Luceafar de seara - de Alfred Bester

Barbatul din masina avea treizeci si opt de ani. Era inalt, slab si dadea impresia de fragilitate. Parul sau, tuns perie, era prematur incaruntit. Poseda o buna educatie si un oarecare simt a umorului. Urmarea o pista, Era inarmat cu o carte de telefon. Era deja condamnat.

Intra pe Pest Avenue isi opri masina in dreptul numarului si o parca in lungul trotuarului. Consulta cartea de telefon, apoi iesi din masina si intra in imobil.

Examina cutiile de scrisori, urca scara in fuga si se indrepta spre apartamentul F. Suna. Asteptind sa i se raspunda, scoase din buzunarul interior al hainei un mic carnet negru si un splendid pix de argint cu patru culori.

Usa se deschise. Barbatul se adresa unei femei sterse, destul de in virsta.

Buna seara, doamna Buchanan.

Femeia inclina din cap.

Ma numesc Foster. Sint de la Institutul de Stiinte. Ne ocupam cu verificarea anumitor marturii privind farfuriile zburatoare. N-am sa va retin mai mult de un minut.

Dl. Foster se strecura in apartament. Vizitase deja destul, astfel incit cunostea dinainte dispunerea camerelor. Traversa grabit holul, indreptindu-se spre salon, se intoarse, ii zimbi d-nei Buchanan, isi deschise carnetul la o pagina noua si, cu pixul gata de scris, intreba:

Ati vazut veodata o farfurie zburatoare, d na Buchanan

Nu. Si dupa parerea mea nu-s decit niste prostii. Eu

Dar copiii Dvs. au vazut vreodata? Aveti multi copii?

– Bine, dar noi

Citi?

Doi. Farfuriile astea zburatoare, niciodata n-au

Sint de virsta scolara?

– Ce?

Merg la scoala? intreba dl. Forster cu nerabdare.

Baiatul are 28 de ani iar fata 24. De mult au .

Vad. Sint casatoriti

– Nu Cit despre farfuriile astea zburatoare, specialistii dvs. ar trebui

Exact asta si facem - intrerupse dl. Foster.

Inscrise niste semne cabalistice in carnetul sau, il inchise si il lasa sa alunece, impreuna cu splendidul pix, intr-unul din buzunarele interioare.

Va multumesc foarte mult, d na Buchanan - spuse el si facind stinga imprejur, iesi.

Jos. dl. Foster se urca in masina, deschise cartea de telefon, intoarse o pagina si sterse un nume cu pixul. Privi numele figurind dedesubt, nota adresa si demara. Se duse pe Fort George Avenue si opri masina la numarul . Intra in bloc si urca cu ascensorul automat pina la etajul . Apasa butonul soneriei apartamentului G. Asteptind sa i se deschida, isi scoase din nou carnetul negru si splendidul pix.

Usa se deschise. In prag se ivi un barbat matahalos caruia dl. Foster ii zise:

Buna seara, domnule Buchanan.

Buna, ce vrei! raspunse matahala.

Ma numesc Davis. Vin din partea Asociatiei Nationale de Radiodifuziune. Preparam o lista de concurenti pentru premii. Pot intra? Nu va retin mai mult de un minut.

Dl. Foster/Davis se strecura in apartament si incepu imediat sa-l interogheze in salon pe dl. Buchanan si roscovana sa sotie.

Ati cistigat vreodata un premiu la radio sau la televiziune?

– Nu - raspunse cu un ton furios dl. Buchanan. Nu n-am avut niciodata ocazia. Toata lumea cistiga, numai noi nu.

Tot banetul ala care ti pica pleasca din cer si frigiderele celea - spuse doamna Buchanan - si excursiile la Paris si voiajele cu avionul

Tocmai de aceea lucram la stabilirea unei asemenea liste - o intrerupse dl. Foster/Davis. Aveti membri de familie care sa fi cistigat deja un premiu?

Da de unde. Toate astea sint aranjamente si asa mai departe. Numai de ochii lumii. Ei

– Poate copiii Dvs?

– Da' n-avem.

Vad. Va multumesc foarte mult.

Dl. Foster/Davis se consacra micului sau joc de semne cabalistice in carnet, il inchise si-l puse la loc. Parasi familia Buchanan, lasind-o propriei indignari, se intoarse la masina, sterse un nou nume in cartea de telefon, nota din nou adresa numelui urmator si demara.

Se duse la nr. 1215, pe 68^th Street Est, si-si gara masina in fata unui imobil din blocuri de piatra. Suna la usa si se gasi in fata unei cameriste in livrea.

Buna seara spuse el. Dl. Buchanan este acasa?

Cine sinteti dumnevoastra

Ma numesc Hook - spuse Foster/Davis. Intreprind o ancheta din dispozitia Biroului de perfectionare a afacerilor.

Camerista disparu, reaparu si-l conduse pe dl. Foster/Davis intr-o mica biblioteca unde un domn in smoking, cu un aer hotarit, in picioare linga un semineu, tinea in echilibru pe o farfurioara o ceasca de portelan fin de Limoges. Rafturile erau ticsite de volume luxoase. In semineu ardea sustinut un rug enorm.

– Domnul Hook?

– Da, domnule - raspunse omul condamnat.

Nu-si scoase carnetul. Continua:

– N-am sa va retin mai mult de un minut, d-le Buchanan. N-am decit citeva intrebari sa va pun.

Am o deplina incredere in Biroul de perfectionare a afacerilor declara dl. Buchanan. Pavaza noastra impotriva

Va multumesc, domnule - il intrerupse Foster-Davis-Hook. Ati fost vreodata excrocat de vreun aventurier?

