trebuie sa facem rost de el, mi-a soptit Ceausescu discret, si am priceput ca vroia sa faca asta tot prin intermediul spiona­jului industrial, ca de obicei. Prefera intotdeauna sa fure decit sa cumpere de la capitalisti. La sfirsitul acestei vizite, in ciuda conditiilor atmosferice nu prea bune si a zgomotului specific pro-du3-de platformele de foraj marin, Ceausescu a reusit sa inghe­suie in jurul lui vreo zece oameni, daca nu mai multi, pentru a le adresa citeva cuvinte memorabile, exprimindu-si speranta ca „vor fi intreprinsi pasi specifici pentru a duce mai departe actiu­nile noastre de cooperare reciproc avantajoase.'

MAI DEPARTE, SPRE NEW YORK

intorsi inapoi in New Orleans, aflindu-ne inca pe aeroport, un ofiter roman de securitate, aflat in garda lui Air Force One, mi-a raportat ca a sosit in mod neasteptat cu un avion de linie comerciala de transport consulul Ambasadei Romane din Washinghton si vroia sa ma vada de urgenta. Era Aurel Florca, care, de cum a aterizat avionul Air Force One, a venit imediat la mine cu un raport scris care prezenta in detaliu relatii despre demonstratia anti-Ceausescu programata sa aiba Toc in acea zi, in fata hotelului in care urma sa fie cazat Ceausescu in New York, Waldorf Asloria. Conform raportului lui Florea, emi­grantii romani aveau sa se alature celor de origine maghiara in ceea ce ei intentionau sa fie cea mai mare actiune de protest a emigrantilor desfasurata vreodata in Statele Unite.

Avind in vedere ca Air Force One avea sa plece in cel mai scurt timp spre New York, m-am prezentat imediat cu raportul la Ceausescu.

N-am chef sa citesc nimic acum, a spus el plictisit. Zi-mi doar despre ce e vorba. ,

Va rog sa-l cititi, am insistat eu.

Pe masura ce citea raportul, Ceausescu, la inceput alb la fata, cu fiecare pagina devenea tot mai rosu. Atunci cind a ispravit lectura era in culmea enervarii.

Andre-e-ci, a zbierat ci.

Trezit brusc dintr-un pui de somn, Andrei a intrat balabanin-du-se, avind o licarire de ingrijorare in ochii cirpiti de somn.

Dormi, Andrei, dormi. Ca numai la asta esti bun. De tx n-ai spus nimic despre adunatura asta imputita ? a intrebai el, incercind sa se ridice pe virfuri ca sa-l loveasca pe Andrei, care este inalt, cu raportul peste fata. Ce esti tu, ministru de externe sau cacat ?

Cretini, tovarase, pur si simplu cretini, s-a bagat si Elena care tocmai se trezise si ea din somn, asa ca nu avea habar de ce se intimplase.

Dupa ce s-a mai linistit putin, Ceausescu i-a ordonat lui Va-sile Pungan sa sune Ia Casa Alba din avionul Air Force One'si sa-i informeze pe cei de acolo despre planuita demonstratie, sa califice actiunea drept un act ostil si sa ceara in mod ferm sa fie interzisa.

Avionul a aterizat la ora cinci dupa-amiaza pe aeroportul John F. Kennedy din New York. in timp ce rula inca pe pista, l-am informat pe Ceausescu cine vor fi cei care il vor intimpina, adica reprezentantii primarului orasului New York si ai guver­natorului statului New York.

— Astia sint tot ca guvernatoru' si primaru' din Texas, draga ? Ma gindeam ca numai in Texas s-a intimplat ca guvernatoru' si primaru' Hustonului sa creada ca le cad galoanele daca vin ei personal sa ne intimpine.

Dupa ce fanfara militara a intonat Imnul Romaniei — cel corect — Elena l-a impins pe Ceausescu spre un grup mic de tineri si copii care fluturau steaguri romanesti si americane. S-au amestecat amindoi in multimea prietenoasa, dind mina cu unii si stringind copiii in brate. De cum am coborit din avion, seful unitatii DIE din New York, generalul Aurel Gheorghe, confirmat sub acoperirea de consilier la Misiunea Permanenta Romana de la Natiunile Unite, a incercat sa-mi atraga atentia, in timp ce Ceausescu inca dadea mina cu cei care il intimpinau, am trecut de locul unde se afla corpul diplomatic, l-am prins pe Gheorghe si l-am impins dincolo de fringhia de securitate.

— Vesti proaste, sefule, a inceput Gheorghe in stilul lui mol­com, caracteristic, care te facea mereu sa te intrebi daca nu cum­va era beat, nu doar sobru, in drum spre aeroport am trecut pe

linia Waldorf si m-am ingrozit. Trebuie ca s-au strins acolo cinci sau sase mii de oameni care demonstreaza impotriva sefului. Unguri si romani laolalta. N-am vazut in viata mea asa ceva. Sefu' cel mare, si in special Madame, sint capabili sa faca atac de inima!

Seful echipei Serviciului Secret al Statelor Unite, insarcinat cu securitatea lui Ceausescu, care era intr-un alt colt, vorbind cu citiva sefi ai FBI si ai birourilor Serviciilor Secrete din New York, mi-a semnalat si el ca ar vrea sa stam de vorba. Avea si el aceleasi informatii pe care mi le daduse Gheorghe, si mi-a spus ca cel mai bine ar fi ca oaspetii sa fie introdusi in hotelul Waldorf printr-o intrare din spate, aflata la subsol, in garaje. M-a rugat sa merg cu el inainte intr-o masina din fata, pentru a putea lua impreuna o decizie de moment daca ar fi fost nevoie.

Ceausescu si Elena se aflau deja in limuzinele blindate atunci cind m-am dus la ei. Seful garzii de corp le turna incetisor alcool in palme, un ritual repetat cu religiozitate fanatica ori de cite ori .Ceausescu stringea mina cuiva, indiferent daca era vorba despre multimile de pe strada sau de sefi ai altor state. L-am informat in citeva cuvinte despre demonstratie, aducindu-i la cunostinta si care a fost sugestia celor de la Serviciile Secrete. Avind in vedere ca nu aveam nimic in programul oficial pentru acea seara de duminica, i-am propus sa lasam balta hotelul Waldorf Astoria in ziua aceea si sa mergem direct la Misiunea Romana, unde sa raminem peste noapte, pentru a relua programul a doua zi di­mineata, mergind dis-de-dimineata la Waldorf.

Avem la Misiune un apartament special pentru dumnea­voastra, am concluzionat eu.

—. Cum poti macar sa te gindesti sa-l duci pe Tovarasu' sa doarma la Misiunea ta murdara, dupa ce am stat la Blair House? a fost reactia furioasa a Elenei. Nu este sanatos, draga. A dat careva. drumu' la trei emigranti pe undeva pe acolo si el inven­teaza cine stie ce povesti de groaza despre asta.

Apoi s-a intors catre mine:

De ce ar vrea cineva sa demonstreze impotriva Iu' To­varasu, ma, papa-lapte ? Ai cataracta la ochi ? N-ai vazut cum a fost primit Tovarasu' cu bratele deschise la Casa Alba si peste tot in alte parti ?

O PLOAIE DE OUA

Seful departamentului Serviciului Secret a aparut linga por­tiera masinii.

Cit este de periculos ? a intrebat Ceausescu.

S-ar putea sa fie neplacut, insa nu este o situatie in care sa fie periclitata viata cuiva, a fost raspunsul lui.

Hai sa mergem. N-am de gind sa las o gasculita de emi­granti sa ma faca sa-mi schimb planurile.

Coloana motorizata a mers pe o ruta ocolita, cu intentia de a se apropia de hotel din directia garajului de la subsol, dar, pentru a ajunge acolo, trebuia totusi sa treaca printre masele de demonstranti care dadeau cu „Huo', urlau in delir si ridicau pancarte uriase pe care se putea citi: „Ceausescu-teroarea rosie!' „Ceausescu-criminal' si „Ceausescu-Dracula'. O ploaie de oua a lovit masina celor de la Serviciul Secret, in care ma aflam si eu, parbrizul devenind din aceasta cauza opac, motiv pentru care, neputind sa mai vada pe unde merge, soferul nostru s-a izbit de o .margine a intrarii in garaj. Nu i-au trebuii decit citeva clipe ca sa indrepte rotile si sa-i dea drumul mai departe, dar asta a fost de ajuns pentru ca masina lui Ceausescu, un Cadillac negru, sa-si micsoreze viteza. Culoarea limuzinei era acum rosu cu gal­ben, in urma puternicei grindine de oua si rosii. Atunci cind masina prezidentiala s-a oprit, Ceausescu si Elena au fost imediat inconjurati de un zid gros de ofiteri de politie, de agenti FBI Si ai Serviciului Secret, care se miscau ca un singur trup de-a lungul coridorului. Grupuri mici de emigranti, care se strecura-sera inauntru mai devreme, au desfacut niste steaguri, scandind lozinci ca „Jos Ceausescu' si „Ceausescu-Josulescu'.

Atunci cind a ajuns, in sfirsit, in apartamentul prezidential, Ceausescu era livid ca o stafie. Deodata a fugit in baie si, fara sa ser sinchiseasca sa inchida usa, a inceput sa vomite convulsiv. A fost exact aceeasi reactie pe care a avut-o atunci cind i-am raportat ca Moscova a incercat sa-l recruteze pe generalul Mili­tam — aceeasi frica fizica pentru propria-i piele. Elena a sosit la citeva minute dupa aceea, insotita de garda ei personala de corp, formata din personal de sex femeiesc, si inconjurata de un escadron de protectie, in inghesuiala aceea si-a pierdut geanta, care i-a fost adusa de un ofiter de politie.

De cind incepuse sa urce treptele puterii comuniste, Cea­usescu nu a.fost niciodata confruntat cu vreo reactie publica ad hominem indreptata impotriva lui insusi, intre anii 1944 si 1946 avusesera loc demonstratii anticomuniste, insa acestea erau indreptate impotriva noului partid comunist, si nu a conducato­rilor acestuia. Data de 8 noiembrie 1945 a fost prima zi de Mihail si Gavril sarbatorita in libertate dupa dominatia fascista si sute de mii de romani s-au strins in fata Palatului Regal ca sa-si exprime simpatia si sprijinul fata de Regele Mihai. Printre ei ma aflam si eu, fiind pe vremea aceea elev de liceu, minat acolo de sentimentele mele antifasciste si de setea mea de libertate. Prin multime se aflau o sumedenie de tineri ca mine, dar mai erau si profesori, avocati, doctori, oameni de afaceri si chiar muncitori si tarani, care incercau sa arate ca regele era un simbol a ceea ce mai ramasese din democratie.

Peste drum de Palatul Regal din Bucuresti se afla o cladire masiva, impunatoare, inca neterminata in parte, care fusese con­struita de guvernul pronazist pentru a folosi drept Comandament General al Ministerului de Interne si al Politiei politice a ace­stuia, ihcluzind o sectiune a Gestapo-ului si un centru de inte­rogare cu sute de celule, aflat la trei nivele sub nivelul solului. Aceasta a fost prima institutie pe care.armata sovietica si fortele comuniste au pus mina dupa razboi. De acolo au venit primele rafale de gloante indreptate direct asupra populatiei care scanda „Traiasca regele'. Pe vremea aceea inca nu stiam ca fortele co­munistilor sovietici si romani nu-si pierd timpul cu focurile de avertisment, trase in aer. Abia mai tirziu am aflat ca gloantele, la fel ca orice bunuri materiale, sint mult mai importante pentru ei decit vietile oamenilor. Atunci cind s-a auzit rapaitul celei de a doua rafale, am vazut oameni cazind pe jos, am auzit tipete de durere si am inteles. Ca la comanda, masele de oameni, socate si ingrozite, s-au intors spre Ministerul de Interne, observind cu totii mitralierele grele instalate pe balcoane,' din gurile carora

tisnisera plumbii ucigasi. Dupa cea de-a doua salva de gloanic au aparut sute de camioane, pina atunci ascunse pe strazile latu­ralnice din apropiere. Acestea erau pline cu citeva sute de mun­citori imbibati bine cu alcool si inarmati cu bite, lanturi si drugi de fier. S-au indreptat direct catre noi, facindu-se foc in jurul lor. „Asasinii' „Criminalii', s-a auzit din piepturile a peste o suta de mii de oameni.

„Asasinul, criminalul' au fost aceleasi cuvinte scandate de cei ce se aflau in fata hotelului Waldorf Astoria — alti oameni re-luind insa strigatele din noiembrie 1945. Aceste cuvinte pare ca m-au urmarit cu insistenta intreaga mea viata.

„Asasinul! Criminalul i Jos Ceausescu i'. Strigatele puteau fi auzite foarte clar din apartamentul situat la etajul 29, venind .de afara, amplificate de megafoane si difuzoare puternice. Alb ca hirtia, Ceausescu se plimba dintr-o camera in alta, fara sa spuna nimic.

Peste tot prin apartamentul prezidential misunau oameni ai garzii de corp, ocupati cu spalatul peretilor, covoarelor, mobilei, clantelor, usilor si intrerupatoarelor, folosind antiseptice speciale, in dormitor valetul si coafeza scoteau asternuturile de pe pat, inlocuindu-le cu altele, aduse de la Bucuresti in pachete sigilate. Interiorul a fost transformat intr-o incapere sterilizata, caci fie­care piesa de mobilier si chiar obiectele sterilizate anterior si aduse in pachete sigilate din plastic erau trecute din nou prin aceeasi operatie de omorire a eventualilor microbi sau asa ceva.

Am aranjat ca familia Ceausescu sa ia masa de seara in apar­tamentul prezidential, numai ci doi. Ca de obicei, un laborator chimic portabil a fost adus si pus in functiune, iar maiorul Popa a inceput sa verifice mincarea, cu tninutiozitate, pentru a se asi­gura ca nu contine otrava, bacterii sau substante radioactive. Apoi a asistat el personal la pregatirea acesteia de catre perso­nalul romanesc, in bucataria hotelului. Pentru transportul ali­mentelor destinate lui Ceausescu in timpul vizitelor in strainatate este folosita intotdeauna o instalatie speciala, construita anume in acest sens. Aceasta este depozitata in bucataria hotelului, iar Popa are misiunea sa o incuie, folosind un sistem cu cifru, care se schimba zilnic. Instalatia, in fapt un frigider complicat si indestructibil, este insotita in permanenta de Popa si de un mem­bru al garzii de corp, amindoi inarmati, si este deschisa numai atunci cind este adusa foarte aproape de locul unde va fi pusa masa si numai in prezenta servitorului personal al lui Ceausescu, singurul, de fapt, care poate sa fie de fata.

Atunci cind nvam intors, ceva mai tirziu, in apartamentul prezidential, mincarea se afla inca pe masa, neatinsa. Urletul demonstratiei de afara se intensifica tot mai tare, „Ceausescu-ucigasul' razbatea prin geamurile sufrageriei ca un ecou, „Cea-usescu-criminalul' se auzea dinspre salon si dinspre dormitor. Dupa o scurta pauza s-a auzit din nou, din toate partile „Jos Ceausescu'. Acest refren a fost repetat de-a lungul mai multor ore, cu o precizie matematica.

RETRAGEREA LA MISIUNEA ROMANA

—TovarasulvreasavizitezenouacladireaMisiunii Romane, a spus Elena in cele din urma venind din dormitor, dovedind ca a capitulat.

— De indata ce cei de la Serviciu' Secret o sa poata sa curete iesirea si o sa fim in siguranta, si o sa stabileasca traseul prin oras, a croncanit Ceausescu din baie cu o voce sugrumata.

Ceausescu si Elena au parasit hotelul intr-un Cadillac blindat fara sa arboreze vreun steag, cu toate ca asta nu a fost in masura sa pacaleasca multimea de manifestanti. O alta grindina de oua si rosii s-a abatut asupra limuzinei, insotita de neintreruptele huiduieli venind din mii de piepturi si punctate cu strigate de genul „Dracula !', venite din megafoane.

Cartierul general din New York al Misiunii Permanente Romane de pe linga Natiunile Unite este amplasat intr-o cladire cu 17 etaje, la intretaierea lui Third Avenue cu strada 38. Aceasta-constructie, care cindva fusese hotel, a fost achizitionata de gu­vernul roman pentru a servi drept cartier general al tuturor or­ganizatiilor romanesti reprezentate in New York, o parte a cladirii fiind destinata cazarii angajatilor romani. Ca toti con­ducatorii blocului sovietic, Ceausescu este adeptul ideii ca daca totul este concentrat intr-o singura cladire, oamenii pol fi con­trolati, supravegheati cu mai multa usurinta.

Scriptic, conducerea cladirii este asigurata de Ministerul Afa­cerilor Externe, in fapt aflindu-se insa sub supravegherea si di­rectia nemijlocita a DIE, inca de la achizitionare. Aceasta este o alta regula generala a blocului sovietic. Primele zece etaje au fost transformate in birouri, iar restul in apartamente si camere destinate angajatilor. Un etaj intreg era ocupat de apartamentul impresionant, amenajat special pentru Ceausescu, si care nu fu­sese folosit niciodata pina atunci. Un apartament prezidential asemanator se afla aproape in toate ambasadele mai importante ale Romaniei.

Singura intrare a acestei cladiri ce seamana cu o fortareata este asigurata cu incuietori si cu bare de otel, cu sisteme de alarma si televiziune cu circuit inchis, pazita de un portar inar­mat, care are sub birou o pusca mitraliera, si un ofiter de serviciu care poarta la el in permanenta pistol, intreaga cladire este echi­pata cu un elaborat sistem electronic de monitorizare care aco­pera fiecare coltisor si fiecare fundatura. Numarul microfoanelor ascunse dintr-o camera oarecare depinde de folosinta acesteia, insa nici una nu_a scapat de aceste accesorii, cu exceptia apar-.tamentului lui Ceausescu. Un sistem telefonic de interceptare aflat in apropiere supraveghea toate firele telefonice ale cladirii, astfel incil nu putea nimeni sa vorbeasca neascultat cu exteriorul. Prin simpla apasare a unui buton, daca te afli in camera de monitorizare, poti vedea la televizor tot ce se intimpla intr-o alta incapere, ascultind si tot ceea ce se vorbeste acolo, inclusiv, de exemplu, pe interlocutorul celui care vorbeste la telefon.

Baza DIE din New York este a doua ca marime din lume, dupa cea de la Koln; in 1978 peste 90 la suta din angajatii romani la Misiune erau ofiteri de informatii si spionaj. Trei etaje ale cladirii sint ocupate de aceasta baza DIE, cu sistemele ei de securitate, serviciile de cifrare, centre de monitorizare, labora­toare chimice si foto, statie de interceptare radio si alte locuri de munca. Usile de acces si cele mai multe dintre camere sint controlate prin sisteme de alarma separate si circuite inchise de televiziune independente. O camera speciala de securitate acustica a fost construita intre birourile ambasadorului -si al sefului bazei. D1E. Proiectat in colaborare de fCGB si DIE, se presupunea ca este ultimul strigat in aceasta materie.

Atunci cind a sosit limuzina, ambasadorul si seful DIE al bazei au sarit amindoi, inghesuindu-se unul in celalalt, certindu-sc care sa fie cel ce deschide portiera. Ceausescu si Elena s-au dus direct la lift, fara sa raspunda adulatiilor femeilor si copiilor imbracati in costume populare si fara sa se opreasca pentru a fi primiti, in mod traditional, cu piine si sare — un vechi obicei romanesc de a intimpina oaspetii veniti intr-o casa noua. Abia cind a ajuns in salonul cel mare, unde portretele celor doi erau atirnate pe pereti, Ceausescu a fost in stare sa pronunte primele lui cuvinte articulate:

Bajenaru, spirtu'!

Ceausescu si-a spalat indelung miinile, tragind de timp, cu toate ca de cind plecase din apartamentul de la hotel nu daduse mina cu nimeni, nici nu atinsese macar pe cineva. Era probabil o reactie la rosiile si la ouale ce fusesera aruncate asupra lui. Ambasadorul Datcu a incercat, fara insa sa reuseasca, sa stre­coare citeva cuvinte despre munca lui la aceasta Misiune.

Cere-l pe Carter la telefon in secunda asta ! i-a ordonat Ceausescu lui Pungan, si zi-i sa-i aresteze pe acesti criminali.

Da' de ce pe capu' ala de lemn ? Asta-i New York, nu ferma agricola, a suierat Elena. Scrisnetul ei din dinti se auzea clar in toata acea imensa camera.

— Sint presedinte. Un presedinte exact ca el. El este cel care trebuie sa aiba grija de mine, nu primaru'! a strigat Ceausescu, stind in fata lui Pungan. Stind fata in fata cu consilierul sau sef, care era matahalos, presedintele roman de un metru si jumatate, cu miinile sale mai lungi decit normal si lasate in jos, balabanin-du-sc neputincios, parea o adevarata epava. Atunci cind, un mi­nut mai lirziu, se afla in fata lui Andrei, masurindu-se cu acel barbat--inalt, frumos si bine facut, Ceausescu arata chiar si mai penibil.

Ce-a zis Vance ? a zanganit vocea lui metalica.

Nu l-am putut gasi pe Vance, insa am vorbit cu Nimetz.

Mathew Nimetz era consilier al Departamentului de Stat, iar numele lui ii era cunoscut lui Ceausescu.

Da' da ce n-ai vorbit cu portaru' ? Ala ar fi fost mai de nivelu' tau, s-a bagat Elena cu aciditate. Asculta la.ciobanu' asta de oi! Fascistii sint gata sa ne asasineze, iar tu, ba, vierme scirbos, tu ce faci ? Nimic !

Iesi afara ! Afara ! Si tu ! Si tu ! a urlat Ceausescu la An­drei si la ambasadorii Nicolae si Datcu. Si sa nu va intoarceti fara Vance. Ce se intimpla aici c ceva mai rau si mai infam decit la Sarajevo, a mormait el, referindu-se la asasinarea in 1914 a arhiducelui Francis Ferdinand de Austria la Sarajevo, ceea ce a declansat primul razboi mondial.

Iar tu ? Tu ce-ai de spus ? s-a adresat Ceausescu cu voce scazuta sefului bazei DIE din New York.

Ca ii lasati pe javrele astea de emigranti nenorociti sa va strice singura zi pe care o aveti de petrecut in New York.

Generalul Aurel Gheorghe, fiul unui activist care avea in partidul comunist o vechime tot atit de mare cit virsla Iui Cea­usescu, era intotdeauna impertinent.

Si tac'tu era la fel de rau de gura, a zis Ceausescu.

Dar a trait pina la nouazeci de ani. Hai sa terminam cu injuraturile si sa facem ceva care sa merite mai mult. Vreau sa va arat biblioteca. Este singura biblioteca romaneasca pe care o avem in strainatate, si am facut in asa fel incit ea sa joace un rol important pe scena culturii americane, dar si in operatiunile noastre de influenta.

Ai grija cum vorbesti, a aruncat Ceausescu tifnos. insa a acceptat invitatia.

UN FOLOSITOR INSTRUMENT DE SPIONAJ

Biblioteca romana fusese creata cu sase ani in urma, conform unei intelegeri bilaterale care permitea si deschiderea unei Bi­blioteci americane la Bucuresti, amplasata nu departe de sediul DIE, deoarece prin Biblioteca americana se faceau contacte cu romanii disidenti si cu scriitorii care erau impotriva regimului.

Ceausescu a considerat ca aceasta este in subordinea CIA si a ordonat ca DIE sa preia controlul asupra Bibliotecii romane, in schimb.

Se afla amplasata la etajul al doilea, si acolo Ceausescu si Elena au fost intimpinati de directoarea Emilia Ghcorghe. Fost procuror public, devenita mai apoi colonel DIE, Emilia era sotia sefului bazei DIE din New York. Ea se ocupa de conducerea bibliotecii cu o mina de fier, rezolvind toate afacerile incurcate care apareau, pentru ca lucrind nu numai ofiterii de spionaj, ci si sotul si fiica sa — o linara devenita tot ofiter de informatii si trimisa la studii la Universitatea Columbia, dar si ca sa se casatoreasca cu un american si sa devina cetatean al Statelor Unite. Emilia era bine cunoscuta printre emigranti si era un membru de terrvut al marii comunitati romane ce locuia in cladi­rea Misiunii.

in citcva cuvinte bine alese, Emilia a descris Biblioteca romana ca pe un folositor instrument de sustinere a politicii lui Ceausescu de influenta in Statele Unite. Conducindu-i pe oaspeti prin salile bibliotecii, ea le-a vorbit despre conferintele, galele de film si expozitiile organizate in numeroase centre din diferite state americane, unele chiar indepartate, cum ar fi Ohio, Oregon, Texas si California; le-a adus la cunostinta amanunte despre desfasurarea „Festivalului de poezie romaneasca si de poezie a altor nationalitati ce traiesc in Romania', despre care ea a spus ca ar fi fost indreptat impotriva propagandei iredentiste, sioniste si maghiare; i-a informat despre Simpozionul din New York, intitulat „Traditia latina a culturii si civilizatiei romanesti' si concluziile acestuia, care erau ca limba romana este mai apro­piata de limba latina clasica decit cele din Galia antica, din ibcria si chiar decit dialectele din unele regiuni ale Italiei; le-a vorbit despre seminarul stiintific cu numele „Istoria Romaniei — inde­pendenta si modernism', organizat la Universitatea din Wis-consin, despre cursurile de limba romana organizate in 20 de centre americane si despre garantarea intretinerii studentilor si candidatilor doctoranzi care au de pregatit lucrari despre istoria si cultura Romaniei, acestea din urma fiind metodele cele mai eficace ale bazei DIE din America de a face noi recrutari; le-a descris succesul conferintelor tinute de „fratele dumneavoastra, general doctor Ilic Ceausescu' in centrele universitare din New York si Boston; i-a anuntat ca in curind avea sa se deschida o expozitie de carte continind lucrari scrise in limba romana, dar si in engleza, dedicate vietii si activitatii presedintelui roman, „o personalitate de renume a vietii politice internationale, bine cu­noscuta si larg apreciata in Statele Unite ale' Americii si in intreaga lume.'

— Carti de stiinta nu aveti pe aici ? a intrebai Elena, trecind in revista cu priviri metalice rafturile de carti.

Bineinteles. Avem o sumedenie de carti de stiinta care trateaza istoria Romaniei si a limbii romane, a continuitatii po­porului roman — care a devenit stapin pe paminturile sale cu mult inainte ca acestea sa fie cotropite de unguri, de germani si de evrei — care vorbesc despre societatea noastra comunista, despre

Vreau sa zic stiinta-stiinta, a spus Elena incercind sa se faca mai bine inteleasa.

Avem cartile scrise de Tovarasul.

Da' de chimie nu ai nimic ? a intrebat Elena privind-o cu suspiciune pe bibliotecara.

— Haideti sa ne uitam, a raspuns Emilia cu naivitate, luind-o pe Elena de brat pentru a o conduce printre rafturi.

Nu pune mina pe mine ! a tipat Elena.

— Tovarasa Elena are dreptate, Pacepa, s-a bagat Ceausescu in discutie. Avem nevoie aici de o noua sectie, despre contributia adusa de Romania la stiinta lumii.

Asta ar fi minunat! a exclamai Emilia incintata.

Ce are draga, c isterica ? m-a intrebat Elena, punindu-i bibliotecarei un diagnostic clinic.

Cum ar fi de exemplu, contributia romaneasca in chimie, a continuat Ceausescu.

Elena i-a aruncat Emiliei inca o privire rauvoiloare, apoi a apucai bratul sotului ei impingindu-l pina linga singurul perele al bibliolecii care nu era acoperii cu rafluri, dar pe care Irona porlrelul lui Ceausescu.

— Asta-i loial necorespunzaloare, draga, si mai da si cu batu' in balia. Daca poti sa-ti inchipui ca pina acum n-a auzii de fe­meile de sliinta din Romania si rolul lor in syiinta lumii.

Ghcorghc, care a inteles deodata gafa facuta de sotia sa, s-a asezat intre Elena si Emilia incercind sa schimbe subiectul.

— Am deschis si o expozitie despre operatiunile noastre de influenta in interiorul Statelor Unite. Pe aici, va rog!

A deschis drumul catre o usa mai laturalnica si a rupt sfoara cu plumb-cu care aceasta era sigilata.

— Este ultrasecreta. Am organizat-o numai pentru Tovarasul, dar in mod special si pentru dumneavoastra, Tovarasa Elena, a spus ci, incercind sa destinda atmosfera.

— Nu este decil o mica mostra, o exemplificare a celor intre­prinse de noi, a ceea ce am publicat in Statele Unite prin inter­mediul agentilor nostri de influenta, si-a inceput Gheorghe prezentarea.

Dispuse la vedere pe- citeva mese, erau expuse carti si brosuri publicate din fondurile DIE, ziare si reviste americane¹ continind articole favorabile Romaniei si lui Ceausescu, precum si ziare si reviste ale emigrantilor in care isi facusera locul articole scrise de cei de la Bucuresti. Pe o masa separata se aflau expuse mai multe publicatii pentru emigranti, finantate in intregime de DIE, precum si un casetofon care, atunci cind Gheorghe a apasat pe buton, a inceput sa „emita' in limbile romana si en­gleza.

— Acesta este postul nostru de radio „Doina'. Se stie despre el ca este infiintat si condus de emigrantii romani, insa noi sintem cei care I-au fondat, a atras Gheorghe atentia.

Captivat de expozitie, Ceausescu mergea de la o masa la alta, ascultind explicatiile, facind sugestii si dind ordinele de rigoare.

Hai sa vedem ce-a reusit cap de lemn sa faca, a spus Elena, scurtind astfel acea vizita.

„ORGANIZATORII TREBUIE OMORITI !'

Pungan si Andrei asteptau in salon, impreuna cu cei doi am­basadori. Toti patru incercau sa ne explice ca cei de la Casa Alba si de la Departamentul de Stat faceau tot ce le statea in putinta, insa cel care tinea cu adevarat cheia rezolvarii acestei probleme era primarul orasului New York.

— Primaria este cea care a autorizai aceasta demonstratie, a conchis Pungan. Asa ca acum tot primarul este cel care trebuie sa ridice autorizlia.

Cine dracu' este si primarul asta? a izbucnii Ceausescu.

— Un jidan recrutat de Budapesta, a raportai Gheorghe. Am dovezi de nccontesial ca esle sustinui de emigrantii unguri.

Noul primar ales al orasului New York era negrul Edward Koch.

Am lol incercai sa dau de primarul Koch, a spus Dalcu, dar nu am reusii sa iniru in coniacl cu el inca.

Da' de ce sa dai de el ?

Ca sa-i cer sa inlrerupa aceasla demonslratie, tovarase Ceausescu.

— Credeam ca ai inteles ca este jidan si ca este agent ungur.

— E timpii, Nicule, loial limpil, a dai Elena vcrdiclul. Apoi, intorcindu-se calre Dalcu, a spus cu cea mai dulce voce a ei:

Da' iu stii sa cinti la vioara, nu-i asa, ambasadorule ? Ceausescu a decis ca primarul Koch irebuic ignorai, si le-a

-ordonai lui Pungan si lui Andrei sa-si concenlreze presiunile doar asupra Casei Albe'si a Deparlamentului de Stal.

Spune-lc ca sccurilalea mea se afla in mare pericol. Ca, dac'a nu vor intreprinde ceva sa-i opreasca, ma .duc direct la aeroporl si iau avionu' spre Bucuresli.

in conformitate cu cele spuse de ambasadorul Nicolac, De-parlamenlul de Slal a luai foarlc in serios amenintarea lui Cea­usescu si i-a cerul comisarului Politiei din New York, Roberl McGuire, sa-l asigure pe prcscdinlcle Romaniei ca nu cxisla nici un pericol. Pe la miezul noptii, insusi McGuire a aparui personal la Misiunea Romana si i-a spus ca poale sa se inloarca ;ia holelul Waldorf fara nici o teama.

in cele din urma Ceausescu a fosl de acord, insa numai daca comisarul ii dadea garantii ferme de securilale si daca avea sa slea cu el in aceeasi masina pe tot parcursul. Dupa miezul noptii, sub o escorta intarila a Politiei, Ceausescu a plecai catre Wal­dorf, luind cu el in masina nu numai pe Elena si pe McGuire, dar si pe generalul Slan, pe seful garzii Serviciilor Secrele Ameri­cane si pe mine. Coloana de masini si motocicleie a ajuns fara nici un incident pina pe East 49 Th Street, unde un ou s-a spart pe parbrizul masinii lui Ceausescu.

— Unde iti sint garantiile pentru securitatea mea personala, comisare ? a intrebat Ceausescu amenintator. Putea foarte bine sa fi fost o grenada de mina.

— Dar nu a fost, a replicat McGuire cu o logica deprimanta.

La intrarea in hotelul Waldorf inca se mai aflau citiva pro­testatari care asteptau. Atunci cind l-au vazut pe Ceausescu, au scos-imediat la vedere citcva pancarte pe care se putea citi „Jos Ceausescu' si „Ceausescu-Dracula'. Ceausescu a urcat pina sus si a izbucnit din nou, inca inainte sa ajunga inapoi in salonul apartamentului prezidential, iar cind a intrat a inceput sa se plimbe furios prin camera, ca Icul in cusca. A ordonat sa fie chemati indata cei doi sefi ai bazei DIE si ambasadorul Nicolac.

-•- Se cunosc numele organizatorilor ? a intrebat el privindu-l pe Gheorghe.

Gheorghe i-a dat atunci doua nume unguresti — Laszlo Kaiman si Laszlo Hamos, care reprezentau o organizatie de emigranti unguri care lupta pentru apararea drepturilor omului in Transil­vania — si unul romanesc: arhiepiscopul Valcrian Trifa.

Trebuie omoriti toti trei, chiar in noaptea asta, ea sa fie un avertisment pentru oricine altcineva care ar mai vrea sa incer­ce sa atenteze la securitatea mea. Trebuie omoriti de criminali profesionisti, a ordonat Ceausescu. Iar pe lesu' lui Trifa sa fie lasata o scrisoare in care sa se spuna ca asa vor pati toti crimi­nalii de razboi. Sa fie semnata : „Evreii care au suferit in lagarele de concentrare naziste', sau ceva de felu' asta. Asta este treaba ta, Gheorghe. imi rezolvi tot tu' in noaptea asta., ca daca nu. miine ai zburat din New York, a miriit Ceausescu printre dintii inclestati.

Acum tu, Florea. Tu si cu Nicolac trebuie sa organizati miinc de dimineata o demonstratie a emigrantilor romani aici, in fata hotelului Waldorf Astoria. Daca nu gasesti pe cineva, chcama-ti macar agentii. Miine dimineata vreau sa primesc o delegatie romaneasca de patrioti care sa protesteze impotriva demonstrantilor unguri si a romanilor fascisti. Ceausescu a facut o scurta pauza. Asta-i pentru miine dimineata. Daca nu, atunci

tu, si cu line — a spus aratind pe rind spre Horea si spre Ni-colae — 'plecati miine la Bucuresti cu avionul meu !

Ceausescu s-a rasucit pe calciie si a iesit din camera fara sa rosteasca vreun alt cuvint. Patru dintre oamenii garzii de cor fi au ramas de paza toata noaptea in dormitorul lui.

CAPITOLUL XXII

Mi-am petrecut restul noptii la Misiunea Romana. Cind am ajuns la Waldorf Asloria era ora opt dimineata, iar hotelul era deja inconjurat de baricade de masini de politie si de politisti calare si agenti de politie. Cam pe la 100 de metri distanta in afara baricadelor se afla un grup de aproximativ 20 de oameni fluturind steaguri romanesti si ridicind portrete ale lui Cea-usescu. Potrivit celor spuse de Florea, acesti emigranti romani erau cu totii agenti DIE, care fusesera luati pe nepregatite, direct din paturiie lor, pentru a fi adusi la demonstratia ordonata de Ceauscscu.

Am aflat de la generalul Stan ca Ccausescu si-a petrecut intreaga noapte fitiindu-se de colo-colo, si ca toti oamenii garzii de corp erau deja inarmati cu pusti-mitraliere si- cu grenade de mina, tinute ascunse, pe care le luasera pe timpul noptii din avionul prezidential, in momentul acela presedintele adormise intr-un fotoliu.

PRIMARUL KOCH SARE IN AJUTOR

Era ora noua cind Ceauscscu m-a chemat la ci. Numai citeva minute dupa aceea, Andrei si Pungan au cerut sa fie primiti. Ei au raportat ca Departamentul de Stat l-a contactat pe primarul Koch si i-a cerut sa-si contramandeze toate celelalte intilniri pen­tru a merge la Waldorf Astoria, unde sa discute cu presedintele Romaniei.

— N-am ce discuta cu jidanu' ala imputit, a explodat Ceausescu.

Era insa prea lirziu. Generalul Stan a venit sa anunte ca ambasadorul Statelor Unite acreditat la Bucuresti, primarul

Koch, comisarul de politie McGuire si alti cuiva oameni siaieau afara, asieplind sa se intilneasca cu Ceausescu.

— Da-i drumu' porcului sa intre, s-a hotarit Ceausescu, dupa un moment de ezitare.

Urmat de toti ceilalti, primarul proaspat ales a intrat zgomo­tos si jovial in apartamentul prezidential, hotarit, in mod evident, sa-l calmeze pe vizitatorul de o zi.

Fiecare nor are si o geana de lumina, a inceput Koch zgomotos, vulcanic, oprindu-se in mijlocul camerei si incercind sa-si inchipuie care dintre noi era de fapt presedintele. Poate ca ati trecut si prin unele momente mai putin placute, dar iata ca mi s-a acordat sansa de a spune „bine ati venit' unui atit de celebru si distins oaspete al acestui oras.

