Fluierul padurii adormite

-Era odata doi copii frate si sora, si ramase orfani. Parintii lor murisera, de tineri. Oamenii rai, ii dase afara din casa, zicandu-le:

- Plecati, si sa nu va mai intoarceti pe aici.

Fata incepu sa planga, dar baiatul o lua pe fata de mana, si pleca. Si mersera ei , mersera, pana cand drumul lor ii duse intr-o padure. Siu mersera ei mersera, si deodata se auzi un cantec , pe care nu il mai auzisera ei niciodata. Era un cantec scos de ramurile copacilor si a tuturor vietuitoarelo, era un cantec al radacinei cutezatoare, era un cantec vechi. Se oprira intr-un luminis. In mijlocul luminisului era un bolovan.  Deodata copacii se dadura indarat, si poiana se largi. Apoi se  aparura niste flori, care isi aprinse luminite multicolore, si cantau un cantec duios.  Cei doi copii se minunara. I timp ce poiana se tot largea. Bolovanul incepu si el sa creasca. Si crescu crescu, iar din el aparu un castel , care crescu si el, si se tot marea tot mai mult. Deodata in poiana navali patru iepuri albi, purtand o perna de matase, pe care odihnea un fluier. Ei se opresc langa baiat si ii spuse:

-Baiatule , ia acest fluier si canta.

 -Sa cant?Dar eu nu stiu sa cant.

Ca la un semnal floril palira, si se stinse. Cantecul frant se stinse si el.

Canta , canta te rugam canta cum o-i stii, dar numai canta.

Baiatul intimidat , lua fluierul , il duse la gura si sufla in el. Se auzi un sunet ciudat si fals. Deodata cantecul paduri reaparu, florile din poiana reinviara, aprinzindusi luminitele. Biatul se sperie si se opri.

-Nu te opri, canta , canta mai departe, zisera iepurii speriati.

Si baiatul prinzand curaj sufla cu putere in el.

Pe cand canta, poiana se largi si mai mult, iar bolovanul cu castel se mari si mai mult, si crescu , pana se facu un ditamai castelul, cu usi si ferestre, turnuri, de o culoare alba. In timp ce canta apare o soparla rosie, care se apropie de fata si o invita sa mearag dupa ea. Fata ca vrajita se lua dupa ea. Intra in castel si pe cand canta, castelul incepu sa scada si sa se micsoreze , tot mai mult pana disparu, lasand in urma lui acel bolovan  pe care il gasisera copii cand aparura si ei prima data in poiana. La un moment dat motaind , baiatul obosit,  scapa fluierul jos.

-Ce faci ?,nu te opri, zisera iepurii speriati, canta mai departe.

Trezandu-se brusc , baiatul se uita dupa fluier. Dar nu il gasi. Cauta toata poiana, dar in zadar.

-Mai cauta , te rugam , trebuie sa-l gasesti, il implorara iepurii, plangand.

-Dar de ce plangeau iepurasii?

-Poi ai sa vezi mai departeca nu gaseau fluierul

- Bine spune mai departe.

Tot cautand obosise baiatul nostru.  Se aseza jos odihnindu-se. Cand se lumina de ziua, baiatul isi zise: O sa caut acum fluierul ,ca este lumina , asta noapte nu –l vedeam ,dar acuSi se apuca iar de cautat. Baiatul atunci observa ca surioara lui disparuse. Incerca sa dea de urma iepurilor albi, dar si acestia disparusera. Ultima oara cand o vazu-se, pe sora sa , era atunci , cand intrase in castel insotita de o soparla rosie.  Se repezi la bolovan , batu cu pumnii in el implorand , si cerand-ui bolovanului sa ii redea  surioara inapoi. Pe cand cauta vazu o gaura in pamant, numai buna sa inghita acel fluier. Se apleca si varandu-si mana in ea, se pomeni ca gaura se largea  si odata cu ea, intra si el in ea. Apoi daca intra, vazu ca se intandea un drum, pana departe. Si merse , merse

