Lirism
obiectiv
Prin lirism obiectiv
este desemnat acel tip de lirism ce creeaza impresia ca sentimentele, trairile,
gandurile / ideile exprimate de autor exista "in Logos", ca vin "din afara"
sufletului acestuia, din afara constiintei lui, independent de acesta.
"Fortand nota", anumiti critici / istorici literari vorbesc despre
un anume lirism obiectiv la poetii ce reprezinta clasicismul, un soi de "lirism
deghizat", sau de "lirism al mastilor", ceva in maniera in care s-ar infatisa
si in poezia romaneasca fabulele lui Grigore Alexandrescu. In
realitate, lirismul obiectiv, in adevaratul sens al sintagmei, se iveste mai
tarziu, prin programul estetic al parnasianismului (infra).
Obiectivarea notatiilor lirice din Pastelurile lui Vasile Alecsandri se datoreaza esteticii
parnasianismului, care-i era bine cunoscuta, direct de la Paris, de dinainte de
"retragerea in linistea creatoare" de la mosia-i de pe malul Siretului, de la
Mircesti "Lirica rolurilor" din creatia poetica a lui George Cosbuc pare a
fi - dupa cum apreciaza si G. Calinescu - un fel de "ruda" a lirismului
obiectiv. Dar o veritabila capodopera a lirismului obiectiv romanesc se releva
in Poema rondelurilor de Al. Macedonski, unde roza este simbolul esentializarii vietii, al
sublimarii realului, si neasemuit motiv recurent-parnasian.
Lirism
subiectiv
Prin lirism subiectiv este desemnat acel tip de poezie a exaltarii sentimentelor
personale, in care eul, contemplandu-se in actul creatiei, "al autoexprimarii",
dobandeste convingerea ca este o constiinta de temelie a tot ceea ce exista,
negand ca in baza senzatiilor sunt obiecte reale, independent de om.
Eugeniu Sperantia observa, in legatura cu lirismul, ca
«subiectivitatea e tocmai caracterul esential al liricei; e drept ca sunt unele
nuante de respectat: intr-adevar starile afective, sentimente, pasiuni, simple
emotii, daca sunt cuprinse intr-o redare narativa sau intr-una scenica, sunt
infatisate nu ca proprii autorului, ci alcatuiesc contemplarea obiectiva a unor
stari subiective; avem de-a face, deci, aci, nu cu lirismul propriu-zis, nu cu
lirismul pur, ci cu un lirism de proiectiune pe care l-am putea numi si lirism transpersonal; se poate, totusi, spune ca lirismul este imanent si
implicit in epicul primitiv si chiar daca el n-ar fi izbucnit odinioara in
filoane, ca vechile imnuri religioase, lente prefaceri ale gustului estetic,
ale nevoii de "frumos", filiatiunea fireasca a produselor culturale l-ar fi
elaborat, chiar si pe alte cai, si ni l-ar fi oferit in formele explicite si
categorice de azi» (SpPoe, 145). Clasicismul si romantismul cultiva un
lirism desciptiv / discursiv. Dar batalia pentru marele lirism, sau lirismul
subiectiv, pur, se declanseaza gratie simbolismului, triumfand in perioada
interbelica prin expresionism si in cea dintre al doilea razboi mondial si
Revolutia Romana Anticomunista din Decembrie 1989, gratie generatiei
resurectiei poetice din 1965 - 1970, gratie reprezentantilor modernismului
resurectional, sau ai paradoxismului; «trecand de la lirismul transpersonal la
cel al sentimentalitatii personale si subiective, poezia lirica isi continua
apoi inflorirea tinzand sa-si generalizeze caracterul, depasind personalitatea
ingusta a unui individ particular; (); interioritatea devine treptat o
gravitatie spre universalitatea sufletului omenesc, spre ceea ce s-ar putea
numi un "subiectivism universal si absolut"; ddaca o astfel de poezie nu e inca realizata - scria, in 1972, Eugeniu
Sperantia -, sunt semne si sunt argumente care o arata ca apogeu al lirismului
viitor; pe aceasta raza, spre aceste zari ale lirismului pur se orienteaza
evolutia tuturor artelor» (SpPoe, 146)