— Asta este o adevarata insulta. Nu ar fi trebuit sa permiteti aceasta demonstratie, a inceput Ceausescu, fara sa se sinchiseasca sa raspunda saluturilor lui Koch, si fara macar sa priveasca in directia acestuia.

Domnule presedinte, ar trebui sa fiti cit se poate de sa­tisfacut, a spus primarul. Lumea nu se leaga decit de oamenii foarte importanti. Si impotriva mea demonstreaza mai lot timpul. Nu-mi pasa. Umblu exact printre pichetele lor de demonstranti. Tot ce denota de aici este ca dumneavoastra sinteti un om im­portant.

S-sint p-presedintele u-unei t-tari s-straine. A-asa ceva n-nu ar fi trebuit sa fie permis.

—Se fac demonstratii si importiva presedintelui Carter, atunci cind vine pe aici.

Daca presedintele Carter ar veni in Romania, nu as per­mite nici o dcrrtonstratie impotriva lui.

— Protestele sint la fel de americane cum este primul amen­dament, a raspuns primarul zimbind, dovedindu-si astfel calitatile indiscutabile de diplomat. Ele sint garantate de Constitutia noas­tra.

D-de ce v-voi, a-americanii v-va amestecati in treburile i-interne ale t-tarii noastre ? i-intelcgerile i-internationale i-inlcr-zic asemenea a-amestecuri. A-aceste t-tratate s-sint d-dcasupra C-Conslitutiei, a replicat Ceausescu cu un ton amenintator.

— Nu lasati aceste probleme sa va copleseasca, domnule presedinte. Dumneavoastra trebuie sa fiti cel care se ridica dea­supra lor si le rezolva, a intors-o Koch cu o siguranta de sine exuberanta.

D-daca s-secoritatea v-voastra nu poate s-sa vada de a-aceste h-haite, a-atunci lasati s-secoritatea mea s-sa se ocupe de ele, a replicat Ceausescu nervos, uitindu-se la mine.

— Multumesc pentru aceasta oferta, domnule presedinte, dar asta nu va fi necesar. Spune-i presedintelui ce masuri am luat, McGuire.

Comisarul McGuire a raportat ca mai multe sute de politisti vegheau acum asupra ordinii, si ca oricum nu mai exista nici un demonstrant in jurul hotelului.

Este luni dimineata, domnule presedinte. Acum toata lu­mea s-a dus la lucru. Nu au cu ce sa-si hraneasca copiii daca isi petrec intreaga zi strigind cine stie ce sloganuri in fata hotelului Waldorf, a dat Koch o explicatie.

— Nu erau nici un fel de sloganuri. Indivizii aia l-au insultat grav pe un presedinte strain si i-au a-amenintat viata pe teritoriul vostru si va trebui sa dati socoteala pentru asta, s-a rastit Cea­usescu furios.

Koch a incercat sa-l domoleasca:

Pentru doua-trei rosii si citeva oua ?

Da' daca erau grenade de mina ?

insa n-au fost. Nu pe dumneavoastra vor sa va omoare. Nu au nimic cu dumneavoastra, domnule presedinte. Nu despre dumneavoastra este vorba, ci despre politica dumneavoastra, a adaugat Koch cu dulceata in glas.

— Astia sint criminali de razboi! Sint fascisti! Am dovezi solide impotriva acelor indivizi de afara care vor sa ma omoare. Ei i-au trimis pe evrei in lagarele de concentrare naziste. Ei i-au omorit cu miinile lor.

Eu am grija de nazistii aceia, domnule presedinte, iar dumneavoastra sa va mai ginditi putin ia politica pe care o faceti.

Bilbiindu-se jalnic din nou, Ceuasescu s-a lansat intr-o diser­tatie lunga, straduindu-se sa explice ca in Romania poporul se bucura de infinit mai multe drepturi ale omului decit americanii.

Koch s-a tinut tare :

— Hai sa fim prieteni, domnule presedinte, si poate ca im r-o buna zi o sa luam masa impreuna intr-un restaurant romanc-c de pe aici.

Mormaind ceva despre o intilnire pe care urma sa o aiba in cabinetul sau si pe care a aminat-o pentru a se deplasa pina la hotelul Waldorf Astoria, primarul si-a pregatit plecarea, dar nu inainte de a da mina cu Ceausescu in semn de bun ramas, batindu-l in cele din urma pe spate, prieteneste.

Spiirt! a exclamat Ceausescu in surdina in clipa in care americanii au iesit. Si deschideti geamurile ! i-a ordonat lui Stan. Miroase a cocina de porci. Porc jidanesc, caraliu de New York si negru imputit! a continuat el, in timp ce-si dezinfecta miinile.

Scrie un comunicat de presa despre vizita asta, Pungan, pentru cazul in care porcu' vrea sa-si faca publicitate. Scrie doar ca „s-au discutat probleme de interes comun', a ordonat Cea­usescu.

Eram tocmai pe punctul de a pleca, atunci cind a intrat ge­neralul Stan spunind:

Consilierul Aurel Gheorghe roaga sa fie primit. Ceausescu mi-a facut semn sa ramin.

Gheorghe a intrat imbracat in uniforma militara, asa cum nu-l mai vazusem niciodata pina atunci, si a raportat dintr-o singura rasuflare:

— Tovarase presedinte al Republicii Socialiste Romania, or­dinul dumneavoastra a fost executat.

A scos din geanta o taietura de ziar si o traducere scrisa de mina a acesteia, inminindu-le lui Ceausescu.

Citeste !

— Nu ar trebui, tovarase Ceausescu, a spus Gheorghe, gesti-culind in sensul ca peretii au urechi.

Ceausescu a cerut sa i se aduca ochelarii. Dupa ce a citit de doua ori foaia cu traducerea, mi-a dat-o si mie sa ma uit peste ea. Era vorba despre un articol scurt in care se afirma ca Laszlo Kalman, unul dintre organizatorii demonstratiei de la Waldorf Astoria impotriva, presedintelui Romaniei, a avut un accident de masina in timp ce se indrepta spre casa, venind de la mani­festatie.

Storcit? a intrebat Ceausescu intr-o doara, uitindu-se cu subinteles la pereti.

Nu se stie inca, nu se spune nimic despre asta. Trebuie sa-l trimit acolo pe omul meu.

Nu mai misti nici un deget. Nici o alta implicare. Presa lor ne va spune ce s-a mai intimplat. Ce se mai aude cu celalalt ?

Ne ocupam inca de rezolvarea problemei. Voi pleca din New York cu avionul dumneavoastra ?

Cunoscindu-l pe Gheorghe de peste 20 de ani, mi-a fost foarte usor sa-mi dau seama de ironia din vocea lui. Ceausescu insa nu a sesizat absolut nimic.

Ba stai aici. Si ai grija si de celalalt.

Deodata a parut ca se destinde oarecum, in timp ce ii scutura mina lui Gheorghe intr-un mod foarte prietenesc.

Ma, Pacepa, s-a intors el catre mine, tu astazi sa ai grija de tovarasa Elena. Si vezi sa fie gata avionu'. Spre seara vreau sa plecam spre Bucuresti.

Dupa ce am iesit din salon l-am incoltit pe Gheorghe si i-am cerut unele explicatii.

— Articolasul ala micut a venit ca o mana cereasca. Un tran­chilizant foarte bun pentru Marele Sef, a spus Gheorghe, facindu-mi cu ochiul.

L-am lasat in pace si m-am dus sa o caut pe Elena.

ELENA CAUTA BIJUTERII NOI

Nu ai cumva niste bijuterii noi pentru mine, draga ? a inceput Elena atunci cind am ajuns in buduoarul ei, unde coafeza personala tocmai o aranja.

Totul este gata.

Mai multe magazine de bijuterii, care facusera bani buni de la Elena si in trecut, isi trimisesera noile lor colectii la Waldorf Astoria. Cutiile fusesera acum deschise si pregatite intr-o camera aflata in apropierea apartamentului prezidential, pazita strasnic afara.

— Hai sa vedem de ce ai facut rost pentru mine. Dcschide-le pe toate, a comandat Elena nerabdatoare, in-timp ce se ase/a confortabil pe un fotoliu.

Din punctul acesta de vedere nu se aseamana deloc cu Cea­usescu, care este tot timpul in miscare, se plimba mereu de jur-imprejur. Ea se asaza oriunde vede un scaun, si ramine lipita acolo. Si nu este nici ca un jucator de poker, care nu priveste in jur, ci numai in propriile carti, pe care le fileaza foarte incet. Nu, Elena vrea sa vada totul deodata si sa aiba totul deodata.

Dupa ce am deschis cutiile, Elena m-a pus sa le asez peste tot in jurul ei, apoi a inceput sa le masoare greutatea in mina. Criteriile de baza sint greutatea aurului si marimea diamantelor. Atunci cind nu se poate hotari intre doua articole care ii plac, pretul este cel care stabileste alegerea : ei ii place cu siguranta cel ce costa mai mult. Tocmai ma uitam la Elena cum se distra cu jucariile ei, cind l-am auzit pe generalul Stan spunindu-mi prin usa inchisa ca tovarasul vrea sa ma vada.

inregistreaza discutia mea cu Klutznik, mi-a soptit Cea­usescu cind m-a vazut.

Ca de obicei, el considera intilnirea pe care avea sa o aiba cu presedintele Congresului Mondial al Evreilor, Philip Klutznik, ca fiind cea mai importanta dupa cele avute cu presedintele Statelor Unite.

Romania are ca forma de guvernamint dictatura proleta­riatului. America are ca forma de guvernamint dictatura jidanilor, obisnuia Ceausescu sa spuna.

Atunci cind se afla in cercul restrins si inchis al prietenilor intimi, obisnuia sa se laude in mod deosebit povestind cum a reusit sa-l recruteze pe fostul presedinte al Congresului Mondial al Evreilor, Nahum Goldman si pe secretarul acestei prestigioase organizatii internationale, facindu-i agenti de influenta ai¹ Romaniei. Lui Ceausescu ii placea, de asemenea, sa-si impresio­neze prietenii cei mai buni spunindu-le ca il arc pe noul presedinte, Klutznik, in buzunarul lui.

De obicei la aceste intilniri ale lui Ceausescu cu respectivii conducatori evrei nu mai participa si o a treia parte, un al treilea conlocutor, eu insa aveam inregistrarile pe banda. Exista intot­deauna o diferenta semnificativa intre ceea ce spunea Ceausescu despre acesti „agenti personali' si ce se putea auzi pe banda, inregistrarile revelau, de cele mai multe ori, incercarile lui de,a cistiga uncie avantaje din postura de mediator al conflictului din Orientul Mijlociu, asa incit sa atraga fonduri evreiesti spre Romania si sa obtina credite de mic interes, eforturile partene­rilor lui de conversatie fiind facute in sensul obtinerii a cit mai multi evrei din Romania.

Dupa ce a plecat Klutznik m-am intors la Elena, care intre timp pusese deoparte peste douasprezece seturi de bijuterii, con-tinuind inca sa se uite si sa aleaga.

Preturile sint ridicole, draga. Ar trebui sa ne mai tocmim ca sa Ic scada, a izbucnit ea, bucuroasa ca are iar pe cineva cu care sa vorbeasca. Din cauza ca nu mai facuse cu adevarat cumparaturi inca din anul 1965, atunci cind Ceauscscu a devenit conducatorul Romaniei, Elena nu mai avea nici macar o vaga idee asupra preturilor marfurilor, oricare ar fi fost acestea. Avea insa, in orice situatie, doua reguli de baza: toate preturile din Romania erau prea mici, si toate preturile din strainatate erau prea mari. De cite ori cumpara din strainatate ceva bijuterii sau blanuri trebuia sa ma jur ca am obtinut mari reduceri ale preturi­lor acestora, caci, asa cum spunea ea:

Nu trebuie sa-i ingrasam pe capitalisti cu bani comunisti. Citeodata aveau loc scene dc-a dreptul dramatice atunci cind se ducea ea la cumparaturi. Ultima data cind s-a intimplat asa ceva a fost in Buenos Aires. Am fost impreuna la un magazin de bijuterii unde s-a indragostit de-a dreptul de un set compus din cercei, brosa si inel, fiecare dintre acestea in forma de floare, cu petalele deplasabile astfel incit se puteau stringe, acoperind un diamnat central. Elena era fascinata de ideea ca ar fi putut sa le poarte de fiecare data altfel, cu floarea fie larg deschisa, fie inchisa de tot, ca un boboc. Atunci cind a cerut o reducere de cincizeci la suta, proprietarul magazinului i-a ris in nas, iar Elena a plecat imediat tifnoasa. Odata ajunsa inapoi la Bucuresti, mi-a ordonat oricum sa telefonez la magazin si sa cer macar o reducere de douazeci si cinci la suta. Raspunsul a fost: „Marfa s-a vindut deja', iar Elena a fost de-a dreptul bolnava timp de doua saptamini. Atunci cind, in cele din urma, a' cerut un set comanda speciala pentru ea, pretul a fost dublu. De atunci nu

a mai vrut sa vada la fata alti vinzatori, cerind intotdeauna cu bijuteriile sa-i fie trimise ori la resedinta, atunci cind se afla in strainatate, ori chiar la Bucuresti. Dar si-a pastrat mereu felul ei de a fi mindra:

Nu i-am dat niciodata unui capitalist pretul pe care mi l-a cerut.

Elena se poate juca cu bijuteriile zile intregi. Din aceasta cauza, atunci cind generalul Stan a strigat prin usa inchisa ca doamna Frieda Rosenthal, sotia unui oficial de la Consiliul Eco­nomic Statele Unite-Romania, venise sa o ia intr-o vizita la Mu-, zeuf Metropolitan, m-a intrebat cu o mina plina de neincredere:

E ceva ce merita vazut acolo ?

Elena a hotarit ca o ora va fi absolut de ajuns pentru vizitarea Muzeului Metropolitan. De obicei nu prea ii plac muzeele, iar daca se intimpla citeodata sa viziteze cite unul, o face numai pentru presa. Atunci cind am plecat spre Metropolitan singurul lucru care o interesa si de care a intrebat a fost presa.

Spune-le idiotilor sa faca un comunicat de presa lung, in care sa mentioneze cele mai renumite tablouri care se afla in muzeu.

Atunci cind, ceva mai tirziu, Elena a aprobat comunicatul, acesta arata ca un catalog al muzeului, „Lucrarile unor mari artisti, cum ar fi Botticelli, Giotto, Velasquez, Goya, Cranach, Van Eyck, David, Utrillo, Matisse erau de asemenea expuse', aceasta era doar o propozitie din comunicatul de presa de doua sute de cuvinte.

Ne-am intors tocmai la timp pentru a participa la receptia data la Waldorf pentru Ceausescu de Consiliul Economic Statele Unite-Romania si de Asociatia pentru Politica Externa. Dupa ce a fost ridicat in slavi cu generozitate — toata lumea aflase care este slabiciunea lui Ceausescu — acesta a' tinut un discurs lung si demagogic. A introdus in aceasta cuvintare tot ce i-a trecut prin minte, de la discutiile avute cu Jimmy Carter pina la rata (falsa) de crestere a industriei romanesti de 12,5 la suta, de la cooperarile economice cu peste 140 de state din lume pina la independenta si suveranitatea nationala, fara sa uite de istoria de peste 2000 de ani a Romaniei'.

in timp ce ne deplasam din foaierul hotelului, unde s-a linul receptia, spre apariamentul prezindential, Ceausescu m-a apucat de cot si m-a intrebat:

Cum ti-a placut cuvintarea mea ?

Totul conform planului „Orizont'.

— Le-am dat o lectie. Totul depinde de tine ca dupa tot ceea ce le-am spus sa le iei banii. Si tehnologiile!

Dupa dineu Elena s-a intors la bijuteriile ei. Eu l-am insotit pe Ceausescu la intilnirea pe care a avui-o cu William Norris, presedintele firmei Control Data Corporation. Ceausescu a con­siderat ca aceasta este o ocazie importanta si mi-a dat instruc­tiuni, intre care aceea de a-i stringe acolo pe toti membrii oficiali ai delegatiei. Compania Romconlrol Data, infiintata impreuna cu Conlrol Data Corporation, nu era numai prima investitie romano-americana; creata penlru producerea de echipament electronic american si computere in Romania, era considerata de Ceausescu a fi una dintre cele mai importante porti prin care sa putem fura tehnologia microelectronicii americane.

OFITERI DE SPIONAJ PENTRU FIRME MIXTE

Investitiile comune si cooperarile cu firme din Occidenl ajun­sesera sa fie la moda in blocul sovielic, dupa ce s-au dovedit a fi foarte folositoare in obtinerea de tehnologie noua atil pe cai legale cit si pe baza spionajului industrial. Regula generala era aceea ca toti cei care erau implicati in astfel de investitii comune trebuiau sa fie agenti de spionaj. Ceausescu a ordonat lui DIE sa se foloseasca intens de fiecare noua investitie comuna si co­operare pentru a infiltra in Occident mici armalc de agenti de spionaj si informatii, iar el personal superviza accslc operatiuni. O investitie bilaterala cu o firma vcst-germana i-a inlesnit Romaniei accesul la informatiile tehnologice asupra mai multor sisteme turbo pentru masini blindate si tancuri, printre care si Leopard, favoritul lui Ceausescu. O cooperare romano-franceza pentru producerea lui Renault 12 — cunoscut in Romania sub numele de Dacia 1300 — a fosl foarte folositoare pentru obtine­rea unor importante tehnologii militare, pe care agentii romani de spionaj le-au gasit la uzinele Renault. Au fost de asemenea furnizate, tot prin spionaj industrial, mai mult de 13 000 de variante aditionale ale masinii de baza, care nu fusesera incluse in contract, Romania facind astfel economii de mai multe mi­liarde de dolari. Dupa contractul de investitie comuna, care a fost semnat cu Citroen cu doar citeva luni mai devreme, a fost trimisa in Franta o echipa de peste 150 de ingineri si tehnicieni romani, pentru a afla cum se construiesc masinile Citroen. Multi dintre cei trimisi erau agenti de spionaj si informatie, inarmati cu cele mai noi aparate de fotografiat miniaturale si cu hirtie fotografica de contact de ultima tehnologie. Atunci cind mate­rialele fotosensibile trimise inapoi in Romania erau developate, cei ramasi in tara descopereau multe noi secrele tehnologice pe care Citroen a incercat cu toata ardoarea sa nu le includa in noul contract de cooperare. Unii dintre ofiterii de spionaj trimisi in Franta au reusit sa recruteze angajati ai uzinelor Citroen, prin care au ajuns la informatii tehnologice si mai secrete.

Romcontrol Data a fost rezultatul unei operatiuni DIE, aceasta firma fiind folosila mai apoi in mod inlensiv penlru spionajul induslrial. Doi ofiteri de informatii, unul sub acoperirea de in­giner roman, celalalt agent secret avind identitate de cetatean din Vest, au pus bazele unei retele avind surse extrem de valo­roase in Occident si care au furnizai informatii foarte importante, cum ar fi cele despre stocarea dalelor pe discheie de rriare den-silale informationala, pentru uz militar.

Dorinta lui Ceausescu de a face intilnirea de la Control Data Corporation publica si cil mai fesliva posibil nu era altceva decit o acoperire in plus a operatiunilor subterane pe care el le demarase chiar in sinul corporatiei americane.

Dupa aceasta intrevedere am gasit citeva minule penlru a o forta pe Elena sa se hotarasca ce alegere are de gind sa faca; cu loaie acesiea, nici pina in ullima clipa, cind bijuteriile urmau sa se intoarca la magazine, ea nu luase inca o decizie „finala'.

— Pe asiea hai sa le luam cu noi. in Bucuresii o sa am mai mult timp la dispozitie ca sa ma uit la ele cu atentie si sa mi le aleg pe cele mai frumoase, a spus Elena, aratind spre un grup

de peste douazeci si cinci de cutii ce contineau fiecare mai multe seturi de bijuterii, doar citeva dintre ele prezentind cite un singur set. Dintr-o privire mi-am dat seama ca cea mai ieftina dintre aceste cutii cu bijuterii nu ar fi putut sa coste mai putin de 20 000 de dolari.

Atunci cind ne-am intors in apartamentul prezidential, aflat alaturi, impreuna cu nenumaratele cutii pe care Elena si le ale­sese, Ceausescu tocmai isi terminase ultima intilnire de afaceri si incepuse sa ma caute.

Daca emigrantii tai sint gata, baga-i inauntru, mi-a ordo­nat el.

Cei trei emigranti alesi de baza DIE sa se intilneasca cu Ceausescu asteptau deja intr-o camera din apropiere. Unul dintre ei isi adusese si nevasta cu el. Dupa cum spunea Florea, care se afla impreuna cu ei, toti cei trei erau agenti DIE dintre cei mai supusi. Atunci cind i-am introdus in salonul lui Ceausescu, acesta statea in picioare impreuna cu Elena, de fata fiind numai un fotoreporter, care nu a reusit sa faca decit o singura poza, dupa care a fost dat afara de Ceausescu. Unul dupa celalalt, emigrantii si-au recitat discursurile pe care le primisera de la Florea. Toate cele trei texte il ridicau in slavi pe presedintele Romaniei, con-damnind vehement demonstratiile „calomnioase si iredentiste' impotriva Romaniei, dind asigurari ca toti conducatorii organi­zatiilor romanilor emigranti vor trimite telegrame presedintelui Carter in numele tuturor emigrantilor romani, in care vor cere „sa puna capat activitatii cercurilor fasciste' din Statele Unite.

Odata terminata aceasta treaba, Ceausescu l-a chemat inaun­tru pe Celac, ca sa ia notite. Aceasta intrevedere urma sa fie scheletul unui discurs propagandistic pe care voia sa-l dea pu­blicitatii. Principalul element al acestuia consta in acuzarea de­monstrantilor ca fiind criminali de razboi nazisti, care „au trimis in .lagarele de concentrare peste 200 000 de evrei'.

—Popa al tau si-a facut datoria exact asa cum trebuie, Pa-cepa, mi-a spus Ceausescu imediat dupa ce au plecat emigrantii. Se referea la „Avram', cel despre care Florea imi spusese ca era preot —agent trimis din Romania ca sa ia conducerea asupra bisericilor ortodoxe din Detroit.

Ala inalt cine era ? m-a intrebat Ceausescu.

Editorul ziarului Dreptatea. Dreptatea era o publicatie a emigrantilor.

infiintat cu fondurile noastre ?

Asa zice Florea.

Ceausescu a ordonat sa nu apara nimic in presa romaneasca despre demonstratie, insa discursul sau sa apara in totalitate, impreuna cu un rezumat al cuvintarilor tinute de emigrantii cei imblinziti.

E bine ca astia sa nu-si pastreze textele. Poate o sa avem nevoie sa le mai imbunatatim putin pentru presa, a spus Cea­usescu, trimitindu-ma sa iau de la cei trei foile cu textele dis­cursurilor.

Textul cuvmtarii lui Ceausesai a fost publicat pe 19 aprilie intr-un articol dintr-un cotidian oficial romanesc, „Scinteia', impreuna cu o fotografie a intrevederii, in care era aratat Cea­usescu, in timp ce primea vizita unui givp de cetateni americani de origine romana. Eu ma aflam in centru, avindu-i pe sotii Cea­usescu in stinga mea, iar grupul de emigranti la dreapta. Aceeasi fotografie a' fost folosita si in cartea despre vizita lui Ceausescu in America, cuprinzind 260 de pagini, publicata in limba engleza, carte care in iulie 1978 — chiar cu putin inainte ca Statele Unite sa-mi acorde azil politic si sa-mi asigure .protectia — a fost trimisa si raspindita in toate statele Americii de Nord in scopuri propagan­distice. Deoarece imaginea mea aparea alaturi de cea a sotilor Ceausescu in aproape toate fotografiile, toate cele 30 000 de exem­plare ale cartii au fost distmse, iar cartea retiparita, dupa ce chipul meu a fost indepartat din toate imaginile prezentate, in poza care il arata pe Ceausescu intilnindu-se cu emigrantii romani, orice ochi versat poate desoperi locul din care imaginea mea a fost stearsa, locul gol fiind acoperit cu un fundal desenat. Tehnica aceasta a fost opusa celei folosite in cazul lui Trifa, a canii imagine nu a fost scoasa, ci din contra, adaugata unei fotografii.

INAPOI IN BUCURESTI

Nu am reusit sa-i ajung din urma pe cei trei emigranti decit abia in foaierul hotelului, unde am recuperat, in sfirsit, hirtiile cu textele discursurilor. Cind am incercat sa urc inapoi la etaj, la apartamentul prezidential, mi-am dat seama ca toate lifturile erau blocate din cauza ca Ceausescu se pregatea de plecare. Am urcat pe scari pina la etajul 29, dar cind am ajuns usa liftului tocmai se inchidea in nasul meu si in spatele ultimului grup din suita lui Ceausescu. Am pornit-o in goana inapoi pe scari, de data asta in jos, iar cind am ajuns in fata usii de la intrarea hotelului am putut vedea coloana oficiala de masini escortata de motociclete, punindu-se chiar in clipa aceea in miscare, inca o data, Ceausescu a facut o miscare pe care eu nu o prevazusem, si nimeni, de alfel. Directorul hotelului Waldorf Astoria, care a inteles imediat situatia grea in care ma aflam, s-a apropiat de doi ofiteri de politie si i-a rugat sa ma conduca pina la aeroport. A fost una dintre cele mai precipitate si mai pline de peripetii plimbari pe care am facut-o vreodata. Timp de o jumatate de ora am facut o adevarata cursa printre obstacole prin orasul New York, la ora cu traficul cel mai intens, urcindu-ne uneori pe trotuare sau mergind pe sens invers, pe strazi cu sens unic. in aeroportul Kennedy am intrat nu pe poarta principala, ci pe una laturalnica, masina de politie avintindu-se de-a lungul unor dru­muri inguste, pe care le-as numi mai degraba alei, cu o viteza de peste 130 de kilometri pe ora, traversind de mai multe ori pistele de aterizare si decolare, pentru a ajunge in cele din urma chiar la usa avionului prezidential romanesc.

— Am ajuns, a rostit soferul, ud leoarca de transpiratie, insa foarte mindru de performanta sa.

Mai repede chiar decit cei de la Serviciile Secrete, a re­marcat celalalt ofiter de politie, aratind cu degetul spre luminile intermitente ale coloanei oficiale motorizate, care chiar in mo­mentul acela isi facea intrarea in aeroport.

Sper ca soarta care m-a lasat pe miinile voastre astazi ne va acorda sansa sa ne revedem, am spus eu, imbratisindu-i pe cei doi politisti atit de binevoitori, dorindu-mi in sinea mea ca aceasta sa fie o profetie care sa se adevereasca intr-un viilor oarecare.

Atunci cind Ceausescu s-a dat jos din limuzina care-l adusese, cu ma aflam deja printre oficialii de la Departamentul de Stat. Urmat de Elena, a mers de-a lungul rindului, dind mina cu fie­care. Atunci cind a dat de mine si-a amintit imediat:

Erai inca la hotel cind am plecat, nu-i asa ? Facindu-i Elenei cu ochiul a adaugat umflindu-se in pene:

— Acum esti de acord ca Secoritatea mea este mai tare decit armata ta ?

La ora sase si patruzeci de minute in acea dupa-amiaza de lui', avionul prezidential romanesc Boeing 707 a decolat, a mai facut un tur larg survolind orasul, apoi a luat directia Bucuresti, lasind in urma statuia Libertatii, in Bucuresti era deja marti.

Avionul inca nici nu prinsese bine altitudinea de croaziera, cind Ceausescu ne-a chemat la el pe mine, pe Oprea, pe Andrei, impreuna cu Pungan si cu Avram.

Ce mai e nou ? a intrebat el, ca de obicei.

Sintem bucurosi ca ne aflam iar pe pamint romanesc, a chitait Oprea, lovind de citeva ori cu piciorul in podeaua avio­nului prezidential Boeing 707.

— Prea te crezi destept, Oprea. Ce, nu stii ca asta este avion american ? i-a atras atentia Elena, cu aciditate in voce, punindu-l la punct.

Elena continua sa priveasca admirativ o fotografie care o re­prezenta pe ea in vizita la Centrul Spatial NASA, si care era reprodusa pe prima pagina a ziarului Sdnteia.

— Pina cind Pacepa si Avram vor incepe sa produca propriile noastre avioane, va trebui sa zburam cu d-astca americane. Da' ai dreptate, Oprea, de fapt sintem pe pamint romanesc.

Mai i-ai tu o data partea Iu' Oprea, Nicule, daca vrei sa dormi cu el la noapte, a miriit Elena.

Cuvintarea lui Rosenthal nc-a intrecut toate asteptarile, s-a aventurat Andrei, referindu-se 13 Milton Rosenthal, presedin­tele american al Consiliului Economic Statele Unite-Romania,

care a tinut un discurs la dineul de lucru ce avusese loc in acea zi.

A fost atit de delicat, a sarit si Oprea, nerabdator sa-si faca si el numarul de adulatie, atunci cind a inceput sa explice cum Tovarasul a inceput sa-si slujeasca poporul si tara inca de la virsta adolescentei.

Mie chiar ca mi s-au umezit ochii. Mai ales cind a spus ca poporul roman, care este atit de cunoscut pentru inteligenta si priceperea lui, a reusit sa realizeze prin propriile forte produse de inalta tehnicitate, si-a adus si Avram contributia sa neinspi­rata. -

Nu-i asa ca-i destept ? s-a bagat Elena cu limba ei cea ascutita. Poporul roman, ai ? Pai fara Tovarasu', „lalentatu'' po­por roman ar fi umblat si acum in picioarele goale, ca ciobanii nu-i asa, Andrei ? Tu trebuie sa stii mai bine decit mine.

Am de gind sa scriu cu litere mari si sa pun la loc de cinste in holul ministerului meu aceste memorabile cuvinte, a schimbat Andrei subiectul, citind dintr-un carnet de notite: „in calitate de conducator al maretei sale natiuni, Presedintele Cea­usescu nu numai ca a adus Romania catre nemaipomenite rea­lizari de progres, dar a jucat de asemenea un rol de conducere in intreaga comunitate internationala'. Asta este ce a spus Carter cu gura lui. O sa pun asta la vedere, ca sa ia aminte toata lumea ce a spus presedintele american.

Am facut si eu o colectie cu tot ce a spus Carter, si-a adus si Pungan contributia, scotind si el un carnetel de notite dupa care a inceput sa citeasca : „Ceausescu are capacitatea unica de a se pune cu usurinta in relatie cu conducatorii altor natiuni, fara sa tina cont de convingerile sau orientarile lor politice'. Sau inca una: „Ceausescu a reusit sa construiasca o punte pentru aplanarea tensiunilor si pentru o mai buna intelegere intre po­poare pe baze universal valabile'. Sau: „Influenta sa in arena internationala are o valoare exceptionala'. Sau

Ia nu mai face din Cap-de-Lemn un mare erou, l-a intre­rupt Elena. Nu-ti mai aduci aminte ce idioata e nevasta-sa si ce dineu a putut sa-mi dea, intr-un muzeu, in rochia aia a ei roz-bombon ?

Vizita a iesit excelent, a declarat Ceausescu, dupa care a inceput imediat sa imparta ordine in stinga si in dreapta, ridicind vocea cu brutalitate pe deasupra corului care il acompania fre­netic cu „Am inteles' si „Desigur'.

Trebuie sa convocam Consiliul de Ministri intr-o sesiune extraordinara, Oprea. Dedicata numai acestei vizite. Trebuie sa-si exprime deplina si unanima aprobare a rezultatelor acesteia.

Minunat, a exclamat Oprea.

Primul-ministru trebuie sa tina o alocutiune, iar toti un­gurii, germanii si evreii, citi or mai fi ramas, trebuie si ei sa tina acolo niste discursuri.

Ma voi ocupa de discursurile lor indata ce vom ajunge inapoi la Bucuresti, inainte chiar de a trece pe acasa, l-a asigurat Oprea.

Datorita functiei de primviceprim-ministru, aceasta treaba cadea asupra lui.

Va trebui sa primesc o telegrama de la Consiliul de Mi-• nistri in legatura cu vizita.

O scriu chiar acum, in avion.

—Sper ca n-ai. de gind sa ma uiti, nu-i asa, Oprea ? a miorlait dulce Elena.

Dati-i o mina de ajutor, tovarasi. Puncti-va stilourile la lucru. Ar trebui sa primesc telegrame, de asemenea, de peste tot din Romania. Folositi-va imaginatia, tovarasi. Ar trebui ca toata populatia tarii sa-si exprime deplina aprobare pentru aceasta vi­zita. Ceausescu si-a intrerupt putin tirada entuziasta, uitindu-se la mine si clipind din ochi. Ca si din Vest, bineinteles, a conti­nuat el.

Si de la Nicu, din partea Uniunii Tineretului Comunist, a adaugat Elena. Si de la comitetele de femei, Nicule.

Tovarasi, stiu ca sinteti obositi, dar faceti un ultim efort. Duceti-va si scrieti toate aceste telegrame acum, astfel incit sa fie publicate si citite la radio si televiziune imediat dupa sosirea mea la Bucuresti.

Cind generalul Stan a raportat ca „tovarasii s-au culcat', An­drei a scos o sticla de whisky din geamantanul sau care, desi era imens, era totusi supraincarcat, fiind burdusit cu tot ce i-a cazut in mina prin toate hotelurile prin care a trecut, incepind cu Blair

House, avind acolo de toate, de la sticlute de lavanda si sapunuri pina la periute de dinti si capsule de sampon.

Pungan a pregatit o telegrama cifrata pentru Dumitru Popes-cu, secretarul de partid cu probleme de propaganda, in care ii transmitea ca „La aeroport Tovarasul trebuie intimpinat de cea mai mare si mai entuziasta multime care a fost vreodata la o asemenea ocazie', si ca „toate statiile de radio si de televiziune trebuie sa transmita programe patriotice in legatura cu vizita tocmai incheiata si sa se pregateasca pentru punerea in unda a materialelor speciale cu care ne intoarcem noi'.

Oprea, Pungan, Andrei si cu mine ne-am petrecut tot restul zborului pina la Bucuresti compunind sute de telegrame de ri­dicare in slavi a lui Ceausescu, care urmau sa aiba cele mai variate semnaturi, caci aveau sa fie trimise de comitetele regio­nale de-partid, de unele ministere si alte agentii guvernamentale, de citeva universitati si institutii de cultura si arta si de mai multe ambasade din strainatate. Exista o regula ferma ca, dupa fiecare vizita pe care o facea in strainatate, Sdnteia trebuia sa umple doua pagini de telegrame de adulare o oarecare perioada. Dupa ultima vizita facuta in Statele Unite, telegramele de „adinca pretuire' au umplut paginile acestui ziar mai mult de trei saptamini.

La sosirea noastra in Bucuresti peste 100 000 de oameni asteptau la aeroport. Se aflau acolo copii de scoala, purtind uni­forme nou-noutc de pionieri, tarani imbracati in costumele lor nationale, din diferite zone ale tarii, preoti cu sutanele lor negre, functionari in costume gri, dar mai ales muncitori in salopete, scosi ca din cutie. Ca de obicei, fusesera imbarcati in autobuze si adusi acolo de la scoli si de la locurile lor de munca, ca sa umple aeroportul. Acum erau aliniati cu grija de catre respon­sabilii fiecarui grup, care purtau banderole rosii pe brat, si care dirijau primirea „entuziasta si spontana' a sotilor Ceausescu. Su­te de portrete ale cuplului „regal' erau ridicate la inaltime, multimile fiind inzestrate cu nenumarate pancarte pe care erau scrise sloganuri de soiul „Ceausescu si poporul!' sau „Stima noastra si mindriia, Ceausescu — Romania !'. Camerele de tele­viziune transmiteau aceasta festivitate in direct.

Cind Ceausescu si Elena au coborit din avion, multimile se aflau de o parte, aliniate si ascultatoare, iar de cealalata parte era insirat corpul diplomatic. Pionierii scandau „Traiasca Presedintele!' iar grupurile de tarani dansau in mijlocul pistei de a'terizare. Din difuzoare si megafoane s-a auzit o voce solemna care explica faptul ca „Uraiele si ovatiile celor prezenti dau ex­presie simtamintelor de satisfactie si recunostinta ale intregului nostru popor pentru remarcabilele rezultate ale vizitei pe care marele conducator de partid si de stat a intreprins-o in Statele Unite ale Americii, pentru noua si valoroasa sa contributie' Departe, in spate, i-am vazut pe Popescu-Dumnezeu, impreuna cu Ion Dinca, primarul Bucurestiului, organizind si alte activitati „spontane', in orice caz munca lor a fost mult usurata in ultimul timp, ncmaifrinfl atit de complicata. Fiecare dintre cele opt sec­toare administrative in care este divizat Bucurestiul are propriile directive si sarcini. Dintre acestea facind parte si mobilizarea oamenilor la aeroport, cu ocazia plecarilor si venirilor lui Ce­ausescu, dar si in alte situatii, cum ar fi primirea de catre Ce­ausescu a vreunui sef de stat important. Popescu si Dinca nu mai trebuie decit sa spuna care este numarul de oameni pe care fiecare sector trebuie sa-l asigure, textele pe care trebuie sa le scandeze si pancartele pe care trebuie sa le tina pe sus, precum si ordinea in care trebuie strigate sloganurile.

CAPITOLUL XXIII

De indata ce seful executivului organizatiei pe care o conduc mi-a raportat ca sosise in tara Silvo Gorenc, care deja aterizase la Bucuresti, venind cu un avion special iugoslav, am plecat sa ma intilnesc cu el. Venirea lui, atit de precipitata, trebuia sa aiba un motiv cit se poate de serios.