Au existat mai multe tentative, insa eu nu m-am lasat niciodata dus.

– Copiii dvs. poate? Aveti multi copii?

Fiul meu este mult prea tinar pentru

Ce virsta are, domnule Buchanan?

– 10 ani.

Poate a fost deja escrocat la scoala? Exista unii criminali care-si aleg anume victimele printre copii.

Nu la scoala pe care o frecventeaza fiul meu. Acolo este perfect la adapost.

Care este acesta scoala?

– „Gernanson”.

– Intr-adevar, una dintre cele mai bune. A frecventat vreodata o scoala comunala?

Niciodata.

Omul pe care Luceafarul il condamnase deja isi scoase blocnotesul si elegantul pix.

De asta data, facu o adnotare serioasa.

Aveti alti copii, domnule Buchanan?

O fata ele 17 ani.

Dl. Foster/Davis/Hook chibzui, incepu sa scrie, se razgindi si-si reinchise carnetul, ii multumi gazdei si o zbughi din biblioteca inainte ca dl. Buchanan sa fi avut timpul de a-i cere actele de identitate. Camerista ii deschise usa, el cobori alergind treptele peronului, se repezi la masina, ii deschise portiera, intra si fu doborit de o formidabila lovitura in timpla.

Cind omul condamnat isi reveni, avu impresia ca este acasa. In pat, mahmur ca dupa un chef zdravan. Tocmai avea de gind sa se tiriie catre sala de baie, cind isi dadu seama ca era trintit intr-un fotoliu, ca un balot de rufe murdare. Deschise ochii. Se gasea intr-un fel de grota submarina. Clipi grabit de citeva ori. Apa disparu

Era in realitate intr-un mic birou. Un barbat obez, semanind cu un Mos Craciun desfrinat, statea protapit in fata lui. Putin mai la o parte, asezat pe un birou si leganindu-si neglijent picioarele, se afla un tinar cu maxilar patrat si ochii foarte apropiati de nas.

Sinteti in stare sa ma intelegeti? intreba obezul.

Omul condamnat mirii.

Putem avea o discutie?

Un nou miriit.

– Joe, spuse amabil obezul - un prosop.

Tinarul svelt se lasa sa alunece de pe birou, se indrepta spre un lighean plasat intr- un colt al camerei si muie in el un prosop alb. Il scutura odata, se apropie alene de fotoliu si cu agerimea si ferocitatea unui tigru, plesni in diagonala cu prosopul obrazul omului.

– Dumnezeule! - tipa dl. Foster/Davis/Hook.

Iata ca se poate si altfel - zise obezul. Numele meu este Walter Herod. Avocat.

Se apropie de biroul pe care se etala continutul buzunarului omului condamnat, apuca portofelul si il arata.

Va cheama Warbeck. Marion Perkin Warbeck. Nu-i asa?

Omul condamnat isi privi portofelul, apoi pe Walter Herod, avocat, si intr-un sfirsit marturisi evidenta:

– Da - zise el. Ma numesc intr-adevar Warbeck. Insa prenumele nu-l spun niciodata strainilor.

Prosopul ud il plesni din nou peste fata si el se ghemui in fotoliu, zapacit de usturime.

– Ajunge, Joe, zise Herod. Te-as ruga sa nu mai reincepi pina nu-ti spun eu.

Adresindu-se lui Warbeck, il intreba;

De ce va intereseaza atita cei ce se numesc Buchanan?

Astepta raspunsul care nu veni si continua, foarte amabil:

Ati fost urmarit de Joe. In medie ati vizitat cinci Buchanan pe seara. Treizeci pina in prezent. Unde-i chitibusul.

Ce dracu inseamna toate astea? Ce sintem in Rusia! intreba indignat Werbeck. N-aveti dreptul sa ma rapiti asa si sa ma interogati cu metode à la M.D.V. Daca credeti ca puteti

– Joe - il intrerupse amabil Herod. Esti bun s-o iei de la inceput, te rog?

Din nou prosopul ii brazda lui Warbeck obrazul. Sufocat, furios si neputincios, acesta izbucni in plins.

Herod se juca neglijent cu portofelul.

Dupa actele Dvs sinteti profesor, directorul unui liceu. Eram convins ca toti profesorii trebuie sa fie persoane onorabile. Cum de ati putut sa va amestecati in escrocheria cu mostenirea?

Care escrocherie? intreba Warbeck, cu o voce de abia se auzea.

Escrocheria cu mostenirea repeta rabdator Herod. Care-i priveste pe mostenitorii Buchanan. Ce gogosi le vindeti? De zgindariti interesul personal?

Nu inteleg ce vreti sa spuneti.

Warbeck se indrepta in fotoliu si-si atinti degetul in directia tinarului zvelt.

Cit despre tine, sa nu cumva sa o incepi iarasi cu prosopul ala!

Ba o sa fac ce-mi place si cind o sa-mi placa spuse cu ferocitate Herod. De altfel, am sa va lichidez cind mi-o veni chef. Dumnezeule mare! Te-ai apucat sa ma calci pe bataturi si asta nu-mi place. Gheseftul asta imi aduce dolari de bine, de rau. Si sa nu crezi ca o sa ma las escrocat de tine!

Urma-o lunga tacere. O tacere plina de semnificatii pentru toata lumea, cu exceptia omului condamnat. In cele din urma acesta vorbi.

