Amintiri din copilarie de Ion Creanga - comentariu
Ca specie litarara opera "Amintiri din copilare"
este un roman si mai exact un bildungs roman. Intelegem prin bildungs roman
specia epicii culte in proza de mare intindere cu actiune complicata
desfasurata pe mai multe planuri ce urmareste procesul formarii eroului
principal. In literatura universala intalniam specia al Gheote in romanul
« Anii de uncenicie ai tanarului Wilhem Mioster » iar in literatura
romaneasca la M Sadoveanu in trilogia « Fratii Jderi » si in deosebi
in prima parte a acestuia « Ucenicia lui Ionut ». Titulu operei lui
Creanga subliniaza rememorarea din perspectiva adultului a nazdravaniilor
facute de autor sau de altii si povestite de autor ca si cum ar fi participat
la ele, iar precizarea din copilarie vine sa sublinieze tema romanului si anume
ceea ce Calinescu numea Copilaria Copilului Universal. Ca modalitate de
expunere Creanga foloseste tehnica povestiriii in povestire si a povestirii in
rama ceea ce face din autor personaj si actor care-si joaca rolul invitandu-ne
si e noi sa participam la cele relatate. Aceasta tehnica o intalnim si in
« Hamima » si « 1001 De nopti » precum si in
« Decameronul » lui Bocacio din literatra universala. In « Hanul
Ancutei » de M Sadoveanu precum si in « Riga Cripto si Lapona
Enigel » de Ion Barbu din literatura romaneasca. Romanul amintiri din
copilarie cuprinde 4 parti primele trei aparute in revista « Convorbiri literare »
in timpul vietii autorului iar parte a patra aparuta postum pentru ca in 1892
opera sa sa apara in volum din initiativa unui fiu al sau ajun ofiter. Scena pe
care se petrec evenimentle relatae de Creanag in Amintiri din copilarie este
satul Mioldovenesc de la sfasitul secolului trecut. Actiunea se desfasoara pe
doua planuri unul obiectiv ce insista pe princpalele institutii din viata
comunitatii precum familia, scoala, armata, biserica si altul subiectiv care
prezinta copilaria copilului universal. Creanga face dovada ca a reusit sa se
ridice de la subiectiv a obiectiv, si de la national la universal redad
copilaria copilului de pretutindeni si de oricand, in acest sens preciza la un
moment dat in operra sa « Asa am fost eu la vasta fericita a copilariei
mele si asa cred ca au fost toti copii de cand ii lumea si pamantul macar sa zica cine ce-a zice ». Liantul care
face legaura inte cele patru parti ale romanului este imaginea satului natal
care deschide fiecare dintre cela patru parti si acest Nica al lui Stefan a
Petrei Ciubotariul din Humulesti care dispare in aceasta opera ca personaj
individualizat in el recunoscandu-se orce copil de pe orice meridian la varsta
fericita a copilariei. Prima pare a Amintirilor este un fel de istoric al
invatamantuli romanesc, prilej pentru autor de a infiera aceasta institutie cu
lipsa de scoli de localuri de manuale cu metodele empirice de educatie precum calul balan si Sf Niculai cel
din cuib facator de vanatai, cu ziua de Sambata de procitanie. Creanga insista
pe trecerea sa prin scoala de la Humulesti avand drept dascal pe Badita Vasile
si prinderea acestuia cu arcanul la oaste, prilej de a critica o alta
institutie armata. Aceasta in ochii oamenilor din ppor era o insitutie de
reprimare folosind bataia iar cei care erau incorporati uitau sa mai fie
trimisi acasa, fapt pentru care tinerii cautau sa se sustraga serviciului
militar. Dupa prinderea dascalului Badita Vasile cu arcanul la oaste si
inchiderea scolii Nica se vede nevoit sa-si continuie studiile impreuna cu
varul sau la Brosteni, unde vor sta in gazda la Matusa Irinuca de la ale carei
capre se vor umple de raie. Daramarea cocioabei martusii Irinuca prin pravalira
unui boloan de pe coasta in joaca si intoarcerea celor doi copi la Pipirig
incheie prima parte a a mintirilor. In capitolul al II lea dupa prezentarea
imaginii satului natal Creanaga insista asupra nazbatiilor petrecute in
copilarie cu ocazia sarbatorilor de iarna, nazbatii la care a participat sau
i-au fost relatate de altii si el le transpune ratraindu-le ca si cum ar fi
participat si el de unde caracterul general al acestora. Dintre toate aceste
aduceri aminte in prim plan este situata figura mamei Smaranda Creanga o
nazdravana si ea. Desi taranca analfabeta Smaranda practica o medicina empirica
fiind si ea o buna pastratoare a traditiei asemanandu-se din acest punct de
vedere cu Vitoria Lipan eroina lui Sadoveanu din « Baltagul ». Inca
de la inceput autorul si-o reaminteste ca evocand anumite descantece de altfel
practici magice in care Smaranda ca si lumea ei a gicitorilor si Zodierilor
credea cu toata fiinta. Autorul isi aminteste cum alunga mama norii de pe
deasupra satului abatand grindina in alte partii infigand un topor in pamant,
cum inchega apa numai cu doua picioare de vaca de se incrucea lumea, atunci
cand tiua taciunele in foc mama il mustra cu clestele si cu vatraiul sa se mai
potoleasca dusmanul, descantatul de deochi si alte nazdravani. Episodul cu
furatul cucului armenesc care deschide un capitol savuros in opera constituie o
prima iesire a copilului din mediul familiar pentru a restabili ordinea.