— La kilometrul 12, i-am ordonat soferului. Gorenc fusese pus acolo pentru ca'era o casa conspirativa pe care el deja o stia si, de asemenea, deoarece se afla-in imediata apropiere a aeroportului pe care a aterizat.

O VIZITA LA TITO

Pe Silvo Gorenc il intilnisem cu citiva ani mai inainte, pe insula Brioni, unde l-am insotit pe Ccausescu in una din ne­numaratele vizite pe care acesta le-a facut lui losip Broz Tito. Dupa ruperea legaturilor dintre Belgrad si Moscova, Iugoslavia a devenit o tinta permanenta a tatonarilor DIE. Imediat dupa invazia sovietica in Cehoslovacia din anul 1968, Ceausescu a or­donat si supervizat o operatiune DIE,'prin care aceasta facea Iugoslaviei o propunere secreta de colaborare, iar la inceputul anilor '70 a fost semnat un acord de cooperare intre cele doua servicii de spionaj. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Ceausescu m-a luat cu el la Brioni. Un alt temei pentru care il insoteam era acela ca ma numise de curind in functia aditionala de secretar de stat in Ministerul de Interne, cu sarcina de a pregati toate vizitele pe care avea sa le faca in viitor in strainatate.

Pe timpul dineului oferit luni, de Tito, la resedinta sa din Brioni, eu am stat intre doi oficiali iugoslavi, in dreapta mea se afla Luca Banovici, secretarul federal al Afacerilor Interne, care spunea mereu despre sine ca ar fi cel mai vechi si mai apropiat prieten al lui Tito. in partea stinga il aveam pe Silvo Gorenc.

Dupa ce luam masa, a spus Banovici, tovarasul Tito il va aivita pe tovarasul Ceausescu pe iahtul sau personal la o cafea si un coniac. Dumnealui, a spus aratind catre Gorenc, si cu mine ne vom afla acolo. Tovarasul Tito ar dori sa fiti prezent si dum­neavoastra. Vom fi numai noi. Nu va mai participa nimeni altci­neva. Tovarasul Tito doreste sa puna bazele unei cooperari la nivel de servicii de spionaj. Asa ca fiti pregatit.

Dupa ce am ajuns la bordul iahtului, Tito l-a condus pe Cea­usescu intr-un imens salon de oaspeti, confortabil si racoros, intesat cu flori exotice si cu cosufi cu fructe.

Simtiti-va aici ca la dumneavoastra acasa. Vom merge impreuna pe punte oricind sinteti gata pentru asta, a spus Tito plecind.

. Luindu-ma de brat, Banovici ne-a impins pe mine si pe Go­renc spre o masuta de rachita impletita de pe puntea centrala si a comandat coniac, in jurul nostru se vinzoleau zeci de oameni, toti imbracati in uniforme specifice, cu cravata alba. Erau ocupati sa monteze pe puntea superioara o masa mare, rotunda, pe care o amplasasera pe mijloc, altii curatau pete imaginare de pe po­dea, lustruind de zor balustradele, iar unii stateau pur si simplu, fara sa faca ceva.

Nu va temeti. Sint toti ofiteri de securitate, mi-a spus Banovici prin intermediul interpretului sau.

Iar eu de asemenea, a adaugat interpretul din proprie initiativa.

in foarte scurt timp Ceausescu a urcat din salonul aflat la un nivel inferior pe puntea pe care ne aflam noi, unde a inceput sa se plimbe nervos de jur-imprejur. in timp ce trecea pe linga masa noastra l-am auzit mormaind ceva in directia mea, in legatura cu „nenorocitu' lor de aer conditionat'.

Atunci cind si-a facut din nou aparitia, Tito era imbracat in alb din cap pina in picioare, cu exceptia unui batic negru pe care-l avea la git, si tinea in mina un pahar in care avea o bautura cu cubufi de gheata, ca si cum ar fi vrut sa pozeze intr-o revista mondena, pentru un articol despre viata aristocratiei. Ceausescu, cu costumul sau cenusiu-inchis si ajustat pe corp, cu pantofii lui de un negru lucios, si cu sireturile negre din piele groasa, arata ca o ruda saraca invitata doar sa viziteze iahtul luxos. Pe timpul acela, Ceausescu, ce nu capatase puterea decit de opt ani, se uita la Tito ca la un idol al sau, ca la conducatorul comunist stralucii si sclipitor care timp de 24 de ani, fara sa imparta puterea cu nimeni, a reusit sa-si faca un nume si un renume international. La acea data, relatiile dintre ci erau excelente. Abia mai tirziu, cind au inceput sa se cunoasca mai bine si cind Elena a fost evident surclasata de eleganta festiva a lovankai, sotia lui Tito, relatiile lor personale au inceput oarecum sa se deterioreze.

Pot sa va iau haina, tovarase Ceausescu ? a spart Tito gheata. Si cravata. Vreau sa va simtiti aici exact ca acasa. Ce doriti sa beti ?

Lui Ceausescu ii placea sa bea, avea un soi de vin preferat, alb-galbui, precum si un soi de coniac foarte aromat, fara sa se dea in laturi de la sampania Cordon Rouge, pe care o prefera Elena, dar aproape niciodata nu bea in public, unde se straduia din rasputeri sa-si faca un portret de ascet, bautor numai de ceai. Din aceasta cauza, dar mai ales deoarece stia deja foarte bine ca Tito are obiceiul sa le cam bea, a luat o hotarire ferma:

— Un pahar cu apa minerala. Nu prea rece, a raspuns Ceau­sescu.

Asta nu este prea incurajator, a incercat Tito sa glu­measca.

L-a luat pe Ceausescu de brat si l-a asezat la marea masa rotunda din mijlocul puntii principale, apoi a facut semn cu mina, chemindu-ne si pe noi acolo, adica, in afara de mine, pe Banovici, pe Gorenc si pe interpret. Pe unul dintre degetele sale sclipea un inel cu un diamant imens, pe care nu il avusese la mina in timpul mesei. Dupa ce servitorii-agenti au asezat pe masa cafelele, coniacul, apa minerala, tigarile si trabucele, Tito a inceput sa vorbeasca.

A pornit prin a lauda initiativa lui Ceausescu de a stabili relatii de cooperare intre cele doua servicii de informatii si spio­naj.

Ar trebui, draga tovarase Ceausescu, sa impingem lucru­rile ceva mai departe, astfel incit colaborarea serviciilor noastre sa nu se reduca numai la un schimb de informatii. Va trebui sa-i conducem si pe o cale care sa duca, de asemenea, la derularea unor operatiuni comune Cooperarea dintre agenturile noastre de spionaj din strainatate este de cu totul alta natura fata de conlucrarea serviciilor noastre de securitate din interior — si nu poate fi vorba aici de amestecul in treburile interne ale fiecaruia dintre noi.

Tito nu numai ca a deschis discutia, dar a si pastrat initiativa de-a lungul intregii intrevederi. Vorbea coerent, folosind propo­zitii scurte.

' — Amindoi vrem sa construim o industrie militara in tarile noastre. Noi spunem ca facem asta pentru a ne proteja inde­pendenta, iar acesta este un motiv destul de temeinic pentru o declaratie oficiala. Dar stim amindoi si intre noi putem sa o spunem fara ascunzisuri, ca a construi comunismul este foarte costisitor si ca avem nevoie de multa valuta forte. Noi, a spus Tito, incluzindu-i cu un gest si pe ceilalti doi oficiali, am ajuns la concluzia ca singura care ne-ar putea asigura un venit sigur de valuta forte este o industrie de armament foarte moderna.

S-a oprit pentru un moment, luind o sorbitura zgomotoasa de cafea.

— Am hotarit sa devenim exportatori de avioane militare in tarile lumii a treia.

Tito a inceput sa explice ca noua lui industrie aeronautica se baza in intregime pe informatii tehnologice obtinute prin spionaj industrial si pe importurile mai mult sau mai putin ilegale de echipament occidental, la care tarile comuniste aveau interzis accesul oficial.

Nu bucuram amindoi de o pozitie internationala privile­giata, datorata atitudinii noastre publice fata de Moscova. Este de cel putin zece ori mai usor pentru fiecare dintre noi sa punem mina pe secretele militare ale Occidentului decit pentru sovietici.

Tito a propus apoi ca serviciile romane de informatii din strainatate sa i se alature in efortul sau de a pune bazele con­structiei de Avioane militare de lupta, asta pentru inceput.

O ora mai tirziu Ceausescu a acceptat un pahar de coniac.

— Pentru eterna noastra prietenie. Pentru avioanele de lupta ROM-YU, a toastat el.

Pentru prietenia noastra. Totusi, n-ar suna mai bine YU-ROM ? a spus Tito, plusind pentru inca un punct pe care avea sa-l cistige in ziua aceea.

Dupa aceea, compania YUROM a devenit o parte vitala a relatiilor de colaborare dintre cele doua servicii de informatii. Dupa un an, intelegerea a fost extinsa, incluzind si ministerele apararii din cele doua tari, acord prin care s-a hotarit infiintarea unei organizatii militare comune de cercetare, avind ca scop con­struirea a sase prototipuri. Cind primul avion de lupta YUROM s-a prabusit in timpul zborurilor de incercare, in martie 1978, cooperarea dintre cele doua agentii de informatii s-a intensificat, in loc sa slabeasca.

Discutia a continuat dupa o pauza, in timpul careia Tito l-a condus pe Ceausescu peste tot ca sa-i arate iahtul. Cei doi presedinti s-au intors vizibil infierbintati si incintati de proiectul noii lor cooperari.

Acum, ca sintem parteneri, a inceput Tito cu voce joasa, as vrea sa mai ridic o problema, deloc de neglijat. Am informatii de netagaduit ca se pune la cale asasinarea mea, pregatita de niste emigranti de origine iugoslava. Astazi sint eu la rind, dar miine vine si rindul dumneavoastra, tovarase Ceausescu.

Cu toate ca privirea mea era atintita asupra lui Tito, l-am putut simti pe Ceausescu foindu-se ingrijorat in scaunul sau. Tito a continuat:

— Cred ca dumneata, tovarase Gorenc, esti cel care ar trebui sa povestesti totul.

Potrivit celor spuse de Gorenc, citiva emigranti iugoslavi pu­neau la calc infiintarea unui grup national separatist indreptat impotriva lui Tito. El a mai declarat ca presupusul conducator al noii operatiuni impotriva lui Tito era emigrantul iugoslav Vla-dimir (Vlado) Dapcevici, care fusese unul dintre colaboratorii lui Tito in timpul celui dc-al doilea razboi mondial si imediat dupa terminarea acestuia, in anul 1948 fusese condamnat in Iugoslavia, pentru a fi mai apoi eliberat, in 1956, dupa care a- emigrat, sta-bilindu-se la Bruxelles si devenind cetatean belgian.

— Luca, vrei sa il aduci aici pe seful serviciului de securitate personala, te rog, i-a spus Tito lui Banovici, parind ca vrea sa accentueze pozitia oficiala a acestuia.

Dupa citeva minute si-a facut aparitia la masa noastra un ofiter cu parul alb. Acesta purta o uniforma de general bine cro'ita, cu rinduri de fireturi aranjate pe pieptul vestonului.

— La ordinele dumneavoastra, tovarase presedinte, s-a adre­sat el lui Tito.

Salut! Spune-i tovarasei lovanka sa fie gata pentru cina la ora noua.

Dupa ce generalul a plecat, Tito a spus:

Stiti care este numele lui ?

Vazind expresia perplexa a lui Ceausescu, presedintele iugo­slav a continuat:

— Dapcevici este numele lui. Este fratele lui Vlado Dapcevici. Trebuie sa-l neutralizez pe fratele lui. Am nevoie de fratele lui aici ca sa-l fac sa destainuiasca numele tuturor celor care s-au dat de partea cealalta, pina la unul.

Tito a continuat sa explice ca Vlado Dapcevici nu va mai incerca niciodata sa puna piciorul pe pamintul Iugoslaviei, iar ca rapirea lui din Belgia s-ar putea dovedi dificila, caci in jurul lui se afla intotdeauna o garda de corp. Asta ar putea, pe deasupra, sa genereze tensiuni politice indreptate spre personalitatea lui Tito.

Vroiam sa va rog, tovarase Ceausescu, sa-l ademeniti in Romania, sa-l arestati in mod secret si dupa aceea sa ni-l trimi­teti noua. Asta ma va face sa ma simt dator fata de dumnea­voastra intreaga mea viata. Banovici si Gorenc pot si sint gata oricind sa rapeasca din Occident orice persoana sau persoane pe care le veti indica dumneavoastra, sau chiar sa le asasineze acolo. Nu trebuie sa ridicati nici macar un deget.

L-am vazut pe Ceasescu foindu-se in scaunul sau. intotdeauna a vrut sa existe miini straine cu care sa scoata castanele din foc, mai ales cind era vorba de oponenti politici din Occident.

— A va ajuta pe dumneavoastra, tovarase Tito, inseamna sa ma ajut pe mine insumi, a inceput Ceausescu. Serviciile dum­neavoastra secrete ar trebui sa-l ademeneasca pe Dapcevici in Romania si apoi sa-l luati in secret la Belgrad. Nu voi vedea si nu voi auzi nimic, insa nu vreau sa pun eu insumi mina pe acest individ, Dapcevici.

TOASTURI PENTRU NOUA PRIETENIE

— As vrea sa va multumesc din adincul inimii mele, tovarase Ceausescu. Eram convins ca ma veti intelege, a spus Tito ri-dicindu-se si imbratisindu-l pe Ceausescu. Nu trebuie sa ne ba­tem acum capul cu amanuntele operatiunii. Oamenii nostri vor trebui sa puna totul cap la cap, a incheiat Tito, aratind spre Banovici, Gorenc si spre mine. Apoi a cerut coniac pentru toata lumea, rugindu-l pe Ceausescu sa bea cu el „pentru noua noastra prietenie'.

Tito a dat coniacul peste cap si a facut semn chelnerului sa reumplc paharele tuturor.

Pentru cooperarea noastra secreta si munca noastra co­muna, a toastat Ceausescu ca raspuns, golind paharul dintr-o sorbitura si cerind apoi inca unul. Hai sa bem in cinstea servi­ciilor noastre secrete!

Lui Tito i-a placut acest joc:

Si inca un pahar pentru fiecare dintre baietii nostri, a toastat el, aratind cu degetul spre Banovici, Gorenc si spre mine.

Cind acest ritual a luat sfirsit, ochii lui Ceausescu scinteiau. A inceput apoi cu o voce foarte joasa, dupa ce a tras zgomotos aer in piept:

D-dorogoi t-tovarisci losip Broz!

Rusa este singura limba straina pe care Ceausescu o stie cit de cit, si se foloseste de ca in cadrul cercurilor celor mai intime sat in semn de cel mai mare respect. Dupa ce a ajuns in acest punct a pocnit din degete in directia interpretului si a continuat in limba romana:

Observ ca serviciile de informatii din strainatate sint tot atit de importante pentru dumneavoastra cit sint si pentru mine.

Apoi Ceausescu a inceput sa explice, cu voce scazuta, ca incepind cu anul 1972 el a preluat personal controlul asupra DIE, facind unele schimbari nu numai in componenta acestuia, dar si in misiunile pe care Ic avea, schimbindu-le oarecum orien­tarea. A mai povestit ca DIE, pe care a inceput s-o conduca in 1972, avea mai putin de l 000 de ofiteri si era organizat dupa

sistemul KGB. Nu asta a fost ceea ce a schimbat, a mai spus el, ci pur si simplu a mai adaugat 2000 de ofiteri care sa indepli-neasca ceea ce el considera a fi cea mai importanta misiune a agenturilor comuniste de informatii in lumea de astazi: „construirea comunismului cu ajutor, bani si tehnologie capitaliste, prin in­termediul operatiunilor de influenta.'

— Influenta este ceea ce facem noi cel mai bine, l-a intrerupt Tito, uitindu-se fix la cei doi oficiali ai sai.

Trebuie sa admit ca sinteti mai buni din punctul acesta de vedere. Admir felul in care serviciile dumneavoastra au atras bunavointa politica a Occidentului, banii si tehnologia acestuia, imi place portretul pe care vi l-ati facut in Occident.

Era cit se poate de clar ca Ceausescu atinsese unul din punctele cele mai sensibile ale lui Tito. Cu miscari incete, Tito a luat un trabuc cubanez din cutia care zacea pe masa si, ostentativ, l-a aprins folosind o bricheta Dunhill de aur. Apoi si-a golit cere­monios paharul de coniac, tinindu-l delicat cu degetele sale lungi si roze si lasind la vedere inelul cu diamant, dupa care s-a intors spre Ceausescu :

— Aveti dreptate, draga tovarase. Asta este partea la care ne pricepem cel mai bine.

Asta asa este, cu siguranta, a spus Ceausescu impui-sionindu-l.

— Nu am fi putut obtine nimic din Occident raminind mereu in trena Moscovei, a continuat Tito, iar fara banii si tehnologia Occidentului nu ar mai putea fi faurita societatea comunista in tarile noastre. De aceea noi trebuie sa negociem cu capitalismul in felul nostru propriu.

— Lasind Occidentul sa inteleaga ca noi sintem diferiti si nu vrem sa-i luam scalpul, a adaugat Ceausescu.

— Se numeste „Triunghiul lui Tito'. Am statuat trei principii de baza: sa zimbesti prieteneste catre Occident, sa iei de la a-ccsta maxilnum si sa ai grija sa nu te contaminezi de capitalism. Iar oamenii acestia — Tito a aratat spre colegii lui iugoslavi — au construit siconsolidato intreagatacticasi strategie, bazindu-se pe aceste precepte. Tito a facut o pauza in care a mai golit un pahar. Dar asta nu este ceva despre care sa vrem sa vorbim cu voce tare, cel putin nu aici, pe acest iaht, si nu trebuie spus nimanui, nici incet, nici macar in somnul cel mai adinc. Hai sa-i lasam pe oamenii nostri sa lucreze impreuna. Ei stiu tot ce trebuie sa faca si stiu si sa ramina cu gura inchisa.

Tito a mai cerut apoi iar „coniac pentru toata lumea' si a tinut un nou toast „pentru noua noastra cooperare.'

Ne-am intors pe tarm tocmai la timp pentru cina oficiala, iar Ceausescu a avut pe drum mersul cam impleticit. Rolls Roycc-urile lui Tito ne asteptau. Unul pentru el si unul pentru Cea­usescu.

Dupa cina, Ceausescu a spus:

— Fiecare presedinte are cite un iaht. Nixon are. Tito are si el. Asa ca vreau si eu unul. Si un Rolls Royce.

Dupa aceea, un iaht personal si o limuzina Rolls Royce au devenit pentru Ceausescu o importanta problema de prestigiu. DIE a reusit sa-i faca rost de Rolls — care au fost pina la urma doua, o limuzina si unul decapotabil — dar dintr-un fel de retinere neobisnuita pentru Ceausescu, le-a folosit in general in interiorul granitelor resedintei sale. Nu-mi aduc aminte decit de o singura iesire pe care sa o fi facut cu aceste masini. Iahtul a intrat, bineinteles, tot in .sarcina DIE. in 1976 s-a primit ordinul sa inceapa in Romania construirea unui iaht prezidential, bazat pe planurile obtinute de DIE prin spionaj; proiect care ajunsese intr-un stadiu destul de inaintat la vremea cind eu am rupt re­latiile cu Bucurestiul.

La inceputul anului 1985 mass-media din Grecia a anuntat ca romanii erau in negocieri secrete cu guvernul grec pentni cumpara­rea iahtului „Christina', care urma sa devina iahtul personal al presedintelui Ceausescu. Vasul velier de 325 de picioare fusese iah­tul privat al multimiliardarului Aristotel Onassis. Dupa moartea acestuia, vasul a fost donat guvernului grec de catre fiica magiw-tuliii, Christina, si folosit de stat pentru plimbari de agrement. Fiind probabil iahtul cu cea mai mare publicitate din lume, de pe vremea cind Onassis o chema la bord pe Jackie Kennedy ca sa-i faca curte, avind si o bogata istorie, in care figurau nume de pcsonalitati mar­cante care fusesera invitate sa-! viziteze, de la Winston Churchill Maria Callas „Christina' reprezenta pentru Ceausescu, in mod ' 'ident, un fnijloc de a-si spori gloria personala, de a intra, pe ceasta cale, iⁿ findul numelor care erau legate de istoria vasului. Linia sa eleganta, semineurilc lapis-lazuli, saloanele luxoase, pre­cum si prezenta Ia bord, pe puntea superioara, a unui hidroavion de culoarea canarului, balustradele acoperite cu piele de balena j-au produs fndntare Elenei, fara indoiala.

O RAPIRE LA CEREREA LUI TITO

Pe 30 iulie 1975 Drasko Jurisici, un alt secretar federal ad-''unct din Iugoslavia, impreuna cu Gorenc si cu un mic grup de persoane oficiale au sosit pe neanuntate in Bucuresti, in patru limuzine Mercedes. Acestia aduceau de la Tito un mesaj verbal pentru Ceausescu, in care se spunea ca iugoslavii reusisera sa-l .ademeneasca pe Dapcevici in Romania, unde va ajunge, impreuna cu Stoianovici, garda sa de corp, de asemenea de cetatenie belgian, pe data de intii august, pentru a-i vizita pe Svetislav si pe Djordje Markusev. Cel din urma era un iugoslav emigrat, acum cetatean roman. Amindoi locuiau in Bucuresti, si erau, chipurile, membri activi in miscarea impotriva lui Tito. Ce­rerea presedintelui iugoslav ca Dapcevici sa fie arestat de Secu­ritatea romana si sa fie predat autoritatilor din tara vecina, transferul urmind sa aiba loc la granita, l-a infuriat pe Ceausescu. Pentru el Iugoslavia era „prea liberala' ca sa fie in stare sa pastreze un secret.

— Mi stiu si nu vreau sa stiu'de nici un Dapcevici, a insistat el. Iugoslavii sint bineveniti si nu au decit sa si-l ia, dar trebuie s'a faca asta cu propriile lor miini. Tot ce pot eu sa fac este sa inchid ochii.

Informat asupra acestei decizii de catre Drasko Jurisici, prin intermediul unei linii telefonice speciale, Tito, care nu vroia sa-l lase pe Ceausescu sa capete astfel un ascendent asupra sa, a refuzat sa autorizeze o operatiune iugoslava pe pamint romanesc, adresindu-i-se personal presedintelui roman. In cele din. urma Ceausescu si-a dat aprobarea, bazindu-se pe promisiunea solemna a lui Tito ca iugoslavii vor pastra tacere absoluta in ceea ce priveste implicarea Romaniei. Pentru a putea pastra si mai bine secretul, pentru orice eventualitate, Ceausescu a ordonat ca rapirea sa fie organizata de o unitate anli-terorista apartinind de DIE, si nu de Securitatea interna. Numai sase au fost romanii, intre care se numara si Ceausescu, care aveau informatii com­plete asupra acestei operatiuni si care ii cunosteau identitatea lui Dapcevici. Conform ordinelor lui Ceausescu, echipa operatio­nala avea sa actioneze „orb' asupra „celor doi teroristi sirbi' si nu trebuiau sa scoata nici un cuvint in limba romana de fata cu cei doi, astfel incit sa se poata permite dezinformarea ca ope­ratiunea a apartinut in intregime iugoslavilor.

Rapirea a fost programata sa aiba loc pe 7 august, cu o noapte inainte ca Dapcevici si Stoianovici sa plece din Bucuresti, conform planurilor lor. Trebuia infaptuita in timpul plimbarii pe care cei doi urmau sa o faca intre casa lui Markusev, unde fu­sesera invitati la masa, si hotelul in care fusesera cazati. Pe la ora zece seara Dapcevici si Stoianovici, insotiti de Markusev, au iesit din casa, insa din pricina unei ploi abundente au trebuit sa ia un taxi. Aceasta a schimbat planurile noastre, rapirea urmind sa aiba loc la Hotelul Dorobanti, in camera lui Dapcevici, unde stationau deja citiva baieti din echipa DIE. incercind sa se opuna arestarii, Markusev a primit o lovitura in cap care i-a fost fatala, iar Stoianovici a fost si el lovit destul de serios. Dapcevici si Stoianovici, impreuna cu lesul lui Markusev au fost dusi in casa conspirativa a DIE de la „km 12' din Baneasa, unde astepta echipa iugoslava.

Ccauscseu, care a coordonat personal intreaga operatiune de-a lungul noptii, a convenit ca iugoslavii ii puteau lua pe Dap­cevici si pe Stoianovici numai impreuna cu trupul neinsufletit al lui Markusev, care „suferise un atac de cord' si numai daca aveau sa-i duca pe toti trei mai departe cu propriile lor masini. Atunci cind Jurisici a obiectat, Ceausescu a intrat in legatura directa cu Tito. La scurt timp dupa aceea, captivii au fost dusi spre Belgrad in masinile lui Jurisici si Gorenc, insotiti numai de doi romani: colonelul Marcel Popescu, medicul-sef al DIE, si de Ion Sablici, un interpret. Dupa ce s-a intors din Belgrad, Popescu a raportat ca i-a facut pe drum lui Stoianovici o transfuzie de singe, dar ca acesta a fost aruncat imediat dupa aceea intr-o inchisoare iugo­slava, unde a murit la putin timp, in urma unei hemoragii da­torata lipsei de asistenta medicala. Mai tirziu, in aceeasi noapte, Ceausescu a ordonat ca doi agenti secreti DIE sa paraseasca Bucurestiul, urmind sa plece in dimineata urmatoare spre Bru­xelles, folosind biletele de avion cumparate de Dapcevici si Sto­ianovici, precum si pasapoartele acestora, si sa se intoarca cu doua pasapoarte false vest-germanc, sub nume diferite.

Atunci cind au venit primele solicitari pentru lamuririi dis­paritiei lui Dapcevici, primite din partea familiei acestuia si a Crucii Rosii Internationale, Ceausesc¹' i ordonat sa se faca o „investigatie completa'. La citeva zile dupa aceea, Ministerul de Interne a raspuns ca, in conformitate cu actele oficiale pe care le detine, Dapcevici si Stoianovici au intrat in Romania pe intii august, parasind Bucurestiul pe data de opt, aceeasi luna, la bor­dul unui avion de pasageri, dind si numarul zborului respectiv. Bazindu-se pe marturia depusa de unul dintre portarii hotelului Dorobanti, prin care acesta declara ca, intimplator, un grup de canoisti iugoslavi a parasit hotelul indreptindu-se spre Iugoslavia chiar in noaptea disparitiei lui Dapcevici, Ceausescu a ordonat ca DIE sa deschida o actiune de dezinformare „protectoare', in cazul in care complicii sirbi nu erau in stare sa pastreze secretul. Trebuia raspindit zvonul ca s-ar fi putut ca Dapcevici si Stoia­novici sa fi fost rapiti de canoistii iugoslavi, in timp ce doi alti iugoslavi au parasit oficial Romania folosindu-se de pasapoartele si biletele de avion care apartineau celor doi.

Presa occidentala a acordat foarte multa atentie misterioasei disparitii a cetatenilor belgieni Dapcevici si Stoianovici, fiind for­mulate multe si variate ipoteze, inclusiv rapirea lor de catre iu­goslavi, insa nu a reusit nimeni sa ajunga la informatii ceva mai precise, in Bucuresti, sotia lui Markusev a anuntat disparitia sotului ei la Ministerul de Interne roman. Singurul raspuns pe care l-a primit a fost acela ca s-au facut investigatii serioase asupra disparitiei lui Markusev, insa acestea nu au dus la nici un rezultat.

Bagajele apartinind lui Dapcevici si Stoianovici gasite in ca­merele hotelului Dorobanti au fost cercetate cu mare atentie de catre DIE. Ascuns in interiorul unui perete dublu al unuia dintre

geamantane se afla un carnetel de notite, care continea mai mul­te sute de nume. La citeva zile dupa aceea i-a fost inminat per­sonal lui Gorenc. Ccausescu era informat cu regularitate de catre Tito ca, in baza materialelor furnizate de romani si a interoga­toriilor ulterioare, iugoslavii au reusit sa aresteze ori sa lichideze in mod secret pe multi dintre „dusmanii tarii lor', in confor­mitate cu acordul comun la care cele doua tari au ajuns, pe data de 26 decembrie 1975, agentia iugoslava de presa Taniug a facut cunoscut in mod oficial ca Vlado Dapcevici a fost arestat pe teritoriul iugoslav, in timp ce desfasura anumite activitati cu ca­racter ostil. Era prezentat ca un cetatean iugoslav ce urma sa fie trimis in judecata la Belgrad de indata ce cercetarile deschise pentru cazul sau aveau sa fie terminate. Nu s-a amintit nici un cuvint despre cei doi oameni care au murit in timpul operatiu­nilor de arestare, in iulie 1976, Dapcevici a fost condamnat pen­tru inalta tradare si activitati de spionaj si trimis in inchisoare pentru 20 de ani. intr-un mesaj verbal, Tito l-a asigurat pe Ceausescu ca Dapcevici nu va parasi inchisoarea viu. Operatiunea comuna Dapcevici, asemenea tuturor actiunilor bilaterale de influenta co­munista, diversiune si spionaj, a ramas unul dintre secretele cel mai bine ascunse atit in Romania cit si in Iugoslavia.

La inceputul anului 1978 Ceausescu a cerut sa fie rasplatit pentru operatiunea Dapcevici prin ademenirea lui Faust Bradc-scu la Belgrad. Bradescu este un oponent politic al regimului de la Bucuresti, cetatean francez care traieste la Paris si care a ince­put o „actiune subversiva de propaganda ostila', introducind in Romania in mod ilegal diferite materiale. Ceausescu, care nu dorea sa fie prins de francezi asupra faptului, planuise sa-i puna pe iugoslavi sa-l rapeasca pe Bradescu. Un comunicat de presa, pregatit din ordinul lui Ceausescu, in care se declara ca Bradescu „a fost arestat pe teritoriul Romaniei in timp ce indeplinea anu­mite activitati ostile',, era gata pentru a fi publicat, aceasta urmind sa se intimple la citeva luni dupa rapirea lui. Mai fusesera pregatite, de asemenea, declaratii contrafacute, pe care era pusa semnatura falsificata a lui Bradescu, si pe care romanii urmau sa pretinda ca le-au obtinut in timpul, interogatoriilor din Bucu­resti, in care acesta acuza CIA si Serviciul Secret Francez de Informatii, SDECE, ca ar complota impotriva guvernului de la Bucuresti, planuind asasinarea lui Ceausescu. Toate aceste docu­mente erau gata si nu asteptau decit sosirea lui Bradescu, puteau fi apoi datate si date publicitatii ori folosite pentru santaj politic, dupa cum ar fi fost nevoie. Oricum, Bradescu a rezistat tuturor incercarilor care s-^au facut pentru a-l ademeni in Iugoslavia.

LA CASA CONSPIRATIVA DE LA KM.12

Cind masina a oprit in fata casei conspirative i-am auzit vocea entuziasta si zgomotoasa a lui Gorenc, care a venit sa ma intimpine la usa de indata ce masina a intrat in curte.

Este atit de bine sa te intilnesti cu vechi prieteni si sa revezi locuri cunoscute, a spus el imbratisindu-ma si lovindu-ma cu palmele pe spate, dupa un vechi obicei sirbesc.

Bineinteles ca era familiarizat cu casa. Aici fusese cartierul sau general in timpul rapirii lui Dapcevici.

Mesajul lui Tito, pe care Gorenc i-l aducea lui Ceausescu, era de fapt un raspuns la o cerere anterioara a presedintelui roman, care ii ruga pe iugoslavi sa ajute la eliberarea lui Aldo Moro. in acest mesaj se spunea fara ocolisuri ca sirbii n-au fost in stare sa-i influenteze pe conducatorii Brigazilor Rosii ca sa-l elibereze pe Moro, si ca fusese deja luata o decizie in sensul „pedepsirii exemplare' a acestuia.

Stiti, a spus Gorenc, noi sintem in relatii excelente cu conducerea Brigazilor Rosii. Eu am vorbit personal cu unul din membrii acestei conduceri, in numele tovarasilor Tito si Ceau­sescu, iar azi-noapte am primit de la ei, in sfirsit, un raspuns final. Iata de ce sint aici, gata sa raspund tuturor intrebarilor pe care tovarasul Ceausescu ar dori sa mi le puna.

Sprijinul militar si financiar secret acordat Brigazilor Rosii era una dintre misiunile de baza pe care Serviciul Secret iugoslav le avea de indeplinit, pentru subminarea stabilitatii politice a Italiei, vecina Iugoslaviei, apartinind de NATO. Potrivit celor spuse de Banovici si Gorenc, implicarea iugoslava in Brigazile Rosii isi are originea intr-o actiune inceputa la mijlocul anilor '60, atunci cind serviciile secrete au infiltrat un grup marxist in rindurile studentilor de la Universitatea din Trento orientind in mod secret indoctrinarea politica a acestora, in anul 1970 grupul a luat numele de Brigate Rosse si a organizat atentate cu bombe la diferite fabrici si antrepozite din nordul Italiei. Gorenc a su­bliniat in mod repetat si cu mindrie „legatura iugoslava' cu noul val terorist din Italia. Aceasta putea fi vazuta si pe stema Brigazi­lor Rosii — care avea ca simbol o stea rosie cu cinci colturi, identic'cu cel ce apare pe steagul iugoslav, la care se adauga o pusca-mitraliera — precum si in telul pe care singure si-l pro­clamau, subminarea statului italian si deschiderea, netezirea dru­mului pentru revolutia proletara.

l-am telefonat lui Ccausescu chiar de la casa conspirativa, iar acesta s-a hotarit sa-l primeasca pe Gorenc imediat.

— Foarte rau, a spus Ceausescu dupa ce Gorenc a terminat de relatat mesajul. Ajutindu-l pe Moro sa fie eliberat, am fi dat o lovitura de maestru, exemplara pentru influenta comunismului in lume.

in orice caz, Ceausescu nu s-a aratat socat, nici macar im­presionat de ceea ce a auzit. Pentru el, ca si pentru Tito, Moro era mai degraba un conducator capitalist imputit, care insa ar fi putut sa-i ajute atit pe ei cit si Partidul Comunist Italian sa faca pasi spectaculos! in directia Occidentului.

' — Tovarasul Tito v-ar sugera sa trimiteti o telegrama de con­doleante Partidului Comunist Italian atunci cind moartea lui Mo­ro va deveni publica. Din considerente de ordin politic, a adaugat Gorenc.

Nu-i rau, a spus Ceausescu cazind pe ginduri. Apoi l-a sunat imediat pe Andrei:

— Sa aveti pregatita o telegrama de condoleante, pentru ca­zul in care Moro moare. Inclusiv una pentru Longo.

Foarte inspirat, l-am putut auzi pe Andrei remarcind cu admiratie la celalat capat al firului.

La citeva minute dupa aceea, Ceausescu s-a ridicat de pe scaun spunind:

Gata cu jelitu' si hai la munca.

Apoi a zimbit, adresindu-i-se lui Manea, in timp ce- iesea din birou:

— Ma duc sa joc popice la Snagov.

M-am intors impreuna cu Gorenc la casa conspirativa, unde Pop ne pregatise un dejun care sa para cit mai oficial, avind in vedere ca am fost serviti de ospatari cu cravata' neagra. Acestia erau de fapt ofiteri DIE antrenati special pentru a deveni chel­neri, urmind sa fie trimisi in strainatate intr-un viitor apropiat.

Atunci cind bea, Gorenc este departe de a fi un taciturn. A trancanit aproape lot timpul si, ca intotdeauna cind se intilnesc doi ofiteri de informatii, subiectul principal au fost afacerile de spionaj.

— Va mai aduceti aminte de restaurantul Dubrovnic pe care serviciul meu l-a deschis in Viena ? Cel in care agentii nostri secreti lucreaza ca ospatari si unde am plantat cite un microfon la fiecare masa ? Locul unde am dat inca din fasa de complotul prin care vroiau sa invadeze litoralul nostru cu materiale sub­versive, localul in care am reusit sa identificam o gramada de emigranti nenorociti care au fost recrutati de serviciile occiden­tale ?

Fara sa mai astepte raspunsul meu, Gorenc a continuat sa se laude:

Restaurantul acesta s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fantastice experimente! Acum detinem controlul asupra unei intregi retele de restaurante din Austria si Germania Federala. Vrem sa ne extindem acum si in Franta si Italia, si avem in plan sa ajungem si in Statele Unite.

Gorenc a facut aici o pauza ceva mai lunga, cit sa-si termine supa, dupa care a lasat sa-i scape un rigiit zgomotos. Apoi a continuat:

— Occidentul este pe calc sa fie napadii de o sumedenie de restaurante Dubrovnik si de fete balcanice; vor aparea peste tot. Ar trebui sa incercati si dumneavoastra cu citeva restaurante romanesti. Este pur si simplu senzational.

Gorenc a tot batut cimpii in continuare cu realizarile lui. La desert a ajuns sa-mi povesteasca despre centrele de antrenament pe care serviciile lui le-au infiintat in Iugoslavia pentru OEP. Potrivit celor spuse de Gorenc, aceste centre erau platite de be­neficiari. Acestea nu numai ca asigurau protectia impotriva te­rorismului pe teritoriul iugoslav, dar furnizau in acelasi timp si unealta straina cu care sa fie rezolvate „afacerile murdare' din Vest ale Iugoslaviei, ca si legaturi neasteptate dar extrem de folositoare cu fractiunea Armata Rosie, cu grupul Baadcr Mein-hof si cu alte organizatii similare din Occident.

imi aduc aminte parca a fost ieri, a spus el. Dapcevici se afla intr-o camera, legat la ochi, cu miinile in catuse si plin de singe, zacind pe jos. Niciodata nu si-a dat seama ce i s-a intimplat atunci, cum de a putut fi capturat intr-o camera de hotel din strainatate; pentru el acesta este inca un mister.