Sint un om instruit, spuse el rar. Vorbiti-mi de Galilea sau de poetii Pleiadei si sint omul vostru, totusi marturisesc ca exista unele lacune in cunostintele mele si in momentul de fata ma gasesc in prezenta uneia dintre acestea. Sint in mod cert mult prea multe necunoscute.

Document online: Holopoem - estetica paradoxismului poemul reflectarii sacrului intreg cosmic in partea-autor / eu poetic Lucrare: Perioada pasoptista - tendinte de ordin cultural si literar

– Bine, dar v-am spus doar cum ma numesc - spuse Herod.

Cu o miscare il indica pe tinarul zvelt.

– El este Joe Davenport.

Warbeck clatina capul.

– Necunoscute in sensul matematic, X-uri. Solutii ale ecuatiei. Nivelul meu de cunostinte vorbeste in momentul de fata.

Joe paru speriat.

– Isuse! - exclama el fara a-si misca buzele. S-ar putea ca tipul sa fie cu adevarat un dobitoc?

Herod il cerceta pe Warbeck cu curiozitate.

Am sa va pun punctele pe i zise el. Combinatia cu mostenirea este o escrocherie pe termen lung. Mecanismul este aproximativ urmatorul: istoria spune ca James Buchanan

A fost al cincisprezecelea presedinte al Statelor Unite?

– In persoana. Istoria spune ca a murit fara a lasa testament lasindu-si succesiunea unor mostenitori necunoscuti. Asta a fost in . Astazi, cu dobinzile adaugate, aceasta succesiune reprezinta milioane de dolari. Te-ai prins?

Warbeck incuviinta din cap.

– V-am spus doara ca sint un om cult murmura el.

Oricine poarta numele de Buchaman poate fi jumulit cu treaba asta. Este o varianta a escrocheriei cu prizonierul spaniol.

Ii trimit simplu de tot o scrisoare, spunindu-i ca are o sansa ca el sa fie unul din mostenitori. Ii intreb fac o ancheta si ma insarcinez cu apararea drepturilor in afacerea asta. Mai adaug ca pentru a si asigura serviciile mele nu-i va costa decit o infima suma anuala. Cei mai multi se prind. Din toate ungherele tarii. Si iata ca dumneata

Stai o clipa exclama Warbeck. Cred ca pot trage o concluzie din cele ce mi-ati spus. Ati descoperit ca fac o ancheta pe linga familiile Buchanan. Si credeti ca vreau sa ma lansez si eu in aceeasi combinatie. Ca vreau sa va tai da, sa va tai creanga de sub picioare?

Si vreti sa-mi spuneti intreba Herod furios ca nu faceti tocmai asta?

– Oh! Doamne! - striga Warbeck. Trebuie sa mi se intimple una ca asta! Mie! Multumesc, Doamne! Multumesc. O sa-ti fiu in veci recunoscator!

In exaltarea si fericirea ce-l coplesea, se intoarse catre Joe.

Dati-mi prosopul acela - spuse el - aruncati-mi-l pur si simplu. Trebuie sa ma sterg pe fata.

Prinse prosopul din zbor si-si tampona obrazul.

– Ei bine! repeta Herod. Nu faceti tocmai asta?

Nu, raspunse Warbeck. Nu incerc deloc sa va tai creanga de sub picioare, dar va sint recunoscator pentru eroarea asta. Si va rog sa ma credeti ca va sint. Nici nu va imaginati cit poate fi de magulitor pentru un profesor sa fie luat drept pungas.

Se ndica din fotoliu si se apropie de birou pentru a si recapata portofelul si celelalte obiecte personale.

Hei! O clipa latra Herod.

Tinarul cel slab isi intinse bratul si-l infasca pe Warbeck de incheietura miinii, stringindu-l ca-ntr-un cleste.

Va rog, destul spuse cu nerabdare omul condamnat. Vedeti bine doar ca totul n-a fost decit o eroare ridicola.

– Am sa-ti spun mai tirziu daca este o eroare si am sa-ti spun si daca este ridicola replica Herod. Pentru moment o sa faci exact ce ti se va spune sa faci.

– Asta s-o crezi tu!

Cu o miscare violenta, Warbeck isi elibera mina si-l pocni peste ochi cu prosopul pe Joe. Dintr-un singur salt ajunse in spatele biroului, apuca un presse papier si-l zvirli in geam. Cioburile cazura cu un zgomot asurzitor.

– Joe! - urla Herod.

Warbeck ridica din furca receptorul telefonului si forma pe disc numarul de la informatii, isi lua bricheta de pe birou, o aprinse si o lasa sa cada in cosul de hirtii. Vocea telefonistei rasuna in receptor. Warbeck urla:

Dati-mi politia!

Apoi, dintr-un sut, trimise cosul de hirtii, transformat in torta, in mijlocul camerei.

– Joe! - urla Herod, tropaind peste hirtiile aprinse.

Warbeck rinji. Acoperi cu palma microfonul receptorului care bolborosea.

Esti dispus sa negociem! se interesa el.

– Porcule! - mirii Joe. Isi ridica palmele de pe ochi si se strecura catre Warbeck.

– Nu! - striga Herod. Ticnitul asta a facut gura sa-i trimita un curcan! E intr-adevar un om cinstit.

Apoi, intorcindu-se spre Warbeck. Ii spuse impaciuitor:

Sa terminam cu povestea asta! Anulati apelul asta! N-o sa va para rau! Cereti tot ce vreti, numai anulati apelul asta.

Omul condamnat duse receptorul la ureche. Zise:

Ma numesc M P. Warbeck. Tocmai eram intr-o consultatie cu avocatul meu, care are acest telefon, cind un idiot, amator de glume proaste, v-a chemat. Nu-i nimic. Nu va deranjati si rechemati ma pentru verificare.