Cantatul cucului armenesc tulbura cea mai fericita stare a copilului somnul. De
aici inainte aventurile in mediul deschis sunt din ce in ce mai numeroase find
atras tot mai mult de mirajul locurilor exterioae. Mersul la scaldat furatul
cireselor din gradina Matusii Marioara smantanitul oalelor, obiceiurile
folclorice de anul nou, mersul la scoli din ce in ce mai indepartate de
Humulesiul natal vor constitui tot atatea infrangeri pentru Nica, care nu se
simtea bine care nu se implineste ca fiinta decat in satul natal si casa
parinteasca vazute ca un liman al fericiri de unde fuga inapoi. Capitolul al
III lea insista pe trecerea lui Nica pe la scolile din Falticeni si Tg Neamt
prilej pentru autor de a infiera inca o
data scoala ca institutie de reprimare. Creanga critica acum gramatica lui
Macarascu invechita prin terminologia ei
care dadea mari durei de cap lui Trasnea altele sunt nazdravaniile facute de
erou impreuna cu colegii sai de la Pavel Ciubotariul acum Nica pune poste la
picioarele colegilor doveind ca incepe oa lta etapa a vietii. Capitolul al IV
lea evoca plecarea lui Nica la seminarul de la Socola de unde avea sa iese
preot dupa dorinta mamei moment ce semnifica iesirea din copilarie si trecerea
spre adolestcenta care se face cu sacrificii Drumul parcus de Nica are rol
initiatic, copilul invata mai mult ca din oricare carte din nazdravaniie facute
pregatindu-se pentru viata. Legea suprema a copilariei evocate de Creanga este
jocul care constituie in acelas timp principala lui activitate. Dupa spusele
tatalui care preciza daca-i copil sa se joace, daca-i cal sa traga, daca-i popa
sa ceteasca. Deocamdata Nica nu cunoaste greutatiile vietii nu cunoaste
lipsurile acestora. Parintii cu munca lor copii cu joaca continua. « Cand
se lasa mama cate-o leaca ziua sa se mai odihneasca noi,baietii
tocma atunci scoteam matele de prin ocnite faceam un taraboi si ridicam casa-n
slavi fiind vai de urechile mamei ». « Cand venea tata tarziu din
padure ingetat si plin de promoroaca noi ii saram in spate pe intuneric sa-l
spariem ». Desi initial se dovedeste slavit de lenes pana la urma ajunge
sa se ia la intrecere cu fetele la tors in sezatori atragadu-si porecla de Ion
torcalaul. Autorul insista si pe disctia parintilor cu privire a trimiterea la
scola a copilului mai mare. In timp ce Smaranda era in stare sa toarca cu
furca-n brau numai ca sa-i invete coplilul carte pentru ca ea nu uitase nici o
clipa ca ea este fiica de vornic tatal ar fi dorit ca Nica sa ramana fiul lu
Stefan a petrei Ciubotariul gospodar de frunte in satul sau, convins ca daca
toti ar invata carte n-ar mai avea cine sa traga ciubotele. De asemenea se
conducea dupa principiul decat codas la oras mai bine in satul tau fruntas.
