Pestera buhui

PESTERA BUHUI

Sinonimii. Pestera Bohui, Grota Buhui, Pestera Certej.

Localizare si cai de acces. Dupa Pestera Comarnic este a doua ca marime din Muntii Banatului. Carstul cuprins in limitele bazinului Buhui face parte din zona centrala a muntilor calcarosi ai Aninei si respectiv a marii zone carstice Resita - Moldova Noua. Din punct de vedere geomorfologic ne aflam in podisul calcaros Colonovat in care formele carstice de suprafata si de adancime sunt bine reprezentate datorita liniilor tectonice numeroase si eroziunii carstice pe intinderi mari. Daca lapiezurile sunt putin raspandite, dolinele, in schimb, constituie forma de suprafata cea mai raspandita, care comunica prin ponoare cu golurile subterane. Astfel de legaturi sunt foarte evidente in cazul Paraului Buhui, care isi pierde apa prin ponoarele din albie pentru a aparea in pestera cu acelasi nume (fig. 47). Paraul Certej isi pierde si el apa prin ponoare, dispare in subteran pe o distanta de mai bine de un kilometru, reapare ca un izvor carstic in portiunea seaca a Vaii Buhui si intra in pestera, unde conflueaza cu paraul Buhui devenit subteran. Aproape fiecare horn din pestera corespunde uneia dintre dolinele insirate pe traiectul vechii Vai a Buhuiului, intre izbucul Certej si Saua Cuptoare. Pestera Cuptoare (vezi fig. 47) reprezinta tot un fragment fosilizat si izolat al Pesterii Buhui.

Pentru a ajunge la Pestera Buhui (urmareste pe fig. 47) pornim din centrul Aninei (unde putem caza la hotel) cu unul din autobuzele locale si coboram la statia de la cimitirul orasului. De aici urcam pe drumul modernizat de langa cimitir pana pe platoul impadurit la cabana Maial (l km, ¼ ora cu piciorul). Lasand pe stanga drumul ce duce la Saua Cuptoare, coboram pana la stavilarul Lacului Buhui (640 m altitudine) printr-o padure deasa de fag, pe alocuri amestecata cu conifere (circa 3 km pe drum forestier, 1/2 ora cu piciorul). Apucand pe drumul care urmeaza Valea Buhui, dincolo de barajul lacului observam ca apa paraului se pierde prin ponoare, ca albia calcaroasa devine seaca pe cateva sute de metri si ca in dreptul Izbucului Certej se umple din nou cu apa formand un paraias, care dupa numai 70 m dispare la stanga prin Intrarea Certei (I) a Pesterii Buhui, abia vizibila din drum din cauza padurii (de la baraj pana aici l km). Daca continuam sa mergem pe acelasi drum forestier inca l km pe valea redevenita seaca ajungem la raspantia din Saua Cuptoare, unde intalnim Drumul Stegului (Anina-Resita). Din raspantie putem cobori pe o poteca in stanga si inapoi de-a lungul unei vaiugi seci cam 250 m pana la o dolina mare, in fundul careia se deschide Intrarea prin Dolina (II) a Pesterii Buhui. Tot din raspantie putem merge la stanga, pe Drumul Stegului, inca 1,7 km pana la Cantonul Celnic situat in apropierea periferiei Aninei; de aici, drumul coboara in serpentine spre centrul orasului oferind o priveliste de neuitat. Daca dorim sa coboram insa la Intrarea Grota Buhui (III) a pesterii, dupa circa 500 m facuti din raspantie pe Drumul Stegului (tot spre Anina), coboram pe o poteca obscura si greu de gasit, la dreapta, in Valea Buhuiului. Ea ne conduce exact in fata intrarii prevazute cu un baraj care retine apa paraului subteran si o trimite in oras printr-un tunel. Aceasta captare realizata chiar in gura pesterii pentru apa potabila necesara Aninei dateaza din anii 1888-1889. Altitudinea la baraj: circa 600 m. Traseul fiind in circuit se poate realiza si invers. Exista marcaj cruce albastra intre Lacul Buhui- Grota Buhui si cantonul Celnic.

Date istorice. Intrarile pesterii sunt bine cunoscute locuitorilor din Anina, in special Intrarea Certej care se afla nu departe de lacul de acumulare Buhui, des vizitat de catre acestia.