Inchise, isi baga in buzunare lucrurile personale si i facu cu ochiul lui Herod. Telefonul suna.

Warbeck raspunse, linisti inca odata politia si inchise. Ocoli biroul si-i intinse lui Joe cheile de la masina.

Coboriti pina la masina spuse el. Trebuie sa stiti unde ati parcat-o. Deschideti compartimentul de bord si aduceti-mi plicul de hirtie groasa pe care o sa-l gasiti acolo.

Stii ca ai haz! Ia te uita! improsca Joe.

Ochii lui inca lacrimau.

Fa ce ti se spune insista cu hotarire Warbeck.

O clipa. Warbeck - zise Herod. Ce-i asta? Alt subterfugiu? V-am spus ca va vom da o compensatie. Insa

Vreau sa va explic de ce ma interesez de Buchanani - replica Warbeck. In mod sigur, voi, tu si Joe, trebuie sa aveti ceea ce-mi trebuie ca sa regasesc un anumit Buchanan. Buchananul meu are ani. Si el valoreaza de o suta de ori mai mult decit mirajul vostru de citeva milioane de dolari.

Herod il privi cu ochii rotunzi.

Coboara sa cauti plicul ala, Joe. Si daca tot esti acolo, ai face bine sa aranjezi si chestia cu fereastra sparta, daca a iesit vreo dandana.

Omul condamnat isi aseza cu grija pe genunchi plicul de hirtie groasa.

– Un director de liceu - explica el are datoria de a supraveghea clasele. El trebuie sa urmareasca munca elevilor sai. Sa le evalueze progresele. Sa le rezolve problemele si asa mai departe. Da asta se face in mod succesiv la intimplare. Am de elevi in liceu si este evident ca nu pot sa-i urmaresc pe toti.

Herod clatina afirmativ din cap. Figura lui Joe era lipsita de orice expresie.

Frunzarind compunerile celor dintr-a sasea luna trecuta continua Warbeck am dat peste un document surprinzator.

Deschise plicul si scoase mai multe foi dictando, pline de pete si acoperite cu un scris sirguincios.

– Asta este lucrarea unui oarecare Stuart Buchanan, elev intr-a sasea. Trebuie sa aiba circa 10 ani. Subiectul compunerii era: „Vacanta mea . Cititi-o si veti intelege de ce trebuie neaparat regasit Stuart Buchanan.

Ii arunca foile lui Heros, care le prinse, isi lua ochelarii cu rama de os si si-i aranja pe nas. Joe se apropie de spatele fotoliului si privi peste umarul lui.

Vacanta mea

de Stuart Buchanan

„Vara asta mi-am vizitat prietenii. Am trei prieteni si ei sint foarte buni. Mai intii este Tommy care locuieste la tara si este astronom. Tommy a construit el insusi propriul sau telescop din sticla de 15 cm., pe care a platit-o singur. El priveste stelele in fiecare seara si ma lasa sa ma uit si eu. Chiar cind a plouat cu broaste

– Ce dracu' imi dai sa citesc?

Continua! Continua mai departe - spuse Warbeck.

cu broaste, noi am putut privi stelele pentru ca Tommy a facut o chestie care se pune in capul telescoapei care urca ca un proiector si face o gaura in cer ca sa poti vedea prin ploaie sau orice altceva pina la stele

Ai terminat cu astronomia? intreba Warbeck.

Nu inteleg nimic.

– Tommy s-a saturat sa astepte noptile senine. A inventat ceva care traverseaza norii din atmosfera un canal de vid astfel incit poate face observatii! cu telescopul lui indiferent de starea timpului. Asta echivaleaza cu o raza dezintegranta.

– Ce tot biigui?

Nu biigui deloc. Continua sa citesti. O sa vezi.

„Apoi m-am dus la Mari-Ann si am ramas o saptamina intreaga la ea. Pentru ca Mari Ann are un transformator de spanaci si de tubeculi de fasola verde

– Ce dracu este un transformator de spanaci.

– Spanac. Transformator de spanac. Ortografia nu este materia forte a lui Stuart. „Tubeculii” sint tuberculi si fasola” - fasole.

tubeculi si fasola verde. Cint maicasa nea dat sa mincam, Mary Ann a apasat butonul transformatorului ei si el a ramas la fel pe dinafara numa ca inauntru era o prajitura de cirese cu fragi. Am intrebat-o pe MAry-Ann cum si ea mia raspuns: Ehlv

– Inteleg din ce in ce mai putin.

Si totusi e simplu. Lui Mary-Ann nu-i plac legumele si ea este la fel de subtila ca si Tommy, astronomul. Ea transmuta spanacul in prajituri cu cirese si fragi. Ea se ospateaza cu aceasta prajitura si Stuart de asemenea.

– Te-ai scrintit!

Nu eu. Pustii astia Sint niste genii. Genii? Ce tot spun, geniile pe linga ei sint niste bieti prostanaci. Nu exista un calificativ pentru copii astia.

– Eu unul n-o cred. Acest Stuart Buchanan are o imaginatie bogata. Punct si basta.

Asa gindesti dumneata. Dar despre „Enhv” ce spui? Cum transmuta Mary-Ann materia. Mi-am piedut o multime de vreme si la urma tot am aflat ce vrea sa spuna „Enhv”. Este faimoasa teorie a cuantelor a lui Planck. E=nhv. Dar continuati sa cititi, caci n-ati ajuns inca unde este cel mai interesant. Asteptati sa ajungeti la Ethel, lenesa.