Aratind cu degetul catre camera de alaturi, care era un birou, Gorenc a continuat:

Stoianovici zacea dincolo, lipsit de cunostinta, cu gaura aia mare in cap. Cind am ajuns la Belgrad a fost aruncat intr-o celula si „uitat' acolo. Daca l-am fi tinut in viata nu ne-ar fi dat altceva' decit bataie de cap. A fost incinerat chiar in aceeasi zi. Nimeni nu stie si nu va afla vreodata ceva despre el. Gorenc s-a dus la fereastra, spunind:

Va aduceti aminte cum a reactionat tovarasul.Ceausescu in noaptea aceea, cind a aflat ca Markusev a fost omorit? A spus: „Nu cunosc nici un Markusev si nici un Dapcevici.' Cind am amintit ca Markusev, ca cetatean roman, nu era sub autori­tatea noastra, a explodat. „Singurul lucru pe care il stiu', a spus el, „este ca daca nu faceti curatenie acolo in minutul asta, daca nu-i luati pe cei doi vii si pe cel mort cu voi la Belgrad, ii dau imediat telefon tovarasului Tito.' Vorbea serios si chiar asa a si facut.

Aratind cu mina spre fereastra, Gorenc a adaugat:

Ploua ingrozitor in noaptea aceea. Dupa ce am vorbit cu tovarasul Tito la telefon, am dat ordin ca lesul lui Markusev sa fie lasat afara, sa se duca singele pe care il avea pe haine, ca sa-l pot pune in portbagajul Mercedesului meu. Era nou-nout.

Dupa plecarea lui Gorenc am iesit la o plimbare in paduricea din spatele casei. Dapcevici a fost inceputul unei noi ere politice pentru Ceausescu. „Influenta' comunista devenise acum in masura din ce in ce mai mare „totul sau nimic', „totul' insemnind de obicei singe. Dupa cele intimplate cu Dapcevici, crima politica a devenit la Ceausescu o practica aproape zilnica. A fost ca si cum ar fi asteptat doar un precedent pentru a pune tot restul la cale.

Am auzit deodata pasi in spatele meu, care m-au facut sa-mi intrerup brusc gindurile. Era losza, administratorul casei conspi­rative, care alerga dupa mine, incercind sa ma ajunga din urma.

De multa vreme am tot incercat sa va prind singur ca sa va vorbesc, tovarase general, a reusit el sa ingaime, cu respiratia taiata. Am o problema personala foarte delicata si as vrea sa va rog sa ma ajutati.

A inceput sa trancanc in felul sau, de om necultivat, povestin-du-mi cum a fost el in serviciul DIE ca gradinar si ca administrator al casei conspirative inca din anul 1948, si cum ca nevasta-sa era acum batrina si bolnava.

S-a imbolnavit foarte rau in iarna anilor '56-'57. in anul acela, pe Ia sfirsitul lui noiembrie, ni l-au adus aici pe Imre Nagy — fie-i tarina usoara — impreuna cu o gramada de agenti sovietici. L-au interogat zi si noapte timp de mai mult de un an. Dumneavoastra erati tinar pe atunci — a spus el, incercind sa-mi gaseasca o scuza. Mi-au ordonat sa pastrez casa neincalzita, iar aici, in mijlocul padurilor, in timpul iernii cladirea se transforma intr-un adevarat frigider. Cind le placeau raspunsurile pe care le dadea Nagy, atunci se intimpla sa-i mai dea vreo haina sau vreo patura. Daca nu le placeau, atunci i le luau inapoi. Si cam la fel faceau si cu mincarea, a continuat losza. Iarna aia a fost distrugatoare. Sovieticii aveau haine groase de blana, dar noi nu aveam nimic. Iarna aia ne-a omorit si pe mine si pe nevasta-mea. Ne-am pricopsit amindoi cu un reumatism groaznic, iar acum abia mai putem sa ne miscam.

Ideea de baza, in orice caz, era ca el si nevasta-sa s-au imbolnavit „la datorie, slujind patria', iar acum cereau sa fie lasati amindoi sa iasa la pensie ceva mai devreme, „cu pensie intreaga si o casuta, cu gradina', unde „sa ne petrecem si noi zilele, cite om mai avea'.

AJUTINDU-I PE SOVIETICI SA PUNA MINA PE IMRE NAGY

Am fost intotdeauna interesat de povestea lui Imre Nagy, mai ales in legatura cu Ceausescu, un om cu totul diferit, pe atunci, fata de cel ce se pretinde a fi in zilele noastre. Acel Ceausescu era cel care studiase la Moscova, care a dat expresie ideilor Moscovei mai bine decit insusi Kremlinul, care si-a facut numele politic intr-o perioada de indiscutabila si totala subordonare a Romaniei fata de Moscova, parcurgind toate etapele, de la ucenic in timpul ra/.boiului pina la secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, inccpind cu anul 1955. in 1956, ca tinar capi­tan in serviciile secrete de spionaj extern, cu eram seful Biroului German — care se ocupa de Germania Federala si Austria — atunci cind Nikita Hrusciov si Ghcorghi Malcnkov au venit la Bucuresti intr-o vizita secreta pentru „consultari' asupra insu­bordonarii Ungariei si a unei posibile interventii militare impo­triva guvernului lui imre Nagy. Participantii romani la aceste conversatii ultrasecrete au fost: Gheorghe Gheorghiu-Dej, fostul conducator al partidului, „batrinul bolsevic' Emil Bodnaras si cel mai tinar membru de atunci al Biroului Politic, Nicolae Cea­usescu, care avea in sarcina Fortele Armate si de Securitate.

intre Ceausescu si Bodnaras existau legaturi vechi, durabile si foarte strinse. in calitatea sa de azilant politic in Uniunea Sovietica pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, unde a devenit si membru al Partidului Comunist Sovietic, Bodnaras fu-sese facut general si ministru al apararii, dupa .ce comunistii au luat puterea in Romania. Una dintre masurile prioritare pe care le-a avut in vedere de indata ce a fost numit ministru al apararii a fost aceea de a expedia o mica echipa de comunisti romani fanatici la o scoala militara speciala din 'Moscova, spre a fi pregatiti cit mai repede pentru a deveni ajutoarele lui cele mai apropiate. Printre acestia se afla tinarul Nicolae Ceausescu. Dupa ce mica echipa si-a terminat studiile, Moscova a indicat ca Ceausescu a fost cel mai dotat dintre cei ajunsi acolo si a cerut sa fie avansat la gradul de general si sa fie numit in cea mai importanta functie de atunci, „comisar politic al Fortelor Armate'. (Pe vre­mea aceea numele romanesc pentru aceasta functie era de sef al Directiei Generale Politice a Armatei. Numele acesteia a fost mai tirziu schimbat in Directia Superioara Politica a Armatei, asa cum se cheama si astazi, in anul 1985, aceasta functie era ocupata de fratele lui Ceausescu, general-locotenent Ilie Ce­ausescu.)

in felul acesta Ceausescu a devenit unul dintre cei mai apro­piati colaboratori ai lui Bodnaras si cel mai zelos general in transformarea fortelor militare romane traditionale intr-o armata rosie de tip sovietic, in aprilie 1954, in timpul zilelor de tensiune ce au urmat dupa moartea lui Stalin, si al eforturilor pentru stergerea tuturor urmelor publice pe care le-a lasat odiosul sau cult al personalitatii, Kremlinul a propus Bucurcstiului sa desfiinteze functia de secretar general al partidului si sa o inlocuiasca cu un Secretariat format din patru membri. La sugestia lui Bodnaras, Kremlinul a insistat ca generalul Ceausescu, cel instruit de Mo­scova, sa fie unul dintre cei patru si sa supervizeze activitatea fortelor militare si de securitate.

Trioul romanesc care a participat la discutiile secrete din 1956 cu Nikita Hrusciov si Gheorghi Malenkov a fost in una­nimitate pentru o interventie militara rapida si ferma impotriva guvernului lui Imre Nagy. Am aflat mai tirziu chiar de la Ghcor-ghiu-Dej ca Ceausescu a sustinut cu vehementa interventia mi­litara, subliniind ca Romania incepuse deja, in secret, sa furnizeze arme si informatii despre fortele de securitate ungare in unele regiuni de granita, in vederea autoapararii impotriva „virusului contrarevolutionar'. Hrusciov si Malenkov au consi­derai ca nu e nevoie sa se internationalizeze criza ungara prin implicarea altor trupe decit cele ale fortelor sovietice care erau deja stationate in Ungaria, in concordanta cu intelegerea de la Potsdam.

in orice caz, Hrusciov a cerut guvernului roman sa se folo­seasca de minoritatea maghiara din Romania, care pe atunci numara peste doua milioane de oameni, cea mai mare minoritate din Europa, pentru a initia niste operatiuni secrete dar intense de spionaj prin infiltrarea lor in cercurile de intelectuali si studenti.din Budapesta, si mai ales de la granita Ungariei cu Austria si, bineinteles, de la granita cu Romania. Ceausescu a devenit astfel responsabilul politic al acestor operatiuni, ajutat de un ofiter KGB, venit la Bucuresti in calitate de consilier, pentru organizarea si coordonarea operatiunilor DIE in Ungaria. Mai multe sute de agenti de securitate de origine maghiara au fost trimisi in Ungaria in calitate de turisti sau in vizita, ca sa iden­tifice cit mai multi „contrarevolutionari' posibil, in jur de o suta de membri DIE, ofiteri precum si agenti secreti, au fost trimisi in Occident, pentru a intra de acolo in Ungaria cu pasapoarte vestice false, cei mai multi trccind prin Austria, Germania Fe­derala, Franta si Italia, acestia fiind folositi ca un cal troian impotriva revolutiei maghiare. Ei au strins informatii foarte va­loroase despre nucleul rezistentei ungare, despre conducatorii acesteia, despre grupurile secrete si legaturile din interiorul par­tidului comunist, atit in cadrul guvernului cit si al fortelor ar­mate. Ceausescu a ordonat ca Wilhelm Einhorn, un director adjunct al DIE, sa fie trimis in cea mai mare graba la Budapesta, sub acoperirea de consilier al Ambasadei Romane, devenind seful unei baze DIE nou-create la Budapesta si om de legatura cu Iuri Andropov, ambasadorul sovietic, precum si cu seful KGB de aco­lo. Einhorn era maghiar de origine si a luptat ca voluntar in Armata Rosie spaniola in timpul razboiului civil din Spania. Era cetatean sovietic si ofiter camuflat al Securitatii statului sovietic, fost membru al Rezistentei franceze in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in 1948 a devenit ofiter in cadrul fortelor romane de Securitate, pastrindu-si insa in secret gradul din serviciile so­vietice.

Cea mai importanta misiune pe care o avea DIE pe vremea aceea era de a organiza contactul radio cu fortele sale dislocate in Ungaria, timp de 24 de ore din 24. in fiecare zi venea un mare volum de informatii, care erau imediat remise consilierului sovietic special, care avea de asemenea un contact radio perma­nent cu Moscova. Materialele primite contineau in special nume: numele principalilor organizatori ai revoltei din septembrie; ale celor mai rebeli studenti, inclusiv ale celor care au propus des­fiintarea Uniunii Tineretului Comunist din Ungaria ori transforma­rea acesteia intr-o organizatie proprie si au pregatit demonstratiile de strada din 23 octombrie; nume ale ofiterilor anticomunisti din cadrul fortelor armate; ale oamenilor ce se strinsesera in jurul cardinalului Jozsef Mindszenty, care tocmai fusese eliberat.

Pe 4 noiembrie trupele sovietice au atacat in mod deschis Budapesta, iar pe 13 noiembrie Imre Nagy a cautat sa se refu­gieze in Ambasada Iugoslaviei. Gheorghiu-Dej a acceptat cererea confidentiala a lui Hrusciov de a coopera in ademenirea lui Nagy, pentru a-l face sa paraseasca ambasada, promitind ca il va tine arestat in Romania, in cel mai mare secret, pina cind in Ungaria se va putea consolida un nou guvern. La rindul sau, Gheorghiu-Dej l-a pus pe Ceausescu sa se ocupe de aceasta operatiune. Dupa ce Ambasada Romana din Budapesta a dat asigurari ofi­ciale ca nu vor fi aduse niciodata acuzatii penale impotriva lui Nagy, acesta a acceptat sa fie adus in Romania. Nagy a fost trimis in casa conspirativa care era administrata de losza, amplasata la aproximativ 12 kilometri spre nord de Bucuresti (de unde ii vine si- numele de „Km. 12'), pe soseaua spre Ploiesti, unde, dupa putin timp, i s-a spus ca se afla in stare de arest. Gheorghiu-Dej si Ceausescu erau singurii la curent cu intentiile Moscovei in cazul Nagy.

in martie 1957 Kadar si-a facut obisnuita vizita la Moscova, iar la intoarcere l-a denuntat pe Nagy ca fiind dusman. Pe 27 mai, printr-un acord semnat la Budapesta, a fost legalizata pre­zenta trupelor sovietice in Ungaria. Baza DIE precum si cele mai multe dintre grupurile de agenti secreti infiltrati acolo erau inca in activitate. Dindu-se drept cetateni occidentali ori etnici maghiari stabiliti in Vest, ei au continuat sa ne furnizeze lungi liste ale oamenilor care actionau, vorbeau sau macar gindeau impotriva invaziei sovietice. Potrivit celor spuse de consilierul special sovietic, doar o mica parte a celor de pe aceste liste au fost deportati, in secret, in URSS. Mai tirziu am aflat ca Imre Nagy a fost trimis la Budapesta cu un avion unguresc, iar acolo a fost judecat si condamnat, iar in iunie 1959 executat. Pe vremea aceea eram seful bazei DIE din Germania Federala. Dupa ce m-am intors, nici unul dintre conducatorii romani, inclusiv Cea­usescu, nu mai era dispus sa vorbeasca despre rolul pe care l-a jucat Romania in invazia sovietica din Ungaria, ori despre cazul

Imre Nagy. in ultima vreme Ceausescu a inceput sa se declare in cercul sau de prieteni intimi ca singurul dintre conducatorii romani din acea vreme care s-a opus invadarii Ungariei de catre sovietici, sustinind ca pozitia lui a fost determinanta pentru pastrarea Romaniei „in afara ocupatiei sovietice'.

— Stim ca tovarasul Einhorn si toti .ceilalti care au participat la cazul lui Nagy nu mai sint membri ai se'rviciului nostru, a continuat lozsa. Si mai stim ca in ziua de azi nimeni nu mai vrea sa-si aminteasca faptul ca Nagy a fost cindva tinut in casa asta. Dar noi sintem niste oameni amariti. Tot ce am facut noi in zilele alea a fost sa ne distrugem sanatatea, s-a lamentat lozsa.

M-am uitat indelung la acest om, care era probabil singura persoana in viata din Romania care fusese martorul calvarului lui Imre Nagy. I-am promis ca voi vedea ce pot sa fac pentru el, iar dupa citeva saptamini i-am semnat dosarul de pensionare, indeplinindu-i dorinta.

Ma indreptam spre Bucuresti atunci cind radiotelefonul a inceput sa sune.

— Saizeci si doi sa ia legatura cu cincizeci si opt. Ordine de la zero unu. Problema urgenta.

Era vorba despre Pop, care ma anunta ca Oprea vroia sa ma vada,, avind sa-mi transmita ordine de Ia Ceausescu.

Hai sa ne oprim acolo, i-am ordonat lui Paraschiv cind ne-am apropiat de cladirea Comitetului Central al Partidului, unde isi avea sediul si Oprea.

in biroul lui se mai aflau in acel moment Pungan, Andrei si Luchian.

Tovarasu' mi-a ordonat sa va adun aici la un loc pe toti. Trebuie sa scriem un proiect de mesaj pentru Brejncv, in legatura cu vizita pe care Tovarasu' a facut-o in Statele Unite. Luchian este singurul de fata care nu a facut parte din echipa, insa To­varasu' vrea ca acesta sa fie un adevarat document politic si considera ca stilul lui Luchian este cel mai potrivit pentru asa ceva.

Amintim totul ? am intrebat eu.

__Bineinteles. Inclusiv procesele-verbale ale discutiilor par­ticulare cu Carter si ale lui Andrei cu Vance.

Se facuse seara tirziu cind am plecat de acolo, totusi m-am oprit putin in fata cladirii, ca sa sporovaiesc cu Luchian. Acesta era nerabdator, ca de obicei, sa-mi povesteasca ce s-a mai intimplat in Bucuresti in timpul absentei mele. Luchian are un simt al umorului foarte dezvoltat si poate sa povesteasca intimplarilc intr-un mod foarte placut. Toata lumea a fost in Bucuresti foarte relaxata atita timp cit Ceausescu a fost in strainatate. Ministrul Apararii si toti adjunctii sai au jucat tenis in fiecare zi. Primarul Bucurestiului se ducea dupa-amiaza la pescuit. El insusi isi luase o pauza de trei zile, timp in care a fost la vinatoare in munti cu Maurcr.

Cind ne-am intors mi s-a oferit ocazia sa mai arunc o privire in jurnalul lui. Tovarasului s-ar putea sa nu-i placa prea tare, iar Madamei cu siguranta deloc. Dar tot ce scrie acolo este adevarat, Mihai. il cunosc pe Maurer. N-ar fi pus acolo nici macar o virgula in plus, daca asta ar fi denaturat adevarul.

Apoi Luchian a incepui sa vorbeasca despre noul favorit al Ceausestilor, Postclnicu :

Stii ce mi-a spus Marcu ieri ? Nici n-o sa crezi. Cit timp ai stat in America, Marcu^ ca de obicei, ti-a tinut locul. Asa ca s-a dus sa-i faca o vizita lui Postelnicu si au stat la povesti despre spionaj, ca sa se dea bine pe linga el. Dupa ce au terminat ce au avut de discutat, Postelnicu a fost sublim. A zis ca nu este prea sigur daca a inteles cum trebuie ce inseamna picatura chi­nezeasca. Asa ca l-a luat pe Marcu de mina, l-a dus in baie, de fapt in toaleta de serviciu. Acolo i-a aratat bazinul cu apa de deasupra si l-a intrebat daca aceasta poate fi folosita ca picatura chinezeasca. „De ce nu ?' a spus Marcu, fericit ca a reusit sa-l faca pe idiot sa inteleaga cil de cit, cind ce crezi ca a spus Postelnicu ? Cica : „Daca mai ai cumva nevoie, poti oricind sa vii aici cu o sticla-doua de whisky, ca sa nu te tot vada seful meu de cabinet ca intri in cladire cu pachete. Uite cheia.' Marcu a zis ca a ramas cu gura cascata. Nu putea sa creada.

Luchian s-a oprit pentru o clipa, s-a uitat temator in jur, apoi a continuat cu o voce foarte joasa, spunindu-mi ca in urma cu citeva zile, cineva i-a intrat in casa, lasind urme vag vizibile, pentru el insa certe.

Mi-or fi pus microfoane, Mihai ?

Si ce daca ? Ce, esti spion ?

— Stii ca nu sint. Dar, nu stiu de ce, de data asta mi-e teama. Mi-e teama de Postelnicu.

Luchian a plecat mai departe pe jos pina la masina, pe care si-o lasase de cealalta parte a cladirii Comitetului Central, la citeva sute de metri distanta. Doua umbre au aparut din intuneric si au inceput sa-l urmareasca de la o distanta prudenta. De data aceasta a fost rindul meu sa-mi fie frica pentru Luchian.

CAPITOLUL XXIV

Trecuse bine de ora sapte dimineata cind am ajuns la Co­mandamentul General al trupelor de securitate, unde urma sa aiba loc o expozitie militara. Aceasta manifestare era in con­ceptia lui Ceausescu un pas major in directia dezvoltarii tehnicii militare de spionaj a Romaniei, intreaga industrie de armament a blocului sovietic se baza din ce in ce mai mult pe spionaj, ea rezultind din dezechilibrul tot mai accentuat din punct de vedere tehnologic, dintre Est si Vest. Nucleul fiecarui sistem militar modern apartinind blocului sovietic era acum dezvoltat in cen­trele tehnologice ale KGB, unde informatiile furate din Occident de toate cele sapte tari ale blocului erau transformate in „forta a comunismului'. Rolul Romaniei in acest proces a crescut din ce in ce mai mult, prea trimbitata ei independenta fata de Mo­scova deschizind mult mai multe usi ale secretelor Vestului decit le erau accesibile tuturor celorlalte tari semnatare ale Pactului de la Varsovia la un loc. in orice caz, Ceausescu vroia sa ridice Romania chiar mai sus, pe un indiscutabil loc doi in aceasta alianta. Dorea, de asemenea, sa creeze o noua industrie de ar­mament care sa produca noi tipuri de echipamente militare, in­dependent de Moscova si de Pactul de la Varsovia, pe care ar fi putut astfel sa le exporte dupa bunul sau plac.

CELE DOUA COMPONENTE ALE INDUSTRIEI ROMANESTI DE ARMAMENT

in viziunea lui Ceausescu industria romaneasca trebuia sa fie compusa din doua parti principale. Prima ar fi fost industria militara deja existenta, care trebuia sa continue sa produca echipament pentru Pactul de la Varsovia si pentru propria forta ar­mata a Romaniei, in concordanta cu obligatiile pe care ca le avea in interiorul blocului sovietic. A doua parte trebuia sa fie o industrie noua in intregime, care sa produca echipament militar occidental pentru a fi exportat in tarile lumii a treia, vazute de Ceausescu ca fiind cea mai importanta piata de desfacere a ar­mamentului in viitor. Componentele cele mai importante ale acesteia ar fi trebuit sa fie un avion militar multifunctional — de bom­bardament, transport, parasutare si recunoastere — bazat pe mo­delul Fokker-614, un tanc bazat pe Leopard II si un avion de vinatoare de tip occidental, produs in cooperare de Romania si Iugoslavia.

Sapte ani mai tirziu, in ziarul Washington Post apareau urmatoarele: „Rapoartele facute de Agentia Pentru Dezarmare si Control al Armamentelor a Statelor Unite asupra principalilor ex­portatori de arme ai lumii au fost publicate luna trecuta, octombrie, in saptaminalul Business Week. Romania figura pe lista pe locul cinci in rindul celor mai mari exportatori ai lumii pe anul 1982.'

Expozitia militara a fost deschisa atit in cele doua sali de sport ale trupelor de securitate cit si intr-un numar de corturi militare, fiind impartita in doua parti, in prima, si cea mai mare, erau aratate armele si echipamentele ce fusesera proiectate, rea­lizate in prototipuri ori produse pe scara larga de Romania pe baza informatiilor furnizate de serviciul de spionaj, in cea de a doua parte erau expuse cele mai recente informatii, probe si mostre aduse ilegal din Occident si care nu fusesera nici copiate inca. Comandind aceasta expozitie, Ceausescu nu a vrut numai sa stimuleze cooperarea dintre DIE si DIA cu ministerele pro­ducatoare de echipament militar, dar intentiona si sa stabileasca ordinele si directiile de dezvoltare ulterioara.

Ministrii si ceilalti oficiali de virf implicati se aflau deja acolo gata sa dea ordinele de ultim moment, caci inainte de ora opt trebuiau sa participe la deschiderea Conferintei Nationale a Fe­meilor. Generalul Dumitru Dumitru, seful DIA, s-a uitat la mine in trecere si si-a vazut mai departe de treaba. Avind doi metri inaltime, avea farmecul masculin al lui Clark Gabie si eleganta afectata a unui general de opereta, imbracat pentru aceasta oca­zie intr-o uniforma nou-nouta si tinind in mina stinga, inmanusata, manusa miinii drepte, din piele maronie. Dumitru putea fi luat drept orice altceva in afara de seful militar al unui serviciu de spionaj, poate cu exceptia momentelor cind avea ceva de spus si cind devenea misterios, vorbind mai de graba in soapta. Elena fusese cea care il pusese in aceasta functie cu doi ani in urma din cauza ca orasul sau natal era apropiat de locul ei de nastere, dar si datorita aspectului sau.

Dumitru s-a oprit apoi citiva metri in fata mea, m-a salutat ceremonios, s-a uitat in jur cu suspiciune, apoi a venit la mine si a inceput sa-mi vorbeasca cu voce foarte scazuta, in timpul noptii, DIE primise un motor complet pentru tancul Leopard II, care tocmai fusese montat intr-un cort separat. Nu era unul nou, insa functiona inca, luat de la un tanc vcst-gcrman ce fusese scos din uz. Dumitru s-a apropiat si mai mult de mine, soptindu-mi cuvintele in ureche. Agentul DIA care procurase motorul era unul din reprezentantii firmei Kirschfeld in Bucuresti, aceasta firma fiind o organizatie comerciala vest-germana cu sediul la Diisseldorf. Fiind de origine romana, reprezentantul respectiv fu­sese recrutat cu citiva ani in urma' multumita faptului ca se incur­case cu o romanca ce era colaboratoare a DIA. Pretul pe care el l-a cerut pentru motorul respectiv era o viza de iesire pentru iubita lui, iar acum Dumitru voia sa-l ajut sa o obtina, intorcindu-se apoi spre cealalta ureche a mea, considerind ca aceasta este si mai sigura, Dumitru a mumurat doua nume, cel al agentului si cel al prietenei sale. Mi-a dat apoi un plic, de-clarind ca nu contine altceva decit cele doua nume si nimic mai mult, apoi a reluat povestea cu cei doi, ca sa fie sigur ca am inteles.

Deoarece atunci cind isi dadea drumul Dumitru nu mai putea fi oprit, cu am preferat intodeauna sa ma intilnesc cu el in biroul sau, nu la mine, asa incit sa pot sa plec de acolo indata ce mi-am facut cunoscut punctul de vedere ori l-am inteles pe al lui. De data aceasta a venit in ajutorul meu Oprea. Purlind un balonzaid cenusiu-inchis, cu nasturii ca de obicei descheiati, iar pe dedesubt un costum negru cam decolorat, fiuturind in mina in mod ostentativ un exemplar al ziarului Scinteifi, a venit catre noi cu pasul cel mai rapid.

„Recenta dumneavoastra vizita in Statele Unite, tovarase comandant suprem', a inceput Oprea sa citeasca din ziar cu voce tare in timp ce se apropia, „ne aduce inca o dovada a clarviziunii si fermitatii dumneavoastra, tovarase Nicolae Ceausescu, con­ducator iubit al tarii noastre socialiste, eminenta personalitate a vietii politice contemporane' Nu este miscator ? a intrebat Oprea, indesindu-si ziarul intr-unul din buzunarele balonzaidului. Sdnteia publica inca, zilnic, doua pagini intregi despre vizita lui Ceausescu in Statele Unite.

Sper ca putem sa-i oferim o zi foarte buna Tovarasului astazi. Este atit de mindru de echipamentele acestea militare! a mai spus Oprea, propunindu-mi sa facem impreuna un tur rapid prin expozitie.

LA CONFERINTA NATIONALA A FEMEILOR

Cu citeva minute inainte de ora opt am ajuns cu totii la Sala de concerte a Radioteleviziunii, unde urma sa aiba loc conferinta, incintatoarea sala de concerte, captusita cu lemn de esenta usoara, fusese umpluta inca inainte de ora sapte cu 790 de femei cu functia de delegat, aduse din toata tara, cazate in caminele studentesti si transportate pina aici cu autobuzele. Numai pri­mele rinduri erau goale, asteptindu-i pe reprezentantii cei mai inalti ai partidului si guvernului. Scena fusese amenajata ca un fel de prezidiu, eu scaune pentru sotii Ceausescu si pentru cei mai importanti dintre membrii Comitetului Politic Executiv. Cor­tina din spatele scenei era acoperita cu un portret imens al lui Ceausescu, flancat de o parte si de alta de drapelul romanesc si de steagul rosu al partidului comunist, cu binecunoscuta stema, secera si ciocanul. Ceausescu a reusit sa schimbe treptat obiceiul intilnit la toate celelalte tari ale blocului comunist de a afisa cele trei portrete ale lui Karl Marx, Friederich Engels si Vladimir Ilici Lenin la demonstratiile publice majore. La citiva ani de la venirea la putere, l-a dat jos pe Engels, mai tirziu s-a dus si Lenin, raminind numai Marx si Ceausescu. in ultimii doi ani insa . a pastrat numai propriul sau portret.

Cind Nicolae si Elena Ceausescu au intrat pe usa, fiecare participant se afla deja la locul sau, in picioare, toata lumea aliniata. Delegatele, imbracate in costume nationale, in salopete proletare cenusii sau in rochii cumparate de-a gata, de duzina, stateau in pozitie de drepti, scandind „Ceausescu si poporul', in timp ce aplaudau frenetic. Fotografii i-au inconjurat pe cei doi Ceausesti, blitz-urile se aprindeau in fiecare clipa, in timp ce camerele de televiziune transmiteau totul in direct.

Conferinta a fost deschisa de Lina Ciobanu:

— Cu adinca stima si inalt respect, cu dragoste si fericire uram bun-vcnit in mijlocul nostru conducatorilor de partid si de stat, condusi de multiubitul fiu al poporului nostru, tovarasul Nicolae Ceausescu (aplauze puternice) inflacaratul patriot si revolutionar, care a facut si face totul pentru poporul sau, pentru cauza socialismului si a pacii (urale si ovatii) Dumneavoastra, personalitate stralucita a lumii moderne, militant neabatut, va datoram independenta si suveranitatea patriei noastre iubite.

Lina Ciobanu a spus ultimele cuvinte intr-o explozie de urale, ovatii si aplauze, care au devenit imediat ritmice, participantii, acum in picioare, scandind „Ceausescu si poporul!'. A durat mai mult de zece minute pina cind Ceausescu a ridicat miinile, cerind sa se faca liniste.

Dupa ce si-a supt dintre dinti de citeva ori, Ceausescu si-a inceput cuvintarea cu voce joasa, insirind o serie de statistici, accentuind importanta contributiei pe care si-au adus-o femeile la economia Romaniei: ele reprezinta 40 la suta din intreaga forta de munca industriala, cu o pondere mult mai marc in unele ramuri, cum ar fi: 80 la suta in industria usoara; 58 la suta din forta de munca din agricultura; 64 la suta in comert si servicii publice, insa fara'nici un nume, fara nici o personalitate. Apoi s-a avintat intr-o enumerare de angajamente de genul: „va trebui sa facem' pentru „inflorirea pe mai departe a patriei noastre', aratind care ar fi mijloacele de a face viata femeilor mai usoara.

— Industria noastra alimentara ar trebui sa dezvolte o pro­ductie mai diversificata de preparate si semipreparate pentru a economisi timpul femeilor si a le permite astfel sa se dedice activitatilor multiple.

Apoi Ceausescu a inceput sa dea indicatii celor ce activau in sfera creatiei artistice si literare.

— Bineinteles, este frumos sa asculti un poem de dragoste bun. Dar asta nu este de ajuns Clasa muncitoare arc nevoie ca arta si literatura noastra, prin lucrarile sale, sa promoveze con­ceptele noi, revolutionare, opozitia acestora fata de conceptele vechii societati capitaliste si mosieresti.

Participantii, la indemnul primului-ministru, Manea Manescu, au inceput sa scandeze „Ceausescu si poporul!' timp de mai multe minute, pina cind Ceausescu a ridicat din nou miinile cerind liniste. A trecut mai departe la problemele internationale, elogiind relatiile in care se afla Romania cu celelalte state co­muniste, cerind ca Israelul sa se retraga din teritoriile ocupate in timpul razboiului din 1967, si afirmind acordul Romaniei fata de un stat palestinian.

Cind a terminat, Ceausescu s-a asezat cu o modestie osten­tativa pe scaunul sau, in timp ce participantii, din nou ridicati in picioare, au izbucnit in aplauze salbatice, scandind „Ceausescu si poporul', intercalind intermitent si „Ceausescu — PCR!'.

Dupa mai mult de zece minute, timp in care Ceausescu s-a prefacut ca studiaza niste foi aflate pe masuta din fata lui, a ridicat miiniie fluturindu-le in aer ca sa faca liniste. A luat ccvintul din nou Lina Ciobanu, care s-a lansat intr-o noua ava­lansa de lingusiri. A fost intrerupta numai de un cor de trompete sunind tare si urmat de o invazie de copii imbracati in uniforme de pionieri si cu cravate rosii la git. Dupa ce i-au acoperit pe Nicolae si Elena Ceausescu cu flori, cei mici au rostit in cor o oda dedicata celor doi:

Tovarase Nicolae Ceausescu, copiii va aduc in coi;

Din sufletele lor, o dragoste fierbinte

Caci dumneavoastra, al nostru maret conducator

Ne invatati sa mergem inainte.

Cind spunem Ceausescu noi toti stim

Ca spunem libertate, neclintire, adevar,

De-aceea cu ardoare va iubim

Din inima fierbinte a-ntregului popor.

Sotii Ceausescu si-au facut iesirea in mijlocul demonstratiei „spontane' si in sunete de trompete, printr-un coridor format din copii ce tineau in miini flori. Oprea si cu mine ne-am intors la expozitia militara, cu Ceausescu in masina.

— Cum a fost ? a intrebat, ca de obicei Ceausescu, asteptind cu ardoare sa fie laudat, nevoie pe care o simte dupa fiecare cuvintare pe care o tine in public.

PLANUIND VINZARILE DE ARME IN 'LUMEA A TREIA

Masina a incetinit doar putin cind am intrat la Comanda­mentul trupelor de securitate, trecind mai departe pe linga o coloana de soldati ce prezentau armele. Fiecare dintre ei tinea in mina cite un pistol automat, pe teava fiecaruia fiind legat cite un steag rosu, care flutura in vint.

Dupa ce generalul Luigi Martis, comandantul trupelor de se­curitate, i-a dat raportul comandantului suprem, Ceausescu, insotit de Elena, a trecut in revista garda de onoare. Tovarasa se agitase o gramada de vreme cu citeva zile in urma ca sa reuseasca in final sa-si cistige si acest drept. De indata ce au. terminat, soldatii au strigat de trei ori „Ura', dupa care au iz­bucnit tare si prelung, scandind „Ceausescu si poporul' si „Cea­usescu — PCR', sloganuri strigate simultan nu numai de toti cei prezenti, ci si de multe alte mii de voci, inregistrate pe banda si redate prin niste difuzoare ascunse prin cladirile si corturile . inconjuratoare. Aceasta era surpriza pe care o pregatise Martis pentru acest spectacol. Membrii Consiliului de Ministri care erau de fata, aliniati in formatiune militara, bateau si ei din palme in acelasi ritm.

Nicolae si Elena Ceausescu, insotiti de Oprea si de ministrul Apararii Nationale, Ion Coman, si-au inceput vizita intrind in cortul lui Avram. Partea centrala era ocupata de un prototip al tancului Leopard II, la scara naturala. Desi nu era inzestrat inca nici cu motor, nici cu transmisie turbo, ca sa nu mai vorbim de vreun fel 'de arme, Avram l-a prezentat ca pe un imens succes romanesc. Ceausescu s-a plimbat in jurul lui, l-a admirat, l-a atins. Impresionat in mod evident, a inceput sa dea indicatii. Linia de asamblare a tancurilor nu trebuia sa fie construita in Bucuresti, ci intr-un loc ascuns, undeva in munti, chiar daca din pricina asta ar fi fost sa coste de doua ori mai mult. Pastrarea secretului era, dupa parerea lui, ceea ce conta cel mai mult in afacerile cu arme. Productia ar fi trebuit sa demareze imediat. Tancurile destinate Libiei trebuiau sa poarte numele de „Cega', iar cele ce plecau in lumea a treia, „Independenta', intreaga productie urma sa mearga la export, jumatate pentru Libia, ce lalaita jumatate pentru lumea a treia. Aceste produse trebuiau sa joace un rol important in reducerea datoriei externe a Romaniei si in echilibrarea bugetului in devize convertibile.

Avem o surpriza pentru dumneavoastra, a spus Ion Co-man, in momentul in care Ceausescu a terminat de dat indicatii. Noaptea trecuta am reusit sa facem rost de un motor complet pentru Leopard II. Nou-nout, a adaugat el, umflindu-si stirea cu o minciuna.

in spatele tancului se afla un avion de vinatoare YUROM, produs in colaborare cu Iugoslavia. Ceausescu s-a infierbintat din nou, a botezat avionul „Libertatea' si a dublat dintr-un foc pro­ductia fabricii de avioane de la Craiova, cu toate ca aceasta inca nu fusese nici terminata.

Pe intregul pamint exista mai putin de zece tari care sa aiba propria lor industrie aeronautica. In cincinalul care urmeaza, Romania va trebui sa se numere printre acestea. Puterea nucle­ara, produsele microelectronice si industria aerospatiala vor inco­rona cei 2050 de ani de existenta a Romaniei! a declarat el, intr-o incheiere patetica.