Primele cercetari au fost intreprinse in perioada 1875-1884 de R. Hoernes si G. Teglas (paleontologie) si prin 1934-1935 de T. Ottlik (explorare, fotografii). Cercetari complexe au fost facute de V. Sencu (cartare, descriere, hidrografie), iar intre 1961 si 1972 de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (bioispeologie). In 1981 cercurile de speologie "Speotimis" si "Cristal" au descoperit o galerie pornind din Sala Ursilor (nepublicata).

Descriere. Lungimea totala : 3 217 m. Galeria principala masoara 2100 m si e parcursa in intregime de paraul Buhui. Pestera s-a format prin pierderea apei acestui parau prin ponoarele de pe albia sa. Au existat trei captari succesive: prima la Pestera Cuptoare; a doua la Intrarea Certej; a treia prin ponoarele din aval de barajul Lacului Buhui, etape strans legate de variatiile climatice ale cuaternarului.

Pestera se prezinta ca o galerie de dimensiuni variabile, cu multe cotituri si cu cateva sali mari pe parcurs. Atat din galeria principala cat si din sali pornesc galerii laterale scurte, infundate la capat fie cu concretiuni, fie cu material aluvionar. Paraul Buhui apare in capatul din amont al galeriei principale ; primeste ca afluent paraul Certej in dreptul intrarii cu acelasi nume ; pierde partial o parte de apa prin ponoare si fisuri ; dispare complet in dreptul Intrarii prin Dolina ; reapare si formeaza cascade si dome adinci pana la barajul de la Intrarea Grota Buhui. Pestera poate fi parcursa de la un capat la celalalt, dar pentru a evita obstacolele mai dificile se recomanda folosirea succesiva a celor trei intrari. Sa patrundem mai intai prin Intrarea Certej, (I) larga de 9 m si inalta de 2 m, insotiti de apa paraului cu acelasi nume. La numai 22 m de la intrare dam in galeria principala drenata de paraul Buhui care vine din stanga, din directia Lacului de acumulare Buhul, inaintand in acest sens 25 m intalnim pe stanga un labirint de mici galerii. Mai departe plafonul galeriei se inalta pana la 6-8 m, are hornuri de pana la 14 m, iar in albie apar dorne. In dreptul cotului urmator putem admira o frumoasa concretiune, Cascada Izvorului, impodobita cu gururi pline cu apa iar dupa cot, o scurgere stalagmitica proeminenta, Vulturul. Continuand inaintarea dam pe stanga, la nivel superior, de o sala cu val stalagmitic, apoi de o bucla a galeriei principale si o galerie laterala ascendenta accesibila pe 66 m. Urmeaza inca cateva cotituri si ajungem in fata izbucului puternic, locul in care paraul Buhui isi face aparitia cu zgomot in galerie. Pe toti cei 648 m ai galeriei sudice prin care am ajuns aici, in afara concretiunilor spectaculare, peretii au urme puternice de eroziune sub forma de niveluri, lingurite, marmite si lame de calcar.

Revenind la confluenta subterana a paraielor Certej si Buhui, sa continuam parcurgerea galeriei principale in aval. La 65 m numai apa se infiltreaza pe sub blocurile unei vechi scurgeri care ingusteaza galeria la jumatate de metru. La 105 m de la confluenta remarcam pe dreapta trei sali fosile alaturate (Salile cu Fauna) situate la niveluri diferite. Concretionarea acestor sali este asa de avansata, incat pe alocuri desimea coloanelor, a stalactitelor, stalagmitelor si draperiilor ingreuiaza trecerea din-tr-o sala in alta. In aval de sali galeria face doua bucle (in punctele 34 si 53), iar la 370 m de la intrare apare primul obstacol mai important : apropierea tavanului de oglinda apei si aluviunile de nisip si namol care fac trecerea dificila pe vreo 8 m, iar la viituri chiar imposibila. De aceea ne inapoiem la Intrarea Certej si iesim afara.

