IN GRADINA GHETSEMANI -
COMENTARIU
A aparut in anul 1921 in volumul " Parga ". Incepand cu acest volum,
scenele si motivele biblice nu mai sunt simple elemente decorative, ci alegorii
ale nelinistii omului in aspiratia sa catre Dumnezeu. Poezia " In gradina
Ghetsemani " este un poemicoana, inchinat fiului domnului, patimilor lui Isus.
Rugaciunea din gradina este un tablou mural, intalnita in aproape toate
bisericile, situat pe peretele din stanga catapetesmei, sub celelalte 2
infatisari: " Rastignirea si Invierea ". La baza poezie stau cateva versete din
Biblie: " Si cand a sosit in acest loc, le-a zis " Rugati-va, ca sa nu intrati
in ispita ". Si el s-a departat de ei ca la o aruncatura de piatra si
ingenunchind Se ruga, zicand: " Parinte, de voiesti treca de la Mine acest
pahar . Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca! ". Iar un inger din cer s-a
aratat Lui si-l intarea. Iar El, fiind in chin de moarte mai staruitor se ruga.
Si sudoarea Lui s-a facut ca picaturi de sange care
picurau pe pamant." Sub raport compozitinal, poezia e alcatuita din 4 catrene,
cu rima incrucisata. Imaginea lui Isus apare asociata cu tema durerii,
Voiculescu oprindu-se asupra patimilor acestuia pana si tradatorul Iuda apare
inspaimantat de apropierea patimilor predestinate de tata. Constatam ca autorul
pune accent pa natura duala a lui Isus, care exista inaintea martirului.
Indoielile si nelinstea sunt ale omului, in timp ce depasirea zbuciumului tine
de natura divina. In prima strofa a poeziei, Voiculescu, insista pa zbuciumul
omenesc, pe lupta cu un destin care-l inspaimanta. Sunt puse in opozitie
omenescu sugerat de sangele care reprezinta viata si divinul prin culoarea
alba, ca simbol al puritatii ceresti: " Isus lupta cu soarta sin u primea
paharul . Cazut in branci in iarba, se-mpotrivea intr-una Curgeau sudori de
sange pe chipu-I alb ca varul Si-amarnica-i strigare starnea in salvi
furtuna."
Daca este adevarat ca Isus a fost de o fiinta cu Tatal si Duhul Sfant,
atunci paharul, devenit metafora pentru patimile, rastignirea si moartea care-l
asteptau in urmatoarele doua zile dupa rugaciunea din gradina, putea fi baut cu
seninatate, insa Isus a fost sa fie om cu voia Tatalui, ca toti oamenii. Pentru
iertarea pacatelor omenirii, Isus lupta cu moartea naprasnica, dar stia ca-n
apa verzuie cu otrava, sub venin se afla dulceata izbavirii, in chip de miere. Stilistic, Voiculescu utilizeaza aici oximoronul, prin asocierea veninului
cu dulceata. Strofele a II-a si a III-a dezvolta tragedia omului, inspaimantat
de patimile crucificarii dar si depasirea acestui moment, prin intelegerea
sensului misiunii divine. Lupta cu moartea reprezinta alegoric eternal conflict
dintre suflet si trup, dintre spirit si materie: " O mana nendurata, tinand
grozava cupa, Se cobora-mbinandu-l si i-o ducea la gura . Si-o sete uriasa sta
sufletul sa-I rupa Dar nu voia s-atinga infama bautura. In apa ei verzuie
jucau sterlici de miere Si sub vaninul groaznic simtea ca e dulceata . Dar
falcile-nclestandu-si cu ultima putere Batandu-se cu moartea, uitase de
viata!"
Ultima strofa completeaza cadrul traditional evanghelic din prima strofa. Imaginea
maslinilor amplifica tragismul viziunii. Paharul devine Sf. Graal, in care
legenda spune ca-n acest pahar, pastrat ca o relicva, Iosif din Arimontea ar fi
cules picaturile de sange de sub crucea rastignitului. Paharul devine astfel
Sf. Graal, simbol al puritatii crestinismului. Maslinii, care se framantau
necontenit, parand ca vor sa fuga din loc, sa nu mai fie martorii tragicului
moment. In acest timp, vraistea gradinii e strabatuta de misterioase batai de
aripi, care nu stiu précis daca-s demoni sau ingeri, iar prezenta uliilor
simbolizeaza moartea:" Deasupra fara tihna se framantau maslinii, Pareau ca
vor sa fuga din loc, san u-l mai vada . Treceau batai de aripi prin
vraistea gradinii Si ulii de seara dau roate dupa prada."
Conceptia specific crestina la care a aderat
Voiculescu, acest homo religions, considerand ca Dumnezeu nu se afla in alta
parte, ci numai in fiecare dintre noi. Voiculescu ramane cel mai mare poet religios, de la
Dosoftei, Ion Pillat, Tudor Arghezi si Ioan Alexandru.