Cu entuziasmul sau afectat, Florescu a facut prezentarea con­tributiei in domeniul chimiei la industria militara. A prezentat o noua masca de gaze, tip NATO, ca fiind intrata in productie de serie intr-o fabrica ce tocmai fusese terminata la Buzau, iar la sfirsit a dat unele explicatii despre un propulsor experimental masiv, ce urma sa fie folosit in viitor pentru rachete. Iesind afara din cort, el a prezentat o spectaculoasa ploaie incendiara, subli­niind rolul important pe care l-a avut institutul de cercetari condus de Elena Ceausescu in producerea acestui „Ropalm', care era de fapt un nou supernapalm romanesc, in cortul lui Ursu, expozitia a culminat cu un laser de inalta putere pe baza de dioxid de carbon, care, spunea el, ar fi putut deveni o arma puternica. La standul Ministerului Apararii, expunerea generalu­lui Nicolescu a culminat cu simularea unui atac antiaerian la care s-au folosit ghidaje cu laser, tintele fiind niste baloane an­corate in afara perimetrului expozitiei, ce se aflau la o inaltime de peste o suta de metri.

in cele din urma mi-a venit si mie rindul sa fiu ghid. A trebuit sa dau relatii in legatura cu a doua parte a expozitiei DIE, continind informatiile tehnologice si mostrele primite recent si nefolosite inca, cele mai multe dintre ele fiind expuse in sala de sport a trupelor de securitate, sub paza severa. Pe rindurile de mese erau asezate mostre de echipament militar. Erau asezate la vedere zeci de arme, pistolete, pusti, pistoale-mitraliera si mitraliere, sisteme antitanc autoghidate, toate cu munitiile afe­rente, toate fiind furate de pe intreaga suprafata a Occidentului. Acestea erau urmate de mostre de echipamente militare de co­municatii radio si citeva masini portabile de codificare. Mergind mai departe se aflau alte mese pe care puteau fi vazute compu­tere militare si un centru de comanda automat, computerizat, pentru artilerie. Neobosit, Ceausescu s-a plimbat de la o masa la alta ascultind explicatiile, dind apoi indicatii si trasind linii directoare.

Atentia i-a fost atrasa in mod deosebit si in masura chiar mai mare decit exponatele anterioare de un stand ce continea echipamente militare americane si vest-germane de urmarire in infrarosu si amplificare a luminii, pentru uzul nocturn.

— Tii minte ce te-am rugat eu odata ? a spus el, intorcindu-se brusc spre mine.

Da, tovarase ! am raspuns.

Stiam exact la ce se refera intrebarea lui, atit de vag formu­lata, asa ca i-am inminat o pusca de precizie dotata cu echipa­ment de urmarire pe timp de noapte.

— Asta este, a exclamat el, punind nerabdator mina pe arma pe care i-o intindeam.

Vinatoarea de ursi este distractia lui favorita, iar trofeele de blana de urs sint mindria lui cea mai mare. Adevarate mici ar­mate, organizate pe linga fermele de prin paduri, raspindite peste tot prin tara, nu fac altceva decit sa-i pregateasca lui Ceausescu vinatorile de ursi. Acestia asaza o jumatate de cal sacrificat in locuri in care se stie ca vin ursii in zori sau dupa apusul soarelui sa se adape, apoi urmaresc momeala. Atunci cind vreun un urs mai mare isi face obiceiul sa vina sa se hraneasca acolo, Cea­usescu este anuntat. Ajunge in locul respectiv cu elicopterul inainte de ora trei noaptea si pleaca de obicei dupa ora cinci cu blana ursului la el. Din cauza intunericului de la acea ora a scapat citeva trofee, si de aceea a ordonat sa i se aduca o arma speciala, care sa poata fi folosita pe timpul noptii.

Cum pot sa o incerc ? a intrebat.

Este totul pregatit, am raspuns cu prompt.

La sediul trupelor de securitate exista un poligon de tragere proiectat special pentru exercitiile in conditii de luminozitate re­dusa.

Hai acolo! a tipat el, parasind cladirea in cea mai mare viteza, urmat de aproape de Elena.

Nu s-a intors sa-si continue vizita prin expozitie pina cind nu a reusit sa traga citeva focuri cu noua arma si a ordonat sa i se „pregateasca' un urs pentru duminica dimineata.

Am mers mai departe de la mostre la documentele tehnice. Proiectele diferitelor variante ale avioanelor Fokker, incluzind modelul VTOL, i-au redesteptat pofta lui Ceausescu de a da indicatii si de a trasa linii directoare. Dupa ce*a terminat, mi-a soptit la ureche:

Trebuie sa iei toate teancurile astea de proiecte si sa te duci inapoi cu ele la „beduini'. Chiar saptamina viitoare, nu mai tirziu, a ordonat el, pregatindu-ma pentru o noua calatorie la Tripoli.

Dupa ce i-am prezentat si ultimele proiecte si documente tehnice, l-am condus pe Ceausescu la un tanc Centurion, de con­structie britanica, care tocmai ajunsese la Bucuresti. Fusese tri­mis de Yitzhak Yesahanu la cererea lui Marcu, iar in schimb Marcu i-a promis ca acest gest va fi urmat de o crestere a emi­grantilor romani in Israel. Tancul Centurion avea deja motorul pornit, iar Ceausescu a vrut sa se plimbe cu el. Cind s-a intors era in extaz.

Coman, nu-i asa ca-i mai bun decit Leopard ?

Este aceeasi clasa de tancuri, tovarase Ceausescu. Centu­rionul este mai masiv si construit sa nu mai aiba moarte — tipic britanic. Leopardul este mai rapid si mai manevrabil — tipic nemtesc.

Poate ca ar trebui sa le facem pe amindoua.

Nu cred ca in momentul de fata am reusi sa producem doua modele de tancuri grele.

Ai uitat ca mai sint si banii lui Gadhafi ? l-a certat Cea­usescu pe Coman, cautind in jur cu ochii lui de bursuc, pina l-a gasit pe Marcu.

— Hai sa-l intrebam pe prietenul tau despre proiecte si des­pre documentatia tehnica. Daca nu facem rost de ele, hirsst! a spus mai departe, tragind cu degetul aratator o linie prin aer, in dreptul propriul sau git. Numai Marcu si cu mine am inteles ca aceasta insemna, de fapt, intreruperea emigrarii evreilor din Romania.

Dupa ce a terminat cu Centurionul, Ceausescu personal a condus un blindat usor care fusese capturat de OEP in Liban si trimis in Romania de „Annette'. L-a considerat ideal pentru a fi folosit impotriva tulburarilor, a rebeliunilor si a altor revolte si manifestatii potrivnice si a ordonat sa fie de indata copiat si produs in serie, atit pentru export cit si pentru uzul trupelor de securitate. Avram si cei doi Coman au luat constiincios notite.

Cei doi Ceausescu s-au mutat in cortul DIA. Acolo au gasit motorul de tanc Leopard functionind intr-adevar, din care cauza Avram si cu mine am fost din nou coplesiti cu noi indicatii, sugestii si linii directoare, pentru a urgenta investitia comuna cu firma vest-ge^rmana, astfel incit acest motor de tanc sa inceapa sa fie produs in Romania. Un sistem de control holografic al gurilor de foc l-a facut sa tina indata o predica asupra avantajelor productiei in domeniul microelectronicii si a opticii in loc de hirtie igienica, masini de spalat si uscatoare de par. La sfirsit, o demonstratie pe viu pentru invelisurile camuflante, absorbante de unde radar, i-a dat noi perspective de cercetare institutului lui Florescu.

UN CADOU DE LA SERVICIILE SECRETE CHINEZE

Dupa inca vreo citeva standuri, vizita a luat sfirsit intr-un cort a carui podea era acoperita cu covoare persane, peretii fiind decorati cu zeci de steaguri rosii cu secera si ciocanul, in mijloc aflindu-se o masa pregatita pentru a sarbatori evenimentul in stil militar. Doua panouri mari, pe care erau asezate portretele celor doi Ceausescu, color si in marime naturala, facute in timpul vi­zitei in expozitie, erau amplasate tot in mijlocul cortului.

Primul film color si prima hirtie fotografica, tot color, produse vreodata in Romania, si folosite pentru primul fiu si prima fiica a poporului roman, a spus Florescu, prezentind cele doua fotografii, adaugindu-si inca un punct cistigator la zestrea pe care o avea pina atunci. Kodak original, a adaugat el.

— Credeam ca n-am cumparat inca licenta de la Kodak, Flo­rescu, a glumit Ceausescu, facind cu ochiul.

— N-am cumparat-o si nici nu o vom cumpara. Kodak este strigator la cer — este de doua ori mai scump decit oferta facuta de Fuji care era. oricum sub orice critica: peste douasprezece milioane de dolari. Acum avem totul fara sa platim nici un ban. Am cheltuit ceva, insa numai in lei.

— Ai de gind sa divulgi secretu' ?

Este un cadou de la tovarasul Hua Go-Feng. Agenturile chineze de spionaj au luat totul de la Kodak, iar acum devine o industrie a Romaniei, a continuat Florescu sa trancane.

— Pozele color ar putea sa le deschida idiotilor pofta pentru televiziunea color, a miriit Elena.

— Este numai pentru export, draga, si pentru turisti. Numai pe dolari.

Ceausescu incerca doar sa o potoleasca. El aprobase deja totul.

— Dar nu sintem consecventi, Nicule. in loc sa bagam banii in industria grea, astia vor sa prapadim banii pe prostii de-astea de lux.

— Ba sintem foarte consecventi, a intervenit Ion Coman, des-chizind un pliant pe care tocmai il primise de la generalul Nicolescu si aratind celor de fata o fotografie color foarte compli­cata, pe care o tinea cu ambele miini.

Ce dracu' mai este si asta ? a intrebat Elena.

O fotografie luata din aer a acestei expozitii, facuta in timpul vizitei dumneavoastra aici.

Arata la fel ca fotografia din satelit pe care mi-a dat-o Carter, a exclamat Ceausescu.

Coman a explicat apoi ca procesul de productie al acelor filme folosite in aer pentru recunoastere fusese primit tot din China, de la serviciile lor de spionaj, si era reconstituit in aceeasi fabrica in care se faceau filmele color obisnuite. Fabrica respec­tiva nu era decit in parte civila. Mai multe sectii de aplicatii militare urmau sa fie create pornind de la procesul tehnologic de baza.

Doi iepuri dintr-o lovitura, a spus Ceausescu zimbitor, intorcindu-se spre Elena.

Si in acelasi timp consecvent, tovarasa Elena, a adaugat Ion Coman.

— Nu face pe desteptu' i

imbracati in costume negre perfect croite, citiva soldati-ospatari, cite unul pentru fiecare dintre oaspetii aflati in cort, au intrat ca la parada, purtind in miini tavi de argint pline cu sunca taiata, fripta pe carbuni, si pahare cu tuica, acestea fiind felurile de mincare si bautura favorite ale lui Ceausescu in timpul anilor pe care si i-a petrecut in armata, dupa cum a aflat gene­ralul Martis, dupa cercetari atente. Acest gest, menit sa-l impre­sioneze pe Ceausescu, a trecut neobservat, totusi, in paranoia lui, la scurt timp dupa ce a devenit conducator al Romaniei, Ceausescu si-a facut o regula din a nu minca niciodata ceva care sa nu fie preparat de propriul sau bucatar, gustat de unul dintre oamenii din serviciul lui de protectie si servit de ospatarul lui permanent. Dupa citiva ani a inceput sa simuleze ca maninca la dineurile oficiale, in timpul vizitelor pe care le facea in strainata­te, devenind un maestru in a arunca mincarea sub masa, pentru ca apoi sa o impinga cu piciorul cit mai departe cu putinta. Din cind in cind, asa cum tocmai se intimplase la dejunul pe care l-a oferit in onoarea lui presedintele Carter la Casa Alba, Ceausescu ajungea chiar sa-si laude gazdele pentru deliciosul lor meniu, in orice caz, aici se afla in afara cercurilor diplomatice. Bajenaru rJTur si simplu a inlocuit farfuriile si paharele, servindu-i pe cei doi Ccausescu cu felul lor de mincare preferat, salata de rosii, ceapa, brinza telemea si cu propriul lui vin alb. Bajenaru era mereu pregatit.

inlr-o dispozitie deosebit de buna, Ccausescu a continuat cu subiectul sau de discutie binecunoscut, viitorul luminos al tarii sale. in acel cort impopotonat, Romania nu mai era tara in care in fata magazinelor se formau cozi imense- unde mincarea inca era rationalizata, si unde populatia trebuia sa-si tot stringa cu­reaua de la pantaloni. Aceea era o latura a Romaniei despre care Ceausescu nici nu voia sa auda. Ceea ce descria el acum era o tara cu zeci de centrale nucleare producind energie elec­trica din care sa se aprovizioneze intreaga Europa, o tara care abia reuseste sa faca fata cererilor mondiale de avioane comer­ciale de transport proprii, o tara ale carei produse din domeniul microelectronicii erau exportate atit in Occident cit si in Orient, ale carei medicamente erau folosite in cele mai indepartate colturi ale lumii, o tara ale carei tancuri „Independenta' si avioa­ne „Libertatea' inarmau pina si cele mai mici tari ale lumii a treia.

DISTRUGIND INIMA BUCURESTIULUI

Dupa aceea Ceausescu a inceput sa vorbeasca cu dezinvoltura despre noul centru administrativ pe care vroia cu disperare sa-l construiasca in Bucuresti, ca un monument al propriei sale dom­nii. S-a hotarit sa-l amplaseze chiar in centrul geografic 'al orasului, fara sa-i pese citusi de putin ca aceasta insemna de fapt distrugerea celei mai valoroase parti a inimii istorice a orasului. Ba chiar dimpotriva, s-a declarat peste masura de multumit la propunerea de a fi darimate toate acele biserici si sinagogi batrine, igrasioase si mucegaite.

— Cine mai are nevoie de vestigiile acestea burgheze ale tre­cutului ? a fost de acord Coman, ministrul de interne.

Bisericile si sinagogile sint o adevarta otrava, a adaugat Florescu, despre care se slia ca este ateu convins. Ar trebui rase toate de pe fata pamintului.

— Toate la timpul lor, tovarasi, a declarat Ceausescu profe­tic, ridicind ambele miini.

Cu fervoarea unui vizionar, a inceput sa descrie viitorul sediu al Partidului Comunist Roman, cu secera si ciocanul sculptate in granit, cu fatada placata cu marmura rosie, realizind astfel ceea ce Ceausescu a numit „un ornament comunist'. - Cladire dupa cladire au prins forma chiar in fata ochilor nostri, pina la ultima dintre ele, un Pantheon de marmura rosie, unde trupul sau imbalsamat urma sa fie daruit eternitatii, asa cum a facut Lenin in mausoleul din Kremlin. Ceausescu a numit viitorul sau centru administrativ „acest Acropole al nostru', care reprezinta o adevarata cucerire a urbanisticii.

Florescu, care si-a petrecut tineretea in Franta, a comparat asta cu reproiectarea centrului orasului Paris, facuta de baronul Haussman cu un secol in urma.

Simbolul propriei noastre ere a lui Pericle! a izbucnit Avram entuziasmat, cu vocea lui de tenor.

— Acest om, cel mai roman dintre romani face patria noastra sa se inalte pina la a se alatura acelei mari familii a celor mai civilizate si stimate tari ale lumii, a spus Ion Coman, ridicindu-se deasupra tuturor, fiind discipolul lui Ceausescu si mina lui dreap­ta in calitatea de comisar politic militar pe care o avea.

Cind a plecat, Ceausescu ne-a luat pe mine si pe Oprea cu el in masina.

Demolarea centrului Bucurestiului a inceput la scara mare in anul 1984. Spitalul Brancovenesc, complexul Vacaresti, Manastirea Cotroceni, bisericile noi si vechi din Dealul Spirii, comori arhitec­turale nepretuite, sint numai citeva din monumentele istorice unice care au cazut victime ambitiilor lui Ceausescu. Cam prin iunie 1986 aproximativ 15 -000 de locuinte si monumente publice au fost rase de pe fata pamintului, pentm a face Ioc noului complex, do­minat de un nou palat prezidential. Arhitecti proeminenti si istorici de arta au semnat scrisori de, protest in care deplingeau aceste distrugeri. Putine sint aspectele vietii romanesti care sa fi ajuns cu alita rcpeziciuhe in articolele si comentariile mijloacelor de infor­mare occidentale, asa cum s-a intimplat cu distrugerea vechiului Bucuresti. The New York Times, The Wall Street Journal, The Washington Post, The Washington Times, The Los Angeles Ti­mes, precum si alte publicatii din Marea Britanie, Franta, Germa­nia Federala si din alte tari ale Europei occidentale, cotidiane si saptaminale au calificat demolarea nu numai ca pe o expresie a lipsei de respect a comunistilor romani fata de patrimoniul cultural al propriei tari, dar si ca o actiune incompatibila cu o tara euro­peana a secolului XX. Reactia vehementa a Vestului a luat Bucu-restiul prin surprindere la inceput, insa in curma acesta a pornit un contraatac, acuzind presa occidentala ca minte cu nentsinare. Lui Didier Fauqueux, de exemplu, corespondentul Agentiei France Presse in Viena, care a facut unele relatari din Bucuresti, i s-a interzis de a mai intra in Romania timp de cinci ani.

Cind Ceausescu a ajuns la biroul sau, Manea i-a raportat ca ambasadorul sovietic la Bucuresti, V.I. Drozdenko, astepta sa fie primit.

Lasa-ma zece minute si dupa aia zi-i sa intre, a ordonat Ceausescu.

Apoi mi-a ordonat sa organizez imediat o firma in Occident, care sa para cit mai inofensiva, si prin care sa putem face afaceri cu echipament militar. Ar fi trebuit sa fie „proprietatea' unui agent secret care avea deja cetatenia unei tari din Vest, angajatii urmind sa fie de asemenea ofiteri de spionaj cu acte occidentale in regula. Noua companie urma sa se specializeze in vinzarea armelor de tip occidental produse in Romania, orientindu-le catre lumea a treia. Dupa plecarea lui Oprea si dupa ce ospata­rul a adus o ceasca de ceai medicinal, Ceausescu i-a ordonat generalului Marcu sa ceara cit se poate de repede o intrevedere cu omul sau de legatura pentru Israel, Yitzhak Yesahanu.

Tancul Centurion este dovada incontestabila ca Yesahanu doreste sa adauge secretele NATO dolarilor pe care ii are pentru a obtine cit mai multi evrei. Trebuie sa ii bagam in cap lui Yesahanu ca nu va mai reusi sa obtina „lumina verde' pentru nici un evreu pina cind nu vom obtine proiectele si tehnologia pentru Centurion. Si apoi Marcu trebuie sa aplice exact aceeasi tactica cu „Eduard' la Bonn.

Parasind biroul lui Ceausescu, pentru a ma duce in cel al Elenei, l-am vazut pe Drozdenko, flecarind impreuna cu Manea, asteptind sa fie primit. Se afla acolo, ca de obicei, dupa vizitele pe care Ceausescu le facea in strainatate, pentru a primi un raport detaliat asupra rezultatelor calatoriei, destinat lui Brejnev. Numai in cazuri foarte rare se duce Ceausescu personal la am­basadorul sovietic ori trimite un mesager special direct la Mos­cova.

O SEDINTA LA ELENA

Cind am intrat in biroul Elenei, ea se afla la fereastra.

Ia uite cine a venit! a spus ea cu cea mai dulce voce, nerabdatoare sa afle ceva vesti incitante. Ia zi, ce-au mai facut iubitii mei prieteni in perioada in care am fost plecati in America ? Presupun ca primul-ministru si-a petrecut toate aceste zile la Snagov, asa este ?

Da, tovarasa.

Si Coman a jucat tenis cu generalii lui ? Era vorba despre Ion Coman.

Da, tovarasa.

Iar Pana s-a dus la pescuit.

Exact.

— Auzi, porcii! a racnit Elena cu venin. Ia sa vedem noi ce au facut domnii acestia. Da-mi-l pe Manescu. Asta-i cel mai ae­rian.

•A inceput sa asculte casetele cu inregistrarile facute pe mi­crofoanele puse in biroul primului-ministru.

in ziarul Scintcia din 22 aprilie 1979 a aparut in josul primei pagini urmatoarea informatie, pe care am transcris-o aici in intregime: „Tovarasul Nlcolae Ceausescu, secretarul general al Partidului Comunist Roman, presedintele Republicii Socialiste Romania, l-a primit vineri la prinz pe V.I. Drozdenko, la cererea acestuia. Cu aceasta ocazie a avut loc o conversatie cordiala, tovaraseasca'.

— Al dracului! Ia da-mi casetele de la vila din Snagov. Vreau sa stiu ce a mai zis parasuta aia a lui.

„Parasuta' fusese pina cu zece ani in urma secretara lui Mancscu, dupa care s-au casatorit. Dupa ce Manescu a devenit prim-ministru, cu trei ani in urma, nevasta-sa a pus pe ea multe kilograme in plus.

in ziua aceea Elena a afisat o neobisnuita rabdare. A pus nenumarate intrebari, a ascultat cu privirea pierduta povestea ultimei aventuri amoroase traita de Violeta Andrei, a blestemat-o pe sotia lui Pana pentru castitatea ci, l-a luat in deridere pe Ursu pentru comportamentul lui de taran si a facut toate obisnuitele ci remarci despre „idiotii aia'.

Cind o sa plecam la Londra ? a intrebat ea in cele din urma, ducindu-sc spre casa de bani unde a incuiat toata gramada de casete pe care le luase de la mine. Cu siguranta ca in zilele ce aveau sa vina urma sa-si petreaca marea majoritate a timpului

. ascultind aventurile sexuale, discutiile porno, bancurile politice si alte asemenea lucruri inregistrate pe acele casete, stind incuiata in camera din spatele biroului sau.

Pe treisprezece iunie incepe.

Esti chiar asa de idiot ?

Britanicii au stabilit data, am spus eu in aparare.

Si ce mi-ai pregatit pentru acolo, draga ? a intrebat ea cu prefacuta modestie, folosind cel mai mieros ton al glasului ei.

Palatul Buckingham. Acolo veti locui.

Lasa-ma, cu pupaza aia de regina ?!

Galeria de arta Talc.

Cc-mi pasa mie de asa ceva ?

Profesor honoris cama la Institutul Politehnic Central din Londra.

— Ma, da' papa-lapte mai esti! Sa stii ca nici nu ma gindesc sa plec din Londra fara sa fiu membra in Academia Britanica.

Am incercat, tovarasa Elena. Nu exista nici o posibilitate sa-i facem sa-si schimbe regulile.

Ia da-i drumu' si spune-mi cit de vechi si de intortocheate sint toate pe acolo. Vreau sa ma faca membru al Academiei lor, a insistat Elena, aruncindu-mi sageti din priviri.

__incerc sa obtin un titlu de „Membru de Onoare al Insti­tutului Regal de Chimie', am spus cu jucindu-mi ultima carte. (in cele din urma Elena avea sa primeasca si acest titlu.) Cuvintul „regal' pe care il continea acest nume a parut ca-mi va rezolva problema.

— Este destul de prestigios ? a intrebat ea, aproape convinsa.

Apoi Elena a inceput sa se gindeasca cu voce tare la cadourile pe care spera sa le primeasca de la companiile britanice in timpul acestei vizite, cnumerind si variatele feluri de bijuterii, la care ar fi vrut „sa arunce o privire in intimitatea palatului Buckin­gham'.

Am plecat de la biroul Elenei mergind pe jos. Probabil din cauza neclintitei nopti de aprilie si a parfumului copacilor inmu­guriti, mi-au venit in minte versurile lui Shclley, invatate de mult, in timpul copilariei.

„Numele meu e Ozymandias, regele regilor! Priviti lucrarea mea, voi, cei puternici si disperati! Nimic nu mai ramine in urma. in jurul decaderii Acelei epave colosale, nemarginita si goala, Singuratatea si pustiul stau drepti in fata ta.'

inaltimea ametitoare a imensului templu funerar din Egipt, construit de Ramses, faraonul pe care Shelley l-a numit Ozyman­dias, parea sa reprezinte o previziune perfecta a viitorului acestei prime dinastii comuniste din istoria lumii: faraonul Ceausescu, Elena, numarul doi, iar fiul lor Nicu, al treilea pe lista.

CAPITOLUL XXV

La ora trei dupa-amiaza am plecat de la birou, ducindu-ma la CNTC (Ceninil National de Transmisiuni Cifrate), pentru a mai arunca o ultima privire inainte de vizita inaugurala pe care ur­mau sa o faca acolo Nicolae si Elena Ceausescu, programata sa aiba loc la ora patru.

CNTC a fost cel mai inspaimintator secret al vietii mele: un sistem national de cifrarc pe care eu insumi l-am pus Ia punct de-a lungul mai multor ani, fiind permanent constient ca mai devreme sau mai tirziu va fi totusi descifrat de Statele Unite, cu ajutorul Germaniei Federale. Numai gindul ca cea mai mica in­discretie din partea Washingtonului sau a Bonnului ar putea de­termina executia mea in Romania mi-a cauzat multe nopti de nesomn.

Totul a inceput in noiembrie 1962, la putina vreme dupa retragerea consilierilor sovietici din DIE. Ca proaspat director adjunct 'al DIE, i-am supus atentiei conducatorului roman de atunci, Gheorghe Gheorghiu-Dej, un raport confidential in care ii aduceam la cunostinta faptul ca sistemul de cifrare romanesc era descifrat de Moscova cu multa usurinta. Aceasta opinie se baza pe faptul ca tot mai multi dintre agentii DIE de valoare din Occident raportau ca fusesera recent contactati de ofiteri KGB acoperiti, incercind sa-i ademeneasca sa coopereze cu Mos­cova in loc de Bucuresti, oferindu-le garantii substantiale, mult mai mari decit cele pe care le primeau de la DIE. Gheorghe Gheorghiu-Dej mi-a ordonat sa deschid o ancheta, sa fac inves­tigatii cit mai adinci. Rezultatul, pe care am reusit sa-l aduc dupa citeva luni, confirma faptul ca Moscova controla intr-adevar tra­ficul cifrat de mesaje romanesti.

Raportul meu final catre Gheorghiu-Dej arata ca KGB-ul sovieticilor isi bagase nasul in sistemul romanesc de cifrare inca clin anul 1949, cind expertii sovietici cu probleme de comunicatii fusesera trimisi in fiecare tara a blocului comunist european, pentru a crea servicii de cifrare pe model sovietic, in Romania, noua organizatie, numita „Serviciul. H', a fost infiintata ca o componenta ultrasecreta putind da socoteala numai unui trimis sovietic, care o pastra in cel mai deplin secret, pe baza unor reguli draconice. Misterul in jurul acestui serviciu H era atit de profund incit existau numai citiva oameni, foarte atent selectio­nati, carora le fusese permis sa afle care este nucleul acestui sistem — teancurile de dosare de unica folosinta continind nu­mere alese la intimplare pentru codificare si decodificare — ve­nind periodic de la Moscova. Iar numarul celor care stiau ca in afara de brosurile cu perechi de cifre trimise la Bucuresti, mai raminca intotdeauna o a treia copie la Moscova, pentru cazuri „urgente', era si mai mic. Restul raportului meu era plin de cazuri in care erau implicate actiuni romanesti de spionaj pentru culegerea datelor si tehnologiilor, atit militare cit si civile, care demonstrau indubitabil ca KGB-ul folosea in mod curent a treia copie a cheii cifrului pentru a controla traficul romanesc de me­saje.

CREAREA UNUI CIFRU PE CARE AMERICANII SA-L POATA AFLA

Atunci cind Gheorghiu-Dej-a terminat de citit raportul meu a ramas intr-o tacere nervoasa, dindu-si seama ca prietenii lui sovietici l-au inselat. Mi-a ordonat atunci, pe loc, sa creez un nou serviciu central de cifrarc, care sa nu aiba nici o legatura cu Moscova, si care sa produca propriile serii de perechi de numere in Romania, in locul celor pe care in mod obisnuit le primeam de la KGB. Specialistii, oamenii de stiinta pe care i-am consultat au declarat ca, in orice caz, Romania nu dispunea inca la ora aceea de cunostintele necesare pentru a produce propriile ei serii de numere pe sistemul modern. Fara doar si poate, au mai spus ci, se poate folosi metoda preistorica de codificare, prin care sirurile de cifre duble erau obtinute prin aruncarea zarurilor, in absenta unei idei mai bune, Gheorghiu-Dej a ordonat ca un grup de ofiteri de securitate, strins la repezeala, sa inceapa sa dea cu zaruri cu zece fete cit este ziua de lunga, in schimburi, pentru a produce seriile romanesti de unica folosinta. Mai tirziu el a introdus, in loc de zaruri, masini de tip loterie, dar sistemul de baza a ramas esentialmente acelasi, vreme indelungata, pina la mijlocul anilor '60.

in noiembrie 1964, i-am raportat lui Gheorghiu-Dej ca l-am contactai pe „Reinert' personal, proprietarul unei companii vest-germane numita EMI, si care, dupa unele rapoarte, producea masini de codificare pentru fortele militare NATO, iar acest „Reinert' a fost de acord sa ne aprovizioneze si pe noi. Gheor­ghiu-Dej a aprobat propunerea mea de a cumpara un generator de serii EMI, pentru a produce cupluri de cifre de unica folosinta pentru toate institutiile romanesti care se ocupau cu manipularea informatiilor. El a semnat de asemenea si un alt raport al meu, in care propuneam achizitionarea unui numar de masini electro­nice de codificare tip EMI pentru DIE, cu scopul de a le studia, transforma si apoi a le reproduce in secret in Romania, sub noul nume, patriotic, de „Romcif'. in aceasta propunere prevedeam ca masinile Romcif sa devina nucleul unui viitor sistem electronic de codificare inlocuindu-i pe cel manual, folosit de DIE dar si de Ministerul Afacerilor Externe, al Comertului si al Apararii Nationale, atunci cind aveau de facut comunicatii cifrate peste hotare. Gheorghiu-Dej, in mod evident, a dat prea putina atentie faptului ca viitoarele cifruri ale Romaniei ar putea fi vulnerabile in fata Occidentului, din moment ce nici unul dintre conducatorii tarilor blocului sovietic nu au manifestat nici un interes in acest domeniu. Cel mai important motiv de ingrijorare al sau era acela ca Moscova obisnuia sa-i asasineze pe conducatorii comunisti care nu corespundeau. Pe vremea aceea Gheorghiu-Dej era in conflict public cu Moscova si se temea ca cei de la Kremlin ar putea folosi vreuna din telegramele romanesti „descifrate', ca pe o „dovada incriminanta' impotriva lui, sa fie calificat drept an-tisovietic si condamnat in secret la moarte. Chiar in ziua aceea Gheorghiu-Dej mi-a dat sarcina oficiala de a crea un nou serviciu central de cifrare, cu scopul de a produce electronic seriile de numere pentru toate serviciile de cifrare ale diferitelor ministere romanesti si ale altor institutii.

Luni, 19 martie 1965, Gheorghiu-Dej a murit de cancer ga­lopant. Noul conducator, Nicolae Ceausescu, mi-a confirmat sar­cina de a construi acel nou Serviciu Central de Cifrare iar in februarie 1972 mi-a extins atributiile. Ceausescu vroia sa stringa la un loc, intr-un singur component — CNTC-ul — toate servi­ciile de codificare care aveau contacte cu strainatatea, referin-du-se in primul rind la Ministerul Afacerilor Externe si al Comertului Exterior, Ministerul Apararii Nationale, Directia pentru Informatii Militare, precum si Comitetul Central al Par­tidului Comunist Roman, subordonindu-le pe toate serviciului DIE. Ceausescu a marit de curind de'zece ori capacitatea DGTO de urmarire a corespondentei internationale, a convorbirilor te­lefonice si a comunicatiilor telex; acum hotarirca lui a fost ca DIE sa preia controlul asupra traficului de informatii cifrate.

in 1973 Ceausescu a aprobat formal proiectul pentru crearea noului centru romanesc de codificare, bazat in intregime pe masinile Romcif, produse si imbunatatite in Romania, precum si subordonarea secreta a acestui serviciu Jui DIE. in anul 1977 noul Centru National de Transmisiuni Cifrate creat de mine a inceput sa functioneze in mod oficial. Dupa standardele romanesti, aceasta era o institutie moderna, avind ca angajati peste o mie de ingineri si tehnicieni.

in sistemul nou existau numai doua impedimente. Primul era un secret al. Iui Ceausescu. Printr-o manevra vicleana, CNTC a fost conectat la un centru ultrasecret de urmarire, astfel incit imprimantele telexurilor si masinilor electrice de scris transmi­teau in mod automat si instantaneu copiile tuturor telegramelor trimise sau primite din strainatate de orice organizatie romaneas­ca, inclusiv Comitetul Central. Monitori specializati analizau tra­ficul de_t informatii si pregateau rapoarte saptaminale pentru Ceausescu, telegramele cit de cit mai suspecte fiindu-i trimise imediat. Nu a avut niciodata incredere nici in ministrii sai si nici in restul nomenclaturii.

A doua hiba era un secret care imi apartinea numai mie. Cu toate ca masinile Romcif erau aparent total diferite, in interior erau copii aproape exacte ale celor de la EMI, pe care D1E nu a fost- in stare sa le modifice intr-o masura mai semnificativa. Pentru a indeparta si ultima dovada ca originea lui Romcif este de fapt occidentala, am aranjat ca tot echipamentul original pri­mit de la EMI sa intre in dotarea Algeriei sub forma de ajutor mutual, fratesc, acordat de Romania.

in scopul de a-mi asigura o cit mai buna protectie personala, am strins o impresionanta colectie de documente de acoperire. Masinile Romcif erau certificate ca fiind de o siguranta absoluta de catre Institutul Roman Central pentru Stiinte Matematice si de catre Institutul Central de Fizica, iar exploatarea lor a fost aprobata si de Consiliul National pentru Stiinta si Tehnologie, cu semnatura Elenei Ceausescu, si de un decret prezidential sem­nat de insusi Ceausescu. Am obtinut de asemenea aprobarea lui Ceausescu pentru ca DIE sa trimita periodic mostre ale unor inregistrari facute pe baza seriilor de folosinta unica ale genera­toarelor romanesti, precum si mostre de texte cifrate, unuia din­tre agentii nostri secreti de incredere din Germania Federala pentru a fi analizate in mod secret de un computer al NATO, intr-unul din centrele specializate in criptologie, la care agentii erau afiliati din motive profesionale. Agentul nostru fusese in­struit sa prezinte mostrele romanesti ca fiind materiale cifrate vest-germane. De fiecare data cind le-a adus inapoi la DIE, ni le-a dat insotite de certificate scrise de la centrul NATO in care se declara ca inregistrarile respective erau intr-adevar scrii de numere pentru cifrare, iar textele cifrate nu puteau fi decodifi­cate. I-am aratat lui Ceausescu multe dintre aceste documente NATO, insa nu i-am adus niciodata la cunostinta ca agentul DIE in cauza era de fapt acelasi „Reinert' care furnizase Romaniei masinile EMI cu zece ani in urma.

Asadar, in aceasta zi a anului 1978, am aruncat o ultima privire prin CNTC, inainte de vizita lui Ceausescu. Cladirea, oa­recare daca te uitai la ea de afara, era stralucitoare in interior. Cu toate ca totul era acolo nou-nout, camerele in care era pro­gramata vizita lui Ceausescu fusesera zugravite din nou in timpul noptii. Ofiterii aratau si ei stralucitor, cu costumele lor negre si cravate rosii, purtate pe sub halatele de culoare cenusiu-inchis, q_ci centrul avea ca acoperire o instalatie civila.

Portretele in marime naturala ale sotilor Ceausescu fusesera asezate in holul de marmura, intre doua steaguri rosii cu secera si' ciocanul. Deasupra lor era intins un stindard lung, avind slo­ganul: „ARHITECTI AI TIMPURILOR NOASTRE GLO­RIOASE', scris cu majuscule aurite de o marime exagerata.

Dupa ce am terminat de verificat totul, m-am dus sa-i iau pe Nicolae si Elena Ceausescu pentru a ma reintoarce impreuna cu ci la numai citeva minute dupa ora patru dupa-amiaza. Un grup de ofiteri de transmisiuni, inghesuiti in norul de la intrare si in casa scarilor, scandau la unison: „Ceausescu si poporul!' Stind in fata lor, aliniati dupa gradul militar, se aflau Stefan Andrei, Cornel Burtica, general-colonel Ion Coman, ministrul Apararii Nationale si ministrul de interne, Teodor Coman, toti acestia reprczentind ministerele si organizatiile care urmau sa se folo­seasca de serviciile CNTC. Bateau cu totii ritmic din palme urmind un ritual care nu era altceva decit o regula nescrisa, dar ' ferma, pentru primirea celor doi Ceausescu in orice vizita ar fi facut acestia, de la gradinitele de copii, pina in congresul parti­dului.

Dupa ce generalul Vasile Goga, ofiterul DIE insarcinat cu supravegherea din interior a intregii activitati a CNTC, le-a dat un raport formal „comandantului suprem' si „celei mai stimate si mai iubite fiice a poporului roman', i-am luat pe cei doi Cea­usescu intr-un tur al centrului. Numai cladirea era ceva nou pen­tru Ceausescu, fiind mai mult decit familiarizat cu tot ce privea sistemul romanesc de codificare, inainte sa-mi dea aprobarea pentru realizarea acestei noi instalatii, Ceausescu mi-a cerut sa-i aduc un prototip la-scara redusa al centrului, in blocul sovietic exista o regula generala si anume aceea ca orice investitie eco­nomica majora, de la reproiectarca unui cartier rezidential si pina Ia construirea unei noi centrale atomo-electricc, poate fi aprobata numai pe baza unui prototip la scara redusa. Modelele prototipurilor la scara si fatadele sint considerate, dupa criteriile comuniste, cele mai importante pentru proiectele economice, mai ales ca problema profitului a fost intotdeauna considerata ca fiind o caracteristica degradanta a capitalismului.

O data cu modelul la scara al noului sediu al CNTC, i-am facut lui Ceausescu si citeva demonstratii pe viu ale noului sistem de codificare. In doua dintre camerele aflate linga biroul sau, am montat un generator de serii cifrate Romcif, impreuna cu un presupus departament al unui cartier general si o camera de codificare apartinind unei ambasade, inzestrate amindoua cu echipamente de comunicatie reale, functionind intre ele. Cea-usescu si-a petrecut acolo multe dimineti si dupa-amieze, invatind noul sistem.