Prietenul meu George construieste avioane foarte bune si mici. George este foarte neindeminatic, cu miinile dar face omuleti din plastilina. El le spune ce trebuie facut si ei construiesc pentru el

Nu pricep o boaba.

– Este vorba de George - constructorul de modele de avioane.

Bine si ce-i cu asta?

Dar e simplu. El face androizi in miniatura roboti care construiesc modele pentru el. I-un baiat inteligent, acest George! Dar mai bine cititi pasajul despre sora lui.

Sora lui Ethel este fata cea mai lenesa din cite am vazut. Ea este inalta si plapinda si detesteaza sa mearga. De asemenea cind mama ei o trimite dupa tirguieli Ethel se gindeste ca ea se duce la magazin si se gindeste ca s-a intors acasa cu toate pachetele si dupa aia ea trebuie sa ramina ascunsa in camera lui George cit timp trebuie sa se duca si sa se intoarca. George si cu mine ne ridem de ea, pentru ca ea este atit de plapinda si de lenesa, dar ea se duce la cinema fara sa plateasca si a vazut deja Hopalong Cassidi de saispe ori

Herod il privi pe Warbeck cu ochi rotunzi.

Un adevarat fenomen, mititica asta de Ethel zise Warbeck. Ea este prea lenesa pentru a merge si atunci se teleporteaza. Urmeaza citeva momente neplacute cind trebuie sa-si camufleze faptele.

Atunci trebuie sa se ascunda, iar George si Stuart o iau peste picior.

– Ce face? Se teleporteaza?

Da, chiar asta am spus. Ea se deplaseaza dintr- un loc in altul, gindindu-se numai la drumul pe care trebuie sa-l faca.

Asa ceva este imposibil! striga indignat Joe.

Era imposibil pina la aparitia lenesei de Ethel.

– Eu unul n-o cred - spuse Herod. Nu cred o boaba din toate astea.

Credeti voi ca totul se petrece numai in imaginatia lui Stuart?

Ai o alta explicatie?

Si ecuatia lui Planck? E=nhv?

Pustiul a scornit-o si pe asta. O simpla coincidenta.

– Vi se pare posibil?

– Atunci a citit-o pe undeva.

Un baietel de ani? Nici vorba!

Iti spun ca nu cred urla Herod. Lasa ma sa-i vorbesc cinci minute haimanalei asteia mici si am sa ti-o dovedesc.

Chiar asa aveam si eu de gind sa fac insa e o chestie pustiul a disparut.

Cum adica?

– S-a volatilizat. Iata de ce sint in curs de a vizita toate familiile Buchanan din oras. Chiar in ziua in care am citit compunerea asta, am dispus sa fie cautat acest Stuart Buchanan - intr-a sasea - pentru a-i vorbi, insa el disparuse. Nimeni nu l-a mai revazut de atunci.

Si familia lui?

Familia lui a disparut odata cu el.

Warbeck se apleca, incordat, inainte.

Ascultati ma bine. Intregul dosar care-l privea pe acest elev si familia sa a disparut. Totul s-a volatilizat. Citeva persoane si-au amintit vag de el, dar apoi gata. Au disparut si ei.

Doamne Isuse! exclama Joe. Au intins-o toti?

– Exact. Au intins-o. Multumesc, Joe.

Warbeck ii facu cu ochiul lui Herod.

Ce situatie! Iata un copil care leaga prietenie cu alti copii, care sint geniali. Acestia au facut descoperiri fantastice in scopuri copilaresti: Ethel se teleporteaza pentru ca este prea lenesa pentru a se duce dupa tirguieli. George face roboti care-i construiesc modele de avioane. Mary-Ann transmuta alimentele pentru ca detesta spanacul. Dumnezeu stie ce mai fac si ceilalti prieteni ai lui Stuart. O fi existind poate vreun Mathew care sa fi inventat masina de dat timpul inapoi, ca sa-si faca tezele linistit, acasa.

Herod schita cu mina un slab gest negativ.

De unde, deodata atitea genii? Ce putea doara sa se intimple?

– Habar n-am. Radiatii atomice? Clorul din apa potabila?

Antibioticele? In ziua de astazi jonglam atita cu chimia organica, incit mai poate sti cineva cu precizie ce a iesit de aici As da mult sa pot afla, dar nu reusesc. Stuart Buchanan a flecarit ca un pusti. Cind mi-am inceput ancheta, s-a speriat si a fugit.

O fi si el vreun geniu.

– Foarte posibil. Stiti doar cum sint pustii: ei frecventeaza in general alti pusti care impartasesc aceleasi idei si care sint atrasi de aceleasi lucruri.

– Dar ce soi de geniu este el? Care-i talentul lui particular.

Il ignor. Tot ce stiu, este ca el a disparut. Si-a camuflat urmele, a distrus toate hirtiile care ar fi putut sa ma ajute sa-l regasesc si s-a volatilizat pur si simplu.

– Cum a putut ajunge

Ma intreb si acum.

Si daca plodul s-o fi manifestind ca borfas - zise Joe. Dac-o fi vreun expert in spageri sau pungaseli?

Herod zimbi straveziu.

– Un excroc de geniu? Un super „creier”? Un Manarty in fata?

– S-ar putea sa fie si un hot genial, insa nu va lasati influentati de fuga lui. Toti copiii dau bir cu fugitii atunci cind au de facut fata unei crize. Atunci isi doresc sau ca aceasta sa nu se fi produs niciodata, sau ca ei sa se afle la mii de kilometri departare. Este posibil ca Stuart Buchanan sa fie la milioane de kilometri. Insa trebuie neaparat sa-l regasim

Numai ca sa vedem daca plodul e sau nu scrintit? - intreba Joe.

