PESTERA RACOVITA
Localizare si cai de acces. Intrarea in Pestera Racovita se afla
in versantul drept al Cheilor Carasului, in raza satului Iabalcea (com.
Carasova). Pornind de la Cantonul Comarnic (vezi nota Cheile
Carasului si fig. 37) se merge prin Cheile Comarnicului pana la
confluenta cu Carasul si apoi circa 600 m (in zbor de
pasare !) la vale prin Cheile Carasului. Cele doua deschideri
ale pesterii, orientate spre apus, ne apar deasupra albiei raului: in
dreapta cea principala, sub forma de gura de cuptor, la 10 m
(354 m altitudine), iar in stanga cea secundara, triunghiulara, la
2,5 m.
Date istorice. Fiind situata intr-o portiune greu accesibila
a Cheilor Carasului, pestera era cunoscuta doar de cativa
localnici si nu avea nume. In urma cercetarilor intreprinse de un
grup de speologi (L. Botosaneanu, A. Negrea, St. Negrea si
V. Sencu) in anii 1963-1966, a primit numele fondatorului biospeologiei Emil
Racovita. Pentru ocrotirea concretiunilor variate, pe atunci
intacte si de o rara frumusete, a fost propusa ca
rezervatie speologica (V. Sencu si St. Negrea, 1970).
Descriere. Pestera a fost creata de raul Caras
si se compune dintr-o succesiune de sali legate prin galerii mai
largi si mai inalte in prima parte, totalizand 350 m. Galeria
principala, fosila, este ascendenta in zona intrarii, apoi
descendenta cu portiuni orizontale. Cu cat se inainteaza prin
ea, cu atat formatiunile concretionare devin mai abundente si
mai spectaculoase. Bogata podoaba, iradiind la flacara lampii in
culori vii si imaculate, constituie una din comorile de nepretuit a
Cheilor Carasului.
Peretii si tavanul
pesterii sunt in cea mai mare parte concretionati: crusta
stalagmitica sclipitoare, stalactite de toate felurile, scurgeri parietale
simple sau in relief, valuri lungi de pana la doi metri. Podeaua
este, de asemenea, in buna parte captusita cu
concretiuni, crusta de calcit impodobita cu stalagmite izolate
sau grupate, coloane modelate in diferite chipuri, unele incolore, lungi de
peste patru metri, gururi continand perle de caverna, baraje ca de
marmura alba, destul de inalte. Aceste frumuseti sunt
ingramadite mai cu seama in Sala Cascadei si Sala
Minunata. Portiunea finala a pesterii este plina cu
bolovani mari de calcar si se parcurge mai dificil. De aici se desfac mici
galerii prin care odinioara curgea apa sub presiune.
Apa
de infiltratie si de condensare alimenteaza gururile din fundul
pesterii. Numai in timpul viiturilor si la topirea zapezilor ea
se aduna si in alte parti, fiind evacuata prin
numeroase ponoare. Urmele apei sunt evidente pretutindeni in portiunile
neconcretionate ale pesterii : hieroglife, lingurite, lapiezuri,
inele, hornuri, marmite si niveluri de eroziune.
Fauna
de nevertebrate este interesanta prin prezenta unor specii
cavernicole. Gramezile de guano misuna de musca guanoului
si de gandaci. Exista si mici colonii de miotisi si
rinolofi izolati. Parsii isi fac vizuini in unele cotloane.
Prezenta lor este tradata de numeroasele oase de mici
rozatoare si de lilieci.
Conditii de vizitare. Pestera este declarata rezervatie
speologica pentru importanta ei stiintifica si
pentru frumusetea speleotemelor. Nu este amenajata si nu
necesita echipament special; temperatura fiind in jur de 10° se
recomanda o imbracaminte adecvata. Vizitarea dureaza o
ora si necesita doar o lanterna. Numai in portiunea
finala sunt necesare casca de protectie si salopeta.
Bibliografie. V. Sencu si St. Negrea (1970), V. Sencu,
St. Negrea, A Negrea si L. Botosaneanu (1971), M. Bleahu,
V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara, L Viehmann (1976).