Hai sa aruncam o privire asupra unui departament, a or­donat Ceauscscu. Asta o sa clarifice lucrurile pentru oricine.

Pentru ca tocmai v-ati intors din America, va invit sa vi­zitati departamentul pentru Statele Unite, a spus Goga, insotin-du-l pe Ceauscscu in sus pe scari.

„Departamentul pentru Statele Unite' se afla la etajul patru, fiind condus de colonelul Jcleru. Dupa primirea protocolara si saluturile de rigoare, el a inceput sa explice in ce consta misiunea de a mentine comunicatiile cifrate atit cu ambasada din Washin­gton cit si cu Misiunea Permanenta la Natiunile Unite din New York.

Departamentul meu este un pic diferit, din, cauza ca Sta­tele Unite nu ne permit sa avem o legatura radio directa cu cei din New York. De aceea am atit o linie radio cu Washington cit si o linie telex cu New York, a spus colonelul in concluzie.

— Asta-i alta chestie la care nu te pricepi, nu-i asa, monsieur Sau nu o fi treaba ministerului de externe sa faca guvernele straine sa respecte Romania ? a ciriit Elena in directia lui An­drei.

Stiu ca aceasta este o problema, Tovarasa Elena, nu este vina guvernului american. Primarul orasului New York este cel care nu ne permite sa facem transmisiuni radio din New York, ca sa nu deranjam receptia emisiunilor de televiziune din jurul cladirii Misiunii.

— Jidanu' ? Spionu' ? a scrisnit Elena din dinti.

Dar nici nu ne intereseaza aceasta interdictie, s-a bagat Goga in discutie, pentru a schimba subiectul, pentru ca transmi­siunile internationale prin telex sint foarte scumpe. Pentru a eco­nomisi banii, transmitem totul catre New York prin radio. Nu au cum sa ne descopere si, mai ales daca o fac, nu au cum sa o si demonstreze. De la New York folosim intr-adevar telexul, insa numai pina la Washington, care transmite totul mai departe prin radio.

Inspirat, a declarat Andrei, recunoscator ca a fost salvat.

Mai bine ti-ai vedea de treaba, sir, a latrat Elena veninos, caci nu terminase cu el inca, si l-ai face pe jidanu' ala imputit sa ne respecte.

A se adresa cuiva altfel decit cu „tovarase' a fost considerat intotdeauna de Elena o insulta. Astfel, sir si monsieur erau cele mai grave forme de insulta.

MESAJ DE VERIFICARE TRIMIS LA WASHINGTON

Vreau sa trimit o telegrama la Washington, a spus Cea-• usescu, ignorind peroratiile Elenei, ca sa vad cum se desfasoara

intregul proces, pina la momentul in care este descifrata. Hai sa presupunem ca Andrei se afla in America si eu ii trimit o tele­grama.

Sint gata sa o preiau, a spus Goga.

Tovarase Stefan Andrei, cere Departamentului de Stat sa fii primit imediat impreuna cu ambasadorul nostru. Acolo va trebui sa exprimi, in numele sotiei mele, Elena, si in numele meu personal, cele mai calde urari de bine, de sanatate si de fericire personala presedintelui Carter si mult slimatei Mrs. Car­ter, impreuna cu multumirile noastre pentru ducerea la capat cu succes a sederii noastre la Washington. Ne exprimam, de aseme­nea, multumirile noastre Departamentului de Stat, Serviciilor Se­cretesiFBIpentrucontributiapecaresi-auadus-ola desfasurarea in bune conditii a istoricei noastre vizite in Statele Unite. Mai informeaza-i pe aceasta cale ca in iunie-voi face o vizita oficiala in Marea Britanic.

Semnat de dumneavoastra, tovarase Ceausescu ?

Da, si vreau sa vad textul asa cum va arata el cind va ajunge la Washington.

p sa dureze numai citeva minute, intre timp tovarasul colonel ar vrea sa va arate sistemul si fluxul traficului de infor­matii, a spus Goga, dind mai departe telegrama pentru codificare, urmind a fi mai apoi primita inapoi in departamentul sau pentru descifrare.

Jcleru nici nu a avut timpul necesar sa-si termine prezentarea, altfel scurta si bine pregatita, caci o sonerie a inceput sa biziic si s-a aprins un bcculet rosu, care a inceput sa pilpiic.

A venit telegrama, a spus el dupa citeva momente.

Da-i-o lui Andrei sa o citeasca, a ordonai el.

— „ Tovarase profesor, cere departamentului magazinelor sa te primeasca imediat, impreuna cu decanul tau. Acolo va trebui sa exprimi, in numele sotiei mele, Athena, si in numele meu personal, cele mai calde urari de bine, de sanatate si fericire personala cro­codilului si mult stimatei mrs. iepure, impreuna cu multumirile noastre pentru ducerea la capat cu succes a sederii noastre in nuc. Ne exprimam, de asemenea multumirile magazinului universal, cumnatului si soacrei pentru contributia pe care si-au adus-o la desfasurarea in bune conditiuni a istoricei noastre vizite in marele polonic. Mai informeaza-l pe aceasta calc ca in jaguar voi face o vizita oficiala in micul polonic.' Semnat „calauza'suprema'. Inspirat! a incheiat Andrei.

Ce-i cu toate prostiile astea ? a explodat Elena tulburata.

Nu-s prostii, Elena.

E o farsa.

Este numai o masura de securitate suplimentara, dragii mei tovarasi. Poti sa le spui care este smecheria, Goga. Spunc-le si pe urma schimb-o. Secretul trebuie sa fie cuvintul nostru de ordine cind este vorba de mesaje cifrate, a incheiat Ceausescu, facind valuri prin aer cu mina dreapta.

Goga a explicat ca noul sistem national de cifrare se baza pe materialele de unica folosinta furnizate de generatorul Romcif; cheia era folosita o singura data, dupa care era imediat distrusa, facind astfel ca sistemul sa fie teoretic invulnerabil. Daca, contrar tuturor aparentelor, dusmanul ar reusi totusi sa descifreze o te­legrama, asta nu ii va ajuta insa sa descifreze si o a doua. Chiar si intr-o astfel de situatie de neinchipuit, dusmanul nu va reusi sa inteleaga intregul continut al telegramei pe care a descifrat-o, cele mai importante cuvinte ale acesteia fiind superprotejate, in concordanta cu un sistem codificat de schimbare a memoriei.

_ in cazul acestei incercari pe care am facut-o, am folosit profesor in loc de ministru de externe, decan pentru ambasador, magazinul universal pentru Departamentul de Stat, Crocodilul pentru presedintele Carter, Mrs. Iepure pentru Mrs. Carter, cum­natul pentru Serviciile Secrete, soacra pentru FBI, Marele Po­lonic in loc de Statele Unite, Micul Polonic pentru Marea Britanic si Jaguar in loc de iunie, si-a terminat Goga explicatiile.

Numele de cod pentru tovarasul este foarte inspirat, a remarcat Andrei. Nu ar trebui schimbat niciodata.

Da' de ce sint eu din Atena, draga, s-a intors Elena catre mine.

Nu era din Atena. Era numai Athena, care este zeita intelepciunii. Nu-i asa, Pacepa ? a spus Burtica, venind in ajuto­rul meu. Ma intreb care este oare numele meu de cod ?

' — Pipota, in cel mai bun caz, a trintit-o Elena, referindu-se probabil la numele lui.

Era in mod evident tare nefericita ca numele ei de cod nu a fost Zeita suprema, sau ceva semanator, mult mai aproape de cel al sotului sau.

Ceausescu a ridicat o mina, facindu-se imediat liniste. A ince­put sa vorbeasca cu vocea joasa, rostind rar cuvintele, asa cum obisnuieste sa-si inceapa toate cuvintarile, cxprimindu-si' admiratia fata de noul sistem de codificare.

Iata ca sintem aici, tovarasi, sase membri ai Comitetului Politic Executiv si cel putin un candidat care va fi cit de curind ales. Cred ca sintem destul de multi ca sa putem lua o decizie. Eu consider ca si Comitetul Executiv trebuie sa aprobe in una­nimitate noul sistem de codificare, tovarasi. Este cineva impotriva ?

Toata lumea aplauda.

-- }n cazul acesta, hai sa parasim acest templu al secretului Si-sa inchidem bine usa in urma noastra. Aceasta este prima si ultima oara cind cineva care nu este angajat aici are voie sa puna piciorul in aceasta cladire. Aceasta trebuie sa ramina o lege, tovarasi, care va trebui sa considerati ca a fost de asemenea aprobata de Comitetul Politic Executiv. De fapt, chiar miine, voi semna un decret care sa statueze aceste reguli, precum si altele.

Parasind departamentul, Ceausescu mi-a soptit la ureche:

— S-schimba Athena cu Academiciana.

Foaierul era plin cu ofiteri de transmisiuni. La semnalul dis­cret al lui Goga au inceput cu totii sa scandeze cu toata forta plaminilor lor: „Ceausescu si poporul', batind ritmic din palme. Ceausescu s-a oprit putin in mijlocul foaierului, ca si cum ar fi fost surprins, acordind timp de cileva minute priviri de multumire oamenilor, ale caror fervoare si entuziasm deveneau din ce in ce mai zgomotoase. Cu siguranta, nici unul din cei de acolo nu statuse vreodata asa aproape de Ceausescu. Atunci cind a ridicat mina, cei ce se inghesuiau in fata lui au tacut, cu re­spiratia taiata.

Dragi tovarasi, a inceput el, continuind sa tina mina dreapta ridicata, semn neindoielnic ca voia sa i se dea cea mai mare atentie. Am vizitat astazi unul dintre cele mai importante bastioane ale independentei si suveranitatii noastre.

Ofiterii au inceput din nou sa scandeze frenetic: „Ceausescu si poporul', batind din palme in ritmul cuvintelor.

Dupa citeva minute, Ceausescu a ridicat din nou mina.

Voi, tovarasi, sinteti simbolul noii noastre politici impo­triva capitalismului. Ati fost trimisi aici de partidul comunist ca sa-l slujiti ca bravi soldati. Niste soldati de un fel mai special, care nu lupta cu arma in mina. Armele voastre principale vor fi pasaportul diplomatic, benzile perforate si un zimbet larg pe care trebuie sa-l aveti pe fata atunci cind inaintea voastra se afla chiar dusmanul. Hai sa-l lasam sa creada ca noua ne place de el! Zimbiti-i cu toata gura, dar loviti-l cu creierul vostru, cu inteli­genta voastra. Aceasta este datoria voastra istorica la momentul actual.

Multimea de ofiteri a explodat din nou, in timp ce Ceausecu dadea mina cu unul dintre ei. Cei patru ministri, impreuna cu mine si cu Goga, continuind si noi sa batem ritmic din palme, i-am acompaniat pe Nicolae si pe Elena Ceausescu pina la masina lor, in timp ce din foaier continua sa se auda, rasunind ca un tunet, sloganul „Ceausescu si poporul!'

Eu am plecat impreuna cu Ceausescu.

INCA O PARADA FARA ROST

Hai sa-i dam lui Goga Steaua Republicii, Pacepa.

Da' de ce sa nu-mi dati si mie o medalie, Nicule ? a miorlait Elena. Ca doar eu am semnat certificam' Iu' Romcif.

— Vezi-ti de treaba, Elena. Nu putem sa facem asia cunoscut public.

Pot sa fac o sugestie ? m-am bagat eu.

Da-i drumu', Pacepa.

Ce-ar fi sa punem in holul de la dreapta CNTC-ului o placa de marmura pe care sa scrie ca aceasta institutie a fost conceputa, proiectata si inaugurata de tovarasii Elena si TVicolae Ceausescu ?

Cine a zis, Nicule, ca Pacepa nu-i decit un pierde-vara ? in tot restul timpului cit a durat aceasta calatorie, cei doi soti Ceausescu nu s-au putut opri sa nu-si admire propriile realizari. Cind a ajuns inapoi la biroul sau, Ceausescu i-a cerut lui Manea sa-i pregateasca un decret prezidential prin care DIE sa fie autorizat sa instaleze placa de marmura si de asemenea sa acopere toata fatada cladirii CNTC cu marmura de prima cali­tate.

— Este a opta minune a lumii, nu-i asa ? a exclamat el semnind decretul.

Cu binecuvintarea lui Ceausescu, CNTC-ul urma sa devina inca o intreprindere comunista stralucitoare, placata cu marmura, ceea ce nu aducea nici cel mai mic cistig, asa cum era si eleganta fabrica romaneasca de tractoare din Brasov, de dimensiuni colo­sale, care era aratata fiecarei delegatii mai importante venite din strainatate, dar care nu reusea sa-si gaseasca beneficiari pe piata libera pentru produsele sale; ori, cum era monstruoasa Casa Scinteii, care isi intinde tentaculele pe multe hectare, dar care nu publica altceva decit carti si periodice in care este vorba nu­mai de Ceausescu, si pe care nimeni nu vrea sa le cumpere ori sa le citeasca.

Cind am ajuns in cele din urma acasa era trecut de ora zece, iar telefonul S tocmai suna.

—. Generalul Pacepa la aparat.

Salut sefu'. La telefon preaumilul sclav, Constantin Ma­nea, larta-ma ca te sun asa de tirziu. Am fost ocupat cu To-varasu', m-a tinut la resedinta.

Vocea lui a coborit putin, pe un ton conspirativ, ca si cum i-ar fi fost frica sa nu fie ascultat telefonul.

Stii ce m-a intrebat asta-seara ? Cind este ziua ta si citi ani o sa implinesti. Cind a auzit ca o sa faci cincizeci de ani, stii ce mi-a spus ? N-o sa-ti vina sa crezi, sefule. (Vocea lui a coborit si mai mult.) Tovarasu' a spus ca vrea sa te faca Erou al Republicii, si sa iti dea a treia stea de general.

Dupa ce Manea a inchis m-am dus direct la Fedot Lily. Ochii lui reflectau o spaima pe care nu o mai vazusem niciodata in ei pina atunci.

„Da, Fcdot, stiu care este pericolul,' am spus eu, fara sa-mi mise buzele.

CAPITOLUL XXVI

Generalul Pacepa la telefon.

Abia trecuse de ora unu la amiaza cind am raspuns la tele­fonul S. Eram aproape sigur ca de partea cealalta trebuie sa fie Elena. Spre deosebire de Ceausescu, ea trecea peste puiul de somn da la amiaza.

— De ce nu mi-ai spus ca astazi o sa ne ocupam de TS-urile voastre in Comitetul Politic Executiv ? s-a rastit vocea aspra a Elenei la mine, venind din receptor.

TS era un termen introdus la noi de sovietici, venind de la spionajul tehnologic si stiintific.

N-o sa fiu in stare sa spun nimic acolo, s-a plins ea.

Pot sa vi-l trimit pe generalul Sirbu chiar acum. O sa va explice el tot ceea ce e nevoie sa stiti,

Cine dracu mai e si Sirbu asta ?

Este seful TS. L-at'i vazut la IPRS.

— Ai innebunit ? Vino tu aici, in persoana, si chiar in clipa asta!

Zgomotul puternic care a venit din receptor a lasat sa se inteleaga ca mi-a trintit telefonul, si cu multa violenta.

BIJUTERIILE DIN CONTUL TA-78

M-am dus la biroul Elenei cit am putut de repede si am intrat direct la ea, fara sa-l mai las pe ofiterul de serviciu de la intrare sa ma anunte. Stiam ca cu cit va sta mai mult singura, cu atit enervarea ei va creste mai tare, ca sa ajunga curind pina la isterie. Atunci cind am deschis usa biroului, Elena se afla la masa ei de lucru, frunzarind un numar din Scinteia.

De ce nu mi-ai adus raportu', ma, pierde-vara ? a izbucnit ea din nou, in timp ce eu stateam in fata biroului ei in pozitie de drepti.

Acesta este, tovarasa Elena, scris de mina intr-un singur exemplar, asa cum a fost aprobat de Tovarasul.

Cite pagini are ?

Numai douasprezece. Tovarasul a mai taiat din el.

Cum iti inchipui tu ca o sa citesc douasprezece pagini intr-o singura zi ? mi-a aruncat Elena o privire veninoasa, inainte sa inceapa sa citeasca raportul.

Dupa citeva minute am aruncat o privire discreta in directia ei si am observat ca ochii ii erau atintiti intr-un punct aflat in spatele meu, avind unul dintre degetele ei roze virite in nas. Am asteptat.

M-am mai uitat o data la seturile pe care le-am adus cu noi de la New York, si pur si simplu nu pot sa ma hotarasc, draga, a trecut Elena brusc la cea mai dulce voce a ei.

Bijuteriile ?

A-ha. Zau ca nu reusesc sa aleg macar o parte din ele. Acesta era adevaratul motiv pentru care Elena ma chemase

la ea. Nu tin minte sa se fi intimplat vreodata ca ea sa fi trimis vreo bijuterie inapoi, o data ce punea mina pe ele. Facusem deja nota de plata pentru toate giuvaerurile acelea si o aveam la mine, in servieta, pregatita pentru Ceausescu. Ca de obicei avea sa rupa el insusi hirtiile cu socoteli ca si factura originala, in multe bucati, cerindu-mi sa nu pastrez nici o copie, urmind sa fac platile din contul TA-78.

S-ar putea sa mai am nevoie de citeva zile ca sa ma uit bine la ele, a continuat Elena, intre timp tu ar trebui sa incerci sa le mai scazi din pret.

Cunosteam si aceasta tactica. Dupa inca doua sau trei saptamini, Elena avea sa se plinga din nou, mormaind ceva des­pre faptul ca nu poate inca sa se hotarasca, urmind apoi sa nu mai aminteasca vreodata ceva despre acele bijuterii. Am fost intotdeauna inclinat sa cred ca in adincul mintii sale era din ce in ce mai convinsa ca din moment ce ea a uitat despre existenta giuvaerurilor, urma ca si plata lor sa fie de asemenea uitata.

Elena m-a tinut acolo pina ce trecuse deja cu citeva minute de ora doua si jumatate, cind s-a dus sa-l trezeasca pe Ceausescu. La vremea aceea aveam o lista destul de maricica, cuprinzind haine si alte lucruri pe care dorea sa i le cumpar, nu numai din New York, dar si de la Londra si Paris.-

— la-ti raportul de pe biroul meu, Pacepa, a spus Elena in timp ce iesea. Cred ca sintem pe drumul cel bun. Ar trebui totusi sa ne concentram pe Texas Instruments. Nu-i asa ca astia sint porcii cei mai scirbosi de care ai auzit pina acum ?

Elenei ii venisera dracii pe Texas Instruments in timpul vizitei pe care a facut-o acolo, cind si-a dat seama ca nu va primi de la ei hainele de blana pe care le ceruse.

BRIGADA SD PENTRU SPIONAJ TEHNOLOGIC

in Romania ca si in celelalte tari est-europene, spionajul teh­nologic a fost creat la cererea Uniunii Sovietice, la inceputul anilor '50. in 1959 eu am devenit seful componentei romane a informatiilor tehnologice si am ramas in acel post pina in anul 1962, dupa care am fost numit director adjunct al DIE, respon­sabil cu coordonarea in acel domeniu, printre altele, in anii aceia spionajul tehnologic al blocului sovietic ajunsese sa fie o rotita dintr-o masinarie sofisticata, tinuta permanent in functiune, din cauza incapacitatii regimurilor comuniste de a obtine propriile lor tehnologii prin alte mijloace. Neavind proprietate privata, concurenta si initiativa personala, blocul sovietic nu a fost in stare sa faca vreun progres tehnologic autentic, in orice caz, si-a dovedit abilitatea de a fura si a reproduce tehnologia occidentala.

Spionajul tehnologic din Romania a fost organizat si a functionat identic cu cel al KGB-ului, punindu-se cel mai tare accentul pe tehnologia militara, in anul 1972, cind Ceausescu a preluat controlul asupra DIE, l-a reorganizat ca pe un serviciu independent pe care l-a numit „Brigada SD', sigla SD neavind nici o semnificatie, marind de peste doua ori numarul agentilor acesteia, dintre care aproape 300 aveau misiuni in strainatate – tot atitia citi trimisese si KGB-ul in Occident pentru a obtine informatii tehnologice. Ceausescu a lasat ncmodificata misiunea stabilita de Moscova, productia militara, insa a adaugat sarcini noi, intentionind sa transforme Romania comunista intr-o tara puternic industrializata, posesoare de energie nucleara, ca si im­portanta exportatoare independenta de arme. Brigada SD era organizata geografic, dupa tara care era vizata, iar in interiorul fiecarei tari, dupa teritoriile industriale. Cele mai importante ser­vicii SD erau cele pentru Statele Unite, Japonia, Germania Fe­derala, Marea Britanic, Canada, Franta, Italia si Tarile Benelux, insa mai existau servicii individuale sau de grup in toate celelalte tari are NATO, ca si pentru unele dintre cele mai,reprezentative dintre teritoriile tarilor nealiniate. Mai multe servicii specializate, aflate la conducerea celor create pe spatii geografice, coordonau intregul potential de spionaj al DIE care putea sa aduca mate­riale folositoare industriei de armament. Activitatea lor se baza atit pe cercetarile Romaniei cit si pe cele speciale ale sovieticilor. Cererile sovietice, facute de Comisia Industriala Militara, cunos­cuta sub numele de VPK, venit din ruseste (Voenno-Promislennaia Kommissia), erau trimise la Bucuresti de KGB. Ca si in Uniunea Sovietica, cererile romanesti pentru tehnologie militara erau facute nu numai de Ministerul Apararii Nationale, ci si de toate celelalte ministere civile implicate in producerea de arme, dintre care cele mai importante erau ministerele Industriei Constructiilor de Masini, al Industriei Metalurgice si al Industriei Chimice.

Rezultatul furtului de tehnologie occidentala a fost pentru Romania dramatic, deoarece prin anul 1978 acesta devenise aproape singura componenta de importanta majora in economia tarii. In rindul tarilor Pactului de la Varsovia, spionajul tehno­logic romanesc s-a ridicat de la obscurul loc pe care i! ocupa in anii '60 pina in primele trei din virf in anii '70. in 1978 efortul cel mai mare din punctul de vedere al spionajului tehnologic era depus de Germania Democrata bazindu-se pe numarul sau record de ofiteri si agenti secreti care aveau acte de cetateni* vest-ger-mani si care lucrau peste tot in lumea occidentala. Potrivit celor spuse de Brejnev si Andropov, locul doi era disputat la acea data la Moscova de catre polonezi si romani, considerati a fi cei mai eficienti in obtinerea de tehnologie militara de inalta tehnicitate. Acestea erau rezultatele pe care Ceausescu vroia sa le prezinte

Cornitei ului Politic Executiv, impreuna cu dorinta lui de a trans­forma spionajul tehnologic romanesc intr-o operatiune de masa, pentru ca mai apoi experienta Romaniei sa fie impartasita si celorlalte tari ale blocului sovietic.

Noul mod mai pragmatic al lui Ceausescu de a aborda aceasta problema venea sa accentueze faptul ca spionajul tehnologic era unul dintre factorii cei mai importanti ai Romaniei in cistigarea de valuta forte, dar si de economisire a unor importante sume de bani in ultimii ani, si ca ar trebui dezvoltai in continuare pina la punctul in care comertul exterior sa ii fie subordonat. Aceasta era in deplina concordanta cu principiile larg proclamate in in­teriorul blocului sovietic, si anume acela ca nu numai ca este moral admisibil pentru un guvern proletar de a fura de la dusrna-nii sai de moarte, dar era de asemenea si mult mai ieftin-decit sa cumperi de la capitalisti. El considera ca rezultatele operatiu­nilor TS ale DIE nu erau nici mai mult nici mai putin decit glorioasa incoronare a acestor principii.

Cu putin inainte de ora trei, Gheorghe Oprea impreuna cu mine am fost chemati in biroul lui Ceausescu unde se afla si Elena.

Dupa ce Pacepa isi prezinta raportul, a decretat Cea­usescu, ar trebui sa existe citeva intrebari, iar tu ar trebui sa dai tonul, Oprea. De exemplu, intreaba-l pe Burtica despre numarul total al reprezentantilor comerciali pe care ii are el in Vest si cam citi dintre acestia au strins informatii tehnologice sau i-au ajutat pe agentii DIE sa recruteze cetateni occidentali. El o sa ne clarifice totul. Sau intreaba-l pe ministrul industriei alimen­tare cit a platit pentru a putea produce brinza frantuzeasca Ca-membert, dupa care turistii straini sint atit de innebuniti. Cind o sa spuna ca asta se datoreaza operatiunilor TS, poti sa te intorci si sa-l intrebi pe ministrul comertului interior de ce im­porta inca parfum frantuzesc pentru turisti. Dar fa in asa fel incit sa se inteleaga foarte clar ce vrei sa spui — ca este un boanghen idiot. S-a inteles, Oprea ?

' — Da, tovarase.

L-am pregatit pe primul-ministru pentru aceasta discutie. Tu cu cine ai mai vorbit ? a intrebat Ceausescu.

—. ii am pe Avram si pe Agachi ca principali vorbitori, a raspuns Oprea.

Eu am vorbit cu Florcscu si cu Lina Cibanu, a adaugat Elena.

— Astia vor fi dc-ajuns, a decis Ceausescu. Restul or sa tre­buiasca sa se descurce si singuri.

O SEDINTA A COMITETULUI POLITIC EXECUTIV

Sala de sedinte a Comitetul Politic Executiv, decorata numai cu steagul partidului comunist si cu un tablou al lui Ceausescu, era amplasata doar la citiva pasi distanta de biroul prezidential. Cu toate ca intrunirea fusese fixata la ora trei, toti erau deja la locurile lor cu mult inainte de ora doua, incercind sa afle un cit de mic indiciu asupra motivului acestei intruniri. Membrii plini si cei supleanti erau asezati in jurul unei lungi mese dreptun­ghiulare. Adjunctul primului-ministru si ceilalti ministri care nu erau membri ai Comitetul Politic Executiv erau aliniati linga perete. Ca de obicei, toata lumea era nerabdatoare si nelinistita inainte de inceperea sedintei. Nu de putine ori, un cuvint rostit fara sa fi fost indeajuns calculat a provocat furia lui Ceausescu ori istcrlcalcle Eleati, aducindu-i autorului eliberarea din functia pe care o ocupa.

Ceausescu a venit la intrunire impreuna cu Elena la ora trei si un minut si toata lumea a sarit in picioare, in deschidere el a spus:

— Ne-am adunai aici ca sa analizam excelentele si impresio­nantele rezultate ale serviciilor noastre de informatii tehnologice si ca sa stabilim noi cai de a extinde rolul lor, pe cit de secret, pe atit de important in societatea noastra.

Nici nu a terminal bine de rostit toale acestea,«ca un senti­ment de usurare, de evidenta eliberare i-a cuprins pe cei ce se aflau in acea incapere. Expresii ca „excelentele si impresionantele rezultate' si „un rol atit de importam' erau semne clare ca cei prezenti nu trebuiau sa critice ci mai degraba sa aduca elogii.

Primul punct al sedintei l-a constituit raportul citit de mine, care se referea la ultimii cinci ani ai serviciilor de informatii tehnologice si pe care le-am prezentat exact asa cum mi-l mod'i-ficase si mi-l aprobase Ceausescu. incepea printr-o declaratie in care afirmam ca, din momenlul in care Ceausescu a prelual con­trolul asupra DIE, serviciile de informatii tehnologice intrasera intr-o noua era, cxtinzindu-se intr-atit incit sa includa aproape tot ce ar fi putut inlocui importurile si economisi astfel valuta forte. Partea cea mai apreciata a fost cea referitoare la industria chimica; „datorita contributiei personale si nemarginite a to­varasei Elena Ceausescu', au -fost construite fabrici intregi pe baza informatiilor tehnologice obtinute prin spionaj, fara a cumpara licente straine sau a plati pe mai-marii Occidentului. Printre exemplele pe care le-am dat acolo se aflau: o mare instalatie automata pentru producerea polistirenului, in cadrul imensului complex petrochimic de la Borzesti, o fabrica de po--liureian si piele sintetica la Iasi, una pentru melamina la Brasov, alta pentru filme si hirtie fotografica la Tirgu Mures, o intre­prindere de producere a explozibililor plastici in orasul Victoria, fabrica de anvelope radiale din Bucuresti, precum si unele sectii noi pentru coloranti in Codlea. Industria medico-farmaceutica, aflata de asemenea sub obladuirea Elenei si binecuvintala de ca personal, a fost complet modernizata, folosindu-se tehnologii fu­rate din America, Germania Federala, Franta si Italia. Noi intre­prinderi de antibiotice au fost construite la Iasi si la Bucuresti, incluzind instalatiile industriale de producere a cefalosporinului si a unei game de aureomicine. Venea apoi industria metalurgica, cu un numar de-a dreptul impresionam de tehnologii occidentale pentru otelurile inalt-aliate, melalo-carbide si aliaje neferoase, ca si peniru otelariile si laminoarele modcrnizaic, la care se adauga o noua industrie a aluminiului. Circuitele integrate americane si particulele electronice specializate erau acum produse de o in­dustrie a electronicii bazata numai pe informatii tehnologice fu­rate si pe echipamente aflate sub embargo pentru blocul sovietic, dar care au ajuns in Romania fiind strecurate in mod secret peste granita. Noi masini si utilaje cu comanda digilala, motoare Diesel si o mare varietate de pompe de injectie de tip Bosch aveau de asemenea la baza spionajul industrial.

Lista mea era mult mai marc. Avind ca fundamentare grafi­cele de productie ale ministerelor industriale romanesti — ex­ceptie facind agricultura si industria militara — se estima ca economiile nete anuale, care erau de la 600 la 800 de milioane, fusesera realizate prin inlocuirea importurilor legale, dar foarte scumpe, cu informatiile obtinute prin spionaj, ilegale, dar mult mai ieftine. Toate graficele fusesera exagerate, mai intii de mi­nisterele care le facusera, dupa care la retusul final de insusi Ceausescu.

Pacepa, ai facut vreodata aprecierea, mi-a intrerupt Cea­usescu lectura raportului, cam care este suma, in valuta forte, pe care a adus-o fiecare ofiter TS trimis in Occident, si cit econo­misim astfel in medie ?

Da, tovarase. Trei milioane de dolari pe an pentru fiecare ofiter TS aflat in strainatate, aceasta a fost media ultimilor doi ani. Acest lucru este explicat in detaliu chiar aici, am replicat eu, aratind spre o anumita plansa.

Ceausescu in persoana facuse aceste estimari cu citeva zile in urma, exagerind adevaratele raporturi pina la a le mari de citeva ori, ordonindu-mi sa prezint aceasta situatie pe o plansa separata de grafice.

— Daca luam in considerare rata oficiala de schimb valutar, care este de cincisprezece la unu, ajungem la extraordinara suma neta de 45 milioane de lei, produsa anual de fiecare dintre ofiterii TS. Daca vom considera ca salariul lor este de 45 000 de lei pe an de fiecare persoana, atunci vom obtine un raport intre salariu si beneficiu de unu la o mic, care este de departe cel mai inalt din lume.

Pentru citeva momente Ceausescu s-a uitat rind pe rind la fiecare dintre noi, ca pentru a se asigura ca am inteles cu totii.

— Daca facem acum acelasi calcul, luind in considerare rata reala de schimb, pe care o folosim in calculele noastre interne, si care este — dar asta trebuie sa ramina numai intre — de 40 de lei pentru un dolar, rezultatele la care ajungem sint de-a dreptul uimitoare, nu-i asa ? Va puteti imagina, tovarasi, ce se va intimpla cind patria noastra va avea 3 000 de ofiteri TS trimisi in strainatate in loc de cei 300 citi avem acum ?

Camera a inceput dintr-o data sa zumzaie din pricina mu^j'' murelor de aprobare, unii dintre cei prezenti ridicindu-se chi3^r pentru a vedea mai bine plansele si statisticile afisate pe m^¹ multe stative.

— Si acesta nu este decit inceputul unei noi ere, tovarasi, # adaugat Ceausescu.

in partea a doua a raportului meu se gasea o declaratie car£ spunea ca, in orice 'caz, acestea sint doar rezultatele minime-Numai 35 la suta din inventica si dezvoltarea industriei civile romanesti, nu mai mult de 50 la suta din industria militara si doar aproximativ 60 la suta din productia agricola se datorau — fie in parte, fie in totalitate — operatiunilor de spionaj, o imensa rezerva fiind lasata pentru realizarile ce aveau sa urmeze. A treia parte a raportului avea ca subiect masurile ce, trebuiau luate pentruextindereasubstantialaafolosiriinoilortehnologii obtinute prin spionaj industrial.

O atentie speciala i-a fost acordata unei noi decizii guverna­mentale secrete, HCM-272, initiata chiar de Ceausescu, si care cerea tuturor ministerelor economiei sa obtina rapoarte detaliate de la fiecare dintre angajatii lor care calatoreste in Occident, descriind toate companiile, institutiile si fabricile pe care le vi­ziteaza si observind fiecare specialist sau tehnician din Vest pe care il intilneste, iar aceste rapoarte sa fie trimise la DIE. M-am aventurat sa promit solemn ca „ofiterii de informatii raspinditi pe toata suprafata pamintului vor munci mai mult si mai bine pentru a indeplini importantele sarcini care le-au fost date de cel mai stimat fiu al poporului roman, conducatorul stralucit si clarvazator, tovarasul Nicolae Ceausescu'.

— intrebari, tovarasi ? a spus Ceausescu interogativ. Numai Oprea a ridicat mina. Exista in interiorul Comitetul Politic Executiv o regula veche, nescrisa, ca nimeni nu trebuie sa puna prima intrebare, in afara de cel desemnat special de Ceausescu sa o faca. Fiecare membru stia ca inainte de a deschi­de gura trebuie sa se uite atent in jur, sa vada din ce parte bate vintul.

— Cu permisiunea dumneavoastra, tovarase Nicolae Cea­usescu, as vrea sa pun citeva intrebari.

— Da-i drumul, Oprea, pune-le. De asta sintem cu totii aici. Nu vom pleca din aceasta incapere pina cindlucrurile nu vor fi clare pentru toata lumea.

— As vrea sa-l intreb pe ministrul comertului exterior daca stie citi dintre reprezentantii sai in Occident sint acum ceva mai mult decit simpli cumparatori ai marfurilor capitaliste. Nu stiu daca m-am facut bine inteles, tovarase Burtica. Sinteti foarte nou in aceasta functie.

Ministrul comertului exterior, Cornel Burtica, a raspuns asa cum se astepta Ceausescu. Si-a facut autocritica, atit a sa perso­nala cit si a ministerului sau, din cauza ca multi dintre repre­zentantii pe care ii avea in Occident nu dadeau destula atentie spionajului tehnologic, rugind celalalte ministere sa nu repete aceeasi greseala.

Dupa ce Oprea si-a lansat intrebarile de asalt in legatura cu brinza Camembert si cu parfumul fransuzesc, ministrul co­mertului interior, Janos Fazekas, s-a batut cu pumnii in cap de fata cu toata lumea datorita inabilitatii si a viziunii sale politice inguste, angajindu-se sa colaboreze pe viitor cu DIE pentru a produce in Romania nu numai parfum frantuzesc, dar orice alte lucruri care ar fi fost pe placul turistilor occidentali, de la whisky scotian la tigari americane. I s-au mai alaturat apoi, in mod voluntar, alti trei ministri, facindu-si autocritici dintre cele mai aspre si promitind sa rezolve inlocuirea tuturor importurilor din Vest.

inainte de a deschide discutia, Ceausescu a subliniat ca aceas­ta intrunire nu intentiona sa analizeze spionajul industrial tch-nico-militar, si le-a cerut participantilor sa ocoleasca cu strictete orice referire la astfel de secrete. Primul care trebuia sa vorbeas­ca era primul-ministru, Manea Manescu. Cuvintarca lui nu a fost altceva decit o lectie despre lupta de clasa. Bazindu-se pe prin­cipiile lui Marx si ale lui Lcnin, conform carora „orice este corect din punct de vedere etic daca este facut in beneficiul dictaturii proletariatului', a spus ca Serviciul de Informatii Tehnologice ca institutie nu ar trebui sa aiba nici un scrupul ; ca ar trebui sa culegem sau sa smulgem tot ce putem de la capitalisti, ca metodele practice de infaptuire a acestui transfer de informatii ar trebui sa fie limitat numai de limitele imaginatiei : Manescu

a mers mai departe, transportindu-si ascultatorii intr-o lume foarte secreta, invizibila, lumea spionajului industrial, producind stiinta si tehnologie intr-un ritm incredibil de rapid, mult supe­rior chiar celor mai prestigioase si mai eficiente organizatii si institute de cercetari de oriunde in lume. A prezentat cu mult patos lupta eroilor anonimi ai DIE pentru a smulge nu numai tehnologia prohibita noua din cele mai bine aparate fortarete ale Americii, ci chiar produse finite, echipamente si masinarii pe care americanii ni le interzic cu strictete. Discursul lui Manescu s-a incheiat cu un apel arzator pentru schimbarea drastica a men­talitatii noastre.

Va trebui sa stopam o data obiceiul de a-i plati pe capi­talisti pentru tehnologiile si echipamentele realizate de proletarii occidentali. Ele ne apartin noua, proletarii lumii revolutionare.

Apoi i-a rugat pe participanti sa-si exprime inca o data adinca lor rccunostiinta „celui mai stralucit fiu al poporului roman, care deschide astazi noi orizonturi preaiubitei sale patrii'.