Intrarea prin Dolina (II) se afla cu 975 m in aval de Intrarea Certej (in apropiere mai exista o intrare, un aven de 15 m). Patrundem in galeria principala prin deschiderea larga de 11 m si inalta de 2,5 m si avansam la stanga, in amonte, pana la Trecerea Dificila. Reluand vizitarea din acest punct, urmarim cotiturile galeriei. Familiarizati cu traseul, ne putem permite acum, la intoarcere, sa admiram paraul subteran in ale carui ape negre se reflecta, la lumina palpaitoare a lampilor de carbid, boltile inalte si arcuite gotic, asprimile si ascutisurile nenumaratelor urme de eroziune si coroziune, siluetele elegante, ireal marite ale colanelor concretionare si stalpilor de calcar, intre punctele 92 si 95 se afla o surpatura masiva deasupra careia tavanul se bolteste ogival undeva la 25-30 m. Trecand printre blocuri imprastiate haotic pe podea si prin domele cursului subteran, remarcam ca dincolo de o admirabila formatiune sclipitoare, Cascada Alba, apa se pierde in intregime la baza peretelui stang si in pietrisul din albie. La 108 m mai jos de Intrarea prin Dolina apa reapare printr-un izbuc si dupa inca 70 m formeaza o dorna imensa in care la marile viituri adancimea depaseste 3 m si care poate fi trecuta numai cu barca. Dincolo de ea, un fenomen important ne tine pe loc si la propriu si la figurat : Cascada Mare. Apa se pravale cu zgomot infernal printr-o gatuitura a galeriei de la 3 m inaltime intr-un lac circular adinc de 2,5 m. Acest obstacol ne obliga sa ne reintoarcem la Intrarea prin Dolina si sa iesim afara.

Ajunsi la gura triunghiulara, larga de 12 m si inalta de 14 m a Intrarii Grota Buhui (III), punem barca pneumatica (singurul mijloc recomandabil pentru vizitarea acestui sector al pesterii) pe oglinda lacului din spatele digului care bareaza iesirea cursului subteran si avansam la lopeti contra curentului, pana in dreptul unei galerii laterale ascendente care se face in stanga noastra. Ea ne conduce in Sala Coloanelor si Sala Domurilor, bogat concretionate si divers colorate. Reluand mersul cu barca strabatem o dorna lunga de 65 m, lata intre 3 si 7 m si adanca pana la 5 m si ajungem in Sala Confluentei. De aici inaintam cu piciorul printre lamele taioase de calcar si printre marmite, punand pe alocuri barca pe apa, si ajungem la lacul rotund al Cascadei Mici, inalta de 1,7 m si deosebit de frumoasa, aflata cu 70 m mai jos de Cascada Mare, pe care am admirat-o mai inainte prin Intrarea prin Dolina. Daca ocolim cascada, cataradu-ne pe o muchie ingusta a peretelui din stanga (cu mare atentie !), dam in Sala Ursilor impodobita cu concretiuni splendide. Pe podea inca mai sunt destule oase de urs de caverna. Hornurile acestei sali comunicau candva cu Pestera Cuptoare, situata langa saua cu acelasi nume (v. fig. 47). Inapoindu-ne la intrare, incheiem o explorare obositoare, dificila, dar plina de satisfactii.

Resursele de hrana pentru fauna terestra se acumuleaza numai pe plajele aluvionare mai inalte care scapa de furia apelor la viituri si in salile laterale fosile (frunzar, lemne putrede, mici gramezi de guano existente sub coloniile nu prea mari de rinolofi si miotisi). Fauna terestra e remarcabila printr-o specie troglobionta de miriapode, iar cea acvatica prin mai multe specii de minuscule crustacee subterane. Sapaturile mai vechi si mai noi au scos la iveala oase de Ursus spelaeus si de Capra ibex.

Conditii de vizitare. Pestera Buhui este una din cele mai mari pesteri banatene si din tara, impresionanta nu numai prin dimensiuni, ci si prin marea varietate a aspectelor pe care le prezinta galeriile si salile fosile incarcate cu concretiuni. Ea are si o importanta stiintifica datorita problemelor de hidrologie carstica si de biospeologie. De aceea a fost propusa in anul 1969 ca rezervatie speologica.

Pestera este practic neamenajata si putin vizitata. Pentru turistul obisnuit se recomanda numai portiunea dintre Intrarea Certej si confluenta cu galeria principala. Parcurgerea galeriei principale se poate face numai de catre turistii rezistenti si antrenati, condusi de un speolog cu experienta in explorarea pesterilor cu apa. Ei trebuie sa fie echipati cu cizme de cauciuc lungi, salopeta, casca de protectie, mijloace de iluminat individuale si barca pneumatica. Se mai recomanda vizitarea numai la ape scazute si evitarea poluarii de orice natura a cursului subteran, deoarece apa este potabila, captata pentru Anina. Timpul de vizitare (cu piciorul si barca): o zi.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (1976).