– Nu, pentru ca sa-i gasim prietenii. Sa va dau o idee? Cit ar plati armata pentru o raza dezintegratoare? Care ar fi valoarea unui transmutator de alimente? Daca noi am fi in stare sa fabricam roboti vii, la cit s-ar ridica contul nostru in banca? Dar daca am fi capabili sa ne teleportam, care ar fi limitele puterii noastre?

Urma o tacere apasatoare, apoi Herod se ridica.

– Domnule Warbeck - zise el - ce sintem noi, Joe si cu mine? Niste cretini nenorociti? Eu unul atit va spun: ca va multumim a ne fi asociat la planul dumneavoastra. N-o s-o regretati. Noi o sa regasim pustiul.

Este imposibil pentru oricine de a dispare fara a lasa nici cea mai mica urma chiar si pentru un criminal de geniu. Deseori este dificil de a regasi aceasta urma chiar si pentru un expert in disparitii subite. Exista insa o tehnica profesionala ignorata de amatori.

Pur si simplu ati calcat in strachini - explica foarte amabil Herod domnului condamnat - vinind Buchananii unul dupa altul. Cercetarile de acest gen isi au subtilitatile lor. Niciodata nu trebuie sa alergi dupa un disparut. Trebuie sa i te intorci pe urme si sa cauti, pina gasesti vreun detaliu, vreun amanunt, pe care el l-a omis sau uitat.

– Un geniu nu omite nimic.

Sa admitem ca pustiul asta este un geniu, un miracol, de un gen inca nedeterminat. Sa-i acordam toate insusirile pe care le doriti, dar un pusti ramine tot un pusti, in mod sigur a omis ceva. Si noi o sa-l descoperim.

In trei zile Warbeck fu initiat in cele mai surprinzatoare metode de ancheta. Se interesara la biroul de posta din Washington Height de familiile Buchanan, care locuisera in acest district, si apoi s-au mutat. Lasasera cumva o adresa unde sa le fie retrimisa corespondenta? Nu.

Trecura pe la birourile Companiei de Gaz si Electricitate din Washington Heights. Toti abonatii de la gaze si electricitate trebuie sa-si transfere conturile in caz de mutare. Daca parasesc orasul ei solicita in general restituirea cautiunii. Exista urma unei asemenea operatiuni pentru un abonat numindu-se Buchanan? Nu.

Exista o lege a statului, conform careia toti conducatorii de automobile trebuie sa semnalizeze la Biroul de Circulatie (Serviciul Permiselor de conducere) orice schimbare de adresa, in caz contrar fiind pasibila de amenda, inchisoare sau inca si mai rau.

Exista la Biroul de Circulatie vreun aviz de schimbare de adresa pentru un oarecare Buchanan? Nu!

Intrebara la agentia imobiliara R.J proprietara si exploatanta unui imobil de locuinte in Washington Heights, in care un Buchnan ocupase cu chirie un apartament de patru camere.

Contractul de inchiriere al agentiei R.J. necesita, cum o fac mai toate contractele de acest gen, numele si adresele celor doi garanti de moralitate ai locatarului. Era posibil de a vedea aceste garantii? Nu! Nu exista nici un contract de inchinere pe acest nume in arhivele agentiei.

Se poate ca Joe sa aiba dreptate se lamenta Warbeck in biroul lui Harod. Se poate ca baiatul asta sa fie intr-adevar un geniu al crimei. Cum o fi putut sa puna mina pe toate aceste documente si sa le distruga? Prin spargere? Prin mituirea functionarilor? Furind actele? Facind uz de amenintari? Cum o fi facut?

– O sa-l intrebam noi, cind l-om lua de guler - spuse cu ferocitate Herod. Foarte bine. Pina n prezent blestematul asta de pusti ne-a blocat principalele directii. N-a uitat nici macar un singur chitibus. Dar imi ramine o smecherie pe care am tinut-o in rezerva. Haidem sa-l vedem pe portarul blocului unde a locuit.

– S-au interogat acum citeva luni - obiecta Warbeck. Isi aminteste de familia Buchanan si cu asta basta. Habar nu are unde au plecat.

Stie el altceva; ceva pe care pustiul in mod sigur a uitat sa-l ascunda. Haidem!

Se dusera la Washington Heights si-l gasira pe dl. Jacob Rysdale luindu-si masa in cabina sa, la subsolul imobilului. Dl. Rysdael n-avea nici un chef sa-si abandoneze ciorba, insa vederea unei bancnote de dolari il facu sa-si schimbe opinia.

– Este vorba despre familia Buchanan incepu Herod.

– I-am spus lui tot ce stiam il intrerupse Rysdale aratindu-l pe Warbeck.

Bine. Dar el a uitat in mod sigur sa va intrebe ceva. Imi permiteti sa va pun aceasta intrebare?

Rysdale trase o ochiada la bancnota de dolari si incuviinta din cap.

Cind se instaleaza intr un imobil sau se paraseste acesta, portarul noteaza de obicei numele intreprinderii care trimite hamali, pentru cazul in care s-ar produce pagube in cladire. Eu sint jurist. Stiu asta. Se procedeaza asa pentru a despagubi asociatia co proprietarilor in cazul in care vor trebui deschise actiuni in justitie. Este exact?

Figura lui Rysdale se lumina.