Se afunda el in acea hruba si merse cale de opt zile. In a opta zi se trezi fata in fata cu un soarece. Avea mustati de argint, care canta cu ele, o barba de argint, avea si o stea de argint in frunte si cizmulite de argint. La mijloc era incins cu o curea lata , tot de argint.
-Bine ai venit , baiete! Zise soarecele, cantand un cantec vesel cu mustatile lui. 
- Bine te-am gasit! , rosti si baiatul.
- Logodnica te asteapta.
- Pe mine ?
- Dar nu pe mine, rase soarecele. Ai cam facut-o sa te astepte. Auzi dumneata sapte sute saptezeci si sapte de ani. 
- Stii, cred ca e o greseala, nu sunt cine crezi dumneata.
- Aha , face soarecele, nu esti strengar , sa mergem dara
Si apucandu-l de mana pe baiat il duse pe alt drum. Buimacit baiatul ne mai intelegand nimic, se lasa in voia lui. Dupa un timp soarecele cu mustati de argint se opri in fata unei flori ciudate.
-Unde esti , fata tatii?, intreba soarecele. 
- Aici, taicuta! Si baiatul vazu cum dupa floare se iveste un alt soarece. Acesta avea plete de aur o stea de aur in frunte si condori de aur. 
- Mi l-ai adus ? face soarecele, apoi urma :
- Sapte sute sapte zeci si sapte de ani, nu ti-a fost mile de mine? Baiatul , pricepu acu cum stau lucrurile si spuse:
-Cinstite fete soricesti, nu am venit pentru nunta, nu sunt logodnicul nimanui, tot ce vreau e , fluierul de lemn. 
- Fluierul?, intreba soarecele cu mustati de argint
- Fluierul?, facu si celalalt soarece.
- Da ! Fluierul, spuse baiatul. 
Urma o clipa de tacere, dupa care din ochisorii soarecelui cu plete de aur, incepu sa curga lacrimi. 
-Nu plange soriocel cu plete de aur,dar fara fluier nu pot sa gasesc surioara. Si povesti tot. 
Dupa ce ascultara amandoi povestea baiatului, soarecele cu plete de argint spuse:
-Deci ai venit numai pentru fluier? Ei afla ca fluierul nu putem sa ti-l dam.
Apoi soarecele cu plete de aur il duse pe baiat pe un drum care ducea sub piatra cea alba din poiana. Ajuns acolo soricelul ii saruta degetul aratator, si ii spuse priveste prin unghie catre piatra. Baiatul vazu ca unghia se face stravezie si o data cu ea si piatra. Asa vazu baiatul nenumarate camarute mici in care ratacea singura o faptura cat o furnica, Aici se oprea lovind cu pumnii cat o gamalie de ac, aici se oprea si plangea.
-Surioara unde esti?
- Asa nu te poate auzi .Du degetul la buze. Baiatul duse degetul la buze si intreba iar . Vazu ca fata se uita in jur mirata si buzele i se miscau.
- Ca sa te auda si sa o auzi du degetul la ureche. Asa datorita unghii stravezii, baiatul afla ca pe surioara lui o inchise acea Soparla Rosie. Baiatul ii trimise cuvinte de imbarbatare , promitand ca o va salva si sa stea linistita. Soarecele cu plete de aur ii promise si el ca il va ajuta pe baiat.
- Nu te teme de nimic si vei izbandi , ii zise soarecele.
Dupa care se catara pe umerii baiatului sarutandui. Pe loc crescu cate o aripa de piele ca la un liliac. 
-Cu aceste aripi va trebui sa zbori pana in inaltul cerului dincolo de ceaunul Sorelui, la marginea : Desertului-Vorbelor –Rostite. Acolo trebuie sa afli descantecul de `piatra deschisa` , ca sa -ti eliberezi sora inchisa in castelul din piatra alba. Dar inainte de asta trebuie sa -ti stropesti fata cu apa de aur din ceaunul Soarelui. Afla ca Soparla Rosie nu e o soparla ci Catelul Pamantului. E cea mai rea faptura. Afla ca vorbele pe care noi le rostim nu se pierd, ci se aduna laolalta in Desertul –Vorbelor –Rostite . Acolo vei afla descantecul pe care nu l-a auzit nimeni. Numai Catelul -Pamantului il stie. 
-Intoarcete cu izbanda , mai spuse soarecele. 
