Regionare si tipizare geomorfologica

REGIONARE SI TIPIZARE GEOMORFOLOGICA

1.    Regionare si tipizare geomorfologica:

Sunt doua actiuni care conduc in mod diferit la separarea de unitati de relief cu un anumit specific morfografic, morfogenetic, evolutiv, cronologic si chiar prin prisma legaturilor de favorizare sau restrictionare a activitatilor umane. Cea mai importanta asemanare dintre ele consta in faptul ca amandoua se bazeaza pe o foarte buna cunoastere a realitatii geomorfologice atat spatial cat si evolutiv ceea ce conduce la discernarea caracteristicilor privind alcatuirea, structura, functionarea, unitatea elementelor rezultate prin sistemul de relatii generale etc. Le separa criteriile care conduc la distingerea unitatilor de ranguri diferite regionarea avand in vedere unitati teritoriale de marime diferita da cu un specific morfologic aparte pe cand tipizarea are in obiectiv elementele generale caracteristice anumitor categorii de forme de relief, modalitati de asociere si actiune a agentilor si proceselor lor etc. cu exemplificari regionale si locale. Si intr-un caz si in altul se ajunge la ierarhizari plecandu-se de la diviziuni mici (etalon) si ajungandu-se la altele de amploare.

1.1. Regionarea este operatiunea prin care un ansamblu reliefogen mare este impartit in unitati teritoriale de ranguri diferite. Fiecare din acestea constituie un sistem cu o anumita dezvoltare spatiala, alcatuire, limite si pozitie ierarhica in macrounitatea superioara.

Omogenitatea este o prima caracteristica a unei unitati separate. Ea este asigurata de prezenta anumitor elemente comune pentru toate unitatile de acelasi rang ierarhic. Astfel omogenitatea Carpatilor de Curbura in raport cu alte ramuri carpatice este definita de - alcatuirea din mai multe panze structurale ale flisului, prezenta a doua suprafete si a trei nivele de eroziune, vai principale cu caracter transversal, neconcordanta intre linia marilor inaltimi si pozitia cumpenei de ape. La nivelul masivelor muntoase principale in care acestia se divid, omogenitatea subunitatilor are in vedere uniformitatea petrografica si structurala a lor (M.Baiu din flis marno-grazos cretacic, M.Ciucas o unitate dominant alcatuita din conglomerate cretacice, M.Buzaului formati din alternante de strate de gresii, sisturi argiloase marne paleogene etc.) de care s-a legat individualizarea unor reliefuri specifice cu reflectare in peisaje distincte. La scara ierarhica mai mica intervin dinamica proceselor actuale si forme de relief cu dimensiuni mici (in bazinetele depresionare se disting lunci, terase, glacisuri acumulative, procese fluviatile dar si un anumit mod de manifestare a proceselor de versant).

Omogenitatea generala nu exclude personalitatea ce conduce la unicitatea fiecarei unitati in raport cu cele aflate in aceeasi familie, deci pe aceeasi treapta ierarhica. In Muntii Buzaului se includ mai multe subunitati cu trasaturi morfologice care le confera omogenitatea in cadrul acestora dar si caracteristici ce le impun propria individualitate. Muntii Penteleu se disting prin inaltimi mari, masivitate, un etaj subalpin bine conturat, platouri interfluviale extinse si vai inguste. Muntii Podul Calului sunt scunzi, intens fragmentati, vai scurte si mai largi.

Specificul morfologic evolutiv functional al unitatilor deriva din ansamblul relatiilor care in timp se stabilesc intre componentele sale. Ele se reflecta in fizionomie si mai ales in morfodinamica actuala. Muntii Bargaului reprezinta o unitate distincta in cadrul lantului vulcanic din vestul Carpatilor Orientali, care are ca specific imbinarea elementelor vulcanice cu o structura sedimentara. Varfurile, magurile si culmile din roci eruptive sunt indicatori ai unei evolutii caracterizata prin fragmentarea, eliminarea unor aparate vulcanice dar si a scoaterii la zi a corpurilor de lava consolidata in masa acestora (inversiuni de relief). Fiecare dintre acestea se impun prin dimensiuni, infatisare, anumite procese de modelare dar si printr-un rol aparte in unitatea muntoasa inclusiv in raporturile cu activitatile antropice (suprafete forestiere, cu pasuni, fanete, pozitia unor asezari si cai de comunicatie etc.)