Cu vocea lui puternica de tenor, Ion Avram ne-a oferit o lectie despre cum ar trebui folosite investitiile comune facute cu Occidentul pentru a recolta bucatele capitalismului. A inceput prin a descrie o societate mixta facuta cu o firma vest-germana pentru producerea de transmisii turbo in Romania, motiv pentru care un numar relativ mare de specialisti din Germania Federala au fost adusi la Craiova. Acestia au adus cu ci diferite documente tehnice, „pentru orice eventualitate'. Avram a evocat plin de compasiune lungile nopti petrecute acolo de ofiterii DIE, si de cei ai securitatii locale, pentru a fotografia aceste dosare.

— Stiti ce am gasit acolo ? Miezul unei comori incalculabile, ingropate printre sute de mii de documente pe care le-am foto­grafiat, le-am gasit pe cele ge contineau transmisii turbo pentru tancurile occidentale, de exemplu. Pentru tancurile occidentale, tovarasi ! Va puteti imagina ce mare a fost surpriza noastra ? Fie si numai pentru asta si tot a meritat sa bagam banii in aceasta investitie comuna.

Un murmur de apreciere a strabatut intreaga incapere. Ceausescu a ridicat ambele brate pentru a cere liniste.

De cite ori trebuie sa va spun, tovarasi, ca ceea ce dis­cutam noi aici implica secrete de stat, pe care nu trebuie numai sa Ic pastram, dar ar trebui de asemenea sa le aparam cu pretul vietii noastre ?

Avram a continuat descriind de data aceasta investitia facuta in cooperare cu compania franceza Renault, pentru a produce in Romania autoturismul Renault 12, cu numele romanesc de Dacia, in trecut Romania nu reusise sa exporte autoturisme Da­cia in Occident, cu tot pretul foarte scazut pe care il aveau, de l 000 de dolari bucata, caci, pentru a face economie de valuta forte, licenta franceza a fost achizitionata numai pentru modelul de baza, prototip, aprope fara nici un echipament optional, fara accesorii. Avram a relatat atunci ca tot ceea ce Romania nu a cumparat de la Renault a obtinut mai tirziu prin canalele servi­ciilor de spionaj. Avram a mai spus ca Ministerul Industriei Con­structoare de Masini vroia sa-si exprime multumirile celor de la DIE pentru procurarea clandestina a tuturor acelor documente frantuzesti, care a facut posibila eliminarea importului din Franta a peste 13 000 de variante si imbunatatiri ale autoturismului de baza, care nu' fusesera incluse in contractul de cooperare, rcpre-zentind economii de peste trei milioane de dolari. El a subliniat, de asemenea, ca unele dintre documentele continind imbunatatiri ce puteau fi aplicate oricarei marci similare de autoturisme ar trebui trimise in Uniunea Sovietica precum si in celalalte tari socialiste, pentru a fi folosite la propriile lor masini.

— Aceasta operatiune ne va aduce in situatia de a putea exporta Dacia noastra in vestul Europei, tovarasi. Poate ca intr-o buna zi vom reusi sa o exportam chiar si in America !

in emisiunea CBS Evening News din 7 mai 1986, Dan Rather a avut o emisiune speciala intitulata „Dada, am pus mina pe tine !'. Era de fapt o evaluare a autoturismului romanesc Dacia, care tocmai incepuse sa fie pus in vinzare pe piata americana. Cu toate ca Dacia parea sa fie un chilipir, performantele sale au fost gasite atit de slabe Incit Rather a gasit cu cale ca este mai bine sa-si bata joc de aceasta masina, aratind ca totul se sti'ica sau merge prost atunci cina cineva incearca sa o conduca. Picatura care a umplut paharul a fost aceea ca omul de pe ecran nu a mai putut sa-i opreasca motorul, nici chiar dupa ce a scos cheile din contact, dovedind asta prin luminile care refuzau sa se aprinda'.

i mult decil atit, a continuat Avram, avem acum o - vestitie nou-nouta facuta in cooperare cu Citroen, pentru a nroduc'e in Romania unul dintre cele mai noi si mai solide au­toturisme ale lor. Deja am trimis in Franta peste o suta de in­gineri si tehnicieni pentru a afla totul despre acest autoturism Citroen. Cu toate acestea numai o mica parte dintre ei sint oa­menii mei, restul fiind de la DIE, inarmati cu cele mai noi apa­rate de fotografiat in miniatura si hirtii fotografice de contact. Asta nu inseamna ca am facut un sacrificiu. Din contra, tovarasi, a fost o miscare calculata. Atunci cind se vor intoarce, vom obtine de zece ori mai multe informatii decit daca mi-as fi trimis numai proprii mei oameni la Citroen.

TRANSFORMAREA PROIECTELOR AMERICANE IN PRODUSE ROMANESTI

— Hai sa mai ascultam si pe altcineva, s-a adresat Ceausescu celor de fata.

Ministrul industriei metalurgice, Neculai Agachi, este un foar­te bun povestitor, care vorbeste o limba romana pitoreasca, co­lorata de accentul sau moldovenesc puternic. El a inceput, nici mai mult nici mai putin, decit cu debutul anilor '70, cind, din ordinul lui Ceausescu, Romania a inceput sa-si exploateze marile sale depozite de bauxita pentru a deveni un producator de alu­miniu. Din cauza restrictiilor politice si mai ales din cauza preturilor prohibitive fixate la acea vreme de monopolurile alu­miniului, ministrul lui nu a fost in stare sa importe laminoare din Occident pentru prelucrarea aluminiului. De aceea Romania exporta aluminiul atit in tarile estice, cit si in tarile vestice sub forma de lingouri, intr-o buna zi, printr-un raport confidential ^]-a fost, atrasa atentia asupra faptului ca o firma vest-germana era in negocieri pentru achizitionarea a trei proiecte de laminoa­re pentru aluminiu din Statele Unite pentru folii tabla si alte structuri din aluminiu. L-a contactat chiar in aceeasi zi pe Cea-'Sescu si a trimis un raport despre asta la DIE.

— Nu vreau sa intru mai departe in detalii. Vreau numai sa spun ca in ziua de astazi am un institut de proiectare cu totul special, unic si cum nu se mai poate mai secret, instalat in di­ferite case conspirative ale DIE, care se straduieste sa transforme proiectele si planurile americane in produse romanesti, intre anii 1983 si 1984, Romania va trebui sa aiba cele trei laminoare de aluminiu date deja in folosinta. „Nu cheltuiti banii poporului pentru a-i ingrasa pe capitalisti', este ceea ce primul fiu al tarii noastre continua sa ne spuna in fiecare zi. Ar trebui sa scriem aceste cuvinte cu litere de aur si sa la agatam peste tot in bi­rourile noastre, tovarasi, si-a incheiat Agachi cuvintarea.

Atmosfera a devenit mult mai relaxata atunci cind ministrul industriei chimice, Mihai Florescu, ridicindu-se in picioare, a luat cuvintul, axindu-se mai mult pe personalitatea Elenei, decit pe cea a lui Ceausescu. Fost voluntar in Brigaziile Rosii in timpul razboiului civil din Spania si membru al guvernului Romaniei de peste 25 de ani, Florescu uitase cu mult timp in urma tot ceea ce stiuse despre chimie, cu toate ca era inginer din acest dome­niu. A putut insa sa se descurce datorita faptului ca era un orator talentat. Subiectul pe care-l atacase acum se. referea la arta de a ademeni companiile occidentale in Bucuresti cu cit mai multa documentatie tehnologica cu putinta. A povestit ca Ceausescu i-a ordonai sa elimine din planul cincinal importul din Vest a primei instalatii romanesti de polistiren, iar in locul acesteia sa construiasca una cu propriile lui resurse, bazindu-se pe cerceta­rea si proiectarea in domeniu din Romania.

— A fost ca si cum am fi inventat radioul inca o data, dupa ce .Popov mai facuse deja asta, daca pot sa zic asa, s-a lamentat Florescu, uitindu-se cu vinovatie la Ceausescu. (In blocul comu­nist european exista politica de a inlocui inventatorii occidentali cu cei sovietici, in toate cartile de isterie numele lui Marconi a fost sters, proclamindu-se acum ca radioul a fost inventat de un rus pe care il chema A. Popov.) Numai simpla concepere si pro­iectare a unei mari fabrici de polistiren care sa fie construita in Romania ar fi durat cel putin patru sau cinci ani de eforturi intense si foarte costisitoare, a spus Florescu. Tovarasul insa, cu intelepciunea sa, a gasit pentru noi o solutie incredibila. M-a instruit cum sa scriu niste adrese telefonice, pe care sa ie trimit celor mai importante firme din domeniul chimiei din Germania Federala, Marea Britanic, Franta si Italia, in care sa exprim in­teresul ferm al Romaniei de a achizitiona licentele de productie precum si cele mai mari instalatii automate de polistiren.

Florescu a mai explicat ca au venit la Bucuresti sase companii occidentale pentru a face oferte si ca negocierile au fost taragana­te timp de mai mult de un an, perioada in care fiecare dintre acestea s-a vinturat incolo si incoace, aducind de fiecare data noi proiecte si documentatii tehnologice, din ce in ce mai multe, pe care negociatorii romani le cereau. Totul era fotografiat in mod secret si cu minutiozitate de DIE, dar rezultatele erau conside­rate inca insuficiente pentru a permite conceperea completa a unei instalatii in Romania. Asta pina cind o companie franceza, dorind sa faca o ultima demonstratie a superioritatii sale, a adus intregul proiect al unei fabrici de polistiren la Bucuresti, pe care tocmai i-l vinduse unei alte tari occidentale. Cu o prccautiune usor de inteles, francezii au cerut ca documentele-cheie sa fie inchise in fiecare noapte in seifurile hotelului Ath6nee Palace, unde locuiau ei. Aceste documente au fost mai mult decit de ajuns pentru o „solutie romaneasca' a acestei probleme.

Fara sa achizitionam vreun proiect din strainatate, vreo licenta sau ceva asemanator, a trimbitat Florescu, tara noastra a fost in stare sa construiasca o imensa instalatie de polistiren in cadrul Combinatului Petrochimic Borzesti. Si tot el a adaugat un final inflorit: Nu pot sa termin aici fara sa-mi exprim nemarginita gratitudine celui mai stralucit fiu al poporului nos­tru, tovarasului Ceausescu si marelui nostru om de stiinta si academician, tovarasa Elena Ceausescu. Ei deschid, ca intotdeauna, noi si originale drumuri pentru a conduce Romania pe drumul spre glorie si comunism.

— in anii '60, s-a adresat Ceausescu adunarii, Bucurestiul era .plin de oameni de afaceri occidentali, care semnau contracte pen­tru exportul de echipamente industriale catre Romania, in pe­rioada actuala companiile occidentale ne viziteaza inca, venind cu oferte pe care si le sustin cu o impresionanta documentatie tehnica, dar sint semnate din ce in ce mai putine contracte. Exemplul dat de Florescu trebuie luat de catre toata lumea ca model viu pentru viitor.'

Ai inceput sa imbatrinesti, a spus Elena cu glas dulce, uitindu-se spre Florescu cu afectiune, acesta fiind principalul ci favorit. Nu ti-am spus sa povestesti aici intimplarca pe care mi-ai povestit-o si mie, despre compania aia mare, nazista, care a uitat de tot despre faptul ca noi le-am nationalizat fabricile de aici din Romania ?

I.G. Farben Industry, tovarasa Elena. Aveti dreptate, am inceput sa imbatrinesc, a recunoscut el cu slugarnicie.

Ne-a povestit apoi cum intreprinderea Colorom-Codlea, care produce coloranti, fusese in trecut o filiala a lui I.G. Farben, care dupa cel de-al doilea razboi mondial a capatat numele de Hochst.

in timpul vizitei pe care am facut-o la Hochst cu citiva ani in urma am intilnit un german care s-a nascut in Romania si care mi se adresa cu „Herr Genosse', adica „Domnule to­varas'. Era foarte interesat de Colorom, unde a lucrat inainte sa emigreze

Ai grija ce vorbesti, l-a intrerupt Ceausescu.

Nu voi spune nimic in plus despre acel om. Numai ca de citiva ani buni incoace, am tot primit in fiecare luna dale exacte despre ceea ce face Hochst in productia sa de agenti coloranti. Zilele trecute am incercat sa fac o gluma pe seama acestuia cu tovarasa Elena. Am spus ca, dupa cite se pare, la Hochst inca nu a ajuns vestea ca intreprinderea Colorom a fost nationalizata: trimit inca la Colorom fiecare noua formula pe care o pun la punct, ca si cum ar fi inca una dintre filialele lor.

Ministrul industriei usoare, Lina Ciobanu, a fost cea care a urmat. Elena a selectat-o personal pe Lina Ciobanu dintr-un grup de activisti de partid, pentru a fi singura femeie, in afara de ea insasi, care sa faca parte din Comitetul Politic Executiv. Alegind-o pe ea, principala satisfactie a Elenei nu a fost numai aceea ca „cealalta femeie' nu va incerca sa intre in competitie cu ea, dar in special ca respectiva o va face pe Elena sa arate mai bine, prin comparatie. Lina Ciobanu arata ca un activist politic sovietic de demult, cu parul strins energic la spate intr-o coada, cu pieptul enorm, iesit mult in afara si chinuind nasturii ce aproape stateau sa sara de pe jacheta sa cu aspect cazon, inchisa pina sus, chiar sub barbie, cu fusta ei dreapta si lunga

pina la gambe si cu pantofii ci solizi. Mai mult decit atit, ca isi citea discursurile asemenea unui comisar.

La inceputul anilor '70, a inceput ca, un cetatean ameri­can, care era presedintele unei companii americane din Califor­nia si agent DIE, a raportat ca inginerul-sef al unei fabrici de geamuri apartinind de uzinele Ford se pregatea sa vinda un pro­iect tehnic complet al sticlei plate de Pittsburgh, incercind sa obtina pe sub mina suma de 200000 de dolari

— Hai sa trecem peste astfel de detalii, Ciobanu, a admones-tat-o Ceausescu pe vorbitoare. Numele si functiile fac mai mult rau decit bine daca sint date aici, a sfatuit-o el calm, caci este foarte curtenitor cind vorbeste cu o femeie.

Oricum, Lina Ciobanu a continuat sa turuie ca o mitraliera, citind mai departe discursul pe care i-l pregatise pentru aceasta intrunire unul dintre consilierii ei.

— Romania, un producator si exportator traditional de sticla, era foarte interesata. A fost aranjata o intilnire la un hotel din America pentru a face schimbul: proiectul contra sumei de 200 000 de dolari, dar inainte ca intelegerea sa fie dusa pina la capat, toti participantii au fost arestati si

Tovarasa Ciobanu, pe noi nu ne intereseaza povesti de propaganda americana. Ne-am adunat aici ca sa decidem ce avem de facut in viitor. Este clar ?

— Da, tovarase Ceausescu. Inginerul respectiv a fost dat afara din serviciu. La doi ani dupa aceea a venit la Bucuresti un ame­rican care a cerut sa ma vada si mi-a propus sa proiectez o fabrica de sticla ca cea de la Pittsburgh care sa fie construita in Romania, contra sumei de 300 000 de dolari. Era acelasi inginer, numai ca pretul lui era de data aceasta mult mai mare ! Am raportat imediat acest caz celor de la DIE, iar inginerul a fost contactat de acelasi agent DIE care luase legatura cu el si in trecut, cel care fusese declarat de catre americani persana non grata

—Sss! Arunca hirtiile alea timpite jos, in clipa asta! Arunca-le jos ! Arunca-le jos ! a tipat Elena cuprinsa de isterie, pina cind Lina Ciobanu a aruncat intr-adevar hirtiile cu discursul pe jos.

— Acum spune-ne, draga, povestea asta cu cuvintele tale. Poti sa faci asta, nu-i asa ?

Lina Ciobanu s-a clatinat nervos, trecind de pe un picior pe celalalt, dupa care a dat din nou drumul la mitraliera.

Era vorba de Hohn Akfirat, tovarasa Elena, turcul acela care era de cetatenie americana si avea functia de ingincr-sef la Fabrica de sticla Ford, si il stiti si dumneavoastra, ca v-am vorbit de atitea ori despre el

Dar mai bine citeste-ne de pe hirtiilea alea, tovarasa Cio­banu. Citeste doar! i-a taiat-o Ceausescu, spre satisfactia Linei, care s-a aplecai imediat si a cules discursul de pe jos incercind sa gaseasca unde ramasese atunci cind a fost intrerupta de Elena.

O mare echipa de ingineri, translatori si desenatori tehnici a fost instalata in diferite casc conspirative ale DIE, fiind pusa la dispozitia inginerului american. Ei au reusit sa proiecteze o imensa fabrica de sticla, ca cea de la Pittsburgh. Cu citeva zile in urma ca a fost data in folosinta pentru productia experimen­tala, in interiorul unei instalatii tehnice deja existente, Fabrica de sticla de la Scaeni. Inginerul american si-a primit suma de 300 000 de dolari, neimpozabili. Aceasta suma reprezinta intreaga valuta forte pe care am cheltuit-o pentru aceasta intreprindere. Daca ar fi fost importata in mod legal, ar fi costat 14 milioane de dolari, plus 15 ani de plata a drepturilor de folosinta. Ame­ricanul a inceput acum inca un proiect „consultativ' pentru noi, constind intr-un nou tip de sticla americana, numita „sticla lan­sata', pe care vom incepe s-o producem in trei mari fabrici in mai putin de doi ani. in curind veti putea gasi articole romanesti de sticlarie in orice magazin universal din vestul Europei si din Statele Unite, scotind astfel din competitie multe corporatii vechi, atit europene cit si americane. Acesta este drumul comunist al tovarasului Ceausescu, prin care vom crea industria noastrade sticla fara sa cumparam licente capitaliste si fara sa platim drep­turi de folosinta. De aceea vreau sa adaug glasul meu celorlalte, peste zece milioane, ale femeilor din Romania! Va multumim, tovarase Nicolae Ceausescu! Va multumim dumneavoastra care ne sintcti mai mult decit tata, frate, sot si fiu in acelasi timp !

SPIONAJUL ECONOMIC TOTAL

Era aproximativ ora sase cind Ceausescu a inceput sa prezinte ,',noua lui ordine economica' si directivele sale ferme pentru vi­itoarele relatii tehnologice si economice ale Romaniei cu Occi­dentul. Asa cum face de obicei cind are de tinut o cuvintare importanta, incepe cu o voce foarte scazuta, aproape in soapta. — Ceea ce am discutat astazi aici s-ar putea sa fie ceva nou pentru unii dintre voi, tovarasi, dar nu pentru noi toti. Ca si in multe alte domenii in care Romania detine suprematia, partidul nostru comunist si-a format si dezvoltat propriul sau concept, original, asupra serviciilor de informatii tehnologice, cu citiva ani in urma. Ele s-au dovedit a fi substantial superioare celor pe care le-am mostenit de la Moscova.

Apoi Ceausescu a scos in evidenta care sint principiile lui despre un spionaj total, tehnic si stiintific, indreptat impotriva Occidentului; importurile din lumea capitalista ar trebui sa de­vina acum o exceptie, nu o regula.

— in timpul vizitei pe care am intreprins-o in 1975 la Tokyo, mi s-a spus o poveste foarte interesanta. Era vorba despre cum au reusit japonezii sa-si construiasca o industrie foto. Nu va voi spune daca a fost Canon, Nikon, Minolta sau alta firma, pentru ca am promis ca voi pastra secretul; dar hai s-o botezam „To-kon'. Cind au inceput, nu aveau nici macar cele doua strunguri montate intr-un garaj abandonat cu care si-a inceput Sony acti­vitatea. „Tokon' a inceput prin a angaja 160 de ingineri din domeniul opticii si al mecanicii, fiecare dintre acestia primind cite un plic sigilat, in interiorul acestora se aflau nume ale unor companii, occidentale unde inginerii trebuiau sa reuseasca sa se angajeze timp de trei ani si numele echipamentului fotografic sau al unei parti a acestuia pe care fiecare trebuia sa invete sa-l produca. Unii, de exemplu, s-au dus la Leica sau la Rolliflex pentru a invata cu ce se face sasiul, partea mecanica, electronica sau fotoelecironica a aparatului de fotografiat. Altii s-au dus la Zeiss-Ikon sa invete totul despre lentile. Pe toata aceasta perioa­da ei au fost platiti si de „Tokon', in plus fata de salariile pe

care le luau de la Lcica, Rolliflex sau Zeiss. Cind s-au intors in Japonia au proiectat diferite modele de aparate de fotografiat, bazindu-se pe ceea ce au furat de la firmele din vestul Europei, apoi au construit o fabrica moderna si bang! dintr-o dala „To-kon' a inceput sa inunde pietele lumii cu aparate de fotografiat foarte bune, dar care erau mult mai ieftine decit cele europene. Nu a fost pierdut nici timpul cu cercetarea, nu a fost cumparata nici o licenta ori ceva asemanator si nu au fost platite drepturi de folosinta. Acesta este drumul pe care trebuie sa-l urmam si noi in viitor. Cu o singura diferenta: noi nu ii vom plati pe inginerii nostri de doua ori. Noi sintem comunisti, nu capitalisti. Noi sintem chemati sa ne imbogatim patria si nu propriile bu­zunare, tovarasi, si-a dus Ceausescu povestea pina la slirsit.

Dupa aceasta el a inceput sa imparta ordine cu abilitatea unui agent de spionaj profesionist, care facuse toata viata numai asta. Comertul exterior trebuia reorganizat astfel incit importu­rile sa fie subordonate total principiului spionajului economic total. Fiecare reprezentant comercial din Occident trebuie sa aiba un rol dublu. Fiecare contact cu firmele din Vest trebuie analizat in scopul obtinerii de informatii tehnico-stiintifice. Fiecare spe­cialist occidental intilnit in timpul negocierilor comerciale tre­buie raportat celor de la DIE. Toate investitiile comune sau in cooperare cu companiile din Vest trebuie sa fie subordonate uni­cului scop de a obtine noi mijloace tehnologice si informationale. Ministerele industriale romanesti trebuie sa atraga un cit mai mare numar de occidentali la Bucuresti si sa-i faca sa aduca cu ei documente semnificative. Securitatea interna si cu DIE trebuie sa vegheze tot timpul pentru ca efectiv fiecare vizitator vestic, venit cu probleme tehnice, comerciale sau financiare, sa nu scape cu bagajele necontrolate, astfel incit toate documentele secrete de valoare sa fie fotografiate.

— Florescu nc-a spus o poveste interesanta despre un emi­grant roman care a devenit un agent foarte folositor, a spus Ceausescu. Vreau sa va spun acum o alta istorioara. Nu cu mult timp in urma, l-am trimis pe Patan la Beijing sa-i propuna to­varasului Hua Guo-Feng ca serviciile noastre de spionaj din strainatate sa lucreze impreuna.

Ion Patan era vicepresedinte al Consiliului de Ministrii, insa pina in martie 1978 fusese si ministru al comertului exterior.

— Si stiti ce a spus tovarasul Hua ? „Noi nu avem spioni in Vest'. Puteti sa credeti asa ceva ? Cind Patan a insistat, tovarasul Hua a replicat: „Spune-i prietenului meu Ceausescu ca noi nu avem spioni in Vest, insa avem acolo o sumedenie de patrioti'. Asta este ceea ce ar trebui sa facem si noi, tovarasi. Avem peste 600 000 de romani care traiesc in Occident, cei mai multi dintre acestia in America. Detroil si Cleveland sint cele mai mari orase romanesti, in afara de Bucuresti. Si mai avem o gramada de germani care traiesc in Germania Federala, care sint fie nascuti in Romania, fie de origine romana. Nu ma bazez pe evreii romani care sint raspinditi peste tot in lume. Trebuie sa-i trans­formam pe toti, unul cite unul, in patrioti care lupta pentru tara lor in strainatate, in soldati aflati in serviciul Partidului Comunist! Ceausescu a culminat ridicind vocea foarte tare si lovind cu pumnul in masa. Pentru inca o jumatate de ora, sau cam asa ceva, a con­tinuat pe acelasi ton, descriind viitoarea Romanie comunista in viziunea lui, care ar trebui sa devina una dintre primele zece puteri ale lumii, bazindu-se pe spionajul economic. Ceausescu a incheiat apoi cu un mesaj: — Cu geniul sau inegalabil, Lenin a definit viitorul revolutiei sale proletare printr-o formula matematica simpla: „Comunismul, egal putere politica plus electrificare'. Astazi, dupa saizeci de ani, as vrea sa mai adaug o noua piatra de temelie marxism-le-ninismului: comunismul modern, egal comunism national plus informatii tehnologice si bani de la capitalism. Aceasta, tovarasi, este contributia romaneasca la marxism! a terminat Ceausescu. Fata lui devenise de un rosu aprins, iar fruntea ii era imbro-bonata de transpiratie. Participantii s-au ridicat in picioare si au inceput sa bata ritmic din palme. Ceausescu a dat din miini, iar asistenta a incremenit.

— Am auzit unele voci ridicindu-se in citeva dintre celelalte tari ale Pactului de la Varsovia, cerind anumite liberalizari pen­tru un grad mai mare de autonomie industriala.

Asta este anarho-socialism, a strigat Manescu, incercind sa-l anticipeze pe Ceausescu.

Acesta este adevarul, tovarasi. Ar trebui sa cerem astazi,-inca o data, 0 mai mare disciplina de partid, la toate nivelurile. Aici, astazi, am dat rapoarte, am pus intrebari, am criticat, am discutat. Acum insa trebuie sa luam o decizie, tovarasi. O decizie unanima, ca intotdeauna, care va trebui sa devina litera de lege pentru fiecare roman care traieste in interiorul si exteriorul gra­nitelor noastre. Cine este pentru aprobarea noului concept des­pre serviciile de informatii tehnologice, tovarasi ?

Toata lumea a izbucnit in aplauze, care s-au transformat in batai ritmice din palme, rituale. Pentru un timp destul de inde­lungat, Ceausescu s-a prefacut ca este ocupat cu hirtiile care erau intinse pe masa, in fata lui, cautind cite una, rearanjindu-le la locul lor, punindu-si dosarul in ordine. Apoi a ridicat din nou miinile si a continuat, fara sa se uite la noi, vorbind foarte re­pede, ca un agent de licitatie american!

Este cineva impotriva ? Se abtine cineva ? in deplina u-nanimitate Comitetul Politic Executiv al Partidului Comunist Roman aproba noul concept despre serviciile de informatii teh­nologice asa cum a fost descris in raportul prezentat aici si in concluziile intrunirii noastre.

La numai citcva minute dupa ce a parasit sala, Ceausescu m-a chemat in biroul lui. Statea in picioare in mijlocul camerei, alaturi de Elena.

Citi dintre directorii intreprinderilor de comert exterior sint ofiteri ?

Unsprezece ofiteri DIE si unul DIA, din patruzeci si unu. Douazeci si sase sint colaboratori.

Pina la sfirsitul anului trebuie sa fie toti ofiteri bine aco­periti. Adu-mi-i aici unul cite unul. O sa le dau gradele militare cuvenite. S-a inteles ?

Da, tovarase.

La fel cu Ministerul Afacerilor Externe, a adaugat Cea­usescu. insa asta trebuie sa ramina secret pentru Andrei si Bur­tica. Ministrii sint oricum rotiti din doi in doi ani aproximativ, nu-i asa ? a spus el facindu-mi cu ochiul.

CAPITOLUL XXVII

Generalul Pacepa la telefon.

Sa traiesti, sefule. Cred ca mai bine mincai c. cu ceapa decit sa raspunzi la telefonul asta. Tovarasu' vrea sa vii aici i-mediat. Habar n-ai ce furtuna groaznica te asteapta cind o sa apari, sefule.

Vin imediat acolo, profesore.

INCA UN SPION SOVIETIC ?

Abia trecuse cu citeva minute de ora zece dimineata atunci cind am parasit biroul pentru a pleca spre Ceausescu. Asteptin-du-ma, ca de obicei, la capatul scarilor, Manea mi-a dat un raport sumar, cu tonul sau obisnuit, monoton si lipsit de implicare, ce nu trada niciodata nici frica si nici satisfactia.

— Postelnicu era deja aici si il astepta, atunci cind Tovarasul a sosit azi-dimineata. Tovarasa Elena se afla impreuna cu el, — ea nu vine niciodata atit de devreme — si au intrat in birou toti trei o data, ca si cum ar fi stiut si ea ce avea sa urmeze. Postelnicu a spus ca este vorba de ceva urgent. Tovarasul parca era un morman de zbircituri. Arata aproape la fel ca in ziua in care a rupt decretul ce il facea pe Miliatru seful Statului Major.

Atunci cind am intrat in biroul lui Ceausescu, acesta inca zbiera violent, lovind puternic cu pumnul in masa. Fata ii era rosie de minie. Elena si Postelnicu erau asezati la o masa am­plasata in fata biroului sau. in mijlocul acestei mese se afla un casetofon.

D-de ce n-nu m-mi-ai r-raportat c-ca L-Luchian e-este ofiter K-KGB ? a urlat Ceausescu la mine.

Dupa aceea seara de la Ath6nee Palace, cind Luchian l-a luat pe Nicu de gulerul hainei si l-a aruncat afara pe usa, am tot asteptat sa se intimple ceva. in orice caz, asta era cu mult peste ce ma asteptam cu.

S-spune-i, P-Postelnicu ! A-arata-i ce-ai a-aflat, a tunat Ccauscscu.

L-am prins pe generalul Luchian ca vorbeste fluent ruseste! a spus Postelnicu aruncindu-mi bomba in brate.

Da drumul la casetofon i a latrat Elena.

Postelnicu, care niciodata nu asteapta sa i se spuna un lucru de doua ori, mai ales de catre Elena, s-a indreptat supus spre casetofon, apasind pe buton. Se auzeau doua voci, una de barbat, alta de femeie, care discutau despre niste oaspeti care tocmai plecasera. Cu toate ca pe casetofon exista un puternic zgomot de fond, am putut recunoaste vocea lui Luchian si a sotiei sale, Silvia. Apoi vocile lor s-au auzit din ce in ce mai incet, stingin-du-se complet. M-am mirat ca inregistrarea era de o calitate atit de proasta, pentru ca Luchian avea microfoane ascunse in toate camerele.

Aici este! a tipat Elena.

Am putut auzi cit de cit niste cuvinte in limba rusa, dar, de vreme ce nu cunosteam aceasta limba aproape deloc, ca si Elena de altfel, nu am putut sa inteleg nimic. Si nu am putut nici sa-mi dau seama daca cele doua voci sint tot ale sotilor Luchian.

D-doi a-agenti s-secreti a-ai K-KGB ! Si unul dintre ei chiar aici, in cladirea asta chiar, si tocmai d-deasupra b-biroului meu!

Furia lui Ceausescu a crescut tot timpul, iar Elena punea mereu paie pe foc, dind banda inapoi si punind-o din nou de mai multe ori.

Luchian si nevasta-sa nu sint altceva decit doi agenti se­creti sovietici, infiltrati in Romanig in timpul tulburarilor din perioada 1944-45, a declarat Ceausescu la o ora dupa aceea, dis­paritia bilbiielii fiind un semn sigur ca incepuse sa fie stapin pe sine. A mai spus ca cei doi erau romani basarabeni si de acolo veneau si greselile de limba romana pe care ei le faceau. KGB-ul le daduse acte de cetateni romani nascuti la Tighina, i-a inarmat cu certificate de nastere false care nu puteau sa fie verificate, pentru ca Tighina se afla acum in Uniunea Sovietica, si au in­ventat chiar si morminte false la Bucuresti pentru parintii lor. Nu era nici o indoiala despre asta. Conversatia in limba rusa era cea mai buna dovada. Sotii Luchian nu trebuiau insa arestati; ei trebuiau neutralizati intr-un mod diferit. Pina in ziua in care se va ajunge la o decizie finala, vor trebui tinuti sub supravegherea cea mai atenta.

Atunci cind am plecat, impreuna cu Postelnicu, Elena era inca asezata pe acelasi scaun, stringind cu ambele miini caseto-fonul. La masa lui de lucru, Manca se ocupa cu rasfoitul unor hirtii, 'indiferent fata de tot ce ce se intimpla in jurul lui. A remarcat numai, in treacat, pe tonul sau monoton, fara inflexiuni:

— Arc de gind tovarasul sa rupa inca un decret ?

NEUTRALIZAREA POSTULUI DE RADIO EUROPA LIBERA

Eram in masina intorcindu-ma de la birou atunci cind a sunat radiotelefonul de la bord, auzindu-se in difuzor:

— Saizeci si doi sa se prezinte imediat la raport la zero unu. Repet, saizeci si doi sa se prezinte imediat ta raport la zero , unu.

— Saizeci si doi este in drum catre zero unu, am raspuns eu. Cind am ajuns la cancelaria lui Ceausescu, Manea era afara si ma astepta.

Iar a inceput un ciclon distrugator, cu Coman si Postel­nicu, iar in mijlocul furtunii este acum Plesita, in timp ce to­varasa Elena trage puternic la foaie. Este vorba despre radio Europa Libera ; au gasit ceva in buletinul pe care l-ai adus. Sper sa n-o mai tina prea mult asa, ca am bilete la Opera pentru diseara.Manon de Massenet. Nu am chef sa-mi stric seara asta asa cum si-a distrus Manon Lescaut viata.

Manon era opera care ii placea lui Manea cel mai tare. Se gindea la el insusi ca la un fel de Manon, care isi risipeste viata alaturi de un curtezan pe care il chema Ceausescu.

Ma asteptam la o izbucnire in legatura cu acel buletin zilnic, in care se vorbea despre noi si cuprindea extraordinar de violente atacuri facute de radio Europa Libera la adresa cultului perso­nalitatii lui Ceausescu. Atunci cind am intrat, Ceauscscu era asezat la masa lui de lucru aruncind priviri ingrozitoare, iar in spatele lui statea teapana Elena. Ajunsese la mijlocul ordinelor pe care le avea de dat, acesta fiind un semn ca atmosfera ince­puse deja sa se calmeze. Coman, Postelnicu si Plesita mizgaleau ceva de zor in carnetele lor de notite.

Ceauscscu a continuat sa vorbeasca, fara sa catadicseasca sa-mi arunce macar o privire. A spus ca nu mai vroia ca numele de radio Europa Libera sa mai fie pronuntat vreodata in biroul lui. Ca ar trebui inlocuit cu un nume de cod, ceva de genul „lahi-chi-iac'. Sau chiar mai bine „Cutia cu trancaneli'. Ca ar trebui creata o unitate speciala de securitate care sa nu se ocupe de altceva decit de „Cutia cu trancaneli', pina la anul. Ca informa­torii confindentiali ai militiei si securitatii de pe intreg teritoriul tarii ar trebui sa se implice in aceasta operatiune. Sa fie aplicata cenzura totala asupra corespondentei spre si dinspre Occident, cu confiscarea sau retinerea tuturor materialelor adresate „Cutiei cu trancaneli' sau in legatura cu aceasta. DGTO ar trebui sa raporteze imediat tot ce descopera prin microfoanele sale ascun­se, prin interceptarea telefoanelor sau prin cenzurarea corespon­dentei despre 5ci ce asculta emisiunile „Cutiei cu trancaneli'. Astazi, „Cutia cu trancaneli' si-a aruncat veninul. Dar in ziua in care emisiunile ei nu vor mai fi un simplu atac la adresa parti­dului si a activistilor guvernamentali ci de-a dreptul va apela la ei, incercind sa-i invarteasca pe micile ei degete si sa-i ademeneasca pentru a-i face sa treaca de cealalta parte, ei bine, atunci ea va deveni cu adevarat o otrava ucigatoare. Iar noi trebuie sa fim pregatiti pentru ziua aceea.

— Trebuie sa reconstruim centrul de bruiaj, a spus Ceausescu in final, adresindu-mi-se mie.

Centrul romanesc de bruiaj fusese demontat cu ani in urma, iar cladirile in care functionase fusesera transformate in sali de clasa pentru scoala DIE. Echipamentul de bruiaj demontat, fur­nizat in cea mai mare parte de Uniunea Sovietica in anii '50, fusese pus la pastrare, gata de a fi pus oricind in stare de functionare. Era pastrat la un loc cu alte transmilatoare sovietice de bruiaj, mai noi si mai puternice, primite de la Moscova de-a lungul anilor. Ceausescu a ordonat ca centrul de bruiaj sa devina operational in mai putin de sase luni. Bucurestiul si teritoriile locuite de etnici unguri si'germani urmau sa fie bruiate la in­tensitatea maxima. Daca era nevoie de mai mult echipament, acesta trebuia sa fie cumparat imediat din import. Dupa citcva minute, in care«a mai dat niste ordine, Ceausescu a ridicat miini-le. semnalind astfel ca a terminat.

— Tu ramii aici, Pacepa, a adaugat ci. Ceausescu s-a ridicat de pe scaun, a iesit din spatele mesei de lucru si a inceput sa se plimbe in jurul camerei, cu ochii in pamint, privindu-si picioarele, cu bratele lui lungi atirnind rigid pe linga trup si cu miinile facute caus,. cu dosul palmelor la vedere. Elena s-a luat dupa ci, clatinindu-se ca sa tina ritmul. Ceausescu mi-a facut semn cu mina sa ma asez la rind. Dadeam ocoluri prin camera intr-o procesiune tacuta, facind-u-ma sa ma 'gindcsc la marsul spre esafod din Simfonia fantastica a lui Ber-lioz.

Ceausescu a spart in cele din urma tacerea, vorbind insa ex­traordinar de incet.

— Mai bine as neutraliza „Cutia cu trancaneli' din interiorul ei, decit sa o bruiez tocmai de aici. Bruiajul nu va face decit sa atite interesul pentru ea. Vreau sa scap de Bcrnard, a continuat el, vocea coborindu-i inca si mai jos.

Noe'l Bernard era directorul Departamentului de limba romana al postului de radio Europa Libera.