Dupa ce isi lua ziua buna, baiatul se inalta in vazduh si tot urca , tot urca, trecand de nori si de apa acestora de grindina care se abatuse peste el , cata oul de gasca, dar nimic nu-l putea opri din drumul sau , stiind ca trebuie sa isi salveze sora. Intr-un tarziu ajunse si el pe inserat. Privi in jos si vazu ca se facuse noapte. Undeva agatat de o cracana , odihnea ceaunul Soarelui, sub care ardea un foc mic. Soarele nu se vedea nicaieri. Privind apa aceia de aur, baiatul se perdu si cazu cum era ,in ceaunul de aur. 
- Cine mi-a pangarit apa de aur viu?, intreba Soarele. Il scoase pe baiat afara, si foarte suparat ii zise:
-De ce mi-ai pangarit apa de aur viu, stii tu ce e asta? E sangele meu pe care l-am lasat sa curga in el, pentru ca aburii vietii sa se imprastie pe pamant. 
- Nu am stiut, iarta-ma , zise baiatul Vroiam sa-mi stropesc doar fata. Si se apuca de povestit si Soarelui ce patise. Dupa ce asculta povestea baiatului, Soarele zise:
- Acum trebuie sa rastorn ceaunul , si sa-mi tai iar venele ca sa umplu iar ceaunul. Il desertara ei si apa de aur viu se raspandii pe pamant aidoma unei ploi de aur. Toti se repezira sa adune acel aur. Si in zilele de azi se mai gaseste acel aur. Dupa ce frecara ei ceaunul cu cenusa, de stralucea de iti lua ochii. Pe vremea aia marii cititori in stele vazand stralucirea aceia, dadura de veste ca iarna va fi grea si lunga. Atunci mai marii imparati ai lumii, pornira razboie de cotropire, ca sa-si umple camarele. Iar din contra iarna fusese blanda si scurta , 20 de cititori in stele ramase fara cap. Ca sa vezi ce patira bietii oameni din cauza lui si a Soarelui. Dupa aceia , Soarele , dandui brisca baiatuli il ruga sa ii taie el, venele. La inceput baiatul se codi. Si cand isi lua inima in dinti incecand, reusi sa isi taie si el venele. Soarele, rusinat ii lua brisca si isi taie si el venele. Acum in ceaunul soareleui curgea si apa de aur de la baiat si de la el. Doar si baiatul se scaldase in apa lui, devenind si el de aur. Dupa ce umplura ceaunul Sorele ii multumi, si ii ura mai departe drum bun.. Zbura mai departe baiatul si ajunse la marginea Desertul-Vorbelor –Rostite.
Cat vedeai cu ochii si mult dincolo de ceea ce putea ochii vedea se intindea , neted ca in palma, pustiul. O lumina ciudata , venind de nicaieri, scalda nisipul de un verde ca pielea de broasca, iar pe intregul intins al nisipului , goneau nevazute, ciocninduse unele de altele , toate cuvintele rostite pana acum. Erau soapte de dragoste , cuvinte de ura, strigate de lupta, cantece , rugaminti si cate si mai cate. Incepuse al coplesi atatea cuvinte. El isi duse unghia la ureche si rosti: Soparla Rosie, Deodata se auzi o voce haraita care spuse: 
- Daca o faptura ,cat de mica se va afla in castel si va rade in timp ce fluierul va canta , farame se va face acel fluier si voi in veci , soareci ve-ti ramane. 
De asta nu a vrut sa imi dea soriceii , fluierul, gandi baiatul . Apoi isi aduse aminte de ce venise. Si intreba despre `Descntecul de piatra deschisa.` Apoi se auzi iar acea voce haraita , care spuse in mare taina: Descantecul de `piatra deschisa `nu il stie nimeni: 
Catelul Pamantului latra
Si patru porti de piatra 
Din patru parti cad sparte, 
Ca patru toarte moarte.
Glasul se stinse , dar baiatul stia acu si el descantecul. Pleca de acolo si in drum trecu si pe la Soare. Se despartira si Soarele ii ura drum bun si izbavire. Cand ajunse in poiana cu pricina, il astepta si acum acea piatra alba si rece. Uitandu-se prin unghie la piatra, o vazu pe sora lui, care statea si il astepta. Duse degetul la buze si ii spuse:
-Gata surioara, ridicate am venit sa te salvez. Apoi baiatul rosti `Descantecul de piatra deschisa`. Cum il zise , se auzi patru pocnituri, si in piatra se facu patru gauri. Prin una din ele tasni afara o faptura mica cat o furnica, care cand iesi afara ,incepu a creste si crescu pana se facu o fata mandra si mladioasa ca o craiasa. Ea se repezi la el si se imbratisara de bucurie. 
- Vai dar ce mare te-ai facut? Se mira fata. Cand te-am lasat erai un copil. 