Sa ma ia dracu! exclama el. E chiar asa. Uitasem de-a binelea. Cel de acolo nu a intrebat de asta.

Nu stia. Si numele intreprinderii care i-a mutat pe Buchanani?

Rysdale se repezi la un raft de carti aflat pe peretele opus. Scoase o agenda foarte jerpelita si o deschise. Isi umezi degetul si incepu s-o frunzareasca.

– Aha! Uite-aici - exclama el. Societatea de prestatii mutari AVON. Camionul numarul G

Dar societatea de pestatii AVON n-avea stiinta sa fi mutat vreodata familia Buchanan din Washington Heights.

Pustiul si-a luat intr-adevar toate masurile de precautie murmura Herod.

Dar exista un registru mentionind hamalii care au fost pe camionul G-4 in acea zi.

Anchetatorii ii interogara pe respectivii, cind acestia venira sa ponteze la sfirsitul zilei de lucru. Whiskyul si paralele nu intirziara sa le improspateze memoria. Isi amintira vag de corvoada la Washington Heigths. Le luase toata ziua, caci trebuisera sa duca mobila tocmai la dracu-n praznic, la Brooklyn.

– Dumnezeule mare! Brooklyn! - murmura Warbeck.

La ce adresa in Brooklyn? Undeva pe Maple Park Row, La ce numar? Imposibil sa-si mai aminteasca numarul.

– Joe, du-te de cumpara un plan!

Studiara planul Brooklynului si gasira Maple Park Row. Strada era chiar la dracu-n praznic, departe de centru. Avea cu totul douasprezece numere.

– Am incurcat-o cu nenorocitele astea de blocuri din Brooklyn - bombani Joe. Sint de doua ori mai lungi decit oriunde altundeva. Eu, unul, le cunosc.

Herod inalta din umeri.

– Frige - spuse el. Ce-a mai ramas nu-i decit chestie de alergatura. Patru blocuri pentru fiecare dintre noi. Verificati fiecare imobil, fiecare apartament. Recenzati fiecare baietel de circa ani. Dupa aceea Warback va putea controla daca nu locuiesc sub nume fals.

– Avem o mie de plozi pe centimetru patrat in Brooklyn!

Avem un milion de dolari pe zi de cules daca-l gasim. Gata la treaba!

Maple Park Row era o strada lunga si sinuoasa, marginita de blocuri cu etaje. Trotuarele erau pline de carucioare de copii si de batrinele asezate pe scaune pliante.

Pe linga trotuare un lant de masini in stationare. Pe pavaj erau trasate cu creta terenuri de stickball, semanind cu un fel de diamant prelungit. Fiecare gura de canal desemna un teren de tinta.

– Totul e la fel ca-n Bronx - spuse Joe cu o umbra de nostalgie in voce. Se fac zece coti de cind n-am mai dat pe acasa, in Bronx.

Cobori trist strada, indreptindu-se spre sectorul sau, strecurindu-se printre pustimea jucind stickball, cu acea abilitate innascuta a oraseanului.

Warbeck pastra o amintire nostalgica despre aceasta despartire, caci Joe Devenport nu mai reveni niciodata.

In prima zi Warbeck si Herod crezura ca a dat peste o urma calda. Insa a doua zi isi dadura seama ca nimic nu putea fi atit de cald, incit sa-l tina 48 de ore pe Joe departe de ei. In cea de a treia zi, fura nevoiti sa constate evidenta.

– E mort - zise calm Herod - pustiul l-a avut.

– Cum?

– L-a ucis.

– Un pici de 10 ani? Un copil?

Voiai sa stii ce fel de geniu este Stuart Buchanan, nu-i asa? Ei bine, te-am lamurit.

– Nu-mi vine sa cred.

Atunci explica-mi ce s-a intimplat cu Joe.

– Ne-a parasit.

– Sa fim seriosi! Nu atunci cind este in joc un milion de dolari pe zi.

– Dar unde-i cadavrul?

– Intreaba-l pe pusti. Trebuie ca a inventat niste chestii de l-ar fi lasat masca pina si pe Dick Tracy in persoana.

Si cum l-a ucis?

– Intreaba-l tot pe plod. El e geniul.

– Herod Mi-e frica.

Si mie. Vrei s-o lasam balta?

Nu vad cum am putea-o face. Daca baiatul asta este atit de periculos, sintem obligati sa-l gasim si sa-l demascam.

– Ce mai, „mama ranitilor”, nu-i asa?

Daca tii atita, poti sa-mi spui si asa.

Ei bine, eu unul continui sa ma gindesc la bani.

Se intoarsera in Maple Park Row si se ocupara de cele patru blocuri atribuite lui Joe.

Se deplasau prudent, aproape hoteste. Se despartira si-si incepura ancheta, fiecare de la un capat al sectorului, indreptindu-se catre centru, intrind in bloc, urcind pe scara, verificind apartament cu apartament, apoi recoborind pentru a o lua de la inceput in imobilul urmator. Era o munca indelungata, monotona si obositoare. Din timp in timp, se zareau de departe, iesind dintr-o cladire sumbra, pentru a intra intr-alta. Astfel, il vazu pentru ultima oara Waroeck pe Walter Herod.

Warbeck era asezat in masina sa si astepta.

Warbeck era asezat in masina sa si tremura.