Ierarhizarea este o caracteristica esentiala in regionare intrucat separarea de unitati morfologice nu se rezuma doar la desfacerea intregului in fragmente omogene cu dimensiuni variabile ci si la stabilirea locului pe care fiecare dintre acestea, in baza gradului de complexitate (ca alcatuire, structura, evolutie etc.) il ocupa in cadrul sistemului. Stabilirea complexitatii se face prin analiza comparativa a valorilor diferitilor indicatori (cantitativi si calitativi) aplicati in studierea macrosistemului ce urmeaza a fi divizat. Subunitatile se inscriu  pe diferite trepte fiecareia fiindu-i specifice trei lucruri - are dominant caracteristici morfologice proprii si similare cu unitati din aceeasi grupa ierarhica, pastreaza influente, frecvent morfostructurale, din unitatile de rang superior dar si transmite unele trasaturi spre cele de rang inferior. Carpatii Meridionali formeaza o macrounitate care include subordonat patru grupari de munti (Bucegi, Fagaras, Parang, Retezat) fiecare dintre acestea divizandu-se in masive distincte care la randul lor se impart in subunitati mai mici. Grupei Parang ii sunt specifice: pozitia si extinderea spatiala in cadrul macrosistemului, desfasurarea larga a platourilor interfuviale (fragmente din peneplena Borascu), vaile cu desfasurare radiala care la obarsii au o dezvoltare in evantai plecand din circuri glaciare si glacio-nivale iar la iesirea din munti sunt puternic adancite si cu caracter de defileu, energii de relief cu valori mari, pasuri de altitudine, o concentrare a activitatilor antropice in culoarele vailor principale si pe ramura montana etc. De la macrounitate pastreaza masivitatea, dezvoltarea etajata a sistemelor morfodinamice, modalitati de valorificare economica (pastorit de altitudine, exploatari forestiere, activitati turistice etc.) cu implicatii in morfodimaica actuala si in peisaj etc. Transmite subunitatilor monotonia de ansamblu a reliefului si structurii, limitele de actiune a proceselor de modelare.

Deci o unitate regionala morfologica implica un spatiu, un grad de omogenitate a elementelor ce o definesc si care ii confera relatii structurale, evolutive si o anumita reflectare in peisaj. Separarea lor se face prin analize pe spatii largi care implica observatii, date din masuratori, cartari, calcularea unor indicatori morfometrici, intocmirea de harti la nivel de elemente morfologice care sunt suprapuse etc. Prin acestea se ajunge pe de o parte la cunoasterea morfologica pe ansamblu a regiunii iar pe de alta la diferentierea de subunitati cu caracteristici specifice. Foarte importanta este stabilirea corecta a limitelor dintre acestea intrucat o pozitie falsa conduce la regionari gresite care sectioneaza unele unitati si le extinde arbitrar pe altele.

1.2. Tipizarea este un procedeu de cunoastere generalizata a unor categorii distincte de procese, forme, sisteme de relief. Infaptuirea acesteia are la baza analiza complexa a unor multime de cazuri singulare din regiuni diferite si care se afla in stadii deosebite de evolutie. Prin eliminarea caracteristicilor particulare si retinerea celor generale, esential se ajunge la tipuri. Acestea constituie modele de exprimare in sinteza a unui anumit gen de sisteme morfodinamice (fluviatil, glaciar etc.), moroflogice (forme de relief) etc. care definesc teoretic diverse multimi de familii geomorfologice. Ca urmare, orice tip de va remarca prin anumite caracteristici.

Unicitatea pune in evidenta individualitatea sa in raport cu celelalte tipuri dintr-o familie de rang superior (vale glaciara fata de relief glaciar) sau dintr-o multime de tipuri diferite (vale glaciara in raport cu valea fluviatila).

Ierarhizarea - releva faptul ca orice tip se afla, in functie de gradul de complexitate, pe o anumita treapta intr-un macrosistem. Ierarhizarea se poate realiza dupa diferite criterii - genetic (la relieful fluviatil de eroziune se pot separa talvegul, albia minora, albia majora, terase, versanti, valea), spatial (relief de ordinul I ce cuprind continente, bazine oceanice; reliefuri de ordinul II cu munti podisuri, dealuri, campii, self, taluz continental, campii abisale etc.; reliefuri de ordinul III - multimea formelor create de diversi agenti externi etc.), structural in diverse sisteme morfogentice (in cel glaciar - circuri, vai, praguri, morene etc.) stadiu de evolutie morfologica (relief tanar, matur, batran in sensul conceptiei davisiene), functional (impus de relatiile dintre agenti morfodinamici care faciliteaza dominarea unor tipuri de procese - meteorice prin dezagregare cu diverse subtipuri; gravitationale fie ca deplasari brusce fie lente cu subtipuri etc.).

Tipurile prin natura lor sintetica stau la baza laturei teoretice a fiecarei ramuri geomorfologice. Ele insa sunt insotite de exemplificari regionale semnificative. De aici si legaturile dialectice dintre cele doua in sensul ca orice sistem morfologic regional poate constitui locul de plecare pentru abstractizari (deci tipuri) iar acestea devin elemente definitorii pentru cunoasteri regionale viitoare (caracteristicile esentiale ale unei alunecari de teren, inclusiv geneza si evolutia s-au stabilit pe baza analizei unor situatii regionale; la randul lor elementele teoretice specifice acestui proces constituie o baza in urmarirea altor situatii care se manifesta in diverse regiuni).

Tipurile complexe se exprima si prin anumite peisaje geomorfologice ce pot fi raportate mai ales la sisteme morfogenetice (glaciar, desertic, periglaciar, litoral, antropic), morfolitologic (carst), morfostructurale (tabular, monoclinal etc.).

Verificari:

Ce este regionarea geomorfologica si care sunt caracteristicile principale ale unei regiuni geomoroflogice?

Ce este tipizarea si prin ce se deosebeste de regionarea?

Exemplificati sisteme de regionare si tipizarea in relieful Romaniei?