- Si tu ai crescut si te-ai facut o fata frumoasa, spuse baiatul. 
- Dar de mine ai uitat, se auzi un glas. 
- Cum sa uit , zise baiatul recunoscundul pe soarecele cu plete de aur.
Deodata poiana se zgudui si o gramada de pamant sari in laturi, Din gaura tasni o pocitanie, 
- Catelul Pamantului!. Ferestete, zisera soarecii. 
- - Sa ma fersc de ce?
- Vazduhul mi-i inchis , racnii dihania , nu te-am putut ajunge, dar aici pe pamant nu ai sa mai scapi , om nesocotit, care ai indraznit sa ma infrunti. 
Se repezi la baiat si incerca sa il muste de gat. Dar asa cum sarise se si prabusi , urland de durere. Isi rupse coltii in pielea de aur a baiatului. Poi nu se scaldase el in ceaunul Soarelui. Racnind de durere Catelul-Pamantului, rosti un descantec de mort. De indata se casca sub picioarele baiatului o moara care se muta tot timpul sub picioarele baiatului incercand sa il cuprinda. De sapte ori se ridica baiatul , batand din aripi, de sapte ori moara isi schimba locul. Pana cand baiatul se lasa in jos, si apucand dihania , care racnea si musca, o ridica si ii dadu drumul in gura morii care cu un scrasnet o macina pe dihanie ,aleganduse praful si pulberea. Moara daca isi facu treaba se afunda iar in adancul pamantului de unde o scoase la iveala acel descantec. Dupa ce termina cu Catelul –Pamantului baiatul se pomeni inconjurat de soricei si de sora sa, si de cei patru iepuri albi. 
-Acum poti sa canti din fluier, zisera ei. . Baiatul isi duse iar la buze fluierul de lemn si sufla in el cu putere. Padurea incepu iar sa suspine cum o mai facuse candva, cu ani in urma, in noaptea cand baietelul si fetita patrunsera pentru prima data in poiana. Se aprisera si florile de foc, pe tulpinele lor de aur. Si frunzisul isi canta cantecul vechi, cantecul ierbii si a frunzei, cantecul radacinei cutezatoare, cantecul vantului, cantecul ploii Licuricii si greierii alcatuira un taraf. Copacii incepura sa se dea iar inapoi facand loc in poiana. Piatra incepu iar sa creasca Apoi se facu un castel maret si alb. Soarecii ii spuse baiatului ca in timp ce canta sa atinga steaua de argint al sorecelui. Ceea ce si facu, baiatul. In locul sorecelui aparu un mosneag cu barba de argint, cu stea de argint in crestet ci cizmulite de argint si o curea de argint. Tot asa atinse baiatul si soricelul cu plete de aur, iar in locul ei aparu o fata mindra cu plete de aur si cu condori de aur in picioare. Apoi mosneagul si cu fata mangaie de trei ori fata celor patru iepuri albi si in locul lor aparura patru slujitori in haine albe. Mosneagul si fata intrara in castel asezanduse in cele doua jilturi de aur. Apoi slujitorii trambitara si unde nu se umplu castelul cu toate vietuitoarele pamantului. Veverite ,ursi ,caprioare, cerbi si cate si mai cate salbaticiuni. 
- Multumesc , flacaule poti inceta cantarea. Flacaul se opri din cantat si indata fluierul se prefacu intr-un sceptru.
-Nu am cuvinte ca sa iti multumesc . Eu sunt Craiul tuturor salbataciunilor. Am trait in pace ani buni. Pana cand dihania aia de Catel al Pamnatului, a venit si mi-a cerut mana fetei mele. Eu nu am vrut sa io dau. Atunci Catelul Pamantului a rostit un descantec. Pe noi ne-a prefacut in soareci pe cei patru slujitori ai mei in iepuri, sceptrul in fluier si castelul intr-un bolovan. I-am cerut cu lacrimi in ochi sa nu ne pedepseasca asa de crunt. `Bine a zis Catelul Pamantului, atunci daca se va gasi un suflet curat de copil sa sufle din fluier , atunci toate se vor face ca inainte. Apoi e usor de ghicit ce a urmat. Craiul la lasat mostenitor pe baiat care ia data si fata lui. Au facut o nunta ca in povesti. Si pe sora lui a maritat-o cu un mare sfetnic. Si poate mai traiesc si acu, cine stie, daca nu au murit. 
- Ei ti-a placut povestea? Gata la masa ca uite ma luai cu tine si trecu vremeaMaine o sa-ti spun alta poveste