Ar trebui sa chem politia murmura el, stiind totusi cu siguranta ca nu o va face. Baiatul asta poseda o arma. Ceva inventat de el. Ceva absurd, ca toate celelalte. Vreo lumina speciala ca sa poti juca bile pe intuneric, care insa omoara si oamenii. Vreo masina de jucat dame care insa si hipnotizeaza. Vreo banda de gangsteri roboti pentru jocul de-a hotii si gardistii, care s-o fi ocupat de Joe si de Herod. Este un copil genial. Periculos. Mortal. Ce ma fac?“

Omul condamnat iesi din masina si cobori strada clatinindu-se, luind-o catre jumatatea de sector atribuita lui Herod.

Ce se va intimpla cind Stuart Buchanan va adult? - se intreba el. Ce se va intimpla cind toti ceilalti vor fi oameni mari: Tommy si George si Mary-Ann, si Ethel, cea trindava? De ce sa n-o iau acum la fuga? Ce mai caut pe aici?

Amurgul cuprindea Maple-Park Row. Batrinele plecasera, stringindu-si scaunele de camping, precum arabii corturile. Masinile in stationare erau tot acolo. Meciurile de stickball se terminasera. Insa alte jocuri se organizau la lumina felinarelor jocuri cu capsule de sticla, cu fise de scor de baseball, cu monezi stilciate.

Pe cer, reveberatia purpurie a orasului devenea mai densa si, traversind-o, se putea vedea sclipirea Luceafarului, care luase locul soarelui pe firmament.

„El trebuie sa-si cunoasca puterea mormai furios, Warbeck. Trebuie ca-si da seama cit este de periculos. De aceea se ascunde. Sentimentul de culpabilitate. Si iata de ce ne-a distrus unul cite unul, distrindu-se singur. Un copil viclean, un geniu raufacator, un geniu asasin

Warbeck se opri chiar in mijlocul lui Maple Park Row.

– Buchanan! - striga el. Stuart Buchanan!

Copiii care se aflau linga el se oprira din joaca si-l privira cu ochi rotunzi.

– Stuart Buchanan! - vocea lui Warbeck se sparse, alunecind catre criza de nervi. Ma auzi?

Urletul lui pluti tot mai departe in lungul strazii. Alte jocuri se oprira: refrenul chinezesc, lumina rosie si boxeball-ul.

– Buchanan! - striga inca o data Warbeck Stuart Buchanan! Iesi afara, iesi de acolo de unde te afli!

Universul se opri, imobil, in strada dintre numerele 217 si 219, jucindu-se de-a v-ati ascunselea printre lazile de gunoi stivuite, Stuart Buchanan isi auzi numele si se ghemui si mai mult. Avea 10 ani, purta un pulover blujeans si sandale. Era incordat si decis sa nu se lase prins din nou. O sa ramina ascuns pina cind va putea sa alerge nestingherit si sa atinga barul. In timp ce se instala cit mai comod printre lazi, vazu pe cer catre apus sclipirea luceafarului.

– Steaua sus rasare, ca o taina mare, murmura el plin de candoare. Prima stea rasarita, prima dorinta indeplinita. Stea frumoasa ce te vad prima-n aceasta seara, te rog realizeaza-mi rugamintea.

Se intrerupse si chibzui. Apoi isi formula dorinta.

– Doamne-Doamne, sa ne binecuvinteze pe tata si pe mama si pe mine, ca si pe toti prietenii nostri, si sa ma faca baiat cuminte si te mai rog, steluto, sa-mi dai voie sa fiu mereu fericit. Si mai vreau ca toti cei care incearca sa ma plictiseasca sa plece de aici sa plece departe de tot si sa ma lase in pace pentru totdeauna.

In mijlocul strazii, Marion Perkin Warbeck mai facu citiva pasi si tragindu-si sufletul, se pregati sa strige din nou.

Si apoi, deodata, se trezi in alta parte, mergind pe un drum necunoscut. Era un drum alb, drept, despicind la infinit obscuritatea, prelungindu-se in eternitate. Un drum trist, pustiu, fara sfirsit, ducind de nicaieri, catre nicaieri

Warbeck inainta anevoios in lungul acestui drum, ca un automat, uluit, incapabil de a se opri, incapabil de a gindi in acest infinit aflat in afara timpului. Pas dupa pas, el avansa pe acest drum necunoscut. Fara puterea de a se intoarce. In fata lui vazu, ca niste puncte minuscule, siluete insirate pe aceasta cale in sens unic ducind catre vesnicie. Unul dintre puncte trebuia sa fie Herod. Iar inaintea lui Herod, se zarea un punct mai mic, probabil Joe Devenport. Si in fata lui Joe se putea distinge un lung sirag de puncte devenind din ce in ce mai mici, infinit de mici.

Facind un efort considerabil, reusi sa intoarca capul o singura data si sa priveasca peste umar. In spatele lui, cetoasa si indepartata, o silueta avansa cu truda si, in spatele acesteia, o alta se materializa brusc, si apoi o alta, si inca o alta

In timp ce Stuart Buchanan se ghemuia in spatele lazilor de gunoi, pindind strigatul de „Gata” al celui ce se „facuse”, nici nu-i trecea prin minte ca l-ar fi lichidat pe Warbeck.

Dupa cum nu-si dadea seama ca i-ar fi distrus pe Herod, pe Joe Devenport si inca alti zece ca ei.

Nu-si daduse seama ca si-a determinat parintii sa fuga din Washington Heights, ca a distrus acte si documente, amintiri si oameni, numai din simpla dorita de a fi lasat in pace.

Nu-si dadea seama ca este un geniu.

Caci el avea puterea de a-si realiza dorintele.

[Originally published in „The Magazine of Fantasy & Science Fiction , July 1953. In romanește povestirea a fost publicata in Jurnalul SF nr. 87