Lui Ceausescu ii era teama ca Bernard va schimba politica postului de radio pe care il conducea, de discreditare a virfurilor conducerii Romaniei, promovind una prin care folosindu-se de vulnerabilitatea unor functionari importanti sa-i faca sa colabo­reze cu Occidentul.. Pe Ceausescu il inspaiminta sa se gindeasca la orice fel de tradatori, dar ideea de a-i descoperi pe unii la cel mai inalt nivel era pentru el un adevarat cosmar.

— Si de Georgescu, Nicule! a adaugat Elena cu glas tare. Bernard era fiara neagra a lui Ceausescu, iar Georgescu spaima Elenei.

I-am amintit lui Ceausescu ca el personal l-a insarcinat pe Luchian sa se ocupe de problema lui Georgescu, si ca Luchian parea optimist, caci spera ca va obtine in curind unele rezultate.

— L-Luchian c-este u-un o-om m-mort. D-DIE ar f-face b-binc s-sa se ocupe d-de Georgescu s-si sa termine c-cu e-el, a spus Ceausescu abia auzit.

Atunci cind am plecat, Ceausescu era inca intr-o foarte proasta dispozitie, insa se calmase oarecum, pina la purtctul in care sa stie exact ceea ce vrea.

PREGATIREA VIZITEI LA LONDRA

intors in biroul meu, am incercat sa-mi intru in ritmul nor­mal, in rutina conducerii unui serviciu de informatii in strainata­te, care isi largea intr-un ritm constant sfera de activitati de la un timp incoace, ajungind sa fie implicat in aproape toate do­meniile specifice, de la spionaj, influenta, dezinformare, trafic de arme si oameni, contrabanda cu droguri, pina la urmarirea cu ajutorul microfoanelor ascunse, montate prin casele si birourilor tuturor conducatorilor Romaniei. Institutiile guvernamentale ci­vile s-au dovedit incapabile de a salva tara de la dezastrul eco­nomic, si chiar Ceausescu, in mintea lui, credea ca intreaga tara ar trebui intr-adevar condusa in stilul operatiei „Orizont'.

Se intunecase deja atunci cind a sunat din nou telefonul S, in Bucuresti zilele de aprilie fiind inca scurte:

Generalul Pacepa la aparat.

Aici e sclavul tau, sefule. Cum e vremea pe acolo ?

Linistea de dupa furtuna, profesore.

Pe aici la fel. Tovarasa Elena tocmai a plecat, dar atunci cind a deschis usa am putut simti cit de incarcata era atmosfera inauntru. Avea la subrat un casetofon, cu toate ca nu parea sa se duca la dans. Acum si Tovarasul este pe calc sa plece. Ia ghici ce se va intimpla dupa aceea ?

Constantin Manea se duce sa vada Manon. Are bilete la Opera pentru diseara.

Iar dumneata, sefule,' te vei duce sa te intilnesti cu To­varasul, la resedinta lui.

O, nu i

O, da i Prognoza lui Manea prevede vreme cetoasa si inabusitoare, insa fara alte furtuni cu trasnete si fulgere.

Ceausescu se plimba cu pasi repezi prin enorma lui gradina, luminata numai de „pitici'.

— Ce mai e nou ? mi-a pus el intrebarea conventionala, dupa ce am intrat in pas cu el. Fara sa mai astepte sa-i spun ceva, a continuat: S-a primit cumva vreun raspuns de la Rolls-Royce ?

Da, tovarase. Am primit unul afirmativ, venit direct de la Keith, am raspuns cu.

Sir Kenneth Keith era presedintele companiei Rolls-Royce. Tocmai ii aprobase lui Ceausescu sa viziteze uzinele.de motoare de avioane Rolls-Royce in timpul calatoriei pe care urma sa o faca in mod oficial in iunie, si pe care tocmai o pregateam.

— Asta-i excelent. Excelent. Yuromul nostru s-a prabusit toc­mai din cauza motoarelor. Si de la BAC ? a continuat ci, rcfe-rindu-se acum la British Aerospace, o companie creata in anul 1976, dupa nationalizarea si fuziunea lui British Aircraft Corpo­ration cu Hawker Siddeley si Scottish Aviation.

Da, tovarase.

Foarte bine. in timpul vizitei vreau sa semnez contractul atit pentru productia de avioane cit si pentru cea de motoare.

Ceausescu se hotarise sa importe licenta si echipamentul ne­cesar pentru producerea avionului comercial de pasageri BAC 111 de la British Aerospace, si sa construiasca motoarele turbo ale lui Rolls-Royce, cu care sint echipate, pentru a putea deschi­de portile informationale catre ele.

Nu va fi usor.

Vreau sa am deja semnate ambele investitii comune in perioada in care ma aflu in Anglia. Vreau ca ofiterii nostri sa se afle in fabricile lor imediat dupa ce ne intoarcem, a ordonat Ceausescu, continuind sa se deplaseze cu pasi rapizi dar si intr-un ritm constant. Vreau sa obtinem de la Rolls-Royce informatii com­plete despre motoarele lor cu reactie, militare. De la BAC vreau proiectele avioanelor lor de vinatoare.

A luat-o pe o poteca neiluminata.

Si-vreau si Harrierul. Sint sigur ca Brejnev o sa plateasca un pret foarte bun pentru el.

Harrier era primul avion militar al Fortelor Aeriene ale Marii Britanii (British Royal Air Forcc) care a devenit operational, capabil sa decoleze si sa aterizeze vertical.

incearca sa aranjezi o demonstratie pe viu cu aceste apa­rate in timpul vizitei mele acolo.

Ccauscscu a contiiiuat sa ma potopeasca cu o avalansa de ordine cu privire la pregatirea calatoriei la Londra. Ultimul a fost sa aranjez, in afara programului oficial al vizitei; o intilnire cu Cordon McLennean, secretarul general al Partidului Comu­nist din Marea Britanic, la Ambasada Romana, departe de indis­cretia microfoanelor britanice.

Dupa ce o sa stau o saptamina intreaga la Buckingham Palace ar putea sa se creada ca am cazut prada influentei capi­taliste.

Ceausescu a schimbat brusc subiectul:

Ai ceva vesti de la Dobreanu ?

Mihail Dobreanu era ginerele lui Ion Marcu, colonel DIE cu cea mai buna acoperire fiind angajat ca sef al unei agentii co­merciale romanesti din Teheran. Marcu a jucat rolul cel mai important in recrutarea fratelui sahului Iranului, devenind loco­tenentul consultant al acestuia in Teheran, responsabil cu tot ce avea legatura cu personalitatea princiara si primind pentru aceas­ta 10% din veniturile arabului, in bani lichizi. Dupa un an, Marcu s-a dcconspirat, impreuna cu sotia, cu fiica si cu ginerele, ulti­milor doi dindu-li-se permisiunea de a-sj petrece o scurta vacanta in Teheran, aceasta tradare provocMdu-i lui Ceausescu cea mai ingrozitoare explozie de nervi la care am asistat eu vreodata. Dupa citeva luni, DIE a descoperit domiciliul lor din Canada, unde Marcu primise azil politic, si unde se afla cu intreaga fa­milie. Potrivit celor spuse de „Popovici', agentul DIE care a dat de urma lor, ginerelui lui Marcu i se facuse dor de parintii lui, aflati in Romania, indata ce a aflat, Ceausescu a ordonat ca acesta sa fie ademenit in afara Canadei, prins si adus la Bucu­resti, ceea ce DIE tocmai reusise de curind.

Da, tovarase. Dobreanu este acum in Bucuresti.

A vorbit ?

A fost interogat despre Marcu.

— Ce escroc nenorocit! Roaga-l pe fratele sahului sa ordone sa-mi fie scos din drum de Savak. Spune-i ca este o dorinta personala a mea. S-a inteles ?

Savak erau ticaloasele servicii de spionaj ale sahului.

Da, tovarase.

Cind urmeaza sa fac vizita la Beijing ?

La inceputul lui mai.

Daca-i asa, pot eu sa i-o cer. Aranjeaza sa facem o escala la Teheran pe drumul catre Beijing. Spune-i sahului si lui frate-su sa vina sa ne intilnim la aeroport. Vreau sa-i dau scalpu' Iu' Marcu. S-a inteles ?

Da, tovarase.

— Stringe-l pe Dobreanu cu usa ca sa-l convingi sa-si aduca aici nevasta si copilul. Trebuie sa putrezeasca toti la puscarie.

Atunci cind am trecut pe linga banca aflata in fata casei cu doua etaje pe care a construit-o pentru mama lui, Ceausescu a spus in mod automat :

Buna ziua.

inca nu putea sa creada ca femeia aceea octogenara, care purta mereu un sal negru, legat strins in jurul umerilor si un batic, tot negru, pe care si-l lega sub barbie, nu va mai fi nicio­data acolo, asteptindu-l pe banca.

Dupa inca citiva pasi, Ceausescu s-a oprit, a intins mina spre unul dintre nasturii mei si a inceput sa-l invirta. Cu o voce foarte, foarte inceata, mi-a spus :

Vreau sa-l infiltram pe „Radu' in biroul lui Bernard.

— Nu am avut niciodata vreun „Radu' la dispozitie, tovarase.

Hai sa facem unul.

Atunci cind am ajuns in fata intrarii, Elena statea pe treptele de marmura, uitindu-se dupa Ceausescu. Tirsindu-si picioarele incaltate in papuci, a incercat sa ne'ajunga din urma.

Trebuie sa scapam de Georgescu, Nicule, a pufnit ea. Te rog. Ce e prea mult, e prea mult.

— A-ha.

Si de Goma si Tanase! Astia nu suporta curaiu' nostru Nicule.

— Hai acum sa mincam si dupa aia sa ne uitam la Kojcik. La ora zece, s-a intors el catre mine, in timp ce se indeparta mina in mina cu Elena.

CICLUL INCEPE SA SE INNOIASCA

Ceausescu, purtind jerseul lui preferat, de culoare alba, fara guler, a sosit in sala de cinema la ora zece punct si a inceput sa se plimbe prin camera de jur-imprejur,. asteptind-o pe Elena. Atunci cind a venit, aceasta era drapata intr-un lung halat de casa din catifea cenusie, incheiat numai la jumatate de nasturi. Ospatarul a dat buzna inauntru cu vinul alb-galbui moldovenesc pastrat la temperatura camerei si a deschis apoi o sticla rece de sampanie Cordon Rouge pentru Elena.

La sfirsitul filmului lumina cea cruda a dat la iveala imaginea Elenei care dormea bustean cu capul cuibarit usor pe catifeaua cenusie a fotoliului in care se afla, cu gura deschisa larg, din ea iesind un sforait usor si constant.

Ccauscscu si-a golit paharul cu vin, i-a aruncat o privire Ele­nei, care continua sa doarma, apoi s-a ridicat si a plecat cu pas rapid, facindu-mi semn cu mina sa-l urmez. Odata ajunsi in ca­mera lui de lucru a apasat pe butonul unui casetofon, punindu-l sa mearga tare.

— Va trebui sa mergi in Germania si sa-l stringi pe Beitz cu usa, ca sa ne dea odata Fokkerul. Ursii nostri nu se dau asa, pe gratis.

Berthold Beitz, directorul general al renumitului concern Krupp si membru in consiliul de conducere al Fokkerului, era un vinator patimas si o cunostinta apropiata a fostului prim-mi-nistru, Maurer, si al lui Luchian. Dupa nenumaratele calatorii pe care le-a facut in Romania ca sa mearga la vinatoare, Beitz s-a intors acasa cu niste blanuri de urs extraordinare, obtinute ca trofee. Si daca blanurile acelea au ajuns in Germania Federala, Beitz nu a uitat sa lase in Romania o sumedenie de arme de vinatoare de cea mai buna calitate, facute special de concernul Krupp, atit pentru Ceausescu cit si pentru Maurer.

— Va trebui sa-l stringi si pe Wischnewski cu usa. Hans Jiirgen Wischnewski avea titlu de ministru al cancelariei si era numarul doi al cabinetului lui Helmut Schmidt. in ultimii citiva ani ma intilnisem cu el de mai multe ori pentru a-i inmina personal mesaje de la Ceausescu pentru Helmut Schmidt, in care se cerea tehnologie interzisa tarilor socialiste, motivind ca astfel Romania ar fi ajutata sa-si pastreze situatia de independenta fata de Moscova. Deosebit de intelept si cu un caracter de neclintit, Wischnewski a luptat cu incapatinare pentru a nu i se da lui Ceausescu acces la tehnologia aeronautica militara vest-germana. Asa s-a intimplat si cu Beitz care, in ciuda vagilor promisiuni pe care i le facuse lui Luchian, dar si mie, in timpul unor deju­nuri si supeuri prietenesti care au avut loc in vilele executivului lui Krupp, nu avea de gind sa-si puna in joc prestigiul de dragul lui Ceausescu.

— Nu-l uita nici pe prinde-muste (se referea Ia Willy Brandt). Fa-l sa vina incoace inainte sa plec la Londra. Pe asta il string eu cu usa.

in timp ce Ceausescu vorbea, usa camerei de lucru s-a deschis cu putere, lovindu-se de perete. Elena a intrat impleticindu-se, cu ochii cirpiti de somn, cu parul ciufulit, cu halatul de pe ea sifonat si laliu, venind cu siguranta din sala de proiectie.

— incearca sa pleci la Bonn chiar miine. Asta este ce trebuie sa facem prima data, mi-a spus Ceausescu peste urnar, in timp ce Elena il tragea dupa ea.

O ULTIMA PETRECERE

Atunci cind am reusit in sfirsit sa plec era trecut de miezul noptii.

— La Casa de oaspeti, i-am ordonat soferului.

ii promisesem lui Burtica sa nu lipsesc de la cina pe care o dadea. Celebra cu aceasta ocazie numirea in functia de ministru al comertului exerior. Cind am ajuns acolo toata lumea era in al noulea cer.

— Poate sa-mi spuna cineva cite feluri de mincare ne-au fost servite in seara aceasta ? l-am auzit pe Cornel Burtica intrcbind, in timp ce eu ma asezam pe scaunul care imi fusese pastrat.

Cel putin zece, a bolborosit Stefan Andrei cu gura plina.

Este o mare abundenta ! a continuat Burtica.

De ce ? Pai am vazut ca la bucatarie mai sint inca zece feluri care ne asteapta.

Eu vorbesc despre altceva. Puteti sa credeti asa ceva, to­varasi ? Avem inca restaurante de prima clasa pentru turisti care ofera numai patru sau cinci feluri de mincare in meniu. D-aia ziceam ca este o mare abundenta.

— Ce dezastru pentru relatiile noastre cu strainatatea, a con­tribuit Andrei.

— I-am pus pe citiva dintre oamenii mei sa stringa meniurile restaurantelor turistice pe care la avem in Bucuresti. Iar atunci cind Tovarasul a venit din Statele Unite, i-am raportat despre toata incurcatura pe care am gasit-o. Cu dovezi. Si stiti ce a facut ?

I-a arestat pe toti responsabilii de restaurante ? a incercat sa ghiceasca ministrul apararii nationale, Ion Coman.

Dar de ce sa-i aresteze ? Sint cu totii fie numiti de noi, fie chiar ofiteri dc-ai nostri, a spus ministrul de la interne, Teo­dor Coman, luindu-le apararea.

— Tovarasul a dovedit din nou ca este fara egal! Chiar atunci, pe loc, a ordonat sa fie conceput un decret prezidential prin care fiecare restaurant turistic sa aiba un numar minim de aperitive de baza in meniul sau. Am propus sa fie treizeci si cinci pentru un restaurant de categoria lux si douazeci si cinci pentru cele­lalte.

— Extraordinar! Dar cum reusesc sa se descurce ? a intrebat Ion Coman.

A fost ideca lui Tovarasu': conserve, hrana conservata. Fiecare restaurant va trebui sa aiba in stoc mai multe mii de conserve, cu felurile de mincare afisate in meniu. Daca cineva vrea sa manince gulas, deschizi o cutie de gulas si i-o servesti. Daca vrea fasole cu cirnati, ii deschizi alta conserva. Carne de porc sau sunca ? Imediat. Iar calitatea este mereu aceeasi. To­varasul ar putea foarte usor sa faca milioane in Vest cu ideile pe care le are.

— Nu este cam scump sa se serveasca mincare conservata intr-un restaurant ? a indraznit sa intrebe Coman.

Este o problema de prestigiu national, nu de bani, s-a bagat Andrei.

Toate restaurantele merg in deficit, tovarasi. Tot ce tre­buie sa facem este sa dublam subventia si vom putea avea treizeci si cinci de aperitive de baza in meniu. Nu banii sint problema, ci turistii. Nimeni si nimic nu poate sa faca o propaganda mai buna Romaniei comuniste decit un turist care s-a simtit bine aici.

Discutia a continuat intr-un stil dezordonat. Oamenii, de la aceasta inaltime, nu sint obisnuiti sa-i asculte pe cei din jur. Tot ce vor ei este sa-si aduca propriile lor contributii la adularea lui Ceausescu. intotdeauna se afla cineva prin preajma, care sa-i raporteze miine lui Ceausescu tot ce ai spus tu azi. Si asta fara macar sa mai punem la socoteala microfoanele.

— Tovarasul, bietul de el. Ca si cura nu i-ar fi fost de ajuns cu Washington si Casa Alba. Acum trebuie sa se mai duca si la Londra si sa se culce in palatul regal, s-o vada pe regina aia cu nasul pe sus, care se uita la el ca la un var venit de la tara, a comentat compatimitor dar neinspirat Ion Coman.

Burtica a ramas blocat.

— Dar ce crezi ca sintem noi, Comane, niste trogloditi ? Po­porul roman a fost in stare sa-i dea Tovarasului in douazeci de ani mai mult decit i-a dat imperiul britanic intregii dinastii intr-un mileniu intreg. Cite cabinete de lucru are regina ? Unu' Comane. Tovarasul nostru are trei, iar unul dintre ele este in fostul palat regal. Oare cite resedinte oficiale are regina ? Trei, Comane si numai atit. Tovarasul are cinci. Cinci, Comane. Cinci. Si asta fara sa punem la socoteala cele treizeci si noua de case de oaspeti speciale pe care le-am construit pentru dinsul in fiecare judet, si pe care le tinem numai pentru cazul cind face vizite sau merge la vreo partida de vinatoare.*

— Si douazeci si unu de apartamente prezidentiale in amba­sadele-noastre, s-a amestecat Andrei in discutie, plescaind zgo­motos. Nimeni altcineva nu pune piciorul in ele. Sint pastrate numai pentru Tovarasu'.

— Cite avioane personale crezi tu ca are regina ? a continuat Burtica. Doua, Comane, asta-i tot ce are. Tovarasul are noua, plus trei elicoptere. Si nu uita ca unul este un Boeing 707 iar doua dintre ele sint acele gigantice Iliusin-62. Toate sint dotate cu apartamente prezidentiale, saloane si birouri. .Cite trenuri per­sonale crezi ca are regina ? Unu', Comane, numai unu', si chiar si ala este foarte vechi. Tovarasu' are trei. Nu trei compartimen­te, ci trei trenuri intregi si toate ultramoderne. Cite ambulante crezi ca poate regina sa aiba ? Doua, Comane, numai doua — si asta stiu sigur. Tovarasu' are patru, toate comanda speciala, aduse din America si Germania Federala. Dar cite spitale per­sonale crezi ca are regina, Comane? Nici unu', uite cite are. Tovarasu' are unul numai pentru el singur. Si medici care il trateaza numai pe el si familia lui.

Si asta fara sa punem la socoteala noul centru administra­tiv, a adaugat cu mindric ministrul de interne, in timp ce isi umplea un pahar pentru apa cu whisky, pe care l-a golit dintr-o sorbitura.

Ai dreptate, Comane, a fost de acord Burtica. Crezi tu ca regina ar putea demola centrul Londrei, ca sa construiasca palate pentru ea insasi si pentru guvernul ei ? Dar noi putem, tovarasi. Si asa vom face. Si ii vom da numele de Centrul administrativ „Ni-co-la-e Cea-u-se-scu'.

r— Ma voi duce cu Tovarasul la Londra, a spus Andrei. Toc­mai mi s-a comunicat. Am aflat ca o sa stam cu totii la Buckin-gham Palace. Este adevarat, Pacepa ?

Adevarat.

— Mor de curiozitate sa vad cu ochii mei locul in care regina Victoria a domnit timp de peste saizeci si cinci de ani. in cali­tatea mea de ministru de externe, s-ar cuveni sa mi se ofere unul dintre cele mai bune apartamente din palat. Abia astept sa ma pis pe peretii ei imperiali si pe mobila regelui George al patrulea. O sa fie o distractie mai mare decit la Blair House! ne-a luat ochii Andrei cu cunostintele lui invalmasite despre istorie.

Conversatia a fost din ce in ce mai animata, direct proportio­nal cu numarul sticlelor golite, luind turnuri nebanuite si atingind cele mai neasteptate subiecte. Petrecerea a ajuns in cele din urma la obisnuitul ci sfirsit, cu cei doi Coman afumati bine, Andrei abia tinimlu-sc pe picioare, iar Burtica beat, insa con-trolindu-se deplin.

Ca de obicei, in apartamentul meu era intuneric. Numai Fedoi Lily, cu fata lui plina de zbircituri, ca a unui taran batrin, blinda si senina, ma astepta. M-a privit in fata cu ochii lui mari, calzi si prietenosi, intotdeauna scrutatori.

Am gasit o invitatie tiparita, lasata pe masa cea mare, pentru oaspeti, de linga Fedot, in care eram chemat la inchiderea ex­pozitiei Danei. Pe rindul pe care trebuia scris numele, Dana scrisese din nou, cu mina ei ferma si totusi feminina: „Taticului meu iubit'.

EPILOG

Pe 23 iulie, duminica, Dana a venit cu mine la aeroport. Ceausescu mi-a ordonat sa ma intorc in Germania Federala pen­tru a incerca inca o data sa obtin aprobarea Bonnului pentru o firma mixta, astfel incit sa poata sa inceapa construirea avioane­lor Fokker in Romania si in plus sa aiba o deschidere pentru a fura tehnologia de la VTOL. Aveam la mine mesajele lui per­sonale adresate cancelarului Helmut Schmidt si printului Bernhard al Olandei, cel mai proeminent membru a'l consiliului director al Fokkerului, in care acestia erau asigurati ferm ca nici unul din secretele tehnologiei occidentale derivind din aceasta investitie nu va fi impartasii Moscovei. Ceausescu mi-a ordonat sa ma intorc in citeva zile pentru a incepe sa'lucrez la planurile pe care el si nevasta-sa le aveau pentru asasinarea a trei disidenti emigrati in vestul Europei.

Atunci cind am luat-o in brate pe Dana si am sarutat-o de la revedere stiam ca nu o sa ma mai intorc.' Nici peste citeva zile si niciodata. Deodata mi s-a parut ca imi ajunge. Destula publicitate, destule comploturi, destul cu viata in virful unei so­cietati pe care o detestam din ce in ce mai tare, destul cu amina-rea visurilor mele de a fugi spre libertate.

larta-ma, Dana, i-am spus sarutind-o. larta-ma pentru tot raul pe care poate ti l-am facut si pentru tot ceea ce ar fi trebuit sa fac si nu am apucat.

— Hai, taticule, termina, a replicat Dana, ochii ei cautindu-i pe ai mei si incercind sa inteleaga la ce ma gindesc. Cu tatal meu la bord, nu exista nici un avion pe lumea asta care sa se poata prabusi.

Atunci cind avionul ajunsese deja departe pe pista, ea statea inca in fata balustradei, facindu-mi cu mina. Dana nu putea sa stie si, pentru a o proteja, nu am putut atunci sa-i spun ca in urma cu o noapte imi luasem adio de la viata mea in Romania.

Era trecut putin de miezul noptii cind m-am intors acasa in acea ultima seara. Totul era la fel ca de obicei. Militianul de la Ambasada Poloniei a iesit afara din ghereta lui din fata portii ca sa-mi adreseze un salut formal, iar doamna Groza privea afara, pindind din spatele perdelelor de la fereastra. Singura lumina care ardea in apartamentul meu era cea de la Fedot Lily, si am impins un scaun acolo ca sa vorbesc cu el. Nici pina in ziua de azi nu am cea mai mica idee cit am stat acolo, poate un minut, poate o ora, dar stiu ca in ochii lui negri simteam intrebari mai grele decit cele pe care le avusese pina atunci. Hotarirea luata fiind definitiva, m-am dus in camera mea de lucru si am scos o anumita bucata de pe podeaua parchetata, sub care se afla un mic plic. Continea carnetul de membru al Asociatiei Tinerilor Prieteni ai Statelor Unite, care mi-a fost dat in 1945, atunci cind m-am inscris in ea, aceasta organizatie fiind sponsorizata de Am­basada Statelor Unite din Bucuresti, fiind declarata mai tirziu de comunisti drept tradatoare. Am ars incet plicul cu bricheta, dupa care am plecat de acasa, suindu-ma la volanul masinii de serviciu, care era parcata mereu in fata casei, pentru cazuri de urgenta.

Luna plina stralucea ca ziua atunci cind am ajuns in cimitir si am ingenucheat in fata mormintului tatalui meu. El a fost cel care mi-a insuflat dragostea pentru America. Cea mai mare parte a vietii si-a petrecut-o muncind la filiala din Bucuresti a lui Ge­neral Motors, unde entuziasmul sau pentru America a crescut continuu. Ferm hotarit sa emigreze cu familia lui la Detroit, asa cum facuse un unchi al lui, a avut ghinionul sa fie prins in Romania intr-o capcana, mai intii din cauza celui de-al doilea razboi mondial, dupa aceea din cauza ocupatiei sovietice. Tot ce a mai putut sa faca a fost sa-mi transmita mie toata dragostea lui pentru America, continuind sa mi-o adinceasca atita timp cit a mai avut o scinteie de viata ramasa in el.

Cind am ajuns inapoi acasa, mi-am scos vioara si am stat in fata portretului mamei mele. Acordurile piesei sale favorite, Humoresque de Dvorjak, pareau sa ma loveasca cu puterea unei ploi de primavara. Cind am terminat de cintat, i-am sarutat fruntea si parul. I-a luat citeva clipe pina sa inteleaga, dupa care ochii ei mari si negri mi-au parut infricosati.

— Ai de gind sa ma parasesti ? mi s-a parut ca citesc pe buzele ei. M-am uitat repede de jur-imprejur. Nu era nimeni acolo, in afara de microfoanele despartite de pereti.

Mi-am petrecut restul noptii luindu-mi la revedere, rind pe rind, de la toate picturile Danei, atingindu-le pe unele, mingiin-du-le pe altele numai cu privirea. Cind am ajuns la cartile mele, aproape se crapa de ziua. Adinc ingropat in paginile lor, se aflau alti ani de sperante desarte si visuri neimplinite.

Aflindu-ma in avion a doua zi, abia dupa ce am trecut prin stratul de nori cumulus, o lacrima mi s-a rostogolit pe obraz. O iubesc pe Dana cu mult mai mult decit imi iubesc propria viata. De-a lungul anilor am facut tot ce am putut pentru a o lua cu mine in Vest. Numai acolo, departe de microfoanele comuniste si de omniprezenta securitate romaneasca, as fi fost in stare sa-i explic cu calm ce intentionam sa fac, unde vroiam sa ma duc. O cunosc pe Dana la fel de bine cum ma cunosc pe mine insumi, si nu aveam nici cea mai mica indoiala ca si ea ar fi ales drumul catre libertate. Nu numai ca este fiica mea, dar ea este pe dea­supra si un artist care intotdeauna si-a dorit sa exprime ceea ce simte ea insasi, nu ce i se spune sa simta. Eram convins ca o data ajunsi amindoi in Vest, fie macar si pentru o singura zi, nu ne-am mai fi intors niciodata in Romania. Ceausescu a refuzat cu insistenta sa ne lase.

Pentru a-i proteja Danei viitoarele zile si nopti, viata si li­bertatea ei, nu i-am spus si nu-i spun nici chiar acum despre planurile mele. De aceea nu i-am putut spune ca intreaga mea noua viata de aici, din „America noastra', asa cum obisnuia tatal meu sa-i spuna, va fi dedicata eliberarii ei si logodnicului ei din sclavie si facind tot ce voi putea pentru a-i aduce si pe ei aici, sa devina si ei americani. Atunci cind avionul era departe, pe cer, trecind peste granita Romaniei, ani inchis ochii, in minte mi-a aparut astfel imaginea lui lisus Christos crucificat, caruia m-am rugat, cerindu-i iertare pentru trecutul meu, libertate pen­tru fiica mea si putere pentru viata pe care o avem inaintea noastra.

Cind am ajuns la aeroportul din Frankfurt pe Main, am fost intimpinat de ambasadorul Ion Morega si de seful bazei DIE, generalul Stefan Constantin. Ei mi-au raportat ca au fixat pentru urmatoarea dupa-amiaza o intilnire cu ministrul cancelariei vest-germane, Hans Jurgen Wischnewski, asa incit puteam sa-i inminez acestuia mesajul lui Ceausescu, adresat cancelarului Schimdt. Cei care m-au intimpinat m-au dus la un vechi castel din afara orasului Frankfurt, pentru a dejuna, si acolo ne-am depanat amintiri despre zilele petrecute la resedinta ambasadoru­lui, aflata in Bad Godesberg, linga Bonn. Atunci cind, in cele din urma, Constantin m-a condus la hotelul Intercontinental din Koln, i-am spus ca vroiam sa-mi petrec dimineata zilei urmatoare lenevind in sala de sanatate a hotelului. Eram cunoscut ca un iubitor fanatic al jocului de tenis, al inotului si saunei.

A doua zi dimineata, foarte devreme, am parasit hotelul sin­gur, am luat un tren spre Bonn, apoi un taxi pina la Ambasada Statelor Unite, unde am cerut azil politic. La citeva zile dupa aceea mi-a fost acordat cu marinimie, in ciuda celor 27 de ani in care am slujit comunismul de pe pozitii din ce in ce mai inalte, Statele Unite ale Americii mi-au acordat cu generozitate privilegiul de a deveni o parte a acestei minunate natiuni. Din punctul meu de vedere, eram hotarit sa fac tot ce imi statea in putinta pentru a rasplati aceasta generozitate.

in noaptea de joi, 27 iulie, am parasit in secret Germania Federala la bordul unui avion Hercules, apartinind Fortelor Aeriene ale Statelor Unite, trimis de Washington sa ma ia. Pen­tru aceasta calatorie speciala, in cala imensului avion a fost ame­najata la repezeala o cabina de lemn cu un spatiu pentru servirea mesei si un loc de dormit. Tocmai ajunsesem la Oceanul Atlantic atunci cind comandatul de zbor a venit in camera mea de lemn.

— Bun venit in libertate, domnule.

Era pentru prima dala dupa foarte multi ani cind cineva mi se adresa cu domnule in loc de tovarase. Atunci cind l-am strins in brate, am simtit deodata ca voi izbucni in lacrimi, dar inca nu invatasem sa pling de bucurie.

Dupa ce a plecat comandantul, gindurile mele s-au intors in mod reflex inapoi la Bucuresti. Avea sa-i ia ceva timp lui Cea­usescu, saptamini intregi, ca sa poata sa adune la un loc „probe

de necontestat' care sa arate ca fusesem recrutat de CIA inca de pe vremea cind eram un adolescent credul, incapabil sa inteleg care sint avantajele comunismului asupra capitalismului. Pe urma Ceausescu urma sa ma judece si sa ma condamne la moarte ca fiind agent CIA, si sa faca tot ce avea sa-i stea in putinta ca sa stearga si cea mai mica urma care sa ateste ca generalul Ion Mihai Pacepa a existat vreodata. Blocul sovietic are propriile sale reguli de a scrie si a rescrie istoria. Si intr-adevar generalul Ion Pacepa a incetat sa existe, exceptind prezenta sa in memoria citorva oameni. El ramine pentru totdeauna in avionul acela imens, izolat in interiorul unei cabine din lemn, construita pentru el in cala aparatului de zbor. Mai avea exact trei luni pina sa ajunga la rotunda virsta de 50 de ani.

Omul care a coborit din avionul Hercules pe baza aeriana Andrews (Andrews Force Base) de linga Washington DC, pe data de 28 iulie 1978, avea o identitate nou-nouta, atestata de noile lui acte americane. Falcile sale inclestate, cu fermitate, tradau hotarirea lui de nestramutat de a incepe o viata noua, libera, asa cum au facut atitia alti emigranti inaintea lui.

La citeva zile dupa disparitia generalului Pacepa, Ambasada Statelor Unite si alti diplomati occidentali din Romania au des­cris Bucurestiul ca pe un oras in stare de asediu. Sediul Comi­tetului Central al Partidului Comunist Roman si rezidenta conducatorului acestuia erau puse sub paza grea, in timp ce tru­pele de securitate patrulau prin capitala zi si noapte. Nicolae Ceausescu, despre care s-a spus ca este bolnav si obligat sa ramina acasa, si-a incetat orice activitate si a disparut din ochii publicului.

in septembrie 1978 presa occidentala si sursele diplomatice din Bucuresti au raportat ca disparitia generalului Pacepa a fost urmata de cea mai mare epurare politica din Romania de dupa cel de-al doilea razboi mondial. O treime din conducerea Con­siliului de Ministri a fost demisa. Douazeci si doi de ambasadori au fost inlocuiti si peste doisprezece ofiteri de securitate de cel mai inalt grad au fost arestati, impreuna cu alte citeva zeci de cadre cu grad ceva mai mic, care pur si simplu s-au spulberat, au disparut din vedere, luati de furtuna tulburarilor. Generalul Eugen Luchian se afla printre cei din urma.

in octombrie 1978, din cauza ca ofiterii si agentii D1E de pe tot intinsul Occidentului erau cercetati de serviciile de contrain-formatii, Bucurestiul era angajat cu totul intr-o furioasa ope­ratiune care urmarea retragerea celor mai multi ofiteri DIE aflatf in'Vest mai mult sau mai putin legal, cu scopul evident de a evita cresterea disensiunilor politice internationale. Unii dintre ei au ales libertatea, atunci si acolo, altii mai tirziu, insa toti au raportat ca la numai cileva ore dupa disparitia generalului Pa­cepa DIE a intrat intr-o stare de confuzie disperata si curind a inceput sa se dezintegreze. Numeroase comisii de investigatie, toate conduse de Elena, au inceput sa disece DIE si personalul sau. Pe la sfirsitul anului, Elena a declarat dizolvarea DIE si a inceput sa-si construiasca propria ei organizatie, pe ruinele celei vechi. Toate serviciile occidentale de informatii au fost de acord, mai tirziu, ca DIE s-a dovedit a fi primul serviciu de spionaj din istorie distrus in intregime datorita deconspirarii unui singur om.

Fiica lui Pacepa, Dana, s-a casatorit cu logodnicul ei, sculpto­rul Dan Damaceanu, pe 4 iulie 1979. Complet izolati de Secu­ritatea romana, ei nu au reusit sa primeasca nici o stire directa din Statele Unite. Abia la inceputul anului 1985 Dana si Radu au aflat pentru prima data, dintr-o scrisoare deschisa pe care le-a trimis-o tatal tinerei, publicind-o in Franta, ca nu a fost gasit mort intr-o statie de metrou din New York, asa cum fusesera lansate unele zvonuri la Bucuresti, si ca, dimpotriva, era cit se poate de viu, luptindu-se pentru a le obtine si lor libertatea, in pofida ordinelor pe care¹ le-au primit de la trupele de securitate, in ziua de 5 iulie 1985 Dana si Radu, in mod curajos, au com­pletat o cerere oficiala de a parasi Romania, inregistrata cu numarul 2668. Multi dintre membrii Congresului Statelor Unite i-au scris presedintelui Ceausescu cerind libertatea lor, dar toate scrisorile au ramas fara raspuns.

Periodic, serviicile secrete romane au incercat sa-l localizeze pe Pacepa in cele mai neasteptate moduri. De-a lungul anilor am reusit sa observ o parada permanenta a celor mai ciudate personaje — occidentali, palestinieni si romani emigrati — care lasau sa se inteleaga ca ar fi putut face avere cu Pacepa, daca s-ar fi bagat impreuna in afaceri, daca l-ar angaja in functia de consilier economic sau daca ar scrie impreuna o carte. Au mai existat, de asemenea, incercari ale unor oameni rcprczentind di­ferite' grupuri internationale de a recruta ofiteri CIA in rezerva, cu oferte tentante de rasplata financiara, pentru a le da pina si cea mai vaga informatie asupra noii identitati a lui Pacepa, ori a locului in care s-ar putea afla. O privire mai atenta asupra tuturor acestor incercari a dat intotdeauna la iveala fie pumnul inmanusat al lui Ceausescu in persoana, fie al celor doi buni prieteni ai lui, OEP a lui Yasser Arafat si Libia lui Moammar el Gadhafi.

De la deconspirarea generalului Ion Minai Pacepa din anul 1978, Nicolae Ceausescu nu a mai primit nici o invitatie de a pune piciorul in Statele Unite. Oricum, statutul comercial de „natiunea cea mai favorizata' acordat Romaniei a continuat sa fie reinnoit de guvernul Statelor Unite, oferind astfel Bucurcstiu-lui beneficii semnificative, atit politice cit si financiare. Cu aju­torul operatiunii „Orizont' si al altor operatiuni similare de influenta, Ceausescu continua sa transforme metodic Romania intr-un remarcabil monument dedicat marxismului si lui insusi, un element semnificativ fiind arcul de triumf pe care l-a ridicat in anul 1986 la intrarea in Bucuresti si pe frontispiciul caruia sta scris: „Epoca de aur — Epoca Nicolae Ceausescu'.