Amintirile sunt o specie a genului epic in proza in care autorul nareaza fapte
din viata sa asa cum si le aminteste fara a urma o logica cronologica. Din
Amintiri aflam date importante despre Creanga despre satul natal despre oamenii
de acolo relatate intr-o limba moldoveneasca melodioasa care a incantat anii
fragezi ai atatotr generatii. Astfel aflam ca Humulestiul era un sat vechi si
impartit in III parti vatra satului, Delenii si Bejenii care se tin totuna
gospaodarii tot unu si unul cu flacai si fete harnice si frumoase case stiau a
invarti si hora dar si suveica. Nica trece repede pesta amaraciunea despartirii
de satul natal datorita firiii sale optimiste umorului care transfora opera
intr-n hohot sanatos de ras. Nica se adapteaza repede noilor conditii in care
ajunge facand haz de necaz, vorbele de duh sunt presarate pe tot
parcursu : ti-a iesit un sfant pe gura, insuratel de-al doilea, plangea cu
10 randuri de lacrimi Oralitatea stilului rezulta din numarul mare de proverbe
si zicatori introduse in opera si care cuprind o intreaga intelepciune de viata
verificata in practica de-a lungul generatiilor voinic tanar cel batran greu
se-ngaduie la dum, is mai aproape dintii ca parintii, un nebun arunca o piatra
in balta si 10 destepti se chinuie s-o scoata. Oralitatea este data si de
pasajele lirice Tudor Vianu in « Arta prozatorilor romani » vorbea
de-o asa numita perioada Crengista in care versuri de 2-3 sau 5-6 silabe
alterneaza cu versuri lungi de 12-13 silabe sau 15-16 silabe. Oralitate este
data si de numarul mare de interjectii si de locutiuni verbale si de folosire
expresiilor idiomatice vorba aceea - a gasit un sat fara caini si se plimba
prin el fara bat, apara-a de caini nu de mate. Nu trebuie uitat nici dativul
etic care ne face copartasi la actiune avand un rol estetic. Creanga manuieste
foarte bine monologul si dialogul el insusi devenind erou si actor nu abuzeaza
de regionalisme care presarate ici colo dau culoare naratiunii. Subiectivitatea
ridica calitatea artistica a operei autorul emotionandu-se bucurandu-se sau
intristandu-se si in functie de faptele prezentate. Au mai scris amintiri in
literatura romana Alecu Russo o lucrare intitulata Amintiri, M Sadoveanu
« Anii de ucenicie » Ioan Slavici « Lumea prin care am
trecut ».
Puternic impresionat si
emotionat, Allan se simte ca in fata "unei sfinte", cand vede austeritatea in
care locuieste fata, in camera ei fiind numai un scaun, doua perne si un pat,
in care, afla cu stupoare, ca dormea Chabu, iar Maitreyi se culca pe o
rogojina, asezata pe jos. El se simte din ce in ce mai atras de Maitreyi, cei
doi schimba autografe pe care le scriu pe carti si reviste, isi povestesc
istorisiri insinuante, vorbesc despre casatoria Indiana, fapte ce duc la o
apropiere si o relatie mai fireasca intre ei.
Autenticitatea romanului este
reflectata in continuare prin ilustrarea tulburarii, a framantarilor interioare
ale lui Allan, in dorinta de a intelege exact sentimentele pe care le are
Maitreyi, exprimate printr-o multitudine de ganduri si interpretari ale unor
gesture , cuvinte si atitudini. De pilda, intr-o seara, pe veranda casei, un
ceremonial al atingerii picioarelor goale, care era la ei un semn de respect,
ii da europeanului o emotie deosebita, o beatutidine a simturilor.
Allan se gandeste din ce in ce
mai des la casatorie, mai ales ca asista la nunta lui Mantu, un var al lui Sen,
care "se plange ca o chem inca <<doamna>>, iar nu
<<mama>>, cum e obiceiul in India".
Intre cei doi tineri se
manifesta o atractie irezistibila ce scapa de sub control, ea I se daruieste
intr-o noapte si Allan se simte usor jenat pentru faptul ca Maitreyi "se
abandonase atat de decisiv trupului meu, incat avusei chiar o urma de
melancolie ca mi se daruise atat de repede". A doua zi, dis-de-dimineata, cand
cei doi se intalnesc in biblioteca, Maitreyi, coplesita de vinovatie, ii spune
ca e timpul sa plece din casa lor. Ii povesteste despre iubirea pe care o avea,
de la treisprezece ani, pentru guru lei, Robo Thakkur, relatandu-i cu detalii
despre scrisorile primate de la el, din toate partile lumii, pe unde umblase.
Cu toate acestea, gesturile tandre continua, Maitreyi ii daruieste o coronita
de iasomie, despre care Allan afla mai tarziu, ca este semnul logodnei. Ea ii
ofera apoi cutiuta data de Tagore, marturisind ca nu l-a iubit, ca aceea a fost
numai o ratacire si abia acum isi da seam ace este dragostea adevarata.
Allan se hotaraste sa spuna
parintilor fetei despre dragostea lor, fiind convins ca acestia asteapta ca el
s-o ceara in casatorie, dar din nou il deruteaza reactia Maitreyiei, care se
opune. Cei doi tineri traiesc o adevarata poveste de dragoste, cu gesture
tandre, priviri si sarutari furate. Maitreyi ii marturiseste iubirea ei pentru
pomul "cu sapte frunze", cu care se imbratisa, se saruta si caruia ii facea
versuri.
Iubirea lor culmineaza cu
mirifica logodna, oficiata de
